UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE

COMPORTAMENTALE ȘI JURIDICE
ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

DREPT COMERCIAL
ANUL III
SEMESTRULVI

Lector Univ.Dr. Manole Nela

 TEMATICA

Săptămâna 1
Curs 1. Consideraţii generale privind dreptul comercial
Noţiunea, obiectul si izvoarele dreptului comercial
Subiectele raportului de drept comercial
Profesiunile comerciale şi necomerciale
Săptămâna 2
Curs 2. Fondul de comert
Noţiune şi elemente
Profesionistul persoană fizică autorizată, intreprinderea individuală şi intreprinderea familială
Săptămâna 3
Curs 3. Societăţile comerciale
Noţiune şi natură juridică
Delimitarea societăţilor de alte persoane juridice
Formele societăţilor - clasificare
Săptămâna 4
Curs 4. Modul de constituirea a societăţilor
Noţiuni generale
Actul constitutiv al societăţii comerciale
Inmatricularea societăţii comerciale
Publicitatea constituirii societăţilor
Săptămâna 5
Curs 5. Funcţionarea societăţilor
Consideraţii generale
Funcţionarea societăţii în nume colectiv
Conducere , administrare, control
Funcţionarea societăţii în comandită simpă
Conducere, administrare, control
Săptămâna 6
Curs 6. Societăţile pe acţiuni (I)
Membri fondatori
Regimul juridic al actelor încheiate în cursul constituirii societăţii
Publicitatea în Registrul comerţului
Conducerea, administrarea şi controlul
Săptămâna 7
Curs 7. Societăţile pe acţiuni (II)
Modificarea actelor constitutive ale societatilor pe acţiuni.
Modificarea capitalului social.
Retragera si excluderea acţionari.
Săptămâna 8
Curs 8. Societatea cu răspundere limitată
Consideraţii generale
Modul de constituire
Regimul juridic al actelor încheiate în cursul constituirii societăţii
Societatea cu răspundere limitată - Debutant
Săptămâna 9
Curs 9. Societăţile cooperative
Caractere juridice;
Actul constitutiv al cooperativelor
Societăţile cooperative de gradul I şi de gradul II
2
Organizare, funcţionare, control
Săptămâna 10
Curs 10. Grupul de interes economic
Consideratii generale
Constituire şi funcţionare
Modificarea grupului de interes economic
Dizolvarea grupului de interes economic
Săptămâna 11
Curs 11. Dizolvarea, lichidarea şi radierea societăţilor
Reguli generale şi reguli specifice
Lichidarea, radierea
Împărţirea patrimoniului ca efect al lichidării
Obligaţiile lichidatorului
Săptămâna 12
Curs 12. Procedura insolvenţei (I)
Domeniul şi scopul procedurilor de insolvenţă
Participanţii la procedura insolvenţei
Deschiderea procedurii insolvenţei
Săptămâna 13
Cur 13. Procedura insolvenţei (II)
Reorganizarea judiciară
Falimentul
Inchiderea procedurii
Săptămâna 14
Curs 14. Soluţionarea litigiilor comerciale
Arbitrajul comercial
Arbitrii comerciali
Importanţa institutiei arbitrale

3
 CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL.

1.1.Definiţia si obiectul dreptului comercial

Formelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale si cele

nepatrimoniale dinDreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde
ansamblul unitar al n sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între
persoane care au calitatea de comerciant si care se află pe poziţie de egalitate juridică 1.
Cuvântul „comerţ” provine, în sens etimologic, de la latinescul comercium, care, la
rândul său, s-a format printr-o juxtapunere a altor două cuvinte latine, şi anume cum şi merx,
ce în traducere liberă desemnează operaţiuni cu mărfuri.
Prin urmare, dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice
prin care se reglementează operaţiunile cu mărfuri.
Această semnificaţie a corespuns unui anumit stadiu de evoluţie al dreptului comercial,
care la rândul lui reflectă un prim stadiu de evoluţie din zona comerţului.
În prezent, dreptul comercial e mult mai evoluat pentru ca semnificaţia lui să poată fi
restrânsă la ceea ce vechii latini numeau „operaţiuni cu mărfuri”.
În arealul dreptului comercial au pătruns o serie de alte operaţiuni, au apărut o serie de
instituţii juridice noi, au luat o amploare deosebită instituţii juridice noi, ce nu se pot subsuma
ideii de „operaţiune cu mărfuri”.
Astfel, au apărut şi s-au dezvoltat operaţiunile bancare, cum sunt ofertele de creditare, de
decontare, de cont curent, de depozite băneşti etc. S-a dezvoltat, de asemenea, instituţia falimentului
consacrată, mai întâi, în Codul comercial din 1887, iar în prezent în Legea nr.85/2006 privind
procedura insolvenţei. Ca o consecinţă a evoluţiei realităţilor economice din zona comerţului, au luat
amploare operaţiunile cu titluri de credit (cambia, biletul la ordin, cec-ul). Organizarea persoanelor
fizice şi persoanelor juridice în cadrul normativ fixat de legea comercială a condus la construcţia
recunoscută juridic a mai multor forme de societăţi comerciale, în legătură cu care s-au dezvoltat
numeroase categorii de raporturi juridice noi ce nu se limitează la operaţiuni cu mărfuri.
Prin urmare, definirea dreptului comercial actual nu poate fi redusă la semnificaţia
operaţiunilor cu mărfuri; el reprezintă un ansamblu normativ eterogen, dar coerent, prin care se
reglementează formarea, derularea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice comerciale,
adică a raporturilor care se stabilesc între participanţii la comerţ.
Ca ansamblu normativ, dreptul comercial este un segment de drept privat, alături de
dreptul civil, care constituie quintesenţa dreptului privat2.

1
Smaranda Angheni – Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag.2
2
Noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, publicat în M.O. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009,
reglementează într-un mod unitar majoritatea raporturilor patrimoniale indiferent că acestea se referă la comercianţi sau
necomercianţi.

4
Iniţial, dreptul comercial nu s-a înfăţişat autonom faţă de dreptul civil. În faza incipientă a
formării dreptului comercial, care coincide cu începutul diviziunii sociale a muncii, separarea
producătorilor de bunuri şi de servicii, de persoanele care intermediază plasarea şi valorificarea
acestor bunuri şi servicii pe piaţă, erau reglementate de normele dreptului civil, acestea fiind
extinse şi asupra domeniului comerţului, deşi nu erau corespunzătoare sub toate aspectele
exigenţelor comerţului.
Ulterior, realităţile economice au dominat viaţa socială, datorită caracterului amplu şi
complex al dezvoltării activităţilor comerciale, astfel încât s-a resimţit nevoia ca şi în plan
legislativ aceste activităţi să fie reglementate de norme juridice diferite în raport de cele civile.
Necesităţile obiective ale comerţului au impus crearea unui ansamblu de norme destinat unei
categorii distincte de subiecţi pentru a reglementa activităţile şi operaţiunile desfăşurate de
aceşti subiecţi.
Persoanele vizate de aceste norme noi au fost calificate comercianţi (mercatorum), iar
operaţiunile întreprinse de ele au primit denumirea de acte şi fapte de comerţ. Astfel s-a creat
un ansamblu de reglementări, având caracter special, de-sine-stătător, autonom, denumit
dreptul comercianţilor (jus mercatorum), concept care desemnează astăzi dreptul comercial sau
dreptul afacerilor.
În unele legislaţii naţionale, autonomizarea dreptului comercial s-a făcut la modul
concret şi complet. În România şi Franţa au fost adoptate coduri comerciale distincte de
codurile civile încă din secolul trecut. Sunt elocvente, în acest sens, Codul comercial român
din 1887, Codul comercial francez din 1807 şi Codul comercial italian din 1882 .
Alte legislaţii naţionale nu au consacrat o autonomizare completă a dreptului comercial faţă de
dreptul civil. Nu au existat în toate ţările coduri comerciale distincte de codurile civile.
Această deosebire de reglementare se menţine şi în prezent: România, prin noul Cod
civil din 2009, renunţă la reglementarea distinctă oferită de vechiul Cod comercial; Italia, prin
Codul civil din 1942, abrogă Codul comercial din 1882, reglementările acestuia fiind preluate
de noul cod; Elveţia preferă ca materia obligaţiilor comerciale să fie consacrată de normele
Codului (civil) al Obligaţiilor.
Indiferent de faptul că există sau nu într-o anumită legislaţie coduri comerciale distincte
de codurile civile, totuşi, nu poate fi negată existenţa unui ansamblu de norme care
reglementează raporturile comerciale distinct de ansamblul normelor care definesc dreptul civil
(comun).

1.2. Obiectul dreptului comercial

Într-o accepţiune sintetică, obiectul dreptului comercial este format din raporturile
juridice care se stabilesc între participanţii la comerţ, aceşti participanţi fiind de regulă
comercianţi. Totuşi, nu toţi participanţii la comerţ au, eo ipso, calitatea de comercianţi.
La raporturile juridice comerciale pot să participe şi necomercianţi, cum sunt:
instituţiile publice ale statului, entităţile juridice cu caracter public sau privat fără scop
patrimonial, persoanele fizice nepreocupate de comerţ etc. Aceşti subiecţi participă la acte şi
fapte de comerţ din motive ce desemnează nevoia de înzestrare cu bunuri de consum sau, după
caz , servicii oferite de comercianţi, iar nu pentru a obţine profit.
În general, raporturile comerciale se stabilesc între comercianţi. Dacă, totuşi, la
unele dintre ele participă şi necomercianţi, astfel de raporturi juridice nu îşi pierd caracterul
comercial.
5
 Problema care se pune, vis-a-vis de raporturile de comerţ este aceea a stabilirii
naturii lor. În esenţă, acestea sunt raporturi patrimoniale, prin excelenţă, dar în cazul acesta
trebuie deosebite de raporturile civile, care, de asemenea, sunt în marea lor majoritate,
raporturi patrimoniale.
Elementul de distincţie între cele două categorii de raporturi juridice, comerciale şi
civile este, în principal, caracterul comercial ce le caracterizează pe cele dintâi, am numit
raporturile comerciale.
Comercialitatea este un atribut, o calitate a raportului juridic, în virtutea căruia
acesta dobândeşte vocaţia de a primi incidenţa de reglementare a unei legi comerciale.
În virtutea comercialităţii, raporturile juridice dobândesc valenţe comerciale ce se
concretizează tocmai în a da acestuia dreptul de a fi reglementat de o normă juridică aparţinând
dreptului comercial.
În încercarea de a da o explicaţie acestui atribut, în doctrină s-au conturat două
concepţii diferite: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă.

a) Concepţia subiectivă – consideră comercialitatea ca fiind o calitate transmisă raportului

juridic de comercianţii care participă la formarea şi derularea lui. Poziţia comerciantului
în structura raportului juridic iradiază în substanţa acestuia calitatea comerciantului.
În această optică, comercialitatea coboară de la persoana comerciantului la faptul juridic
săvârşit. Un raport juridic este comercial pentru simplul motiv că la el participă un
comerciant.
Concepţia prezintă avantaje, dar şi dezavantaje. Principalul dezavantaj este acela că
supune unui regim juridic unitar acte juridice de naturi diferită, civile şi comerciale, supunând
aceluiaşi regim juridic al legii comerciale toate actele juridice săvârşite de un comerciant.
Prezenţa comerciantului în structura raportului juridic nu poate fi de natură să modifice natura
actului juridic.
Avantajul pe care îl prezintă această concepţie se caracterizează tocmai prin sistemul
unitar, pe care îl au actele juridice săvârşite de comerciant.
Nu se mai impune necesitatea de a se stabili natura juridică concretă a actului sau
faptului juridic respectiv, după anumite criterii, unele unanim acceptate, altele controversate.
Concepţia subiectivă este materializată în dreptul comercial german.
b) Concepţia obiectivă – consideră că atributul de comercialitate derivă din structura
intimă a raportului juridic sau din forma lui extrinsecă.
O împrejurare oarecare poate fi calificată ca faptă de comerţ tocmai ca o consecinţă că
atributul comercialităţii este o trăsătură intrinsecă a acelei împrejurări sau reprezintă o trăsătură
extrinsecă ce decurge din forma de exprimare a împrejurării respective.
Toate contractele comerciale au atributul comercialităţii care derivă din natura lor
intrinsecă. Toate titlurile de credit au atributul comercialităţii, deoarece aceasta derivă din
natura lor extrinsecă. Formalismul şi literalitatea caracterizează aceste titluri de valoare.
În obiectul de reglementare al dreptului comercial intră o multitudine de raporturi
juridice. Această multitudine a raporturilor juridice se distinge printr-o mare diversitate a lor.
Obiectul de reglementare al dreptului comercial ca ansamblu normativ este totuşi
coerent, dar coerenţa sa se manifestă în diversitatea sa. Astfel, există raporturi juridice
comerciale obligaţionale ce pot rezulta din contracte sau din fapte licite ori ilicite săvârşite de
comercianţi.

6
1.3. Specificul dreptului comercial

Activitatea comercială are un specific aparte iar acest specific se răsfrânge şi asupra
normelor ce alcătuiesc dreptul comercial. Într-adevăr, cel care se implică în afaceri comerciale
îşi apropie o şansă, dar îşi asumă şi un risc.
Neutralizarea riscului presupune celeritatea desfăşurării operaţiunilor comerciale,
corectitudinea în adoptarea deciziilor şi în executarea obligaţiilor asumate.
Pentru a se răspunde acestor imperative, legile comerciale consacră soluţii
adecvate .
În aceste soluţii se regăseşte specificul dreptului comercial, şi anume;
a) Eliminarea sau reducerea la strictul necesar a cerinţelor de formă a actelor juridice
comerciale. Forma solemnă a actelor juridice a contractelor comerciale este, în majoritatea
cazurilor, exclusă. Excepţie – contractul de societate. Sunt recunoscute ca valabile contractele
verbale, precum şi contractele a căror încheiere se face prin începerea executării obligaţiilor
contractuale.
b) Se consacră principiul probei libere. În dreptul comercial nu se face distincţie, aşa cum este
specific dreptului civil, între proba actelor juridice şi proba faptelor juridice. Şi unele şi altele
se dovedesc prin orice mijloc de dovadă.

Nu există nicio restricţie de ordin probator în ce priveşte actele juridice, aşa cum nu
există nicio restricţie de ordin probator pentru dovada faptelor juridice.
c) Formalitatea punerii în întârziere a debitorului, obligatorie în dreptul civil, nu este
necesară în dreptul comercial. Legea consideră pe debitorul obligaţiei comerciale de drept pus
în întârziere din chiar ziua împlinirii scadenţei acesteia.
d) Obligativitatea procedurii concilierii sau, după caz, a încercării medierii rezolvării
litigiului patrimonial prealabil promovării în instanţă a cererii de chemare în judecată.
e)Reglementarea în materie comercială a unor probe specifice care nu se utilizează şi
în dreptul civil. Astfel, registrele comerciale care constată evidenţele financiare contabile a
operaţiunilor săvârşite de comerciant zilnic sunt considerate mijloace de probă chiar împotriva
comeciantului care le păstrează.
f) În caz de litigii ivite între părţile unui contract sau raport juridic obligaţional,
acestea pot sustrage litigiul respectiv de sub competenţa instanţelor de drept comun
reprezentând jurisdicţia statală, pentru a-l încredinţa spre soluţionare arbitrajului, care este o
jurisdicţie nestatală, cu caracter privat şi special.
În final, trebuie precizat că dreptul comercial este, la fel ca dreptul civil, o ramură
importantă a diviziunii dreptului privat, iar în multe situaţii se produce o interferenţă între
acţiunea normelor civile şi acţiunea normelor comerciale.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Dreptul comercial are ca principale izvoare formale: Constituţia României,

Codul civil, legile comerciale speciale, legi civile speciale.
Doctrina juridică comercială recunoaşte principii devenite clasice cum sunt; de
exemplu, următoarele: în comerţ, gratuitatea nu se prezumă; în comerţ, întotdeauna, banii
7
sunt fructifieri; în caz de dubiu se aplică regula care favorizează circulaţia; în comerţ,
contractul în favoarea celui de-al treilea este obişnuit etc.
Un alt izvor al dreptului comercial, de data aceasta neformal, îl constituie uzanţa
(obiceiul sau cutuma) care reprezintă o regulă de conduită născută din practica socială,
folosită o vreme îndelungată, deci având o fiabilitate verificată în practică şi care, în
consecinţă, se aplică şi este respectată întocmai ca o normă juridică obligatorie. Ele chiar
dobândesc un caracter formalizat atunci când sunt consacrate legislativ.
În ceea ce priveşte practica judiciară şi arbitrală sau doctrina juridică în materie
comercială, deşi constituie factori puternici de interpretare a legii şi de progres al dreptului,
nu constituie un izvor de drept în general, deci nici al dreptului comercial, în particular .

8
 CAPITOLUL II

ÎNTREPRINDEREA ŞI FONDUL DE COMERŢ

1. Întreprinderea

În sens uzual, o întreprindere reprezintă o unitate economică de producţie.

Iniţial, Codul civil a considerat întreprinderea ca pe un act izolat, cum este de exemplu
cel rezultat din contractul de antrepriză. Dar Codul comercial a lărgit sfera acestui contract
izolat şi, de asemenea, l-a plasat în timp, întreprinderea antreprenorului nemaiconstituind un
singur act, ci o succesiune de acte. Pentru a organiza în mod durabil această suită de acte,
antreprenorul s-a înconjurat cu o echipă de subordonaţi şi s-a dotat cu echipamentul necesar.
Apoi, în legătură cu această primă manieră de personalizare a întreprinderii, s-a mers şi mai
departe şi, prin lege, au fost instituite drepturi şi mai ales obligaţii ale întreprinderii.
Întreprinderea trebuie privită şi dintr-un alt unghi, acela al grupurilor de întreprinderi,
întrucât interdependenţele economice reunesc în mod frecvent mai multe întreprinderi, ceea ce
este o caracteristică a lumii moderne.
În literatura juridică se face sublinierea că noţiunea de întreprindere nu mai poate fi
privită doar ca un simplu mecanism productiv, ea definindu-se înainte de toate ca un simplu
grup uman coordonat de către un organizator (persoană fizică sau societate comercială cu
ajutorul factorilor de producţie), în scopul realizării unei activităţi statutare, în condiţii de
stabilitate profesională pentru salariaţi, de ritmicitate şi de nivel calitativ al produselor oferite
clientelei.
Întreprinderile constituie, aşadar, un factor de echilibru raţional între interesele
patronului organizator (persoană fizică sau societate comercială, inclusiv acţionarii), ale
salariaţilor şi ale clienţilor, un echilibru între capital, muncă şi consum.
Mai mult decât atât, întreprinderea devine tot mai mult şi un factor integrator al
întregului ansamblu al aparatului economic al unei ţări şi chiar de implantare în structurile
internaţionale. De aici şi necesitatea readaptării structurilor funcţionale, mai ales în cazul
marilor întreprinderi gestionate de societăţi pe acţiuni.
În concepţia noului Cod civil, intreprinderea este definită ca fiind exercitarea
sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent
dacă are sau nu un scop lucrativ (art.3 alin. 3).
Cei care exploatează o întreprindere sunt consideraţi de Codul civil ca fiind
profesionişti.
Noţiunea de profesionist comerciant include, potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011,
categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale prin săvârşirea de activităţi de
producţie, comerţ, sau prestări de servicii.
În legătură cu noţiunea de „întreprindere” este necesar a fi analizată şi o altă noţiune, cea de
„fond de comerţ”.

9
 2. Fondul de comerţ

2.1. Definiţie
Fondul de comerţ reprezintă o universalitate de bunuri mobile corporale şi
incorporale pe care un comerciant le afectează comerţului său.
Există opinii care includ în fondul de comerţ şi bunurile imobile (a se vedea articolul
11 din Legea nr. 298/2001 care la punctul „c” defineşte fondul de comerţ ca fiind totalitatea
bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale, mărci, firme, embleme, brevete de
invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale.

2.2. Caracterele fondului de comerţ

- Fondul de comerţ reprezintă o universalitate, deci un ansamblu de bunuri privite ca un
tot unitar asupra căruia pot fi efectuate operaţiuni juridice (vânzare-cumpărare, donaţie etc).
- Fondul de comerţ este o universalitate de fapt si nu de drept, deci din fondul de comerţ
nu fac parte creanţele şi debitele (acestea sunt incluse în noţiunea de patrimoniu).

2.3.Elementele componente ale fondului de comerţ

Aceste elemente pot fi grupate în două categorii: elemente corporale şi elemente
incorporale.
a) Elementele corporale.
Elementele corporale sunt bunurile mobile şi imobile, susceptibile de a fi percepute cu
propriile simţuri, bunuri care servesc comerciantului la exploatarea fondului (materiale,
utilaje, echipamente, birotică, mărfuri, terenuri, construcţii etc.).
Elementele corporale se pot afla în proprietatea comerciantului sau numai în
administrarea ori uzul său.
Jurisprudenţa include în fondul de comerţ şi dreptul de folosinţă asupra spaţiului în care se
exploatează fondul de comerţ.
b)Elementele incorporale
Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema, clientela, vadul
comercial, drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor, know-how etc.
b1) Firma

Definiţie.

Firma este definită ca fiind numele sau, după caz, denumirea folosită de comerciant
în realizarea operaţiunilor ce fac obiectul comerţului său.
Comercianţii persoane fizice sau societăţile comerciale execută acte de comerţ în nume
propriu, prin intermediul firmei.
Caracterele firmei:
1. Este un atribut de identificare al comerciantului.
Firma poate fi:
• individuală, pentru comercianţii persoane fizice;
• socială, pentru societăţile comerciale.
Firma comerciantului poate fi:
• originară (constitutivă);
10
 • derivată (dobândită de la adevăratul titular).
În cazul unei firme derivate, dobânditorul firmei trebuie să înscrie în firmă menţiunea
„succesor”. În cazul societăţilor pe acţiuni, societăţilor în comandită pe acţiuni şi al societăţilor
cu răspundere limitată (cu asociat unic sau cu mai mulţi asociaţi) nu se cere menţiunea de
„succesor”.
2. Noutatea firmei.
Conform articolului 38 din Legea nr. 26/1990, republicată, „Orice firmă nouă trebuie să se
deosebească de cele existente”. Dacă o firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să se
adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a
persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ.
3. Disponibilitatea firmei.
Este verificată de către Oficiul Registrului Comerţului înainte de întocmirea actelor
constitutive. Se va refuza înscrierea unei firme care poate produce confuzie cu alte firme deja
înregistrate.
4. Liceitatea firmei.
Potrivit articolului 40 din Legea nr. 26/1990, republicată, nici o firmă nu va putea cuprinde o
denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.
Conţinutul firmei.
- comerciantul persoană fizică - firma se compune din numele comerciantului scris
în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia;
- societate în nume colectiv - firma se compune din numele a cel puţin unuia dintre
asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime;
- societate în comandită simplă - firma conţine numele a cel puţin unuia dintre
asociaţii comanditaţi, cu menţiunea „societate în comandită” scrisă în întregime;
- societate pe acţiuni şi societate în comandită pe acţiuni - firma conţine o denumire
proprie însoţită de menţiunea „societate pe acţiuni" sau „S.A.”;
- societate cu răspundere limitată - firma conţine o denumire proprie la care se
poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea „societate cu
răspundere limitată” sau „S.R.L.”
Transmiterea firmei.
Firma se poate transmite numai odată cu fondul de comerţ. Transmiterea firmei se
poate face atât prin acte juridice între vii cât şi prin devoluţiune succesorală („mortis causa”).
Apărarea firmei.
Comerciantul beneficiază de următoarele acţiuni pentru protecţia firmei:
- acţiunea în contrafacerea sau uzurparea firmei;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune (despăgubiri) materiale şi morale.
Înregistrarea firmei.
Comerciantul se bucură de protecţie juridică numai dacă firma a fost înregistrată la
Registrul Comerţului. Conform articolului 30 alin. 3 din Legea nr. 26/1990, republicată,
dreptul de folosinţă exclusivă este protejat din momentul înregistrării firmei.

b2) Emblema
Definiţie.

Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen
sau o întreprindere de alta de acelaşi gen.
Caracterele emblemei.
1. emblema, spre deosebire de firmă, nu este obligatorie;

11
 2. emblema deosebeşte un comerţ de alt comerţ, un stabiliment de alt stabiliment, o
întreprindere de altă întreprindere;
3. noutatea emblemei (articolul 43 din Legea nr. 26/1990, republicată);
4. disponibilitatea emblemei se verifică de către Oficiul Registrului Comerţului
înainte de întocmirea actelor constitutive;
5. emblemele se scriu în primul rând în limba română; pentru a nu se confunda cu
firma, emblema va fi scrisă cu litere mai mari. în aşa fel încât firma să aibă litere de mărimea a
cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.
Transmiterea emblemei.
Spre deosebire de firmă, emblema se poate transmite şi separat de fondul de comerţ.
Înregistrarea emblemei.
Dreptul de folosinţă exclusivă asupra emblemei se dobândeşte prin înscrierea ei în
Registrul Comerţului.
Utilizarea emblemei.
Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă, oriunde ar fi aşezate (pe facturi,
scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii), şi în orice alt mod numai dacă
vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
Apărarea emblemei.
Emblema poate fi protejată prin următoarele acţiuni:
- acţiunea în „revendicare”, în cazul uzurpării emblemei de către alt comerciant;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat;
- acţiunea penală în cazul când fapta săvârşită de alt comerciant legată de emblema unui
comerciant întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

b3) Clientela

Definiţie.

Clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în raporturi juridice
cu un comerciant.
Din punct de vedere contabil se exprimă sub forma unei cifre.
Factorii care influenţează clientela se grupează în două categorii:
- factori interni, care fac parte din fondul de comerţ:
- obiectivi (de exemplu: calitatea Imobilizărilor productive, calitatea produselor)
- subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de exemplu: fidelitatea,
calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul etc.)
- factori externi, care influenţează clientela şi supra valoarea firmei, ca de exemplu
elemente legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii creditelor etc.
Drepturile comerciantului asupra clientelei.
Comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, dar, cu toate acestea,
clientela este evaluată în momentul transmiterii de către comerciant a fondului de comerţ, deci
comerciantul consideră că are o clientelă proprie.
Există o situaţie specială, în cazul magazinelor colective: clientela aparţine în egală
măsură tuturor celor care-şi exploatează comerţul în magazinul respectiv. Ceea ce se evaluează
în acest caz este vadul comercial care a absorbit clientela, confundându-se cu aceasta.

12
Definiţie.

Vadul comercial reprezintă puterea sau capacitatea firmei de a atrage clientela.

Factorii care influenţează vadul comercial se grupează în două categorii:
- factori interni
- obiectivi: - locul amplasării magazinului sau sediului comercial;
- calitatea produselor sau a serviciilor.
- subiectivi: - publicitatea comerciantului;
- calitatea personalului angajat.
- factori externi: reputaţia bancherilor, a clienţilor sau a partenerilor de afaceri ai
comerciantului

b5) Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală

Fondul de comerţ poate să conţină ca elemente incorporale:

1. mărci de fabrică, de corner, sau de servicii;
2. brevete de invenţie şi de inovaţie;
3. desene şi modele ale produselor;
4. know-how (savoir-faire);
5. programe din domeniul informaticii (dreptul de autor).
Aceste elemente sunt reglementate fiecare în parte de legi speciale, mai puţin know-
how-ul.
b5)1. Mărcile de fabrică sau de comerţ

Definiţie.
Mărcile de fabrică sau de comerţ sunt semne, desene şi chiar denumiri care individualizează
produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce
aparţin altui comerciant.
Condiţiile de validitate ale mărcilor de fabrică sau de comerţ sunt de fond şi de formă.
Condiţii de validitate de fond sunt următoarele:
- Noutatea mărcii, adică prin marcă să se deosebească produsele unui comerciant
de ale altora, deci să se deosebească de mărcile legitim dobândite de alţii.
Condiţia noutăţii este relativă şi nu absolută, ca în cazul brevetelor de invenţie.
Nu este necesar să se aleagă un semn care să fie rezultatul fanteziei originale, fiindcă
în acest domeniu, ca şi în cel al emblemelor, s-ar cere imposibilul; este suficient să existe o
deosebire în comparaţie cu mărcile legal dobândite de alţi producători.
Aceasta înseamnă că noutatea va fi apreciată în raport cu mărcile care beneficiază de
anterioritatea folosinţei şi al depozitului în condiţiile legii.
Din acest principiu rezultă că se pot adopta mărci care au fost folosite, dar care au
intrat în domeniul public „prin abandon”, mărci folosite de alţii, însă pentru industrii sau
produse de comerţ deosebite. Pot, de asemenea, să fie folosite opere de artă intrate în domeniul
public, la care comerciantul nu are nici o contribuţie creatoare.
Noutatea mărcii se apreciază în raport cu toate elementele componente, fără a discuta
elementele sale constitutive considerate în mod izolat, pentru care o marcă de fabrică sau de
comerţ poate fi confundată cu alta, în privinţa aspectelor sale de detaliu.
13
 - Specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a distinge
mărfurile unui comerciant.
Nu este suficient ca o marcă să fie nouă, originală, faţă de toate celelalte înscrise şi folosite în
aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, ci trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor
sau produselor unui anumit comerciant.
Condiţii de validitate de formă:
- Depozitul mărcii nu creează dreptul de proprietate asupra ei; el nu poate decât să
„înregistreze”, cu efecte faţă de terţi, intenţia unei persoane de a folosi o marcă. Această
formalitate creează prezumţia că o marcă aparţine deponentului, prezumţie care poate fi
răsturnată prin proba contrarie.
Aşadar, depozitul (păstrarea) mărcii nu este constitutiv de proprietate, ci este
declarativ, proprietatea dobândindu-se prin faptul ocupaţiunii efective sau al folosinţei.
În caz de conflict asupra folosirii unei mărci, hotărâtoare va fi nu anterioritatea sau prioritatea
depozitului, ci anterioritatea sau prioritatea folosinţei.
- Compoziţia mărcii. Principiul libertăţii alegerii. Persoana care doreşte să-şi
protejeze produsele prin intermediul unei mărci are deplină libertate în alegerea semnelor, cu
unica limitare că, nu pot face obiectul unei mărci private denumirile generice sau necesare ale
produselor, adică acele cuvinte cu care, în general, sunt denumite produsele.
Pot fi adoptate ca mărci:
- Numele, cu condiţia ca întrebuinţarea lui ca marcă să se facă sub formă
deosebită. Numele singur nu poate prezenta caracter de noutate şi de specialitate, condiţii
necesare îndeplinirii de către marcă a funcţiilor sale. Numele poate însă să capete alte caractere
dacă literele sunt aranjate într-o altă formă decât cea obişnuită.
- Denumirile pot forma obiectul unei mărci, cu condiţia să fie originale. Şl în acest
caz există limitări, în sensul că nu pot fi adoptate denumirile necesare ale produsului respectiv
sau denumirile cu caracter geografic.
- Culoarea poate fi un semn distinctiv pentru unele mărci.
Transmiterea mărcii.
Dreptul asupra unei mărci este de natură patrimonială şi, în acelaşi timp este un element al
fondului de comerţ; ca atare, poate face obiectul transmisiunii prin acte juridice ca: vânzare-
cumpărare, donaţie, testament etc. Transmiterea poate fi cu efect parţial sau total.
Comerciantul se bucură de protecţie juridică dacă marca a fost înregistrată la OSIM; protecţia
juridică produce efecte timp de 10 ani.
b5)2. Brevetul de invenţie.

Definiţie.
Brevetele de invenţie reprezintă, alături de firmă emblema şi marca de fabrică sau de
comerţ, un drept, un bun incorporabil al fondului de comerţ.
Condiţiile de validitate ale brevetului de invenţie sunt următoarele:
- Condiţii de validitate de fond:
- Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia să fie originală.
Brevetele se împart în două categorii: principale şi de perfecţionare.
- Condiţii de validitate de formă:
Brevetul trebuie să fie înregistrat la OSIM. Protecţia asupra invenţiei operează timp de
20 de ani.
Brevetul de invenţie conferă posesorului sau succesorilor legali ai acestuia următoarele
drepturi:
- de a exploata în folosul său obiectul brevetului;

14
- de a urmări în instanţă pe acela care a uzurpat dreptul derivând din brevet. Drepturile
rezultate din brevet pot fi transmise prin acte juridice de vânzare-cumpărare, donaţie, licenţă,
testament.

2.4. Operaţiuni asupra fondului de comerţ

În legislaţia română există în prezent două dispoziţii care se referă în mod expres la
operaţiile juridice care se pot face asupra fondului de comerţ:
- în articolul 2 din Legea nr. 26/1990, republicată, în care sunt prevăzute actele juridice
între vii asupra fondului de comerţ; acestea sunt, în principal: vânzarea, donaţia, locaţiunea,
gajul.
- deşi legea nu o prevede expres, există şi o altă operaţiune juridică, respectiv aportul în
societate al fondului de comerţ.
În articolul 41 din Legea nr. 26/1990, republicată, se precizează că în cazul transmiterii
fondului de comerţ prin testament sau moştenire legală, dobânditorul trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:
- o condiţie de formă: condiţia de publicitate;
- două condiţii de fond: una relativă la numele comerciantului şi consimţământul expres
al proprietarului.

15
 CAPITOLUL III

SUBIECTELE RAPORTULUI DE DREPT COMERCIAL

Potrivit art. 7 Cod comercial român (modificat prin Legea nr.71/2011 pentru punerea in
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil) „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de
comerţ având comerţul ca profesiune obişnuită precum şi societăţile comerciale."

1. Noţiunea faptelor de comerţ

Faptele de comerţ pot fi definite ca fiind actele, faptele şi operaţiunile juridico-economice prin
care se realizează producţia de mărfuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii sau
interpunerea în schimb şi circulaţie a bunurilor şi banilor, în scopul obţinerii unui profit.
Din această definiţie rezultă trăsăturile specifice faptelor de comerţ: caracterul lucrativ, de
întreprindere şi realizare a unei plusvalori; caracterul juridic şi economic; caracterul
patrimonial.

2. Criteriile de de stabilire a caracterului comercial al faptelor de comerţ

Caracterul comercial al unor asemenea fapte se determină prin opoziţie cu caracterul civil
pe care îl reflectă legea în substanţa raporturilor ce cad sub incidenţa sa.
Totuşi, nu toate sistemele naţionale de drept cunosc delimitarea dreptului comercial, ca
ansamblu de principii, reguli şi norme autonome, de dreptul civil, ca sistem normativ de
reglementare numai a raporturilor juridice patrimoniale şi personal nepatrimoniale.
Mai mult, nici sistemele de drept naţional care cunosc delimitarea dreptului comercial de
cel civil nu utilizează aceleaşi criterii pentru a determina caracterul comercial al unui raport
juridic.
Astfel, legislaţiile naţionale folosesc în scopul menţionat următoarele criterii de
distincţie:
a) Criteriul subiectiv, specific dreptului german şi anglo-saxon, conform căruia un
raport juridic este reglementat de norma comercială şi, deci, are caracter comercial, dacă
subiectul participant la un asemenea raport are calitatea de comerciant. Acest criteriu face
aplicarea unei prezumţii de comercialitate, potrivit căreia sunt calificate ca fiind comerciale
toate actele şi faptele pe care le săvârşeşte un comerciant în exerciţiul comerţului său.
Prezumţia enunţată are caracter legal, întrucât normele de drept fixează cu prioritate categoria
persoanelor având calitatea de comerciant, iar sistemul de drept astfel consacrat devine un
drept al comercianţilor (jus mercatorium)
. Prezumţia are, totodată, caracter relativ (juris tantum), deoarece se fundamentează
pe un raţionament subiectiv, conform căruia comercialitatea coboară de la persoană spre
actul sau faptul juridic săvârşit şi penetrează în substanţa lui. Dar reflecţia emisă de
16
persoana comerciantului asupra actelor sau faptelor în care este implicată poate fi întreruptă.
În acest caz, prezumţia de comercialitate este înfrântă, prin dovada că actul sau faptul
săvârşit de persoana comerciantului nu are caracter comercial şi nu face obiectul de
reglementare al normei comerciale.
b) Criteriul obiectiv, specific dreptului român, dreptului francez şi dreptului
spaniol, potrivit căruia comercialitatea unui raport juridic este dată de obiectul
reglementării juridice, obiect constituit din acte şi fapte de comerţ calificate astfel prin
lege, făcându-se abstracţie de calitatea subiectului care le săvârşeşte.
Conform acestui criteriu, caracterul comercial al actelor şi faptelor
juridice şi, deci, a raportului juridic este reflectat de natura operaţiunii, considerată
necesară vieţii comerciale.
Astfel, în sistemele de drept care consacră concepţia obiectivă, reglementarea
actelor şi faptelor comerciale este conţinută în coduri comerciale şi legi comerciale, pe
principiul conform căruia astfel de reglementări vizează comerţul şi nu o clasă aparte
de subiecţi de drept, comercianţii. Prin consecinţă, se consacră regula potrivit căreia
aceloraşi acte sau fapte juridice trebuie să li se aplice aceleaşi exigenţe legale.
Criteriul obiectiv este suplinit în sistemul dreptului comercial român de
criteriul subiectiv.
Totuşi, numeroase acte juridice se regăsesc atât în circuitul comercial, cât şi
în cel civil. Este motivul pentru care trebuie cercetată calitatea părţilor implicate, de
subiecţi comercianţi sau necomercianţi.
Actul încheiat de aceştia din urmă, fie că acesta este CEC, mandat, vânzare,
depozit, nu va primi calificarea de operaţiune comercială. În acelaşi timp, actul de
comerţ săvârşit cu titlu de profesiune obişnuită de un necomerciant este, totuşi, supus
reglementării comerciale.
Criteriul obiectiv este suplinit în sistemele de drept la care am făcut referire,
de criteriul subiectiv.
Dreptul român a adoptat, prin Codul civil 3 o concepţie monoteistă asupra
determinării naturii juridice a obligaţiilor patrimoniale şi a celor nepatrimoniale cu caracter
privat, deci a actelor şi faptelor juridice rezultând din asumarea acestora, considerându-le ca
având, în principiu, o singură reglementare, aceea a legii civile (lato sensu), pentru a
cuprinde în obiectul de reglementare al legii civile ansamblul operaţiunilor juridico-economice
în care se pot implica atât comercianţii, cât şi necomercianţii.

3. Reglementarea faptelor de comerţ

Pe fundamentul criteriului obiectiv se pot distinge două grupe de acte sau fapte de
comerţ, astfel:
a) Acte al căror caracter comercial decurge din obiectul concret al operaţiunii, cum sunt
cele enumerate de lege: cumpărarea efectuată în scopul revânzării bunurilor mobile şi imobile;
cumpărarea spre închiriere precum şi închirierea în scopul reînchirierii bunurilor; operaţiunile
de bursă; asigurările etc.
b) Acte al căror caracter comercial decurge din însăşi forma lor: cambia, biletul la
ordin, acţiunile şi obligaţiunile emise de societatea comercială pe acţiuni etc.
Totuşi, numeroase acte juridice se regăsesc atât în circuitul comercial, cât şi în cel civil. Este
motivul pentru care trebuie cercetată calitatea părţilor implicate, de subiecţi comercianţi sau
necomercianţi.

3
Noul Cod civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009,
pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
17
 Actul încheiat de aceştia din urmă, fie că acest act este CEC, mandat, vânzare, depozit,
nu va primi calificarea de operaţiune comercială. În acelaşi timp, actul de comerţ săvârşit cu
titlu de profesiune obişnuită de un necomerciant este, totuşi, supus reglementării comerciale.
Reglementarea faptelor de comerţ în dreptul comercial român urmează consecvent cele
două criterii de desemnare a comercialităţii acestor fapte.
Totodată, pentru că la încheierea unor operaţiuni comerciale pot participa şi persoanele
necomerciante, legiuitorul comercial a optat pentru includerea în reglementarea sa şi a acestor
operaţiuni.

4. Participantii la comert

Preliminarii
Subiectele în dreptul comercial, în mod tradiţional, sunt participanţii la raporturile juridice de
drept comercial, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane juridice. Potrivit Codului civil,
subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atât comercianţii cât şi necomercianţii.
Noul Cod Civil român (NCC) adoptat prin Legea nr. 287/2009, pus în aplicare prin
Legea nr. 71/2011, reformează structural ordinea juridică a dreptului privat, unificând, sub
reglementarea sa unitară, ramurile dreptului civil, dreptului familiei, dreptului comercial,
dreptului internaţional privat şi dreptului succesoral.
Sub noua sa înfăţişare, NCC reprezintă atât o intervenţie legislativă având caracter
actual, novator şi original, cât şi o valorificare reglementară a celei mai valoroase jurisprudenţe
naţionale şi comunitare, precum şi a orientărilor cercetării ştiinţifice a dreptului cristalizate de-
a lungul timpului de către cei mai valoroşi jurişti români.
Pe de altă parte, NCC beneficiază de inserţia în textul său normativ a unor reglementări
preluate din acte normative adoptate anterior, asigurând astfel continuitatea unor instituţii şi
categorii juridice apreciate de legiuitor ca fiind în acord cu noua concepţie de reglementare a
Codului civil.
Totuşi, cu referire la domeniul dreptului comercial, se impune observaţia că NCC nu
se limitează la acţiunea normativă de alăturare şi conformizare a normelor juridice
aparţinătoare dreptului comercial în structura Codului civil ci, operează cu noi noţiuni,
concepte şi calificări juridice asupra a numeroase categorii şi instituţii integrate anterior
reglementării dreptului comercial, cum sunt:
-categoria persoanelor comerciante;
- categoria întreprinderilor comerciale;
- instituţia administrării societăţii comerciale;
-categoria contractelor comerciale şi a celor bancare;
-categoria obligaţiilor solidare între debitori;
-instituţia formării contractului între absenţi etc.
În plus, NCC creează instituţii juridice noi care privesc în mod direct domeniul de
activitate al profesioniştilor comercianţi, cum sunt: administrarea bunurilor altuia (art. 792-
857); nulitatea persoanei juridice (art. 196-199); proprietatea periodică (art. 687-692); actul
juridic unilateral (art. 1324-1329); cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlu nominativ, la
ordin sau la purtător (art. 1587-1592); coasigurarea şi retrocesiunea (art. 2239 şi 2241); fiducia
(art. 773-791).

5. Delimitări conceptuale ale reglementării NCC cu privire la categoria persoanelor

profesioniste, precum şi la raporturile lor juridice, în raport cu vechea reglementare a
Codului comercial şi legislaţiei comerciale

18
5.1.Delimitări conceptuale relative la noţiunile de profesionist şi comerciant

În concepţia NCC, dispoziţiile sale se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum

şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (art. 3 alin. 1 şi 2).
O primă delimitare priveşte accepţiunea diferită a noţiunii de profesionist având ca
domeniu de activitate operaţiuni din sfera producţiei de bunuri, comerţului sau prestărilor de
servicii, şi a noţiunii de profesionist ce desfăşoară alte activităţi profesionale.
Potrivit art.8 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a NCC, noţiunea de
profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi
orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum
aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil .
Prin urmare, NCC construieşte instituţia juridică a persoanelor profesioniste din mai
multe categorii de persoane, dintre care unele se identifică sau se apropie de natura juridică a
noţiunii de comerciant, cum sunt persoanele comerciante întreprinzătoare, operatorii
economici şi persoanele autorizate să desfăşoare activităţi economice, iar alte categorii de
persoane se situează în afara noţiunii de comerciant, cum sunt persoanele autorizate să
desfăşoare activităţi profesionale, altele decât cele la care am făcut referire mai sus.
Sintagma „persoane autorizate să desfăşoare activităţi profesionale” va crea dificultăţi de
abordare juridică pe viitor, întrucât în această categorie se identifică, de pe acum, persoane
fizice organizate individual sau asociat în vederea desfăşurării unor profesii fără caracter
economic – spre ex. avocaţii, notarii, lichidatorii, executorii, experţii etc. – precum şi subiecte
colective de drepturi şi obligaţii, dotate sau nu cu personalitate juridică – societăţile civile,
asociaţiile şi fundaţiile, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale de promovare a unor
domenii profesionale, societăţile agricole, asociaţiile agricole, uniunile profesionale etc.
Se constată, aşadar, că instituţia persoanelor profesioniste reglementată de NCC nu se
juxtapune asupra categoriei persoanelor comerciante, ci dispune asupra unui cadru larg de
subiecţi, consideraţi profesionişti, indiferent de modul de organizare şi funcţionare sau de
scopul lucrativ şi caracterul patrimonial al statutului profesionistului.
Printr-o astfel de abordare, NCC se detaşează de vechea reglementare a Codului
Comercial de la 1887 şi a celui din 1939, care a prevăzut, cu titlu de regulă generală, că „Sunt
comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi
societăţile comerciale” (art.7).
Prin urmare, dacă pentru definirea noţiunii de comerciant, vechii reglementări a Codului
comercial i-a fost suficient să constate săvârşirea faptelor de comerţ ca profesie obişnuită sau
simpla organizare ca societate comercială, noii reglementări a Codului civil îi sunt necesare
clarificări suplimentare asupra instituţiei persoanelor profesioniste şi, abia apoi, printr-un
procedeu de excludere a unor categorii de persoane profesioniste lipsite de atributul
comercialităţii, nu neapărat şi al economicului, să se ajungă la categoria restrânsă a persoanelor
profesioniste comerciante.
O a doua delimitare se referă la identificarea noţiunii de persoană profesionistă
comerciantă şi a celei de persoană comerciantă neprofesionistă. Aceasta întrucât, activităţile
din domeniul de preocupare al profesionistului comerciant (producerea de bunuri, comerţul,
administrarea de bunuri şi prestările de servicii) pot face obiectul activităţii şi pentru
persoanele care nu dispun de un statut profesionist, nici măcar de abilitatea de a exploata o
întreprindere.
Este cazul agricultorilor individuali, al meşteşugarilor, vânzătorilor ambulanţi,
persoanelor care efectuează activităţi dintre cele mai sus enunţate în mod întâmplător sau fără
caracter organizat.

19
 Aplicarea dispoziţiilor NCC asupra persoanei şi categoriilor de activităţi desfăşurate de
comercianţii neprofesionişti ar urma să se impună, nu după criteriul includerii acestora în clasa
profesioniştilor ci, potrivit art. 2 alin.1 din NCC, în sensul că dispoziţiile acestuia
reglementează şi raporturile patrimoniale ale comercianţilor neprofesionişti, clarificarea
statutului acestor persoane rămânând, însă, în afara reglementării NCC.

5.2. Delimitări conceptuale ale NCC referitoare la actele şi faptele juridice săvârşite de
persoanele profesioniste comerciante, în raport cu vechea reglementare a Codului
comercial.

Actele şi faptele juridice ale persoanelor comerciante au fost declarate de Codurile

comerciale din 1887 şi 1939 ca fiind, generic desemnate, fapte de comerţ.
În acord cu reglementarea anterioară (art. 3, 4 şi 56 Cod comercial), faptele de comerţ au
fost divizate în trei categorii, şi anume: fapte obiective, prevăzute expres de legea comercială;
fapte subiective, prezumate ca fiind comerciale datorită statutului de comerciant a autorului
lor; fapte unilaterale sau mixte, caracterizate prin particularitatea săvârşirii lor de către un
comerciant împreună cu o persoană necomerciantă.
NCC suprimă noţiunea fapte de comerţ, iar legea de aplicare a acestuia redefineşte
conceptul, arătând că expresiile „acte de comerţ”, respectiv „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu
expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii”.
Soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privinţa persoanelor
comerciante, o altă noţiune, aceea de „exploatare a unei întreprinderi” pe care NCC o defineşte
ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii” (art. 3 alin.3).
Specializarea noţiunii actelor şi faptelor juridice săvârşite de comercianţi a fost necesară,
întrucât noţiunea „exploatarea unei întreprinderi” a fost definită la adresa tuturor
profesioniştilor, aşa cum rezultă din art. 3 alin.2 din NCC, însă, aşa cum am constatat deja,
categoria persoanelor profesioniste nu se limitează doar la subcategoria profesioniştilor
comercianţi.
Totuşi, se constată că art.8 alin.2 din legea de aplicare a NCC nu este consecvent definiţiei
date de art. 3 alin.3 din NCC exploatării unei întreprinderi, deoarece nu include activităţile de
înstrăinare sau administrare de bunuri. Pe de altă parte, aceleaşi dispoziţii, propunând o noţiune
concretă a actelor şi faptelor de comerţ, sub denumirea de activităţi de producţie, comerţ sau
prestări de servicii, nu oferă o definiţie a acestor activităţi, astfel că sarcina calificării lor
juridice revine, din nou, legii comerciale.

6. Domeniul de aplicare al NCC asupra persoanei profesioniştilor comercianţi

Conform art. 2 alin. 2 din NCC, ansamblul regulilor sale constituie dreptul comun pentru
toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale.
Prin consecinţă, urmează a fi identificat domeniul reglementar, statuat cu titlu de drept
comun de NCC, relativ la categoria juridică a persoanelor profesioniste comerciante.
Acest examen este necesar, cel puţin pentru a releva dispoziţiile NCC cu privire la
persoanele fizice şi persoanele juridice4, din perspectiva considerării acestora ca persoane
profesioniste comerciante, precum şi pentru a constata acele dispoziţii de drept comun, în
această materie, de la care legea comercială, în calitate de lex specialia, nu poate deroga.

4
Decretele nr. 31/1954 ş nr. 32/1954 au fost abrogate prin art. 230 alin.1 lit. n) şi o) din Legea nr. 71/2011,
pentru punerea în aplicare a N.C.C.
20
 În ordinea materiilor reglementate de NCC, se constată că, referitor la categoria
persoanelor profesioniste comerciante este incident un set important de dispoziţii ale NCC,
cum sunt cele privitoare la: publicitatea drepturilor, actelor şi faptelor juridice; subiectele
dreptului civil (în special dispoziţiile privind capacitatea civilă a persoanei fizice, înfiinţarea,
capacitatea civilă, identificarea, reorganizarea şi încetarea persoanei juridice).

7. Persoanele profesioniste comerciante

7.1. Dispoziţii generale privind persoanele profesioniste

Persoanele fizice şi persoanele juridice integrate categoriei persoanelor profesioniste

comerciante sunt, în considerarea art. 25 alin.1 din NCC, subiecte de drept civil.
Persoana fizică profesionistă comerciantă este omul, privit individual, ca titular de drepturi
şi obligaţii civile, precum şi ca titular de drepturi şi obligaţii special rezultate din autorizarea şi
exercitarea unei activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii.
Persoana juridică profesionistă comerciantă semnifică orice formă de organizare care, în
condiţiile prevăzute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii civile, precum şi titular de
drepturi şi obligaţii cu caracter profesional comercial.
NCC prevede recunoaşterea capacităţii civile tuturor persoanelor (art. 28 alin.1) şi
universalitatea capacităţii de folosinţă a acestora, iar asupra capacităţii de exerciţiu stabileşte
regula de principiu a atribuirii acesteia oricărei persoane, cu excepţia cazurilor prevăzute de
lege (art. 29 alin.2).
Alăturat dispoziţiilor art. 31 şi art. 32 din NCC, referitoare la patrimoniul persoanei fizice
sau persoanei juridice, prezintă interes,în cadrul studiului prezent, conceptul de „patrimoniu
profesional individual” deoarece un astfel de patrimoniu se va putea afla în puterea de
dispoziţie a persoanei fizice profesioniste comerciante.
Astfel, potrivit art. 33 din NCC, orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a
unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile care pot fi evaluate în bani şi aparţin
acesteia (art. 33 alin.1).
Patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate,
precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.
Lichidarea acestui patrimoniu urmează regulile instituite de art. 1941 - 1948 din NCC,
prevăzute pentru lichidarea societăţii, dar cu observarea dispoziţiilor legilor comerciale
speciale aplicabile persoanelor fizice sau juridice profesioniste comerciante.
În cele ce urmează se vor examina distinct prevederile NCC relative la persoana fizică,
respectiv la persoana juridică, din perspectiva statutului lor de profesionişti comercianţi.

7.2. Persoana fizică profesionistă comerciantă

21
 NCC păstrează anterioarele reglementări privind condiţiile dobândirii capacităţii de
folosinţă şi a celei de exerciţiu.
În schimb, înlătură cerinţa capacităţii depline de exerciţiu pentru încheierea actelor
juridice în legătură cu munca, îndeletnicirile artistice, sportive ori profesionale, cerinţă
impusă în domeniul actelor şi faptelor de comerţ de reglementarea anterioară (art. 10 Cod
comercial).
Astfel, minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau
sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu
respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte
din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite (art. 42 alin.1 şi 2).
7.3. Persoana juridică profesionistă comerciantă
În acest domeniu NCC are caracter reformator, relevat atât de noile reglementări oferite cu
privire la definirea noţiunii de persoană juridică, capacitatea civilă a acesteia, sancţiunea
nulităţii entităţii juridice, a actelor emise de organele sale, contrarietatea (conflictul) de interese
în care se află membrul organelor de administrare în raport cu interesele persoanei juridice,
atributele de identificare ale acesteia, reorganizarea şi transformarea, dizolvarea şi lichidarea
persoanei juridice, cât şi de conţinutul explicit, modern al întregului titlu destinat persoanei
juridice.
Toate aceste dispoziţii ale NCC trebuie examinate ca reguli de drept comun, însă, cu
observarea legilor speciale care au ca obiect constituirea, organizarea şi funcţionarea variatelor
tipuri de persoane juridice profesioniste comerciante, în mod particular.
De asemenea, se constată că unele dispoziţii ale NCC referitoare la persoana juridică sunt
incidente cu titlu inderogabil, indiferent de legea statutului organic al unei/unor categorii de
persoane juridice.
În cele ce urmează vor fi examinate, în ordinea cronologică oferită de NCC, acele
dispoziţii care prezintă caracter nou sau inderogabil în domeniul exclusiv al persoanelor
juridice profesioniste comerciante.

7.3.1. Reglementări generale

Sub acest cuprins sunt relevante elementele constitutive ale persoanei juridice,
a) Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: o organizare de sine stătătoare şi un
patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul
general (art. 187).
Calificarea calităţii de persoană juridică, categoriile şi regimul aplicabil persoanelor
juridice, efectele dobândirii personalităţii juridice.
b) Calitatea de persoană juridică o deţin entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte
organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc
toate condiţiile prevăzute la art. 187 (art. 188).
Prin urmare, în temeiul acestui text, vor fi considerate persoane juridice, asociaţiile
profesioniştilor comercianţi, concentrările de societăţi comerciale şi grupările structurale ale
acestora, în măsura în care nu sunt reglementate expres de lege, dacă desfăşoară activităţi
integrate sau subordonate celor de producţie, comerţ sau prestări de servicii, chiar dacă nu sunt
declarate ex lege persoane juridice.
c) Categoriile de persoane juridice sunt clasificate de NCC în persoane juridice de drept
privat şi persoane juridice de drept public (art. 189).

22
 Primele sunt cele ce se constituie în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege (art.
190). Se includ în această categorie societăţile comerciale cu capital integral privat, societăţile
comerciale cooperatiste, grupul de interes economic, instituţiile de credit, societăţile operator
pe o piaţă reglementată de capital, societăţile de asigurare, societăţile de leasing, întreprinderile
mici şi mijlocii.
Secundele, persoanele juridice de drept public, prezintă interes pentru acest examen
numai sub aspectul subcategoriei anumitor entităţi juridice care sunt organizate de autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, în vederea desfăşurării de activităţi specifice
profesioniştilor comercianţi. Se includ în această categorie companiile naţionale, regiile
autonome, societăţile comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
d) Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice legal înfiinţate este cel prevăzut de
dispoziţiile special aplicabile categoriei din care fac parte, precum şi cel prevăzut de NCC,
dacă prin legea specială nu se dispune altfel (art. 192).
Această prevedere conduce la concluzia că are prioritate în aplicare legea care
reglementează categoria persoanei juridice, cu titlu de lex specialia, iar dispoziţiile NCC se
aplică numai subsidiar şi complementar, cu titlu de drept comun.
e) Efectele dobândirii personalităţii juridice sunt: dobândirea capacităţii juridice depline,
în temeiul căreia persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi, totodată, la cel
comercial, şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege; inopozabilitatea invocării calităţii de persoană juridică împotriva unei
persoane de bună-credinţă, dacă prin aceasta se urmăreşte ascunderea unei fraude, a unui abuz
de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice (art. 193).

7.3.2. Înfiinţarea persoanei juridice

Sub acest aspect sunt relevante modurile de înfiinţare, nulitatea persoanei juridice şi
înregistrarea înfiinţării persoanei juridice.
A) Modurile de înfiinţare sunt, potrivit art. 194 din NCC, următoarele:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor
publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se
constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de
înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este
persoană juridică;
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a
persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
B) Nulitatea persoanei juridice este sancţiunea constatată, în cazul nulităţii absolute, sau
declarată, în ipoteza nulităţii relative, prin hotărâre judecătorească ca urmare a nerespectării
unor cerinţe legale referitoare la actul de înfiinţare, obiectul de activitate, patrimoniul sau
capitalul social.
Astfel, potrivit art.196, cauzele de nulitate ale persoanei juridice profesioniste
comerciante sunt următoarele:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume
prevăzute de lege;
b) toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării
persoanei juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;

23
 d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f) actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaţilor ori
capitalul social subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau capitalul social
minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
i) au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea
nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.
Cazurile prevăzute la alin.1 lit. a), c) - g) sunt motive de nulitate absolută, iar
cazurile prevăzute la alin.1 lit. b) şi h) sunt motive de nulitate relativă.
Nulitatea absolută poate fi invocată oricând iar cea relativă numai în termen de un an
de la data înregistrării sau înfiinţării persoanei juridice, după caz (art. 197 alin.1).
Ambele forme ale nulităţii se acoperă, în toate cazurile, dacă, până la închiderea
dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată (art.
197 alin.2).
Nulitatea persoanei juridice trebuie analizată în strânsă corelare cu prevederile
art. 56 ale Legii nr. 31/1990.
Se constată că NCC introduce un nou motiv de nulitate, şi anume nesocotirea
altor dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare
a persoanei juridice (art. 196 alin.1 lit.i). Acest motiv ar putea angrena nulitatea
absolută sau relativă, după distincţiile pe care însăşi dispoziţia imperativă
sancţionatoare le indică.
Sub aspectul efectelor nulităţii persoanei juridice se constată că NCC a preluat
dispoziţiile art. 58 şi 59 din Legea nr. 31/1990 dar, mai mult, clarifică regimul actelor
juridice încheiate cu terţii, statuând astfel:
- Constatarea sau, după caz, declararea nulităţii nu aduce atingere actelor
încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare,
direct sau prin reprezentare, după caz.
- Nici persoana juridică şi nici fondatorii sau asociaţii nu pot opune terţilor
nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia cunoşteau cauza
de nulitate la momentul încheierii actului (art. 199 alin.1 şi 2).
C) Înregistrarea persoanei juridice este prevăzută de NCC numai pentru
persoanele care sunt supuse, potrivit legii speciale, la această operaţiune (art. 200
alin.1).
Pentru unele persoane juridice, înregistrarea/înmatricularea are caracter constitutiv, sub
această formă de organizare. Consecinţa neînregistrării este aceea că persoana juridică nu este
considerată legal înfiinţată, cât timp înregistrarea nu a fost efectuată (art. 202 alin.1).
Dacă înregistrarea/înmatricularea este cerută de legea aplicabilă numai pentru
opozabilitate faţă de terţi, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei
juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse
terţilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost
îndeplinită (art. 202 alin.2).
Prin înregistrarea unei persoane juridice se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după
caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii
personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz
(art. 200 alin.2).
În aplicarea dispoziţiilor relative la înregistrarea persoanelor juridice profesioniste
comerciante, urmează a se ţine seama, cu titlu de lex specialia, de Legea nr. 26/1990 privind
registrul comerţului, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 32/2000
24
privind societăţile de asigurare, OG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit, Legea nr.
297/2004 privind piaţa de capital, OG nr. 52/1997 privind societăţile de leasing, Legea nr.
1/2005 privind societăţile cooperatiste, întrucât toate aceste reglementări conţin dispoziţii
incidente asupra cerinţelor de înmatriculare/înregistrare a persoanelor juridice profesioniste din
domeniul activităţilor de producţie, comerţ şi prestări de servicii.

7.3.3. Capacitatea civilă a persoanei juridice

NCC aduce, sub acest aspect, clarificări importante asupra datei dobândirii capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice, desfăşurării activităţilor autorizate şi capacităţii de a primi
liberalităţi.
a) Astfel, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea
drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor (194 alin.1).
Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz,
potrivit art. 194 alin. 2, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau
de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) se bucură de capacitate civil
anticipată, în sensul că pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să
îşi asume obligaţii, însă, numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în
mod valabil (art. 205).
b) Referitor la dreptul de a desfăşura anumite activităţi care trebuie autorizate de
organele competente, acest drept se naşte numai din momentul obţinerii autorizaţiei respective,
dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 207 alin.1).
Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate
absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile
cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege (art. 207 alin.2).
Aceste prevederi au o semnificativă importanţă pentru persoanele juridice profesioniste
comerciante care urmează a-şi desfăşura activitatea în domenii pentru care este necesară
autorizarea prealabilă de către unele entităţi de control şi supraveghere. Se au în vedere
societăţile de asigurare, instituţiile de credit, operatorii pieţelor de capital etc.
c) Capacitatea de a primi liberalităţi este recunoscută persoanelor juridice de care ne
ocupăm, încă de la data actului de înfiinţare şi chiar în afara scopului ca persoana juridică să ia
fiinţă.
Noţiunea „liberalităţi” şi actele juridice de transmitere a acestora sunt reglementate de
dreptul comun.

7.3.4. Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice

a) Referitor la capacitatea de exerciţiu, data dobândirii acesteia este legată de data

constituirii persoanei juridice, care, aşa cum s-a arătat deja, poate fi data actului de înfiinţare,
data autorizării prevăzute de lege, data înregistrării/înmatriculării.
25
 Tot de la această dată persoana juridică îşi exercită plenar drepturile şi îşi îndeplineşte
obligaţiile prin organele sale de administrare (art. 209 alin.1).
Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare
sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de
constituire sau statut.
În lipsa organelor de administrare şi numai până la data constituirii acestora, drepturile şi
obligaţiile care privesc persoana juridică se exercită, respectiv se îndeplinesc de fondatori sau
de către persoanele special desemnate în acest scop (art. 210 alin.1).
NCC impune, cu titlu general valabil pentru organele de administrare şi control ale
persoanelor juridice, că nu pot face parte din aceste organe cei cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, cei decăzuţi din dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor organe, precum şi cei
declaraţi prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie (art.
211 alin.1).
Actele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt anulabile. Acestea nu pot fi
anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile ori
incompatibile, după caz, sau pentru că acestea au fost numite cu încălcarea dispoziţiilor legale
ori statutare, dacă nu s-a produs o vătămare (art. 211 alin.2).
b) Relativ la funcţionarea persoanei juridice, NCC relevă câteva reglementări
necunoscute până în prezent categoriei persoanelor juridice profesioniste comerciante,
reglementări ce vor fi expuse în continuare.
Se instituie obligaţia membrilor organelor de administrare să acţioneze în interesul
persoanei juridice, cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar (art. 213).
Severitatea impusă de această dispoziţie este evidentă, chiar şi numai prin compararea cu
prevederile art. 144/1 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1990, care dispun că membrii consiliului de
administraţie (şi numai în ipoteza societăţii comerciale pe acţiuni) îşi vor exercita mandatul cu
prudenţa şi diligenţa unui bun administrator (alin.1), cu loialitate, în interesul societăţii (alin.2).
Tot astfel, membrilor organelor de administraţie li se impune obligaţia de a asigura şi a
menţine separaţia dintre patrimoniul propriu şi cel al persoanei juridice (art. 214 alin.1).
Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile
persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care
ar fi autorizaţi în acest scop de către cei care i-au numit (art. 214 alin.2).
Aceste prevederi urmează a se corela cu dispoziţiile art. 272 pct.2 şi art. 237 din Legea
nr. 31/1990, care beneficiază astfel de o reglementare suplimentară din partea NCC.
O altă dispoziţie având caracter de noutate o constituie prevederea art. 215 potrivit căreia
se sancţionează cu nulitatea relativă actul juridic încheiat în prezenţa contrarietăţii de
interese de către membrul organului de administrare, în frauda intereselor persoanei juridice.
În fine, art. 216 al NCC conţine o altă prevedere de principiu care, cel puţin în parte,
reformează instituţia acţiunii în nulitate a actelor emise de organele persoanei juridice.
Astfel, hotărârile şi deciziile mai sus arătate pot fi atacate în justiţie, dacă sunt contrare
legii, actului de înfiinţare sau statutului, de către oricare dintre membrii organelor de
conducere sau de administrare (art. 216 alin.1).
Comparat cu art. 132 din Legea nr. 31/1990, dispoziţiile NCC sunt clare, neechivoce, în
sensul că administratorii pot ataca hotărârile adunării generale ale asociaţilor/acţionarilor şi,
important, deciziile consiliului de administraţie, cu excepţia hotărârilor sau deciziilor care
privesc revocarea administratorilor din funcţie.

7.3.5. Identificarea persoanei juridice

26
 După modelul sistemelor de drept moderne, NCC consideră că persoana juridică dispune
de atribute obligatorii de identificare, şi anume: naţionalitatea, denumirea şi sediul (art. 225 –
art. 229).
În funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică poate avea şi alte
atribute de identificare, cum sunt: numărul de înregistrare în registrul comerţului sau în alt
registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii
(art. 230).
Persoana juridică are obligaţia de a face cunoscute atributele sale de identificare pe toate
documentele, indiferent de formă, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanelor
prejudiciate.
Pentru persoanele profesioniste comerciante aceste dispoziţii se alătură celor prevăzute de
Legea nr. 26/1990, pentru identificarea atributelor naţionalităţii, denumirii, sediului şi
emblemei, precum şi celor conţinute de unele legi speciale care impun anumite restricţii cu
privire la adoptarea denumirii (spre exemplu: Legea nr. 297/2004; Legea nr. 32/2000, OG nr.
99/2006).

7.3.6. Reorganizarea persoanei juridice

Sub acest cuprins prezintă relevanţă dispoziţiile NCC cu privire la încetarea sau, după
caz, supravieţuirea unor contracte, în caz de reorganizare, precum şi cele referitoare la
transformarea persoanei juridice.
a) Încetarea unor contracte încheiate în considerarea calităţii persoanei juridice
supusă reorganizării.
Astfel, potrivit art. 240 alin.(1), în cazul contractelor încheiate în considerarea calităţii
persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îşi încetează efectele, cu excepţia cazului în
care părţile au stipulat expres contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este
condiţionată de acordul părţii interesate.
Dacă menţinerea sau repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii
interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înştiinţată prin scrisoare recomandată, cu
confirmare de primire, pentru a-şi da ori nu consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de
la comunicarea notificării sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu
refuzul de menţinere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare (alin. 2).
b) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o
persoană juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte
persoane juridice.
În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa
se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, cu excepţia cazului în care actul
prin care s-a dispus transformarea prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispoziţiile art.
239, 240 şi 243 rămân aplicabile (art. 241).
Se constată că NCC nu reglementează schimbarea formei juridice a persoanei juridice, iar
transformarea acesteia din urmă nu este similară cu cea dintâi operaţiune, pentru bunul motiv
că, transformarea are ca efect încetarea persoanei juridice concomitent cu înfiinţarea, în locul
ei, a unei alte persoane juridice, iar schimbarea formei juridice nu conduce la un asemenea
efect ci, dimpotrivă, persoana juridică îşi continuă existenţa, adevărat, sub noua formă juridică.
c) Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor este reglementată diferit de NCC,după
cum reorganizarea priveşte persoane juridice supuse înregistrării/înmatriculării sau persoane
juridice nesubordonate acestei cerinţe.
27
 Astfel, în cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea
drepturilor şi obligaţiilor se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin
înregistrarea operaţiunii şi de la data acesteia (art. 242 alin.1).
În ceea ce priveşte celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmiterea
drepturilor şi obligaţiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părţi, cât şi
faţă de terţi, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanţului
contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în
curs de executare, precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege ( art. 242 alin.2).

7.3.7. Încetarea persoanei juridice

NCC reglementează, în chip original, necunoscut reglementărilor anterioare, regimul

juridic al bunurilor persoanei juridice după lichidarea acesteia.
Astfel, oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare
vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut ori destinaţia stabilită în hotărârea
organului competent luată înainte de dizolvare (249 alin.1).
În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei
hotărâri luate în condiţiile alin. (1), precum şi în cazul în care prevederea sau hotărârea este
contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare
se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane
juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când
există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puţin 3 persoane juridice,
caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorţi ( 249 alin. 2).
În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit.
d) (prin hotărârea organelor competente ale acesteia), precum şi în cazul în care nici o
persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile
alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază
teritorială se află bunurile (art. 249 alin. 3).

8. Domeniul de aplicare al NCC cu privire la raporturile juridice rezultând din

exploatarea unei întreprinderi de către profesionistul comerciant

Preliminarii.
NCC constituie dreptul comun aplicabil inclusiv raporturilor juridice patrimoniale şi
nepatrimoniale dintre profesioniştii comercianţi, precum şi a celor dintre aceştia şi alte
subiecte de drept civil.
Aşa cum am arătat deja, sunt calificaţi profesionişti comercianţi cei care exploatează o
întreprindere, astfel cum este definită aceasta de art. 3 alin.3 din NCC, prin intermediul
activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

8.1. Domeniul de aplicare al NCC asupra raporturilor juridice dintre profesioniştii

comercianţi, precum şi dintre aceştia şi celelalte subiecte de drept civil

Se constată că pot face obiect de reglementare al unor astfel de raporturi juridice,

dispoziţiile NCC privind:
-operaţiunile fiduciare (art. 773-791);
28
-administrarea bunurilor altuia (art. 792-857);
- obligaţiile contractuale, sub aspectele referitoare la condiţiile de încheiere, nulităţile - - -
acestuia, interpretarea şi efectele contractului, reprezentarea, cesiunea şi încetarea - - -
contractului (art. 1166-1323):
-actul juridic unilateral (art. 1324-1329);
-faptul juridic licit (art. 1330-1348);
-răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală (art. 1349-1395);
-obligaţiile complexe (art. 1421-1468);
-executarea obligaţiilor (art. 1469-1565);
-transmisiunea şi transformarea obligaţiilor (art. 1566-1614);
-stingerea obligaţiilor (art. 1615-1634);
-restituirea prestaţiilor (art. 1635-1649); -
-contractele speciale, cum sunt:
- contractul de vânzare (art. 1650-1762);
- contractul de schimb (art. 1763-1765);
- contractul de furnizare (a766-1771);
- contractul de report (art. 1772-1776);
- contractul de locaţiune (art. 1777-1823);
- contractul de antrepriză (art. 1851-1880);
- asocierea în participaţie (art. 1949-1954);
- contractul de transport de bunuri, de persoane şi bagaje (art. 1955-2008);
- contractul de mandat, în toate variantele sale, cu sau fără reprezentare, acesta din
urmă incluzând contractele de comision, de consignaţie şi cel de expediţie (art. 2009-2071);
- contractul de agenţie (art. 2072-2095);
- contractul de intermediere (art. 1096-2102);
- contractul de depozit (art. 2103-2143);
- contractul de cont curent (art. 2171-2183);
- contractele bancare (art. 2184-2198);
- contractele de asigurare, de coasigurare, reasigurare şi retrocesiune (art. 2199-
2213);
- jocurile şi pariurile autorizate (art. 2266);
- tranzacţia (art. 2267-2278);
- garanţiile personale, privilegiile şi garanţiile reale (art.2279-2499).

8. 2. Domenii de aplicare subsidiară şi complementară a NCC

NCC se aplică numai subsidiar şi complementar în domeniul de reglementare conţinut de

legile speciale comerciale, după cum urmează:
- în domeniul legii organice a persoanelor profesioniste comerciante (Legea nr. 31/1990
privind societăţile comerciale; Legea nr. 32/2000 privind asigurările; Legea nr. 247/2004
privind piaţa de capital; O.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit; O.G. nr. 52/1997 privind
operaţiunile şi societăţile de leasing; Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale; Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare; Legea nr.
26/1990 privind registrul comerţului;
- în materiile excluse implicit de reglementarea NCC, şi anume: Legea nr. 85/2006 privind
insolvenţa; Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin; Legea nr. 59/1934 privind
cecul.

29
 NCC nu se aplică în materiile pe care însăşi legea civilă le declară excluse, cu referire la
termenul „comerciant” prevăzut de:
a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;
b) Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi
executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările ulterioare;
c) Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi
consumatori, republicată, cu modificările ulterioare;
d) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare;
e) Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările ulterioare;
f) Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia
cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia
consumatorilor, cu modificările ulterioare;
g) Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă;
h) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi
completările ulterioare;
i) orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înţeles specific dispoziţiilor
cuprinse în aceste din urmă acte normative (art. 6 alin.2 din Legea nr. 71/2011).
În concluzie, sunt persoane profesioniste comerciante, următoarele categorii:

1. Comercianţii persoane fizice

Persoanele fizice au calitatea de comerciant dacă săvârşesc fapte de comerţ cu caracter
profesional.
Comerciantul persoană fizică este definit prin apartenenţa sa la un anumit grup
profesional şi prin faptele de comerţ pe care le săvârşeşte. Comerciantul persoană fizică are
calitatea de comerciant şi atunci când realizează această activitate în cadrul unei asociaţii
familiale sau al unei societăţi în participaţiune.
2. Societăţile comerciale
În concepţia legiuitorului, prin societăţi comerciale înţelegem societăţile constituite conform
Legii nr. 31/1990.
3. Regiile autonome
Organizate în ramurile strategice ale economiei naţionale, acestea sunt persoane juridice
care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, în temeiul Legii nr.
15/1990 şi desfăşoară o activitate comparabilă cu cea a societăţilor comerciale.
4. Organizaţiile cooperatiste
Potrivit legii, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi desfacere de
mărfuri, prestări de servicii etc. Acestea, în virtutea calităţii de comerciant, sunt supuse
obligaţiilor care revin comercianţilor.
5. Intreprinderile mici şi mijlocii constituite de persoanele fizice, potrivit O.G. nr. 44/2008.

În schimb, nu sunt persoane profesioniste comerciante, următoarele categorii:

1. Asociaţiile şi fundaţiile
Potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei activităţi
dezinteresate, fără obţinerea unui profit. Asociaţiile şi fundaţiile nu pot avea calitatea de
comerciant. Potrivit Ordonanţei nr. 26/2000, asociaţiile şi fundaţiile pot săvârşi anumite fapte
de comerţ, de exemplu pot înfiinţa societăţi comerciale, pot organiza un restaurant pentru
membrii săi etc.
2. Statul şi unităţile sale administrativ teritoriale

30
Statul, judeţul, municipiul, oraşul şi comuna sunt subiecţi ai dreptului public şi nu pot avea
calitatea de comerciant. Săvârşirea de fapte de comerţ de către stat şi unităţile administrativ-
teritoriale priveşte numai serviciile publice cu gestiune privată.

9.EXERCITAREA COMERŢULUI ÎN LIMITELE CONCURENŢEI LICITE

1. Noţiunea de concurenţă

În economia de piaţă, agenţii economici acţionează în mod liber pe baza proprietăţii private şi
în concordanţă cu legea cererii şi a ofertei.
Concurenţa este definită ca o confruntare între agenţii economici pentru câştigarea şi
conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activităţi.
Concurenţa este protejată de lege sub dublu aspect:
- reprimarea înţelegerilor şi practicilor anticoncurenţiale, monopoliste, care periclitează
existenţa concurenţei (Legea nr. 21/1996 privind concurenţa).
- sancţionarea folosirii unor mijloace nelicite de atragere a clientelei (Legea nr. 11/1991,
modificată, privind combaterea concurenţei neloiale).

2. Protecţia împotriva concurenţei neloiale

Concurenţa neloială este o formă a concurenţei ilicite. Ea constă din săvârşirea de către
comerciant, în scopul atragerii clientelei, a unor acte şi fapte care contravin legii, bunelor
moravuri în activitatea comercială şi loialitatea profesională.
În sensul articolului 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale,
modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, constituie concurenţă neloială „orice fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de
execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii”.

3. Clasificarea faptelor de concurenţă neloială

În doctrină, actele şi faptele care constituie manifestări ale concurenţei neloiale se clasifică în
următoarele categorii: divulgare, folosire, deturnare, comunicare, acapararea clientelei.

3.1. Divulgarea este un act de concurenţă neloială care se referă la dezvăluirea:

- „unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără
consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar
uzanţelor comerciale cinstite”.
- unor informaţii secrete în legătură cu rezultatele unor experimentări, „cu excepţia
situaţiilor în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu
excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate
contra exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de la autorităţile
competente.

31
- unui secret comercial „de către terţi, fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca
rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial”;
- unui secret comercial „de către persoane aparţinând autorităţilor publice, precum şi de
către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în
faţa autorităţilor publice”.

3.2. Folosirea este un act de concurenţă neloială care se referă la:

- utilizarea „unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să
producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant”;
- „folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a
necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise
autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor
farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi”;
- utilizarea, în orice mod (producere, import, export, depozitare, oferire spre vânzare,
vânzare), a „unor mărfuri/ servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,
mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografii ale circuitelor
integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul
vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea,
originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al
comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari”.
Menţiunile false asupra originii mărfurilor se referă la indicaţii care ar face să se creadă
că mărfurile au fost produse într-un anumit stat, într-o anumită localitate sau într-un anumit
teritoriu. Denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic, indicând în comerţ numai
natura lui, nu este considerată menţiune falsă decât în situaţia „în care denumirea este însoţită
de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine”.

3.3. Deturnarea se referă la atragerea clientelei unui comerciant prin „folosirea legăturilor
stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant”.

3.4. Comunicarea este un act de concurenţă neloială care constă în afirmaţii false ale unui
comerciant, făcute în cadru restrâns sau în mod public, referitoare la:
- întreprinderea sa, cu scopul de a induce în eroare şi de a-i crea „o situaţie de favoare în
dauna unor concurenţi”;
- întreprinderea altui comerciant concurent, cu scopul de a produce daune întreprinderii
concurente.

3.5. Acapararea clientelei este alt act de concurenţă neloială şi constă în condiţionarea
încheierii unui contract avantajos cu un client de obligaţia acestuia de a aduce alţi clienţi cu
care comerciantul să încheie contracte asemănătoare.

10. COMERCIANTUL PERSOANĂ FIZICĂ

1. Definirea comerciantului persoană fizică

Comerciantul persoană fizică poate fi definit ca acea persoană care, având

capacitatea juridică prevăzută de lege, săvârşeşte în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de

32
comerţ în nume propriu şi pe riscul său, obţinând în prealabil autorizaţia prevăzută de lege şi
care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile asumate.

2. Condiţiile privind dobândirea calităţii de profesionist comerciant de către persoana fizică

Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în mod cumulativ

mai multe condiţii referitoare la persoană şi la activitatea ce o va desfăşura, ca profesionist
comerciant .
a) Condiţii referitoare la persoană.
a1) Capacitatea de folosinţă.
În principiu, orice persoană beneficiază de această prerogativă, având de regulă vocaţia
necesară pentru a fi comerciant, vocaţie care izvorăşte din principiul libertăţii comerţului.
Există anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă legale şi în mod
excepţional convenţionale, motive care împiedică o persoană fizică să obţină calitatea de
comerciant.
- Incompatibilităţile.
Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter profitabil având un caracter
speculativ. Din acest motiv ea nu poate fi exercitată de persoane care au anumite funcţii sau
exercită anumite profesiuni care privesc interesele generale ale societăţii, întrucât există o
incompatibilitate de interese.
Legea interzice persoanelor care au asemenea funcţii sau profesii să practice
comerţul, cu caracter profesional.
Constituţia României prevede în acest sens că funcţia de judecător (inclusiv de la
Curtea Constituţională) şi cea de procuror (magistrat) sunt incompatibile cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor de cadre didactice din învăţământul superior.
Astfel, judecătorii sau procurorii nu pot exercita funcţia de comerciant.
Din aceleaşi considerente, datorită funcţiei pe care o deţin, nu pot exercita
profesiunea de comercianţi: diplomaţii, funcţionarii publici, clericii, ofiţerii.
În mod tradiţional, se consideră că există incompatibilitate şi în privinţa celor care
exercită profesii liberale care nu are un caracter speculativ, chiar dacă se obţine un câştig:
avocaţii, notarii, medicii, arhitecţii, etc.
Singura sancţiune aplicabilă celui care a încălcat legea, prin care era instituită
incompatibilitatea, nu este decât profesională şi disciplinară, persoana în cauză urmând a fi
destituită din funcţia pe care o deţine ori, după caz, să fie exclusă din organizaţia profesională
din care face parte.
- Decăderile.
Nu pot fi comercianţi cei condamnaţi definitiv pentru una din faptele prevăzute de
Legea nr. 12/1990 modificată. Evident este nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se
fi interzis condamnatului exercitarea profesiei de comerciant.
- Interdicţiile
Acestea pot fi legale sau convenţionale.

33
 Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului
particular (privat) şi care sunt monopol de stat (de exemplu: prelucrarea tutunului, minereurilor
feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (comercializarea narcoticelor).
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contracte şi
rezultă din convenţiile încheiate de comerciant şi o altă persoană care doreşte să practice un
comerţ identic cu cel al comerciantului partener contractual.
a2) Capacitatea de exerciţiu.
Persoanele fizice pot fi comercianţi dacă au capacitate de exerciţiu deplină, deci dacă au
împlinit vârsta de 18 ani. Femeia măritată până la împlinirea vârstei de 18 ani, deşi are
capacitate de exerciţiu deplină pentru actele de drept civil, totuşi nu poate fi comerciant.
Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi.
b) Condiţii referitoare la activitate.
b1) Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege.
Pentru comerciantul persoană fizică, autorizaţia de exercitare a comerţului se eliberează
de organele locale ale administraţiei publice în a căror rază teritorială se află sediul
comerciantului.
Autorizaţia este un act administrativ şi se emite potrivit legii.
Actul trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru orice act
administrativ, condiţii de fond, de formă şi de procedură.
b2) Respectarea obligaţiilor prevăzute de lege care definesc statutul juridic de persoană
fizică profesionistă.
Prin statutul juridic se înţelege totalitatea obligaţiilor pe care le are comerciantul
persoană fizică.
Principalele obligaţii sunt:
- întocmirea şi ţinerea registrelor proprii;
- înregistrarea în Registrul Comerţului;
- obligaţii legate de ţinerea contabilităţii.
A. Întocmirea şi ţinerea registrelor proprii
Registrele comerciantului sunt registre private în care sunt menţionate toate operaţiile
privitoare la patrimoniul comerciantului. Reglementările legale privind registrele
comerciantului se găsesc în dispoziţiile din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii.
Registrele obligatorii pentru comerciant sunt:
- registrul jurnal - cuprinde operaţiile economico-juridice efectuate de comerciant zilnic, în
ordine cronologică, operaţii referitoare la patrimoniul său. La sfârşitul lunii, în registrul jurnal
se vor înscrie şi sumele de bani cheltuite pentru „nevoile casei”.
- registrul inventar - conţine inventarul patrimoniului comerciantului. Potrivit legii,
comerciantul este obligat ca la începutul exercitării comerţului şi în fiecare an să facă un
inventar al averii sale, adică al tuturor bunurilor mobile, imobile, al activului, pasivului,
încheind bilanţul contabil. Inventarul întocmit şi bilanţul se vor trece (copia) într-un registru
special numit registru-inventar.
- registrul cartea mare - se ţine de comercianţii care au un volum mare de activitate şi unde
contabilitatea se face în „partidă dublă”, adică fiecare operaţie comercială are o dublă
înregistrare.
Potrivit articolului 25 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate, actele şi
documentele care au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10 ani, cu începere de la
data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite.
B. Înregistrarea în Registrul Comerţului
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 359/2004, comerciantul persoană fizică trebuie să
solicite înregistrarea la Registrul Comerţului în cadrul Biroului Unic pentru a obţine avizele,
autorizaţiile şi/sau acordurile necesare.
34
 Registrul comerţului este un document public, orice persoană având acces la
informaţiile înscrise în cuprinsul lui. Este ţinut de către Oficiul Registrului Comerţului
organizat în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti. Registrul central al Comerţului se ţine de
către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului organizat pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a României.
Comerciantul solicită înregistrarea la Biroul Unic completând o cerere tip, la care
se adaugă actele necesare înregistrării. în termen de 20 de zile de la înregistrare se eliberează
certificatul de înregistrare a comerciantului, însoţit de codul unic de înregistrare; în anexă sunt
cuprinse avizele şi autorizaţiile necesare funcţionării.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac pe baza unei autentificări a judecătorului
delegat. Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate se face de către directorul oficiului
comerţului sau de persoana desemnată de acesta din cadrul aceluiaşi oficiu.
Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul are obligaţia să evidenţieze în
Registrul Comerţului toate modificările referitoare la donaţie, vânzare, locaţiune, gaj,
modificări la aspecte privind înregistrarea, date cu privire la împuterniciţi, embleme etc.
C. Obligaţii legate de ţinere a contabilităţii (Legea nr. 82/1991)
Obligaţia de întocmire a bilanţului contabil anual şi, după caz, în momentul reorganizării
sau dizolvării.
Bilanţul contabil conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului. Este verificat
şi certificat de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, în condiţiile legii. După
aprobare, bilanţul contabil se publică şi un exemplar se depune la Administraţia financiară.
În situaţia în care comerciantul nu respectă obligaţiile ce-i revin în legătură cu organizarea şi
conducerea contabilităţii, acesta răspunde conform legii. Astfel, potrivit dispoziţiilor din Legea
nr. 82/1991, este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă încălcarea normelor
emise de Ministerul Finanţelor referitoare la:
- utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
- arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a documentelor contabile;
- efectuarea inventarierii patrimoniului;
- întocmirea, verificarea, certificarea şi depunerea bilanţului contabil.

35
 CAPITOLUL IV

SOCIETATILE COMERCIALE

Notiunea, natura juridical si caracteristiceile scietatii comerciale

1.Definitia societatii comerciale

Legea nr.31/1990 nu contine definitie a societatilor comerciale , dar putem stabili

semnificatia acesteia prin apel la definitia cotractului de societate din Codul civil.
Astfel, „prin contractul de societate doua sau mai multe persoane se obliga reciproc
sa coopereze pentru desfasurarea unei activitati si sa contribuie la aceasta prin aporturi banesti
in bunuri, in cunostinte specifice sau prestatii, cu scopul de a imparti beneficiile sau de a se
folosi de economia ce ar putea rezulta” [art.1881 alin.(1)C.civ.]
Asadar, totate societatile care au la baza contractul de societate reglementat de
Codul civil desfasoara activitati cu scop lucrativ, distinctia dintre ele fiind data de tipul de
activitati desfasurate, respectiv activitati economice sau ne- economice si, mai ales, de statutul
de persoana juridica a unora dintre acestea.
Pe de alta parte, sintagma : „activitati cu scop lucrativ” este nepotrivita pentru
obiectul de activitate al societatilor comerciale, fiind doar partial reprezentativ pentru
activitatea unei astfel de societati. Etimologic prin activitatea cu scop lucrativ intelegem
activitate prin care se urmareste obtinerea unui profit.
Desi legea nr.31/1990 prevede in art.1 alin.(1) ca „in vederea desfasurarii de
activitati cu scop lucrativ, persoane fizice si persoane juridice se pot asocia si pot constitui
societati cu personalitate juridica” ,trebuie sa coroboram acest text cu dispozitiile art.1 alin.(1)
din legea nr.26/1990 conform caruia : „ Inainte de inceperea activitatilor economice, au
obligatia sa ceara inmatricularea sau, dupa caz inregistrarea in registrul comertului urmatoarele
persoane fizice sau juridice :(...) societatile comerciale.”
Prin urmare, din coroborarea celor doua texte de lege, ambele imperative,
activitatea cu scop lucrativ a societatii comerciale nu poate fi decat o activitate economica.
Societatea comerciala este o forma de intreprindere comerciala si este si
profesionist comerciant intrucat exploateaza si are titularitatea intreprinderii comerciale pe care
o organizeaza.
In concluzie , societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe
baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se
obliga sa contrubuie prin aporturi banesti, in bunuri, in cunostinte specifice sau prestatii
reciproc pentru desfasurarea unei activitati economice

36
(productie, comert sau prestare servicii ) cu scopul obtinerii si impartirii profitului ¹.

2.Natura juridica a societatii comerciale

2.1 Natura juridica a societatii comerciale ²

Societatea comerciala este o specie de societate , si, asa cum am aratat anterior, constituirea
sa are ca fundament contractul de societate reglementat de Codul civil, contract numit si pact
societar.
Latura contractuala a societatii comerciale este esentiala pentru constituirea si
functionarea acestei entintati.
Asadar , societatea comerciala are la baza contractul de societate , respectiv acordul de
vointa a doua sau mai multor persoane, numite asociati, care decid constituirea societatii, si
in acest sens se inteleg sa puna in comun aporturi in bani, in bunuri, in cunostinte specifice
sau prestatii pentru desfasurarea unei activitati economice (productie, comert sau prestare
servicii) cu scopul obtinerii si impartirii profitului.
Cu titlul de exceptie, societatile unipersonale, societatile cu raspundere limitata , cu
asociat unic, sunt constituite in baza actului unilateral de vointa , „al asociatului” unic.
Dintr-o alta perspectiva, se considera ca societatea comerciala este o intreprindere,
respectiv o „forma juridica de organizare a intreprinderii comerciale.”³
Dar revenim la disctinctia ce trebuie facuta intre intreprinderea comerciala si
titularitatea acesteia. Societatea comerciala este subiect de drept distinct , titular al
intreprinderii pe care o organizeaza si exploateaza.
Desigur , societatea nu se limiteaza doar la forma sa de organizare, nu este doar o
intreprindere comerciala ci este o persoana juridica , comerciant sau profesionist
comerciant care organizeaza si exploateaza o intreprindere comerciala.
In acest sens potrivit art.1 din legea nr.31/1990, societatea comerciala este si persoana
juridica, statut dobandit prin inregistrare in registrul comertului.
Pentru aceste motive, societatea comerciala are o dubla natura juridica: contract si
persoana juridica, respectiv natura contractuala si institutionala.4

¹ St. D. Carpenaru, Tratat de Drept comercial roman, ed. aIV-a actualizata, Ed. Universul Juridic 2014,p.125 in acelasi sens,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesionistii –comercianti, Ed. CH. Bek Bucuresti, 2013,p.67.
² Pentru o analiza detaliata a diferitelor teorii privind natura juridica a societatii comerciale a se vedea: P.Merle, Droit
comercial. Societes comerciales, op.cit., p.34-36; G.Ripert, R. Roblot, Traite de Droit commercial , t.1,op.cit.,p.790-
792;Gh.Piperea, Societati comerciale, piata de capital- Acquis comunitar, op.cit.,p.22-27 si autorii acolo citati; M.Scheaua,
Legea societatilor comerciale nr.31/1990, comentata si adnotata Ed.All Beck, Bucuresti, 2000,p.23.

37
³ Octavian Capatana, Societatile comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996,p.62;Radu N.Catana, Drept Comercial in Power
Point, op.cit.,p.101.
4 In acelasi sens, a se vedea O.Capatana, Inistutii ale noului Drept Comercial. Societatile comerciale, Ed. Lumina, Bucuresti,
1991,p.34.

38
 Personalitatea juridica a societatii, dobandita prin indeplinirea formalitatilor prevazute
de lege , deplaseaza, esential, centrul de interes de la vointa asociatilor exprimata prin
contract, la vointa si actiunile noului subiect de drept distinct, adica la societatea comerciala
cu toate caracteristicile acestei entitati: organizare de sine statatoare , patrimoniul propriu si
scop determinat de lege.
Contractul de societate este incorporat in personalitatea juridica a societatii,
insitutie distincta de asociatii care au constituit-o si care va functiona prin intermediul
organelor acesteia

3. Caracteristicile societatilor comerciale

Caracteristicile societatilor comerciale. Ca persoana juridica,

insitutie , societatea comerciala are organizare de sine statatoare, un patrimoniu
propriu, distinct de cel al asociatiilor care au consituit-o , un scop determinat de lege si
o capacitate juridica proprie, vointa societatii manifestandu-se prin intermediul
organelor societatii.
De asemenea societatea are propriile atribute de identificare.
Suplimentar, societatea comerciala este profesionist comerciant persoana
juridica.

4.Delimitarea societăţilor comerciale de alte persoane juridice

 Delimitarea societăţilor comerciale de asociaţii si fundaţii non- profit

Conform art. l alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, societăţile comerciale sunt
persoane juridice, iar în măsura în care se constituie pe teritoriul României, sunt persoane
juridice de naţionalitate română. Fie că ne raliem teoriei ficţiunii, fie celei a realităţii, persoana
juridică reprezintă un subiect colectiv de drept, care, în măsura în care îndeplineşte condiţiile
impuse de lege, este titular de drepturi si obligaţii. Societăţile comerciale sunt persoane
juridice de drept privat, care, spre deosebire de alte persoane juridice constituite pe baze
asociative (asociaţii si fundaţii), au un scop lucrativ.
Este de remarcat faptul că prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 5, deşi asociaţiile si
fundaţiile sunt definite în chiar cuprinsul art. l alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de
drept privat fără scop patrimonial, conform art.48 din Ordonanţa, ele pot desfăşura orice
activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu si sunt în strânsă legătură cu
scopul principal al persoanei juridice.
Astfel, aceasta categorie de persoane juridice se deosebeşte fundamental de societăţile
comerciale, al căror scop principal si nu accesoriu este obţinerea de profit, acest scop nefiind
nicicum condiţionat sau derivat dintr-o alta cauză ce ar fi dus la constituirea persoanei juridice.
De asemenea, reglementarea nouă cu privire la asociaţii si fundaţii (reglementare care abrogă
dispoziţiile în materie cuprinse în Legea nr. 21/19246), stabileşte si dreptul în favoarea
asociaţiilor si fundaţiilor de a înfiinţa societăţi comerciale, dividendele astfel obţinute fiind
obligatoriu de folosit, fie ca reinvestitie în cadrul acelei societăţi, fie pentru realizarea scopului
principal al fundaţiei sau asociaţiei7. In cadrul celorlalte persoane juridice, societăţile
comerciale prezintă un specific cu totul deosebit, conferit de faptul ca persoanele care se

5
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 39 din 31 ianuarie 2000
6
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 27 din 6 februarie 1924, in prezent abrogata de O.G.26/2000
7
vezi St.D.Carpenaru Regimul juridic al comerciantilor ,in „Dreptul”nr.6/1992 pag.12
39
asociază în vederea constituirii societăţii consimt să pună în comun anumite bunuri pentru
efectuarea de acte de comerţ.
 Delimitarea societăţilor comerciale de societăţile civile
Spre deosebire de societăţile comerciale, societăţile civile nu au calitatea de persoane
juridice. Astfel, societatea civilă rămâne doar cu o natură juridică contractuală, ea
reprezentând, conform art. 1491 din Codul civil, contractul prin care două sau mai multe
persoane îşi manifestă acordul de voinţa, punând în comun anumite bunuri sau industrie
(muncă), cu scopul de a împărţi foloasele ce ar rezulta din exploatarea acelor bunuri.
Ceea ce apropie însă o societate civilă de una comercială, este tocmai elementul care
declanşează crearea lor, respectiv realizarea acordului de voinţă între mai multe persoane, care
urmăresc obţinerea unor beneficii, în urma punerii în comun a unor bunuri. Se poate considera
astfel că, din prisma contractuală:
 pe de o parte, ambele societăţi sunt rezultatul unui contract, ce, în principiu, impune
aceleaşi condiţii generale de validitate;
 pe de alta parte, si într-un caz si în celălalt, asociaţii urmăresc un scop lucrativ.
Este de observat faptul că, în legislaţia unor alte state europene, modificări legislative
au impus o apropiere între regimul juridic aplicabil societăţilor civile si cel aplicabil
societăţilor comerciale (în special a societăţilor în nume colectiv). Astfel de exemplu, se
recunoaşte si pentru cazul societăţilor civile intervenţia procedurii falimentului si a lichidării
judiciare în cazul încetării plăţilor, deosebirea constând în competenta instanţelor care intervin
în asemenea situaţii (respectiv, tribunalele comerciale, pentru cazul societăţilor comerciale, si
tribunalele de drept comun, pentru cazul societăţilor civile). La ora actuală, criteriul modern
pentru delimitarea unei societăţii comerciale de o societate civilă este un criteriu formal opus
celui tradiţional, de ordin obiectiv, ce are în vedere obiectivul activităţii societăţii. Astfel,
conform acestui criteriu formal o societate este comercială în măsura în care este constituită
într-una din formele recunoscute de lege pentru societăţile comerciale (societate în nume
colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni, sau cu răspundere limitata).

4.1. Formele societăţii comerciale

Societăţile de persoane
Noţiuni generale
În societatea de persoane, ceea ce interesează e calitatea asociaţilor, si nu capitalul aportat
de aceştia în societate.
La baza înfiinţării unei societăţi de persoane există încrederea între asociaţi, fapt ce
determină ca relaţia care duce la constituirea unei societăţi de persoane să fie „intuitu
personae".
Sunt societăţi de persoane:
 societăţile în nume colectiv8;
 societăţile în comandita simplă.
Societatea în nume colectiv si în comandită simplă se constituie prin contract de societate
(art. 5 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicată).
 Trăsăturile societăţilor în nume colectiv
 Asociaţii
Societăţile de persoane în general sunt societăţi cu număr mic de asociaţi (minimum 2
asociaţi)9 si sunt considerate în doctrină „societăţi închise". Au caracter închis datorită relaţiei
„intuitu personae", constituindu-se de regulă în familie, sau între persoane ale căror relaţii se
bazează pe încredere, în acelaşi timp, caracterul „închis" al societăţilor este demonstrat si prin

8
vezi Tribunalul Municipiului Bucuresti sectia comerciala decizia nr.576 din 10.06.1992
9
vezi Tribunalul Mun.Bucuresti, sectia com.decizia nr.676/1992
40
faptul că un asociat nu poate fi înlocuit cu o altă persoană prin cesionarea tuturor părţilor
sociale de care dispune, decât daca toţi ceilalţi asociaţi sunt de acord 10.
 Capitalul social
In societăţile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, dar firesc
acesta trebuie să existe chiar din momentul constituirii societăţii, pentru ca altfel nu ar putea
dobândi personalitate juridica. Orice persoană juridică trebuie sa aibă un patrimoniu.
 Aporturile la capitalul social
In societăţile de persoane se admite a se aporta orice fel de bunuri: numerar, în natură
(bunuri corporale sau incorporale) si creanţe. Cu privire la aportul în muncă sau în industrie,
deşi este admis în societăţile de persoane, acesta nu reprezintă un aport la capitalul social.
 Părţile sociale
Capitalul social este divizat în părţi sociale, numite în doctrină „părţi de interese", de
valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile si, în principiu, sunt
netransmisibile.
Cesiunea pârtilor sociale sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează
numai dacă în actul constitutiv al societăţii s-a prevăzut în mod expres continuitatea activităţii
cu moştenitorii celui decedat.
 Răspunderea asociaţilor
Răspunderea asociaţilor este solidară si nelimitată.
Răspunderea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru
plata datoriilor societăţii, creditorii pot urmări pe oricare dintre asociaţi pentru acoperirea
creanţelor.
Asociatul care a plătit va avea acţiune în regres (recurs) împotriva celorlalţi coasociaţi
debitori, fiecare urmând să răspundă în funcţie de modul cum au convenit să participe la
beneficii si pierderi, în lipsa unei asemenea prevederi contractuale, asociaţii vor răspunde
proporţional cu cota de participare la capitalul social.
Aşadar, solidaritatea asociaţilor există numai în raport cu creditorii societăţii, în schimb,
între asociaţi obligaţiile sunt divizibile, în funcţie de modul de participare la beneficii si
pierderi al fiecărui asociat.
Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile
societăţii, inclusiv cu bunurile proprii, aşa încât, în momentul constituirii societăţii, asociaţii
trebuie să declare „averea proprie", deci bunurile mobile si imobile pe care le au în patrimoniul
propriu. Deşi asociaţii răspund nelimitat, totuşi aceştia pot invoca un beneficiu de disciitiune.
Potrivit acestui drept, asociaţii acţionaţi de către creditori pot solicita acestora să urmărească în
primul rând, societatea pentru acoperirea creanţelor, si, numai dacă aceasta nu plăteşte, să fie
urmărite bunurile fiecărui asociat11.
 Conducerea, administrarea si controlul
Conducerea societăţilor de persoane revine adunării generale a asociaţilor. Hotărârile în
adunările generale se adoptă, de regulă, cu unanimitate de vot. Administrarea si reprezentarea
societăţilor în relaţiile cu terţii se face de către unul sau doi administratori (garanţi) care, de
regulă, sunt asociaţi, dar pot fi si terţe persoane.
Controlul activităţii economico-financiare se realizează, de regulă, de către asociaţi,
aceştia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulţi cenzori.
 Dizolvarea
Dizolvarea societăţilor de persoane se produce pentru cauze generale, comune tuturor
formelor de societăţi comerciale, dar si pentru unele cauze specifice, respectiv: moartea,
10
Vezi “Dreptul’ nr.8/1994 pag.93
11

art. 3 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată

41
incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat, în condiţiile prevăzute de art.
227 din Legea 31/1990, republicată. Cu privire la cauzele specifice de dizolvare se impune o
precizare legată de falimentul unui asociat.
Datorită existentei acestei cauze s-a pus problema dacă asociaţii în societăţile de persoane
dobândesc calitatea de comerciant.
În doctrina de specialitate12, opinia majoritară este aceea că asociaţii nu devin comercianţi
prin participarea la o societate calificată „depersoane" si că legiuitorul a avut în vedere situaţia
când un asociat este chiar o societate comercială aflată în stare de faliment.
 Trăsăturile societăţii în comandită simplă
In general, trăsăturile analizate pentru societăţile în nume colectiv se regăsesc si în cazul
societăţilor în comandită simplă.
Cu toate acestea există insa unele diferenţieri datorită particularităţilor societăţii în
comandită simplă.
Societatea în comandită simplă presupune doua categorii de asociaţi:
- asociaţi comanditaţi;
- asociaţi comanditari.
Asociaţii comanditari sunt cei care au puterea de comandă a societăţii, care finanţează
societatea, fără a participa în mod direct la conducerea si administrarea patrimoniului acesteia.
Asociaţii comanditaţi lucrează sub comanda comanditarilor, ei fiind aceia care
administrează efectiv societatea. Asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului la
capitalul social, pe câtă vreme asociaţii comanditaţi răspund în mod solitar si nelimitat, ca si
asociaţii in societatea în nume colectiv. În cazul acestei societăţi, situaţia asociaţilor
comanditaţi este asemănătoare cu cea a asociaţilor din societăţile în nume colectiv. Societatea
este legal constituită dacă în denumirea sa cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţii
comanditaţi. Societatea în comandită simplă îşi încetează existenta în cazul decesului,
dispariţiei, punerii sub interdicţie a unui asociat, dacă în contract nu există o clauză de
continuare a societăţii cu moştenitorii.
La fel ca si în cazul societăţilor în nume colectiv, excluderea sau retragerea asociaţilor
comanditaţi este cauza de dizolvare a societăţii.
În ambele cazuri nu se admite societatea de tip unipersonal.
O societate în nume colectiv este valabil constituită dacă are cel puţin doi asociaţi, în
timp ce o societate în comandită simplă e valabil constituita dacă are cel puţin un asociat
comanditar si un asociat comanditat.
 Avantajele si dezavantajele societăţilor de persoane
Avantaje :
- asociaţii pot aporta la capitalul social, bunuri si creanţe;
- pentru constituirea societăţii, legea nu prevede un minim de capital social;
- controlul activităţii societăţii se face de asociaţi, nefiind nevoie de cenzori.
Dezavantaje:
- răspunderea asociaţilor este solidară si nelimitata;
- părţile sociale nu pot fi negociate;
- în principiu, părţile sociale nu se pot transmite nici măcar moştenitorilor, cu excepţia
cazului când s-a prevăzut în actul constitutiv acest lucru;
- sunt societăţi închise, terţele persoane neavând posibilitatea de a dobândi calitatea de
asociaţi, decât în cazurile prevăzute în actul constitutiv.
Societăţile de capital
Societăţile de capital presupun ca element de esenţă capitalul aportat de către asociaţii-
acţionari, capitalul având mai multă relevantă decât calităţile asociaţilor. Sunt societăţi de
capital:
12
Smaranda Angheni, op.cit., pag.114
42
 • societăţile pe acţiuni;
• societăţile în comandită simplă pe acţiuni.
 Societăţile pe acţiuni
Constituire
Societăţile pe acţiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă
obligatoriu atât elemente specifice ale contractului de societate, cât si cele ale statutului de
funcţionare. Specific societăţilor pe acţiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin
subscripţie instantanee, la fel ca oricare altă societate comercială, membrii fondatori aportând
la capital sumele subscrise, cât si prin subscripţie publică, în baza unui prospect de emisiune.

Acţionarii
Societăţile pe acţiuni sunt societăţi mari, ce presupun un număr minim doi acţionari la
constituire.
Capitalul social
Capitalul social obligatoriu la constituire este stabilit, prin lege, la valoarea minima de
90.000 ron. Capitalul social se poate constitui numai în bani si în natură. Este posibil să nu fie
vărsat întreg capitalul la constituire.
Legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30% din aportul fiecărui acţionar la
capitalul social subscris13, urmând ca diferenţa să fie achitată în termen de 12 luni (în cazul
constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie simultană).
Acţiunile
Capitalul social este împărţit în acţiuni, reprezentate prin titluri negociabile si
transmisibile atât pe pieţe financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât si pe pieţe
neorganizate, mai cu seamă când acţiunile nu sunt cotate la bursa. Acţiunile sunt transmisibile
atât prin acte juridice „inter vivos" (vânzare, donaţie), cât si prin acte juridice (morţis cauza)
(testament). In principal, acţiunile sunt nominative (atunci când în conţinutul lor este înscris
titularul dreptului) sau la purtător (simpla deţinere a acestora valorând titlu de proprietate). O
societate de capital poate emite ca titluri de valoare atât acţiuni, cât si obligaţiuni.
Răspunderea acţionarilor
Răspunderea acţionarilor pentru datoriile societăţii este limitată la valoarea acţiunilor pe
care le deţine fiecare.
Conducerea, administrarea si controlul
Conducerea societăţii se face pe principiul majorităţii voturilor acţionarilor, si nu al
unanimităţii. Organul de conducere este adunarea generală a acţionarilor, care poate fi ordinară
si extraordinară.
Administrarea societăţii se realizează, de regulă, de către un consiliu de administraţie si,
eventual, un comitet de direcţie.
Este posibil ca administrarea societăţii să poată fi efectuată si numai de un singur
administrator (conform art. 137 alin.1 din Legea nr. 31/1991, republicată). Controlul activităţii
societăţii se realizează, în mod obligatoriu, de o comisie de cenzori formată din minimum 3
cenzori si tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. In
toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (conform art. 159 alin.1 din Legea nr.
31/1990, republicată).
Dizolvarea
Dizolvarea societăţilor de capital se produce pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor comerciale, dar si pentru cauze speciale, în situaţia în care nu mai sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege la constituire, respectiv:
- dacă numărul minim de acţionari a scăzut sub limita prevăzută de lege;

13
vezi Tribunalul judetean Mures,decizia civila.89 din 17.02.1992
43
 - dacă limita minimă a capitalului social s-a redus si nu s-a dispus completarea lui în
termenul prevăzut de lege.
 Societăţile în comandită pe acţiuni
Societatea în comandită pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile referitoare la
societăţile pe acţiuni. Societăţile în comandită pe acţiuni presupun împărţirea acţionarilor în
doua categorii : comanditari si comanditaţi14. Comanditaţi au răspundere solidară si nelimitată
pentru debitele societăţii, în timp ce comanditarii au o răspundere limitată doar la aportul lor la
capitalul social. Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi.
În societatea în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi de adunarea
generală a acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările
extraordinare.
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor
generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii. In rest, toate
celelalte trăsături specifice societăţilor pe acţiuni se regăsesc si în cazul societăţilor în
comandită pe acţiuni.
 Avantaje si dezavantaje societăţile de capital prezintă următoarele avantaje
principale:
- răspunderea acţionarilor este limitată la valoarea acţiunilor subscrise;
- acţiunile sunt titluri negociabile si transmisibile.
Societăţile de capital prezintă următoarele dezavantaje principale:
- existenta unui număr minim de acţionari, respectiv cinci;
- existenta unui capital social minim prevăzut de lege.
Societatea cu răspundere limitată
Particularităţi
Societatea cu răspundere limitata este o formă intermediara de societate comercială între
societăţile de persoane si societăţile de capitaluri. Este forma intermediara deoarece, în unele
privinţe, se aseamănă cu societăţile de persoane, iar sub alte aspecte cu cele de capitaluri
prezentând însă si particularităţi proprii care îi justifică autonomia. Societatea cu răspundere
limitată este o formă de societate comercială apărută mai târziu în activitatea comercială.
Prima oara a fost reglementată în anul 1892 în Germania, fiind preluată în 1925 in
Franţa, iar în România si-a găsit consacrarea abia prin Legea nr. 31/1990, republicată. Aceasta
formă de societate a fost iniţiată din nevoia de a satisface anumite cerinţe ale activităţii
comerciale. Intr-adevăr, societăţile de persoane (în special societatea în nume colectiv)
asigurau condiţiile pentru folosirea capitalurilor mici, iar societăţile de capitaluri (mai ales
societatea pe acţiuni) erau adecvate utilizării capitalurilor mari, destinate unor afaceri de mare
anvergură.
Era nevoie de o formă de societate care să fie adaptată exigentelor fructificării
capitalurilor mijlocii. Acest lucru s-a realizat prin introducerea societăţii cu răspundere
limitată, ca formă mixta, care împrumută anumite caractere atât de la societăţile de persoane,
cât si de la societăţile de capitaluri.
 Trăsăturile societăţii cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe baza
deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri, pentru a
desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor, si care răspund pentru
obligaţiile sociale în limita aportului lor. Societatea cu răspundere limitată se constituie în baza
unui act constitutiv care cuprinde elemente specifice contractului de societate, dar si cele
specifice statutului de funcţionare.

14
vezi Curtea de Casatie sectia I-adecizia nr.956/1937
44
 In văzul societăţilor cu unic asociat, actul constitutiv va presupune, evident, numai
statutul de funcţionare.
Asociaţi
Societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea asociaţilor ca si în cazul
societăţii în nume colectiv. Datorită acestui fapt, numărul asociaţilor este limitat, iar părţile
sociale nu sunt liber cesibile. Societatea cu răspundere limitată este o structura juridică
destinata unui număr mic de asociaţi, legea impunând ca numărul de asociaţi sa nu fie mai
mare de 50.
Capitalul social
In cazul societăţilor cu răspundere limitată, legea stabileşte un capital minim pentru
constituire, respectiv 200 ron.
Capitalul social se constituie din aporturile aduse de asociaţi la constituire, aporturi care
pot consta în bani sau în natură 15, legea neadmiţând în cazul societăţilor cu răspundere limitată
si aportul de creanţe, conform art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Părţile sociale
Capitalul social, în cazul societăţilor cu răspundere limitata este împărţit în parti sociale,
considerate a fi titluri de valoare nenegociabile, care nu sunt liber transmisibile, operând, în
cazul cesiunii acestora, reguli specifice stabilite de art.202 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Conducerea, administrarea si controlul
Conducerea societăţilor cu răspundere limitată este asigurată de adunarea generală a
asociaţilor, aceasta având atribuţii esenţiale cu privire la funcţionarea societăţii. In adunarea
generală, hotărârile se adoptă de regulă la majoritatea absolută de voturi, în afara cazurilor
expres prevăzute de lege când se cere o majoritate calificată.
Adunarea generală a acţionarilor este organul societăţii care formează voinţa socială, ceea
ce înseamnă că actul juridic de tip contractual pe care îl reprezintă hotărârea adunării generale
a acţionarilor de a numi administratorul şi care încorporează voinţa socială, unit cu acceptarea
de către administrator a funcţiei încredinţate, se încadrează în tiparul mandatului comercial.
Conţinutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, reglementarea
acestui conţinut fiind completată de dispoziţiile legale referitoare la obligaţiile imperative
stabilite în sarcina administratorului, precum şi la limita mandatului acestuia.
Revocabilitatea mandatului administratorului este de esenţa acestuia. Şi în cazul revocării
abuzive măsura este definitivă, caracterul esenţialmente revocabil al mandatului menţinându-
se, fiindcă încrederea care stă la baza mandatului nu poate fi impusă de vreme ce funcţia de
administrator are un caracter "intuitu personae".
Este inadmisibilă acordarea daunelor morale administratorului revocat în condiţiile în
care acesta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu constând în imaginea negativă 16.
Administrarea societăţii se realizează prin intermediul unuia sau mai multor
administratori, numiţi prin actul constitutiv sau aleşi de adunarea generala din rândul
asociaţilor sau ca persoane din afara societăţii. Controlul este asigurat fie prin intermediul
cenzorilor (numirea acestora fiind obligatorie în cazul în care numărul asociaţilor este mai
mare de 15, conform art.199 alin.3 din Legea nr. 31/1990, republicată), fie direct de către
asociaţii care nu au si calitatea de administrator.

Răspundere
După cum rezultă si din denumire, în societatea cu răspundere limitata, răspunderea
asociaţilor este limitată. La fel ca si în cazul societăţii pe acţiuni, aceştia răspund pentru
obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.
15
vezi Curtea Suprema de Justitie sect. com,decizia nr.76/14.02.1995,in „Dreptul”nr.12/1995 pag.91-92
16
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1898 din 11 decembrie 2003, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - Secţia a V-a
comercială

45
 Dizolvare
Societatea cu răspundere limitata se dizolvă atât pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor comerciale, cât si pentru cauze specifice, multe dintre acestea regăsindu-se însă si
în cazul societăţilor de persoane: moartea, incapacitatea, interdicţia, retragerea, excluderea
unui asociat, dacă nu există în actul constitutiv clauza de continuare a activităţii cu moştenitorii
celui decedat sau dacă, rămânând un singur asociat, nu se hotărăşte transformarea societăţii în
societate cu răspundere limitată cu unic asociat 17.
Societatea cu unic asociat
Legea română recunoaşte si societăţile unipersonale, sub forma societăţilor cu răspundere
limitată cu un singur asociat, situaţie care poate fi calificată ca o ficţiune juridică recunoscută
si răspândită în practica societăţilor comerciale. Asociatul unic poate fi atât persoană fizică, cât
si persoană juridică. O persoană, fizică sau juridică, nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată.
In practică, se procedează la întocmirea unei declaraţii, de regulă, în formă autentică, prin
care asociatul unic arată ca nu mai are o altă societate cu răspundere limitată în care sa fie
asociat unic.
Asociatul unic este cel care exercită atribuţiile adunării generale existentă în cazul
societăţilor cu mai mulţi asociaţi. Asociatul unic poate fi administratorul societăţii.
De asemenea, pentru a beneficia de drepturi de asigurări sociale de stat, el poate încheia
un contract de asigurare cu direcţia teritorială de muncă si protecţie socială, urmând să verse
contribuţiile datorate statului în baza acestui contract.

Avantajele si dezavantajele S.R.L -ului

Societăţile cu răspundere limitată prezintă următoarele avantaje principale:
- asociaţii răspund numai în limita aportului adus la capitalul social al
societdezavantajeăţii;
- controlul activităţii poate fi realizat chiar de către asociaţi, cu excepţia cazului când
trebuie desemnat cel puţin un cenzor (dacă numărul asociaţilor este mai mare de 15);
- asociatul se poate retrage din societate în condiţiile prevăzute în actul constitutiv si în
Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată;
- pentru finanţarea si dezvoltarea societăţii, societatea comercială cu răspundere limitată
poate apela la noi aporturi de capital aduse de o persoana din afara societăţii, care este
interesată ca astfel să se asocieze. In consecinţa, capitalul social al societăţii se va majora, iar
terţa persoana va dobândi calitatea de asociat.
Societăţile cu răspundere limitată prezintă următoarele dezavantaje 18:
- cesiunea părtilor sociale se face numai în concordantă cu dispoziţiile legale potrivit
dispoziţiilor statutare sau ale actului constitutiv unic. Fată de alte persoane, cesiunea pârtilor
sociale se face numai dacă există consimţământul asociaţilor care reprezintă cel puţin 3/4 din
capitalul social, în actul constitutiv fiind posibil de stipulat chiar clauze mai drastice pentru
cesiune (de exemplu, aprobarea acesteia cu unanimitate de voturi);
- aportul la capitalul social poate să constea fie numai în numerar, fie în natură si în
numerar. In societăţile cu răspundere limitată aportul în creanţe sau în industrie (în muncă) este
interzis. Potrivit art.16 din Legea nr.31/1990, republicată, aporturile în numerar sunt obligatorii
la constituirea oricărui tip de societate. Din redactarea textului de lege rezultă că aporturile în
numerar trebuie să existe numai la constituirea societăţii. In schimb, în cazul majorării
capitalului social pot exista numai aporturi în natură. Indiferent de situaţie însă, aportul în
natură trebuie să se predea în momentul constituirii societăţii;
17
vezi Curtea Suprema de Justitie,decizia comerciala 522 din 8.11.1994
18
Smaranda Angheni si colectiv – societatea cu raspundere limitata de la A la Z, Editura Rentrop & Straton, Bucuresti,
1998, pag. A10.1-A10.4

46
 - relaţiile dintre asociaţi au la bază încrederea reciprocă ce există între aceştia, aspect ce
apropie mai mult, din acest punct de vedere, societăţile cu răspundere limitată de societăţile de
persoane, dar totodată restrânge sfera de mişcare a asociaţilor, în special în ce priveşte luarea
deciziilor.

4.2. Constituirea societăţilor comerciale

1. Noţiuni generale
Orice societate comerciala se constituie parcurgându-se, in principal, doua etape:
 redactarea actului constitutiv si autentificarea acestuia in condiţiile impuse de lege;
 înmatricularea societăţii in registrul comerţului.

2. Actul constitutiv al societăţii comerciale

Actul constitutiv al societăţii in nume colectiv si in comandita simpla este contractul de
societate, iar al societăţii pe acţiuni, in comandita pe acţiuni sau cu răspundere limitata este
contractul de societate si statutul. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin
actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul
de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de
asemenea, act constitutiv. Din punct de vedere practic, denumirea act constitutiv desemnează
atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii. În cazurile în care
contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele
de identificare a asociaţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea
activităţii societăţii. Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi
asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Actul constitutiv dobândeşte dată certă
şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului. Forma autentică a actului constitutiv este
obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren sau o cladire;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

3. Fondatorii
Din punct de vedere teoretic, un aspect comun tuturor formelor de societăţi comerciale
este cel legat de noţiunea de fondatori ai societăţii.
Legea face referire in doua situaţii la noţiunea de fondator:
 sunt fondatori, in temeiul art. 6 din Legea nr.31/1990, republicata, semnatarii actului
constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societăţii;
 sunt fondatori persoanele care demarează constituirea unei societăţi pe acţiuni prin
subscripţie publica, întocmind prospectul de emisiune pe care urmează sa ii dea publicităţii.
Prin reglementarea dubla a aceleiaşi noţiuni având doua înţelesuri, se poate crea o
confuzie intre persoanele care participa iniţial la constituirea unei societăţi si cele care au
calitate aparte in cazul societăţii pe acţiuni constituite prin subscripţie publica. In doctrina 19 s-a
încercat o definire a fondatorilor in sensul Codului comercial(modificat prin Legea nr.71/2011
pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), considerându-se ca
aceştia sunt persoanele care colaborează in cele mai variate forme la constituirea unei societăţi
comerciale, indiferent daca după constituirea societăţii vor avea sau nu calitatea de asociat. Pe
de alta parte, actul constitutiv, chiar si in cazul societăţii pe acţiuni, este semnat de către
reprezentanţii tuturor asociaţilor, indiferent daca au fost sau nu fondatorii subscripţiei.

19
Elena Circei – Societatile comerciale pe actiuni, Editura ALL BECK, Bucuresti, 1999, pag.86-88
47
 Problema se impune cu atât mai mult rezolvata, cu cat Legea nr. 31/1990, republicata,
reglementează in cuprinsul unui întreg capitol sancţiuni specifice, cele mai multe fiind
aplicabile si fondatorilor.
In aceste condiţii se impune a se avea in vedere:
 un sens larg al noţiunii de fondatorii: acele persoane care îşi dau consimţământul la
constituirea societăţii comerciale, inclusiv persoane cu rol determinat in constituirea societăţii,
cu condiţia sa fie asociaţi;
 un sens restrâns al noţiunii de fonduri: numai membrii fondatori ce hotărăsc cu privire
la constituirea unei societăţi pe acţiuni prin subscripţie publica.
Pentru ca o persoana sa poată fi considerata fondator, conform Legii nr. 31/1990,
republicata, este necesar ca ea sa îndeplinească următoarele condiţii:
- sa aibă capacitate deplina de exerciţiu;
- sa nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals si uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasa, dare/luare de mita sau pentru vreo infracţiune
reglementata de Legea nr.85/2014 republicata.
Se observat ca, de fapt, aceste condiţii sunt necesare a fi îndeplinite de către orice asociat,
deoarece nu poate fi asociata o persoana care nu are capacitate deplina de exerciţiu. S-a
apreciat ca ar fi posibila si participarea unei persoane fără capacitate deplina de exerciţiu ca
asociat in cadrul unei societăţi comerciale, respectiv a unui minor prin ocrotitorul sau legal sau
a unui interzis prin intermediul curatorului, in măsura in care aceasta participare la constituirea
unei societăţi poate fi privita ca o forma de plasament de capital. Consideram ca atâta vreme
cat art.6 alin.2 din Legea nr. 31/1990, republicata stabileşte in mod clar ca nu pot avea calitatea
de fondatori - in sensul de persoane semnatare a unui contract de societate - persoanele
incapabile, nu ar fi de admis ca minorul sau interzisul, prin reprezentant, sa poată încheia astfel
de acte de dispoziţie, nici chiar cu acordul autorităţilor tutelare. Dincolo de textul de lege, ar
putea fi adus ca argument si faptul ca asociatul dobândeşte si o serie de drepturi personal
nepatrimoniale, cum ar fi dreptul de a participa la adoptarea hotărârilor in cadrul adunărilor
generale, drepturi care interesează direct persoana asociata si care deci nu s-ar putea exercita
prin reprezentant.
Pentru constituirea unei societăţi comerciale, printre actele necesare ce urmează a se
depune le oficiul registrului comerţului sunt declaraţii pe proprie răspundere ale asociaţilor,
prin care aceştia atesta faptul ca îndeplinesc condiţiile pentru a fi asociat (printre aceste
condiţii figurând si cea referitoare la faptul ca nu au fost condamnaţi pentru una din
infracţiunile enumerate de art.6 alin.2 din Legea nr.31/l 990, republicata).

4. Conţinutul actului constitutiv

Indiferent de forma de societate, actul constitutiv trebuie sa cuprindă unele menţiuni
comune, cum ar fi:
- identificarea asociaţilor;
- denumirea societăţii si forma acesteia;
- durata societatii;
- sediul principal si eventualele sedii secundare (sucursale, puncte de lucru, birouri,
agenţii, etc.);
- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului principal de activitate;
- capitalul social subscris si vărsat de asociaţi;
- organele de conducere, de administrare si de control al societăţii;
- modul de participare la beneficii si pierderi;
- cauzele de dizolvare si modalitatea de lichidare a patrimoniului societăţii;
- solutionarea litigiilor.
Orice act constitutiv trebuie semnat de fondatori.
48
 Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere
limitată va cuprinde:
a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor
arăta şi asociaţii comanditaţi;
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură,
valoarea aportului în natură şi modul evaluării.
La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a
părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi,
datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună
sau separat;
e^1) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă au fost desemnaţi cenzorii sau
auditorul financiar, datele acestora de identificare;
f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;
g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru
înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
h) durata societăţii;
i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii;
j) solutionarea litigiilor.
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital
autorizat, cuantumul acestuia;
e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni
acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau
la purtător;
f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi drepturile
conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a
primilor membri ai consiliului de supraveghere;
g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să
le exercite împreună sau separat;
h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii
societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul
de stabilire a acestui număr;
i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor,
respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
j) durata societăţii;

49
 k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru
înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a
participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză,
precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii;
r) modul de solutionare a litigiilor.
Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a capitalului
social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică. În cazul unei
subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv,
capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris.
Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată:
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data
înmatriculării societăţii;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la
data înmatriculării.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi
mai mic de 90.000 lei.
Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei
şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile.

5. Formalitati specifice privind actul constitutiv si constituirea societăţilor pe acţiuni

prin subscripţie publica
Societăţile pe acţiuni se pot constitui fie prin subscripţie instantanee, fie prin subscripţie
publica. In cazul subscripţiei instantanee, procedura de constituire este, in principiu, identica
cu cea care intervine in cazul constituirii oricărei forme de societate comerciala. In cazul
subscripţiei publice, Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte o etapa prealabila, care, practic,
presupune însăşi procedura de realizare a subscripţiei.

6.Prospectul de emisiune
Procedura de constituire a societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publica debutează cu
întocmirea unui înscris, numit prospect de emisiune, care trebuie sa îndeplinească condiţiile de
validitate de fond, de forma si de procedura prevăzute de lege. Scopul acestei faze procedurale
este de a atrage economiile publicului pentru a subscrie acţiuni necesare formarii capitalului
social al societăţii.
a) condiţii de fond privind prospectul de emisiune
Fondatorii societăţii care au decis subscripţia publica întocmesc un prospect de emisiune,
care cuprinde in conţinutul sau, in principal, elementele care trebuie sa le cuprindă însuşi actul
constitutiv al societăţii pe acţiuni, mai puţin datele referitoare la administrarea si controlul
societăţii.
Totodată, in cuprinsul prospectului de emisiune trebuie stabilita, in mod expres, data
încheierii subscripţiei.
b) condiţii de forma privind prospectul de emisiune
50
 Prospectul de emisiune se întocmeşte in forma scrisa si autentificata, fiind semnat de
către toţi membrii fondatori. Condiţia de forma impusa de lege prospectului de misiune
reprezintă o condiţie de validitate pentru însuşi actul prealabil necesar la constituirea unei
societăţi pe acţiuni prin aceasta modalitate.
c) condiţii de procedura privind prospectul de emisiune
Fondatorii vor depune prospectul de emisiune la oficiul registrului comerţului din judeţul
in care urmează a se stabili sediul societăţii, actul astfel întocmit fiind supus unui control ,
asigurat de catre directorul sau persoana desemnata de la oficiul registrului comerţului.
Directorul registrului comertului sau persoana desemnata de acesta va controla îndeplinirea
condiţiilor de fond si de forma ale prospectului de emisiune. Concret vor fi verificate
urmatoarele:
- cuprinderea in conţinutul prospectului de emisiune a tuturor elementelor care trebuie sa
se regăsească si in conţinutul actului constitutiv;
- menţionarea expresa a datei închiderii subscripţiei;
- forma autentica a actului si semnarea acestuia de către toţi acţionarii fondatori.
In situaţia in care din conţinutul unui prospect de emisiune lipseşte unul din elementele
stabilite de lege pentru actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni (mai puţin aspectele legate
de administrator si cenzor), acesta va fi lovit de nulitate. In măsura in care directorul sau
persoana desemnata , constata ca prospectul cuprinde in conţinutul sau toate aspectele impuse
de lege, este semnat de către toţi membrii fondatori si îmbracă forma autentica, va autoriza
publicarea prospectului. In măsura in care prospectul de emisiune nu cuprinde toate menţiunile
impuse de lege este lovit de nulitate absoluta.

7. Subscrierea acţiunilor
Prin intermediul subscrierii, o persoana, denumita subscriitor, accepta oferta fondatorilor
de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o suma de bani cel puţin egala cu
nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni astfel. Din punct de vedere al
subscriitorului, actul sau are valoarea unui act unilateral de voinţa, o declaraţie proprie prin
care se angajează sa facă parte ca acţionar din viitoarea societate ce urmează a fi constituita. Ca
operaţiunea in sine insa, subscrierea apare ca act bilateral, fiind rezultatul realizării acordului
intre oferta fondatorilor si acceptarea subscriitorilor. Problema care s-a pus insa in doctrina a
fost aceea de a califica daca actul subscriitorului este un act civil sau de comerţ, marea
majoritate a doctrinei opinând in sensul ca subscrierea de acţiuni este un act de comerţ, el fiind
premergător constituirii unei societăţi comerciale. Persoanele care accepta prospectul de
emisiune îşi subscriu acţiunile cu care intervin in societate pe exemplarele prospectelor de
emisiune vizate de judecător.
Subscrierea propriu-zisa a acţiunilor presupune:
- atributele de identificare ale subscriitorului (nume, prenume/denumire, domiciliu/sediu);
- numărul acţiunilor subscrise;
- data in care s-a realizat subscrierea;
- declaraţia expresa ca subscriitorul cunoaşte si accepta prospectul de emisiune, astfel
cum acesta a fost formulat.
Subscrierea reprezintă o forma expresa de acceptare a intervenţiei subscriitorilor in cadrul
societăţii comerciale in formare si aderarea la elementele de baza ale actului constitutiv. Cu
toate acestea, conform art.18 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicata, participările la
beneficiile societăţii, rezervate de fondatori in folosul lor, chiar daca au fost acceptate de
subscriitori, prin semnarea prospectului de emisiune, nu au ca efect decât in măsura in care
sunt aparte aprobate in cadrul adunării constitutive. Dacă există aporturi în natură, avantaje
acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând
la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie
51
şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecătorului numirea
unuia sau mai multor experţi.

8. Adunarea constitutiva
Voinţa subscriitorilor de a constitui o societate pe acţiuni prin subscripţie publica este
expres manifestata in cadrul adunării constitutive. Adunarea constitutivă are următoarele
obligaţii:
a) verifică existenţa vărsămintelor;
b) examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în
natură;
c) aprobă participările la profit ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul
societăţii;
d) discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi reprezentând, în
acest scop, şi pe cei absenţi, şi îi desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru
autentificarea actului şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru constituirea societăţii;
e) numeşte primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere, şi primii cenzori sau, după caz, primul auditor financiar.

Adunarea constitutiva se întruneşte, după închiderea subscrierii pe baza convocării ce

revine in sarcina membrilor fondatori.
In acest sens, membrii fondatori au obligaţia ca intr-un termen de maximum 15 zile de la
momentul închiderii subscrierii sa convoace adunarea constitutiva, publicitatea convocării
fiind asigurata prin Monitorul Oficial si prin intermediul a doua ziare de larga răspândire.
Convocarea publica trebuie realizata cu cel puţin 15 zile înainte de data fixata pentru
desfăşurarea adunării constitutive, înştiinţarea trebuie sa cuprindă cel puţin data si locul de
desfăşurare a adunării si precizarea problemelor ce vor fi supuse discuţiei. Adunarea alege un
preşedinte şi doi sau mai mulţi secretari. Participarea acceptanţilor se va constata prin liste de
prezenţă, semnate de fiecare dintre ei şi vizate de preşedinte şi de unul dintre secretari. Oricare
acceptant are dreptul să facă observaţii asupra listei afişate de fondatori, înainte de a se intra în
ordinea de zi a adunării, care va decide asupra observaţiilor.
Fondatorii iau asupra lor consecinţele actelor şi ale cheltuielilor necesare constituirii
societăţii, iar dacă, din orice cauză, aceasta nu se va constitui, ei nu se pot îndrepta împotriva
acceptanţilor.
Fondatorii sunt obligaţi să predea consiliului de administraţie, respectiv directoratului,
documentele şi corespondenţa referitoare la constituirea societăţii, în termen de 5 zile.
Fondatorii şi primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului şi ai
consiliului de supraveghere, sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii societăţii, faţă
de societate şi de terţi pentru:
- subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de lege
sau de actul constitutiv;
- existenţa aporturilor în natură20
- veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători, de asemenea, de valabilitatea operaţiunilor încheiate în
contul societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta asupra sa. Adunarea generală nu va
putea da descărcare fondatorilor şi primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai
directoratului şi ai consiliului de supraveghere, pentru răspunderea ce le revine, timp de 5 ani.

20
vezi Decizia nr.1664/R 26.08.2005 Curtea de Apel Galati – sectia comerciala,maritima si fluviala
52
 9. Participarea acceptanţilor
La adunarea constitutiva au dreptul sa participe, alături de membrii fondatori, numai
persoanele care au acceptat subscripţia. In acest scop, legea impune membrilor fondatori
(împuterniciţi cu organizarea adunării constitutive) sa afişeze la locul unde urmează a se
desfăşura adunarea o lista a comercianţilor subscripţiei, cu menţionarea numărului de acţiuni
corespunzătoare pentru fiecare dintre acceptanţi. Lista se afişează cu cel puţin 5 zile înaintea de
data fixata pentru desfăşurarea adunării constitutive. Adunarea constitutiva va avea loc la
momentul stabilit de înştiinţare, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul in care s-a încheiat
subscripţia. Asupra listei astfel afişate, oricare dintre acceptanţi poate formula observaţii, pe
care le va pune in discuţie in adunarea generala înainte de intrarea in ordinea de zi, adunarea
generala fiind singura îndreptăţită sa decidă cu privire la aceste observaţii.
Pentru buna desfăşurare a lucrărilor adunării generale, la demararea dezbaterilor se va
alege un preşedinte de şedinţa si doi sau mai mulţi cenzori. Prezenta acceptanţilor in cadrul
adunării constitutive se constata in baza unor liste semnate de fiecare acceptant prezent si
vizate de preşedinte si de unul din secretari. Pentru ca o adunare constitutiva sa fie legal
constituita, in cadrul ei trebuie sa participe cel puţin jumătate plus unul din numărul total de
acceptanţi. Acceptanţii pot participa la adunarea constitutiva si printr-un reprezentant,
împuternicit pentru o asemenea operaţiune printr-o procura speciala. Legea nu admite insa ca
un împuternicit sa reprezinte mai mult de 5 acceptanţi.

10. Modul de votare

În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de
acţiunile subscrise. El poate fi reprezentat şi prin procură specială. Nimeni nu poate
reprezenta mai mult de 5 acceptanţi.
Acceptanţii care au constituit aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările
referitoare la aporturile lor, chiar dacă ei sunt şi subscriitori de acţiuni în numerar ori se
prezintă ca mandatari ai altor acceptanţi. Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi
jumătate plus unu din numărul acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul majorităţii simple a celor
prezenţi.

11. Capitalul social

O societate comerciala pe acţiuni se poate constitui in măsura in care întregul capital
prevăzut in prospectul de emisiune a fost subscris.
In ceea ce priveşte vărsarea efectiva a capitalului subscris, art. 20 alin.1 din Legea
nr.31/1990, republicata, pentru aportul in numerar fiecare acceptant are obligaţia de a varsă cel
puţin jumătate din valoarea acţiunilor subscrise, diferenţa urmând a fi vărsata intr-un termen de
maximum 12 luni de la momentul înmatriculării societăţii.
Daca exista si aporturi in natura, acestea nu trebuie predate integral in momentul
constituirii societăţii. Aportul in creanţe este exclus in cazul societăţilor pe acţiuni care se
constituie prin subscripţie publica. Vărsămintele astfel efectuate de către acceptanţii
subscriitorului se predau persoanelor special împuternicite in acest scop prin actul constitutiv
al societăţii. Daca astfel de persoane nu sunt aparte desemnate, după înmatricularea societăţii
Consiliul de administraţie va nominaliza persoanele care se vor ocupa de preluarea
vărsămintelor de la acceptanţi. Având in vedere faptul ca legea stabileşte ca la momentul
efectuării vărsămintelor persoana împuternicita are obligaţia sa prezinte certificatul de
înmatriculare a societăţii comerciale, este de observat ca preluarea vărsămintelor de către
persoanele nominalizate prin decizie de către consiliul de administraţie se refera numai la
situaţia in care la momentul constituirii societăţii, acceptanţii nu au vărsat integral valoarea
acţiunilor. In situaţia in care in urma subscripţiei publice a rezultat o valoare mai mare sau mai
53
mica decât cea stabilita pentru capitalul social in prospectul de emisiune, membrilor fondatori
le revine obligaţia de a supune aprobării adunării constitutive, modificarea capitalului social la
nivelul subscripţiei. Evident ca reducerea capitalului social nu poate fi sub limita impusa de
lege pentru constituirea legala a unei societăţi pe acţiuni, respectiv de 90.000 lei.

12. Raportul de expertiza

Daca exista aporturi in natura, avantajele acordate fondatorilor, operaţiuni încheiate de
fondatori in contul societăţii care se constituie si pe care aceasta urma sa le ia asupra sa,
adunarea constitutiva numeşte unul sau mai mulţi experţi care îşi vor da avizul asupra
evaluărilor (art.25 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata). In situaţia in care adunarea
constitutiva nu se hotărăşte cu privire la desemnarea experţilor sau cvorumul cerut de lege
pentru adoptarea unui hotărâri cu privire la acest aspect nu este realizat, experţii vor fi numiţi
de către directorul sau persoana desemnata de acesta de la oficiul registrului comerţului.
Conform art.37 alin.2 din Legea nr. 31/1990, republicata, raportul întocmit de experţi urmează
a fi depus de către aceştia in termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, putând sa fie
astfel examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de orice alte persoane interesate. In
urma expertizei astfel efectuate, se va proceda la o noua convocare a adunării constitutive. Fata
de textul cuprins in art. 37 alin.2 din Legea societăţilor comerciale, se pot pune in discuţie
doua aspecte
 legea stabileşte un termen înlăuntrul căruia se impune ca experţii sa rezolve obiectivele
expertizei, respectiv exact acest termen de 15 zile.
 după terminarea expertizei raportul este dat publicităţii, in sensul ca el va putea fi
consultat de către orice persoana interesata, la sediul oficiului registrului comerţului.
Mai mult decât atât, legea admite si posibilitatea ca la cerere, si pe cheltuiala
solicitantului interesat, oficiul registrului comerţului, sa aibă posibilitatea sa elibereze copii
după raportul de expertiza sau extrase din acesta. Evident ca primele persoane interesate cu
privire la un astfel de raport ar fi creditorii personali ai asociaţilor, aceştia fiind direct interesaţi
atât cu privire la bunurile aportate in natura la capitalul social, cat si la eventualele avantaje pe
care fondatorii au urmărit sa si le rezerve.
Aceasta insa nu exclude posibilitatea ca si o alta persoana sa aibă interese directe in
cunoaşterea conţinutului raportului de expertiza.
Aşa se explica de ce legiuitorul a încercat, practic, sa asigure dreptul de a informa cu
privire la conţinutul raportului de expertiza pentru orice persoana, asigurând astfel caracterul
public al acestui act.
In condiţiile in care, conform art.18 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata, pentru ca
un prospect de emisiune sa fie valabil din punct de vedere al conţinutului sau trebuie sa
cuprindă toate elementele care se regăsesc intr-un act constitutiv al unei societăţi pe acţiuni,
mai puţin elementele referitoare la administratori si cenzori, aceste aspecte trebuie sa fie
ulterior clarificate.

13. Înmatricularea societăţilor comerciale

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii

administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul
comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar
pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii. Cererea va fi
însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
54
 c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind
proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori, respectiv a
primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere, şi, dacă este cazul, a
cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului se exercită de catre registrul comertului prin directorul general si/sau persoana
desemnata. Directorul si/sau persoana desemnata, va putea dispune efectuarea unei expertize,
în contul părţilor, precum şi administrarea altor dovezi.
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei
persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa, directorul si/sau persoana desemnata a registrului
comertului numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi
din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de
evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi
valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de director si/sau
persoana desemnata. Fondatorii vor depune raportul în termen de 15 zile de la data aprobării
sale la oficiul registrului comerţului. Registrul comerţului va transmite o notificare cu privire la
această depunere către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", pentru a fi publicată pe cheltuiala
societăţii.
Nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit
aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc,
altele decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au
constituit aporturi în natură;
c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie,
îi lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit
normelor speciale care reglementează profesia.
În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, directorul si/sau persoana desemnata a
registrului comertului, va dispune prin rezolutie pronunţată în termen de 5 zile de la
îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în
registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de legea privind acest registru.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul
comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţarea
rezolutiei, prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale 21.
Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române,
filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le
este recunoscut de legea statutului lor organic22.
Dobândirea de către societate, într-un interval de cel mult 2 ani de la constituire sau de la
autorizarea începerii activităţii societăţii, a unui bun de la un fondator ori acţionar, contra unei
21
vezi Curtea de Casatie sectia III-a ,decizia nr.729/1921,in „Practica judiciara in materie comerciala” vol II Editura
Lumina,Bucuresti 1991,pag.101
22
vezi Curtea de Apel Bucuresti, sectia IV-a ,decizia nr.67/1930,in „Practica judiciara in materie
comerciala”,volI,Ed.Lumimina, Bucuresti 1991,pag.131
55
sume sau a altor contravalori reprezentând cel puţin o zecime din valoarea capitalului social
subscris, va fi supusă aprobării prealabile a adunării generale a acţionarilor, va fi menţionată în
registrul comerţului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-
un ziar cu largă răspândire. Nu vor fi supuse acestor prevederi operaţiunile de dobândire
efectuate în cadrul activităţii curente a societăţii, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi
administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi nici cele făcute în cadrul operaţiunilor de
bursă. Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului
semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin actul
constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la alegere.
In prezent procedura de inregistrare a societatilor comerciale in registrul comerţului este
reglementata de Legea 359/200423 modificata prin Ordonanţa de urgenta nr.75/200424. Aceste
acte normative au in vedere transpunerea acquisului comunitar şi armonizarea cadrului
legislativ cu cel al statelor membre ale Uniunii Europene. De asemenea, se impunea
constituirea unui cadru juridic adecvat pentru stimularea spiritului antreprenorial, prin
simplificarea şi accelerarea procedurilor de înregistrare a comercianţilor. Actuala procedură de
înmatriculare în registrul comerţului şi de înregistrare fiscală a persoanelor fizice,
intreprinderilor familiale,intreprinderilor individuale şi persoanelor juridice, precum şi de
autorizare a funcţionării pe baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere ale persoanelor juridice
are ca principal scop simplificarea procedurilor administrative şi promovării calităţii
serviciilor. In acest sens, legea prevede ca societăţile comerciale, societăţile şi companiile
naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste,
sucursalele înfiinţate de acestea, precum şi alte persoane juridice care se înregistrează în
registrul comerţului potrivit unor acte normative speciale sunt denumite solicitanţi.
In accepţiunea legii, prin autorizarea funcţionării, se înţelege asumarea de către solicitant
a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate. Activităţile cu
impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului
de către autorităţile competente de protecţia mediului, la sediile acestora.
Procedura de autorizare şi lista activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului sunt
stabilite prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor. Solicitarea efectuării
înregistrării în registrul comerţului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal de către fondatori, administratori sau de reprezentanţii
acestora, precum şi de orice persoană interesată, în condiţiile legii, prin întocmirea cererii de
înregistrare. Solicitanţii dobândesc personalitate juridică de la data înregistrării în registrul
comerţului a rezolutiei directorului sau persoanei desemnate de acesta, prin care se dispun
autorizarea constituirii şi înmatricularea, bineînţeles dacă nu se dispune altfel. La înmatriculare
solicitanţilor li se eliberează certificatul de înregistrare conţinând numărul de ordine din
registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice,
însoţit de rezolutia directorului si /sau persoanei desemnate, precum şi de alte acte prevăzute
de prezenta lege. Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a
certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile, respectiv 5 zile, calculat de la data
înregistrării cererii.
Pe parcursul existenţei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la
funcţionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment sau
suspendare temporară a activităţii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.
Solicitarea înregistrării fiscale se face prin depunerea cererii de înregistrare la biroul unic
din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, iar atribuirea codului unic de
23
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 839 din 13 septembrie 2004
24
privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi
persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice,
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 932 din 12 octombrie 2004
56
înregistrare de către Ministerul Finanţelor Publice este condiţionată de admiterea cererii de
înregistrare în registrul comerţului de către director si/sau persoana desemnata. Pe baza datelor
transmise potrivit prevederilor legale Ministerul Finanţelor Publice atribuie, în termen de
maximum 8 ore, codul unic de înregistrare. În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând
codul unic de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni, solicitantul
are obligaţia să depună, o dată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia-tip pe
propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că:
a) persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile
declarate, o perioadă de maximum 3 ani;
b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.
Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de a depune
la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal o nouă declaraţie-
tip pe propria răspundere corespunzătoare modificărilor intervenite. Oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunal înregistrează în registrul comerţului datele din declaraţiile-tip
de lege. Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere se
desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunal, la care solicitantul are obligaţia înregistrării sediului social sau secundar.
Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin birourile unice, efectuează
următoarele activităţi:
a) primesc, verifică şi înregistrează cererile de înregistrare şi actele depuse în
susţinerea acestora, precum şi declaraţiile-tip;
b) încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului
comerţului de pe lângă tribunale, precum şi cele datorate altor autorităţi implicate în procedura
de înregistrare;
c) ţin în sistem computerizat evidenţa declaraţiilor-tip;
d) transmit autorităţilor publice competente declaraţiile-tip în copie, şi, pe cale
electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul comerţului;
e) completează şi emit în termen certificatele constatatoare privind
înregistrarea declaraţiilor-tip potrivit prezentei legi;
f) urmăresc termenele prevăzute de prezenta lege şi eliberează solicitanţilor
certificatele de înregistrare, certificatele de înscriere de menţiuni, rezolutii director si/sau
persoana desemnata, precum şi certificatele constatatoare prevăzute de lege

Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza
declaraţiilor-tip prevăzute de lege, eliberează solicitanţilor certificate constatatoare care atestă
că:
a) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că la sediul social
sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;
b) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că sunt îndeplinite
condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru
activităţile declarate;
c) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă modificările
intervenite faţă de declaraţia-tip anterioară.

57
 Certificatele constatatoare se eliberează o dată cu certificatul de înregistrare sau
certificatul de înscriere de menţiuni.
Pentru sediul social şi pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un certificat
constatator care atestă că s-au înregistrat declaraţiile-tip. În vederea efectuării controlului de
către autorităţile publice competente privind conformitatea celor declarate, oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunal transmite acestora copiile declaraţiilor-tip şi, pe cale
electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la data
înregistrării în registrul comerţului.
Autorităţile publice competente in efectuarea controlului sunt:
- brigăzile şi grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administraţiei şi
Internelor;
- direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau
ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;
- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau
ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie;
- autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului
Mediului şi Gospodăririi Apelor;
- inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei.

În cazul în care autorităţile publice competente constată că nu sunt îndeplinite condiţiile

legale de funcţionare, notifică acest fapt solicitantului, la sediul înregistrat, acordând un termen
de remediere a neregularităţilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificării şi
poate fi prelungit la cererea expresă a solicitantului, adresată autorităţii publice competente.
În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate, autorităţile publice competente notifică
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin care s-a interzis desfăşurarea
activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi înregistrat din oficiu în
registrul comerţului.Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale asigură condiţiile
necesare pentru arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcţionării
pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere. În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe
lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţă juridica, acordate solicitanţilor, la cererea şi
pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul
comerţului a actelor constitutive sau modificatoare.
Serviciile de asistenţă juridica, se acordă, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului, înainte
de depunerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal.

14. Publicitatea constituirii societăţilor comerciale

Conform art.14 din legea 359/2004, după efectuarea înmatriculării societăţilor comerciale
în registrul comerţului, un extras al încheierii judecătorului delegat se comunică, din oficiu,
Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.
Se pot publica numai extrase din rezolutia de inmatriculare, vizate de director si/sau
persoana desemnata. Aceste extrase trebuie sa cuprindă:
- numărul şi data încheierii,
- denumirea,
58
 - sediul social şi forma juridică,
- numele şi adresa fondatorilor, administratorilor şi, dacă este cazul, a cenzorilor,
- domeniul şi activitatea principală,
- capitalul social şi durata de funcţionare,
- codul unic de înregistrare atribuit,
- numărul de ordine în registrul comerţului

Extrasul poate fi transmis şi pe cale electronică. La cererea şi pe cheltuiala solicitantului,

rezolutia directorului si/sau persoanei desemnate se publică integral în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a. Publicitatea este necesara pentru ca orice persoana interesata sa aibă
posibilitatea sa atace actul constitutiv al societăţii sau existenta societăţii, in măsura in care
aceasta îi lezează interesele. În aceste condiţii, legea stabileşte posibilitatea de acţiune a
persoanei interesate si in funcţie de momentul publicităţii sau de conţinutul actelor supuse
publicităţii. Acele acte sau fapte pentru care nu s-a efectuat publicitatea nu sunt opozabile fata
de terţi decât in măsura in care se face dovada ca terţii aveau cunoştinţa de conţinutul lor.
Rezulta ca publicitatea are drept efect opozabilitatea actelor fata de terţi, neavând insa si efect
constitutiv.
Prezumţia de opozabilitate impusa de lege este relativa, in măsura in care se poate face
dovada ca terţii aveau cunoştinţa de aceste acte.
Aceasta prezumţie relativa este o prezumţie pozitiva legea insa prevede si o prezumţie
negativa, in sensul ca in situaţia in care un terţ face dovada ca a fost in imposibilitate de a lua
la cunoştinţa de publicitatea societăţii prin Monitorul Oficial, acestuia nu-i sunt opozabile
operaţiunile societăţii pana la a 16-a zi de la momentul publicării încheierii de în monitorul
oficial

15. Filialele sucursalele si sediile secundare ale societăţilor comerciale

Societatea îşi poate realiza activitatea si in alt loc decât sediul principal, in aceeaşi
localitate sau in alte localităţi din tara ori chiar din străinătate, cu respectarea legislaţiei
statutului respectiv.
In aceste condiţii, societatea comerciala isi poate constitui, in temeiul art.42 din Legea
nr.31/1990, republicata, filiale, cu personalitate juridica, sau, in temeiul art.43 din aceeaşi lege,
dezmembrăminte ale societăţii, denumite sedii secundare, lipsite de personalitate juridica. In
doctrina s-a precizat ca înfiinţarea de sucursale si filiale ale societăţilor trebuie privita ca o
manifestare a funcţiei de organizare a societăţii comerciale, care acţionează pe toata durata
existentei societăţii, si se explica prin nevoia de adaptare a societăţii la mediul in care
acţionează.
In aceste condiţii, ele pot fi privite si ca structuri societare.
Sunt considerate a fi sedii secundare ale societăţii:
- sucursalele;
- agenţiile;
- reprezentantele;
- alte unităţi fără personalitate juridica, cum ar fi punctele de lucru si birourile.

Sediile secundare
Aşa cum le defineşte legiuitorul in art.43 din Legea nr. 31/1990, republicata, sucursalele
si celelalte sedii secundare sunt „dezmembrăminte" fără personalitate juridica ale societăţilor
comerciale. Termenul „dezmembrăminte" folosit de legiuitor, înseamnă, de fapt, părţi
componente, unităţi, structuri fără personalitate juridica care aparţin unei societăţi comerciale.
Sucursala se caracterizează prin faptul ca este dependenta total, juridic si patrimonial, de

59
societatea in cadrul căreia funcţionează, beneficiind de o anumita autonomie de funcţionare,
având sediu propriu si propriile atribute de identificare.
Pornind de la aceste trăsături, sucursala a fost definita ca fiind o structura societara
instituţionalizata, lipsita de patrimoniu si personalitate juridica, ce funcţionează relativ
independent, autonom si durabil, intr-un sediu propriu si căreia i se încredinţează ca
prelungire a capacităţii societăţii care o constituie, printr-un mandat general, puterea de
reprezentare, negociere si executare de operaţiuni comerciale in raza ei de activitate.
Sediile secundare nu au personalitate juridica pentru ca nu au un patrimoniu propriu.
Drepturile asupra bunurilor pe cere le poseda aparţin societăţii - mama. La nivelul sucursalelor
administratorul sucursalei îşi desfăşoară activitatea in limitele împuternicirii de reprezentare
data de conducătorul societăţii-mama.
Sucursalele se înregistrează la oficiul registrului comerţului din judeţul in care vor
funcţiona, unde se vor depune copii-certificate ale tuturor actelor care au fost depuse si la
oficiul registrului comerţului de la sediul principal al societăţii.
Celelalte sedii secundare -agenţii, depozite, puncte de lucru- se înregistrează la oficiul
registrului comerţului de la sediul principal al societăţii. Atât sucursalele, cat si celelalte sedii
secundare se înregistrează fiscal la administraţia financiara in raza căreia vor funcţiona, in
termen de 5 zile de la menţionarea lor in registrul comerţului

Procedura de înfiinţare a sucursalelor

In cuprinsul art.43 alin.2 din Legea societăţilor comerciale, legiuitorul prevede in mod
distinct cazul înfiinţării unei sucursale intr-o localitate din acelaşi judeţ sau chiar in aceeaşi
localitate cu societatea fondatoare. In acest caz, sucursala se va înmatricula in acelaşi registru,
insa in mod distinct, ca înmatriculare independenta. Firma sucursalei va conţine denumirea si
localitatea sediului societăţii-mama la care se adaugă menţiunea „sucursala" si localitatea
sediului acesteia.
Potrivit art.52 din Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comerţului
si de efectuare a înregistrărilor, la depunerea cererii de autorizaţie si/sau înmatriculare,
referentul oficiului registrului comerţului are obligaţia de a efectua verificarea existentei
următoarelor documente:
a) hotărârea organului statutar de înfiinţare, care cuprinde adresa sediului secundar,
obiectul de activitate, datele de identificare a persoanelor împuternicite să reprezinte sucursala
şi limita mandatului acordat;
b) actul adiţional în formă autentică privind înfiinţarea sucursalei, dacă această înfiinţare
nu este prevăzută în actul constitutiv;
c) dovada sediului sucursalei
d) declaraţia pe propria răspundere a împuternicitului sucursalei
e) dovezile privind achitarea taxelor legale precum şi a taxei de publicare în Monitorul
Oficial al României a rezolutiei de înmatriculare a sucursalei, înfiinţată de către o societate
comercială.
In cazul in care sucursala se înfiinţează in baza actului constitutiv al societăţii fondatoare,
conform art.53 din Normele metodologice ONRC, cererea de autorizaţie si de înmatriculare a
sucursalei va fi însoţita de:
- actul constitutiv;
- dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent (contract de vânzare-cumpărare,
certificat de moştenitor, contract de închiriere, contract de subînchiriere, contract de leasing
imobiliar, comodat, uz, uzufruct, extras din Cartea funciară etc.). În cazul în care imobilul este
deţinut în coproprietate, se va prezenta şi acordul coproprietarilor.
Dacă sediul social s-a stabilit într-un imobil care intră sub incidenţa Legii locuinţei nr.
114/1996, republicată, se prezintă şi avizul favorabil al proprietarilor şi, după caz, al titularilor
60
contractelor de închiriere din locuinţele cu care se învecinează spaţiul, pe plan orizontal şi
vertical;
- pentru deponenţii şi/sau semnatarii cererilor depuse: împuternicirea specială sau
împuternicirea avocaţială, iar pentru comercianţii, persoane fizice, procură specială şi
autentică;
- pentru obiectul de activitate, domeniul şi activitatea principală: se va utiliza
"Clasificarea activităţilor din economia naţională" – CAEN(rev.2).
Obiectul de activitate se va exprima prin grupe CAEN de trei cifre pentru domenii şi prin
clase CAEN de patru cifre pentru activităţi. Indicarea domeniului şi a activităţii principale se
va face printr-o grupă de trei cifre şi printr-o clasă de patru cifre aparţinând grupei respective.
Se va recomanda comercianţilor ca obiectul de activitate să fie omogen, în sensul de a nu
cuprinde mai multe grupe CAEN diferite. In cererea de înmatriculare se va indica numărul sub
care a fost înmatriculata societatea-mama. Din punct de vedere procedural, încheierea de
înmatriculare a sucursalei se va comunica, din oficiu, registrului comerţului de la sediul
principal. Orice modificare ulterioara referitoare la sucursala se înregistrează in registrul
comerţului de la sediul la care a fost înmatriculata sucursala si se va comunica din oficiu la
sediul principal unde se va menţiona acea modificare.

Filialele
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridica si se constituie intr-una din
formele de societăţi comerciale prevăzute de lege, urmându-se aceeaşi procedura (art. 42 din
Legea nr. 31/1990, republicata). De altfel, filialele, ca de altfel si sediile secundare, se
constituie pentru nevoile specifice ale comerţului. Cu privire la noţiunea de filiala, in doctrina
de specialitate s-au căutat modalităţi variate si complexe de exprimare a conceptului. Astfel, s-
a considerat ca filiala este o întreprindere cu personalitate juridic aparţinând societăţii
comerciale, cu un patrimoniu propriu si îndreptăţita sa încheie contracte cu terii in nume
propriu. Ele pot fi considerate ca fiind adevărate societăţi comerciale, componente ale
societăţii-mamă, asupra lor exercitându-se influenta, direcţia sau controlul societăţii-mamă. Se
considera ca filiala apare ca element exogen, atât in raport cu societatea mama, cat si cu
celelalte dezmembrăminte ale acesteia, fiind constituita cu scopul dezvoltării afacerilor
societăţii-mamă, care astfel sunt conservate. De altfel, se considera ca elementul definitoriu al
filialelor este tocmai raportul de dependenta speciala fata de societatea-mama, aceasta aservire
nerezultând dintr-un ordin emis de societatea-mama, ci din angajamentele sociale ale filialei de
a integra voinţa societăţii-mamă, potrivit voinţei prin exerciţiul dreptului de vot.

4.3.. Nulitatea societatilor comerciale

Prin intermediul Legii nr.31/1990, republicata, s-a introdus o instituţie noua - instituţia
nulităţii societăţilor comerciale.
Competenta in domeniul declarării nulităţii revine tribunalului din raza teritoriala a
sediului comercial. Nulitatea unei societăţi înmatriculate poate interveni numai in cazurile
expres si limitativ prevăzute de art.56 din Legea nr.31/1990, republicata. Sunt cazurile de
nulitate a societăţilor comerciale:
- inexistenta sau nerespectarea condiţiilor de forma;
- lipsa formei autentice a actului constitutiv.
61
 Din moment ce legea stabileşte ca lipsa formei autentice are drept consecinţa nulitatea
societăţii, rezulta ca condiţia de forma a actului constitutiv este o condiţie „ad validitatem",
contractul de societate fiind un act formal si solemn;
- atunci când toţi fondatorii au fost la momentul constituirii societăţii incapabili.
Legea se refera la o condiţie care are in vedere, pe de o parte pe toţi asociaţii, iar pe de
alta parte momentul constituirii, respectiv momentul înmatriculării. Daca numai unii dintre
asociaţi sunt incapabili, societatea se poate constitui si poate exista, deoarece orice persoana
interesata poate invoca ulterior o neregularitate cu privire la asociaţi printr-o acţiune in
regularizare, aşa cum este posibil ca însuşi judecătorul delegat sa se autosesizeze cu privire la
unii dintre asociaţi si sa solicite regularizarea înaintea înmatriculării.
- atunci când obiectul de activitate este ilicit sau contrar bunelor moravuri;
- când lipseşte rezolutia directorului si/sau persoanei desemnate. Soluţia legii se impune,
deoarece o societate comerciala exista ca persoana juridica numai in momentul înmatriculării,
iar înmatricularea este dispusa numai in baza unui act jurisdicţional - rezolutia directorului
si/sau persoanei desemnate.
In cazul in care prin acte normative speciale, pentru constituirea unor societăţi cu un
anumit obiect de activitate, se solicita anumite autorizări, chiar daca acestea se solicita de către
oficiul registrului comerţului, lipsa autorizării are drept consecinţa desfiinţarea societăţii prin
nulitate;
- daca in actul constitutiv nu exista menţiuni cu privire la denumirea societăţii, obiectul
de activitate, aporturile asociaţilor si capitalul social subscris de asociaţi, orice persoana
interesata poate invoca nulitatea societăţii respective;
- daca s-au încălcat dispoziţiile imperative ale legii privind capitalul social subscris si
vărsat.
- atunci când numărul de asociaţi este sub limita minima impusa de lege.
Nulitatea societăţilor comerciale este remediabila. In acest sens, legea stabileşte ca daca,
pana la momentul punerii concluziilor pe fond in cazul cererii pentru declararea nulităţii
societăţii, cauzele de nulitate au fost înlăturate, instanţa nu mai poate dispune nulitatea
societăţii respective.
Deşi legea face referire la nulitatea relativa, atât cauzele care duc la nulitatea societăţii,
cat si faptul ca orice persoana interesata este in drept sa invoce nulitatea, creează concluzia ca
in realitate nulitatea ce poate interveni este absoluta
Rezolutiile pronuntate in temeiul prezentului act normativ (O.U.G. nr.116/2009) sunt
executorii de drept.
Impotriva rezolutiei directorului si/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula
plangere in termen de 15 zile de la pronuntare pentru parti si de la data publicarii rezolutiei sau
a actului modificator al actului constitutiv in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a,
pentru orice alte persoane interesate.
Plangerea se depune si se mentioneaza in registrul comertului unde s-a facut inregistrarea. In
termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comertului inainteaza plangerea sectiei
comerciale a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul comerciantului.
Plangerea formulata impotriva rezolutiilor directorului oficiului registrului comertului si/sau
persoanei desemnate se solutioneaza de urgenta si cu precadere, in conditiile dreptului comun.

4.4. Funcţionarea societăţilor comerciale

1. Reguli generale privind funcţionarea societăţilor comerciale
Exista trăsături comune pentru toate societăţile comerciale, aşa cum exista elemente
specifice care funcţionează pentru fiecare tip de societate, pentru societăţile de persoane, de
capital sau pentru societăţile cu răspundere limitata. Oricare societate comerciala fiind
persoana juridica, ea presupune existenta celor trei elemente constitutive, respectiv:
62
 - un patrimoniu propriu;
- organizare de sine stătătoare;
- un scop bine determinat.
In privinţa persoanelor juridice, principiul libertăţii de asociere este înţeles in limitele
specialităţii capacităţilor lor de folosinţa.
Capacitatea juridica a persoanei juridice este limitata la obiectul de activitate, ea nu poate
încheia decât acele acte juridice care au legătura cu obiectul de activitate. In ceea ce priveşte
patrimoniul, conform art.65 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicata, tot ceea ce se aportează
de către asociaţi la capitalul social se considera a intra in patrimoniul societăţii, societatea
dispunând, de regula, de un drept de proprietate asupra bunurilor neaportate de la momentul
înmatriculare sale.
Aportul pe care asociaţii ii aduc la capitalul social nu este purtător de dobânda, conform
regulii stabilite de art. 68 din Legea nr.31/1990, republicata. Daca acest capital social se
micşorează, iar micşorarea are efecte asupra dreptului ce revine asociaţilor, repartizarea
beneficiilor societăţii nu este posibila decât după reîntregirea capitalului social. De aici rezulta
ca o data constituit un capital social, el poate intra in operaţiunile societăţii. Dar având in
vedere faptul ca in funcţie de valoarea capitalului social se stabileşte si participarea la
beneficii, la momentul bilanţului anual in funcţie de care se face repartizarea beneficiilor,
trebuie sa se regăsească cel puţin capitalul social la valoarea iniţiala stabilita in actul
constitutiv.

2.Acordarea dividendelor
In cadrul dispoziţiilor legii cu privire la funcţionarea societăţii comerciale, se regăseşte si
definiţia legala a noţiunii de dividende.
Conform art.67 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicata, dividendul este acea cota parte
din beneficiu ce se va plaţi fiecăruia dintre asociaţi, proporţional cu cota de participare a
asociaţilor respectivi la capitalul social vărsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Astfel, este posibil ca prin actul constitutiv pentru unii asociaţi sa se creeze un regim juridic
mai favorabil in ceea ce priveşte cota de participare la beneficii, ţinând cont, de exemplu, de
calitatea pe care o au aceştia in cadrul societăţii. Când dividendele se plătesc altfel decât in
condiţiile legii, peste limitele stabilite in temeiul legii sau prin actul constitutiv, legea impune
obligarea celui care le-a primit la restituire. In acest sens, legea recunoaşte un drept la acţiune
in restituire a persoanelor interesate, drept la acţiune care se prescrie in termenul general al
prescripţiei (3 ani de la distribuirea dividendelor).
Distribuirea dividendelor se face întotdeauna din beneficiul net, in acest sens legea
făcând referire la noţiunea de beneficii reale. In legătura cu distribuirea dividendelor, pot
interveni probleme atunci când acordarea dividendelor sunt in legătura cu respectarea
regimului matrimonial al comunităţii de bunuri. In regimul comunităţii de bunuri, câştigul
(profitul) este un bun comun. Ca atare, aceste bunuri nu pot fi urmărite decât pentru achitarea
datoriilor comune. In legislaţia romana câştigul realizat de soţi se concretizează, de regula, in
retribuţie.
Deşi in raporturile dintre soţi salariul este un bun comun, efectele comunităţii de bunuri
sunt înlăturate in raporturile dintre soţul celui încadrat in munca si terţele persoane. Astfel,
pretenţiile privitoare la plata salariului pot fi formulate numai de către angajat. Aşadar, celalalt
soţ nu poate cere ca, pe temeiul juridic al comunităţii de bunuri sa încaseze retribuţia soţului
angajat. Aceasta soluţie ar fi un argument in favoarea opiniei conform căreia salariul este un
bun propriu.
Problema regimului juridic al dividendelor se poate rezolva in felul următor:
 daca dividendele sunt asemănate retribuţiei pana la momentul încasării lor, dividendele
sunt bunuri proprii, iar in momentul încasării sunt bunuri comune;
63
  daca dividendele sunt asemănătoare câştigurilor din jocurile de noroc instituţionalizate,
regimul juridic ar fi diferit in funcţie de natura juridica a sumelor de bani aduse ca aport in
societate; daca sumele de bani sunt proprii, si dividendele ar trebui sa aibă acelaşi regim
juridic.

3.Organizarea societăţilor comerciale

Funcţionarea societăţilor comerciale presupune existenta unor organe de conducere, de
administrare si de control. Orice societate comerciala, de regula prin actul constitutiv, îşi
stabileşte propriile organe, respectiv:
- organe de conducere - adunarea generala fiind singura in măsura sa hotărască cu privire
la problemele fundamentale ale societăţii;
- organele de administrare - administratorii;
- organele de control - cenzorii.
Daca orice tip de societate comerciala impune asigurarea conducerii si administrării,
obligativitatea numirii cenzorilor prin actul constitutiv intervine in cazul societăţilor de capital.
Legea stabileşte regimuri specifice pentru flecare categorie de societate comerciala, atât in
legătura cu modul de desfăşurare a adunării generale, cat si cu privire la administrarea si
controlul societăţii. Ca reglementare generala, administratorul societăţii este cel care reprezintă
o societate in relaţiile cu terţii. Administratorul dobândeşte acest mandat in baza actului
constitutiv sau in baza hotărârii adunării generale.
De asemenea, exista posibilitatea ca administratorul sa transmită prerogativele sale unei
alte persoane.
Având in vedere faptul ca asociaţii împuternicesc doua sau mai multe persoane pentru a
reprezenta interesele societăţii, cei care astfel exercita administrarea nu pot transmite propriul
mandat către o alta persoana decât daca exista o voinţa expresa afirmata de către ceilalţi
asociaţi. In cazul in care administratorii nu respecta mandatul încredinţat de ceilalţi asociaţi,
adică in cazul in care un administrator substituie o alta persoana pentru a asigura reprezentarea
societăţii, răspunde fata de societate. Astfel, societatea este in drept sa pretindă beneficiile
rezultate din operaţiunea făcuta de împuternicit de la administratorul numit expres prin voinţa
asociaţilor. Daca dimpotrivă, in urma operaţiunilor, societatea suferă anumite prejudicii,
administratorul mandatar si înlocuitorul submandatar sunt ţinuţi răspunzători in solidar pentru
pagubele produse societăţii.
Toate aspectele generale legate de activitatea si răspunderea administratorului sunt
guvernate de reguli de drept comun in materia mandatului si de reguli specifice din Legea
nr.31/1990, republicata.
In prezent, pornind de la faptul ca Legea nr.31/1990, republicata a introdus noţiunea de
contract de administrare, s-a concretizat un regim juridic specific pentru acei administratori ce
intra sub incidenţa reglementarilor specifice, respectiv administratorii din cadrul societăţii
comerciale cu capital majoritar de stat. Când o societate este administrata de mai multe
persoane, legea stabileşte situaţii concrete in care administratorii răspund solidar, respectiv:
- pentru îndeplinirea hotărârii adunării generale, având calitatea de organ executiv fata de
organul de conducere care este adunarea generala.
Adunarea generala fiind de fapt cea care exprima voinţa societăţii, îndeplinirea hotărârii
adunării generale reprezintă pentru administratori punerea in executare a voinţei societăţii.
- pentru stricta îndeplinire a oricărei îndatorări pe care legea sau actul constitutiv le
impune.
Când art.73, alin.l, lit.e din Legea nr.31/1990, republicata, exprima răspunderea solidara a
administratorilor pentru mandatul cu care au fost împuterniciţi in conducerea societăţi.
- pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi. Administratorii răspund pentru
constatarea in patrimoniul societăţii a existentei efective a capitalului;
64
 - pentru existenta reala a dividendelor, in sensul ca in măsura in care la o societate
comerciala se plătesc dividende in condiţiile in care nu s-a obţinut un beneficiu real, cei ţinuţi
răspunzători pentru efectuarea plaţii sunt administratorii. Administratorii răspund solidar ori de
cate ori dividendele s-au plătit sau figurează ca fiind plătite, in condiţiile in care asociaţii erau
lipsiţi de dreptul de a beneficia de dividende.
- pentru existenta, precum si pentru corecta completare a registrelor.

Administratorul, managerul, directorul, auditorul financiar sau cenzorul societăţii

debitoare, vinovat de oricare dintre faptele penale prevăzute de prezenta lege sau de Legea nr.
85/2014 privind procedura insolvenţei, este decăzut din dreptul de a mai deţine ori dobândi o
astfel de calitate sau funcţie, la orice persoană juridică cu scop patrimonial, pe o perioadă de 5
ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de condamnare.

4. Obiectul de activitate
In cadrul oricărei societăţi comerciale, prin actul constitutiv trebuie sa se stabilească
obiectul de activitate, realizându-se distincţia intre obiectul principal si obiectul secundar.
Soluţia este explicabila pentru ca in materia societăţilor comerciale funcţionează principiul
specializării capacităţii de folosinţa. O societate comerciala trebuie sa se constituie cu scopul
de a realiza obiectul de activitate propus. Legea nr.31/1990, republicata, acorda dreptul general
pentru administratori de a efectua toate acele operaţiuni ce se impun in vederea realizării
obiectului de activitate, mandatul general al administratorilor in acest sens fund posibil de
restricţionat numai prin intermediul actului constitutiv. Legea nr.31/1990, republicata,
stabileşte o serie de aspecte ce ţin de identificarea societăţii comerciale.
Art.74 din Legea nr.31/1990, republicata, impune obligaţia pentru societatea comerciala
de a cuprinde in orice act pe care-1 emite, denumirea, sediul, forma juridica de constituire,
numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului si codul fiscal. În orice factură,
ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ, emanând de la o
societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din
registrul comerţului şi codul unic de înregistrare.
Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor
cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu. Dacă societatea pe acţiuni optează
pentru un sistem dualist de administrare, documentele prevăzute mai sus vor conţine şi
menţiunea "societate administrată în sistem dualist".
Dacă aceste documente provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menţiona
şi capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni,
se vor menţiona atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat. În situaţia în care documentele
sunt emise de o sucursală, acestea trebuie să menţioneze şi oficiul registrului comerţului la care
a fost înregistrată sucursala şi numărul ei de înregistrare.

5. Funcţionarea societăţii in nume colectiv

Daca specificul funcţionarii societăţilor de persoane este dat de regula unanimităţii,
asociaţii, uniţi in cadrul societăţii prin interese comune, nu pot interveni in operaţiunile
efectuate in cadrul societăţii, daca interesele lor proprii nu concorda cu cele ale societăţii. In
acest sens, Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte o serie de incompatibilităţi pentru asociaţi,
astfel:
 In cazul in care un asociat are, intr-o operaţiune determinanta, interese contrarii acelora
ale societăţii el nu poate participa la eliberarea sau luarea deciziilor cu privire la problema in
cauza. Se considera a fi contrarietate de interese atât in situaţia in care asociatul lucrează in
nume propriu, cat si in situaţia in care lucrează pentru altul. Nerespectarea unei asemenea
dispoziţii atrage răspunderea asociatului, dar aceasta răspundere are caracter limitat, deoarece,
65
conform dispoziţiilor art.79 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata, asociatul răspunde numai
in măsura in care votul sau pentru adoptarea unei anumite decizii a fost hotărâtor.
Astfel, daca indiferent de decizia asociatului cu activitate concurenta, aceeaşi ar fi fost
hotărârea adoptata de adunarea generala a asociaţilor, chiar si in situaţia in care o asemenea
hotărâre a creat prejudicii societăţii, asociatul nu răspunde pentru pagubele astfel create. Astfel
spus, legea nu sancţionează in mod direct comportamentul asociatului cu interese contrarii fata
de societate, ci numai in măsura in care, in urma participării active a acestuia la vot, decizia
adoptata de către asociaţi a prejudiciat societatea.
Explicaţia unei asemenea soluţii rezida din faptul ca, daca asociatul cu interese contrarii
ar fi respectat interdicţia de a participa la deliberarea si votarea operaţiunii concrete, societatea
nu ar fi realizat o asemenea operaţiune, prejudiciabila pentru propriile sale interese. In schimb,
daca indiferent de participarea sau neparticiparea asociatului cu interese contrarii, hotărârea
organismului decizional al societăţii ar fi fost aceeaşi, legiuitorul nu a înţeles sa sancţioneze
asociatul, in sensul obligării acestuia la înlăturarea consecinţelor negative suportate de
societate in urma efectuării operaţiunii respective.
• Nu este mai puţin adevărat insa faptul ca Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte
pentru asociaţii din societăţile in nume colectiv si o interdicţie cu privire la participarea ca
asociat in cadrul oricărei alte forme de societăţi cu răspundere nelimitata, in măsura in care o
asemenea societate ar fi concurenta sau ar avea acelaşi obiect de activitate.
• De asemenea, art.82 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, interzice asociaţiilor sa
realizeze orice operaţiuni in contul lor sau al altora, in acelaşi fel de comerţ sau intr-un altul
asemănător fără consimţământul prealabil al celorlalţi asociaţi. Practic, daca in art.79, din
Legea nr.31/1990, republicata, se stabileşte interdicţie speciala pentru asociaţii din societăţile
in nume colectiv, (acestora interzicându-se participarea la deliberarea si luarea hotărârii cu
privire la o operaţiune determinata), in art.82 alin. l stabileşte o interdicţie generala (in sensul
ca asociaţilor nu li se permite sa aibă calitatea de asociat intr-o alta societate cu răspundere
nelimitata aflata in concurenta sau cu un obiect de activitate asemănător sau sa realizeze orice
operaţiuni pentru ei înşişi sau in calitate de reprezentanţi intr-un comerţ de acelaşi tip sau
asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi).
In cazul nerespectării condiţiei consimţământului prealabil al celorlalţi asociaţi prestarea
unor activităţi concurente, asociatul culpabil poate suporta următoarele consecinţe:
- excluderea din cadrul societăţii;
- obligarea sa la plata unor despăgubiri fata de societate.
De asemenea, este posibil ca societatea sa considere ca acel asociat, deşi culpabil având
in vedere dispoziţiile art.82 din Legea nr.31/1990, republicata, a lucrat in contul societăţii si, ca
atare, sa-si asume toate actele pe care acesta astfel le-a încheiat. De altfel, situaţia existentei
unui raport de concurenta intre asociat si societate, oricum nu poate fi opus terţilor care au
încheiat acte cu societatea, chiar daca acestea au fost intermediate de asociatul culpabil. Intr-o
asemenea situaţie, practic societăţii nu-i rămâne decât posibilitatea ca ulterior, daca astfel de
acte au prejudiciat-o sa se întoarcă împotriva asociatului culpabil, pentru a se despăgubi.

6. Administrarea societăţilor in nume colectiv

Administrarea societăţii este asigurata, de regula, de către un asociat. Daca in cadrul
societăţii sunt numiţi mai mulţi administratori, dreptul de a reprezenta societatea aparţine
fiecăruia dintre asociaţii respectivi. Legea admite posibilitatea stabilirii unui organism colegial
de administrare, daca prin actul constitutiv s-a prevăzut astfel. In aceasta situaţie, decizia
organismului colegial nu se poate lua decât cu unanimitate de voturi. In situaţia in care persista
divergente intre administratori, se impune adoptarea unei decizii. Legea stabileşte ca se va
decide prin majoritate absoluta, respectiv vor decide acei asociaţi administratori care - fata de
cota de participare la capitalul social - deţin votul majoritar. Fata de aceasta dispoziţie a legii
66
rezulta ca, in primul rând, se va urmări obţinerea unanimităţii. In măsura in care in cadrul
şedinţei organismului colegial de administrare nu se realizează unanimitatea, numai in mod
subsidiar se poate apela la regula majorităţii. In situaţia in care un administrator ia o decizie cu
privire la o anumita operaţiune in condiţiile in care la administrare participa fiecare
administrator si nu un organism colegial, daca prin aceasta operaţiune depăşeşte limitele
normale ale faptelor de comerţ pe care le realizează de regula societatea, el are obligaţia ca, in
prealabil, sa înştiinţeze pe toţi ceilalţi administratori despre necesitatea îndeplinirii acelei
operaţiuni. Când unul dintre administratori încheie o operaţiune prin care se depăşeşte limita
normala a comerţului efectuat de societate fără insa a înştiinţa – conform art.78 alin.1 din
Legea nr.31/1990, republicata - si pe ceilalţi administratori, cel ce a efectuat operaţiunea
respectiva răspunde individual de toate pagubele eventuale pe care societatea ar putea sa le
suporte in urma efectuării operaţiunilor, in situaţia in care împotriva acestei operaţiuni ceilalţi
administratori au făcut opoziţie. Fata de terţi pentru operaţiunea respectiva, operaţiunea
producându-si efectele intre părţi si fiind opozabila terţilor, ulterior existând la îndemâna
societăţii o acţiune împotriva administratorului care a încheiat operaţiuni fără a tine cont de
opoziţie in măsura in care prin aceasta operaţiune societatea a fost păgubita.

7. Funcţionarea societăţilor in comandita simplă

Comanditari si comanditaţi
Regimul juridic specific funcţionarii societăţilor comerciale in comandita simpla este
direct influenţat de specificul acestei forme de societate, care îmbina doua categorii de
asociaţi : asociaţi comanditari si asociaţi comanditaţi. In aceste condiţii responsabilitatea
pentru operaţiunile societăţii revine, in principiu, asociaţilor comanditaţi, aceştia fiind insa si
cei care acţionează efectiv activitatea societăţii, in acest sens art.88 din Legea nr.31/1990,
republicata, stabilind in mod clar ca administrarea societăţii in comandita simpla se
încredinţează unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi. Altfel spus, administrator al unei
societăţi in comandita simpla nu poate fi decât un asociat comanditat. Nu poate fi decât un
asociat, deoarece la fel ca si in cazul societăţii in nume colectiv, si in cazul societăţilor in
comandita simpla, exista relaţii bazate pe încrederea intre administratorului societăţii. Fata de o
asemenea dispoziţie cuprinsa in art.89 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, se poate
considera ca lărgirea răspunderii comanditarului se explica nu numai ca sancţiune, ci si prin
faptul ca însuşi comanditarul, renunţând la poziţia sa de „asociat aflat in spatele asociaţilor
comanditaţi", îşi asuma singur o răspundere identica cu a acestora.

Drepturile asociaţilor comanditari

Prin lege, comanditarului i se recunosc următoarele drepturi:
 sa îndeplinească servicii in administrarea interna a societăţii. Având in vedere
dispoziţiile imperative ale art.88 din Legea nr.31/1990, republicata, conform cărora nu poate fi
administrator decât un asociat comanditat, rezulta ca serviciile pe care le-ar putea face un
asociat comanditar in administrarea interna a societăţii ar avea caracterul unor servicii cu titlu
gratuit, in favoarea societăţii si conform solicitării administratorilor comanditaţi. De asemenea,
nimic nu împiedica un comanditar sa fie angajat al societăţii, desfăşurând in aceasta calitate
prestaţii pentru acea societate;
 sa realizeze acte de supraveghere. De exemplu, s-ar putea considera ca un asociat
comanditar este in drept sa solicite intervenţia unor cenzori care sa supună controlului
societatea respectiva;
 sa participe Ia numirea si revocarea administratorilor. Chiar daca, din anumite puncte
de vedere, posibilitatea de intervenţie a unui comanditar intr-o societate in comandita este mai
limitata decât a unui comanditat, el rămâne totuşi asociat in societatea respectiva. In virtutea
acestei calităţi, este normal sa aibă drepturi depline de a participa la şedinţele adunării generale
67
a asociaţilor, inclusiv la actele de decizie cu privire la numirea si revocarea celor care asigura
administrarea societăţii;
 sa acorde, in limitele actului constitutiv, autorizarea administratorilor pentru operaţiuni
ce depăşesc puterile lor. Astfel, pe baza unor asemenea autorizări, o parte din prerogativele
comanditarilor, se pot realiza prin intermediul unui asociat comanditat, care este
administratorul societăţii.
 sa solicite actele societăţii din care sa rezulte situaţia financiara a societăţii. Astfel,
asociatul comanditar poate solicita copie de pe bilanţul contabil si de pe contul de profit si
pierderi;
 sa supună controlului exactitatea datelor înscrise in actele societăţii (bilanţ si cont de
profit si pierderi cu privire la situaţia financiara a societăţii), având posibilitatea sa cerceteze
registrele si orice alte documente justificative ale societăţii.

In concluzie, se poate afirma ca asociaţilor comanditari li se interzice prin lege

participarea la actele de administrare externa efectuate de societate, respectiv acele acte care
angajează societatea in relaţiile cu terţii, in primul rând, pentru ca astfel se urmăreşte protejarea
intereselor terţilor. Astfel, având in vedere răspunderea specifica a asociaţilor in cadrul
societăţii in comandita simpla, exprimata printr-o diferenţiere de tratament juridic aplicabil
intre asociaţii comanditari si comanditaţi, un terţ care ar trata cu un comanditar ar putea
considera ca acesta răspunde pentru operaţiunile efectuate pentru societate cu întregul sau
patrimoniu, fapt ce nu este valabil decât in cazul asociaţilor comanditaţi. In acelaşi context, s-
ar putea considera ca un asociat comanditar realizează o imixtitudine nepermisa in actele de
administrare externa a unei societăţi, chiar si atunci când acesta, de exemplu nu participa decât
la pregătirea lor, nu si la finalizarea si semnarea lor efectiva. In schimb, asociatul comanditar
poate participa la activităţile de administrare interna ale societăţii si in calitate de asociat,
alături de asociaţii comanditaţi, având dreptul sa supravegheze activitatea efectiva ce se
desfăşoară in cadrul societăţii respective.

Excluderea si retragerea asociaţilor comanditaţi

Excluderea asociaţilor comanditaţi se face in cazurile expres prevăzute de art.222 din

Legea nr.31/1990, republicata. In schimb, asociaţii comanditari nu pot fi excluşi din societate
decât in situaţia in care, deşi au fost puşi in întârziere, nu si-au adus aportul la capitalul social,
toate celelalte cazuri prevăzute de lege funcţionând exclusiv in cazul asociaţilor comanditaţi.
Legea face precizarea expresa pentru celelalte situaţii ca acestea funcţionează fie pentru
asociatul cu răspundere nelimitata, deci numai asociatul comanditat, fie pentru asociatul
administrator care, in virtutea art.88 din lege nu poate fi decât tot un asociat comanditat. De
asemenea, in temeiul art.206 din Legea nr.31/1990, republicata, un asociat comanditar poate fi
exclus din societate in situaţia in care creditorii săi particulari au făcut in instanţa o opoziţie
împotriva hotărârii adunării generale prin care s-a decis ca prelungirea termenului pentru care
s-a constituit societatea respectiva.
Acest caz de excludere vizând orice asociat, respectiv pe cei ce iau deciziile in cadrul
organului de conducere a societăţii, poate duce la excluderea atât a asociatului comanditat, cat
si a celui comanditar, in funcţie de creditorul particular al asociatului respectiv, ale cărui
interese sunt stinse prin decizia de prelungire a duratei de existenta a societăţii. In ceea ce
priveşte retragerea asociaţilor, funcţionează aceleaşi reguli ca si in cazul retragerii asociaţilor
dintr-o societate in nume colectiv.
8. Funcţionarea societăţilor pe acţiuni
Acţiunile societatilor comerciale pe actiuni
a) Noţiune
68
 Conform Legii societăţilor comerciale, acţiunile sunt titluri de valoare emise de către o
societate comerciala pe acţiuni constituita in condiţiile legii. In doctrina, noţiunii de acţiune i s-
au atribuit mai multe sensuri. Astfel, pornind de la faptul ca in conformitate cu art.91 alin.l din
Legea nr.31/1990, republicata, capitalul este reprezentat prin acţiunile emise de societate,
acţiuni de valoare egala, s-a considerat ca o acţiune reprezintă o fracţiune a capitalului social.
De asemenea, având in vedere faptul ca acţiunea apare si ca un element determinant al
raportului juridic ce se va naşte intre societate si asociatul acţionar, acţiunea desemnează si un
raport juridic specific, un raport societar. In sfârşit, acţiunile pot fi considerate si titluri de
credit, cu un anumit specific, respectiv titluri de credit societare. Astfel, acţiunile presupun o
singura trăsătura specifica a titlurilor de credit, respectiv faptul ca ele incorporează dreptul in
chiar cuprinsul titlului, fără insa a fi autonome (îşi găsesc izvorul in actul constitutiv al
societăţii) si literale, din cuprinsul acţiunii nerezultând efectiv drepturile ce revin titularilor lor.
b) Caracteristicile acţiunilor
• Orice acţiune are o valoare nominala, stabilita in actul constitutiv, care reprezintă o
fracţiune din capitalul social al societăţii respective.Valoarea nominala minima a unei acţiuni
nu poate fi mai mica de 0,1 lei.
• Acţiunile sunt indivizibile
Indivizibilitatea acţiunilor este stabilita cu valoare de principiu de însăşi Legea, in
cuprinsul art.102 alin.l. Din punct de vedere economic, indivizibilitatea presupune înlăturarea
posibilităţilor de fracţionare a acţiunilor. In planul dreptului, se ridica probleme atunci când o
acţiune este deţinuta de mai mulţi coproprietari. Coproprietarii au obligaţia, prin lege, sa
desemneze un reprezentant care sa exercite toate drepturile specifice acţiunilor (soluţia
funcţionează atât in situaţia acţiunilor nominative, cat si a celor la purtător). In situaţia in care
coproprietarii nu se înţeleg cu privire la persoana care urmează sa exercite drepturile specifice
acţionarilor, consideram ca problema se rezolva pe cale jurisdicţionala. In cazul societăţilor
constituite prin subscripţie publica, daca pentru acele acţiuni deţinute in coproprietate nu s-a
realizat vărsământul la capitalul social, pentru îndeplinirea obligaţiei de vărsare sunt tinuti
solidar toţi coproprietarii.
• Acţiunile au valoare egala, conferind titularilor lor drepturi egale.
Prin excepţie, existând acţiuni care conferă titularilor lor drepturi preferenţiale, respectiv
acţiunile cu dividend prioritar.
• Ca titluri de valoare, acţiunile sunt titluri negociabile, ele incorporând valoarea in
conţinutul lor. Prin esenţa lor, acţiunile se pot transmite de la un titular la altul, situaţiile in care
negociabilitatea acţiunilor este restrânsă fiind expres si limitativ prevăzuta de lege sau de actul
constitutiv.
c) Categorii de acţiuni
In funcţie de modul de transmitere, acţiunile pot fi:
• acţiuni nominative - atunci când in cuprinsul titlurilor de valoare se stabileşte titularul
dreptului asupra acţiunii.
• acţiuni la purtător - adică acele acţiuni pentru care simpla deţinere materiala reprezintă
dreptul acelei acţiuni.
Art.92 din Legea nr.31/1990, republicata, permite schimbarea naturii acţiunilor, in sensul
ca, in baza unei hotărâri a adunării generale extraordinare este de admis ca acţiunile
nominative sa se transforme in acţiuni la purtător si invers. In măsura in care acţiunile sunt
emise de o societate constituita prin subscripţie publica, iar aceasta societate se refera la valori
mobiliare, legea stabileşte ca regula tranzacţionarea acţiunilor direct pe piaţa de valori
mobiliare (potrivit art.34 din Legea nr.31/1990, republicata). In afara acestor acţiuni,
considerate a fi acţiuni ordinare, exista si acţiuni specifice respectiv acţiunile preferenţiale sau
prioritare.
d) Menţiuni obligatorii in cuprinsul acţiunii
69
 O acţiune se considera valabila daca cuprinde menţiunile obligatorii impuse de lege,
respectiv:
- denumirea şi durata societăţii;
- data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată
societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-
a, în care s-a făcut publicarea;
- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a
acţiunilor şi vărsămintele efectuate;
- avantajele acordate fondatorilor.
Pentru acţiunile nominative se vor mai menţiona: numele, prenumele, codul numeric
personal şi domiciliul acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de
înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai
directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general
unic. Daca societatea este administrata de un consiliu de administraţie, acţiunile sunt valabil
emise daca sunt semnate de cel puţin doi administratori. Daca o societate comerciala nu emite
acţiuni pe suport material, ea are obligaţia ca, la solicitarea acţionarului, sa elibereze acestuia
un certificat de acţionar care va cuprinde obligatoriu toate menţiunile ce trebuie sa se
regăsească in conţinutul unei acţiuni precum si elementele de identificare ale acţionarului,
poziţia la care e înscris acţionarul in registrul acţionarilor si numărul de ordine al acţiunilor
astfel emise. Aceasta modalitate stabilita de lege da conţinut ideii de titluri cumulative,
deoarece certificatul de acţionar nu numai ca face dovada calităţii titularului lui, dar, prin
elementele pe care le conţine, face dovada si cu privire la titlurile deţinute de acel acţionar.
S-ar putea considera ca un certificat de acţionar, pe fond, ar putea echivala cu însăşi titlu
de valoare. Cum valoarea acţiunilor determina valoarea capitalului social, in măsura in care se
realizează vărsământul integral la capitalul social se acoperă integral si valoarea
acţiunilor.Orice majorare de capital social este posibila numai in măsura in care valoarea
integrala a acţiunilor emise deja a fost acoperita. Aceasta înseamnă ca o noua emisiune de
acţiuni, care are drept consecinţa majorarea capitalului social, nu este posibila decât după
realizarea integrala a vărsămintelor. Daca exista acţiuni neacoperite, valoarea lor nu poate fi
tranzacţionala. Intr-o asemenea situaţie, in mod abstract se va considera ca acţiunile au cel
puţin valoarea nominala. Acţiunile au valoare egala, conferind titularilor lor drepturi egale
concretizate in dreptul la vot si dreptul la beneficiile societăţii. Având in vedere ca legea
permite acordarea unor avantaje speciale in cazul societăţilor pe acţiuni este posibil ca
drepturile conferite in baza aceloraşi acţiuni sa difere. Astfel, se emit acţiuni preferenţiale care
stabilesc drepturi specifice pentru titulari, dar numai cu privire la dividende.
e) Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot
Titularul unei acţiuni cu dividend prioritar beneficiază de:
- dreptul de a primi propriul sau dividend, înaintea oricăror altor reţineri din beneficiile
societăţii, calculate la încheierea exerciţiului financiar;
- drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la
adunarea generală, cu excepţia dreptului de vot.
Acţiunile cu dividend prioritar nu pot depăşi 1/4 din capitalul social, iar valoarea lor
nominala va fi aceeaşi cu cea stabilita pentru acţiunile ordinare. Aceasta limitare impusa de
legiuitor are in vedere si faptul ca, din moment ce se recunoaşte prioritatea la obţinerea
dividendelor pentru felul acestor acţiuni speciale, nu se pot dubla avantajele si in sensul
recunoaşterii unor valori mai mari pentru acţiunile deţinute. Legea limitează si titularii
acţiunilor cu dividend prioritar in sensul ca se interzice deţinerea unor asemenea acţiuni pentru
cenzori, administratori, orice alţi reprezentanţi ai societăţii, pentru ca aceştia participa in

70
organele executive de control ale societăţii si pot determina voinţa societăţii in sensul
intereselor proprii determinate de obţinerea dividendelor prioritare.
Si in cazul acestor acţiuni speciale, legea permite ca, prin hotărârea adunării generale
extraordinare, acţiunile ordinare sa fie convertite in acţiuni cu dividend prioritar si invers.
Titularii de acţiuni cu dividend prioritar au posibilitatea de a se reuni in adunări proprii.
f) Transmiterea acţiunilor
In cazul acţiunilor nominative, dreptul de proprietate asupra acţiunilor se
transmite in baza unei menţiuni înscrise in registrul acţionarilor, semnata de titularul
iniţial si cel căruia i se transmite fie in nume propriu, fie prin mandatar. Pentru ca
transmiterea sa fie valabil efectuata, in cuprinsul acţiunilor trebuie sa se facă o
menţiune cu privire la aceasta transmitere. Transmiterea efectiva a acţiunii se
realizează prin mecanismul cesiunii. Norma legala cu privire la modalitatea de
transmitere a acţiunilor are caracter dispozitiv, fiind posibila orice alta modalitate de
transmitere stabilita de acţionari prin actul constitutiv. Daca acţiunile sunt
dematerializate, transmiterea se face conform regulilor specifice ce guvernează
valorile mobiliare in general. In situaţia in care s-au transmis acţiuni de la titularii iniţiali
către transmiţători, aceşti beneficiari ulteriori sunt ţinuţi răspunzători in mod solidar
pentru vânzarea sumelor subscrise in urma dobândirii acţiunilor. Membrii fondatori se
pot îndrepta împotriva subscriitorilor ulteriori pe o perioada de 3 ani de la momentul
efectuării menţiuni cu privire la transmiterea acţiunilor in registrul acţionarilor.
In cazul acţiunilor la purtător, transmiterea dreptului de proprietate se face prin
tradiţiune directa, posesorul titlului fiind prezumat a fi titularul dreptului asupra acţiunii.
Constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face prin înscris sub
semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria
acţiunilor cu care se garantează, iar în cazul acţiunilor la purtător şi nominative emise
în formă materială, şi prin menţionarea garanţiei pe titlu, semnată de creditor şi
debitorul acţionar sau de mandatarii acestora. Garanţia se înregistrează în registrul
acţionarilor ţinut de consiliul de administraţie, respectiv de directorat, sau, după caz,
de societatea independentă care ţine registrul acţionarilor. Creditorului în favoarea
căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă
a înregistrării acesteia.
Garanţia devine opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a
creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
g) Drepturile titularilor de acţiuni
In baza acţiunilor pe care le deţin, acţionarii beneficiază in cadrul societăţii de anumite
drepturi, astfel:
 dreptul de vot
In baza acţiunilor pe care le deţin, acţionarii isi pot exercita dreptul de vot in cadrul
adunării generale. Conform art.101 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, orice acţiune
plătită da dreptul la un vot daca astfel se stabileşte prin actul constitutiv, ca dreptul la vot să fie
exprimat prin existenta unui număr mai mare de acţiuni. Esenţial este insă faptul că exerciţiul
dreptului la vot se realizează proporţional cu numărul acţiunilor. In doctrină s-a pus problema
in ce măsura ar fi de admis in categoria acţiunilor privilegiate si acţiunile cu vot plural,
considerându-se că atâta vreme cat art.94 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata stabileşte ca
se pot emite in baza actului constitutiv categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi
diferite, ar rezulta ca pot fi emise atât acţiuni cu dividend prioritar, cat si acţiuni care dau
drepturi specifice la vot. Prin actul constitutiv al societăţii se poate limita dreptul la vot pentru
acei acţionari care deţin un număr foarte mare de acţiuni. Aceasta practica, deşi recunoscuta de
lege, poate crea o inechitate intre acţionari, cu atât mai mult cu cat este vorba de societăţi de
71
capital. Daca in cazul societăţii de persoane sau al societăţii cu răspundere limitata o asemenea
soluţie ar fi admisibila, având in vedere faptul ca ceea ce interesează sunt calităţile personale
ale asociaţilor, in cazul societăţii de capital, atâta vreme cat esenţa lor este data de capitalul pe
care ii investesc, ar fi normal ca participarea la decizie sa fie determinata exclusiv de aportul
lor la capitalul social.
 dreptul la dividende
Proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, acţionarii beneficiază de
dividende in cuantumul stabilit de adunarea generala a acţionarilor. In afara acestor drepturi
esenţiale pentru un acţionar, in doctrina de specialitate se face referire la dreptul acţionarilor de
a fi informaţi, având in vedere faptul ca in cadrul adunărilor generale se prezintă rapoartele
cenzorilor si ale administratorilor cu privire la activitatea desfăşurata de aceştia. De asemenea,
art.178 din Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte ca administratorii au obligaţia de a pune la
dispoziţia acţionarilor registrele societăţii. La fel ca si dreptul la informare, se recunoaşte
acţionarilor si un alt drept nepatrimonial, respectiv acela de a participa la adunările generale ale
societăţii. Pe cale de consecinţa, exercitând acest drept, acţionarii au posibilitatea de a-si
exercita un drept esenţial, respectiv dreptul la vot. In sfârşit, in cazul lichidării societăţii,
acţionarii au un anumit drept asupra pârtii corespunzătoare acţiunilor ce le deţin, in urma
lichidării.
h) Răspunderea acţionarilor pentru neefectuarea vărsămintelor
In situaţia in care, la momentul constituirii societăţii, nu s-a vărsat integral capitalul
social, cei obligaţi la efectuarea vărsămintelor vor fi somaţi la plata la momentul scadentei, in
baza unei somaţii colective. Aceasta somaţie trebuie sa îndeplinească condiţiile de publicitate,
legea impunând ca ea sa fie publicata de doua ori in Monitorul Oficial. Daca in urma somării
repetate, cei obligaţi la efectuarea vărsămintelor nu si-au efectuat obligaţia, consiliul de
administraţie are doua posibilităţi:
 va face demersuri pentru urmărirea acţionarilor râu platnici si pentru executarea
debitelor acestora;
• va anula acţiunile deţinute de către acţionarii râu platnici, caz in care, hotărârea de
anulare trebuie publicata in Monitorul Oficial cu specificarea numărului de ordine al acţiunilor
anulate. Ca excepţie, daca se hotărăşte anularea acţiunilor se admite posibilitatea unei noi
emisiuni, acţiunile nou emise purtând numărul acţiunilor anulate. Aceste acţiuni urmează a fi
vândute pe piaţa libera. Unei societăţi i se permite să dobândească propriile acţiuni, fie direct,
fie prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii în cauză,
cu respectarea următoarelor condiţii:
- autorizarea dobândirii propriilor acţiuni este acordată de către adunarea generală
extraordinară a acţionarilor, care va stabili condiţiile acestei dobândiri, în special numărul
maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizaţia şi care
nu poate depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea
a IV-a, şi, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă şi maximă;
- valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate
deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris;
- tranzacţia poate avea ca obiect doar acţiuni integral liberate;
- plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din
rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu
excepţia rezervelor legale.
Dacă acţiunile proprii sunt dobândite pentru a fi distribuite angajaţilor societăţii, acţiunile
astfel dobândite trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data dobândirii. Consiliul de
administraţie va include în raportul ce însoţeşte situaţiile financiare anuale următoarele
informaţii cu privire la dobândirea sau înstrăinarea de către societate a propriilor acţiuni:
- motivele dobândirilor efectuate pe durata exerciţiului financiar;
72
 - numărul şi valoarea nominală a acţiunilor dobândite şi a celor înstrăinate pe durata
exerciţiului financiar şi procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă;
- în cazul dobândirii sau înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor;
- numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor dobândite şi deţinute de către
societate şi procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă.

In situaţia in care o societate pe acţiuni îşi dobândeşte propriile acţiuni fără respectarea
condiţiilor impuse de lege sau de adunarea generala extraordinara, are obligaţia sa înstrăineze
acţiunile astfel dobândite intr-un termen de un an de la momentul subscrierii lor.
Daca societatea nu le înstrăinează in acest termen, acţiunile astfel dobândite se anulează,
societatea fiind obligata sa-si modifice corespunzător capitalul social. In anumite situaţii,
restricţiile specifice impuse de lege pentru dobândirea propriilor acţiuni nu mai funcţionează,
acestea fiind posibil de dobândit in mod liber. Legea enumera expres si limitativ aceste situaţii:
- in situaţia in care societăţile dobândesc propriile acţiuni pentru a le anula si a realiza
astfel reducerea capitalului social;
- pentru cesionarea ulterioara a acestor acţiuni către proprietarul personal al societăţii
respective, daca astfel a hotărât adunarea generala si cu condiţia ca cesiunea sa se realizeze
intr-un termen de un an de la momentul in care s-a publicat in Monitorul Oficial hotărârea
adunării generale care a hotărât cesionarea propriilor acţiuni către salariaţii societăţii;
- in cazul in care societatea dobândeşte propriile acţiuni cu titlu gratuit;
- in cazul in care societatea dobândeşte propriile acţiuni ca urmare a succesiunii
universale sau ca urmare a fuziunii cu o alta societate acţionara;
- in cazul in care societatea pe acţiuni a dobândit propriile acţiuni ca urmare a unei
hotărârii judecătoreşti data intr-o procedura de executare silita impusa unui debitor al
societăţii;
- atunci când in baza hotărârii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare si cu avizul
acesteia, acţiunile sunt dobândite cu scopul eliberării si regularizării pieţei bursiere si
extrabursiere.
Acţiunile dobândite de o societate pe acţiuni si care-i sunt proprii, nu dau dreptul la
dividende. Dreptul la vot pe care-1 naşte dobândirea acestor acţiuni este suspendat pe perioada
cat acţiunile sunt deţinute de societatea emitenta.

Obligaţiunile
Obligaţiunile reprezintă bunuri incorporate si apar ca titluri de valoare emise de
societăţile de capital, in baza cărora titularul dobândeşte anterior un drept fata de societate,
deoarece cel ce le dobândeşte practic realizează un împrumut al societăţii. Ca valoare
nominala, obligaţiunile emise de o societate pe acţiuni nu poate fi mai mica de suma de 2,5 lei.
In cazul in care se emit mai multe obligaţiuni intr-o singura emisiune, se impune ca
valoarea nominala a acestora sa fie egala si sa confere titularilor lor aceleaşi drepturi.
Obligaţiunile pot fi nominative sau la purtător si pot fi emise pe suport de hârtie sau prin
înscriere in cont (obligaţiuni dematerializate). Obligaţiunile pot fi emise si prin subscripţie
publica, realizându-se o oferta publica. In acest caz se va întocmi un prospect de emisiune ce
trebuie publicat de administratorul societăţii.
Legea stabileşte exact care sunt menţiunile obligatorii pe care trebuie sa le cuprindă
prospectul de emisiune (art.163 din lege), respectiv:
- denumirea, obiectul de activitate, sediul si durata societăţii;
- capitalul social si rezervele;
- data publicării in Monitorul Oficial al României a încheierii de înmatriculare si
modificările ce s-au adus actului constitutiv;
- situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil;
73
 - categoriile de acţiuni emise de societate;
- suma totala a obligaţiunilor care au fost emise anterior si a celor care urmează a fi
emise, modul de rambursare, valoarea nominala a obligaţiunilor, dobânda lor, indicarea daca
sunt nominative sau la purtător, precum si indicarea daca sunt convertibile dintr-o categorie in
alta ori in acţiuni;
- sarcinile ce grevează imobilele societăţii;
- data la care a fost publicata hotărârea adunării generale extraordinare care a aprobat
emiterea obligaţiunilor.

Subscrierea obligaţiunilor se face pe exemplarele proiectului de emisiune, iar pentru

obligaţiunile astfel subscrise valoarea lor trebuie sa fie de la începutul integral vărsata. Oferta
publica de obligaţiuni necesita, înainte de publicarea prospectului de emisiune, autorizarea de
către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, in afara situaţiilor in care exista o dispensa de
autorizare acordata de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare.
Oferta publica făcuta fără autorizare sau dispensa ori nerespectând condiţiile stabilite prin
autorizaţie este nula de drept si atrage pentru cei in culpa aplicarea sancţiunilor prevăzute de
lege. Ofertantul va fi ţinut fata de partenerii de buna-credinţa (care nu au cunoştinţa de
respectivul viciu al ofertei publice) la obligaţia de repetiţiune (restituire cu titlu de plata
nedatorată a oricăror sume primite in urma ofertei) si la daune interese decurgând din nulitatea
tranzacţiilor eventual încheiate pe baza unei astfel de oferte. Deţinătorii de obligaţiuni au
posibilitatea sa-si constituie, conform legii, o adunare generala speciala, care-si va desfăşura
activitatea pe cheltuiala societăţii emitente. Societatea emitenta nu are dreptul sa intervină in
deliberările adunării generale a obligatarilor, interzicându-se in acest sens participarea efectiva
a administratorilor, cenzorilor si funcţionarilor societăţii. Reprezentarea deţinătorilor de
obligaţiuni este asigurata de reprezentatul numit in cadrul adunării obligatarilor.
Aceasta reprezintă obligatarii atât in fata societăţii, cat si in justiţie, având totodată
dreptul de a asista la adunările generale ale societăţii comerciale respective. In schimb, nici
reprezentantul si nici supleanţii acestuia (numiţi in aceleaşi condiţii) nu pot participa la
administrarea societăţii. Adunarea detinatorilor de obligaţiuni este acea parte care, practic,
asigura supravegherea intereselor deţinătorilor de obligaţiuni, având dreptul sa se opună la
orice modificare a actului constitutiv al societăţii sau al condiţiilor in care se efectuează
împrumutul, daca astfel s-ar aduce atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni. Totodată,
adunarea obligatarilor este in drept sa se pronunţe si asupra emiterii de noi obligaţiuni.
Hotărârile adunării obligatarilor se adopta cu o majoritate specifica reprezentând cel puţin
1/3 din titlurile emise si nerambursabile.
In situaţia in care se pune problema ca prin hotărâre adunarea obligatarilor sa se pronunţe
cu privire la emiterea de noi obligaţiuni sau sa se opună la modificarea actului constitutiv sau a
condiţiilor împrumutului, cvorumul impus de lege este de minimum 4/5 din titlurile prezentate
la adunare, iar adunarea se considera valabil constituita in măsura in care participa deţinătorii
reprezentând cel puţin 2/3 din titlurile nerambursate.
Odată adoptata o hotărâre a adunării obliatarilor, ea are caracter obligatoriu si pentru
deţinătorii de obligaţiuni care fie ca nu au luat parte la adunare, fie s-au opus adoptării acelei
hotărâri. Chiar daca o asemenea hotărâre le este opozabila, atât deţinătorii de obligaţiuni
neparticipanţi la adunare, cat si cei care au votat împotriva au posibilitatea ca, in temeiul
art.174 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata, sa atace in justiţie acea hotărâre. In baza
obligaţiunilor ce le deţine obligatorul are posibilitatea de a acţiona societatea emitenta in
instanţă. Pentru a fi admisibila o astfel de acţiune, se impune ca acţiunea sa nu fie contrara unei
hotărâri adoptate de adunarea generala a deţinătorilor de obligaţiuni.
Obligaţiunile se rambursează, de regula, la scadenta.

74
 Daca se urmăreşte o rambursare anterioara scadentei, obligaţiunile din aceeaşi emisiune
si cu aceeaşi valoare pot fi rambursate prin tragere la sorti la o suma superioara valorii lor
nominale si in baza unei publicităţi, societatea emitenta are obligaţia sa anunţe public tragerea
la sorti cu cel puţin 15 zile înainte.
Exista posibilitatea de convertire a obligaţiunilor in acţiuni, daca o astfel de soluţie este
stabilita prin prospectul de emisiune.
Conducerea, administrarea si controlul
Sistemul unitar
Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul
acestora fiind totdeauna impar.
Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. Societăţile
pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt
administrate de cel puţin 3 administratori. Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea
generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul
constitutiv.
Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai
consiliului de administraţie sau de către acţionari. Pe durata îndeplinirii mandatului,
administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care
administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este
suspendat pe perioada mandatului. Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea
generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză,
administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese. În caz de vacanţă a unuia sau a
mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, consiliul
de administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii, până la întrunirea
adunării generale ordinare a acţionarilor. În cazul în care administratorii nu îşi îndeplinesc
obligaţia de a convoca adunarea generală, orice parte interesată se poate adresa instanţei pentru
a desemna persoana însărcinată cu convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, care să
facă numirile necesare.
În caz de deces sau de imposibilitate fizică de exercitare a funcţiei de administrator unic,
numirea provizorie se va face de către cenzori, însă adunarea generală ordinară va fi convocată
de urgenţă pentru numirea definitivă a administratorului. Daca societatea nu are cenzori, orice
acţionar se poate adresa instanţei care autorizează convocarea adunării generale de către
acţionarul care a formulat cererea sau de către alt acţionar. În situaţia în care într-o societate pe
acţiuni are loc delegarea atribuţiilor de conducere către directori majoritatea membrilor
consiliului de administraţie va fi formată din administratori neexecutivi (cei care nu au fost
numiţi directori). De asemenea, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a
acţionarilor se poate prevedea că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie
trebuie să fie independenţi.
Un administrator nu este considerat independent în special dacă:
a) este director al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta ori a
îndeplinit o astfel de funcţie în ultimii 5 ani;
b) este salariat al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta ori a avut un
astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani;
c) primeşte sau a primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta o
remuneraţie suplimentară sau alte avantaje, altele decât cele corespunzând calităţii sale de
administrator neexecutiv;
d) este sau reprezintă un acţionar semnificativ al societăţii;
e) are sau a avut în ultimul an relaţii de afaceri cu societatea ori cu o societate
controlată de aceasta, fie personal, fie ca asociat, acţionar, administrator, director sau salariat al
unei societăţi care are astfel de relaţii cu societatea;
75
 f) este sau a fost în ultimii 3 ani asociat ori salariat al actualului auditor financiar al
societăţii sau al unei societăţi controlate;
g) este director într-o altă societate în care un director al societăţii este administrator
neexecutiv;
h) a fost administrator neexecutiv al societăţii mai mult de 3 mandate;
i) este soţ/soţie sau rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu un director al societăţii
sau cu o persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) - h).

Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.

Preşedintele este numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de
administrator. Preşedintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie, iar in
cazul in care preşedintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de
aceasta. Prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este numit de
adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul. Preşedintele coordonează activitatea
consiliului şi raportează cu privire la aceasta adunării generale a acţionarilor. El veghează la
buna funcţionare a organelor societăţii. În cazul în care preşedintele se află în imposibilitate
temporară de a-şi exercita atribuţiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de
administraţie poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte.
Consiliul de administraţie poate crea comitete consultative formate din cel puţin 2
membri ai consiliului şi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de
recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea administratorilor,
directorilor, cenzorilor şi personalului, sau cu nominalizarea de candidaţi pentru diferitele
posturi de conducere. Cel puţin un membru al fiecărui comitet astfel creat trebuie să fie
administrator neexecutiv independent. Comitetul de audit şi cel de remunerare sunt formate
numai din administratori neexecutivi. Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să
deţină experienţă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar.
În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei
obligaţii legale de auditare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de
administraţie este obligatorie.
Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.
Preşedintele convoacă consiliul de administraţie, stabileşte ordinea de zi, veghează asupra
informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi şi
prezidează întrunirea. Consiliul de administraţie este, de asemenea, convocat la cererea
motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general. În acest caz, ordinea de zi
este stabilită de către autorii cererii. Preşedintele este obligat să dea curs unei astfel de cereri.
Convocarea pentru întrunirea consiliului de administraţie va fi transmisă administratorilor
cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului
de administraţie.
Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi. Asupra
punctelor care nu sunt prevăzute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar în cazuri de urgenţă.
Actul constitutiv poate impune condiţii mai stricte cu privire la aspectele reglementate în
prezentul alineat. La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele
participanţilor, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile
separate. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel puţin un
alt administrator. Directorii şi cenzorii sau, după caz, auditorii interni pot fi convocaţi la orice
întrunire a consiliului de administraţie, întruniri la care aceştia sunt obligaţi să participe. Ei nu
au drept de vot, cu excepţia directorilor care sunt şi administratori. Consiliul de administraţie
are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:
a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;

76
 b) stabilirea sistemului contabil şi de control financiar şi aprobarea planificării
financiare;
c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
d) supravegherea activităţii directorilor;
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi
implementarea hotărârilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit
Legii nr. 85/2014privind procedura insolvenţei.

Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiţi dintre
administratori sau din afara consiliului de administraţie. Dacă prin actul constitutiv sau printr-o
hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru, preşedintele consiliului de
administraţie al societăţii poate fi numit şi director general. În cazul societăţilor pe acţiuni ale
căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară,
delegarea conducerii societăţii este obligatorie. Director al societăţii pe acţiuni este numai acea
persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii. Orice altă persoană,
indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, este exclusă de la
aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societăţii pe acţiuni. Directorii sunt
responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de
activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul
constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor. Modul de organizare
a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de
administraţie. Consiliul de administraţie este însărcinat cu supravegherea activităţii
directorilor. Orice administrator poate solicita directorilor informaţii cu privire la conducerea
operativă a societăţii.
Directorii vor informa consiliul de administraţie în mod regulat şi cuprinzător asupra
operaţiunilor întreprinse şi asupra celor avute în vedere. Directorii pot fi revocaţi oricând de
către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în
cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese. Consiliul de administraţie reprezintă
societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv,
consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.
Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi
împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este
opozabilă terţilor.
Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând
împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de
operaţiuni.
Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor
împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat.
Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură. Membrii consiliului de
administraţie trebuie sa îşi exercite mandatul cu loialitate, în interesul societăţii. Membrii
consiliului de administraţie nu au voie să divulge informaţiile confidenţiale şi secretele de
afaceri ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de administratori. Această obligaţie le
revine şi după încetarea mandatului de administrator. Administratorii răspund faţă de societate
pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când
dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
Directorii vor înştiinţa consiliul de administraţie de toate neregulile constatate cu ocazia
îndeplinirii atribuţiilor lor.

77
 Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având
cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz,
auditorilor interni şi auditorului financiar.În societăţile care au mai mulţi administratori
răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care
au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului de administraţie, împotrivirea lor
şi au încunoştinţat despre aceasta, în scris, pe cenzori sau auditorii interni şi auditorul
financiar.
Administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare
intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe
cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această
operaţiune.mAceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune,
ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.
Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor
operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii
de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau
executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către
administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept
obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a
acestora.
Aceste prevederi sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia,
rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului. Dacă operaţiunea
priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este
administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cotă
de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris. Aceste prevederi nu se aplică:
a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară
echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro;
b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării
curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor prevăzute
de lege, decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane.

Sistemul dualist
Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată
de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.
Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenţei societăţii prin hotărâre a adunării
generale extraordinare a acţionarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de
prevederi.

A. Directoratul
Conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care îndeplineşte
actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor
rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a acţionarilor.
Directoratul îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Directoratul este
format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când este un
singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic. În cazul societăţilor pe
78
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare,
directoratul este format din cel puţin 3 membri. Desemnarea membrilor directoratului revine
consiliului de supraveghere, care atribuie totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al
directoratului. Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de
supraveghere.
Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de supraveghere. Actul
constitutiv poate prevedea că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea generală ordinară a
acţionarilor.
Dacă revocarea lor survine fără justă cauză, membrii directoratului sunt îndreptăţiţi la
plata unor daune-interese.
În caz de vacanţă a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere va
proceda fără întârziere la desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea
mandatului directoratului. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În
lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea
doar acţionând împreună.
În situaţia în care membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună,
prin acordul lor unanim, aceştia îl pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite
operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în
raporturile cu directoratul. Directoratul înregistrează la registrul comerţului numele
persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună
sau separat. Acestea vor depune la registrul comerţului specimene de semnătură. Cel puţin o
dată la 3 luni, directoratul prezintă un raport scris consiliului de supraveghere cu privire la
conducerea societăţii, cu privire la activitatea acesteia şi la posibila sa evoluţie.
Consiliul de supraveghere poate solicita directoratului orice informaţii pe care le
consideră necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control şi poate efectua verificări şi
investigaţii corespunzătoare.
Fiecare membru al consiliului de supraveghere are acces la informaţiile transmise
consiliului. Directoratul înaintează consiliului de supraveghere situaţiile financiare anuale şi
raportul său anual, imediat după elaborarea acestora. Totodată, directoratul înaintează
consiliului de supraveghere propunerea sa detaliată cu privire la distribuirea profitului rezultat
din bilanţul exerciţiului financiar, pe care intenţionează să o prezinte adunării generale.

B. Consiliul de supraveghere
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a
acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Candidaţii
pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizaţi de către membrii
existenţi ai consiliului sau de către acţionari. Numărul membrilor consiliului de supraveghere
este stabilit prin actul constitutiv. Acesta nu poate fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11.
Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea generală a
acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor acţionarilor
prezenţi.
Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului. În cazul
vacanţei unui post de membru în consiliul de supraveghere, consiliul poate proceda la numirea
unui membru provizoriu, până la întrunirea adunării generale. Membrii consiliului de
supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului.
De asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea
de salariat al societăţii.
Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se pot stabili
condiţii specifice de profesionalism şi independenţă pentru membrii consiliului de
supraveghere.
79
 Consiliul de supraveghere are următoarele atribuţii principale:
a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
b) numeşte şi revocă membrii directoratului;
c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale
a operaţiunilor de conducere a societăţii;
d) raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire la
activitatea de supraveghere desfăşurată.
În cazuri excepţionale, când interesul societăţii o cere, consiliul de supraveghere poate
convoca adunarea generală a acţionarilor.
Consiliului de supraveghere nu îi pot fi transferate atribuţii de conducere a societăţii. Cu
toate acestea, în actul constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operaţiuni nu pot fi
efectuate decât cu acordul consiliului. În cazul în care consiliul nu îşi dă acordul pentru o astfel
de operaţiune, directoratul poate cere acordul adunării generale ordinare. Hotărârea adunării
generale cu privire la un asemenea acord este dată cu o majoritate de 3 pătrimi din numărul
voturilor acţionarilor prezenţi. Actul constitutiv nu poate stabili o altă majoritate şi nici stipula
alte condiţii. Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative, formate din cel puţin
2 membri ai consiliului şi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de
recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea membrilor directoratului
şi ai consiliului de supraveghere şi a personalului, sau nominalizarea de candidaţi pentru
diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului în mod regulat rapoarte
asupra activităţii lor. Preşedintele directoratului poate fi numit membru în comitetul de
nominalizare creat de consiliul de supraveghere, fără ca prin aceasta să dobândească calitatea
de membru în consiliu. Cel puţin un membru al fiecărui comitet astfel trebuie să fie membru
independent al consiliului de supraveghere.
Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină experienţă relevantă în
aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror
situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, crearea unui
comitet de audit în cadrul consiliului de supraveghere este obligatorie. Consiliul de
supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni. Preşedintele convoacă consiliul de
supraveghere şi prezidează întrunirea. De asemenea, consiliul de supraveghere este convocat în
orice moment la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii consiliului sau ai directoratului.
Consiliul se va întruni în cel mult 15 zile de la convocare. Membrii directoratului pot fi
convocaţi la întrunirile consiliului de supraveghere. Ei nu au drept de vot în consiliu.
La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele
participanţilor, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite
şi opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel
puţin un alt membru prezent al consiliului.

Dispoziţii comune pentru sistemul unitar şi sistemul dualist

Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului

de supraveghere, este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani. Ei sunt
reeligibili, când prin actul constitutiv nu se dispune altfel. Durata mandatului primilor membri
ai consiliului de administraţie, respectiv al primilor membri ai consiliului de supraveghere, nu
poate depăşi 2 ani. Pentru ca numirea unui administrator, respectiv a unui membru al
directoratului sau al consiliului de supraveghere, să fie valabilă din punct de vedere juridic,
persoana numită trebuie să o accepte în mod expres. Persoana numită în una dintre astfel de
funcţii trebuie să încheie o asigurare pentru răspundere profesională.

80
 Directorii societăţii pe acţiuni, în sistemul unitar, respectiv membrii directoratului, în
sistemul dualist, sunt persoane fizice.
O persoană juridică poate fi numită administrator sau membru al consiliului de
supraveghere al unei societăţi pe acţiuni.
Odată cu această numire, persoana juridică este obligată să îşi desemneze un reprezentant
permanent, persoană fizică.
Acesta este supus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are aceeaşi răspundere civilă şi penală
ca şi un administrator sau membru al consiliului de supraveghere, persoană fizică, ce
acţionează în nume propriu, fără ca prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie
exonerată de răspundere sau să i se micşoreze răspunderea solidară.
Când persoana juridică îşi revocă reprezentantul, ea are obligaţia să numească în acelaşi
timp un înlocuitor.
Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere. Directorii unei societăţi
pe acţiuni, în sistemul unitar, şi membrii directoratului, în sistemul dualist, nu vor putea fi, fără
autorizarea consiliului de administraţie, respectiv a consiliului de supraveghere, directori,
administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, cenzori sau, după
caz, auditori interni ori asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având
acelaşi obiect de activitate, nici nu pot exercita acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont
propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării şi răspunderii pentru daune. O persoană
fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru al
consiliului de supraveghere în societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României.
Această prevedere se aplică în aceeaşi măsură persoanei fizice administrator sau membru
al consiliului de supraveghere, cât şi persoanei fizice reprezentant permanent al unei persoane
juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere.
Persoana care încalcă prevederile prezentului articol este obligată să demisioneze din
funcţiile de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere care
depăşesc numărul maxim de mandate prevăzute, în termen de o lună de la data apariţiei
situaţiei de incompatibilitate. La expirarea acestei perioade, el va pierde mandatul obţinut prin
depăşirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor, şi va fi obligat la
restituirea remuneraţiei şi a altor beneficii primite către societatea în care a exercitat acest
mandat.
Deliberările şi deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân
valabile. Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de
supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a
acţionarilor. Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie sau ai
consiliului de supraveghere însărcinaţi cu funcţii specifice în cadrul organului respectiv,
precum şi remuneraţia directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în
sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administraţie, respectiv de consiliul de
supraveghere.
Actul constitutiv sau adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor
remuneraţiilor acordate în acest fel.
Adunarea generală, respectiv consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere
şi, dacă este cazul, comitetul de remunerare se vor asigura, la stabilirea remuneraţiilor sau a
altor avantaje, că acestea sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor
respective şi cu situaţia economică a societăţii. Consiliul de administraţie va solicita oficiului
registrului comerţului înregistrarea numirii directorilor, precum şi a oricărei schimbări în
persoana administratorilor sau directorilor şi publicarea acestor date în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a.

81
 Aceeaşi obligaţie revine directoratului cu privire la înregistrarea primilor membri ai
directoratului şi a oricărei schimbări în persoana membrilor directoratului sau a membrilor
consiliului de supraveghere.
Pentru validitatea deciziilor consiliului de administraţie, ale directoratului sau ale
consiliului de supraveghere este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor
fiecăruia dintre aceste organe, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.
Deciziile în cadrul consiliului de administraţie, al directoratului sau al consiliului de
supraveghere se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Deciziile cu privire la numirea sau
revocarea preşedinţilor acestor organe se iau cu votul majorităţii membrilor consiliului.
Membrii consiliului de administraţie, ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere
pot fi reprezentaţi la întrunirile organului respectiv doar de către alţi membri ai săi. Un
membru prezent poate reprezenta un singur membru absent. Actul constitutiv poate dispune că
participarea la reuniunile consiliului de administraţie, ale directoratului sau ale consiliului de
supraveghere poate avea loc şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă,
precizând felul acestora. Totodată, actul constitutiv poate limita felul deciziilor care pot fi luate
în aceste condiţii şi poate prevedea un drept de a se opune la o astfel de procedură în favoarea
unui număr determinat de membri ai organului respectiv. Dacă actul constitutiv nu dispune
altfel, preşedintele consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere va avea votul
decisiv în caz de paritate a voturilor. Nu poate avea vot decisiv preşedintele consiliului de
administraţie care este, în acelaşi timp, director al societăţii.
Dacă preşedintele în funcţie al consiliului de administraţie, al directoratului sau al
consiliului de supraveghere nu poate sau îi este interzis să participe la vot în cadrul organului
respectiv, ceilalţi membri vor putea alege un preşedinte de şedinţă, având aceleaşi drepturi ca
preşedintele în funcţie. În caz de paritate de voturi şi dacă preşedintele nu beneficiază de vot
decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă. Actul constitutiv poate dispune că, în
cazuri excepţionale, justificate prin urgenţa situaţiei şi prin interesul societăţii, deciziile
consiliului de administraţie sau ale directoratului pot fi luate prin votul unanim exprimat în
scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a respectivului organ. Consiliul de
administraţie, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele şi în contul
societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să
schimbe ori să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare
depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic,
numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, dată în condiţiile legii. Directorii şi
membrii consiliului de administraţie, respectiv membrii directoratului şi cei ai consiliului de
supraveghere, sunt obligaţi să participe la adunările generale ale acţionarilor.
Dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi,
stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societăţii,
determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai
puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea
generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. Prin actul
constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar şi în cazul
unei diminuări a activului net mai puţin semnificativă decât cea prevăzută de lege, stabilindu-
se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris. Consiliul de
administraţie, respectiv directoratul, va prezenta adunării generale extraordinare întrunite un
raport cu privire la situaţia patrimonială a societăţii, însoţit de observaţii ale cenzorilor sau,
după caz, ale auditorilor interni.
Acest raport trebuie depus la sediul societăţii cu cel puţin o săptămână înainte de data
adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acţionar interesat. În cadrul adunării
generale extraordinare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, îi va informa pe
acţionari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris. Dacă
82
adunarea generală extraordinară nu hotărăşte dizolvarea societăţii, atunci societatea este
obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost
constatate pierderile să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal
cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net
al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din
capitalul social. În cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare în conformitate cu
reglementările in vigoare sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil
nici în a doua convocare, orice persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere
dizolvarea societăţii.
În oricare dintre aceste cazuri, instanţa poate acorda societăţii un termen ce nu poate
depăşi 6 luni pentru regularizarea situaţiei.
Societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori
cel puţin egale cu jumătate din capitalul social are loc până în momentul rămânerii irevocabile
a hotărârii judecătoreşti de dizolvare. Acţiunea în răspundere contra fondatorilor,
administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de
supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii
de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va
decide cu majoritatea prevăzută la de lege. Adunarea generală desemnează cu aceeaşi
majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie. Când adunarea generală decide
cu privire la situaţia financiară anuală, poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea
administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de
supraveghere, chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.
Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra
administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de
la data adoptării hotărârii şi adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda
la înlocuirea lor.
Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din
funcţie până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Acţiunea în răspundere împotriva membrilor
directoratului poate fi exercitată şi de către consiliul de supraveghere, în urma unei decizii a
consiliului însuşi. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de
membri ai consiliului de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului
încetează de drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor. Dacă adunarea
generală nu introduce acţiunea în răspundere şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor
acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel
puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume
propriu, dar în contul societăţii, împotriva oricărei persoane prevăzute de lege.
Cheltuielile de judecată vor fi suportate de acţionarii care au introdus acţiunea. În caz de
admitere, acţionarii au dreptul la rambursarea de către societate a sumelor avansate cu acest
titlu.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei de admitere a acţiunii, adunarea generală
a acţionarilor, respectiv consiliul de supraveghere, va putea decide încetarea mandatului
administratorilor, directorilor şi membrilor consiliului de supraveghere, respectiv al membrilor
directoratului, şi înlocuirea acestora.

9. Funcţionarea societăţii in comandita pe acţiuni

Acţionarii comanditari si acţionarii comanditaţi
In principiu, regulile aplicabile societăţii pe acţiuni funcţionează si in cazul societăţii in
comandita pe acţiuni, mai puţin in ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la sistemul dualist si
cel unitar. Asociaţii comanditaţi răspund nelimitat si solidar pentru datoriile societăţii, lor
fiindu-le aplicabile interdicţiile specifice asociaţilor din societăţile in nume colectiv.
83
 Comanditarilor le vor fi in schimb aplicabile dispoziţiile specifice comanditarilor din
societăţile in comandita simpla.

Administrarea societăţii
Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi. În societatea în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi
de adunarea generală a acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită
pentru adunările extraordinare. Adunarea generală, cu aceeaşi majoritate şi cu
respectarea condiţiilor impuse de lege alege altă persoană în locul administratorului
revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său. Numirea trebuie
aprobată şi de ceilalţi administratori, dacă sunt mai mulţi. Noul administrator devine
asociat comanditat.
Administratorul revocat rămâne răspunzător nelimitat faţă de terţi pentru obligaţiile pe
care le-a contractat în timpul administraţiei sale, putând însă exercita acţiune în regres
împotriva societăţii.
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor
generale pentru alegerea cenzorilor sau, după caz, a auditorului financiar, chiar dacă posedă
acţiuni ale societăţii.

Controlul societăţii
Pornind de la dispoziţia de principiu cuprinsa in art.181 din Legea nr.31/1990,
republicata, rezulta ca reglementările referitoare la cenzorii din societăţile pe acţiuni sunt
perfect aplicabile si pentru societăţile in comandită pe acţiuni. Se interzice administratorilor
comanditaţi să participe la deliberările adunării generale pentru alegerea cenzorilor. Legea
stabileşte ca o asemenea interdicţie funcţionează chiar si in situaţia in care administratorii
comanditaţi poseda acţiuni ale societăţii.

10. Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitata

A. Drepturile asociaţilor in cadrul societăţilor cu răspundere limitata
Principalele drepturi ale asociaţilor in societatea cu răspundere limitata sunt:
 dreptul de informare cu privire la societate;
 dreptul la vot;
 dreptul de a cere efectuarea unei expertize cu privire la gestiunea patrimoniului
societăţii;
 dreptul de a acţiona in justiţie;
 dreptul de a se retrage din societate;
 dreptul la beneficii.

a) Dreptul Ia informare cu privire la societate

Asociaţii au dreptul de a obţine de la administrator orice informaţii necesare adoptării
unor hotărâri care sunt de competenta adunării generale.
Dreptul de informare presupune obţinerea de către oricare dintre asociaţi a unei copii de
pe toate documentele prezentate de administrator.
Astfel, oricare dintre asociaţi are dreptul de a cere administratorului, in orice moment,
următoarele documente:
- bilanţul, contul de rezultate si anexele;
- rapoartele administratorilor supuse adunării generale pe ultimii trei ani;
- procesele-verbale ale adunării generale (registrul de deliberări);
- inventarul cu privire la bunurile societăţii.
84
 Dreptul de a consulta aceste documente aparţine persoanei care are calitatea de asociat
sau a unui mandatar (împuternicit) al sau. In aceste condiţii, se asigura posibilitatea ca
asociatul sa fie însoţit de un expert sau chiar de un avocat, in vederea exercitării dreptului sau
la informare.

b) Dreptul la vot
Oricare asociat poate sa intervină in viata societăţii, in principal, prin exercitarea
dreptului la vot in cadrul adunărilor generale ale asociaţilor.
Art.192 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte, cu valoare de principiu, faptul
ca fiecare parte sociala da dreptul la un vot.
Dreptul la vot se exercita, de regula, personal de către fiecare asociat. Cu toate acestea, cu
valoare de excepţie, legea romana recunoaşte si posibilitatea exerciţiului acestui drept prin
corespondenta, in măsura in care o asemenea posibilitate este prevăzuta in mod expres de actul
constitutiv. Este de observat faptul ca legea nu dezvolta mai mult procedura votului prin
corespondenta (de exemplu, sa stabilească daca este necesar ca scrisoarea prin care se exprima
votul sa fie o scrisoare recomandata sau este suficient un vot transmis prin fax). De altfel, nici
nu ar fi fost necesare dezvoltări suplimentare, atâta vreme cat numai prin actul constitutiv se
poate insera o clauza care permite votul prin corespondenta.
In aceste condiţii, ar fi normal ca tot in actul constitutiv sa fie cuprinse toate precizările
cu privire la modul in care se realizează corespondenta. Având in vedere faptul ca legea nu
stabileşte in mod expres nici o interdicţie, rezulta ca dreptul de vot poate fi exercitat si prin
mandatar.
Nu este mai puţin adevărat insa si faptul ca relaţiile dintre asociaţi in cadrul societăţilor
cu răspundere limitata fiind apropiate de cele existente in cadrul societăţilor de persoane, pot fi
considerate relaţii intuitu persoane. Cu toate acestea, atât in practica s-a considerat ca dreptul la
vot poate fi exercitat direct sau prin mandatar.
Astfel, pot reprezenta interesele asociatului in cadrul adunării generale a asociaţilor,
exprimând votul in locul acestuia, un alt asociat sau chiar o terţa persoana, cu condiţia ca
reprezentantul sa aibă un mandat special. Prin actul constitutiv al societăţii se poate limita insa
posibilitatea intervenţiei unui terţ ca reprezentant al asociatului in cadrul adunării generale.
Mandatarul este împuternicit sa-1 reprezinte pe asociat in cadrul adunărilor generale, având
drept de vot pentru o parte din părţile sociale si sa voteze personal pentru cealaltă parte.
Cu toate acestea, conform art.126 administratorii nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le
posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care
persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.

c) Dreptul de a cere efectuarea unei expertize cu privire la gestiunea patrimoniului

societăţii
Practic, asociatul are dreptul de a solicita expertiza cu privire la una sau mai multe
operaţii de gestiune. Daca raportul de expertiza pune in evidenta unele aspecte negative in
gestiunea societăţii, acesta poate fi un motiv întemeiat pentru revocarea administratorului si
pentru o eventuala acţiune in responsabilitatea acestuia. Cheltuielile legate de efectuarea
expertizei vor fi suportate de către societate si, in cazul stabilirii unei vinovaţii a
administratorului, acestea vor fi recuperate de la administratorul vinovat.

d) Dreptul de a acţiona in justiţie

Asociaţii beneficiază de următoarele acţiuni injustiţie:
 acţiunea individuala împotriva administratorului
Fiecare asociat, in mod individual, beneficiază de o asemenea acţiune in cazul in care
administratorul, printr-o fapta personala, a cauzat un prejudiciu unui asociat (de exemplu, nu i-
85
a plătit la timp dividendele cuvenite, deşi s-a dispus partajarea si distribuirea către asociaţi). O
asemenea acţiune are întotdeauna un caracter personal.
Totodată, potrivit art.217 si 218 din Legea nr.31/1990, republicata, oricare dintre asociaţi
poate cere instanţei de judecata excluderea administratorului asociat care comite frauda in
dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura sociala sau de capitalul social in folosul lui
sau a altora.
 acţiunea colectiva împotriva administratorului
Aceasta acţiune permite tuturor asociaţilor sau numai unora dintre ei de a obţine
repararea prejudiciului cauzat de administratorul societăţii.Despăgubirile la care va fi obligat
administratorul se plătesc societăţii comerciale, si nicidecum asociaţilor care au acţionat
injustiţie.
 acţiunea individuala sau colectiva împotriva hotărârilor adoptate de adunarea generala a
asociaţilor
Aceasta acţiune este formulata împotriva societăţii si are ca obiect anularea hotărârii
adunării generale, daca aceasta contravine actului constitutiv al societăţii sau contravine legii.
Având in vedere dispoziţiile art.196 din Legea nr.31/1990, republicata, conform cărora regulile
existente pentru societăţile pe acţiuni, cu privire la atacarea unei hotărâri a adunării generale
sunt aplicabile si pentru cazul societăţilor cu răspundere limitata, rezultă ca o acţiune poate fi
introdusa de oricare dintre asociaţii care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat si au
cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al şedinţei. Hotărârea adunării generale poate fi
atacata in instanţa chiar de către administrator, caz in care societatea va fi reprezentata in
justiţie de persoana desemnata de preşedintele instanţei, dintre asociaţi. In momentul intentării
acţiunii de anulare, reclamantul poate cere preşedintelui instanţei suspendarea executării
hotărârii atacate.
Cererea de suspendare poate fi admisa sau respinsa. In ipoteza admiterii suspendării
executării hotărârii, preşedintele instanţei poate obliga pe reclamant la plata unei sume de bani,
cu titlu de garanţie, numita cauţiune, împotriva ordonanţei de suspendare se poate face recurs
in termen de 15 zile de la pronunţare.

e) Dreptul de a se retrage din societate

Orice asociat se poate retrage din societate daca nu este de acord cu hotărârea adunării
generale privind modificarea actului constitutiv al societăţii. Retragerea din societate intervine
daca:
- fie s-a prevăzut in actul constitutiv al societăţii dreptul de retragere
- fie ca exista acordul tuturor asociaţilor;
- fie, pentru motive temeinice, instanţa judecătoreasca a admis o asemenea soluţie.
Asociatul care se retrage din societate are dreptul la beneficii pana in ziua retragerii, insa
încasarea lor se va face in momentul repartizării lor, conform prevederilor statutare. Asociatul
care se retrage nu are dreptul la o parte proporţionala din patrimoniul social, ci numai la o
suma care sa reprezinte valoarea acesteia. Daca in momentul retragerii sunt operaţii in curs de
executare, asociatul este obligat sa suporte consecinţele acestora si nu va putea să încaseze
partea ce i se cuvine decât după terminarea operaţiilor respective.

f) Dreptul la beneficii
Asociatul are dreptul la încasarea beneficiilor atât in timpul funcţionarii societăţii, cat si
in cazul dizolvării si lichidării acesteia.
In timpul funcţionarii societăţii, dreptul asociaţilor de a participa la beneficii se
concretizează in dreptul la dividende. In fiecare an, daca rezultatele societăţii permit acest
lucru, adunarea generala a asociaţilor poate sa decidă distribuirea către asociaţi a unei fracţiuni
din beneficii.
86
 Astfel, dividendele se acorda numai in măsura in care, la nivelul societăţii, se obţin
venituri reale, constatate ca atare prin bilanţul contabil. De regula, dividendele se atribuie in
funcţie de părţile sociale deţinute, fiecare asociat determinând o suma de bani proporţionala cu
numărul de titluri pe care le deţine, adică sub forma unui procent din capitalul social. In actul
constitutiv se va arata aceasta cota procentuala ce revine fiecărui asociat din beneficiile
societăţii. In actul constitutiv al societăţii se poate stabili si o repartiţie inegala a beneficiilor,
întemeiată pe alte criterii decât numărul pârtilor sociale deţinute de fiecare asociat (de
exemplu, pentru asociatul care participa activ la viata societăţii, fie prin cunoştinţele sale
profesionale, fie prin alte modalităţi). Singura limitare in privinţa repartizării beneficiilor este
cea referitoare la interzicerea clauzelor leonine prin care un asociat ar fi exclus categoric de la
beneficii. Cu ocazia dizolvării si lichidării societăţii, fiecare asociat va primi din activul
patrimoniului societăţii ceea ce a aportat la capitalul social (de regula, sub forma unei sume de
bani), după plata tuturor datoriilor pe care le are asociatul fata de terţele persoane. In funcţie de
rezultatele societăţii, asociaţii au dreptul si la alte sume de bani sau bunuri in natura, care se
distribuie, de regula, in funcţie de cota procentuala pe care o are fiecare asociat din capitalul
social. Actul constitutiv al societăţii poate sa prevadă o distribuire inegala a rezultatelor
obţinute cu ocazia lichidării.

Obligaţiile asociaţilor in cadrul societăţilor cu răspundere limitata

Principalele obligaţii ale asociaţilor in societatea cu răspundere limitata sunt:
 participarea la pierderi;
 obligaţia de non-concurentă;
a) Participarea la pierderi
Participarea la pierderile societăţii se face, de regula, in funcţie de numărul de părţi
sociale deţinute de fiecare asociat. Totuşi, prin actele constitutive ale societăţii pot deroga de la
aceasta regula, stabilind o participare inegala a asociaţilor la pierderile societăţii. In actul
constitutiv al societăţii trebuie sa se prevadă cota in procente de participare a asociaţilor la
pierderi. Singura limitare este aşa numita clauza leonina, prin care un asociat nu poate fi
descărcat in totalitate de pierderi la fel ca si atunci când s-ar dispune ca un asociat sa suporte in
totalitate pierderile.
Spre deosebire de modul de reglementare a participării la beneficii a asociaţilor,
reglementarea referitoare la participarea la beneficii presupune doua elemente de esenţa,
respectiv:
- participarea la pierderi este limitata la valoarea aporturilor la capitalul social al
asociaţilor, potrivit principiului răspunderii limitate care caracterizează aceasta forma de
societate;
- participarea la pierderi este adesea constatata in momentul dizolvării societăţii.

b) Obligaţia de non-concurentă
Obligaţia de non-concurentă a asociaţilor decurge, de regula, dintr-o clauza contractuala.
Pentru administrator, obligaţia de non-concurentă este prevăzuta de lege. Astfel, potrivit
art.145 alin.5 din Legea nr.31/1990, republicata, administratorii nu pot primi, fără autorizarea
adunării asociaţilor, mandatul de administratori in alte societăţi concurente pe cont propriu sau
pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării si răspunderii pentru
daune. Obligaţia de non-concurentă poate fi prevăzuta si in contractul de munca ori de cate ori
asociaţii au in acelaşi timp si calitatea de angajat al societăţii respective. Pentru a se stabili o
clauza de non-concurentă, trebuie sa se respecte doua reguli fundamentale:
- limitarea clauzei in timp (durata) si spaţiu (teritoriu);
- stabilirea unor limite concrete cu privire la activitatea care nu trebuie sa fie exercitata de
asociaţi.
87
 Răspunderea asociaţilor in societatea cu răspundere limitata
In principiu, asociaţii nu sunt răspunzători de gestiunea societăţii atâta vreme cat aceasta
este sarcina administratorului. Cu toate acestea, legea stabileşte doua situaţii in care se reţinea
direct răspunderea asociaţilor, amândouă in legătura cu aportul asociaţilor la capitalul social,
respectiv:
• in momentul constituirii societăţii, daca declara fals in legătura cu aportul la capitalul
social, adică aportează bunuri care nu-i aparţin din punct de vedere juridic.
Asociatul in cauza va răspunde fata de societate pentru evicţiune, care provine fie de la
terţa persoana care pretinde ca dovedeşte ca are un drept asupra bunului aportat, fie chiar de la
un asociat, care se obliga sa aporteze acelaşi bun unei alte societăţi;
 daca valoarea aportului in natura este mai mica decât cea declarata de asociatul care s-a
obligat la acel aport.

Adunările generale
Adunarea asociaţilor reprezintă forma de organizare care permite elaborarea si
exprimarea in decizii si hotărâri a voinţei sociale. In ansamblul societăţii comerciale, adunarea
societăţilor reprezintă cel mai important organ de conducere, având plenitudine de competenta
si atribuţii.
Astfel, cu titlu exemplificativ, adunarea generala are si următoarele atribuţii:
- să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;
- să desemneze administratorii şi cenzorii sau, după caz, auditorii interni, să îi revoce şi
să le dea descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci
când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;
- să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor sau, după caz, a auditorilor interni
pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;
- să modifice actul constitutiv.
Adunarea asociaţilor din societăţile cu răspundere limitata reprezintă organul de decizie
suprem al societăţii, constituit din totalitatea asociaţilor.
Ca regula generala, in adunarea generala o hotărâre se adopta cu votul asociaţilor
reprezentând majoritatea absoluta a asociaţilor si a parţilor sociale. Societatea cu răspundere
limitata, fiind o forma de societate care se întemeiază pe încrederea personala dintre asociaţi,
foloseşte in formulările sale, cu precădere, expresia „o participare personala individuala".
Excepţiile de la participarea personală a asociaţilor sunt prevăzute de lege, ori prevăzute
in actul constitutiv. Prin excepţie, conform art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata, in
cazul adoptării unei hotărâri ce presupune modificarea actului constitutiv este necesar votul
tuturor asociaţilor. Dispoziţia legala are caracter supletiv, deoarece prin actul constitutiv se
poate deroga de la norma legala. Adunarea generala se convoacă la sediul societăţii cel puţin o
data sau ori de cate ori este nevoie.
Convocarea se face de către administratorul societăţii. Prin excepţie, convocarea adunării
asociaţilor se poate face si de către un asociat sau un număr de asociaţi care reprezintă cel puţin
l/4 din capitalul social, cu obligaţia de a arata scopul convocării. De asemenea, cenzorii sunt
obligaţi sa convoace adunarea generala când acest lucru nu a fost făcut de către administrator.
Convocarea adunării generale se face in forma in care este prevăzuta in actul constitutiv. In
lipsa unei asemenea stipulaţii convocarea se face prin scrisoare recomandata.

Potrivit legii, adunării generale ii revin următoarele obligaţii:

- sa aprobe bilanţul contabil si sa stabilească repartizarea beneficiului net;
- sa desemneze pe administratori si cenzori, sa-i revoce si sa le dea descărcare pentru
activitatea lor;
88
 - sa decidă urmărirea administratorilor si cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii,
desemnând si persoana însărcinată sa o exercite;
- sa modifice actul constitutiv.
Hotărârile asociaţilor se iau in adunarea generala. Exista posibilitatea ca votarea sa se
facă si prin corespondenta. In situaţia in care adunarea generala legal constituita nu poate lua o
hotărâre valabila din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocata din nou poate
decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi si partea din capitalul social
reprezentata de asociaţii prezenţi. Legea stabileşte anumite interdicţii in cazul unui conflict de
interese intre societate si asociaţi.
De exemplu, potrivit art.193 alin.23 din lege, un asociat nu-si poate exercita dreptul de
vot in cazul deliberărilor in adunarea generala referitor la aporturile sale in natura sau la actele
juridice încheiate intre el si societate.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, inclusiv pentru cei care
au participat la vot sau pentru cei care au votat împotriva. Spre deosebire de hotărârile adunării
generale a acţionarilor, pentru hotărârile adunării asociaţilor legea nu cere aducerea acestora la
cunoştinţa terţilor. In cazul in care, printr-o hotărâre a adunării asociaţilor, unui asociat i se
încalcă drepturile, acesta are posibilitatea de a cere in instanţa anularea hotărârii.
Administratorii societăţii
Realizarea obiectului social si a scopului pentru care a fost constituita societatea devine
posibila numai prin executarea actelor de administrare si gestionare. Ca operaţiune juridica,
administrarea societăţii presupune exercitarea atributelor de posesie, folosinţa si dispoziţie
asupra fondului de comerţ si a celorlalte elemente ale patrimoniului, precum si săvârşirea de
acte de conservare, administrare sau dispoziţie in legătura cu aceste bunuri.
Cele mai numeroase acte vor fi desigur cele legate de operaţiunile comerciale. Ele au
menirea de a face productive bunurile societăţii si a obţine beneficii in numele si in interesul
firmei si al asociaţilor.
Societatea poate fi admisa de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi,
numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generala. Administratorii nu pot primi, fără
autorizarea adunării generale, mandatul de administrator in alte societăţi concurente sau având
acelaşi obiect de activitate, nici sa facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu
sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării si răspunderii pentru
daune. Aşa cum rezulta din dispoziţiile Legii nr.31/1990, republicata, exista o dubla alternativa
pentru numirea administratorilor, respectiv prin actul constitutiv sau ulterior constituirii
societăţii si înmatriculării ei. Reprezentanţii societăţii, spunea legea, sunt obligaţi sa depună la
registrul comerţului semnăturile lor in termen de 15 zile de la data înmatriculării, daca au fost
numiţi prin actul constitutiv, iar cei aleşi in timpul funcţionarii societăţii in termen de 15 zile
de la alegere.
Potrivit dispoziţiilor art.77 din Legii nr.31/1990, republicata, (dispoziţie care priveşte
societăţile in nume colectiv, dar care se aplica si societăţii cu răspundere limitata), asociaţii
care reprezintă majoritatea absoluta a capitalului social pot alege unul sau mai mulţi
administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării, eventuala lor remuneraţie, afara
de cazul daca prin actul constitutiv se dispune astfel.
Aceeaşi majoritate este ceruta si pentru revocarea din funcţie a administratorilor. Totuşi,
ţinând cont de dispoziţiile art.189 din lege, se impune ca desemnarea administratorilor sa se
facă cu respectarea dublei majorităţi (majoritatea cu privire la numărul asociaţilor si numărul
pârtilor sociale), si nu numai majoritatea capitalului social, aşa cum prevede art.77 din lege.
Cum legea nu stabileşte o derogare de la regula dublei majorităţi, nu se poate înlătura aplicarea
ei pe baza dispoziţiilor de trimitere prevăzute in art. 193 alin.3 din Legea nr.31/1990,
republicata. In ce priveşte revocarea administratorilor, aceasta se poate face prin votul tuturor
asociaţilor, daca administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv, sau cu votul majorităţii
89
absolute a asociaţilor si a părţilor sociale, daca administratorii au fost desemnaţi de către
adunarea asociaţilor. In cazul revocării administratorului numit prin actul constitutiv, practic
intervine o modificare a actului constitutiv prin înlocuirea unui administrator, fapt ce
determina adoptarea unei hotărâri cu unanimitate de voturi. In situaţia in care prin actul
constitutiv sunt numiţi doi sau mai mulţi administratori, asociaţii pot stabili ca aceştia sa îşi
exercite mandatul împreuna sau individual. In cazul in care ei lucrează împreuna, deciziile se
iau cu unanimitate de voturi, iar in caz de divergenta vor decide asociaţii in cadrul adunării
generale, in condiţiile art.187 din Legea nr.31/1990, republicata.
Administratorii societăţii cu răspundere limitata pot face toate operaţiunile cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afara de restricţiile stabilite prin actul constitutiv.
Art.198 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede obligaţia administratorilor de a tine un
registru al asociaţilor societăţii. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea personala si
solidara a administratorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii. Administratorii au obligaţia,
prin lege, de a convoca adunarea asociaţilor. Daca prin actul constitutiv nu s-a stabilit care
dintre administratori este reprezentant al societăţii, dreptul de reprezentare aparţine fiecăruia
dintre ei.

Administratorul răspunde pentru prejudiciile cauzate societăţii sau chiar terţelor persoane,
indiferent daca este asociat sau neasociat.
Răspunderea civila intervine ori de cate ori administratorul cauzează prin actele pe care le
îndeplineşte un prejudiciu. Daca sunt mai mulţi administratori ei răspund solidar. In cazul
răspunderii solidare, oricare dintre administratori poate fi obligat pentru acoperirea întregii
pagube.
Potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, republicata, administratorii răspund solidar fata de
societate pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
- existenta reala a dividendelor plătite;
- existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun.

Administratorul care a plătit paguba are posibilitatea unei acţiuni in regres împotriva
celorlalţi administratori pentru a fi despăgubit de ceilalţi, fiecare participând la acoperirea
pagubei proporţional cu vina pe care o are.
Acţiunea in răspundere împotriva administratorilor aparţine si creditorilor societăţii, insa
aceştia o vor exercita numai in caz de faliment al societăţii. Administratorul răspunde penal in
cazul săvârşirii unor fapte considerate infracţiuni atât de către Codul penal, cat si legile
extrapenale care conţin dispoziţiile penale .

11. Retragerea si excluderea asociatului din societate

a) Retragerea.
Retragerea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitata este reglementată de
dispoziţiile art.226 din Legea nr.31/1990, republicata, care privesc retragerea asociatului din
societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu răspundere limitata. Retragerea
asociaţilor este posibila in următoarele condiţii:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
90
 c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim
asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă
numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc fie prin
acordul asociaţilor, fie printr-un expert desemnat de asociat, fie de către tribunal in caz de
neînţelegere.
b) Excluderea
Potrivit art.222 din Legea nr.31/1990, republicata, poate fi exclus din societate cu
răspundere limitata asociatul care se afla in una din următoarele situaţii:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente
incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori
contravine dispoziţiilor legale;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de
semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Excluderea se pronunţa prin hotărâre judecătoreasca, la cererea societăţii sau a oricărui
asociat. Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul
registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea
societăţii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Drepturile asociatului exclus sunt:
- sa participe la beneficii, calculate pana la data excluderii din societate;
- sa încaseze o suma de bani corespunzătoare pârtii pe care o deţine din capitalul social.
In ce priveşte obligaţiile asociatului exclus acesta răspunde de pierderi pana la data
excluderii. De asemenea, pentru operaţiunile in curs de executare asociatul exclus este obligat
sa suporte consecinţele si nu va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea
operaţiunilor.

4.5. Modificarea societăţilor comerciale

1. Modificarea actului constitutiv

Aspecte generale
Atât timp cat o societate comerciala exprima voinţa celor care s-au asociat si modificarea
societăţii comerciale care se concretizează practic in modificarea actului constitutiv, presupune
acordul de voinţa.
Acesta este sensul dispoziţiei legii care stabileşte ca, in măsura in care se recurge la
modificarea unei societăţi comerciale, trebuie sa fie îndeplinite condiţii de fond si de forma

91
necesare ca si la constituirea societăţii comerciale. Acordul de voinţa al asociaţilor privind
modificarea actului constitutiv se concretizează in doua acte principale:
- hotărârea adunării generale extraordinare a asociaţilor adoptata potrivit prevederilor din
actul constitutiv si, in lipsa lor, potrivit legii;
- actul adiţional, încheiat in forma autentica, prin care se modifica actul constitutiv al
societăţii.
Modificarea actului constituriv se realizeazi prin rezolutia directorului sau persoanei
desemnate de la Registrul comertului.
Orice modificare care intervine in actul constitutiv presupune un act adiţional sau o
hotarire a adunarii generale extraordinare, dupa caz ce, trebuie înregistrat la oficiul registrului
comerţului fie in baza rezolutiei directorului si/sau persoanei desemnate sau a încheierii
judecatoresti(in cazul dizolvarilor, a fuziunilor, a divizarilor .
Legea impune ca actul adiţional sau hotarirea adunarii generale sa fie depuse in întregime
la oficiul registrului comerţului, pentru ca, după înregistrarea lui, oficiul registrului comerţului
sa trimită actul la Monitorul Oficial pe cheltuiala societăţii. După fiecare modificare a actului
constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, va depune la registrul comerţului, actul
modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi
înregistrate în temeiul rezolutiei directorului. Oficiul registrului comerţului va înainta din
oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al
actului constitutiv către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", spre a fi publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii. Prin excepţie, in cazul societăţilor
de persoane procedura publicării nu are caracter obligatoriu. Daca prin acelaşi act adiţional se
aduc mai multe modificări actului constitutiv iniţial, actul constitutiv trebuie depus la oficiu
registrului comerţului cu toate modificările la zi.
Prin excepţie, se admite a nu se face referire la datele de identitate ale membrilor
fondatori ai societăţii, respectiv a membrilor din organele de conducere, administrare si control
al societăţii, daca acestea nu se modifica. O asemenea excepţie poate funcţiona doar daca deja
acea societate este cunoscuta in mediul de afaceri (are o vechime de minim 5 ani calculaţi la
momentul înmatriculării) si daca prin actul constitutiv nu se prevede o limitare cu privire la
acest aspect.
Prin modificarea societăţii comerciale se înţelege inclusiv modificarea formei societăţii.
O asemenea modificare nu duce la crearea unei persoane juridice noi, ci la modificarea
persoanei juridice existente in condiţiile in care existenta societăţii se explica prin acordul de
voinţa a unor persoane care se asociază.

2. Modificarea capitalului social

Reducerea capitalului social

Potrivit art.207 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, reducerea capitalului social se
poate face prin:
• micşorarea numărului de părţi sociale sau de acţiuni;
• reducerea valorii nominale a pârtii sociale sau a acţiunii;
• dobândirea propriilor acţiuni, urmata de anularea lor.
Capitalul social se mai poate reduce, cu condiţia ca reducerea sa nu fie motivata de
pierderi, prin:
92
 - scutirea in tot sau in parte a asociaţilor de anumite vărsăminte datorate de aceştia;
- restituirea către acţionari a unei părţi din aportul lor iniţial, proporţional cu reducerea
capitalului social. O asemenea reducere funcţionează in funcţie de reducerea valorii nominale a
acţiunilor sau a pârtilor sociale;
- alte procedee prevăzute de lege (de exemplu, in cazul retragerii sau excluderii din
societate).
Pentru a opera o reducere a capitalului social este necesara publicarea, alături de actul
adiţional si, după caz, de noua forma a actului constitutiv si publicarea prealabila a hotărârii
adunării generale.
Procedura de publicitate este necesara pentru ca orice creditor interesat sa poată face
opoziţie. Legea impune obligativitatea publicării hotărârii adunării generale cu cel puţin doua
luni înainte de reducerea efectiva a capitalului social. In hotărârea adunării generale trebuie sa
fie cuprinse motivele care au determinat asociaţii sa hotărască reducerea capitalului social.
Opoziţia unui creditor poate fi introdusa in termen de minim doua luni de la momentul
publicării. Cu titlu imperativ, legea stabileşte ca orice reducere a capitalului social trebuie sa
respecte valoarea minima a capitalului impusa de lege. Daca societatea emite obligaţiuni (in
cazul societăţilor pe acţiuni) capitalul social se poate reduce si prin rambursarea de obligaţiuni
in contul acţiunilor. Daca emiterea unei obligaţiuni reprezintă o forma prin care o societate pe
acţiuni este împrumutata, la restituirea obligaţiunilor acţionarii pot solicita restituirea sumelor
iniţial investite.
Majorarea capitalului social
In ce priveşte majorarea capitalului social in cazul societăţilor pe acţiuni, aceasta se poate
realiza prin emisiunea unor noi acţiuni sau prin majorarea valorilor nominale a acţiunilor
existente, daca la societate sunt aduse noi aporturi in natura si in numerar. Pot fi emise acţiuni
noi si prin alte modalităţi:
- incorporarea in capitalul social a rezervelor societăţii, mai puţin rezervele legale;
- incorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune;
- compensarea unor creanţe pe care anumiţi debitori le au asupra societăţii, prin acordarea
către aceştia a unor acţiuni din capitalul social in situaţia in care creanţele sunt lichide si
exigibile.
Daca in urma reevaluării patrimoniului social intervin diferenţe favorabile, acestea pot fi
folosite pentru mărirea capitalului social, fiind incluse in rezervele societăţii. In cazul măririi
capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor, este necesar acordul tuturor
acţionarilor exprimat in cadrul adunării generale a acţionarilor.
De la aceasta condiţie face excepţie situaţia măririi capitalului social, daca majorarea
valorii nominale a acţiunilor este rezultatul incorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de
emisiune. Hotărârea adunării extraordinare pentru mărirea capitalului social urmează a fi
publicata in Monitorul Oficial, iar acţionarii existenţi au un drept de preferinţa asupra
dobândirii acţiunilor nou emise. Termenul înăuntrul căruia numai acţionarii deja existenţi pot
dobândi acţiuni din noua emisiune este de minimum o luna. Astfel, in prospectul de emisiune
se vor cuprinde:
- data si numărul înmatriculării societăţii in registrul comerţului;
- denumirea si sediul societăţii;
- capitalul social subscris si vărsat;
- numele si prenumele administratorilor, cenzorilor, precum si domiciliul acestora;
- ultimul bilanţ aprobat, contul de profit si pierderi si raportul cenzorilor;
- dividendele plătite in ultimii 5 ani sau, in situaţia in care societatea nu are 5 ani de la
constituire, dividendele plătite in momentul constituirii pana la zi;
- obligaţiunile emise de societate;

93
 - hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de acţiuni, valoarea totala a
acestora, numărul si valoarea lor nominala, felul lor, relaţiile privitoare la aporturi altele decât
in numerar, avantajele acordate, precum si data de la care se vor plaţi dividendele.

In cazul in care se majorează capitalul social se face prin aport in natura, adunarea
generala extraordinara care a hotărât prin votul ei mărimea capitalului social urmează ca, in
acelaşi cadru, sa numească experţii necesari pentru evaluarea aporturilor in natura. In cadrul
adunării generale, acesta are posibilitatea sa ridice acţionarilor, in tot sau in parte, dreptul de a
subscrie noi acţiuni, in măsura in care exista motive temeinice care sa justifice un astfel de
demers. Intr-o asemenea situaţie in convocarea efectuata pentru adunarea generala ce va hotăra
asupra majorităţii capitalului social, urmează a se cuprinde următoarele menţiuni:
- motivele ce determina mărirea capitalului social;
- persoanele cărora urmează a li se atribui noile acţiuni;
- numărul de acţiuni atribuit fiecărei persoane;
- valoarea de emisiune a acţiunilor si bazele fixării acestei valori. Adunarea generala care
hotărăşte intr-o asemenea situaţie este legal
constituita daca:
- sunt prezenţi minimum ¾ din numărul titularilor capitalului social;
- hotărârea a fost adoptata cu votul acţionarilor ce deţin acţiuni reprezentând minimum
jumătate din capitalul social.
In situaţia in care majorarea capitalului social se realizează prin aportul in natura, un
astfel de drept de preferinţa, in baza căruia pot beneficia numai unii dintre acţionari, nu poate
exista. In situaţia in care sunt emise noi acţiuni in schimbul unor aporturi in numerar, la
momentul subscrierii aportului trebuie achitat cel puţin 30% din valoarea nominala a
acţiunilor. Restul, pana la acoperirea integrala a valorii, trebuie achitat in maximum 3 ani de la
data publicării in Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale. In cazul in care
sunt emise acţiuni in schimbul unor aporturi in natura, acestea urmează a fi achitate
subscriitorilor in acelaşi termen de 3 ani de la data publicării in Monitorul Oficial a hotărârii
adunării generale. Daca adunarea generala dispune cu privire la acordarea unei prime de
emisiune, aceasta trebuie plătită integral la data efectuării subscrierii.

4.6. Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

Fuziunea este operaţia prin care:
a. una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate, sau;
b. mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.

Divizarea este operaţiunea prin care:

a. o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate;
b. o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi
pasivele sale mai multor societăţi nou constituite, în schimbul repartizării de acţiuni la

94
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.

Efectele fuziunii sau divizării sunt:

a. transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea
absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau
fiecare dintre societăţile beneficiare tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite (divizate),
acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de
fuziune/divizare;
b. acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv
asociaţi ai societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu regulile
de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
c. societatea absorbită sau divizată încetează să existe.

Trebuie reţinute următoarele interdicţii:

a. nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru
acţiuni / părţi sociale emise de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
1. de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii, sau;
2. de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii.
b. nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi
schimbată pentru acţiuni la societatea divizată, deţinute:
1. de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane
acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii, sau;
2. de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar pe seama societăţii.
Fuziunea/divizarea societatilor comerciale se realizeaza in baza unui proiect de
fuziune/divizare care se depune la registrul comertului, si se vizeaza de catre directorul si/sau
persoana desemnata din cadrul registrui comertului.
Termenul de opozitie asupra proiectului de fuziune/divizare este de 30 de zile de la data
publicarii lui in Monitorul Oficial.
Fuziunea transfrontalieră a societăţilor comerciale. Reglementarea se aplică societăţilor
pe acţiuni, societăţilor în comandită pe acţiuni, societăţilor cu răspundere limitată, care sunt
persoane juridice române, precum şi societăţilor europene cu sediul social în România.
Acestea pot fuziona cu societăţi comerciale care au sediul social sau, după caz,
administraţia centrală ori sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene sau în
state aparţinând Spaţiului Economic European.
Sunt exceptate de la aplicarea noilor reglementări organismele de plasament colectiv în
valori mobiliare şi fondurile închise de investiţii, precum şi orice alte entităţi având ca obiect
de activitate plasamentul colectiv al resurselor atrase de la public şi care funcţionează pe
principiul repartizării riscurilor şi ale căror titluri pot fi răscumpărate, direct sau indirect, la
cererea deţinătorilor, din activele entităţii respective.
Fuziunea transfrontalieră este operaţiunea prin care:
a. una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a
două state membre diferite, sunt dizolvate fără lichidare şi îşi transferă patrimoniul unei alte
societăţi deja existente (societatea absorbantă), în schimbul repartizării către acţionarii /
asociaţii societăţii absorbite a unor acţiuni / părţi sociale şi, eventual, al unei plăţi în numerar
de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor / părţilor sociale astfel repartizate;

95
 b. mai multe societăţi, dintre care cel puţin două, sunt guvernate de legislaţia a două state
membre diferite, sunt dizolvate fără lichidare şi îşi transferă patrimoniul unei societăţi pe care
o constituie (societatea absorbantă), în schimbul repartizării către acţionarii / asociaţii lor de
acţiuni / părţi sociale şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor / părţilor sociale repartizate;
c. o societate este dizolvată fără a intra în lichidare îşi transferă patrimoniul său unei alte
societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale / părţilor sociale sau a altor titluri conferind
drepturi de vot în adunarea generală.
Fuziunea are următoarele consecinţe, în funcţie de modalitatea acesteia:
a. transferul către societatea absorbantă / nou înfiinţată a tuturor activelor şi pasivelor
societăţii absorbite;
b. acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite / participante la fuziunea devin acţionari,
respectiv asociaţi ai societăţii absorbante / nou-înfiinţate, în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziunea;
c. societatea absorbită, respectiv societăţile care formează noua societate prin fuziune,
încetează să existe.
Drepturile şi obligaţiile societăţilor absorbite decurgând din raporturile de muncă şi care
există la data intrării în vigoare a fuziunii transfrontaliere se transferă societăţii absorbante sau
nou-înfiinţate.
Proiectul comun de fuziune, semnat de reprezentanţii societăţilor participante, se depune
la Oficiul Registrului Comerţului unde sunt înmatriculate societăţile comerciale persoane
juridice române şi/sau societăţile europene cu sediul în România, participante la fuziune.
Verificarea legalitatii proiectului de fuziune se realizeaza de catre directorul sau persoana
desemnata de acesta din cadrul registrului comertului. Termenul de opozitie asupra proiectului
de fuziune este de 30 de zile de la data publicarii lui in Monitorul Oficial.
Dupa depunerea hotaririlor asociatilor sau actionarilor la registrul comertului, acesta are
obligatia transmiterii acestora tribunalului sectia comerciala in raza caruia agentul economic isi
are sediul, instanta dupa verificarea documentatiei se pronunta prin hotarire.
Hotatirea executorie se transmite registrului comertului spre a se publica in Monitorul
Oficial si a se mentiona in registru.
Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune pot face opoziţie la fuziune. Opoziţia
suspendă executarea fuziunii până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă,
în afară de cazul în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii
acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata datoriilor.
În afară de raportul expertului independent, trebuie să existe şi un raport scris şi detaliat
al organelor de conducere ale societăţilor care participă la fuziune, prin care să explice şi să
justifice aspectele juridice şi economice ale fuziunii transfrontaliere pentru asociaţi, creditori şi
salariaţi. Însă, prin hotărâre a tuturor acţionarilor / asociaţilor societăţilor participante la
fuziune, se poate renunţa la examinarea proiectului de fuziune şi la întocmirea raportului.
Dacă raportul se face, acesta trebuie pus la dispoziţia asociaţilor şi a reprezentanţilor
salariaţilor cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei în care Adunarea Generală urmează a
hotărî asupra fuziunii. În cazul în care societatea deţine o pagină de Internet proprie, raportul
se publică şi pe pagina de Internet, pentru liberul acces al acţionarilor / asociaţilor şi
angajaţilor.
Societăţile comerciale – persoane juridice române cu sediul social în România care au
calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unui teren pe teritoriul acesteia pot
participa la o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată
este persoană juridică ce are naţionalitatea unui alt stat membru numai după împlinirea unui
termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

96
 În cazul în care patrimoniul societăţilor cuprinde terenuri agricole, acestea pot participa la
o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este
persoană juridică ce are naţionalitatea unui alt stat membru sau societate europeană cu sediul în
alt stat membru numai după împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la
Uniunea Europeană.

4.7. Dizolvarea societăţilor comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapa in procesul de încetare a
personalităţii juridice a acestora, formata dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare
lichidarea patrimoniului societăţii in cauza.
Dizolvarea se poate realiza:
- in baza unei hotărâri a asociaţilor;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti;
- in virtutea legii (de drept).
Legea societăţilor comerciale prevede cauze comune, generale, de dizolvare a societăţilor
comerciale si cauze specifice fiecărei forme.

Cauze comune de dizolvare a societăţilor comerciale

Potrivit Legeii nr.31/1990, republicata, sunt cauze comune de dizolvare a societăţilor
comerciale următoarele:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii

Prelungirea societăţii prin voinţa asociaţilor este posibila in măsura in care hotărârea de
prelungire are loc înainte de expirarea duratei stabilite in actul constitutiv, altminteri insa
dizolvarea operează de drept.
In acest caz, asociaţii trebuie sa fie consultaţi cu cel puţin trei luni înainte de expirarea
duratei societăţii, daca se hotărăşte cu privire la eventuala prelungire a duratei de funcţionare a
acesteia.
In cazul in care asociaţii nu sunt consultaţi cu cel puţin trei luni înainte de expirarea
duratei societăţii cu privire la eventuala prelungire a acesteia, la cererea oricărui dintre asociaţi,
tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării. Creditorii particulari ai
asociaţilor dintr-o societate in nume colectiv, in comandita simpla sau cu răspundere limitata
pot face opoziţie împotriva hotărârii adunării asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste
termenul fixat iniţial, daca au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.
Opoziţia se face in termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau a actului adiţional
modificator in Monitorul Oficial al României si se depune la oficiul registrului comerţului.
In cazul admiterii opoziţiei, asociaţii trebuie sa opteze, in termen de o luna de la data la
care hotărârea a devenit irevocabila, fie pentru a renunţa la prelungire, fie pentru a exclude din
societate pe asociatul debitor al creditorului care a făcut opoziţie, caz in care drepturile
cuvenite asociatului debitor se vor calcula pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat.

Imposibilitatea realizării obiectului sau realizarea acestuia (dizolvare de drept)

97
 Aceasta dispoziţie a existat si in redactarea iniţiala a Legii societăţilor comerciale,
rămânând deschisa posibilitatea pentru asociaţi:
- fie de a modifica obiectul de activitate;
- fie de a hotărî dizolvarea societăţii.

Declararea nulităţii societăţii

In declararea nulităţii societăţii se va interveni pe baza hotărârii pronunţata de instanţa de
judecata prin care se constata nerespectarea condiţiilor de fond si forma impuse de normele
imperative privind constituirea societăţilor comerciale. Nulitatea actului constitutiv atrage
nulitatea societăţii înfiinţate in baza lui. O problema ar putea-o constitui includerea nulităţii
prin cauzele de dizolvare, din moment ce dizolvarea reprezintă, îndeobşte, încetarea existentei
unui subiect colectiv de drept legal constituit. Dizolvarea intervine după ce persoana juridica a
înfiinţat ca atare, reprezentând procesul de încetare a existentei acestuia.
Nulitatea societăţii, in schimb, nu poate viza decât cauze originare, iniţiale, de
nelegalitate, ea intervenind cu efecte retroactive si având drept consecinţa repunerea asociaţilor
in situaţia anterioara, ca si cum societatea nu ar fi existat

Hotărârea adunării generale (dizolvare voluntara)

Întrucât legea nu limitează cazurile in care societatea poate fi dizolvata prin hotărârea
adunării asociaţilor, decurge ca aceştia sunt liberi sa aprecieze motivele pentru care decid
dizolvarea societăţii.
Un caz legal de dizolvare a societăţii de către adunarea generala priveşte dizolvarea
acesteia înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societăţii. Dizolvarea anticipata
este un caz de modificare a actului constitutiv al societăţii, care se realizează in condiţiile legii.
Potrivit Legeii nr.31/1990, republicata, in caz de dizolvare a societăţii prin hotărârea
asociaţilor, aceştia vor putea reveni, cu majoritatea ceruta pentru modificarea actului
constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cat nu s-a făcut nici o repartiţie din activ.
În conformitate cu aceste dispoziţii, în cazul în care se hotărăşte de către asociatul unic
dizolvarea societăţii, consideram ca acesta poate oricând reveni asupra hotărârii luate, atât timp
cât nu s-a făcut nici o repartiţie din activ. Această revenire este legală, întrucât societatea nu a
fost nicicând radiată. Noua hotărâre se menţionează in registrul comerţului, după ce oficiul
registrului comerţului o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare pe cheltuiala
societăţii. Creditorii si orice parte interesata pot face opoziţie la tribunal împotriva hotărârii, in
termen de 30 de zile de la data publicării acesteia potrivit. Opoziţia se depune la oficiul
registrului comerţului care, in termen de 3 de zile de la data depunerii, o va menţiona in
registru si o va înainta tribunalului sediului societăţii. Opoziţia se judeca in camera de consiliu
a tribunalului, cu citarea pârtilor.

Hotărârea tribunalului
Dizolvarea societăţii comerciale este posibila si ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti,
la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice (de exemplu, neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedica funcţionarea societăţii). Acest caz de dizolvare, nou introdus in
Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr.32/1997 si prevăzut in art.226 din Legea nr.31/1990,
republicata, lasă la latitudinea instanţei aprecierea măsurii in care societatea îşi mai poate
continua sau nu activitatea, in condiţiile in care nu exista o hotărâre a adunării generale in
sensul încetării acestei activităţi.
Legiuitorul a prevăzut acest caz de dizolvare deoarece in practica s-a constatat ca, după
constituirea societăţii comerciale, in timp au apărut neînţelegeri atât de grave, încât au
împiedicat funcţionarea in mod normal a societăţii. Dizolvarea societăţii pentru acest motiv

98
este pe deplin justificata, pentru a ocroti, in primul rând, interesele creditorilor societăţii, care
ar putea fi lezaţi in drepturi din cauza neînţelegerilor grave intervenite intre asociaţi.
Divergenţele dintre asociaţi care fac imposibilă continuarea societăţii apar sub forma lipsei
sau dispariţiei elementului affectio societatis, atunci când interesul social ajunge să fie
încălcat sau pus în umbră de interesele personale ale asociaţilor. Neînţelegerile grave dintre
asociaţi si, in special, temeinicia acestora, va fi apreciata de instanţa de judecata in funcţie de
problemele administrate in cauza.

Falimentul societăţii
In cazul in care instanţa de judecata dispune falimentul unei societăţi comerciale, evident
societatea se va dizolva, urmând a fi radiata din registrul comerţului. Falimentul societăţii
reprezintă, in opinia noastră, o forma de dizolvare silita a unei societăţi comerciale (având
caracter sancţionator), care intervine, de cele mai multe ori, in situaţia in care societatea a
înşelat buna-credinţa a creditorilor.

Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii

Art.237 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata a prevăzut si alte cauze de dizolvare a
societăţii. Astfel, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile
financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului 25;
c) societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte
condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau
reşedinţa cunoscută;
d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.

Este exceptata situaţia in care societatea a fost in inactivitate temporara, anunţata

organelor fiscale de drept si înscrisa in registrul comerţului. Legea prevede insa ca durata
inactivităţii nu poate depăşi 3 ani. La expirarea termenului de 3 ani, instanţa de judecata
constata dizolvarea de drept a societăţii. Si aceste situaţii speciale de dizolvare au fost impuse
din raţiuni de ordin practic, constatându-se ca foarte multe societăţi comerciale s-au înfiinţat
imediat după intrarea in vigoare a Legii nr.31/1990, republicata, fără ca ele sa fi avut vreo
activitate.
De asemenea, s-a constatat ca, la un moment dat, asociaţii au dispărut, in sensul ca fie au
părăsit România, fie nu au domiciliat sau reşedinţa cunoscuta. Acelaşi lucru s-a întâmplat si cu
privire la sediul societăţii care fie nu mai era cunoscut, fie s-a dovedit ca a fost fictiv.
Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea se înregistrează în registrul
comerţului, se comunică direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe
cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii.
Împotriva hotărârii, orice persoana interesata poate face apel in termen de 30 de zile de la
data publicării in Monitorul Oficial.
După rămânerea definitiva a hotărârii de dizolvare societatea va fi radiata din registrul
comerţului.

25
vezi LEGEA NR.31/1991,REPUBLICATA SI MODIFICATA
99
 Cauze sociale de dizolvare a societăţilor comerciale in funcţie de fiecare forma de
societate reglementata de lege

A)Dizolvarea societăţilor de capital

a)Dizolvarea societăţilor pe acţiuni
Conform art.227 din Legea nr.31/1990, republicata, societatea pe acţiuni se dizolva:
 in cazul si in condiţiile prevăzute de art.153, respectiv daca administratorii constata
pierderea unei jumătăţi din capitalul social (sau a unei pierderi mai mari sau mai mici, daca
prin actul constitutiv se prevede astfel) si convoacă adunarea generala extraordinara.
Dizolvarea societăţii având drept cauza reducerea capitalului, reprezintă o alternativa lăsata de
legiuitor la aprecierea adunării generale extraordinare de a hotăra reconstituirea capitalului la
suma rămasa, in urma constatării pierderii unei jumătăţi din aceasta sau a unei părţi mai mici.
Numai in cazul in care procedura prevăzuta pentru aceasta faza nu se poate realiza se parcurge
o a doua faza, când adunarea generala, prin abilitarea data de instanţa, va hotăra fie limitarea
capitalului la suma rămasa, fie dizolvarea societăţii.
 când capitalul social se reduce sub minimul legal. Capitalul societăţii pe acţiuni nu
poate fi mai mic de 90.000 lei. Respectarea pragului minim legal al capitalului social este
obligatoriu, iar daca acesta nu se completează, in cazul in care a coborât sub plafonul legal,
societatea se dizolva. Art.228 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede ca societatea
pe acţiuni nu se va dizolva in situaţia in care, in termen de 9 luni de la data constatării pierderii
sau micşorării capitalului social, acesta este reîntregit sau redus ia suma rămasa ori la minimul
legal sau când societatea se transforma intr-o alta forma la care capitalul social existent
corespunde. Legea are in vedere, de exemplu, transformarea societăţii pe acţiuni intr-o
societate cu răspundere limitata, in care capitalul social minim prevăzut de lege este de 200 lei;
 când numărul acţionarilor scade sub minimum legal
Societatea pe acţiuni este legal constituita daca numărul asociaţilor este de cel puţin 2.
Art.228 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede posibilitatea evitării dizolvării
societăţii in cazul in care in termen de 9 luni de la data constatării reducerii numărului de
acţionari sub minimul legal acest număr este completat.

b) Dizolvarea societăţii in comandita pe acţiuni

Societatea in comandita pe acţiuni se dizolva in cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul
social sau, după caz, al micşorării lui sub minimul legal, daca in termen de 9 luni de la data
constatării pierderii sau micşorării capitalului social, acesta nu este reîntregit ori redus la suma
rămasa sau la minimul legal, iar adunarea generala nu decide transformarea societăţii intr-o
alta forma la care capitalul social corespunde. Societatea in comandita pe acţiuni se dizolva, de
asemenea, prin deschiderea procedurii lichidării judiciare fata de singurul asociat comanditat
sau comanditar sau prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul acestuia daca nu
exista clauza de continuare cu moştenitori.

B) Dizolvarea societăţii de persoane

a) Dizolvarea societăţii in nume colectiv
Conform art.229 din Legea nr.31/1990, republicata, societăţile in nume colectiv se
dizolva prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi,
când datorita acestor cauze numărul asociaţilor s-a redus la unul singur si nu exista clauza de
continuare cu moştenitorii. In cazul acestor societăţi, daca un asociat decedează si daca nu
exista convenţie contrara societatea trebuie sa plătească partea ce se cuvine moştenitorilor,
după ultimul bilanţ aprobat, in termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului, daca
asociaţii ramaşi nu prefera sa continue societatea cu moştenitorii care consimt la aceasta.
b) Dizolvarea societăţii in comandita simpla
100
 Societăţile in comandita simpla se dizolva prin falimentul asociatului comanditat sau
comanditar ori prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul acestuia. In acest din
urma caz, in lipsa de convenţie contrara, societatea va plaţi moştenitorilor partea ce li se
cuvine, după ultimul bilanţ aprobat, in termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului,
afara daca moştenitorii săi nu prefera sa rămână in societate in calitatea avuta de autorul lor.

c)Dizolvarea societăţii cu răspundere limitata

Societatea cu răspundere limitata se dizolva in cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul
social sau, după caz, al micşorării sub minimul legal de 200 lei ori prin falimentul,
incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi când datorita unor cauze,
numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
Sunt exceptate următoarele situaţii:
- in termen de 9 luni de la data constatării pierderii sau micşorării capitalului social,
acesta este întregit sau este redus la suma rămasa ori la minimul legal de 200 lei;
- in actul constitutiv exista clauza de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii
celui decedat;
- asociatul rămas in urma deschiderii procedurii falimentului fata de ceilalţi asociaţi ori a
incapacităţii, excluderii, retragerii sau decesului acestora, hotărăşte continuarea existentei
societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitata cu asociat unic.

Efectele dizolvării
Din punct de vedere procedural, legiuitorul prevede in art.233 alin.l din Legea
nr.31/1990, republicata, ca dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării
patrimoniului societăţii.
Prin excepţie, dizolvarea are loc fără lichidare in cazul fuziunii ori divizării totale a
societăţii sau in alte cazuri prevăzute de lege. In societăţile in nume colectiv, in comandita
simpla si cele cu răspundere limitata asociaţii pot hotăra cu cvorumul si majoritatea prevăzute
pentru modificarea actului constitutiv, odată cu dizolvarea si modul de lichidare al societăţii,
atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societăţii si când
asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii.
Art.232 din Legea nr.31/1990, republicata prevede necesitatea înscrierii dizolvării
societăţilor comerciale in registrul comerţului si publicarea ei in Monitorul Oficial (cu excepţia
cazului in care dizolvarea intervine ca efect al trecerii timpului stabilit pentru durata societăţii).
Aspecte procedurale privind dizolvarea societăţilor comerciale
In cazul procedurii dizolvării voluntare ii sunt necesare următoarele acte si operaţiuni:
- hotărârea adunării generale a asociaţilor in care se arata si modul de lichidare a
patrimoniului;
- întocmirea actului adiţional, in forma autentica;
- depunerea la oficiul registrului comerţului a actului adiţional, pentru a fi înscris in
registru si publicarea lui in Monitorul Oficial, însoţit de extrasul de pe ultimul bilanţ contabil
vizat de Administraţia financiara;
- înscrierea menţiunii de dizolvare in registrul comerţului, după trecerea unui termen de
30 de zile de la data publicării hotaririi de dizolvare in Monitorul Oficial.
Oficiul registrului comerţului va înregistra menţiunea de dizolvare daca sunt depuse
următoarele acte:
- actul adiţional autentificat;
- dovada publicării hotaririi de dizolvare in Monitorul Oficial;
- declaraţia administratorului pe proprie răspundere ca in termen de 30 de zile de la data
publicării actului adiţional terţii au făcut opoziţie;
- dovada achitării taxei de menţiuni la registrul comerţului.
101
 Lichidatorii vor depune specimene de semnătura la oficiul registrului comerţului, după
care urmează procedura de radiere a societăţii in registrul comerţului. Cererea de radiere
întocmita de lichidator va f! însoţita de:
- bilanţul de lichidare ;
- certificatul fiscal eliberat de Administraţia financiara din care sa rezulte ca societatea nu
are datorii către stat;
- originalele documentelor emise de registrul comerţului;
- raportul lichidatorului privind modul de repartizare a activului si de stingere a pasivului;
- declaraţia lichidatorului cu privire la exactitatea operaţiunilor efectuate.
Societatea comerciala îşi încetează existenta, deci personalitatea juridica, din momentul
radierii ei din registrul comerţului. Aceeaşi procedura trebuie urmata si in cazul dizolvării de
drept a unei societăţi. Daca societatea se dizolva pe baza unei hotărâri judecătoreşti in care sunt
desemnaţi si lichidatorii, aceasta se va publica in Monitorul Oficial si se va depune la oficiul
registrului comerţului, însoţita de celelalte acte menţionate in paragrafele precedente.

Lichidarea societăţilor comerciale

Aspecte comune lichidării pentru toate formele de societăţi comerciale
In legea societăţilor comerciale, art.252-270, sunt prevăzute atât dispoziţiile generale
privind lichidarea societăţilor comerciale, cat si unele dispoziţii speciale aplicabile fiecărei
forme de societăţi. In aceasta lucrare am considerat ca este util a va prezenta aspectele teoretice
si practice privind dispoziţiile generale, comune tuturor formelor de societăţi comerciale.
Aşa cum am arătat anterior, dizolvarea nu are ca efect imediat încetarea existentei
societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare. Abia la încheierea operaţiunilor de
lichidare poate înceta definitiv existenta societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare.
Abia la încheierea operaţiunilor de lichidare poate înceta definitiv existenta societăţii
dizolvate. Prin urmare, aşa cum rezulta din dispoziţiile legale, lichidarea este esenţa dizolvării,
fiind efectul principal, direct si obligatoriu. In sens larg, prin lichidare se înţelege toate
operaţiunile care au drept scop determinarea afacerilor in curs in momentul declarării
dizolvării, astfel încât sa se poată obţină realizarea activului, plata pasivului si repartizarea
activului patrimonial net intre asociaţi. Fata de acest înţeles, intr-un sens restrâns se considera
ca lichidarea cuprinde operaţiile efectuate intre momentul declarării dizolvării si momentul
repartizării activului patrimonial net intre asociaţi 26. Pentru lichidarea si repartizarea
patrimoniului social, chiar daca in actul constitutiv se prevăd norme in acest scop, sunt
obligatorii următoarele reguli:
a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor, cu
excepţia celor prevăzute la art. 233;
b) actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul şi orice act ulterior, care
ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul
registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a.
Lichidatorii răspund la fel ca si administratorii, iar împotriva deciziilor lor creditorii pot
face opoziţie.
Principii
Din modul in care legea reglementează procedura lichidării, rezulta ca aceasta faza
existenţiala a societăţii comerciale este guvernata de următoarele principii:
a) Lichidarea este prevăzuta in favoarea asociaţilor
Per a contrario, lichidarea nu poate interveni la cererea creditorilor (nici sociali, nici
personali ai asociaţilor). Aceasta nu înseamnă ca drepturile creditorilor sociali nu sunt ocrotite
de lege. Astfel, asociaţii nu pot obţine repartizarea nici unei sume cuvenite lor prin lichidare,
26
vezi Curtea de Casatie sectia comerciala III-a,decizia nr.562/1927
102
mai înainte de achitarea creditorilor sociali. Faptul ca lichidarea este o procedura organizata de
lege in favoarea asociaţilor se poate argumenta si prin aceea ca asociaţii au dreptul de a numi
pe lichidatori prin actele constitutive.
b) Lichidarea este obligatorie
Lichidarea este obligatorie, deoarece declararea dizolvării nu este un scop in sine, ci o
etapa care - ţinând cont de anumite evenimente ce afectează viata societăţii - precizează
momentul de la care activitatea acesteia este orientata pentru repartizarea activului net intre
asociaţi, după ce au fost satisfăcuţi creditorii sociali. Lichidarea este, altfel spus, o consecinţa
logica si necesara declarării dizolvării. Este de amintit faptul ca in doctrina de specialitate s-au
conturat si alte puncte de vedere. In opinie, s-a considerat ca lichidarea este facultativa, iar nu
obligatorie, deoarece, pe de o parte, lichidarea poate fi înlăturata daca asociaţii hotărăsc
fuziunea cu alta societate ori prelungirea duratei acesteia. Intr-o alta opinie, lichidarea este
obligatorie, fiind de neconceput ca societatea sa rămână in faza de dizolvare. Cel mai
important efect al lichidării este totuşi încetarea calităţii de subiect de drept a societăţii
comerciale. Acest efect produs prin lichidare, pe data radierii societăţii din registrul
comerţului, face ca, ope legis, personalitatea juridica a societăţii sa înceteze. Aşa cum s-a
arătat, după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie sa întocmească bilanţul contabil de
lichidare si sa propună repartizarea activului intre asociaţi.

Drepturile si obligaţiile lichidatorilor

a) In desfăşurarea operaţiunii de lichidare, lichidatorii au următoarele obligaţii:
- sa facă un inventar si se încheie un bilanţ care sa constate situaţia exacta a activului si
pasivului societăţii;
- sa păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori si
actele societăţii;
- sa întocmească un registru cu toate operaţiunile lichidării, in ordinea datei lor.
b) Lichidatorii au următoarele drepturi:
- sa execute si sa termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
- sa dea in judecata in calitate de reclamant sau de parat in interesul lichidării
patrimoniului societăţii;
- sa vândă prin licitaţie publica bunurile mobile si imobile ale societăţii, sa facă tranzacţii.
Ei nu pot însă, în lipsă de dispoziţii speciale în actul constitutiv sau în actul lor de numire,
să constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu vor fi autorizaţi de instanţă, cu avizul
cenzorilor.
Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului
lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor.
- sa lichideze si sa încaseze creanţele societăţii.
Termenul in care trebuie terminata lichidarea este de cel mult trei ani, tribunalul, in cazuri
excepţionale, având posibilitatea sa prelungească termenul cu încă doi ani. Lichidatorii, după
terminarea lichidării patrimoniului societăţii, trebuie sa întocmească bilanţul de lichidare si sa
propună repartizarea activului intre asociaţi. Asociaţii pot fi plătiţi in contul pârtilor sociale pe
care le deţin numai după achitarea creditorilor sociali.
Expertului lichidator numit de instanţă în condiţiile reglementate de art. 262 alin.2 din
Legea nr. 31/1990, republicată, îi incumbă obligaţia întocmirii bilanţului contabil de
lichidare, iar nu un drept de opţiune cu privire la această activitate. Neîndeplinirea acestei
sarcini echivalează cu neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost desemnat,
justificând obligarea de către instanţă la realizarea ei sub sancţiunea plăţii de daune
cominatorii27.
Operaţiuni specifice procedurii de lichidare
27
vezi Curtea de Casatie sectia III,decizia 1962/1936 in „Practica judiciara comerciala”vol II ed.Lumina,1991
103
 Procedura lichidării este instituita in favoarea asociaţilor si i se aplica regulile stabilite
prin actul constitutiv si prin lege, in măsura in care nu sunt incompatibile cu lichidarea. Pe
întreaga durata a lichidării, personalitatea juridica a societăţii comerciale in cauza subzista
intacta.
Societatea foloseşte in continuare firma înregistrata, singura restricţie impusa de lege
constând in obligaţia ca toate actele ce emana de la societate sa arate ca aceasta este in
lichidare. Procedura de lichidare cuprinde următoarele operaţiuni principale:
- înlocuirea organelor de administraţie curenta;
- predarea gestiunii;
- restrângerea obiectului acesteia in scopul de a asigura plata creditorilor sociali si
satisfacerea drepturilor asociaţilor;
- întocmirea si executarea bilanţului final;
- radierea din registrul comerţului a fostei societăţi comerciale.

Înlocuirea organelor de administrare

Ca efect al dizolvării societăţii, administratorii trebuie sa fie înlocuiţi prin lichidatori.
Numirea acestora poate fi voluntara sau juridica. Potrivit art.262 alin.l din Legea nr.31/1990,
republicata, daca in actul constitutiv nu se prevede altfel, pentru desemnarea voluntara se cere
unanimitatea de voturi a asociaţilor. In cazul in care nu se poate obţine cvorumul legal,
numirea lichidatorilor se face de către instanţa judecătoreasca, la cererea oricărui administrator
sau asociat.
Predarea gestiunii
Preluarea de către lichidatori a administraţiei se efectuează prin întocmirea unor acte de
predare-primire. Potrivit regimului general instituit de art.253 alin.3 din Legea nr.31/1990,
predarea gestiunii se realizează in temeiul inventarului si bilanţului. Aceste documente trebuie
sa constate situaţia exacta a activului, precum si a societatii. Îndată după intrarea in funcţie,
lichidatorii au datoria ca, împreuna cu administratorii societăţii, sa întocmească inventarul si sa
încheie bilanţul, semnând aceste acte.
Lichidatorii sunt obligaţi sa primească si sa păstreze patrimoniul si actele societatii, ei
trebuie sa tina un registru cu toate operaţiile lichidării, in ordinea datei lor.

Restrângerea obiectului de gestiune

Lichidatorii sunt indreptatiti sa exercite acele atribuţii care le sunt conferite la adunarea
generala a asociaţilor, printr-o hotărâre adoptata cu aceeaşi majoritate care este necesara si
pentru numirea lor.
Activitatea lichidatorilor poate fi prelungita pe durata anului in care a avut loc numirea
lor. Lichidatorii trebuie sa execute si sa termine operaţiile referitoare la lichidare. In cazul in
care întreprind noi operaţiuni comerciale care nu sunt necesare scopului lichidării, sunt
răspunzători personal si solidar de executarea lor. Astfel, prin norme imperative, legiuitorul
restrânge obiectul gestiunii pe care o exercita lichidatorii. Lichidatorii pot fi acţionaţi in
judecata ca reprezentanţi ai societăţii comerciale in interesul acesteia, dar numai pentru actele
de lichidare. Pentru a recupera sumele datorate societăţii, lichidatorii trebuie sa urmărească pe
debitorii societăţii.
Lichidităţile vor deservi pentru satisfacerea creditorilor sociali si a drepturilor cuvenite
asociaţilor. Bunurile din patrimoniul societăţii vor fi transformate in numerar, scop in care
lichidatorii au dreptul sa vândă - prin licitaţie publica - imobilele si orice avere mobiliara;
vânzarea bunurilor nu se va face „in bloc", ci numai singular, pentru fiecare bun in parte.
Lichidatorii trebuie sa facă tranzacţii in numele societăţii, sa lichideze si sa încaseze
creanţele societăţii, chiar in caz de faliment al debitelor, dând chitanţa.

104
 Lichidarea pasivului social
Sumele obţinute de lichidatori in condiţiile anterior examinate servesc, in mod prioritar,
pentru stingerea datoriilor societăţii comerciale.
In reglementarea Legii nr.31/1990, republicata, activitatea de lichidare si de repartizare a
patrimoniului social este de competenta lichidatorilor, iar nu a instanţei judecătoreşti.
Implicarea directa a instanţei judecătoreşti in operaţiunea de lichidare este greşita. Competenta
instanţei de judecata in faza lichidării societăţilor comerciale este strict reglementata de lege in
doua cazuri:
 formularea unei cereri pentru numirea lichidatorilor, atunci când nu se poate întruni
unanimitatea voturilor asociaţilor asupra persoanei acestora (art.2 alin.2);
 atunci când asociaţii formulează o opoziţie la bilanţul de lichidare întocmit de
lichidatori (art.263 alin.2).

Drepturile creditorilor sociali

Cumulativ cu obligaţia lichidatorilor de a asigura stingerea datoriilor sociale, creditorii
societăţii comerciale sunt ei însuşi in măsura sa-si valorifice drepturile corespunzătoare.
Lichidarea se face in interesul asociaţilor, dar fără a vătăma pe creditori. In sensul arătat,
art.260 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede ca “lichidarea nu liberează pe asociaţi
si nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societăţii".
Noţiunea de faliment va fi înţeleasa in sensul Legii nr.64/1995, republicata. Atunci când
nu recurg la procedura declarării societăţii in stare de faliment, creditorii dispun de acţiuni in
justiţie, pe care le pot îndrepta atât împotriva lichidatorilor, cat si contra asociaţilor. Contra
lichidatorilor, creditorii societăţii au dreptul de a exercita acţiunile care decurg din creanţele
ajunse la termen. Posibilitatea urmăririi este insa mărginită numai pana la concurenta bunurilor
existente in patrimoniul societăţii.
Creditorii sociali se pot îndrepta asupra asociaţilor pentru plata sumelor datorate din
valoarea aporturilor la capitalul societăţii, daca asociaţii nu au făcut vărsăminte la capitalul
social.
Pe durata existentei societăţii, dreptul de a cere asociaţilor restanţieri (al căror aport nu a
fost predat integral) sa-si îndeplinească obligaţia asumata, aparţine administratorilor si
lichidatorilor.

Întocmirea si executarea bilanţului final

Faza de lichidare a societăţii comerciale se încheie prin întocmirea bilanţului final.
Acesta trebuie sa stabilească modul de repartizare a activului intre asociaţi. Bilanţul final va fi
semnat de lichidatori.
Orice asociat nemulţumit de propunerea de repartizare a activului, făcuta de lichidatori,
poate introduce opoziţie la instanţa in termen de 15 zile, termen ce se calculează de la data
notificării. Bilanţul, împreuna cu modul de repartizare a activului propus de lichidatori, se
considera aprobate de toţi asociaţii de la data când expira termenul de 15 zile arătat sau când
sentinţa pronunţata de instanţa asupra opoziţiei rămâne definitiva.
Urmează etapa de executare in fapt a repartizării activului, lichidatorii trebuind sa predea
fiecărui asociat partea ce-i revine potrivit bilanţului final, in schimbul chitanţei de primire. Prin
îndeplinirea acestor condiţii, lichidatorii sunt liberaţi. In ceea ce priveşte registrele si actele
societăţii, după aprobarea socotelilor si terminarea repartiţiei, acestea vor fi depuse de
lichidatori la asociatul desemnat de majoritatea. Registrele tuturor societăţilor comerciale
lichidate trebuie păstrate timp de 5 ani, termenul calculându-se de la data depunerii lor, in
condiţiile arătate mai sus.

105
 Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului
După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societăţilor din registrul
comerţului, radiere care se poate face si din oficiu.
Cererea de radiere a asociaţilor din registrul comerţului trebuie sa fie insolita de
următoarele acte:
- bilanţ in lichidare ;
- raportul lichidatorilor privind modul de repartizare a activului si de stingere a pasivului;
- certificat fiscal eliberat de Administraţia financiara, din care sa rezulte ca societatea nu
are datorii fata de stat;
- originalele documentelor emise de oficiul registrului comerţului (certificat de
înmatriculare, cerere de înmatriculare, cerere de menţiune etc.);
- declaraţia lichidatorilor cu privire la executarea operaţiilor efectuate.
La data îndeplinirii formalităţilor de radiere, personalitatea juridica a societăţii încetează
atât in raporturile dintre asociaţi, cat si fata de terţele persoane.

Grupurile de interes economic

1. Consideratii introductive
Prin Legea nr. 161/2003 au fost reglementate doua entitati noi, care pot desfasura o
activitate comerciala: grupurile de interes economic si grupurile europene de interes
economic.28
Reglementarea acestor entitati raspunde necesitatii armonizarii legislatiei privind
activitatea comerciala din tara noastra cu cea din tarile Uniunii Europene.

2. Notiunea si caracteristicile grupului de interes economic

Grupul de interes economic este o creaţie a dreptului francez, născută din nevoia de a
face faţă concurenţei internaţionale.29 Această entitate originală a fost concepută ca o structură
juridică situată între societatea comercială şi asociaţie, în care dominantă în organizarea şi
funcţionarea ei este voinţa membrilor care o constituie.30

28
A se vedea Titlul V, art. 118-238 din Legea nr. 161/2003. Pentru o reprezentare a reglementarii legale, a se vedea Mihaela Buzila, Oana Ciurea,
Grupurile de interes economic in legislatia romana. Aspecte generale in Revista de drept commercial nr. 7-8/2003, pag. 254 si urm.
29
A se vedea Y. Guyon, Op. cit., vol. I, pag. 507
106
 Pe planul principiilor, grupul de interes economic reprezintă o întoarcere la libertatea
contractuală, cu înlăturarea sistemului rigid al societăţilor comerciale, permiţând un grad înalt
de adaptare la nevoile membrilor grupului.
Grupul de interes economic este o structură care, respectând independenţa membrilor,
permite realizarea unor acţiuni comune mai eficiente decât simplele colaborări contractuale,
graţie personalităţii juridice a grupului.
Considerând că grupul de interes economic este util pentru desfăşurarea activităţii
comerciale din ţara noastră, legiuitorul român a reglementat regimul său juridic, prin Legea
161/2003.
Cu privire la această reglementare, trebuie observat că ea se îndepărtează, într-o anumită
măsură, de concepţia care a prezidat reglementarea dreptului francez. Ea este excesivă (114
articole) şi, în mare parte, copiază reglementarea rigidă a societăţilor comerciale din Legea nr.
31/1990. Acest fapt nu poate să nu influenţeze asupra unităţii acestei entităţi în activitatea
comercială.

3. Definiţia grupului de interes economic

Potrivit art. 118 din Lege, grupul de interes economic este o asociere între două sau mai
multe persoane fizice sau juridice , constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii
sau al dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor
activităţii respective.

4. Caracteristicile grupului de interes economic

Grupul de interes economic are anumite trăsături caracteristice:
a) Grupul de interes economic este o asociere bazată pe un contract. Grupul cuprinde
două sau mai multe persoane fizice sau juridice, comercianţi sau necomercianţi, fără a putea
depăşi 20 de persoane. Asocierea acestor persoane are la bază un contract care reprezintă actul
constitutiv al grupului.31
b) Grupul de interes economic este o persoană juridică. Graţie personalităţii juridice,
grupul de interes economic este un subiect de drept şi, în această calitate, participă în nume
propriu la raporturile juridice.
c) Grupul de interes economic urmăreşte un scop patrimonial. Potrivit legii, grupul se
constituie în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi
al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. În concepţia legii, activitatea grupului trebuie
să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi şi să aibă doar un caracter accesoriu
faţă de activitatea membrilor. O atare activitate poate fi, de exemplu, o activitate de
documentare, cercetare, asistenţă tehnică, publicitate etc., pentru membrii grupului.
De remarcat că, potrivit legii, grupul de interes economic poate avea calitatea de
comerciant sau necomerciant. Criteriul de distincţie îl reprezintă caracterul activităţii; grupul
va avea calitatea de comerciant dacă actele şi operaţiunile pe care le realizează sunt fapte de
comerţ( art. 127 alin. 4 din lege).
d) Grupul de interes economic răspunde pentru obligaţiile sale faţă de terţi. Ca persoană
juridică, grupul răspunde pentru obligaţiile asumate faţă de terţi.
Potrivit legii, membrii grupului răspund nelimitat pentru obligaţiile grupului şi solidar, în
lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii cocontractanţi.
Răspunderea membrilor, atunci când nu a fost înlăturată prin stipulaţie contractuală, are
caracter subsidiar; ea operează numai dacă, pus în întârziere, grupul nu plăteşte în termen de
15 zile (art.119 din lege).

30
In Dreptul francez, grupul de interes economic a fost reglementat prin Ordonanta nr. 67-821 din 23 sept. 1967, completata prin Decretul din 2 febr.
1968 privind masurile de publicitate.
31
Actul constitutive este un contract, iar nu un contract de societate, ceea ce permite manifestarea de vointa a membrilor, intr-o mai mare masura.
107
 5. Constituirea grupului de interes economic
Grupul de interes economic se constituie prin contract, care este actul constitutiv al
grupului, şi se înmatriculează în registrul comerţului.
Actul constitutiv al grupului de interes economic
Grupul de interes economic are la bază un contract semnat de membrii grupului
(fondatori).
Contractul se încheie cu respectarea condiţiilor de fond cerute pentru orice convenţie,
prevăzute de art. 948 C. civ. Legea cere ca acest contract să se încheie în formă autentică (art.
120 din lege).
Contractul trebuie să cuprindă elemente stabilite de art. 122 din lege: denumirea grupului,
precedată sau urmată de sintagma „ grup de interes economic” ori de iniţialele „G.I.E”; sediul
grupului; numele şi prenumele, domiciliul şi cetăţenia membrilor persoane fizice, respectiv
denumirea, forma juridică, sediul şi naţionalitatea membrilor persoane juridice; obiectul de
activitate al grupului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, precum şi a naturii
comerciale sau necomerciale a activităţii; capitalul subscris şi cel vărsat, cu menţionarea
aportului fiecărui membru, în cazul în care grupul se constituie cu capital; durata grupului;
membrii care reprezintă şi administrează grupul (sau administratorii nemembri) şi puterile lor;
clauze privind controlul gestiunii grupului; modul de dizolvare şi lichidare a grupului etc.
Cu privire la cuprinsul actului constitutiv, se impun două precizări.
În primul rând, potrivit legii, grupul de interes economic se poate constitui cu sau fără
capital. Membrii grupului pot conveni să afecteze anumite bunuri pentru desfăşurarea
activităţii şi, deci, să constituie un capital social. Dar, drepturile membrilor grupului nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile (acţiuni). Orice clauză contrară este lovită de nulitate (art.
121 din lege).
În al doilea rând, grupul de interes economic nu poate avea drept scop obţinerea de
profituri pentru sine. Dacă din activitatea grupului rezultă profit, acesta se distribuie în
totalitate, în mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlul de dividende, în cotele prevăzute
în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale (art. 165 din lege).

Înmatricularea grupului de interes economic

Grupul de interes economic se înmatriculează în registrul comerţului la cererea
administratorului grupului, în termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv.
Autorizaţiile de funcţionare a grupului se solicită de către Biroul unic din cadrul oficiului
registrului comerţului.
În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, va
autoriza constituirea grupului şi va dispune înmatricularea lui în registrul comerţului.
Pe data înmatriculării, grupul de interes economic dobândeşte personalitate juridică .
De remarcat că, potrivit legii, înmatricularea nu prezumă calitatea de comerciant a
grupului. Aceasta înseamnă că orice grup de interes economic este supus înmatriculării în
registrul comerţului, dar calitatea de comerciant o are numai grupul care are ca obiect de
activitate săvârşirea unor fapte de comerţ.
Grupul de interes economic are obligaţia să publice în Monitorul Oficial, în condiţiile
legii, actul constitutiv al grupului.
Consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a grupului de interes
economic
În privinţa efectelor nerespectării cerinţelor legale de constituire a grupului de interes
economic, Legea nr. 161/2003 adoptă principiile reglementate de Legea nr. 31/1990 referitoare
la societăţi comerciale.
Pentru neregularităţile constatate înainte de înmatricularea grupului, legea reglementează
căile prin care se asigură regularizarea, intrarea în legalitate .
108
 Pentru neregularităţile constatate după înmatricularea grupului, legea reglementează
acţiunea în regularizare şi, ca măsură extremă, acţiunea în nulitatea grupului.

6. Funcţionarea grupului de interes economic

Grupul de interes economic funcţionează graţie organelor sale: adunarea generală a
membrilor grupului şi administratorii grupului.
Adunarea generală a membrilor grupului
Membrii grupului formează adunarea generală a membrilor grupului, ca organ suprem de
deliberare şi decizie.
Condiţiile privind adoptarea hotărârilor se stabilesc prin actul constitutiv. Acesta poate
prevedea ca toate hotărârile sau o parte din ele să fie adoptate în anumite condiţii de cvorum şi
majoritate. În lipsa unei asemenea stipulaţii, hotărârile se adoptă cu votul unanim al membrilor
grupului.
Legea prevede însă că pentru modificarea actului constitutiv este obligatoriu votul
unanim al membriilor, iar pentru aprobarea situaţiei financiare şi pentru deciziile referitoare la
răspunderea administratorilor este necesar votul majorităţii membrilor.
Drepturile de vot ale membrilor se stabilesc prin actul constitutiv, care poate prevedea ca
anumiţi membri să dispună de un număr de voturi diferit de al celorlalţi. Se interzice însă ca,
prin aceasta, un membru să deţină majoritatea voturilor. În absenţa unei asemenea stipulaţii,
fiecare membru dispune de câte un vot.
Adunarea generală a membrilor grupului se convoacă de către administratori, la
solicitarea oricărui administrator sau membru al grupului. În cazul inacţiunii administratorilor,
la solicitarea oricărei persoane interesate, instanţa judecătorească va putea ordona convocarea
adunării generale, cu desemnarea persoanei care va prezida adunarea.
Prin actul constitutiv se poate prevedea şi posibilitatea luării hotărârilor prin consultarea
în scris a membrilor.
Administratorii grupului de interes economic
Grupul de interes economic este administrat de persoane anume împuternicite-
administratorii grupului.
Administratorii sunt desemnaţi prin actul constitutiv şi vor fi aleşi prin vot unanim de
către membrii grupului. Ei pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Potrivit legii, administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului de activitate al grupului, în afară de restricţiile prevăzute în actul
constitutiv.
Dreptul de a reprezenta grupul în raporturile cu terţii aparţine fiecărui administrator, în
afară de cazul când există stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Prin actul constitutiv trebuie să se prevadă şi modul de lucru al administratorilor, dacă ei
trebuie să decidă împreună sau în mod independent, cu consecinţele prevăzute de lege.
Membrii grupului, prin vot unanim, pot decide revocarea administratorilor sau limitarea
puterilor lor, în afară de cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv.
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt prevăzute de Legea nr. 161/2003 şi de
dispoziţiile referitoare la mandat.
În cazurile prevăzute de art. 151 din lege, răspunderea administratorilor este solidară.
Acţiunea în răspunderea împotriva administratorilor grupului se decide prin votul
majorităţii membrilor grupului. Ea aparţine creditorilor grupului dar numai când obligaţiile
grupului nu sunt executate la scadenţă, în mod repetat, sau când grupul este supus procedurii
reorganizării judiciare şi a falimentului reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedura
insolvenţei.
Controlul asupra gestiunii grupului

109
 Membrii au dreptul de a se informa asupra gestiunii grupului, prin consultarea
documentelor prevăzute în actul constitutiv. Ei au dreptul să ceară copii legalizate de pe aceste
documente. În urma consultării, membrii vor putea sesiza pe administrator, care are obligaţia
să le răspundă în 15 zile de la înregistrarea sesizării. În absenţa răspunsului, membrii grupului
în cauză se pot adresa instanţei judecătoreşti, care va putea obliga grupul la plata unei sume de
bani pentru fiecare zi de întârziere (daune cominatorii).

7. Modificarea grupului de interes economic

Grupul de interes economic poate suferi, în cursul existenţei sale, anumite modificări.
Aceste modificări se pot referi la mutarea sediului grupului, schimbarea obiectului principal de
activitate, fuziunea/divizarea, reducerea/prelungirea duratei grupului, dizolvarea şi lichidarea
grupului etc.
Orice modificare în privinţa grupului se realizează numai prin modificarea actului
constitutiv al grupului de interes economic, în condiţiile legii.
Condiţiile modificării actului constitutiv al grupului de interes economic
Potrivit art. 174 din legea nr. 31/1990, actul constitutiv poate fi modificat de membri, cu
respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute pentru încheierea lui.
Hotărârea de modificare a actului constitutiv se ia cu votul unanim al membrilor grupului,
afară de cazul când prin actul constitutiv s-a prevăzut altfel (art. 153, alin. 4, lit.”g” din lege).
Actul adiţional în formă autentică, cuprinzând textul integral al prevederilor actului
constitutiv, modificate, se depune la oficiul registrului comerţului.
Controlul de legalitate asupra actului modificator se face de către judecătorul delegat, în
condiţiile Legii nr. 26/1990.32
Actul adiţional modificator se publică în Monitorul Oficial.
Încetarea calităţii de membru al grupului de interes economic
Calitatea de membru al grupului de interes economic inceteaza prin: excludere, retragere,
cesiune a partilor de interes, deces, respectiv incetarea personalitatii juridice, in conditiile legii
(art. 177 din lege).
Potrivit legii, daca actul constitutiv nu prevede altfel, grupul continua sa existe si dupa ce
unui membru i-a incetat aceasta calitate, in conditiile prevazute in actul constitutiv sau stabilite
cu acordul unanim al membrilor ramasi.
Excluderea membrului din grupul de interes economic
Un membru al grupului poate fi exclus din grup in conditiile prevazute de lege.
Art. 177 alin. 2 din lege reglementeaza, cu carcater enuntiativ, cazurile de excludere
(neefectuarea aportului la care s-a obligat, incapacitatea, amestecul fara drept in administrarea
grupului etc.).
Excluderea se pronunta de instanta judecatoreasca, la cererea majoritatii membrilor
grupului, daca actul constitutiv nu prevede altfel. Prin aceeasi hotarare, instanta va dispune si
cu privire la structura participarii la capitalul grupului a celorlalti membri.
Hotararea judecatoreasca de excludere se mentioneaza in registrul comertului si se
publica in monitorul oficial.
Drepturile si obligatiile membrului exclus sunt stabilite de art. 181 si 182 din lege.
Retragerea din grupul de interes economic
Orice membru al grupului se poate retrage din grup in cazurile prevazute in actul
constitutiv sau prin acordul unanim al celorlalti membri.
In lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim, un
membru se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, care va
dispune, totodata, si cu privire la structura participarii la capitalul grupului a celorlalti membri.
32
In forma sa initiala, art. 174 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 (Titlul V) reglementa un partaj de competenta intre judecatorul delegat si directorul
oficiului registrului comertului, dupa modelul art. 199 alin. (1) din Legea 31/1990, in forma data prin OUG nr. 32/1997. Alin. 2 al art. 174 din Legea nr.
161/2003 a fost abrogate prin Legea nr. 359/2004.
110
 Drepturile membrului retras se stabilesc in conditiile art. 183 din lege.

8. Dizolvarea şi lichidarea grupului de interes economic

Grupul de interes economic isi inceteaza existenta ca persoana juridica prin dizolvare si
lichidare. Dizolvarea si lichidarea sunt doua faze distincte care se realizeaza succesiv.
Exceptional, cele doua faze pot fi realizate concomitent. Potrivit legii, daca membrii grupului
sunt de acod cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului grupului si cand asigura
stingerea pasivuluisau regularizarea lui in acord cu creditorii, ei pot hotarî, o data cu
dizolvarea, si modul de lichidare al grupului. Hotararea se ia in conditiile prevazute de lege
pentru modificarea actului constitutiv.
Dizolvarea grupului de interes economic
Grupul de interes economic se dizolva in conditiile legii.
Cauzele de dizolvare a grupului de interes economic sunt aceleasi ca si cele prevazute de
Legea nr. 31/1990 pentru dizolvarea societatilor comerciale: expirarea timpului stabilit pentru
durata grupului; imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al grupului sau realizarea
acestuia; declararea nulitatii grupului; hotararea adunarii membrilor; hotararea tribunalului;
declararea falimentului grupului; alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al
grupului (art. 184 din lege).
Pe langa aceste cauze, art. 192 din lege mai prevede si anumite cauze de dizolvare-
sanctiune: grupul nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni; grupul nu a
depus actele prevazute de lege la oficiul registrului comertului; grupul si-a incetat activitatea
etc.
Dizolvarea grupului trebuie inscrisa in registrul comertului si publicata in Monitorul
Oficial.
Din momentul dizolvarii grupului, administratorii nu mai pot angaja noi operatiuni,
putand numai sa finalizeze operatiunile in curs.
Dizolvarea grupului are ca effect deschiderea procedurii lichidarii. Exceptional,
dizolvarea nu este urmata de lichidare in cazul fuziunii si divizarii totale a grupului sau in alte
cazuri prevazute de lege.
Lichidarea grupului de interes economic
Patrimoniul grupului se lichideaza in conditiile legii.
Lichidarea se realizeaza de persoane fizice sau juridice autorizate in calitate de
lichidatori.
Lichidatorii au urmatoarele atributii principale: sa execute si sa termine operatiunile
patrimoniale referitoare la lichidare; sa vanda prin licitatie publica bunurile din patrimoniul
grupului; sa incaseze creantele grupului; sa plateasca datoriile grupului; sa repartizeze
membrilor grupului ceea ce se cuvine fiecaruia din lichidare; sa stea in judecata si sa fie
actionati in interesul lichidarii .
Lichidatorii nu pot plati membrilor nici o suma in contul partilor ce li s-ar cuveni din
lichidare inaintea achitarii creantelor creditorilor grupului.
Dupa terminarea lichidarii, in termen de 15 zile, lichidatorii sunt obligati sa ceara
radierea inmatricularii grupului din registrul comertului, sub sanctiunea unei amenzi civile de
100 lei pentru fiecare zi de intarziere.

111
 Contractul de societate

1. Noţiune si caracteristici
Potrivit Codului civil “Societatea este un contract prin care două sau mai multe
persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva
". Aşadar, contractul de societate este un acord de voinţă prin care două sau mai multe
persoane convin să constituie un fond comun din aporturile individuale, pentru a desfăşura o
activitate comerciala în urma căreia să obţină un profit pe care să-1 împartă între ei, de regulă,
în funcţie de valoarea aportului adus de fiecare la constituirea fondului comun (capitalul
social). Ceea ce este specific contractului de societate este prezenta elementului subiectiv
(„afectio societatis"), care consta în intenţia fiecărui asociat de a afecta societăţii aportul sau
individual, în schimbul împărţirii beneficiului realizat de societate ca urmare a desfăşurării
activităţii în comun.
Caracterele juridice ale contractului de societate
Contractul de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ si formal. Caracterul
oneros al contractului rezultă explicit din prevederile Codului Civil. Astfel, fiecare asociat
urmăreşte un „avantaj" patrimonial, un câştig care se concretizează în profitul net realizat de
societate. Contractul de societate are caracter comutativ, în sensul ca întinderea obligaţiilor pe
care si le asuma fiecare asociat este cunoscută din momentul realizării acordului de voinţă.

112
 Certitudinea existentei si întinderii prestaţiilor este trăsătura prin care contractele
comutative se deosebesc de contractele aleatorii. Este adevărat că există si în contractele
comutative un oarecare risc cu privire la eventualele pierderi care ar rezultă din activitatea
comercială, dar aceasta nu schimbă cu nimic caracterul cumulativ al contractului de societate.
Contractul de societate este un contract formal.
Daca în dreptul civil contractul de societate are caracter consensual, întrucât legiuitorul
nu impune o anumită condiţie de forma pentru validitatea lui, în dreptul comercial, potrivit
art.5 din Legea nr. 31/1990, republicata, actul constitutiv se încheie în formă autentică.
Faptul că asociaţii, pe baza libertăţii de voinţă, stabilesc conţinutul contractului (obiect
social, durata, capital social, participare la beneficii si pierderi etc.) nu înseamnă că actul de
voinţă al asociaţilor exprimat prin contractul de societate are un caracter pur consensual.
Dacă forma scrisă ar fi cerută doar ,,ad probationem", ar fi însemnat ca acordul de voinţă
să se exteriorizeze în orice formă scrisă, nu numai a înscrisului autentic. In consecinţă,
contractul ar fi trebuit să fie considerat valabil încheiat indiferent de formă.
Or, în cazul societăţilor comerciale nu se poate admite ideea constituirii lor în afara
condiţiilor de formă prevăzute de lege.
In lipsa formei autentice, contractul de societate comercială nu este valabil încheiat si, ca
atare, nu va putea conduce la constituirea legală a unei societăţi comerciale. Aşadar, forma
scrisa si autentificată a actului constitutiv este o condiţie „ad validitatem". Lipsa acestei forme
a actului constitutiv este o cauză de nulitate a societăţii înmatriculate.
Nulitatea poate fi remediată dacă până la soluţionarea cererii de constatare a nulităţii de
către tribunal se înlătură cauza de nulitate, autentificându-se actul constitutiv (art. 56 si 57 din
Legea nr. 31/1990, republicată).
2. Condiţiile generale (de fond) impuse pentru validitatea contractului de societate
comercială
Contractul de societate trebuie sa îndeplinească condiţiile generale de fond, comune
tuturor contractelor, respectiv capacitatea pârtilor, consimţământul, obiectul si cauza. In plus,
în contractele de societate trebuie sa fie avute în vedere si aspectele referitoare la aporturile la
capitalul social, participarea asociaţilor la beneficii si pierderi, precum si concretizarea
condiţiilor referitoare la „afectio societatis".

Capacitatea juridică a partilor

Orice act juridic, deci contactul de societate comerciala, se încheie în mod valabil dacă
subiectele participante au capacitatea deplină de folosinţa si de exerciţiu. Asociatul, persoană
fizică sau juridică, trebuie să aibă capacitatea prevăzută de lege, deoarece constituirea unei
societăţi comerciale presupune stipularea unor aporturi, care înseamnă, de fapt, o diminuare a
patrimoniului celui ce aportează, indiferent dacă aportul este în bani, în natură sau în creanţe.
Capacitatea juridica de a contracta este o componentă a statutului individual al persoanei, aşa
încât lipsa acesteia în cazul unuia dintre asociaţi nu poate influenta validitatea contractului de
societate. Contractul de societate va continua să-si producă efectele fată de ceilalţi asociaţi care
îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea comercială.
Consimţământul
Consimţământul este o latură a voinţei asociaţilor de a se asocia si de a desfăşura în
comun o activitate comercială în scopul obţinerii unui profit pe care sa-1 împartă. Voinţa
asociaţilor trebuie să fie conştienta si liber exprimata, cu scopul de a produce efecte juridice, si
să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, doi sau violentă.
Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau persoanele cu care
se asociază cel a cărui consimţământ se află în eroare sau cu privire la identitatea obiectului
contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia.

113
 Practic, având în vedere faptul că în cazul societăţilor de persoane contractul de societate
este un contract „intuitu personae", relevanta majoră are eroarea cu privire la persoana
contractantă.
Dolul reprezintă o eroare provocata de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive,
frauduloase. S-ar putea pune problema existentei dolului în cazul subscrierii de acţiuni pe baza
unui bilanţ fals, întocmit astfel cu intenţia de a induce în eroare un asociat si a-1 determina să
subscrie la capitalul social. Violenta se manifesta ca o formă de constrângere datorată unei
ameninţări cu un râu fizic sau psihic. Acest viciu de consimţământ poate fi analizat însă doar
din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte sa se
asocieze cu o altă persoană care a folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o determina
saşi exprime consimţământul.
In toate situaţiile când se constată existenta vreunui viciu de consimţământ sancţiunea va
fi nulitatea relativa. Ori de câte ori este posibil, efectele nulităţii vor fi parţiale, pentru
menţinerea astfel în fiinţă a societăţii comerciale, mai ales în cazul când sunt mai mulţi
asociaţi.
Chiar dacă nulitatea ar fi totală oricum trebuie să producă efecte în continuare clauza
referitoare la repartizarea beneficiilor si pierderilor, dacă societatea si-a început activitatea.
Aceasta clauză produce efecte până în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
de anulare sau de constatare a nulităţii.
Obiectul contractului
Obiectul contractului de societate nu se confundă cu obiectul societăţii. Obiectul
contractului de societate comercială constă în prestaţiile la care s-au obligat părţile
contractante, în timp ce obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează să le realizeze
societatea, respectiv: producţie, comerţ, import-export, prestare de servicii, executare de
lucrări.
Ca si în cazul oricărui contract, si în contractul de societate comercială obiectul trebuie să
fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă, să fie real,
posibil, licit, moral si să nu contravină regulilor de convieţuire socială.
Obiectul este ilicit ori de câte ori se prevăd activităţi, operaţiuni contrare legii sau dacă
este inserată în contract aşa numită,,clauză leonină", prin care se prevede fie ca una din părţi
participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte
eventualele pierderi (ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit, nu si la pierderi).
Există unele activităţi ale societăţii comerciale care sunt incluse într-una din categoriile admise
de lege si pentru care societatea este obligată sa obţină avizul prealabil al organului de stat
competent în domeniul respectiv. De exemplu, pentru comercializarea de produse farmaceutice
este necesar avizul Ministerului Sănătăţii sau pentru operaţiuni bancare este nevoie de
obţinerea avizului Băncii Naţionale a României. Dacă obiectul contractului de societate
comercială lipseşte, este ilicit ori imoral sau contravine regulilor de convieţuire socială,
sancţiunea va fi nulitatea absolută a contractului.
Clauza (scopul) contractului de societate comercială
Motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi de bunuri
afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit care urmează a fi împărţit
între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la capitalul social, fie în funcţie de
înţelegerea asociaţilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecăruia la impartirea
beneficiilor. Cauza contractului de societate trebuie sa fie reala, licita, morala si in concordanta
cu regulile de convieţuire sociala. Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţa nulitatea
absoluta a contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi in situaţia anterioara
realizării acordului de voinţa.
Daca desfiinţarea contractului, ca efect al constatării nulităţii, se produce după începerea
activităţii, asociaţii vor fi îndreptăţiţi atât la restituirea aportului fiecăruia la capitalul social, cat
114
si la repartizarea beneficiilor si, eventual, a pierderilor înregistrate pana la momentul
desfiinţării.
3. Aportul la capitalul social - condiţie de fond speciala a contractului de societate
comerciala
Aportul consta in aducerea in comun a unui bun. Se poate aporta fie dreptul de
proprietate asupra bunului, fie numai folosinţa asupra acestuia. Deşi formularea cuprinsa in
textul de lege este imprecisa, totuşi este evident ca prin aport se înţelege transmiterea unui
drept din patrimoniul celui care aportează in patrimoniul societăţii comerciale sau chiar
prestarea unui serviciu. In contraprestaţie, asociatul va primi una sau mai multe părţi sociale
sau acţiuni. Termenul de „aport" are un dublu sens:
• aport in sens de obligaţie de aportare;
• aport in sens de bunuri care formează obiectul raportului obligational de aportare.
Aporturile nu sunt proprii numai contactului de societate.
Exista aporturi si in cazul unor structuri economice lipsite de personalitate juridica, cum
ar fi asociaţiunea in participaţiune sau, potrivit legislaţiei franceze, grupările de interes
economic. Cu toate acestea, aporturile au cel mai important rol in cazul societăţilor comerciale
întrucât din momentul reunirii lor aporturile formează patrimoniul iniţial al societăţii (capitalul
societăţii).
Operaţiunea juridica de aportare se prezintă sub forma unui contract cu titlu oneros si
translativ de drepturi. Daca aportul consta in transmiterea dreptului de proprietate, aportul are
aceleaşi obligaţii ca vânzătorul, inclusiv obligaţia de garanţie pentru vicii si pentru evactiune,
in timp ce societatea comerciala are drepturile asemănătoare cumpărătorului din contractul de
vânzare-cumpărare.
In privinţa obligaţiilor, societatea este obligata sa atribuie asociatului părţi sociale sau
acţiuni care sa confere titularului drepturi patrimoniale de creanţa cu privire la dividende
precum si drepturi nepatrimoniale (respectiv, dreptul de a alege si de a fi ales in organele de
conducere ale societăţii). Diferenţa intre ,,vânzare" si ,,aportare" consta in faptul ca in cazul
vânzării, părţile contractante cunosc existenta si întinderea prestaţiilor, in timp ce in cazul
aportării asociatul cunoaşte numai valoarea bunurilor pe care le aportează primind in
contraprestaţie părţi sociale sau acţiuni, dar nu cunoaşte cu certitudine daca va incasa beneficii.
Obţinerea de beneficii depinde de activitatea societăţii, care este influenţată de aşa-numitele
„riscuri in afaceri". Daca obligaţia de aportare se refera la transmiterea dreptului de folosinţa,
asociatul are aceleaşi obligaţii ca si locatorul din contractul de locaţiune. Fiecare asociat are
obligaţia de a aporta la patrimoniul societăţii. Aporturile care formează patrimoniul iniţial al
societăţii pot fi inegale si de natura diferita. In toate cazurile aporturile trebuie sa fie efective.
Absenta aporturilor sau fictivitatea unui aport poate sa antreneze nulitatea absoluta a
contractului de societate.
Spre exemplu, este fictiv aportul unui bun fără valoare (brevet de invenţie perimat). De
asemenea, nu se admite aportul unui bun grevat de sarcini (ipoteca, gaj) a căror valoare este cu
mult superioara valorii bunului aportat.
Obiectul obligaţiei de aportare
a) Aportul in numerar
Aportul in numerar este aportul in bani (lichidităţi) si este cel mai utilizat. Potrivit art.15
alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea
oricărei forme de societate. Nu trebuie confundat aportul in numerar cu finanţarea societăţii,
prin efectuarea unor depuneri de bani de către asociaţi.
Asociaţii pot sa avanseze diferite sume de bani societăţii pe baza unui contract de
împrumut, sume de bani care se înregistrează in contul curent al societăţii. Spre deosebire de
aceste împrumuturi (finanţări) pe care le pot face asociaţii, aportul in numerar este înregistrat
in bilanţul contabil in contul „capital".
115
 b) Aportul in natura
Aportul in natura poate sa constea in următoarele: bunuri imobile, mobile, fond de
comerţ, brevete de investiţie, in general orice bunuri de producţie care sunt in circuitul
comercial si pot fi transmise in patrimoniul unei societăţi comerciale. Aportul in natura este
posibil la orice forma de societate comerciala. Evaluarea aportului in natura se poate face
convenţional sau de către experţi. Evaluarea trebuie făcuta in mod obligatoriu de către expert
daca:
 forma de societate este S.R.L. cu unic asociat. Soluţia legiuitorului este data in scopul
ocrotirii intereselor creditorilor, întrucât capitalul social reprezintă gajul creditorilor care ar
putea fi defavorizaţi printr-o evaluare lăsata la aprecierea celui care aportează bunurile;
 în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publica si subscriitorii
nu sunt de acord cu evaluările făcute de fondatori33
 ori de cate ori instanţa de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a
aportului in natura. Instanţa de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a
aportului in natura.
c) Aportul in creanţe
Aportul in creanţe (titluri) este posibil numai in cazul societăţilor de persoane. Fiind
vorba de creanţe neîncasate, se poate pune problema naturii aportului, daca acesta este in
numerar sau in natura (propriu-zis). Este de preferat soluţia calificării ca fiind totuşi aport in
natura, căci valoarea creanţei nu depinde numai de valoarea nominala (înscrisa pe titlu), ci si
de solvabilitatea debitorului. De aceea este nevoie de o evaluare chiar a creanţelor. In legislaţia
romana, legiuitorul - ocrotind-o pe cesionara (respectiv societatea comerciala) - a dispus prin
art. 84 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicata ca cedentul (asociatul) sa răspundă in mod
solidar cu debitorul cedat pentru efectuarea plaţii creanţelor cedate. Cedentul dispune insa de
acel beneficiu de discuţie, in sensul ca poate sa pretindă societăţii cesionare sa-1 urmărească pe
debitorul cedat si numai daca acesta este insolvabil cedentul sa fie obligat la plata. Daca
cedentul asociat ar fi un fidejusor (garant) al debitorului cedat, societatea cesionara ar putea sa-
1 urmărească direct pe cedent pentru acoperirea creanţelor, căci potrivit art. 42 alin. 2 Cod
comercial fidejusorii răspund in mod solidar cu cei ale căror creanţe le garantează fără a mai
putea invoca acel „beneficiu de discuţie".
Cedentul asociat desigur nu poate fi calificat fidejusor al debitorului cedat, insa potrivit
art. 84 pct.2 din Legea nr. 31/1990, republicata va răspunde de suma datorata daca nu s-a
obţinut plata de la debitorul cedant plus dobânda calculata din ziua scadenta creanţelor
aprobate.
d) Aportul in munca (industrie)
Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-1 asuma asociatul de a desfăşura o
activitate in societate punând la dispoziţia acesteia cunoştinţe, tehnici profesionale, inclusiv
diligentele sau demersurile făcute de fondatori in timpul constituirii societăţii. Aportul in
munca (industrie) are următoarele trasaturi:
 reprezintă o prestaţie cu caracter succesiv si pentru viitor. Potrivit art.15
pct.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prestaţiile in munca nu pot constitui aport la formarea
sau majorarea capitalului social. Aporturile in munca nu fac parte din capitalul social, pentru
ca ele nu pot servi drept garanţie (gaj) pentru creditori, dar sunt socotite aporturi in societate in
patrimoniul social;
 aportul in munca nu conferă asociatului dreptul la plaţi sociale, ci doar dreptul de a
participa la beneficii si la împărţirea activului social, rămânând obligat sa participe la pierderi;
 evaluarea aportului in munca se poate face convenţional si, in lipsa vreunei
stipulatiuni, potrivit căruia aportul in munca reprezintă partea cea mai mica in numerar sau in

33
in cazul majorării capitalului social prin aport in natura la societăţile pe acţiuni
116
natura adusa de un alt asociat. Aportul in munca este exclus in cazul societăţilor cu răspundere
limitata si admisibil doar la societăţile de persoane.
4. Capitalul social
Suma aporturilor asociaţilor, mai puţin aportul in munca, formează capitalul social.
Bunurile care compun capitalul social au un regim juridic diferit de cel aplicabil celorlalte
bunuri care se afla in patrimoniul societăţii.
Capitalul social prezintă un dublu interes: juridic si contabil.
Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul creditorilor sociali. Din
punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul creditorilor sociali. Orice modificare la
capital (structura capitalului social, valoarea etc.) trebuie sa respecte normele legale de
publicitate, in principal efectuarea menţiunii in registrul comerţului. Reducerea capitalului si
majorarea lui se face in condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea dreptului de opoziţie al
creditorilor in cazul reducerii capitalului, al fuziunii si al dizolvării societăţii.
Capitalul social poate fi majorat prin noi aporturi fie din dividende, fie din rezervele
societăţii. Capitalul social prezintă un interes si pentru asociaţi, deoarece dreptul la dividende
si la conducerea societăţii (adoptarea deciziilor) depinde de procentul pe care ii deţine fiecare
asociat din capitalul social.
Din punct de vedere contabil, capitalul se distinge de activul patrimonial. In momentul
constituirii societăţii, activul patrimonial se identifica cu capitalul social.
Disocierea intre capital si patrimoniu apare imediat după înregistrarea in contabilitate a
primelor datorii ale societăţii, respectiv cele care izvorăsc din cheltuielile ocazionate cu
înfiinţarea societăţii.
Ulterior, in măsura in care societatea obţine beneficii (profit), activul patrimonial creste
depăşind capitalul social.
Pe plan contabil, in bilanţ, capitalul social apare ca pasiv, căci societatea are obligaţia
restituirii aporturilor către asociaţi in momentul dizolvării si lichidării societăţii. Cu toate
acestea, bunurile aportate figurează la activ si numai din punct de vedere valoric apar la
pasivul patrimoniului (ca datorii ale asociaţilor fata de asociaţi). Capitalul social nominal se
delimitează de fondurile proprii. Fondurile proprii cuprind capitalurile si rezervele. Acestea
sunt sumele investite de asociaţi, spre deosebire de sursele exterioare de finanţare
(împrumuturile).
5. Participarea la beneficii si pierderi
Scopul constituirii unei societăţi comerciale este, in principal, obţinerea de beneficii care
urmează sa fie împărţite intre asociaţi.
Obţinerea de beneficii si partajarea lor intre asociaţi este un scop comun tuturor forjelor
de asociere, chiar daca este o societate civila sau o asociaţiune in participaţiune. Ceea ce
particularizează societate comerciala este faptul ca, pe lângă obţinerea de beneficii si
împărţirea lor, societatea urmăreşte si obţinerea unei economii.
Singurele structuri instituţionale de drept privat care nu urmăresc împărţirea beneficiilor
si nici a economiilor sunt asociaţiile cu scop nelucrativ, căci cele cu scop lucrativ pot obţine
rezultate financiare care sa servească dezvoltării lor. Legislaţia societăţilor comerciale nu
conţine o definiţie cu privire la „beneficii". Beneficiul poate fi definit ca un câştig pecuniar sau
un câştig material care ajuta la formarea averii societăţilor. Aceasta definiţie nu este in toate
cazurile valabila, căci beneficiile pot consta nu numai in sume de bani, ci si in alte bunuri
materiale. Exista societăţi care împart asociaţilor, cu titlu de beneficii, bunurile pe care le-au
produs (de exemplu, societăţile constituite in agricultura).

117
 Raportul dintre beneficii si dividende
Potrivit art.67 din Legea nr.31/1990, republicata, dividendul este cota-parte din beneficiu
ce se va plaţi fiecărui asociat.
Aşadar, dividendul este o parte din beneficiu si deci nu se poate confunda cu acesta.
Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de
adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de
6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În
caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la
nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a
acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a
stabilit o dobândă mai mare. In lipsa unei stipulatiuni exprese, dividendele se vor plaţi in
proporţie cu cota de participare la capitalul social.
Dividendele se pot distribui numai daca exista profituri determinate potrivit legii (art.67
pct.3 din Legea nr.31/1990, republicata). Beneficiile sunt fictive in cazul când la încheierea
exerciţiului financiar al societăţii nu exista beneficii distribuabile.
Daca se distribuie beneficii fictive, operaţiunea este ilicita si are drept consecinţa
răspunderea administratorului chiar penala, daca fapta întruneşte elemente constitutive ale
infracţiunii de inselaciune sau a altei fapte prevăzuta de legile penale sau cele extrapenale. Din
punct de vedere civil, asociaţii care au încasat dividende fictive vor fi obligaţi la restituirea lor
către societate (art. 67 pct.4 din Legea nr. 31/1990, republicata).
Dreptul material la acţiune privind restituirea dividendelor se prescrie in termen de 3 ani
de la data distribuirii lor. Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin
cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel.

Împărţirea beneficiilor si pierderilor

Măsura diviziunii este determinata de valoarea aporturilor sociale, daca nu se convine
altfel, legea interzicând ca un asociat sa perceapă totalitatea câştigurilor realizate si sa fie scutit
de participarea la pierderi (clauza leonina). O asemenea clauza va fi nula. Intenţia de a se
asocia reprezintă voinţa pârtilor de a duce si exploata ceva in comun, împărţind foloasele si
riscurile (pierderile ce ar rezulta).
Efectul principal al contractului de societate este crearea societăţii comerciale, ca
persoana juridica, ca entitate distincta de persoana asociaţilor.

118
 CAPITOLUL V

SOCIETATILE COOPERATIVE

5.1 Noţiunea societăţii cooperative.

Statul român sprijină dezvoltarea societăţilor cooperative, indiferent de grad şi formă, şi a
formelor lor asociative, cărora le garantează autonomia, independenţa şi un regim care să nu
fie mai puţin favorabil decât cel acordat altor agenţi economici.
Reglementările generale privind societatea cooperativă sunt cuprinse în Legea nr. 1/2005
privind organizarea şi funcţionarea cooperativei, cu modificarile si completarile ulterioare.
În actul normativ menţionat există dispoziţii cu privire la societatea cooperativă care se
referă la: a) formele societăţii cooperative (art. 4 din Legea nr. 1/2005); b) constituirea
societăţii cooperative (art. 7-33 din Legea nr. 1/2005); c) organizarea şi funcţionarea societăţii
cooperative (art. 34-81 din Legea nr. 1/2005); d) încetarea existenţei societăţii cooperative (art.
82-88 din Legea nr. 1/2005).
Reglementările generale privind societatea cooperativă reprezintă dreptul comun în
această materie, fiind aplicabile tuturor formelor de societate cooperativă indiferent de
domeniul acestora. Reglementările auxiliare privind societatea cooperativă sunt reglementări
de sprijin sau în completarea reglementărilor generale atunci când acestea sunt insuficiente şi
când legea generală în materie face trimitere la asemenea dispoziţii în completare.
Se poate observa că societăţii cooperative îi pot fi aplicate ca reglementări subsidiare
prevederi ale următoarelor acte normative: a) Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
b) Codul Civil; c) Legea nr.26/1990, privind registrul comertului; d) Codul muncii, OUG
nr.116/2009, pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul
comertului.
În art. 7 din Legea nr. 1/2005 se prevede că „societatea cooperativă este o asociaţie
autonomă de persoane fizice şi (sau) juridice după caz, constituită pe baza
consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice,
sociale, culturale ale membrilor cooperatori fiind deţinută în comun şi controlată
democratic de către membrii săi în conformitate cu principiile cooperatiste”.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 1/2005 nu acoperă întreaga dimensiune a societăţilor
cooperative, deoarece în continuare în legea menţionată mai există dispoziţii care conturează
noţiunea de societate cooperativă şi care trebuie avute în vedere la elaborarea unei definiţii a
acesteia.
Considerăm că pentru a identifica toate elementele pe care se fundamentează o definiţie a
societăţii cooperative trebuie să fie prezentate toate dispoziţiile care pot concura la
determinarea acestui concept şi anume:
a) societatea cooperativă este o asociaţie de persoane fizice şi (sau) juridice după caz
constituită pe baza consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării
intereselor economice, sociale, culturale ale membrilor cooperatori fiind deţinută în comun şi
controlată democratic de către membrii săi în conformitate cu principiile cooperatiste (art. 7(1)
din Legea nr. 1/2005);
b)societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat (art. 7(2) din Legea nr.
1/2005);
c) în vederea realizării scopului pentru care s-a constituit societatea cooperativă poate
desfăşura orice activităţi permise de lege (art. 8 (1) din Legea nr.1/2005);
d) capitalul social al societăţii cooperative este variabil şi nu poate fi mai mic de 500 lei
(art. 9(1) din Legea nr. 1/2005);

119
 e) capitalul social al societăţii cooperativă se divide în părţi sociale egale a căror valoare
nominală se stabileşte prin actul constitutiv şi care nu poate fi mai mică de 10 lei (art. 9(3) din
Legea nr. 1/2005);
f) un membru cooperator poate deţine părţi sociale în limita şi în condiţiile prevăzute de
actul constitutiv, fără a putea depăşi 20% din capitalul social (art. 11 din Legea nr. 1/2005);
g) numărul minim de membrii cooperatori ai unei societăţi cooperative se stabileşte prin
statut, dar nu este mai mic de 5 (art. 12 din Legea nr. 1/2005);
h) aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţilor cooperative, iar
aporturile în natură sunt admise la societăţile cooperative, nefiind însă admise aporturile în
creanţe (art. 13 din Legea nr. 1/2005);
i) societatea cooperativă cu sediul în România este persoană juridică română de la data
înmatriculării în registrul comerţului (art. 14(9), art. 17 din Legea nr. 1/2005);
j)obligaţiile societăţii cooperative sunt garantate cu patrimoniul acesteia (art. 25(1) din
Legea nr. 1/2005);
k) membrii cooperatori sunt ţinuţi pentru obligaţiile societăţii cooperative în limita
aportului subscris de fiecare (art. 25(2) din Legea nr. 1/2005);
l) membrii cooperatori au dreptul să beneficieze de facilităţile şi serviciile oferite de
societatea cooperativă şi să primească dividende din profitul anual, proporţional cu participarea
la capitalul social (art. 31 lit. c-d din Legea nr. 1/2005);
Faţă de cele arătate considerăm că societatea cooperativă este o persoană juridică
înfiinţată prin acordul de voinţă a cel puţin cinci persoane fizice şi (sau) juridice în raport de
gradul cooperativei, materializat în actul constitutiv, în temeiul căruia fondatorii se înţeleg să
pună în comun aporturi în numerar şi (sau) în natură, după caz pentru constituirea unui
capital social cu o valoare totală minimă de 500 lei, divizat în părţi sociale egale, cu o valoare
minimă de 10 lei, pentru efectuarea de operaţiuni economice (fapte de comerţ) specifice
obiectului de activitate determinat prin actul constitutiv, cu scopul de a realiza şi împărţi
profituri şi de a beneficia de facilităţi şi servicii şi în care răspunderea pentru obligaţiile
sociale este garantată în principal cu patrimoniul social şi în subsidiar cu răspunderea
membrilor cooperatori în limitele aportului subscris de fiecare.
5.2.Principiile societatilor cooperatiste sunt:
a) principiul asocierii voluntare şi deschise, potrivit căruia societăţile cooperative sunt
organizaţii voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor
persoanelor capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume
responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără nici un fel de discriminare pe criterii de
naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă politică, origine socială sau sex;
b) principiul controlului democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia societăţile
cooperative sunt organizaţii democratice care sunt controlate de către membrii cooperatori care
participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. Persoanele care activează ca
reprezentanţi aleşi sunt răspunzătoare în faţa membrilor cooperatori. În societăţile cooperative
de gradul 1, membrii au drepturi egale de vot, fiecare având un singur vot, indiferent de
numărul părţilor sociale deţinute;
c) principiul participării economice a membrilor cooperatori, conform căruia membrii
contribuie în mod echitabil la constituirea proprietăţii societăţii cooperative, exercitând asupra
acesteia un control democratic. Cel puţin o parte a acestei proprietăţi este indivizibilă. Membrii
cooperatori primesc, de regulă, o compensaţie limitată în bani sau în natură, din profitul stabilit
pe baza situaţiei financiare anuale şi a contului de profit şi pierdere, proporţional cu cota de
participare la capitalul social. Membrii cooperatori alocă din profitul net al societăţii
cooperative sumele necesare realizării următoarelor scopuri: dezvoltarea societăţii cooperative,
recompensarea membrilor cooperatori în raport cu participarea la activitatea societăţii
cooperative sau sprijinirea altor activităţi aprobate de către membrii cooperatori;
120
 d) principiul autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative, potrivit căruia
societăţile cooperative sunt organizaţii autonome bazate pe autoajutoare şi sunt controlate de
către membrii lor. Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv cu
Guvernul, ori atragerea de finanţare din surse externe se face cu asigurarea controlului
democratic al membrilor cooperatori şi cu menţinerea autonomiei societăţilor cooperative;
e) principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori, conform căruia
societăţile cooperative asigură educarea şi instruirea membrilor lor, reprezentanţilor aleşi,
directorilor executivi sau angajaţilor, astfel încât aceştia să poată contribui efectiv la
dezvoltarea societăţilor cooperative din care fac parte. Societăţile cooperative informează
publicul, în mod special tineretul şi liderii de opinie, în legătură cu natura şi avantajele
cooperaţiei;
f) principiul cooperării între societăţile cooperative, potrivit căruia cooperativele servesc
membrii proprii şi consolidează mişcarea cooperatistă. Societăţile cooperatiste lucrează
împreună în cadrul structurilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale;
g) principiul preocupării pentru comunitate, conform căruia societăţile cooperative
acţionează pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din care fac parte, prin politici aprobate
de membrii lor.
5.3.Caracterele juridice ale societăţii cooperative.
Societatea cooperativă reglementată de Legea nr. 1/2005 are următoarele caractere
juridice:
-este persoană juridică înfiinţată prin asocierea a cel puţin cinci persoane fizice şi (sau)
juridice ;
- materializată în actul constitutiv;
-capitalul social al societăţii are o limită minimă de 500 lei şi este structurat în fracţiuni
denumite păţi sociale egale cu valoare minimă de 10 lei;
- obiectul de activitate al societăţii constă în efectuarea de operaţiuni economice (fapte de
comerţ) permise de lege şi supuse regimului de autorizare prevăzut de legislaţia specifică; -
scopul urmărit de către membrii societăţii cooperative este promovarea intereselor economice,
sociale şi culturale;
- garantarea obligaţiilor sociale este asigurată în principal cu patrimoniul social şi în
subsidiar cu răspunderea în limitele aportului subscris de către fiecare membru cooperator.
5.4.Calitatea de persoană juridică.
Calitatea de persoană juridică a societăţii cooperative este consacrată prin lege şi se
dobândeşte la data înmatriculării sale în registrul comerţului (art. 14(9) şi art. 17 din Legea nr.
1/2005).
Societatea cooperativă întruneşte cerinţele pentru a fi persoană juridică, deoarece
constituirea sa trebuie să fie dominată de:
a) existenţa patrimoniului propriu;
b) existenţa organizării de sine stătătoare;
c) existenţa scopului propriu.
5.5. Conditii generale privind modul de constituire al societatilor cooperative.
Formele societăţii cooperative.
Societatea cooperativă se poate constitui în următoarele forme:
a) societate cooperativă de gradul 1;
b) societate cooperativă de gradul 2.
Societăţile cooperative de gradul 1 se pot constitui în una dintre următoarele forme:
- societăţi cooperative meşteşugăreşti - asociaţii de persoane fizice care desfăşoară în
comun activităţi de producţie, de comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări şi prestări
de servicii, care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti ale
membrilor lor cooperatori;
121
 - societăţi cooperative de consum - asociaţii de persoane fizice care desfăşoară în comun
activităţi de aprovizionare a membrilor cooperatori şi a terţilor cu produse pe care le cumpără
sau le produc şi activităţi de prestări de servicii către membrii lor cooperatori şi către terţi;
- societăţi cooperative de valorificare - asociaţii de persoane fizice care se constituie în
scopul de a valorifica produsele proprii sau achiziţionate prin distribuţie directă sau prin
prelucrare şi distribuţie directă;
- societăţi cooperative agricole - asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul
de a exploata în comun suprafeţele agricole deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în
comun lucrări de îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi instalaţii şi de a
valorifica produsele agricole;
- societăţi cooperative de locuinţe - asociaţii de persoane fizice care se constituie cu
scopul de a construi, cumpăra, conserva, renova şi administra locuinţe pentru membrii lor
cooperatori;
- societăţi cooperative pescăreşti - asociaţii de persoane fizice care se constituie cu
scopul de a înfiinţa ferme piscicole şi de acvacultură, de a produce, repara, întreţine şi cumpăra
echipamente, utilaje, instalaţii, ambarcaţiuni de pescuit, precum şi de a pescui, prelucra şi
distribui produse piscicole;
- societăţi cooperative de transporturi - asociaţii de persoane fizice care se constituie cu
scopul de a realiza activităţi de transport şi activităţi conexe acestora, pentru membrii
cooperatori şi pentru terţi, pentru îmbunătăţirea tehnică şi economică a activităţilor de transport
desfăşurate de membrii cooperatori;
- societăţi cooperative forestiere - asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul
de a amenaja, exploata, regenera şi proteja fondul forestier deţinut de membrii cooperatori,
ţinând seama de condiţiile impuse de regimul silvic;
- societăţi cooperative de alte forme, care se vor constitui cu respectarea dispoziţiilor
legale.
Societate cooperativă de gradul 2 - persoană juridică constituită din societăţi cooperative
de gradul 1, în majoritate, şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală
sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea. Participarea cumulată a
societăţilor cooperative de gradul 1 la constituirea capitalului social al societăţii cooperative de
gradul 2 nu poate fi mai mică de 67% .
Constituirea societatilor cooperative.
(1)Societatea cooperativă se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi
încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.
(2) Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de către toţi
membrii fondatori.
(3) Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise
ca aport la capitalul social se află un imobil sau un teren.
(4) Oricare dintre membrii fondatori, administratori sau persoanele împuternicite de
aceştia va solicita, în termen de 15 zile de la data semnării actului constitutiv, înmatricularea
societăţii cooperative în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul
societatea cooperativă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea obţinerii
certificatului unic de înregistrare, prin rezolutia directorului registrului comertului sau
persoanei desemnate de acesta.
(5) În cazul în care există aporturi în natură, directorul si sau persoana desemnata din
cadrul registrului comertului,poate numi, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în schimb, precum şi alte elemente

122
indicate de directorul registrului comertului. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în
considerare valoarea din factură.
(6) Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi va putea
fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cererea şi pe cheltuiala
acestora li se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.
(7) Nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au constituit
aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele
decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori ori de la cei care au
constituit aporturi în natură.
(8) După verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin prezenta lege, directorul si/sau
persoana desemnata din cadrul registrului comertului, va dispune, prin rezolutie,
înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial
al României, Partea a VII-a, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind
simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice,
asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul
comerţului.
Nu pot fi membri fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au
fost condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiunile de corupţie, spălare
de bani, evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune,
delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru infracţiunile
prevăzute de prezenta lege.
Actul constitutiv al unei societăţi cooperative trebuie să cuprindă cel puţin următoarele
prevederi:
a) numele, prenumele, codul numeric personal, locul, data naşterii, domiciliul, cetăţenia
membrului cooperator, persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de
înregistrare ale membrului cooperator, persoană juridică;
b) forma şi gradul societăţii cooperative;
c) denumirea societăţii cooperative, însoţită de menţiunea "societate cooperativă" şi,
dacă este cazul, emblema;
d) sediul societăţii cooperative;
e) obiectul de activitate al societăţii cooperative, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
f) capitalul social subscris şi vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui membru
cooperator, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării;
g) numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale
atribuite fiecărui membru cooperator pentru aportul său;
h) durata societăţii cooperative;
i) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de
înregistrare ale administratorilor, persoane juridice;
j) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia cenzorilor;
k) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru cooperator;
l) drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori;
m) modul de convocare a adunării generale a membrilor cooperatori, atribuţiile acesteia
şi condiţiile de valabilitate a hotărârilor sale;
123
 n) sedii secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea cooperativă, sau condiţiile
pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
o) modul de înstrăinare sau transmitere a folosinţei clădirilor ori terenurilor aflate în
patrimoniul societăţii cooperative;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii cooperative şi destinaţia activului net.
Societăţile cooperative sunt obligate să desfăşoare activităţile prevăzute de actul
constitutiv exclusiv cu membrii cooperatori, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
5.6.Societatile cooperative, pot infiinta filiale si sucursale.
Filialele sunt societăţi cooperative cu personalitate juridică şi se înfiinţează în condiţiile
prevăzute de prezenta lege (art.18, alin 1 Legea 1/2005).
Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor cooperative
şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care
vor funcţiona.
Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu
societatea cooperativă fondatoare, ea se va înmatricula la acelaşi oficiu al registrului
comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.
Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de modul în
care este denumit, căruia societatea cooperativă care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii - se menţionează
numai în cadrul înregistrării societăţii cooperative la oficiul registrului comerţului din raza
teritorială în care se află sediul principal.
Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.
Societăţile cooperative nu se pot reorganiza sau transforma în societăţi comerciale
constituite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată,
ori în asociaţii familiale conform prevederilor legislaţiei privind autorizarea persoanelor
fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.
Membrii cooperatori au următoarele drepturi:
a) să participe la adunările generale, să îşi exercite dreptul de vot la adoptarea hotărârilor
şi să propună măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii cooperative;
b) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale societăţii cooperative;
c) să beneficieze de facilităţile şi serviciile oferite de societatea cooperativă;
d) să primească dividende din profitul anual, proporţional cu participarea la capitalul
social;
e) să solicite şi să primească din partea administratorilor informaţii privind activitatea
economico-financiară a societăţii cooperative;
f) să consulte registrul de procese-verbale al adunărilor generale;
g) să solicite convocarea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori,
conform prevederilor actului constitutiv şi ale prezentei legi;
h) să solicite includerea pe ordinea de zi a adunării generale a membrilor cooperatori a
unor noi probleme;
i) să atace în justiţie hotărârile adunării generale a membrilor cooperatori în condiţiile
prevăzute de prezenta lege;
j) să se retragă din societatea cooperativă în condiţiile prevăzute de actul constitutiv şi de
prezenta lege;
k) să exercite orice alte drepturi prevăzute de actul constitutiv al societăţii cooperative şi
de prezenta lege.

Membrii cooperatori au următoarele obligaţii:

a) să verse la termenele stabilite valoarea aportului subscris în societatea cooperativă;
124
 b) să ducă la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ale celorlalte organe de conducere
ale societăţii cooperative;
c) să nu fie în acelaşi timp membri cooperatori în societăţi cooperative concurente şi să
nu exercite acelaşi comerţ sau altul concurent pe cont propriu ori în contul altei persoane;
d) să respecte valorile şi principiile mişcării cooperatiste;
e) să respecte prevederile actului constitutiv al societăţii cooperative.
Între societatea cooperativă şi membrul cooperator pot exista următoarele categorii de
raporturi:
a) patrimoniale, concretizate prin obligaţia membrului cooperator de a depune părţile
sociale şi/sau aporturi în natură;
b) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociaţi la muncă şi capital, în temeiul
contractului individual de muncă sau al convenţiei individuale de muncă, după caz,
încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;
c) comerciale cooperatiste pentru livrările de produse şi prestările de servicii efectuate de
membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de agent economic independent.
Veniturile din activităţile independente se impozitează în baza reglementărilor fiscale
stabilite pentru impozitul pe venit.
Pentru societăţile cooperative, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori se pot
reglementa prin lege specială.
5.7. Organizarea societăţii cooperative
Adunarea generală
Adunarea generală este alcătuită din totalitatea membrilor cooperatori.
Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.
Adunarea generală se convoacă de către consiliul de administraţie sau de administratorul
unic, după caz.
Convocarea se face fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin
semnarea convocatorului de fiecare membru cooperator şi publicarea cu cel puţin 15 zile
înainte de data adunării generale în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în
care se află sediul societăţii cooperative sau din cea mai apropiată localitate.
Termenul de întrunire în nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea
convocării.
Convocarea va cuprinde locul, data şi ora ţinerii adunării generale, precum şi ordinea de
zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv,
convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
Consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, este obligat să convoace
adunarea generală la cererea a cel puţin unei zecimi din numărul total al membrilor
cooperatori, a cenzorilor sau în situaţia în care constată că, în urma unor pierderi, activul net,
determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii cooperative, reprezintă mai
puţin de jumătate din valoarea capitalului social ori că numărul membrilor cooperatori s-a
redus sub minimul legal.
Adunarea generală va avea loc în termen de 30 de zile de la cerere sau de la data
constatării pierderilor ori a reducerii numărului membrilor cooperatori sub minimul legal.
În situaţia în care consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, nu
convoacă adunarea generală, la sesizarea oricăruia dintre membrii cooperatori care au cerut
convocarea, instanţa competentă în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea cooperativă,
cu citarea părţilor, va putea ordona convocarea, desemnând dintre membrii cooperatori
persoana care o va prezida.
În societatea cooperativă de gradul 1 fiecare membru cooperator are dreptul la un singur
vot, oricare ar fi numărul părţilor sociale pe care le deţine.
125
 În societăţile cooperative de gradul 2 fiecare membru cooperator are dreptul la un singur
vot, oricare ar fi numărul părţilor sociale pe care le deţine, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede ca fiecare membru cooperator să aibă dreptul la vot multiplu limitat, proporţional cu
participarea sa la capitalul social al societăţii cooperative.
Un membru cooperator poate fi reprezentat în adunările generale numai prin alt membru
cooperator, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
La societăţile cooperative care au mai mult de 200 de membri cooperatori, prin actul
constitutiv se poate stabili ca membrii cooperatori să fie reprezentaţi în adunarea generală, pe
bază de normă de reprezentare, de către alţi membri cooperatori mandataţi în acest sens.
Mandatul nu este transmisibil.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 4 luni de
la încheierea exerciţiului financiar.
Adunarea generală ordinară are următoarele competenţe:
a) să dezbată, să aprobe sau să modifice situaţia financiară anuală, după ascultarea
raportului administratorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari, după caz, şi să fixeze
valoarea dividendelor;
b) să aleagă preşedintele societăţii cooperative;
c) să aleagă administratorii şi cenzorii;
d) să stabilească remuneraţia cuvenită administratorilor şi cenzorilor pentru exerciţiul în
curs;
e) să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;
f) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate,
pentru exerciţiul financiar următor;
g) să hotărască încredinţarea conducerii societăţii cooperative unui director executiv şi să
stabilească criteriile de performanţă pentru contractul de administrare;
h) să aprobe înscrierea unor noi membri cooperatori;
i) să aprobe excluderea membrilor cooperatori;
j) să aprobe constituirea şi utilizarea rezervei statutare sau contractuale, precum şi a altor
rezerve.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar să se ia o
hotărâre privind:
a) majorarea valorii nominale a părţilor sociale;
b) schimbarea formei societăţii cooperative;
c) schimbarea sediului societăţii cooperative;
d) majorarea capitalului social;
e) reducerea capitalului social;
f) fuziunea cu alte societăţi cooperative sau divizarea societăţii cooperative;
g) înfiinţarea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii cooperative;
h) ipotecarea, gajarea, după caz, transmiterea în folosinţă sau înstrăinarea imobilizărilor
corporale aparţinând societăţii cooperative;
i) dizolvarea anticipată a societăţii cooperative;
j) încheierea de contracte de asociere între societatea cooperativă şi alte persoane juridice
ori persoane fizice sau participarea societăţii cooperative la capitalul social al altor persoane
juridice;
k) emisiunea de obligaţiuni cooperatiste;
l) aprobarea înscrierii unor noi membri cooperatori;
m) orice altă modificare a actului constitutiv sau a oricărei hotărâri pentru care este
cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel.
126
 Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale se depun în termen de 15 zile de
la data adoptării, la oficiul registrului comerţului pentru a fi menţionate în registrul comerţului
şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a. În cazul în care aceste hotărâri
implică modificarea actului constitutiv, se poate publica numai actul adiţional cuprinzând
textul integral al clauzelor modificate.
5.8. Administrarea societatilor cooperatiste
Administrarea şi gestionarea societăţii cooperative sunt asigurate de către administratorul
unic sau consiliul de administraţie, alcătuit dintr-un număr impar de membri, aleşi prin vot
secret pe o perioadă de 4 ani, stabiliţi prin actul constitutiv, în funcţie de complexitatea
activităţii societăţii cooperative şi de numărul de membri cooperatori.
Preşedintele societăţii cooperative este de drept preşedintele consiliului de administraţie
sau administratorul unic, după caz.
Preşedintele societăţii cooperative asigură conducerea activităţii curente a societăţii
cooperative, îndeplinirea hotărârilor adunării generale şi a deciziilor consiliului de
administraţie.
Preşedintele societăţii cooperative este ales dintre acei membri cooperatori care au calităţi
manageriale şi experienţă în domeniu.
Preşedintele societăţii cooperative reprezintă societatea cooperativă în relaţiile cu terţii, în
limita atribuţiilor stabilite prin contractul de administrare şi prin actul constitutiv.
Adunarea generală a membrilor cooperatori ai societăţii cooperative alege 3 cenzori şi tot
atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile
numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
În cazul în care societatea cooperativă are până la 50 de membri cooperatori, adunarea
generală alege cel putin un cenzor şi un cenzor supleant.
Cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală pentru un mandat de 3 exerciţii financiare.
În condiţiile legii, cel puţin un cenzor trebuie să fie expert contabil sau contabil autorizat.
Mandatul cenzorilor intră în vigoare de la alegerea lor de către adunarea generală. Aceştia
vor continua să îşi îndeplinească mandatul până în momentul în care vor fi aleşi noii cenzori,
chiar dacă s-a încheiat perioada pentru care au fost aleşi.
5.9.Registrele societăţii cooperative şi situaţia financiară anuală
În afară de evidenţele prevăzute de lege, societatea cooperativă trebuie să întocmească şi
să păstreze:
a) registrul membrilor cooperatori;
b) registrul şedinţelor adunării generale a membrilor cooperatori;
c) registrul şedinţelor consiliului de administraţie;
d) registrul constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor;
e) registrul de aporturi în natură la capitalul social al societăţii cooperative;
f) registrul părţilor sociale;
g) registrul obligaţiunilor cooperatiste.
Registrele trebuie numerotate, sigilate şi semnate de preşedintele societăţii cooperative.
Registrul membrilor cooperatori, registrul părţilor sociale şi registrul obligaţiunilor
cooperatiste se pot ţine manual sau în sistem computerizat.
Consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, trebuie să prezinte
cenzorilor, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia
financiară pe anul precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele justificative.
Situaţia financiară anuală împreună cu raportul administratorilor, cenzorilor sau
auditorilor, după caz, inclusiv cu privire la modul de realizare a indicatorilor şi criteriilor de
performanţă din contractul de administrare, vor rămâne depuse la sediul societăţii cooperative
şi la cel al sucursalelor în cele 15 zile care precedă întrunirea adunării generale, pentru a fi
consultate de către membrii cooperatori.
127
 Membrii cooperatori vor putea cere, pe cheltuiala societăţii cooperative, copii de pe
situaţia financiară anuală şi de pe raportul consiliului de administraţie şi al cenzorilor către
adunarea generală.
5.10.Societatea cooperativă se dizolvă prin:
a) împlinirea termenului pentru care a fost constituită, dacă nu s-a hotărât continuarea
activităţii de către adunarea generală;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia;
c) hotărârea adunării generale;
d) falimentul societăţii cooperative;
e) scăderea numărului membrilor cooperatori sub minimul legal;
f) reducerea capitalului social sub minimul legal;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii cooperative.
În situaţia în care o societate cooperativă, la sfârşitul unui exerciţiu financiar, a înregistrat
pierderi neimputabile care depăşesc capitalul social şi rezervele prevăzute de prezenta lege şi
de actul constitutiv şi dacă adunarea generală nu a hotărât reîntregirea capitalului social prin
noi aporturi, societatea cooperativă respectivă se dizolvă.
Pierderile imputabile se constată de cenzori, se aduc la cunoştinţă membrilor cooperatori
şi se recuperează, conform legii, de la persoanele care se fac vinovate de producerea
prejudiciului.
Dizolvarea societăţii cooperative se comunică în termen de 15 zile de către consiliul de
administraţie sau de administratorul unic, după caz, oficiului registrului comerţului, în vederea
menţionării în registrul comerţului şi publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-
a.
Dizolvarea societăţii cooperative are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
Dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii
cooperative sau în alte cazuri prevăzute de lege.

128
 CAPITOLUL VI

6. CONTRACTUL DE SOCIETATE

6.1.Precizări prealabile. La baza societăţii comerciale stă indiferent de forma juridică a

acesteia, contractul de societate şi/sau statutul. Astfel, art.5 din Legea nr. 31/1990 - legea
societatilor comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede că societatea în
nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea
pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constiuie prin contract de
societate şi statut Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic ,denumit
act constitutiv. Denumirea act constitutiv ,potrivit Legii nr. 31/1990 desemnează atât înscrisul
unic, cât şi contractul de societate şi/ sau statutul societăţii .
Pentru că, Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale apelăm la
dispoziţiile Codului civil, care reglementează contractul de societate , adică societatea civilă . 34
Definiţie. Cod civil dispune astfel : ,, Societatea este un contract prin care două sau mai
multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea
deriva ,,35 În continuare acelasi Cod civil reglementează obiectul contractului de societate,
referire care întregeşte definiţia de mai sus. Astfel ,, orice societate trebuie să aibă ca obiect
un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor. Fiecare membru al societăţii
trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri , sau industria sa’’.
Potrivit dispoziţiilor legale in vigoare, literatura de specialitate a definit societatea ca
fiind un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane(numite în continuare în
mod ,,generic’’ asociaţi indiferent de forma juridică a societăţii) se înţeleg să pună în comun
anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi
împărţirii beneficiilor care vor rezulta 36. Din această definiţie rezultă că societatea presupune
existenţa unor elemente de care depinde validitatea contractului şi delimitatrea lui de alte
contracte : aportul (valoarea patrimonială pe care asociaţii o pun în comun ), obiectul societăţii
( activitatea comună la care se obligă asociaţii şi care constituie) realizarea şi împărţirea
beneficiilor la care participă toţi asociaţii .
Caracterele juridice ale contractului de societate sunt următoarele :
- caracterul plurilateral ,la încheierea contractului participă două sau mai multe persoane
;
- caracterul oneros , presupune urmărirea de către fiecare asociat a unui folos patrimonial
;
- caracterul comutativ ,asociaţii cunosc din momentul încheierii contractului întinderea
obligaţiilor lor
- caracterul consensual , simplu accord de voinţă al părţilor este sufficient pentru
valabilitatea contractului ,iar forma scrisă este cerută numai pentru probă ( ad probationem ).
Societatea civilă şi societatea comercială. Deoarece societatea civilă şi societatea
comercială sunt două forme ale societăţii, între ele există şi asemănări şi deosebiri .
Asemănări.
- Ambele societăţi reprezintă o grupare de persoane şi de bunuri cu scop patrimonial
(economic sau lucrativ ).Din acest motiv, Cod civil priveşte atât societatea civilă cât şi
societatea comercială .
34
A se vedea ,I.N.Finţescu ,op.cit..vol.I,p.178 ; şi St.Cărpenaru ,op.cit.p.143.
35
Noţiunnea de societate provine din latinescul societas care înseamnă întovărăşire ,asociaţie ,comunitate ,unire ; a se
vedea St. Cărpenaru ,op. cit.p.143 .
36
A se vedea ,Francisc Deak ,Tratat de drept civil ,Contracte speciale ,Ed.Universul juridic , Ed.a III-
a ,Bucureşti ,2001 ,p.417.
129
 - Ambele societăţi iau naştere prin contract de societate ,ale cărui elemente de care
depinde valabilitatea acestuia referitoare la aport ,la obiectul de activitate ,la obţinerea şi
împărţirea beneficiilor se regăsesc atât în contractul de societate civilă cât şi în contractul de
societate comercială 37.
- Ambele societăţi urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor ,au de ci scop
patrimonial (pecuniar).
- Ambele societăţi se deosebesc de asociaţii ,ale căror membri urmăresc un scop ideal ,
moral , nepatrimonial .
Deosebiri .
- Prima deosebire se referă la obiectul de activitate pe care-l realizează societatea.
Obiectul de activitate al societăţii comerciale este comercial fiind format din acte/fapte de
comerţ .Din acest motiv în doctrina juridică s-a precizat că obiectul de activitate comercial dă
comercialitate societăţii comerciale. Societatea civilă are obiect de activitatea civila cu
excluderea actelor/faptelor de comerţ.
O altă deosebire are în vedere faptul că societatea comercială are personalitate juridică 38
în timp ce societatea civilă rămâne un simplu contract, nu devine subiect de drept.
Deosebiri există şi în privinţa constituirii şi funcţionării celor două forme de societăţi. În
timp ce Legea 31/1990 în art.2 stabileşte pentru societatea comercială anumite forme juridice :
societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe acţiuni,
societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată societatea civilă nu depăşeşte cadrul
contractual.
În plus faţă de societatea civilă, societatea comercială, are şi anumite obligaţii
profesionale care revin numai comercianţilor : - obligaţia de a se înmatricula în registrul
comerţului ; -de a ţine registre de contabilitate ; - de a desfăşura activitatea comercială în
limitele concurenţei licite ,etc.
Definiţia societăţii comerciale. Societatea comercială este o grupare de persoane
constituită pe baza unui contract de societate, care se bucură de personalitate juridică 39, în care
asociaţii pun în comun anumite bunuri, pentru exercitatea unor fapte de comerţ, în scopul
realizării şi împărţirii profitului care rezultă.
6.2. Condiţiile de fond ale contractului de societate
Contractul de societate face parte din categoria faptelor de comerţ obiective conexe 40.
În primul rând, contractul de societate trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale, de
valabilitate, ale oricărei convenţii, condiţii impuse de dispoziţiile Codului civil :
consimţământul valabil al părţilor care se obligă , capacitatea de a contracta , un obiect
determinat şi o cauză licită
În al doilea rând ,contractul de societate trebuie cuprindă elementele care îl
particularizează faţă de celelalte contracte : aportul asociaţilor , intenţia asociaţilor de a
colabora în desfăşurarea unei activităţi comune ( affectio societatis) şi realizarea şi împărţirea
beneficiilor .
Consimtamintul partilor.
Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voinţă a părţilor în acest
sens . Părţile contractului de societate sunt asociaţii, în societăţile de persoane sau acţionarii
41

în societăţile de capitaluri. Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor trebuie : să fie
declarată , să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie alterată de vicii de
37
Pentru societăţile comerciale ,Legea 161/2003 a înlocuit noţiunea de beneficiu cu cea de profit , a se vedea St. Cărpenaru
,op. cit. p. 145.
38
În acest sens art.1 din Legea 31/1990 prevede că ,,societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice
române ,, .
39
Are un patrimoniu propriu distinct de patrimoniul asociaţilor ,un scop bine determinat şi o organizare proprie
40
7,Contractul de societate , în Revista Dreptul nr.5-6/ 1994 ,pag..39/41 ; St.Cărpenaru ,op.cit. p.168
41
D.Ciobanu ,Inadmisibilitatea obligării prin ordonanţă preşedenţială a unei persoane fizice sau juridice de a se asocia cu
alte persoane fizice sau juridice ,în ,,Dreptul “ nr.2/1992,p.40 .
130
consimtamint. În cazul contractului de societate, consimţământul părţilor are o particularitate
ce constă în intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială numită şi affectio
societatis.
Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia ) şi persoanele care au rol
determinant în constituirea societăţii au calitatea de fondatori Părţile contractului de societate
pot fi persoane fizice, persoane juridice române sau străine, comercianţi sau necomercianţi.
De asemenea, persoana fizică - asociat poate avea în aceeaşi societate şi calitatea de
salariat42.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să nu fie alterat de următoarele vicii de
consimţîmânt : eroare , dol, sau violenţă .
Eroarea reprezintă falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic. Dacă falsa
reprezentare a realităţii cade asupra persoanei asociatului în cazul unei societăţi de persone
contractul este lovit de nulitate, pentru că la constituirea unei astfel de societăţi se au în vedere
calităţile personale ale asociaţilor . În cazul societăţilor de capitaluri ,acest tip de eroare –
asupra persoanei – nu are relevanţă pentru încheierea contractului, deoarece societatea se
constituie în considerarea capitalului şi nu a asociaţilor .
Dolul reprezintă inducerea în eroare a unei persoane pentru a o determina să încheie un
act juridic. În cazul contractului de societate, dolul viciază consimţământu unui asociat numai
dacă provine de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea
colectivă şi are o anumită gravitate43, de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina
subscrierea acţiunilor unei societăţi 44.
Violenţa este un viciu care nu se întâlneşte în practica constituirii unei societăţi
comerciale. În cazul ivirii unei asemenea situaţii, se vor aplica principiile dreptului comun.
Capacitatea partilor :
Pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea
cerută de lege pentru încheierea actelor juridice, în condiţiile dreptului comun, adică trebuie să
aibă capacitatea deplină de exerciţiu45.
Această opinie are ca temei legal art. 66 alin 2 din Legea 31/1990 care prevede că nu pot
fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile .
Obiectul contractului:
Obiectul contractului în sensul dreptului comun (Cod civil) este “acela la care părţile se
obligă “. În materia societăţilor comerciale noţiunea de obiect al contractului de societate este
reprezentată de activitatea societăţii desfăşurată prin intermediul faptelor de comerţ. Mai mult
asociaţii, potrivit art.7 şi 8 din Legea 31/1990 trebuie să prevadă în contractul de societate
“obiectul de activitate al societăţii , cu precizarea domeniului şi a activităţii principale”.
Obiectul societăţii poate consta în producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea
de lucrări ori prestarea de servicii.
Cauza contractului :
În privinţa cauzei contractului nu există un punct de vedere unitar . Astfel, după unii
autori cauza contractului se confundă cu obiectul acestuia, după alţi autori sunt elemente de
fond distincte. Opinia pe care o împărtăşim este aceea potrivit căreia “acest element psihologic
care determină consimţământul şi explică motivul încheierii actului juridic 46 este “participarea
fiecărui asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun,adică împărţirea
beneficiilor “47. Cauza contractului, potrivit Codului civil, trebuie să fie licită şi morală, adică
să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri .
42
În privinţa societăţii comerciale între soţi ,a se vedea ,St.Cărpenaru ,op.cit.p.170.
43
O.Căpăţână ,Societăţile comerciale ,Ed.Lumina Lex,Bucureşti,1996,p.164.
44
St.Cărpenaru ,op.cit.p.174.
45
O.Căpăţână ,Societăţile comerciale , op.cit.p.163 ;.
46
St.Cărpenaru ,op.cit.p.173.
47
St.Cărpenaru ,op.cit.p.173 ;O .Căpăţână ,Societăţile comerciale ,op.cit p.172 .
131
 Nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de societate atrage după sine nulitatea
acestuia
6.3.Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de societate
1. Aportul asociaţilor. În sens juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă
fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială 48. Operaţiunea
este analizată în doctrină ca fiind un contract încheiat între asociaţi şi viitoarea societate
comercială, numită şi contract de aport.49
În sens etimologic , aportul înseamnă chiar bunul adus în societate de către asociat .
Potrivit Codului civil “fiecare asociat trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau
industria sa “. Aportul poate avea deci ca obiect orice bun cu valoare economică 50:în numerar,
în natură şi în industrie(în muncă) .
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani .Potrivit art.16 alin.1 din Legea
31/1990, republicată aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de
societate. Aportul asociatului la capitalul social nu este purtător de dobândă (art.68 din Legea
31/1990 republicată ).
Aportul în natură are ca obiect :-bunuri imobile (prin natură :terenuri clădiri; prin
destinaţie :instalaţii ,utilaje ,etc. ),- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri,
etc),- bunuri mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ sau anumite elemente din fondul de
comerţ care se pot transmite –vinde –separat de acesta :- emblema, brevete de invenţie).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aporturile se
realizează din momentul transferării drepturilor corespunzătoare ( obligaţie de a da) şi al
predării efective a bunului către societate (obligaţie de a face) potrivit Legii 31/1990, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate asupra bunului cât şi dreptul
de folosinţă asupra acestuia. Potrivit art.65 din Legea 31/1990, bunul devine proprietatea
societăţii “din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului “.Bunul ce face obiectul
aportului trebuie evaluat în bani, în vederea stabilirii părţilor de înteres a părţilor sociale sau
acţiunilor cuvenite asociatului în scimbul aportului 51.
Legea 31/1990 prevede că, această evaluare se face fie de către asociaţi pe cale
convenţională, fie de către experţi. Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experţi dacă52:
- este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic asociat ;
- în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscrpţie publică şi subscriitoriinu
sunt de acord cu evaluările făcute de către membrii fondatori , sau în cazul majorării
capitalului social prin aport în natură ;
- ori de câte ori instanţa de judecată dispune efectuarea unei expertise de evaluare a
aportului în natură.Instanţa de judecată dispune efectuarea unei expertise în cazul societăţii pe
acţiuni dacă există aporturi în natură ,avantaje rezervate fondatorilor ,operaţiuni înheiate de
fondatori în contul societăţii ce se constituie .
În privinţa aportului în creanţe acesta se consideră liberat numai după ce societatea a
obţinut plata unei sume de bani care face obiectul creanţei. Legea interzice creanţele ca aport
în societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică,în societatea în comandită pe
acţiuni şi în societatea cu răspundere limitată. Sunt admise numai în societăţile în nume
colectiv şi în societăţile în comandită simplă. Rezută că aceste aporturi sunt premise numai
asociaţilor cu răspundere nelimitată, deci şi comanditaţilor din ambele societăţi în comandită,

48
St.Cărpenaru ,op.cit.p.151.
49
;Smaranda Angheni ,Magda Volonciu,Camelia Stoica op.cit.p110-111
50
.A se vedea C.S.J.,secţ.com.,dec.nr.117/1992,în Dreptul nr.5-6/1993 p.138;
C.S.J.,secţ.com.,dec.nr.128/1993,înDreptul ,nr.8/1994,p.94.
51
St.Cărpenaru .op.cit.p.152.
52
Smaranda Angheni ,Magda Volonciu,Camelia Stoica op.cit.p.111.

132
inclusiv în societăţile pe acţiuni şi în cmandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie
simulatană .
Raporturile dintre asociat în calitate de cedent şi societatea comercială în calitate de
cesionar sunt cârmuite de regulile cesiunii de creanţă din dreptul comun ( C.civil). Spre
deosebire însă de dreptul comun, asociatul cedent răspunde de solvabilitatea debitorului
potrivit art.84 din Legea 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare.
Aportul în industrie are ca obiect munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze pentru societate potrivit competenţei şi calificării profesionale 53.
Aportul în muncă este permis, potrivit art.16 din Legea 31/1990, numai asociaţilor în
societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi în societatea în comandită. Aporturile în
muncă au următoarele caracteristici :
- nu este cuprins în capitalul social, neconstituind prin urmare un element al gajului
general al creditorilor societăţii ;
- dă dreptul asociatului să partcipe la împărţirea beneficiilor şi a activului social , şi îl
obligă să participe la pierderi ;
- trebuie evaluat şi precizat în actul constitutiv.
Constituirea şi executarea aportului.
Asumarea obligaţiei de aport se numeşte subscriere la capitalul societăţii54 Acest
angajament se naşte prin semnarea contractului de societate – în cazul societăţii în nume
colectiv, a societăţii în comandită simplă, a societăţii cu răspundere limitată şi a societăţilor pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană –sau prin
partciparea la subscripţia publică – în cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni
care se constituie prin subscripţie publică .
‘’Actul juridic al subscrierii de către asociat este un act de dispoziţie, cu efecte asupra
transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului de la asociat la societatea comercială
respectivă”55. Capitalul subscris reprezintă totalitatea aporturilor cu care asociaţii se obligă să
contribuie la formarea capitalului social al unei societăţi comerciale 56.Efectuarea aportului
poartă denumirea de vărsare a acestuia . Prin urmare capitalul vărsat reprezintă totalitatea
bunurilor intrate efectiv în patrimoniul societăţii comerciale, consecinţă a subscrierii
asociatului la formarea capitalului social .Executarea acestei subscrieri poartă denumirea de
vărsământ ,corespunzătoare niţiunii de liberare .57
Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite
( potrivit art.65 alin. Legea 31/1990). Iar pentru cazul în care aportul a fost stipulat în numerar
legea prevede că asociatul “ este obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se
facă vărsământul”. Mai mult, potrivit dispozitiilor Legii nr.31/1990, nerespectarea obligaţiei
privind efectuarea aportului poate avea şi consecinţa excluderii asociatului din societate 58.
Capitalul şi patrimoniul societăţii. Aporturile asociaţilor în totalitatea lor fără aportul în
muncă formează capitalul social. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal 59,
reprezentând suma totală a valorii bunurilor cu care asociaţii la o societate comercială
contribuie la constituirea patrimoniului acesteia. Aceste aporturi reprezintă deci elemente ale
patrimoniului societăţii . Capitalul social, ca sumă a acestor aporturi şi patrimonial societăţii,
sunt două concepte srtâns legate între ele care nu trebuie confundate însă. 60 Patrimoniul include
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor societăţii comerciale, fiind alcătuit din activ şi pasiv. În
53
;St.Cărpenaru ,op.cit.p.153.
54
St.Cărpenaru,op.cit.p.153.
55
C.S.J.,secţ.com.,dec.nr.11din 18 ianuarie 1994,în Buletinul Jurisprudenţei C.S.J.pe anul 1994,p.209 şi în revista
Dreptul ,nr.12/1994,76.
56
O.Căpăţână,Societăţi comerciale ,op.cit.p.183.
57
Idem, p.184.
58
C.S.J.,secţ.com.,dec.nr.76/1995,în ,,Dreptul ,, nr.12/1995,p.91.
59
I.L.Georgescu ,op.cit.,vol.II ,p.634 ;O.Căpăţână ,op.cit.p.181.
60
St.Cărpenaru,op.cit.p.155.
133
timp ce capitalul social reprezintă o valoare constantă pe întrega durată a existenţei societăţii,
putând fi majorat numai în condiţii prevăzute de lege prin modificarea actului constitutive.
Patrimoniul se măreşte şi se micşorează în funcţie de operaţiunile curente de înregistrarea
profitului sau pierderilor înregistrate în activitatea societăţii Capitalul este o parte a
patrimoniului societăţii comerciale .
Capitalul social are dublă semnificaţie : contabilă şi juridică .
Din punct de vedere contabil reprezintă o cifră convenită de asociaţi. Ca valoare a
totalităţii aporturilor, capitalul este evidenţiat la pasiv în bilanţul societăţii, pentru că la
dizolvarea acesteia aporturile trebuie restituite asociaţilor. De asemenea, nu trebuie confundat
capitalul cu activul patrimonial, pentru că în timp ce capitalul figurează la pasiv după cum am
arătat, bunurile şi aporturile în numerar figurează la activ.
Din punct de vedere juridic, capitalul social constituie gajul general al creditorilor
societăţii, mai précis limita urmăririi de către creditorii societăţii, deoarece aceştia au luat
cunoştinţă de capitalul social prin publicitatea contractului de societate.
Intenţia asociaţilor de a colabora pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale este al
doilea element esenţial al contractului de societate îl reprezintă intenţia asociaţilor de a
colabora în constituirea unei societăţi comerciale pe cale de aporturi şi în desfăşurarea
activităţii comerciale. Acest element psihologic, intenţional, îl întâlnim în literature juridică
sub denumirea de affectio societatis. Această voinţă de a colabora nu se pune binenţeles în
cazul societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat. S-ar putea vorbi binenţeles, în privinţa
acestei societăţi, doar de intenţia de a constitui o societate pe calea aporturilor individuale ale
unei singure personaeîn vederea desfăşurării unei activităţi comerciale ,în nici un caz de
colaborare.
Referitor la celelalte societăţi, cu doi sau mai mulţi asociaţi, indiferent de forma juridică,
affectio societatis presupune intenţia de colaborare voluntară a acestora de a lucra în comun,
suportând tote riscurile activităţii comerciale61. Colaborarea asociaţilor presupune egalitate
juridică între aceştia şi în consecinţă lipsa oricăror raporturi de subordonare 62. Elementul
psihologic affectio societatis constituie un criteriu de distincţie între societatea comercială şi
anumite grupuri economice sau contracte 63.
3. Realizarea şi împărţirea profitului. Scopul constituirii oricărei societăţi comerciale este
acela de a realiza profit din activitatea comercială pe care o desfăşoară şi de a fi împărţi între
asociaţi.
Potrivit art.67 din Legea 31/1990, cota-parte din profit ce se plăteşte fiecăruia dintre
asociaţi poartă denumirea de dividende 64. Dacă societatea nu înregistrează profit ci pierderi,
asociaţii trebuie trebuie să le suporte, datorită elementului psihologic – affectio societatis care-i
uneşte .
Noţiunea de profit. Stricto-sensu profitul înseamnă un câştig evaluabil în bani rezultat din
orice activitate economică, care măreşte patrimoniul asociaţilor. În sens larg, profitul
reprezintă nu numai câştigul evaluabil în bani ,ci şi ,,serviciile sau bunurile procurate, în
condiţii mai avantajoase decît acelea care s-ar obţine individual ,, 65. Noţiunea de profit a
evoluat în sensul lărgirii conţinutului ei . Astfel profitul înseamnă evitarea unei pierderi sau
realizarea unei economii obţinute, spre exemplu, prin intermediul societăţilor de asigurări
mutuale. Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie real ,potrivit art.67 alin.3 din Legea 31/1990 , adică să se fi înregistrat un

61
Trib.Ilfov .dec.din 5 dec .1924,în ,,Dreptul,, 1925,p.13.
62
St.Cărpenaru ,op.cit.p.158.
63
Revista Dreptul nr.8/1992,p.11-13.
64
Potrivit O.G. 26/1995 privind impozitul pe dividende ,dividendul include orice distribuire în bani sau în natură în
favoarea asociaţilor , din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi (Monitorul
Oficial.nr.201 1995).
65
St.Cărpenaru ,op.cit.p.159.
134
excedent faţă de capitalul social ,pentru că nu pot fi distribuite dividende din capitalul social ;
- să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după întregirea capitalului social, când
activul patrimoniului s-a micşorat în cursul exerciţiului financiar. Astfel că , dacă se constată o
micşorare a activului net capitalul social va trebui reîntregit sau redus mai înainte de a se putea
face vreo repartizare sau distribuire de profit potrivit art.69 din Legea 31/1990 .
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale nu există profit nu pot fi distribuite dividende
asociaţilor . În caz contrar, dividendele sunt fictive , iar ceea ce se distribuie reprezintă o parte
din capitalul social ,cu prejudicierea drepturilor creditorilor 66. Dividendele fictive repartizate
astfel trebuie restituite societăţii, dacă societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut
neregularitatea distribuirii sau trebuiau să o cunoască, iar dreptul la acţiune în restituirea
acestora se prescrie în termende 3 ani de la data distribuirii lor (art.67 din Legea 31/1990.)
Împărţirea profitului. Actul constitutiv trebuie să prevadă ,,partea fiecărui asociat la
profit şi pierderi,,(art.7 din L. 31/1990) sau ,, modul de distribuire a profitului şi de suportare a
pierderilor ,, (art.8 din L. 31/1990),ceea ce înseamnă că asociaţii sunt liberi să decidă în
privinţa împărţirii profitului . Dacă asociaţii nu prevăd însă modul de împărţire a profitului şi
de suportare a pierderilor ,art.67 din Legea 31/1990 le suplineşte voinţa prin
dispoziţia ,,dividendele se vor plăti asociaţilor în proporţie cu cota de participare la capitalul
social vărsat ,dacă prin actul constitutive nu s-a prevăzut altfel,,. Deci fiecare asociat va avea
obţine foloase şi va suporta pierderi , în funcţie de contribuţia sa la constituirea societăţii .
În privinţa aportului în muncă (în industrie ) în lipsa unei evaluări a acestuia , asociatul va
avea dreptul la o cotă din profit şi pierderi, egală cu cea a asociatului care adus în societate cota
cea mai mică de capital (Cod.civil ) .
În sfârşit ,reamintim că sunt interzise clauzele leonine ,acele înţelegeri care stipulează în
favoarea unui asociat totalitatea câştigurilor ,sau prin care s-a convenit ca unul sau mai mulţi
asociaţi să fie scutiţi să participe la pierderi. Cod civil prevede că este nul contractul care
stipulează o astfel de clauză .
Plata dividendelor. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea asociaţilor
sau, după caz, stabilite prin legile speciale ,dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării
situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat .Întrucât dreptul la dividende
se întemeiază pe actul constitutive obligaţia societăţii privind plata devidendelor este o
obligaţie comercială În consecinţă dobânda legală aplicabilă societăţii comerciale care nu a
plătit dividendele la termen este dobânda legală privind obligaţiile comerciale .
Acţiunea privind plata dividendelor se prescrie în termen de 3 ani , care începe să curgă
de la data scadenţei 67.

6.4.Condiţiile de fomă ale contractului de societate

Actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie în formă scrisă, sub semnătură
privată , se semnează de toţi asociaţii , iar în cazul societăţii pe acţiuni şi societăţii în
comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică de fondatori (potrivit art.5alin.6
din Legea 31/199068 ) .
Actul constitutiv îmbracă formă autentică obligatorie , dacă :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil teren ;
- se consituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă ;
- se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică .
Prin depunerea la oficiul registrului comerţului actul constitutiv dobândeşte dată certă .
6.4 .a. Cuprinsul contractului de societate . Articolele 7 şi 8 din Legea 31/1990 stabilesc
cuprinsul actului constitutiv al societăţilor în nume colectiv , în comandită simplă, şi cu
66
St. Cărpenaru , op cit.p. 159.
67
C.S.J.,secţ. com.,dec. nr.404/2000 ,în ,,Dreptul,, nr. 2/2001,p.217,şi V.Timofte ,În legătură cu prescripţia dreptului la
acţiune pentru plata dividentelor în Revista de drept comercial , nr.10/2001 ,p.209 şi urm.
68
Potrivit celei de-a doua republicări a Legii 31/1990 în Monitorul Oficial,nr.1066 din 17.11.2004.
135
răspundere limitată şi respectiv al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni .Contractul
de societate cuprinde clauze comune tuturor societăţilor comerciale dar şi clauze specifice
acestora , potrivit formei juridice respective .
Clauzele comune privesc identificarea părţilor ,individualizarea viitoarei societăţi,
caracteristicile societăţii,gestiunea acesteia ,drepturile şi obligaţiile asociaţilor ,dizolvarea şi
lihidarea societăţii ,etc.
Clauzele cuprinse în contractul,sunt:
1. Clauze referitoare la identificarea asociaţilor .Contractul de societate trebuie să
prevadă ,potrivit art.7 lit.a şi art.8 lit.a din Legea nr.31/1990:
- numele şi prenumele ,codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia asociaţilor, persoane fizice ;
- denumirea , sediul şi naţionalitatea asociaţilor, persoane juridice ;
- numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare potrivit
legii naţionale ;
La societăţile în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni se va arăta asociaţii
comanditari, asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal, dacă este cazul.
2. Clauze referitoare la identificrea viitoarei societăţi , potrivit art. 7 lit.b şi art 8 lit.b din
Legea nr.31/1990. Aceste clauze privesc forma juridică a viitoarei societăţi ( societate pe
acţiuni , societate în nume colectiv,etc. ) ,denumirea (firma), sediul , şi dacă este cazl ,emblema
.
3.Clauze ce privesc caracteristicile societăţii . Obiectul de activitate al societăţii cu
precizarea domeniului principal, capitalul social subscris şi vărsat reprezintă elemente
caracteristice ale contractului de societate .
- Pentru societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată,
potrivit art.7 lit.c şi d din Legea 31/1990, în contractul de societate se va menţiona aportul
fiecărui asociat în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul de evaluare,
inclusiv data la care se va vărsa integral capitalul social subscris .
- La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a
părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său .
- La constituire, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni ,potrivit art. 8 lit.c şi d
din Legea 31/1990, capitalul social subscris şi vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic
de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel . Restul de capital social va trebui
vărstat în termen de 12 luni de la înmatriculare .
- Tot în cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, actul constitutive trebuie
să precizeze :
- valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate , modul de evaluare şi
numărul acţiunilor acordate pentru acestea ;
- numărul şi valoarea nominală a acţiunilor , cu specificitatea dacă sunt nominative sau la
purtător. În situaţia în care sunt mai multe tipuri de acţiuni ,se vor arăta ,valoarea nominală şi
drepturile conferite fiecărui tip de acţiune .
4.Clauze referitoare la conducerea şi gestiunea societăţii .
Actul constitutiv al societăţilor în nume colectiv ,în comandită simplă şi cu răspundere
limitată ,potrivit art.7 lit.e din Legea nr.31/1990, trebuie să prevadă asociaţii care reprezintă şi
administreză societatea sau administratorii neasociaţi , persoane fizice sau juridice , puterile ce
li s-au conferit şi modul de exercitare a acestor puteri ,împreună sau separat
În privinţa actului constituti al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni potrivit
art.8 lit.g,h.i, din legea nr.31/1990, trebuie să cuprindă :
- numele şi prenumele , locul şi data naşterii , domiciliul şi cetăţenia administratorilor ,
persoane fizice ;
- denumirea , sediul şi naţionalitatea administratorilor , personae juridice ;
136
 - garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună ,puterile ce li se conferă şi
modul cum urmează să exercite aceste puteri , împreună sau separat ;
- drepturile speciale de reprezentare (în relaţiile cu terţii )şi de administrare( gestiune
internă )acordate unora dintre ei ;
Pentru societăţile în comandită pe acţiuni se vor arăta comanditaţii care reprezintă şi
administrează societatea ,cu precizările referitoare la atributele de identificare ale
cenzorilor ,persoane fizice sau juridice : numele şi prenumele ,locul şi data naşterii ,domiciliul
şi cetăţenia ,respectiv denumirea ,sediul şi naţionalitatea cenzorilor.
De asemenea, actul constitutiv al societăţilor pe acţiuni, trebuie să cuprindă, clauze
privind conducerea ,administrarea ,funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către
organele statutare, controlul acestora de către acţionari precum şi documentele la care aceştia
vor putea să aibă acces pentru ase informa şi a-şi exercita controlul .
5.Cauze privind durata societăţii. .Societatea se poate constitui pe durată determinată, în
timp, sau pe durată nedeterminată , iar actul constitutiv trebuie să prevadă acest lucru .
6.Clauze cu privire la modalitatea de participare la profit şi pierderi .concretizate în
drepturi şi obligaţii ale asociaţilor/ acţionarilor . Actul constitutiv al societăţilor în nume
colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată trebuie să precizeze ,,partea fiecărui
asociat la profit şi pierderi ,, potrivit art.7 lit f din legea nr.31/1990 ,iar societăţile pe acţiuni şi
în comandită pe acşiuni ,,modul de distribuire şi de suportare a pierderilor ,, în temeiul art.8
lit.k din legea nr.31/1990.
7.Clauze referitoare la înfiinţarea de sedii secundare .Dispoziţiile art.7 respectiv 8 sunt
identice ,în sensul că ,actul constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de forma juridică,
trebuie să cuprindă menţiuni în legătură cu constituirea de sedii secundare –
sucursale ,agenţii ,reprezentanţe sau alte asemenea entităţi fără personalitate juridică ,atunci
când se înfiinţează odată cu societatea ,sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară ,dacă se
are în vedere pe viitor o atare înfiinţare de către asociaţi.
8.Clauze cu privire la unele drepturi pe care le au acţionarii în societăţile pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni. .Actul constitutiv al acestor tipuri de societăţi trebuie să prevadă
avantajele rezervate fondatorilor şi acţiunile pe care comanditarii au dreptul să le exercite în
societăţile în comandită pe acţini .
9.Actul constitutiv al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni trebuie să prevadă
operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie ,şi pe care aceasta
urmează să le preia ,precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele opraţiuni .
10.Clauze cu privire la dizolvarea şi lichidarea societăţii .
Actul constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de forma juridică a acestora ,trebuie
să prevadă menţiuni referitoare la condiţiile în care societatea îşi încetează activitatea ,prin
dizolvare şi lichidare.

6.5.Statutul societăţii
Noţiune. Statutul societăţilor comerciale este un act de natură consesuală , cu excepţia
statutului care stă la baza societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat .
Statutul, şi contractul de societate pot fi încheiate separat sau pot îmbrăca forma
înscrisului unic . Şi împreună şi separat se numesc acte constitutive. Ambele stau la baza
societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată.
Din dispoziţiile legii nr.31/1990 art.5 ,,când se încheie numai contract de societate sau
numai statut ,,rezultă că societăţile pot opta între a încheia două acte constitutive distincte -
contract de societate şi statut –sau a încheia unul singur ,care să le cuprindă pe amândouă.
Statutul s-a împus societăţilor pe acţiuni ,în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată
datorită complexităţii acestor entităţi juridice ,şi a necesităţii dezvoltării clauzelor contractului
de societate .
137
 Fiind o convenţie între asociaţi, statutul trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate
împuse de Cod civil referitoare la : consimţământ , capacitate , obiect şi cauză .
În privinţa condiţiilor de formă, statutul se încheie sub semnătură privată sau în formă
autentică potrivit condiţiilor cerute de art.5 din Legea 31/1990.
Statutul nu repetă clauzele contractului de societate , el le dezvoltă . În sprijinul acestei
afirmaţii vin dispoziţiile Legii 161/2003, care a adăugat la art.5 al Legii 31/1990 că : ,,în
cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte , acesta din urmă va
cuprinde datele de identificare ale părţilor şi clauze reglementând organizarea ,funcţionarea şi
desfăşurarea activităţii societăţii,, .

6.6.Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale

6.6.a.Precizări prealabile.
Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale sunt următoarele :
a. întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege ;
b. înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii .
În cazul constituirii societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni prin subscripţie
publică aceste formalităţi sunt precedate de anumite operaţiuni speciale69.
6.6.b.Întocmirea actului sau actelor constitutive presupune :
1. redactarea actului sau actelor constitutive şi , eventual
2. autentificarea înscrisurilor actelor respective.
- Redactarea actului constitutiv. Înscrisul este redactat prin grija asociaţilor de catre
persoane abilitate legal, în cazurile în care legea permite ca acesta să se încheie în formă scrisă
sub semnătură privată . Actul întocmit sub semnătură privată trebuie datat şi semnat de toţi
asociaţii , iar în caz de subscripţie publică de fondatori Potrivit art.5 alin.7 din Legea 31/1990
actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului. La
darea de dată certă a actului constitutiv se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului
comerţului privind disponibilitatea firmei, şi declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea
calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată ( art.17 alin 1 din Legea
31 /1990 ).
Persoana care dă data certă va refuza operaţiunile solicitate , dacă din documentaţia
prezentată rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea firmei şi la
declaraţia pe propria răspundere
De obicei pentru redactarea actelor constitutive asociaţii apelează la un avocat, jurist,
notar sau la un serviciu specializat din cadrul oficiului registrului comerţului(biroul unic).
- Autentificarea înscrisurilor actelor constitutive .70
Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil sau un teren ;
- se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă
- societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică ( art.5 alin.6 din Legea 31
/1990) .
Redactarea înscrisului pentru care legea impune forma autentică se face în condiţiile legii
nr. 36 /1995 legea notarilor publici şi a activităţii notariale , potrivit art 44, numai de către
notarii publici , avocatul părţii interesate, consilierul juridic ori reprezentantul legal al
persoanei juridice , ori de serviciul specializat din cadrul oficiului registrului comerţului .
Înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public pentru autetificare de către
persoana desemnată în calitate de administrator al societăţii comerciale ori de către un asociat
69
a se vedea în acest sens secţiunea formalităţi speciale pentru constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni
70
În cazul constituirii societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică ,adunarea constitutivă este
cea care desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actelor şi îndeplinirea celorlalte formalităţi
( art.27 din Legea 31 /1990) .

138
anume împuternicit .
Potrivit art.5 alin. 5 din Legea 31 /1990 ,legea impune prezenţa tuturor asociaţilor ,
personal sau prin mandatar, cu procură specială în formă autentică .
La autentificarea actului sau actelor consitutive (sau la darea de dată certa, în cazurile
prevăzute la art.5 alin.6 din Legea nr.31/1990 ) se va prezenta dovada eliberată de oficiul
registrului comerţului privind disponibilitatea firmei, iar în cazul unei societăţi cu răspundere
limitată cu unic asociat declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat
unic într-o singură societate cu răspundere limitată.
Verificarea disponibilităţii firmei )a emblemei care este facultativa ) se face, la cerere de
către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz de
modificare a firmei şi/sau a emblemei (art.39 alin.8 din Legea 26/1990 republicată în 2006
luna noiembrie ). Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea firmei şi la
declaraţia pe propria răspundere ,notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau,
după caz persoana care dă dată certă va refuza operaţiunile solicitate .
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive viitoarea societate comercială dobândeşte
anticipat capacitate de folosinţă restrânsă, mai exact de la data redactării înscrisului sub
semnătură privată, respectiv de la data autentificării acestuia .Capacitatea de folosinţă restrânsă
are în vedere numai drepturile şi obligaţiile asociaţilor referitoare la constituirea valabilă a
societăţii comerciale .Din momentul dobândirii capacităţii de folosinţă societatea comercială
dobândeşte şi capacitate de exerciţiu . Aceasta din urmă presupune posibilitatea îndeplinirii
actelor juridice necesare constituirii valabile a societăţii comerciale ,de către administratorii
societăţii (persoane anume desemnate prin actele constitutive) ,şi în lipsa acestora de către
oricare dintre asociaţi .
6.7. Condiţiile de formă ale contractului de societate
Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se constiuie prin contract de societate şi
statut (art 5 alin 1 din Legea 31/1990). Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate
separat sau sub forma înscrisului unic , denumit act constitutiv(art 5 alin. 3 din Legea
31/1990).
Potrivit art.9 din Legea 31/1990 societatea pe acţiuni se constituie prin două modalităţi :
subscripţie integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau
prin subscripţie publică .În cazul constituirii prin subscripţie publică actul constitutiv al
societăţii pe acţiuni trebuie să îmbrace forma autentică (art 5 alin. 6din Legea 31/1990).
Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii .
Încălcarea cerinţelor legale de constituire a societăţii, chiar înmatriculată în registrul
comerţului , are ca efect nulitatea . Această sancţiune poate fi declarată de către Tribunal
numai dacă (art.56 din Legea 31/1990) :
- lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică ;
- toţi fondatorii au fost, potrivit legii , incapabili ,la data constituirii societăţii ;
- obiectul de activitate al societăţii este illicit sau contrar ordinii publice ;
- lipseşte rezolutia directorului registrului comertului de înmatriculare a societăţii ;
- lipseşte autorizaţia legală administrativă de constituire a societăţii ;
- actul constitutive nu prevede denumirea, sediul societăţii, obiectul său de
activitate ,aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris şi vărsat ;
- s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minimde asociaţi ,prevăzut de lege.
Societatea comercială nu mai poate fi declarată nulă, în cazul în care cauza de nulitate
invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la
tribunal. Societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare la data la care hotărârea
judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă. Lichidatorii societăţii se vor numi
prin hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii. Hotărârea judecătorească prin care se
139
constată nulitatea va fi comunicată de Tribunal, oficiului registrului comerţului, după care va fi
trimisă în vederea publicării pe cheltuiala partilor la ,Monitorului Oficial al României, partea a
IV-a71 .

71
Declararea nulităţii societăţii nu aduce atingere actelor încheiate în numele său.Nulitatea societăţii nu poate fi opusă
terţilor de bună credinţă de către societate şi asociaţi.( art.59alin.1şi 2 din Legea 31/1990 ).
140
 CAPITOLUL VII

FUZIUNEA SI DIVIZAREA SOCIETATILOR COMERCIALE

7.1.Consideratii generale:
Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se poate realiza în baza modificării actului
constitutiv hotărâtă de adunarea generală extraordinară (art.113 pct.1din Legea nr.31/1990).
Fuziunea şi divizarea sunt cunoscute în literatura juridică drept procedee tehnico-juridice de
restructurare a societăţilor comerciale. Având acelaşi scop de modificare a societăţii acestea
sunt reglementate de Legea 31/1990.

7.2.Fuziunea este operaţia prin care:

a. una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate, sau;
b. mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.
Fuziunea poate imbraca doua forme:
a) Contopirea – crearea unei societati noi prin reunirea mai multor societati deja
existente. Nici una dintre societatile fuzionate nu-si mentine fiinta, deoarece se creaza o noua
societate, distincta de toate cele care o formeaza.
b) Absortia – se realizeaza prin inglobarea unei societati de o alta societate existenta,
aceasta din urma incetand a mai fiinta. Termenul utilizat este de “fuziune-absortie” si este
procedeul cel mai des utilizat, deoarece societatile care fuzioneaza sunt adesea de importanta
diferita, iar cea mai puternica le absoarbe pe celelalte.

7.3.Divizarea este operaţiunea prin care:

a. o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate;
b. o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi
pasivele sale mai multor societăţi nou constituite, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.
Divizarea poate fi si ea de doua feluri :
a) Divizare totala – se imparte intreg patrimoniul societatii scindate.
b) Divizare partiala – desprinderea numai a unei parti din patrimoniu, urmata de o
transmitere catre una sau mai multe societati existente sau care se infiinteaza in acest fel. Este
tratata ca un aport partial de activ si nu ca o divizare propriu-zisa.
7.4.Efectele fuziunii sau divizării sunt:
-transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea
absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau
fiecare dintre societăţile beneficiare tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite (divizate),
acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de
fuziune/divizare;

141
 -acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv asociaţi
ai societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
-societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
Trebuie reţinute următoarele interdicţii:
a. nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru
acţiuni / părţi sociale emise de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
-de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii, sau;
- de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii.
- nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi schimbată
pentru acţiuni la societatea divizată, deţinute:
- de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane
acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii, sau;
- de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar pe seama societăţii.
Fuziunea/divizarea societatilor comerciale se realizeaza in baza unui proiect de
fuziune/divizare care se depune la registrul comertului, si se vizeaza de catre directorul si/sau
persoana desemnata din registru.
Termenul de opozitie asupra proiectului de fuziune/divizare este de 30 de zile de la data
publicarii lui in Monitorul Oficial.
7.5.Elemente caracteristice fuziunii si divizarii
A. Transmiterea universala a patrimoniului:
Transmiterea tuturor elementelor de activ si de pasiv este o caracteristica ce apartine atat
operatiunilor de fuziune, cat si celor de divizare. Foarte important este faptul ca in special
pasivul societatii absorbite sau divizate este luat in sarcina societatilor absorbante sau noi. In
cazul divizarii, “partajul” se face in general in functie de elementele de activ aportate fiecarei
societati beneficiare de aporturi., desi societatile mostenitoare sunt solidar responsabile fata de
creditorii societatii divizate.
B. Dizolvarea societatii absorbite sau divizate
Prin aceasta caracteristica, fuziunea si divizarea se disting de “aportul partial de active”,
prin care o societate face aport la o alta societate deja creata. Nu are loc o procedura de
lichidare a societatii absorbite sau divizate, asa cum se intampla in alte cazuri de dizolvare.

C. Schimbul (compensarea) drepturilor sociale

Pentru a restructura o societate prin fuziune sau divizare,trebuie ca actionarii sau asociatii
societatii absorbite sau divizate sa devina asociatii societatii mostenitoare prin atribuirea de
actiuni sau parti sociale la aceasta societate. Atunci cand societatea beneficiara a transmiterii
patrimoniului detine titluri ale societatii absorbite sau divizate, ea nu poate primi propriile sale
titluri in schimb – actiuni sau parti sociale.
Conditii generale de validare a fuziunilor si divizarilor
Societatile participante pot fi societati comerciale de forme juridice diferite (pot apare
astfel de legaturi intre societatile de capitaluri si cele de persoane). O societate dizolvata sau in
curs de lichidare poate sa participe la o fuziune sau sa se divizeze cu conditia ca, dupa
deschiderea lichidarii, sa nu fi procedat la nici o repartizare de activ intre actionari/asociati.

142
 7.6. REALIZAREA FUZIUNILOR SI DIVIZARILOR

7.6.1.Pregatirea fuziunilor si divizarilor

Pentru a determina aceste conditii se pot folosi metodele traditionale practicate in cazul
aporturilor in natura (evaluarea bunurilor aportate la valoarea lor intrinseca; evaluarea titlurilor
atribuite ca plata pentru aporturi; impartirea valorii nete a bunurilor aportate la valoarea reala a
actiunilor societatii beneficiatre a aporturilor). In practica sunt utilizate si alte criterii pentru o
determinare mai exacta a valorii economice a intreprinderii (volumul productiei; rentabilitatea;
cursul la bursa; perspective de viitor).
Evaluarea societatilor
Exista foarte multe metode de evaluare a societatilor, printre care:
a) valoarea intrinseca (matematica) – valoarea patrimoniului.
b) valoarea lichidativa – valoarea intrinseca diminuata cu cheltuielile si impozitele
antrenate de lichidarea societatii.
c) valoarea productivitatii – capitalizarea dobanzilor determinate de marja bruta de
autofinantare, de beneficial net sau de media dividendelor distribuite pe societate.
d) valoarea de bursa – calculata fata de cursul mediu al actiunii
Este necesara utilizarea mai multor criterii de evaluare , fara insa ca numarul lor sa fie
prea mare. Acestea trebuie sa fie semnificative pentru ceea ce doresc sa reprezinte.

Determinarea paritatilor
Valoarea totala a societatii este impartita la numarul de actiuni. Cu ajutorul capitalului
fiecareia dintre ele, se determina valoarea unitara a fiecarui titlu. Paritatea schimbului de titluri
este data tocmai de compararea aceastor valori, daca raportul de schimb definitiv poate fi
hotarat. Raportul trebuie sa fie simplu si posibil. Din paritatea obtinuta rezulta numarul de
actiuni noi emise de societatea absorbanta sau noua in vederea atribuirii lor actionarilor
societatii absorbite sau divizate.

Crearea unui cont “Prima de fuziune”

Daca valoarea reala a actiunilor societatii absorbante excede valoarea lor nominala,
diferenta intre valoarea bunurilor primate ca aport si valoarea majorarii capitalului societatii
absorbante trebuie sa fie in pasivul bilantului, intr-un cont de “prima de fuziune”.
Prima de fuziune poate fi utilizata si pentru acoperirea cheltuielilor relative la fuziune sau
divizare, completarea fondului de rezerva ori constituirea de provizioane sau de reserve
particulare.

B. Proiectul de fuziune sau divizare

Este intocmit de catre consiliul de administratie al societatilor interesate si semnat de
reprezentantul fiecareia dintre societatile participante la operatiune. Este necesar:
a) pentru fuziune - acordul societatii absorbante si a celor absorbite, sau al fiecarei dintre
societatile ce fuzioneaza - daca se creaza o societate noua.
b) pentru divizare - acordul societatii divizata si a celor beneficiare.

Continutul proiectului de fuziune sau divizare

Proiectul planului de fuziune sau divizare trebuie sa aiba incluse cel putin urmatoarele
indicaii:
 forma, denumirea si sediul social al tuturor societatilor participante la operatiune
 fundamentarea - scopurile (cauzele, obiectivele) si conditiile fuziunii sau divizarii
 stabilirea si evaluarea activului si pasivului care trebuie transmis la societatile
absorbante sau noi
143
  modalitatile de predare a actiunilor sau partilor sociale si data la cere acestea au dreptul
la dividende
 paritatea (raportul de schimb) a actiunilor sau partilor sociale
 cuantumul primei de fuziune sau al primei de divizare
 drepturile ce se acorda obligatarilor – detinatorilor de obligatiuni si orice avantaje
speciale (actiuni preferentiale, drepturi de fondator)
 data la care trebuie sa fie incheiate bilanturile contabile de fuziune sau bilantul de
divizare (data care trebuie sa fie aceeasi pentru toate societatile participante la operatiune )
 data la care operatiile societatii absorbite sau divizate vor fi considerate din punct de
vedere contabil, ca fiind efectuate la societatea beneficiara de aporturi.
Proiectul de fuziune sau divizare trebuie sa contina orice alte date particulare care
prezinta interes pentru operatiune.

Publicitatea proiectului de fuziune sau divizare

Oricand se petrece un eveniment in viata societatii comerciale – de natura sa duca la
modificarea actelor constitutive sau sa duca la disparitia persoanei morale in cauza – trebuie
indeplinite formalitatile de publicitate prevazute de lege. Este si cazul restructurarii societatilor
comerciale prin fuziune sau divizare. Proiectul de fuziune sau divizare, semnat de
reprezentantii societatilor participante la operatiune, se depune la Oficiul Registrului
Comertului unde este inmatriculata fiecare societate implicata. Se depune impreuna cu
proiectul de fuziune sau divizare si o declaratie a societatii care inceteaza a exista in care se
mentioneaza modul in care aceasta a hotarat sa stinga pasivul sau. Proiectul de fuziune sau
divizare, vizat de directorul si/sau persoana desemnata din cadrul Registrului comertului, se
publica in Monitorul Oficial partea a-IV- pe cheltuiala solicitantului, in extras sau integral,
conform dispozitiilor directorului registrului comertului, sau cererii partilor, dar conform OUG
2/2012 publicitatea se poate realiza si prin afisarea pe propria pagina web pe o perioada de
cel o luna de zile. Oficiul Registrului Comertului va transmite Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala, un anunt cu privire la depunerea proiectului de fuziune/divizare dupa
caz.

Conditii pentru realizarea fuziunii

a) sa fie convenita in prealabil prin hotararea adunarii generale a entitatilor colective
implicate. “Fuziunea mai multor societati se hotaraste de fiecare societate in parte”.
b) fiecare societate comerciala implicata in absortie sau in contopire este obligata sa isi
intocmerasca bilantul contabil.
Situatia societatii noi infiintate.
Daca se creaza o noua societate pentru a primi aporturile–fuziune a doua sau mai multe
societati, aceasta trebuie sa fie constituita conform regulilor proprii formei de societate
adoptata. Astfel, se poate forma :
a) o societate cu raspundere limitata
b) o societate pe actiuni
Daca noua societate este o societate pe actiuni, fuziunea se poate realiza fara alte aporturi
decat cele efectuate de societatile ce fuzioneaza (se aplica astfel o exceptie de la regula potrivit
careia crearea unei societati anonime noi necesita cel putin doi actionari). Proiectul actului
constitutiv nou trebuie sa fie aprobat de adunarea generala extraordinara a fiecareia dintre
societatile care dispar.
Drepturile creditorilor sociali
Pentru a-i ocroti, legea prevede ca in cursul termenului suspensiv , pana la expirarea
caruia fuziunea nu poate sa produca efecte, oricare creditor al societatilor care fuzioneaza are

144
dreptul sa introdica opozitie la instanta judecatoreasca. Opozitia suspenda executarea fuziunii
pana la ramanerea definitiva a sentintei pronuntate in cauza (legea 31/1990 ).

7.6.2.Divizarea
Interventia expertilor.
Societatile pe actiuni au nevoie de experti pentru a calcula valorile relative atribuite
actiunilor societatilor participante la operatie si a evalua caracterul echitabil al raportului de
schimb. Nu este necesara interventia unui expert daca divizarea se realizeaza prin crearea de
societati noi – constituite doar cu aporturi ale societatii divizate, iar actiunile noilor societati
sunt atribuite actionarilor societatii divizate proportional cu drepturile lor in capitalul acesteia.

Situatia societatilor beneficiare de aporturi

 Societatile existente – sciziunea reprezinta o majorare de capital cu aporturi in natura.
Pentru societatea beneficiara se aplica reglementarile referitoare la interventia expertului si
efectuarea evaluarii.
 Societatile noi – trebuie sa fie constituite conform regulilor proprii formei de societate
adoptate. Noile societati infiintate prin divizarea unei societati de capitaluri pot fi:
a) Societati cu raspundere limitata
b) Societati pe actiuni
Actiunile societatilor noi infiintate sunt direct atribuite actionarilor/ asociatilor societatii
divizate – fara sa fie nevoie sa se mai faca apel la subscriitori suplimentari pentru respectarea
minimului cerut de lege pentru constituirea unei societati pe actiuni. Actionarii societatii
divizate sunt considerati a fi direct actionarii societatii noi.

Drepturile creditorilor sociali

Transmisiunea patrimoniala cu titlu universal produce si in cazul divizarii efecte fata de
creditorii societatii dizolvate. In locul acesteia, calitatea de debitor revine societatilor
beneficiare, care se substituie celei transmitatoare. Deoarece prin ipoteza, diviziunea are drept
consecinta o pluritate de debitori, creditorul trebuie sa-l identifice pe acela care i-a preluat
datoria, potrivit bilantului, spre a sti pe cine sa urmareasca in vederea platii. Din acest punct de
vedere, pozitia creditorului este mai putin favorizata decat in cazul fuziunii, care asigura
concentrarea capitalului urmaribil in patrimoniul unei singure societati.
Si in acest caz, creditorii beneficiaza de dreptul de a exercita opozitia reglementata de
Legea 31/1990.
Consecinte ale fuziunii si divizarii asupra salariatilor
Exista o serie de consecinte fata de salariati, deoarece fuziunile si divizarile antreneaza
adesea perturbari in situatia si conditiile de munca ale salariatilor intreprinderilor implicate in
operatiune.
Contractele individuale de munca incheiate de societatea adsorbita sau divizata sunt
transmise de plin drept la societatea absorbanta sau noua care trebuie sa le respecte masura.
Aceste prevederi nu suprima insa dreptul societatii absorbante sau noi de a determina nevoile
sale reale de personal.
Salariatii societatii absorbite sau divizate nu au drept incontestabil la mentinerea
conventiei colective la care era supusa societatea lor. Ei se vor conforma contractului colectiv
de munca aplicabil lor de noul agent economic, care poate fi diferit de cel vechi.
Atunci cand societatea absorbanta sau noua este supusa obligatiilor rezultate dintr-un
contract colectiv de munca, salariatii societatii absorbite sau divizate pastreaza timp de un an –
sau durata contractului colectiv de munca – avantajele lor din conventia anterioara. Dupa
expirarea acestei perioade ei pastreaza de asemenea, avantajele individuale dobandite ca
urmare a aplicarii vechii conventii colective de munca.
145
 7.6.3.Sanctionarea neregulilor in materie de fuziune si divizare
Daca nu este posibila o actiune in nulitate, neregularitatile constatate pot da loc la o
actiune in regularizare si, eventual, la o actiune in daune-interese.
Cauze de nulitate:
a) nulitatea deliberarilor uneia dintre adunarile generale care au decis operatiunea – poate
rezulta dintr-o dispozitie expresa a legii privind societatile comerciale, de exemplu incalcarea
regulilor de cvorum sau de majoritate.
b) lipsa sau aparitia erorii in proiectul de fuziune sau divizare – nulitatea contractelor
poate fi generata de viciul de consimtamant sau frauda.
Actiunea in nulitate a unei fuziuni sau divizari se prescrie in termen de 30 de zile de la
data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii de fuziune sau divizare. Deciziile pronuntand
nulitatea sunt fara efect asupra drepturilor, obligatiilor sau profitul societatilor beneficiare,
nascute intre data terminarii operatiunii de fuziune sau divizare si cea de publicare a hotararii
pronuntand nulitatea.

7.6.4.Fuziunea transfrontalieră a societăţilor comerciale. Reglementarea se aplică

societăţilor pe acţiuni, societăţilor în comandită pe acţiuni, societăţilor cu răspundere limitată,
care sunt persoane juridice române, precum şi societăţilor europene cu sediul social în
România.
Acestea pot fuziona cu societăţi comerciale care au sediul social sau, după caz,
administraţia centrală ori sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene sau în
state aparţinând Spaţiului Economic European.
Sunt exceptate de la aplicarea noilor reglementări organismele de plasament colectiv în
valori mobiliare şi fondurile închise de investiţii, precum şi orice alte entităţi având ca obiect
de activitate plasamentul colectiv al resurselor atrase de la public şi care funcţionează pe
principiul repartizării riscurilor şi ale căror titluri pot fi răscumpărate, direct sau indirect, la
cererea deţinătorilor, din activele entităţii respective.
Fuziunea transfrontalieră este operaţiunea prin care:
- una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a
două state membre diferite, sunt dizolvate fără lichidare şi îşi transferă patrimoniul unei alte
societăţi deja existente (societatea absorbantă), în schimbul repartizării către acţionarii /
asociaţii societăţii absorbite a unor acţiuni / părţi sociale şi, eventual, al unei plăţi în numerar
de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor / părţilor sociale astfel repartizate;
- mai multe societăţi, dintre care cel puţin două, sunt guvernate de legislaţia a două state
membre diferite, sunt dizolvate fără lichidare şi îşi transferă patrimoniul unei societăţi pe care
o constituie (societatea absorbantă), în schimbul repartizării către acţionarii / asociaţii lor de
acţiuni / părţi sociale şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor / părţilor sociale repartizate;
- societate este dizolvată fără a intra în lichidare îşi transferă patrimoniul său unei alte
societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale / părţilor sociale sau a altor titluri conferind
drepturi de vot în adunarea generală.
Fuziunea are următoarele consecinţe, în funcţie de modalitatea acesteia:
- transferul către societatea absorbantă / nou înfiinţată a tuturor activelor şi pasivelor
societăţii absorbite;
- acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite / participante la fuziunea devin acţionari,
respectiv asociaţi ai societăţii absorbante / nou-înfiinţate, în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziunea;
- societatea absorbită, respectiv societăţile care formează noua societate prin fuziune,
încetează să existe.

146
 Drepturile şi obligaţiile societăţilor absorbite decurgând din raporturile de muncă şi care
există la data intrării în vigoare a fuziunii transfrontaliere se transferă societăţii absorbante sau
nou-înfiinţate.
Proiectul comun de fuziune, semnat de reprezentanţii societăţilor participante, se depune
la Oficiul Registrului Comerţului unde sunt înmatriculate societăţile comerciale persoane
juridice române şi/sau societăţile europene cu sediul în România, participante la fuziune.
Verificarea legalitatii proiectului de fuziune se realizeaza de catre directorul sau persoana
desemnata de acesta din cadrul registrului comertului. Termenul de opozitie asupra proiectului
de fuziune este de 30 de zile de la data publicarii lui in Monitorul Oficial.
Dupa depunerea hotaririlor asociatilor sau actionarilor la registrul comertului, acesta are
obligatia transmiterii acestora tribunalului sectia comerciala in raza caruia agentul economic isi
are sediul, instanta dupa verificarea documentatiei se pronunta prin hotarire.
Hotatirea executorie se transmite registrului comertului spre a se publica in Monitorul
Oficial si a se mentiona in registru.
Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune pot face opoziţie la fuziune. Opoziţia
suspendă executarea fuziunii până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă,
în afară de cazul în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii
acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata datoriilor.
În afară de raportul expertului independent, trebuie să existe şi un raport scris şi detaliat
al organelor de conducere ale societăţilor care participă la fuziune, prin care să explice şi să
justifice aspectele juridice şi economice ale fuziunii transfrontaliere pentru asociaţi, creditori şi
salariaţi. Însă, prin hotărâre a tuturor acţionarilor / asociaţilor societăţilor participante la
fuziune, se poate renunţa la examinarea proiectului de fuziune şi la întocmirea raportului.
Dacă raportul se face, acesta trebuie pus la dispoziţia asociaţilor şi a reprezentanţilor
salariaţilor cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei în care Adunarea Generală urmează a
hotărî asupra fuziunii. În cazul în care societatea deţine o pagină de Internet proprie, raportul
se publică şi pe pagina de Internet, pentru liberul acces al acţionarilor / asociaţilor şi
angajaţilor.
Societăţile comerciale – persoane juridice române cu sediul social în România care au
calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unui teren pe teritoriul acesteia pot
participa la o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată
este persoană juridică ce are naţionalitatea unui alt stat membru numai după împlinirea unui
termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.
În cazul în care patrimoniul societăţilor cuprinde terenuri agricole, acestea pot participa la
o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este
persoană juridică ce are naţionalitatea unui alt stat membru sau societate europeană cu sediul în
alt stat membru numai după împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la
Uniunea Europeană.

147
 CAPITOLUL VIII

DIZOLVAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

8.1. Dizolvarea societăţilor comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapa in procesul de încetare a
personalităţii juridice a acestora, formata dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare
lichidarea patrimoniului societăţii in cauza.
Dizolvarea se poate realiza:
- in baza unei hotărâri a asociaţilor72;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti;
- in virtutea legii (de drept).
Legea societăţilor comerciale prevede cauze comune, generale, de dizolvare a societăţilor
comerciale si cauze specifice fiecărei forme.

Cauze comune de dizolvare a societăţilor comerciale

Potrivit art. 227 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, sunt cauze comune de dizolvare
a societăţilor comerciale următoarele:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii

Prelungirea societăţii prin voinţa asociaţilor este posibila in măsura in care hotărârea de
prelungire are loc înainte de expirarea duratei stabilite in actul constitutiv, altminteri insa
dizolvarea operează de drept.
In acest caz, asociaţii trebuie sa fie consultaţi cu cel puţin trei luni înainte de expirarea
duratei societăţii, daca se hotărăşte cu privire la eventuala prelungire a duratei de funcţionare a
acesteia.
In cazul in care asociaţii nu sunt consultaţi cu cel puţin trei luni înainte de expirarea
duratei societăţii cu privire la eventuala prelungire a acesteia, la cererea oricărui dintre asociaţi,
tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării. Creditorii particulari ai
asociaţilor dintr-o societate in nume colectiv, in comandita simpla sau cu răspundere limitata
pot face opoziţie împotriva hotărârii adunării asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste
termenul fixat iniţial, daca au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.
Opoziţia se face in termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau a actului adiţional
modificator in Monitorul Oficial al României si se depune la oficiul registrului comerţului.
In cazul admiterii opoziţiei, asociaţii trebuie sa opteze, in termen de o luna de la data la
care hotărârea a devenit irevocabila, fie pentru a renunţa la prelungire, fie pentru a exclude din
societate pe asociatul debitor al creditorului care a făcut opoziţie, caz in care drepturile
cuvenite asociatului debitor se vor calcula pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat.

Imposibilitatea realizării obiectului sau realizarea acestuia (dizolvare de drept)

72
vezi Tribunalul Mun.Bucuresti decizia civila 597/11.06.1992
148
 Aceasta dispoziţie a existat si in redactarea iniţiala a Legii societăţilor comerciale,
rămânând deschisa posibilitatea pentru asociaţi:
- fie de a modifica obiectul de activitate in condiţiile art.199 si urm. din Legea
nr.31/1990, republicata;
- fie de a hotărî dizolvarea societăţii.
In acest sens, exemplificam cazul in care acţionarii societăţii pot hotărî dizolvarea
voluntară a acesteia pe considerentul că societatea nu a fost în măsură să asigure un capital
minim net în conformitate cu dispoziţiile legale şi, prin ordonanţă a Comisiei Naţionale a
Valorilor Mobiliare, a fost retrasă autorizaţia de funcţionare a societăţii. In acest caz o posibila
opoziţie a Administraţiei Finanţelor Publice împotriva acestei hotărâri - pe considerentul că
societatea are datorii către bugetul de stat, debite ce nu pot fi cunoscute decât în urma unui
control de fond la societate - consideram ca este neîntemeiată, deoarece hotărârea acţionarilor
societăţii de dizolvare voluntară a avut ca motiv imposibilitatea realizării obiectului de
activitate şi nu a urmărit prejudicierea vreunui creditor.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 228 din Legea nr. 31/1990, republicată,
dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar lichidatorii au obligaţia
de a realiza inventarierea bunurilor societăţii şi stabilirea activului şi pasivului, în vederea
stingerii tuturor obligaţiilor sociale.

8.2.Declararea nulităţii societăţii

In declararea nulităţii societăţii se va interveni pe baza hotărârii pronunţata de instanţa de
judecata prin care se constata nerespectarea condiţiilor de fond si forma impuse de normele
imperative privind constituirea societăţilor comerciale. Nulitatea actului constitutiv atrage
nulitatea societăţii înfiinţate in baza lui. O problema ar putea-o constitui includerea nulităţii
prin cauzele de dizolvare, din moment ce dizolvarea reprezintă, îndeobşte, încetarea existentei
unui subiect colectiv de drept legal constituit. Dizolvarea intervine după ce persoana juridica a
înfiinţat ca atare, reprezentând procesul de încetare a existentei acestuia.
Nulitatea societăţii, in schimb, nu poate viza decât cauze originare, iniţiale, de
nelegalitate, ea intervenind cu efecte retroactive si având drept consecinţa repunerea asociaţilor
in situaţia anterioara, ca si cum societatea nu ar fi existat

Hotărârea adunării generale (dizolvare voluntara)

Întrucât legea nu limitează cazurile in care societatea poate fi dizolvata prin hotărârea
adunării asociaţilor, decurge ca aceştia sunt liberi sa aprecieze motivele pentru care decid
dizolvarea societăţii.
Un caz legal de dizolvare a societăţii de către adunarea generala priveşte dizolvarea
acesteia înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societăţii. Dizolvarea anticipata
este un caz de modificare a actului constitutiv al societăţii, care se realizează in condiţiile legii.
Potrivit art.231 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, in caz de dizolvare a societăţii
prin hotărârea asociaţilor, aceştia vor putea reveni, cu majoritatea ceruta pentru modificarea
actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cat nu s-a făcut nici o repartiţie din activ.
În conformitate cu aceste dispoziţii, în cazul în care se hotărăşte de către asociatul unic
dizolvarea societăţii, consideram ca acesta poate oricând reveni asupra hotărârii luate, atât timp
cât nu s-a făcut nici o repartiţie din activ. Această revenire este legală, întrucât societatea nu a
fost nicicând radiată. Noua hotărâre se menţionează in registrul comerţului, după ce oficiul
registrului comerţului o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare pe cheltuiala
societăţii. Creditorii si orice parte interesata pot face opoziţie la tribunal împotriva hotărârii, in
termen de 30 de zile de la data publicării acesteia potrivit. Opoziţia se depune la oficiul
registrului comerţului care, in termen de 3 de zile de la data depunerii, o va menţiona in

149
registru si o va înainta tribunalului sediului societăţii. Opoziţia se judeca in camera de consiliu
a tribunalului, cu citarea pârtilor.

8.3.Hotărârea tribunalului
Dizolvarea societăţii comerciale este posibila si ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, la
cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice (de exemplu, neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedica funcţionarea societăţii). Acest caz de dizolvare, nou introdus in
Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr.32/1997 si prevăzut in art.226 din Legea nr.31/1990,
republicata, lasă la latitudinea instanţei aprecierea măsurii in care societatea îşi mai poate
continua sau nu activitatea, in condiţiile in care nu exista o hotărâre a adunării generale in
sensul încetării acestei activităţi.
Legiuitorul a prevăzut acest caz de dizolvare deoarece in practica s-a constatat ca, după
constituirea societăţii comerciale, in timp au apărut neînţelegeri atât de grave, încât au
împiedicat funcţionarea in mod normal a societăţii. Dizolvarea societăţii pentru acest motiv
este pe deplin justificata, pentru a ocroti, in primul rând, interesele creditorilor societăţii, care
ar putea fi lezaţi in drepturi din cauza neînţelegerilor grave intervenite intre asociaţi.
Divergenţele dintre asociaţi care fac imposibilă continuarea societăţii apar sub forma lipsei
sau dispariţiei elementului affectio societatis, atunci când interesul social ajunge să fie
încălcat sau pus în umbră de interesele personale ale asociaţilor. Neînţelegerile grave dintre
asociaţi si, in special, temeinicia acestora, va fi apreciata de instanţa de judecata in funcţie de
problemele administrate in cauza.

8.4.Falimentul societăţii
In cazul in care instanţa de judecata dispune falimentul unei societăţi comerciale, evident
societatea se va dizolva, urmând a fi radiata din registrul comerţului. Falimentul societăţii
reprezintă, in opinia noastră, o forma de dizolvare silita a unei societăţi comerciale (având
caracter sancţionator), care intervine, de cele mai multe ori, in situaţia in care societatea a
înşelat buna-credinţa a creditorilor.
Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii
Art.237 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata a prevăzut si alte cauze de dizolvare a
societăţii. Astfel, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile
financiare anuale sau alte acte care, potrivit legjj.
c) societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte
condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau
reşedinţa cunoscută;
d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.
Este exceptata situaţia in care societatea a fost in inactivitate temporara, anunţata
organelor fiscale de drept si înscrisa in registrul comerţului. Legea prevede insa ca durata
inactivităţii nu poate depăşi 3 ani. La expirarea termenului de 3 ani, instanţa de judecata
constata dizolvarea de drept a societăţii. Si aceste situaţii speciale de dizolvare au fost impuse
din raţiuni de ordin practic, constatându-se ca foarte multe societăţi comerciale s-au înfiinţat
imediat după intrarea in vigoare a Legii nr.31/1990, republicata, fără ca ele sa fi avut vreo
activitate.
De asemenea, s-a constatat ca, la un moment dat, asociaţii au dispărut, in sensul ca fie au
părăsit România, fie nu au domiciliat sau reşedinţa cunoscuta. Acelaşi lucru s-a întâmplat si cu
privire la sediul societăţii care fie nu mai era cunoscut, fie s-a dovedit ca a fost fictiv.

150
 Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea se înregistrează în registrul
comerţului, se comunică direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe
cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii.
Împotriva hotărârii, orice persoana interesata poate face recurs in termen de 30 de zile de
la data publicării in Monitorul Oficial.
După rămânerea definitiva a hotărârii de dizolvare societatea va fi radiata din registrul
comerţului.
Cauze sociale de dizolvare a societăţilor comerciale in funcţie de fiecare forma de
societate reglementata de lege
A)Dizolvarea societăţilor de capital

a)Dizolvarea societăţilor pe acţiuni

Conform art.227 din Legea nr.31/1990, republicata, societatea pe acţiuni se dizolva:
 in cazul si in condiţiile prevăzute de art.153, respectiv daca administratorii constata
pierderea unei jumătăţi din capitalul social (sau a unei pierderi mai mari sau mai mici, daca
prin actul constitutiv se prevede astfel) si convoacă adunarea generala extraordinara.
Dizolvarea societăţii având drept cauza reducerea capitalului, reprezintă o alternativa lăsata de
legiuitor la aprecierea adunării generale extraordinare de a hotăra reconstituirea capitalului la
suma rămasa, in urma constatării pierderii unei jumătăţi din aceasta sau a unei părţi mai mici.
Numai in cazul in care procedura prevăzuta pentru aceasta faza nu se poate realiza se parcurge
o a doua faza, când adunarea generala, prin abilitarea data de instanţa, va hotăra fie limitarea
capitalului la suma rămasa, fie dizolvarea societăţii.
 când capitalul social se reduce sub minimul legal. Capitalul societăţii pe acţiuni nu
poate fi mai mic de 90.000 lei. Respectarea pragului minim legal al capitalului social este
obligatoriu, iar daca acesta nu se completează, in cazul in care a coborât sub plafonul legal,
societatea se dizolva. Art.228 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede ca societatea
pe acţiuni nu se va dizolva in situaţia in care, in termen de 9 luni de la data constatării pierderii
sau micşorării capitalului social, acesta este reîntregit sau redus ia suma rămasa ori la minimul
legal sau când societatea se transforma intr-o alta forma la care capitalul social existent
corespunde. Legea are in vedere, de exemplu, transformarea societăţii pe acţiuni intr-o
societate cu răspundere limitata, in care capitalul social minim prevăzut de lege este de 200 lei;
 când numărul acţionarilor scade sub minimum legal
Societatea pe acţiuni este legal constituita daca numărul asociaţilor este de cel puţin 2.
Art.228 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede posibilitatea evitării dizolvării
societăţii in cazul in care in termen de 9 luni de la data constatării reducerii numărului de
acţionari sub minimul legal acest număr este completat.
b) Dizolvarea societăţii in comandita pe acţiuni
Societatea in comandita pe acţiuni se dizolva in cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul
social sau, după caz, al micşorării lui sub minimul legal, daca in termen de 9 luni de la data
constatării pierderii sau micşorării capitalului social, acesta nu este reîntregit ori redus la suma
rămasa sau la minimul legal, iar adunarea generala nu decide transformarea societăţii intr-o
alta forma la care capitalul social corespunde. Societatea in comandita pe acţiuni se dizolva, de
asemenea, prin deschiderea procedurii lichidării judiciare fata de singurul asociat comanditat
sau comanditar sau prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul acestuia daca nu
exista clauza de continuare cu moştenitori.
B) Dizolvarea societăţii de persoane
a) Dizolvarea societăţii in nume colectiv

151
 Conform art.229 din Legea nr.31/1990, republicata, societăţile in nume colectiv se
dizolva prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi,
când datorita acestor cauze numărul asociaţilor s-a redus la unul singur si nu exista clauza de
continuare cu moştenitorii. In cazul acestor societăţi, daca un asociat decedează si daca nu
exista convenţie contrara societatea trebuie sa plătească partea ce se cuvine moştenitorilor,
după ultimul bilanţ aprobat, in termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului, daca
asociaţii ramaşi nu prefera sa continue societatea cu moştenitorii care consimt la aceasta.
se dizolva in cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul social sau, după caz, b)
Dizolvarea societăţii in comandita simpla
Societăţile in comandita simpla se dizolva prin falimentul asociatului comanditat sau
comanditar ori prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul acestuia. In acest din
urma caz, in lipsa de convenţie contrara, societatea va plaţi moştenitorilor partea ce li se
cuvine, după ultimul bilanţ aprobat, in termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului,
afara daca moştenitorii săi nu prefera sa rămână in societate in calitatea avuta de autorul lor.
c)Dizolvarea societăţii cu răspundere limitata
Societatea cu răspundere limitata al micşorării sub minimul legal de 200 lei ori prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi când datorita
unor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
Sunt exceptate următoarele situaţii:
- in termen de 9 luni de la data constatării pierderii sau micşorării capitalului social,
acesta este întregit sau este redus la suma rămasa ori la minimul legal de 200 lei;
- in actul constitutiv exista clauza de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii
celui decedat;
- asociatul rămas in urma deschiderii procedurii falimentului fata de ceilalţi asociaţi ori a
incapacităţii, excluderii, retragerii sau decesului acestora, hotărăşte continuarea existentei
societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitata cu asociat unic.
8.5. Efectele dizolvării
Din punct de vedere procedural, legiuitorul prevede in art.233 alin.l din Legea
nr.31/1990, republicata, ca dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării
patrimoniului societăţii.
Prin excepţie, dizolvarea are loc fără lichidare in cazul fuziunii ori divizării totale a
societăţii sau in alte cazuri prevăzute de lege. In societăţile in nume colectiv, in comandita
simpla si cele cu răspundere limitata asociaţii pot hotăra cu cvorumul si majoritatea prevăzute
pentru modificarea actului constitutiv, odată cu dizolvarea si modul de lichidare al societăţii,
atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societăţii si când
asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii.
Art.232 din Legea nr.31/1990, republicata prevede necesitatea înscrierii dizolvării
societăţilor comerciale in registrul comerţului si publicarea ei in Monitorul Oficial (cu excepţia
cazului in care dizolvarea intervine ca efect al trecerii timpului stabilit pentru durata societăţii).
Înscrierea şi publicarea se vor face conform art.204, când dizolvarea are loc în baza unei
hotărâri a adunării generale, şi în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a
devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie. Conform art.232 alin.3 din
Legea nr.31/1990, republicata, in cazul in care dizolvarea societăţii se produce in urma
falimentului, aceasta se va pronunţa de tribunalul investit cu procedura falimentului. Aşadar, in
principal, dizolvarea societăţilor comerciale are ca efect lichidarea patrimoniului societăţii in
cauza, cu excepţia reorganizării prin fuziune sau divizare, precum si in cazul in care societatea
are un asociat unic. Din momentul dizolvării, directorii, administratorii respectiv directoratul
nu mai pot întreprinde noi operaţii; in caz contrar ei sunt personal răspunzători pentru
operaţiile pe care le-au întreprins. Aceasta interdicţie se aplica in ziua expirării termenului fixat
pentru durata societăţii, ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâta de adunarea generala
152
sau declarata prin sentinţa judecătoreasca. Pe perioada operaţiunilor lichidării, personalitatea
juridica a societăţilor se păstrează pana in momentul radierii acesteia la registrul comerţului.
Potrivit art.236 din Legea nr.31/1990, republicata, dizolvarea unei societăţi cu răspundere
limitata cu asociat unic atrage transmiterea universala a patrimoniului societăţii către asociatul
unic, fără lichidare.
Prin aceasta dispoziţie, legiuitorul se abate de la reglementările tradiţionale din legislaţia
romana cu privire la dizolvarea persoanelor juridice, care, in mod obişnuit, are ca efect
lichidarea patrimoniului acesteia
Mai mult decât atât, legiuitorul stabileşte ca patrimoniul societăţii comerciale se va
transmite asociatului unic, fie ca acesta este persoana fizica, fie persoana juridica. Aşadar,
efectele acestui caz de dizolvare sunt asemănătoare celor existente in cazul reorganizării
persoanelor juridice. Transmiterea patrimoniului are loc si societatea îşi încetează existenta la
următoarele momente:
a) dacă nu s-a făcut opoziţie, pe data expirării termenului de introducere a opoziţiei;
b) dacă s-a făcut opoziţie, pe data la care a devenit irevocabilă hotărârea de respingere a
opoziţiei sau, după caz, hotărârea prin care se constată că societatea sau asociatul unic a plătit
datoriile ori a oferit garanţii acceptate de creditori sau a convenit cu aceştia un aranjament
pentru plata datoriilor.
8.6. Aspecte procedurale privind dizolvarea societăţilor comerciale
In cazul procedurii dizolvării voluntare ii sunt necesare următoarele acte si operaţiuni:
- hotărârea adunării generale a asociaţilor in care se arata si modul de lichidare a
patrimoniului;
- întocmirea hotaririi/actului adiţional, in forma autentica sau in forma unui inscris sub
semnatura privata-dupa caz;
- depunerea la oficiul registrului comerţului a hotaririi/actului adiţional, pentru a fi înscris
in registru si publicarea lui in Monitorul Oficial, însoţit de extrasul de pe ultimul bilanţ
contabil
- înscrierea menţiunii de dizolvare in registrul comerţului, se realizeaza după trecerea
unui termen de 30 de zile de la data publicării hotaririi/actului aditional de dizolvare in
Monitorul Oficial.
Oficiul registrului comerţului va înregistra menţiunea de dizolvare daca sunt depuse
următoarele acte:
- hotarirea/actul aditional;
- dovada publicării hotaririi de dizolvare in Monitorul Oficial;
- declaraţia administratorului pe proprie răspundere ca in termen de 30 de zile de la data
publicării hotaririi/actului adiţional terţii nu au făcut opoziţie;
- dovada achitării taxei de menţiuni la registrul comerţului.
Lichidatorii vor depune specimene de semnătura la oficiul registrului comerţului, după
care urmează procedura de radiere a societăţii in registrul comerţului. Cererea de radiere
întocmita de lichidator va f! însoţita de:
- bilanţul de lichidare ;
- certificatul fiscal eliberat de Administraţia financiara din care sa rezulte ca societatea nu
are datorii către stat;
- originalele documentelor(certificat de inmatriculare si certificate constatatoare emise de
registrul comerţului;
- raportul lichidatorului privind modul de repartizare a activului si de stingere a pasivului;
- declaraţia lichidatorului cu privire la exactitatea operaţiunilor efectuate.
Societatea comerciala îşi încetează existenta, deci personalitatea juridica, din momentul
radierii ei din registrul comerţului. Aceeaşi procedura trebuie urmata si in cazul dizolvării de
drept a unei societăţi. Daca societatea se dizolva pe baza unei hotărâri judecătoreşti in care sunt
153
desemnaţi si lichidatorii, aceasta se va publica in Monitorul Oficial si se va depune la oficiul
registrului comerţului, însoţita de celelalte acte menţionate in paragrafele precedente.
8.7. Lichidarea societăţilor comerciale
1. Aspecte comune lichidării pentru toate formele de societăţi comerciale
In legea societăţilor comerciale, art.252-270, sunt prevăzute atât dispoziţiile generale
privind lichidarea societăţilor comerciale, cat si unele dispoziţii speciale aplicabile fiecărei
forme de societăţi. In aceasta lucrare am considerat ca este util a va prezenta aspectele teoretice
si practice privind dispoziţiile generale, comune tuturor formelor de societăţi comerciale.
Aşa cum am arătat anterior, dizolvarea nu are ca efect imediat încetarea existentei
societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare. Abia la încheierea operaţiunilor de
lichidare poate înceta definitiv existenta societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare.
Abia la încheierea operaţiunilor de lichidare poate înceta definitiv existenta societăţii
dizolvate. Prin urmare, aşa cum rezulta din dispoziţiile legale, lichidarea este esenţa dizolvării,
fiind efectul principal, direct si obligatoriu. In sens larg, prin lichidare se înţelege toate
operaţiunile care au drept scop determinarea afacerilor in curs in momentul declarării
dizolvării, astfel încât sa se poată obţină realizarea activului, plata pasivului si repartizarea
activului patrimonial net intre asociaţi. Fata de acest înţeles, intr-un sens restrâns se considera
ca lichidarea cuprinde operaţiile efectuate intre momentul declarării dizolvării si momentul
repartizării activului patrimonial net intre asociaţi 73. Pentru lichidarea si repartizarea
patrimoniului social, chiar daca in actul constitutiv se prevăd norme in acest scop, sunt
obligatorii următoarele reguli:
a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor, cu
excepţia celor prevăzute la art. 233;
b) actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul şi orice act ulterior, care
ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul
registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a.
Lichidatorii răspund la fel ca si administratorii, iar împotriva deciziilor lor creditorii pot
face opoziţie.
8.8.Drepturile si obligaţiile lichidatorilor
a) In desfăşurarea operaţiunii de lichidare, lichidatorii au următoarele obligaţii:
- sa facă un inventar si se încheie un bilanţ care sa constate situaţia exacta a activului si
pasivului societăţii;
- sa păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori si
actele societăţii;
- sa întocmească un registru cu toate operaţiunile lichidării, in ordinea datei lor.
b) Lichidatorii au următoarele drepturi:
- sa execute si sa termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
- sa dea in judecata in calitate de reclamant sau de parat in interesul lichidării
patrimoniului societăţii;
- sa vândă prin licitaţie publica bunurile mobile si imobile ale societăţii, sa facă tranzacţii.
Ei nu pot însă, în lipsă de dispoziţii speciale în actul constitutiv sau în actul lor de numire,
să constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu vor fi autorizaţi de instanţă, cu avizul
cenzorilor.
Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului
lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor. Atât in literatura de
specialitate, cat si in practica judecătoreasca, s-a pus problema daca lichidarea patrimoniului
societăţii in cauza se face numai prin vânzarea la licitaţie a bunurilor sau este posibil ca unele
sa revină in patrimoniul asociaţilor care le-au aportat. Fata de împrejurarea ca legiuitorul nu
73
vezi Curtea de Casatie sectia comerciala III-a,decizia nr.562/1927
154
face nici o precizare in acest sens, evident pot exista doua opinii. Intr-o opinie, se afirma ca
toate bunurile societăţii trebuie prefăcute in bani, in vederea satisfacerii creditorilor sociali si
împărţirii restului intre asociaţi. Intr-o alta opinie, căreia ne raliem, daca in actul constitutiv s-a
prevăzut ca in caz de lichidare a societăţii, după achitarea datoriilor fata de terţii creditori,
fiecare asociat sa-si reia bunul aportat in societate, acest in lucru este posibil. Argumentul legal
privind partajul intre asociaţi a bunurilor societăţii rezulta din Legea nr.31/1990, republicata,
text potrivit căruia asociaţii au dreptul de a hotăra prin actul constitutiv regulile de lichidare a
societăţii.
- sa lichideze si sa încaseze creanţele societăţii.
Termenul in care trebuie terminata lichidarea este de cel mult trei ani, tribunalul, in cazuri
excepţionale, având posibilitatea sa prelungească termenul cu încă doi ani. Lichidatorii, după
terminarea lichidării patrimoniului societăţii, trebuie sa întocmească bilanţul de lichidare si sa
propună repartizarea activului intre asociaţi. Asociaţii pot fi plătiţi in contul pârtilor sociale pe
care le deţin numai după achitarea creditorilor sociali.
Expertului lichidator numit de instanţă în condiţiile reglementate de art. 262 alin.2 din
Legea nr. 31/1990, republicată, îi incumbă obligaţia întocmirii bilanţului contabil de
lichidare, iar nu un drept de opţiune cu privire la această activitate. Neîndeplinirea acestei
sarcini echivalează cu neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost desemnat,
justificând obligarea de către instanţă la realizarea ei sub sancţiunea plăţii de daune
cominatorii74.
8.9. Operaţiuni specifice procedurii de lichidare
Procedura lichidării este instituita in favoarea asociaţilor si i se aplica regulile stabilite
prin actul constitutiv si prin lege, in măsura in care nu sunt incompatibile cu lichidarea. Pe
întreaga durata a lichidării, personalitatea juridica a societăţii comerciale in cauza subzista
intacta.
Societatea foloseşte in continuare firma înregistrata, singura restricţie impusa de lege
constând in obligaţia ca toate actele ce emana de la societate sa arate ca aceasta este in
lichidare. Procedura de lichidare cuprinde următoarele operaţiuni principale:
- înlocuirea organelor de administraţie curenta;
- predarea gestiunii;
- restrângerea obiectului acesteia in scopul de a asigura plata creditorilor sociali si
satisfacerea drepturilor asociaţilor;
- întocmirea si executarea bilanţului final;
- radierea din registrul comerţului a fostei societăţi comerciale.
8.10.Înlocuirea organelor de administrare
Ca efect al dizolvării societăţii, administratorii trebuie sa fie înlocuiţi prin lichidatori.
Numirea acestora poate fi voluntara sau juridica. Potrivit art.262 alin.l din Legea nr.31/1990,
republicata, daca in actul constitutiv nu se prevede altfel, pentru desemnarea voluntara se cere
unanimitatea de voturi a asociaţilor. In cazul in care nu se poate obţine cvorumul legal,
numirea lichidatorilor se face de către instanţa judecătoreasca, la cererea oricărui administrator
sau asociat.
Pentru a decide, instanţa trebuie sa asculte pe toţi asociaţii sau administratorii. Împotriva
sentinţei pronunţata de instanţa se poate declara numai recurs in termen de 15 zile de la
pronunţare. Actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care-i tine locul, precum si orice act
ulterior care ar aduce schimbări in persoana aceasta, trebuie depusa la oficiul registrului
comerţului pentru a fi înscrise de îndată si publicarea in Monitorul Oficial. Lichidatorii pot fi
persoane fizice sau reprezentanţi permanenţi - persoane fizice – ai societatii lichidatoare
trebuie sa fie lichidatori autorizaţi. Administratorii sunt obligaţi sa-si continue mandatul pana

74
vezi Curtea de Casatie sectia III,decizia 1962/1936 in „Practica judiciara comerciala”vol II ed.Lumina,1991
155
la intrarea in funcţiune a lichidatorilor, fără a mai avea dreptul de a întreprinde noi operaţii in
numele societatii comerciale.
8.11.Predarea gestiunii
Preluarea de către lichidatori a administraţiei se efectuează prin întocmirea unor acte de
predare-primire. Potrivit regimului general instituit de art.253 alin.3 din Legea nr.31/1990,
predarea gestiunii se realizează in temeiul inventarului si bilanţului. Aceste documente trebuie
sa constate situaţia exacta a activului, precum si a societatii. Îndată după intrarea in funcţie,
lichidatorii au datoria ca, împreuna cu administratorii societăţii, sa întocmească inventarul si sa
încheie bilanţul, semnând aceste acte.
Lichidatorii sunt obligaţi sa primească si sa păstreze patrimoniul si actele societatii, ei
trebuie sa tina un registru cu toate operaţiile lichidării, in ordinea datei lor.
8.12.Restrângerea obiectului de gestiune
Lichidatorii sunt indreptatiti sa exercite acele atribuţii care le sunt conferite la adunarea
generala a asociaţilor, printr-o hotărâre adoptata cu aceeaşi majoritate care este necesara si
pentru numirea lor.
Activitatea lichidatorilor poate fi prelungita pe durata anului in care a avut loc numirea
lor. Lichidatorii trebuie sa execute si sa termine operaţiile referitoare la lichidare. In cazul in
care întreprind noi operaţiuni comerciale care nu sunt necesare scopului lichidării, sunt
răspunzători personal si solidar de executarea lor. Astfel, prin norme imperative, legiuitorul
restrânge obiectul gestiunii pe care o exercita lichidatorii. Lichidatorii pot fi acţionaţi in
judecata ca reprezentanţi ai societăţii comerciale in interesul acesteia, dar numai pentru actele
de lichidare. Pentru a recupera sumele datorate societăţii, lichidatorii trebuie sa urmărească pe
debitorii societăţii.
Lichidităţile vor deservi pentru satisfacerea creditorilor sociali si a drepturilor cuvenite
asociaţilor. Bunurile din patrimoniul societăţii vor fi transformate in numerar, scop in care
lichidatorii au dreptul sa vândă - prin licitaţie publica - imobilele si orice avere mobiliara;
vânzarea bunurilor nu se va face „in bloc", ci numai singular, pentru fiecare bun in parte.
Lichidatorii trebuie sa facă tranzacţii in numele societăţii, sa lichideze si sa încaseze
creanţele societăţii, chiar in caz de faliment al debitelor, dând chitanţa.
8.13.Lichidarea pasivului social
Sumele obţinute de lichidatori in condiţiile anterior examinate servesc, in mod prioritar,
pentru stingerea datoriilor societăţii comerciale.
In reglementarea Legii nr.31/1990, republicata, activitatea de lichidare si de repartizare a
patrimoniului social este de competenta lichidatorilor, iar nu a instanţei judecătoreşti.
Implicarea directa a instanţei judecătoreşti in operaţiunea de lichidare este greşita. Competenta
instanţei de judecata in faza lichidării societăţilor comerciale este strict reglementata de lege in
doua cazuri:
- formularea unei cereri pentru numirea lichidatorilor, atunci când nu se poate întruni
unanimitatea voturilor asociaţilor asupra persoanei acestora (art.2 alin.2);
- atunci când asociaţii formulează o opoziţie la bilanţul de lichidare întocmit de
lichidatori (art.263 alin.2).
Drepturile creditorilor sociali
Cumulativ cu obligaţia lichidatorilor de a asigura stingerea datoriilor sociale, creditorii
societăţii comerciale sunt ei însuşi in măsura sa-si valorifice drepturile corespunzătoare.
Lichidarea se face in interesul asociaţilor, dar fără a vătăma pe creditori. In sensul arătat,
art.260 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prevede ca “lichidarea nu liberează pe asociaţi
si nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societăţii".
Noţiunea de faliment va fi înţeleasa in sensul Legii nr.85/2014, republicata. Atunci când
nu recurg la procedura declarării societăţii in stare de faliment, creditorii dispun de acţiuni in
justiţie, pe care le pot îndrepta atât împotriva lichidatorilor, cat si contra asociaţilor. Contra
156
lichidatorilor, creditorii societăţii au dreptul de a exercita acţiunile care decurg din creanţele
ajunse la termen. Posibilitatea urmăririi este insa mărginită numai pana la concurenta bunurilor
existente in patrimoniul societăţii.
Creditorii sociali se pot îndrepta asupra asociaţilor pentru plata sumelor datorate din
valoarea aporturilor la capitalul societăţii, daca asociaţii nu au făcut vărsăminte la capitalul
social.
Pe durata existentei societăţii, dreptul de a cere asociaţilor restanţieri (al căror aport nu a
fost predat integral) sa-si îndeplinească obligaţia asumata, aparţine administratorilor si
lichidatorilor.

Drepturile asociaţilor
Asociaţii au dreptul de a-si recupera valoarea aporturilor subscrise la data înfiinţării
societăţii comerciale sau cu prilejul majorării ulterioare a capitalului social. In faza dizolvării
societăţii, drepturile asociaţilor pot fi satisfăcute doar după acoperirea pasivului social. Potrivit
legii, lichidatorii nu pot plaţi asociaţilor nici o suma in contul pârtilor ce li s-ar cuveni din
lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.
Creditorii pot cere ca sumele realizate in cursul lichidării sa fie depuse la Casa de
Economii si Consemnaţiuni ori la o societate bancara. Aceste sume pot fi repartizate chiar in
timpul lichidării, dar după îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii scadente sau care vor
ajunge la scadenta, in măsura in care rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor.
Împotriva deciziei prin care, astfel, lichidatorii repartizează asociaţilor numerarul, creditorii
societăţii pot introduce opoziţie la instanţa competenta, in termen de 15 zile de la data deciziei.
Opoziţia suspenda decizia de repartizare.
Întocmirea si executarea bilanţului final
Faza de lichidare a societăţii comerciale se încheie prin întocmirea bilanţului final.
Acesta trebuie sa stabilească modul de repartizare a activului intre asociaţi. Bilanţul final va fi
semnat de lichidatori.
Orice asociat nemulţumit de propunerea de repartizare a activului, făcuta de lichidatori,
poate introduce opoziţie la instanţa in termen de 15 zile, termen ce se calculează de la data
notificării. Bilanţul, împreuna cu modul de repartizare a activului propus de lichidatori, se
considera aprobate de toţi asociaţii de la data când expira termenul de 15 zile arătat sau când
sentinţa pronunţata de instanţa asupra opoziţiei rămâne definitiva.
Urmează etapa de executare in fapt a repartizării activului, lichidatorii trebuind sa predea
fiecărui asociat partea ce-i revine potrivit bilanţului final. Prin îndeplinirea acestor condiţii,
lichidatorii sunt liberaţi. In ceea ce priveşte registrele si actele societăţii, după aprobarea
socotelilor si terminarea repartiţiei, acestea vor fi depuse de lichidatori la asociatul desemnat
de majoritatea. Registrele tuturor societăţilor comerciale lichidate trebuie păstrate timp de 5
ani, termenul calculându-se de la data depunerii lor, in condiţiile arătate mai sus.

8.14.Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului

După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societăţilor din registrul
comerţului, radiere care se poate face si din oficiu.
Cererea de radiere a asociaţilor din registrul comerţului trebuie sa fie insolita de
următoarele acte:
- bilanţ in lichidare ;
- raportul lichidatorilor privind modul de repartizare a activului si de stingere a pasivului;
- certificat fiscal eliberat de Administraţia financiara, din care sa rezulte ca societatea nu
are datorii fata de stat;
- originalele documentelor emise de oficiul registrului comerţului (certificat de
înmatriculare, cerere de înmatriculare, cerere de menţiune etc.);
157
 - declaraţia lichidatorilor cu privire la executarea operaţiilor efectuate.
La data îndeplinirii formalităţilor de radiere, personalitatea juridica a societăţii încetează
atât in raporturile dintre asociaţi, cat si fata de terţele persoane.

158
 CAPITOLUL IX

PROCEDURA INSOLVENTEI

Consideraţii generale
Din punct de vedere etimologic, denumirea de procedură a falimentului derivă din faillir,
cuvânt care înseamnă în limba franceză a eşua şi din cuvântul latinesc fallo – fallere, cu sensul
de a înşela, a nu izbuti, a greşi. Reorganizarea judiciară şi falimentul reprezintă o instituţie
juridică complexă de drept comercial (fiind aplicabilă exclusiv comercianţilor), care, pe de o
parte, se referă la starea şi capacitatea persoanelor, iar pe de altă parte, se referă direct la bunurile
acestor persoane, asupra cărora instituie un regim de indisponibilizare şi le afectează scopului
procedurii, fie de redresare, fie de lichidare a activului în vederea acoperirii pasivului.

9.1. Noţiunea privind procedura de insolvenţă

Potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a
fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014: „scopul legii este
instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în
insolvenţă”.
Procedura colectivă = procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la
urmărirea şi recuperarea creanţelor lor în modalităţile prevăzute de lege.
Insolvenţa = stare a patrimoniului debitor care se caracterizează prin insuficienţa
fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile.
Modalităţile prin care se realizează scopul legii sunt:
- procedura generala: procedura prevăzută de lege prin care un debitor care îndeplineşte
condiţiile prevăzute de articolul 1 aliniat 1 din legea 85/2014, fără a le îndeplini simultan şi pe
cele de la articolul 1 aliniat 2 din legea 85/2014 intră după perioada de observaţie succesiv în
procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau intră separat numai în
procedura reorganizare judiciară şi procedura falimentului:
- procedura simplificata: procedura prin care debitorului care îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege intră direct în procedura falimentului fie odată cu deschiderea insolvenţei fie
după o perioadă de observaţie.
- procedura de reorganizare judiciara: procedura aplicată debitului persoanei juridice în
vederea achitării datoriilor acestora conform unui program de plată a creanţelor;
Procedura de reorganizare judiciară presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, ce se poate realiza prin următoarele 3
modalităţi:
- restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
- restructurarea corporativă prin modificarea structurii capitalului;
-restrângerea activităţii debitorului prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului
până la acoperirea creanţelor
- procedura falimentului/lichidare: procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi
egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea
pasivului fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

9.2.Caracterele procedurii de insolvenţă

- judiciar – se desfăşoară sub controlul instanţelor de judecată;
-egalitar – satisfacerea tuturor creditorilor în acelaşi timp şi proprietăţilor cu mărimea
creanţelor deţinute;
- colectiv, consensual, concursual;
- general – se aplică tuturor bunurilor debitorului;
159
 -profesional = se aplică numai comercianţilor;
- remediu (executare silită).

9.3. Participanţii la procedură

9.3.1. Instanţele judecătoreşti
Toate procedurile prevăzute de lege cu excepţia recursului sunt de competenţa
tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, aşa cum figurează înregistrat în
registrul competent. Aceste proceduri sunt executate de către judecătorul sindic.
În procedura insolvenţei, instanţele judecătoreşti competente să judece procedura sunt
tribunalul (tribunalele judeţene), TMB – Tribunalul Municipiului Bucureşti şi Curtea de Apel.
9.3.2.Tribunalul
Competenţa materială pentru toate procedurile insolvenţei aparţine tribunalului cu
excepţia recursului.
Competenţa teritorială pentru toate procedurile cu excepţia recursului aparţine
tribunalului sau din raza teritorială unde îşi are sediul debitorul aşa cum este înscris în registrul
comerţului.
Sediul este unul din atributele de identificare ale debitorului, listarea, cuantificarea şi
comunicarea părţilor.
Buletinul procedurii de insolvenţă reprezintă principalul instrument de publicare a
citaţiilor, convocărilor, cuantificărilor şi comunicărilor actelor de procedură după deschiderea
procedurii.
În cazul în care debitorul este o societate tranzacţionată pe o piaţă reglementată
judecătorului sindic, va comunica comisiei naţionale a valorii mobiliare hotărârea de
deschidere a procedurii.
Hotărârea pronunţată de judecătorul sindic poate fi atacată cu recurs la curtea de apel
(dacă legea nu prevede altfel).
9.3.3.Judecătorul sindic
Îndeplineşte o funcţie publică de interes general, organizează şi conduce întreaga
activitate sub autorizaţia instanţei judecătoreşti. În îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul
sindic acţionează în calitatea sa de magistrat şi nu ca reprezentant al debitorului sau
creditorilor. În consecinţă actele sale sunt obligatorii atât pentru debitor cât şi pentru creditor.
Repartizarea cazurilor are loc în mod aleatoriu în sistemul informatizat.
Atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judiciar al activităţii
administratorului judiciar sau lichidatorului. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului
judiciar sau lichidatorului, iar în mod excepţional debitorului, când nu i s-a ridicat dreptul de
administrare.
Atribuţiile judecătorului sindic
Judecătorul sindic pronunţă hotărâri care pot fi de două feluri: încheieri care sunt
definitive şi executorii; sentinţe.
Deciziile manageriale ale judecătorului sindic pot fi contractate sub aspectul oportunităţii
de către creditor.
Căile de atac împotriva judecătorului sindic – recursul care este de 10 zile şi curge de la
data comunicării.
Încetarea atribuţiilor judecătorului sindic. Acestea încetează la închiderea procedurii,
moment în care judecătorul se consideră descărcat de sarcini.
9.3.4.Adunarea creditorilor
Adunarea Creditorilor nu are personalitate juridică şi este formată din totalitatea
creditorilor, cunoscuţi şi care au anumite creanţe faţă de debitori. Salariaţii debitorului fac
parte dintre creditori.
9.3.5.Comitetul creditorilor
160
 În noua reglementare comitetul creditorilor a fost scos din rolul decorativ avut în vechea
lege transformându-l într-un organ deliberativ de deliberare a creditorilor.
Comitetul creditorilor este organizaţia executiva a adunării creditorilor; el trebuie
desemnat în mod obligatoriu fie după momentul depunerii tabelului preliminar de către
judecătorul sindic, fie ulterior în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor care va avea loc
în termen de maxim 5 zile de la data depunerii tabelului preliminar
Planul de reorganizare este supus dezbaterii adunării creditorilor fiind votat.
9.3.6.Administratorul special
Calitatea de administrator special
Conform legii administratorul special este reprezentatul desemnat de adunarea generală a
acţionarilor a debitorului persoană juridică să efectueze în numele şi pe seama acestuia actele
de administrate necesare în perioada de procedură condiţiile debitorului sau acţionarilor atunci
când debitorul i s-a ridicat dreptul de administrare.
Puterile acordate de lege administratorului special variază în funcţie de starea procesuală
în care ne aflăm până în momentul intrării în procedura simplificată, administratorul special
reprezintă atât interesele debitorului ca şi persoană juridică cât şi interesele acţionarilor. După
intrarea în procedura simplificată, administratorul special reprezintă interesele acţionarilor /
asociaţilor, lichidatorul reprezentând interesele debitorului.
9.3.7. Administratorul judiciar
Conform legeii 85/2014, prin sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul sindic va
desemna un administrator judiciar. Independent de această numire, la recomandarea
comitetului creditorilor în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii
care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui
administrator judiciar, stabilindu-i şi remuneraţia.
Creditorii pot decide să confirme sau nu administratorul judiciar desemnat provizoriu de
judecătorul sindic.
Înainte de a fi desemnat administratorul judiciar trebuie să facă dovada că este asigurat
pentru răspundere profesională.
9.3.8.Lichidatorul judiciar
Lege, prevede că lichidatorul este persoana fizică sau juridică practician în insolvenţă,
autorizat în condiţiile legii, desemnate să conducă activităţile debitorului şi să execute
atribuţiile prevăzute de lege în cadrul procedurii de faliment atât în cazul procedurii generale
cât şi în cazul procedurii simplificate.
Desemnarea lichidatorului – acesta va fi desemnat de judecătorul sindic, în cazul în care
dispune trecerii în faliment.

9.4. Deschiderea procedurii

9.4.1.Modalităţile de sesizare a tribunalului
În dreptul comun, conform codului de procedură civilă, orice cerere adresată instanţei
judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instituţiei, numele, domiciliul /
reşedinţa părţilor, obiectul cererii şi semnătura.
Cererea adresată instanţei judecătoreşti este mijlocul procedural prin care o persoană
fizică sau juridică solicită instituţiei judecătoreşti ocrotirea drepturilor şi intereselor sale legale.
Cererile introductive de instanţă, care sunt cererile prin intermediul cărora se declanşează
activităţile instanţei în vederea soluţionării unui litigiu. Cererile indigente sunt acelea care se
formulează după sesizarea instanţei şi au ca scop fie lărgirea cadrului procedural cu privire la
părţi sau la obiectul sau soluţionarea unor incidente ivite în cursul judecăţii.
În baza legii 85/2014 cererea introdusă de reclamantul creditor se numeşte cerere
introductivă, cererea formată de pârâtul debitor se numeşte contestaţie. Forma scrisă a cererii

161
introductive şi a contestaţiei este obligatorie forma verbală a cererilor incidentale poate fi
aplicată.
Principiile procedurii simplificate: celerităţii; unităţii şi colectivităţii procedurii;
maximizării averii debitorului; priorităţii redresării faţă de faliment; participării active a
creditorilor.
9.4.2.Efectele cererii introductive:
- cererea de chemare în judecată investeşte instanţa cu soluţionarea cererii (creează
instanţa);
- cererea de chemare determină cadrul procesual cu privire la părţi şi la obiectul litigiului;
- creează starea de litispendenţă;
- întrerupe prescripţia;
- întrerupe calculul dobânzilor, majorărilor sau penalizărilor de orice fel ori altă cheltuială
(accesorii);
- produce efectul transmiterii unor acţiuni cu caracter personal asupra moştenitorilor.
9.4.3.Cererea debitorului
Cererea debitorului persoană fizică sau juridică aflată în stare de insolvenţă sau
insolvenţă iminentă se face în condiţiile prevăzute de lege. debitorul aflat în stare de insolvenţă
este obligat să adreseze tribunalului o cerere în termen de maxim 30 de zile de la apariţia stării
de insolvenţă.
Subiectivitatea nu poate să fie oportună debitorului pentru că introducerea tardivă a
cererii constituie infracţiunea de bancrută simplă, iar depunerea prematură sau cu rea credinţă
atrage răspunderea patrimonială a debitorului pentru prejudiciile cauzate.
Odată cu cererea introductivă, debitorul trebuie să arate opţiunea între procedura
simplificată sau reorganizare. Absenţa sau nedepunerea în termen a unei astfel de opţiuni
creează prezumţia că debitorul este de acord cu instituirea procedurii simplificate.
Debitorul trebuie să depună o declaraţie din care să rezulte că nu a mai fost în procedură
de insolvenţă în ultimii 5 ani.
9.4.4.Cererea creditorilor
Lege defineşte creditorul ca fiind acel creditor care a formulat şi i-a fost admisă totul sau
în parte o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelul definitiv de creanţe contra debitorului.
Pentru promovarea cererii formulate de către creditor(i).
Sunt necesare 2 condiţii:
a) titularii cererii să aibă calitatea de creditori îndreptăţit să solicite deschiderea
procedurii;
b) debitorul împotriva căruia este formulată cererea să se ale în insolvenţă prezumată.
Creanţele care justifică aplicarea procedurii de insolvenţă trebuie să îndeplinească
aceleaşi convenţii cu cele pentru care se poate începe o executare silită.
9.4.5.Compunerea creanţelor
Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca
compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa atunci când condiţiile primite de lege
în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii de insolvenţă.
Pentru a opera compensarea legală trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- reciprocitatea obligaţiilor: ambele creanţe să existe între aceleaşi persoane care să fie
creditor şi debitor în acelaşi timp una faţă de cealaltă;
- creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile;
- creanţa care urmează a se compensa să fie certă, lichidă şi exigibilă.
9.4.6.Înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor. Procedura de verificare a
creanţelor

162
 Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar
conform evidenţelor contabile ale debitorului toţi ceilalţi creditori vor depune cererea de
admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii.
Titularii acţiunilor la purtător pot introduce cerere de admitere a creanţelor şi ale actelor
de constituire de garanţii.
Pentru a putea fi plătite din averea debitorului toate creanţele vor fi supuse procedurii de
verificare cu 2 excepţii:
a) creanţele constatate prin titluri executorii;
b) creanţe bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute
de legi speciale.
Administratorul judiciar este cel care va verifica fiecare creanţă împreună cu
documentele depuse.
În cazul procedurii de verificare, administratorul judiciar va cerceta: legitimitatea,
valoarea exactă a creanţei, prioritatea.
La finalul procedurii de verificare, administratorul judiciar va stabili dacă titularul cererii
de admitere a creanţei are legitimitate procesuală pentru formularea creanţei întinderea şi
rangul de prioritate al creanţelor.
Creanţele negarantate şi părţile negarantate ale creanţelor garantate care nu sunt scadente
la data înregistrării cererii de admitere vor fi înscrise în tabelul preliminar de creanţe cu
întreaga lor valoare.
9.4.7.Înregistrarea şi întocmirea tabelului preliminar de creanţe
Odată cu expunerea termenului limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor
asupra averii debitorului, administratorul judiciar sau lichidatorul după caz au obligaţia să
întocmească un tabel preliminar de creanţe. tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate
creanţele născute înainte de deschiderea procedurii curente, scadente, subcondiţie sau în litigiu
acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării.
În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra şi creanţele născute după
deschiderea procedurii şi până la momentul intrării în faliment.
Tabelul preliminar va fi comunicat debitorului. După afişare creditorii înscrişi în tabelul
preliminar pot participa la adunările creditorilor. Legea obligă administratorul judiciar sau
lichidatorul ca după afişarea tabelului să trimită de îndată notificări creditorilor ale căror
creanţe sau drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar sau au fost
înlăturate precizându-se motivele de înlăturare.
9.4.8.Contestarea tabelului preliminar
Debitorii, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu
privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar sau lichidator
în tabelul preliminar de creanţe. Dacă sunt mai multe cereri, judecătorul le va soluţiona toate
simultan.
9.4.9.Înregistrarea tabelului definitiv
După ce toate contestaţiile au fost soluţionate, administratorul judiciar sau lichidatorul va
întocmi tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului. Conform legii, prin
tabel definitiv de creanţe se înţelege tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii
debitorului la data deschiderii procedurii acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu
s-au formulat contestaţii precum şi creanţe admise în cererea soluţionării contestaţilor.
Spre deosebire de tabelul preliminar tabelul definitiv nu se comunică nici măcar
debitorului. În acest tabel se va arăta suma solicitată, admisă, prioritatea creanţei (garantată sau
nu). După înregistrarea tabelului definitiv numai titularii creanţelor înregistraţi în tabelul
definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice alte repartiţii în
cadrul procedurii falimentului.

163
 9.4.10.Situaţia creditorilor care nu şi-au înregistrat creanţele în termenul prevăzut
de lege
Titularul de creanţă anterioară deschiderii procedurii care nu depuse cererea de admitere
a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de lege este decăzut de creanţa respectivă
din următoarele drepturi:
- dreptul de a participa şi de a vota în carul adunării generale a creditorilor;
- dreptul de a participa la distribuirea de sume în cadrul reorganizării, falimentului;
- dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu
răspundere nelimitată ulterior închiderii procedurii. Această decădere poate fi invocată oricând
de orice parte interesată.
9.4.11.Situaţia unor acte juridice ale debitorului în procedura de insolvenţă
Toate acţiunile introduse de administratorul sau lichidator sunt scutite de taxe de timbru.
Actele sunt:
- acte de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii cu
excepţia sponsorizărilor în scop umanitar;
- operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului o depăşeşte pe cea primită efectuate
în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
- actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu intenţia tuturor părţilor
implicate în aceste acte de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori sau de a le leza
în orice fel drepturile;
- acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare
sau în folosul acestuia efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dacă
suma pe care creditorul ar putea să o obţină în faliment dacă această sumă este mai mică decât
valoarea actuală de transfer;
- constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară
(negarantată) în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;
- plăţile anticipate ale datoriilor efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii
procedurii dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară;
- acte de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani
anteriori deschiderii procedurii.
În toate aceste cazuri acţiunea în anulare are ca scop recuperarea tuturor prestaţiilor în
folosul averii debitorului şi pentru protejarea drepturilor creditorilor.
9.4.12.Termenul pentru introducerea acţiunilor în anulare
Acţiunile în anularea actelor frauduloase pot fi introduse de către administratorul judiciar.
După caz, în termen de un an de la data întocmirii raportului administratorului dar nu mai
târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii. Şi comitetul creditorilor are calitatea
procesuală de a introduce la judecătorul sindic o astfel de acţiune dacă administratorul judiciar
sau lichidatorul nu o face. O astfel de acţiune introdusă de comitetul creditorului se stinge ca
fiind lipsită de interes în situaţia în care administratorul sau lichidatorul introduce ulterior
acţiunea în anulare, deoarece acţiunea comitetului creditorilor este subradierea acţiunii
introduse de administratorul sau lichidator.
9.4.13.Efectele nulităţii asupra terţului dobânditor
Terţul dobânditor în cazul unui transfer patrimonial anulat în conformitate cu articolul 80
va trebuii sa restituie averii debitorului bunul transferat. În cazul în care bunul care trebuie
restituit nu mai există, trebuie restituită averii debitorului valoarea bunului de la data
transferului efectuat de către debitor.
Terţul dobânditor care a restituit averii debitorului fie bunuri, fie valoarea acestuia, va
avea o creanţă de aceeaşi valoare împotriva averii debitorului cu condiţia ca terţul să fie
acceptat transferul cu bună intenţia, credinţă. În caz contrar terţul dobânditor pierde creanţa sau

164
bunul rezultat din repunerea în situaţia anterioară în favoarea averii debitorului. Reaua credinţă
a debitorului dobânditor trebuie dovedită.
Terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună credinţă va restitui bunurile în starea în care se
găsesc, iar în lipsa acestora va restitui diferenţa de valoare cu care s-a îmbogăţit. În cazul
terţului dobânditor de rea credinţă, acesta va restitui în toate cazurile întreaga valoare precum
şi fructele percepute.
Dacă terţul sub-dobânditor este soţ, rudă sau afin până la gradul 4 al debitorului se
prezumă relativ ca acesta a cunoscut transferul patrimonial efectuat era susceptibil de a fi
anulat.
9.4.14.Publicitatea acţiunilor în anulare
Pentru a împiedica transferuri în lanţ, legea prevede că cererea pentru anularea unui
transfer cu caracter patrimonial se va nota din oficiu în registrele de publicitate aferente.
Situaţia juridică a unor contracte ale debitorului aflate în curs de executare pe timpul
desfăşurării procedurii de insolvenţă, prevede că în vederea creşterii la maxim a valorii averii
debitorului, administratorul juridic sau lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice
contract, încheierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte
nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.
Administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie să răspundă în termen de 3 de zile unei
notificări ale contractului prin care îi se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea
contractului.
În lipsa unui răspuns, administratorul sau lichidatorul nu mai poate solicita executarea
contractului, acesta fiind socotit, denunţat.
Pe perioada de observaţie cu acordul co-contractaţilor, administratorul judiciar va putea
menţine contractele de credit sau va putea modifica clauzele astfel încât acestea să asigure
echivalenţa prestaţilor viitoare. Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor.
Dacă vânzătorul este al unui bun imobil, a reţinut titlul de proprietate până la plata integrală a
preţului vânzării, vânzarea va fi considerată ca fiind executabilă de către vânzători şi nu poate
fi denunţată. În contractul de muncă sau închiriere va putea fi denunţat numai cu respectarea
termenului legal de preaviz. Prin derogare de la codul muncii, în procedura simplificată sau în
cazul intrării în faliment în procedura generală desfacerea contractelor individuale de muncă
ale personalului debitorului se va face de urgenţă de către lichidator fără a fi necesară
parcurgerea de concediere colectivă dar lichidatorul trebuie să acorde personalului concediat
un preaviz de 15 zile lucrătoare.
Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului
nul va obliga pe administrator sau lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare
deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi restante se pot formula plăţi restante.

9.5. Procedura de reorganizare

Reorganizarea judiciară definită în lege: „procedura care se aplică debitorului persoană
juridică în vederea achitării datoriei acesteia conform programului de plată a creanţelor.”
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea
unui plan numit plan de reorganizare care poate să prevadă împreună sau separat următoarele:
 restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
 restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
 restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
9.5.1.Planul de reorganizare
Are o triplă natură juridică: contractuală, judiciară, legală.
Etape:
a) comunicarea şi admiterea planului de reorganizare de către judecătorul sindic
b) propunerea planului de reorganizare
165
 c) publicitatea planului de reorganizarea
d) votarea
e) confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul
f) executarea planului de reorganizare
Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare:
a)debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de
zile de la publicarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de
reorganizare potrivit art. 67 alin. (1) lit. g), dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în
termenul prevăzut de art. 74, în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii
unuia sau mai multor creditori;
b)administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la îndeplinirea unui termen
de 30 de zile de la data publicării tabelului definitiv de creanţe;
c)unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a
creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la publicarea
acestuia; administratorul judiciar este obligat să pună la dispoziţia acestora informaţiile
existente şi necesare pentru redactarea planului. În acest sens, debitorul, prin administrator
special, sau administratorul judiciar, în măsura în care acesta din urmă le deţine, dacă dreptul
de administrare i-a fost ridicat debitorului, au obligaţia ca, în termen de maximum 10 zile de la
primirea solicitării, să pună la dispoziţia creditorului actele şi informaţiile prevăzute de art. 67
alin. (1) lit. a), b) şi e), actualizate corespunzător depunerii tabelului definitiv de creanţe. Se va
pune la dispoziţia creditorului şi lista tuturor creanţelor născute în timpul procedurii, precum şi
orice alte documente solicitate, care sunt utile pentru redactarea unui plan de reorganizare.
(2)La cererea oricărei părţi interesate sau a administratorului judiciar, judecătorul-sindic
poate prelungi cu maximum 30 de zile, pentru motive temeinice, termenele de depunere a
planului prevăzute la alin. (1).
(3)Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie
lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de
reorganizare.
(4)Nu poate propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani
anterior formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza
prezentei legi şi nici debitorul care, el însuşi, administratorii, directorii şi/sau
acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari ai acestuia care deţin controlul asupra sa, au fost
condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de
corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969,
cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi infracţiunile
prevăzute de prezenta lege, în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii.

B. Comunicarea şi admiterea planului de reorganizare de către judecătorul sindic

O copie a planului de reorganizare produs se depune la grefa tribunalului şi la oficiul
registrului unde este înregistrat debitorul.
După îndeplinirea procedurii de comunicare (planul se comunică debitorului,
administratorului judiciar şi comitetului creditorilor), judecătorul sindic va convoca în termen
de 20 de zile de la înregistrarea planului propus o şedinţă pentru admiterea sau respingerea
planului propus. După o verificare, judecătorul sindic privind condiţiile de adminisibilitate,
judecătorul va propune o sentinţă de admitere sau respingere.
166
 După admitere, judecătorul sindic dispune administratorului judiciar convocarea adunării
generale a creditorilor şi a debitorului într-unt termen de 20-25 de zile dar nu înainte de
afişarea tabelului definitiv de creanţe. Dacă au fost exprimate mai multe intenţii de depunere a
unor planuri de reorganizare judecătorul sindic va fixa un termen maxim până când aceste
planuri pot fi propuse astfel încât votarea să se facă în aceeaşi şedinţă.
C. Publicitatea planului de reorganizarea
În termen de 5 zile de la admiterea planului de reorganizare, judecătorul sindic va
dispune administratorului judiciar publicarea unui anunţ referitor la propunerea planului în
buletinul procedurilor de insolvenţă cu indicarea persoanei, a datei, a datei de confirmare a
planului care nu va depăşi 15 zile de la data exprimării votului asupra planului de reorganizare.
Din momentul publicării planului de reorganizare, toate părţile interesate sunt socotite că
au luat la cunoştinţă atât de planul de reorganizare cât şi de data la cere se va vota.
D. Votarea
După informarea de către administratorul judiciar privind voturile exprimate în scris
începe operaţiunea de votare în funcţie de categoriile distincte de creanţe, fiecare creanţă
beneficiind de un vot, un plan este socotit ca fiind acceptat de o categorie de creanţe dacă în
categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din
acea categorie.
Un plan este acceptat dacă:
 cel puţin 50%+1 din una din categoriile de creanţe care votează separat accepta sau
sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una din categoriile defavorizate să
accepte planul;
 în cazul în care sunt doar 2 categorii de creditori, planul de reorganizare se consideră
acceptat dacă categoriile defavorizate acceptă planul;
 dacă ambele categorii sunt defavorizate, planul de reorganizare se consideră acceptat,
iar cazul în care categoria cu valoarea totală mai mare a creanţelor a acceptat planul de
reorganizare;
 dacă o categorie defavorizată respinge planul, nici una din categoriile de rang inferior
nu va primi mai puţin decât în faliment.
Categoriile de creanţe care votează separat:
- creditorii cu creanţele garantate;
- creditorii bugetari;
- creditorii chirografare stabiliţi (sunt furnizorii de servicii);
- ceilalţi creditori chirografare.
Fiecare creditor, categorie de creditor, trebuie să primească cel puţin cât ar fi primit în
procedura falimentului.
E. Confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic
La data stabilită (cea prevăzută în sentinţă) planul de reorganizare va fi confirmat printr-o
sentinţă de către judecătorul sindic, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- cel puţin jumătate +1 din categoria de creanţe menţionate în programul de plăţi
(creanţele care votează separat) acceptă sau sunt socotite că acceptă planul cu condiţia ca
minim una din categoriile defavorizate să accepte planul;
- în cazul în care sunt doar 2 categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care
categoriile de creanţe au valoarea totală cea mai mare acceptă planul;
- fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui
tratament corect şi echitabil prin acest plan.
Destinatarii pot fi propuse şi chiar admise mai multe planuri de reorganizare, doar un
singur plan poate fi confirmat. După confirmare, nu mai este legal admisă propunerea,
admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan de reorganizare.

167
 Dacă nu este confirmat nici un plan de reorganizare şi termenul a expirat, judecătorul
sindic va dispune de îndată începerea procedurii falimentului
F. Executarea planului de reorganizare .
Sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în
mod corespunzător.
În sinteza în care debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii
debitorului aduce pierderea averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau
oricare creditor precum şi administratorului special pot solicita oricând judecătorului sindic să
aprobe intrarea în faliment.
Înregistrarea unei astfel de cerere nu suspendă continuarea activităţii debitorului până
când judecătorul sindic nu dispune în acest sens. În planul de reorganizare se precizează în
programul de plăţi cheltuielile administrative (remunerarea experţilor şi lichidatorilor) şi cum
se face plata acelei plăţi.

9.6. Procedura falimentului

9.6.1.Definiţie. Este dată lege: prin procedura falimentului se înţelege procedura de

insolvenţă concursuală, colectivă şi egalitară care se aplică debitorului (persoană fizică
sau juridică) în vederea lichidării averii acestuia pe acoperirea pasivului fiind urmată de
radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin faliment se înţelege dizolvarea şi lichidarea în cazul persoanelor juridice şi lichidarea
averii în cazul persoanelor fizice.
9.6.2.Cazul de intrare în faliment:
1) debitorul:
- şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
- nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, sau la cererea creditorilor de deschidere a
procedurii a contestat că ar fi în stare de insolvenţă şi contestaţia a fost respinsă de judecătorul
sindic;
- nici unul din subiectele de drept îndreptăţite să propună un plan de reorganizare nu a
propus un astfel de plan sau nici unul din planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat.
2) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare dar nu a propus un plan de reorganizare
ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
3) obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate
prin planul de reorganizare confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul
reorganizării aduce pierderi averii sale;
4) a fost aprobat raportul administratorului special prin care se propune intrarea în
faliment.
Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment judecătorul sindic va pronunţa
dizolvarea societăţii debitor şi va dispune următoarele măsuri:
- ridicarea dreptului de administrare al debitorului, acest drept fiind exercitat de către
lichidator;
- în cazul procedurii generale desemnarea unui lichidator provizoriu stabilindu-se
remuneraţia şi atribuţiile.
9.6.3.Măsuri premergătoare lichidării
În cazul în care debitorul are bunuri şi în alte judeţe, judecătorul sindic trimite notificări
tribunalelor din acele judeţe în vedere sigilării de urgenţă a acelor bunuri.
Efectuarea lichidării
La fiecare 3 luni calculate de la data începerii lichidării şi cuprinse într-un program de
administrare a lichidării (trebuie întocmit la 30 de zile de la numirea lichidatorului),
lichidatorul are obligaţia să prezinte comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor
168
obţinute din lichidarea şi încasarea creanţelor, trebuie să prezinte comitetului creditorilor şi un
plan de distribuire între creditori.
Lichidarea bunurilor va fi efectuată sub control judecătoresc. În vederea maximizării
averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţă într-o formă
adecvată acestora, toate cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului.
Metode de vânzare a bunurilor
Lichidarea bunurilor va începe imediat după finalizarea de către lichidator a inventarierii
bunurilor cuprinse în averea debitorului. Bunurile vor fi vândute în bloc sau individual, la
licitaţie publică sau prin negociere directă sau combinaţie. Lichidatorul are obligaţia să
propună creditorilor metoda de vânzare prezentând şi un regulament de vânzare. Care trebuie
să descrie modul în care se va realiza vânzarea. Metoda de vânzare a bunurilor este adoptată de
adunarea generală pe baza propunerii lichidatorului şi a recomandării comitetului creditorilor.
lichidatorul poate să angajeze un evaluator.
9.6.4.Ordine de distribuire a creanţelor
Principii:
- ordinea de distribuire este imperativă în situaţia în care există mai multe creanţe aflate
în aceeaşi ordine de preferinţă – distribuţia se face proporţional cu valoarea creanţei;
- regula proporţionalităţii conferă căruia sumele de distribuit între creditori în acelaşi
rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă din
tabelul definitiv;
- distribuirea sumelor în funcţie de rangul de prioritate – titularii de creanţe dintr-o
categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe
din categoria ierarhic superioară potrivit ordinii de distribuţie ;
- cota de faliment (suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în
categoria creanţelor respective) – dacă sunt fonduri rămase nereclamate în termen de 90 de zile
de către cei îndreptăţiţi la aceste fonduri, fondurile respective vor fi depuse de lichidator în
bănci în contul averii debitorului, iar extrasul de cont va fi depus la tribunal. În lipsa
disponibilităţilor în contul debitorului fondurile astfel depuse vor fi utilizate plăţile efectuându-
se pe baza unui buget provizionat pe o perioadă de 3 ani aprobat de judecătorul sindic
9.6.5.Cazuri de închidere a procedurii de insolvenţă
Pentru a evita divergizarea procedurii, procedura de insolvenţă poate fi închisă în orice
stadiu în cazurile în care nu se pot identifica bunuri în averea debitorului sau bunurile
identificate nu pot acoperii cheltuielile administrative. Nici un creditor nu avansează aceste
surse de bani.
a) închiderea procedurii pentru lipsă de resurse
b) închiderea procedurii în caz de reorganizare sau faliment
c) închiderea procedurii pentru lipsa creditorilor
În cazul în care în urma cererii introductive a debitorului de deschidere a procedurii de
insolvenţă, dacă la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de creanţe se constată
lipsa lor, judecătorul sindic va pronunţa o sentinţă şi de revocare a hotărârii de deschidere a
procedurii dar această regulă se aplică numai când nu sunt creanţe care se înscrie din oficiu.
d) alte cazuri de închidere a procedurii .
9.6.6.Efectele închiderii procedurii
- notificarea închiderii procedurii: sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată de
către judecătorul sindic direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi registrul unde este înregistrat
debitorul;
- descărcarea de îndatorii a organelor şi a altor participanţi la procedură: prin sentinţa de
închidere mai este descărcat judecătorul sindic (se desesizează);
- descărcarea de obligaţii a debitorului: legea reglementează regula conform căruia
închiderea procedurii de faliment are ca efect descărcarea debitorului persoană fizică de
169
obligaţiile pe care le avea înainte de intrare în faliment sub condiţia ca debitorul să nu fie găsit
de infracţiunea bancrută frauduloasă sau plăţi sau transferuri frauduloase. În astfel de situaţii
debitorul este descărcat numai când plăţile sunt făcute din averea sa (are loc în procedura de
reorganizare).
Legea prevede că la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat
de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea unui plan de
reorganizare şi cea prevăzută în plan.
Absolvirea de obligaţii a debitorului are loc numai în cea ce priveşte persoana
debitorului. În consecinţă descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de
obligaţii a fideiusorului sau co-debitorului principal.
9.6.7.Răspunderea membrilor organelor de conducere
În dreptul comun răspunderea juridică poate fi:
- civilă: care are ca finalitate o sancţiune pecuniară datorată celui afectat de conduita
ilicită;
- penală cu sancţiuni privative de libertate sau pecuniare datorate statului.
Răspundere civilă poate fi:
- contractuală cu încălcarea dispoziţiilor contractuale;
- delictuală pentru fapta proprie.
9.6.8.Condiţiile antrenării răspunderii
faptă ilicită;
raport de cazualitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul creat;
prejudiciul;
culpa delictuală.
A. Fapta ilicită
Pentru existenţa ei, legea prevede cazuri speciale şi limitative.
Sunt realizate elementele unei fapte ilicite care pot antrena răspunderea organelor de
conducere în cazul procedurii de insolvenţă. Atunci când membrii organelor de supraveghere
sau de conducere au cauzat parţial sau total starea de insolvenţă a debitorului:
- au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul altei
persoane;
- au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice;
- au dispus de interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit
persoana juridică la încetarea de plăţi;
- au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au
ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
- au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv
pasivul acesteia (bancrută frauduloasă);
- au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul
întârzierii de plăţi;
- în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă
unui creditor în dauna altui/altor creditori.
Caracterul ilicit a faptei poate fi exclus:
starea de necesitate;
legitimă apărare;
ordinul legii sau comanda autorităţii legitime;
executarea unui drept;
consimţământul victimei;
fapta unui terţ pentru care cel vizat nu este ţinut să răspundă.
B. Raport de cazualitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul creat
Existenţa lui este a doua condiţie pentru antrenarea răspunderii.
170
 C. Prejudiciul
relaţie cauză efect;
răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căruia se execută acţiunea a
cauzat starea de insolvenţă a debitorului;
legătura de cauzalitate este un element obiectiv al răspunderii civile şi nu unul care să
ţină de vinovăţia făptuitorului;
legătura de cauzalitate există chiar dacă persoana care a comis fapta ilicită a cesionat
părţile sociale, iar terţul cesionat a preluat şi calitatea de administraţie.
D. Culpa delictuală
Trebuie să rezulte din conduita membrilor organelor de conducere ale debitorului sau alte
persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Pentru aprecierea culpei, judecătorul sindic trebuie să se raporteze la bonus pater
familias.
Culpa nu trebuie să fie neapărat sub forma intenţiei. Răspunderea civilă va fi antrenată
indiferent de forma de vinovăţie constatată dar nu va fi antrenată atunci când nu exista
vinovăţie.
9.6.9.Acţiunea în răspundere
Acţiunea în răspundere a persoanelor care au cauzat insolvenţa debitorului se prescrie în
termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuie să fie cunoscută persoanei care a
cauzat apariţia stării de insolvenţă dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de
deschidere a procedurii. Această acţiune poate fi introdusă între momentul deschiderii şi
închiderii procedurii.
9.6.10.Executarea silită – măsuri asiguratorii
În conformitate cu legea, executarea silită împotriva membrilor organelor de conducere
sau împotriva oricărei persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului se efectuează
de către judecătorul sindic în conformitate cu dispoziţiile dreptului comun.
După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi
repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu tabelul definitiv de creanţe pus
la dispoziţie de lichidator.

171
 CAPITOLUL X

SOLUŢIONAREA LITIGIILOR COMERCIALE

10.1. Dispoziţii generale

Competenţa generală de drept comun în materia soluţionării litigiilor comerciale o
au instanţele judecătoreşti naţionale.
În materie civilă judecătoriile au competenţă generală (numită plenitudine de
jurisdicţie “ratione materiae”), fiind de competenţa tribunalelor doar litigiile ce depăşesc
150 milioane de lei.
În materie comercială competenţa revine tribunalelor, cu excepţia cererilor a căror
valoare este de până la 10 milioane de lei inclusiv, litigii ce intră în competenţa
judecătoriilor.
10.2. Norme generale de competenţă
Potrivit normelor în vigoare (Codul de procedură civilă), instanţa competentă a
soluţiona litigiile comerciale este cea de la domiciliul, reşedinţa, fondul de comerţ sau
sediul pârâtului.
Pentru persoane juridice sediul poate constitui chiar o filială, sucursală, agenţie sau
reprezentanţă a societăţii comerciale (Legea nr. 105/1992 privind reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat).
Pentru societăţi sau asociaţii fără personalitate juridică, competenţa aparţine fie
instanţei domiciliului persoanei căreia i s-a încredinţat direcţia sau preşedinţia, fie, în
lipsă, oricărui asociat, la instanţa domiciliului acestuia.
Dacă sunt mai mulţi pârâţi, cu domicilii, reşedinţe, fonduri sau sedii diferite, este
sufficient ca unul să aparţină teritoriului României pentru ca acţiunea să poată fi judecată
în România.
Dacă pârâtul din străinătate nu are domiciliul cunoscut, competenţa aparţine
instanţei române, dacă reclamantul are domiciliul sau reşedinţa în ţară.
Instanţa judecătorească verifică din oficiu competenţa sa de a soluţiona litigiul în
legătură cu care este sesizată, putându-se recunoaşte competentă sau putând respinge
cererea, ca nefiind de competenţa sa.
O astfel de situaţie apare în cazul în care părţile, prin convenţie, au recunoscut
drept competentă o instanţă arbitrală.
10.3 ARBITRAJUL COMERCIAL
Este cunoscut faptul că în ţările cu economie de piaţă bine dezvoltată, circa 80-90%
din procesele comerciale ce decurg din executarea unui contract se soluţionează pe cale
arbitrală, asta deoarece, judecarea unui proces comercial apelând la instanţele de drept
comun ar dura ani de zile, datorită procedurilor greoaie şi multiplelor grade de jurisdicţie.
Avantajele certe ale arbitrajului şi anume o judecare mai rapidă, mai puţin formală,
mai suplă, fac din arbitraj o modalitate privilegiată de soluţionare a litigiilor. Avantajul
major al arbitrajului îl constituie însă confidenţialitatea, prevăzută de art. 353 lit.c C.
proc. civ., ce se impune ca o regulă fundamentală opusă publicităţii proprii procesului

172
judiciar care se poate constitui uneori ca o gravă sancţiune comercială cu caracter
destabilizator pentru părţi.
În România, arbitrajul comercial, aşa cum este reglementat de Cartea a IV-a (despre
arbitraj) din Codul de procedură civilă. Ca regulă generală, potrivit art. 340 din C. proc.
civ. persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe
calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea referitoare la
drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţia, adică litigiile privind
statutul persoanelor, cele referitore la lucruri care nu sunt în comerţ, conflictele colective
de muncă, ori acele litigii privind lichidarea judiciară.
O menţiune specială poate fi făcută în legătură cu posibilitatea soluţionării pe cale
arbitrală a litigiilor din domeniul proprietăţii intelectuale,4 soluţia care se impune şi care
întruneşte cea mai largă adeziune în rândul specialiştilor este aceea de a se considera
arbitrabile litigiile având ca obiect drepturile patrimoniale care decurg din brevetele de
invenţii, inclusiv remuneraţii suplimentare sau compensaţii materiale, asta pentru că
soluţionarea acestora pe calea arbitrajului nu este în principiu, de natură a încălca ordinea
publică.
Reglementarea de bază a arbitrajului privat în România este cuprinsă în Cartea a
IV-a din Codul de procedură civilă, înlocuită azi de Legea nr. 59/1993. pentru
modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului
administrativ nr.29/1990 şi a Legii nr.94/1992 privind organizarea şi functionarea Curţii
de Conturi.
Noua reglementare constituie dreptul comun al oricărei forme de arbitraj privat
voluntar:
• arbitraj “ad hoc” şi arbitraj instituţional;
• arbitraj civil şi arbitraj comercial;
• arbitraj intern şi arbitraj internaţional;
• arbitraj „în drept” şi arbitraj “în echitate”.
1. Trăsăturile definitorii ale arbitrajului privat
a) Formă de jurisdicţie convenţională de drept privat
Arbitrajul reglementat de Cartea a IV-a este o cale convenţională de soluţionare a
litigiilor.
Prin convenţia arbitrală – încheiată sub forma unei clauze înscrise într-un contract
(clauză compromisorie) sau sub forma unui înscris separat (compromis) - părţile convin
ca litigiul dintre ele să fie încredinţat spre soluţionare unor persoane particulare (arbitri),
cu excluderea instanţelor
judecătoreşti. Tribunalul arbitral îşi verifică propria sa competenţă de a soluţiona un
litigiu şi hotărăşte în această privinţă. Încheind convenţia arbitrală, părţile se obligă să
accepte hotărârea arbitrală şi să o execute de bunăvoie. Codul de procedură civilă
consacră expres caracterul definitiv şi obligatoriu pentru părţi al hotărârii arbitrale. În
plus, în măsura în care hotărârea arbitrală nu a fost executată de bunăvoie, ea se
investeşte cu formula executorie, constituind titlu executoriu ce se execută silit, întocmai
ca şi o hotărâre judecătorească.

173
 Legiuitorul a înţeles astfel să recunoască şi să reglementeze această formă de
jurisdicţie convenţională, dându-i eficienţă prin asimilarea, în anumite condiţii, a hotărârii
arbitrale cu o hotărâre judecătorească.
Se afirmă, în general, că arbitrajul prezintă, comparativ cu instanţele judecătoreşti, o
serie de avantaje, ceea ce explică spectaculoasa sa dezvoltare, mai ales în comerţul
internaţional: o judecată mai rapidă, mai puţin formală, mai suplă, mai ieftină. Afirmaţia
conţine, desigur, o doză de relativitate.
Nu se poate contesta însă că arbitrajul este apt să ofere o judecată mai apropiată de
cerinţele şi spiritul relaţiilor de afaceri, cel puţin prin confidenţialitatea sa şi prin
atmosfera mai puţin adversială în care se desfăşoară. Soluţionarea litigiului este
încredinţată unor oameni de specialitate care se bucură de încrederea părţilor. În cursul
litigiului părţile trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi să coopereze cu tribunalul
arbitral pentru ca arbitrajul să se finalizeze printr-o dreaptă hotărâre.
b) Autonomia de voinţă a părţilor
În concepţia Cărţii a IV-a, profund dominată de principiile liberalismului juridic,
arbitrajul este o instituţie bazată pe autonomia de voinţă a părţilor. Cheia de boltă a
arbitrajului o constituie convenţia arbitrală, înţelegerea părţilor de a recurge la această
cale de soluţionare a litigiului dintre ele.
Părţile sunt libere, aşadar, să recurgă sau nu la arbitraj şi, dacă au optat pentru
arbitraj, au latitudinea să-l organizeze şi să stabilească desfăşurarea lui cum cred de
cuviinţă. Această regulă, enunţată în articolul 341 alin. 1 Cod de procedură civilă, este pe
larg explicitată în alineatul 2: sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor
moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia
arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită
reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului
arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, normele de procedură pe care
tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei
eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale,
conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna
desfăşurare a arbitrajului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea
reglementa procedura de urmat, astfel cum va socoti mai potrivit. Dacă nici tribunalul
arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile prevăzute în continuare în
Cartea a IV-a.
Intervenţia instanţelor judecătoreşti în arbitraj nu trebuie să aducă vreo ştirbire
principiului autonomiei de voinţă a părţilor. Chiar atunci când, în urma unei acţiuni în
anulare, desfiinţând hotărârea arbitrală, instanţele judecătoreşti se vor pronunţa, în fond,
ele trebuie să se menţină în “limitele convenţiei arbitrale”.
c) Respectarea ordinii publice, a bunelor moravuri şi a dispoziţiilor imperative
ale legii.
Autonomia de voinţă a părţilor are ca limită respectarea ordinii publice, a bunelor
moravuri şi a dispoziţiilor legale imperative. Convenţia arbitrală trebuie să se conformeze
principiului înscris în articolul 5 Cod de procedură civilă, potrivit căruia nu se poate

174
deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care interesează ordinea publică
şi bunele moravuri.
Atribuţiile instanţelor judecătoreşti şi, mai ales, controlul judecătoresc al hotărârilor
arbitrale se vor focaliza, în condiţiile legii, asupra respectării acestui principiu în întreaga
organizare şi desfăşurare a arbitrajului.
d) Autonomizarea arbitrajului
Legiuitorul noii Cărţi a IV-a a urmărit să realizeze o autonomizare a arbitrajului faţă
de instanţele judecătoreşti prin restrângerea intervenţiei acestora şi lărgirea rolului
arbitrilor şi al instituţiilor permanente de arbitraj. Autonomizarea arbitrajului constituie o
tendinţă constantă şi bine marcată în evoluţia arbitrajului pe plan mondial.
Legislaţiile moderne menţin intervenţia instanţelor judecătoreşti în arbitraj, dar nu
sub forma unei imixtiuni în judecata arbitrală, ci sub forma unui concurs ori a unei
asistenţe la care pot recurge părţile atunci când, din diferite motive, arbitrajul se află în
impas. În concepţia acestor legislaţii, instanţele judecătoreşti sunt “une juridiction
d’appui” având “a supportive and cooperative role”.
Controlul asupra hotărârilor arbitrale se exercită în limitele strict determinate de
lege şi urmăreşte, în general, respectarea ordinii publice şi a principiilor fundamentale ale
procedurii civile în vedere garantării unei corecte judecăţi.
Aceeaşi concepţie este prezentă şi în Cartea a IV-a, atribuţiile instanţelor
judecătoreşti în domeniul arbitrajului privat constând în:
-înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului;
- controlul judecătoresc al hotărârilor arbitrale, efectuat prin:
- judecarea acţiunii în anulare şi, în caz de admitere, judecarea litigiului în fond, în
limitele convenţiei arbitrale;
- învestirea cu formulă executorie a hotărârii arbitrale;
- procedura recunoaşterii şi încuviinţării executării hotărârilor arbitrale străine;
-executarea hotărârilor arbitrale.
Autonomizarea arbitrajului nu înseamnă o ruptură faţă de instanţele judecătoreşti, ci
înlăturarea unor imixtiuni de natură să transforme arbitrajul într-o anexă care trebuie să
fie îndeaproape tutelară. O ruptură nu ar fi indicată şi nici nu ar fi posibilă, date fiind, pe
de o parte, competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în raport cu competenţa altor
organe de jurisdicţie, iar pe de altă parte, consacrarea, prin articolul 21 din Constituţie,
accesului liber la justiţie.
e) Arbitraj “ad hoc” şi arbitraj „instituţional”
Cu toată autonomizarea arbitrajului faţă de instanţele judecătoreşti, acestea
păstrează o serie de atribuţii care sunt mai largi în arbitrajul “ad hoc” şi mai restrânse în
arbitrajul instituţional. Aria de intervenţie a instanţelor judecătoreşti este deci diferită
după forma de organizare a arbitrajului. De aceea, mai înainte de a interveni în arbitraj,
instanţele judecătoreşti trebuie să stabilească dacă se află în prezenţa unui arbitraj “ad-
hoc” sau a unui “arbitraj instituţional”.
Caracterizarea exactă a arbitrajului prezintă interes practic întrucât o serie de
atribuţii care în arbitrajul “ad hoc” revin instanţelor judecătoreşti, în arbitrajul
instituţional revin instituţiilor permanente de arbitraj.

175
 Sub aspectul organizării arbitrajului, părţile au, în virtutea Codului de procedură
civilă, următoarele posibilităţi:
1) să organizeze arbitrajul fără o asistenţă din afară sau, eventual, numai cu asistenţa
arbitrului (arbitrilor);
2) să apeleze la o terţă persoană fizică sau juridică (alta decât o instituţie
permanentă de arbitraj);
3) să recurgă la o instituţie permanentă de arbitraj.
Arbitrajul ad hoc şi arbitrajul instituţional sunt noţiuni legate de organizarea
arbitrajului şi nu schimbă cu nimic natura litigiului sau modul lui de soluţionare, acesta
fiind supus aceluiaşi regim juridic în ambele forme de arbitraj.
Noţiunea de arbitraj ad hoc (sau ocazional)
În primele două situaţii (1) şi 2) de mai sus), tribunalul arbitral, adică arbitrul unic
sau arbitrii învestiţi să soluţioneze un litigiu determinat:
• se constituie numai cu ocazia ivirii acelui litigiu;
• funcţionează pe timpul desfăşurării acestuia;
• îşi încetează existenţa juridică odată cu pronunţarea hotărârii sau cu expirarea
termenului de arbitraj;
Un asemenea arbitraj este deci un arbitraj neinstituţional, adică un arbitraj organizat
de părţi pentru soluţionarea unui litigiu determinat, în afara unei instituţii permanente de
arbitraj.
Noţiunea de instituţie permanentă de arbitraj şi de arbitraj internaţional
În cea de a treia situaţie (3) de mai sus), părţile recurg, pentru soluţionarea litigiului
la o instituţie specială de arbitraj. Cartea a IV-a se referă explicit în mai multe texte la o
asemenea instituţie fără însă a o defini; articolul 341 din Codul de procedură civilă, atunci
când spune că părţile se pot referi în convenţia arbitrară la “o anumită reglementare având
ca obiect arbitrajul”, are în vedere regulamentele şi regulile de procedură arbitrală
adoptate de astfel de instituţii sau de unele organisme internaţionale, cum este
Regulamentul de arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru dreptul commercial –
UNCITRAL – din 1976.
Pentru ca o instituţie să poată fi calificată drept instituţie permanentă de arbitraj este
necesar să întrunească anumite condiţii:
• să aibă în obiectul său de activitate organizarea arbitrajului privat voluntar,
prestând sau fiind aptă să presteze un ansamblu de “servicii arbitrale” care să faciliteze şi
să monitorizeze arbitrajul spre a se finaliza printr-o hotărâre definitivă şi obligatorie
pentru părţi, susceptibilă de executare silită;
• să aibă o structură organizatorică prestabilită, cu activitate continuă sau virtual
continuă, cu o conducere proprie şi personal care să asigure secretariatul arbitrajului, cu o
bază materială corespunzătoare;
• să dispună de un corp de arbitri, selectaţi pe anumite criterii, dintre care părţile
să aibă facultatea de a alege arbitrii sau dintre care instituţia de arbitraj să nominalizeze
arbitrii în condiţiile convenţiei arbitrale şi ale reglementărilor aplicabile;
• să se autoreglementeze, adică să aibă un regulament propriu de organizare şi
funcţionare precum şi reguli de procedură arbitrală.

176
 Aşadar:
O instituţie permanentă de arbitraj înseamnă o instituţie care îndeplineşte
condiţiile de obiect, structură şi funcţionalitate, expuse mai înainte.
Arbitraj instituţional înseamnă un arbitraj organizat de o asemenea instituţie
permanentă, noţiunea de organizare implicând un ansamblu de activităţi sau servicii care
duc la finalizarea arbitrajului printr-o hotărâre arbitrală.
Cele mai multe instituţii de arbitraj din lume (Curtea de arbitraj a Camerei
Internaţionale de Comerţ din Paris, Asociaţia americană de arbitraj, Curtea de arbitraj de
la Londra, Institutul de arbitraj al Camerei de comerţ din Stockholm etc.) sunt instituţii de
arbitraj administrat sau de organizare. Ele prestează servicii arbitrale, dar nu soluţionează
litigiul. Sunt structuri administrative, iar nu jurisdicţionale. Asemenea instituţii sau centre
de arbitraj nu se prezintă ca o jurisdicţie preconstituită ci, mai degrabă, ca un mecanism
administrativ şi procesual destinat să faciliteze organizarea arbitrajului.
Cea mai cunoscută şi mai veche instituţie permanentă de arbitraj din ţara noastră
este Curtea de arbitraj comercial internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie. În ciuda denumirii, această Curte se ocupă şi de arbitrajul comercial intern
ca şi de arbitrajul ad hoc. În ultimii ani au luat fiinţă şi alte instituţii de arbitraj pe lângă
camerele de comerţ şi industrie judeţene

177
 BIBLIOGRAFIE

1. Angheni, Smaranda, Volonciu, Magda, Stoica, Camelia Drept comercial. Editura

C.H.Beck, ediţia 4 , Bucureşti 2009
2. Beleiu, Gheorghe - Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil.
Editura Universul juridic. Ediţie actualizată 11.12.2009 Bucureşti
3.Stanciu, Cărpenaru- Tratat de drept comercial roman, Editura Universul juridic, Bucureşti
2009
4.Stanciu, Cărpenaru, Predoiu, Cătălin, David, Sorin , - Legea societaţilor comerciale.
Comentariu pe articole. Editia 4 Editura C.H. Beck Bucureşti 2009;
5. Deak Francis –Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editia a- III- a, actualizata si
completata, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001.
6.Mona Lisa Beleiu Magdo - Contracte comerciale, Editura Tribuna Economica, Bucuresti
2004;
1. Turcu Ion., Сodul іnѕolvenţeі. Legea nr. 85/2014. Сomentarіu pe artісole. Edіţіa 5, Ed. С. H.
Beсk,Buсureștі, 2015.
8.Saracut Mihaela., Partісіpanțіі la proсedura іnѕolvențeі, Ed. Unіverѕul Jurіdіс, Buсureștі,
2015.
9. Piperea, Gheorghe Drept comercial, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008
10. Lect. univ.drd. Stela Mihăilescu Note de curs
11. Luminita Tulasca , Drept comercial, Intreprinderile comerciale, Universul juridic,Bucuresti 2016

LEGISLAŢIE

1. Constituţia României – Modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei

Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29
octombrie 2003
2. Codul civil. Adoptat prin Legea nr.287 din 17.07.2009, in vigoare de la 1 octombrie
2011, publicat in Monitorul Oficial nr. 511 din 24.07.2009
3. Legea nr. 31/1990 Legea societăţilor comerciale Text actualizat la data de 03.05.2008,
avandu-se in vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie
2004. Actul include modificarile din urmatoarele acte: - Legea nr. 302/2005 - Legea nr.
164/2006 - Legea nr. 441/2006 - Legea nr. 516/2006 - O.U.G. nr. 82/2007 - O.U.G. nr. 52/2008.
4. Legea nr. 26/1990: Legea registrului comerţului Text actualizat la data de 03.05.2008,
avandu-se in vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998.
5. Legea nr.82/1991. Legea contabilităţii, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.
454 din 18/06/2008.
6. Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei,
publicata in Monitorul Oficial nr. 172 din 28 februarie 2005
7. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa
publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
8. Ordonanţă de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de
către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată
în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008

178
 9. Ordonanta de urgenta nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de
inregistrare in registrul comertului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.926 din 30
decembrie 2009.
10. Decretele nr. 31/1954 ş nr. 32/1954 au fost abrogate prin art. 230 alin.1 lit. n) şi
o) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a N.C.C.

179
 CUPRINS

CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL.
1.1.Definiţia si obiectul dreptului comercial...................................................................................2
1.2. Obiectul dreptului comercial...................................................................................................3
1.3. Specificul dreptului comercial…………………………………………………………………….……………………....5
1.4. Izvoarele dreptului comercial..................................................................................................5

CAPITOLUL II
ÎNTREPRINDEREA ŞI FONDUL DE COMERŢ
Întreprinderea................................................................................................................................7
Fondul de comerţ...........................................................................................................................8

CAPITOLUL III
SUBIECTELE RAPORTULUI DE DREPT COMERCIAL
1. Noţiunea faptelor de comerţ………………………………………………………………………………..….….14
2. Criteriile de de stabilire a caracterului comercial al faptelor de comerţ………………………….14
3. Reglementarea faptelor de comerţ…………………………………………………………………………………...…15
4. Participantii la comert……………………………………………………………………………………………………....…16
5. Delimitări conceptuale ale reglementării NCC………………………………………………………………………16
6. Domeniul de aplicare al NCC asupra persoanei profesioniştilor comercianţi………………………..18
7. Persoanele profesioniste comerciante …………………………………………………………………………....….19
8. Domeniul de aplicare al NCC cu privire la raporturile juridice………………………………………………26
9.Exercitarea comertului in limitele concurentei licite…………………………………………………………....28
10. Comerciantul persoana fizica…………………………………………………………………………………..………..30

CAPITOLUL IV
SOCIETATILE COMERCIALE
1.Definitia societatii comerciale...................................................................................................34
2.Natura juridica a societatii comerciale......................................................................................35
3. Caracteristicile societatilor comerciale.....................................................................................36
4.Delimitarea societăţilor comerciale de alte persoane juridice..................................................36
4.1. Formele societăţii comerciale................................................................................................37
4.2. Constituirea societăţilor comerciale......................................................................................44
4.3.. Nulitatea societatilor comerciale..........................................................................................58
4.4. Funcţionarea societăţilor comerciale....................................................................................59
Obligaţiunile.................................................................................................................................70
4.5. Modificarea societăţilor comerciale......................................................................................88
4.6. Fuziunea si divizarea societatilor comerciale........................................................................91
4.7. Dizolvarea societăţilor comerciale........................................................................................93
Contractul de societate .............................................................................................................108

180
CAPITOLUL V
SOCIETATILE COOPERATIVE
5.1 Noţiunea societăţii cooperative............................................................................................115
5.2.Principiile societatilor cooperatiste......................................................................................116
5.3.Caracterele juridice ale societăţii cooperative.....................................................................117
5.4.Calitatea de persoană juridică…………………………………………………………………………………….……117
5.5. Conditii generale privind modul de constituire al societatilor cooperative………………………117
5.6.Societatile cooperative, pot infiinta filiale si sucursale........................................................120
5.7. Organizarea societăţii cooperative......................................................................................121
5.8. Administrarea societatilor cooperatiste…………………………………..………………………………………123
5.9.Registrele societăţii cooperative şi situaţia financiară anuală.............................................123

CAPITOLUL VI
CONTRACTUL DE SOCIETATE
6.1.Precizări prealabile.Definitie................................................................................................125
6.2. Condiţiile de fond ale contractului de societate…………………………..………………………………….126
6.3.Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de societate ………………………………………….....128
6.4.Condiţiile de fomă ale contractului de societate …………………………………………………..…..…….131
6.5.Statutul societăţii…………………………………………………………………………………………………………..…133
6.6.Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale..................................................134
6.7. Condiţiile de formă ale contractului de societate…………………………………………………….………135

CAPITOLUL VII
FUZIUNEA SI DIVIZAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
7.1.Consideratii generale............................................................................................................137
7.2.Formele fuziunii....................................................................................................................137
7.3.Divizarea...............................................................................................................................137
7.4.Efectele fuziunii sau divizării.................................................................................................137
7.5.Elemente caracteristice fuziunii si divizarii...........................................................................138
7.6. Realizarea Fuziunilor si
divizorilor........................................................................................138

CAPITOLUL VIII
DIZOLVAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
8.1. Dizolvarea societăţilor comerciale.......................................................................................144
8.2.Declararea nulităţii societăţii................................................................................................145
8.3.Hotărârea tribunalului..........................................................................................................146
8.4.Falimentul societăţii.............................................................................................................146
8.5. Efectele dizolvării.................................................................................................................148
8.6. Aspecte procedurale privind dizolvarea societăţilor comerciale.........................................149
8.7. Lichidarea societăţilor comerciale...................................................................................... 150
8.8.Drepturile si obligaţiile lichidatorilor....................................................................................150
8.9. Operaţiuni specifice procedurii de lichidare........................................................................151
8.10.Înlocuirea organelor de administrare.................................................................................151

181
8.11.Predarea gestiunii...............................................................................................................152
8.12.Restrângerea obiectului de gestiune..................................................................................152
8.13.Lichidarea pasivului social..................................................................................................152
8.14.Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului.....................................................153

CAPITOLUL IX
PROCEDURA INSOLVENTEI
9.1. Noţiunea privind procedura de insolvenţă..........................................................................155
9.2.Caracterele procedurii de
insolvenţă....................................................................................155
9.3. Participanţii la procedură....................................................................................................156
9.4. Deschiderea procedurii.......................................................................................................157
9.5. Procedura de reorganizare..................................................................................................161
9.6. Procedura falimentului........................................................................................................164

CAPITOLUL X
SOLUŢIONAREA LITIGIILOR COMERCIALE
10.1. Dispoziţii generale.............................................................................................................168
10.2. Norme generale de competenţă…………………………………….………………………………………….….168
10.3 Arbitrajul comercial…………………………………………………………………………………………………….….168

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………………………...174

182