NOTIUNI GENERALE DE DREPT COMERCIAL Utilizate în activitatea managerială a unei instituţii 1.

NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL Denumirea “drept comercial” sugerează ideea că dreptul comercial constituie o reglementare juridică, adică un ansamblu de norme juridice care priveşte comerţul. În sens etimologic, expresia de “comerţ” provine din latinescul “commercium”, care la rândul sau reprezintă o juxtapunere a cuvintelor “cum” şi “merx”, ceea ce înseamnă “cu marfa”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri. În sens economic, comerţul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul si, prin aceasta, circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Sub acest aspect, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori. În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţia mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizează fabricanţii sau, în general, întreprinzătorii. Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare, acesta reglementând activitatea comercială, definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor. 1.1. Obiectul dreptului comercial Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial. În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supuşi comercianţii. Deci, dreptul comercial este un drept profesional, care se aplică persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activităţii comerciale, anterioare marii codificări franceze de la începutul secol ului al XIXlea. După sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807. Codul comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv. 1.2. Definiţia dreptului comercial Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate de lege ca

2) Uzurile comerciale nu sunt izvoare de drept.civ. belgiană şi germană. jurisprudenţa şi doctrina dreptului comercial.fapte de comerţ. precum şi cele relative la contractele speciale (contractul de societate. care este şi astăzi în vigoare. Un anumit rol în aplicarea reglementarii legale îl au obiceiurile. precum şi raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant. 31/1990 republicata. au un rol important în interpretarea legilor comerciale. Dar. Codul civil reprezintă un izvor subsidiar al dreptului comercial. În 1887 a fost adoptat Codul comercial român.”. 1. Legea privind Registrul comerţului. Astfel. implicit a dezvoltării societăţii omeneşti. respectiv legile civile speciale. dar şi a tot ce era nou în doctrina franceză. comerţul a fost guvernat de reguli cutumiare. De asemenea. convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. 970 C. izvoare ale dreptului comercial sunt şi legile comerciale speciale. 1C. O importanţă deosebită o au dispoziţiile Codului civil privind materia obligaţiilor. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. dacă în dreptul nostru comercial nu există uzuri legislative. aşa cum rezultă din dispoziţiile art. Legile comerciale speciale mai frecvent întâlnite sunt: Legea nr. ca urmare a legăturilor cu negustorii de pe alte meleaguri. Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului si. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil. Legea privind combaterea concurentei neloiale. contractul de mandat etc.). În Italia. ca şi practica judiciară în domeniu. dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor. 1) Izvoarele legislative ale dreptului comercial Codul comercial reprezintă principalul izvor de drept comercial. Dar. ulterior.1 C. fie de sorginte locale. Codul comercial francez a fost adoptat în 1808. Deşi nu sunt menţionate. . cu modificările ulterioare. potrivit art. Din aceste dispoziţii legale rezultă că dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial şi Codul civil. La începuturile sale. doctrina recunoaşte uzurile interpretative (convenţionale). prin valorificarea trad iţiei.. comercianţii. contractul de vânzarecumpărare. Legea privind impozitul pe profit etc. 3) Doctrina dreptului comercial.com. dispune: “In comerţ se aplică legea de faţă.3. obligaţiile comerciale şi falimentul. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ. în anul 1882 s-a reuşit adoptarea Codului comercial italian. Izvoarele dreptului comercial Art. com. fie de provenienţa străină. Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică principiile generale (specialia generalibus derogant).

Deci. cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale. 3 Cod comercial prevede:” Legea consideră fapte de comerţ: 1) cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde. pct. Codul comercial român. ci şi faptele licite (îmbogăţirea fără justa cauză. Aceasta înseamnă că la lista faptelor de comerţ prevăzute expres de lege se pot adăuga şi alte fapte de comerţ. orice întreprindere de furnituri. adică alte acte şi operaţiuni. 20. ca şi modelul sau italian. 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) 9) 10) 11) 12) vânzările de producte. întreprinderile de construcţii. cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri …. Legiuitorul a consacrat ca fapte de comerţ cele mai frecvente acte juridice şi operaţiuni care constituiau baza activităţii comerciale la data adoptării reglementarii. 3 Cod comercial are un caracter enunţiativ. potrivit Codului comercial intră sub incidenţa legilor comerciale nu numai contractele comerciale. agenţii şi oficii de afaceri. reglementează faptele de comerţ. de manufactură şi imprimerie. comisioane. Legiuitorul român a voit să supună legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice (manifestările de voinţă săvârşite în scopul de a produce efecte juridice). FAPTELE DE COMERŢ Codul comercial român stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe care le clasifică “fapte de comerţ”. întreprinderile de fabrici. vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate. cu condiţia ca acestea să aibă caracteristicile faptelor de comerţ expres recunoscute de lege. . fie în natură.2. întreprinderile de spectacole publice. Art. Enumerarea prevăzută la art. ci şi raporturile izvorâte din faptele juridi ce. fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru. exemplificativ şi nu limitativ. librărie şi obiecte de artă. iar nu actele de comerţ. operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale. Prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ se nasc raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale. întreprinderile de editură. operaţiunile de bancă şi schimb. plata nedatorată) şi faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătura cu activitatea lor comerciala. întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat.

Faptele de comerţ reglementate de Codul comercial se împart în trei categorii: fapte de comerţ obiective. executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor. Operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie Aceste operaţiuni corespund noţiunii economice de comerţ. făcută de art. la determinarea sferei dreptului comercial şi implicit delimitarea acestuia de dreptu l civil. este enunţiativă şi nu limitativă. vânzarea-cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării– cumpărării civile.Codul comercial nu dă o definiţie a faptei de comerţ. civ. În absenţa unei definiţii legale a faptei de comerţ. 2. iar vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare. vânzarea-cumpărarea este o faptă de comerţ şi deci supusă legilor comerciale. pe un plan mai general. persoana în cauză intră sub incidenţa legilor comerciale. În această situaţie. Ele sunt denumite obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publica. Este vorba de un contract în temeiul căruia o parte (vânzătorul) se obligă să transmită celeilalte părţi (cumpărătorul) proprietatea unui lucru. .1. cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere.). Când contractul îndeplineşte aceasta funcţie. Trăsătura caracteristică a cumpărării şi vânzării comerciale o constituie intenţia de revânzare. Ceea ce deosebeşte vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă este funcţia economică a contractului şi anume interpunerea în schimbul bunurilor. doctrina dreptului comercial a căutat să formuleze o definiţie generală a faptei de comerţ. 1294 C. Faptele de comerţ obiective Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice sau operaţiunile prevăzute în principal de art. Orice persoană este liberă să săvârşească ori să nu săvârşească asemenea acte sau operaţiuni. Cumpărarea şi vânzarea comercială Sub aspectul structurii sale. fapte de comerţ subiective şi fapte de comerţ unilaterale sau mixte. com. faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri. în schimbul unui preţ (art. c) o definiţie generală a faptei de comerţ serveşte. Actele de comerţ sau faptele de comerţ sunt actele juridice. astfel încât trebuie să existe anumite criterii de comercialitate în temeiul cărora judecătorul să poată recunoaşte şi alte acte sau operaţii ca fapte de comerţ.1. Faptele de comerţ obiective pot fi împărţite în trei mari grupe: 2. în sensul de activitate de vânzare – cumpărare a mărfurilor pentru a ajunge de la producător la consumator.1. 3 C. chiar dacă ele nu sunt expres prevăzute de lege.3 Cod comercial. el stabileşte numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. cu scopul de a obţine profit. a. b) enumerarea faptelor de comerţ. Aceasta prezintă interes practic sub mai multe aspecte: a) întrucât unele acte juridice sunt bivalente – comerciale şi civile – este imperios necesar să se stabilească un criteriu de delimitare între actele comerciale şi cele civile.

2. în vederea obţiner ii unui profit. Cumpărarea şi vânzarea comercială poate avea ca obiect numai bunuri mobile: producte. Productele sunt produsele naturale ale pământului care se obţin prin cultura sau exploatare directă (de exemplu cereale. ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să privească în principal bunul cumpărat. sunt considerate fapte de comerţ operaţiunile de bancă şi schimb. de acordare de credite. Intreprinderile: In concepţia Codului Comercial întreprinderea apare ca o structură de organizare a unei activităţi (un organism economic şi social) iar nu ca un subiect de drept. Com. Din definiţia dată rezultă următoarele caracteristici ale întreprinderii: . operaţiuni asupra titlurilor de credit. pentru a fi supusă Codului Comercial. de efectuare de plăţi. precum şi operaţiunile referitoare la transmiterea de fonduri prin evitarea transferului de numerar. mărfuri. Deci. creditelor şi titlurilor negociabile. întreprinderea trebuie să aibă ca obiect operaţiunile prevăzute de art.Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa îndeplinească trei condiţii: ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa existe la data cumpărării.2. destinate schimbului. Această definiţie priveşte numai întreprinderile avute în vedere de Codul Comercial. Mărfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului (de exemplu autoturismele). care sunt considerate fapte de comerţ. 11 C. Operaţiunile de bancă sunt operaţiunile asupra sumelor de bani în numerar. legume) sau produsele animalelor (de exemplu lâna. b. Nu sunt fapte de comerţ cumpărările de producte sau de mărfuri care s-ar face pentru uzul sau pentru consumaţia cumpărătorului ori a familiei sale.1. cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii. capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său. Titlurile de credit sunt înscrisuri în baza cărora titularii lor pot să exercite drepturile specificate în cuprinsul lor. Operaţiunile de schimb sunt operaţiunile de schimb de monedă sau bilete de bancă naţionale sau străine. Operaţiunile de bancă şi schimb: Potrivit art. laptele). 3 pct.. adică să fie cunoscută contractantului. Ele sunt operaţiuni de depozit. titluri de credit. Întreprinderea constituie organizarea autonomă a unei activităţi. în scopul producerii de bunuri şi servicii. 3 C. ˇ intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător. Com.

Din categoria faptelor de comerţ conexe fac parte: a) b) c) d) e) f) g) h) i) contractele de report asupra titlurilor de credit. operaţiunile de mijlocire în afaceri. ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant. 3 – nota n. dispune: “Se socotesc. c) scopul activităţii este producerea de bunuri şi servicii destinate schimbului în vederea obţinerii unui câştig. Prin urmare. 2.. Faptele de comerţ conexe: Faptele de comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc comercialitate datorită strânsei legături pe care o au cu acte sau operaţiuni considerate de lege fapte de comerţ. com.3. b) asumarea de către întreprinzător a coordonării întregii activităţi şi implicit a riscului acestei activităţi. Contractele de gaj şi fidejusiune.2. comision şi consignaţie.1.3. ori cel cultivat de acesta. contul curent şi cecul. 2. depozitele pentru cauza de comerţ. nu se pot considera fapte de comerţ vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau.s. contractele de mandat. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte: Potrivit art. cambia sau ordinele în producte sau mărfuri. dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”. Deci. 4 C. 5 C. Faptele de comerţ subiective: Art. . com. cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale . 2. a căror comercialitate este independentă de calitatea persoanei care le săvârşeşte. pe lângă faptele de comerţ obiective. operaţiunile cu privire la navigaţi.). afară de acestea (adică cele prevăzute în art. Codul comercial reglementează şi faptele de comerţ subiective care dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.a) existenţa unei organizări autonome a unei activităţi cu ajutorul factorilor de producţie.

vânzarea de produse agricole unui comerciant este act de comerţ pentru comerciant şi act civil pentru agricultor. Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ obiective (art.56 C. toate actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comerţ şi deci supuse legilor comerciale (art.). deşi raportul juridic care s-a născut este supus reglementarii comerciale. chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art. orice comerciant are obligaţia să ţină anumite registre de contabilitate (art. 7 C.com). 3. totuşi. toate actele şi faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. cât şi necomercianţii. persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de necomerciant (art. astfel. Apoi.1. considerate obligaţii comerciale. art. indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant. . com) şi de asemenea să desfăşoare activitate comerciala în condiţiile unei concurente loiale. com. codul comercial prevede că “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ. COMERCIANŢII 3. Noţiunea de comerciant: Potrivit Codului Comercial Roman.4 C. b. legea instituţie anumite obligaţii pentru comercianţi. Dacă săvârşirea faptelor de comerţ are un caracter profesional. Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al necomercianţilor. 6 C. prevede ca asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurăto r. având comerţul ca profesiune obişnuită. şi societăţile comerciale.com). 7 C.com). ele au fost denumite fapte de comerţ unilaterale sau mixte. 4. iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului să ceară înscrierea în registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. comerciantul este obligat să ceară înmatricularea în registrul comerţului. C. înainte de începerea comerţului. cu consecinţe deosebite asupra raporturilor juridice la care participă: a.com). 3 C. ca expresie a concepţiei sale obiective. In concluzie. Deoarece în toate aceste cazuri actele juridice sau operaţiunile menţionate sunt fapte de comerţ numai pentru una dintre parţi. persoana în cauză devine comerciant (art. 22 C. legea instituie o prezumţie de comercialitate. subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii. Dacă însă. com.com).9 C.com) Precizarea noţiunii de comerciant prezintă un mare interes practic. Odată dobândită calitatea de comerciant.” (art. săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoană are caracter accidental. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parţi.

pct. Dobândirea calităţii de comerciant de către o persoană fizică: “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuita”. 3.2. să săvârşească anumite fapte de comerţ obiective. 31/1990: societatea. cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale. com. să săvârşească fapte de comerţ în nume propriu. în nume colectiv. chiar dacă s-au obligat prin acte comerciale. prevede ca dispoziţiile codului comercial privind registrele comerciale nu se aplică colportorilor comercianţilor care fac micul trafic ambulant. Persoanele care exercită profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii.com) sau. au calitatea de comerciant şi societăţile comerciale.com.1. procedura falimentului este aplicabilă numai comercianţilor ea nu se aplică necomercianţilor. Întrucât vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul sau ori pe care le -a cultivat nu este fapta de comerţ. destinate să promoveze şi să apere interesele lor. f. în cazul încetării plaţilor pentru datoriile sale comerciale. notarii publici). societatea în comandita simpla. după cum este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică. să săvârşească fapte de comerţ ca profesiune. d. 3. 34 C. com. comerciantul poate fi declarat în faliment. Societatea comerciala are o unica . Art. îşi organizează o întreprindere (art. potrivit art. Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitată de alte profesiuni pe care le exercită persoanele fizice. Dobândirea calităţii de comerciant: a. Sunt avute în vedere societăţile comerciale reglementate de Legea Nr. societatea în comandita pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitata.). actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale. comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat prin activitatea comercială. pe lângă persoanele fizice.1. 9 C. Avem în vedere pe meseriaşi. ca organizaţii autonome. 3. Meseriaşul este considerat comerciant în cazurile în care cumpără mărfuri în vederea prelucrării şi revânzării lor (art.2. Pentru dobândirea calităţii de comerciant sunt necesare trei condiţii: 1.c. 3. 7 C. pe cei care exercită profesii liberale şi pe agricultori. societatea pe acţiuni. derogatorii de la regimul actelor juridice civile. folosind forţa de muncă străină. comercianţii pot participa la constituirea unor camere de comerţ şi industrie. 7 C. avocaţii. 2. Dobândirea calităţii de comerciant de către societăţile comerciale: potrivit art. În cazul în care pentru exercitarea activităţii. ci act juridic civil. e. b. înseamnă ca agricultorii nu au calitatea de comercianţi. com. Calitatea de comerciant: In temeiul Codului Comercial calitatea de comerciant se dobândeşte în mod diferit. cel care îndeplineşte o profesiune liberală (dentistul) cumpără şi foloseşte anumite materiale se consideră că aceste acte sunt accesorii şi deci persoana în cauză nu devine comerciant. C. 3 pct.

cu toate ca nu are calitatea de comerciant. Deci asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant.135 din Constituţie. În consecinţă. Deci. Regiile autonome: potrivit art. înseamnă că această calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârşit efectiv una sau mai multe fapte de comerţ prevăzute de art. 8 C. Statul şi unităţile sale administrativ teritoriale: art. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. com.com. societatea este comercială numai dacă obiectul ei. întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea faptelor de comerţ obiective cu caracter profesional. În consecinţă organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant. în doctrina s-a considerat ca el este subiect al raporturilor comerciale. statul poate săvârşi anumite fapte de comerţ. Organizaţiile cooperatiste: întrucât prin desfăşurarea unor activităţi de producere şi desfacere de mărfuri. Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobândeşte din momentul înfiinţării sale. proprietatea publică aparţine statutului sau unităţilor sale administrativ teritoriale. ca o profesiune obişnuită şi în nume propriu. prevede că: “Statul. c. prevăzut obligatoriu în actul constitutiv consta în săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ obiective. iar nu obţinerea unui profit.2.2. pentru a dobândi calitatea de comerciant.2.finalitate. 3. după caz. calitatea de comerciant se dobândeşte prin însăşi constituirea societăţii. 3. de prestări de servicii. calitatea de comerciant a societăţii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societăţii în condiţiile prevăzute de lege. Calitatea de comerciant a altor persoane juridice: 1.3 Încetarea calităţii de comerciant . Aceasta concepţie a codului comercial era justificata la data adoptării sale. 4. scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei activităţi dezinteresate. Deci. regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale. 3 C. Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. 2.15 / 1990. se urmăreşte obţinerea de profit. această activitate are caracter comercial. In cazul societăţii comerciale. Dovada calităţii de comerciant: In cazul unei persoane fizice. când activitatea statului şi a unităţilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice. societatea comercială trebuie să se constituie cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens. prin hotărâre a guvernului sau prin decizia organului administraţiei publice locale. Pornind de la faptul ca statul săvârşeşte pe lângă actele de autoritate necesare funcţionarii serviciilor publice şi acte cu caracter privat. Un mijloc de dovada care ar putea fi folosit este copia certificată de pe înmatriculare în registrul comerţului a societăţii comerciale. Potrivit Legii Nr. Asociaţiile şi fundaţiile: potrivit legii. ea se constituie în scopul de a desfăşura o activitate comercială. judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comerciant. 3. În condiţiile legii ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate.

dar poate face operaţiunile necesare lichidării. Încetarea trebuie să fie efectivă şi din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant. Potrivit legii. dizolvarea poate avea loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii. calitatea de comerciant se pierde în momentul în care societatea încetează să mai existe ca persoana juridica. aceasta încetează să mai aibă calitatea de comerciant în momentul în care nu mai săvârşeşte fapte de comerţ ca profesiune. faliment. . imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia. In cazul societăţii comerciale. societatea nu mai poate face operaţiuni comerciale. Societatea comerciala îşi încetează existenţa prin dizolvare şi lichidare. hotărârea adunării generale. În aceasta situaţie.In cazul persoanei fizice. Dizolvarea societăţii nu atrage după sine pierderea automată a personalităţii juridice a societăţii.