SUPRAVIEȚUIREA UNOR CLAUZE ÎN CAZUL ÎNCETĂRII

(DESFIINȚĂRII) CONTRACTULUI

Dr. Smaranda ANGHENI ∗

Abstract:
The legal text, challenging, for acquiring an analysis as thorough as possible of the survival of some
contractual clauses, is art. 1554 p. (2) of the Civil Code applicable to the termination or rescission of contracts,
text which provides that "the termination does not produce effects upon the clauses referring to settling disputes
or upon those that are intended to produce effects even in the case of termination”.

Key words: survival, clauses, rescission, dissolution

Introducere
Problematica supravieţuirii unor clauze prezintă deosebită importanţă teoretică şi
practică mai cu seamă în cazul încetării/desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau reziliere.
Textul legal, provocator pentru o analiză cât se poate de aprofundată este art.1554
alin.(2) C.civ. potrivit căruia, ” Rezoluţiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare
la soluţionarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în
caz de rezoluţiune”. Această dispoziţie legală reprezintă o excepţie de la regula instituită în
alin.(1) al aceluiaşi articol (art.1554) în conformitate cu care, contractul încetat/desfiinţat prin
rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat iar in caz de reziliere contractul
încetează doar pentru viitor alin.(3)
Aşadar, supravieţuirea unor clauze contractuale în cazul încetării (desfiinţării)
contractului prin rezoluţiune este prevăzută în mod expres de legiuitor în art.1554 alin.(2)
C.civ. Cu toate acestea, textul legal nu este suficient de clar în privinţa clauzelor contractuale
care supravieţuiesc încetării (desfiinţării) contractului, singura precizare clară fiind cu privire
la clauzele privitoare la soluţionarea diferendelor. Sintagma folosită de legiuitor clauze
„destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluţiune” este foarte generala ceea ce
înseamnă că, atât în doctrina de specialitate cât şi practica judiciară putea să genereze loc la
interpretări diferite, fie prin extinderea domeniului de aplicare, fie prin restrângerea acestuia
considerându-se că, o anumită clauză, nu ar putea să producă efecte în caz de rezoluţiune.

1. Clauze care supravieţuiesc rezoluţiunii sau rezilierii contractului:

Potrivit exprimării legiuitorului în art.1554 alin.(2) prima teză, rezoluţiunea nu
produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluţionarea diferendelor adică, asupra
convenţiilor arbitrale (clauza compromisoril sau compromisul) ori clauza intitulată în mod
generic „Litigii”.

∗
Prof. univ. dr., Rector, Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti; e-mail: s_angheni@yahoo.fr

1
 În cazul clauzei compromisorii, potrivit art.550 C.proc.civ. părţile contractante
convin ca eventualele litigii privind încheierea, executarea sau interpretarea contractului sau
în legătură cu acesta, să fie soluţionate pe calea arbitrajului de către arbitri desemnaţi de
către părţi, fie că este arbitraj ad-hoc, fie că este arbitraj instituţionalizat cum ar fi, Curtea de
Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Rpmâniei.
Compromisul, potrivit art.551 C.proc.civ. reprezintă tot înţelegerea părţilor
contractante privind soluţionarea litigiului pe calea arbitrajului înţelegere care intervine în
momentul apariţiei acestuia.
Încheierea unei convenţii arbitrale, exclude competenţa instanţelor judecătoreşti
(art.553 C.proc.civ.)
Potrivit dispoziţiilor legale, respectiv cele din Codul de procedura civilă (art.541 şi
urm.) şi Regulile de procedură arbitrală, chiar în cazul în care un contract a fost rezolvit sau
reziliat, eventualele litigii dintre părţi se vor soluţiona de către arbitraj.
În ipoteza în care nu există convenţii de arbitraj, evident că, eventualele litigii se
soluţionează de către instanţele judecătoreşti, potrivit competenţelor legale (materiale şi
teritoriale).
Supravieţuirea clauzelor privitoare la soluţionarea diferendelor dintre părţi, chiar în
cazul încetării contractului prin rezoluţiune sau reziliere este firească deoarece, prin aceste
clauze nu se pune problema executării obligaţiilor ci a răspândirii pentru neexecutarea
obligaţiilor de către una dintre părţi, motiv care a determinat rezoluţiunea sau rezilierea
contractului.
Mai mult decât atât, este ştiut faptul că rezoluţiunea/rezilierea este constatată sau
pronunţată de către instanţa investită cu o asemenea cerere, instanţă care poate fi de arbitraj
sau statală (instanţele judecătoreşti).

2. Alte clauze care supravieţuiesc rezoluţiei rezoluţiunii contractului

Pe lângă clauzele compromisorii privind soluţionarea eventualelor litigii care apar
între părţile contractante există şi alte clauze care au o anumită independenţă şi care pot
supravieţui încetării (desfiinţării) contractului prin rezoluţiune.

În general, problema supravieţuirii unor clauze contractuale în cazul încetării

(desfiinţării) contractului prin rezoluţiune prezintă interes în cazul rezoluţiunii totale, căci în
cazul rezoluţiunii parţiale evident, că există clauze care îşi produc efectele în continuare, mai
cu seamă că rezoluţiunea parţială este specifică obligaţiilor divizibile, potrivit art. 1549
alin.(2) C.civ.

Astfel, pot exista clauze privind răspunderea contractuale de limitare sau de agravare a
răspunderii, sau de exonerare de răspundere, ori clauze privind admisibilitatea unor probe 1
sau clauza de mediere 2.

De asemenea, pot exista clauze care, prin natura lor supravieţuiesc încetării ori
desfiinţării contractului cum ar fi: clauza de neconcurenţă, clauza de confidenţialitate, clauza

1
P.Vasilescu, Drept Civil, Obligaţii, Editura Hamangiu, 2012, p.524.
2
Fl.A.Baias, E.Chelaru, R.Constantinovici, I.Macovei (coordonatori) Noul Cod Civil, Comentarii pe
articole art.1-2664, Editura C.H.Beck, 2012, pp.1648-1649.

2
de exclusivitate, specifice contractelor de transfer de tehnologie sau de informaţii, date,
privind un produs sau un serviciu. Totodată, pot fi exemplificate, în acest sens: contractul de
franciză, contractul de know-how, contractul de licenţă privind un brevet de invenţie etc,cât şi
contracte de reprezentare (exemplu contractul de agent) sau contracte de intermediere
(exemplu contractul de curtaj 3)

Aceste clauze supravieţuiesc desfiinţării (încetării) contractului pe o perioadă de timp

stabilită de părţi de comun acord.

3. Supravieţuirea clauzei penale în cazul rezoluţiunii sau rezilierii contractului

Complexitatea problematicii răspunderii contractuale sub forma clauzei penale a
preocupat în mod constant doctrina de specialitate şi practica judiciară 4 însă fără a fi fost
aprofundat subiectul privind supravieţuirea clauzei penale în cazul rezoluţiunii sau rezilierii
contractului.
Interesul tratării unui asemenea subiect este determinat, pe de o parte, de modul de
interpretare a dispoziţiilor legale care reglementează materia răspunderii contractuale în
general, şi a celor care vizează clauza penală în special, iar, pe de altă parte, de formularea
unor propuneri de lege ferenda. De asemenea, interesul analizării problematicii clauzei penale
în cazul rezoluţiunii sau rezilierii contractului este de ordin practic, mai cu seamă în situaţiile
existenţei mai multor clauze penale care sancţionează, de fapt, aceeaşi abatere de la disciplina
contractuală, respectiv neexecutarea obligaţiei de către debitor.
Premisa care stă la baza analizei pe care o întreprindem constă în caracterul accesoriu
al clauzei penale şi în scopul stabilirii acestuia. Astfel, prin stipularea clauzei penale se
urmăreşte executarea obligaţiilor contractuale şi, nicidecum, încasarea penalităţilor.
Fundamentul legal al caracterului accesoriu al clauzei penale este art. 1538 alin.(3) C.civ.,
potrivit căruia “Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită”, cât şi art. 1539
C.civ., în conformitate cu care “Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a
obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată
pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit”.
Deşi scopul clauzei penale este determinarea debitorului de a-şi executa obligaţiile, din
nefericire, în practică, de foarte multe ori, creditorul prefera încasarea penalităţilor în locul
executării silite a obligaţiilor de catre debitor. De aceea, creditorul “aşteaptă” acumularea
penalităţilor, mai cu seamă a penalităţilor stipulate pentru întârzierea în executare, situaţie în
care clauza penală devine împovărătoare pentru debitor, ajungând să fie distorsionate funcţiile
pe care aceasta le îndeplineşte.
Problematica penalităţilor pentru rezoluţiunea sau rezilierea contractului impune
tratarea a două aspecte: primul, în ce măsură clauza penală poate fi cumulată cu rezoluţiunea
sau rezilierea contractului, sau care sunt efectele desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau

3
S.Angheni, Raporturile juritice dintre profesioniştii-comercianţi, Editura. C.H.Beck, 2014, p.29.
4
Pentru detalii privind clauza penală a se vedea S.Angheni, Mecanismul funcţionării clauzei penale cu
specială privire asupra aplicării acesteia în cazul rezoluţiunii contractului, în Revista Dreptul nr. 4/2014,
literatura citată şi practica judiciara citată acolo.

3
reziliere asupra clauzei penale, şi al doilea aspect, dacă este posibil cumulul între diferite
clauze penale.
În legătură cu primul aspect, doctrina de specialitate 5 a „nuanţat” răspunsul în funcţie
de obiectul clauzei penale, respectiv al naturii încălcării obligaţiei. Astfel, dacă penalitatea a
fost prevăzută pentru întârzierea în executare (neexecutare la termen) sau la locul stabilit de
părţi, clauza penală nu va supraviețui rezoluţiunii sau rezilierii contractului deoarece
contractul s-a desfiinţat şi, implicit, nu se mai poate pune problema penalităţilor de întârziere.
În schimb, dacă penalităţile au fost stabilite pentru neexecutarea obligaţiei sau chiar
pentru executarea necorespunzătoare, clauza penală se poate cumula cu rezoluţiunea sau
rezilierea contractului deci poate supravieţui urmând a se aplica şi după momentul constatării
sau pronunţării de către instanţa de judecată a rezoluţiunii sau rezilierii contractului.
În opinia unor autori 6, supravieţuirea clauzei penale nu reprezintă decât o garanţie
suplimentară pentru creditor.
Cu toate acestea 7, în doctrină există şi opinia potrivit căreia, penalităţile pentru
neexecutare nu pot fi cumulate cu rezoluţiunea sau rezilierea contractului deoarece creditorul
ar beneficia de o dublă reparaţie a prejudiciului, odată, pentru neexecutarea obligaţiei
(penalităţi de întârziere) şi a doua oară, pentru rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
În legătură cu cel de-al doilea aspect, posibilitatea cumulului dintre diferite clauze în
care sunt prevăzute penalități, în principal, clauza penală în care sunt stipulate penalităţi
pentru neexecutare şi clauza de rezoluţiune sau reziliere a contractului (pact comisoriu)
există argumente atât pro şi contra admisibilităţii unui asemenea cumul.
Argumentele în favoarea unui cumul între cele două clauze contractuale în care sunt
prevăzute penalităţi sunt atât de ordin legal cât şi de interpretare unor texte din Codul civil şi
din legislaţia specială.
În acest sens este art. 1538 alin. (5) C.civ., potrivit căruia: „Dispoziţiile privitoare la
clauza penală sunt aplicabile convenţiei prin care creditorul este îndreptăţit ca, în cazul
rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului să păstreze plata parţială făcută
de acesta din urmă. Sunt exceptate dispoziţiile privitoare la arvună”.
Totodată, în practică s-a decis în sensul admiterii cumulului clauzei penale cu
rezoluţiunea contractului în cazul în care părţile contractante au prevăzut un pact comisoriu 8.
Considerăm că, aplicarea clauzei penale ulterior momentului rezoluţiunii sau
rezilierii contractului este o problemă care trebuie delimitată de cea privitoare la cumulul
clauzei cu rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
Supravieţuirea clauzei penale şi cumulul acesteia cu rezoluţiunea sau rezilierea
contractului sunt două aspecte distincte, chiar dacă, în aparenţă sunt identice.
În cazul supravieţuirii clauzei penale înseamnă că aceasta urmează să se aplice
ulterior momentului rezoluţiunii sau rezilierii contractului (aspect care nu a fost tratat în
doctrina de specialitate). Punctual, este cazul aplicării penalităţilor de întârziere pentru

5
I.L. Toma, Rezoluţiunea unilaterală, teza de doctorat susţinută la Universitatea din Bucureşti,
Facultatea de Drept, în anul 2013, p. 232 şi urm..
6
B. Starck, H. Roland, L. Boyer, apud I.L. Toma, op. cit., p. 233.
7
I. M. Serinet, apud I.L. Toma, op. cit., p. 234.
8
A se vedea, S.civ. dec. nr. 27/2007, în V.A. Vlasov, Arbitrajul comercial. Jurisprudenţă arbitrară
2007-2009. Practică judiciară, Editura Hamangiu, 2012, p. 233.

4
neexecutarea la termen a obligaţiilor băneşti, chiar şi după desfiinţarea contractului prin
rezoluţiune sau reziliere. Practic, contractul a încetat dar penalităţile se calculează în
continuare până la plata efectivă a debitului restant, interpretare care se desprinde din
conţinutul art. 1535 alin (1) C.civ., text potrivit căruia, daunele moratorii în cazul obligaţiilor
băneşti se socotesc „de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi
sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege…”, Or, în cazul clauzei penale daunele moratorii sunt
stabilite (convenite) de către părţi.
În schimb, în cazul cumulului clauzei penale cu rezoluţiunea sau rezilierea
contractului, în discuţie este clauza penală compensatorie (reparatorie), problema de drept
fiind despăgubirile care, în ambele situaţii (clauză penală şi rezoluţiune) sunt compensatorii,
reparatorii.
Problema de drept care prezintă deosebit interes teoretic şi practic este cea privitoare la
mecanismul aplicării penalităţilor de întârziere pentru obligaţii care au ca obiect sume de bani
în cazul când contractul a încetat prin rezoluţiune sau, după caz, prin reziliere.
Aşa cum am mai precizat, considerăm că supraviețuirea clauzei penale rezoluţiunii sau
rezilierii contractului în condiţiile cadrului normativ actual [art. 1535 alin. (1) C.civ.] există
numai în cazul penalităţilor de întârziere pentru obligaţii care au ca obiect sume de bani.
De „lege lata”, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care debitorul întârzie cu
privire la plata sumelor de bani datorate creditorului penalităţile sunt datorate până la data
executării obligaţiei „de la scadenţă până la momentul plăţii”.
Dar, de cele mai multe ori data plăţii se situează după încetarea contractului prin
rezoluţiune sau reziliere, de aceea se impune ca, de lege ferenda să nu se mai prevadă
posibilitatea încasării penalităţilor de întârziere pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiilor,
după momentul încetării (desfiinţării) contractului.
În cazul în care contractul a încetat prin rezoluţiune sau reziliere nu se mai poate
„vorbi” despre penalităţi pentru întârziere în executare, pentru că ne aflăm, de fapt, în faţa
unei neexecutări a obligaţiei, neexecutare care a determinat rezoluţiunea sau rezilierea
contractului.
Rezoluţiunea sau rezilierea contractului sancţionează tocmai faptul neexecutării
obligației principale asumată de debitor în contract aşa încât, nu se mai poate aplica
penalitatea de întârziere pentru a-l constrânge pe debitor să-şi îndeplinească obligaţia, pentru
că tocmai din această cauză contractul a fost rezolvit sau reziliat.
În concluzie, problematica supravieţuirii unor clauze după momentul încetării sau
desfiinţării contractului prezintă deosebit interes teoretic dar, mai cu seamă practic
reprezentând chiar o provocare pentru teoreticienii şi practicienii dreptului privat.
Totodată, trebuie să precizăm faptul că în situaţia încetării sau a desfiinţării unui
contract supravieţuiesc numai acele clauze care nu reprezintă esenţa, substanţa raportului
juridic obligaţional şi, nicidecum, obligaţiile a căror neexecutare a determinat tocmai
desfiinţarea sau încetarea contractului.