Principiile de bază pentru stabilirea competențelor Uniunii Europene

Stabilirea competenţelor în cadrul Uniunii Europene reprezintă o problemă deosebit de

complexă, având în vedere atât caracterul eterogen al Uniunii, cât şi modalităţile de repartizare a
competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre.

În vederea stabilirii competenţelor Uniunii Europene şi a statelor membre trebuie să se

pornească de la elementele de bază ale construcţiei comunitare.

Principiile care guvernează repartizarea competenţelor între Uniunea Europeană şi statele

membre au fost iniţial reglementate în art.3b din Tratatul de la Maastricht (devenit ulterior art.5
TCE, prin modificările intervenite prin Tratatul de la Amsterdam).

În prezent, prin modificările intervenite prin Tratatul de la Lisabona, aceste principii sunt
prezentate în art.5 din Tratatul privind Uniunea Europeană – TUE (ex.art.5 TCE). Conform
acestor dispoziţii, delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii.
Exercitarea acestor competenţe este reglementată de principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii.

Din analiza dispoziţiilor tratatului se desprind trei principii care guvernează competenţele
comunitare:

- principiul specialității;

- principiul subsidiarităţii;

- principiul proporţionalităţii

Scopul acestor principii este de a asigura un echilibru între garantarea personalității

statelor și realizarea obiectivelor Uniunii.

În temeiul principiului atribuirii de competențe, Uniunea acţionează numai în limitele

competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor
stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate, aparţine
statelor membre.

Competența Uniunii Europene poate fi exclusivă sau partajată cu statele membre. Mai
exact, în acord cu prevederile TFUE, competenţa Uniunii Europene este exclusivă în următoarele
domenii:

- uniunea vamală;
 - stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne;

- politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

- conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;

- politica comercială comună.

Pe lângă competența exclusivă, TFUE reglementează și competenţa partajată în relația

Uniunii Europene cu statele membre, care se aplică în următoarele domenii principale:

- piaţa internă;

- politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;

- coeziunea economică, socială şi teritorială;

- agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

- mediul;

- protecţia consumatorului;

- transporturile;

- reţelele transeuropene;

- energia;

- spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;

- obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele

definite în prezentul tratat.

Principiul subsidiarităţii în domeniul competenţelor Uniunii Europene presupune faptul

că acestea nu intervin în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă, decât în măsura în
care obiectivele avute în vedere nu pot fi realizate în mod corespunzător de cãtre statele membre
și pot fi mai bine îndeplinite la nivelul Uniunii Europene.

Principiul subsidiarității este o creație jurisprudențială, fiind conturat inițial în practica

CJCE, abia ulterior regăsindu-se în textul tratatelor institutive (începând cu Tratatul de la
Maastricht privind Uniunea Europeană).

Astăzi, reglementarea principiului subsidiarității se regăsește și în cuprinsul Tratatului de

Reformă privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Lisabona), cu următoarea reglementare: în
temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă,
Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi
realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi
local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii.

Principiul proporţionalităţii constă în faptul că acţiunile la nivel european nu vor depăşi

ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în izvoarele primare. Analiza
problematicii competenţelor instituţiilor europene presupune luarea în considerare a teritoriului şi
a persoanelor asupra cărora acestea se exercită, între competenţele statelor şi cele ale UE
existând o serie de deosebiri, cum ar fi:

- competenţa teritorială - întrucât UE nu are teritoriu propriu competenţa ei se exercită

asupra spaţiului alcãtuit din teritoriul statelor membre;

- competenţa personală - din punctul de vedere al persoanelor asupra cărora se extinde

competenţa UE, aceasta se referă la totalitatea persoanelor fizice şi morale ale tuturor statelor
membre.

Competența personală are în vedere și faptul că există reglementări exprese privind

cetăţenia europeană, instituită prin Tratatul de la Maastricht.

Principiul proporționalității a apărut și și-a extins efectele în practică în mod similar

principiului subsidiarității. Reglementarea actuală se regăsește în Tratatul de la Lisabona,
conform căruia în temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă,
nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Conform prevederilor TFUE, instituţiile Uniunii Europene trebuie să aplice principiul

proporţionalităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi
proporţionalităţii.
BIBLIOGRAFIE:
1. Bercea, Raluca, Drept comunitar. Principii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
2. Diaconu, Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene – Tratat, Editura Lumina Lex, București,
2011
3. Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București,
2011
4. Groza, Anamaria, Probleme de Drept european, Editura CH Beck, București, 2015
Niță, Dan și Dragomir, Eduard, Instituțiile Uniunii Europene conform Tratatului de la
Lisabona, Editura Nomina Lex, București, 2009

Adrese web
http://www.eur-lex.europa.eu/