UNIVERSITATEA SPIRU HARET

REFERAT LA ARBITRAJ COMERCIAL

ARBITRAJUL CA JUSTITIE PRIVATĂ ŞI

EFICIENTĂ

Profesor coordonator Stana Petrică

Prof.univ.dr. Grigore Florescu 1711127280023
01.06.2009

CUPRINS
1
Bibliografie..................................................................................................3
Abrevieri......................................................................................................4
1.Scurt istoric al arbitrajului comercial în ţara noastră................................5
2.Cazurile în care se recurge la procedura arbitrală.....................................5
3.Caracteristicile procedurii arbitrale.Contestaţii ale deciziei Tribunalului
Arbitral.Efecte..............................................................................................6
4.Avantajele şi dezavantajele procedurii arbitrale........................................9
4.1 Avantajele arbitrajului...........................................................................10
4.2 Dezavantajele arbitrajului......................................................................12

Bibliografie

2
Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabau -Arbitajul Comercial in
Romania, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2002;
Victor Babiuc, Octavian Capatâna - Situatia actuala a arbitrajului comercial
international în România, Revista de drept comercial nr.6/1993,
Ion Bacanu - Noua reglementare a arbitrajului în codul de procedura civila român,
Dreptul nr.1/1994,
Christian Buhring - Uhle – Arbitration and Mediation in International Business –
International Arbitration – Law Library Kluwer Law International 1998,
Viorel Mihai Ciobanu - Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National,
Bucuresti, 1996, vol I si 1997, vol II;
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – Arbitrajul pe baza normelor de drept si arbitrajul in
echitate, Revista de drept comercial nr. 12/2000,
Grigore Virgil Florescu – “The Evolution of Commercial arbitration in Romania”
în Journal of International Arbitration, volume 10, March 1993, Oceana
Publications Nr. 6 din iulie 2001,
Viorel Ros – Arbitrajul comercial international, Editura R. A. Monitorul Oficial
2000;
Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabau -Arbitajul Comercial in
Romania, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2002;
Gheorghe Beleiu, Elena Osipenco, Mihaela Cozmanciuc - Actiunea in anularea
hotarârii arbitrale , Dreptul nr. 9/1995,
Christian Buhring - Uhle – Arbitration and Mediation in International Business –
International Arbitration – Law Library Kluwer Law International 1998,
Octavian Capatâna - Litigiul arbitral de comert exterior, Ed. Academiei, Bucuresti
, 1978,
Octavian Capatâna - Efectele hotarârilor judecatoresti straine în România, Ed.
Academiei, Bucuresti, 1971,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – Arbitrajul pe baza normelor de drept si arbitrajul in
echitate, Revista de drept comercial nr. 12/2000,
Isaak I. Dore – Theory and Practice of Multiparty Commercial Arbitration -
Graham & Trotman /Martinus Nijhoff 1990;
Grigore Virgil Florescu – “The Evolution of Commercial arbitration in Romania”
în Journal of International Arbitration, volume 10, March 1993, Oceana
Publications Nr. 6 din iulie 2001,
Viorel Ros – Arbitrajul comercial international, Editura R. A. Monitorul Oficial
2000;
Savelly Zilberstein - Procesul civil international, Ed. Lumina Lex , Bucuresti ,
1994
Bibliografie
Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabau -Arbitajul Comercial in
Romania, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2002;
Ion Bacanu - Noua reglementare a arbitrajului în codul de procedura civila român,
Dreptul nr.1/1994,
Christian Buhring - Uhle – Arbitration and Mediation in International Business –
International Arbitration – Law Library Kluwer Law International 1998,
Viorel Ros – Arbitrajul comercial international, Editura R. A. Monitorul Oficial
2000;

Abrevieri:

3
C.pr.civ-Codul de procedură civilă
CACIR- Camera de Comert si Industrie a Romaniei
pag.-pagina
vol.-volumul
art.-aricolul

1.Scurt istoric al arbitrajului comercial în ţara noastră

4
Codul Calimach, introdus în 1817 în Moldova, a reglementat pentru prima oară pe teritoriul
românesc modalitatea de soluţionare a neînţelegerilor apărute pe parcursul executării unui
contract prin arbitraj, evitându-se astfel procedura greoaie şi lungă din tribunalele vremii.

Ulterior, în 1865, înspirandu-se din Legea de procedură civilă a Cantonului de Geneva (1819)
şi din Legea de procedură civilă franceză (1842), Codul de procedură civilă a reglementat
arbitrajul ad-hoc. Multă vreme aceste reglementari au ramas neschimbate, sfera lor de aplicare
fiind relativ restransă , dar începând cu anul 1953, odată cu dezvoltarea comerţului exterior a
fost înfiinţată Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

După 1989, Parlamentul şi Guvernul Romaniei au înteles necesitatea unei reglementari clare a
instituţiei arbitrajului, emiţând în acest sens o serie de acte normative prin care au fost stabilite
conditiile aplicării arbitrajului.

2.Cazurile în care se recurge la procedura arbitrală

Arbitrajul este un mod de a oferi părţilor contractante o judecată mult mai rapidă, mai
eficienta, mai puţin formală şi mai ieftină şi care are menirea de a proteja relatiile pe termen
lung existente între părţile aflate pe moment în litigiu.
Recurgerea la procedura arbitrală este urmare a inserarii în contractele încheiate între
comercianti a clauzei compromisorii, prin care acestia exclud competenţa materială a
instanţelor de drept comun (art. 3433) în litigiile izvorâte din executarea contractului prevăzut
cu clauza arbitrală.
Art. 343 al Codului de procedură civilă defineşte clauza compromisorie ca o convenţie
arbitrală (exprimata sub forma unei clauze contractuale sau a unui act distînct încheiat ulterior
contractului, denumit compromis). Conform art. 3431 stabileste ca prin “clauza compromisorie
părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserata sau în legatura cu
acesta, sa fie soluţionate pe cale arbitrajului, aratandu-se numele arbitrilor sau modalitatea de
numire a lor”. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stabileste ca validitatea clauzei compromisorii este
îndependenta de valabilitatea contractului în care aceasta a fost înscrisă.
În principal, efectele convenţiei arbitrale rezidă pe de o parte în faptul că, exclude
competenţa instanţei judecătoresti şi pe de altă parte instituie competenţa tribunalului arbitral,
care, în conformitate cu art. 3433 al. 2 “îşi verifică propria competenţă de soluţionare a
litigiului şi hotărăşte în aceasta privinţă printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin
acţiunea în anulare întrodusa împotriva hotărârii arbitrale”.
Arbitrajul poate fi încredintat, prin convenţia arbitrală unei persoane (competenţă uni-
personală1) sau mai multor persoane (componenţa colegială), investite de părţi să judece litigiul
şi să pronunţe o hotărâre definitiva şi obligatorie pentru ele.
În ceea ce priveşte numărul arbitrilor, în lipsa unei prevederi exprese a părţilor,
dispoziţiile din Codul de procedură civilă sau din Reguli completează voinţa acestora, stabilind
anumite principii în ceea ce priveşte numărul arbitrilor care compun Tribunalul arbitral2. În caz
de neîntelegere cu privire la numirea acesora, partea interesată poate solicita instanţei
judecătoresti sa procedeze la numirea arbitrului sau, după caz, a supraarbirtului (art. 351 al.1).
Părţile pot conveni ca arbitrajul sa poate fi organizat de o instituţie permanenta de arbitraj sau
de o terţă persoană. Tribunalul arbitral poate fi constituit dintr-un arbitru unic sau dintr-un
1
Octavian Căpăţînă, ,,Constituirea unui tribunal arbitrai unipersonal” Dreptul, nr. /1997, pag 3.
2
V. M. Ciobanu Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, pag. 601

5
complet de arbitri. Calitatea de arbitru poate fi încredinţată oricărei persoane fizice de cetăţenie
română care are capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor sale. Regulile referitoare la
organizarea arbitrajului în cadrul CACIR prevăd în art. 17 condiţiile pentru a fi nominalizat pe
lista de arbitri a CACIR, prezentată părţilor pentru a-şi desemna arbitri. Poate fi înscrisă pe
lista de arbitri a CACIR „orice persoană fizică de cetăţenie română, care are capacitatea
deplină de exerciţiu al drepturilor, se bucură de o reputaţie neştirbită şi are o înaltă calificare şi
experienţă în domeniul dreptului comercial sau al relaţiilor economice internaţionale"3. Arbitrii
sunt înscrişi pe această listă numai cu acordul lor, iar lista conţine indicaţii referitoare la
pregătirea profesională şi specializările fiecăruia.
Codul de Procedura Civila prevede şi modalitatile de recuzare, abţinere şi înlocuire a
arbitrilor în art. 3511 – 354.
Sesizarea Tribunalului arbitral se face de către partea interesată printr-o cerere scrisa care are
forma unei cereri de chemare în judecată cuprinzand în plus urmatoarele
1. mentionarea convenţiei arbitrale anexanadu-se copie după contractul în care este inserata
ia dacă s-a încheiat un compromis copie de pe acesta;
2. numele şi domiciliul membrilor Tribunalului arbitral.
Sesizarea se poate face şi printr-un proces verbal încheiat în faţa Tribunalului arbitral şi
semnat de părţi sau numi de către reclamant şi de către arbitrii. Cererea de arbitraj şi copiile
actelor anexate acesteia se vor comunica arbitrilor şi paratului care au posibilitatea sa raspunda
în termen de 30 zile de la comunicare printr-o întampînare sau o cerere reconvenţională.

3.Caracteristicile procedurii arbitrale.Stabilirea arbitrilor.Contestaţii ale

deciziei Tribunalului Arbitral.Efecte

Procedura arbitrală trebuie să asigure sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea
de tratament, respectarea dreptului la apărare şi respectarea principiului
contradictorialităţii.Spre deosebire de procedura de drept comun, în situaţia în care la termen
nu se prezintă părţile, instanţa nu va dispune suspendarea cauzei ci va recurge la soluţionarea
în lipsa a litigiului afara de cazul în care prezenta părţilor este absolut necesară.
Înainte sau în cursul arbitrajului, oricare dintre părţi poate solicita instanţei sa
încuviinţeze măsuri asiguratorii şi masuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului, sau să
constate anumite împrejurări de fapt.
Ca şi în procedura de drept comun, fiecare parte are obligaţia de a dovedi faptele pe care
işi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.
Instanţa va încuviinţa administrarea probelor care se vor putea produce şi în faţa unui
singur arbitru din compunerea tribunalului arbitral
Deasemenea, se pot audia martori sau se poate dispune efectuarea de expertize. O persoană va
putea fi numită arbitru sau supraarbitru în cadrul unei proceduri arbitrale numai în cazul în care
această persoană şi-a dat acordul în prealabil şi în scris în vederea acceptării acestei calităţi.
Acordul persoanei care va fi numită arbitru va fi obţinut de către partea care îl propune, iar în
ceea ce priveşte supraarbitrul, acordul său va fi obţinut de către cei doi arbitri care îl
desemnează (art. 24 din Reguli). Acordul persoanei desemnate ca arbitru sau supraarbitru se
poate obţine şi prin intermediul Secretariatului Curţii pentru persoanele înscrise pe lista de
arbitri a CACIR.
În cazul apariţiei unor neînţelegeri în ceea ce priveşte numirea arbitrilor părţii pârâte în cadrul
procedurii arbitrale declanşate, în sensul că aceasta nu răspunde la solicitarea de a-şi numi un
arbitru sau nu este de acord cu persoana arbitrului unic numită ori arbitrii deja numiţi nu pot
ajunge la o înţelegere cu privire la persoana supraarbitrului, Preşedintele Curţii este competent
3
V. Roş Arbitrajul comercial internaţional, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2000, pag. 246

6
a decide cu privire la persoana arbitrilor (arbitrul unic sau supraarbitrul, după caz) ce vor
compune tribunalul arbitral (art. 25 din Reguli). Preşedintele Curţii este obligat a decide numai
după depăşirea tuturor termenelor procedurale prevăzute de Reguli în articolele 22 şi 23,
menţionate mai sus, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă despre situaţia de
blocaj în care se află procedura arbitrată (art.25 alin2 din Reguli). Persoanele numite de către
Preşedinte vor face parte din lista de arbitri a Curţii şi îşi vor exprima acordul scris cu privire la
numirea lor în funcţia de supraarbitru sau arbitru unic4.
Preşedintele Curţii este competent a decide în aceste cazuri numai dacă părţile nu au prevăzut
în convenţia arbitrală o altă modalitate de desemnare a arbitrilor în această situaţie.
Calitatea de arbitru desemnat în cadrul unei proceduri arbitrale poate înceta într-unul
din următoarele cazuri: (a) recuzarea, (b) revocarea, (c) înlocuirea, (d) abţinerea, (e)
renunţarea, (f) împiedicarea, (g) decesul.
Motivele pentru care calitatea de arbitru încetează în cazurile de recuzare, revocare,
abţinere, renunţare sunt similare atât pentru arbitrajul ad-hoc (şi prevăzute în acest sens în
Codul de procedură civilă), cât şi pentru arbitrajul instituţionalizat organizat de către CACIR
Este de menţionat şi faptul că regulile şi motivele procedurale referitoare la înlocuirea
arbitrilor sunt similare atât în cazul arbitrajului ad-hoc, cât şi în cazul arbitrajului
instituţionalizat organizat de către CACIR .
Singura deosebire de ordin procedural între cele două tipuri de arbitraj constă în aceea că în
cazul arbitrajului ad-hoc numai instanţa de judecată prevăzută la art. 342 C.pr.civ poate lua o
decizie finală şi irevocabilă în materie de recuzare a arbitrului (art. 3512 alin.2 C.pr.civ.), în
timp ce în cazul arbitrajului instituţionalizat acest tip de decizie este de competenţa tribunalului
arbitral, fără participarea arbitrului recuzat, dar cu participarea Preşedintelui Curţii.
Motivele pentru care se poate cere înlocuirea unui arbitru (atât sub forma revocării / recuzării
cerute de către o parte, cât şi sub forma renunţării / abţinerii cerute personal de către arbitru)
sunt cele prevăzute de către art. 27 C.pr.civ. pentru judecători, la care fac trimitere art. 3511
C.pr.civ. şi art. 28 din Reguli, şi anume5:
1) când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau
când este soţ, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2) când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad
inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului
uneia din aceste persoane;
3) când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin al uneia din părţi până la al patrulea grad
inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4) dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu
aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5) dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea
recuzării;
6) dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;
7) dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8) dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9) dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi
una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

4
Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabău, Arbitrajul comercial în România, Editura Fundaţiei România
de Mâine , 2002

5
Regulamentul Curtii de Arbitraj International de la Bucureşti Legea nr.59 din 26 iulie 1993 pentru modificarea
Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29 / 1990 si a Legii nr.94 /
1992 privind organizarea şi funcţionarea Curtii de Conturi.

7
În afară de motivele menţionate mai sus, poate constitui motiv de înlocuire a arbitrului
desemnat şi faptul că acesta nu corespunde cu termenii, condiţiile sau calificările necesare
arbitrilor, aşa cum au fost acestea prevăzute de către părţi în Convenţia arbitrală.
Partea care a numit o anumită persoană ca arbitru are posibilitatea de a solicita înlocuirea
acesteia, numai în cazul în care motivele pentru care se solicită recuzarea / revocarea au apărut
după ce numirea a fost făcută şi acceptată de către arbitru6.
Tribunalul arbitral nu poate recurge la mijloace de constrângere şi nici la aplicarea de sanctiuni
martorilor sau expertilor, aceste măsuri revenind exclusiv în sarcina instanţei judecătoresti care
în lipsa convenţiei arbitrale ar fi fost competenta sa judece litigiul în fond, în prima instanţa
(art. 35811).
Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate ca şi în dreptul comun, în încheieri de şedinţă, care
va cuprinde motivarile tuturor dispozitiilor tribunalului.
Decizia tribunalului se concretizează printr-o hotărâre arbitrală, redactată în scris şi care
va cuprinde urmatoarele menţiuni:
- componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţarii hotărârii;
- numele părţilor, domiciliul sau reşedinta acestora, sau, după caz, denumirea şi sediul,
numele reprezentantilor părţilor, precum şi al celorlaltor persoane care au participat la
dezbaterea litigiului;
- mentionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
- obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
- motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele
care sub acest aspect întemeiaza solutia;
- dispozitivul;
- semnăturile tuturor arbitrilor, iar în cazul existentei unei opinii separate, aceasta va fi
motivată dinstinct de hotărârea majoritară.
În cazul arbitrajului ad-hoc şi în lipsa unor prevederi specifice în convenţia arbitrală, partea
care a avut iniţiativa declanşării procedurii arbitrale va invita cealaltă parte, în scris, să îşi
numească arbitrul în cadrul tribunalului arbitral7. Invitaţia va trebui să conţină numele,
domiciliul şi, dacă este posibil, anumite date de identificare personală şi profesională a
arbitrului unic sau a arbitrului numit de către partea care are iniţiativa declanşării procedurii
arbitrale. De asemenea, această cerere introductivă va trebui să conţină o descriere a poziţiei
părţii respective în cadrul disputei, cererile acesteia şi fundamentele poziţiei sale (art. 347 alin
2 şi 3 C.pr.civ.).
În cazul arbitrajului instituţionalizat organizat de către CACIR, Regulile prevăd procedura de
numire a membrilor tribunalului arbitral8.
În lipsa unei convenţii a părţilor privind cheltuielile arbitrale, acestea vor fi suportate de
partea care a pierdut litigiul. Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi
a hotărârii arbitrale (art. 3594 al.1 C.pr.civ.). În cazul arbitrajului organizat de o instituţie
permanenta, taxele, onorariile şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform
regulamentului acelei instituţii.

6
Gabriel Boroi, Dumitru Rădescu Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura All, Bucureşti, 1994,
pag. 608
7
V. M. Ciobanu Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, pag. 602

8
Regulamentul Curtii de Arbitraj International de la Bucureşti Legea nr.59 din 26 iulie 1993 pentru modificarea
Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29 / 1990 si a Legii nr.94 /
1992 privind organizarea şi funcţionarea Curtii de Conturi.

8
Partea nemulţumită de hotărârea tribunalului arbitral o poate ataca cu contestaţie în anulare,
aceasta fiind singura modalitate de desfiinţare a hotărârii, şi numai pentru motive limitativ
prevazute de art. 364 C.pr.civ.:
- litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
- tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul
unei convenţii nule sau inoperante;
- tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
- partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile , iar procedura de citare nu a
fost legal îndeplinită;
- hotărârea a fost pronunţată după expirrea termenului arbitrajului (5 luni de la data
constituirii);
- tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a
pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
- hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării,
nu este semnata de arbitri;
- dispozitivul hotărârii arbitrale cuprind dispozitii care nu se pot duce la îndeplinire;
- hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică , bunele moravuri sau dispoziţiile imperative
ale legii.
Competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare revine instanţei judecătoresti imediat
superioare celei care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în prima instanţă, în lipsa
convenţiei arbitrale, în circumscripţia în care a avut loc arbitrajul (art. 365 al.1).
Termenul de atacare a hotărârii arbitrale este de o luna de la comunicarea acesteia (art. 365
al.2).
Art. 367 instituie obligativitatea hotărârii arbitrale, cere se poate duce la îndeplinire de
bunăvoie de partea impotriva căreia s-a pronunţat, deîndată sau în termenul aratat în hotărâre.
Hotărârea poate fi investită cu formula executorie, devenind astfel un titlu executoriu care va
putea fi dus la îndeplinire prin executare silita întocmai ca o hotărâre judecătorească.
În actuala reglementare, arbitrajul conferă comercianţilor o alternativă de o simplitate, o
rapiditate şi eficientă pe care instanţele de judecată în actuala compozitie şi având la îndemână
mijloace şi pârghii greoaie nu o pot oferi.
Confruntaţi cu eventualitatea declanşării unui litigiu ca urmare a nerespectarii obligaţiilor pe
care şi le-au asumat părţile unui contract, acestea sunt nevoite sa apeleze la instanţele
judecătoresti sau la metodele alternative de rezolvare a disputelor, cum ar fi arbitrajul sau
medierea. A alege între aceste proceduri reprezintă o sarcina tot mai grea pentru părţi în
condiţiile în care ambele proceduri prezintă deopotrivă avantaje şi dezavantaje esenţiale în
obţinerea rezolvarii în timpi reali şi eficienţi a disputelor apărute în relaţiile contractuale.

4.Avantajele şi dezavantajele procedurii arbitrale

Doctrina de specialitate a prezentat în cele mai multe cazuri superioritatea procedurii

arbitrale în fata procedurii desfasurate în fata instanţelor de judecată, reţinând în favoarea
acesteia avantaje semnificative şi mai ales tentante pentru comerciantul care doreste rezolvarea
cauzei sale cu celeritate şi profesionalism. În plus, s-au adaugat acestor avantaje şi lipsa de
formalism excesiv care caracterizează procedura de judecată desfăşurată în fata instanţelor,
precum şi confidenţialitatea de care se bucura procedura arbitrajului fata de publicitatea
sedintei de judecată. Tot în categoria avantajelor s-a enumerat deseori şi avantajul financiar pe
care il ofera arbitrajul, care însă, în practică, s-a dovedit a fi deosebit de relativ, costurile

9
arbitrajului fiind în realitate destul de ridicate. S-a mai reţinut şi celeritatea judecării litigiului
prin raportarea la existenta a trei grade de jurisdicţie ce trebuie parcurse în procedura de drept
comun şi care pot prelungi durata proceselor pe parcursul mai multor ani. Practica a demonstrat
însă că şi în cazul arbitrajului pot exista tergiversări sistematice, înclusiv prin prelungirea
procedurii prearbitrare, anterioare constituirii legale a tribunalului arbitral.

Ne vom referi în continuare la acele avantaje care constituie un factor deosebit de important în
luarea deciziei de a alege instanţa arbitrală în soluţionarea unui eventual litigiu, dar vom
analiza şi inconvenientele, deloc neglijabile, care trebuie îndelung chibzuite în procesul de
alegere între cele doua instituţii.

4.1 Avantajele arbitrajului

Arbitrajul ofera o serie de avantaje printre ca se pot enumera:
a) Deciziile sunt defintive si obligatorii pentru părţile în litigiu.
b) Recunoasterea internationala a hotarârilor este deseori mai puternica decât cea a unei
instante nationale. Mai mult de 120 de state au semnat Conventia Natiunilor Unite din 1958
referitoare la recunoasterea si executarea hotarârilor arbitrale straine, cunoscuta sub denumirea
de Conventia de la New York.
c)Neutralitatea prin plasarea partilor din state diferite pe o pozitie de perfecta egalitate în ceea
ce priveste cinci elemente cheie:
- locul arbitrajului;
- limba în care au loc dezbaterile;
- procedura si regulile aplicabile;
- nationalitatea arbitrilor;
- reprezentarea legala.
d) Flexibilitatea procedurala Institutia arbitrajului a fost conceputa ca un sistem eficient de
solutionare a litigiilor, bazat pe principiul libertatii de vointa a partilor, care au posibilitatea de
a stabili chiar normele procedurale pe care le considera mai adecvate în vederea solutionarii
litigiului în care sunt implicate. Libertatea partilor este îngradita numai de necesitatea
respectarii normelor publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale
legilor (art. 341 C.pr.civ.).
f) Specializarea si profesionalismul arbitrilor.Arbitrii alesi de parti sunt de regula persoane
cu o specializare si experienta relevanta în domeniul vizat de catre obiectul litigiului.
Cunostintele aprofundate ale arbitrilor în respectivul domeniu sunt de natura de a asigura o
calitate deosebita a actului de justitie. arbitrajul apare si ca o relatie de încredere între parti si
arbitrii, acestia din urma putând fi alesi de parti din lista institutiei de arbitraj, daca este arbitraj
institutionalizat, sau chiar din afara listei, optiunea apartinând în exclusivitate partilor.
g) Celeritatea. Termenul în care tribunalul arbitral trebuie sa decida asupra litigiului supus
competentei salepoate fi stabilit de către părţi. În cazul în care partile nu au prevazut un astfel
de termen, pentru arbitrajele comerciale care au loc în România se aplica termenul prevazut de
art. 353 C. pr.civ. – “Daca partile nu au prevazut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunte
hotarârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale”. Aceeasi prevedere se
regaseste si în art. 33 din Reguli.
h) Costurile mai reduse decât la un proces obişnuit.Un proces arbitral este de regula mai
putin costisitor decât un proces desfasurat în fata instantelor de drept comun, având în vedere
ca durata procesului, conform celor precizate mai sus este mai redusa, ca nu presupune
cheltuieli suplimentare datorate existentei unor cai ordinare de atac si ca în principiu conduce
la o recuperare mai rapida a creantelor. In plus, în dreptul român, taxele de arbitraj stabilite

10
prin Regulile de procedura ale CACIR sunt mai mici decât taxele judiciare de timbru aferente
proceselor desfasurate în fata instantelor de drept comun.
i) Confidentialitatea.Deosebindu-se de procesul în fata instantelor de drept comun care este
guvernat de principiul publicitatii, dezbaterile care au loc în cadrul procesului arbitral nu sunt
publice. De continutul încheierilor de sedinta si a actelor de la dosar pot lua cunostinta numai
partile. Nici hotarârea tribunalului arbitral nu se pronunta în sedinta publica, ci ea este adusa la
cunostintapartilor. De aceea se si spune de fapt ca discretia arbitrajului este avantajul cel mai
apreciat înlumea afacerilor.
In plus, art. 353 lit. c C. pr.civ. consacra raspunderea materiala a arbitrilor în cazul
încalcarii caracterului confidential al arbitrajului, prin publicarea sau divulgarea, fara a
aveaautorizare din partea partilor, a unor date despre care iau cunostinta în calitate de arbitrii.
Art.7 alin. 2 din Reguli prevede expres în acest sens: “Dosarul cauzei este confidential. Nici o
persoana straina nu are acces la dosar fara acordul scris al partilor si fara încuviintarea
tribunalului arbitral.”
j) Posibilitatea solutionarii litigiului în echitate Aceasta posibilitate este deseori convenabila
partilor, care în vederea pastrarii unor raporturi comerciale de lunga durata prefera sa se supuna
unei solutii de compromis, decât unei solutii strict juridice.
Arbitrajul oferă o procedură de soluţionare a diferendului simplificată, cu un pronunţat caracter
de apreciere asupra regulilor de procedura de urmat.
Trăsătura dominantă a reglementării arbitrajului constă în libertatea contractuală a
părţilor, ele fiind libere sa aleaga sau nu aceasta cale. Părţile pot alege, prin simplul lor acord
de voinţă, arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul dintre ele; o atare posibilitate, de alegere
a judecătorilor, este exclusă în cadrul justitiei statale. Exista astfel posibilitatea alegerii, în
calitate de arbitri, în litigiile comerciale a unor specialisti în domeniul dedus judecăţii, sporind
astfel încrederea părţilor şi garanţia competenţei celor ce-i vor judeca. Arbitrajul oferă astfel o
judecată eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în
domeniul respectiv. De altfel, neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de
recuzare a arbitrilor.
De asemenea, potrivit art. 340 din Codul de procedura civilă, părţile pot conveni să
soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce poate reprezenta, în
dinamică relatiilor de afaceri, ideea de parteneriat de natura să permită menţinerea şi
continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate. Astfel, arbitrajul poate fi
considerat el însuşi o forma amiabila de rezolvare a litigiului. În plus, părţile pot sa convină
procedura unei eventuale concilieri prealabile.
Ideea de parteneriat în arbitraj este sustinută, între altele, şi de posibilitatea ca suportarea
cheltuielilor de judecată sa se facă potrivit întelegerii părţilor. Numai în absenţa unei astfel de
întelegeri, se aplică regula prevazută pentru soluţionarea litigiilor de către instanţele de
judecată şi anume, suportarea cheltuielilor antrenate să se facă de către partea care a pierdut
litigiul.
Totodată, arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care
deseori sufocă desfaşurarea în condiţii de eficienţă şi celeritate a unui litigiu. Astfel, sub
rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri,
părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act separat, regulile de procedură pe
care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme,
tribunalul arbitral poate sa reglementeze procedura de urmat, conform propriilor regulamente
adoptate.
Arbitrajul conferă confidenţialitate, desfasurarea procedurii arbitrale realizandu-se în
cerc închis, ce permite pastrarea secretului comercial şi evitarea publicitatii judiciare, aspect
deloc neglijabil mai ales în raporturile comerciale. Natura privată a arbitrajului explică faptul
că arbitrajul nu este guvernat de principiul publicităţii. Astfel, numai părţile - personal sau prin

11
reprezentantii lor - participa la dezbaterea litigiului. Nici hotărârea tribunalului arbitral nu se
pronunţă în sedinţă publică, ea fiind adusă numai la cunoştinţa părţilor implicate.
De altfel, legea instituie răspunderea arbitrilor pentru încălcarea acestei obligaţii. În acest fel,
reputaţia părţilor, îndeosebi a comercianţilor, poate rămâne neafectată, indiferent de solutia
fînala pronunţată în arbitraj.
Sentinţa arbitrală este obligatorie şi definitivă, putand fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în
anulare, dar nu pentru motive care vizeaza fondul litigiului, ci doar pentru anumite excepţii
procedurale prevăzute de Codul de procedura civila. Sentinţa poate fi investită cu formula
executorie astfel încât, ulterior, sa i se aplice procedura executarii silite.

4.2 Dezavantajele arbitrajului

Părţile renunţă la garantiile de independenţa şi nepărtinire pe care le oferă justiţia statală, la

competenta judecătorilor care sunt responsabili cu împărţirea dreptăţii.
În acest context, este de reţinut aspectul potrivit căruia administrarea probei cu martori
precum şi ascultarea expertilor se face fără prestare de jurământ.
De asemenea, tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constrângere şi nici
sa aplice sancţiuni martorilor sau experţilor în cazul în care aceştia nu se supun indicaţiilor
instanţei arbitrale. Deosebit de important este şi faptul că, deşi se pot încuviinţa măsuri
asiguratorii şi măsuri vremelnice de către tribunalul arbitral, în caz de împotrivire, executarea
acestor măsuri poate fi dispusă numai de către instanţa judecătorească.
Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, posibilitatea
de a se reveni la instanţa judecătorească şi la procedura urmata de aceasta în soluţionarea
diferendului. De asemenea, cauzele care pot conduce la desfiinţarea hotarârii nu sunt atât de
cuprinzatoare ca şi motivele prevazute pentru exercitarea căilor de atac impotriva hotărârilor
judecătoresti.
La aceste inconveniente ale arbitrajului se mai pot adauga însă şi altele. Costurile
arbitrajului sunt destul de ridicate, întrucât, spre deosebire de justiţia desfasurata în fata
instanţelor judecătoresti, părţile trebuie sa suporte, între altele, onorariile arbitrilor şi
cheltuielile acestora facute cu arbitrajul. Tribunalul arbitral poate obliga părţile la avansarea
altor cheltuieli de arbitrare. În plus, organizarea arbitrajului, printr-o instituţie de arbitraj, este
şi ea costisitoare.
Semnificativ este şi factorul subiectiv care poate să afecteze justa soluţionare a cauzei.
În acest context riscul parţialităţii arbitrului faţă de partea care l-a ales nu este de neglijat.
De asemenea, în ipoteza unui arbitraj multipartit (ce are ca obiect litigii care intereseaza
mai mult de doua părţi) dificultăţile şi dezavantajele arbitrajului sunt considerabile. Spre
deosebire de instanţa de judecată care chiar şi din oficiu poate sa dispună conexarea acelor
dosare aflate pe rol şi între care exista stranse legaturi, instanţa arbitrală nu poate proceda
astfel, rezultand astfel dispersia procedurilor în fata diferitelor organe de jurisdicţie şi
pronunţarea unor hotărâri contradictorii.
În diversele ipostaze ale arbitrajului multipartit, probleme deosebit de complexe şi în
continuă actualitate privesc numirea arbitrilor, consolidarea caracterului consensual al
arbitrajului, stabilirea normelor de procedura. Dificultăţile apar tocmai datorita caracterului
contractual al arbitrajului. Lipsa consensului părţilor poate conduce la organizarea unor
arbitraje paralele, cu toate consecinţele negative ce pot decurge din aceasta, înclusiv
pronunţarea unor hotărâri arbitrale contradictorii.
.

12