NOTIUNI GENERALE DE DREPT COMERCIAL Utilizate în activitatea managerială a unei instituţii 1.

NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL Denumirea “drept comercial” sugerează ideea că dreptul comercial constituie o reglementare juridică, adică un ansamblu de norme juridice care priveşte comerţul. În sens etimologic, expresia de “comerţ” provine din latinescul “commercium”, care la rândul sau reprezintă o juxtapunere a cuvintelor “cum” şi “merx”, ceea ce înseamnă “cu marfa”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri. În sens economic, comerţul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul si, prin aceasta, circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Sub acest aspect, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori. În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţia mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizează fabricanţii sau, în general, întreprinzătorii. Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare, acesta reglementând activitatea comercială, definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor. 1.1. Obiectul dreptului comercial Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial. În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supuşi comercianţii. Deci, dreptul comercial este un drept profesional, care se aplică persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activităţii comerciale, anterioare marii codificări franceze de la începutul secol ului al XIXlea. După sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807. Codul comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv. 1.2. Definiţia dreptului comercial Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate de lege ca

comercianţii. în anul 1882 s-a reuşit adoptarea Codului comercial italian. Dar.3. Codul comercial francez a fost adoptat în 1808. Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului si. fie de sorginte locale.civ. precum şi raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant. în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor. respectiv legile civile speciale. implicit a dezvoltării societăţii omeneşti. cu modificările ulterioare. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil. au un rol important în interpretarea legilor comerciale. 1C. comerţul a fost guvernat de reguli cutumiare.”. O importanţă deosebită o au dispoziţiile Codului civil privind materia obligaţiilor.). Legea privind combaterea concurentei neloiale. La începuturile sale. precum şi cele relative la contractele speciale (contractul de societate. potrivit art. Izvoarele dreptului comercial Art. Legea privind impozitul pe profit etc. doctrina recunoaşte uzurile interpretative (convenţionale). convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. aşa cum rezultă din dispoziţiile art. dacă în dreptul nostru comercial nu există uzuri legislative. . ca şi practica judiciară în domeniu. Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică principiile generale (specialia generalibus derogant). Legea privind Registrul comerţului. care este şi astăzi în vigoare. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. 970 C. Deşi nu sunt menţionate. contractul de mandat etc. jurisprudenţa şi doctrina dreptului comercial. Legile comerciale speciale mai frecvent întâlnite sunt: Legea nr. dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. Astfel. 1. fie de provenienţa străină.fapte de comerţ. Codul civil reprezintă un izvor subsidiar al dreptului comercial. dispune: “In comerţ se aplică legea de faţă. dar şi a tot ce era nou în doctrina franceză. prin valorificarea trad iţiei. contractul de vânzarecumpărare.1 C. Din aceste dispoziţii legale rezultă că dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial şi Codul civil. Dar. Un anumit rol în aplicarea reglementarii legale îl au obiceiurile. obligaţiile comerciale şi falimentul. izvoare ale dreptului comercial sunt şi legile comerciale speciale. 1) Izvoarele legislative ale dreptului comercial Codul comercial reprezintă principalul izvor de drept comercial. ca urmare a legăturilor cu negustorii de pe alte meleaguri. belgiană şi germană.com. De asemenea. În Italia.. În 1887 a fost adoptat Codul comercial român. 31/1990 republicata. 3) Doctrina dreptului comercial. ulterior. 2) Uzurile comerciale nu sunt izvoare de drept. com.

Deci. de manufactură şi imprimerie. operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale. reglementează faptele de comerţ. Enumerarea prevăzută la art. întreprinderile de editură. fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru. exemplificativ şi nu limitativ. Aceasta înseamnă că la lista faptelor de comerţ prevăzute expres de lege se pot adăuga şi alte fapte de comerţ. . Legiuitorul a consacrat ca fapte de comerţ cele mai frecvente acte juridice şi operaţiuni care constituiau baza activităţii comerciale la data adoptării reglementarii. ca şi modelul sau italian. agenţii şi oficii de afaceri. 20. FAPTELE DE COMERŢ Codul comercial român stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe care le clasifică “fapte de comerţ”. Art. plata nedatorată) şi faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătura cu activitatea lor comerciala. pct. 3 Cod comercial are un caracter enunţiativ. întreprinderile de fabrici. cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale. cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri …. operaţiunile de bancă şi schimb. fie în natură. iar nu actele de comerţ. potrivit Codului comercial intră sub incidenţa legilor comerciale nu numai contractele comerciale. librărie şi obiecte de artă. ci şi raporturile izvorâte din faptele juridi ce. comisioane. 3 Cod comercial prevede:” Legea consideră fapte de comerţ: 1) cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde. ci şi faptele licite (îmbogăţirea fără justa cauză. 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) 9) 10) 11) 12) vânzările de producte. Prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ se nasc raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale. orice întreprindere de furnituri.2. vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate. adică alte acte şi operaţiuni. Codul comercial român. întreprinderile de spectacole publice. Legiuitorul român a voit să supună legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice (manifestările de voinţă săvârşite în scopul de a produce efecte juridice). cu condiţia ca acestea să aibă caracteristicile faptelor de comerţ expres recunoscute de lege. întreprinderile de construcţii. întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat.

vânzarea-cumpărarea este o faptă de comerţ şi deci supusă legilor comerciale. În absenţa unei definiţii legale a faptei de comerţ. persoana în cauză intră sub incidenţa legilor comerciale. Actele de comerţ sau faptele de comerţ sunt actele juridice. com. cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere. este enunţiativă şi nu limitativă. el stabileşte numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. cu scopul de a obţine profit. Ceea ce deosebeşte vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă este funcţia economică a contractului şi anume interpunerea în schimbul bunurilor. Faptele de comerţ reglementate de Codul comercial se împart în trei categorii: fapte de comerţ obiective. doctrina dreptului comercial a căutat să formuleze o definiţie generală a faptei de comerţ. a. fapte de comerţ subiective şi fapte de comerţ unilaterale sau mixte. 1294 C. în sensul de activitate de vânzare – cumpărare a mărfurilor pentru a ajunge de la producător la consumator. chiar dacă ele nu sunt expres prevăzute de lege. la determinarea sferei dreptului comercial şi implicit delimitarea acestuia de dreptu l civil. vânzarea-cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării– cumpărării civile. Operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie Aceste operaţiuni corespund noţiunii economice de comerţ. . b) enumerarea faptelor de comerţ. iar vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.Codul comercial nu dă o definiţie a faptei de comerţ.1. Faptele de comerţ obiective pot fi împărţite în trei mari grupe: 2.1. 3 C.). Ele sunt denumite obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publica. 2. Când contractul îndeplineşte aceasta funcţie. Trăsătura caracteristică a cumpărării şi vânzării comerciale o constituie intenţia de revânzare. Faptele de comerţ obiective Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice sau operaţiunile prevăzute în principal de art. pe un plan mai general. Cumpărarea şi vânzarea comercială Sub aspectul structurii sale. Orice persoană este liberă să săvârşească ori să nu săvârşească asemenea acte sau operaţiuni. c) o definiţie generală a faptei de comerţ serveşte. executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor. civ. Este vorba de un contract în temeiul căruia o parte (vânzătorul) se obligă să transmită celeilalte părţi (cumpărătorul) proprietatea unui lucru. Aceasta prezintă interes practic sub mai multe aspecte: a) întrucât unele acte juridice sunt bivalente – comerciale şi civile – este imperios necesar să se stabilească un criteriu de delimitare între actele comerciale şi cele civile. astfel încât trebuie să existe anumite criterii de comercialitate în temeiul cărora judecătorul să poată recunoaşte şi alte acte sau operaţii ca fapte de comerţ.1. faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri. în schimbul unui preţ (art.3 Cod comercial. făcută de art. În această situaţie.

Nu sunt fapte de comerţ cumpărările de producte sau de mărfuri care s-ar face pentru uzul sau pentru consumaţia cumpărătorului ori a familiei sale. legume) sau produsele animalelor (de exemplu lâna. Din definiţia dată rezultă următoarele caracteristici ale întreprinderii: . laptele). pentru a fi supusă Codului Comercial. în scopul producerii de bunuri şi servicii. Cumpărarea şi vânzarea comercială poate avea ca obiect numai bunuri mobile: producte. titluri de credit. operaţiuni asupra titlurilor de credit. 3 pct. adică să fie cunoscută contractantului. Com. destinate schimbului. Mărfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului (de exemplu autoturismele). precum şi operaţiunile referitoare la transmiterea de fonduri prin evitarea transferului de numerar. Titlurile de credit sunt înscrisuri în baza cărora titularii lor pot să exercite drepturile specificate în cuprinsul lor. Ele sunt operaţiuni de depozit. b.2. creditelor şi titlurilor negociabile. 11 C. Această definiţie priveşte numai întreprinderile avute în vedere de Codul Comercial. Operaţiunile de bancă sunt operaţiunile asupra sumelor de bani în numerar. ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să privească în principal bunul cumpărat. 3 C. ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător. de efectuare de plăţi. cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii. care sunt considerate fapte de comerţ. Deci. mărfuri. Intreprinderile: In concepţia Codului Comercial întreprinderea apare ca o structură de organizare a unei activităţi (un organism economic şi social) iar nu ca un subiect de drept. în vederea obţiner ii unui profit. 2. întreprinderea trebuie să aibă ca obiect operaţiunile prevăzute de art. Operaţiunile de bancă şi schimb: Potrivit art. capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său.. Întreprinderea constituie organizarea autonomă a unei activităţi. Productele sunt produsele naturale ale pământului care se obţin prin cultura sau exploatare directă (de exemplu cereale. Operaţiunile de schimb sunt operaţiunile de schimb de monedă sau bilete de bancă naţionale sau străine. sunt considerate fapte de comerţ operaţiunile de bancă şi schimb.Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa îndeplinească trei condiţii: ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa existe la data cumpărării. Com.1. de acordare de credite.

3. afară de acestea (adică cele prevăzute în art. Contractele de gaj şi fidejusiune.2. comision şi consignaţie. com. Codul comercial reglementează şi faptele de comerţ subiective care dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.1. Faptele de comerţ conexe: Faptele de comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc comercialitate datorită strânsei legături pe care o au cu acte sau operaţiuni considerate de lege fapte de comerţ. pe lângă faptele de comerţ obiective. dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”. operaţiunile de mijlocire în afaceri.a) existenţa unei organizări autonome a unei activităţi cu ajutorul factorilor de producţie. 2. cambia sau ordinele în producte sau mărfuri. ori cel cultivat de acesta. 3 – nota n.. cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale . depozitele pentru cauza de comerţ. Din categoria faptelor de comerţ conexe fac parte: a) b) c) d) e) f) g) h) i) contractele de report asupra titlurilor de credit. ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant. b) asumarea de către întreprinzător a coordonării întregii activităţi şi implicit a riscului acestei activităţi. Prin urmare. c) scopul activităţii este producerea de bunuri şi servicii destinate schimbului în vederea obţinerii unui câştig. . com.3. 2. contul curent şi cecul.s. 5 C. Deci. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte: Potrivit art. 2. operaţiunile cu privire la navigaţi. a căror comercialitate este independentă de calitatea persoanei care le săvârşeşte. nu se pot considera fapte de comerţ vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau.). contractele de mandat. dispune: “Se socotesc. 4 C. Faptele de comerţ subiective: Art.

ca expresie a concepţiei sale obiective. com) şi de asemenea să desfăşoare activitate comerciala în condiţiile unei concurente loiale. persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de necomerciant (art. cu consecinţe deosebite asupra raporturilor juridice la care participă: a. înainte de începerea comerţului.com). indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant. toate actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comerţ şi deci supuse legilor comerciale (art. In concluzie. totuşi. deşi raportul juridic care s-a născut este supus reglementarii comerciale. C. art. b. . com. Odată dobândită calitatea de comerciant. legea instituie o prezumţie de comercialitate. chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art. com. legea instituţie anumite obligaţii pentru comercianţi. 7 C. săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoană are caracter accidental. iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului să ceară înscrierea în registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Deoarece în toate aceste cazuri actele juridice sau operaţiunile menţionate sunt fapte de comerţ numai pentru una dintre parţi. 4. Dacă săvârşirea faptelor de comerţ are un caracter profesional. Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ obiective (art. subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii. considerate obligaţii comerciale. ele au fost denumite fapte de comerţ unilaterale sau mixte. toate actele şi faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. 3 C.com). Noţiunea de comerciant: Potrivit Codului Comercial Roman.com).4 C.1. prevede ca asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurăto r. şi societăţile comerciale. Apoi. 7 C. 22 C.com).).9 C. astfel. persoana în cauză devine comerciant (art. orice comerciant are obligaţia să ţină anumite registre de contabilitate (art.com).” (art. Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al necomercianţilor.56 C.vânzarea de produse agricole unui comerciant este act de comerţ pentru comerciant şi act civil pentru agricultor.com) Precizarea noţiunii de comerciant prezintă un mare interes practic. 6 C. 3. comerciantul este obligat să ceară înmatricularea în registrul comerţului. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parţi. codul comercial prevede că “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ. cât şi necomercianţii. Dacă însă. având comerţul ca profesiune obişnuită. COMERCIANŢII 3.

3. cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale. societatea în comandita pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitata. societatea pe acţiuni. comerciantul poate fi declarat în faliment. potrivit art. 2. derogatorii de la regimul actelor juridice civile. 7 C. 3.2.com) sau. comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat prin activitatea comercială. com. com.1. avocaţii. notarii publici). folosind forţa de muncă străină. destinate să promoveze şi să apere interesele lor.). procedura falimentului este aplicabilă numai comercianţilor ea nu se aplică necomercianţilor. 31/1990: societatea. Persoanele care exercită profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii. 3. d. Avem în vedere pe meseriaşi. să săvârşească fapte de comerţ în nume propriu. pct.1. să săvârşească anumite fapte de comerţ obiective. 7 C. ca organizaţii autonome. Sunt avute în vedere societăţile comerciale reglementate de Legea Nr. actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale.c. după cum este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică. e. să săvârşească fapte de comerţ ca profesiune. Întrucât vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul sau ori pe care le -a cultivat nu este fapta de comerţ. pe lângă persoanele fizice. în cazul încetării plaţilor pentru datoriile sale comerciale. Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitată de alte profesiuni pe care le exercită persoanele fizice.com. chiar dacă s-au obligat prin acte comerciale. cel care îndeplineşte o profesiune liberală (dentistul) cumpără şi foloseşte anumite materiale se consideră că aceste acte sunt accesorii şi deci persoana în cauză nu devine comerciant. prevede ca dispoziţiile codului comercial privind registrele comerciale nu se aplică colportorilor comercianţilor care fac micul trafic ambulant. Dobândirea calităţii de comerciant de către o persoană fizică: “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuita”. îşi organizează o întreprindere (art. 3.2. ci act juridic civil. b. f. Meseriaşul este considerat comerciant în cazurile în care cumpără mărfuri în vederea prelucrării şi revânzării lor (art. Calitatea de comerciant: In temeiul Codului Comercial calitatea de comerciant se dobândeşte în mod diferit. societatea în comandita simpla. Dobândirea calităţii de comerciant: a. 9 C. 3 pct. pe cei care exercită profesii liberale şi pe agricultori. înseamnă ca agricultorii nu au calitatea de comercianţi. Art. Pentru dobândirea calităţii de comerciant sunt necesare trei condiţii: 1. în nume colectiv. În cazul în care pentru exercitarea activităţii. com. comercianţii pot participa la constituirea unor camere de comerţ şi industrie. 34 C. Dobândirea calităţii de comerciant de către societăţile comerciale: potrivit art. C. Societatea comerciala are o unica . au calitatea de comerciant şi societăţile comerciale.

prin hotărâre a guvernului sau prin decizia organului administraţiei publice locale.15 / 1990. Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobândeşte din momentul înfiinţării sale. 2. Dovada calităţii de comerciant: In cazul unei persoane fizice. În condiţiile legii ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. In cazul societăţii comerciale. 3. 3. Organizaţiile cooperatiste: întrucât prin desfăşurarea unor activităţi de producere şi desfacere de mărfuri. când activitatea statului şi a unităţilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice. c. cu toate ca nu are calitatea de comerciant. calitatea de comerciant se dobândeşte prin însăşi constituirea societăţii. calitatea de comerciant a societăţii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societăţii în condiţiile prevăzute de lege. 3. Potrivit Legii Nr. statul poate săvârşi anumite fapte de comerţ. În consecinţă organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant. 8 C. în doctrina s-a considerat ca el este subiect al raporturilor comerciale. com. proprietatea publică aparţine statutului sau unităţilor sale administrativ teritoriale. Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. prevede că: “Statul. societatea este comercială numai dacă obiectul ei. după caz. Asociaţiile şi fundaţiile: potrivit legii. înseamnă că această calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârşit efectiv una sau mai multe fapte de comerţ prevăzute de art. Deci. judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comerciant.3 Încetarea calităţii de comerciant . În consecinţă.2. Aceasta concepţie a codului comercial era justificata la data adoptării sale. 3 C. Statul şi unităţile sale administrativ teritoriale: art. scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei activităţi dezinteresate. de prestări de servicii. Deci asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant. Deci. Calitatea de comerciant a altor persoane juridice: 1. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Regiile autonome: potrivit art. pentru a dobândi calitatea de comerciant. Un mijloc de dovada care ar putea fi folosit este copia certificată de pe înmatriculare în registrul comerţului a societăţii comerciale. ca o profesiune obişnuită şi în nume propriu. Pornind de la faptul ca statul săvârşeşte pe lângă actele de autoritate necesare funcţionarii serviciilor publice şi acte cu caracter privat. societatea comercială trebuie să se constituie cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens. 4. ea se constituie în scopul de a desfăşura o activitate comercială.finalitate.2.135 din Constituţie. iar nu obţinerea unui profit. se urmăreşte obţinerea de profit. întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea faptelor de comerţ obiective cu caracter profesional. această activitate are caracter comercial. prevăzut obligatoriu în actul constitutiv consta în săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ obiective.2.com. regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale.

faliment. hotărârea adunării generale. Potrivit legii. Societatea comerciala îşi încetează existenţa prin dizolvare şi lichidare. Dizolvarea societăţii nu atrage după sine pierderea automată a personalităţii juridice a societăţii.In cazul persoanei fizice. Încetarea trebuie să fie efectivă şi din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant. În aceasta situaţie. aceasta încetează să mai aibă calitatea de comerciant în momentul în care nu mai săvârşeşte fapte de comerţ ca profesiune. imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia. societatea nu mai poate face operaţiuni comerciale. dizolvarea poate avea loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii. . In cazul societăţii comerciale. dar poate face operaţiunile necesare lichidării. calitatea de comerciant se pierde în momentul în care societatea încetează să mai existe ca persoana juridica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful