URMARIREA PENALA PRIMA FAZA A PROCESULUI PENAL

Procersul penal este structurat pe faze care cuprind diferite activitati procesuale de natura a
asigura realizarea scopului sau.
Faza procesula reprezinta o diviziune a procesului penal in cadrul careia se efectueaza, in mod
succesiv, multiple acte procesuale si procedurale, in formele stabilite de lege, avind un obiect particular
sarcini specifice si forme procesuale proprii. Procesul penal se desfasoara in trei faze: urmarirea penala,
juecata si punerea in executare a hotaririlor judecatoresti ramase definitive.
Urmarirea penala ca prima faza a procesului penal poate fi definita ca fiind activitatea
desfasurata de organele de urmarire penala pentru stringerea si verificarea probelor necesare, cu privire
la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se
constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea lor in judecata.
Faza urmaririi penala nu lipseste, in principiu, din structura nici unui proces penal. Fac exceptie
cazurile care au ca obiect faptele pentru care actiunea penala se pune in miscare la plingerea prealabila
precum si cazurile de extindere a actiunii penale sau a procesului penal in fata instantei de judecata atunci
cind aceasta a retinut cauza spre judecare. In aceasta situatie procesul penal are forma atipica, in sensul
ca-I liposeste urmarirea penala.
Importanta si necesitatea urmaririi penale rezulta din faptul ca organele care-si desfasoara
activitatea in faza de urmarire penala, trebuie sa constate la timp si in mod complet faptele penale comise,
sa-I identifice pe faptuitori si sa puna la dispozitia instantelor de judecata materialul probator necesar
pentru stabilirea vnovatiei infractorilor in vederea santionarii lor potrivit legii.
Necesitatea urmaririi penale decurge si din faptul ca in procesul penal probele nu sint
preconstituite iar, de multe ori, infractorii nu sint cunoscuti, efectuarea actelor de urmarire penala avind
tocmai menirea de a proba existenta infractiunii si a-I identifica pe faptuitori.
Urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor,
la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora.
Stingerea probelor, identificarea faptuitorilor, stabilirea raspunderii acestora, reprezinta scopul
concret al urmaririi penale.
Din modul cum este determinat obiectul urmaririi penale rezulta ca, prin efectuarea sa, se tinde sa
se indeplineasca anumite sarcini specifice. Astfel, organele de urmarire penala trebuie sa elucideze cauza
sub toate aspectele si, in mod complet, sa afle adevarul cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea
faptuitorilor si la vinovatia acestora. De asemenea, sa clarifice toate aspectele ce tin de obiectul
probatiunii atit cu privire la latura penala, cit si cu privire la latura civila a cauzei.
Realizarea acestor sarcini este posibila prin stringerea si verificarea probelor necesare, atit in
favoarea cit si in defavoarea invinuitului sau inculpatului, indiferent ca acesta recunoaste sau nu fapta.
Pe baza acestor probe administrate, organul de cercetare penala poate aprecia daca este cazul
sa propuna procurorului sa dispuna trimiterea in judecata sau, dupa caz, scoaterea de sub urmarire
penala sau incetarea acesteia ori clasarea. In acelasi timp pot lua masuri de prevenire sau masuri
asiguratorii privind indisponibilizarea bunurilor invunuitului sau inculpatului ori ale partii responsabile
civilmente.
Rezulta ca organele de urmarire penala, prin efectuarea tuturor actelor de urmarire, pregatesc
cauza in vederea judecatii.
Urmarirea penala se situeaza intre doua momente procesuale care marcheaza initierea si
finalizarea acesteia, deci o limita minima si o limita maxima in desfasurarea acesteia.
a) Limita initiala corespunde cu declansarea procesului penal prin dispozitia de incepere a
urmaririi penale, materializata intr-un proces-verbal sau in rezolutia de incepere a urmaririi penale, in
functie de modul de sesizare a organului de urmarire penala;
b) Limita finala o constituie actul de trimitere in judecta, respectiv rechizitoriul procurorului, prin
care se sesizeaza intanta competenta. In situatia in care procurorul constata existenta vreuneia din
cazurile prevazute de art.10 C.P.P. da ordonanta prin care se dispune scoaterea de sub urmarire,
incetarea urmaririi penale sau clasarea.
TRASATURILE URMARIRII PENALE
1. Urmarirea penala este lipsita de publicitatea specifica judecatii.
Publicitatea urmaririi penale nu este identica cu cea specifica fazei de judecata, deoarece normele
procesual penale nu permit ca materialul probator sa fe cunoscut in intregime de toate partile sau
persoanele care au participat la desfasurarea urmaririi. In acest sens putem da ca exemple acele
reglementari procesuale cvare impun audierea separata a invinuitilor sau inculpatilor din aceeasi cauza.
La fel se va proceda si cu martorii ori cu celelalte parti iar inculpatul va cunoaste intreg materialul probator
cind I se va prezenta materialul de urmarire penala, activitate ce are loc la sfirsitul cercetarii penale.
Toate aceste dispozitii legale au ca scop impiedicarea denaturarii probelor si zadarnicirea aflarii
adevarului, deoarece aceasta faza trebuie sa ofere garantia ca nici o cauza penala lipsita de temei nu va
ajunge in fata instantei de judecata.

2. Urmarirea penala este scrisa.

Regulile prevazute cu privire la administrarea probelor sint aceleasi atit pentru faza urmaririi
penale cit si pentru faza judecatii. Consemnarea actelor procesuale in scris este o exigenta comuna
tuturor fazelor procesuale deoarece existenta formei scrise impiedica contestarea existentei actului si a
continutului sau.
Dupa efectuarea actelor de urmarire penala oral, acestea se consemneaza in scris, in acte de
documentare procedurala, deoarece instantei de judecata nu I se poate transmite decit un material scris
de care sa tina seama la solutionarea cauzei.
3. Urmarirea penala nu este necontradictorie.
Partile au dreptul sa propuna probe in apararea lor, sa combata probele administrate de organul
de urmarire, sa participe la efectuarea unor acte procedurale personal sau prin reprezentant, sa faca
plingeri impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, etc.. Organul de urmarire penala este obligat sa
administreze probele atit in favoarea cit si in defavoarea invinuitului sau inculpatului.
4. Subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala.
Procurorii si organele de cercetare penala, in faza de urmarire penala se afla intr-o subordonare
ierarhica in ceea ce priveste activitatea lor juridica.
Procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei ori a altor organe, putind
da dispozitii obligatorii pentru acestea. De asemenea, procurorul ierarhic superior are dreptul de a
indeplini oricare din atributiile procurorului din subordine, putind da si dispozitii obligatorii pentru acestia.
Procurorii care au calitatea de organe de urmarire penala efectueaza personal urmarirea in unele
cauze si au ca principala atributie supravegherea activitatii de urmarire.
Cadrul organelor de cercetare penala este format din: organele de cercetare ale politiei si
organele de cercetare speciale. Ca organe de cercetare penala ale politiei functioneaza lucratori operativi
anume desemnati din Ministerul de Interne.
In ceea ce priveste activitatea de cercetare penala a organelor speciale, ea este efectuata de
obicei de ofiteri anume desemnati de comandantii unitatilor militare corp aparte si similare lor, de sefii
comenduirilor de garnizoana si de comandantii centrelor militare. Cercetarea penala poate fi facuta si de
acesti comandanti. Tot ca organe de cercetare penala speciale mai pot desfasura activitatea si ofiteri de
graniceri sau unii ofiteri anume desemnati din Ministerul de Interne, precum si capitanii porturilor.
Organele de urmarire penala dispun asupra actelor sau masurilor proceuale necesare
desfasurarii urmaririi penale prin ordonanta, acolo unde legea prevede aceasta, iar in celelalte cazuri prin
rezolutie motivata.
Atunci cind organul de urmarire penala efectueaza cercetarea intr-o cauza si considera necesar
sa fie luate anumite masuri care nu sint de competenta sa, are dreptul sa faca propuneri motivate in acest
sens, procurorului care-l supravegheaza.
Orice act de urmarire penala se poate efectua in incinta unei unitati, a unei organizatii din cele
prevazute in art.145 C.P., numai cu consimtamintul conducerii acelei unitati sau cu autorizatia
procurorului. In cazul infractiunilor flagrante, datorita caracterului urgent al interventiei, nu este necesar
consimtamintul unitatii sau autorizatia procurorului.