Sunteți pe pagina 1din 4

Problema nr.

1
Între A, în calitate de promitent, și B, în calitate de beneficiar al promisiunii, s-a încheiat
prin înscris sub semnătura privată o promisiune unilaterală de vânzare a unui imobil.
Ulterior încheierii promisiunii, B a aflat că, la data încheierii acesteia, A nu era proprietar
asupra imobilului, astfel încât a formulat acțiune în justiție pentru constatarea nulității absolute a
promisiunii, pe motiv că aceasta nu a fost încheiată în formă autentică și că A nu era proprietar
asupra imobilului.
Arătați soluția instanței.

Problema nr.2
A are în proprietate un autoturism de epocă, pentru care- s-a înțeles cu B și C că le va
acorda preferință în cazul vânzării. Întrucât a primit o ofertă foarte bună pentru înstrăinarea
autoturismului, la data de 15 septembrie 2021, între A și D s-a încheiat un contract de vânzare în
formă autentică, prețul fiind plătit și bunul fiind predat.
După 2 luni, când au aflat de vânzare, B și C au invocat încălcarea dreptului lor de
preemțiune, astfel:
- B a arătat că dreptul său de preemțiune prevalează față de cel al lui C, întrucât înțelegerea
sa cu A este anterioară celei dintre A și C și că prețul vânzării este mai mare decât cel
convenit între A și B;
- C a arătat că înțelegerea dintre el și A este ulterioară celei dintre A și B, însă pentru
aceasta s-a dat dată certă de un notar, iar el este de acord să încheie contractul de vânzare
cu A în condițiile convenite între A și D și va pune la dispoziția vânzătorului prețul
imediat ce va primi autoturismul.
a. Care sunt condițiile exercitării dreptului de preemțiune?
b. Care sunt regulile concursului între mai mulți titulari ai dreptului de preemțiune asupra
aceluiași bun? Sunt dispozitive sau imperative?
c. În caz de litigiu, cui ați da câștig de cauză?

Problema nr.3
Între A, care era bolnav la data încheierii contractului, și B, soția sa, s-a încheiat un
contract de vânzare a unui autoturism, prin care A a înstrăinat autoturismul lui B pentru un preț
de 100.000 lei.
La o lună de la încheierea contractului, A a decedat, iar C, fiul său, a solicitat în justiție
nulitatea actului de vânzare, pe motiv că nu s-a găsit prețul vânzării asupra lui A, deci vânzarea
nu este reală, și că este interzisă încheierea vânzării între soți.
Arătați soluția instanței.
Problema nr.4
A este proprietar asupra a 3 apartamente situate într-o vilă cu două etaje, fiecare
apartament fiind situat pe câte un nivel.
Între A și B se încheie un contract de vânzare a unui apartament, respectiv a celui de la
parter, pentru suma de 40.000 de euro, achitată integral.
Ulterior predării apartamentului către B, A refuză să-i permită acestuia să folosească scara
de intrare în podul vilei și podul, ca atare, pe motiv că acestea nu au constituit obiect al vânzării.
B îl cheamă în judecată pe A pentru a i se permite să poată intra în pod și să folosească podul,
arătând că acestea (scara de intrare în pod și podul), deși nu au fost prevăzute expres în contract,
au fost vândute odată cu apartament.
Arătați soluția instanței.

Problema nr.5
A i-a vândut lui B, la 15 august 2019, un apartament cu 2 camere situat la etajul 4 al unui
bloc cu 4 etaje pentru prețul de 25.000 de euro, achitat integral.
Blocul nu avea acoperiș de țiglă, iar A cunoștea că sunt probleme cu izolația coperișului,
dar nu i le-a comunicat lui B. După ce B s-a mutat în apartament, la prima ploaie, datorită
infiltrațiilor de apă din acoperiș, baia apartamentului a fost inundată, iar instalația electrică s-a
defectat, provocând defectarea aparatelor electrice și electronice din apartament.
B l-a chemat în judecată pe A pentru rezoluțiunea contractului de vânzare, obligarea
vânzătorului la restituirea prețului și a cheltuielilor de vânzare, precum și la daune-interese.
a. Care este temeiul juridic al acțiunii reclamantului?
b. Arătați soluția instanței.

Problema 6
La 12 octombrie 2019, între A și B s-a încheiat un contract de vânzare a unui struț în vârstă
de un an, pentru un preț de 5.000 de lei, achitat integral, struțul fiind predat cumpărătorului B.
prin contract, părțile au prevăzut că vânzătorul A nu va răspunde dacă struțul moare în termen de
un an de la încheierea contractului.
După un an și 2 luni de la încheierea contractului, struțul a paralizat, iar printr-o expertiză
medicală s-a stabilit că acesta avea o boală de la naștere, care a dus la paralizie, boală care nu
putea fi diagnosticată decât prin analize complexe de laborator.
La 5 ianuarie 2020, B l-a chemat în judecată pe A solicitând rezoluțiunea contractului de
vânzare, obligarea vânzătorului la restituirea prețului și a cheltuielilor de vânzare, precum și la
daune-interese.
a. În calitate de avocat al lui B, cum motivați acțiunea formulată?
b. Arătați soluția instanței.
Problema nr.7
A încheie cu B un contract de vânzare pentru un autoturism marca X, cu numărul Y,
proprietatea lui A, pentru prețul de 10.000 de euro, contractul fiind încheiat la data de 10
noiembrie 2019.
Prin contract, părțile se înțeleg că B să achite din preț suma de 7.000 de euro la momentul
încheierii contractului, obligația fiind îndeplinită, iar restul 3.000 de euro să se plătească la 10
decembrie 2019, când A urmează să predea mașina lui B.
În data de 9 decembrie 2019, în urma unor căderi masive de zăpadă, autoturismul parcat în
fața porții casei lui A, pe șosea, este acoperit în întregime de zăpadă. În urma lucrărilor de
degajare a zăpezii, un angajat al regiei locale de drumuri distruge complet automobilul cu un
buldozer, nevăzând acest autoturism din cauza zăpezii.
La 15 decembrie 2019, A îl cheamă în judecată pe B pentru obligarea acestuia la plata
restului de preț, arătând că predarea lucrului, din motive fortuite, nu mai este posibilă, iar
proprietatea s-a transmis la momentul încheierii contractului.
B formulează cerere reconvențională, solicitând rezoluțiunea contractului și obligarea lui A
de a restitui suma de 7.000 de euro.
a. În calitate de avocat al lui A, cum motivați acțiunea?
b. În calitate de avocat lui B, cum motivați cererea reconvențională?
c. Arătați soluția instanței.
Problema nr.8
A a înstrăinat lui B, prin act autentic, imobilul proprietatea sa, casă și teren, în schimbul unui
preț de 50.000 de lei și al prestării întreținerii.
În condițiile în care imobilul valorează 90.000 lei, iar B nu și-a respectat obligația de plată
a prețului, dar a prestat întreținere, A l-a chemat în judecată pe B pentru rezoluțiunea contractului
pentru neexecutarea obligațiilor.
a. Ce contract s-a încheiat între părți?
b. Arătați soluția instanței.

Problema nr.9
B, societate agricolă, a cumpărat de la stat un teren agricol în apropiere de Chișinău, acest
teren fiind în proprietatea privată a statului. La 6 luni de la vânzare, întrucât trebuia finalizată
centura ocolitoare a Chișinăului, terenul a fost declarat de utilitate publică și supus exproprierii.
B a chemat în judecată statul, invocând răspunderea pentru evicțiune și solicitând
rezoluțiunea vânzării, cu daune-interese.
Statul, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, în acest caz,
statul nu răspunde, întrucât proprietatea asupra terenului a fost transmisă cumpărătorului la data
încheierii contractului.
Arătați soluția instanței.
Problema nr.10
D a vândut, la 12 ianuarie 2020, un imobil către C, cumpărător de bună-credință, pentru un
preț de 50.000 de euro, achitat integral.
După un an de la încheierea contractului, D a decedat, moștenitorii fiind cei doi copii ai
săi, A și B.
A și B îl cheamă în judecată pe C pentru revendicarea imobilului, arătând și dovedind că
acest imobil, în cotă de câte ½ pentru fiecare, a fost proprietatea lor și că D nu putea să-l
înstrăineze, nefiind proprietar.
a. Care sunt obligațiile vânzătorului?
b. În ce condiții este valabilă vânzare lucrului altuia?
c. Arătați soluția instanței.

Problema nr.11
A și B se înțeleg asupra vânzării unei cantități de lemne din curtea lui A, proprietatea
acestuia, stabilindu-se că se cumpără întreaga cantitate de lemne din curte cu 2.000 lei/mc.
Lemnele sunt încărcate pe căruță proprietatea lui B, iar B îi achită lui A suma de 2.000 de lei, ca
preț. Părțile se deplasează împreună cu căruța spre primărie, pentru a măsura lemnele, iar pe
drum, din cauza unui trăsnet, lemnele iau foc, arzând în întregime.
A îl cheamă în judecată pe B pentru executarea contractului, respectiv plata în întregime a
prețului de către cumpărător, riscul pieirii fortuite aparținându-i acestuia, întrucât în cauză s-a
încheiat o vânzare în bloc (cu grămadă).
B formulează cerere reconvențională, solicitând rezoluțiunea vânzării, restituirea prețului
achitat și daune-interese, susținând că, în cauză, este vorbă despre o vânzare a bunurilor de gen.
a. Ce fel de vânzare s-a încheiat între părți?
b. Arătați soluția instanței.

Problema nr.12

S-ar putea să vă placă și