Probleme generate de aplicarea dispozițiilor Legii nr.

310/2018

privind modificarea Codului de procedură civilă

suport de curs (31.01.2019)

prof. Traian C. Briciu

1. Incompatibilitatea absolută [art. 41 alin. (1)]

Logica modificării:

Înlăturarea practicii diferite în ceea ce priveşte semnificaţia conceptului de „hotărâre prin care s-a
soluţionat cauza”.

Exemplu: Se trimite cauza spre rejudecare, deoarece, ȋn mod greșit instanța a anulat cererea sau
aceasta a fost respinsă pe baza unei excepții peremptorii. Argumentul este că singurul aspect antamat
ȋn judecata inițială a fost dezlegat ȋn calea de atac, iar materia litigioasă ce urmează a fi analizată ȋn
rejudecare nu a mai fost analizată inițial de același judecător.

Probleme:

a) Judecătorul rămâne incompatibil (absolut) ȋn cazul ȋn care:

- se dispune trimiterea spre rejudecare ca urmare a faptului că judecata ȋn primă instanță a avut
loc fără citarea legală a unei părți sau fără participarea unei persoane care se impunea a fi
citată din oficiu (i);

- instanța de recurs casează hotărârea pentru un caz de nulitate, pentru orice motiv care conduce
la reluarea ȋn fața instanței de trimitere a dezbaterilor asupra chestiunilor (excepții sau fond)
asupra cărora aceasta deja s-a pronunțat ȋn ciclul procesual anterior; faptul că instanța de
recurs dă dezlegări ȋn drept obligatorii nu ȋnlătură cazul de incompatibilitate dacă judecătorul
inițial a analizat fondul cauzei deoarece ar trebui să se pronunțe asupra a ceea ce a soluționat
anterior (ii);

b) Modificarea nu are ȋn vedere prima ipoteză a art. 41 alin. (1), respectiv cea a judecării ȋn
calea de atac, aceasta rămânând fără circumstanțieri și limitări.

1
 2. Regimul juridic al ȋncheierii de admitere în principiu în cazul cererilor de intervenţie
voluntară sau forţată. Procedură de judecată. Căile de atac (art. 64)

Logica modificării:

Întârzierea judecării cauzelor ca urmare a atacării separate a ȋncheierii de respingere ca inadmisibilă

a cererii de intervenție și suspendării de drept a procesului până la soluționarea căii de atac.

Soluția găsită a fost revenirea la sistemul atacării ȋncheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de
intervenție odată cu fondul.

Probleme:

a) Regula se aplică și la cererile de intervenție forțată, respective cererea de chemare ȋn judecată

a altor persoane, cererea de chemare ȋn garanție, arătarea titularului dreptului;

b) Regula se aplică și ȋn ceea ce privește anularea cererii de intervenție iar nu numai respingerea
ca inadmisibilă (eadem ratio);

c) apelul ȋmpotriva ȋncheierii de respingere ca inadmisibilă a intervenției voluntare se poate

exercita numai de către terțul intervenient (sau titularul cererii de intervenție forțată) și numai
cu privire la soluția dată asupra cererii de intervenție, acesta neputând face critici asupra
hotărârii prin care a fost soluționată cauza;

d) nu există cale de atac de reformare ȋmpotriva ȋncheierii de respingere a cererii de intervenție

atunci când hotărârea este definitive (ȋn sistemul anterior Legii nr. 310/2018 ȋmpotriva
ȋncheierii de respingere a cererii de intervenție se putea face recurs chiar dacă hotărârea era
definitivă);

e) ȋn cazul în care, în mod greşit, cererea de intervenţia a fost respinsă ca inadmisibilă, la

rejudecarea cauzei după trimitere judecătorul care a judecat cauza ȋn primă instanță este
incompatibil;

f) de „desfiinţare de drept” a hotărârii pronunţate şi trimiterea spre rejudecare nu este

circumstanţiată în textul legal ; ,,desființarea de drept” are semnificația că judecătorul nu va
putea aprecia asupra acesteia după criteriul ,,vătămării”, ci o va constata ori de câte ori admite
că cererea de intervenție a fost greșit respinsă ca inadmisibilă;

g) apelul formulat de intervenientul accesoriu, având ca obiect respingerea ca inadmisibilă a

cererii de intervenție, ar trebui respins ca lipsit de interes atunci când tinde la desființarea
hotărârii, în cazul în care aceasta este favorabilă părții pe care o sprijină; totuși nu putem vorbi
de faptul că apelul ar trebui respins ca neavenit deoarece dispozițiile art. 67 alin. (3) se referă
la apelul formulat ȋmpotriva hotărârii finale iar nu ȋmpotriva ȋncheierii de respingere ca
inadmisibilă a cererii de intervenție;

2
h) art. 64 alin. (4) NCPC, aşa cum este consacrat de Legea nr. 310/2018, reglementează, de fapt,
o soluţie posibilă, în calea de atac, respectiv o soluţie de desfiinţare cu trimitere spre
rejudecare. Nu se completează cu art. 480 alin. (3). Indicarea exactă a faptului că rejudecarea
se reia la ,,instanța ȋn fața căreia s-a formulat cererea de intervenție” și ,,de la momentul
discutării admisibilităţii în principiu a acesteia (intervenției – nn.)” conduce la concluzia că
legiuitorul a avut ȋn vedere trimiterea spre rejudecare ca unică soluție posibilă.

3. Competența materială procesuală

Logica modificării:

Eliminarea practicii neunitare (ȋn privința cererilor succesorale; litigii de fond funciar) și ideea
proximității litigiului de locul faptelor relevante dar și eliminarea unor cauze cu factualitate
pronunțată din sfera recursului (uzucapiune).

Prin modificările aduse art. 129 alin. (2) pct. 2 s-a consacrat legislativ opinia, majoritară în
doctrină, potrivit căreia necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării tuturor normelor
de competenţă materială, atât atunci când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad,
cât şi atunci când procesul este de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat
(reţinută foarte recent şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin
Decizia nr. 17/18.09.2018)

Modificarea nu ridică probleme de aplicare.

Observații:

Cereri în materie de moștenire, precum reducțiunea liberalităților excesive ori anularea

liberalităților, anularea certificatului de moștenitor etc. alăturate sau nu partajului, sunt de
competența judecătoriei; ȋn ceea ce privește competența teritorială atunci când cererea de partaj
succesoral este formulată ȋmpreună cu alte cereri privind succesiunea, acesta revine instanței
ultimului domiciliu al defunctului.

4. Competența facultativă

Logica modificării:

În primul rând, în extinderea sferei de aplicare a textului şi la ipoteza în care parte în dosar este
instanţa de judecată (nu parchetul de pe lângă aceasta) are calitatea de reclamant sau de pârât
într-un dosar aflat în competenţa sa ori a unei instanţe inferioare din circumscripţia sa. Este
transpunerea deciziei nr. 290/26.04.2018 a CCR

3
În al doilea rând, a operat extinderea sferei de aplicare a textului şi la ipoteza în care judecătorul
[sau, după caz, celelalte persoane la care se referă alin.(3)] îşi desfăşoară activitatea la o instanţă
superioară celei competente să judece în primă instanţă, şi aceasta fără să conteze dacă respectiva
instanţă superioară ar fi sau nu competentă funcţional să soluţioneze eventuale căi de atac de
reformare declarate în cauză, întrucât textul nu distinge.

Modificarea nu ridică probleme de aplicare.

Observații:

Art. 127 nu se aplică în cazul judecătorilor de la ÎCCJ [şi, în mod corespunzător, în cazul celorlalte
persoane desemnate de alin. (3), care funcţionează în cadrul acestei instanţe, respectiv al
parchetului de pe lângă aceasta].

5. Strămutarea

Logica modificării:

Transpunerea deciziei nr. 558/16.10.2014 a CCR.

A fost modificat şi art. 144 alin. (2) NCPC, în sensul de a clarifica faptul că incidentul procedural
este soluţionat prin intermediul unei încheieri.

6. Excepția de necompetență

Logica modificării:

Întărirea garanțiilor procesuale prin contopirea momentului invocării excepției de necompetență

materială cu cel la care aceasta poate să fie pusă ȋn discuția părților.

Probleme:

a) Noua formulare trebuie înţeleasă că, în mod excepţional, verificarea competenţei şi, în
mod corespunzător, invocarea excepţiei de necompetenţă poate avea loc şi la termenul
imediat următor termenului la care părţile au fost legal citate, dacă la primul termen s-au
ivit incidente procedurale care au făcut imposibilă dezbaterea asupra competenţei – e.g.
,,lipsa de apărare ori imposibilitatea de prezentare a uneia dintre părţi, dacă sunt
îndeplinite condiţiile amânării pentru acest motiv, reglementate de art. 222 NCPC, sau
orice alt motiv care împiedică în mod absolut dezbaterea asupra competenţei la acest
termen – e.g. ,,completul de judecată declară că se abţine, cu consecinţa suspendării
judecăţii, ori invocă excepţia nelegalei sale compuneri sau greşita repartizare a
dosarului, cu consecinţa transpunerii la alt complet”. Este firesc ca, în aceste condiţii,

4
 verificarea competenţei să aibă loc la termenul imediat următor, iar părţile să nu fie
decăzute din dreptul de a invoca excepţiile pe care le pot invoca la primul termen la care
părţile sunt legal citate.

b) Nu este o ȋntoarcere totală la conceptul ,,prima zi de ȋnfățișare” (art. 134 C.pr.civ. de la

1865), care privea și modificarea cererii de chemare ȋn judecată, propunerea de noi probe,
formularea apărărilor sau introducerea ȋn cauză a altor persoane (de către pârât) - ȋn
privința acestora dispozițiile nu s-au modificat ȋn sensul relativizării primului termen de
judecată.

c) Prin urmare, expresia ,,pot pune concluzii” se referă la in/existența unor piedici ȋn privința
discuției asupra competenței instanței iar nu ȋn ceea ce privește fondul.

7. Citarea și comunicarea actelor de procedură

Logica modificării:

În ceea ce privește comunicarea prin poștă a citațiilor și a actelor de procedură, modificarea

privește tipul de corespondență care va fi utilizat de către instanță, și anume scrisoare
recomandată, cu confirmare de primire, în cazul în care se apelează la această modalitate de
comunicare, subsidiară ca, de altfel, toate modalitățile de comunicare, față de comunicarea prin
agenții procedurali sau prin alți salariați ai instanței.

Eficientizarea și funcționalitatea comunicării prin prin telefax, poștă electronică sau prin
intermediul altor mijloace care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia sub
aspectul dovezii comunicării.

Modalitatea prin care se consideră că citațiile și celelalte acte de procedură au fost comunicate
prin prin telefax, poștă electronică sau alte mijloace care asigură transmiterea textului actului și
confirmarea primirii acestuia este aceea a primirii de către instanță a mesajului de confirmare a
primirii de către sistemul folosit (de instanță) că au ajuns la destinatar.

Este introdusă o altă soluție în ceea ce privește data la care citațiile sau actele de procedură se
consideră comunicate. Această dată nu mai este cea la care destinatarul specifică data primirii, ci
cea rezultată din mesajul de confirmare a primirii actului de către destinatar, mesaj emis de
sistemul concret utilizat de instanță, după caz, telefax, poștă electronică etc.

Probleme:

Dovada ar putea face obiectul contestării, în cazul ȋn care se invocă lipsa primirii actului de
procedură transmis prin telefax, poștă electronică sau alte mijloace care asigură transmiterea
textului actului și confirmarea primirii acestuia, în acest caz nefiind necesară înscrierea în fals
(grefierul nu certifică ajungerea la destinatar, ci numai transmiterea și faptul că a imprimat dovada
5
expedierii), însă dovada eventualelor erori tehnice care au generat neregularitatea respectivă se
va putea face numai cu probe adecvate, respectiv expertiză tehnică de specialitate.

Aceasta impune o anumită rezervă ȋn aplicare metodei de comunicare.

Observații:

Metoda de comunicare prin mijloace moderne se aplică numai dacă partea a indicat datele
necesare ȋn acest scop iar nu și atunci când aceste date rezultă din dosar, dar fără să existe o voință
expresă a părții de a primi corespondența procesuală ȋn acest mod.

8. Actele de procedură depuse de părți prin fax sau email

Logica modificării:

Extinderea posibilității folosirii mijloacelor moderne ȋn depunerea actelor de către părți.

Înlăturarea efectelor dec. nr. 34/2017 a I.C.C.J., completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, se pare, contrară voinței legiuitorului.

Probleme:

a) Dovada transmiterii actului de procedură se află ȋn posesia instanței iar nu a părții deoarece
este reprezentată de mențiunea datei și orei primirii faxului sau a email-ului, astfel cum acestea
sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței; prin urmare, orice
disfuncționalitate tehnică de natură a genera o diferență de timp ȋntre momentul expedierii și
momentul receptării comunicării joacă ȋn defavoarea expeditorului;

b) Textul vizează numai câștigarea termenelor procedurale iar nu și a termenului de prescripție

extinctivă a dreptului material la acțiune ori de decădere de drept substanțial, ȋn privința acestora
fiind aplicabil art. 2556 NCC și care, chiar ȋn varianta modificată prin art. 205 ind. 2 din Legea
nr. 71/2011, se referă numai la scrisoarea recomandată predată la oficiul poștal sau telegrafic ori
la un serviciu de curierat rapid sau la un serviciu specializat ȋn comunicare, ȋnființate potrivit legii
(evident, o necorelare ce a scăpat legiuitorului).

c) În cazul transmiterii prin fax sau email a cererilor de exercitare a căilor de atac, a părțile rămân
obligate ca, ulterior, să depună pe de o parte, originalul cererii transmise prin mijloacele tehnice
menționate, întrucât semnătura părții trebuie să existe în original pe exemplarul aflat la dosarul
cauzei, iar pe de altă parte numărul de exemplare necesar pentru comunicare, deoarece dispozițiile
art. 149 alin. (4) C.proc.civ. nu se aplică în cazul cererilor de exercitare a căilor de atac, pentru
aceleași rațiuni pentru care nu se aplică nici în cazul cererii de chemare în judecată.

6
9. Procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare ȋn judecată (art. 200)

Logica modificării:

Eliminarea unor disfucționalități apărute prin aplicarea apreciată drept excesivă a sancțiunii
nulității ȋn procedura de regularizare.

Probleme:

a) Dacă reclamantul nu indică probele, nu intervine nulitatea, dar intervine decăderea – el

nu poate indica probele la primul termen deoarece atunci poate să solicite numai ,,probe
noi”, deci o completare a probatoriului;

b) Neindicarea motivelor de drept poate, ȋn mod excepțional, conduce la nulitate, dar nu ȋn

procedura regularizării, ci după citarea părților și numai ȋn cazul ȋn care vătămarea nu
poate fi ȋnlăturată ȋn alt mod (ex: instanța da calificare juridică faptelor ȋn condițiile și
limitele art. 22);

c) ȋn pofida eliminării sintagmei „dată în camera de consiliu” are semnificația corelării cu

art. 402; judecata asupra nulității cererii de chemare ȋn judecată va avea loc tot ȋn camera
de consiliu pentru ca este o procedură necontencioasă;

d) Art. 200 alin. (4) ind. 1 nu trebuie interpretat în sensul că, dacă pentru obținerea
informațiilor solicitate de instanță se impune totuși efectuarea de demersuri de către
reclamant, noua dispoziție legală l-ar exonera pe acesta de îndeplinirea obligațiilor
prevăzute de lege. Sensul acestei reglementări este că reclamantul va fi pus la adăpostul
unei eventuale aplicări excesive sau chiar abuzive de către instanță a sancțiunii prevăzute
de art. 200 alin. (3) și (4) NCPC. Reclamantul nu este exonerat de obligația furnizării
acelor date sau informații pe care chiar dacă nu le deține personal, le poate obține fără
intervenția instanței, ȋn baza unor dispoziții legale (ex: extrasul de carte funciară, datele
referitoare la societăți ȋnregistrate la registrul comerțului; ȋn general, date existente ȋn
registre publice ȋn legătură cu care există posibilitatea obținerii de informații de către orice
persoană). În acest cazuri, el ar trebui să facă cel puțin dovada că s-a adresat cu cerere
instituției competente ȋn limita termenului de 10 zile.

Observații:

Domeniul nulității de la art. 200 este ceva mai ȋntins față de cel al nulităților exprese (esențiale)
de la art. 196 alin. (1) (ex: pe art. 200 nulitatea poate interveni și pentru neidentificarea completă
a obiectului sau pentru neindicarea valorii acestuia ȋn timp ce art. 196 prevede nulitatea expresă
numai ȋn cazul neindicării obiectului).

7
9. Fixarea primului termen de judecată

Logica modificării:

Nu trebuie înțeles că a dispărut actul de procedură intitulat răspuns la întâmpinare, reclamantul

având în continuare dreptul de a-l formula, însă nu și obligația.

Noua formă a art. 201 NCPC reduce durata fixării primului termen, în sensul că judecătorul va
fixa primul termen de judecată, în termen de 3 zile, care începe să curgă fie de la data depunerii
întâmpinării, fie de la data expirării termenului de depunere a întâmpinării.

Modificarea nu ridică probleme de aplicare.

10. Eliminarea regulii (neaplicate) privind cercetarea procesului ȋn camera de consiliu.

Logica modificării:

Absența condițiilor materiale necesare aplicării.

Observații:

- Corelativ eliminării dispozițiilor privind cercetarea procesului în cameră de consiliu, au

fost modificate următoarele texte legale:

- art. 213 a fost reformulat integral și redus la două alineate (din nefericire, legiuitorul a
lăsat cu totul fără reglementare chestiunea persoanelor care au acces în camera de consiliu,
în cazul judecăţilor care se desfăşoară în acest mod, iar ,,inovaţia” este nejustificată, de
vreme ce judecata în camera de consiliu este regula în procedura necontencioasă şi este
prevăzută în continuare în numeroase incidente procedurale şi proceduri speciale; în
aceste cazuri, ar urma să se aplice prin analogie art. 213 alin. (2), în noua sa redactare);
art. 240 a fost, de asemenea, reformulat, în prezent având un singur alineat; art. 244 a fost
integral reformulat, în concordanță cu noua soluție legislativă, fiind în prezent redus la
doar două alineate; iar în alin. (1) al art. 261 s-a actualizat locul de administrare a probelor
prin înlocuirea sintagmei „cameră de consiliu” cu cea de „ședință publică”;

- există, în continuare, cazuri speciale ȋn care atât cercetarea procesului, cât și dezbaterile
au loc fără prezența publicului;

- atât cercetarea procesului cât și dezbaterile vor avea loc, de regulă, ȋn ședință publică,
cele două etape rămân ȋn continuare distincte, demarcate de ȋncheierea prin care se se
declară terminarea cercetării procesului.

- Au fost păstrate prevederile care permit fixarea unui termen distinct pentru dezbaterile
pe fond numai că aceasta nu se poate face din oficiu sau la cererea părților.
8
11. Notele grefierului. Înregistrarea ședințelor de judecată.

Logica modificării:

În primul rând, s-a eliminat condiția vizării notelor de ședință de către președintele completului
de judecată, având în vedere că ședințele, în mod obligatoriu, se înregistrează audio.

În al doilea rând, alin. (4) al art. 231 a fost reformulat prin eliminarea opțiunii părților din proces
de contestare și, în mod corelativ, de modificare sau completare a notelor de ședință întocmite de
grefier.

Logica acestei modificări rezidă în faptul că dacă ședințele de judecată sunt înregistrate audio,
atunci când părțile constată că grefierul nu a menționat corect anumite aspecte evocate în timpul
ședinței, au la dispoziție mijlocul procedural reglementat de art. 442 alin. (1) NCPC privind
procedura îndreptării erorii materiale a încheierii de ședință, eliminându-se astfel o procedură
care nu făcea altceva decât să dubleze norma generală prevăzută de art. 442 NCPC.

În al treilea rând, a fost regândit alin. (5) al art. 231 în sensul că instanța va elibera, la cerere,
părților, o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată, pe cheltuiala lor, în ceea ce
privește propria cauză, iar procurorului, pentru cauza în care participă. Se observă ca din
reformularea și completarea alin. (5), se subliniază rolul procurorului în economia procesului
civil, fiind asimilat părților.

Modificarea nu ridică probleme.

12. Probe (art. 321, 322, 323)

Logica modificării:

Schimbarea constă, ȋn principal, ȋn consemnarea directă, literal, a declarației martorului, fără

intermedierea președintelui. Probabil s-a dorit eliminarea unor posibile ȋndepărtări de la sensul
cuvintelor rostite de martor, mai ales atunci când partea interesată nu ar avea prezența de spirit
necesară pentru a indica acest lucru cu ocazia consemnării.

Aceasta modificare, precum și cea de la art. 321, se aplică și proceselor ȋn curs, pentru probele ce
se vor administra după intrarea ȋn vigoare a legii, indiferent de momentul ȋncuviințarii acestora
[art.26 alin. (2)].

Observații:

o normă similară, inclusă în cadrul unei iniţiative legislative având ca obiect modificarea Noului
Cod de procedură penală, a fost declarată neconstituţională (Decizia nr. 633/12.10.2018 CCR).

9
13. Pronunţarea hotărârii (art. 402)

Legiuitorul, prin modificarea art. 402 NCPC, a pus la dispoziţia şi alegerea judecătorului două
soluţii alternative: hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat
dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată,
care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate
pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Observații:

modificarea vizează numai art. 402 NCPC, nu şi art. 396 alin. (2) NCPC, text care urmează a se
aplica în consecinţă.

14. Termenul de redactare a hotărârii (art. 426)

Logica modificării:

Respectarea termenului rezonabil, optim și previzibil.

Probleme:

a) în continuare este vorba despre un termen legal , relativ; nerespectarea acestuia nu este
prevăzută de lege cu nulitatea hotârârii, ci poate determina sancţionarea disciplinară a
judecătorului însărcinat cu redactarea hotărârii;

b) nerespectarea termenului va atrage sancţionarea disciplinară a judecătorului, indiferent de

motivul de prelungire a termenului maxim de 90 de zile, sancţionare care va avea drept
temei art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 care instituie, printre altele, abatere disciplinară
neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale
procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;

c) interpretarea şi aplicarea dispoziţiei referitoare la cazuri „temeinic justificate”, în această

materie, urmează a fi stabilită atât de organele cu atribuţii în materie disciplinară
(Inspecţia Judiciară, Secţia de judecători a CSM), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
(în cazul în care speţe în materie disciplinară, pe această problematică, ajung să fie
soluţionate, în calea de atac, la instanţa supremă).

15. Completarea hotărârii judecătoreşti. Termen (art. 444)

Logica modificării:

Acoperirea unei ipoteze pe care vechea reglementare nu o prevedea şi care putea genera astfel,
practică neunitară în această materie - textul legal nu reglementa , situaţia hotărârilor definitive

10
pronunţate în apel sau în recurs (atunci când nu se pronunţă o casare cu reţinere – spre exemplu
atunci când se respinge recursul, dar instanța omite să se pronunțe asupra cheltuielilor de
judecată).

Observații:

textul modificat conţine o contradicţie logică: se referă la hotărârile date în căile extraordinare de
atac (printre care se numără şi recursul), caz în care termenul ar fi de 15 zile de la pronunţare, dar
şi în mod specific la hotărârile date în apel sau recurs, caz în care termenul este de 15 zile de la
comunicare.

De fapt, legiuitorul a preluat fără temei o diferenţiere specifică vechiului Cod de procedură civilă,
anterioară anului 2010, când hotărârile irevocabile nu se comunicau. Or, în prezent, toate
hotărârile, chiar definitive, sunt supuse comunicării.

De lege lata, că în cazul recursului primează reglementarea specifică pentru această cale de atac,
urmând a se putea solicita completarea în termen de 15 zile de la comunicare.

16. Legalitatea căii de atac (art.457)

Logica modificării:

S-a dorit extinderea principiului conform căruia partea nu poate fi sancționată din moment ce a
respectat mențiunile cu privire la calea de atac, cuprinse ȋn hotărârea judecătorească, chiar dacă
acestea sunt greșite ȋn raport cu prevederile legale. Forma inițială a textului viza numai indicarea
greșită a căii de atac iar acum este avută ȋn vedere și indicarea greșită a termenului de exercitare
a căii de atac.

Eliminarea practicii neunitare ȋn cazul ȋn care partea exercita calea de atac ȋn considerația
termenului greșit prevăzut ȋn hotărâre.

Probleme:

Art. 457 acoperă indicarea greșită a termenului sau a momentului de la care acesta ȋncepe să
curgă (de la pronunțare, de la comunicare etc.).

Dispozițiile art. 457 alin. (2) teza II nu se aplică ȋn situații precum:

- instanța nu a indicat deloc termenul de exercitare a căii de atac;

- ȋn cazul căilor extraordinare de atac de retractare;

- ȋn cazul completării hotărârii judecătorești;

11
 - ȋn cazul ȋncheierilor date de executorul judecătoresc, deoarece ȋmpotriva acestora nu se
formulează vreo cale de atac de reformare, ci contestația la executare, care iese din
domeniul de aplicare al art. 457 NCPC.

Observații:

Deși vorbește de o repunere ȋn termen din oficiu, prin natura sa norma se apropie de un caz special
de ȋnlăturare a sancțiunii decăderii, pe care instanța este obligată să ȋl constate din oficiu.

17. Recursul

Logica modificării:

1. Excluderea din sfera recursului a unor litigii cu factualitate pronunțată: cererile pronunţate în
materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, cele ce decurg din aplicarea Legii nr.
77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate
prin credite.

2. Împărțirea competenței ȋn soluționarea recursurilor ȋntre ICCJ și curțile de apel;

3. Accelerarea judecăților prin limitarea casării cu trimitere ȋn caz de admitere a recursului -

legiuitorul nu a intervenit asupra situațiilor ȋn care instanța supremă, admițând recursul,
casează cu trimitere, ci a extins regula existentă ȋn cazul tribunalelor și curților de apel,
conform căreia se poate casa cu trimitere o singură dată ȋn cursul procesului.

Observații:

Legiuitorul a exclus din sfera excepțiilor de la calea de atac a recursului cererile privind repararea
prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Prin modificările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost
extinsă sfera răspunderii pentru eroare judiciară.

De asemenea, pentru cererile formulate de persoana vătămată contra statutului, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, competența revine tribunalului (indiferent de valoare) de la
domiciliul reclamantului .

Pentru acțiunea ȋn regres, formulată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, ȋmpotriva
judecătorului sau procurorului, competența revine, ȋn primă instanță, curții de apel (secția civilă)
de la domiciliul pârâtului. Împotriva hotărârii se va putea exercita numai recursul (nu există drept
de apel) la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Odată cu această reglementare rămân lipsite de relevanță juridică formulările de genul ,,cu recurs
la instanța ierarhic superioară”, care desemnau o derogare de la regula potrivit căreia recursurile

12
erau ȋn competența instanței supreme [ex: art. 132 alin. (4); art. 406 alin. (6) teza I; art. 410 teza
I; art. 421 alin. (2) teza I].

O interpretare literală a textului art.497 ar conduce la situația ȋn care instanța supremă să judece
pentru ȋntâia dată fondul cauzei sau să recalifice faptele, aspecte de neconceput ȋn tezele
prealabile ale noului Cod de procedură civilă; oricum, dacă reține spre rejudecare, ICCJ va putea
administra orice probe, deoarece regula restrângerii probatoriului numai la ȋnscrisuri este
aplicabilă exclusive ȋn ceea ce privește judecarea recursului iar nu și fondul, după casarea cu
reținere.

18. Contestația ȋn anulare

Logica modificării:

Extinderea motivului de la pct.3 la hotărârile pronunțate ȋn apel care, potrivit legii, nu pot fi
atacate cu recurs.

Probleme:

a) nu intră ȋn discuție situația ȋn care apelul nu conține critici, ci se rezumă la reluarea susținerilor
formulate ȋn primă instanță;

b) motivul de apel omis trebuie să fi fost formulat ȋn termen; dacă este invocat peste termen un
motiv de apel de ordine publică, instanța este obligată să se pronunțe asupra acestuia; dacă
ȋnsă, instanța se pronunță ȋn sensul că examinând motivul, apreciază că nu este de ordine
publică și că este tardiv formulat, calea contestației ȋn anulare este ȋnchisă, deoarece altfel ar
ȋnsemna să provocam o veritabilă reformare a hotărârii;

c) trebuie distins ȋntre motive și diferitele argumente care susțin un anumit motiv; contestația ȋn
anulare vizează numai omisiunea analizării unui motiv iar nu și situația ȋn are instanța nu a
oferit răspuns la diferitele argumente care susțin un anumit motiv;;

d) contestația ȋn anulare nu vizează omisiunea pronunțării asupra unor excepții, chiar de ordine
publică, altfel posibil de invocat și direct ȋn apel;

e) motivul de contestație ȋn anulare nu este aplicabil ȋn cazul ȋn care instanța, admițând apelul,
schimbă ȋn parte sentința, dar omite analizarea unei cereri sau capăt de cerere; ȋn acest caz
este deschisă calea completării hotărârii;

f) motivul de contestație ȋn anulare nu este aplicabil atunci când motivul pretins omis este ȋn
raport de cauzalitate subsecventă cu un alt motiv analizat și respins de instanță (ex. critică
faptul că instanța a greșit ȋn interpretarea probelor ȋn ceea ce privește reținerea bunei –
credințe, dar și faptul că a greșit ȋn aplicarea legii ȋn privința unor aspecte care decurg ȋnsă

13
 din buna – credință); ȋn acest caz, instanța nu a omis analizarea motivului, ci a apreciat că nu
se mai justifică analiza acestuia dată fiind legătura cu un motiv respins;

g) este lipsită de interes contestația ȋn anulare, atunci când instanța a omis analizarea unui motiv,
dar acest motiv conducea la soluția dispusă de instanță (ex: de admitere ȋn parte), motivul
omis vizând partea admisă de instanță.

19. Revizuirea

Logica modificării:

Extinderea exceptării de la regula conform căreia revizuirea are ca obiect numai hotărâri care
evocă fondul și pentru motivul de la pct.11. Punerea ȋn acord cu decizia nr. 866/2015 CCR.

Extinderea motivului privitor la existența unor hotărâri potrivnice ȋn sensul că acesta vizează și
ȋncălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia și care se
concretizează ȋn nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Probleme:

a) hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunțată ȋntr-un litigiu ȋnceput după
intrarea ȋn vigoare a Legii nr.310/2018;
b) considerentele contrare să fie indispensabile pentru soluția pronunțată; nu este vorba de
considerente cu caracter complementar, care vin să consolideze construcția juridică care stă
la baza soluției adoptate;
c) considerentele a căror autoritate este nesocotită să tranșeze o chestiune litigioasă;
d) ȋn al doilea litigiu trebuie să nu se fi invocat apărarea constând ȋn autoritatea de lucru judecat
a considerentelor din prima cauză sau fiind invocată, instanța a omis să o analizeze; ȋn caz
contrar, s-ar ȋncălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei revizuire se solicită; or,
revizuirea nu este o cale de reformare pentru a se proceda la un control judiciar al acestei din
urmă hotărâri;
e) ȋn caz de admitere a cererii de revizuire, se va proceda la anularea celei din urmă hotărâri și
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat respectiva hotărâre; ȋn acest caz,
hotărârea dată asupra revizuirii va putea fi atacată cu recurs; judecata asupra recursului va
ȋntârzia reluarea judecății la instanța competentă;
f) potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 NCPC (nemodificat), pentru motivul contrarietății de hotărâri,
termenul de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Această
dispoziție era logică cât timp revizuirea pentru hotărâri potrivnice viza numai situația
contrarietății la nivelul dispozitivelor hotărârilor judecătorești , dar este vădit inechitabilă
atunci când vorbim de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Dacă cea din urmă
hotărâre este definitivă ȋncă de la pronunțare (ex: se schimbă soluția ca urmare a admiterii

14
 apelului și nu este prevăzută calea recursului), este de ȋnțeles că atunci când ȋncepe să curgă
termenul de revizuire nu sunt cunoscute considerentele. În acest caz, ar trebui interpretat ca
termenul nu ȋncepe să curgă ȋnainte de comunicarea hotărârii definitive, dar o intervenție a
legiuitorului ar fi fost necesară.

Observații:

Identificarea efectului negativ al autorității de lucru judecat este relativ facilă deoarece: se
cantonează la nivelul dispozitivului (mult mai scurt și cu o tehnică de redactare mai standardizată
decât considerentele); prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză – mult analizată ȋn doctrină
și jurisprudență; se invocă pe calea excepției, fiind dificil ca instanța, ȋn prezența acesteia, să
omită să se pronunțe.

În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu prezintă aceleași caracteristici deoarece:
este identificat la nivelul considerentelor, ceea ce ȋi conferă prin ipoteză un caracter mai subtil;
presupune distincția ȋntre considerentele pe care se sprijină dispozitivul și cele supraabundente
sau indiferente; nu prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci numai o identitate de părți,
dublată de o legătură cu soluționarea celui din urmă litigiu iar noțiunea de ,,legătură” este
nedefinită și fluctuantă; mijlocul procedural prin care se invocă este apărarea de fond iar nu
excepția procesuală; or, apărarea de fond poate fi disimulată ȋn diferite moduri de expunere, nu
toate ușor de identificat pentru judecător, de unde și riscul de a se susține ulterior ca a fost invocată
fără a fi analizată.

20. Contestația la executare

Logica modificării:

Modificarea adusă prin legea 310/2018 este reprezentată de suprimarea condiției ca pentru
valorificarea apărărilor de fond în cadrul contestației la executare să nu existe o cale procesuală
specifică pentru desființarea lui adăugarea la finalul articolului a sintagmei ”inclusiv o acțiune de
drept comun”.

S-a dorit probabil evitarea paralelismului ȋntre acțiunea de drept comun și contestația la executare;
evitarea ca instanțele de executare să tranșeze ȋn mod obișnuit aspecte ce țin de fondul titlurilor
(de regula, de competența materială a tribunalelor ȋn cazul unor acțiuni de drept comun).

Probleme:

a) în cazul în care se invocă alte apărări de fond care nu privesc desființarea actului juridic
constatat prin înscrisul care constituie titlu executoriu, cum ar fi de exemplu, plata,
compensația legală, prescripția dreptului de a cere executarea silită etc., acestea vor

15
 putea fi invocate în fața instanței de executare prin intermediul contestației la executare
propriu-zise;

b) se va putea invoca ȋn contestația la executare excepția de neexecutare;

c) se va putea invoca anulabilitatea titlului pe calea excepției nulității, dacă nu se poate cere
anularea pe calea dreptului comun ȋntrucât pe cale directă a intervenit prescripția dreptului
material la acțiune.

Observații:

În cazul introducerii unei acțiuni principale pe cale separată, potrivit dreptului comun, sunt
aplicabile prevederile art. 638 alin. (2) C.proc.civ., astfel încât instanța sesizată cu acțiunea având
ca obiect desființarea titlului executoriu reprezentat de un înscris altul decât o hotărâre
judecătorească sau arbitrală, va putea dispune suspendarea executării silite cu aplicarea
corespunzătoare a art. 719 C.proc.civ. Cel puțin formal, drepturile debitorului nu sunt afectate.

21. Executarea obligațiilor de a face care implică un fapt personal.

Logica modificării:

Modificarea art. 906 alin. (4) NCPC privește înlăturarea caracterului definitiv al încheierii de
fixare a penalităților și consacrarea posibilității pentru creditorul urmăritor de a solicita fixarea
sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care
debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

Modificarea intervine în contextul în care, anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cu
putere obligatorie că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor menționate nu este admisibilă
formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități,
iar unul din argumentele principale reținute în motivarea sa de instanța supremă a fost că ”pentru
creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja
stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit art. 906 alin. (4) și (6) din
Codul de procedură civilă, (...).”

Probleme:

Instituirea posibilității pentru creditor a reiterării unori cereri ulterioare de aplicare de penalități
debitorului, la fiecare 3 luni, dacă acesta nu execută obligația de a face sau a nu face ce presupune
faptul său personal, ridică problema de la ce moment vor curge aceste noi termene.

Termenul ulterior de 3 luni la care se referă teza a II–a a art. 906 alin. (4) va curge de la data
comunicării către debitor a ȋncheierii de stabilire a sumei definitive ce i se cuvine creditorului,
încheiere vizată de teza I a aceluiași text de lege.

16
Observații:

Termenul de ,,sumă definitivă” [folosită ȋn actualul context ȋn art. 904 alin. (4)] este neadecvat ȋn
condițiile ȋn care penalitățile se pot solicita ȋn mod succesiv.

22. Aplicarea ȋn timp

Dispozițiile Legii nr. 310/2018 se aplică numai proceselor și executărilor ȋncepute de la intrarea
acesteia ȋn vigoare.

Dispozițiile privind administrarea probelor – art. 321, 322, 323 se aplică și proceselor ȋn curs
pentru probele ce se vor administra de la intrarea ȋn vigoare a acesteia.

Legea nr. 2/2013 ȋși ȋncetează aplicabilitatea.

Dispozițiile privind modificarea Legii nr. 2/2013 au norme speciale de aplicare ȋn timp (vizează
numai recursul).

17