Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Facultatea de Drept
ANUL IV

DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT

ESEU

Prof. Titular Student:

Conf. Univ .Dr. Mîță-Baciu Angela Melinte Dumitru -Florin

2020

1
 Introducere

Tema pe care am dorit sa o abordăm in prezentul eseu, respectiv izvoarele dreptului

international privat, este una deosebit de importantă, avand implicații deosebite în sfera
relatiilor internaționale.
În epoca contemporană, izvoarele internaţionale s-au dezvoltat foarte mult, deşi
conţin puţine norme fundamentale generale. Au proliferat în special tratatele şi actele
normative internaţionale a căror forţă juridică derivă din alte tratate (a se vedea regulamentele
de DIP adoptate în Uniunea Europeană). Normele internaţionale fundamentale care privesc
recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi fondate pe o lege străină sunt foarte rare.
Normele internaţionale fundamentale care privesc recunoaşterea şi exercitarea unor
drepturi fondate pe o lege străină sunt foarte rare. 1
În rândul izvoarelor internaţionale, cutuma bilaterală sau plurilaterală este arareori un
izvor formal de drept internaţional privat.
Așa după cum bine se știe, izvoarele de de drept internațional privat sunt constituite
din norme si acte normative care sunt principalele izvoare interne ale dreptului internaţional
privat.
Având în vedere numărul redus de norme pozitive de Drept internațional privat,
doctrina şi precedentul judiciar şi chiar dreptul natural (în opinia unor specialişti) izvoarele de
drept internațional privat joacă un rol foarte important în evoluţia acestei ramuri de drept.
Sursele doctrinare furnizează baza ştiinţifică a dreptului internaţional privat. 2
Ele dau o formă concretă idealurilor juridice, dreptului viitor şi sunt reprezentate de
lucrări specializate, individuale, cursuri, articole, consultaţii, pledoarii, lucrări ale profesorilor,
ale jurisconsulţilor, ale avocaţilor sau colective (studii, dezbateri, rezoluţii ale unor asociaţii şi
congrese, ale conferinţelor juriştilor specializaţi în materie). În celelalte state, ea reprezintă
doar un izvor teoretic, deşi în fapt, jurisprudenţa se constituie şi acolo într-o sursă pozitivă de
drept. În concepţia unui reputat specialist, ultimul izvor juridic formal al dreptului
internaţional privat îl reprezintă dreptul natural.3
Ca definiție Dreptul internaţional privat constituie o ramură distinctă de drept, ce are
un obiect propriu, constând din raporturi juridice de drept privat cu element de extraneitate,
precum şi metodele specifice de reglementare.

1
A se vedea nota 31 din Haroldo Valladão, Développement et intégration du droit international privé,
nottamment dans les rapports de famille (Cours général de droit international privé) în „Recueil des Cours de
L’Academie de droit international de la Haye”, Tome 133 (1971), p.445.
2
Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3
A se vedea Haroldo Valladão, Développement et intégration du droit international privé, nottamment dans les
rapports de famille (Cours général de droit international privé) în „Recueil des Cours de L’Academie de droit
international de la Haye”, Tome 133 (1971), p.449.

2
 Desigur, ne interesează, în primul rând, alte ramuri de drept, dar care conţin şi norme
(conflictuale sau materiale) de drept internaţional privat, precum norme materiale de drept
internaţional privat din cadrul acestor acte sunt marcate, de regulă, în mod direct, de către
legiuitor, prin arătarea faptului că ele se aplică numai sau şi raporturilor juridice cu element de
extraneitate.4
O importață deosebită o prezintă uzanţele internaţionale şi practica judiciară şi
arbitrală de drept internaţional privat.
Uzanţele internaţionale interesează dreptul internaţional privat, în măsura în care
completează şi interpretează normele juridice de drept internaţional privat, întocmai ca şi in
dreptul comerţului internaţional .
Există de asemenea și categoria izvoarelor internaţionale care sunt tratatele,
convenţiile, acordurile internaţionale, etc.,bi şi multinaţionale. Pentru asigurarea unităţii
terminologice, vom folosi în continuare termenul general de convenţii internaţionale.5
Izvoare internaţionale conţinând norme conflictuale.6
a) Convenţiile internaţionale care cuprind exclusiv norme conflictuale sunt mai rare.
În această categorie intră, de exemplu, Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege în
materie de căsătorie şi Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege şi de jurisdicţie in
materie de despărţenie şi de separaţiune de corp, ratificate de România prin
b) Regula o formează convenţiile internaţionale care conţin norme conflictuale
izolate, principalul lor conţinut formându-l însă normele materiale, în domeniul respectiv de
reglementare.
Dintre convenţiile internaţionale multilaterale care conţin norme conflictuale izolate
menţionăm, ca exemplu, Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare
internaţională de mărfuri (Viena, 1980), la care România a aderat prin Legea nr. 24/1991
(M.O. nr. 54/1991) şi care conţine, în art. 42, o normă conflictuală privind dreptul şi pretenţia
unui terţ întemeiată pe proprietatea intelectuală.

4
Pentru detalii a se vedea Ion P.Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ediţie revăzută
şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.121-130
5
Sergiu Deleanu, Drept internaţional privat. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013 , p.34
6
Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Parte generală. Parte specială. Norme conflictuale în
diferite ramuri si instituții ale dreptului privat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p.67

3
 Cât priveşte izvoarele dreptului internaţional privat considerăm faptul ele că îşi au
scopul și importanța lor, facând totuși precizarea că, diversitatea şi complexitatea vieţii
materiale, privită în ansamblul său, inclusiv sub aspectul raporturilor internaţionale ce se pot
stabili între indivizi, constituie izvorul material al tuturor reglementărilor ce sunt izvoare
formale ale dreptului internaţional privat.7
Această ramură juridică, că de altfel şi ştiinţa dreptului internaţional privat pun în
lumină, mai mult parcă decât orice altă ramură a dreptului faptul ca regulă de conduită
stabilită de indivizi nu este o pură abstracţie, rezultatul voinţei unei elite politice şi economice
ce îşi asumă la un moment dat rolul de reprezentanţi ai poporului şi ca atare de forţă
legiuitoare în stat ci este expresia cea mai pură a nevoilor vieţii materiale şi spirituale ale
oamenilor, prefigurarea dezvoltărilor viitoare, inclusiv prin instrumentul dreptului.
Toate soluţiile conflictualiste decantate în istoria omenirii începând cu secolul al
XIII-lea, dar şi reglementările anterioare, contemporane cu primele forme de structurare a
colectivităţilor umane şi conturarea distincţiei dintre membru al comunităţii şi străin, au fost
întotdeauna expresia gradului de dezvoltare socială, economică şi politică, a posibilităţii de
prefigurare şi propulsare a intereselor în viitor, pe baze din ce în ce mai solide de obţinere a
unor mecanisme din ce în ce mai eficiente de control şi previziune a vieţii.
Toate soluţiile conflictualiste nu sunt altceva decât haina juridică cea mai fericită
găsită la un moment dat de către fiecare legiuitor statal pentru a-şi putea asigura realizarea
propriilor interese, pentru a permite dezvoltarea pe termen lung.
Chiar şi tendinţele actuale de reglementare într-o proporţie crescută a raporturilor
juridice cu element de extraneitate prin norme de aplicare imediată reprezintă tot o expresie a
capacităţii statului de a-şi exprima puterea şi interesele pe plan intern şi internaţional.
Am făcut aceasta precizare pentru a sublinia faptul că studiul izvoarelor dreptului
internaţional privat nu reprezintă doar cercetarea surselor formale de reglementare juridică, ci
înainte de toate presupune înţelegerea vieţii, cunoaşterea sensului dezvoltării acesteia şi
cerinţelor specifice fiecărei epoci.
Aceasta ne permite să înţelegem particularităţile soluţiilor conflictualiste pentru
fiecare epocă istorică, să analizăm de pe poziţii obiective particularităţile prezentului şi chiar
să putem face aprecieri asupra sensului evoluţiei reglementărilor în domeniu.

7
Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat – Tratat –, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.135

4
 Noţiunea de izvor de drept intern în dreptul internaţional privat trebuie înţeleasă în
sensul larg, adică pe lângă legea cuprinzând exclusiv reglementări în domeniul dreptului
internaţional privat şi actele subordonate legii, acte emise de organele competente ale statului,
cuprinzând reglementarea activităţii într-un domeniu, dar şi dispoziţii interesând dreptul
internaţional privat.8
Izvoarele interne ale dreptului internaţional privat al României sunt :
- Constituţia României - stabileşte principiile fundamentale ale politicii internaţionale
a statului român şi conţine norme care interesează dreptul internaţional privat;
- Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat;
- Corpul de procedura civilă, cap. X, privind arbitrajul internaţional şi cap. XI privind
recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, în redactarea Legii nr. 59/1993;
- Codul de procedura penală, art. 522 care se referă la executarea dispoziţiilor civile
din hotărârile judecătoreşti penale străine;
Izvoarele internaţionale conţin norme materiale (uniforme).
Includerea convenţiilor internaţionale care conţin norme materiale (uniforme) în
categoria izvoarelor dreptului internaţional privat este controversata în literatura de
specialitate.9
În ceea ce ne priveşte considerăm că normele juridice uniforme cuprinse în convenţii
internaţionale nu aparţin, în principiu, dreptului internaţional privat, ci ramurilor de drept sau
disciplinelor juridice de care sunt legate prin conţinutul blo (civil, familiei, muncii, proprietate
intelectuală etc., iar cele din materia dreptului comercial aparţin disciplinei dreptului
comerţului internaţional).
Prin excepţie, pot fi izvoare ale dreptului internaţional privat convenţiile
internaţionale (multi şi bilaterale) care reglementează instituţiile juridice care formează
domeniul specific al dreptului internaţional privat (mai ales, condiţia juridică a străinului şi
românului în dreptul internaţional privat, procesul civil internaţional etc.), sau care sunt strâns
legate de aspectele conflictuale.
În ceea ce priveşte convenţiile internaţionale bilaterale, sunt izvoare (şi) ale dreptului
internaţional privat acelea care sunt legate de domeniul acestei ramuri de drept şi care, tocmai
datorită obiectului lor propriu de reglementare, poartă denumiri specifice.

8
Ungureanu, Ovidiu - Manual de drept international privat - Editura All Beck, Bucuresti, 1999
9
Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Parte generală. Parte specială. Norme conflictuale în
diferite ramuri si instituții ale dreptului privat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p.113

5
 Intră in această categorie mai ales tratatele de asistenţă juridică - care conţin nu
numai norme conflictuale ci şi reglementări materiale dar şi convenţiile pentru evitarea dublei
impuneri, convenţiile privind vizele de călătorie, cele privind recunoaşterea şi executarea
hotărârilor judecătoreşti, convenţiile consulare etc.
România a acceptat Statutul Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat prin
Legea nr. 25/1991 (publicată în M.O. 54/199 1). Scopul Conferinţei este de a acţiona pentru
unificarea progresivă a dreptului internaţional privat (art. 1). În acest fel, România s-a aliniat
celorlalte state europene în efortul de armonizare a dreptului internaţional privat şi este de
aşteptat ca mai multe convenţii internaţionale elaborate sub egida acestei Conferinţe să fie
ratificate de România.
În caz de concurs în aplicare între izvoarele interne şi cele internaţionale ale dreptului
internaţional privat, prevalează izvoarele internaţionale. Această idee se desprinde cu claritate
din prevederile art. 10 din Legea nr. 105/1992, conform cărora dispoziţiile acestei legi sunt
aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc
o altă reglementare. Dispoziţia are caracter de principiu, fiind aplicabilă pentru raportul dintre
convenţiile internaţionale şi orice reglementări interne de drept internaţional privat, ea
regăsindu-se, de altfel, în numeroase alte acte normative interne, aşa cum vom vedea pe
parcursul expunerii.10

10
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Editura Universul juridic, București, 2018

6
 Concluzii
Denumirea de drept internaţional privat a fost folosită pentru prima dată în sec. XIX-
lea, în SUA, dar a fost adoptată şi folosită ulterior de autorii de specialitate.
Noţiunea de izvor de drept intern în dreptul internaţional privat trebuie înţeleasă în
sensul larg, adică pe lângă legea cuprinzând exclusiv reglementări în domeniul dreptului
internaţional privat şi actele subordonate legii, acte emise de organele competente ale statului,
cuprinzând reglementarea activităţii într-un domeniu, dar şi dispoziţii interesând dreptul
internațional.11
S-a obiectat împotriva termenului “internaţional” deoarece, din acest punct de vedere
se deosebeşte de dreptul internaţional public şi nici nu este o parte a dreptului internaţional, în
sens larg. Acest termen a rămas şi se foloseşte, deşi dreptul internaţional privat nu este
constituit dintr-un ansamblu de norme comune tuturor statelor. Fircare stat are propriul sistem
de drept internaţional privat. Termenul “internaţional” indica numai faptul că obiectul acestei
discipline îl formează raporturile juridice cu element de extraneitate – element internaţional.
Așadar, termenul “privat” indică faptul că este vorba de raporturile de drept privat,
raporturi de drept civil, în sensul larg.
În concluzie considerăm faptul că, , desi nu este izvor de drept, practica judiciară și
arbitrală are importanță și în această ramură de drept, prin contribuția la interpretarea și
adoptarea normelor juridice în funcție de specificul raporturilor juridice cu element de
extraneitate.

11
Ioan Macovei, Tratat de drept internaţional privat, Editura Universul Juridic, București, 2017

7
 Bibliografie

1. Ana-Luisa Chelaru, Repere în dreptul internațional privat. Persoanele. Succesiunile.

Familia, Editura Universul Juridic, București, 2018
2. Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Editura Universul
juridic, București, 2018
3. Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012
4. Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat – Tratat –, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
5. Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Parte generală. Parte specială.
Norme conflictuale în diferite ramuri si instituții ale dreptului privat, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2013
6. Ioan Macovei, Tratat de drept internaţional privat, Editura Universul Juridic,
București, 2017
7. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2008.
8. Pricopi, Adrian. - Drept international privat. Note de curs, Editura Actami, Bucuresti,
1999;
9. Sergiu Deleanu, Drept internaţional privat. Partea generală, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
10. Sergiu Popovici, Drept internațional privat, Editura CH Beck, București, 2019