UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

CURS: DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

REFERAT
Curtea Internațională de Justiție

Lect. Univ. Dr. Laura Crăciuneanu

Iuzic Alexandra Ioana

DREPT AN II
 BACĂU

Cuprins:

I. Introducere...........................................................................................................................................3

II. Componența.........................................................................................................................................3

III. Competențe și proceduri..................................................................................................................5

IV. Jurisdicția și aspecte controversate..................................................................................................9

V. Bibliografie........................................................................................................................................10

2
 I. Introducere

Curtea Internațională de Justiție (cunoscută și drept Curtea Mondială sau C.I.J.; franceză Cour
internationale de justice) este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în
Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos (Olanda).
C.I.J. nu ar trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea
potențial "global" de competență.
Curtea are o dublă competenţă: contencioasă (care priveşte soluţionarea disputelor de ordin
juridic dintre state) şi consultativă (care priveşte emiterea unui aviz consultativ asupra unor
chestiuni juridice supuse atenţiei sale de organele ONU sau de alte agenţii şi organisme
internaţionale autorizate în acest sens).
Înființată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea a început activitatea în 1946 ca succesoare a
Curții Permanentă Internațională de Justiție. Statutul Curții Internațională de Justiție, similară cu
cea a predecesorului său, este principalul document care constituie documentul constituant și de
reglementare a Curții.
Munca Curții se caracterizează printr-o gamă largă de activitatea judiciară. CIJ sa confruntat cu
relativ puține cazuri în istoria sa, dar a fost în mod clar o creștere a dorinței de a folosi Curtea
începând cu anii 1980, în special în rândul țărilor în curs de dezvoltare.
Statele Unite au retras competența obligatorie în 1986, și așa mai acceptă jurisdicția Curții numai
de la caz la caz.
Capitolul XIV al Cartei Organizației Națiunilor Unite autorizează Consiliul de Securitate ONU
de a pune în aplicare hotărârile Curții Mondiale, dar aplicarea este condiționată de dreptul de
veto a celor cinci membri permanenți ai Consiliului. În prezent există douăsprezece cazuri la
Curtea Mondială.1

II. Componența

CIJ este compusă din cincisprezece judecători aleși pentru nouă ani de către Adunarea Generală a
ONU și Consiliul de Securitate al ONU de la o listă de persoane nominalizate de către grupuri
naționale în Curtea Permanentă de Arbitraj. Procesul electoral este prevăzută la articolele 4-12
din Statutul CIJ. Judecători servesc pentru termeni nouă ani și poat fi realeși pe o perioadă de
până la două mandat. Alegerile au loc o dată la trei ani, cu o treime din judecătorii pensionați (în

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie
3
funcție și, eventual, pentru re-alegere) de fiecare dată, pentru a asigura continuitatea în instanța
de judecată.

În cazul în care un judecător moare în funcție, practica, în general,este de a se alege un judecător

de aceeași naționalitate pentru a finaliza termenul.

Nu pot fi doi judecători din aceeași țară.

În conformitate cu articolul 9, în calitate de membri ai Curții se presupune că reprezintă

"principalele forme de civilizatie si principalele sisteme juridice ale lumii". În esență, acest lucru
a însemnat dreptul comun, dreptul civil și legea socialistă (acum, legea post-comunistă). Din anii
1960 patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (Franța, Rusia, Marea
Britanie, șiStatele Unite) au avut întotdeauna un judecător la Curtea de Justiție. Excepția a fost
China (Republica China până în 1971, Republica Populară Chineză din 1971 încoace), care nu a
avut un judecător la Curtea de la 1967-1985, deoarece nu a prezentat un candidat. De regulă,
există o compoziție geopolitică în ciuda faptului că nu există nici o prevedere pentru aceasta în
Statut al C.I.J.

Articolul 2 din statut prevede că toți judecătorii ar trebui să fie aleși, indiferent de naționalitatea
acestora din rândul "persoanelor de caracterul moral ridicat", care sunt fie calificate pentru cele
mai înalte funcții jurisdicționale în statele lor de origine sau sunt cunoscute ca avocați cu
suficientă competență în dreptul internațional. Independența judiciară este tratată în mod special
cu articolele 16-18. Judecătorii CIJ nu sunt în măsură să dețină orice alt post, și nici nu pot
acționa în calitate de avocat. În practică, membrii Curții au propriile lor interpretări a acestor
reglementări. Acest lucru le permite să se implice în afara de arbitraj și în posturile profesionale,
atât timp cât nu există nici un conflict de interese. Un judecător poate fi demis doar cu votul
unanim al celorlalți membri ai Curții. În ciuda acestor prevederi, independența judecătorilor CIJ
a fost pusă la îndoială. De exemplu, în timpul cazului cu Nicaragua, SUA a emis un comunicat,
sugerând că acesta nu a putut prezenta materiale sensibile la Curtea din cauza prezenței unor
judecători din blocul comunist. Judecători pot emite hotărâri comune sau separate despre
propriile lor opinii.

Deciziile și avizele sunt în majoritate, și, în caz de divizare egală, votul președintelui devine
decisiv. Judecători pot, de asemenea, emite avize separate.

Judecători Ad-hoc: Articolul 31 din Statut stabilește o procedură prin care judecătorii ad-hoc,
stau pe controversate cazuri în fața Curții. Acest sistem permite oricărei părți la un caz
contencios de a numi un judecător la alegerea lor (de obicei, de naționalitatea acestora), în cazul
în care un judecător de cetățenie nu este deja pe bancă.

Judecătorii Ad-hoc participă pe deplin în caz și la deliberări, împreună cu judecătorii permanenți.

Astfel, este posibil ca la un singur caz să delibereze peste șaptesprezece judecători.

4
Acest sistem ar putea părea ciudat, în comparație cu instanțele din procesele interne, dar scopul
ei este de a încuraja statele să-și prezinte cazul în fața Curții. Judecătorii ad-hoc, de obicei, (dar
nu întotdeauna) votează în favoarea statului, care i-a numit și, astfel își anulează reciproc votul.2

Peter Tomka (Slovacia) este Preşedintele Curţii iar Philippe Couvreur (Belgia) îndeplineşte
funcţia de grefier al Curţii.3

III. Competențe și proceduri

Necesitatea instituirii unui organ de justiție internațional în formele unei instanțe propriu-zise s-a
impus după primul război mondial. Grozăviile acelui cataclism, dorința de a preveni repetarea lor
au fost determinante pentru acceptarea, de către marea majoritate a statelor, a instituirii unei
instanțe internaționale, in scopul menținerii păcii în lume prin mijloace juridice. Așa a luat ființă
Curtea Permanenta de Justiție, a cărei activitate a adus o contribuție importantă în dezvoltarea
dreptului internațional.
Din păcate, nici forțele păcii, nici existența justiției internaționale nu au putut împiedica
izbucnirea celui de-al doilea război mondial. La sfârșitul de-al doilea război mondial idea
înfăptuirii unei justiții internaționale a fost reluata, astfel apare C.I.J. , cu sediul la Haga4.
Curtea Internaţională de Justiţie nu este continuatoarea juridică a Curţii Permanente de Justiţie
Internaţională, deşi în fapt există numeroase elemente de continuitate în ce priveşte competenţa,
structurile, dreptul pe care îl aplică, procedurile ş.a.
Potrivit Art. 92 al Cartei ONU, C.I.J. a devenit unul din organele principale ale ONU și toți
membrii acesteia sunt ipso facto și părți la Statutul Curții5.
Jurisdicția Curții este sau poate fi deschisa oricărui stat al lumii. Atât Carta Națiunilor Unite, cat
si Statutul stipulează ca numai Statele se bucura de calitate procesuala activa la C.I.J.6
Cât despre statele care nu sunt membre ONU si nici ale Statutului, ele pot avea calitatea de părți
în fața Curții, dacă declară că se supun deciziilor Curții si daca se angajează să aducă la
îndeplinire obligațiile ce le-ar reveni în baza deciziilor Curții în aceleași condiții ca și membrii
Organizației Națiunilor Unite7.
Competenta Curții poate fi contencioasa atunci când soluționează diferende dintre state și
consultativă, când acorda avize consultative.

2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie,
3
http://haga.mae.ro/node/865
4
George Elian, C.I.J., Ed. Științifică, București, 1970, p. 6
5
Bianca Seleajen-Guțan, Laura-Maria Crăciuneanu, Drept internațional public, ed. Hamangiu, buc, 2008, p. 262

6
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept internațional public, Lumina Lex, București, 2007, p. 263.
7
George Elian, C.I.J., Ed. Științifică, București, 1970, p. 46
5
Făcând referire la competent contencioasa a Curții, acesta poate, la rândul ei, sa fie analizata sub
2 aspecte: al subiectelor de drept internațional care compare in fata sa – competenta ratione
personae si al litigiilor care i se supun - competenta ratione materiae8.
Pot exista cazuri in care, pentru diferende având o anumita natura, de exemplu cele care deriva
din aplicarea unor tratate ale căror prevederi conțin clauze exprese de atribuire a jurisdicției
obligatorii in care statele convin dinainte de conturarea litigiului la soluționarea diferendelor
dintre ele de către C.I.J. Un exemplu în acest sens este Convenția ONU privind dreptul marii,
adoptata la 10 dec 1982 la Montego Bay si intrata in vigoare in 1994 care conține o clauza prin
care statele părți la convenție accepta ipso facto jurisdicția obligatorie a anumitor instanțe in
vederea reglementarii diferendelor internaționale cu privire la dreptul marii. Acestea sunt:
Tribunalul Internat pentru dreptul marii,C.I.J, un tribunal arbitral constituit conform anexei VII la
Convenția din 1982, un alt tribunal arbitral conform anexei VIII din aceeași convenție9.
Conform Statutului, numai statele pot fi părți în cauzele supuse spre judecata Curții. De
asemenea, Statutul prevede posibilitatea sesizării Curții și de către orice stat al comunității
internaționale, chiar dacă nu este membru al ONU sau parte la Statut, în condițiile stabilite de
Consiliul de Securitate.
Interesele persoanelor fizice și juridice nu au acces la jurisdicția C.I.J. Pentru susținerea
intereselor lor inculcate de un alt stat, ele sunt reprezentate de către state prin intermediul
protecției diplomatice10.
Jurisdicția obligatorie a Curții poate fi acceptata printr-o declarație prealabilă formulată de orice
stat interesat care este parte la Statutul Curții. Acceptarea prealabila a jurisdicției are efecte
numai pe baza de reciprocitate, adică numai daca litigiul exista intre state care au formulat
declarații prealabile.
Dintre cele 185 de state membre cu drepturi depline in ONU, numai aproximativ o treime au
formulat, in temeiul art. 36, alin 2 si 5, declarații de acceptare a jurisdicției obligatorii a Curții.
Potrivit prevederile art. 36, alin 2, aceasta declarație nu se referă la toate litigiile, ci numai la
acelea care au ca obiect:
- Interpretarea unui tratat;
- Clarificarea unui principiu de drept internațional;
- Constatarea unui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unui angajament
internațional;
- Natura sau întinderea unei reparații datorita încălcării unui angajament internațional11.
In ceea ce privește tratatele și convențiile internaționale care prevăd jurisdicția obligatorie a
C.I.J., lista acestora se găsește in cap al IV-lea, secțiunea a 3-a din ICJ Yearbook 1997-1998.
8
Daniela Coman, Victor Ponta, Raspunderea în dreptul umanitar, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 60.
9
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept internațional public, Lumina Lex, Buc, 2007, p.264.
10
Daniela Coman, Victor Ponta, Raspunderea în dreptul umanitar, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 60
11
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept internațional public, Lumina Lex, Buc, 2007, p. 265.
6
Indicăm că exista peste 100 de convenții multilaterale în vigoare si aproximativ 160 de tratate
bilaterale care conțin clauze de acceptare a jurisdicției organului principal al ONU12.
Ratione materiae, Curtea poate judeca 2 categorii de cauze, prevăzute in art. 36 al Statutului:
• Cauzele înaintate de părți
• Toate problemele prevăzute de Carta ONU sau de tratatele și convențiile in vigoare13.
Exercitarea jurisdicției Curții este condiționată de acceptarea ei de către statele părți. Acestea își
pot exprima consimțământul fie anterior unui litigiu, printr-o declarație unilaterala depusă la
Secretariatul General al ONU, fie ulterior producerii lui, printr-un acord special între părți.
Hotărârile Curții sunt obligatorii numai pentru părțile aflate in litigiu, acestea asumându-și, in
prealabil, obligația de a se conforma deciziilor pronunțate în respectivele litigii.
Neîndeplinirea hotărârilor C.I.J. poate conduce la sancțiuni politice, întrucât nesocotirea unei
hotărâri echivalează cu ignorarea principiilor care sunt definite prin Carta ONU si cu regulile
care trebuie să guverneze raporturile dintre state14.

După cum se poate observa, Curtea Internaţională de Justiţie nu are competenţă şi în soluţionarea
cauzelor penale.
Procedura în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cuprinde două faze (scrisă şi orală), Statutul
cuprinzând numeroase prevederi de detaliu referitoare la desfăşurarea şedinţelor de judecată,
drepturile procedurale ale părţilor, deliberarea şi luarea hotărârii (deciziei).
Hotărârea adoptată de Curte, prin care se soluţionează fondul cauzei, este definitivă din ziua în
care a fost citită în şedinţă publică şi obligatorie pentru părţi. Ea poate fi supusă doar revizuirii,
pentru fapte care la data hotărârii erau necunoscute Curţii şi care ar fi putut influenţa decisiv
hotărârea dacă ar fi fost cunoscute. Dacă una din părţi nu o pune în aplicare, cealaltă parte are
dreptul, potrivit art. 94 al Cartei, să se adreseze Consiliului de Securitate care poate, dacă
socoteşte necesar, să facă recomandare sau să decidă asupra măsurilor de luat pentru aducerea la
îndeplinire a hotărârii.
În afara atribuţiilor sale de judecare a cauzelor privind diferendele internaţionale, Curtea
Internaţională de Justiţie are şi atribuţia de a da avize consultative Adunării Generale şi
Consiliului de Securitate în orice problemă juridică precum şi, cu autorizarea Adunării Generale,
altor organe ale O.N.U. şi instituţiilor specializate ale acesteia în probleme juridice care se ivesc
în cadrul sferei lor de activitate.

12
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept internațional public, Lumina Lex, Buc, 2007, p. 265.
13
Bianca Seleajen-Gutan, Laura-Maria Craciuneanu, Drept internațional public ed. Hamangiu, București, 2008, p.
263.
14
Daniela Coman, Victor Ponta, Răspunderea în dreptul internațional umanitar, Ed. Universul Juridic, București,
2010, p. 62.
7
Cum însăşi denumirea lor o indică, aceste avize nu sunt în principiu obligatorii nici pentru
instanţă, aceasta putând reveni oricând asupra lor, nici pentru cel care le-a cerut ori pentru alte
state, ele impunându-se, însă, prin valoarea lor intrinsecă.
Activitatea practică a Curţii Internaţionale de Justiţie, atât sub aspectul diferendelor soluţionate,
cât şi al avizelor consultative acordate, este în general redusă. Astfel, în literatură se
consemnează că, până în 1982, Curtea Internaţională de Justiţie a fost sesizată cu 65 cauze, în
care a adoptat 58 hotărâri, iar până în 1996 i s-au adresat 23 de cereri pentru avize consultative.
Problemele cu care a fost confruntată în cauzele deduse judecăţii nu au fost, însă, dintre cele mai
importante din punct de vedere al implicaţiilor asupra păcii şi securităţii internaţionale. Aceasta a
permis ca asupra rolului Curţii Internaţionale de Justiţie în sfera de aplicare şi respectare a
dreptului internaţional să se facă aprecierii care, în general, nu sunt prea favorabile sau optimiste,
considerându-se că, în rezolvarea paşnică a diferendelor internaţionale, contribuţia Curţii este
mult redusă faţă de ceea ce s-a intenţionat la înfiinţarea sa.
Măsura reală a rolului Curţii şi a perspectivelor ei de viitor în sistemul mijloacelor de
reglementare paşnică a diferendelor internaţionale şi, pe un plan mai larg, în promovarea
legalităţii internaţionale, nu trebuie căutată, însă, numai în numărul cauzelor soluţionate şi al
avizelor acordate, factori care în esenţă nu sunt determinaţi de Curtea însăşi.
Recunoscând rolul în general modest pe care Curtea Internaţională de Justiţie l-a avut în
rezolvarea diferendelor dintre state, trebuie totuşi subliniată influenţa generală a Curţii pe planul
rezolvării paşnice a diferendelor, contribuţia acesteia la dezvoltarea dreptului internaţional şi
efectul acţiunii sale potenţiale asupra securităţii internaţionale.
În ciuda activităţii sale relativ reduse, Curtea Internaţională de Justiţie a jucat un anumit rol
dincolo de hotărârile date în procesele judecate. Simpla sa existenţă a constituit un element
descurajator pentru cei tentaţi să încalce legalitatea internaţională, iar clarificările pe care le-a
adus prin hotărârile şi avizele sale unor probleme de principiu au îmbogăţit baza legală a
relaţiilor internaţionale şi au dus la prevenirea unor diferende pentru situaţii similare.15

IV Jurisdicția și aspecte controversate

15
A se vedea CREŢU, VASILE Drept internaţional public, ediţia a IV-a, Bucureşti; Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2006 p. 236
8
Așa cum se menționează la articolul 93 din Carta ONU, toți ce 192 membri ONU sunt parte a
statutului Curții de Justiție. Statele care nu sunt membre ONU pot, de asemenea, deveni parte la
statutul Curții, în temeiul articolului 93 alineatul (2). De exemplu, înainte de a deveni membru al
Națiunilor Unite, Elveția a folosit această procedură, în 1948 să devină parte; Nauru de
asemenea, a devenit parte în 1988. O dată ce un stat este parte la Statutul Curții, are dreptul de a
participa cu cazuri în fața Curții. Cu toate acestea, calitatea de parte la Statut nu dă automat
jurisdicție Curții asupra litigiilor care implică aceste părți. Problema de competență este
considerată în două tipuri de cazuri: aspecte controversate și avizele.

Aspecte controversate (proceduri adverse)

În cazuri controversate (proceduri adverse încercarea să soluționeze un litigiu), CIJ produce

hotărâri cu caracter obligatoriu între state care acceptă să se supună hotărârii de judecată. Numai
statele pot fi parte în cazurile controversate.

Persoanele fizice, societățile, părțile ale unui stat federativ, ONG-uri, ONU și organele de auto-
determinare sunt excluse de la participarea directă în cazurile, deși Curtea poate primi informații
din partea organizațiilor internaționale publice. Aceasta nu exclude interesele non-statale din care
face obiectul unei proceduri de stat în cazul în care unul aduce cazul împotriva alteia. De
exemplu, un stat poate, în caz de "protecție diplomatică", aduce un caz în numele unuia dintre
resortisanții sau corporații.

Jurisdicția este adesea o chestiune crucială pentru Curte în cazuri contencioase. (A se vedea
procedură de mai jos.).

Principiul cheie este că CIJ este competentă numai în baza consimțământului.16

IV. Bibliografie

George Elian, C.I.J., Ed. Științifică, București, 1970

16
Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie,
9
Bianca Seleajen-Guțan, Laura-Maria Crăciuneanu, Drept internațional public, ed. Hamangiu,
buc, 2008

Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept internațional public, Lumina Lex, București, 2007

Daniela Coman, Victor Ponta, Răspunderea în dreptul umanitar, Ed. Universul Juridic,
București, 2010

Florian Coman, Adrian Bărăscu, Nicolae Purdă, Radu Octavian Coman, Drept Internațional
Public, Ediția a II-a, Ed. ProUniversalis, București 2005

Crețu Vasile Drept internaţional public, ediţia a IV-a, Bucureşti; Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2006

http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie

10