Sunteți pe pagina 1din 28

DREPT COMERCIAL

CAPITOLUL I

DEFINIŢIA, OBIECTUL, NATURA, CARACTERELE ŞI


IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Secţiunea 1 Definiţia dreptului comercial

Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, dreptul


comercial are o sferă mai cuprinzătoare, acesta reglementând activitatea
comercială, definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor.

Prin urmare, dreptul comercial reprezintă ansamblul de reguli juridice


speciale care reglementează raporturile izvorâte din comerţ.

Secţiunea 2. Natura dreptului comercial

Raporturile născute din comerţ privesc economia naţională şi economia


comunitară, iar efectele de natură economică separă raporturile de natură
comercială de cele de natură civilă. În acest profil, dreptul comercial a
dobândit autonomie ştiinţifică având natura unei discipline de sine
stătătoare.

Din acest punct de vedere, dreptul comercial nu se confundă cu „dreptul


afacerilor”, „dreptul comunitar al afacerilor”, „dreptul economic”, „dreptul
întreprinderilor” sau „ dreptul societăţilor comerciale”.

Secţiunea 3. Obiectul dreptului comercial

Obiectul dreptului comercial este comerţul.

Reunind un corp de reguli particulare referitoare la exercitarea unei profesii


şi la actele juridice încheiate de comercianţi, în legătură cu bunurile
destinate exercitării comerţului, dreptul comercial este dreptul privat
aplicabil comercianţilor, actelor şi faptelor comerciale.

Secţiunea 4. Trăsăturile caracteristice dreptului comercial

§ 1. Simplitatea şi celeritatea normelor juridice


Întrucât, miza activităţii comerciantului este maximizarea profitului,
comercianţii au adoptat forme rapide şi simple de încheiere a
contractelor pe baza ofertei acceptate, pe baza comenzii urmate de
executare sau a facturii acceptate; prin emiterea unor contracte-tip cum ar
fi, cambia, biletul la ordin, cecul, obligaţiuni, prin telefon, prin fax, iar
recent, prin mijloace electronice (comerţul electronic).

Normele comerciale recunosc valabilitatea acestor contracte.


Celeritatea este vizată de la începerea şi până la încetarea activităţii
comerciale, sens în care, se instituie reguli şi proceduri cât mai simple şi
suple aplicabile constiturii, autorizării, şi funcţionării comerciantului,
operaţiunilor efectuate în cadrul comerţului său cu terţii, dizolvării şi
lichidării patrimoniului acestuia.

Din aceleaşi raţiuni, conflictele litigioase trebuie supuse unor norme de


procedură simple cu termene scurte.

§ 2. Protecţia creditului

În obligaţiile comerciale respectarea scadenţei este mai importantă decât


„forma” în care obligaţia a luat naştere.
Dreptul comercial protejează cu precădere creditorul faţă de debitor,
tocmai pentru a favoriza derularea rapidă a operaţiunilor comerciale.

§ 3. Securitatea şi transparenţa tranzacţiilor comerciale

Simplitatea formelor şi mecanismelor de contractare este compensată prin


măsuri de siguranţă oferite creditorului.
Din acest punct de vedere, raporturile comerciale de credit sunt asigurate
prin gaj, ipotecă, drept de retenţie, scrisoare de garanţie, şi prin alte
mecanisme cum ar fi, inopozabilitatea excepţiilor derivate din raportul
fundamental faţă de purtătorul cambiei, biletului la ordin sau cecului,
inadmisibilitatea acordării termenului de graţie, interdicţia retractului
litigios, etc.

Pentru ca protecţia creditului să devină eficace, legea obligă creditorul la


îndeplinirea unor formalităţi de publicitate, evidenţiind un anumit
formalism al dreptului comercial.

§ 4. Vocaţia transfrontalieră a dreptului comercial


Relaţiile de afaceri se extind între parteneri din ţări diferite, astfel că
dreptul comercial are vocaţie transfrontalieră, această trăsătură generând
adaptarea, armonizarea şi uniformizarea regulilor aplicabile în acelaşi
spaţiu de derulare a afacerilor.

Secţiunea 5. Izvoarele dreptului comercial

§ 1. Legislaţia codificată
a). Codul comercial român
b). Codul civil
Regulile dreptului sunt aplicabile în materie comercială dar nu într-o
manieră principală. Prin urmare, dreptul civil are caracter subsidiar, fiind
aplicabil numai dacă normele comerciale sunt lacunare în materie sau
dacă trimit explicit ori implicit la normele civile.

§ 2. Legislaţia necodificată şi legislaţia complementară

a) Uzanţele comerciale
Uzanţele comerciale sunt practici neânserate într-o lege dar însuşite şi
respectate de o categorie profesională sau de o colectivitate dintr-un
anumit areal, localitate sau loc.
Uzanţele pot varia de la un loc la altul sau, de la o profesie la alta.
Sunt edificatoare regulile uniformizate aplicabile în raporturile din
comerţul internaţional, rezultat al efortului unui colectiv de specialişti din
diferite ţări, reuniţi într-un Comitet Special. În anul 1990 Camera de
Comerţ şi Industrie Paris a publicat în Broşura nr.460, uzanţele codificate
cu titlul INCOTERMS „Termeni comerciali internaţionali”,
(International Comercial Trems) în ediţie bilingvă (franceză şi engleză).

b)- Principii, legi şi tratate internaţionale


Au rolul de a uniformiza dreptul aplicabil atât în raporturile interne cât şi
în raporturile internaţionale.
-Principiile UNIDROIT în contractele comerciale internaţionale
Principiile UNIDROIT reflectă concepte care se regăsesc în numeroase
sisteme juridice, şi furnizează ansamblul de reguli speciale adaptate
nevoilor operaţiunilor de comerţ internaţional. Deşi soluţiile oferite nu
fac referiri la drepturile naţionale, s-au ales ca fiind cele mai bune,
reprezentând nu numai izvor de drepturi şi obligaţii, ci un real
substitut al dreptului naţional.
-Acordurile, tratatele şi convenţiile încheiate de Romînia pentru
comerţ
Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ intrat în vigoare
la 1 ianuarie 1948 (G.A.T.T.) aplicabil în comerţul cu bunuri
Calitatea de izvor de drept a tratatelor şi convenţiilor la care
România este parte, a fost recunoscută şi în jurisprudenţa comercială,
după cum se poate constata în exemplele ce urmează.

c) Legislaţia comunitară

● Tratatele Comunităţii europene sunt izvoare de drept.


Îndeplinesc acest rol:
- Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(EURATOM)
- Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (C.E.E)
încheiat la Roma la 25 martie 1957 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie
1957 pe durată nelimitată,
- Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene semnat la 7
februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993
- Tratatul de la Amsterdam semnat oficial la 2 octombrie 1997 şi
intrat în vigoare la 1 mai 1999
- Tratatul de la Nisa semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în
vigoare la 1 februarie 2003
- Tratatul de adoptare a Constituţiei pentru Europa a fost semnat
la Roma la 29 octombrie 2004.
●Directivele sunt instrumente privilegiate de realizare a pieţei
interioare fiind emise în baza tratatelor adoptate de Statele membre. Ele
intervin în domeniile în care există contradicţii sau diferenţe semnifictive
între legislaţiile naţionale şi garantează armonizarea acestora şi
treanspunerea la nivel naţional a principiilor fundamentale ale Pieţei
comune. să aleagă forma şi mijloacele de realizare a obiectivelor vizate.
Directivele Comunităţii europene împreună cu celelalte acte
normative, regulamente, recomandări, şi decizii alcătuiesc legislaţia
comunitară derivată care reprezintă incontestabil un izvor de drept
specific şi autonom.
Directivele comunitare sunt cele care au pus în aplicare tratatele
încheiate, prin edictarea principiilor şi regulilor având ca efect
armonizarea
● Regulamentele sunt principalele izvoare de drept derivat.
Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a decis că regulamentele
au calitatea de izvoare directe de drept.
●Deciziile sunt obligatorii în toate elementele lor, pentru
destinatarii pe care îi desemnează.
●Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii astfel că, exceptând
recomandările CECA a căror natură juridică este similară directivelor C.E
şi CEE, ele nu pot face obiectul unui recurs contencios.
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
liberăţilor fundamentale (C.E.D.O.) încheiată la Roma la 4 noiembrie
1950, reprezintă instrumentul ideal prin care principiile dreptului
comunitar se aplică în legislaţia internă1. Convenţia a fost amendată şi
completată prin mai multe protocoale.
Fiind ratificată (împreună cu protocoalele) de România, Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului poate fi invocată de părţi şi de
judecătorul naţional, în oricare situaţie în care, sub aspect substanţial sau
procedural, legislaţia internă nu oferă soluţii corespunzătoare respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cadrul unui proces.

d) Jurisprudenţa şi doctrina
Jurisprudenţa nu constituie un adevărat izvor formal al dreptului,
dar nu poate fi negată contribuţia hotărârilor judecătoreşti la elaborarea
dreptului, deoarece jurisprudenţa interpretează, completează, precizează
şi adaptează legea comercială noilor condiţii ale realităţii sociale
Studiile şi munca interpretativă a juriştilor orientează evoluţia
normelor de drept comercial, contribuind la completarea dreptului.

Secţiunea 5. Raportul dreptului comercial cu celelalte ramuri de drept

Relaţia dreptului comercial cu celelalte ramuri de drept sau,


interferenţa normelor de natură juridică diferită este reflectată în practica
afacerilor şi în jurisprudenţă, studierea conceptelor şi instituţiilor juridice
într-o manieră interdisciplinară prezentând importanţă şi pentru
dezvoltarea teoriei dreptului.

CAPITOLUL II

DOMENIUL DREPTULUI COMERCIAL:


COMERCIANTUL (ÎNTREPRINZĂTORUL), ACTELE DE
COMERŢ ŞI FONDUL DE COMERŢ

Secţiunea 1. Statutul juridic al comerciantului

§ 1. Calitatea de comerciant şi de întreprinzător

1
România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Legea nr.30/1994 a fost publicată în M.Of. nr. 135/31 mai 1994, Partea I.
În materia dreptului comercial distincţia între comerciant şi
întreprinzător prezintă interes în stabilirea drepturilor şi obligaţiilor cu
caracter specific, cuvenite fiecăreia din cele două categorii ale
comercianţilor.
Întreprinzătorii individuali şi asociaţiile familiale au statutul juridic
guvernat de Codul comercial şi de Legea nr.300/2004.
Persoanele fizice, în calitate de întreprinzători sau comercianţi
individuali desfăşoară comerţul sau producţia pe baza investiţiilor proprii,
prestând activitatea comercială personal şi pe cont propriu.
Asociaţia familială are caracterul unei mici întreprinderi formată din
rude şi afini până la gradul IV care colaborează şi muncesc pe picior de
egalitate cu scopul de a obţine venituri, activitatea lor reflectând cu
prevalenţă, acţiuni executive.
Întreprinzătorii cu vocaţie la personalitate juridică sunt:
- societăţile comerciale de dimensiuni reduse, denumite impropriu
micro- întreprinderile;
- societăţile comerciale şi societăţi cooperatiste de dimensiune
medie, denumite impropriu , întreprinderi mijlocii;
societăţile comerciale, companiile naţionale, grupuri de interes
economic, de dimensiuni considerabile, denumite impropriu

§ 2. Definiţia comerciantului şi a întreprinzătorului


Conform art. 7 din Codul comercial, comercianţii sunt acele persoane
care săvârşesc acte de comerţ, având comerţul ca o profesiune
obişnuită.
Întreprinzătorii sunt persoanele care exercită activităţi comerciale
organizate cu scopul schimbului sau producţiei de bunuri

§ 3. Condiţiile şi momentul dobândirii calităţii de comerciant/


întreprinzător de către persoana fizică şi asociaţiile familiale.

● Exercitarea unei activităţi economice de producţie sau de schimb al


mărfurilor sau serviciilor
Este comerciant sau întreprinzător, cel care desfăşoară cu titlu
profesional o activitate conformă cu legea, de durată, stabilă şi sistematic
organizată cu scopul de a fabrica, de a produce, de a crea noi bunuri, sau
cu scopul de a se interpune în schimbul sau circulaţia produselor şi
serviciilor existente.
Interpunerea în schimbul sau circulaţia bunurilor, serviciilor sau
lucrărilor, respectiv exercitarea efectivă şi repetată a actelor de comerţ,
este o condiţie necesară pentru ca persoana fizică şi asociaţia familială
să poată dobândi calitatea de comerciant.

● Săvârşirea actelor de comerţ cu titlu de profesie

Art.7 din Codul comercial exige fapte, adică săvârşirea obişnuită şi cu


titlul profesional a actelor de comerţ, iar art. 9 consideră că încheierea
sporadică de contracte sau efectuarea de operaţiuni ocazionale nu
conferă calitatea de comerciant2.
●Săvârşirea în nume propriu a actelor de comerţ
Această condiţie diferenţiază între comerciant şi mandatarul sau prepusul
ori comisionarul acestuia la care se trimite art. 374, art. 392, art. 396 şi
art.405 din Codul comercial, în concepţia cărora:
● Exploatarea unui fond de comerţ la care se rataşează clientela
proprie şi actuală.
Este o altă condiţie necesară dobândirii calităţii de comerciant se referă
la obligaţia ca persoana să exploateze un fond de comerţ la care se
rataşează clientela proprie şi actuală .
Dacă nu deţine bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale
pe care comerciantul să le fi destinat exploatării comerciale, şi în
absenţa unor persoane care să apeleze frecvent, aproape permanent la
produsele sau serviciile ofertate, calitatea de comerciant nu poate fi
dobândită.
§ 4. Dobândirea calităţii de comerciant/ întreprinzător de către
societăţile comerciale
Conform doctrinei, „Societăţile comerciale se nasc comercianţi”3.
În ce ne priveşte apreciem că dispoziţia trebuie interpretată prin prisma
operaţiunilor de constituire care nu sunt simple activităţi preparatorii, ci
reprezintă acte de tip organizatoric caracteristice creării entităţii
colective spre a dobândi calitatea de comerciant.
În acest profil, teza a II-a a art.7 din Codul comercial, nu trebuie
interpretată în sensul că societatea comercială se naşte comerciant.
● Calitatea de comerciant a altor persoane juridice
Societăţile cooperatiste sunt comercianţi deoarece desfăşoară activităţi de
producere şi desfacere de mărfuri, de prestări de servicii şi de efectuare
lucrări în diverse domenii ale economiei.
Art. 1 alin (2) şi art.12 din Legea nr. 26/1990 instituie şi în sarcina
societăţilor cooperatiste obligaţia de a se înmatricula în registrul special

2
Dar orice litigiu derivat din acele contracte sau operaţiuni este supus legii comerciale.
3
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Bucureşti 1994 (apud Ion Turcu, op cit.).
destinat acestor comercianţi, ţinut de oficiul registrului comerţului de la
sediul principal al acestora.
Societăţile agricole comerciale fac parte din categoria întreprinzătorilor
şi dobândesc această calitate la data la care se constituie.
§ 5. Persoane care nu au calitatea de comercianţi/ întreprinzători

Din rândul acestor persoane fac parte, salariaţii, mandatarii, meseriaşii şi


meşteşugarii, agricultorii, avocaţii, medicii, profesorii şi alte persoane
care exercită profesii liberale, asociaţiile şi fundaţiile, şcolile,
grădiniţele, colegiile, facultăţile sau alte entităţi al căror statut este
guvernat de legea civilă iar actele comerciale ale acestora au caracter
sporadic, Statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale.

● Dovada calităţii de comerciant/întreprinzător


Calitatea de comerciant a persoanei fizice este o chestiune de fapt, şi se
probează prin mijloace din care rezultă săvârşirea efectivă, în nume
propriu, obişnuit şi cu titlu profesional a actelor sau faptelor prevăzute de
legea comercială, descrise exemplificativ de art. 3 Cod comercial.
Calitatea de comerciant a societăţii comerciale, a societăţii cooperatiste,
a grupului de interes economic şi a altor entităţi se probează prin actul de
constituire întocmit cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi/sau
prin certificatul de înmatriculare în registrul comerţului a societăţii
comerciale.
§ 6. Încetarea calităţii de comerciant

● Încetarea calităţii de comerciant a persoanei fizice


Încetarea activităţii comerciale trebuie să fie efectivă, definitivă şi să
evidenţieze intenţia de a se renunţa la calitatea de comerciant.
Radierea înmatriculării din registrul comerţului sau retragerea autorizaţiei
administrative nu sunt suficiente pentru pierderea calităţii de comerciant,
fiind necesară ca persoana să nu mai efectueze acte de comerţ.
Prin urmare, încetarea activităţii comerciale este tot o chestiune de fapt şi
duce la pierderea calităţii de comerciant a persoanei fizice.

● Încetarea calităţii de comerciant a societăţii comerciale


Unii autori au susţinut că societatea comercială pierde calitatea de
comerciant în momentul în care încetează să mai existe ca persoană
juridică4.

4
Stanciu D. Cărpenaru; V.Pătulea, C.Tureanu, Intituţii de drept economic şi comercial, Bucureşti,
1994;
Alţi autori au susţinut că „societăţile comerciale îşi încetează existenţa
prin dizolvare…”5.
În ce ne priveşte, încetarea societăţii trebuie apreciată în relaţie cu
dizolvarea şi cu lichidarea persoanei juridice.

● Incapacităţi, incompatibilităţi, interdicţii şi decăderi din dreptul


de a exercita activităţi comerciale
- Incapacităţi
Legea aşează în incapacitate minorul, majorii puşi sub interdicţie şi
majorii puşi sub curatelă.
- Incompatibilităţi
Legea consideră că exercitarea comerţului nu este permisă anumitor
persoane aflate din acest punct de vedere în incompatibilitate:
- Decăderi
Ne referim la ipotezele în care, condamnarea penală pentru săvârşirea
unor infracţiuni îl fac pe comerciantul sau întreprinzătorul, individual sau
colectiv, incompatibil cu exercitarea comerţului. În astfel de ipoteze, în
afara pedepsei principale autorului infracţiunii îi este aplicată interdicţia
exercitării comerţului conform art.71-64 Cod penal.
§ 7. Principalele obligaţii ale comercianţilor

Indiferent dacă sunt comercianţi sau întreprinzători, persoanele fizice,


asociaţiile familiale şi persoanele juridice, au următoarele obligaţii
profesionale:
● de a se înmatricula şi de a înregistra la registrul comerţului
menţiunile referitoare la elemente semnificative legate persoana lor
şi/sau de organismele lor interne;
● de a organiza şi ţine contabilitatea;
● de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei licite;
● de a obţine autorizaţia pentru exercitarea activităţii economice
în mod independent;
● de a obţine autorizaţia legală administrativă.
Secţiunea 2. Actele şi faptele comerciale

§1. Actele şi contractele comerciale


●Criterii de distincţie a actelor comerciale de cele civile
- obiectiv care presupune că legea stabileşte caracterul comercial,
independent de calitatea celui care încheie contractele;
- subiectiv care presupune că un contract are caracter comercial datorită
calităţii de comerciant a celui care îl încheie;

5
I. Turcu, op.cit.pag.62.
- unilateral sau mixt care presupune că un contract are caracter comercial
chiar dacă datorită calităţii părţilor, în aparenţă are o natură juridică
mixtă (civilă şi comercială) deoarece una din părţi este comerciant iar
cealaltă este necomercaint;
- conex sau accesoriu care evocă principiul comercialităţii accesorii şi
presupune că un contract dobândeşte caracter comercial dacă este conex
sau accesoiu unui alt contract comercial principal.
În baza acestor criterii, Codul comercial distinge 4 categorii de acte
juridice comerciale:
1.- acte de comerţ obiective;
2.- acte de comerţ subiective;
3. acte comerţ unilaterale sau mixte;
4.- acte de comerţ conexe sau accesorii.

● Alte criterii de identificare a contractelor comerciale


- forma şi clauzele contractului;
- cauza comercială a contractului, sau a obligaţiei;
- obiectul material al contractului;
- destinaţia bunului.
§ 2. Faptele juridice comerciale
1.Faptele juridice comerciale licite
2. Faptele juridice comerciale ilicite

Secţiunea 3. Fondul de comerţ

§ 1. Definiţia şi natura juridică a fondului de comerţ


Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale utilizate de comerciant în vederea desfăşurării
activităţii sale.
● Elementele corporale ale fondului de comerţ
În această categorie sunt incluse materiale, utilaje, echipamente, imobile,
deci bunurile corporale care servesc comerciantului la activitatea de
comerţ.
● Elementele incorporale ale fondului de comerţ
Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema,
marca, clientela, vadul comercial, drepturile de proprietate industrială,
drepturile de autor, know-how etc.
§ 2. Contracte având ca obiect fondul de comerţ
1.Vânzarea fondului de comerţ
2.Aportul în societate a fondului de comerţ
3.Locaţiunea fondului de comerţ
4.Gajarea fondului de comerţ
5.Donaţia fondului de comerţ
CAPITOLUL II

OBLIGAŢIILE COMERCIALE

Secţiunea 1. Încheirea şi executarea contractului

Acordul de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale se


formează prin întâlnirea ofertei cu acceptarea ei.
1.Oferta de a contracta
Încheierea contractului începe cu propunerea de a contracta,
numită ofertă sau policitaţiune. Ea reprezintă mai mult decât promisiunea
de a contracta (care este un antecontract).
2.Acceptarea ofertei
Acceptarea ofertei, este tot un act unilateral de voinţă care
reprezintă cea de-a doua latură a consimţământului provenind de la
destinatarul ofertei
3. Momentul încheierii contractului
Momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea
întâlneşte oferta.

Secţiunea 2. Determinarea preţului şi locul plăţii

§ 1.Codul comercial, permite ca preţul să fie stabilit şi ulterior încheierii


contractului .

§ 2.Locul executării obligaţiilor comerciale


Obligaţiile comerciale trebuie executate:
-la locul arătat expres în contract;
-la locul rezultat din intenţia părţilor;
-la locul unde, potrivit materiei contractului, apare firească
executarea.

§ 3.Forma contactului comercial şi răspunderea contractuală

Încheierea contractului în formă scrisă, cerută ad probationem.


Clauza penală
Principiul reparării integrale a prejudiciului

Secţiunea 3. Specificul obligaţiilor comerciale


Obligaţiile comerciale sunt reglementate prin unele dispoziţii derogatorii
de la dreptul comun, datorită specificului relaţiilor comerciale.
§ 1.Solidaritatea prezumată a codebitorilor (art.42 C.com.) modalitate a
obligaţiilor care împiedică diviziunea lor, chiar dacă prin natura lor sunt
divizibile şi garanţie pentru creditori care pot urmări pe debitorul
solvabil, realizându-şi astfel creanţa.
Solidaritatea fidejusorilor, garanţii personali ai debitorului care
răspund solidar, suprimându-li-se dreptul de discuţiune şi de diviziune.
Prezumţia de solidaritate a debitorului poate fi înlăturată numai printr-o
stipulaţie expresă a părţilor.
§2. Curgerea de drept a dobânzii regulă prevăzută de art. 43 C.com.,
conform căruia, „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc
dobânda de drept din ziua când devin exigibile”, ceea ce înseamnă că
debitorul este de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen.
Stabilirea dobânzii legale în materie comercială
Posibilitatea plăţii anticipate a dobânzilor, dar numai pe o perioadă de cel
mult 6 luni este prevăzută de art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000.
Anatocismul sau „dobânda la dobândă” datorată conform art.8
alin.1 din O.G. nr.9/2000, „Dobânda se va calcula numai asupra
cuantumului sumei împrumutate” iar ca excepţie, dobânzile se pot
capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale
încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi
datorate pe cel puţin un an.
§3.Înterdicţia acordării termenului de graţie
Potrivit art. 44 C.com., „În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate
acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din Codul civil”
§ 4.Rezoluţiunea de drept în cazul termenului esenţial
Termenul esenţial este reglementat de 67 C.com. ca modalitate a
contractului de vânzare, şi a fost considerat ca un element determinat la
încheierea contractului.
Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor
Aplicabilitatea art.1020, 1021, în contractele cu executarea uno ictu şi cu
executare succesivă. Punerea în întârziere
§5. Interdicţia retractului litigios
Aplicarea art.45 C.com. referitor la art.1402, 1403 şi 1404 din Codul civil
§ 6. Mijloacele de dovadă a obligaţiilor comerciale
Potrivit art.46 Cod omercial, obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se
dovedesc cu înscrisuri autentice, înscrisuri sub semnătură privată, facturi
acceptate, scrisori, telegrame, registrele părţilor, şi prin orice alte
mijloace de probă.
§7.Prescripţia extinctivă în obligaţiile comerciale
Pierderea dreptului de către titular care nu mai este ocrotit de lege,
iar debitorul, deşi poate să-şi execute obligaţia, nu mai poate fi constrâns.
Articolul 1 din Decretul nr. 167/1958 precizează: „Dreptul de acţiune,
având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost
exercitat în termenul strabilit de lege”.

PARTEA II-A

CONTRACTE COMERCIALE

CAPITOLUL I
CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPĂRARE

Secţiunea 1 Noţiunea, definiţia şi caracterele juridice al contractului

- Art.1294 Cod civil;


- Sinalagmatic, consensual, oneros, comutativ, translativ de
proprietate, instantaneu (uno ictu);
Secţiunea 2 Încheierea contractului
A.- Condiţiile contractului
- acordul părţilor
- propunerea
- acceptarea
B.- Părţile contractului
- vânzătorul
capacitate, incapacităţi de a contracta
- cumpărătorul
capacitate, incapacităţi de a contracta
C. - Cauza contractului
-funcţia economio socială
- caracterul licit
D.- Forma contractului
- consensuală
- scrisă- fondul de comerţ,
-autentică- terenuri destinate exploatării comerciale
Secţiunea 3. Formarea contractului şi acordul părţilor
§ 1. Oferta publică
§ 2.Promisiunea de vânzare,
§ 3.Pactul de preemţiune şi pactul de opţiune

Secţiunea 4 Efectele contractului


§ 1.Obligaţiile vânzătorului
- predarea bunului
- garanţia contra viciilor ascunse şi aparente
- garanţia contra evicţiunii
§ 2.Obligaţiile cumpărătorului
- plata preţului
- ridicare a bunului.
Secţiunea 5 Felurile contractelor comerciale de vânzare
-vânzarea obligatorie
- vânzarea la termen a titlurilor de credit
-vânzarea lucrurilor viitoare
- vânzarea bunului altuia
- vânzarea pe cale electronică

CAPITOLUL II CONTRACTUL DE MANDAT ŞI DE COMISION

Secţiunea 1 Noţiunea, definiţia şi caracterele juridice al contractului

- art. 405 Cod comercial


- sinalagmatic, oneros, consensual.
Secţiunea 2. Efectele contractului de comision
Obligaţiile comisionarului :
- să respecte dispoziţiile comitentului
- să încheie acte juridice, îndeplinind toate actele pe cale le reclamă
realizarea operaţiunii comerciale cu care a fost împuternicit.
- să dea socoetală comitentului
Drepturile comisionarului
-la plata serviciilor
- retenţia şi privilegiul special asupra bunurilor comitentului până
la încasarea sumelor de bani ce i se cuvin.
Obligaţiile comitentului
- să plătească comisionul cuvenit comisionarului.
- să restituie cheltielile făcute de comisionar cu îndeplinirea
însărcinării primite.
Secţiunea 3. Încetarea contractului de comision
- revocarea împuternicirii;
- renunţarea la împuternicire aprimită;
- moartea;
- interdicţia;
- insolvabilitatea ori falimentul părţilor (art. 1552 C.civ.).

Secţiunea 4. Convenţia „star del credere”


- obligaţie de garanţie a executantului din partea comisionarului
sub forma clauzei „star del credere” sau „ ducroire”(garanţia
solvabilităţii).

CAPITOLUL III
CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE

Secţiunea 1 Noţiunea, definiţia şi caracterele juridice al contractului

- art. 1 din Legea nr. 178/1934


- sinalagmatic, oneros, consensual
Secţiunea 2. Efectele contractului de consigaţie
Obligaţiile consignatarului
- să asigure bunurile ce i-au fost încredinţate la o societate
- să execute mandatul dat de consignant.
- să dea socoteală asupra îndeplinirii mandatului său.
- să restituie consignantului bunul încredinţat în consignaţie.
Obligaţiile consignantului
- să asigure bunurile ce i-au fost încredinţate la o societate
acceptată de consignant;
- să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii
însărcinării primite
- la plata unei remuneraţii în schimbul serviciilor prestate.

Secţiunea 3. Consecinţele nerespectării obligaţiilor


- Răspunderea civilă
- Răspunderea penală

Secţiunea 4. Încetarea contractului de consignaţie


-revocarea de către consignant a împuternicirii;
-renunţarea la mandat;
-insolvabilitatea ori falimentul părţilor.

CAPITOLUL IV

CONTARCTUL DE DEPOZIT COMERCIAL

Secţiunea 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de


depozit comercial

- art.1633 alin.1 si 3 Cod civil;


- real, oneros, sinalagmatic.
Secţiunea 2. Felurile contractului de depozit comercial

O variantă a contractului de depozit civil; recipisă sau warant


considerate titluri de credit care se remit deponentului.

Secţiunea 3. Efectele contractului de depozit comercial


Obligaţiile depozitarului
- să păstreze marfa ca un bun proprietar;
- să restituie marfa la cererea deponentului;
- în caz de deces al depozitarului, să restituie marfa
moştenitorilor.
- depozitarul are un drept de retenţie până la plata integrală a
sumelor la care are dreptul din cauza depozitului.
Obligaţiile deponentului
- să remită depozitarului marfa ambalată, etichetată în funcţie de
natura acesteia;
- să achite depozitarului cheltuielile pentru păstrarea, conservarea
mărfii;
- să achite taxa de depozit, datorată conform contractului.

Secţiunea 3. Încetarea contractului de depozit comercial

-rezilierea unilaterală a contractului;


-moartea;
-interdicţia;
-insolvabilitatea ori falimentul părţilor;

CAPITOLUL VI

CONTRACTUL DE REPORT

Secţiunea 1.Noţiunea şi definiţia contractului de report

- art.74 Cod comercial;


- oneros, translativ de proprietate,

Secţiunea 2. Efectele contractului de report

Obligaţiile părţilor
- să predea titlurilor de credit şi fructele civile ale acestora;
- să plătească preţul.
Secţiunea 3.Prororgarea şi încetarea contractului
-prorogarea sau amânarea scadenţei revânzării;
- la expirarea termenului.

CAPITOLUL VIII

CONTRACTUL DE CONT CURENT

Secţiunea 1.Noţiunea contractului de cont curent

- art.3, art. 6 alin.2 şi art. 370-373 Cod comercial;


-
Secţiunea 2. Caracterele juridice ale contractului de cont curent

- bilateral, intuitu personae, consensual, oneros, cu executare


succesivă, accesoriu.
Secţiunea 3. Efectele contractului de cont curent

- transferul dreptului de proprietate, novaţia, indivizibilitatea şi


compensaţia; curgerea dobânzilor, dreptul la comision şi la cheltuieli.

Secţiunea 4. Încetarea contractului de cont curent

- de drept, la împlinirea termenului, prin stabilirea soldului.


- prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia din părţi.

CAPITOLUL IX

CONTRACTUL DE LEASING

Secţiunea 1 Societăţile, operaţiunile contractului de leasing


Ordonanţei Guvernului nr. 51/28 august 1997; Legea nr.533/ 2004;
- contract de leasing general şi de leasing financiar.
-act juridic complex:
- vânzare-cumparare;
- locatiune;
-mandat;

Părţile contractului
-cumparatorul – persoana care cumpara bunul pentru a-l închiria;
- vânzatorul – persoana care vinde bunul si care poate fi chiar
producatorul acestui bun;
- clientul – persoana care are nevoie si, deci, solicita masina sau
utilajul respectiv în locatie;
- promisiune unilaterală de vânzare în favoarea cumpărătorului
utilizator.
Secţiunea 2.Caracterele contractului de leasing

- bilateral, numit, oneros, cu executarea succesivă, intuitu personae


şi consensual.

Secţiunea 3. Efectele contractului de leasing

Vânzatorul
- să livreze un echipament de calitate, în stare de funcţionare;
- să asigure asistenţa tehnică a personalului care îl va exploata;
-să asigure piesele de schimb necesare reparaţiilor;
- să efectueze reparaţiile echipamentului închiriat, în masura în care
defecţiunile nu se datorează culpei utilizatorului.
Utilizatorul (beneficiarul)
- să recepţioneneze şi să primească bunul la termenul stipulat;
-să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către
furnizor şi să asigure instruirea persoanlului desemnat să îl
exploateze;
-să nu greveze de sarcini bunul fără acordul finanţatorului;
-să respecte termenul de plată şi cuantumul ratelor de leasing;
-să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli care derivă
din contarctul de leasing;
-să informeze finanţatorul, în timp util, cu privire la orice tulburare
venită din partea unui terţ referitor la dreptul acestuia de
proprietate;
-să nu modifice obiectul contractului fără acordul prealabil al
finantarorului;
- să conserve bunul în stare de functionare;
- să asigure echipamentul închiriat în folosul societăţii de leasing;
- să restituie bunul respectând prevedrile contractuale.
- are dreptul la acţiune asupra furnizorului;
-are dreptul de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.
Finanţatorul
- să încheie contractul cu utilizatorul şi să-i transmită drepturile
derivând din contractul de vânzare-cumpărare, mai puţin dreptul
de dispoziţie;
- să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit
necesităţilor;
- să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul
desemnat de utilizator, în condiţiile expres formulate de către
acesta;
- să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului;
- să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului;
- să asigure bunurile oferite în leasing.
Secţiunea 4. Încetarea contractului de leasing

- la expirarea contractului prin plată şi prin preluare;


- prin reziliere, dacă beneficiarul nu plateste ratele la termenele si
în conditiile stipulate în contract societatea de leasing.

CAPITOLUL X

CONTRACTUL DE FRANCIZĂ

Secţiunea 1.Definiţia şi caracterele contractului de franciză

OG nr. 52/1997 completată prin Legea nr.79/1998.


-obiectul contractului: mărci, semne distinctive.
Secţiunea 2.Efectele contractului de franciză
Francizorul se obligă:
- să furnizeze informatii experienţa dobândită şi transferabilă;
- redevenţa iniţială, redevenţe periodice, redevente din publicitate; taxa de
intrare în reţea, tarifele;
Beneficiarul se obligă:
- să dezvolte reţeaua de franciză şi să protejeze reputaţia acesteia;
- să furnizeze francizorului orice relaţie pentu a asigura o gestiune
eficientă în legătură cu franciza;
- respecte clauza de neconcurenţă şi să protejeze caracterul confidenţial
al afacerii, resspectiv, să nu divulge la terţe persoane know-how-ul
furnizat de către francizor, pe durata contractului de franciză şi ulterior.
Secţiunea 3.Durata contactului, condiţiile reînnoirii , rezilierii, cesiunii
- durata se fixează astfel încât să permită beneficiarului
amortizarea investiţiilor;
- francizorul va notifica beneficiarul înainte de data expirării
contractului, asupra intenţiei de a-l reînnoi;
- prin clauze se stabilesc condiţiile care pot determina o reziliere
fără preaviz;
prin clauze se stabilesc condiţiile în care operează cesiuninea drepturilor
decurgând din contract, în special condiţii de desemnare a unui succesor.
CAPITOLUL XI

CONTRACTUL DE FACTORING

Secţiunea 1.Noţiunea contractului de factoring


facturare

- art.3, art. 6 alin.2 şi art. 370-373 Cod comercial;


-
Secţiunea 2. Caracterele juridice ale contractului de cont curent

- comutativ, bilateral, consensual, oneros, cu executare succesivă.


Secţiunea 3. Efectele contractului de cont curent

- cedentul:
- transferul dreptului de proprietate, a garanţiilor reale şi
personale şi a documentelor doveditoare ale creditului;
- factorul:
- examinarea preventivă a creditelor oferite spre cesiune;
- furnizarea către cedent a unor servicii colaterale de colaborare
(garantarea solvabilităţii clienţilor);
- să plătească creditorii preluaţi ;
- deschiderea contului curent al cedentului şi înregistrarea în
credit, facturile csionate, în debit prelevări ale cedentului şi
remuneraţia cuvenită factotului.

Secţiunea 4. Încetarea contractului de cont curent

- la împlinirea termenului
- prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia din părţi.

CAPITOLUL XII

CONTRACTUL DE EDITURĂ

Secţiunea 1.Definiţia şi caracterele contractului de editură


Art.3 Co comercial, Legea nr.4/14 martie 1996 privind drepturi de autor
şi drepturi conexe.
Contractul evidenţiază intermedierea comercială directă sau
indierectă în baza unui mandat dat de autorul operei (cinematografice,
audiovizuale, programe de calculator, de artă plastică, de arhitectură, şi
fotografie, etc.), sau de succesorii acestuia de a reproduce şi a difuza ori
comunica opera prin oricare mijloc tehnic;
- consensual, oneros, sinalagmatic.
Secţiunea 2 Clauzele minime ale contractului de editură
- titlul chiar provizoriu al operei;
- drepturile cedate editorului de către autor;
- numărul minim de exemplare pentru fiecare ediţie;
- compensaţia cuvenită autorului;
- termenele şi modalitatea de plată;
- termenul de predare a operei.

Secţiunea 2 Efectele contractului de editură

Obligaţiile părţilor

Editorul:

- să publice opera, pe contul şi cheltuiala sa, şi să o


comercializeze;
- să plătească autorului drepturile băneşti convenite.

Autorul:

- să predea opera în forma stabilită în contract; să garanteze


editorul de folosinţa liniştită a drepturilor cedate pe toată durata
contractului;

Drepturile părţilor

Editorul sau producătorul de înregistrări

- la reproducerea operei cu numele sau pseudonumul autorului


conform contractului; (producătorul timp de 50 de ani începând
cu 1 ianuarie anului umrător în care a avut loc prima fixare) la
reproducerea, difuzarea prin vânzare, închiriere sau împrumutul
sau alt mode de transmitere a propriilor înregistrări sonore;
- la organizarea şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor
chiar dacă aceasta nu este operă în sensul prevăzut de lege;
- la executare, la reprezentare, la lectura operei;
- la difuzarea operei;
- la distribuţia operei înregistrate sonor purtând menţiunile
referitoare la titlul operei, la autor, artist, interpret, executant,
data fabricării sau editării şi denumirea editorului sau a
producătorului.

Autorul operei sau al programului pentru calculator:

- la compensaţia reprezentând cota procentuală calcualtă asupra


preţului operei raportat la numărul de exemplare vândute (5%
din din preţul de vânzare a suporturilor şi aparatelor fabricate în
ţară sau din valoarea înscrisă în declaraţia vamală pentru cele
importate);
- la paternitatea operei implicând dreptul de a revendica titlul şi
calitatea de autor ;
- la integritatea operei implicând dreptul de a se opune
modificărilor de natură să atingă reputaţia autorului;de a decide
publicarea operei; să cesioneze dreptul de comunicare a operei
prin satelit, cablu fără fir, cu fir, etc;

Secţiunea 3 Durata contractului de editură

- pentru una saumai multe ediţii ale operei;


- pe un anumit timp.

Secţiunea 4. Încetarea contractului de editură

- la expirarea termenului stipulat;


- prin decesul autorului înainte ca opera să fie predată;
- prin retragerea operei din comerţ de către editor, determinată de
imposibilitatea vânzării;
- prin retragerea operei de către autor, determinată de prejudicii
morale sau atingerea reputaţiei suferite prin deformarea,
mutilarea sau modificarea provocate de reproducere,
reprezentare, difuzare, interpretare, etc.

● DE LECTURAT CONTRACTELE COMERCIALE:


- DE ÎMPRUMUT;
- DE SPONSORIZARE;
- HOTELIER;
- DE COMODAT ;
- DE CREDIT BANCAR;
- DE ASIGURARE.
PARTEA a- III-a

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

CAPITOLUL I

CONSTITUIREA SOCIETĂŢII
COMERCIALE

Secţiunea 1.Noţiunea şi definiţia societăţii comerciale

§ 1.Distincţia între societatea comercială şi societatea civilă

§ 2.Distincţia între soc.com.şi asociaţia în participaţiune.

Secţiunea 2. Formele juridice ale societăţilor comerciale

§ 1. Societatea în nume colectiv S.N.C;

§ 2. Societatea în cmandită simplă S.C.S.;

§ 3. Societatea pe acţiuni S.A.;

§ 4. Societatea în comandită pe acţiuni S.C.A.;

§ 5. Societatea cu răspundere limitată cu mai mulţi asociaţi S.R.L.;


- Societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat (forma
particulară de S.R.L);
§ 6. Grupul de interes economic (G.I.E) şi Grupul European de Interes
Economic, (G.E.I.E.)

Secţiunea 3. Condiţiile de validitate ale actului de constituire a


societăţii comerciale

§ 1.Condiţiile de fond ale actului constitutiv


- capacitatea asociaţilor;
- consimţământul asociaţilor;
- cauza actului de constituire;
- obiectul de activitate al societăţii;
- autorizarea administrativă (în cazul anumitor activităţi);
- clauzele legale în actul de constituire
§ 2.Condiţiile de formă ale actului constitutiv
-în cazul SNC, SCS, SCA;
- în cazul SA, SRL;
- în cazul anumitor aporturi

Secţiunea 4. Procedura de constituire a societăţii comerciale


- redactarea înscrisului de constituire a societăţii;
- înmatricularea societăţii în registrul comerţului şi publicarea
actului de constituire

Secţiunea 5. Efectele juridice ale constituirii societăţii comerciale.

§ 1. Raporturile juridice între asociaţi


- recunoaşterea reciprocă a drepturilor ataşate calităţii de asociat;
- opozabilitatea calităţii de asociat în interiroul societăţii;
- supremaţia dreptului majorităţii asociaţilor;

§ 2. Raporturile juridice între societate şi asociaţi

- vărsarea aporturilor, izvor de drepturi şi obligaţii între accipiens


şi solvens;
- executarea obligaţiilor promise faţă de societate;
- exercitarea drepturilor personale şi nepatrimoniale faţă de
societate;
§ 3. Raporturile juridice între asociaţi şi terţi
- relevanţa calităţii de asociat faţă de terţii creditori personali ai
asociatului;
- separaţia patrimoniilor societăţii şi al asociaţilor;
§ 4. Raporturile juridice între societate şi terţi
- relevanţa calităţii societăţii de subiect de drept;
- inopozabilitatea faţă de societate a actelor juridice încheiate de
terţi cu asociaţii, în exteriorul societăţii.
-
CAPITOLUL II

FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE

Secţiunea 1. Organismele care asigură funcţionarea societăţii


comerciale
§ 1. Organul de deliberare
-adunarea generală ordinară;
- adunarea generală extraordinară;
- adunarea specială în cazul S.A.
§ 2. Organul de administrare a societăţii şi de gestionare a
patrimoniului acesteia
- asociaţii în societăţile de persoane (SNC, SCS);
- consiliul de administraţie;
- administratorul unic.
-
§ 3.Organul de control al gestionării patrimoniului social
- asociaţii care nu sunt administratori;
- cenzorii scietăţii;
- auditorii externi.

CAPITOLUL III

ÎNCETAREA SOCIETĂŢII
COMERCIALE

Secţiunea 1. Cauzele care conduc la încetarea societăţii comereciale

§1. Voinţa societăţii comerciale

§2. Voinţa asociaţilor

§3. Voinţa terţilor

§4. Intervenţia instanţei judecătoreşti

Secţiunea 2. Efectele juridice ale actului de încetare a societăţii


comerciale
§ 1. Dizolvarea societăţii

§ 2. Lichidarea societăţii

§3. Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului

Secţiunea 3. Procedura executării silite concursuale

§ 1. Sfera de incidenţă a procedurii executării silite concursuale şi


aplicarea proceduriii
-persoanele supuse executării silite conursuale;

- persoanele implicate în procedură

§ 2. Felurile procedurii executării silite concursuale

procedura reorganizării comerciantului;


procedura lichidării judiciare totale.

§ 3. Fazele de derulare a celor două proceduri

A. Procedura de judecată a cererii, (cognitio) prealabilă deschiderii


procedurii executării silite concursuale

-investirea instanţei, reclamantul, obiectul şi judecata cererii;

- condiţiile admisibilităţii cererii de deschidere a procedurii;

- finalizarea procedurii şi efectele juridice ale hotărârii;

B. Procedura de executare silită concursuală şi măsurile de derulare a


procedurii (executio)

B 1.Procedura reorganizării judiciare

planul de redresare financiară, aprobarea de către crditori (concordat);


conservarea şi administrarea patrimoniului debitoarei în insolvenţă
temporară ;
identificarea creanţelor admise în pasivul scadent;
opoziţii faţă de pasivul stabilit;
punerea în aplicare a palnului;
plata pasivului scadent şi închiderea procedurii;
nerespectarea sau eşecul planului şi converitrea procedurii reorganizării
în procedura lichidării totale.

B 2.Procedura lichidării judiciare totale

- inventarierea bunurilor falitei şi preluarea lor în posesie;

- verificarea creanţelor şi întocmirea tabelului creditorilor;

- obţinerea aprobării metodelor de lichidare;


- lichidarea activului patrimonial şi disstriburea fondurilor;

- închihderea procedurii executio;

C. Procedura de judecată a cererii în răspundere delictuală (cognitio)

-investirea instanţei, reclamantul, pârâtul, obiectul şi judecata


cererii;

- condiţiile admisibilităţii cererii ;

- finalizarea procedurii şi efectele juridice ale hotărârii;

D. Procedura de executare silită de drept comun împotriva


părâtului (executio).

-cererea creditorului de executare silită a debitorului;

- competenţa executorului judecătoresc.

PARTEA a-IV-a

REGIMUL JURIDIC APLICABIL TITLURILOR DE CREDIT

CAPITOLUL I
EFECTELE DE COMERŢ

Secţiunea 1. Cambia

Secţiunea 2.Biletul la ordin

Secţiunea 3. Cecul.
CAPITOLUL I I

TITLURILE REPREZENTATIVE ALE MĂRFURILOR

Secţiunea 1. Conosamentul;

Secţiunea 2. Recipisa –warant;

CAPITOLUL III
VALORILE MOBILIARE

Secţiunea 1. Acţiunile emise de societăţile de capital

Secţiunea 2. Obligaţiunile emise de societăţile de capital

Secţiunea 3. Acte juridice având ca obiect titlurile de credit

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed.revizuită, Bucureşti, 2003


2. Stanciu D.Cărpenaru, Cătălin Predoiu, Sorin David, Ghe.Pipera, Societăţile
comerciale, Bucureşti, 2001.
3. Constituţia României.
4. E.Florescu, Drept comercial curs, 2007,
5. E. Florescu, Dreptul concurenţei Sibiu, 2005;
6. E. Florescu, Regimul juridic al titlurilor de credit şi alvalorilor mobiliare,
Bucureşti , 2006;
7. Codul comercial.
8. Codul civil.
9. Codul de procedură civilă.
10. Legea nr.31/1990, republicată privind societăţile comerciale.
11. Legea nr.26/1999, republicată privind registrul comerţului.
12. Legea nr.11/1991, privind combatarea concurenţei neloiale.
13. Legea nr.82/1991, legea contabilităţii.
14. Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei în economie.
15. Legea nr.58/1934 privind cambia şi biletul la ordin.
16. Legea nr.59/1934 privind CEC-ul.
17. Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital.
18. Directiva nr.. 85/577/CEE în materia contractelor negociate în afara spaţiilor
comerciale;

TITULAR DE CURS

Dr. Eugenia Florescu