PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ȘI DREPTUL DE AUTOR

În Dicționarul enciclopedic, termenul de proprietate este definit astfel:

”PROPRIETÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui drept
recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-
teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin
natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății
publice sunt bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele
cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte
bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în
administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate.
◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau
unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor
aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia,
folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege. P. privată este
conform Constituției garantată, iar în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în
circuitul civil. ◊ (EC.) P. imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și
construcțiile atașate terenului prin prin activitate umană. ◊ P. intelectuală = drepturile referitoare
la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor
executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității
umane, descoperiri științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de
serviciu, precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței
neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial, științific,
literar și artistic. 2. Obiect, bun aflat în proprietatea (1) cuiva. 3. Caracteristică, însușire,
trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi
propriu.”1
Deci proprietatea este calitatea cuiva, persoană fizică sau juridică, de a stăpâni ceva în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată se poate observa că semnificația termenului este dependent de extensia ce i se alătură.
În funcție de această extensie se poate face și o clasificare a tipurilor de proprietate: private,
publică, imobiliară, intelectuală etc.
Sintagma Proprietate intelectuală a apărut în Europa în secolul XIX în lucrarea lui A.
Nion Droits civils des auteurs, artistes et inventeurs (1846)2.

1
https://dexonline.ro/definitie/proprietate/701471
2
www.wikipedia.org.
 ”Wikipedia defineşte proprietatea intelectuală ca o formă de proprietate (titlu legal) care
permite proprietarului să controleze folosirea anumitor bunuri intangibile, cum sunt, de
exemplu, ideile sau expresiile.
Dintre formele comune de proprietate intelectuală se menţionează brevetul de invenţie,
dreptul de autor, marca înregistrată, desenul industrial, secretul industrial sau commercial,
importul paralel, dreptul moral etc.
Dreptul proprietăţii intelectuale a fost consacrat şi a fost recunoscut oficial cu prilejul
încheierii convenţiei prin care a fost înfiinţată Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (OMPI). Convenţia a fost semnată la 14 iulie 1967 la Stockholm şi a cuprins patru
mari domenii: dreptul de autor pentru operele literare şi artistice; drepturile conexe dreptului de
autor (interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi, înregistrările sonore sau
fonogramele producătorilor unor astfel de înregistrări sau fonograme, emisiunile organismelor
de radio şi televiziune); dreptul de proprietate industrială; alte drepturi de proprietate
intelectuală ce nu fac parte din primele categorii.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt acordate de stat în scopul încurajării creaţiei în
domeniul bunurilor intangibile.
În lucrările sale, Richard Stallman, creatorul softului liber (freeware) înlocuieşte, în
contexte diferite, termenul de proprietate intelectuală (intellectual property) cu unul din
termenii copyright, patent sau trademark .”3 1

DREPTUL DE AUTOR
Prin drept de autor se înţelege ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile
sociale care se nasc din crearea, publicarea şi valorificarea operelor literare, artistice sau
ştiinţifice.
Instituţia dreptului de autor este reglementată în sistemul dreptului românesc prin Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Subiectul dreptului de autor este persoana în favoarea căreia sunt recunoscute drepturile de
autor.
Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele
fizice care au creat opera, iar potrivit art. 4 alin. 1 din lege, se prezumă a fi autor, până la proba
contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa
publicului.
În sistemul românesc, în materia dreptului de autor există şi instituţia pluralităţii de autori
în situaţia în care operele sunt create de mai mulţi autori. Pluralitatea de autori este întâlnită în
cazul operelor comune şi a operelor colective. Opera comună este creată de mai mulţi coautori

3
Zenovic Gherasim, Etică și integritate academică, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2019, p. 54
în colaborare, iar dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care
unul poate fi autorul principal.

OPERA COLECTIVĂ

Este operă colectivă cea în care contribuţiile personale ale autorilor formează un tot fără a
fi posibil, datorită naturii operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori, iar în
lipsa unei convenţii contare, dreptul de autor aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa,
sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată. Ex: culegerile ştiinţifice, enciclopediile,
dicţionarele, ziarele, sistemele de operare. Ca o opera să fie inclusă în categoria celor colective
trebuie să îndeplinească sâteva condiții:
 Să fie creată din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unui întreprinzător;
 Să se realizeze o fuziune a contribuţiilor coautorilor, astfel încât să devină imposibilă
atribuirea de drepturi distincte asupra întregului.
Din perspectiva dreptului, subiectul unei opera colective poate fi reprezentat de:
succesorii în drepturi ai autorilor, cesionarii convenţionali, cesionarii legali (în cazul operelor de
serviciu), iar obiectul operei colective, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, poate fi alcătuit din
operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi
modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi
destinaţia lor.
Alte sintagme cu care se operează în cazul dreptului de autor sunt cea de opera originală
și cea de opera derivată. În categoria operelor originale sunt incluse, conform legii:
 scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile,
programele pentru calculator;
 comunicăriile, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi
documentaţiile ştiinţifice;
 compoziţiile muzicale;
 operele dramatice, operele coregrafice, pantomimele;
 operele cinematografice;
 operele fotografice;
 operele de artă grafică sau plastică;
 operele de arhitectură,
 hărţile şi desenele din domeniul ştiinţei, în general.
În categoria operelor derivate, cele care au fost create plecând de la una sau mai multe
opere preexistente, sunt incluse, conform legii:
 traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale;
 culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice.
 Trebuie subliniat faptul că NU CONSTITUIE OBIECT AL DREPTULUI DE AUTOR
următoarele:
 textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile
oficiale ale acestora;
 simbolurile oficiale ale statului şi ale organizaţiilor;
 ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, metodele sau conceptele matematice,
conţinute într-o operă;
 știrile şi informaţiile de presă.

CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR

Conţinutul dreptului de autor cuprinde drepturile şi obligaţiile de natură morală şi

patrimonială ale autorului unei opere.
Drepturile morale

Drepturile morale ale autorului operei sunt reglementate în art. 10 din Legea nr. 8/1996,
respectiv:
 dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică
( dreptul de divulgare a operei);
 dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei ( dreptul la paternitatea
operei);
 dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică ( dreptul la
nume);
 dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări,
precum şi orice atingere adusă operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa
( dreptul la respectul integrităţii operei sau la inviolabilitatea operei)
 dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare prejudiciaţi prin exercitarea retractării ( dreptul la retractare).
Legea a prevăzut că drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări,
iar după moartea autorului exerciţiul drepturilor se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei
civile, pe durată nelimitată.
Drepturile patrimoniale
 Drepturile patrimoniale de autor reprezintă acele drepturi subiective a căror naştere este
condiţionată de exercitarea de către autor a dreptului moral de a decide dacă, în ce mod şi când
va fi adusă opera la cunoştinţă publică. Caracteristicile acestor drepturi sunt:
 Drepturile patrimoniale de autor se transmit moştenitorilor pe o perioadă de 70 de ani,
oricare ar fi data la care au fost aduse în mod legal la cunoştinţa publică.
 Drepturile patrimoniale de autor pot fi cesionate. Cesiunea reprezintă convenţia prin care
autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite drepturile sau o parte a
drepturilor sale către o altă persoană, în schimbul unui preţ.
 Cedentul este partea contractului de cesiune, reprezentată de autorul operei sau titularul
dreptului de autor care transmite un drept sau drepturile patrimoniale de autor către o
terţă persoană.
 Persoana fizică sau juridică ce preia drepturile transmise de cedent se numeşte cesionar.
Principalele contracte având ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale de autor sunt:
contractul de editare; contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală; contractul de
locaţiune; contractul de comandă; contractul de adaptare audiovizuală; contractul de difuzare a
unei opere.
Modalitățile de valorificare a operei științifice poate avea mai multe forme:
 reproducerea – modalitatea de realizare integrală sau parţială a unei sau mai multor copii
ale unor opere, prin orice procedee de fixare materială;
 comunicarea publică (reprezentarea) – modalitatea de comunicare directă sau prin orice
mijloace tehnice a operei către public;
 distribuirea – vânzarea sau orice act de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a
originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora;
 importul – introducerea pe piaţa internă, în scopul comercializării, a originalului sau a
copiilor legal realizate;
 închirierea – punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru un
avantaj economic sau comercial a unei opere;
 împrumutul operei – punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi fără un
avantaj economic sau comercial a unei opere, prin intermediul unei instituţii care permite
accesul.
Încălcarea drepturilor recunoscute şi garantate prin Legea drepturilor de autor şi a drepturilor
conexe atrage angajarea răspunderii civile, contravenţionale sau penale, după caz, dispoziţiile
legii speciale completându-se cu cele de drept comun.
Apărarea drepturilor morale şi patrimoniale ale autorilor şi ale titularilor de drepturi de autor şi
drepturi conexe se realizează prin acţiuni civile, penale, sau contravenţionale. Astfel, se pot
formula acţiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiate pe dispoziţiile Codului civil şi acţiuni
în răspundere contractuală, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, care reglementează
cesionarea drepturilor de autor.