DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

(subiecte rezolvate)

1. Dreptul de autor – definiție și natură juridică

Reglementarea dreptului de autor o regăsim în cuprinsul Legii nr 8/1996 privind drepturile de
autor şi drepturile conexe.
Conform art 1 alin 1, dreptul de autor poartă asupra operelor literare, artistice, ştiinţifice şi asupra
altor opere de creaţie intelectuală.
Există şi reglementări internaţionale în materie, printre care amintim Convenţia de la Berna pentru
protecţia operelor literare şi artistice (1886), Tratatul de la Geneva pentru înregistrarea internaţională a
operelor audiovizuale (1989). Totodată, dreptul Uniunii Europene este un izvor important al dreptului
proprietăţii intelectuale şi a dreptului de autor.

În ceea ce priveşte natura juridică a dreptului de autor, există două sisteme: cel numit copyright
(sistemul anglo-saxon) şi sistemul continental ( al Convenţiei de la Berna).
Teoria filosofică a lui John Locke susținea că omul, ca ființă conștientă şi gânditoare, se deține pe
sine, iar opera originală, ce încorporează personalitatea autorului, reprezintă o formă de proprietate.
Există mai multe teorii cu privire la natura juridică a dreptului de proprietate:
 Dreptul de autor este un drept de proprietate.
Dreptul de autor ar fi, astfel, opozabil tuturor.
 Dreptul de autor ca drept al personalităţii
Având în vedere că opera este o creaţie a autorului, şi o prelungire a personalităţii acestuia.
 Drept de clientelă
Pt ca s-ar forma o clientelă.

DEFINIŢIE DREPT DE AUTOR:

Este un drept personal nepatrimonial ce dă naştere pe cale de consecinţă şi la drepturi de ordin
patrimonial care fiind împletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial formează un tot
unitar.

2. Subiectele dreptului de autor

Sunt beneficiarii protecției acordate de prevederile legale.
Autorul operei poate fi doar persoana fizică sau persoanele fizice, ce pot desfășura o activitate de
creație marcată de personalitatea autorului!
Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite în condițiile legii.
Există o distincție între calitatea de autor și calitatea de subiect al drepturilor de autor – doar cei
din urmă se bucură de protecție juridică în temeiul legislației speciale.
 Subiectul primar al drepturilor de autor este chiar autorul.
Art.4 din legea nr.8/1996 dispune: (1) Se prezumă a fi autor, până la proba contrarie, persoana
sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.(2) Când opera a fost
adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă sau sub pseudonim care nu permite identificarea
autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică numai
cu consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
Este o prezumție simplă, relativă, care însă poate fi răsturnată.
Situațiile în care există o distincție între calitatea de autor și cea de subiect al dreptului de autor
reprezintă o excepție de la principiul adevăratului autor (autor moral).
Sunt calificate ca subiecte derivate sau secundare ale dreptului de autor:
 Succesorii în drepturi ai autorilor
 Cesionarii convenționali
 Cesionarii legali
 Organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor
 Persoana fizică ori juridică din inițiativa, sub responsabilitatea căreia a fost creată opera, în
cazul operelor comune
 Persoana fizică ori juridică ce face publică opera, cât timp autorul nu își dezvăluie identitatea
și este de acord cu această conduită.
Opera poate fi rodul unui singur autor ori a unui colectiv de autori – pluralitate de subiecte ale
dreptului de autor ( opera comună și opera colectivă, reglementate de art 5 și 6 din Legea 8/1996).
Opera comună reprezintă opera creată de mai mulţi coautori în colaborare.
Caracteristic acestui tip de creaţie este pluralitatea de autori şi unicitatea obiectului.
În acest caz dreptul de autor aparţine tuturor
coautorilor, între care unul poate fi autorul principal.
In lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera comună decât de comun acord.
În caz de refuz din partea oricăruia dintre coautori, acesta trebuie să fie temeinic justificat.
Obiectul operei comune, care întotdeauna este unitar, poate fi divizibil sau indivizibil.
În primul caz contribuţiile fiecăruia dintre coautori pot fi uşor determinate, în timp ce în cel de al
doilea caz nu pot fi identificate contribuţiile autorilor.
Opera colectivă reprezintă o operă complexă sub aspectul obiectului său, în sensul că
reuneşte elemente de naturi diferite (compoziţie muzicală, scenariu, etc), motiv pentru care, spre
deosebire de opera comună, obiectul său este întotdeauna divizibil.
În acest caz persoanele care participă la crearea operei colective nu alcătuiesc o pluralitate de
subiecte ale căror drepturi poartă asupra aceluiaşi obiect, cum este în cazul operei comune ci li se
recunoaşte calitatea de subiect distinct al unui drept de autor asupra unui obiect determinat (autorul
scenariului, autorul compoziţiei muzicale, autorul imaginii, etc), subiectul unic al operei colective
fiind numai persoana fizică sau persoana juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele
căreia a fost create.
 Aşadar în cazul operei colective identificăm o pluralitate de obiecte, însă fiecărui obiect îi
corespunde, în principiu, un singur subiect, ceea ce nu exclude posibilitatea coexistenţei operei
comune în cadrul operei complexe, ori de câte ori la crearea unui obiect ce intră în componenţa operei
colectiva au contribuit mai mulţi autori (de exemplu scenariul a fost realizat de mai mulţi scenarişti
împreună).
Prin urmare exerciţiul drepturilor morale revine autorului unic, respectiv persoanei fizice
sau juridice din iniţiativa şi sub responsabilitatea căreia a fost realizată opera, ceea ce nu exclude
posibilitatea intervenţiei autorilor în măsura în care contribuţia lor a fost substanţial deformată.

3. Obiectul dreptului de autor

Capitolul III din Legea 8/1996.
Legiuitorul defineşte obiectul dreptului de autor stabilind că acesta îl
constituie operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de
modalitatea de creaţie, modul sau forma lor de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.
Trăsăturile obiectului dreptului de autor:
- obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opere de creaţie intelectuală originale,
ceea ce presupune, per a contrario, că operele care nu au caracter original şi nu sunt rezultatul creaţiei
intelectuale nu pot forma obiectul dreptului de autor;
• pentru a fi obiect al dreptului de autor, operele originale trebuie aparţină domeniului artistic,
literar sau ştiinţific;
• pentru a constitui obiect al dreptului de autor nu are importanţă modalitatea de creaţie,
modul sau forma concretă de exprimare şi nici valoarea sau destinaţia lor. Această regulă extinde sfera
de cuprindere a protecţiei asigurată de lege pentru creaţia intelectuală.

Art 7 din lege enumeră și categoriile de opera protejate, într-o enumerare ce nu e limitativă:
a)scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice
alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a
metalului, desene, design precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate
unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează
proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şu desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei
în general.

Articolul 8 din lege consacră calitatea de obiect al dreptului de autor și pentru operele
derivate.
Operele derivate sunt cele care preiau elementele unei opera preexistente, transformându-le.
Iar operele composite sunt creații noi ce încorporează opera preexistente, fără ca autorul
acestora să colaboreze la crearea noii opera,
Creaţiile intelectuale ce pot fi asimilate operelor derivate şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice
care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi
antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date,
care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.

Protecţia operelor derivate are la bază principiul potrivit cu care ori de câte ori
dependenţa în raport cu opera preexistentă este atât de redusă încât “rolul acesteia din urmă a fost
exclusiv acela de a stimula crearea unei opere, în realitate autonome, ne aflăm în faţa unei utilizări
libere.
Două sunt regulile ce trebuie respectate de autorul operei derivate, reguli impuse de
natura exclusivă a dreptului de autor, şi anume:
• autorizarea folosirii operei preexistente, de la autorul ei;
• respectarea dreptului la calitatea de autor a creatorului operei originale.

Sunt excluse de la protecţie pe tărâmul dreptului de autor potrivit art. 9 din legea nr.8/1996
astfel cum a fost modificată şi completată, următoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de
funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare. Aceste
creaţii sunt exceptate de la protecţie întrucât ele se bucură de protecţie juridică prin
alte acte normative decât legea dreptului de autor, cum ar fi de exemplu invenţiile
protejate prin legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie. În cazul ideilor,
raţiunea pentru care acestea sunt excluse de la protecţie în cadrul dreptului de autor,
se fundamentează pe de o parte pe faptul că ele nu sunt susceptibile de apropriere iar
pe de altă parte pe faptul că o recunoaştere a unui drept asupra ideilor ar constitui un
impediment în activitatea de creaţie.
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile
oficiale ale acestora. Raţiunea pentru care aceste categorii de creaţii intelectuale, au
fost exceptate de la protecţie pe tărâmul dreptului de autor “constă în destinaţia lor
publică precum şi în obligativitatea ce revine, tuturor persoanelor de a respecta
normele cuprinse în ele”80;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar
fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia
d)ştirile şi informaţiile de presă datorită destinaţiei lor publice;
e) simplele fapte şi date. Acestea sunt supuse fie protecţiei juridice de drept comun,
fie protecţiei speciale, cum ar fi de exemplu, în acest ultim caz faptele sau datele care
privesc viaţa intimă, privată sau de familie a persoanei cărora li se aplică dispoziţiile
art.26 alin. (1) din Constituţie.

4. Programele de calculator
Atât dreptul Uniunii Europene cât şi dreptul internaţional şi naţional prevede că aceste
programe pot face obiect al protecţiei.
Ele pot fi protejate şi prin brevet de invenţie deşi procedura respectivă e mai complexă.
Aceste programe se împart în sisteme de operare şi programe de aplicaţie.
Este suficient ca ele să fie realizate de autor.
Sunt supuse protecţiei: codul sursă, codul obiect ( traducerea programului dintr-un cod sursă în
program inteligibil pentru maşină), manualul de utilizare.
Autor este persoana fizică ce realizează programul iar titular al dreptului de autor poate fi
programatorul, angajatorul ori beneficiarul.
Doar expresia unui program pentru calculator este protejată, iar nu și ideile şi principiile care au stat la
baza logicii, a algoritmilor şi a limbajelor de programare.
Direcția 2009/24/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului nu a fost transpusă în legislaţia internă.
Noţiunea de program ar trebui să includă programele, indiferent de formă, lucrările pregătitoare de
concepție au care au scop dezvoltarea programului, dacă ele sunt de natură să permită dezvoltarea
ulterioară a unui program de calculator. Autorul e PF sau grupul de PF care au creat programul ori PJ
desemnată de legislaţia naţională ca fiind titularul dreptului.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ DIRECTIVA NU A FOST TRANSPUSĂ?

 Efectul pe verticală, faţă de autorităţi… efect pe orizontală nu ,dar în faţa instanţei da.
Reproducerea, traducerea ori transformarea neautorizată a formei codului în care a fost furnizată copia
unui program pentru calculator reprezintă o atingere adusă drepturilor exclusive ale autorului.
La nivel naţional există Registrul naţional al Programelor pentru Calculator, din cadrul ORDA – OG
25/2006.
Este obligatorie înscrierea în Registru a PFA ori PJ care produc programe de calculator pe teritoriul
României, comercializează în magazine specializate, import, distribuire, închiriere.

4. Operele de artă plastică și operele fotografice

Legea 8/1996 nu defineşte conceptul de operă de artă plastică.
Cu toate acestea, art 7 lit g prevede ca exemple de opere de artă plastică: operele de
sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică,
plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice.
Vor fi protejate independent de modalitatea de creaţie, forma de exprimare sau
valoarea lor economică. A existat un proces în America (Williams c. Cavalli SpA) in care
niste creatori de opere grafice, graffiti, au actionat in judecata compania de moda pentru ca ar
fi folosit elemente , imagini ale muralului intr-o colectie de haine si genti, fara autorizatie.

Totusi, cum stabilim că un obiect e o formă de artă, că e o creaţie?

Operele fotografice:
Nu beneficiază de protecţie fotografiile unor acte ori scrisori, etc..
In fotografie trebuie sa se manifeste personalitatea autorului…INTERESANT
Pentru protecţie, autorul poate insera un C intr-un copyright – rezervarea exploatării.
Utilizarea unei opere ce conţine un portret necesită consimţământul persoanei
reprezentate afară de cazul în care aceasta e de profesie model.
Folclorul nu beneficiază de protecţie, deşi au existat unele tentative.
Protecţia NFT: Non fungible token: o unitate de date stocată pe un registru digital,
numită blockchain, care certifică faptul că un bun digital este unic şi nu e interschimbabil. In
metadata fişierului sunt înscrise date privind autorul, data realizării NFT ului, vânzările avute
până la acel moment, a câta piesă din colecţie este.Arată doar cine este proprietarul fişierului
digital, nu conţine opera de artă digitală.
Opera postumă:
Este adusă la cunoştinţa publicului după decesul autorului. Moştenitorii nu o pot
aduce la cunoştinţa publicului, dacă autorul a cerut, în timpul vieţii, ca opera să nu fie
divulgată.
Operele orfane:
  Art 122 alin 1 din Legea 8/1996: opera în cazul căreia nicun titular al dreptului
de autor nu e identificat ori localizat, în pofida unei căutări diligente a titularilor
drepturilor.
Opera va fi accesibilă publicului în biblioteci, muzee, alte instituţii publice, iar dacă
titularul dreptului apare, ea îşi pierde statutul de operă orfană. Există şi Directiva
2012/28/UE privind publicarea online a operelor publicate în UE, iar o opera declarată
orfană într-o ţară v dobândi statut similar în orice altă ţară UE.
Operele realizate în timpul serviciului, de către angajat, au ca autor angajatul respectiv,
însă dacă există un CIM se consideră că opera e cesionată în favoarea angajatorului.

5. Condiţiile pentru ca opera să beneficieze de protecţie:

 Să fie rezultatul unei activităţi creatoare

 Să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor
 Să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului
Cerinţa fixării operei pe un anumit tip de suport nu face parte din acquisul comunitar,
pentru a nu conduce la discriminări.
Convenţia de la Berna prevede că folosinţa şi exerciţiul drepturilor nu e subordonată
niciunei formalităţi.
Doar pentru operele de artă plastică e necesar un suport material.
Originalitatea înseamă legătura profundă dintre autor şi operă, dar criteriul a
condus la o practică neuniformă.

O manifestare a personalităţii autorului, reflectă trăirile sale ( concept subiectiv, ce nu

se confundă cu noutatea operei – condiţie cerută în cazul invenţiilor).
Nu contează dacă opera are la bază o alta anterioară, atât timp cât regăsim amprenta
autorului, sensibilitatea, inteligenţa, stilul acestuia.
In viziunea obiectivă, contează mai mult ca opera să se distingă de altele anterioare.
Contează mai puţin amprenta personală cât exprimarea gândirii, aportul intelectual.
Originalitatea operei este prezumată, iar cel care o contestă trebuie să dovedească
eventual contrariul.

6. Conținutul dreptului de autor sub aspect nepatrimonial sau moral

Dreptul de autor are atât valențe patrimoniale cât și nepatrimoniale.
Sub aspect nepatrimonial, art 10 din Legea 8/1996 prevde următoarele posibilități pentru autorul
operei:
a. dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică;
b. dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
c. dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică;
d. dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări,
precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa;
e. dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.

Articolul 12 din același act normative prevede că autorul unei opere are dreptul patrimonial
exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea
operei de către alții.
A. DREPTURILE MORALE ALE AUTORULUI UNEI OPERE
Drepturile nepatrimoniale, fără conținut economic, strâns legate de persoana titularului,
opozabile erga omnes, insesizabile, inalienabile, perpetue și imprescriptibile.
 Deși în mod normal nu se transmit prin moștenire, legea prevede că drepturile de la lit a, b, și
d art 10 din Lege se pot transmite prin moștenire pe o durată nelimitată, iar dacă nu există moștenitor
se vor transmite organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile de autor.
a. Dreptul de a aduce opera la cunoștință publică – sau de divulgare:
Este strâns legat de persoana autorului, pentru că doar acesta va putea stabili dacă și când
opera sa va fi adusă la cunoștința publicului. Dacă nu este divulgată, nu poate beneficia de protecție pe
tărâmul drepturilor de autor, nici sub aspect patrimonial.
Art 20 alin 1 din Legea 8/1996 stabilește că divulgarea presupune aducerea la cunoștința unui
cerc mai numeros de persoane, mai mult decât familia și cunoscuții autorului. Spre exemplu:
expunerea picturii într-o expoziție.
În cazul operelor postume, opera nu va fi adusă la cunoștința publicului dacă autorul s-a opus
la aceasta.
În cazul operelor comune, dacă sunt divizibile, oricare autor poate alege să divulge contribuția
sa la realizarea operei.
În cazul operelor colective, dreptul de divulgare aparține persoanei fizice sau juridice sub
responsabilitatea căreia a fost creată.
b)dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor sau dreptul la paternitatea operei
E vorba de recunoașterea autorului drept creator al operei dar și posibilitatea ca acesta să se
opună uzurpării operei.
Se pedepsește cu închisoarea însușirea fără drept a unei opere și prezentarea acesteia ca o
creație proprie – furt de creație intelectuală.
Dreptul la paternitatea operei este perpetuu și nu se poate înstrăina. Încălcarea lui duce la
aplicarea regulilor de la răspunderea civilă delictuală.
c. Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoșința publicului – dreptul la nume
Fie sub numele autorului, fie sub pseudonim fie anonim
Dacă autorul nu își dezvăluie identitatea, persoana care face publică opera exercită dreptul de
autor.
d. Dreptul de a pretinde respectarea integrității opereiși de a se opune oricărei modificări –
dreptul la inviolabilitatea operei
Este necesar acordul autorului pentru orice modificare, transformare, completare ori adaptare
a operei ce nu respectă spiritul ei.
Indepdendent de drepturile patrimoniale și chiar după cedarea lor, autorul operei are dreptul de
a revendica paternitatea acesteia și de a se opune oricăror transformări sau mutilări care ar fi
păgubitoare pentru onoarea și reputația sa.
Articolul 37 Transformarea unei opere, fără consimțământul autorului și fără plata unei
remunerații, este permisă în următoarele cazuri:
a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția
publicului;
b) dacă rezultatul transformării este o caricatură, parodie sau pastișă, cu condiția ca rezultatul
să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia;)
c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;
d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu
menționarea autorului.

e. Dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă e cazul, pe titularul dreptului de utilizare

Autorul poate decide să retragă opera după ce a adus-o la cunoștința publicului, dacă, spre
exemplu, nu îl mai reprezintă ori îl prejudiciază.
Nu se aplică pentru operele de artă plastică și nici pentru programele de calculator.

7. Drepturile patrimoniale ale autorului unei opere

Permit autorului să obțină foloase materiale de pe urma operei.
Acestea includ dreptul de a utiliza opera și dreptul de suită. Dar mai pot include și dreptul de
a transmite opera.
Art 12-13 din Lege:
 Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi
utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.
Articolul 13
Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de
a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul
autorului, după operă;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea
operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în
mod individual, de către public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
j) retransmisia operei.
Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia
ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și
sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum
și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.
Dacă autorul își dă acordul pentru reproducerea operei de o anumită manieră, nu va fi valabil
decât în respectivul sens.
Pe toate exemplarele reproduce trebuie să regăsim numele sau pseudonimul autorului sau un
semn distinctive care să permit identificarea acestuia., titularul va trebui să aprobe exemplarele
reproduce ce vor fi puse în vânzare.
Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înțelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea
publică a acestora.(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul
transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piața internă, de către
titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia.
De referă la suportul material în care e încorporată opera – schițe, manuscrise, opera de artă
plastică.
Prin import, în sensul prezentei legi, se înțelege introducerea pe piața internă, cu scopul
comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.
Se sancționează realizarea ori distribuirea sau importul pentru a distribui pe piață mărfuri
pirat.
Articolul 17 Prin închiriere, în sensul prezentei legi, se înțelege punerea la dispoziție spre
utilizare, pentru un timp limitat și pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei
opere.
Articolul 18 (1) Prin împrumut, în sensul prezentei legi, se înțelege punerea la dispoziție spre
utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei
opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop.(2) Împrumutul
efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului și dă dreptul acestuia la o remunerație
echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunțări.(3) Remunerația echitabilă prevăzută
la alin. (2) nu se datorează în cazul în care împrumutul este realizat prin bibliotecile instituțiilor de
învățământ și prin bibliotecile publice cu acces gratuit.
Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice
mijloace tehnice, făcută întrun loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de
persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv
reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a
operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură,
proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă
digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale,
precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.
De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir,
realizată prin punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare,
astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice
moment ales în mod individual.

Comunicarea publică poate fi direct sau indirectă – prin mijloace tehnice. Contează locul și
numărul persoanelor ce participă la comunicare.
În localurile publice, comunicarea de programe televizate ori radiodifuzate trebuie autorizată.
Dreptul de suită este posibilitatea autorului de a percepe o remunerație pentru înstrăinările
successive ale operei sale.

8. Limitele exercitării dreptului de autor

Deși drepturile de autor, fiind susceptibile de a fi încălcate ușor prin piraterie ori contrabandă,
necesită un grad sporit de protecție, această protecție are și anumite limite, necesare pentru a realiza
interesele generale ale societății (învățământ, cultură, justiție, informarea publicului).
Sunt situații când opera poate fi folosită chiar dacă nu există consimțământul expres și
prealabil al autorului, dar aceste limite prezintă anumite condiții:
 Să nu prejudicieze autorul
 Să fie conformă bunelor uzanțe
 Să nu contravină exploatării normale a operei.
Dreptul de a utiliza opera în aceste condiții presupune menționarea în toate cazurile a autorului
și a denumirii operei.
Articolul 35 din Legea nr 8/1996, cu denumirea marginală Limitele dreptului de autor,
stipulează:
(1) Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele
utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme
bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe
titularii drepturilor de utilizare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori
pentru scopuri de siguranță publică;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de
exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau
de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului
e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituțiile de învățământ
sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau
economic, direct ori indirect.
Alineatul 2 permite reproducerea și difuzarea unor părți ale unei opera, și pentru scurtă
durată, în scopul informării publice.
Astfel, sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public,
fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
a) de scurte extrase din articole de presă și reportaje radiofonice sau televizate, în scopul
informării asupra problemelor de actualitate;
b) de scurte fragmente ale conferințelor, alocuțiunilor, pledoariilor și ale altor opere de
același fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiția ca aceste utilizări să aibă ca unic scop
informarea privind actualitatea;
c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informațiilor privind evenimentele de
actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
d) de opere, utilizate în scopul unic de ilustrare didactică sau de cercetare științifică.

Mai departe, art 35 indice 1 din același act normative permite, fără consimțământul titularului
oricărui drept de autor sau al oricărui drept conex și fără plata vreunei remunerații, reproducerea,
distribuirea, comunicarea către public, punerea la dispoziția publicului, prin realizarea unei
reproduceri ale unei opera în format accesibil unor categorii de beneficiari.
 Conform alineatului 2 al acestui articol, persoanele beneficiare sunt cele care suferă de un
handicap vizual, auditiv ori de altă natură și care o împiedică să citească opera tipărite în condiții
similare unei persoane fără aceste deficiențe.
La nivelul dreptului UE, Directiva 2001/29CE a Parlamentului European și a Consiliului
conține o enumerare exhasutivă a limitelor dreptului de autor, ținând cont de diferite tradiții juridice
ale statelor member. CJUE a stability, raportat la această Directivă, că aceasta nu se opune unei
interpretări care permite bibliotecilor publice să digitalizeze conținutul operelor cuprinse în colecțiile
lor, prin acest act de reproducere al operei urmând să fie pus la dispoziție utilizatorilor conținutul
operei, prin intermediul unor terminale speciale din interiorul bibliotecilor. Nu se permite, așadar,
realizarea de copii pe dispozitive de tip USB stick efectuate de utilizatori de pe terminalele speciale ale
bibliotecilor.

9. Copia privată și remunerația compensatorie pentru copia privată. Dreptul de citare

Nu reprezintă o încălcare a dreptului de autor realizarea unei copii a operei ( CD, carte,
fotografie, program pe calculator) fără consimțământul autorului dar numai pentru uz personal și
pentru cercul normal al unei familii, dacă opera a fost anterior adusă la cunoștință publică.
Realizarea unor copii private din surse nelegale ( copii pirat) nu este însă permisă și se
sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală.
Remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește autorilor operei de către organele
de gestiune colectivă a dreptului de autor, la acestea sumele ajungând de la importatori ori fabricanții
dispozitivelor ce permit realizarea copiilor.
Sumele se plătesc așadar pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări ale operei și
pentru aparatele concepute pentru realizarea copiilor.
Dreptul de citare – este și el o limită a dreptului de autor, deoarece presupune, conform art 35
alin 1 lit b din Legea 8/1996, utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analizăcomentariu ori
cu scop de exemplificare, fără a fi necesar consimțământul prealabil al autorului operei.
Opera trebuie să fi fost în prealabil adusă la cunoștința publicului, pasajul să fie o reluare
fidelă și să fie indicată sursa și numele autorului, cu justificarea citării de caracterul critic, pedagogic,
științific iar citatul să fie de dimensiuni reduse prin comparație cu opera inițială.
Dreptul de citare nu justifică plagiatul.
Utilizarea ghilimelelor și a notelor de subsol este necesară.

10. Durata dreptului de autor

Dreptul de autor ia naștere odată cu crearea operei, indiferent dacă aceasta a fost sau nu adusă
la cunoștință publică, divulgată.
Cu toate acestea, pentru că nu se pune semnul egal între nașterea dreptului și exercitarea lui,
protecția oferită de lege se aplică doar din momentul divulgării operei.
Drepturile morale sau nepatrimoniale de autor sunt recunoscute și ocrotite pe toată durata
vieții autorului, iar cele de la art 8 lit a , b și d se transmit prin succesiune pe durată nelimitată ( dreptul
de divulgare, de paternitate a operei și de a cere respectarea integrității operei). Dacă nu există
moștenitori, exercitarea acestor drepturi aparține organismului de gestionare colectivă a drepturilor de
autor.
Drepturile patrimoniale de autor se bucură de o protecție limitată în timp.
Astfel, ele sunt ocrotite pe toată durata vieții autorului, dar după decesul acestuia protecția este
limitată temporal, în funcție de felul operei.
Art 28 alin 1 din Legea 8/1996 stabilește limitele temporale ale acestei protecții:
Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 24 durează tot timpul vieții autorului, iar după
moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani,
oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există
moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă.

Durata acestor termene se va calcula în acord cu prevederile art 34 din lege, respectiv cu
începere de la data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului sau aducerii la cunoștință publică,
pentru operele divulgate pentru prima dată după decesul autorului și pentru care durata protecției este
de 25 ani de la momentul divulgării.
La expirarea duratei protecției, opera ajunge în domeniul public și poate fi folosită în mod
liber de orice persoană.
Domeniul public, în acest sens, cuprinde operele pentru care durata protecției a expirat,
precum și operele care nu au beneficiat niciodată de protecție deoarece nu existau reglementări în
acest sens sau opere puse la dispoziția publicului în mod gratuit de către autorii lor.
Dar utilizarea liberă a operelor din domeniul public nu poate leza drepturile morale de
autor!
În legătură cu operele nepublicate dar divulgate după moartea autorului, acestea revin în
domeniul privat, ulterior divulgării, cu termen de protecție a drepturilor patrimoniale de autor 25 ani
de la momentul divulgării, ieșind sau neintrând în domeniul public.
Operele publicate sub pseudonim ori fără indicarea autorului ( anonim) sunt protejate pe
termen de 70 ani de la divulgare. Dacă pseudonimul e transparent și permite identificarea autorului,
drepturile sunt ocrotite pe toată durata vieții autorului plus 70 ani pentru moștenitori.
Operele realizate în colaborare sunt protejate pe termen de 70 ani de la moartea ultimului
colaborator, iar dacă sunt distincte contribuțiile autorilor, fiecare operă benficiază de protecție pe
termen de 70 ani de la moartea fiecărui coautor.
Pentru operele colective durata protecției este de 70 ani de la data creării operei, dacă nu a fost
divulgată, sau 70 ani de la divulgare.
Pentru programele de calculator, protecția durează tot timpul vieții autorului, și pentru
moștenitori o perioadă de 70 ani. Legea nu reglementează situația în care persoana juridică a titular al
dreptului de autor.
Drepturile patrimoniale ale artiștilor ori interpreților, executanților, sunt protejate o perioadă
de 50 ani de la data execuției.
Operele cinematografice sau audiovizuale sunt protejate timp de 70 ani de la decesul
ultimului dintre creatori (realizator principal, autorul scenariului, autorul dialogului sau compozitorul
muzical).

11. Drepturile conexe dreptului de autor

Definiție: sunt drepturi de proprietate intelectuală, altele decât drepturile de autor, de care
beneficiază artiștii interpreți sau executanți pentru propriile interpretări ori execuții, producătorii de
înregistrări sonore sau audiovizuale.
O categorie aparte de drepturi, sui generis, fundamentată pe faptul că artiștii și interpreții își
aduc o importantă contribuție proprie la operă, își imprimă propria personalitate în procesul de
interpretare a operei.
Conform art 93 din Legea 8/1996, exercitarea acestor drepturi nu trebuie să vatăme exercitarea
drepturilor de autor.
Drepturile morale sau nepatrimoniale recunoscute titularului de drepturi conexe sunt reglementate
de art 96 din Legea 8/1996, și anume:
 Dreptul de a pretinde recunoașterea paternității interpretării sau execuției
 Dreptul de a pretinde ca numele să fie indicat la fiecare spectacol
 Dreptul de a pretinde respectarea calității spectacolului, a prestației sale, fără a se
aduce modificări de substanță operei.
Drepturile patrimoniale sunt consacrate în art 98 din același act normativ și fac referire la dreptul
exclusiv de a autoriza sau interzice următoarele:
-fixarea interpretării sau execuției
-Reproducerea interpretării sau execuției
-Distribuirea, închirierea, împrumutul interpetării ori execuției
-Importul în vederea comercializării pe piața internă a interpretării.
- punerea la dispoziția publicului a interpretării, redistribuirea.
În ceea ce privește durata și transmisiunea drepturilor conexe, ele se transmit moștenitorilor pe
o durată nelimitată în timp, iar dacă nu există moștenitori, exercitarea drepturilor va reveni
organismului de gestiune colectivă.
 Durata protecției drepturilor patrimoniale ale interpreților sau executanților este de 50 ani
începând de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima interpretare sau comunicare
către public.
Durata protecției pentru înregistări sonore este de 50 ani de la data aducerii la cunoștința
publicului.

12. Dreptul de autor și regimul matrimonial

Dreptul de autor este strâns legat de persoana autorului, fiind un drept insesizabil, inalienabil.
Drepturile morale, ca parte a dreptului de autor, vor rămâne mereu bunuri proprii ale soțului,
indiferent de regimul matrimonial ales.
În schimb, în ceea ce privește drepturile patrimoniale, lucrurile sunt mai nuanțate. Drepturile
patrimoniale se referă, așa cum știm, la facultatea de a decide când, în ce condiții și dacă va fi utilizată
opera, inclusiv la a consimți la utilizarea ei de către alții.
Drepturile patrimoniale sunt temporare, personale și exclusive.
Conform art 340 C Civ, în categoria bunurilor proprii ale soților vom regăsi drepturile
patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creației sale, fiind bunuri proprii și manuscrisele
științifice sau literare, schițele sau proiectele artistice.
Aceste bunuri vor fi considerate bunuri propriu, chiar dacă sunt realizate în timpul căsătoriei
într-un regim al comunității de bunuri. Doar în ipoteza în care ambii soți contribuie la realizarea acelor
opere de creație, rezultatul acestei activități creatoare va fi un bun comun al soților.
Dreptul de a consimți la utilizarea, reproducerea, distribuirea, închirierea sau importul operei
reprezintă bun propriu – doar autorul are dreptul de a dispune cu privire la modul de utilizare al
rezultatului procesului său creator.
Conform art 341 C Civ, veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală
reprezintă bunuri comune ale soților, chiar dacă opera a fost realizată anterior încheierii căsătoriei, cu
condiția ca scadența acelui drept de creanță să fie în intervalul de timp în care este în ființă căsătoria.
Raportându-ne la obligațiile soților în cadrul regimului primar, al comunității legale, în baza
necesității asigurării întreținerii familiei, soțul îi poate solicita celuilalt divulgarea operei în scopul
exploatării eficiente a acesteia.
Se face, așadar, o distincție între existența și exercitarea dreptului, atât timp cât bunul
intelectual este proprietatea exclusivă a autorului, dar veniturile obținute în urma exploatării sunt
comune soților.

13. Clasificarea invențiilor

1. În funcție de obiect, conform art 6 din Legea 64/1991 vom regăsi:
a. Invenții de produs ( un obiect cu caracteristici determinate, definite
tehnic, prin formă, elementele de legătură, materialul din care e realizat și
rolul funcțional al acestuia). Poate avea ca obiect substanțe ce se găsesc în
natură dar sunt necunoscute până la acel moment ori substanțe create artifical
(cum ar fi pietrele prețioase). Spre exemplu, erbicidele sunt obiecte ce
reprezintă substanțe chimice, medicamentele putând face obiectul unor
invenții de produs, de asemenea.
b. Invenții de procedeu: procedeul este o succesiune logică de etape,
definitie prin ordinea de desfășurare, prin condiții inițiale, cum ar fi materia
primă aleasă, prin parametri ori condiții de utilizare. Spre exemplu: activități
fizice ori chimice ce au ca rezultat modificări ale unui produs ori obținerea
unui produs nou.
Art 6 alin 2 din același act normativ enumeră limitativ invențiile din domeniul biotehnologiei:
un material biologic izolat din mediul natural ori produs printr- un procedeu tehnic, plante sau
animale, dacă există posibilitatea tehnică de realizare a invenției, un procedeu microbiologic, altul
decât un soi de plante sau animale, un element izolat al corpului uman produs printr-un procedeu
tehnic ori secvența parțială a unei gene.
 2. În funcție de gradul de complexitate:
a. Invenții simple ( cu un singur obiect)
b. Invenții complexe ( se utilizează mai multe elemente).

14. Subiectul și obiectul protecției prin intermediul brevetului de invenție

Subiectul dreptului de protecție poate fi inventatorul sau succesorii în drepturi. Conform art 2
din Legea nr 64/1991, inventator e persoana ce a creat invenția, iar titular al brevetului e persoana
fizică ori juridică ce poate exercita drepturile conferite prin brevet.
Dreptul va aparține celui care a solicitat prima oară brevetarea, nu neapărat celui care a
realizat prima oară invenția, fără a face pașii necesari pentru protejarea ei.
Obiectul dreptului de protecție:
Invenția trebuie să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare
industrială.
Noutatea se apreciază în funcție de stadiul tehnologiei la nivel mondial și trebuie ca invenția
să reprezinte ceva ce nu a mai existat anterior.
Stadiul tehnicii cuprinde cererile depuse la OSIM, cererile internaționale sau europene care au
o dată de depozit anterioară datei de depozit a cererii de brevet. O persoană poate invoca anterioritatea
unei invenții pentru a contresta noutatea alteia.
Activitatea inventivă presupune că invenția nu ar fi fost evidentă unei persoane de specialitate,
adică adică acelei persoane ce are acces la întregul stadiu al tehnicii cu aptitudini obișnuite și
cunoștințe generale.
Aplicabilitate industrială – presupune că invenția este considerată susceptibilă de
aplicabilitate industrială dacă obiectul ei poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial.

15. Drepturile inventatorului sau titularului brevetului de invenție

Realizarea unei invenții dă naștere unor drepturi ce aparțin inventatorului ori titularului
brevetului de invenție.
Drepturile morale sunt: dreptul la recunoașterea paternității invenției, dreptul de a divulga
invenția, dreptul la eliberarea titlului de protecție.
Drepturile patrimoniale sunt dreptul exclusiv de exploatare și dreptul de a primi despăgubiri.
Art 31 din Legea nr 64/1991 consacră dreptul de exploatare – cel mai important drept ce
rezultă din eliberarea unui brevet de invenție. Durata este de 20 ani de la data depozitului național
reglementar.
Titularul va avea posiblitatea să își dea consimțământul pentru anumite acte, precum
fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, importul dacă obiectul brevetului e un produs, sau
respectiv utilizarea procedeului ori folosirea, oferirea spre vânzare a produsului obținut prin procedeul
brevetat, dacă obiectul brevetului e procedeul.
Dreptul la despăgubire consacră pentru titularul brevetului posibilitatea de a solicita
instanțelor repararea daunelor cauzate prin folosirea fără drept a invenției.
Titularul brevetului are și o serie de obligații:
 De a exploata invenția;
 De a achita taxele;
 De a respecta drepturile nepatrimoniale ale autorului invenției.