CAPITOLUL I.

GENERALITĂŢI PRIVIND RAMURA DREPTULUI COMERCIAL

1. Noțiunea şi obiectul dreptului comercial

1.1. Precizări de ordin terminologic. Distincția domeniilor: „Dreptul comercial”, „Dreptul
afacerilor” şi „Dreptul economic”
1.2. Noțiunea de drept comercial
1.3. Obiectul de studiu al dreptului comercial
2. Istoricul apariției şi evoluției dreptului comercial
2.1 Scurtă privire istorică asupra evoluției dreptului comercial pe plan mondial
2.2. Istoria evoluției reglementărilor cu caracter comercial în Republica Moldova
3. Izvoarele dreptului comercial
3.1. Noțiuni generale
3.2. Izvoare normative al dreptului comercial
3.3. Izvoare interpretative
4. Autonomia dreptului comercial
4.1. Autonomia dreptului comercial în raport cu dreptul civil
4.2. Autonomia dreptului comercial în faţa ramurii de dreptul afacerilor
5. Corelația dreptului comercial cu alte ramuri de drept
6.Subiecţii dreptului comercial
6.1. Aspecte comune
6.2. Profesioniștii - persoane fizice care practică activitate comercială
6.3. Profesioniștii - persoane juridice de drept privat
6.3.1. Persoana juridică cu scop lucrativ (comercial)
6.3.2. Esența statutului de profesionist al organizațiilor necomerciale raportat la statutul
întreprinzătorului în calitate de subiect al dreptului comercial
6.3.3. Problema considerării momentului dobândirii personalității juridice în raporturile de
drept privat
6.4 Discuții asupra recunoașterii calității de subiect al dreptului comercial persoanei juridice de
drept public

Bibliografie recomandată

Literatură autohtonă

1. G. Ardelean. Drept comercial. Ed. Cartea Militară, Chișinău, 2019.

1
2. Nicolae Roşca, Sergiu Baieş. Dreptul afacerilor. Tipografia Centrală, Chișinău, 2004.
3. Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Chișinău 2006.
4. Lidia Macovei. Dreptul Comercial. Chișinău 2000.

Literatură străină

1. Turcu, M. Botina. Dreptul afacerilor întreprinderii. Vol. I. Ed. C.H. Beck, București, 2013.
2. Radu I. Motica, Lucian Bercea. Drept comercial român. București, 2005.
3. Smaranda Angheni. Drept comercial. București, 1997 p. 9.
4. Vasile Pătulea, Corneliu Turuianu. Elemente de drept comercial. București, 1993.
5. Stanciu D.Cărpenaru. Drept comercial român vol. I, București 1993.
6. M. de Juglart, B. Ippolito. Cours de droit comercial. vol. I, ed. Montchrestien, 1978, p. 5.
7. Chambre de Commerce internationale, INCOTERMS 1990, publication nr. 460, I.C.C,
Publishing SA, Paris, 1990.

Legislație

1. Codul civil al Republicii Moldova.

2. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002. Monitorul Oficial nr. 128-129 din
13.09.2002
3. Codul Civil al României, aprobat prin Legea 71/2011, republicată în Monitorul oficial al
României, 15.07.2011, nr. 505. art. 3 alin. 2 și 3.
4. Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Monitorul
Parlamentului nr. 2 din 28.02.1994.Legea nr. 1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat.
5. Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali Monitorul Oficial Nr. 184-187 din 30.11.2007.
6. Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior, Monitorul Oficial al RM nr. 206-
209 din 22.10.2010.

2
 1. Noţiunea şi obiectul dreptului comercial

1.1. Precizări de ordin terminologic. Distincţia domeniilor: „Dreptul comercial”,

„Dreptul afacerilor” şi „Dreptul economic”
Inițierea studiului în materia dreptului comercial trebuie să înceapă, credem noi, de la
clarificarea unor chestiuni de ordin terminologic, din perspectiva conferirii unei intitulări
adecvate ramurii dreptului la care ne referim, dar și distingerii sale de alte ramuri ale dreptului,
înrudite, dar în același timp, particulare prin felul lor de consolidare a unor categorii de rela ții
aparte.
Anume, respectiva necesitate decurge din actuala controversă asupra termenului ce
intitulează ramura dreptului comercial care, de fapt, este sugerată de diversitatea termenilor
utilizați în conținutul legislaţiei ce reglementează unul și același gen de activitate (comercială)
sau poate de tendinţele evoluţioniste ce ar solicita utilizarea unor noi termeni, în contexte
diferite.
În aceste împrejurări, s-ar pune întrebarea: sunt sau nu sinonime sintagmele: „Dreptul
comercial”, „Dreptul afacerilor” şi „Dreptul economic”, prin urmare, intitulează acestea unul și
același domeniu sau domenii diferite?

1.2. Noţiunea de drept comercial

Dreptul comercial, ca ramură a dreptului privat, reglementează categoria raporturilor
patrimoniale stabilite între părţi aflate pe poziţie de egalitate juridică. Cu alte cuvinte, ramura
dreptului comercial are la temelie ansamblul normelor juridice ce reglementează comerţul, dar
nu numai, aceasta cuprinde și relațiile ce se constituie între persoane pe timpul desfășurării și
altor activități, conexe și necesare realizării comerțului (fapte și acte de comerț), de fapt care
definește activitatea comercială1 și constau din: activități de producerea de bunuri, prestarea de
servicii sau chiar executarea unor lucrări.
Prin urmare, dreptul comercial reprezintă acea ramură de drept care are la bază
ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile dintre profesiniști în cursul
desfăşurării activităţilor de producere şi comercializare a bunurilor, executarea lucrărilor şi
prestarea serviciilor conexe și indispensabile activității comerciale, urmărind scopul obținerii
de profit.

1.3. Obiectul de studiu al dreptului comercial

1
În acest sens, prin Legea României nr. 71/2011, în toate actele normative în vigoare, expresiile acte de comer ț,
respectiv, fapte de comerț a fost substituite cu expresiile activită ți de produc ție, comer ț sau prestări de servicii
(R.D.Apan. Drept comercial. Vol I. București, 2017, p. 13.
3
 Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare relaţiile patrimoniale ce
se constituie odată cu încheierea şi executarea actelor şi faptelor de comerţ cu participarea
comercianţilor persoane fizice sau juridice. Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei
sale de aplicare este legată de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem.
Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme care permit
stabilirea sferei dreptului comercial:2
Într-un sistem, denumit şi „sitemul subiectiv”, dreptul comercial are ca obiect normele
juridice aplicabile comercianţilor. Deci dreptul comercial este un drept profesional, el se aplică
tuturor persoanelor care au calitate de comerciant. Acest sistem a stat la baza reglementărilor
legale ale activităţii comerciale apărute înaintea Codului comercial francez de la 1807, model
preluat ulterior de Codul comercial german din 1900.
După un alt sistem, denumit „obiectiv”, dreptul comercial cuprinde normele juridice
aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de
comerţ, indiferent de persoana care le realizează, deci în acest sistem normele dreptului
comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni (faptele de comerţ), iar nu
unei categorii de persoane (comercianţi). Acest sistem a stat la baza codului comercial francez
din 1807 şi respectiv a legislaţiei comerciale din majoritatea statelor europene. În cadrul acestui
sistem, comercialitatea se determină potrivit elementelor intrinseci ale raportului juridic
respectiv, iar la rândul ei este definită pe baza a două criterii: unul pozitiv şi unul negativ.
Prin urmare, dreptul comercial are ca obiect de studiu normele juridice care
reglementează faptele de comerţ şi comercianţii, norme care aparţin dreptului privat, ca şi
normele dreptului civil.

5. Istoricul apariţiei şi evoluţiei dreptului comercial

2.1. Scurtă privire istorică asupra evoluţiei dreptului comercial pe plan mondial
Cunoaşterea genezei şi evoluţiei unei ramuri de drept oferă o avansată posibilitate de a
înţelege importanţa, obiectul de studiu, instituţiile şi locul acesteia în întregul sistem al dreptului.
Formula respectivă este valabilă şi pentru ramura dreptului comercial care, fără îndoială,
cunoaşte o istorie evolutivă în reglementare încă din cele mai vechi timpuri, fiind impusă de
necesităţile tendenţioniste ale omului în dezvoltarea unor noi relaţii, inclusiv şi cele de liber
schimb.
Este cunoscut faptul că aspiraţiile omului orientate spre îmbunătăţirea condiţiilor de trai
au solicitat tot timpul angajarea acestuia în anumite raporturi, iar buna desfăşurare a acestora
2
A se vedea St. D. Cărpenaru. op. cit. p. 2.
4
impune şi respectarea anumitor reguli de conduită numite „norme” ce urmau mai târziu să
alcătuiască ramurile dreptului, divizate în funcţie de categoria valorilor menite să le apere. În aşa
mod, unele ramuri de drept s-au născut din necesităţile instituirii normelor ce vor avea să
garanteze respectarea anumitor valori, iar primele valori sesizate de om ar fi cele ce se referă la
viaţă, sănătate, proprietate, familie care, de fapt, au stat la baza înfiinţării dreptului penal, civil,
familiei etc.

2.2. Istoria evoluţiei reglementărilor cu caracter comercial în Republica Moldova

Reglementările cu caracter comercial în Republica Moldova nu cunosc o istorie proprie şi
îndelungată din cauza instabilităţii statale cunoscute de-a lungul timpului, subjugării şi
subordonării diferitor regimuri impuse de statele ocupante.
Aşadar, istoria perioadei ocupaţiei ţariste din anii 1812-1918 este mai reticentă în oferirea
datelor ce ar indica existenţa unor reglementări cu caracter comercial pe teritoriul Basarabiei,
oamenii fiind mai mult preocupaţi de dobândirea unor produse din activităţile agricole, mai rar
pe cale de schimb de mărfuri care, de fapt, se desfăşurau doar în baza unor reguli nescrise.
După actul unirii Basarabiei cu România din anul 1918, reglementările în domeniul
relaţiilor comerciale pe teritoriul Basarabiei sunt cunoscute sumar fiind inspirate de Codul
comercial român din 1887 care a fost aplicat continuu pe teritoriul României pînă în 1948, când
aceasta trecuse la o economie planificată centralizată.
Totuşi, cele mai importante reglementări cu caracter comercial rămân a fi cele ale
Codului comercial român care au fost extinse pe teritoriul Basarabiei abia în anul 1919 prin
Decretul-lege nr.1731, funcţionând până în anul 19443.
După anexarea Basarabiei la URSS din anul 1944, activităţile cu caracter comercial în
RSSM de atunci erau considerate ilegale, fiind reglementate de Codul penal ca infracţiuni de
speculă, considerate ca infracţiuni ce atentează la securitatea economică a statului.

6. Izvoarele dreptului comercial

3.1. Noţiuni generale
Anterior expunerii şi analizei izvoarelor dreptului comercial, este necesar să reamintim
noţiunea de „izvor de drept” care, mai fiind denumit „sursă a dreptului”, reflectă manifestări ale
relațiilor sociale care generează norma juridică, indiferent de natura ei.
În aceeaşi ordine de idei, o deosebită importanţă pentru studiul izvoarelor dreptului
comercial o constituie realizarea distincţiei între izvoarele materiale şi izvoarele formale ale
dreptului în general.
3
Taşcă Mihai. Aspecte din dreptul comercial al Basarabiei. „Revista de drept privat”, 2003, nr.1, p. 66.
5
 Izvoarele materiale sunt reprezentate de realitatea exterioară, care determină acţiunea
legiuitorului. Deci, prin izvor de drept, în sens material, înţelegem necesităţile vieţii sociale,
economice şi culturale în complexitatea ei, progresul social care determină naşterea unor norme
de drept.
Aşadar, respectarea unor reguli de conduită în cadrul relaţiilor sociale a necesitat tot
timpul acoperire juridică, în sensul posibilităţii de a impune respectarea acestor norme cu
utilizarea mecanismelor de constrîngere din partea statului în cazul nerespectării lor.
Deci, regulile de conduită ce îmbracă haina juridică devin norme juridice ce alcătuiesc
izvoarele formale ale dreptului, iar regulile de conduită ce se nasc din necesităţile sociale cu
ulterioara acoperire juridică şi transpunerea în norme juridice, reprezintă izvoarele materiale ale
dreptului.
În cele ce urmează vom acorda o mai mare atenţie doar izvoarelor formale ale dreptului
comercial, izvoare care reprezintă forma exteriorizată şi reglementată a normelor şi regulilor de
conduită în cadrul desfăşurării relaţiilor comerciale.
În sens formal, prin izvor de drept comercial se înţelege forma de exprimare a normelor
juridice care reglementează „materia comercială4”, acestea reprezentând forma exteriorizată a
normelor de conduită prin înscrierea lor în textul legii supreme, a diferitor codificări, legi
speciale sau acte normative. Prin urmare, izvoarele formale exprimă doar forma scrisă a regulilor
de conduită. Or, acest aspect este specific practicii comerciale a Republicii Moldova care nu
acordă mare prioritate uzanţelor, cu toate că Codul civil în vigoare menţionează la art. 5 despre
uzanţe şi aplicabilitatea acestora.

3.2. Izvoare normative ale dreptului comercial

Constituţia Republicii Moldova reprezintă cel mai important şi fundamental izvor al
dreptului comercial, garantând drepturile şi libertăţile omului, iar în contextul de față, cele ce
manifestă un caracter economic.
Aşadar, legea supremă a Republicii Moldova în conţinutul art.9 alin.3 menţionează că
piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai economiei Republicii
Moldova, iar în art.126 spune că economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de
orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în
concurenţă liberă. Statul trebuie să asigure reglementarea activităţii economice şi administrarea
proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii, libertatea comerţului şi activităţii de
întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor

4
Smaranda Angheni. Drept comercial. Bucureşti 1997, p.17.
6
factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi
valutară.
Codul civil al Republicii Moldova. Pentru a scoate în evidenţă importanţa Codului civil
ca izvor de drept comercial, vom menţiona că sistematizarea legislaţiei comerciale în cadrul
fiecărui stat se face diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, politică, obiceiuri şi
tendinţe în reglementarea relaţiilor cu caracter comercial.
Adică, există state care au ca principal izvor de drept comercial - Codul comercial, aici ne
referim la statele bazate pe sistemul autonomiei dreptului comercial (Franţa, Germania) şi state
care au ca izvor principal al dreptului comercial – Codul civil având la bază sistemul unităţii
dreptului privat (Federaţia Rusă, Republica Moldova, România începând cu anul 2012).
În acest context, dispoziţiile Codului civil au o deosebită importanţă în reglementarea
activităţii de întreprinzător a persoanei fizice (art. 34), determinarea regimului juridic al
societăţilor comerciale (art. 245-281), reprezentarea comercială (art. 282), intermedierea
comercială (art. 1678-1686), contractul de societate, vînzare-cumpărarea comercială etc.
Legile comerciale conţin norme speciale care reglementează în detaliu direcţiile
principale ale activităţii comerciale, constituind în acelaşi timp surse esenţiale ale dreptului
comercial, necesare formării unui cadru juridic constructiv şi accesibil tuturor subiecţilor ce
desfăşoară activităţi cu caracter comercial.
Din categoria acestora putem menţiona:
1. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992. Monitor
Oficial nr.2/33 din 1994.
2. Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135-XVI  din  14.06.2007.
Monitorul Oficial nr. 127-130/548 din 17.08.2007.
3. Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII  din  02.04.97 Republicat: Monitorul
Oficial nr. 1-4/1 din 01.01.2008.
4. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06. 2012. Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 193-197/663 din 14.09.2012.
Actele subordonate legilor sunt hotărîri de guvern, parlament, regulamente, instrucţiuni
care sunt elaborate în concordanţă cu legile şi cuprind domenii mai înguste de reglementare cu
caracter special.
Din categoria acestora menţionăm:
1. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 958 din 19.07.2002 despre aprobarea
Regulamentului cu privire la Sistemul automatizat de evidenţă a produselor petroliere. Monitorul
Oficial nr. 110-112 din 01.08.2002.

7
 2. Hotărîrea Guvernului RM nr. 833 din 21.06.2002 pentru aprobarea Regulamentului
privind importul şi comercializarea angro a articolelor din tutun. Monitorul Oficial Nr. 91-94 din
27.06.2002.
3. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1209 din 08.11.2007 cu privire la
prestarea serviciilor de alimentaţie publică. Monitorul Oficial nr. 180-183 din 23.11.2007.
4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 931 din 08.12.2011 cu privire la
desfăşurarea comerţului cu amănuntul.

3.3. Izvoare interpretative

Uzanţele comerciale. Uzanţele (cutuma) este o regulă de conduită născută din practica
socială, folosită o perioadă de timp suficientă pentru a se putea generaliza şi respectată ca o
normă juridică obligatorie5. Adică, odată cu angajarea omului în raporturi comerciale şi pe
parcursul practicării lor timp îndelungat, de la sine s-au format anumite obiceiuri 6, ulterior
transformate în reguli de conduită obligatorii ce au stat la baza relaţiilor comerciale. Unele din
aceste obiceiuri au îmbrăcat haina juridică, iar prin urmare au format cadrul juridic de
reglementare a activităţii comerciale. Altele nu s-au transformat în norme juridice, însă au rămas
a fi considerate legi nescrise (uzanţe), făcându-se uz de ele atunci cînd normele existente nu
acoperă un gen sau altul de relaţii, devenind relevante, de obicei la apariţia unor litigii
comerciale.
Doctrina. Deşi nu constituie izvor formal de drept, ipotetic se admite rolul ei de
instrument esenţial de interpretare a legii comerciale şi o sursă de soluţii pentru legiuitor.
Mai mult, modul de interpretare sistemică a normelor comerciale, analizate şi cercetate în
anumite contexte, constituie o sursă destul de importantă pentru formularea şi adoptarea de noi
norme, care este o chestiune inevitabilă în materie juridică, norme care vor constitui structura
izvoarelor formale ale dreptului comercial.
Jurisprudenţa. Cu toate că nici practica judiciară nu constituie, în principiu, un izvor
formal de drept, ea joacă un rol important în interpretarea legii comerciale.
Practica judiciară în Republica Moldova se manifestă prin hotărâri explicative ale Curţii
Supreme de Justiţie, pe anumite categorii de cauze. Hotărârile au apărut odată cu sesizarea
divergenţelor de interpretare şi înţelegere a legislaţiei, fapt ce condiționează admiterea de
hotărâri diferite pe cauze similare.

7. Autonomia dreptului comercial

5
Radu I.Motica, Lucian Bercea. Drept comercial român. Bucureşti, 2005, p. 13.
6
Spre exemplu: se considera că părţile şi-au exprimat acordul de voinţă la încheierea unui contract odată ce
aceştia au bătut palma, iar prin urmare acest fapt, marca şi momentul încheierii contractului.
8
 După cum am menţionat în textul anterior, la începutul secolului al XIX-lea tendinţele
dezvoltării economice au generat şi necesitatea dezvoltării unor noi relaţii de schimb care ulterior
s-au transformat în relaţii mult mai avansate, numite „relaţii comerciale”. Anume aceste relaţii
urmau a fi reglementate în cadrul unei ramuri de drept distincte cu principii şi obiect de studiu
specific doar acestora.
Actualmente, identitatea şi autonomia dreptului comercial este motivată de principiile
generale şi instituţiile proprii, cum sunt:
a) principii:
- asigurarea cadrului juridic privind existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă;
- procesul asigurării cadrului juridic privind libertatea comerţului;
- asigurarea cadrului juridic privind protecţia concurenţei;
- principiul libertăţii activităţii de întreprinzător.
b) instituţii:
- activitatea de întreprinzător;
- societăţile comerciale;
- insolvabilitate;
Deci principalul argument în favoarea tezei autonomiei dreptului comercial trebuie dedus
din specificitatea activităţii comerciale. Tranzacţiile comerciale care se caracterizează printr-o
mare frecvenţă şi rapiditate reclamă, cum este şi firesc, reguli simple, lipsite de formalism care
să-i asigure comerciantului o mare libertate de mişcare, promptitudine şi celeritate7.
În concluzie, considerăm că există suficiente dovezi care impun recunoaşterea autonomiei
dreptului comercial în sistemul nostru de drept. Dreptul comercial, ca un drept particular şi ca
subramură a dreptului privat, îşi găseşte izvorul în Codul civil şi alte legi comerciale speciale
care vin să alcătuiască cadrul normativ, indispensabil bunei desfăşurări a relaţiilor comerciale pe
teritoriul Republicii Moldova.

4.1. Autonomia dreptului comercial în raport cu dreptul civil

În contextul amplificării necesităţii de apărare a intereselor celor implicaţi în raporturi
comerciale, adică, a comercianţilor, a apărut ideea recunoaşterii şi legiferării dreptului comercial
ca un drept special în fața dreptul civil, având la bază norme specifice, ulterioare celor de drept
civil, care au constituit baza reglementărilor în domeniu.
La început, cu toate că s-a recunoscut caracterul particular al dreptului comercial, totuşi
în doctrină au apărut discuţii legate de faptul dacă el trebuie să rămână un drept autonom sau
urmează a fi integrat în dreptul civil, în vederea realizării unui drept privat unitar.
7
Vasile Pătulea, Corneliu Turuianu. Elemente de drept comercial. Bucureşti, 1993, p.15.
9
 Primele discuţii de acest gen au apărut cu ocazia elaborării Codului comercial italian din
1882, extinzându-se şi în alte ţări8.
4.2. Autonomia dreptului comercial în faţa ramurii de dreptul afacerilor
Spre deosebire de dreptul comercial ce are la baza genezei sale sistemul obiectiv, care-i
conferă caracter comercial în funcţie de caracterul faptelor și actelor de comerț realizate, dreptul
afacerilor vine să instituie anumite norme în sensul impunerii anumitei conduite subiecţilor ce le
realizează în scopul asigurării unei concurenţe loiale, reguli de promovare a vânzărilor,
respectarea drepturilor consumatorului, etc., astfel având la bază elementul subiectiv.
De altfel, ramura de drept al afacerilor în concepţia actuală pare a fi fundamentată pe
ramura dreptului comercial promovată de sistemul subiectiv ce a stat la baza reglementărilor
legale ale activităţii comerciale anterioare marii codificări franceze de la începutul secolului al
XIX-lea.
8. Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri de drept
Autonomia dreptului comercial nu înseamnă nicidecum o izolare a sa în cadrul sistemului
nostru de drept. Dimpotrivă, dreptul comercial este integrat şi se află în corelaţie cu alte ramuri
ale dreptului, în special cele ale dreptului privat (dreptul civil, dreptul afacerilor, dreptul familiei
dreptul muncii), dar şi cele ale dreptului public (dreptul fiscal, dreptul administrativ, dreptul
penal).
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul civil
Ramura dreptului comercial conţine cele mai multe tangenţe cu ramura dreptului civil,
datorită specificului relaţiilor sociale apărate de aceste două ramuri ale dreptului.
Ca subramuri ale dreptului privat, dreptul comercial şi dreptul civil reglementează, în
principal, raporturile patrimoniale bazate pe egalitatea juridică a părţilor 9. Cu toate acestea, însăși
în conținutul art.1 al Codului civil, cu ocazia consacrării juridice a principiilor legislaţiei civile 10,
legiuitorul fundamentează și întregi instituţii ale dreptului comercial care se referă la
inviolabilitatea proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul afacerilor
Existenţa autonomiei „Dreptului afacerilor” este justificată pe deplin în condiţiile
dezvoltării economiei de piaţă, a recunoaşterii şi garantării legale a proprietăţii private şi a
iniţiativei particulare în afaceri11.
8
Prof. Dr. Stanciu D.Cărpenaru. Drept comercial român vol.I, Bucureşti 1993, p.12.
9
Pentru detalii a se vedea Gh. Beleiu. Drept civil Român. Bucureşti 1995, p. 37-38.
10
Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea,
protecția vieții intime, private și de familie, recunoașterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale,
protecția bunei-credințe, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor
civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare a lor de către organele
de jurisdicție competente.
11
Smaranda Angheni. Drept comercial. Bucureşti, 1997, p. 14.
10
 Corelaţia dreptului comercial cu dreptul afacerilor este destul de accentuată şi marcată de
relaţiile pe care le reglementează, devenind foarte asemănătoare atunci când se intercalează în
procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Mai mult, unele instituţii ale dreptului comercial (reglementarea juridică a societăţilor
comerciale, insolvabilitatea societăţilor comerciale, licenţierea activităţii de întreprinzător) sunt
studiate în cadrul ramurii dreptului afacerilor.
În acest context, există în literatura de specialitate opinia potrivit căreia dreptul afacerilor
înseamnă, de fapt, „dreptul comercial”, obiectul de reglementare a normelor juridice fiind acelaşi
– materia comercială. Însă între dreptul afacerilor şi ramura dreptului comercial există esenţiale
deosebiri, cele mai importante sunt acelea ce se referă la faptul că dreptul afacerilor are un
domeniu de reglementare mai vast, urmăreşte activitatea unei întreprinderi de la înfiinţare până
la lichidare, are implicaţia ramurilor de drept public, fiscal, penal, muncii, relevând astfel
intervenţia statului în economie.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul familiei
Potrivit literaturii de specialitate, există câteva elemente de contingenţă a dreptului
comercial şi cu ramura dreptului familiei.
În primul rând, normele juridice grupate în ramura dreptului familiei reglementează
relaţiile sociale patrimoniale şi cele personale nepatrimoniale între persoane ce au calitate de soţ-
soţie, părinte-copil, precum şi instituţii specifice cum ar fi tutela, curatela etc.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul muncii
Este evident faptul că activitatea de comerţ este de neconceput fără antrenarea nemijlocită
a forţei de muncă, ce se atribuie diferitor categorii de calificare.
În context dat, subiecţii ce desfăşoară activitate de întreprinzător (aici ne referim în
special la subiecţii persoane juridice), nu pot evita în nici un fel participarea la raporturi de
muncă, în calitatea lor de angajatori.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul fiscal
În pofida faptului că Dreptul comercial este o subramură a dreptului privat, datorită
specificităţii sale, el cuprinde şi domenii ce depăşesc limitele reglementărilor pur private, care de
multe ori, pentru a-şi alimenta capacităţile de reglementare, face uz şi de anumite norme ce
aparţin nemijlocit dreptului public. Acest lucru se întâmplă şi din cauza că în procesul organizării
activităţii comerciale, activitatea individuală are tangenţe şi cu interesele generale ale statului.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul administrativ
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul administrativ se fundamentează pe intervenţia
statului în desfăşurarea activităţii comerciale în vederea protejării intereselor consumatorilor. Din
aceste considerente, activitatea de comerţ implică obligativitatea obţinerii de la autorităţile
11
publice locale a unor autorizaţii, permise sau avize. Or, potrivit legislaţiei comerciale 12,
activităţile de comerţ desfăşurate în teritoriu sunt administrate şi coordonate de autorităţile
administraţiei publice locale conform reglementărilor naţionale în vigoare. În acest sens, printre
atribuţiile autorităţilor menţionate există şi atribuţii ce se referă nemijlocit la autorizarea
desfăşurării comerţului în zone publice, organizarea târgurilor şi iarmaroacelor.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul penal
Codul penal al Republicii Moldova, pe lângă incriminarea faptelor ce constituie
infracţiuni contra familiei, patrimoniului, cinstei şi demnităţii persoanei, conţine şi norme ce vin
să apere interesele economice ale statului dar şi să garanteze accesul cetăţenilor la produse şi
servicii inofensive prestate de comercianţi consumatorilor.

9. Subiecţii dreptului comercial

6.1. Aspecte comune
Este cunoscut faptul că orice activitate socială constituie rezultatul implicaţiei factorului
uman, adică are în centru iniţiativa, voinţa şi activitatea omului. Cu toate acestea, întreaga
activitate socială, cum e şi firesc, se divide în mai multe domenii sau, mai bine zis, genuri de
activitate, determinate de diferitele necesităţi ce solicită iniţierea acesteia, scopul urmărit, precum
şi sfera comodităţilor de convieţuire.

6.2. Profesioniștii - persoane fizice care practică activitate comercială

Anterior expunerii asupra reglementărilor ce vizează persoana fizică în calitatea sa de

subiect al dreptului comercial, vom începe cu elucidarea dreptului fundamental al omului, adică
dreptul la muncă şi la protecţia muncii, garantat de art. 43 al Constituţiei Republicii Moldova,
care menţionează că „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la
condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului”.
În condiţiile trecerii la economia de piaţă, de liber schimb, precum şi la libertatea
desfăşurării relaţiilor comerciale, activitatea comercială a devenit o profesiune accesibilă tuturor
cetăţenilor și care nu poate fi îngrădită de nimeni, decât în condiţiile prevăzute de lege.
În acest scop, conform legislaţiei naţionale, persoana fizică poate desfăşura activitate de
comerţ fără a avea înregistrare de stat. Totuşi ţinem să menţionăm că, cu titlu de excepţie,
deţinătorii de patentă sau întreprinzătorii individuali, care au de asemenea statut de persoană
fizică, urmează a fi înregistraţi în ordinea stabilită de lege.

12
Art. 6 alin. 1 lit. i) a Legii nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior.
12
 6.3. Profesioniștii - persoane juridice de drept privat

Alături de persoanele fizice în calitatea lor de subiecţi ai dreptului comercial, un loc

deosebit de important pentru circuitul economic, dar şi pentru întregul sistem economic al
Republicii Moldova îl ocupă persoanele juridice, în special, cele ce au la baza constituirii scopul
lucrativ (comercial).
Potrivit art. 171 al Codului civil, persoana juridică este subiectul de drept constituit în
condițiile legii, având o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu și distinct,
afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică și bunele moravuri.
Prin urmare, persoana juridică este un subiect de drept creat de legiuitor prin ficţiune în
scopul de a permite colectivelor de indivizi să se manifeste în raporturile juridice similar unei
persoane fizice13.

6.3.1. Persoana juridică cu scop lucrativ (comercial)

În prezentul compartimen, luând în considerare toate tipurile de persoane juridice şi
înterpretările doctrinare, vom începe cu prezentarea tipurilor de persoane juridice care în materie
comercială au relevanţă mai accentuată şi sunt considerate, pe bune şi fără anumite rezerve,
subiecte de drept comercial ce realizează fapte obiective de comerţ. Aici menţionăm persoanele
juridice de drept privat ce au la baza constituirii, în mod exclusiv un scop lucrativ (comercial).
Deci persoanele juridice cu scop lucrativ se constituie de fondatori în scopul de a
desfăşura o activitate de întreprinzător (fiind numită şi activitate lucrativă, comercială, de
antreprenoriat), a realiza beneficii şi a le împărţi între ele.
Profitând de contextul în care accentuam mai sus, în paranteze, esența și identitatea
activității de întreprinzător, ne vedem obligați să venim cu precizarea că activitatea comercială
este identică anume cu cea de întreprinzător, ultima definind-o pe prima și invers, fiind în acela și
timp distinctă de activitatea economică, aceasta din urmă are un caracter mai general, absorbind-
o pe prima (activitatea comercială) devenind parte a ei, de rând cu activitatea profesională.

6.3.2. Esența statutului de profesionist al organizațiilor necomerciale raportat la

statutul întreprinzătorului în calitate de subiect al dreptului comercial
După cum observăm din analiza detaliată a statutului pe care îl deține persoana juridică de
drept privat, în ce privește calitatea sa de subiect al dreptului comercial, situația este destul de
clară, însă, un șir de întrebări se ivesc atunci când punem în discuție problema dacă persoana de
drept privat cu scop nelucrativ (necomercial) este subiect de drept comercial?

13
Codul civil al RM. Comentariu vol. I, ediţia 2006.
13
 Deci, în încercarea de a da un răspuns, vom pleca de la ideea potrivit căreia, persoanele
juridice cu scop nelucrativ (organizaţiile necomerciale)14, sunt înfiinţate de membrii fondatori
având la bază un scop ideal, adică de a realiza anumite beneficii sociale în vederea susţinerii
aspiraţiilor culturale sau de altă natură.

6.3.3. Problema considerării momentului dobândirii personalității juridice în

raporturile de drept privat
Potrivit legislaţiei civile şi a celei comerciale, persoana juridică ca subiect al raporturilor
juridice i-a naştere din momentul înregistrării de stat, fapt care marchează şi momentul dobîndirii
capacităţii juridice de folosinţă şi, respectiv de exerciţiu, prin urmare, devine subiect de drept
comercial cu drepturi depline şi garantate. Spunem cu drepturi depline, încercînd a arăta că de
fapt, persoana juridică ia naștere din momentul încheierii contractului de constituire și nu din
momentul înregistrării ei, așa cum actualmente prevede legislația, adoptând, în opinia noastră o
concepție greșită despre momentul considerării persoanei juridice drept înființată.
Deci, potrivit art. 179 alin. 1 din Codul civil „persoana juridică se consideră constituită
din momentul înregistrării ei de stat dacă legea nu prevede altfel”, deşi Legea nr. 220/200715
operează cu o altfel de expresie „Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării
deciziei de înregistrare”, după părerea noastră mai adecvată.
6.4 Discuții asupra recunoașterii calității de subiect al dreptului comercial persoanei
juridice de drept public
De ceva timp, în doctrina dreptului comercial bântuie un șir de opinii referitoare la
calitatea de subiect de drept comercial a persoanei juridice de drept public (statul şi unităţile
administrativ-teritoriale), însă, în pofida acestui fapt, astăzi nu dispunem de o unanimitate în
această privință.
Unii consideră că statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu au calitate de subiecți ai
dreptului comercial.
Alții16, susțin că atâta timp, cât statul are implicaţie în asigurarea unor servicii sociale
(transport, poştă, telefon) pe lângă actele de autoritate, acesta totuşi este considerat ca subiect al
raporturilor comerciale.
14
Potrivit volumului I al Comentariului la Codul civil al RM, ediţia 2006, organizaţiile necomerciale sînt:
organizaţiile obşteşti de apărare a drepturilor omului, de femei, de veterani, invalizi, de tineret, societăţi ştiinţifice,
ecologiste, cultural educative, sportive etc. constituite, potrivit Legii nr. 837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti,
uniunile de persoane juridice constituite, potrivit art. 104 din CC, partidele şi alte organizaţii social politice
constituite potrivit Legii privind partidele şi alte organizaţii social politice nr. 718/1991, cultele constituite potrivit
Legii despre culte nr. 979/1992, sindicatele constituite potrivit Legii sindicatelor nr.1129/2000, fundaţiile,
cooperativele de consum.
15
Legea nr. 220 din  19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali
Monitorul Oficial Nr. 184-187 din 30.11.2007.
16
Prof. dr. Stanciu D.Cărpenaru, Drept comercial român, vol. I, Bucureşti, 1993, p. 89.
14
15