Sunteți pe pagina 1din 3

Limitele exercitarii dreptului de proprietate privata

Dreptul de trecere
4. AB l-a chemat in instanta pe BC , vecinul sau, cerand sa i se permita trecerea pe terenul acestuia
pentru a ajunge la calea publica. Cu aceasta ocazie AB a aratat ca , desi in titlul sau de proprietate se
mentioneaza ca este vecin la sud cu drumul comunal, accesul la calea publica este dificil si se realizeaza
in conditii impovaratoare, fiindu-I mai usor sa acceada la calea publica traversand terenul lui BC si fiind
de acord sa il despagubeasca pe proprietarul vecin cu contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pe
care i se va permite trecerea.
In instanta, BC a aratat ca nu este de acord cu stabilirea unui drum de acces la calea publica pe terenul
sau, motivand ca acest drum de trecere se poate stabili numai daca nu exista nicio iesire la calea publica,
insa AB a avut acces la calea publica de pe terenul sau insa a edificat casa pe teren de asa fel incat si-a
ingreunat iesirea la calea publica. De asemenea, BC sustine ca dreptul sau de proprietate este inalienabil
si ca atare, stabilirea acestui drum de trecere ar insemna incalcarea unui drept absolut.
Cerinte:
1.Prezentati caracterele juridice ale dreptului de proprietate
2.Ce reprezinta dreptul de trecere si care sunt conditiile in care acesta se poate stabili. Enumerati alte
limite ale dreptului de proprietate care fac parte din aceeasi categorie.
3.Care va fi solutia instantei de judecata? Motivati.
4.Cum se va pronunta instanta de judecata pe apararile paratului?

Dreptul de trecere
5. In martie 2012, in urma unei inundatii, A ii cere vecinului sau B un drept de trecere pe proprietatea
acestuia, pentru a avea acces la drumul public, intrucat in februarie a instrainat catre X o portiune de teren
care, printre altele, ii asigura accesul la drumul public; mai arata A ca in timp si-a deteriorat relatia sociala
cu X si ca prefera sa nu-i solicite acestuia dreptul de trecere, chiar si independent de vreo inundatie.
Intrucat cei doi proprietari vecini – A,B – nu reusesc sa ajunga la un acord, A solicita instantei sa
se pronunte in legatura cu nasterea unui drept de trecere in favoarea sa, aratand ca este in masura sa-i
ofere lui B – ca si despagubiri – o parcela de teren pe care o detine in sat.
B isi motiveaza impotrivirea pe faptul ca nu intotdeauna drumul lui A catre calea publica este
impracticabil, acesta depinzand de sezoanele ploioase, iar, pe de alta parte, nu poate depinde acest aspect
de natura relatiilor dintre A si X.
Cerinte:
1). Ce reprezinta dreptul de trecere si in ce conditii se sa fie stabilit? Enumerati alte limite ale
dreptului de proprietate care fac parte din aceeasi categorie.
2).Care sunt caracterele juridice ale dreptului de proprietate
3)Îl poate obliga instanta pe B sa accepte parcela de teren ca despagubire?
4)Se poate naste un drept de trecere din datele spetei ?

Clauza de inalienabilitate
7. Cu ocazia dezbaterii procesului de divort,reclamanta X a solicitat partajarea in cote egale a
urmatoarelor bunuri dobandite in timpul casatoriei sub regimul legal al comunitatii de bunuri: un teren in
suprafata de 5 ha situat in comuna Radovan si un apartament situat in central orasului Craiova. Fostul sot,
Y, a cerut neincluderea acestor bunuri in masa partajabila , aratand si dovedind ca apartamentul, desi
dobandit in timpul casatoriei cu reclamanta, a fost cumparat cu banii obtinuti din vanzarea altei locuinte
care era bun propriu al paratului. Cu privire la teren , dreptul de proprietate i-a fost reconstituit paratului
in urma aplicarii Legii nr. 18/1991, prin emiterea dreptului de proprietate nr. 24500/1993, dar acest lucru
s-a intamplat in timpul casatoriei.
De asemenea, X a mai solicitat scoaterea la vanzare a unui alt apartament din Bucuresti in care cei doi
soti locuiesc impreuna cu cei doi copii minori si impartirea banilor rezultati din vanzare. Reclamanta a
aratat ca acest apartament a fost achizitionat de la o matusa , la un pret preferential ,sub clauza de
inalienabilitate stipulata in favoarea minorilor in varsta de 8 , respectiv 10 ani, pana la terminarea de catre
acestia a studiilor universitare, apartamentul fiind situat in central metropolei, in apropierea atat a unui
liceu vestit cat si a unei universitati de prestigiu. Reclamanta X a aratat ca acest apartament ii trezeste
sentimente profund negative, fiind fostul domiciliu conjugal, astfel incat starea sa de sanatate psihica
reprezinta un interes superior celui stipulat in respectiva clauza de o “matusa snoaba si senila”.
Cerinte:
1.Definiti patrimoniul si prezentati functiile acestuia
2.Ce este clauza de inalienabilitate si ce conditii trebuie sa indeplineasca pentru a fi valabila?
3.Care va fi solutia instantei in privinta impartirii terenului si a apartamentului din Bucuresti. Motivati
4. Ce va decide instanta in privinta autorizarii vanzarii apartamentului din Bucuresti? Motivati.

Clauza de inalienabilitate
8. La 12 mai 2012 , A doneaza o casa nepotului sau B, in varsta de 15 ani, in contract prevazandu-se
urmatoarea clauza: “Imobilul donat nu va fi instrainat de donator prin acte juridice intre vii unor terte
persoane straine de familie, donatarul urmand a respecta aceasta interdictie pe perioada intregii sale vieti,
stilul arhitectural deosebit al imobilului avand o valoare sentimentala deosebita pentru donator ‘’.
1)Precizati natura juridica si regimul juridic al clauzei mentionate. Care sunt conditiile pe care aceasta
clauza trebuie sa le indeplineasca.
2).In conditiile in care B contracteaza cu C in vederea achizitionarii de catre acesta a imobilului , indicati
mijlocul juridic prin care se poate sanctiona nerespectarea clauzei stipulate in contractul de donatie.
3).Rezolvati speta pentru ipoteza in care interdictia de instrainare ar fi fost fixata pana la data la care B si-
ar fi terminat studiile.
4). Exista situatii in care o astfel de clauza valabil exprimata intr-un contract poate sa fie inlaturata  ?
Motivati

S-ar putea să vă placă și