Elementul de extraneitate

-Drept internațional privat-

Autor : Nica Cătălina-Violeta

An IV

BRAȘOV 2022
Cuprins
INTRODUCERE......................................................................................................3
I. Particularitățile raportului juridic de drept internațional privat cu
elementul de externalitate........................................................................................4
II. Elementul de extraneitate...............................................................................4
III. Conflictele de legi.............................................................................................6
IV. Tipuri de conflicte de legi...............................................................................6
V. Norma conflictuală...............................................................................................6
VI. Metoda proper law..........................................................................................7
Bibliografie................................................................................................................9
INTRODUCERE

Toți cercetătorii domeniului sunt de părere că elementul de extraneitate sau

elemental străin constituie principalul element de distincţie (de
delimitare/particularizare) a raporturilor juridice de drept internaţional privat faţă de
raporturile juridice de drept privat intern.
Din păcate, elementul de extraneitate nu a fost definit in terminis nici în
defuncta Lege nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat, dar nici în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil și nici în Legea nr.
134/2010 privind , Codul de procedură civilă, drept pentru care o astfel de sarcină
a rămas in continuare, în domeniul de preocupare a literaturii de specialitate.
Doctrina defineşte elementul de extraneitate ca fiind o împrejurare de fapt, de
natură diversă, care are legătură cu un raport juridic de drept privat, împrejurare ce
îi conferă raportului juridic respectiv caracter de internaţionalitate. Din definiţia
citată rezultă că împrejurarea de fapt care circumstanţiază raportul juridic de drept
privat îi confer acestuia legătură cu mai multe sisteme de drept. Ca atare, elementul
este străin prin raportarela legea română (ca întreg sistem de drept) sau la statul
român.
 I. Particularitățile raportului juridic de drept internațional privat cu
elementul de externalitate

Raportul juridic de drept internațional privat prezintă anumite trăsături caracteristice

prin care se deosebește de obiectul altor ramuri de drept.
Aceste trăsături caracteristice sunt, în principiu, următoarele:
a) raportul juridic de drept internațional privat conține un element străin, prin care
are legătură cu mai multe sisteme de drept. Prin intermediul elementului străin al
raportului juridic, poate să ia naștere un conflict de legi;
b) raportul juridic de drept internațional privat ia naștere în domeniul dreptului
privat în sens larg;
c) subiectele raportului juridic de drept internațional privat sunt persoane fizice sau
persoane juridice

II. Elementul de extraneitate

Elementul de extraneitate sau elementul străin reprezintă acea parte componentă a
raportului juridic de drept internațional privat prin care se stabilește legătură cu o
lege străină. Elementul de extraneitate al raportului juridic de drept internațional
privat nu constituie un element distinct în structura raportului juridic, ci presupune o
împrejurare de fapt care poate apare în legătură cu elementele de structura ale
raportului juridic, determinând aplicarea unor legi din sisteme de drept diferite.
Elementele de structura ale raportului juridic, elementul de extraneitate se poate
prezența sub mai multe aspecte.
-Referitoare la subiectele raportului juridic, elementele de extraneitate se
clasifică în funcţie de calitatea acestor subiecte, şi anume :
-pentru persoanele fizice: cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, iar pentru
anumite sisteme de drept chiar şi religia (de exemplu: Grecia). De exemplu, un
cetăţean român şi un cetăţean german încheie în România un contract de vânzare a
unui bun mobil, act juridic în bazacăruia se naște un raport juridic civil cu element
de extraneitate, datorită căruia se va putea naște
-pentru persoanele juridice: sediul, naţionalitatea, fondul de comerţ etc.
Spre exemplu, o societate cu personalitate juridică cu scop lucractiv, persoană
juridică română,încheie un contract de transport cu o altă societate, persoană
juridică străină cu sediul în Suedia,în temeieul căruia se naște un raport juridic
obligațional cu element(e) de extraneitate.
-Referitor la obiectului (material și juridic) raportului juridic, constituie
element de extraneitate locul unde se află bunul mobil sau locul unde este
situat un bun imobil, bun ce constituie obiectul material al raportului juridic
de drept internaţional privat.
 Cu privire la conţinutul raportului juridic, trebuie să facem distincţie între
acte juridice şi fapte juridice.
1. În cazul actelor juridice pot fi elemente de extraneitate:
- Locul încheierii actului. Spre exemplu, o societate cu personalitate juridică
română încheie, prin reprezentantul său, în Franţa, un contract cu o societate
germană, în lipsa unei legi alese de părți se va aplica legea locului de încheiere a
contractului (lex loci actus sau contractus);
- Locul unde urmează să se execute (să-şi producă efectele) un contract (lex loci
executionis sau lex loci solutionis). De exemplu, o firmă română contractează cu o
firmă suedeză în vederea prestării de către aceasta din urmă a unor servicii pe
teritoriul ţării noastre, locul executării obligației caracteristice a firmei străine fiind
teritorului Romaniei.
2. În cazul faptelor juridice pot fi elemente de extraneitate:
- Locul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii (lex loci delicti
commissi). Spre exemplu, un cetăţean român este victima unui accident rutier
produs pe teritoriul Italiei unui astfel de raport juridic delictual aplicându-i-se legea
italiană ca lege a locului producerii faptului ilicit.
- Locul producerii prejudiciului (lex loci laesionis), atunci când acesta diferă
de loculproducerii faptei ilicite. De exemplu, un fapt juridic ilicit de poluare a unui
curs de apă, produs într-o tară, de către o întreprindere având naționalitatea acelei
tări, va putea produce efecte și în altă țară, dacă cursul respectiv de apă, străbate
teritoriul mai multor țări.

3.În ceea ce priveşte evenimentele, constituie element de extraneitate locul

producerii evenimentului (naşterea, moartea, cutremurul, inundaţia, incendiul
etc).

4.În privinţa aspectelor procedurale, în doctrină 1s-a arătat că poate constitui

element de extraneitate faptul că instanţa competentă să soluţioneze un anumit
litigiu este străină sau că hotărârea judecătorească ori arbitrală este
pronunţată în străinătate.

1
D.A. Sitaru, op. cit. p. 16
 III. Conflictele de legi

Definim conflictul de legi ca fiind situaţia în care un raport juridic de drept privat,
cu unul sau mai multe elemente de extraneitate, este susceptibil de a fi guvernat de
două sau mai multe sisteme de drept, având vocație concursuală virtuală, aparţinând
unor state diferite.
De regulă, conflictul de legi se manifestă între legea forului, (instanței sesizate
cu soluționarea cauzei) și legea statului cu care raportul juridic are legătură prin
elementul străin pe care îl conține. Instanța sesizată va soluționa conflictul de legi
prin alegerea legii competențe ce urmează a fi aplicată raportului juridic cu element
străîn avut în vedere, în funcție de criteriile stabilite de legea forului.
IV. Tipuri de conflicte de legi
Conflictele de legi pot fi clasificate, în functie de anumite criterii, astfel:
-Conflictul de legi în spaţiu, adică între două sau mai multe sisteme de drept care
coexistă în spaţiu (sunt edictate şi se aplică în state diferite), deosebinduse net de
conflictul de legi în timp;
-Conflictul de legi sau conflictul sistemelor de drept cum l-am mai denumit, este
o noţiune specifică numai dreptului internaţional privat deoarece poate apărea
numai în raporturile juridice cu unul sau mai multe elemente de extraneitate;
de legi, aşa cum s-a admis în literatura de specialitate "sunt compatibile cu
raporturile juridice de drept privat deoarece numai în aceste raporturi instanţa
română poate să aplice o lege străină. Explicaţia acestei soluţii rezidă în faptul că,
spre deosebire de raporturile de drept internaţional public, în raporturile de drept
internaţional privat părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie de egalitate
juridică (de regulă), ceea ce atrage implicit egalitatea sistemelor de drept"
Conflictul de legi este generat de prezenţa elementului de extraneitate într-un
raport juridic, iar cauza apariţiei lui rezidă în deosebirile (importante/însemnate)
existente între sistemele de drept ale diverselor state.

V. Norma conflictuală
Norma conflictuală este o normă juridică specifică dreptului internațional privat
având o structură proprie. Norma conflictuală nu reglementează în mod direct un
raport juridic cu element străin, ci desemnează norma direct aplicabilă, soluționând
astfel conflictul de legi. Norma conflictuală are un caracter prealabil, indirect, fiind
o normă de trimitere sau de fixare. Prin aplicarea normei conflictuale nu se
determina în mod direct și nemijlocit drepturile și obligațiile părților unui raport
juridic cu element străin, norma conflictuală indicând doar ce lege se va aplica
nemijlocit raportului juridic respectiv. Normele conflictuale pot fi cuprinse în
sistemul de drept al unui stat sau în convențiile internaționale la care un stat este
parte. În cazul în care normele conflictuale fac parte din dreptul intern al unui stat,
între normele conflictuale care reglementează același domeniu pot apare deosebiri
de la un sistem de drept la altul. În cazul în care normele conflictuale sunt cuprinse
în convenții internaționale, acestea au un caracter uniform pentru statele semnatare
ale convenției
Normele conflictuale se clasifică în funcție de elementele lor de structură, deci
după conținut și legătură.
a) După felul legăturii, normele conflictuale se clasifică în două categorii:
- norme conflictuale unilaterale sau cu indicare directă : sunt normele care arată
direct când este aplicabilă legea forului, fără a arată și cazurile când este competență
legea străină.
- norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generală :sunt normele care arată
în același timp cazurile când este competență legea locală și cazurile când este
competență legea străină.

b) După conținutul lor, normele conflictuale pot fi grupate în norme conflictuale

referitoare la persoane fizice sau persoane juridice, la proprietate, la contracte, la
moștenire, la actele juridice, la faptele juridice

VI. Metoda proper law

În elaborarea acestei metode s-a avut în vedere modul de determinare a legii
contractului în dreptul de common law, aplicându-se inițial în cadrul acestui sistem
de drept, însa ulterior, fiind folosită și în alte sisteme de drept.
Metoda proper law reprezintă un caz particular de aplicare a normei conflictuale,
presupunând ca pentru fiecare situație juridică în parte se determină legea
aplicabilă având în vedere ansamblul împrejurărilor de fapt și a particularităților
concrete, specifice speței respective. Prin aplicarea acestei metode se ajunge la
situația de a se aplică legi diferite privind aceeași materie, în cazul în care
împrejurarile de fapt sunt diferite de la un caz la altul.
Pentru a determina legea aplicabilă fiecărei spețe judecătorul trebuie să aibă în
vedere următoarele aspecte:
-să țină cont de punctele de legătură cele mai puternice;
- să cerceteze conținutul legilor aflate în conflict pentru a determina scopul
acestora, urmând să aplice legea care are cel mai mare interes în reglementarea
raportului juridic respectiv;
- să aplice legea cea mai favorabilă părții care trebuie protejată;
- să aplice legea care exprimă cel mai bine ideea de justiție, așa cum este concepută
de judecător.
Trebuie știut că metoda proper low este o variantă a metodei conflictelor de legi
și că poate fi utilizată doar atunci când norma conflictuală a forului o permite.
Bibliografie

 D.Lupascu, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București

2008
 D.A. Sitaru, Drept internațional privat,Editura C.H. Beck