UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT

CONF.UNIV.DR. LAVINIA ELENA STUPARU

DREPT COMERCIAL
Note de curs

2021
 CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

Bibliografie:
1. Stuparu, L.E., Drept comercial. Profesioniștii comercianți, Ed. Universul Juridic,
București, 2020;
2. Smarandache (Stuparu), L.E., The Transition of Commercial Law in the National
Legal System under the Influence of the Romanian Civil Code, în Revista de Ştiinţe Juridice
nr.1/2016, Editura Universul Juridic, Craiova, p. 33-44;
3. Cărpenaru, S. D., Tratat de drept comercial român, Ed a VI-a, actualizată, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2020, pp. 11-32;
4. Tuleașcă, L., Drept comercial. Comercianții, Ed. Universul Juridic, București, 2018,
pp. 25-44;
5. Piperea, Gh., Drept comercial român. Teoria generală, întreprinderea și insolvența,
Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2020, pp. 1-50;
6. Gheorghe, C., Drept comercial român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p. 1-30;
7. Angheni, S., Drept comercial. Tratat, Ed. C.H. Beck, București, 2019, pp. 1-45.

I. TRANZIȚIA DREPTULUI COMERCIAL ÎN SISTEMUL DE DREPT NAȚIONAL

1. Considerații introductive
Intrarea în vigoare a actualului Cod civil român, adoptat prin Legea nr. 287/2009 și pus în
aplicare de Legea nr. 71/2011, iar ulterior a unui nou Cod de procedură civilă, a adus modificări
substanțiale dreptului privat ca diviziune a sistemului de drept român. Noul Cod civil este actul
normativ în care legiuitorul a urmărit să încorporeze totalitatea reglementărilor privitoare la
persoane, relațiile de familie, relațiile comerciale, precum și cele cu element de extraneitate.
Acesta este contextul normativ în care a fost repusă în discuţie poziţia dreptului comercial în
sistemul nostru de drept. Problematica ocazionată a fost aceea de a stabili dacă, începând cu 1
octombrie 2011, dreptul comercial a continuat să rămână o ramură autonomă a sistemului de
drept național sau a devenit o subramură a actualului drept civil.
2. Dreptul comercial ca ramură de drept privat
Până la data aplicării actualului Cod civil, sistemului românesc de drept îi era
caracteristic dualismul dreptului privat, atât dreptul civil cât și dreptul comercial fiind ramuri de
drept autonome, fiecare dintre ele având un obiect propriu de reglementare.
În ramura dreptului commercial, obiectul de reglementare era format din relațiile sociale
cu conținut patrimonial sau personal nepatrimonial născute din fapte de comerț. Reglementarea
generală a faptelor de comerț era asiguată de prevederile Codului comercial român de la 1887
(art. 3, art.4, art. 56).
Faptele de comerț erau considerate acele operațiuni juridice de comerț, constând în acte
juridice și fapte juridice prin care se realiza schimbul și circulația bunurilor și valorilor, precum
și producerea de bunuri și prestarea de servicii, efectuate cu intenția de a obține profit și care
dobândeau caracter comercial datorită calificării dată de lege sau a calității de comerciant a
părților care participau la operațiunea juridică respectivă.
 În baza reglementării asigurată faptelor de comerț de prevederile Codului comercial,
acestea erau grupate în trei categorii: fapte de comerț obiective; fapte de comerț subiective; fapte
de comerț unilaterale (mixte).
Legătura juridică dintre dreptul civil și dreptul comercial era consacrată de art. 1 din
Codul comercial, în sensul că dreptul comercial avea ca drept comun dreptul civil.
Ca definiție, dreptul comercial era o ramură de drept privat formată din ansamblul de
norme juridice care reglementau relațiile sociale patrimoniale și personal nepatrimoniale născute
din fapte de comerț și cele la care participau comercianții.
În concluzie, în dreptul comercial faptele de comerț consacrate de Codul comercial erau
cele care generau raporturile juridice comerciale. Acestea din urmă erau reglementate, în
principal, de legislația comercială, iar în cazul în care generau litigii soluționarea lor era de
competența instanțelor și/sau a secțiilor comerciale. În dreptul civil raporturile civile aveau un
regim juridic diferit de raporturile comerciale, deopotrivă sub aspectul dreptului substanțial și al
dreptului procedural. Acestea erau guvernate de legislația civilă, iar litigiile civile erau
soluționate de secțile civile ale instanțelor de judecată.
3. Dreptul comercial ca subramură a dreptului privat
Prin intermediul Codului civil actual, legiuitorul național a urmărit să implementeze teza
unității dreptului privat, schimbând sistemul de reglementare a dreptului comercial. Modelul
urmat în procesul de codificare este cel al Codului civil Québec (1994).
S-a făcut trecerea de la sistemul autonomiei dreptului comercial (sistemul dualismului
dreptului privat) la sistemul unității dreptului privat (sistemul monist al dreptului privat).
S-a renunțat la diviziunea tradițională a dreptului privat în drept civil și drept comercial
și, pe cale de consecință, la delimitarea raporturilor juridice civile de raporturile juridice
comerciale.
În prezent, dreptul comercial este o subramură a dreptului privat. Dreptulul comercial a
încetat să fie o ramură a dreptului privat deoarece nu mai are un obiect propriu de reglementare.
3.1. Teoria monistă și critica acesteia
În sistemul de drept român transpunerea concepției moniste a generat critici în doctrină,
cauzate de redactarea deficitară a Codului civil. Conținutul acestuia nu relevă, așa cum
presupune în esența sa teoria monistă, existența unei veritabile reglementări unice (de integrare a
reglementărilor comerciale în dreptul civil) și unitare (de normare egalitară pentru toate
subiectele de drept privat) a tuturor raporturilor de drept privat.
Cea mai mare parte din legislația specifică comercială a supraviețuit aplicării actualului
Cod civil și a rămas exterioară acestuia. Abrogarea unor acte normative comerciale (de ex. prin
art. 230 lit. c), e), f), u), ww) din Legea nr. 71/2011], modificarea sumară a altora [de ex. prin art.
230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011] și preluarea de dispoziții din altele în cuprinsul noului Cod
civil nu sunt suficiente pentru a susține concepția declarat integratoare adoptată de legiuitor în
privința dreptului privat. Un număr considerabil de instituţii juridice din dreptul comercial (de
ex: anumite contracte specifice comercianților; statutul organic al comercinaților și obligațiile lor
profesionale; registrul comerțului; titlurile de credit; procedura insolvenței) continuă să fie
reglementate de preexistenta legislaţie comercială în materie, ele nefiind menţionate sau
dezvoltate de Codul civil şi pentru care este irelevantă abrogarea parțială a Codului comercial
[art. 270 lit. c) din Legea nr. 71/2011] şi a celor câtorva acte normative comerciale.
Mai mult, Codul civil reglementează diferențe de regim juridic pentru subiectele de drept
civil, în raport de criteriul subiectiv al deținerii calității de profesionist. Aplicarea de reguli
derogatorii profesioniștilor (comercianții fiind o categorie a acestora) este evidentă în
raporturilor juridice obligaționale reglementate de Codul civil.
3.2. Efectele implementării teoriei moniste
În ciuda oricăror critici, deși la nivel practic nu s-a realizat o fuziune autentică a dreptului
civil cu dreptul comercial, totuși, la nivel legislativ, Codul civil a condus la pierderea autonomiei
dreptului comercial. Principalul argument este dispariția obiectului de reglementare juridică
propriu, deținut anterior. Codul civil a reinterpretat fundamentele originale ale dreptului
comercial, care sunt actele de comerţ şi comerciantul, în prezent acestea fiind inseparabile de
instituțiile profesionistului şi întreprinderii.
Tratamentul juridic derogator de care un comerciant beneficiază în prezent este
determinat prioritar de calitatea sa de „profesionist” și, în secundar, de statutul său organic fixat
printr-o legislația exterioară și, de regulă, anterioară Codului civil.
Legătura dintre dreptul civil și dreptul comercial este una de tip ramură-subramură.
Schimbarea sistemului de reglementare juridică a dreptului comercial a antrenat, sub aspect
legislativ, calificarea civilă a raporturilor juridice de drept privat la care participă comercianții
(ca profesioniști care exploatează întreprinderi cu scop lucrativ). Litigiile pe care le generează
astfel de raporturi juridice sunt de competenţa instanţelor civile.
4. Dreptul comercial ca știință și ca disciplină de învățământ
Dreptul comercial există ca știință juridică având ca obiect de cercetare normele de drept
civil incidente statutului organic al comercianților și relațiilor sociale ocazionate de organizarea
și exercitarea activității lor economice cu scop lucrativ, ca profesioniști care exploatează
întreprinderi.
Dreptul comercial continuă să fie disciplină de învățământ distinctă în cadrul
programelor de învățământ juridic. Diversele terminologii care se regăsesc în literatura de
specialitate sunt criticabile, deoarece includ instituții pluridisciplinare sau, după caz, de
eliminarea nejustificată a unor instituții specifice materiei comerciale.
5. Definiţia dreptului comercial
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care reglementează
statutul organic al comercianților și raporturile juridice la care participă profesioniștii comercianți
în exploatarea întreprinderilor cu scop lucrativ

II. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

1. Identificarea izvoarelor dreptului comercial
Noțiunea de izvor de drept are două accepțiuni: izvor de drept în sens formal și izvor de
drept în sens material
Izvoarele dreptului comercial pot fi clasificate după criteriul naturii lor în izvoare
normative şi izvoare interpretative.
Izvoarele normative ale dreptului comercial sunt: Constituția României Codul civil român
legislația specială, uzanţele, analogia legii, principiile generale ale dreptului, legislația Uniunii
Europene, tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului la care România
este parte, iar izvoarele interpretative ale dreptului comercial sunt: doctrina juridică şi practica
judiciară comună.
2. Izvoarele normative ale dreptului comercial
2.1. Constituția României. Constituția României din 2003 este izvor de drept comercial
deoarece conține norme juridice incidente activității economice din România și consacră anumite
principii în materie, reluate în diverse forme de legislația specială comercială.
 2.2. Codul civil român. Actualul Cod civil a fost aprobat prin Legea nr. 287/2009,
modificată și completată de legea sa de punere în aplicare (Legea nr. 71/2011). Dispozițiile
Codul civil (art.3-4) referitoare la obiectul, conținutul și sfera sa de aplicare explică statutul său
de izvor de drept comercial.
Dintre dispozițiile Codului civil au relevanță în materia comercială, în principal, cele
privind statutul juridic al persoanelor, obligațiile, prescripția, anumite contracte (de ex: contractul
de societate, contractul de agenție, contractele bancare).
2.3. Legislația specială. Legislația specială este formată din totalitatea actelor normative
civile, exterioare Codului civil și Legii sale de punere în aplicare, care reglementează instituții
tradiționale de drept comercial, raportate în prezent la profesioniștii comercianți. O componentă
aparte a legislației speciale este reprezentată de actele normative abrogate de Legea nr. 71/2011.
La nivel general, actuala legislație specială este formată din actele normative care
reglementează instituții specifice dreptului comercial precum: a) comercianții (de ex: Legea
societăților nr. 31/1990); b) registrul comerțului (de ex: Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerțului); c) contractele specifice comercianților (de ex.: Legea nr. 51/1997 privind
operațiunile de leasing şi societățile de leasing;); d) titlurile comerciale de valoare (de ex.: Legea
asupra cecului nr. 59/1934); e) insolvența (de ex: Legea nr. 85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenței și de insolvență); f) concurența și consumul (de ex: Legea concurenței nr.
21/1996; Codul consumului); g) piața de capital (de ex.: Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital); h) activitatea bancară (de ex: Regulamentul B.N.R. nr. 4/2005 privind regimul valutar).
i) comerțul electronic (de ex: Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic); j) activitatea de
asigurare și reasigurare (de ex: Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea
activităţii de asigurare şi reasigurare
La nivel particular, sunt sau pot redeveni componente ale legislației speciale o serie de acte
normative comerciale abrogate de actualul cadru normativ civil (de ex. Codul comercial din
1887).
2.4. Uzanțele. Codul civil (art. 1) a impus ca noutate caracterul normativ al uzanțelor,
stabilindu-le regimul de aplicare și de probațiune. În accepțiunea Codului civil prin uzanţe se
înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale. Uzanța este o regulă de conduită dedusă din
practica socială fără intervenția legiuitorului, care este folosită şi respectată ca o normă juridică.
2.5. Analogia legii. Analogia legii a fost consacrată ca izvor de drept prin dispozițiile art. 1
alin. (2) din Codul civil, potrivit cărora „în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în
absență dispozițiile legale privitoare la situațiile asemănătoare (...)”.
2.6. Principiile generale ale dreptului. Prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Codul civil au
recunoscut principiile generale ale dreptului ca izvor de drept. Aplicarea acestora se face în
absența oricărei alte surse de drept normativă, respectiv în cazurile neprevăzute de lege dacă nu
există uzanțe și nici dispoziții legale privitoare la situații asemănătoare.
2.7. Dreptul Uniunii Europene. Legislația europeană este sursă de drept comercial român
doar atunci când este obligatorie și are incidență în domeniul comercial. În acest sens, au statut de
izvor al dreptului comercial român dreptul primar european și regulamentele Consiliului European,
iar în mod excepțional, directivele și deciziile europene
La nivel naţional, legătura ierarhică dintre legislaţia Uniunii Europene şi cea a României
este stabilită prin dispoziţiile Constituţiei României și Codului civil.
În materiile reglementate de Codul civil, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în
mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.
 2.7. Tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului la care
România este parte. Tratatele privind drepturile omului ratificate de România în condițiile legii
sunt izvor de drept comercial dacă vizează materia comercială.
Reglementarea modului în care acesta se aplică în ordinea juridică națională revine, la
nivel general, Constituţiei României, iar la nivel particular Codului civil.
În materiile reglementate de Codul civil dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile
persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi Codul civil au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului
în care codul conţine dispoziţii mai favorabile.
3. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial
3.1. Doctrina juridică. Doctrina juridică reprezintă totalitatea opiniilor exprimate de către
cei care predau, scriu sau transpun în practică dreptul. Aceste opinii se concretizează în diverse
forme de lucrări juridice de specialitate (de ex.: cursuri universitare, tratate, monografii, coduri
comentate, articole, comentarii de lege sau de jurisprudență, prelegeri etc.).
Doctrina nu este un izvor de drept normativ, adică nu este creatoare de norme de drept și
nu are forță juridică obligatorie.
Relevanța doctrinei constă în oferirea de idei, soluții, critici, interpretări care pot conduce
la perfecționarea dreptului comercial, după caz, prin intermediul legiuitorului sau al
judecătorului.
3.2. Practica judiciară comună. Practica judiciară desemnează totalitatea hotărârilor
judecătorești pronunțate de instanțele de toate gradele.
Ca regulă, soluțiile pronunțate de instanțele de judecată nu sunt izvoare creatoare de
drept. Chiar dacă hotărârile judecătorești nu sunt izvor de drept comercial, acestea contribuie la
perfecționarea dreptului, putând să fie o sursă de inspirație pentru legiuitor și, în anumite cazuri,
chiar pentru judecători (de ex.: la soluționarea recursului în interesul legii sau în cazul dezlegării
unor chestiuni de drept).