UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA
SPECIALIZARE : DREPT

Drept Internațional Public

Curtea Internațională de Justiție

Profesor de disciplină:
Lect. univ. dr. Laura Crăciunean
Student: MIC IOAN - CĂTĂLIN
Anul: Ⅱ

1
 Cuprins

IV.Bibliografie……10

 Introducere

2
 Necesitatea instituirii unui organ de justiție internațonal în formele unei instanțe
propriu-zise s-a impus după primul război mondial. Grozaviile acelui cataclism, dorința de a
preveni repetarea lor au fost determinante pentru acceptarea, de către marea majoritate a
statelor, a instituirii unei instanțe internationale, în scopul menținerii păcii în lume prin
mijloace juridice. Așa a luat ființă Curtea Permanentă de Justiție, a cărei activitate a adus o
contribuție importantă în dezvoltarea dreptului international.

Din păcate, nici forțele păcii, nici existența justiției internaționale nu au putut
împiedica izbucnirea celui de-al doilea război mondial. La sfârșitul celui de-al doilea război
mondial idea înfăptuirii unei justiții internaționale a fost reluată, astfel apare C.I.J. , cu sediul
la Haga.
Curtea Internațională de Justiție (cunoscută și drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză
Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are
sediul în Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos.
Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele
membre și de a da avizele legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate
în mod corespunzător internaționale, agențiilor și a Adunării Generale a ONU. CIJ nu ar
trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea potențial
"global" de competență.
Înființată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea a început activitatea în 1946 ca
succesoare a Curții Permanentă Internațională de Justiție. Statutul Curții Internațională de
Justiție, similară cu cea a predecesorului său, este principalul document care constituie
documentul constituant și de reglementare a Curții. Munca Curții se caracterizează printr-o
gamă largă de activitatea judiciară. CIJ sa confruntat cu relativ puține cazuri în istoria sa, dar
a fost în mod clar o creștere a dorinței de a folosi Curtea începând cu anii 1980, în special în
rândul țărilor în curs de dezvoltare. Statele Unite au retras competența obligatorie în 1986, și
așa mai acceptă jurisdicția Curții numai de la caz la caz.
Capitolul XIV al Cartei Organizației Națiunilor Unite autorizează Consiliul de
Securitate ONU de a pune în aplicare hotărârile Curții Mondiale, dar aplicarea este
condiționată de dreptul de veto a celor cinci membri permanenți ai Consiliului. În prezent
există douăsprezece cazuri la Curtea Mondială.1

II. Competența Curții internaționale de Justiție

CIJ este compusă din cincisprezece judecători aleși pentru nouă ani de către Adunarea
Generală a ONU și Consiliul de Securitate al ONU de la o listă de persoane nominalizate de

1
Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie, accesat 25.12.2015

3
către grupuri naționale în Curtea Permanentă de Arbitraj. Procesul electoral este prevăzută la
articolele 4-12 din Statutul CIJ. Judecători servesc pentru termeni nouă ani și poat fi realeși pe
o perioadă de până la două mandat. Alegerile au loc o dată la trei ani, cu o treime din
judecătorii pensionați (în funxție și, eventual, pentru re-alegere) de fiecare dată, pentru a
asigura continuitatea în instanța de judecată.

Judecătorii sunt independenţi, ei nu reprezintă statele ai căror cetăţeni sunt. Totuşi,

dacă într-un diferend aflat pe rolul Curţii printre judecătorii care fac parte din completul de
judecată se află un cetăţean al unui stat parte la acel diferend, celălalt stat parte are dreptul de
a desemna un udecător ad-hoc, pentru a se asigura că interesele ambelor părţi aflate în
procesul aflat în curs de judecată vor fi avute în vedere în egală măsură în cadrul deliberărilor
secrete.
În cazul în care un judecător moare în funcție, practica, în general,este de a se alege un
judecător de aceeași naționalitate pentru a finaliza termenul. Nu pot fi doi judecători din
aceeași țară.

În conformitate cu articolul 9, în calitate de membri ai Curții se presupune că

reprezintă "principalele forme de civilizație și principalele sisteme juridice ale lumii". În
esență, acest lucru a însemnat dreptul comun, dreptul civil și legea socialistă (acum, legea
post-comunistă). Din anii 1960 a patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de
Securitate (Franța, Rusia, Marea Britanie, șiStatele Unite) au avut întotdeauna un judecător la
Curtea de Justiție. Excepția a fost China (Republica China până în 1971, Republica Populară
Chineză din 1971 încoace), care nu a avut un judecător la Curtea de la 1967-1985, deoarece
nu a prezentat un candidat. De regulă, există o compoziție geopolitică în ciuda faptului că nu
există nici o prevedere pentru aceasta în Statut al CIJ.

Articolul 2 din statut prevede că toți judecătorii ar trebui să fie aleși, indiferent de
naționalitatea acestora din rândul "persoanelor de caracterul moral ridicat", care sunt fie
calificate pentru cele mai înalte funcții jurisdicționale în statele lor de origine sau sunt
cunoscute ca avocați cu suficientă competență în dreptul internațional. Independența judiciară
este tratată în mod special cu articolele 16-18. Judecătorii CIJ nu sunt în măsură să dețină
orice alt post, și nici nu pot acționa în calitate de avocat. În practică, membrii Curții au
propriile lor interpretări a acestor reglementări. Acest lucru le permite să se implice în afara
de arbitraj și în posturile profesionale, atât timp cât nu există nici un conflict de interese. Un
judecător poate fi demis doar cu votul unanim al celorlalți membri ai Curții. În ciuda acestor
prevederi, independența judecătorilor CIJ a fost pusă la îndoială. De exemplu, în timpul
cazului cu Nicaragua, SUA a emis un comunicat, sugerând că acesta nu a putut prezenta
materiale sensibile la Curtea din cauza prezenței unor judecători din blocul comunist.
Judecători pot emite hotărâri comune sau separate despre propriile lor opinii.

Deciziile și avizele sunt în majoritate, și, în caz de divizare egală, votul președintelui
devine decisiv. Judecători pot, de asemenea, emite avize separate.

4
 Judecători Ad-hoc: Articolul 31 din Statut stabilește o procedură prin care judecătorii
ad-hoc, stai pe controversate cazuri în fața Curții. Acest sistemul permite oricărei părți la un
caz contencios de a numi un judecător la alegerea lor (de obicei, de naționalitatea acestora), în
cazul în care un judecător de cetățenie nu este deja pe bancă.

Judecătorii Ad-hoc participă pe deplin în caz și la deliberări, împreună cu judecătorii

permanenți. Astfel, este posibil ca la un singur caz să delibereze peste șaptesprezece
judecători.

Acest sistem ar putea părea ciudat, în comparație cu instanțele din procesele interne,
dar scopul ei este de a încuraja statele să-și prezinte cazul în fața Curții. Judecătorii ad-hoc, de
obicei, (dar nu întotdeauna) votează în favoarea statului, care i-a numit și, astfel își anulează
reciproc votul.2

Hotărârea adoptată de Curte, prin care se soluţionează fondul cauzei, este definitivă
din ziua în care a fost citită în şedinţă publică şi obligatorie pentru părţi. Ea poate fi supusă
doar revizuirii, pentru fapte care la data hotărârii erau necunoscute Curţii şi care ar fi putut
influenţa decisiv hotărârea dacă ar fi fost cunoscute. Dacă una din părţi nu o pune în aplicare,
cealaltă parte are dreptul, potrivit art. 94 al Cartei, să se adreseze Consiliului de Securitate
care poate, dacă socoteşte necesar, să facă recomandare sau să decidă asupra măsurilor de luat
pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii.
În afara atribuţiilor sale de judecare a cauzelor privind diferendele internaţionale,
Curtea Internaţională de Justiţie are şi atribuţia de a da avize consultative Adunării Generale
şi Consiliului de Securitate în orice problemă juridică precum şi, cu autorizarea Adunării
Generale, altor organe ale O.N.U. şi instituţiilor specializate ale acesteia în probleme juridice
care se ivesc în cadrul sferei lor de activitate.
Cum însăşi denumirea lor o indică, aceste avize nu sunt în principiu obligatorii nici
pentru instanţă, aceasta putând reveni oricând asupra lor, nici pentru cel care le-a cerut ori
pentru alte state, ele impunându-se, însă, prin valoarea lor intrinsecă.

2
Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie, accesat 25.12.2015

5
 III. Jurisdicția Curții Internaționale de Justiție

Potrivit art. 92 al Cartei ONU, Cij a devenit unul din organele principale ale ONU și
toți membrii acesteia sunt ipso facto și părți la Statutul Curții.3

Jurisdicția Curții este sau poate fi deschisă oricărui stat al lumii. Atât Carta Natiunilor
Unite, cât și Statutul stipulează că numai Statele se bucură de calitate procesuală activă la
CIJ.4

Cât despre statele care nu sunt member ONU și nici ale Statutului, ele pot avea
calitatea de părți în fața Curții, dacă declară că se supun deciziilor Curții și dacă se angajează
să aducă la îndeplinire obligațiile ce le-ar reveni în baza deciziilor Curții în aceleași condiții
ca și membrii Organizației Națiunilor Unite.

Competența Curții poate fi contencioasă atunci când soluționează diferențe dintre state,
și consultativă, când acordă avize consultative. Făcând referire la competența contencioasă a
Curții, aceasta poate, la rândul ei, să fie analizată sub 2 aspecte: al subiectelor de drept
internațional care compare în fața sa – competența ratione personae și al litigiilor care i se
supun - competenta ratione materiae.

Pot exista cazuri în care, pentru diferende având o anumita natură, de exemplu, cele
care derivă din aplicarea unor tratate ale căror prevederi conțin clauze exprese de atribuire a
jurisdictiei obligatorii în care statele convin dinainte de conturarea litigiului la soluționarea
diferendelor dintre ele de către CIJ. Un exemplu în acest sens este Convenția ONU privind
dreptul mării, adoptată la 10 decembrie 1982 la Montego Bay și intrată în vigoare în 1994
care conține o clauză prin care statele părti la convenție acceptă ipso facto jurisdicția
obligatory a anumitor instanțe în vederea reglementării diferendelor inter se cu privire la
dreptul mării. Acestea sunt: Tribunalul Internat pentru dreptul mării,CIJ, un tribunal arbitral
constituit conform anexei VII la Convenția din 1982, un alt tribunal arbitral conform anexei
VIII din aceeași convenție5.

Conform Statutului, numai statele pot fi părți în cauzele supuse spre judecata Curții.
De asemenea, Statutul prevede posibilitatea sesizării Curții și de către orice stat al comunității
internaționale, chiar dacă nu este membru al ONU sau parte la Statut,îin condițiile stabilite de
Consiliul de Securitate.

Interesele persoanelor fizice și juridice nu au acces la jurisdicția CIJ. Pentru susținerea

intereslor lor, ele sunt reprezentate de către state prin intermediul protecției diplomatice.

3
Bianca Seleajen-Gutan, Laura-Maria Craciuneanu, drept international pub., ed. Hamangiu, Buc, 2008, p. 262.

4
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept international public, Ed. Lumina Lex, Buc, 2007, p. 263.

5
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept international public, Lumina Lex, Buc, 2007, p.264.

6
 Jurisdicția obligatorie a Curtii poate fi acceptată printr-o declarație prealabilă
formulată de orice stat interesat care este parte la Statutul Curtii. Acceptarea prealabilă a
jurisdicției are efecte numai pe bază de reciprocitate, adică numai daca litigiul există între
state care au formulat declarații prealabile.

Dintre cele 185 de state membre cu drepturi depline în ONU, numai aproximativ o
treeime au formulat, în temeiul art. 36, alin 2 si 5, declarații de acceptare a jurisdicției
obligatorii a Curții.

Potrivit prevederilor art. 36, alin 2, aceste declarative nu se referă la toate litigiile, ci
numai la acelea care au ca obiect:

- Interpretarea unui tratat;

- Clarificarea unui principiu de drept internațional;
- Constatarea unui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unui angajament
internațional;
- Natura sau întinderea unei reparații datorită încălcării unui angajament
internațional.6

În ceea ce privește tratatele și convențiile internaționale care prevăd jurisdicția

obligatory CIJ, lista acestora se găsește în capitolul al IV-lea, secțiunea a 3-a din ICJ
Yearbook 1997-1998. Indicam că există peste 100 de convenții multilaterale în vigoare și
aproximativ 160 de tratate bilaterale care conțin clauze de acceptare a jurisdicției organului
principal al ONU.7

Ratione materiae, Curtea poate judeca două categorii de cauze, prevăzute în art. 36 al
Statutului:

 Cauzele înaintate de părți

 Toate problemele prevăzute de Carta ONU sau de tratatele și convențiile în
vigoare.8
Exercitarea jurisdicției Curții este condiionată de acceptarea ei de către statele părți.
Acestea își pot exprima consimțământul fie anterior unui litigiu, printr-o declarativa
unilaterală depusă la Secretariatul General al ONU, fie ulterior producerii lui, print-un acord
special între părți.
6
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept international public, Lumina Lex, Buc, 2007, p. 265.

7
Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept international public , Lumina Lex, Buc, 2007, p. 266.

8
Bianca Seleajen-Gutan, Laura-Maria Craciuneanu, drept international. pub., ed. Hamangiu, buc, 2008, p. 263.

7
 Hotărârile Curții sunt obligatorii numai pentru părțile aflate în litigiu, acestea
asumându-si, în prealabil, obligația de a se conforma deciziilor pronunțate în respectivele
litigii.

Neîndeplinirea hotărârilor CIJ poate conduce la sancțiuni politice, întrucât nesocotirea

unei hotărâri echivalează cu ignorarea principiilor, care sunt definite prin Carta ONU și cu
regulile care trebuie să guverneze raporturile dintre state.

Activitatea practică a Curţii Internaţionale de Justiţie, atât sub aspectul diferendelor

soluţionate, cât şi al avizelor consultative acordate, este în general redusă. Astfel, în literatură
se consemnează că, până în 1982, Curtea Internaţională de Justiţie a fost sesizată cu 65 cauze,
în care a adoptat 58 hotărâri, iar până în 1996 i s-au adresat 23 de cereri pentru avize
consultative.
„Problemele cu care a fost confruntată în cauzele deduse judecăţii nu au fost, însă, dintre cele
mai importante din punct de vedere al implicaţiilor asupra păcii şi securităţii internaţionale.
Aceasta a permis ca asupra rolului Curţii Internaţionale de Justiţie în sfera de aplicare şi
respectare a dreptului internaţional să se facă aprecierii care, în general, nu sunt prea
favorabile sau optimiste, considerându-se că, în rezolvarea paşnică a diferendelor
internaţionale, contribuţia Curţii este mult redusă faţă de ceea ce s-a intenţionat la înfiinţarea
sa.
Măsura reală a rolului Curţii şi a perspectivelor ei de viitor în sistemul mijloacelor de
reglementare paşnică a diferendelor internaţionale şi, pe un plan mai larg, în promovarea
legalităţii internaţionale, nu trebuie căutată, însă, numai în numărul cauzelor soluţionate şi al
avizelor acordate, factori care în esenţă nu sunt determinaţi de Curtea însăşi.
Recunoscând rolul în general modest pe care Curtea Internaţională de Justiţie l-a avut
în rezolvarea diferendelor dintre state, trebuie totuşi subliniată influenţa generală a Curţii pe
planul rezolvării paşnice a diferendelor, contribuţia acesteia la dezvoltarea dreptului
internaţional şi efectul acţiunii sale potenţiale asupra securităţii internaţionale.
În ciuda activităţii sale relativ reduse, Curtea Internaţională de Justiţie a jucat un
anumit rol dincolo de hotărârile date în procesele judecate. Simpla sa existenţă a constituit un
element descurajator pentru cei tentaţi să încalce legalitatea internaţională, iar clarificările pe
care le-a adus prin hotărârile şi avizele sale unor probleme de principiu au îmbogăţit baza
legală a relaţiilor internaţionale şi au dus la prevenirea unor diferende pentru situaţii similare.

În cazuri controversate (proceduri adverse încercarea să soluționeze un litigiu), CIJ

produce hotărâri cu caracter obligatoriu între state care acceptă să se supună hotărârii de
judecată. Numai statele pot fi parte în cazurile controversate.

Persoanele fizice, societățile, părțile ale unui stat federativ, ONG-uri, ONU și organele
de auto-determinare sunt excluse de la participarea directă în cazurile, deși Curtea poate primi
informații din partea organizațiilor internaționale publice. Aceasta nu exclude interesele non-
statale din care face obiectul unei proceduri de stat în cazul în care unul aduce cazul împotriva
alteia. De exemplu, un stat poate, în caz de "protecție diplomatică", aduce un caz în numele
unuia dintre resortisanții sau corporații.

8
 Jurisdicția este adesea o chestiune crucială pentru Curțe în cazuri contencioase. (A se
vedea procedură de mai jos.).

Principiul cheie este că CIJ este competentă numai în baza consimțământului. 9

IV Bibliografie

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie, accesat

25.12.2015.

9
Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Internationala_de_justitie, accesat 25.12.2015

9
2. Bianca Seleajen-Gutan, Laura-Maria Crăciuneanu, Drept international
public, editura Hamangiu, București, 2008.

3. Aurel Preda-Mătăsaru, Tratat de drept internațional public,Editura

Lumina Lex, București, 2007.

10