Curs 5

Izvoarele dreptului international

Dreptului comertului international are pe de o parte izvoare interne si pe de alta parte izvoare externe, reprezentate de conventii internationale la care Romania este parte. Pe de alta parte, uneori, pe taramul dreptului comertului international mai este si o alta categorie de izvoare care nu sunt nici legi, nici conventii internationale, dar care vin elaborate de anumite organisme internationale pot constitui un ghid pentru partile contractante. De exemplu, exista un set de principii privind contractele comerciale internationale, principii care au fost codificate, adoptate de Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat, cu sediul la Roma. Romania este parte la aceasta institutie inca din perioada interbelica. De fapt, aceasta institutie este un for de dezbatere in materia dreptului international care si-a impus ca obiective elaborarea de conventii internationale, elaborarea de ghiduri, legi model, legi tip care sunt propuse partilor. Aceste principii au fost elaborate in 1994 si sufera un proces de actualizare. Aceste principii nu reprezinta o conventie internationala, ci o baza de reglementare propusa partilor pentru a fi model in vederea incheierii contractelor dintre aceste parti. Cuprind o paleta foarte vasta de aspecte care tin de incheierea contractelor cu tot ce tine de incheiere. O alta categorie de posibile izvoare ale comertului international sunt uzantele. In comertul international, rolul uzantelor este cu certitudine mult mai important decat in dreptul intern. De principiu, in dreptul intern doar in situatii speciale cand legea prevede expres, uzantele sunt considerate izvoare de drept. Uzantele sunt niste practici speciale, in general nescrise, adoptate de catre participantii la comertul international, practici care prezinta un anumit grad de vechime, repetabilitate si stabilitate fiind aplicate intre un numar nedifinit de participanti la comertul international, de regula pe o anumita zona geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate comerciala, practici care in functie de natura lor prezinta sau nu caracter de drept. Din aceasta definitie se pot extrage elementele definitorii ale uzantelor: a.In primul rand, ele contin un element obiectiv, in sensul ca sunt practici sociale, adica reprezinta un ansamblu de acte si fapte juridice care au dobandit caracter de practica tocmai datorita elementelor de vechime si repetabilitate pe care le prezinta. Un act juridic incheiat intre parti, pentru a deveni o practica, trebuie sa fie repetat intr-un anumit interval de timp si sa prezinte un anumit caracter de stabilitate. b.De asemenea, uzantele au un caracter colectiv, adica sunt generale si impersonale, pentru ca se aplica unui numar nedeterminat de parteneri comerciali. Prin acest element, uzantele se aseamana cu legea, doar ca spre deosebire de lege reprezinta opera unei autoritati statale, uzantele sunt creatia comerciantilor. Ei sunt cei care stabilesc aceste practici. c.In functie de natura lor, uzantele pot sa reprezinte sau nu izvor de drept. Din acest punct de vedere, avem uzante conventionale care nu au caracter de izvor de drept si uzante normative. Uzantele comerciale internationale nu trebuie confundate cu obisnuintele stabilite intre parti. Acestea sunt incheiate intre un numar nederminat de parteneri comerciali, pe cand obisnuintele se incheie doar intre parti si sunt de fapt acele practici care se stabilesc intre acei parteneri comerciali care au relatii de afaceri indelungate. Se poate spune ca de fapt daca se analizeaza cele doua categorii, obisnuintele stabilite intre parti stau la baza uzantelor, in sensul ca, in principiu, la inceput se stabilesc aceste obisnuite intre

anumiti parteneri de afaceri, dar ele, in timp, se extind intre mai multi astfel de parteneri la nivelul unei ramuri de comert. Clasificarea uzantelor 1.In functie de intinderea in spatiu a.Locale: uzanta unui port, uzanta unei piete comerciale b.Speciale: se aplica intr-o ramura de comert sau se aplica la o anumita categorie profesionala: uzantele agentilor de bursa. c.Generale: se vor aplica la nivelul totalitatii relatiilor comerciale internationale. Cand o uzanta dobandeste acest caracter general, se intampla sa fie preluata intr-o dispozitie normativa. 2.Dupa forta lor juridica a.Normative: au un element obiectiv, in sensul ca sunt practici sociale. Aceste practici sociale sunt, in principiu, mai vechi, mai stabile, mai bine conturate. Acest element obiectiv este definit de principiul longa inveterata diuturna consietun. Au un element colectiv, in sensul ca sunt practici impersonale, generale, aplicabile unui numar nederminat de parteneri comerciali. Au si un element subiectiv, care consta in faptul ca partile care le aplica le respecta cu sentimentul ca ele se impun intocmai ca si legea(opinio iuris sine necesitaris). Aceasta convingere a partilor ca uzanta respectiva li se aplica exact ca si legea este o conditie necesara, dar nu suficienta, pentru ca o uzanta sa devina izvor de drept. A doua conditie este aceea ca sistemul de drept aplicabil in cauza respectiva(unde ar fi aplicabila si uzanta), trebuie sa recunoasca uzantelor caracter de izvor de drept. Exista sisteme de drept care recunosc uzantelor, in general, caracter de izvor de drept si inevitabil exista sisteme de drept care nu recunosc acest caracter. Rolul uzantelor normative. In primul rand, acestea pot reglementa raporturi juridice pe care legea nu le prevedea. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere se poate spune ca uzantele acopera unele lacune legislative, iar in dreptul comertului international aceste lacune ale legii sunt chiar de inteles datorita specifitatii acestei ramuri, deoarece le este foarte greu sistemelor de drept sa reglementeze toate aspectele care pot sa intereseze raporturile de drept. Un alt rol este acela de a interpreta sau de a completa o dispozitie legala. Uneori, uzantele se pot aplica impotriva unor dispozitii legale, inlocuindu-le pe acestea. Acest lucru se intampla pentru ca uzantele normative au forta juridica a unei legi supletive speciale. Datorita acestei trasaturi se poate observa relatia dintre uzanta si lege si relatia dintre uzanta si contract. In ceea ce priveste relatia dintre uzanta normativa si lege, datorita acelui caracter de lege supletiva speciala, uzanta normativa va prevala in relatia cu o lege atunci cand legea este supletiva si generala, deoarece uzanta are caracter special. In relatia dintre uzanta si contract, partile prin contract pot sa deroge, sa inlature dispozitiile dintr-o uzanta normativa. b.Conventionale: au elementele pe care le au o uzanta in general. Ele nu au in continutul lor acel element subiectiv si nu sunt izvoare de drept. Din punct de vedere al numarului, uzantele conventionale sunt de fapt regula. Ele, de principiu, au forta juridica a unei clauze contractuale. Temeiul aplicarii uzantelor este vointa partilor. Ele se impun pentru ca partile au facut referire la ele prin contractele incheiate. Din acest punct de vedere exista doua modalitati prin care partile fac aplicabile uzantele conventionale. Astfel, pe de o parte pot sa o prevada in mod expres in contract sau pot sa trimita la niste uzante

codificate. Pe de alta parte, insa, uneori trimiterea la uzante nu este expresa dar trebuie ca aplicabilitatea lor sa rezulte dintr-o vointa tacita a partilor, aceasta vointa fiind identificata pe baza unor criterii, pe baza unor indicii care tin de comportamentul partilor. O referire legala(conventionala) asupra contractului de vanzare de marfuri de la Viena din 1980, in art. 9, spune:partile sunt tinute de orice uzanta asupra careia au convenit; in afara de conventia contrara a partilor, acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract la orice uzanta pe care o cunosc sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in comertul international este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contracte de acest tip in ramura comerciala avuta in vedere. Rolul uzantelor conventionale este de a interpreta si completa contractul, adica vointa partilor, in orice faza a existentei contractului. Putem avea uzante in ceea ce priveste modul de derulare a negocierilor, uzante care vizeaza incheierea efectiva a contractelor; uzante care vizeaza continutul contractelor; uzante in ceea ce priveste incetarea contractelor. In ceea ce priveste relatiile care se stabilesc intre uzanta si lege, putem spune ca uzanta conventionala avand forta juridica a unei clauze contractuale, prevaleaza asupra unei legi supletive de la care partile pot deroga prin vointa lor. Pe de alta parte, in relatia dintre uzante conventionale si contract, contractul este primordial prin clauzele sale si se poate inlatura oricand aplicarea unei uzante. Cauzele care justifica rolul uzantelor O prima cauza este data de dinamica relatiilor comerciale internationale, in sensul ca de foarte multe ori legiuitorul statal nu poate sa tina pasul cu dezvoltarea accelerata a relatiilor de comert international. O alta cauza importanta tine de particularitatea acestor relatii de comert international, particularitate care face ca de multe ori legiuitorii chiar sa nu doreasca sa intervina in amanuntele raporturilor de comert international. Majoritatea uzantelor sunt nescrise, dar totusi exista codificari ale uzantelor. Pentru uzantele nescrise se naste o problema, si anume problema probarii existentei lor. Pentru a se putea proba existenta si continutul unei asemenea uzante exista anumite mijloace de fixare a acestora, iar aceste mijloace sunt cele ce se realizeaza prin intermediul contractelor comerciale internationale, adica prin practica de contractare(regasim continutul unei uzante intr-o multitudine de contracte scrise, contractele reprezentand proba). De asemenea, un alt mijloc de fixare a uzantei, este jurisprudenta(prin hotararile judecatoresti se poate face trimitere la uzante). O alta modalitate de fixare este aceea a certificatelor de cutuma care sunt eliberate in principiu de catre camerele de comert si industrie de pe teritoriul anumitor state. Aceste certificate arata, certifica existenta pe un anumit teritoriu a unei anumite uzante. In ceea ce priveste sursa acestor uzante, in dreptul intern roman prin noul cod se trimite la uzante in scopul completarii legii, iar pe taramul acestora al comertului international la uzante se trimite prin aceste conventii internationale care reglementeaza anumite domenii specifice ale dreptului comertului international. In acest sens, de foarte multe ori, trimiterea la uzante se face in materia arbitrajului. Asadar, avem conventia europeana de arbitraj, care precizeaza ca arbitrii vor tine seama de stipulatiile contractuale, dar si de uzantele comerciale. De asemenea, in cazul nostru, regulile de procedura ale curtii de arbitraj comercial international de pe langa Camera de Comert precizeaza ca arbitrii sunt obligati sa tina seama si de uzantele comerciale.

Subiectele dreptului comertului international

Subiectele de nationalitate romana Societatile comerciale constituite cu participare straina In ceea ce priveste contractul de societate, prin participarea unui asociat strain, acesta dobandeste elementul de extraneitate. Societatile cu participare straina sunt cele care se constituie fie cu capital integral strain, fie cu capital strain in asociere cu capital roman. Societatile cu participare straina nu reprezinta neaparat o categorie distincta de persoane juridice de nationalitate romana, ele incadrandu-se in categoria mare a societatilor ca persoane juridice romane. Subiectele straine care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei