Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
OBIECTIVE
ASPECTE INTRODUCTIVE
1
- asistam la numeroase eforturi, desfasurate pe plan mondial, pentru elaborarea unor
reguli uniforme ori a unor legi cadru, menite sa conduca la promovarea unor reguli unitare
aplicabile raporturilor juridice de comert international.
Avand in vedere complexitatea si importanta deosebita a Dreptului Afacerilor in lumea
contemporana, prin cursul de fata ne propunem sa dam un raspuns urmatoarelor probleme:
-familiarizarea studentilor cu principiile, notiunile si conceptele cu care opereaza Dreptul
Afacerilor
-evidentierea principalelor tendinte si orientari manifestate in codificarea multitudinii si
diversitatii de reglementari intalnite in fluxurile comerciale
-reliefarea evolutiilor inregistrate in ultimii ani, in tara noastra, in alinierea legislatiei
noastre comerciale la legislatia europeana si indeosebi la Dreptul comunitar si, nu in ultimul
rand, al dispozitiilor normative din conventiile internationale la care Romania este parte.
2
4) Metoda de reglementare
Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul Afacerilor
recurge la norme de drept privat. De retinut un aspect foarte important: in raporturile juridice
comerciale, subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica, unele fata de altele. Chiar si statul,
in cadrul acelorasi raporturi, se manifesta ca subiect de drept privat –de jure gestionis, cu alte
cuvinte pozitia sa juridica este egala cu a celeilalte parti, indiferent daca aceasta este o persoana
fizica sau juridica, ce apartine unui alt stat.
5) Asemanari si deosebiri intre Dreptul Afacerilor si alte discipline
A. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL
a) ASEMANARI: a.1.) Ambele reglementeaza raporturi juridice cu caracter patrimonial si
comercial, iar subiectii acestor raporturi (fie ei persoane fizice ori persoane juridice) au,
in mod obligatoriu, calitatea de comerciant ; a.2.) Raporturile juridice reglementate de
ambele ramuri de drept sunt guvernate de Codul comercial, de celelalte legi comerciale si
de subsidiarele acestora ; a.3.) Dreptul Afacerilor si-a insusit unele caractere, norme de
reglementare si dispozitii normative de la dreptul comercial, devenind un drept special
in raport de dreptul comercial, care ramane dreptul comun
b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI:
b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afacerilor contine un element de
extraneitate, care ii imprima un caracter specific de internationalitate, pe cand raportul juridic
comercial intern nu prezinta aceasta caracteristica.
b.2.) Din cauza acestui caracter specific, adica al elementului de extraneitate, raportul juridic
de Dreptul Afacerilor este susceptibil sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de
drept (cel putin doua), aspect asupra caruia vom reveni.
B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL
a) ASEMANARI: a.1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civil
rezulta chiar din primul articol al Codului comercial roman, care stipuleaza ca „in
contract se aplica legea de fata” si, mai departe, legiuitorul precizeaza ca „unde ea nu
dispune se aplica Codul civil”. a.2.) Atat in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat si
in raporturile de Drept civil, partile sunt, totdeauna, pe pozitie de egalitate, ceea ce
atesta existenta unei metode de reglementare comune.; a.3.) In sfarsit, evidentiem ca,
atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturile juridice sunt raporturi
de drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii pentru ambele
discipline.
b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) Subiectele de Dreptul Afacerilor au o capacitate
speciala de a efectua operatiuni de comert exterior, in timp ce subiectele Dreptului
civil(persoanele fizice si persoanele juridice) nu au o asemenea calitate ;b.2.) Raporturile de
Dreptul Afacerilor au, in principiu, caracter patrimonial, in timp ce raporturile de Drept civil se
clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.; b.3.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au
caractere specifice de comercialitate si internationalitate, spre deosebire de cele civile care nu
prezinta aceste caractere.
Dreptul Afacerilor mai are stranse legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul
international privat, cu dreptul international public.
3
II. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI AFACERILOR
a. Izvoarele interne
In aceastã categorie sunt incluse, in primul rand, dispozitiile constitutionale. Astfel, in
art. 10 din Constitutie se stipuleaza ca Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu celelalte
state ale lumii, relatii bazate pe principiile si normele generale admise in dreptul international.
Un act juridic important este Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de
drept international privat. In cuprinsul ei se intalnesc norme referitoare la determinarea legii
aplicabile unui raport de drept international privat, precum si norme de procedura incidente in
litigii privind aceleasi raporturi (civile, comerciale, de procedura civila si alte raporturi de drept
privat cu elemente de extraneitate).
De stricta actualitate sunt Legea nr.637/2002 privind normele pentru determinarea legii
aplicabile unui raport de drept international privat in materia insolventei si Legea nr.187/2003
privind competenta de solutionare a litigiilor nascute dintr-un raport de drept international privat
5
in materie civila si comerciala, precum si normele privind recunoasterea si executarea hotararilor
judecatoresti pronuntate in statele Uniunii Europene.
De asemenea, trebuie mentionata Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele masuri
pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si in mediul de afaceri,
prevenirea si sanctionarea coruptiei, care reglementeaza, intre altele, si o noua institutie juridica
pentru Romania, si anume Grupul de Interes Economic, precum si conditiile in care Grupurile
Europene de Interes Economic sunt recunoscute si pot functiona pe plan national.
Cele mai importante izvoare interne, cu adevarat predominante, sunt legile comerciale,
din randul carora se reliefeaza Codul comercial roman din 1887, cu modificarile ulterioare, dar
si alte acte normative comerciale, toate fiind importante izvoare interne de Drept al Afacerilor.
Normele de drept financiar cuprinse in legi speciale sunt si izvor intern al Dreptului
Afacerilor. Acestea trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru a fi aplicabile in materie: - legea
in care este cuprinsa norma aplicabila sa nu fi fost aleasa de subiecti o lex contractus; - un
subiect sa fie cetatean al tarii careia apartine legea respectiva; - aplicarea legii nationale se fie
acceptata de subiectii raportului juridic.
Sa mai adaugam printre izvoarele la care facem referire legea civila, obiceiul juridic si
practica judecatoreasca, cu sublinierea expresa ca cea din urma are o importanta sporita in
sistemele de common-law, in raport cu sitemele de civil-law.
b. Izvoare internationale
Apreciate in doctrina ca fiind elementul substantial al Dreptului Afacerilor, izvoarele
internationale au o importanta covarsitoare, in calitatea lor de creatoare de norme cu caracter
normativ.
Conventiile internationale, al caror continut este format din drepturile si obligatiile
participantilor la raporturile juridice de comert international, pot fi bilaterale sau multilaterale.
Dintre conventiile bilaterale evidentiem:
Tratatul comercial, indiferent de denumirea sa (conventie, protocol, acord, compromis,
nota diplomatica etc), document de drept international public, este o manifestare de vointa a doua
sau mai multe state prin care ele inteleg sa reglementeze, intr-un anumit mod, o sfera de relatii
internationale bine delimitata, constituind, in acest sens, noi norme de drept international sau
modificand ori abrogand pe cele existente, la un anumit moment dat.
Cutuma, in masura in care reglementeaza in domeniul afacerilor, ea constituind o
cristalizare a unei practici indelungate si cu caracter de repetabilitate, devine izvor de Drept al
Afacerilor, daca este recunoscuta legal.
2. Codificarea Dreptului
Este o activitate salutara si continua, desfasurata pe plan mondial, menita sa concentreze
si sa monitorizeze actele normative din toate statele si cutumele operationale in materia
comertului international in vederea uniformizarii si modernizarii mijloacelor utilizate la
incheierea si desfasurarea tranzactiilor comerciale.
Aceastã importantã activitate practica s-a realizat, la nivel mondial, prin:
- Reglementarile uniforme elaborate de Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul
Comertului International (UNCITRAL);
- Reglementari uniforme emise de catre Comisia Economica pentru Europa a ONU
(CEE – ONU);
6
- Reglementari uniforme ale UEE privind incheierea de conventii pentru realizarea de
norme in domeniul dreptului comertului international;
- Reglementarile uniforme ale Camerei de Comert International de la Paris (CCIP).
Sub aceastã egida, in 1953 au aparut Regulile INCOTERMS, de unificare si
standardizare a uzantelor comerciale internationale, in materie de vanzare comerciala
internationala (ultima sa republicare a avut loc in anul 2000).
Practica judecatoreasca si arbitrala nu constituie izvor de drept, intrucat legiuitorul roman
nu admite acest lucru. Totusi, jurisprudenta are o importanta deosebita in interpretarea si
adaptarea normelor juridice, indeosebi in ipoteza in care acestea nu au fost constituite pentru a
reglementa, in mod direct raporturile juridice de dreptul comertului international.
9
In conformitate cu prevederile Legii nr.35/1991 privind regimul investitiilor straine,
republicata, persoanele fizice si persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz cu sediul in
strainatate pot efectuat investitii in Romania, in una din modalitatile prevazute in cuprinsul
acestei legi. Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.35/1991 republicata, sunt considerate ca investitii
straine, printre altele si:
a) constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau
in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii
nr.31/1990 privind societatile comerciale;
b) participarea la majorarea capitalului social al unei societati existente sau dobandirea de
parti sociale ori actiuni la asemenea societati, precum si de obligatiuni sau alte efecte de comert;
3. Grupurile de Interes Economic
Prin Grup de Interes Economic se desemneaza forma de asociere intre doua sau mai
multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau
dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor
activitatii respective.
Legea nr.161/2003 reglementeaza in Cartea I - Titlul V din cuprinsul sau modurile de
constituire, functionare, administrare, modificare si incetare a grupurilor de interes economic
asemanator celor prevazute de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.
Caracterele juridice ale grupurilor de interes economice sunt similare cu cele ale
societatilor comerciale, in special a celor de prsoane. Astfel, grupurile de interes economic sunt
persoane juridice romane cu scop patrimonial, iar membrii sai raspund solidar si nelimitat pentru
obligatiile sociale ale grupului, cu exceptia cazului in care in contractele incheiate cu tertii co-
contractanti s-a prevazut contrariul.
Grupurile de interes economic prezinta si unele carctere specifice si anume:
a) pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant
b) se pot constitui cu sau fara capital social
c) numarul membrilor nu poate fi mai mare de 20 si nu poate avea mai mult de 500 de
angajati
d) activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea membrilor sai (are caracter
accesoriu)
4. Grupurile Europene de Interes Economic.
In afara de reglementarea Grupurilor de Interes Economic, Legea nr.161/2003 stabileste
si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic (GEIE) sunt recunoscute si isi
pot desfasura activitatea in Romania.
10
1. Statele sunt subiecte originare de drept, care participa la raporturile juridice
international in doua ipostaze:
a) Ca titulare ale suveranitatii (de jure imperii), imprejurare in care legifereaza statutul
juridic al celorlalte subiecte de drept; raporturile juridice la care statele participa ca titulare de
suveranitate sunt raporturi de drept international public.
b) Ca persoane juridice (de jure gestionis), titulare de drepturi si obligatii; raporturile
juridice la care statele participa ca persoane juridice sunt raporturi de dreptul comertului
international.
2. Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelor
interesate, acord concretizat intr-o conventie internationala multilaterala la care participa mai
multe state ca titulare de suveranitate.
Aceste organizatii sunt subiecte derivate de drept, care participa atat la raporturi juridice
de drept international public, cat si la raporturi juridice de drept international privat, potrivit
scopului si finalitatii lor, prevazute expres in conventia internationala de constituire.
Alaturi de aceste doua categorii de subiecte ale raportului juridic de comert international,
amintim societatile transnationale care, prin modul lor de constituire, exced regimului juridic
national al statelor, tendinta la nivel european fiind reglementarea acestora prin norme juridice
uniforme.
C. Continutul raportului juridic de comert international
Continutul raportului juridic de comert international este format din totalitatea drepturilor
si obligatiilor corelative pe care le au, respectiv le incumba subiectelor raportului juridic de
comert international.
Asa cum am aratat raportul juridic de comert international se caracterizeaza, printre
altele, prin pozitia de egalitate pe care se situeaza participantii in cadrul operatiunilor de comert
international, astfel incat fiecare dintre subiectele raportului juridic va avea, in acelasi timp, atat
calitatea de creditor(subiect activ), cat si calitatea de debitor(subiect pasiv) al obligatiei sau
prestatiei care formeaza obiectul raportului juridic.
D. Obiectul raportului juridic de comert international
Obiectul raportului juridic de comert international este prestatia la care este obligat
debitorul(subiectul pasiv) fata de creditor(subiectul activ), in vederea satisfacerii intereselor sale
legitime.
Prin prestatie intelegem conduita sau comportamentul la care debitorul obligatiei de
comert international trebuie sa o manifeste in cadrul unui raport juridic de comert international
concret. Aceasta conduita se concretizeaza intr-o actiune, de a da sau de a face, are intotdeauna
natura juridica patrimoniala si se considera executata numai in momentul in care creditorul va
obtine rezultatul urmarit prin operatiunile de comert international.
1. Notiune si caracterizare
Sunt considerate acte si fapte de comert international actele si faptele care contin
elemente de extraneitate si prin care se realizeaza o interpunere in vehicularea bunurilor,
cunostintelor tehnico-stiintiifice si serviciilor, in scopul realizarii unui beneficiu, in mod
direct ori indirect.
In vederea formularii unei definitii a faptelor de comert s-au formulat, de-a lungul
timpului, cateva teorii in vederea caracterizarii acestei notiuni.
11
a) Teoria speculatiei, potrivit careia actul de comert este unul eminamente speculativ,
realizat in scopul obtinerii de beneficii, pe baza ideei de cumparare a marfurilor la un anumit pret
si revanzare la unul mai mare, accentuandu-se caracterul esential al actului in sine si anume
realizarea de profit;
b) Teoria circulatiei, conform careia actul de comert este considerat ca fiind unul de
circulatie, mai precis de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consumatorul
final.
c) Teoria intreprinderii, care considera ca actul de comert este cel indeplinit printr-o
intreprindere, privind o activitate metodic organizata, care presupune o repetitie profesionala a
actelor, conform unei organizari sistematice si bazate pe anumite mijloace materiale.
d) Teoria mixta, care considera ca adoptarea unui unic criteriu in vederea determinarii
comercialitatii actelor juridice este greu de luat in seama si prefera imbinarea mai multor criterii
dintre cele deja evidentiate.
Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini faptele sau actele de comert ca fiind acte
juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri,
executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu
scopul de a obtine profit.
2. Clasificarea actelor si faptelor de comert international
Ca si actele si faptele de comert intern, actele si faptele de comert international se impart
in: obiective, subiective si mixte. Aceasta categorisire se face in functie de scopul urmarit,
obiectul si forma actului incheiat, precum si calitatea persoanei care il aduce la indeplinire.
a) Acte si fapte de comert international obiective. Sunt considerate a fi acte si fapte de
comert international obiective acelea al caror caracter comercial se desprinde din chiar forma,
natura sau obiectul lor, ele fiind, cu alte cuvinte, astfel considerate de lege, asa cum, de exemplu,
sunt faptele de comert enumerate de Codul comercial roman.
b) Acte si fapte de comert international subiective. In aceasta categorie sunt incluse acte
si fapte de comert international al caror caracter comercial le este conferit de calitatea de
comerciant a celui care le savarseste, daca nu sunt de natura civila ori daca nu rezulta contrariul
din insusi actul respectiv. Chiar daca, in anumite cazuri, actele si faptele savarsite de un
comerciant (persoana fizica sau juridica) sunt de natura civila, ele dobandesc caracterul
comercial tocmai pentru ca sunt efectuate de un comerciant (exemplu, inchirierea unui spatiu,
unde se vor desface marfuri – inchirierea este un act civil, dar care dobandeste caracter de
comercialitate, prin savarsirea sa de catre un comerciant).
c) Actele si fapte de comert international mixte. Sunt incluse in aceasta categorie actele
si faptele mixte de comert intern si international, care prezinta caracter comercial numai pentru
una dintre parti, pentru cealalta parte pastrand caracterul civil.
3. Actele si faptele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala
Asa cum s-a aratat anterior, alaturi de actele si faptele de comert international propriu-
zise, intalnim si pe cele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale, care pot fi
intalnite sub forma contractuala ori sub forma constituirii de societati comerciale cu capital
comun.
a) Acte si fapte de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale sub forma
contractuala. Sunt astfel categorisite, deoarece se concretizeaza prin contracte de comert
international incheiate intre parteneri din state diferite.
Multiplicarea si diversificarea schimburilor economice si tehnico-stiintifice in actuala
conjunctura economica mondiala au condus la crearea unor contracte-cadru, care apoi dau
nastere, la randul lor, unor contracte-sectoriale, toate avand drept specific promovarea cooperarii
economice si tehnico-stiintifice.
12
b) Acte si fapte de cooperare economic si tehnico-stiintifica internationale sub forma
constituirii de societatii comerciale cu capital comun.
Actele si faptele de cooperare de aceasta factura le intalnim la crearea de societati
comerciale cu capital autohton si strain. In acest fel, in baza unui
contract de societate si, mai recent, numai in temeiul actului constitutiv al unei asemenea
societati comerciale, ia nastere o persoana juridica ce devine subiect de drept al comertului
international, cu implicatiile si rolul ce i-au fost conferite de vointa partilor. Aceste acte si fapte
de cooperare se materializeaza in acorduri bilaterale de cooperare economica si tehnico-
stiintifica internationale, in toate domeniile si sectoarele de activitate.
Aspecte terminologice
Societatea este un mecanism social, economic si juridic prin care partile (actionarii,
asociatii) acced la un anumit profit pentru obtinerea caruia au pus in comun patrimoniul si au
efectuat diligente.
Societatile comerciale sunt o veche achizitie sociala, nascute din nevoia conlucrarii dintre
persoane fizice cu aceleasi preocupari ori din necesitatea reunirii de capitaluri in scopul
constituirii capitalului. Societatea comerciala (trade company) mai este definita ca o forma
esentiala a economiei de piata, bazata pe proprietatea privata premisa care are drept socop
protejarea interesului personal uman, mobilul fundamental al cooperarii economice si a
progresului social.
Indiferent daca societatile sunt infiintate prin contract de societate, statut ori act constitutiv,
contractul de societate are urmatoarele trasaturi juridice:
- are un caracter solemn fiind necesara incheierea sa in forma autentica in sens contrar,
contractul este lovit de nulitate
- are un caracter multilateral intrucat in conceptia legala are caracter sinalagmatic ceea ce
impune participarea acel putin doi asociati iar pentru societatile pe actiuni un numar de cel putin
5 actionari exceptie facand societatea cu raspundere limitata care se poate constitui prin
manifestarea vointei unei singure persoane
- caracterul oneros este dat de faptul ca fiecare asociat sau actionar doreste sa obtina un
profit
- caracterul comutativ rezulta din faptul ca partile contractante cunosc de la inceput
intinderea prestatiile la care se obliga
- caracterul comercial este cel care distinge un contract de societate comerciala de un
contract care sta la baza unei societati civile intrucat acesta presupune o interpunere in
vehicularea unor marfuri, capitaluri, servicii, etc. pentru obtinerea unui profit.
13
Formele societatilor comerciale
In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,
republicata cu modificarile si completarile ulterioare, societatile comerciale sunt de 5 feluri si
anume:
Este o societate comerciala de persoane in care obligatiile sociale sunt garantate atat prin
capitalul social cat si prin responsabilitatea solidara si nelimitata a unuia sau mai multor asociati
numiti comanditati ceelalti asociati numiti comanditari avand o raspundere limitata la aportul
adus ori sa-l predea societatii. Aceasta societate isi desfasoara activitatea sub o firma in care pot
figura doar numele comanditatilor. Acordul unui comanditar ca numele sau sa fie trecut pe
aceasta firma duce la pierderea beneficiului sau de a raspunde limitat.
3. Societatea pe actiuni
Este acea societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar
actionariatul raspunde numai in limitele aportului sau.
Este societatea in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar asociatii
raspund pana la limita aportului lor.
14
In raport de intinderea raspunderii asociatilor vom intalni:
- societati cu raspundere nelimitata
- societati cu raspundere limitata
In raport de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae al societatii vom intalni
- societati de persoane (societati in nume colectiv, societati in comandita simpla)
- societati de capitaluri (societati pe actiuni)
- societate cu raspundere limitata (societate cu unic asociat)
In raport de nationalitatea, cetatenia participantilor la formarea patrimoniului, vom intalni:
- societati cu capital integral romanesc
- societati cu capital integral strain
- societati cu capital mixt
In raport de participarea sau nu a statului la formarea capitalului social vom intalni:
- societati cu capital integral de stat
- societati cu capital privat
In raport de titlurile de valoare vom intalni:
- societati comerciale care emit titluri de valoare
- societati comerciale care nu pot emite titluri de valoare
In raport de modul de reglementare vom intalni:
- societati comerciale al caror regim juridic este stabilit de Legea nr. 31/1990 privind
societatile comerciale, modificata si republicata
- societati comerciale reglementate de legi speciale
- societati bancare al carui statut juridic este reglementat de Legea nr. 58/1998 privind
activitatea bancara
- societatile de microfinantare reglementate de Legea nr. 240 din 2005 privind societatile
de microfinantare
- societatile agrisole al caror statut este stabilit prin Legea nr. 36/1991 privind societatile
agricole si alte forme de asociere in agricultura
- societatile de asigurari reglementate de Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare
si supraveghere a asigurarilor
- societati de intermediere si investitii al caror statut juridic este reglementat de Legea nr.
297/2004 privind piata de capital
Din momentul dobandirii personalitatii juridice, vointa membrilor societatii devine insasi
vointa acestei entitati juridice in cadrul careia vom distinge patru categorii de organe si anume:
- Un organ deliberativ care coordoneaza intreaga politica economica (Adunarea Generala a
Asociatilor si Adunarea Generala Extraordinara a Asociatilor)
- Organ administrativ si de conducere care transpune in practica hotararile organului
deliberativ
- Organul executiv cel care aduce la indeplinire activitatile necesare indeplinirii scopului
societatii si obtine profiturile
- Organul de control al activitatii in randul carora intalnim cenzorii si auditorii financiari
care au rolul de a inform Adunarea Generala, statul si creditorii asupra activitatii desfasurate de
societate
15
Incetarea calitatii de comerciant
Putem defini fuziunea ca fiind un proces de absorbire a unei societati comerciale de catre
o alta societate, de aceeasi factura.
16
Fuziunea se mai poate realiza si prin contopirea a doua sau mai multe societati
comerciale pentru a da nastere unei noi societati. Procesul de fuziune (Merger) a doua soicetati
comerciale priveste crearea, in acest fel, a unei noi societati comerciale, de obicei, pe actiuni.
(Fuziunea dintre doua societati care au domenii de activitate diferite este denumita prin sintagma
„fuziune de tip conglomerat”-conglomerate merger).
In situatia in care se produce o fuziune prin absorbtie societatea care a absorbit
societatea dizolvata capata toate drepturile acesteia si isi asuma obligatiile acesteia.
Cand fuziunea are loc prin contopire drepturile si obligatiile avute de societatea care isi
inceteaza activitatea prin aceasta modalitate trec, firesc, asupra societatii nou infiintate.
Numim divizare impartirea patrimoniului unei societati comerciale, care isi incheie
existenta, intre doua ori mai multe societati care se nasc de aceasta maniera sau care sunt deja
existente.
Atat operatiunea de fuziune cat si cea de divizare trebuie sa fie hotarate de adunarea
generala a fiecarei societati in conditiile prevazute pentru aducerea de modificari actelor
constitutive ale societatilor respective.
Din momentul efectuarii fuziunii ori a divizarii se produce si dizolvarea (fara lichidare)
a societatii care isi inceteaza activitatea. In mod concomitent se procedeaza la transmiterea
universala a patrimoniului sau catre noua societate ori cea existenta deja, in starea in care se
gaseste la momentul fuziunii ori a divizarii.
Transmiterea universala a patrimoniului se face in schimbul atribuirii de parti sociale sau
actiuni ale societatilor comerciale nou infiintate ori deja existente sau a unei sume de bani care
nu poate depasi 10% din valoarea nominala a partilor sociale ori a actiunilor care au fost
atribuite.
Mentionam ca potrivit dispozitiilor legale, fuziunea ori divizarea au loc la urmatoarele
date:
- in situatia in care a fost constituita una sau mai multe societati la data la care noua ori
noile societati au fost inmatriculate in Registrul comertului;
- in celelalte cazuri la data inscrierii in Registrul Comertului a mentiunilor privind
majorarea capitalului de catre societatea absorbanta.
17
De asemenea, la trecerea a 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii insarcinati cu
aceasta activitate va cere radierea societatii din registrul comertului sub mentiunea unei amenzi
judiciare in cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere.
Si o ultima precizare: lichidarea unei societati comerciale nu libereaza in mod automat,
pe asociati sau actionari de deschiderea falimentului in conformitate cu procedura instituita de
Legea nr. 85/2006.
VI I. FALIMENTUL INTERNATIONAL
• Competenta internationala
1. Competenta internationala
- proceduri principale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul are centrul
intereselor principale si a unei
- proceduri locale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul detine un
stabiliment.
18
- legea aplicabila este legea statului membru in care s-a deschis
procedura.
Decizia jurisdictiei care deschide prima procedura in temeiul criteriului centrului principalelor
interese ale debitorului va trebui sa fie recunoscuta in toate celelalte state membre, fara ca aceste
state sa o poata supune unui control. Aceasta intrucat Regulamentul prevede recunoasterea
imediata a deciziilor privind deschiderea, desfasurarea si inchiderea unei proceduri de faliment si
a celor in directa legatura cu aceasta procedura, fara vreo alta procedura sau formalitate (art.16).
Este o aplicare unitara asupra falimentului.
Aceste reguli nu elimina insa orice conflict virtual de jurisdictie: doua jurisdictii deferite
se pot totusi considera deopotriva competente sa deschida o procedura principala cu efecte
universale. Este suficient ca una dintre ele sa retina criteriul sediului social statuar, iar cealalta pe
cel al sediului real. In aceasta privinta, Regulamntul comunitar nu prevede nici un raspuns.
Singura dispozitie existenta este cea prevazuta de art. 3 pct.3 : „atunci cand o procedura este
deschisa conform art.3 pct.1 (procedura principala), orice alta procedura deschisa conform
art.3 pct.2 este o procedura secundara.” Dar aceasta regula nu este aplicabila decat daca
jurisdictia ulterior sesizata accepta sa nu deschida decat o procedura de lichidare si cu caracter
teritorial.
19
2. Legea aplicabila falimentului
Legea falimentului este legea forului (lex fori), ea avand vocatie generala pentru
solutionarea problemelor juridice ale unui faliment. Este solutia pe care o consacra in
unanimitate normele uniforme in materie de faliment :
Potrivit art. 4 din acest Regulament, principiul este acela ca, in absenta unei dispozitii
contrare, se va aplica legea statului membru in care s-a deschis procedura (lex fori concursus),
atat procedurii principale cat si procedurilor locale, atat in privinta deschiderii procedurii cat si in
privinta desfasurarii si inchiderii procedurii falimentului. Este o norma conflictuala uniforma
destinata sa inlocuiasca, in aceasta materie, normele nationale de drept international privat.
Astfel spus, interdependenta dintre competenta judiciara si cea legislativa este deplina,
solutia conflictului de legi fiind data de cea a conflictului de jurisdictie.
20
Art. 4 din Regulament prevede domeniul legii falimentului, printr-o enumerere cu
caracter exemplificativ a aspectelor ce vor fi supuse legii statului de deschidere. Potrivit acestui
text, legea falimentului va prevedea conditiile in care procedura trebuie deschisa, desfasurata si
inchisa, in special :
e) efectele producerii in ceea ce priveste contractele la care debitorul este parte, aflate in
curs de desfasurare ;
i) regulile care stabilesc distributia sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, rangul
creantelor si drepturile creditorilor care au fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii
prin compensatiune sau ca urmare a valorificarii unui drept real ;
j) conditiile si efectele inchiderii procedurii, in special in cazul unui concordat sau plan
de reorganizare ;
21
VIII. TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNATIONALE
1. Notiune. In Dreptul Afacerilor, contractul este definit ca fiind un acord de vointa prin care
doua sau mai multe subiecte de drept, convin sa dea, sa faca ori sa nu faca un anumit lucru. Prin
contractul de comert international se intelege acordul de vointa care a avut loc intre doua sau
mai multe subiecte de drept participante la comertul international, avand domiciliul ori sediul in
state diferite, avand ca finalitate nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice de
comert international.
Intrucat actualmente ponderea contractelor de comert international este mai insemnata ne referim
in continuare la acestea.
2. Trasaturile caracteristice ale contractelor de comert international
• comercialitatea: un contract poate fi comercial ori civil, dupa cum constituie sau nu un
act de comert, dar poate fi comercial, doar pentru o parte si civil pentru cealalta parte;
• internationalitatea: este o alta caracteristica a contractului de comert international, care
decurge din faptul ca un asemenea contract contine elemente de extraneitate
(nationalitatea, sediul sau
2.1. Categorii de contracte de comert international in raport de criteriile dreptului comun
(dreptului civil)
a. In raport cu modul lor de formare contractele de comert international sunt, de regula,
consensuale, ele exprimand vointa manifestata de catre subiectii raportului juridic de comert
international. In principiu, aceste contracte se incheie in forma scrisa.
b. De regula, ne aflam inaintea unor contracte cu titlu oneros, deoarece au ca finalitate
declarata obtinerea pentru parti a unui profit.
c. Contractele de comert international sunt sinalagmatice dupa scopul lor, avand in vedere
faptul ca dau nastere la drepturi si obligatii corelative pentru parti.
d. Contractul de comert international are caracter comutativ pentru ca atat existenta, cat si
intinderea prestatiilor la care se obliga partile sunt certe si determinate (ori determinabile),
din chiar momentul incheierii actului juridic respectiv.
e. Contractele de comert international sunt acte si fapte de comert deoarece ele tind la
obtinerea unui profit, pentru ambele parti.
2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comert international
a. In functie de efectele pe care le vor genera contractele de comert international (ca de altfel
toate tipurile de contracte), se impart in: constitutive, translative si declarative de drepturi.
a.1. Contractele de comert international cu caracter constitutiv sunt cele ce privesc, de
obicei, crearea unor drepturi subiective, pe seama celor doua parti, ori a unui tert. De regula,
acestea sunt drepturi de creanta si vor fi intalnite in contractele de mandat, de depozit,
comision, transport, consultanta.
a.2. Sunt contracte de comert international translative de drepturi cele care transmit unele
drepturi reale, de la un titular de drepturi la altul.
a.3. Contractele declarative de drepturi sunt mult mai rar intalnite in comertul international,
iar prin ele se constata si se confirma pentru parti unele drepturi.
22
b. Dupa modul lor de executare contractele de comert international se impart in contracte
cu executare imediata, succesiva sau continua.
b.1. Contractele de comert international cu executare imediata sunt cele care au ca obiect
indeplinirea, de indata, a uneia sau mai multor prestatii.
b.2. Contractele de comert international cu executare succesiva sunt cel mai adesea
intalnite in practica de comert international.
b.3. Contractele comerciale internationale cu executare continua cuprind obligatii care pot
fi indeplinite de catre debitor in mod neintrerupt.
c. In raport de corelatia in care se afla, contractele de comert international se impart in
contracte principale si contracte accesorii.
c.1. Sunt denumite contracte principale acele acorduri de vointa ale partilor care sunt de sine
statatoare, iar existenta lor nu depinde de clauzele altui contract.
c.2. Contractele accesorii sunt cele care nu au o existenta de sine statatoare, valoarea lor
juridica este conditionata de existenta unui contract principal.
d. Dupa natura obligatiilor care intra in continutul lor contractele internationale se divid
in contracte care genereaza obligatia de a da, de a face sau de a nu face.
d.1. Contractele care genereaza obligatia de a da (dare) sunt cele translative de drepturi
reale, carora lise adauga contractele care implica o contraprestatie pecuniara, indiferent de
natura acesteia: pret, comision, chirie, navlu, prima de asigurare, etc.
d.2. Contractele care genereaza obligatia de a face (facere) sunt intalnite in sfera executarii
de lucrari si in aceasta privinta este clasic contractul de antrepriza, precum si cele de prestari-
servicii, cum sunt cele de consulting, comision, mandat, etc.
d.3. Contractele care genereaza obligatia de a nu face (non facere) sunt mai rar intalnite in
comertul international, iar exemplul cel mai elocvent este obligatia concreta de a se abtine de
la anumite actiuni, pe care si-o asuma una dintre partile contractante ori chiar ambele.
e. Dupa natura obligatiilor carora le da nastere contractele de comert international, acestea
se pot clasifica in contracte care genereaza obligatii de rezultat si contracte care genereaza
obligatii de mijloace.
e.1. Participantii la raporturile de comert international isi asuma obligatii de rezulta, intrucat
prin finalitatea urmarita acestea sunt de esenta comertului, in general vorbind.
e.2. Contractele de comert international pot da nastere si la obligatii de mijloace (de
diligenta).
23
a.2. Contracte mixte (semiinternationale), incheiate intre subiecte de drept care apartin
ordinii juridice internationale din state diferite. Specificitatea acestor contracte (numite in
dreptul comercial englez state contracts) este conferita de faptul ca una dintre parti este un
stat, care in raporturile comerciale actioneaza potrivit principiului de jure gestionis, iar
cealalta parte este o persoana fizica ori o persoana juridica ce apartine de ordinea juridica
nationala a altui stat.
b. In raport de obiectul lor, contractele de comert international se clasifica in cinci
categorii:
b.1. Contracte translative de drepturi, care au ca obiect transmiterea drepturilor reale ori a
celor de creanta intre parti.
b.2. Contracte de prestari de servicii, care au ca obiect o prestare de servicii la care una
dintre parti se obliga in favoarea celelilalte parti.
b.3. Contracte de executare de lucrari, al caror obiect este realizarea de lucrari de constructii
sau a unor lucrari de montaj.
b.4. Contracte de cooperare economica internationala si tehnico-stiintifica, prin
intermediul carora au loc derularea raporturilor juridice privind productia si comercializarea
de bunuri, executarea de lucrari, transferul de tehnologie avansata, etc.
b.5. Contracte de aport valutar, care au ca obiect sporirea rezervelor valutare ale
participantilor la operatiunile de comert international. Aceste contracte se concretizeaza prin
cumpararea si reexportarea de produse, efectuarea de operatiuni speculative cu devize si
altele asemenea.
c. In raport cu complexitatea lor, contractele de comert international se clasifica in:
c.1. Contracte comerciale internationale unitare, care au la baza un singur acord de vointa
intre parti. Din aceasta categorie enumeram contractul de vanzare comerciala, comisionul
comercial international, mandatul comercial international, depozitul international.
c.2. Contracte comerciale internationale mixte, in cadrul carora acordul de vointa al partilor
contractante genereaza drepturi si obligatii caracteristice pentru cel putin doua contracte
unitare (de tip monolit).
c.3. Contracte comerciale internationale complexe care desemneaza o pluralitate de
contracte comerciale internationale distincte, interdependente, care impreuna constituie un
ansamblu contractual creat prin vointa juridica a partilor, care are drept scop o anumita
finalitate, de asemenea agreata de parti.
d. In functie de durata pentru care se incheie, contractele comerciale internationale se vor
clasifica dupa cum urmeaza:
d.1. Contracte de scurta durata, incheiate pentru operatiuni ocazionale si a caror durata nu
depaseste 1 an.
d.2. Contracte cu durata medie, incheiate pe o perioada de timp de pana la 5 ani, acestea
fiind regula in sfera comertului international.
d.3. Contracte de lunga durata, incheiate de parti pe o perioada de timp care excede duratei
de 5 ani.
24
IX. FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL
25
b. colaborarea partilor pentru ca negocierea sa nu depaseasca, in timp, o durata strict
necesara informarii si clarificarii cadrului contractual
c. pastrarea confidentialitatii asupra informatiilor primite, daca aceste informatii nu au
un caracter public evident
d. evitarea repunerii in discutie a clauzelor contractuale asupra carora s-a cazut deja de
acord
e. anuntarea imediata a celeilalte parti a hotararii de a intrerupe negocierile, temporar
sau definitiv
f. evitarea negocierilor paralele, afara numai daca partea interesata si-a declarat expres
intentia ori si-a rezervat dreptul de a intra in contact si de a negocia si cu alti
potentiali parteneri .
respectarea termenelor prevazute de parti pentru incheierea diferitelor faze ale negocierii
II. ETAPA INCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI
Contractul se considera a fi incheiat in momentul in care s-a realizat acordul de vointa
dintre partile contractante, in conditiile legii aplicabile contractului.
In dreptul roman se considera ca momentul incheierii contractului este cel in care
acceptarea ofertei a ajuns la ofertant si acesta a luat cunostinta de continutul acesteia.
In dreptul uniform, care are la baza Conventia de la Haga, din 1964, se apreciaza ca un
contract este format atunci cand acceptarea este receptionata la adresa persoanei ofertantului.
Legea aplicabila contractului de comert international
Determinarea legii aplicabile contractului de comert international se face, de regula prin
acordul partilor. In dreptul comertului international se admite ca partile sa desemneze legea care
va guverna formarea, efectele, executarea si stingerea obligatiilor contractuale reciproce. Vointa
partilor preintampina un eventual conflict de legi, datorat caracterului de internationalitate al
contractului. Partile au posibilitatea de a schimba legea aplicabila contractului oricand, pe toata
durata executarii contractului, cu conditia de a nu aduce atingere validitatii formei contractului
sau drepturilor dobandite de terti.
Actul normativ care reglementeaza posibilitatea alegerii legii aplicabile contractului –
care este Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept international privat – da posibilitatea
partilor sa aleaga potrivit vointei lor comune legea aplicabila contractului, in integralitatea sa ori
numai unei anumite parti a contractului. Exista astfel posibilitatea legala de a supune un singur
contract mai multor sisteme de drept.
In situatia in care partile nu convin asupra leii aplicabile contractului, aceasta va fi
stabilita de catre organul de jurisdictie, potrivit normelor generale. Astfel, in prezent legea
aplicabila contractului este data de legea statului in care debitorul obligatiei contractuale sau al
prestatiei caracteristice isi are, la dat incheierii contractului, domiciliul, resedinta, sediul social
ori fondul de comert. Norma aplicabila, stabilita tot de Legea nr.105/1992, reprezinta o
concretizare a principiului potrivit caruia daca partile nu au ales legea aplicabila contractului, va
fi luata in considerare legea statului cu care contractul are cele mai stranse legaturi. In afara de
aceasta posibilitate de determinare a legii aplicabile contractului de comert international, in
subsidiar, Legea nr.105/1992 retine pentru anumite categorii de contracte – cum sunt contractul
de schimb sau contractul international de vanzare-cumparare - si alte solutii de supunere a
contractului unui anumit sistem de drept. Asupra acestui aspect vom reveni atunci cand vom trata
pe larg aceste contracte.
26
Pe langa identificarea partilor – nume sau denumire, domiciliu sau sediu - , a obiectului
si cauzei contractului, precum si prevederea duratei lui, partile vor conveni asupra termenelor si
locului de executare a obligatiilor, asupra modului de garantare a obligatiilor, a platii, etc.
Un contract comercial international va cuprinde obligatoriu si in functie de obiectul sau
clauze legate de calitatea si cantitatea marfurilor, precum si clauze referitoare la rãspunderea
contractualã.
De asemenea, se vor prevedea si clauze asiguratorii, ca mijloc de aparare contra
fluctuatiilor preturilor.
Clauze contractuale tipice: de continuitate si mentinere a raporturilor comerciale
traditionale intre parteneri; de forta majora; de exclusivitate; de confidentialitate; privind
modalitatile de plata; privind raspunderea partilor; de solutionare a litigiilor.
Aceste clauze poarta denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, in cele ce
urmeaza :
A. CLAUZA COMPROMISORIE – aceasta clauza reprezinta acordul partilor, exprimat in
cuprinsul contractului sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile ce s-ar putea naste in
legatura cu contractul pe care l-au incheiat arbitrajului institutional sau ocazional (ad-hoc),
renuntand la dreptul de a se adresa pentru aceasta organelor jurisdictionale ale statelor.
B. CLAUZA DE MENTINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE VALUTARA si
CLAUZA MULTIVALUTARA– aceste clauze reprezinta prevederi contractuale menite sa
repartizeze riscul monetar intre partile contractante si sa previna cresterea pretului
marfurilor sau serviciilor prin deprecierea unitatii monetare de plata.
C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE – aceasta clauza permite uneia dintre partile
contractante sa se prevaleze fata de cocontractantul sau de oferta mai favorabila avansata de
catre un tert concurent, pentru o operatiune similara.
D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT – prin aceasta clauza, promitentul
se obliga fata de cocontractantul sau sa ii acorde conditiile cele mai avantajoase pe care le-
ar consimti, pe parcursul executarii contractului, in favoarea unui tert cu care ar incheia o
operatiune comerciala similara.
E. CLAUZA DE HARDSHIP – in temeiul acestei clauze, oricare dintre parti este
indreptatita sa solicite adaptarea contractului incheiat, daca s-au modificat circumstantele
in considerarea carora partile s-au angajat initial, iar aceasta modificare a determinat
agravarea considerabila a prestatiei uneia din ele.
F. CLAUZA PENALA – prin aceasta clauza, partile pot sa prevada in cuprinsul
contractului ca debitorul sa plateasca, cu titlu de despagubire, o suma de bani ori sa
indeplineasca o alta prestatie, daca nu executa sau executa necorespunzator ori cu intarziere
obligatia asumata.
G. CLAUZE LIMITATIVE DE RASPUNDERE – aceste clauze pot fi incluse in contract,
dar cu conditia mentinerii pozitiei de egalitate a partilor. Prin aceste clauze debitorul poate
fi degrevat, dar numai partial de raspunderea pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor
asumate.
H. CLAUZA DE FORTA MAJORA – prin aceasta clauza cocontractantii pot conveni ca
partea care a fost impiedicata de o imprejurare de forta majora, externa, imprevizibila si
invincibila sa isi execute partea sa de obligatie sa fie exonerata de raspunderea contractuala.
I. CLAUZE DE INTERPRETARE – aceste clauze sunt incluse, de regula, in preambulul
contractelor si sunt contin referiri la obiectivele contractelor, competentele partilor, interesul
economic si social al contractului, natura juridica a demersurilor precontractuale, definirea
unor termeni cheie si la stabilirea criteriilor de determinare a vointei reale a partilor.
27
J. PACTUL DE PREFERINTA – prin pactul de preferinta, una dintre parti (promitent) se
angajeaza fata de cealalta parte (beneficiar) sa-i propuna in viitor sa incheie o anumita
operatiune comerciala al carei continut nu a fost inca determinat, inainte de a contracta cu
un tert. In domeniul industrial, pactul de preferinta este intalnit sub denumirea de clauza
primului refuz prin care una dintre parti se obliga sa transmita cu prioritate ofertele sale
viitoare cocontractantului sau si numai in cazul in care acesta refuza ofertele sa contracteze
cu tertii.
K. CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE - aceasta clauza este prevazuta de parti pentru
asigurarea protectiei unor informatii transmise in special in contractele de engineering,
asistenta tehnica, vanzare, publicitate.
L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE – este inclusa in special in contractele de agent, de
concesiune exclusiva si de franchising. Prin aceasta clauza una dintre partile contractante
are beneficiul exclusivitatii reprezentarii celeilalte parti sau desfacerii produselor acestuia
pentru o anumita perioada, intr-un anumit sector de activitate si pe un anumit teritoriu.
M. CLAUZA DE NECONCURENTA – aceasta clauza defineste obligatia contractuala pe
care una dintre parti si-o asuma de a nu indeplini o activitate profesionala determinata, in
detrimentul celeilalte parti.
29
c) In cazul ambiguitãtii clauzelor prestabilite, propuse de una dintre pãrtile contractante, sunt
interpretate in favoarea celeilalte pãrti. Astfel, oricine invocã o stipulatie in favoarea sa, trebuie
sã o dovedeascã atunci cand cealaltã parte o contestã (art. 1169 Codul civil roman).
d) In ipoteza in care ambele pãrti contractante propun drept conditii generale clauze prestabilite,
intre care existã neconcordantã, interpretarea va tine seama cu precãdere de cele care au fost
propuse de cumpãrãtor, a cãrui propunere este ulterioarã celei fãcute de vanzãtor si care este
consideratã a fi acceptatã si, in consecintã, opozabilã ambelor pãrti.
30
a) Creditorul poate sã nu aducã la indeplinire prestatia sa, in situatia in care debitorul nu si-o
indeplineste pe a sa, avand in vedere cã drepturile si obligatiile din contractele de comert
international sunt corelative.
36
b) Creditorul care nu si-a indeplinit integral prestatia sa, are dreptul sã cearã si sã obtinã
rezilierea sau rezolutiunea contractului de comert international.
c) In cazul neexecutãrii fortuite a obligatiilor care au fost asumate in mod reciproc de cãtre pãrti,
sarcina riscului se distribuie intre creditor si debitor.
Contractul de comert international poate fi reziliat sau rezolutionat in conditiile legii si cu
efecte specifice fiecãreia dintre aceste institutii de drept (desfiintarea contractului, repunerea
pãrtilor in situatia anterioarã, solicitarea de despãgubiri).
32
Sediul materiei se aflã in Capitolul XIV, Cartea a VI a din C. proc. civilã, la care se
recurge in cazul in care nu existã o conventie arbitralã.
Problema care se pune, in primul rand, este de a afla instanta judecãtoreascã competentã
in solutionare, precum si determinarea raportului de comert international cu element de
extraneitete. In general, toate legislatiile nationale cuprind norme care contribuie lastabilirea
competentei instantelor din statele respective.
In conformitate cu dispozitiile procesual civile din tara noastrã, competenta in
solutionarea unui litigiu cu element de extraneitate este instanta de la domiciliul paratului (sediul
societãtii comerciale parate).
In cazul litigiilor privind imobilele, competenta revine instantei locului unde sunt situate
acestea. In cazul anulãrii, rezolutiunii sau a rezilierii unui contract, este competentã si instanta
locului executãrii obligatiei.
Procedura de solutionare a litigiilor de comert exterior in fata instantei de judecatã este
stabilitã de legea forului (Lex fori); in procedura executãrii silite a hotãrarilor judecãtoresti este
stabilitã de legea tãrii de executare a acestor hotãrari.
33
In unele state, in scopul constituirii unei asemenea instante arbitrale, ca si pentru
derularea corespunzãtoare a procedurii contencioase, existã o autoritate competentã, care
desemneazã, la momentul solicitãrii, arbitrii si solutioneazã cererile de recuzare a acestora.
Pe baza autonomiei de vointã a pãrtilor este stabilitã insãsi procedura de arbitraj, prin
conventia pãrtilor (conventie arbitralã).
Arbitrajul fortat existã atunci cand legea prevede, in mod expres, cã orice contencios
trebuie solutionat numai pe cale de arbitraj si numai dupã o anumitã procedurã.
4.REGIMUL ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONALIN ROMANIA
In baza Decretului-lege nr.139/1990, in Romania functioneazã ca arbitraj institutional
Curtea de Arbitraj Comercial International, care fiinteazã pe langã Camera de Comert si
Industrie a Romaniei.
Ea functioneazã ca organism permanent de arbitraj, neguvernamental, lipsit de
personalitate juridicã, independent in exercitarea atributiilor jurisdictionale ce ii revin conform
competentelor atribuite.
Competentele si modalitatea desfãsurãrii activitãtii Curtii de Arbitraj sunt statuate de
cãtre Colegiul acesteia.
Curtea de Arbitraj este alcãtuitã din 35 – 40 arbitrii, numiti de Comitetul executiv al
Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, la propunerea Presedintelui in functiune al Curtii de
Arbitraj, pe o duratã de 3 ani, dintre specialistii cu experientã in domeniul dreptului comercial si
a relatiilor economice internationale.
Curtea de Arbitraj isi indeplineste atributiile prin complete de arbitraj,
alcãtuite din 3 arbitrii sau printr-un arbitru unic sau desemnati conform regulamentelor de
procedurã arbitralã.
5. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ARBITRAJULUI AD-HOC IN
ROMANIA
Acelasi act normativ, Decret-lege nr.139/1990, organizeazã si aceastã formã de arbitraj,
pentru solutionarea litigiilor comerciale internationale.
Camera de Comert si Industrie poate organiza arbitrajul ad-hoc, doar dacã intre pãrti
existã o conventie arbitralã scrisã ori la cererea comunã a ambelor pãrti sau numai a uneia dintre
ele, in cazul in care cealaltã parte acceptã cererea respectivã.
36
XII. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE VANZARE DE MARFURI
37
Evictiunea este pierderea dreptului de proprietate asupra mãrfii, in totalitate sau in parte
ori tulburarea cumpãrãtorului in exercitarea dreptului de proprietate, prin valorificarea de cãtre
tert a unui drept, intemeiat inclusiv pe dreptul de proprietate industrialã, care exclude, in
totalitate sau in parte, dreptul cumpãrãtorului asupra mãrfii ce i s-a predat.
Vanzãtorul garanteazã numai contra tulburãrilor de drept provocate de exercitarea de
cãtre tert a unui drept asupra mãrfii predate, nu si impotriva tulburãrilor de fapt, de care
cumpãrãtorul se poate apãra singur, prin mijloace legale.
e) Garantarea contra viciilor bunului
In momentul predãrii, marfa trebuie sã fie concordantã cu cea contractatã, respectiv sã fie
de tipul si cu calitãtile convenite. Conformitatea mãrfii se determinã in momentul transmiterii
riscurilor contractuale, in care scop se face verificarea calitãtii si a cantitãtii ei. Vanzãtorul
rãspunde pentru viciile ascunse, impotriva cãrora il garanteazã pe cumpãrãtor.
In practicã, de regulã, calitatea mãrfii este stabilitã de pãrti prin contract, standarde, caiete
de sarcini etc. Dacã marfa are vicii, cumpãrãtorul are posibilitatea sã cearã rezolutiunea
contractului sau reducerea pretului.
f) Plata pretului - Se face in ziua (perioada) si in locul convenite prin contract. In lipsa unei alte
intelegeri a pãrtilor, plata trebuie fãcutã in locul si la data predãrii mãrfii. In comertul
international, care practic nu cunoaste plata in numerar, problema plãtii se rezolvã prin contract,
pãrtile convenind asupra modalitãtilor de platã: acreditiv documentar, incasso, documentele in
schimbul cãrora se face plata (facturã, scrisoare de transport, certificat de calitate etc), cat si
asupra locului plãtii (banca respectivã).
g) Dreptul aplicabil ca Lex venditionis -In aceastã privintã trebuie sã procedãm la identificarea
normelor conflictuale, care determinã sistemul de drept potrivit cãruia problema respectivã isi va
gãsi solutionarea (legea aplicabilã contractului de vanzare-cumpãrare), deoarece orice contract
va produce efecte numai in mãsura in care va fi recunoscut de lege.
Conform dreptului international privat roman, cea mai importantã normã conflictualã este
principiul autonomiei de vointã a pãrtilor (Lex voluntatis), in baza cãruia conditiile de
valabilitate si efectele contractului de vanzarecumpãrare vor fi carmuite de legea aleasã de cãtre
pãrti (art. 73 si 74 din Legea 105/1992).
Legea care carmuieste contractul poate fi aleasã atat direct, expres, cat si tacit, dar
neindoielnic, fie in momentul incheierii contractului, fie ulterior, panã la inceperea dezbaterilor
asupra unui litigiu nãscut din contract.
Dacã pãrtile nu au ales legea carmuitoare a contractului, se va aplica legea care are cea
mai stransã legãturã cu contractul (art. 77 din Legea 105/1992), respectiv legea debitorului
prestatiei caracteristice (in cazul contractului de vanzare-cumpãrare prestatia caracteristicã
apartine vanzãtorului).
Art. 88 din Legea 105/1992 dispune cã la vanzarea de bunuri mobile corporale, contractul
este supus legii statului in care vanzãtorul, la data incheierii contractului, dupã caz, avea
domiciliul sau, in lipsã, resedinta ori fondul de comert sau sediul social.
Ca exceptie de la art. 88 din Legea 105/1992, contractul de vanzare-cumpãrare
comercialã este supus legii statului in care cumpãrãtorul are fondul de comert sau sediul social,
dacã negocierile au fost purtate si contractul a fost incheiat de pãrti prezente in acel stat sau dacã
contractul prevede in mod expres cã vanzãtorul trebuie sã execute obligatia de predare a mãrfii in
acel stat (art. 89 din Legea 105/1992).
Legea 105/1992, prin art. 91, acoperã in principal: interpretarea contractului; drepturile si
obligatiile pãrtilor; executarea obligatiilor izvorate din contract; momentul de la care
cumpãrãtorul are dreptul la productele si fructele bunului sau mãrfii predate; momentul de cand
cumpãrãtorul suportã riscurile privind marfa transmisã; validitatea si efectele intre pãrti a clauzei
38
de rezervã a proprietãtii; consecintele neexecutãrii contractului, inclusiv obtinerea de reparatii
pentru prejudicii, cu exceptia chersiunilor ce sunt supuse legii procedurale a forului; modul de
stingere a obligatiilor izvorate din contract; decãderea intemeiatã pe expirarea unui termen;
consecintele nulitãtii contractului.
De retinut cã unele situatii juridice nu intrã in sfera acestei Lex contractus (Legea 105/1992):
−efectele reale ale contractului (transferul dreptului de proprietate) sunt supuse lui Lex rei sitae
(art. 49 si 52 din Legea 105/1992) intrã deci sub incidenta lui Lex rei sitae clasificarea bunurilor
si drepturilor reale, regimul de proprietate, garantiile reale, modul de dobandire a drepturilor si a
cauzelor de stingere a dreptului;
−termenele si procedura de verificare a mãrfii predate, precum si mãsurile ce pot fi luate dacã
marfa este refuzatã sau sunt supuse legii statului in care este efectuatã receptia, in afarã de
cazurile in care pãrtile nu au convenit altfel (art. 92 din Legea 105/1992).
7. FORME SPECIALE DE VANZARE
a. Vanzarea prin burse
Bursa este o institutie a economiei de piatã, care indicã situatia economicã si influenteazã
preturile pe plan mondial.
Dupã obiectul lor de activitate, bursele se divid in: burse de mãrfuri, burse de valori si
burse pentru operatiuni ajutãtoare.
Bursele de marfuri au ca obiect tranzactionarea produselor fungibile vandute calitativ,
substituibile si conservabile.
Bursele de valori au ca obiect hartiile de valoare (actiuni si titluri de credit, de toate categoriile).
Ele atrag disponibilitãtile economice existente pe piatã de pa persoane si le utilizeazã in
sectoarele economice.
Bursele pentru operatiuni ajutatoare comertului international pot fi: de asigurãri (Loyd’s,
Londra) si de navlosire (Piure, New York etc).
Dupã forma de organizare vom intalni: burse private (infiintate si organizate de
particulari) si burse infiintate si organizate de stat.
Toate operatiunile de vanzare-cumpãrare la bursã se perfecteazã de cãtre membrii bursei,
care au rol de intermediari profesionisti. Acestia se impart indouã categorii:
• brokerii sunt intermediari care primesc ordine de le persoane din afara bursei si sunt
plãtiti din comisioanele pe care le incaseazã ca urmare a tranzactiilor incheiate;
• dealerii sau jobberii incheie acelasi fel de operatiuni, insã pe cont propriu.
La bursã preturile se numesc cotatii sau cursuri, iar nivelul lor este stabilit zilnic. Cotatiile
se afiseazã zilnic in holul bursei si se publicã in presã.
La bursele de mãrfuri, pentru a facilita incheierea operatiunilor, se utilizeazã conditii
uniforme izvorate din uzantele comerciale (sunt uniformizate calitatea mãrfii, mãrimea
tranzactiei, termenul de livrare si de platã etc).
In cadrul bursei existã douã feluri de operatiuni:
- pe bani (cash), cand livrarea mãrfii este imediatã sau la disponibil;
-operatiuni la termen, cand livrarea mãrfii are loc la o datã ulterioarã.
b. Licitatiile
Licitatiile internationale reprezintã o piatã specialã, care concerteazã oferta sau cererea unor
mãrfuri si servicii.
Atat licitatiile interne, cat si cele internationale valorifica marfuri care nu sunt
tranzactionate prin intermediul bursei.
In functie de pozitia sau calitatea organizatorilor, licitatiile sunt de import sau de export.
Licitatiile de export sunt instituite de producãtori, vanzãtori sau de cãtre persoane
specializate. De regulã, ele sunt organizate de agenti specializati (auction brokers), societãti
39
comerciale si bãnci. In unele tãri, licitatiile sunt supravegheate de oficiali, numiti commissaires
priseurs in Franta, deurwearder in Olanda si huissier in Belgia.
Procedura licitatiei are douã tehnici de stabilire a pretului:
- tehnica pretului crescãtor;
- tehnica pretului descrescãtor.
Licitatia se finalizeazã cu o notã de vanzare-cumpãrare, care tine loc de contract scris. In
baza acestei note se elibereazã, dupã achitarea pretului de cãtre cumpãrãtor, ordinul de livrare a
mãrfii.
Licitatiile de import se organizeazã pentru cumpãrarea de produse, instalatii si atribuirea
lucrãrilor de constructii. Acest tip de licitatii prezintã urmãtoarele avantaje: numãr mare de
oferte, decizii obiective si rentabile, cunoasterea pietei exterioare etc. Aceste licitatii se deruleazã
prin douã metode:
-licitatii obisnuite, la care comanda se atribuie in ziua organizãrii;
-supralicitatiile, cand atribuirea comenzii este conditionatã de imprejurarea cã intr-un anumit
interval de timp de la tinerea licitatiei sã nu intervinã o altã licitatie mai avantajoasã.
Adjudecarea licitatiei se face printr-un proces verbal prin care comisia anuntã
participantilor hotãrarea luatã. Totodatã, comisia comunicã in scris firmei care a obtinut
comanda, data panã la care va putea incheia contractul de import.
In aceasta sectiune finala, prezentam in mod sintetic cele mai actuale contracte de comert
international, mai des intalnite.
a) Contractul de concesiune exclusiva
Prin definitie, ne aflãm inaintea unei operatiuni comerciale, prin care o persoanã
(concedent) vinde mãrfuri unei alte persoane (concesionar), care, la randul sãu, le revinde
clientilor sãi.
Concedentul se obligã, prin semnarea acestui contract, sã asigure concesionarului
aprovizionarea, le termenele si in conditiile prestabilite, cu mãrfurile de care cel din urmã are
nevoie. La randul sãu, concesionarul se obligã sã revandã mãrfurile cumpãrate de la concedent,
fãrã a-l concura, intr-un ritm potrivit.
b) Contractul de franchising
Prin acest contract, franchisorul (concedentul) acordã unei alte persoane, numitã
franchisee (concesionar), concesionarea unei mãrci, impreunã cu mijloacele necesare
comercializãrii mãrfurilor si serviciilor respective.
Franchisorul se obligã sã asigure pentru franchisee rentabilitatea investitiilor si sã
supravegheze activitatea comercialã a concesionarului, in corelatie cu concesionarea mãrcii sale
de fabricã ori a celei de serviciu.
In cazul acestui contract, dacã o parte nu aduce la indeplinire obligatiile stipulate,
opereazã rezilierea de plin drept.
40
c) Contractul de licenta
Constã in acordul intervenit intre titularul unui brevet (licentiator) si un beneficiar
(licentiat), in temeiul cãruia se transmite cãtre cel de al doilea dreptul de folosintã a unei inventii
sau inovatii.
In functie de drepturile pe care licentiatorul le acordã, in mod contractual, licentiatului,
putem vorbi despre: contract de licentã exclusivã, atunci cand licentiatorul isi cedeazã dreptul de
a mai acorda alte licente-nelimitate sau depline ori limitate(perioadã, mod de aplicare a licentei,
obiectul contractului); licentã neexclusivã (licentã simplã), cand dreptul licentiatului rezidã in
utilizarea inventiei conform termenelor si conditiilor convenite de pãrti.
La randul lor, licentele depline pot fi si ele depline sau limitate, cu precizarea necesarã cã
licentele neexclusive limitate au stipulãri referitoare la: intinderea in spatiu, preturi de vanzare,
cantitatea obiectelor produse, precum si orice alte termene si conditii convenite de cãtre pãrti.
d) Contractul de know-how
Este operatiunea comercialã de transmitere de la furnizor la beneficiar a unor cunostinte
tehnice, informatii, documentatii, procedee si tehnologii complexe, in termenele si conditiile
asupra cãrora pãrtile au convenit.
Contractele de acest tip se clasificã dupã complexitatea operatiunii care face obiectul
contractului si dupã interferarea cu alte operatiuni.
Dupã complexitatea operatiunii de efectuat:
−contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic determinat prin acte simple;
−contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic determinat prin acte complexe
si stabilite in mai multe faze.
Dupã gradul de interferare cu alte operatiuni, vom intalni: contracte de know-how pur,
cand nu ne aflãm in prezenta unui transfer conditionat de o altã operatiune; contracte de know-
how combinat, cand transferul este ori o consecintã a altor operatiuni sau un accesoriu; contracte
de know-how complementar, cand conditiile de transfer necesare unor conventii distincte se
stabilesc in mod separat.
Furnizorul este obligat sã transmitã beneficiarului, pe langã cunostintele tehnice, si asistenta
tehnicã, dreptul de a utiliza marca sa de fabricã, dreptul de folosire exclusivã a procedeului
tehnic respectiv, precum si garantia cã vor rezulta beneficiile scontate din aplicarea procedeului
ori a cunostintelor transferate. La randul sãu, beneficiarul are obligatia sã plãteascã pretul
convenit, sã asigure confidentialitatea si calitatea produselor ori a rezultatelor obtinute.
Dupã expirarea termenului care a fost stipulat in contract, obiectul acestuia intrã in
domeniul public, fiecare parte avand dreptul sã utilizeze liber si gratuit toate cunostintele,
informatiile si documentatiile transmise prin contractul de know-how.
e) Contractul de consulting-engineering
Este acordul prin care o parte, numitã furnizor, de obicei o societate comercialã
specializatã, presteazã o gamã largã de operatiuni de consultingengineering celeilalte pãrti,
numitã beneficiar, la comanda si in folosul acesteia.
Consultingul constã in studierea si cercetarea in favoarea beneficiarului a posibilitãtilor tehnice si
comerciale, in baza rezultatelor stiintifice si a experientei. La randul sãu, engineeringul cuprinde
totalitatea studiilor in baza cãrora se realizeazã un proiect, precum si preparativele aducerii la
indeplinire a unui anumit obiectiv ingineresc.
Dacã consulting-engineering-ul il constituie prestatii ingineresti pregãtitoare, care fac
obiectul unor contracte speciale (distincte sau accesorii), in practicã sunt deseori intalnite si
41
contractele de commercial engineering. Ele includ prestãri de servicii, operatiuni realizate prin
mijloace juridice (achizitionãri), studii ingineresti pentru finalizarea unor masini si utilaje
performante.
Desi contractul de consulting-engineering cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul
commercial-engineering obligatii de rezultat, o diferentiere netã intre aceste obligatii este dificil
de operat.
42
XIV.CONTRACTELE DE TRANSPORT INTALNITE IN COMERTUL
INTERNATIONAL
43
2. Solutionarea litigiilor privind derularea contractelor de transport international
a) Contractul de transport rutier international de mãrfuri pe sosele, efectuat cu titlu oneros,
cu vehicule, cu precizarea cã locul primirii bunurilor de la expeditor si locul predãrii acestora
destinatarului se aflã in tãri diferite, dintre care cel putin una este tarã contractantã.
Se prezumã cã mãrfurile au fost predate in conformitate cu cele consemnate in scrisoarea
de trãsurã, dacã destinatarul nu a constatat starea lor in momentul predãrii ori in cel mult 7 zile,
cand pierderile sau avariile nu sunt aparente.
Solutionarea litigiilor este de competenta organului de jurisdictie:-dintr-o tarã contractantã
asupra cãreia pãrtile contractante au cãzut de comun acord; -organului de jurisdictie de la
resedinta sau sediul paratului (sucursalei, agentiei); -organului de jurisdictie de la locul preluãrii
mãrfurilor sau de la locul prevãzut pentru predarea mãrfurilor.
Actiunile care decurg din raporturile contractuale se prescriu in termen de un an, iar in
cazul dolului sau a unei culpe grave, in trei ani.
b) Contractele de transport feroviar de marfuri.
Regimul reclamatiilor administrative care pot fi adresate cãii ferate, ca si modalitãtile
prin care se pot intenta actiuni judecãtoresti impotriva acesteia, sunt stipulate in mod amãnuntit
in „Regulile Uniforme privind contractul de transport feroviar international al mãrfurilor” (CIM).
Primirea mãrfurilor de cãtre destinatar stinge orice actiune care poate fin indreptatã impotriva
cãii ferate in baza CIM care reglementeazã cã termenul de prescriptie este de un an. Termenele,
conditiile si modalitãtile menite sã garanteze transportul feroviar sunt stipulate in reglementãri
regionale, care trebuie obligatoriu consultate.
44
despãgubire poate fi exercitatã chiar si dupã expirarea termenului de prescriptie, dacã este
exercitatã in termenul fixat de legea statului unde a fost inceputã procedura.
e) Contractul de transport international aerian.
In conformitate cu prevederile conventiilor international in materie, orice actiune
intentatã privind transportul efectuat de cãtre transportatorul de fapt poate fi exercitatã impotriva
acestuia sau impotriva transportatorului contractual ori impotriva ambilor. In cazul in care
actiunea a fost indreptatã numai impotriva unuia din cei doi transportatori, acesta are dreptul sã
introducã in cauzã pe celãlalt transportator.
45
Bibliografie facultativa
Jenica Dragan, Dreptul Comertului International, curs universitar, Ed. Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2005
Dumitru Mazilu, Dreptul comertului international, tratat, vol. I si II, Editura Lumina Lex, 2001
Brandusa Stefanescu, Dreptul comertului international, Cluj, 1986
Octavian Capatana, Brandusa Stefanescu, Tratat de Drept al comertului international, Editura
Academiei, vol. I, partea generala, 1985, vol. II, partea speciala, 1987
Brandusa Stefanescu, Ion Rucareanu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1993
Brandusa Stefanescu, Octavian Capatana, Dictionar juridic de comert exterior, Bucuresti,
1986
Dragos Alexandru Sitaru, Victor Babiuc, Dreptul Comertului International - tratat, vol. I, 1995,
vol. II, 1996, Editura Actami, Bucuresti
Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1994
Victor Babiuc, Riscurile contractuale in vanzarea comerciala internationala, Editura Stiintifica
si Enciclopedica, Bucuresti,1982
Ion Bindiu, Dreptul comertului international, Editura Paralela 45, Bucuresti, 2001
Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comertului international(tratat), Editura Lumina Lex,
1995
Y. Laoussouarn, J.D.Bredin, Droit du commerce international, Sirey Paris, 1973
D.David, F.Grivart de Kerstrat, Les contracts en droit anglais, LGJD, Paris, 19
Diana Ungureanu, Faliment international, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pag. 52-116.
Gheorghe Piperea, Institutia falimentului in dreptul international privat, in R.D.C. nr.
5/1996, pag. 68 si urm.
46
Nota: Până la apariŃia cursului tipărit de Dreptul Afacerilor al Conf. Univ.
Jenică Drăgan recomandăm studenŃilor sa se pregătească din manualul de Drept
Comercial postat la poziŃia urmatoare în biblioteca virtuală.