SUBIECTE TRANSPORTURI

1. Noțiunea de transport. Clasificarea transporturilor

La nivel doctrinar, notiunea de transport a fost definita in sens juridic, pornind de la prevederile
O.G. nr. 19/1997. Astfel, transportul reprezinta activitatea prin care se realizeazã deplasarea in spațiu
a persoanelor sau a bunurilor, prin intermediul unui mijoc de transport (vehicul), folosindu-se
infrastructura de transport (calea de transport) adecvata.
In functie de obiectul sau, transportul este transport de persoane si transport de bunuri (marfuri). 
In functie de calea sau mijlocul de transport, transporturile sunt terestre (rutiere, feroviare), pe apa
(maritime, fluviale, pe rauri navigabile,.pe lacuri navigabile) sau aeriene
In functie de itinerarul parcurs, transporturile sunt transporturi in trafic intern si transporturi in
trafic international

2. Sistemul national de transport, infrastructura, mijloacele de transport, operatorii de

transport si ai activitatilor conexe transporturilor
Sistemul naţional de transporturi, potrivit O.G. nr.19/1997, are caracter strategic şi constituie parte
integrantă a sistemului economic şi social. Acesta cuprinde următoarele moduri de transport:rutier;
feroviar;naval; aerian;multimodal; combinat (efectuat în baza unui singur document unic de transport
cu folosirea de mijloace de transport diferite
Fiecare mod de transport are urmatoarele componente:
a) infrastructurile de transport;
b) mijloacele de transport;
c) operatorii de transport si ai activitatilor conexe transporturilor;
Infrastructurile de transport, respectiv căile de comunicaţii rutiere, feroviare, navale şi aeriene,
sunt destinate desfăşurării activităţii de transporturi, activităţilor conexe transporturilor şi împreună cu
sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie formează reţelele de
transport ce pot fi de interes naţional sau de interes internaţional.
Mijloacele de transport – denumite şi vehicule – sunt mijloace mobile cu sau fără propulsie,
amenajate pentru transporturile de persoane sau de bunuri destinate să se deplaseze pe o cale de
comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport – numiţi transportori sau transportatori – sunt PF sau PJ autorizate să
efectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de bunuri în interes public sau în
interes propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori
leasing.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor – sunt PF sau PJ care îndeplinesc activităţi ce se
desfăşoară în legătură cu transportul sau în timpul acestuia.

3. Noțiunea contractuluui de transport- definiție. Natura juridica . Caractere juridice

Contractul de transport de persoane este contractul pńn care o parte, numitä transportator, se
obligã, cu titlu principal, sã transporte o persoanã dintr-un loc intr-altul, in schimbul unui pret (tarif)
pe care pasagerul (cãlãtorul) se obligã sã il plãteascä la timpul şi locul convenite.
Obiectul contractului îl reprezintà operatiunea juridicà, precum vânzarea, locatiunea, împrumutul
şi altele asemenea, convenitä de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi
obIigatiilor contractuale. trebuie sä lie determinat şi licit, sub sancțiunea nulitatii absolute.
Contractul de transport are anumite trasaturi proprii:
1. Reprezinta o activitate care are ca obiect deplasarea de marfuri sau persoane
2. Trebuie sa se exercite o activitate de transportor ca profesie de sine statatoare
3. Conducerea este tehnica si comerciala pentru operatiune
4. Contractul de transport este autonom fata de contractele collective.
Acest contract prezinta urmatoarele caractere juridice:
1. este un contract numit-isi are reglementare in dispozitiile genereale prevazute in Codul Civil.
2. Este un contract bilateral, de la nasterea lui dandu-se nastere unor obligatii reciproce
3 Cu tilu oneros deoarece fiecare parte contractantă urmărind un echivalent, o contraprestaţie în
schimbul obligaţiei asumate
4. Comutativ deoarece partile cunosc intinderea si existenta obligatiilor.
5. Contractul de transport persoane este unul consensual- simpla manifesare de vointa este suficienta
6 Cel de transport marfuri (exceptie: cel maritim), are caracter real.
7.este un contract sinalagmatic-obligatiile sunt reciproce si interdependente in sarcina partilor

4. Parțile contractului de transport. Poziția destinatarului in raport de partile contractului de

transport
Parțile contractului de transport de persoane sunt denumite .transportator”, respectiv „călător" sau
„pasager”. Au calitatea de transportator doar persoanele ce executa transporturi in interes public.
Cu privire la situatia contractului de transport cu titlu gratuit, Codul civil reglementeazä indirect o
limitare cu privire la persoana transportatorului. Astfel, cä operatiunea de transport, obiect al
contractului de transport, nu poate fi realizatà cu titlu gratuit decât de persoane care îti oferä serviciile
publicului in cadrul activitati profesionale.
Cu privire la situația contractului de transport cu titlu oneros, Codul civil nu reglementează nicio
limitare cu privire la persoana transportatorului. Astfel, din perspectiva actului normativ menționat,
daca are caracter oneros. orice persoana fzicä sau juridicà ar putea încheia un contract de transport,
asumându-și obligatia de a transporta un bun.
Cea de-a doua dintre părțile contractului de transport este pasagerul sau călătorul. Nu sunt
reglementate aspecte particulare cu privire la persoana pasagerului sau a călătorului.
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se
angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită transportator. În
cazul în care transportul de mărfuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a expeditorului,
atunci apare şi o altă persoană numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte în contract,
dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziţiei pe care o deţine în
cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicaţii variate în literatura de specialitate. În
acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziţia juridică a
destinatarului, cum ar fi spre exemplu: - teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul
acţionează în interesul destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia;
Cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin instituţia
Stipulaţiei pentru altul- în cadrul acestei operaţiuni, expeditorul este stipulant, transportatorul
promitent, iar destinatarul terţ beneficiar.
Stipulaţia pentru altul produce efectul de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi
obligaţii, pe când destinatarul poate avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul stipulaţiei pentru altul
terţul beneficiar dobândeşte drepturile sale din momentul încheierii contractului între promitent şi
stipăulant, pe când în cazul contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la eliberarea
mărfii numai din momentul când bunul a ajuns la destinaţie şi este pusă la dispoziţia sa, moment până
la care expeditorul are dreptul de a dispune de marfă schimbându-i destinaţia prin contraordin.
De asemenea, în practică cel mai adesea în baza contractului de transport transportatorul este
acţionat concomitent de expeditor şi destinatar. Aceasta contravine instituţiei stipulaţiei pentru altul,
conform căreia din momentul aderării destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai
avea dreptul de a acţiona pe transportator, deoarece prin primirea documentului de transport şi a mărfii
de către destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte valorificarea oricărui drept
care derivă din contractul de transport.
Poziţia juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte reflectare mai
apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de drepturi autonome născute
nemijlocit din contractul de transport. Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de transportator
încă de la încheierea contractului de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei
condiţii rezolutorii. Astfel, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva transportatorului
încă de la data încheierii contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii la locul
de destinaţie (termenul suspensiv).
Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului, înlocuindu-l cu un alt
destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura (condiţia rezolutorie). În toate situaţiile,
din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul de transport, destinatarul devine
subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarullui îi incumbă obligaţia de a suporta o parte din
preţul transportului dacă există o menţiune în acest sens în documentul de transport, sau în lipsă de
stipulaţie contrară obligaţia de a efectua descărcarea mărfii.
 Drepturile destinatarului se nasc chiar din momentul încheierii contractului. Deoarece destinatarul
nu stabileşte raporturi juridice cu transportatorul înainte de sosirea mărfurilor la destinaţie, aceste
drepturi vor putea fi valorificate numai în momentul în care bunul a sosit la destinaţie sau la împlinirea
termenului contractual.

5. Conditiile de valabilitate a contractului de transport – conditii de fond si conditii de forma

condițiile de validitate ale unui contract se împart in două categorii, respectiv:
conditii de fond, care vizează capacitatea de a contracta, consim- pământul părtilor, obiectul și cauza;
condiții de formă, care vizează formalitatile cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului.
Cu privire la condițiile de fond, în materia contractului de transport de persoane, sunt
reglementate conditii speciale referitoare la capacitatea de a contracta și la consimțâmântul părților.
Referitor la capacitatea de a contracta, din coroborarea dispozițiilor Codului civil cu cele ale O.G.
nr. 19/1997, rezultă o conditie specială vizând capacitatea de folosință. Astfel, au vocatia de a realiza
obiectul contractului de transport, in configurarea Codului civil, exclusiv persoanele care desfâșoara
activitate de transport in interes public. numai aceste persoane pot să se oblige la a efectua transportul
unui bun cu titlu gratuit. Si numai persoanele care desfășoară activitate de transport in interes public
pot să se oblige la a efectua transportul unui bun contra unui preț.
Referitor la consimțământul părților, potrivit art. 1958 C. civ. (din materia dispozițiilor generale
aplicabile contractului de transport), se instituie o limitare a posibilitații de a refuza incheierea
contractului de transport. Consimtamantul trebuie sa fie: serios, sa nu fie viciat, sa provina de la o
persoana cu discernamant si sa fie xteriorizat. . Astfel, o persoană care desfășoară activitate de
transport în interes public, ca regulâ, are obliga¡ia de a transporta orice pasager/ câlâtor al cârui
transport este solicitat. Prin exceptie, refuzul de a încheia un contract de transport este permis doar
dacă există motive întemeiate.
Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica avuta in vedere de parti la momentul
incheierii acestuia El trebuie sa fie determinat si licit (adica sa nu fie prohibit de lege sau sa contravina
ordinii publice ori bunelor moravuri), sub sanctiunea nulitatii absolute.
cauza contractului ca fiind ``motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul
Cu privire la formă, materia contractului de transport nu este necesară indepIinirea vreunei
formalități pentru incheierea contractului. Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul
acord de voinţă al părţilor, însă dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se
materializează contractul de transport poartă denumirea generică de document de transport.

6. Efectele contracului de transport. Obligatiile partilor in faza precontractuala si la punctul de

pornire
Efectele contractului de transport sunt reprezentate de drepturile și obliga|iiIe parților. Spre
deosebire de contractul de transport de bunuri, nu se ridică problema eventualelor drepturi și obligații
ale destinatarului, întrucât acest participant nu caracterizează contractul de transport de persoane.
Obligatiile expeditorului in faza precontractuala si la punctul de pornire sunt urmatoarele:
 Obligatia de a ambala bunurile ce urmeaza a fi transportate
 Obligatia de a preda bunurile ce urmeaza a fi transportate
 Obligatia de a intocmi si preda documentul de transport
 Obligatia de a preda documentele necesare efectuarii transportului
 Obligatia de plata a pretului contractului de transport
 Obligatia de a preda documentele suplimentare necesare efectuarii transportului
Obligatiile transportatorului sunt urmatoarele:
 Obligatia de a prelua bunurile ce urmeaza a fi transportate
 Obligatia de a elibera recipisa de primire a bunurilor
 Obligatia de a transporta bunurile la care se refera contractul de transport.

7. Obligatiille partilor contractului de transport de bunuri in cursul deplasarii marfii

De cele mai multe ori deplasarea mărfii decurge în condiţiile iniţial convenite. Există însă situaţii
care influenţează modul normal de desfăşurare a transportului, cum ar fi, spre exemplu, schimbarea
itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste motive trebuie să distingem din punct
de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situaţii:
a) Transporturi efectuate în condiţiile iniţial convenite
Obligatiile expeditorului- acesta se astepta ca transportatorul sa-si indeplineasca obligatia de a
transporta bunurile, el neavand nicio obligatie.
Obligatiile transportatorului- obligatia de a transporta bunurile pana la destinatie, obligatia de a
respecta termenul stabilit sau a unui termen rezonabil, obligatia de conservare a bunurilor
b) Transporturi modificate prin vointa expeditorului- în anumite condiţii modificarea contractului
de transport prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contraordin.

8. Obligatiile partilor contractului de transport de bunuri la destinatie

Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către destinatar.
Obligatiile transportatorului;
 Obligația de informare cu privire la ajungerea bunurilor transportate și la termenul de preluare
a acestora-punerea la dispozitie a documentului de transport.
 Obligația de predare a bunurilor transportate- transporatatorul poate refuza eliberarea
marfurilor daca nu-si primeste sumele cuvenite potrivit contractului.
Obligatiile destinatarului:
 Obligația de plată a prețului contractului de transport
 Obligatia de a restitui documentele de transport emise ca titluri negociabile

9. Regimul juridic al bunurilor transportate – posesia precara exercitata de transportator,

dreptul de retentie si privilegiul transportatorului
Bunurile transportate sunt destinate desfasurarii activitatii economice de catre persoanele
fizice/juridice sau sunt rezultatul acesteia.
dreptul de retentie este definit ca fiind un drept real de garantie, in virtutea caruia cel care detine
un bun mobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, sa refuze
deci restituirea, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu
conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
Bunurile mobile transportate pot face obiectul dreptului de retentie pentru plata pretului
transportului actual. Nu pot constitui obiect al dreptului de retentie bunurile transportate in prezent
pentru neplata pretului unui alt transport decat cel actual.
Conditiile generale de exercitare a dreptului de retentie:
a)existenta unei creante impotriva proprietarului(destinatarului) bunurilor transportate; creanta trebuie
sa fie certa, lichida si exigibila.
b)detentia bunurilor exercitata de catre titularul dreptului de retentie (transportator); este necesar ca
transportatorul sa fie in posesia bunurilor transportate, iar aceasta posesie sa nu fie viciata prin frauda.
c)existenta unei legaturi intre creanta si bunurile transportate; pretul transportului este strans legat de
marfa transportata.
Conditiile speciale de exercitare a dreptului de retentie:
Regula este ca transportatorul poate sa exercite dreptul de retentie asupra marfurilor transportate,
refuzand eliberarea acestora, pana cand persoana ce solicita a le primi nu-si indeplineste obligatiile
(plata pretului transportului).
Exceptie de la regula: transportatorul nu poate sa refuze eliberarea la locul de sosire a marfurilor
transportate, in situatia in care exista disputa cu privire la cuantumul datoriei. Transportatorul este
obligat sa puna marfa transportata la dispozitia destinatarului, daca acesta achita suma recunoscuta si
consemneaza diferenta aflata in discutie.
????posesia precara
privilegiul transportatorului

10. Conditiile generale ale raspunderii contractuale in contractul de transport. Exonerarea de

raspundere. Clauzele de neraspundere
Pentru a fi angajată răspunderea contractuală a transportatorului pentru prejudicii cauzate
persoanei pasagerului/călătorului, trebuie să fie îndeplinite condițiile răspunderii consacrate prin
Codul civil
  fapta ilícita
 prejudiciul;
 legâtura de cauzalitate;
 vinovatia.
Referitor la cauzele exoneratoare de răspundere, Codul civil reglementează două aspecte. În
primul rând, art. 2004 alin. (4) C. civ. enumeră situatiile care sunt calificate drept cauze exoneratoare
de răspundere, acestea prevad: Transportatorul nu răspunde dacă dovedeşte că paguba a fost cauzată
de călător, cu intenţie sau din culpă gravă. De asemenea, transportatorul nu răspunde nici atunci când
dovedeşte că paguba a fost cauzată de starea de sănătate a călătorului, fapta unui terţ pentru care nu
este ţinut să răspundă sau forţa majoră. Cu toate acestea, transportatorul rămâne răspunzător pentru
paguba cauzată de mijlocul de transport folosit sau de starea sa de sănătate ori a angajaţilor lui.
În al doilea rând, art. 2004 alin. (5) C. civ. interzice clauzele prin care se inlătură sau se restrânge
răspunderea transportatorului pentru prejudicii cauzate persoanei pasagerului.
raspunderea transportatorului nu va fi angajată dacä producerea prejudiciului este rezultatul
intervenirii uneia dintre urmätoarele situatii
 fapta cãlätorului care actioneazã cu intentie sau din culpã gravã,
 starea de sãnãtate a călãtorului;
 fapta unui term pentru care transportatorul nu este tinut sã rãspundã; şi
 forma majorä.

11. Raspunderea transportatorului in transportul de bunuri. Exonerarea de raspundere.

Cuantumul despagubirilor
Pentru a fi angajată răspunderea contractuală a transportatorului pentru pierderea bunurilor,
trebuie să fie îndeplinite condițiile răspunderii consacrate prin Codul civil
 fapta ilícita
 prejudiciul- acesta este reprezentat de bunurile pierdute çi de pre{uI contractului de transport
plàtit aferent bunurilor pierdute
 legatura de cauzalitate;
 vinovatia.
Transportatorul nu raspunde dacà pierde totalà ori partiaIà sau, dupà caz, alterarea ori deteriorarea
s-a produs din cauza:
a)unor fapte in legâturà cu incàrcarea sau descàrcarea bunului, dacã acea opera\iune s-a efectuat de
càtre expeditor sau destinatar;
b)lipsei ori defectuozitatii ambalajului, dacâ dupá aspectul exterior nu put fi observatà la primirea
bunului pentru transport;
c)expedierii sub o denumire necorespunzàtoare, inexactá ori incompletà unor bunuri excluse de la
transport sau admise la transport numai sub anumit conditii, precum si a nerespectârii de câtre
expeditor a mãsurilor de siguran{ prevàzute pentru acestea din urmà;
d)unor evenimente naturale inerente transportului in vehicule deschise, dacã potrivit dispozitiiIor legii
speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel
e)naturii bunului transportat, dacâ aceasta il expune pierderii sau stricáciuni‘ prin sfàràmare, spargere,
ruginire, alterare interioarà spontanà si altele asemenea;
f} pierderii de greutate, oricare ar fi distantia parcursà, dacà si in màsura in care bunul transportat este
dintre acelea care prin natura sa suferã, obisnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea
pierdere;
g)pericolului inerent al transportului de animale vii;
h)faptului cã prepusul expeditorului, care insoteste bunul in cursul transportului, nu a luat mãsurile
necesare pentru a asigura conservarea bunului;
i) alte tmprejuràri prevàzute prin lege specialà.
(2)Daca se constatà cã pierderea sau deteriorarea ori alterarea a putut surveni din una dintre cauzele
prevàzute la alin. (1), se prezumà cà paguba a fost produsã din acea cauzâ.
(3)Transportatorul este, de asemenea, exonerat de ràspundere, dacà dovedeste cã pierderea totalá sau
parțalá ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:
a) unei alte fapte decât cele prevàzute la alin. (1), sàvàrsitã cu intentie ori din culpá de càtre expeditor
sau destinatar, ori a instrucțiunilor date de câtre unul dintre acestia;
Cuantumul despagubirilor- Prejudiciul ce trebuie acoperit de cărăuş pentru pierderea lucrurilor
(lipsuri cantitative) sau stricăciunea acestora (deficiente calitative) se calculează după pretul
curent al lucrurilorr transportate, la locul şi timpul predării.
Pretul curent se stabileşte după pretul mărfurilor la bursă sau, în lipsă, dupăvaloarea stabilită
prin orice mijloc de probă admis de legea comercială, în practică se apreciază că pretul curent al
mărfii lipsă reprezintă costul acesteia, fără rabat comercial sau alte cote de beneficii. Pentru avarie
(depreciere calitativă), prejudiciul se rezumă la deprecierea valorii mărfii, fără a se putea solicita alte
daune în completare; procentul de depreciere, în caz de dubiu, se stabileşte prin expertiză. In cazul în
care deprecierea s-a produs din cauza depăşirii termenului de transport, cuantumul daunelor nu
depinde de timpul întârziat, ci de cantitatea şi valoarea mărfii lipsă sau degradate.
Dreptul la despăgubiri pentru pagubele suferite pentru întârziere nu se stinge prin decădere,
chiar dacă destinatarul a primit mărfurile sosite peste termenul convenit, fără să fi formulat rezerve
despre aceasta, întrucât decăderea creditorului din dreptul de a cere despăgubiri, are în vedere numai
transporturile cu lipsuri calitative sau degradări ale mărfii. Pentru nepredarea mărfii către destinatar
sau întârzierea transportului, părtile pot prevedea în contract o clauză penală, în cazul în care
prejudiciul a fost evaluat conventional sub forma unei clauze penale, acesta nu mai trebuie dovedit.

12. Notiunea si caracteristicile contractului de expeditie de bunuri

Contractul de expediție este contractul prin care o parte, numita expeditor, se obligă fata de
cealaltă parte, numita comitent, sâ incheie in nume propriu și in contul acesteia din urma un contract
de transport și sã indeplineascã operațiuniIe accesorii, contra unei remunerații numite
comision.
Ca regulă, pentru a fi in prezența unei operațiuni de organizare a unui transport de bunuri trebuie
asumate simultan două obligații, dintre care una, in mod necesar, de către un profesionist. 0 primă
obligație, ce trebuie asumată de către un profesionist, este aceea de a încheia in nume propriu şi in
contul celeilalte părți un contract de transport şi de a îndeplini operațiuni accesorii. Cea de-a doua
obligație este aceea de a plăti o remuneratie.
Contractului de expediţie de mărfuri este un contract bilateral, este un contract consensual şi
oneros. De asemenea, contractul de expediţie este comutativ, părţile cunoscând încă de la început
întinderea exactă a obligaţiilor . Contractul are caracter comercial pentru expediţionar, el îndeplinind o
activitate profesională de intermediere şi este autonom, în limitele impuse de instrucţiunile exprese
scrise date de către client; comisionarul are completă libertate în ceea ce priveşte mijloacele, ruta şi
procedura de urmat în manipularea şi transportul mărfurilor
În principiu, contractul de expediţie de mărfuri are un caracter intuitu personae, deoarece
expediţionarul se bucură, de regulă, de încrederea clientului său.

13. Partile contractului de expeditie de bunuri, conditii de fond si forma

contractul de expeditie se încheie între o parte denumită .expeditor" și o alta numită .comitent”.
Comitentul este persoana in contul careia se va incheia contractul de transport și vor fi indeplinite
opera|iunile accesorii acestuia. Calitatea de comitent poate fi detinută de orice persoană fată de care a
fost asumată obligatia de a se încheia pe contul său un contract de transport și de a fi îndeplinite
operațiunile accesorii acestuia.
Expeditorul este persoana care se obliga sa incheie, în nume propriu și pe contul comitentului, un
contract de transport și sâ indeplineascâ operațiuni accesorii acestuia, desfășurând această activitate cu
titlu profesional.
Ïn ceea ce priveşte condițiile de fond, acestea sunt: capacitatea de a contracta, consimtământul
pàrților, obiectul şi cauza. Ïn materia contractului de expediție nu sunt reglementate aspecte particulare
privind aceste conditii. in ceea ce priveşte condițiile de formá, acestea vizează formalitatile cerute de
lege pentru încheierea valabilà a contractului. În materia contractului de expediție nu sunt
reglementate conditii de formä ad validitatem.
Cu privire la forma ad probationem se are in vedere prevederiel Codului pentru reglementarea
contractului de comision, asadar acesta se incheie in forma scrisa pentru a se putea face dovada
contractului. Exceptie, contractul de expeditie poate fi dovedit si prin alte mijloace de proba (martori).
14. Efectele contractului de expeditie- obligatiile si raspunderea clientului
Efectele contractului sunt reprezentate de drepturile si obligatiile partilor.
Obligatiile clientului sunt urmatoarele:
 Obligatia de a plati comisionul datorat expeditorului- expeditorul are dreptul la comisionul
prevăzut în contract sau, în lipsă, stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanţelor sau, dacă acestea
nu există, de către instanţă în funcţie de dificultatea operaţiunii şi de diligenţele expeditorului
Obligatia de a plati contravaloarea prestatiilor accesorii si a cheltuielilor efectuate in vederea
realizarii acestor prestatii- Dacă prin contract s-a stabilit ca expeditorul să presteze şi anumite
servicii auxiliare, comitentul este obligat şi la plata acestora. contravaloarea prestaţiilor accesorii
şi cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc
efectuarea acestora, dacă părţile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru comision, prestaţii
accesorii şi cheltuieli care se efectuează.
prin contractul de expediţie, expeditorul îşi poate asuma şi obligaţia executării transportului cu
mijloace proprii sau ale altora, caz în care îi revin şi obligaţiile transportatorului. Aceasta înseamnă că,
în astfel de situaţii, îşi vor găsi pe deplin aplicare dispoziţiile Codului, care dispune că expeditorul va
despăgubi transportatorul pentru orice pagube cauzate de natura sau viciul bunurilor predate pentru
transport.
De asemenea, noul Cod Civil prevede că expeditorul răspunde faţă de transportator pentru
prejudiciile cauzate de un viciu propriu al bunului sau de orice omisiune, insuficienţă ori inexactitate a
menţiunilor din documentul de transport sau, dacă este cazul, din documentele suplimentare. în sfârşit,
potrivit legii, expeditorul care predă pentru transport bunuri periculoase, fără să informeze
transportatorul în prealabil, îl va despăgubi pe acesta pentru orice pagube cauzate de natura
periculoasă a transportului in temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile contractului de
expediţie pot prevedea şi alte obligaţii.

15. Efectele contractului de expeditie- obligatiile expeditorului

Efectele contractului sunt reprezentate de drepturile si obligatiile partilor. Obligatiile expeditorului
sunt urmatorele:
 Obligatia de a incheia un contract de transport si de a indeplini operatiunile accesorii.
 Obligatia de a exercita contraordinul
 Obligatia de a respecta instructiunile clientului in ceea ce priveste alegerea traseunului,
mijloacelor si a modalitatilor de transport al marfii.
 Obligatia de a actiona in interesului clientului in ceea ce priveste alegerea traseului, a
mijloacelor si a modalitatilor de transport
 Obligatia de predare a bunuriloe la locul de destinatie
 Obligatia de a asigura bunurile ce fac obiectul transportului
 Obligatia de a preda clientului premiile, bonificatiile si reducerile tarifelor obltinute de
expeditor.

16. Raspundereae expeditorului pentru fapta proprie si fapta altuia. Actiunile contra
expeditorului
Răspunderea expeditorului pentru fapta proprie rezultă din regulile de drept comun. Astfel, se
angajează răspundea expediţionarului dacă: a săvârşit o faptă ilicită ; fapta a fost săvârşită cu vinovăţie
; s-a produs un prejudiciu ; există un raport de cauzalitate între prejudiciul produs şi fapta produsa. . El
răspunde nu numai pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligaţii ce rezultă din
contractul de expediţie, ci şi pentru neîndeplinirea sarcinilor neprevăzute în mod expres în contractul
de expediţie, dar care decurg din activitatea de organizare a transportului.
Vinovăţia poate rezulta din unele situaţii ca : nu a pus la dispoziţia comitentului (clientului)
informaţii complete ; a convenit prin contractul încheiat cu cărăuşul un tarif prea scump în raport cu
puterea financiară a clientului său sau a ales un cărăuş insolvabil şi neasigurat ; nu s-a supus
instrucţiunilor primite de la clientul său ; nu a îndeplinit formalităţile necesare pentru conservarea
dreptului la acţiune al clientului său. În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta poate fi reparat prin daune
compensatorii sau moratorii. Dacă părţile nu au stabilit altfel prin contract, repararea prejudiciului
suferit de client prin daune compensatorii trebuie să fie o reparare integrală.
Sunt trei situații în care poate fi atrasă răspunderea expeditorului pentru faptele altei persoane:
a) situatia in care expeditorul și-a asumat obligația de predare a bunurilor la locul de destinatie
b) situatia in care expeditorul a manifestat neglijenta in executarea expeditiei, in specia in ceea
ce priveşte preluarea și pastrarea bunurilor, alegerea transportatomlui ori a expeditorilorintermediari.
c) situatia nerespectãrii indicatiilor comitentului referitoare la modul de transport
rãspunderea expeditorului pentru faptele transportatorului sau ale altor persoane cu care a
incheiat contracte Tn executarea contractului de expeditie poate sà intervinà si atunci cànd:
a) a contractat cu persoane a câror insolvabilitate i-a fost cunoscuta sau ar fi trebuit sa ii fie
cunoscută la data incheierii contractului cu acestea
b) si-a asumat expres obligatia de a-I garanta pe comitent de executarea obligatiilor tertiIor
Actiuni contra expeditorului - Prima etapă în situaţia unor raporturi litigioase dintre comitent şi
expediţionar este etapa amiabilă. Această etapă se desfăşoară, spre deosebire de dreptul comun, în
cadrul unei reclamaţii administrative. Următoarea etapă în cazul unui litigiu este etapa procesului
propriu-zis. Procesul se va desfăşura după regulile generale procedurale. Reclamaţia administrativă
este, de regulă, impusă în contractele de expediţii prin clauze obligatorii. Ea reprezintă o procedură
prealabilă de reglementare pe cale amiabilă a litigiului, acest caracter de procedură prealabilă fiind
foarte important pentru că în caz contrar se încalcă principiul liberului acces la justiţie şi cauza
respectivă este nulă.
Etapa contencioasă. Dacă părţile nu şi-au soluţionat pe cale amiabilă litigiile, ele se pot adresa
instanţelor judecătoreşti sau arbitrajului comercial, după cum prevede contractul de expediţie. Dacă nu
există o prevedere în acest sens în contract, părţile pot încheia ulterior o înţelegere, numită compromis.
În raporturile directe între client şi expediţionar, calitatea procesuală cerută pentru valorificarea
pretenţiilor reciproce ale părţilor aparţine personal fiecărei părţi contractante. Expediţionarul poate fi
pârât sau reclamant în litigiul cu terţul contractant. De regulă, în practică, expediţionarul îşi cesionează
către client, la cererea acestuia, dreptul la acţiunea judiciară sau arbitrală împotriva terţului

17. Notiunea transportului feroviar

Deplasarea marfurilor de la producator la cumparatorii si consumatorii din alta tara este asigurata
prin contractul de transport international de marfuri pe calea ferata.
Contractul de transport de mărfuri pe căile ferate în trafic intern poate fi definit ca intelegerea
dintre operatorul de transport feroviar şi clientul-expeditor, prin care primul se angajeazã sã deplaseze
in spatiu o cantitate de marfã, cu titlu oneros, la destinație şi sã o predea clientului-destinatar, dacä
deplasarea in spa¡iu se realizeazã cu vehicule. Contractul de transport de mărfuri pe căile ferate in
trafic intern se încheie intre transportator și expeditor, producând efecte juridice și în privința unei
terțe persoane, respectiv destinatarul.

18. Principiile generale ale activitatii de transport feroviar

Conform O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, statul român îşi asumă obligatia:
- să sprijine dezvoltarea şi functionarea transportului public, în consecintă, statul subventionează sau,
după caz, sustine transportul public de călători, contribuind in mod substantial la asigurarea unui nivel
moderat al tarifului;
- să garanteze libera initiativă şi autonomia transportatorilor;
- să asigure conditile unei concurente loiale între modurile de transport şi între diferitele categorii de
transportatori; această obligatie rezultă, de altfel, din principiul constitutional al asigurării libertătii
comertului şi al protectiei concurentei loiale
Conform OUG nr. 12/1998:
Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes national,
reprezintă un serviciu public esential pentru societate, contribuie la libera circulatie, la rezolvarea unor
interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor, mărfurilor si a altor bunuri, în interiorul tării
si în trafic international, cu un grad înalt de sigurantă, în conditii ecologice, eficiente, si îndeplineste
sarcini specifice pentru nevoile de apărare a tării.
19. Incheierea contractului de transport feroviar de marfuri
Încheierea contractului de transport de mărfuri pe căile ferate în trafic intern presupune
parcurgerea a două etape principale:
 etapa comandarii transportului de marfã pe cãile ferate in trafic intern- implica transmiterea
unei comenzi scrise catre client si acceptarea lui de catre operatorul de transport. Comanda include
informatii referitoare la statia de expediere, de destinatie, marfa ce doreste a fi transportata, mijloacele
dorite de transport. Acceeptarea se realizeaza prin seamnarea si stampilarea comenzii sau mijloace
electronice. Comanda urmata de acceptare conduce la nasterea unor raporturi contractuale intre
operator si client , iar aceasta mai poate fi calificata ca fiind un antecontract de transport.
 etapa incheierii propriu-zise a contractului de transport de marfã pe cãile ferate in trafic intern-
trebuie respectate toate conditiile generale de fond, dar si cele speciale de validitate, respectiv:
primirea marfii incarcate in mijlocul de transport, primirea documentului de transport (scrisoarrea de
trasura).
Predarea marfii- Pentru executarea operatiunii de predare a mărfii, operatorul de transport feroviar
are obligația de a pune la dispoziția expeditorului mijloacele de transport solicitate de acesta în
comanda acceptată. Obligația de a verifica dacă mijloacele de transport sunt corespunzătoare realizârii
unui transport in bune condiții revine expeditorului

20. Executarea contractului de transport feroviar de marfuri. Obligatiille partilor contractante

Principalele obligații ale expeditorului, așa cum rezultă din Regulamentul aprobat prin O.G. nr.
7/2005, sunt:
 obligația de a anexa, la scrisoarea de trâsura, documentele necesare pentru indepIinirea
oricaror formalitați ce ar trebui realizate inainte de predarea mârfurilor-presupune o prestatie
principala, constand in predarea documentelor necesare indeplinirii formalitatilor vamale, fiscale, etc
ce trebuie indeplinite inainte de eliberarea marfii.
 obIigatia de platâ a prestației de transport.- prestatie principala-obligatia de a suporta tarifele
de transport, cele accesorii, vamale, alte tarife survenite din momentul inchierii contarctului.
Obligatiile principale ale transportatorului sunt:
 obligatia de a realiza transportul feroviar al mârfurilor-
 obligația de a conserva marfa;
 obligatia de a ajunge la destinație cu respectarea termenului de executare a contractului
de transport- termenul de executarea se stabileste prin acordul partilor. In lipsa unei conventii se
stabileste astfel: termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la ora 00.00 a
zilei următoare celei de primire a mărfii la transport, termenul de executare a contractului de transport
este o sumã a mai multor categorii de termene ( termenul de expediere de 24 de ore; termenul de
transport de 48 de ore pentru fiecare fracțiune indivizibilă de 400 de km (distantele se raportează la
itinerarul stabilit de părțile contractului, iar în lipsa acestuia, la itinerarul cel mai scurt posibil);
termenul suplimentar de 24 de ore (acesta se aplică o singură dată, pentru trecerea de pe liniile
principale pe liniile secundare sau înguste și invers); alte termene suplimentare (acestea se aplică
numai dacă ipoteza avută in vedere de normele uniforme este incidentă transportului).
 obligația de a elibera expediția- presupune realizarea comutativa a mai multor prestatii:
predarea marfii incarcate in mijlocul de transport, remiterea scrisorii de trasura destinatarului.
Principalele obligații ale destinatarului sunt:
 obIigatia de a achita creanțele ce decurg din contractul de transport- consta in suportarea
anumitor costuri generate de sau aflate in legatura cu contarctul de transport.
 obligația de a descãrca marfa din mjloacele de transport;
 obIigatia de a curãța mijloacele de transport şi de a realiza toate celelalte operațiuni
menționate in art. 52 din Regulament.

21. Modificarea unilaterala a contractului de transport feroviar de marfuri

Dreptul de a modifica un contract de transport de marfä pe càile ferate poate apartine atât
expeditorului, cât çi destinatarului, dar nu simultan.
expeditorul poate sa modifice contractul de transport prin dispozitii ulterioare, indicând:
a)retragerea mărfii la statia de expediere;
b)oprirea mărfii în parcurs;
c)amânarea eliberării mărfii;
d)eliberarea mârfii unei alte persoane decât destinatarului inscris tn scrisoarea de trásurà;
e)eliberarea mârfii la o alta sta{ie decât statia de destina{ie inscrisà in scrisoarea de tràsurâ;
f} ínapoierea màrfii la statia de expediere.
Operatorul de transport feroviar poate extinde dreptul expeditorului privind modificarea
contractului de transport cu următoarele:
a)stabilirea unui ramburs;
b)majorarea, micşorarea sau anularea unui ramburs;
c) preluarea în sarcina sa a tarifelor unei expediţii nefrancate sau majorarea celor luate în sarcina sa.
Când operatorul de transport feroviar dă curs dispoziţiilor expeditorului fără să ceară prezentarea
duplicatului, el este răspunzător faţă de client de paguba care ar rezulta din această cauză. Eventuala
despăgubire nu trebuie să depăşească despăgubirea prevăzută în caz de pierdere a mărfii. Dreptul
expeditorului de a modifica contractul de transport, chiar dacă este în posesia duplicatului scrisorii de
trăsură, se stinge în cazul în care expediţia a fost eliberată destinatarului sau destinatarul şi-a
valorificat drepturile prevăzute
Când expeditorul nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de
trăsură menţiunea "destinatar neautorizat să dea dispoziţii ulterioare", destinatoarul poate sa modifice
contractul, indicand
a)oprirea marfii in parcurs
b)amanarea eliberarii marfii
c)eliberarea mărfii în staţia de destinaţie unei alte persoane decât destinatarul înscris în scrisoarea de
trăsură;
d)modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.
Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se stinge în cazul în care:
a)a ridicat scrisoarea de trăsură;
b) a acceptat marfa;
c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu pct. 52.5;
d). a indicat o persoană şi aceasta a ridicat scrisoarea de trăsură sau şi-a valorificat dreptul în
conformitate cu pct. 52.5.
Dacă destinatarul a dispus ca marfa să fie eliberată unei alte persoane, aceasta nu este autorizată să
modifice contractul de transport.

22. Raspunderea transportatorului feroviar de marfuri. Actiunile contra transportatorului.

Rãspunderea contractualà a operatorului de transport feroviar poate fi angajatà pentru
nerespectarea oricàrei obligatii contractuale. reglementeazà pe larg rãspunderea operatorului de
transport feroviarpentru incâlcarea a douâ obIigatiii principale ce ti revin: obligatia de conservare a
màrfii si obligatia de a ajunge la destinatie cu respectarea termenului de executare a contractului de
transport.
Pentru angajarea raspunderii trebuie indeplinite conditiile acesteia: fapta ilicita, prejudiciu,
legatura de cauzalitate, vinovatie.
In genere, sunt posibile următoarele 3 tipuri de răspundere a cărăuşului: pentru pierderea totală
sau parŃială a mărfii; pentru avarierea mărfii; pentru întârzierea executării transportului (depăşirea
termenului contractului).
a) Pierderea mărfii. că cel îndreptătit (expeditorul sau destinatarul), fără a avea de făcut alte
dovezi, poate să considere marfa ca pierdută dacă aceasta nu a fost eliberată destinatarului sau tinută Ia
dispozitia sa în cele 30 de zile ce urmează împlinirii termenelor contractului de transport, în acest caz
se aplică o prezumtie de răspundere a cărăuşului.
In privinta întinderii despăgubirii, Regulamentul face aplicarea principiului răspunderii limitate a
cărăuşului, care va fi tinut numai pentru paguba efectivă, nu şi pentru beneficiul nerealizat. în ceea ce
priveşte repararea pagubei efective,
Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau partială a mărfii, calea ferată trebuie să
plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată, în ordine de preferintă, după
factură, după pretul curent al mărfii sau după pretul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi
Ia data la care marfa a fost primită la transport în statia de expeditie.
 Despăgubirea este limitată la valoarea pe kg brut de marfă lipsă, valoare stabilită prin tariful
practicat de calea ferată (acesta are la bază tariful local de mărfuri, evaluarea efectuându-se în functie
de categoriile de mărfuri).
In afara despăgubirilor efective pentru pierdere, cărăuşul are şi o altă obligatia de despăgubire,
respectiv restituirea către cel îndreptătit - de regulă expeditorul - a tarifului de transport, a taxelor
vamale şi a oricăror alte sume plătite de expeditor cu ocazia transportului mărfii pierdute. Obligatia de
restituire a tarifului de transport are în vedere totalitatea acestuia, chiar şi în cazul unei pierderi
parŃiale a mărfii, întrucât
b)Avarierea mărfurilor. Notiunea de avariere a mărfii are în vedere inclusiv alterarea,
deprecierea, diluarea, diminuarea calităŃii mărfii şi alte cauze similare. Sarcina probei că avarierea
mărfii s-a produs în timpul transportului şi din vina cărăuşului revine celui care reclamă. Rezultă că,
spre deosebire de dreptul comun, în această materie nu operează prezumtia de culpă din materia
răspunderii. Trebuie deci dovedit că avaria a apărut în timpul transportului şi din vina cărăuşului.
In caz de avariere a mărfii, calea ferată va plăti o despăgubire calculată prin aplicarea la valoarea
mărfii a procentului de avariere constatat. Despăgubirea nu poate depăşi, dacă întreaga marfă este
avariată, suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totala a mărfii. Dacă numai o parte din marfă
este avariată, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere partială a
mărfii.
Şi în caz de avariere a mărfii cărăuşul este obligat la restituirea tarifului de transport şi a taxelor
accesorii, în proporŃia determinată de procentul de avariere.
c) Depăşirea termenului contractului de transport. Regulamentul dispune că, in caz de întârziere
în efectuarea transportului, calea ferată este obligată să plătească 2% din tariful de transport pentru
fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de transport.
Pentru obtinerea acestor despăgubiri nu este necesară dovada unui prejudiciu distinct rezultat din
întârziere, în transportul international, indiferent de cât de mică este despăgubirea, este necesară proba
întârzierii. Dacă se face dovada unui prejudiciu distinct rezultat din întârzierea executării
transportului, se poate obtine pentru acoperirea acestuia o despăgubire mai mare, fără însă a se depăşi
tariful de transport, regulă care rezultă din principiul limitării răspunderii cărăuşului.
Despăgubirile pentru întârziere nu se pot cumula cu cele cuvenite pentru pierderea totală sau
partială a mărfii. Ele se pot cumula numai cu cele pentru avarierea mărfii,
Principiul răspunderii limitate a cărăuşului este înlăturat, potrivit Regulamentului, în cazul în care
s-a dovedit că prejudiciul a rezultat dintr-un fapt comis de calea ferată, cu intentia de a provoca un
asemenea prejudiciu. Regulamentul stabileşte un termen de prescriptie extinctivă de 2 ani pentru
actiunea întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-o actiune sau omisiune comisă fie cu intentia de a
produce o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea rezulta o asemenea pagubă şi acceptând
producerea ei.
Actiuni contra transportatorului: exercitarea actiunii împotriva cărăuşului este în mod
obligatoriu precedată de formularea unei reclamatii administrative. Neîndeplinirea acestei proceduri
prealabile duce la respingerea actiunii contra cărăuşului ca inadmisibilă.
Reclamatia administrativă poate fi introdusă numai de către cei care pot exercita drepturile de
actiune împotriva căii ferate, care, de regulă, îşi pot justifica calitatea de victimă, prezentând
scrisoarea de trăsură.
Termenul de formulare a reclamatiei prealabile este de 3 luni de la data la care începe să
curgă termenul de prescriptie extinctivă a actiunii. La cererea propriu-zisă, depusă la căile ferate, se
ataşează, în afara exemplarului scrisorii de trăsură (în cazul expeditorului - duplicatul iar al
destinatarului - unicatul scrisorii de trăsură), orice acte doveditoare considerate de cel îndreptătit ca
necesare pentru solutionarea pretentiilor sale.
Cărăuşul are la dispozitie un termen de 3 luni pentru a solutiona reclamatia. Pe perioada
solutionării reclamatiei prealabile cursul prescriptiei este suspendat, în cazul în care reclamatia este
respinsă sau calea ferată nu dă un răspuns în cele 3 luni, prescriptia va reîncepe să curgă, socotindu-se
şi termenul anterior formulării reclamatiei.
Există anumite actiuni ce pot fi intentate împotriva cărăuşului, fără a fi necesară formularea
unei reclamatii administrative prealabile. De exemplu, introducerea unei actiuni întemeiate pe o
pagubă rezultată dintr-o actiune sau omisiune comisă fie cu intentia de a produce o pagubă, fie având
reprezentarea că ar putea rezulta o asemenea pagubă şi acceptând producerea ei, nu este supusă
conditiei introducerii în prealabil a reclamatiei administrative.
Termenul general de prescriptie în transportul feroviar intern este de un an. Prin exceptie,
pentru unele dintre actiunile determinate de Regulament, termenul de prescriptie este de 2 ani (de
exemplu, actiunea întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-o actiune sau omisiune comisă fie cu intentia
de a produce o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea rezulta o asemenea pagubă şi acceptând
producerea ei)

23. Notiunea transporturilor rutiere – drum public, vehicul, transport rutier

Contractul de transport rutier de marfă în trafic intern este contractul încheiat intre operatorul
ele transport rutier si expeditor, prin care operatorul"de transport mtier efectuează un transport rutier
de mărfuri (o deplasare de marfâ cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum
deschis circulatiei publice, chiar dacâ vehiculele iespective sunt, pe o anumitâ por¡iune a parcursului,
transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacâ autovehiculele se deplaseazâ fârâ
incârcâtură), fără a trece frontiera de stat, contra pret (prin incasarea unui tarif sau a echivalentului în
naturâ ori in servicii).
Transport rutier— deplasarea persoanelor sau a märfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu
de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulatiei publice, chiar dacä vehiculele respective sunt, pe o
anumitä portiune a parcursului, transportate la ràndul for pe sau de alte vehicule ori dacä
autovehiculele se deplaseazä färà incärcäturä. Operatiunile de încärcare/descärcare si de
intocmire/distribuire a documentelor insotitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de cätre
conducàtorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantä din
transportul rutier.
drum public= orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată
pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice.
Vehicul- un sistem mecanic care circulă pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare. Se
utilizează pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori efectuarea de servicii sau lucrări.

24. Operatorii de transport rutier

operatorii de transport sunt persoanele fizice sau juridica, autoùzate sã efectueze transportul,
interne sau intema|ionale, de persoane ori de bunuń, in interes public sau i-n interes propriu, cu
mijloace de transport detinute itn propńetate sau cu contract de închiriere leasing".
activitatea de transport rutier contra cost poate fi efectuatà numai de cãtre operatorii de transport
rutier ínregistrati in Registrul electronic national al operatorilor de transport rutier tinut de càtre
Autoritatea Rutierâ Românâ - A.R.R.
Inscrierea in acest registru se efectueazà dupâ obtinerea licentei comunitare pentru transportul
rutier de màrfuri. Licenta este eliberatà de càtre Autoritatea Rutierá Românà.
In vederea acordarii licentei, o persoanà fizica sau juridicà trebuie sà indeplineascà urmãtoarele
conditii:
a) sá aibâ un sediu real si stabil pe teritoriul unui stat membru;
b) sa aibà o buna reputatie;
c) să aibă capacitatea financiară adecvată;
d) să aibă competenta profesională necesară.

25. Transportul rutier in regim de taxi si de inchiriere

Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către
transportatori autorizaţi, care deţin autorizaţii taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau
copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condiţiile prezentei
legii, pentru fiecare autovehicul utilizat.
Autorizaţia de transport în regim de taxi sau autorizaţia de transport în regim de închiriere se
eliberează de autoritatea de autorizare de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul îşi are
sediul sau domiciliul, după caz, pe baza unei documentaţii care trebuie să conţină următoarele:
a) cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport, stabilit de prezenta
lege;
 b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv
persoană fizică autorizată,
asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;
c) dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională
d) dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate (cazierul judiciar)
e) dovada îndeplinirii capacităţii financiare
Autorizaţia de transport poate fi retrasă în următoarele situaţii:
a) transportatorul autorizat nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care stau la baza menţinerii
valabilităţii acesteia ori acordarea sau vizarea autorizaţiei a fost realizată pe bază de documente ori de
declaraţii false;
b) transportatorul autorizat a folosit documente false în derularea activităţilor serviciului de transport
sau a practicat în mod repetat proceduri vizând evaziunea fiscală;
c) transportatorul autorizat a încetat activitatea ca urmare a lichidării, a falimentului sau a unei hotărâri
judecătoreşti definitive;
d) transportatorul autorizat a depăşit termenul de valabilitate a autorizaţiei de transport cu mai mult de
30 de zile şi nu a solicitat atribuirea vizei în termen;
e) la cerere.
În vederea realizării transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, în condiţii de siguranţă,
calitate şi legalitate, operatorul de transport, taximetristul şi clientul trebuie să respecte următoarele
obligaţii:
A. Obligaţiile operatorului de transport sau ale taximetristului independent, după caz:
a) să asigure executarea serviciilor de transport în regim de taxi în condiţii de legalitate, siguranţă şi
calitate;
b) să nu execute alte categorii de transporturi publice decât în regim de taxi, cu taxiuri autorizate şi
având însemnele de identificare proprii;
c) să angajeze ca taximetrişti numai conducători auto care deţin certificate de atestare a pregătirii
profesionale şi corespund Standardului ocupaţional al taximetristului;
d) să asigure dispecerizarea activităţii şi posibilitatea monitorizării poziţiei taxiurilor în activitate;
e) să asigure clientului şi celorlalte persoane beneficiul asigurării lor sau a bunurilor acestora pe toată
durata transportului, chiar dacă taximetristul nu a eliberat bonul client;
f) să asigure posibilitatea ca taximetristul să poată transmite la societate orice informaţie referitoare la
întreruperea efectuării unei curse sau alte evenimente referitoare la siguranţa transportului sau a sa
personală;
g) să anunţe autoritatea de poliţie, fiscală, de metrologie şi agenţia service de care depinde, în caz de
furt sau dispariţie, în orice mod, a aparatului de taxat sau a staţiei radio de emisie-recepţie de pe taxi;
h) să înştiinţeze în scris asociaţia din care face parte taximetristul în legătură cu întreruperea
contractului individual de muncă sau cu sancţiunile aplicate acestuia pentru abateri disciplinare;
i) să prezinte în termen aparatul de taxat la verificarea metrologică periodică.
B. Obligaţiile taximetristului:
a) să aibă un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună
practică, conform prevederilor din Cartea taximetristului;
b) să respecte solicitările legale ale clientului;
c) să oprească pe traseu, la semnul clientului, când se află în poziţia de operare Liber, cu excepţia
cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau condiţiile de trafic nu permit
această manevră;
d) să elibereze bonuri client la finalul cursei, pe baza cărora va încasa contravaloarea prestaţiei
efectuate;
e) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client; etc.
bligaţiile clientului:
a) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;
b) să nu plătească serviciile pe care i le-a realizat taximetristul, decât în limita sumei totale prevăzute
în bonul client;
c) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei
respective;
d) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute transporturi
prevăzute la lit. B.f);
e) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării acestuia în timpul efectuării transportului şi să
anunţe imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;
f) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Oficiului de Protecţie a
Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului sau care au creat
prejudicii ori rabat de la calitatea serviciilor;
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: cu amendă – care
varianaza- cuprinsa intre 1.000.000 lei la 25.000.000 lei, iar pe langa aceste sanctiuni, se dispune si
suspendarea sau anularea autorizatiei: suspendarea pentru o perioada cuprinsa intre 1-3 luni sau
anularea in anumite situatii (cand se anuleaza licenta de transport).

26. Transportul rutier de marfuri in trafic international . Domeniul de aplicare a Conventiei

CMR. Documentul de transport
Conform OG 37/2011, care face trimitere la regulamentul 1072/2009, transportul internațional DE
marfuri este
a) o deplasare cu încărcătură efectuată de un vehicul al cărei punct de plecare și punct de destinație se
află în două state membre diferite ale UE, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre
sau țări terțe
b) o deplasare cu încărcătură efectuată de un vehicul dintr-un stat membru UE către o țară terță sau
invers, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau țări terțe
c) o deplasare cu încărcătură efectuată de un vehicul între țări terțe, cu tranzitarea teritoriului unuia sau
mai multor state membre
d) o deplasare fără încărcătură în legătură cu transporturile menționate la literele a, b și c.
contractelor de transport in trafic național li se aplicà dispozitiile CMR, la fel contractelor de
transport în trafic internațional. documentul de transport poartă denumirea de scrisoare de transport
tip CMR și beneficiază de un model-legal, reglementat prin anexa la actul normativ.
Scrisoarea de trasura este intocmita in trei exemplare originale, semnate de expeditor si de
transportator, aceste semnaturi putind sa fie imprimate sau inlocuite prin stampilele expeditorului si
transportatorului, daca legislatia tarii in care este intocmita scrisoarea de trasura o permite. Primul
exemplar se remite expeditorului, al doilea insoteste marfa, iar al treilea se retine de transportator.
scrisoarea de tràsurà include trei categorii de mentiuni:
I) mențiuni obligatorii, referitoare Ia:
a) locul și data întocmirii;
b) numele și adresa expeditorului;
c) numele și adresa transportatorului;
d) locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acestei
e) numele și adresa destinatarului;
f} denumirea curentă a naturii mărfii și felul ambalajului, iar pentr mărfurile periculoase,
denumirea lor general recunoscută;
g) numărul coletelor, marcajele speciale și numerele lor;
h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
i) cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă și alte
cheltuieli survenite de la încheierea contractului și până la eliberare);
j) instructiuniIe necesare pentru formalitatile vamale si altele
k) indicattii Că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte
clauze contrare.
II) mentiuni conditionale referitoare Ia:
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii
d) valoarea declaratä a märfii şi suma care reprezintä interesul special de eliberare;
e) instructiuniIe expeditorului cãtre transportator cu privire la asigurarea
f} termenul convenit în care transportul trebuie sä fie efectuat;
 g) lista documentelor remise transportatorului.
III) mentiuni facultatíve — pärtile pot insera in scrisoarea de träsură orice altă indicație pe care ele
o considerä utilă.
In plus, scrisoarea de träsură trebuie semnatã de cãtre expeditor şi transportator.

27. Raspunderea transportatorului in transportul rutier de marfuri in trafic international.

Actiunile impotriva transportatorului
răspunderea cărăușului vizeaza încălcarea a două obligații principale ale acestuia:
a)obIigatia de conservare a mãrfii;
b)obIigatia de a realiza deplasarea mãrfii cu respectarea termenului stabilit sau a unui termen
rezonabil.
Pentru a se angaja rãspunderea carausului, trebuie indeplinite c nditiile acesteia:
a)fapta ilicită- constă în încălcarea obligatiei de realiza deplasarea cu respectarea termenului stabilit
sau a unui termen rezonabil- poate fi angajată pentru orice deficiente în executarea transportului,
întrucât obligatia asumată de acesta este o obligatie de rezultat (un efect precis concretizat, urmărit
sau apreciat, independent de conduita sau de măsurile ce ar fi necesare din partea debitorului).
b)prejudiciu- este rezultatul negativ suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau întârzierii in
executarea obligatiei de către debitor. Prejudiciul poate fi material sau moral, inclusiv în dreptul
transporturilor. Pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie să fie cert (este cert prejudiciul actual dar şi
prejudiciul viitor, care este sigur că va apărea); prejudiciul eventual, deoarece nu prezintă certitudine,
nu poate fi reparat.
c)legătură de cauzalitate;
d)vinovăție- ca element al răspunderii contractuale, este prezumată.
Acesta raspunde pentru: pierderea marfurilor, avarierea marfurilor, intarzierea la livrarea
marfurilor.
Pentru a se exonera de răspundere, cărăuşul poate invoca în favoarea sa fie cauze care înlătură
caracterul ilicit al faptei păgubitoare comise, fie temeiuri care exclud vinovătia. Cauzele care înlătură
caracterul ilicit al faptei sunt: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activităti impuse
sau permise de lege, exercitarea unui drept subiectiv, consimtământul victimei.
Actiuni: angajarea raspunderii contractuale (mijloacele de prooba, decaderea din dreptul de a mai
solicita despagubiri, prescriptia dreptului la actiune).
Cu privire la mijloacele de proba se reglementeazà o prezumtie. Astfel, în caz de pierdere sau
avariere a märfii, destinatarul trebuie sa notifice transportatorul in legäturä cu pierderea sau avarierea
suferitä, cel mai târziu in ziua lucrätoare care urmeazä zilei când märfurile i-au fost predate (pierderea
sau avarierea aparentä) sau in termen de 15 zile consecutive începând cu ziua urmätoare celei în care
mărfurile au fost predate destinatarului (în celelalte cazuri} In absența notificării, în favoarea
cărăușului se naște prezumția relativa că marfurile au fost predate de-câtre acesteia cum sunt descrise
si in documentul de transport .
Reclamantul trebuie să dovedească existenta contractului de transport, faptul prejudiciabil
(neexecutarea transportului) şi întinderea acestuia. Culpa cărăuşului este prezumată. Pentru dovada
contractului de transport este necesară prezentarea documentului de transport. Intr-adevăr, contractul
de transport trebuie încheiat, de regulă, în formă scrisă (ad validitatem sau ad probationem), ceea ce
face necesar un înscris pentru proba actului juridic ca negotium.
Cu privire la decăderea din dreptul de a solicita despăgubiri, aceasta operează în cazul în care
destinatarul nu a notificat transportatorul (cărăușul) in legătură cu prejudiciile rezultând din întârziere,
în termen de 60 de zile consecutive începând din ziua următoare celei în care mărfurile au fost predate
către destinatar. ’
Cu privire la prescriptie, Termenul de prescriptie cu privire la actiunile referitoare la transportul
màrfurilor este de 2 ani. Termenul curge din ziua in care transportatorul a predat mărfurile sau o parte
a acestora sau din ultima zi in care mărfurile trebuiau predate, dacă predarea nu a avut loc. Ziua din
care incepe sã curgã termenul de prescriptie nu este inclusa in acest termen.

28. Activitatile de transport naval – operatiunea de navlosire, sistemul de licente si autorizatii,

mijloacele de transport naval
Intelesul notiunii de navlosire comporta doua interpretari, una restrictiva, iar cealalta extensiva.
 in sensul strict al notiunii, operatiunea consta in contractul prin care armatorul se angajeaza ca, in
schimbul unei anumite sume, denumita navlu, sa puna la dispozitia navlositorului o nava in buna stare
de navigabilitate si sa o mentina in aceasta stare pana la data expirarii contractului
in sensul larg al notiunii, prin contractul de navlosire „armatorul se obliga sa transporte marfurile
navlositorului sau sa puna la dispozitia acestuia o nava, total sau partial, pentru transportul marfurilor
pe mare, in schimbul unei sume de bani numita navlu, tarif sau chirie, in functie de specificul
contractului incheiat intre cele doua parti'. In aceasta conceptie „o categorie aparte a contractelor de
navlosire o formeaza contractele de transport maritim'
Licenta de transport naval este documentul care atesta capacitatea agentului economic de a efectua
activitatea de transport naval in conformitate cu legislatia interna in vigoare, precum si cu conventiile
si acordurile internationale la care Romania este parte semnatara.
Autorizatia este documentul care permite agentului economic sa desfasoare activitati de transport
naval pe caile interioare de navigatie, in apele nationale si internationale si activitati conexe
transportului naval in perimetrul infrastructurilor portuare si/sau de cai navigabile.
Licentele de transport naval se acorda pe o durata de 4 (patru) ani calendaristici, incepind cu data
de 1 ianuarie si expirind la 31 decembrie. Autorizatiile de transport naval si pentru functionare in
perimetrul infrastructurilor portuare si/sau de cai navigabile se acorda pe o durata de 4 (patru) ani
calendaristici, incepind cu data de 1 ianuarie si expirind la 31 decembrie.
Mijloacele de transport folosite sunt navele, acestea pot fi şi fluviale de orice tip, propulsate sau
nepropulsate, care navighează la suprafaţă sau în imersie, destinate transportului de mărfuri şi/sau de
persoane, pescuitului, remorcajului sau împingerii, aparate plutitoare cum ar fi: drage, elevatoare
plutitoare, macarale plutitoare, graifere plutitoare şi altele asemenea, cu sau fără propulsie, precum şi
instalaţiile plutitoare care în mod normal nu sunt destinate deplasării sau efectuării de lucrări speciale,
cum ar fi: docuri plutitoare, debarcadere plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave,
platforme de foraj şi altele asemenea, farurile plutitoare, ambarcaţiunile mici şi cele destinate
activităţilor de agrement.

29. Regimul juridic al navei comerciale

ORDONANŢA nr. 42 din 28 august 1997 privind transportul navale defineşte nava ca fiind:
„navele maritime şi fluviale de orice tip, propulsate sau nepropulsate, care navighează la suprafaţă sau
în imersie, destinate transportului de mărfuri şi/sau de persoane, pescuitului, remorcajului sau
împingerii, aparate plutitoare, cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, graifere
plutitoare şi altele asemenea, cu sau fără propulsie, precum şi instalaţiile plutitoare care în mod normal
nu sunt destinate deplasării sau efectuării de lucrări speciale, cum ar fi: docuri plutitoare, debarcadere
plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj şi altele asemenea, farurile
plutitoare, ambarcaţiunile mici şi cele destinate activităţilor de agrement.” Codul comercial prevede
prin art. 490 ca vasele sunt bunuri mobile. Deşi nava este un bun mobil, datorita valorii ridicate a
acesteia nava este protejata din punct de vedere juridic ca şi cum ar fi un bun imobil, iar acest lucru
rezulta din faptul ca este supus transcrierii intr-un registru public ţinut de Autoritatea Navala Romana
prin căpităniile de port.
Natura juridică a navei:
-este un bun mobil;
-este un bun supus transcrierii intr-un registru public fiind protejat din punctde vedere juridic ca un
bun imobil;
-este mijlocul de navigaţie utilizat pentru realizarea activităţii de transport şi aaltor servicii pe apă;- se
împart pe categorii şi pe tipuri de nave.
Nava se individualizează (se identifică) prin cinci elemente, respectiv:
• un nume sau un număr de înmatriculare;
• un port de localizare a navei;
• o naționalitate proprie, dată de pavilionul pe care are dreptul să îl arboreze;
• un tonaj propriu;
• o clasă de registru proprie.
Navele de naționalitate română trebuie, de asemenea, să poarte: documentele ce atestă
naționalitatea română, tonajul navei și starea de navigabilitate, inclusiv licența și autoritatea de
transport; lista echipajului, declarația vamală pentru navele cu încarcatură sau certificat de bord liber
pentru navele neîncarcate și, în fine, jurnalul de bord.
Nava comercială poate să aparțină în totalitate unui proprietar sau să faca parte, în cote
indivize, determinate, din patrimoniul mai multor subiecte de drept.
Orice înstrăinare sau cesiune totală ori parțiala a proprietății unei nave comerciale trebuie făcută
prin act scris, fie autentificat, fie sub semnatură privată

30. Contractul de transport maritim international- notiune, reglementare, partile contractului,

documentul de transport. Conosamentul
Contractul de transport de mărfuri pe mare in trafic internațional reprezintă contractul prin care o
parte, numitâ cărâuș/transportator , se obligâ fata de cealaltâ parte, numitâ încarcator, contra pIatii unui
navlu, să realizeze o deplasare de mârfuri pe mare, cu vehicule adecvate, de la portul de incârcare
aflat intr-un stat, la portul de descarcare aflat intr-un alt stat.
Principala reglementare specială, aplicabilă în materia contractului de transport de mărfuri pe
căile maritime in trafic international, este Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe
mare, din 31 martie 1978, cunoscută sub denumirea.Regulile de la Hamburg
caracterul intemațional transportului este dat de faptul că portul de plecare și cel de destinatie se
afla pe-teritoriul a doua state diferite.
Partile contractului sunt: carausul/transportatorul- care poate fi orice persoana ce a incheiat un
contract de transport de marfuri pe mare cu un incarcator. Incheierea poate fi fiacuta direct sau prin
reprezentat. Si Incarcatorul- este persoana care a incheiat cu transportatorul un contract de transport
maritim.
Conosamentul- este definit ca fiind un document care face dovada unui contract de transport pe
mare si a preluàrii sau incàrcàrii màrfurilor de cãtre transportator prin care transporatorul se obligâ sà
livreze màrfurile contra prezentárii acestui document.
conosamentul are două funcții principale:
1)functia de mijloc de probâ- face dovada cu privire la: contractul de transport, la predarea marfii
de transporator in starea descrisa in canosament, incarcarea marfii la bordul vasului). Pate fi dovedit si
prin alte inscrisuri.
2)functia de titlu reprezentativ al mârfurilor- rezulta din posibilitatea de transmitere de un numar
nelimitat de ori a dreptului de a solicita predarea marfii la destinatie.
Conosamentul este emis de catre transportator si cuprinde 2 categorii de mentiuni: Mentiuni
obligatorii ( natura generala a marfurilor, marcajele principale necesare identificarii marfurilor, starea
aparenta a marfurilor, numele si sediul transportatorului, numele incarcatorului, destinatarul-daca e
numit de incarcator, portul de incarcare, portul de descarcare, numarul de exemplare originale ale
conosamentului, locul emiterii conosamentului, semnatura, navlul, data/ perioada de livrare a
marfurilor, limita/ limitele majorate ale raspunderii. Si mentiuni facultative: orice mentiuni pe care
partile o considera utila.
contractul de transport de mărfuri pe căile maritime in trafic internațional- acesta est un contract
numit, consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ. De asemenea, poate fi un contract de
adeziune( acceptarea de catre parte a clauzelor, fara posibilitatea refuzarii) și un contract incheiat cu
consumatorii.

31. Contractul de transport maritim international- executarea obligatiilor contractuale

Contractul de transport de marfă pe căile maritime in trafic internațional dä naştere la drepturi şi
obligații in sarcina pàrților, precum şi a destinatarului (participant la contractul de transport). Potrivit
art. Regulilor de la Hamburg, destinatarul este persoana îndreptătita sä preia marfa.
Obligatiile incarcatorului sunt urmatoarele:
 obIigatia de a preda marfa ce urmeazã a fi transportatã- presupune ca bunurile sa fie predate
de care expeditor (cel care doreste sa deplaseze o cantitate de marfa) transportatorului( cel
care urmeaza sa realizeze deplasarea). Cu pivire la marfuri, acestea trbuie sa fie cele indicate
in conosament cu respectarea ceritelor calitative si cantitative prevazute in document.
 obligația de a plãti navlul- suportarea pretului contractului de transport.
Obligatiile principale ale transportatotului:
 obligatia de luare in primire a marfii ce urmeaza a fi transportata-
  Obligatia de conservare a marfii-mentinerea calitatii si cantitatii marfurilor
 Obligatia de a realiza deplasarea marfii cu respectarea termenului stabilit- in absenta sa,
transportul se va realiza intr-un termen rezonabil.
 Obligatia de livarare a marfii- livarea se realizeaza : prin predarea marfurilor destinatarului, in
cazurile când destinatarul nu primeşte märfurile de la transportator,prin punerea lor la
dispozitia destinatarului in conformitate cu contractul sau legea sau cu practicile ce se aplicä
în portul de descärcare; sau pńn predarea marfurilor unei autoritati sau terte parti cäreia,
potrivit legii sau reglementärilor aplicabile in portul de descărcare, trebuie predate mărfurile.
Obligatiile destinatarului:
 Obligatia de a plati navul- navul se inscrie in conosament.

32. Contractele de navlosire. Notiunea de navlosire. Forma si continutul contractului. Tipuri de

navlosire.
contractul de navlosire este acel contract prin care o parte, numita amator sau navlosant, se obligâ
fațâ de cealaltâ parte, numitâ navlositor, sa ii pună la dispozitie un vas în stare de navigatie in
schimbul unui pret, numit navlu.
Are urmatoarele caractere: este translativ de proprietate, are caracter consensual, are caracter
oneros. Este un contract sinalagmatic,
Contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris". Înscrisul, în cazul unei navlosiri totale sau
parţiale a navei, este atât de important încât a făcut ca acest contract de navlosire să fie desemnat chiar
prin cuvântul care în realitate indică înscrisul probator.
Contractul "charter-party" vine de la expresia latină "carta partita" folosită încă din evul mediu şi
care indică înscrisul pe care părţile îl redactează, desemnând în acelaşi timp contractul însuşi.
Rezultă deci că, aceeaşi denumire foloseşte pentru redactarea a două noţiuni deosebite şi
anume:
- punerea la dispoziţie a navei în întregime sau numai a unei părţi din ea, situaţie în care el este
denumit, după înscrisul care se întocmeşte ca probă charter-party, termen de circulaţie generalizată în
transporturile maritime. Prin acest înscris se constată, în general, existenţa contractului de navlosire;
- contractele de navlosire sunt aproape întotdeauna însoţite de emiterea unor documente
denumite "conosament" sau "poliţă de încărcare" (bill of lading), emitere care intervine, de regulă,
după încărcarea navei în vederea efectuării transportului de mărfuri.
navlosirea (contractul de navlosire) cunoaşte trei forme, in functie de repartizarea gestiunii navei
intre partile contractante. Gestiunea navei acoperi, pe de o parte, gestiunea nautica iar, pe de altà parte,
gestiunea comerciaala.
Cele trei forme ale contractului de navlosire sunt:
1) contractul de navlosim a navei nude (bam boat charter) — gestiunea nautică și gestiunea
comercială aparțin navlositorului;
2) contractul de navlosire pe timp determinat(time charter) — gestiunea nautică aparține
armatorului/navlosantului, iar gestiunea comercială, aparține navlositorului;
3) contractul de navlosire pe câlâtorie — gestiunea nautică și gestiunea comercială aparțin
navlosantului.

33. Contractul de navlosire – plata navlului,staliile, prima de celeritate, contrastaliile

Conform defintiei, transportatorul se obligă să transporte marfa de la portul de încărcare la cel de
destinaţie în schimbul unei taxe de transport achitată de expeditor. se poate spune că navlul este taxa
(concretizată într-o sumă de bani) care reprezintă echivalentul prestaţiei cărăuşului.
La calcularea navlului, transportatorul are în vedere mai mulţi factori, ca de exemplu:
 modul de transport ( tramp sau în linie);
 clasa din care face parte nava;
 operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfii (când este cazul);
 numărul de nave folosite la transportul unei mărfi (când este cazul);
 felul şi volumul mărfii;
 distanţa dintre portul de îmbarcare şi cel de debarcare a mărfii;
 viteza de transport;
  taxe portuare etc.
În transporturile maritime pot interveni următoarele cazuri care influenţează plata navlului:
 În cazul întreruperii forţate a călătoriei, navlositorul poate să aleagă fie aşteptarea călătoriei,
fie să achite navlul întreg şi să continue călătoria cu un alt navlosant, pe baza încheierii unui
alt contract de navlosire;
 Potrivit art. 578 din Codul comercial, sosirea cu întârziere a navei la destinaţie din cauze de
forţa majoră, compania de navigaţie nu are dreptul la despăgubiri şi nici încărcătorul la
reducerea navlului;
 La sosirea la destinaţie a mărfurilor cu o altă navă, care le-a preluat pe parcurs, dacă se
prevede un asemenea caz în contract, încărcătorul va plăti atât navlul cuvenit navlosantului
iniţial cât şi cel ce revine pentru nava care a continuat transportul;
 Navlositorul va plăti navlul şi atunci când mărfurile au ajuns la destinaţie avariate prin viciul
lor, fiind interzisă abandonarea lor, adică să fie lăsate drept preţ al navlului
 Potrivit art. 587 Cod comercial nu se datorează navlu pentru mărfurile pierdute în naufragiu,
răpite de piraţi sau capturate de inamici, iar dacă navlul a fost plătit urmează a fi restituit, dacă
aceasta s-a prevăzut în contract.
Obligaţia de plată a navlului îi revine navlositorului, iar în contractul de transport cu navele de
linie îi revine expeditorului, însă prin convenţia părţilor stipulată în contract, obligaţia poate reveni şi
destinatarului în portul de destinaţie. Dacă destinatarul nu a fost găsit sau refuză plata navlului,
obligaţiile de plată revin, după caz, navlositorului sau expeditorului.
Prima de celeritate- "Despatch money" defineşte suma pe care armatorul o plăteşte
navlositorului ca o "primă de celeritate" pentru timpul de stalii economisit.
În general "despatch money" (prescurtat "despatch") este reglementat prin acordul părţilor
înscris în charter-party. Dacă totuşi acordul nu rezultă dintr-o prevedere expresă, judecătorul poate
deduce voinţa părţilor fie dintr-o clauză generală în care s-ar face referire la "despatch", fie din
aspectul economic general al contractului, în care ideea de "despatch" ar fi subnţeleasă, ţinându-se
seamă şi de uzul portului.
"despatch money" nu poate interveni în cazul în care nava se operează cu viteza cu care poate
primi sau preda"; mai repede este practic imposibil.
Potrivit uzanţelor maritime confirmate prin practica internaţională, valoarea unei zile de
"despatch" este egală cu jumătate din preţul unei zile de contrastalii indicat în charter- party. Ca regulă
generală, acest raport de valori este consemnat prin clauza "despatch jumătate din contrastalii",
prescurtat "dhd".
În practica comerţului internaţional se folosesc următoarele clauze:
- "despatch money numai pentru timpul de lucru";
- "despatch money pe zile asemenea zilelor de stalii".
Clauza cea mai des folosită este însă "despatch-ul se va plăti pe tot timpul economisit", care
cuprinde şi sâmbetele şi duminicile şi zilele de sărbătoare.
Constrastaliile- Acest concept cunoaşte o dublă accepţiune:
A) despăgubirea pe care navlositorul sau expeditrul trebuie să o plătească armatorului, pentru
reţinerea navei peste timpul normal alocat pentru efectuarea operaţiilor de încărcare-
descărcare;
c) perioada de imobilizare, de către navlositor, a navei, sub operaţiile de încărcare-descărcare,
dincolo de timpul de stalii.
Imobilizarea navei cu operaţiile de încărcare-descărcare în afara timpului de stalii convenit prin
clauzele contractuale sau prin referire la uzanţele portului, reprezintă, de fapt, o încălcare a
ocntractului de către navlositor, ce poate aduce prejudicii armatorului.
Navlositorul este obligat să plătească pentru aceasta o sumă de bani numită contrastalii. De obicei,
acestea se stabilesc ca o sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere a navei.
Regulile care guvernează contrastaliile sunt diferite de cele privitoare la stalii. Ca regulă generală,
contrastaliile se calculează în zile consecutive de 24 de ore, pentru întreaga perioadă de imobilizare a
navei după scurgerea timpului de stalii, potrivit principiului că “nava o dată intrată în contrastalii este
mereu în contrastalii”, adică se includ sâmbetele şi duminicile, sărbătorile legale, vremea nefavorabilă
şi alţi timpi ce sunt exceptaţi de la calculul staliilor.
 Contrastaliile, datorită evenimentelor de forţă majoră sau fortuite (greve, războaie), cad, de regulă,
în sacina expeditorului, respectiv a celui obligat la întârziere dacă acestea nu pot fi imputate
armatorului. Neterminarea lucrărilor de încărcare-descărcare a navei în timpul convenit, îl pune pe
armator în faţa a două situaţii:
a) să dea ordin de plecare navei, dacă în contract nu s-a stabilit altfel, pretinzând navlul întreg şi
toate despăgubirile care i se datorează;
b) să accepte ca nava să intre în supracontrastalii (contrastalii extraordinare). Atunci, navlositorul
este obligat să plătească armatorului nu numai suma de bani care să acopere cheltuielile
efective făcute din cauza imobilizării navei, dar şi recuperarea sumelor pe care le-ar fi obţinut
dacă nava ar fi plecat în cursă, a prejudiciilor pe care le-a cauzat altor persoane prin întârzierea
plecării în cursă, a prejudiciilor aduse companiei sale, etc. De regulă, supracontrastaliile sunt
cu 50% mai mari ca staliile.

SUBIECTE ASIGURARI

34. Notiunea de asigurare- concept. Functiile si principiile asigurarii

Activitatea de asigurare reprezinta activitatea exercitata in sau din RO, care desemneaza,
in prinicpal, oferirea, distribuirea, negocierea, incheierea de contracte de asigurare si
reasigurare, incasare de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres si de recuperare,
precum si investirea sau fructificarea fonduriloe proprii atrase prin activitatea desfasurata.
Asigurările îndeplinesc următoarele funcţii1 :
1. compensarea pagubelor produse asiguraţilor.
2. prevenirea şi combaterea pagubelor produse de calamităţi sau accidente.
3. funcţia financiară, legată de constituirea fondului de asigurare (procedura de încasare a
primelor, de constituire a rezervelor, a plasamentelor, etc.)

35. Clasificarea asigurarilor

După criteriul modului de naştere, asigurările pot fi : facultative şi obligatorii.
Sunt obligatorii , cele care rezultă din interesul economic și social al întregii comunități
pentru protecția reciprocă și sunt impuse de legislația in vigoare. rezultă din interesul
economic și social al întregii comunități pentru protecția reciprocă și sunt impuse de legislația
in vigoare.
După criteriul obiectului asigurării, distingem între asigurări de bunuri, asigurări de
răspundere civilă şi asigurări de persoane.
Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale, bunuri de tot felul, aparţinând
persoanelor fizice sau juridice, susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamităţi naturale
sau accidente. Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, urmărind
protecţia economică a acestora pentru cazuri de deces, invaliditate permanentă din
accidente, boală sau atingerea unei anumite vârste de către asigurat. Asigurările de
răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice, pentru
pagubele cauzate şi/sau vătămarea corporală produsă unor terţe persoane.
După criteriul subiectului raportului de asigurare, distingem între asigurări directe şi
reasigurări.
Asigurările directe se încheie în mod direct între asigurat şi asigurător, fie prin intermediul
contractului de asigurare, fie în baza legii.
Asigurările indirecte sau reasigurările apar ca formă de asigurare a asigurătorului. Prin
reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile pe care şi le-a
asumat prin contractul de asigurare, inclusiv primele de asigurare aferente.

36. Contractul de reasigurare notiune, caractere juridice, tipuri de reasigurare

 Reasigurarea reprezinta tot o dispersie a riscurilor prin care asiguratorul, la randul lui, se
asigura la un alt asigurator, care poarta denumirea de reasigurator. Noul Cod, stabileste ca
prin reasigurare se intelege operatiunea de asigurare a unui asigurator, in calitate de
reasigurat, de catre un alt asigurator, in calitate de reasigurator.
Este operatiunea care consta in una din urmatoarele:
a) Preluarea riscurilor cedate de un asiguratoor sau reasigurator din statele membre sau
din state terte.
b) Acoperirea de catre un reasigurator a unei institutii care intra in domeniul de aplicare
al directivei Parlamentului European si a Consiliului.
Reasigurarea poate opera si asupra tuturor asigurarilor subscrise de un asigurator,
poate avea ca obiect un risc individualizat in cota procentuala sau in suma asigurata sau
mai multe riscuri specifice unor clase /forma determinate de asigurare.
Raporturile de reasigurare se deruleaza, exclusiv intre asigurator si reasigurator.
Codul civil prevede ca reasigurarea nu stinge obligatiile asiguratorului si nu rabileste
niciun raport juridic intre asigurat si reasigurator. Rezulta ca, in caz de dauna, asiguratorul
este cel care o va acoperi integral, urmand sa se intoarca impotriva reasiguratorului pentru
partea de risc contractata de acesta din urma.
contractul de reasigurare prezintă aproape aceleasi caracteristici ca şi contractul de
asigurare, respectiv:
 este un contract consensual, având la bază acordul de voinţă al părţilor asupra
elementelor contractului;
 are un caracter sinalagmatic, întrucât presupune obligaţii interdependente şi reciproce
ale părţilor;
 este un contract succesiv, presupunând o anumită perioadă în care reasigurătorul
acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile preluate, iar aceasta din urmă
plăteşte prima de reasigurare;
 are un caracter oneros, deoarece se bazează pe contraprestaţii reciproce;
 are un caracter aleatoriu, există incertitudinea producerii riscului şi a rezultatelor finale
ale contractului;
 este un contract de adeziune, clauzele contractuale fiind propuse de către una dintre
părţi, cealaltă având posibilitatea de a accepta sau refuza oferta primită.
 o particularitate a acestui contract o reprezintă prezenţa elementului de extraneitate,
deoarece părţile contractante sunt, de regulă din ţări diferite
O formă de reasigurare este reasigurarea de cotă fixă. O altă formă de reasigurare este
reasigurarea de excedent.
 Reasigurării de cotă fixă i se mai spune reasigurare de cotă-parte. Este forma reasigurării
în care reasigurătorul preia o anumită fracţiune din riscurile de acelaşi fel contractate de
reasigurat (de exemplu, 25% sau 50% etc.) corespunzătoare din indemnizaţiile de asigurare
plătite de asigurător direct asiguraţilor.
Reasigurarea de excedent - acestui fel de reasigurare i se mai spune reasigurare de prisos.
Este acea formă a reasigurării în care reasigurătorul preia partea din riscurile care determină
plata unei indemnizaţii peste limita prevăzută în contractul de reasigurare.

37. Partile contractului de asigurare- asiguratul, titularul interesului asigurabil.

Beneficiarul asigurarii. Tipuri de asigurati
Partile contractului ssunt asiguratul si asiguratorul. Pe langa acestia, mai pot fi implicati in
raporturile de asigurare si contractantul asigurarii, beneficiarul, persoana cuprinsa in
asigurare, coasiguratorii, reasiguratorii, intermediatrii, tertul pagubitor.
Asiguratul- este persoana fizica/juridica ce incheiere contractul de asigurare, plateste
primele de asigurare, iar la producerea cazului asigurat incaseaza despagubirile de la
asiguratori. Calitatea de asigurat desemneaza pe: titularul interesului, persoana asupra faptelor
careia poarta riscul. Poate fi asigurata doar persoana cuprinsa in asigurare sau ambele
peresoane, contractantul si persoana curpinsa in asigurare.
Asiguratorul- activitatea de asigurare din Romania se desfasoara de catre societati
comerciale de asigurare –reasigurare si socieatti de reasigurare denumite asiguratori.
Contractantul asigurarii- este persoana care incheie contractului pentru asigurarea unui
risc privind o alta perssoana ori alt bun/activitate si se obliga fata de asigurator sa plateasca
prima de asigurare.
Beficiarul asigurarii- este persoana desmnata de contarctant sa incaseze indemnizatia de
asigurare. Se observa ca, beneficiarul asigurarii este, in primul rand, insusi asiguratul, din
moment ce prin acesta se desmneaza perssoana fizica/juridica asigurata. El nu semneaza
polita de asigurare, nu plateste primele, nu are nicio obligatie izvorata din raportul de
asigurare, dar va incasa indemnizatia pe baza stipulatiei facute in contract de catre
contractantul ce l-a desmnat.
Ca efect al stipulatiei pentru altul, beneficiarul dobandeste drept direct, care trece in
patrimoniul sau in vitrutea stipulatiei, insa nu poate fi tinut de obliggatiile contractuale
periodice sau continu, acestea ramanand in sarcina asiguratului
In callitate de beneficiar pot fi desemnate una sau mai multe persoane fizica/juridice.
Poate fi stipulat ca beneficiar un profesionist sau consumator, ca de exemplu o
asociatie/fundatie, beneficiarul poate fi sa nu ruda cu contractantul.
In cazul asigurarilor de deces,a nu se confunda beneficiarul asigurarii cu mosternitorii,
fiindca acestia din urma vor incasa indemnizatia de asigurare dupa regulile care guverneaza
mosternire in cotele ce se cuvin, in virtutea mosternirii legale sau testamentare, in schimb
beneficiarul primeste indemnizatia datorita desemnarii sale in polita de asigurare.
Exista doua categorii de beneficiari: prima categorie este cea ale caror riscuri privind
persoana, bunurile sau activitatile proprii sunt cuprinse in contractul de asiguraaare, si cea de
a2a, specifica asigurarilor de persoane, este alcatuita din persoane desemnate prin contractul
de asigurare sa incaseze indemnizatia de sigurare in caz de deces al asiguratului.
Persoana cuprinsa in asigurare- prin contract se poate preciza si asigurarea si
raspunderea civila a altor persoane decat a celei care a incheiat contractul, denumita persoana
curpinsa in asigurare. Ea are calitatea de asigurat, dar nu incaseaza indemnizatia de asigurare.
Prin urmare, asiguratorul va fi obligat la despagubiri in cazul asigurat este produs de
contractant, dar si cand este produs de persoana cuprinsa in asigurare.
Tertul pagubit/persoana prejudiciata,-persoana prejudiciata este persoana indreptatita sa
primeasca despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a proceducerii unui risc acoperit
ptrintr-un contract RCA.
Persoana pagubita este tert fata de raportul de asigurare, dar ea este implicata in momentul
in care a suferit o dauna materiala/morala in urma unui eveniment in legatura cu care exista
incheiata o asigurare. Ea va incasa despagubirile de la asigurator, pentru ca a suferit un
prejudiciu de pe urma unui risc asigurat,

38. Partile contractului de asigurare. Asiguratorul persoana juridica romana autorizata

???? Partile contractului ssunt asiguratul si asiguratorul. Pe langa acestia, mai pot fi
implicati in raporturile de asigurare si contractantul asigurarii, beneficiarul, persoana cuprinsa
in asigurare, coasiguratorii, reasiguratorii, intermediatrii, tertul pagubitor.
Potrivit Codului civil, reasigurator - persoana juridică română autorizata în condiţiile legi
sa exercite activităţi de asigurare, precum şi sucursala unei societăţi ori a unui holding de
asigurare sau a unui holding mixt de asigurare dintr-un stat membru care a primit o autorizaţie
de la autoritatea competentă a statului membru de origine, care practica în principal activitate
de reasigurare
39. Contractul de asigurare- definitie, caractere juridice
Definitie- ete contractul in temeiul caruia asiguratului/contractantul asigurarii se obliga sa
plateasca o suma de bani, denumita prima de asigurare, unui asigurator, cu obligatia acestuia
ca, la producerea riscului asigurat, sa acorde asiguratului, beneficiarului asigurarii sau tertului
pagubit desspagubirea sau suma asigurata, denumita indemnizatie de asigurare, in limtele si la
termenele stabilite.
Carctere- in esenta este un contract consensual, aleatoriu, oneros, sinalagmatic, cu
executare succesiva si de adeziune.
-c.consensual-valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimtamantului intr-o anumita
forma.
-c.aleatoriu- existena si intinderea obligatiilor nu sunt cunoscute la momentul contractarii, ele
depind de un element viitor si incert.
-c.onerso-fiecare parte urmareste sa procure un folos patrimonial
-c.sinalagmatic-ambele parti se obliga la executarea unei prestatii. Obligatiile sunt reciproce si
interdependetnte
-c.cu executatre succesiva- obligatiile se executa esalonat, si nu dintr-o data. Asigurarea este
pe o anumita perioada de timp, ceea ce inseamna ca polita de asigurare este o durata
determinata.
-c.de adeziune- asiguratorul impune principalele clauze ale contractului, pe care asiguratul fie
le accepta, fie le respinge. Asiguratul nu are optiunea negocierii principalelor clauze ale
contractului.
Se mai evidentiaza faptul ca, instanta a decis ca: asigurarea ar fi un contract intuitu persoane,
ca reprezinta un contract afectat de modalitati-de termen si de conditie.

40. Incheierea contractului de asigurare. Informarea partilor si realizarea acordului de

vointa. Momentul incheierii contractului si formalitati pentru incheierea valabila
Prin incheierea contractului se intelege realizarea acordului de vointa al partilor asupra
clauzelor contractuale. Acordul se realizeaza prin intalnirea ofertei de a contracta cu
acceptarea acelei oferte. In raport cu momentul inchierii contractului se precizeaza:
posibilitatea de revocare a ofertei, caducitatea ei, momentul inceperii raspunderii
asiguratorului, viciile vointei cu prilejul contractarii, legea aplicabila, momentul producerii
efectelor.
Momentul inchierii contractului depinde de 3 ipoteze specifice:
-asiguratul si asiguratorul se afla unul in prezenta celuilalt
-contracul se incheie prin telefon
-asiguratorul si potentialul asigurat nu se afla in acelasi loc, iar contractul de incheie prin
corespondenta.
a) incheierea contractului intre prezenti si prin telefon- incheiera intre prezenti0abii sunt de
fata,cad de acord asupra clauzeleor. Momentul concret al inchierii coincide cu semnarea lui de
catre parti. Regulile incheirii contractului intre prezenti se aplica si in cazul inchierii
contracului prin telefon.
b) incheierea contractului prin corespondenta-sunt mai multe sisteme privind incheierea
contractului prin corespondenta: sistemul emisiunii, sistemul expedierii acceptarii, sistemul
primirii acceptarii si sistemul informarii. Noul Cod a consacrat, teoria primirii acceptarii.
Astfel, contractul se incheie in momentul si in locul in care acceptarea ajunge la ofertant,
chiar daca el nu ia la cunostinnta de ea din motive care nu ii sunt datorate. Se considera, ca
asigurarea este in mod valabil inchieat si in situatia in care oricare dintre partile contractului
accepta in mod tacit oferta de a contracta.
Inforamrea- informatiile trebuie comunicate clar, usor de inteles de catre asigurat, prin orice
mijloc adaptat tehnicilor de comunicatie la distanta utilizate, tinnandu-se cont de principiile
de buna practica in tranzactii si principiile ce guverneaza protectia minorilor si a altor
persoane lipsite de capacitate de exercitiu. Asiguratorul este obligat sa comunica asiguratului,
integral, termenii si conditiile contractuale si informatiile prevazute in ordonanta, prin orice
suport accesibil asiguratului, in timp util si inainte ca acesta sa aiba vreo obligatie specifica
Cand contracatul se incheie intre prezenti, locul este acela unde se gasesc partile. In situatia in
care contractul se incheie prin telefon, locul va fi locul ofertantului. Iar daca contractul se
incheie prin corespondenta, va fi localitatea in care se afla ofertantul si unde i a fost adresata
corespondenta.

41. Continutul si proba contractului de asigurare

Contractul de asigurare cuprinde: partile, obiectul,, riscuriele asigurate, etc. Cu privire la
parti, legea stabileste elementele de identificare ale acestor :nume , prenume, domiciliul/sediul
partilor, numele beneficiarului. Aceste mentiuni privesc elemenete de identificare ale parilot,
care pentru asigurator vor fi denumirea si sediul, iar pentru asigurat vor diferi dupa cum
acesta este persoana fizica sau juridica.
Obiectul asigurarii poate privi bunuri, persoane, raspundere civila, credite si garantii, asigurari
de pierderi financiare, alte asigurari.
Riscul asigurat reprezinta un eveniment determinat, viitor , posibil, dar incert, prevazut in
contract, la care sunt expuse bunurile ori patrimoniul unei persoane (incediu, inundatie,
cutremur, etc).
Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie sa fie incheiat in scris. Contractul
nu poate fi probat cu martori, chiar atunci cand exista un inceput de dovada scrisa. Daca
documentele de asigurare au disparut prin forta majora sau caz fortuit si nu exista posibilitatea
obtinerii unui duplicat, existenta si continutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de proba .
Incheierea contractului de asigurare se constata prin polita de asigurare sau certificatul de
asigurare emis si semnat de asigurator ori prin nota de acoperire emisa si semnata de brokerul
de asigurare. Documentele care atesta incheierea unei asigurari pot fi semnate si certificate
prin mijloace electronice.

42. Interpretarea contractului de asigurare. Principii de interpretare

in prezent, Noul Cod Civil consacra aceste modalitati de interpretare a clauzelor indoielnice in
cuprinsul art. 1266-1269.
a) Interpretarea după voinţa concordantă a părţilor- Contractele se interpretează după voinţa
concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinţei concordante se va
ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite
între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.
b) Interpretarea sistematică- Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce
rezultă din ansamblul contractului.
c) Interpretarea clauzelor îndoielnice- Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în
sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.
Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările
în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi
expresiilor în domeniu şi de uzanţe.
Regulile subsidiare de interpretare
(1) Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în
favoarea celui care se obligă.
(2) Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus.

43. Clauzele abuzive in contractul de asigurare

 Clauzele abuzive constituie obiect de reglemnetare a legii nr.193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. O clauza contractuala care
nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau
impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in defavoarea consumatorului si contrar
cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor
Pot fi considerate clauze abuzive, acele prevederi ale contractului, care:
- Obliga asiguratul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut
porsibilitatea reala sa ia la cunostinta la data semnarii contractulu.
- Obliga asiguratul sa-si indeplineasca obligatiile contractuale chiar si in situatiile in
care asiguratorul nu si le-a indeplinit pe ale sale.
- Dau dreptul exclusiv asiguratorului de a interpreta clauzzele contractuale
- Dau dreptul asiguratorului sa trasnfere obligatiile contractuale unei terte persoane fara
acordul asiguratului.
- -interzic asuguratului sa compenseze o dtorie catre asigurator cu o creanta pe care el ar
avea-o asupra asiguratorului
- -dau dreptul asiguratorului sa anuleze contractul in mod unilateral, fara sa prevada
acelasi drept si pentru asigurat.
Clauzele cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor
abilitate prin lege nu vor produce efefcte asupra asiguratului, iar contractul se va derula in
continuare, cu acordul asiguratului, numai daca dupa eliminarea lor mai poate continua.In
cazul in care contractul de asigurare nu si mai poate produce efecte dupa inlaturarea clauzelor
abuzive, asiguratul este indreptatit sa ceara rezilierea contractului , putand solicita chiar plata
unor daune interese.

44. Conditiile generale de validitate a contractului de asigurare . Capacitatea de a

incheia un contract de asigurare
Capacitatea de a contracta, specifica contractului de asigurare,, inglobeaza atat capacitatea
juridica a asiguratorului, cat si cea a asiguratului.
a) Capacitatea asiguratorului-in calitate de asigurator pot sta doar societatile comerciale
de asigurare, soscietatile mutuale si societatile europene de asigurare, Fiind persoana
juridica, nu sunt ridicate probleme speciale privitoare la capacitatea juridica, deoarece
este unanim cunoscut ca persoanele juridice dispun de organe de conducere si
administrare cu capacitate deplina de exercitiu. Capacitatea de exercitiu a
asiguratorilor este specializata in raport cu obiectul de activitate propus, respectiv de
asigurarile practicate
b) Capacitatea asiguratului-poate contracta orice persoana ce nu este declarata incapabila
de lege sis nici oprita sa incheie anumite contracte. Daca asiguratul/potentialul
asigurat este persoana juridica nu se ridica probleme cu privire la capacitatea incheierii
contractului, pentru ca aceasta este reprezentata de persoane fizice cu capacitate
deplina de exercitiu.
Se considersa ca persoanele fizice care au implinit varsta de 14 ani pot incheia singure
contracte de asigurare, fara incuviintarea reprezentantului legal.Minorii sub 14 ani si
persoanele puse sub interdictie, pot inchie acte, valabilitatea lor depinde de actiunea in anulare
a celor in cauza sau a reprezentantilor lor legali.
Codul civil consacra si capacitatea juridica anticipata in cazul minorilor casatoriti si in
anumite situatii speciale.

45. Conditiile generale de validitate a contractului de asigurare. Obiectul si cauza

contractului
 Obiectul- Codul civil actual face distinctia intre obiectul contractului si obiectul obligatiei.
Obiectul contractului il reprezinta forma/tipul de asigurare concret pe care l-au avut partile in
vedere cu scopul incheirii contractului, pe cand obliectul obligatiei il constituie plata platii
primelor de asigurare si comunicarea riscului saigurat (perspectiva asiguratului) si plata
indemnizatiei de asigurare la momenul producerii riscului asigurat (perspectiva
asiguratorului).
Cauza- se intelege scopul urmarit de catre parti. Astfel, scpul imediat este sansa de castig
sau pierdere pe care partile o pot avea in urma producerii evenimentului incert si nesigur ce a
fost asigurat, scopul mediat este si motivul determinant al incheierii contractului. Se
apreciaza, ca scopul mediat al asiguratului este dat de dorinta lui de a obtine acoperirea
eventualelor pagube pe care le-ar putea suferi el sau pe care le-ar produce tertilor. In ceea ce il
priveste pe asigurator, scopul mediat este acela de acumulare a cat mai multor sume de bani si
fructificarea lor in vederea obtinerii de profit.
daca se constata producera unei situatii in care asiguratul ar intentia producerii unor
pagube, ce contituie motivul incheierii contractului, se poate preciza exista unei cauze
imorale. Daca se probeaza astfel de intentie frauduloada, contractul este lovit de nulitate.

46. Conditiile de validitate speciale ale contractului de asigurare. Riscul ca element

esential al contractului . Notiune , caractere juridice, riscul asigurabil si riscul
asigursoat
NCC reglementeaza principiul libertatii de a contracta, precum si pe cel al bunei-credinte
atat la negocierea si incheierea contractului, precum si pe tot timpul executarii sale, fara
posibilitatea instituirii unor clauze de exonerare sau de limitare a unei asemenea atitudini de
loialitate si obligatii de buna-credinta.
Alaturi de conditiile speciale, sunt cele necesare pentru valifditatea contractului:
capacitate, consimtamant, obiect si cauza.
Pentru a fi asigurabil, orice risc trebuie sa indeplineasca unele conditii, printre care:
- producerea sa sa duca la pierderi financiare;
-probabilitatea producerii lui sa fie cuprinsa intre 0 si 1, asadar sa fie posibil, dar nu inevitabil
si nici cert;
- sa se produca in viitor,
- sa fie intamplator atat in ceea ce priveste momentul viitor in care se va produce, cat si in
privinta evenimentului (uragan, grindina, cutremur etc.); in fine, apare logic ca producerea lui
sa nu depinda de vointa asiguratului sau asiguratorului, deci sa nu fie favorizata de un act
intentionat al oricaruia dintre acestia (furt, accident etc.), sa se produca drept urmare a
"hazardului". Riscuri ce pot fi asigurate:
a) riscuri asigurabile- reprezinta un eveniment determinat, viitor, posibil, dar incert,
prevazut in contract, la care sunt expuse bunurile sau patrimoniul unei persoane,
precum:incediu, cutremur, inundatie.
. La randul ei, aceasta categorie se subdivide in:
- riscuri generale: incendiu, explozie, naufragiu, esuare, rasturnarea navei sau a ambarcatiunii,
coliziunea, etc.
- riscuri speciale: sunt acele riscuri ce pot fi produse ca urmare a actiunii oamenilor (razboi,
greva, inchidere de fabrici, revolutie, revolta, rascoala, insurectie, stare de razboi declarat sau
nedeclarat etc.) sau cele ce tin de natura marfii (ruginire, coclire, zgariere, spargere, alterare,
mucegaire etc).
b) riscuri neasigurabile (excluse), adica acele riscuri pe care asiguratorii nu le accepta; aici
sunt incluse acele evenimente a caror producere este certa sau se apropie de certitudine, sau
cele care sunt cauzate de catre asigurat, cunoscute de catre acesta si ascunse asiguratorului,
cum ar fi: viciile ascunse ale bunului asigurat, ambalarea necorespunzatoare a marfii
asigurate,
Determinarea si stabilirea riscurlui in contract sunt necesare deoarece doar producerea lor
va obliga asiguratorul la plata indemnizatiei. Indiferent de forma sau de clasa de asigurare,
este imposibil sa fie subscrise toate riscurile ce planeaza asupra bunurilor sau valorilor
asigurate. Riscurile necurpinse in contractul de asigurare nu pot deveni caz asigurat, iar in
situatia in care apar, nu obliga asiguratorul la indemnizatie sau despagubire.
Dintre riscurile excluse de la acoperire, cel mai important il constituie producerea riscului
cu intentie de catre persoanele prevazute in mod expres de prescriptiile legii.

47. Prima de asigurare- notiune, structura si calculul primei de asigurare.

S-a precizat că, în asigurările de răspundere civilă sau a celor de răspundere profesională,
tipul activităţii desfăşurate reprezintă elementul obiectiv esenţial în funcţie de care se
apreciază riscul şi se determină nivelul primei de asigurare. De asemenea, un rol important îl
constituie componenta de risc subiectiv în determinarea primei de asigurare, deoarece un
asigurat prudent, diligent, poate beneficia de prime de asigurare reduse, iar unul neglijent,
imprudent, de prime mărite, prin aplicarea clauzei de tip bonus-malus.
Notiune- prima este suma de bani pe care o plateste asiguratul asiguratorului pentru
asumarea riscului (pretul asigurarii).
Prima plătită de asigurat, numită şi primă brută, se compune din prima netă (teoretică) destinată
formării fondului de despăgubire (suma asigurată) şi prima adaos (destinată acoperirii cheltuielilor şi
profitului asigurătorului).
Valoarea primei de asigurare se stabileşte înmulţind suma asigurată cu cota-primă, stabilită la 100
u.m. sumă asigurată 
Elementele principale care stau la baza calcularii primei sunt forma de asigurare
contractata, categoriile de riscuri subscrise, suma de bani asigurata si perioada asigurata,
Primele se stabilesc pentru un an de zile si pot fi achitate integral (in momentul incheierii
contractului) sau esalonat pe tot parcursul acestuia. Dovada plăţii primelor de asigurare revine
asiguratului.
Ea este pprincipala obligatie a asiguratului, dar si un element important al raportului
de asigurare. Neplata conduce la reziliera contractul de asigurare.
Sub aspectul continutului rezulta ca obiectul primei nu poate fi decat suma de bani, cu
excluderea altor prestatii din partea asiguratului.
Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în
contractul de asigurare. Dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliază în
cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul
prevăzut în contractul de asigurare.
Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul
anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului
sau beneficiarului asigurării.

48. Interesul asigurabil- notiune, caracteristici, interesul asigurabil si interesul asigurat,

trasaturi
Interesul asigurabil reprezintă condiţia de bază a oricărui contract de asigurare. Asiguratul
sau contractantul asigurării trebuie să aibă o relaţie particulară în legatură cu obiectul asigurat,
aceasta fiind proprietatea, viaţa sau răspunderea, pe care el doreşte să le asigure. Absenţa
acestei relaţii face imposibilă legalitatea contractului, ducând la anularea sau imposibilitatea
aplicării sale, în funcţie de natura asigurării.
Interesul asigurabil este definit ca fiind dreptul legal de a asigura ceea ce rezultă dintr-o relaţie
financiară, acceptată de lege, între asigurat şi obiectul asigurării.
Sunt necesare următoarele condiţii:
  existenţa unei proprietăţi, a unui drept, interes, viaţă, parte a corpului sau o potenţială
raspundere ce poate fi asigurată;
 o astfel de proprietate, drept sau interes, trebuie să facă obiectul asigurării şi să fie
inclusă în sfera raporturilor juridice ale asiguratului;
 asiguratul trebuie să se afle într-o relaţie cu obiectul asigurării prin care el să
beneficieze de siguranţa, bunăstarea sau libertatea faţă de răspundere şi să poată fi
prejudiciat datorită deteriorarii sale sau prin apariţia unei răspunderi;
 relaţia dintre asigurat şi asigurător trebuie să fie recunoscută de lege
Pentru a  fi asigurabil, un interes trebuie să fie economic, evaluabil în bani şi, bineînteles, să
existe în momentul încheierii contractului.
Reglementarea anterioară: Legea nr. 136/1995: „Art. 25. Asiguratul trebuie să aibă un
interes cu privire la bunul asigurat".I în literatura juridică, interesul asigurat a primit mai
multe definiţii. Astfel, prin interesul asigurat se înţelege „dauna efectivă, evaluabilă în bani,
pe care persoana interesată de asigurarea bunului o poate avea în caz de producere a
evenimentului asigurat" sau „valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de către asigurat la
apariţia riscului asigurat"
De aceea,  Trebuie făcută distincţie între interesul asigurabil, care este reprezentat de
scopul încheierii contractului de asigurare şi interesul asigurat.

49. Suma asigurata- notiune, caracteristici, limite si plafoane de garantie, modificarea

sumei asigurate
Plata despagubirilor in raport cu suma asigurata este specifica asigurarilor in sistemnul
acoperirii proportionale si in sistemul primului risc. Asiguratorul va acoperi si cheltuielile
efectuate cu transportul de bunului de la locul producerii riscurlui asigurat pana la unitatile de
service in vederea reparatiilor necesare aducerii acestuia in stare de utilizare.
In cazul asigurarilor de persoane, Suma asigurată se plăteşte asiguratului sau
beneficiarului desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un
beneficiar, suma asigurată se plăteşte moştenitorilor asiguratului, în calitate de beneficiar.
In asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să
plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o
despăgubire. Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în bune condiţii şi în
conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut
Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat,
cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, în contractul de asigurare poate fi
stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză
sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurător.
 în cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător
este obligat la plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca
asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă
a riscului
Alături de riscurile asigurate, forma de asigurare, perioada asigurată şi altele asemenea,
suma asigurată contribuie la calcularea primei de asigurare.
în cazul asigurărilor de răspundere civilă, întrucât nu există o valoare de asigurare
(cuantumul pagubei terţului fiind incert), suma asigurată se stabileşte prin convenţia părţilor.
Prin urmare, la producerea cazului asigurat, indiferent de întinderea pagubei suferite de
asigurat sau de terţa persoană, despăgubirile acordate de asigurător nu vor depăşi limita sumei
asigurate. Dacă prejudiciul depăşeşte contravaloarea sumei asigurate, restul de pagubă va fi
suportat de către asigurat sau de terţul vinovat de producerea acestuia.
 Modificare sumei asigurate se face pe bbaza unei cereri scrise catre asigurator.
Modificarille pot face referire la frecventa de plata a primei de asigurare, la prima de
asigurare (majorarea cu rata de inflatie, etc) .

50. Contractul de asigurare de bunuri- obiectul asigurarii . Categorii de bunuri

asigurabile. Categorii de bunuri excluse de la asigurare
Asigurarea de bunuri poate avea ca obiect, in principiu, orice fel de bunuri:mobile,
imobile, corporale, incorporale, indiferent de destinatia lor civila, comerciala, administrativa
sau de alta natura. Inclusiv bunurile proprietate publica ale statului sau ale UAT-urilor
centrale si locale pot fi asigurate, deoarece asigurarea reprezinta un act de administrare de
bunuri, si nu de dispozitie a acestuia.
În categoria de bunuri asigurabile sunt incluse clădiri cu destinații diverse (locuințe,
birouri, producție, depozitare etc.), bunurile aflate în clădiri/ locuințe, echipamente
electronice, instalații, utilaje, opere de artă, lucrări de construcții, mașini, utilaje și alte
mijloace fixe
Asigurarea de bunuri face parte din categoria asigurarilor generale si prezinta anumite
particularitati. Asigurarea de bunuri este facultativa, are ca obiect protectia proprie a
asiguratului impotriva riscurilor ce planeaza asupra bunului, precum:incendiu, inundatie, furt
si a carei pierdere totala/partiala ar crea consecinte negative in patrimoniul asiguratului.
In cazul asigurarii de bunuri, asiguratorul se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa
plateasca o despagubire asiguratului, beneficiarul asigurarii sau altor persoane indreptatite.

51. Drepturile si obligatiile asiguratului inainte de ivirea cazului asigurat- enumerare

Drepturi- sa ii fie acoperit integral prejudiciul pe care l-a adus pagubitului, sa ceara
restituirea partii din prima de asigurare cuvenita
Obligatii: sa plateasca primele de asigurare la teermenele stabilite, sa notifice asiguratorul
in cazul producerii unui eveniment. În caz de neîndeplinire a obligaţiei, asiguratorul are
dreptul sa refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza
producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.

52. Obligatia asiguratului de plata a primei de asigurare

Obligatia esentiala a asiguratului on reprezinta, plata primellor de asigurarea. Plata
primelor de asigurare aferente contractului de asigurare nu este supusa vreunei reglementari
speciale. Insa, pentru stabilirea cuantumului primei de asgurare in asigurarile de bunuri, un
criteriu esential il reprezinta gradul de uzura al acestuia din momentul incheierii contractului.
Plata primelor de asigurare se face integral sau in rate achitate la termenele scadente
prevazute in contract. Dovada platii primelor revine asiguratorului, inscrisul constatator fiind
polita de asigurare sau alt document probator al platii.
Daca nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliaza in cazul in care sumele
datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sint platite in termenul prevazut in contractul de
asigurare.Plata primelor se face la sediul asiguratorului sau al imputernicitilor sai, in lipsa
unei alte clauze inscrise in contractul de asigurare, stabilita intre parti. Asiguratorul are
dreptul de a compensa primele ce i se datoreaza pana la sfirsitul anului de asigurare, in
temeiul oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului sau beneficiarului.
In asigurarile la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate sa inceteze plata
primelor cu dreptul de a mentine contractul la o suma asigurata redusa sau de a-l rezilia,
solicitind restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.

53. Drepturile si obligatiile asiguratului dupa sinistru

54. Drepturile si obligatiille asiguratorului dupa sinistru

55. Prescriptia extinctiva in materia contractului de asigurare de bunuri

???? Regula generală – prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la
acţiune a cunoscut sau, dupăîmprejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.
Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen
de 2 ani. De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acţiune privitor la plata
remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de
intermediere.
in raporturile ce izvorasc din asigurare, termenul de prescriptie este de 2 ani, in afara
acelor raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane in care obligatiile devin exigibile prin
ajungerea la termen sau prin amortizare”
Termenul special de prescriptie-
-este aplicabil indiferent ca asigurarea este facultativa sau obligatorie
-are caracter imperativ, incepe sa curga, se suspenda sau se intrerupe potrivit dreptului comun
in materie, fiind aplicabile si dispozitiile referitoare la repunerea in termen etc. (derogarea
vizeaza numai termenul prescriptiei);
-vizeaza numai “raporturile ce izvorasc din asigurare”, deci exclusiv raporturile dintre
asigurator si asigurat; insa tot raporturi ce izvorasc din asigurare sint si raporturile
asiguratorului: cu contractantul asigurarii (in ipoteza in care contractantul si asiguratul sint
persoane deosebite); cu persoana cuprinsa in asigurare si care nu are calitatea de asigurat (de
exemplu conducatorul autovehiculului asigurat care nu este detinatorul lui); cu beneficiarul
asigurarii care, desi nu este parte contractanta, nu poate fi plasat in afara raporturilor de
asigurare deoarece, prin stipulatia facuta in favoarea sa, dobindeste creanta de indemnizatie
direct in temeiul contractului de asigurare.

56. Incetarea contractului de asigurare de bunuri

Contaractul de asiguarare de bunuri inceteaza prin expirarea duratei pentru care a fost
incheiat, denuntarea unilaterala, rezilierea pentru neexecutarea sau executarea
necorrespunzatoare a obligatiilor contractuale, Insa, pe langa acestea, sunt si anumite cauze
specifice: pierderea interesului in asigurare si producerea riscului asigurat.
a) pierderea interesului- interes in asigurarea unui bun il are perssoana care, se intampla
evenimentul asigurat, sufera un prejudiciu.In momentul cand persoana pierde calitatea asupra
bunului, contractul de asigurare inceteaza. Insa, Codul Civil consacra principiul salvagardarii
contractului ca urmare a instrainarii bunului asigurat. Astfel, daca nu s a convenit intr-un alt
mod, instrainarea nunului asigurat nu determina incetarea contractului , care va produce efecte
intre asigurator si dobanditor, Asigurarea va inceta raporturile cu transmitatorul odata cu
instrainarea bunului, ceea ce inseamna ca pentru riscurile suvernite dupa instrainare, calitatea
procesuala in solicitarea despagubirilor va avea dobanditorul bunului.
Asiguratul care nu comunica asiguratorului instrainarea si dobanditorului existenta
contractului de asigurare ramane obligat sa plateasca primele care devein scadente ulterior
datei de instrainare.
b) Producerea riscului asigurat- daca riscul asigurat a avut ca urmare pierderea toatala a
bunului, contractul inceteaza, din cazua pierderii interesului in asigurare, In astfel de situatii
dispare obiectul asigurarii. Cand dauna nu este totala, contrcatul subzista pana la ivirea
cazuelor de incetare, iar asiguraorul va despagubi in raport cu valoara prejudiciului produs. In
cazul daunelor partiale, contractul nu inceteaza, deoarece, dupa readucerea bunului asigurat in
starea de folosinta, se reactiveaza interesul asiguratului exprimat in continuarea exploatarii
bunului.sunt polite in care producerea partiala a riscului asigurat da dreptul asiguratorului sa
retina restul de prime de achitat cand plata acestra a fost stabilita in transe sau sa scumpeasca
asigurarea, prin percepera unui supliment de prima pentr perioada de asigurare ramasa.

57. Asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren

sau inundatiilor
Potrivit art. 3 din Legea nr.260/2008, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi
asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu
destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate
în evidenţele organelor fiscale.
În cazul în care o locuinţă face obiectul unui contract de leasing financiar, încheierea
contractului de asigurare este în sarcina locatorului.
Locuinţele situate în clădirile expertizate tehnic în condiţiile legii de către experţi tehnici
atestaţi şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic nu se asigură
pentru niciunul dintre riscurile prevăzute de prezenta lege, până la data recepţiei la terminarea
lucrărilor de consolidare a clădirilor.
Nu intră sub incidenţa prezentei legi anexele, dependinţele, dotările şi utilităţile care nu
sunt legate structural de clădirea în care este situată locuinţa asigurată şi nici bunurile din
interiorul locuinţei.
Suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă
asigurată obligatoriu, este echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca
Naţională a României la data încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţei, a:
a) 20.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip A;
b) 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B
Încadrarea pe tipuri de locuinţe a locuinţelor care prezintă în acelaşi timp elemente
specifice atât tipului A, cât şi tipului B se face în condiţiile stabilite prin norme emise de
A.S.F., după criteriul ponderii materialelor de construcţie.
Prin PAD (poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale) sunt acoperite daunele
produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a
dezastrului natural, ca efect direct sau indirect al producerii riscurilor asigurate.
PAD trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) denumirea/numele şi sediul/domiciliul părţilor contractante;
b) numele beneficiarului asigurării;
c) tipul locuinţei şi adresa acesteia;
d) suma asigurată obligatoriu;
e) prima obligatorie şi termenele de plată a acesteia;
f) perioada de valabilitate a contractului de asigurare;
g) numărul şi titlul actului normativ în temeiul căruia s-a emis PAD, precum şi numărul şi
data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezastrele naturale au în vedere cutremure de pământ, alunecări de teren şi inundaţii, ca
fenomene naturale. Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de
asigurare a locuinţelor constituie contravenție și se sancţionează cu amendă de la 100 la 500
lei.

58. Asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse tertilor prin
accidente de autovehicule (RCA)- notiune, domeniul de aplicare, dovada
contractului, durata incheierii contractului RCA, prima de asigurare
Notiune- Contractul RCA conţine informaţii privind: numărul şi data încheierii contractului,
părţile contractului RCA, perioada de valabilitate, limitele maxime de răspundere stabilite de către
asigurătorul RCA, prima de asigurare, numărul ratelor, scadenţa ratelor, intermediarul, clasa
bonus/malus, numărul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de identificare a vehiculului, precum şi
statele în care acest document are valabilitate.
Dovada contractului- Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse
înmatriculării sau înregistrării în au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca
urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute. Nu sunt
obligate să încheie un contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în
scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal; pentru riscurile ce derivă
din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ
Durata- Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună,
în funcţie de opţiunea asiguratului. Prin excepţie, contractul RCA se poate încheia pe o perioadă mai
mică de o lună în următoarele situaţii:
a) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spaţiului Economic European
şi Confederaţiei Elveţiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o
perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente
justificative;
b) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;
c) pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulaţie, pe perioade de 30 de zile, dar
cumulat nu mai mult de 90 de zile.
Prima- Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre
asigurat şi asigurătorul RCA. Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de
asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA,
dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA. Contractul RCA
constituie titlu executoriu pentru ratele scadente şi neachitate.
Asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCA se
obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terţului prejudiciat, în condiţiile
legii şi ale contractului de asigurare

59. Raspunderea asiguratului RCA- sfera de aplicare si conditiile raspunderii

asiguratorului RCA. Cazuri in care asiguratorul RCA este exonerat de garantie
Răspunderea asigurătorului RCA începe:
a) din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru
asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de
valabilitate a acesteia;
b) din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care nu
aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
c) din momentul eliberării contractului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în
vigoare a autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului,
pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
Exonerarea de la răspundere contractuală a societății de asigurare se poate invoca numai în situația în
care persoana interesată, în speță societate de asigurare invocă și dovedește existența vreunei cauze de
nulitate incidentă în momentul încheierii contractului de asigurare, lucru care conduce la invalidarea
contractului de asigurare Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
 cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are
răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
 într-un caz de forţă majoră;
 din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
 din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute

60. Raspunderea asiguratorului RCA. Cazurile de regres prevazute de art.58 din Legea
136/1995
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei, în următoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intenţie;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind
circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au
produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;
c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se
sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul

asiguratului.

61. Raspunderea asiguratorului RCA . Stabilirea si plata despagubirilor.

Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul
stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin
accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se
exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a
persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi
forţaţi.
Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de
referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat. Drepturile persoanelor prejudiciate prin
accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor
asigurate RCA de către asigurători cu sediul în state aflate în aria de competenţă a unui birou
naţional auto se exercită împotriva asigurătorului RCA prin BAAR sau prin corespondenţii
desemnaţi, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute.
În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori de deces rezultate în urma
unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează atât pe cale amiabilă, cât şi pe
cale judecătorească.
Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii
generale de
evaluare:
a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii
corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii
şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina
Minovici" Bucureşti;
b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurat de
persoanele prejudiciate;
c) valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară
garantat în plată de la data producerii accidentului;
d) despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, pe bază
de documente justificative
e) punctajul pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii
persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de
traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.
Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter
medical, medico-legal, psihologic şi statistic.
Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice
prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia, în
condiţiile legii. Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.
Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele
prejudiciate şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.
În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al
acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de
asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul
contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea
plătită din contractul facultativ nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată
de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul,
prevăzută de legislaţia în vigoare.
În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face
obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluţionat
prin negocieri, prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau de către instanţa judecătorească.
În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau
prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat
în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase
definitivă.

62. Fondul de protectie a victimelor strazii.

În cuprinsul actelor normative, sintagma "poliță de asigurare RCA" se înlocuiește cu sintagma
"contract RCA", iar sintagma "Fondul de Protecție a Victimelor Străzii" se înlocuiește cu sintagma
"Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România"
BAAR se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de
asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii,
au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse
terțelor persoane prin accidente de vehicule.â
BAAR are următoarele atribuții:
a) de birou național auto;
b) de organism de plată a despăgubirilor
c) de centru de informare,
d) de organism de compensare,
de a întocmi și publica statistici privind asigurările auto la nivel național și internațional;
e) de a elabora și publica analize și studii comparative privind tarifele utilizate de asigurătorii RCA din
statele membre și alte informații considerate relevante pentru asigurarea RCA;
f) de a publica statistici privind evoluția nivelurilor despăgubirilor în cazurile de vătămare a integrității
corporale sau a sănătății ori pentru deces; etc
Pentru îndeplinirea atribuțiilor de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și
de organism de compensare, BAAR își constituie o structură proprie denumită Fondul național de
protecție, prin contribuția tuturor membrilor, proporțional cu volumul primelor brute încasate din
vânzarea contractelor RCA/Carte Verde.
Disponibilul Fondului național de protecție, nivelurile contribuțiilor pentru BAAR și ale taxei
de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel
încât BAAR să își poată îndeplini în orice moment atribuțiile de birou național auto, de organism de
plată a despăgubirilor și de organism de compensare.
Pentru neplata la termen a sumelor cuvenite BAAR se datorează dobânzi și penalități de
întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, aplicabile la colectarea
creanțelor bugetare. Dobânzile și penalitățile plătite se virează în contul BAAR.
Actul prin care se constată și se individualizează obligația unui asigurător de plată a
contribuției la BAAR constituie, potrivit legii, titlu de creanță. La data scadenței, titlul de creanță
devine titlu executoriu, în baza căruia BAAR declanșează procedura silită de recuperare a creanțelor,

63. Asigurarea creditului financiar

Notiunea de credit are 2 sensuri- in dreptul comercial clasic , reprezinta perioada de timp
lasata de catre creditor debitorului pentru executarea obligatiilor( incoporeaza atat creanta pe
care creditorul o are impotriva debitorului, cat si intervalul de timp acordat acestuia in vederea
platii)
O alta accesptiune a creditului este cea specifica activitatii financiar bancare. Astfel,
creditul reprezinta orice angajament de punere la dispozitie sau acordarea unei sume de bani
ori prelungirea scandetei unei datorii in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei
respective, precum si la plata unei dobanzii sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma.
Creditele financiar bancare isi au cauza in imprumuturile pe care institutiile de credit si
institutiile financiare nebancare le acorda solicitantilor. In asigurarea lor, obiectul il reprezinta
creditele acordate, pentru ca asupra lor planeaza riscurile.
Riscul asigurat specific il reprezinta rambursarea totala/partiala a ratelor de credit si a
dobanzilor aferente. Prin interesul asigurat apartine institutiei de credit sau institutiei
financiare nebancare, ce va avea in acelasi timp si calitatea de asigurat, si care, urmare a
producerii cazului asigurat, va incasa indemnizatia de asigurare.
Creditele financiar bancare se asigura pentru riscul neramburasrii la scadenta a sumelor
acordate cu titlul de imprumut si a dobanzilor aferente. Pentru ca o polita de asigurare a
creditului financiar sa fie operabila, este necesar ca sumele aferente creditului acordat sa nu
fie rambursate la scandenta stabilita in contractul de credit.

64. Prescriptia extinctiva in materia contractului de asigurare de bunuri

???? Regula generală – prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la
acţiune a cunoscut sau, dupăîmprejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.
Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de
2 ani. De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acţiune privitor la plata
remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de
intermediere.
in raporturile ce izvorasc din asigurare, termenul de prescriptie este de 2 ani, in afara acelor
raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane in care obligatiile devin exigibile prin
ajungerea la termen sau prin amortizare”
Termenul special de prescriptie-
-este aplicabil indiferent ca asigurarea este facultativa sau obligatorie
-are caracter imperativ, incepe sa curga, se suspenda sau se intrerupe potrivit dreptului comun
in materie, fiind aplicabile si dispozitiile referitoare la repunerea in termen etc. (derogarea
vizeaza numai termenul prescriptiei);
-vizeaza numai “raporturile ce izvorasc din asigurare”, deci exclusiv raporturile dintre
asigurator si asigurat; insa tot raporturi ce izvorasc din asigurare sint si raporturile
asiguratorului: cu contractantul asigurarii (in ipoteza in care contractantul si asiguratul sint
persoane deosebite); cu persoana cuprinsa in asigurare si care nu are calitatea de asigurat (de
exemplu conducatorul autovehiculului asigurat care nu este detinatorul lui); cu beneficiarul
asigurarii care, desi nu este parte contractanta, nu poate fi plasat in afara raporturilor de
asigurare deoarece, prin stipulatia facuta in favoarea sa, dobindeste creanta de indemnizatie
direct in temeiul contractului de asigurare.

65. Încetarea contractului de asigurare de bunuri

Contractul de asigurare trebuie să prevadă momentul începerii şi cel al încetării
răspunderii asigurătorului, menţiune care impune practic delimitarea între durata contractului
de asigurare şi perioada de asigurare. Prin urmare, ca orice alt contract, şi contractul de
asigurare încetează la data expirării duratei pentru care a fost încheiat.
Contaractul de asiguarare de bunuri inceteaza prin expirarea duratei pentru care a fost
incheiat, denuntarea unilaterala, rezilierea pentru neexecutarea sau executarea
necorrespunzatoare a obligatiilor contractuale, Insa, pe langa acestea, sunt si anumite cauze
specifice: pierderea interesului in asigurare si producerea riscului asigurat.
a) pierderea interesului- interes in asigurarea unui bun il are perssoana care, se intampla
evenimentul asigurat, sufera un prejudiciu.In momentul cand persoana pierde calitatea asupra
bunului, contractul de asigurare inceteaza. Insa, Codul Civil consacra principiul salvagardarii
contractului ca urmare a instrainarii bunului asigurat. Astfel, daca nu s a convenit intr-un alt
mod, instrainarea nunului asigurat nu determina incetarea contractului , care va produce efecte
intre asigurator si dobanditor, Asigurarea va inceta raporturile cu transmitatorul odata cu
instrainarea bunului, ceea ce inseamna ca pentru riscurile suvernite dupa instrainare, calitatea
procesuala in solicitarea despagubirilor va avea dobanditorul bunului.
Asiguratul care nu comunica asiguratorului instrainarea si dobanditorului existenta
contractului de asigurare ramane obligat sa plateasca primele care devein scadente ulterior
datei de instrainare.
b) Producerea riscului asigurat- daca riscul asigurat a avut ca urmare pierderea toatala a
bunului, contractul inceteaza, din cazua pierderii interesului in asigurare, In astfel de situatii
dispare obiectul asigurarii. Cand dauna nu este totala, contrcatul subzista pana la ivirea
cazuelor de incetare, iar asiguraorul va despagubi in raport cu valoara prejudiciului produs. In
cazul daunelor partiale, contractul nu inceteaza, deoarece, dupa readucerea bunului asigurat in
starea de folosinta, se reactiveaza interesul asiguratului exprimat in continuarea exploatarii
bunului.sunt polite in care producerea partiala a riscului asigurat da dreptul asiguratorului sa
retina restul de prime de achitat cand plata acestra a fost stabilita in transe sau sa scumpeasca
asigurarea, prin percepera unui supliment de prima pentr perioada de asigurare ramasa.

66. Asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor , alunecărilor de teren

sau inundațiilor
Potrivit art. 3 din Legea nr.260/2008, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi
asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu
destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate
în evidenţele organelor fiscale.
În cazul în care o locuinţă face obiectul unui contract de leasing financiar, încheierea
contractului de asigurare este în sarcina locatorului.
Locuinţele situate în clădirile expertizate tehnic în condiţiile legii de către experţi tehnici
atestaţi şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic nu se asigură
pentru niciunul dintre riscurile prevăzute de prezenta lege, până la data recepţiei la terminarea
lucrărilor de consolidare a clădirilor.
Nu intră sub incidenţa prezentei legi anexele, dependinţele, dotările şi utilităţile care
nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuinţa asigurată şi nici bunurile din
interiorul locuinţei.
Suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul prezentei legi, denumită în continuare
sumă asigurată obligatoriu, este echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României la data încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţei,
a) 20.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip A;
b) 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B
Încadrarea pe tipuri de locuinţe a locuinţelor care prezintă în acelaşi timp elemente
specifice atât tipului A, cât şi tipului B se face în condiţiile stabilite prin norme emise de
A.S.F., după criteriul ponderii materialelor de construcţie.
Prin PAD (poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale) sunt acoperite daunele
produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a
dezastrului natural, ca efect direct sau indirect al producerii riscurilor asigurate.
PAD trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) denumirea/numele şi sediul/domiciliul părţilor contractante;
b) numele beneficiarului asigurării;
c) tipul locuinţei şi adresa acesteia;
d) suma asigurată obligatoriu;
e) prima obligatorie şi termenele de plată a acesteia;
f) perioada de valabilitate a contractului de asigurare;
g) numărul şi titlul actului normativ în temeiul căruia s-a emis PAD, precum şi numărul şi
data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezastrele naturale au în vedere cutremure de pământ, alunecări de teren şi inundaţii, ca
fenomene naturale. Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de
asigurare a locuinţelor constituie contravenție și se sancţionează cu amendă de la 100 la 500
lei.

67. Asigurările de viată. Particularitățile contractului de asigurare de viată

in ceea ce privește asigurările de viață, prevederile prezentei părți se aplică:
a) următoarelor activități, desfășurate pe bază contractuală:
- asigurări de supraviețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viață cu restituirea
primelor, asigurări mixte, asigurări de căsătorie, asigurări de naștere;
- anuități;
- asigurări suplimentare, asigurări de vătămări corporale, inclusiv pentru incapacitate de
muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate cauzată de accidente sau boli;
b) următoarelor operațiuni, desfășurate pe bază contractuală și supravegheate de A.S.F:
- asocieri ale unor persoane cu scopul de a-și capitaliza contribuțiile și de a distribui ulterior
activele astfel acumulate urmașilor sau beneficiarilor unei persoane decedate, asocieri
cunoscute sub numele de tontine;
-capitalizări bazate pe calcule actuariale prin care, în schimbul unei plăți unice sau periodice
stabilite în avans, se îndeplinesc angajamente cu durată și valoare specifice;
- administrarea fondurilor colective de pensii, inclusiv administrarea investițiilor și a activelor
care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăți în caz de deces sau supraviețuire
ori de întrerupere sau diminuare a activității;
- operațiunile menționate la pct. (iii) în cazul în care sunt însoțite de asigurări care acoperă fie
conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;
c) operațiunilor legate de durata vieții umane definite sau prevăzute de legislația asigurărilor
sociale, dacă sunt efectuate sau administrate de asigurători pe propriul lor risc.
Asigurătorii stabilesc nivelul primelor pentru produsele noi pe baza unor ipoteze
actuariale rezonabile, astfel încât aceste prime să fie suficiente pentru acoperirea obligațiilor
și, în special, pentru constituirea rezervelor tehnice; în acest scop, asigurătorii țin cont de toate
aspectele financiare, fără ca aportul din alte resurse decât primele și veniturile rezultate din
acestea să fie, sistematic și permanent, de asemenea natură încât să le afecteze solvabilitatea
pe termen lung

68. Clasificarea asigurărilor de viată

??? în funcţie de riscul acoperit, asigurările de viaţă pot fi:
 asigurări de supravieţuire- asigurătorul se obligă să plătească asiguratului suma
asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul perioadei pentru care s-a
încheiat contractul de asigurare.
 asigurări de deces- protejează asiguratul împotriva riscului de deces, asiguratul se
obligă să plătească prime de asigurare toată viaţa, existând posibilitatea ca plata
primelor să se facă până la o anumită dată cum ar fi: data “x”, ieşirea la pensie, în
cazul asigurării de deces încheiate pe termen limitat, asigurătorul se obligă să achite
suma înscrisă în contract, cu condiţia ca decesul asiguratului să survină în perioada de
valabilitate a acestuia.
 asigurări mixte de viaţă- asigurătorul cuprinde două riscuri alternative într-un contract
de asigurare unic, dând impresia ca asiguraţii câştigă în cazul producerii oricărui risc:
 în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate,
iar în caz de supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată.
 asigurări de accident- protejează persoanele fizice de consecinţele nefaste ale unor
evenimente neprevăzute care le poate afecta viaţa, integritatea corporală sau
capacitatea de muncă. Persoanele asigurate vor primi cu titlu de indemnizaţie o sumă
pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere şi compensare a
pierderilor de venit.
 asigurări de boala- are drept scop protejarea persoanelor care au suferit o incapacitate
temporară de muncă determinată de boală.
 alte forme.

69. Elemente specifice încheierii contractului de asigurare de viată

Contractul de asigurare se încheie în forma scrisă. El nu poate fi probat cu martori, chiar
dacă exista un început de dovada scrisă. În cazurile de forta majoră, în care documentele de
asigurare au dispărut şi nu exista posibilitatea obţinerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi
legale care să confirme existenta acestora.În contractul de asigurare se vor specifică cel puţin
detaliile de identificare a părţilor contractante şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta
nu este parte la contract.

70. Asigurare de viată. Producerea riscului. Plata indemnizației de asigurare

71. Asigurarea de răspundere civila- noțiuni; tipuri de asigurări de răspundere

Asigurarea de raspundere civila este de 2 feluri: facultatitva si obligatorie. Este obligatorie
asigurarea de raspundere pentru prejudiciile produce prin accedinte de vehicule. Dar chiar
daca este facultativa sau obligatorie, in asigurarea de raspundere civila , asigguratorul se
pbliga sa plateasca o despagubire ppentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in baza legii
fata de terte persoane pagubite si pentru cheltuielile facute in procesul civil.
Ce efecte , legea nu instituie vreo obligatie speciala in sarcina partilor contractului si nici
in cea a persoanelor cucprinse in asigurare, decat cele specifice contractului cadru, respectiv
de plata a primelor de asigurare si de acordare a despagubirilor de carre asigurator, in cazul
procducerii evenimentului asigurat.
Tipuri de asigurari: asigurarea de malpraxis medical, asigurarea de raspundere civila a
furnizorilor de servicii medicale, materiale, sanitare, aparatura, dispoztiive medicale si
medicamente.

72. Asigurarea facultativa de răspundere civila. Particularități si trăsături specifice.