DREPT COMERCIAL

Notiuni introductive in dreptul comercial

1. Notiunea si obiectul dreptului comercial

a) Notiunea
Dreptul comercial reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglemeteaza activitatea
de comert. Pentru a intelege mai bine notiunea de drept comercial este necesar sa
precizam si notiunea de comert. In sens economic comertul este definit ca o activitate
care are ca scop circulatia bunurilor de la producator la consumator. Prin urmare,
comertul consta in operatiunile cuprinse in intervalul dintre momentul producerii
marfurilor si intrarii lor in circulatie pana in momentul ajungerii acestora la consumatori.
Aceste operatiuni sunt efectuate de comercianti, in calitate de agenti care sunt diferiti de
producatorii de marfuri. In sens juridic, notiunea de comert are un continut mai larg. Ea
cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatie a marfurilor pe care le
realizeaza comerciantii, ci si operatiunile de producere a marfurilor prin transformarea
materiilor prime, a materialelor si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare pe care
le realizeaza fabricantii sau intreprinzatorii. Avand in vedere sensul juridic al notiunii de
comert, dreptul comercial reglementeaza atat productia(industria), cat si
distributia(circulatia marfurilor). In conceptia codului comercial roman sunt considerate
fapte de comert, si prin urmare intra sub incidenta acestei reglementari, nu numai actele
de vanzare-cumparare, ci si intreprinderile care realizeaza activitate de productie, de
circulatie, de prestari de servicii, de spectacole care sunt operatiuni ce vizeaza producerea
si circulatia marfurilor. Totodata, codul comercial roman nu atribuie calitatea de
comerciantnumai intermediarului (vanzator, cumparator, transportator), ci si
producatorului (fabricant, editor, realizator de spectacole). Rezulta ca dreptul comercial
reglementeaza activitatea comerciala definita ca o activitate de producere si circulatie a
marfurilor.
b) Obiectul
Definirea obiectului dreptului comercial este legata de un anume sistem adoptat de
legiuitori. Potrivit conceptiei clasice a dreptului comercial exista 2 sisteme care permit
determinarea obiectului dreptului comercial.
Primul sistem denumit sistem subiectiv-dreptul comercial acre ca obiect normele juridice
la care sunt supusi comerciantii. Prin urmare, dreptul comercial este un drept profesional
care se aplica persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a fost adoptat de
codul comercial german in 1900.
Potrivit celui de-al doilea sistem denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor acte juridice, fapte si
operatiuni, calificate de lege ca fapte de comert indiferent de persoana care le savarseste.
Acest sistem a fost adoptat de codul comercial francez din 1807.
Codul comercial roman are la baza ca principiu sistemul obiectiv. Articolul 3 cod
comercial stabileste actele juridice, faptele si operatiunile considerate fapte de comert
carora li se aplica dreptul comercial indiferent daca persoana care le savarseste are sau nu
calitatea de comerciant. Totodata, articolul 7 cod comercial defineste calitatea de
comerciant precizand si limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care au calitatea de

1
comerciant. Avand in vedere cele mentionate rezulta ca dreptul comercial poate fi definit
ca reprezentand un ansamblu de norme juridice care sunt aplicabile raporturilor juridice
izvorate din actele, faptele si operatiunile considerate de lege ca fapte de comert, precum
si raporturile juridice la care participa pesoanele care au calitatea de comerciant.

2.Evolutia istorica a dreptului comercial

Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comrtului si a societatii omenesti.
Pentru satisfacerea nevoilor, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele rezultate
din munca proprie. Targurile au avut un rol important in nasterea si dezvoltarea
comertului. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului cutumiar(al obiceiului)
cu dreptul scris. Prima tara care a trecut de la dreptul cutumiar la dreptul scris aplicabil
pe intreg teritoriul tarii a fost Franta. Un moment important in formarea dreptului
comercial il constituie adoptarea in 1807 a codului comercial francez. Prin aceasta
reglementare, anumite acte juridice, fapte si operatiuni au fost scoase din codul civil
adoptat in 1804 si li s-au dat o reglementare noua corespunzatoare cerintelor productiei,
schimbului si circulatiei. In acest fel, pentru prima adata se recunoaste si se consacra
legal dualismul dreptului privat in drept civil si drept comercial. Influenta ideilor
revolutiei franceze, ca si cuceririle lui Napoleon au dus la preluarea codului comercial de
majoritatea tarilor lumii. Anglia si SUA utilizeaza dreptul cutumiar care are la baza
precedentul judecatoresc.

3.Evolutia dreptului comercial in Romania

La inceputurile sale, comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise
au aparut in codul lui Andronache Donici din 1814. O reglementare la fel de sumara se
gaseste in codul Caragia din 1817 in Muntenia si in codul Chalimac din 1828 din
Moldova. In anul 1887 a fost adoptat codul comercial roman. La elaborarea acestui cod s-
a folosit ca izvor de inspiratie codul comercial italian din anul 1882. Codul comercial
roman are la baza sistemul obiectiv intrucat normele sale sunt aplicabile faptelor de
comert idiferent de persoana care le savarseste. Codul comercialroman s-a aplicat pana in
1948 cand, trecandu-se la economia planificata supercentralizata, docul comercial s-a
aplicat doar in raporturile juridice re comert exterior, dar si aici cu numeroase restrictii.
Dupa 1989, trecandu-se la economia de piata, codul comercial care a fost mentinut in
vigoare si-a redobandit toate atributele sale de principala reglementare a raporturilor
juridice comerciale dintre agentii economici. De precizat ca unele dispozitii ale sale sunt
astazi depasite, dar crearea si functionrea economiei de piata in Romania este un proces
de lunga durata care presupune in mod obligatoriu crearea unui cadru juridic
corespunzator care s areglementeze statutul juridic al agentilor economici si a raporturilor
juridice dintre acestia. Prima reglementare care s-a dat dupa 1989 a fost decretul lege
(D.L.) nr 54/1990 privinbd organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza
liberei initiative. De asemenea, s-a adoptat legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor
economice de stat ca regii autonome si societati comerciale. Prin articolul 47 al acestei
legi s-a adoptat principiul libertatii contractuale dintre partile contractuale anulandu-se
legea 8/1985 privind contractele economice.

2
4.Corelatia dreptului comercial cu celelalte ramuri de drept
Dreptul comercial este o disciplina integratoare si are legatura si cu alte ramuri de drept
dintre care mentionam:
-dreptul civil
-dreptul procesual civil
-dreptul comertului international
-dreptul administrativ
-dreptul financiar
-dreptul penal
a)Corelatia cu dreptul civil
Ca subramuri ale dreptului privat, dreptul comercial si dreptul civil reglementeaza
raporturile juridice dintre particulari. Dreptul comercial priveste numai raporturile
juridice patrimoniale care au ca izvor faptele de comert si raporturile juridice la care
participa persoanele ce au calitatea de comerciant, comparativ cu dreptul civil care are ca
obiect toate celelalte raporturi juridice patrimoniale dintre particulari si in care partile
figureaza ca subiecte egale in drepturi, precum si raporturile personale patrimoniale.
Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul civil este definita de art. 1 cod comercial care
prevede: “In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codul civil.”.
Din aceste dispozitii rezulta ca prevederile codului comercial au un caracter special fata
de cele ale codului civil care este un drept comun ce reglementeaza raporturile
patrimoniale dintre particulari.
Intrucat dreptul comercial este un drept special, codul comercial cuprinde numai regulile
specifice aplicabile raporturilor comerciale; regulile generale aplicabile raporturilor
comerciale sunt cuprinse in codul civil ca reglementare generala a raporturilor de drept
privat. In acest sens mentionam reglementarea drepturilor reale, a obligatiilor, a
prescriptiei extinctive.
b)Corelatia cu dreptul procesual civil
In codul comercial sunt cuprinse numeroase norme de drept procesual civil care au
menirea sa asigurea realizarea unor drepturi subiective. Fac parte din aceasta categorie
normele juridice privind falimentul, precum si cele referitoare la exercitarea actiunilor
comerciale.
Normele cu caracter procesual se gasesc si in legile comerciale cum ar fi legea cambiei,
biletului la ordin si a cecului.
c)Corelatia cu dreptul comertului international
Ambele discipline reglementeaza raporturi patrimoniale care sunt asemanatoare sub
aspectul esentei lor, adica se nasc din fapte de comert sau raporturi la care participa
comercianti. Diferentierea rezulta din faptul ca dreptul comercial reglementeaza
raporturile de drept intern dintre cetatenii romani, pe cand dreptul comertului
international se refera la raporturile patrimoniale cu elemente de extraneitate, adica la
raporturile la care participa comerciantii cetateni straini. Unitatea celor 2 ramuri de drept
este data de faptul ca ele sunt guvernat in parte de aceeasi reglementare legala si anume
codul comercial roman.
d)Corelatia cu dreptul administrativ
Comertul, avand un rol social important, statul intervine pentru a asigura protectia
consumatorilor. Aceasta se realizeaza pe cale administrativa prin sanctionarea unor fapte

3
care constituie activitati comerciale ilicite, cum ar fi suspendarea sau conditionarea
eliberarii unor autorizatii in vederea practicarii activitatii comerciale.
e)Corelatia cu dreptul financiar
Intrucat comertul este o activitate aducatoare de profit, comerciantii sunt supusi actiunii
legilor fiscale car eintra sub incidenta activitatilor comerciale.
f)Corelatia cu dreptul penal
Codul comercial si legile comerciale speciale cuprind anumite norme d edrept penal care
asigura protejarea unor interese generle ce ar putea fi lezate prin activitati comerciale sau
fapte din acest domeniu. De exemplu, dreptul comercial prevede infractiuni cu caracter
penal in materia falimentului reglementata de prevederile legii 85/2006 privind procedura
insolventei, legea 31/1990 privind societatile comerciale si legea 26/1990 privind
registrul comertului.

Izvoarele dreptului comercial

Izvorul de drept reprezinta forma de exprimare a normei juridice care reglementeaza

activitatea comerciala.
Izvoarele dreptului comercial se impart in 2 categorii:
-izvoare scrise
-izvoare nescrise
1.Izvoare scrise
a)Codul comercial
Acest act normativ reglementeaza raporturile juridice comerciale si constituie baza
activitatii din comert. El cuprinde norme cu privire la institutiile fundamentale ale
dreptului comercial privind faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale si
falimentul.
Anumite norme ale codului comercial consacra derogari de la regului ale codului civil ca
de exemplu solidaritatea codebitorilor sau termenul de garantie. Alte norme ale codului
comercial dezvolta reglementarea unor institutii ale codului civil, adaptandu-le la nevoile
activitatii comerciale, ca de exemplu contractul de vanzare-cumparare, contractul de
mandat, contractul de gaj comercial.
b)Legile comerciale speciale
Anumite aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin legi comerciale
speciale. In acest sens mentionam: legea 31/1990 privind societatile ocmerciale, legea
26/1990 privind registrul comertului, legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor
economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, decretul lege 54/1990
privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative,
legea 12/1990 privind protectia populatiei impotriva activitatii comerciale ilicite, legea
85/2006 privind procedura insolventei.
c)Codul civil
Potrivit art 1 cod comercial, in absenta unor norme in codul comercial, se aplica
dispozitiile codului civil. Prin urmare, codul civil constituie un izvor
subsidiar(complementar) al dreptului comercial.
Dispozitiile codului civil servesc in mar emasura la fundamentarea institutiilor dreptului
comercial.

4
d)Legile speciale civile
Legislatia civila cuprinde codul civil si legile civile speciale. Legile civile speciale
prezinta interes ca izvor complementar al dreptului comercial, in special decretul 31/1954
privind capacitatea d efolosinta si de exercitiu a persoanelor fizice si juridice.

2.Izvoare nescrise
Uzul sau obiceiul sau cutuma reprezinta o regula de conduita nascuta din practica sociala
si care este folosita vreme indelungata si este respectata ca o norma juridica obligatorie.
In dreptul comrcial roman uzurile nu sunt considerate izvoare de drept. Art 1 cod
comercial reglementeaza izvoarele de drept comercial si are in vedere numai codul
comercial si codul civil. Doctrina juridica recunoaste uzurile conventionale care isi trag
existenta din vointa previzibila a partilor din raportul juridic comercial. Existenta acestor
uzuri este dedusa din anumite dispozitii ale codului civil in temeiul art 1 cod comercial
sunt aplicabile si in dreptul comercial. Astfel, conform art 970 cod civil conventiile dintre
parti trebuie executate cu buna credinta. Contractele comerciale care au la baza aceste
conventii, de asemenea, trebuie executate cu buna credinta. Art 980 cod civil prevede ca
dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul.
Prin urmare, daca un contract comercial contine clauze care sunt echivoce pentru a li se
stabili sensul trebuie sa se apeleze la obiceiul activitatii comerciale existent la locul
incheierii contractului.
In ceea ce priveste solutiile instantelor judecatoresti (practica judecatoreasca) sau
teoriile(doctrina) exprimate in literatura juridica, desi constituie factori de interpretare a
legii, nu constituie totusi izvoare ale dreptului comercial.

Subiectele dreptului comercial

1.Notiuni introductive
Codul comercial prevede ca “sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand
comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale.”(art 7)
Codul comercial defineste comerciantul persoana fizica nu prin apartenenta sa la un
anumit grup profesional, ci prin faptele de comert pe cere le savarseste cu caracter
comercial. Cat piveste persoanele juridice, codul coercial precizeaza ca acestea au
calitatea de coemrciant daca imbraca forma juridica a societatilor comerciale.
Comerciantii au o serie de obligatii comerciale, si anume:
-obligatia inmatricularii in Registrul Comertului
-obligatia tinerii unor registre comerciale de contabilitate in care sa inscrie toate
operatiunile comerciale
-sa desfasoare o activitate comerciala in conditiile unei concurente loiale
Trebuie precizat ca toate actele si operatiunile savarsite de comerciant sunt prevazute a fi
fapte de comert si supuse legilor comerciale.

2.Conditiile cerute pentru dobandirea calitatii de comerciant

Pentru dobandirea calitatii de comerciant sunt necesare urmatoarele conditii:

5
a)persoana fizica trebuie sa savarseasca anumite fapte de comert obiective prevazute de
art cod comercial
Se cere ca faptele de comert prin savarsire lor sa asigure posibilitatea exercitarii unei
profesiuni. De asemenea se cere ca savarsirea faptelor de comert obiective sa fie efectiva
Persoana care are o firma inscrisa in Registrul COmertului nu ii confera acesteia si
calitatea de coemrciant.
Faptele de comert se pot savarsi si in mod indirect prin intermediul unui
prepus(intermediar), dar cu conditia ca persoana in cauza (comerciantul) sa-si asume
raspunderea pentru urmarile actelor savarsite direct sau indirect.
Calitatea de comerciant se poate dobandi prin savarsirea de fapte de comert legale.
Cele contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule si nu produc efecte.
b)faptele de comert savarsite trebuie sa aiba caracter de profesiune, sa constituie o
ocupatie, o indeletnicire permanenta a persoanei
c)pentru dobandirea calitatii de coemrciant este necesar ca savarsirea faptelor de comert
sa se faca in nume propriu, faptele trebuie savarsite in mod independent si pe riscul
persoanei care a devenit comerciant.
Auxiliarii, ca reprezentati ai comerciantului, savarsesc si ei fapte de coemrt cu caracter
profesional, dar in numele si pe seama comerciantului. In toate cazurile reprezentantii nu
au calitatea de comercianti, deoarece ei savarsesc fapte de care raspund comerciantii. De
asemenea, administratorii societatilor comerciale nu au calitatea de comerciant deparece
ei incheie acte juridice in numele si pe seama societatii comerciale.

3.Dobandirea calitatii de comerciant de catre societatile comerciale

Pe langa persoanele fizice, potrivit art 7 cod comercial, au calitate de comerciant si
societatile comerciale. Au aceasta calitate toate cele 5 tipuri de societati comerciale
prevazute de dispozitiile Legii 31/1990 privind societatile comerciale, si anume:
-societatea in nume colectiv
-societatea in comandita simpla
-societatea pe actiuni
-societatea in comandita pe actiuni
-societatea cu raspundere limitata
Spre deosebire de persoana fizica care dobandeste calitatea de comerciant prin savarsirea
de fapt obiective de comert, societatea comerciala dobandeste aceasta calitate datorita
obiectului sau de activitate prevazut in actul constitutiv ale societatii.
Au calitatea de comerciant si organizatiile cooperatiste care sunt obligate sa se
inregistreze in Registrul Comertului. Ele dobandesc aceasta calitate de la data infiintarii
potrivit legii. In ceea ce priveste asociatiile si fundatiile care desfasoara activitati
culturale, sportive, caritabile. Acestea nu au calitatea de coemrciant, deoarece nu
urmaresc obtinerea de profit. Beneficiile obtinute le folosesc in scopurile mentionate, iar
bilantul lor se incheie cu non-profit.

4.Dovada calitatii de comerciant

In caz de litigiu, cel care invoca ori neaga calitatea de comerciant a unei persoane fizice
sau juridice trebuie sa faca dovada. Dovada calitatii de comerciant se poate face cu orice
mijloace de proba admise de legea comerciala.

6
In cazul persoanelor fizice aceasta calitate se poate proba prin prezenta unor dovezi din
care sa rezulte ca persoana in cauza a savarsit in mod efectiv fapte de comert prevazute
de art 3 cod comercial, ca profesiune si in nume propriu. In ceea ce priveste persoanele
fizice, calitatea de comerciant nu se poate proba cu existenta autorizatiei de exercitare a
comertului, a inmatricularii in Registrul Comertului, cu dobandirea unui fond de comert
sau cu plata unor impozite pe profit, ci toate acestea trebuie folosite impreuna cu alte
mijloace de proba din care sa rezulte exercitarea de fapt de comert ca o profesiune
obisnuita.
In ceea ce priveste societatile comerciale, regiile autonome si societatile cooperatiste,
calitatea de comerciant se dovedeste cu actul constitutiv intocmit in conditiile prevazute
de lege. Societatile comerciale dobandesc calitatea de comerciant prin actul lor de
infiintare de la data inregistrarii in Registrul Comertului.

5.Incetarea calitatii de comerciant

Este legata de modul in care aceasta a fost dobandita. Astfel, in cazul persoanelor fizice,
calitatea de comerciant inceteaza in momentul in care acestea nu mai savarsesc fapte de
comert ca profesiune obisnuita.
In cazul societatilor comerciale, calitatea de comercint inceteaza in momentul cand
societatea respectiva nu mai exista ca persoana juridica. Potrivit dispozitiilor Legii
31/1990 republicata privind societatile comerciale, acestea inceteaza sa mai existe prin
dizolvare si lichidare.
Dizolvarea societatilor comerciale poate avea loc:
-prin trecerea termenului pentru durata societatii
-prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii
-prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor
-prin faliment.
Printr-o astfel de situatie societatea nu mai face operatiuni comerciale noi, dar poate
efectua operatiuile necesare lichidarii. In acest fel personalitatea juridica a societatii
inceteaza o data cu lichidarea acesteia.

6.Conditiile de exercitare a profesiunii comerciale de persoanele fizice

a)Principiul libertatii comertului
Constitutia Romaniei din 2003 stabileste ca economia tarii noastre este o economie de
piata. In aceste conditii statul este obligat sa asigure libertatea comertului, portectia
concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
productie. Intrucat alegerea profesiei este libera, inseamna ca orice persoana acre
liberatatea sa exercite o profesie comerciala in functie de dorintele si interesele sale.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaste anumite limite stabilite de lege.
b)Capacitatea de a fi comerciant
In baza codului comercial si a decretului 31/1954 privind capacitatea persoanelor fizice si
juridice, o persoana fizica are capacitatea de a fi comerciant daca are capacitatea deplina
de exercitiu. Avand o asemenea capacitate, persoana fizica poate sa-si exercite drepturile
si sa-si asume obligatiile savarsind acte juridice.
c)Incapacitatile
Conform codului comercial si decretului 31/1954 nu au capacitatea de a fi comercianti
minorul si persoana pusa sub interdictie. Intrucat aceste persoane sunt lovite de

7
incapacitate, ele nu pot dobandi calitatea de comerciant chiar daca savarsesc fapte de
comert in conditiile prevazute de dispozitiile art 7 cod comercial. O problema se pune in
legatura cu capacitatea de a fi comerciant a minorului care a implinit varsta de 16 ani. In
literatura juridica exista discutii daca minorului care a implinit 16 ani poate sa i se
recunoasca capacitatea de a fi comerciant, deoarece potrivit decretului 31/1954 si codului
muncii din 2003, acesta poate incheia contractd e munca ori poate intra intr-o organizatie
cooperatista fara a avea nevoie de incuviintara parintilor sau a tutorelui. Consideram ca
minorului trebuie sa i se recunoasca capaciattea de a incheia acte juridice numai la
implinirea varstei de 18 ani cand isi poate asuma personal obligatii prin actele care le
semneaza cu consecinte grave pentru patrimoniul sau.
Legea permite continuarea comertului in numele minorului de catre parinti sau tutorele
acestuia in cazul cand minorul a dobandit o mostenire pe cale succesorala. Continuarea
comertului in numele minorului se face cu autorizatia instantei care trebuie publicata in
Monitorul Oficial si inregistrata in Registrul Comertului.
Persoana pusa sub interdictie nu poate fi comerciant si nici nu poate continua comertul.
Legea interzice acestei persoane sa inceapa ori sa continue o activitate comerciala. In
cazul in care persoana pusa sub interdictie ar dobandi pe cale succesorala un fond de
comert, parintele ori tutorele nu ar putea continua comertul in numele interzisului. In
consecinta, fondul de comert respectiv va fi supus lichidarii.
d)Incompatibilitati
Activitatea coemrciala urmareste obtinerea de profit. Exista anumite functii sau profesii
legate de interesele generale ale societatii carora legea le interzice sa exercite coemrtul cu
caracter profesional. Astfel, potrivit constitutiei, functiile de judecator si de procuror sunt
incompatibile cu orice alte functii publice sau private. Nu pot exercita functii comerciale
cu caracter profesional functionarii publici. Acestia nu pot lua pamant in arenda sau
lucrari in antrepriza. Totodata, nu pot exercita profesiunea de coemrciant ofiterii si
diplomatii. In mod traditional se considera ca nu pot face acte de comert cei care exercita
profesii liberale cum ar fi avocatii, medicii, arhitectii, preotii.
e)Decadere
Comerciantii trebuie sa respecte dispozitiile legale cu privire la ordinea publica si
bunurile moravurilor. Prin legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor
activitati comerciale ilicite s-au prevazut faptele care constituie activitati comerciale
ilicite precum si sanctiunile contraventionale sau penale care se aplica pentru savarsirea
acestor fapte. Intrucat sanctiunea decaderii din drepturi de a exercita o profesiune
comerciala constituie o ingradire a drepturilor unei persoane, aceasta nu poate interveni
decat in cazurile prevazute expres de lege, cum ar fi in materia falimentului.
f)Interdictii
Potrivit decretului 54/1990 se prevad unele activitati care nu pot si exercitate pe baza
liberei initiative cum ar fi prospectarea si extractia carbunelui, a minereurilor feroase,
nemetalifere, a sarii si a minereurilor de metale rare.
g)Autorizatii
Pentru desfasurarea unor activitati comerciale de catre persoanele fizice, in mod
independent sau in forme asociative este necesara existenta unei autorizatii administrative
eliberate de organele administratiei public ejudetene si de municipiul Bucuresti. Pentru
prestarea de servicii de catre persoanele fizice, autorizatia se elibereaza pe baza atestarii

8
capacitatii profesionale de catre organele stabilite de lege si cu acordul organizatiei
profesionale specifice activitatii pentru care se cere autorizarea.

Fondul de comert

1.Aspecte generale
Pentru desfasurarea activitatii comerciale, comerciantul are nevoie de unele instrumente
de munca, in functie de comertul pe care il realizeaza, cum ar fi: localul unde isi
desfasoara activitatea, mobilierul necesar, marfuri, instalatii, brevete de inventii. Toate
acestea constituie fondul de comert.
Codul comercial nu reglementeaza fondul de comert. O referire in acest sens gasim in
legea 26/1990 privind Registrul Comertului si in legea 11/1991 privind combaterea
concurentei neloiale.
Elementele ce caracterizeaza fondul de coemrt sunt:
-fondul de comert este un ansamblu de bunuri mobile si imobile
-acest ansamblu de bunuri foloseste comerciantului in desfasurarea activitatii sale
-scopul urmarit de comerciant este atragerea clientelei in vederea obtinerii de profit
Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale
si necorporale pe care un comerciant le foloseste in vederea desfasurarii activitatii sale in
scopul atragerii clientelei si a obtinerii de profit.
Fondul de comert se deosebeste de notiunea de patrimoniu care reprezinta totalitatea
drepturilor si obligatiilor comerciantului care au o valoare economica. Aceasta inseamna
ca fondul de comert nu cuprinde creantele si datoriile comerciantului respectiv. De
asemenea, fondul de comert se deosebeste si de notiunea de intreprindere care este o
organizare sistematica realizata de catre comerciant, a factorilor de productie, intre care
se afla si bunurile necesare desfasurarii activitatii comerciale. De precizat ca organizarea
intrepridnerii priveste in plus capitalul si munca.

2.Elementele fondului de comert

Indiferent de specificul activitatii comerciale, fondul de coemrt se imparte in 2 categorii
de bunuri: corporale si necorporale.
A.Elementele corporale ale fondului de comert
Din aceasta categorie fac parte bunurile imobile si bunurile mobile corporale.
a)Bunurile imobile
Comerciantul se serveste de anumite bunuri imobile cum ar fi cladirea in care isi
desfasoara activitatea, instalatiile, utilajele, masinile, terenurile.
Doctrina si practica juridica au decis ca atunci cand bunurile imobile constituie elemente
ale fondului de comert, actele de vanzare-cumparare sunt considerate acte de comert.
b)Bunurile mobile corporale
Din aceasta categorie fac parte materiile prime, materialele, semifabricatele care sunt
destinate prelucrarii, precum si produsele si marfurile rezultate din activitatea comerciala.
B.Elementele necorporale ale fondului de comert
Din aceasta categorie fac parte: firma, emblema, clientela si vadul comercial, marcile de
fabrica, de comert si de serviciu, brevetele de inventii, dreptul de autor.

9
a)Firma este un element de individualizare a comerciantuluii in activitatea sa. Ea consta
in numele sau denumirea sub care un coemrciant este inmatriculat in Registrul
Comertului.
In cazul comerciantului persoana fizica, firma se compune din numele comerciantului
scrisi in intregime sau din numele si initiala prenumelui.
In cazul societatii comerciale firma se stabileste in functie de forma juridica a societatii.
Firma societatii in nume colectiv se compune din numele unui membru asociat la care se
adauga mentiunea societate in nume colectiv.
Firma unei societati in comandita simpla se compune din numele unui asociat comanditat
cu mentiunea societate in comandita.
Firma societatii pe actiuni se compune dintr-o denumire aleasa de membrii asociati la
care se adauga literele S.A.
Firma unei societati cu raspundere limitata se compune din literele membrilor asociati
fondatori la care s eadauga literele activitatii principale pe care o desfasoara societatea
respectiva.
Firma poate fi instrainata, dar numai o data cu fondul de comert.
Disponibilitatea firmei se verifica de catre Biroul Unic, inainte de intocmirea actului
constitutiv.
b)Emblema deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen. Emblema are caracter
facultativ. Continutul emblemei poate consta intr-un semn sau intr-o denumire. Semnul
poate fi un utilaj, o figura geometrica, un animal. Denumirea poate fi fantezista sau un
nume propriu. Emblema poate fi folosita de comerciant pe panouri de reclama, pe facturi,
pe scrisori, pe prospecte, afise, publicatii cu conditia sa fie insotita in mod vizibil de
firma comercianului.
Emblema poate si instrainata separat de fondul de comert.
C)Clientela si vadul comercial
Clientela reprezinta totalitatea pesioanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit
la acelasi comerciant in vederea procurarii unor marfuri sau servicii. Desi este o masa de
persoane, clientela constituie o valoare economica datorita relatiilor ce se stabilesc intre
titularul fondului de comert si aceste persoane care isi procura marfurile si serviciile de la
acelasi coemrciant.
Clientela este influentata de 2 categorii de factori:
-factori interni: locul unde este amplasat magazinul, claitatea produselor, fidelitatea,
publicitatea, calitatea prestatiei
-factori externi: elementele legate de concurenta, de piata destinata, posibilitatea obtinerii
creditelor.
Vadul comercial este definit ca o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul.
Factorii care influenteaza vadul comercial:
-locul unde este amplasat
-calitatea marfurilor si serviciilor
-preturile practicate
-comportarea personalului fata de clienti
-influenta modei
Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comert, ci
numai impreuna cu clientela.

10
 Contractele comerciale

I.Contractul de vanzare-cumparare comerciala

1.Aspecte generale
Contractul de vanzare-cumparare comerciala este actul juridic prin care vanzatorul se
obliga sa transfere proprietatea unui bun, iar cumparatorul sa plateasca pretul constand
intr-o suma de bani.
Caracterul juridic al contractului consta in:
a)contractul de vanzare-cumparare este un contract bilateral deoarece da nastere la
obligatii atat pentru vanzator, cat si pentrru cumparator;
b)contractul de vanzare-cumparare este un contract oneros deoarece fiecare parte
urmareste un avantaj patrimonial, vanzatorul obtinerea pretului, iar cumparatorul
transmiterea dreptului de proprietate;
c)contractul de vanzare-cumparare este un contract deoarece intinderea drepturilor si
obligatiilor partilor este cunoscuta chiar din momentul incheierii contractului;
d))contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de proprietate deoarece
vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului dreptul de proprietate cu priviure la
bunul ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare.

2.Formarea, partile si obiectul contractului

In privinta formarii contractului trebuie facuta deosebirea dupa cum contractul se incheie
intre prezenti sau intre persoane care nu sunt de fata. In prima situatie contractul se
considera incheiat in momentul in care se realizeaza acordul de vointa intre vanzator si
cumparator. In cealalta situatie acordul de vointa se realizeaza in cadrul unui interval de
timp prin intermediul ofertei si acceptarea acesteia.
In doctrina juridica exista 2 sisteme cu privire la momentul incheierii contractului si
anume:
a)sistemul emisiunii sau al declaratiunii cand contractul este incheiat in momentul in care
vointa destinatarului a fost mainifestata, adica declarata;
b)sistemul receptiei sau al informatiei cand contractul este incheiat in momentul in care
acceptarea destinatarului a ajuns la cunostinta ofertantului.
In dreptul civil roman momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea a
ajuns efectiv la ofertant si acesta a luat cunostinta de continutul ei.
Formarea contractului de vanzare-cumparare ridica si problema formei acestuia.
Legislatia romana cere ca acesta sa fie incheiat in forma scrisa, fie sub forma unui inscris
unic semnat de ambele parti, fie sub forma unei oferte scrise confirmate in scris.
Partile contractante
Orice contract de vanzare-cumparare presupune 2 parti: vanzatorul si cumparatorul.
Patrile contractante pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Obiectul contractului
Obiectul unui contract de vanzare-cumparare il formeaza marfa vanduta in schimbul
caruia cumparatorul plateste vanzatorului pretul stabilit.
Din punct de vedere juridic, marfa vanduta trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

11
a)sa fie in circuitul civil deoarece numai marfurile aflate in circuitul civil pot forma
obiectul unui contract;
b)sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor. Daca marfa
nu exista la incheierea contractului fiind distrusa, vanzarea este nula de drept. Cat
priveste marfurile care pot exista in viitor, sunt cele care urmeaza sa fie fabricate pana la
scadenta. Daca marfa promisa nu poate fi fabricata, contractul este nul.
c)marfa trebuie sa fie determinata sau determinabila. Determinarea se face prin descrierea
sa cum ar fi denumire, cantitate, calitate, sortiment, marcaj, ambalaj. Determinabila cand
se prevad suficiente elemente cu ajutorul carora va putea fi determinata in viitor de una
din parti sau de un tert.
Pretul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
a)sa fie fixat in bani , respectiv intr-o valuta straina;
b)sa fie determinat sau determinabil, prin urmare sa fie stabilit de parti prin contract,
global ori pe unitatea de masura a marfii sau prin referinta la bursa(de valori sau de
marfuri), la mercuriarele dintr-o anumita tara, inclusiv cel stabilit de catre o instanta de
arbitraj comercial;
c)sa fie sincer, adica real, stabilit cu intentia de a fi platit si serios, adica sa nu fie
disproportionat de mic sau prea mare fata de valoarea marfii.
3.Obligatiile partilor si raspunderea pentru neexecutarea sau executarea lor
necorespunzatoare
Vanzatorul si cumparatorul in contractul comercial au urmatoarele obligatii:
a)vanzatorul
-sa predea cumparatorului marfa vanduta
-sa-l garanteze pe acesta impotriva viciilor si contra evictiunii
b)cumparatorul
-sa plateasca pretul
-sa preia marfa predata
Pe langa aceste obligatii principale, in contract partile pot prevede in functie de specificul
vanzarii si alte obligatii cum ar fi:
-asigurarea mijloacelor de transport
-punerea la dispozitia cumparatorului documentatiile necesare pentru executarea marfii
-modul de remediere ale eventualelor defecte cu privire la calitatea marfii
-asigurarea pieselor de schimb postvanzare
-asigurarea service-ului in perioada de garantie.
Predarea marfii este cea mai importanta obligatie din contract cu implicatii asupra
transmiterii dreptului de proprietate, cu implicatii asupra transmiterii risurilor si a
eventualelor pierderi din marfa respectiva. Pentru bunurile mobile corporale predarea se
poate face prin transmiterea reala sau prin remiterea cheilor de la cladirea in care sunt
depozitate marfurile.
Starea in care trebuie predat bunul este cea din momentul contractarii. Daca partile
contractante nu au prevazut nivelul calitatii bunului, vanzatorul este obligat sa predea
marfa de calitate medie.
Locul predarii este cel in care se afla marfa in momentul contractarii.
Termenul predarii este cel prevazut in contract.

12
Cheltuielile predarii privind cantarirea, masurarea, numararea sunt in sarcina
vanzatorului, iar cele privind ridicarea marfii(incarcare, transport) sunt in sarcina
cumparatorului.
Termenele la care se face predarea sunt fixate in zile sau in perioade cu defalcarea pe
trimestre si pe luni.
In activitatea practica predarea marfii nu se face direct cumparatorului, ci unei organizatii
de transport, de cale ferata, auto, maritima, aeriana, dupa cum se cuvine in functie de
locul si destinatia marfii, aceasta circuland de riscurile vanzatorului sau ale
cumparatorului in functie de conditia de livrare. Vanzatorul nu este obligat totusi sa faca
predarea marfii daca cumparatorul nu plateste pretul.
In domeniul predarii marfurilor, un rol important il au uzantele comerciale in stabilirea
momentului si a conditiilor in care se face predarea marfii.
Garantia contra evictiunii
Prin evictiune se intelege pierderea dreptului de proprietate asupra marfii, in totalitate sau
in parte sau tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului de proprietate prin
valorificarea de catre tert a dreptului de proprietate. Vanzatorul garanteaza numai
impotriva tulburarulor de drept provocate de executarea de catre un tert a unui drept
asupra marfii predate, nu si impotriva tulburarilor de fapt de care cumparatorul se poate
apara singur.
Sanctiunea loveste evictiunea totala si cea partiala.
In caz de evictiune totala vanzatorul trebuie sa restituie pretul, cheltuielile de judecata si
daune interese pentru prejudiciul suferit din cauza eviciunii egale cu diferenta dintre
pretul platit si sporul de valoare dobandit de marfa intre momentul contractarii si cel al
deposedarii.
In caz de evictiune partiala cumparatorul poate sa ceara rezolutiunea contractului sau
plata de daune interese pentru acoperirea prejudiciului suferit prin deposedarea partiala.
Garantia contra viciilor bunului
Marfa trebuie sa fie conforma cu cea contractata, respectiv sa fie de calitatea marfii
cuvenite de parti. Vanzatorul raspunde numai pentru viciile ascunse impotriva carora il
garanteaza pe cumparator. De precizat ca garantia pt vicii este in l;egatura cu calitatea
marfii. Calitatea marfii este stabilita de parti prin contract si se refera la standarde,
mostre, caiete de sarcini, modele.
In contract partile stabilesc si modul in care se fac reclamatiile, actele doveditoare si
rezolvarea rezolvarea reclamatiilor prin repararea sau inlocuirea deficientelor, acordandu-
se si o bonificatie de pret.
Cand marfa are o serie de vicii cumparatorul are posibilitatea sa ceara anularea
contractului sau reducerea pretului care poate fi executata daca: viciile sunt ascunse,
viciile au existat in momentul incheierii contractului, viciile sa faca imposibil ca marfa sa
fie intrebuintata.
Plata pretului trebuie facuta in ziua si la locul stabilit prin contract. Partile convin daca
plata se face in bani direct sau se utlizeaza modalitatile de plata cum ar fi acreditivul
documentar, incasoul.
Preluarea marfii consta in indeplinirea tuturor actelor necesare prin contract sa fie
posibila precum si in preluarea efectiva a marfii. Preluarea trebuie facuta la termenul
prevazut prin contract sau din ziua in care cumparatorul este in intarziere. Daca vanzarea

13
se refera la marfuri esor alterabile, iar cumparatorul nu preia marfurile predate, contractul
este de drept reziliat, iar acesta este obligat sa plateasca vanzatorului daune interese.

II.Contractul de mandat comercial

Mandatul comercial este contractul prin care o persoana, mandatar, se obliga, în baza
însarcinarii primite de la o alta persoana, mandant, sa trateze acte comerciale.
În dreptul român, contractul de mandat comercial îsi are izvorul în dispozitiile art. 374-
391 din Codul comercial, completat cu dispozitiile art. 1532-1559 din Codul civil.
Mandatul comercial are un obiect specific, care consta în tratarea de afaceri comerciale
pe seama mandantului. Cât priveste actele, acestea trebuie sa fie comerciale, atât pentru
terti cât si pentru mandant.
Elementele specifice ale contractului de mandat comercial sunt: mandatul comercial
decurge din acordul de vointa al partilor; reprezentarea este de natura contractului si nu
de esenta lui, deoarece mandatarul poate actiona în numele sau propriu, dar pe contul
mandantului; mandatul comercial este întotdeauna un contract cu titlu oneros, mandatarul
fiind remunerat printr-o suma stabilita în contract; mandatarul este împuternicit sa
întocmeasca toate actele necesare operatiunii cu care a fost investit chiar daca unele
dintre ele nu au fost prevazute în mod expres; independenta de actiune a mandatarului
permite angajarea mandantului si în cazul unei aparente de reprezentare; mandatul
comercial se revoca numai pentru motive temeinice.
Contractul de manadat comercial se utilizeaza în activitatea de intermediere a agentilor
comerciali. Acestia reprezinta temporar sau continuu interesele mandantului în schimbul
unei remuneratii. Mandantul are obligatia prevazuta si în contract, sa plateasca
remuneratia convenita si sa creeze conditiile necesare pentru executarea mandatului si
când este cazul sa restituie cheltuielile efectuate de catre mandatar.
Trebuie precizat ca manadatarul poate fi un agent, un reprezentant sau curtier. Agentul
este un intermediar împuternicit sa mijloceasca în tara sau strainatate, tranzactii
comerciale. Activitatea agentului are un caracter profesional si este independenta de
durata. Reprezentantul este un agent comercial caruia o firma producatoare au comerciala
din tara sau strainatate îi încredinteaza desfacerea curenta a marfurilor sale. Curtierul este
un intermediar care se ocupa cu mijlocirea încheierii contractelor comerciale, prin
punerea în contact a celor doi parteneri interesati. El nu are o activitate contractuala de
durata si aceasta se desfasoara pe baza unor dispozitii întâmplatoare. Ca o caracteristica a
activitatii desfasurate de acest intermediar consta în faptul ca, nu el personal încheie
contractul, ci numai constata perfectarea lui, pe baza consimtamântului exprimat de catre
parti. În activitatea practica, dovada încheierii contractului se face prin înregistrarea la
intermediar.

III.Contractul de comision

Comisionul este un contract prin care o persoana ( comisionar ) se obliga sa trateze acte
de comert, în numele sa propriu, dar pe seama altei persoane (comitent), în schimbul unei
remuneratii.

14
Contractul de comision se poate încheia în doua forme: comisionarul lucreaza în nume
propriu, dar în contul comitentului, sau comisionarul actioneaza în numele comitentului.
Trasaturile contractului de comision sunt urmatoarele: în raporturile dintre comisionar si
comitent exista relatii de mandat; comisionarul are calitatea de parte în raportul perfectat
cu tertul, garantând executarea contractului; privilegiul comisionarului asupra bunurilor
încredintate, ca o garantie a creantelor împotriva comitentului.
Contractul de comision are o larga utilizare în activitatea practica fiind folosit în
vânzarea-cumpararea de marfuri, în domeniul transporturilor si în operatiunile asupra
valorilor mobiliare. Persoanele care lucreaza pe baza de comision poarta denumirea de
comisionar. Acestia îsi fac o activitate permanenta folosind intermedierea, astfel ei
dobândesc calitatea de comerciant si sunt supusi regulilor ce se aplica tuturor
comerciantilor.
Raporturile ce se stabilesc între comisionar si comitent sunt aceleasi care se stabilesc
între mandatar si mandant. Comisionarul actioneaza în nume propriu si numai el se obliga
fata de terti. Comisionarul are obligatia de a îndeplini numai acele operatiuni comerciale
pentru care a fost împuternicit. În realizarea acestei obligatii, comisionarul trebuie sa
actioneze potrivit împuternicirii sale profesionale. Marfurile nu pot fi vândute de catre
comisionar decât în conditiile care au fost stabilite prin contractul de comision.
Comisionarul poate sa se abata de la instructiunile primite numai daca este în interesul
comitentului, iar consimtamântul acestuia nu a fost obtinut în timpul necesar, asa cum
prevede art. 408 din Codul comercial român. La rândul sau, comitentul este obligat sa
plateasca remuneratia cuvenita comisionarului, sa restituie comisionarului cheltuielile
efectuate cu ocazia executarii contractului si sa-l despagubeasca pe acesta de eventualele
pierderi suferite. De asemenea, comitentul are obligatia sa plateasca comisionul prevazut,
care este sub forma unei sume fixe sau a unui procent din valoarea operatiunilor realizate.
Comitentul nu are actiuni împotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici
acestea nu au vreo actiune împotriva comitentului ( art. 406 din Codul comercial ).

IV.Contractul de concesiune exclusiva

Este operatiunea prin care o persoana numita concedent, vinde marfurile sale într-o
anumita zona teritoriala unei alte persoane numita concesionar, pe care le cumpara pentru
a le revinde clientilor sai. Concesionarul are o dubla calitate: de cumparator si de
revânzator, el lucrând în nume propriu si pe cont propriu. Concesiunea exclusiva este un
contract bilateral, consensual, intuitu personae, comutativ si cu titlu oneros. În acelasi
timp, contractul de concesiune exclusiva are un caracter complex întrucât el cuprinde
elemente si de la alte operatiuni juridice. În functie de interesele partilor, contractul se
poate încheia în mai multe variante. În primul rând el se poate încheia prin introducerea
unei clauze de exclusivitate de vânzare sau de aprovizionare. De asemenea, el poate fi
completat cu un contract de depozit prin care concesionarul se obliga sa pastreze marfa
concedentului. Contractul are urmatoarele trasaturi: concedentul se obliga sa vânda
anumite marfuri iar concesionarul sa le cumpere si sa le revânda clientilor sai; activitatea
concesionarului se desfasoara în mod independent, el raspunzând doar pentru afacerea
întreprinsa: remuneratia concesionarului consta în diferenta dintre pretul de cumparare si
cel de revânzare; durata concesiunii este de un an.

15
Acest tip de contract comercial ofera partilor o serie de avantaje si anume: concedentul îsi
asigura desfacerea produselor si patrunderea pe noi piete fara cheltuieli e investitii. Prin
vinderea marfurilor concesionarului se obtine o crestere a vitezei de rotatie a fondurilor
circulante; concesionarul beneficiaza de marca de fabrica a concedentului, obtine
monopolul comercializarii marfurilor si evita concurenta.
Contractul e concesiune are urmatoarele efecte: concedentul are obligatia sa vânda într-o
zona determinata numai concesionarului. De asemenea, el trebuie sa asigure o
aprovizionare ritmica precum si conditii de credit avantajoase; concesionarul este obligat
sa comercializeze marfurile care au fost stabilite prin contract si sa nu faca concurenta
concedentului prin vânzarea de produse similare ce apartin altor producatori. Pentru
realizarea unei eficiente sporite, concesionarul poate fi obligat sa asigure un anumit
volum al vânzarilor, sa ia masuri pentru organizarea publicitatii comerciale si sa sa
asigure service-ul dupa vânzarea produselor. De mentionat ca, concesiunea exclusiva
poate necesita si încheierea unui contract de depozit, situatie în care concesionarul, ca
depozitar, va avea obligatia sa conserve marfurile primite si sa le restituie la termenul
stabilit. Contractul de concesiune exclusiva încheiat pe durata determinata înceteaza prin
ajungerea la termen. În cazul când contractul a fost încheiat pe durata nedeterminata,
încetarea acestuia se produce prin rezilierea lui. Rezilierea unilaterala a contractului este
conditionata respectarea unei înstiintari prealabile sau de plata unei despagubiri.
Concesiunea poate fi reînnoita în functie de rezultatele obtinute.

V.Contractul de leasing

Contractul de leasing este o operatiune prin care o persoana, finantatorul, cumpara unele
bunuri de la un vânzator pentru a le închiria unei alte persoane, utilizator.
În contractul de leasing intervin mai multe parti: finantatorul operatiunii, cumparatorul
bunului sau creditorul care, în general, este o societate specializata; furnizorul,
vânzatorul, producatorul, constructorul sau fabricantul bunului, utilizatorul, locatorul,
clientul solicitator sau beneficiarul bunului.
Tehnica leasing-ului, ca o operatie complexa justifica interesele celor trei parti pentru
realizarea acestui contract modern de comert. Utilizatorul este cel mai interesat în
operatiunea de leasing care îi ofera un mijloc important pentru finantarea investitiilor,
contribuind la reînnoirea echipamentului productiv si la sporirea profitului comertului
sau. Utilizatorul poate fi o societate comerciala sau un comerciant cu firma individuala
care vede în leasing un mijloc de a folosi echipamentul respectiv numai atât timp cât
profitul acestuia în intreprindere este mare si îl va înlocui daca pe piata va aparea un utilaj
mai nou cu un profit mai ridicat.
Prin operatiile de leasing se închiriaza temporar bunuri de învestitii, bunuri imobiliare si
servicii. În general, bunurile date înlocatie sunt masinile si utilajele.
O caracteristica a contractului de leasing consta în posibilitatea clientului ca la împlinirea
termenului sa compare bunul închiriat.
În activitatea practica leasing-ul se realizeaza astfel: la cererea unei unitati economice
care poate fi regie autonoma sau societate comerciala, o alta întreprindere care este
specializata, cumpara masini si utilaje de la o întreprindere producatoare, bunuri care le
închiriaza unitatii solicitatoare, pe o anumita durata de timp,în schimbul acestei folosinte

16
utilizatorul plateste o redeventa calculata astfel încât sa asigure întreprinderii
cumparatoare amortizarea integrala a bunurilor în cursul perioadei de închiriere. La
scadenta contractului de inchiriere, utilizatorul poate cumpara bunurile închiriate, poate
reînnoi locatiunea sau sa înceteze acest raport.
Contractul de leasing apare ca un contract complex care realizeaza pe baza contractuala o
forma speciala de creditare constând în bunuri de echipament.
Efectele contractului de leasing sunt urmatoarele: vânzatorul este obligat sa livreze si sa
instaleze materialul comandat; sa faca instruirea personalului si sa repare defectiunile
care provin din vina sa; sa asigure conformitatea materialului livrat si sa garanteze pentru
viciile ascunse; sa raspunda pentru întârzierea în livrare cât si pentru orice defect care ar
tulbura folosirea echipamentului. Aceste obligatii ale vânzatorului sunt fata de utilizator.
In ceea ce priveste obligatiile finantatorui, acesta este tinut la plata pretului catre
vânzator, ca si la fixarea duratei locatiunii. Utilizatorul are ca obligatie esentiala de a plati
chiria. Totodata, el este obligat sa întretina lucrul închiriat; sa obtina de la vânzator, pe
cheltuiala sa, la dat si locul indicat, echipamentul ales de el si cumparat de locatar; de a
pastra echipamentul în stare de functionare; de a asigura si de a raspunde în caz de furt,
distrugere sau pierdere a bunului închiriat, care se afla în paza sa. Ratele de chirie se
stabilesc pe baza urmatoarelor elemente: pretul real de achizitie a bunului închiriat; cotele
de amortizare; ajutorul financiar acordat clientului; nivelul comisionului.
Contractul de leasing înceteaza la expirarea duratei de închiriere, în cazul când
utilizatorul nu a solicitat prelungirea locatiei si prin reziliere, daca una din parti nu si-a
îndeplinit obligatiile asumate.

17