Tema 1 : Notiuni Generale a DPI

1. Geneza si evolutia istorica a dreptului de autor

Evolutia societatii in plan economic, social, cultural se intemeiaza pe activitatea spirituala, pe activitatea de creatie, relatia dintre
progres si creatie fiind o relatie directa. Cu toate acestea recunosterea si protectia reala a dreptului de autor asupra operelor lor, apare
foarte tarziu. Digestele par a contine referiri la toate reglementarile juridice existente in Roma. Unele analize au ajuns la conluzia ca in
continutul digestelor nu se fac referiri si la dreptul de autor. La o cercetare mai atenta s-a constatat ca cuprind mentiuni cu referire la
furtul de manuscrise, bunuri distinse intre cele ce faceau obiectul sustragerii.
Din aceasta imprejurarea s-a tras concluzia ca manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economica dar si legate de
persoana creatorului a carei opera era continuta de manuscris, deci erau legate de creatia spiritului.
In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere, dobandeste 2 categorii de drepturi subiective
civile :
a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului materiaal in care s-a concretizat creatia cum ar fi : manuscris,
pictura, sculptura ce-si gasesc protectia juridica in dreptul comun cum ar fi codul civil si alte izvoare de drept civil.
b)un drept de autor asupra creatiei propriu zise care se protejeaza prin norme juridice instituite de legea privind drepturile de autor
si drepturile conexe.
Intre a) si b) exista deosebiri de substranta sub aspectul lor juridic. Dreptul autorului se reducea in antichitate la dreptul asupra
manuscriselor, iar manuscrisele faceau obiectul comertului. E de observat ca dupa moartea lui Eschil, atenienii au permis altor poeti sa
reia tragediile acestuia sub aceeasi forma sau intr-o forma modificata. Chiar si fiul acestuia, Eufarion, prezinta tragedii ale tatalui sau
inclusiv cele care nu fusesera prezentate, dar el a actionat ca un succesor al lui Decuius in sensul ca a dobandit elementul activ
patrimonial de la autorul manuscrisului, dar nu ca un drept al autorilor al acestor tragedii.
Se cunoaste o singura protectie carcateristica dreptului de autor : sanctionarea prin blam public a plagiaturilor in Alexandria, ceea ce
inseamna ca intr-o anumita masura se recunoaste un drept moral asupra manuscrisului.
Conceptia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat in Evul Mediu, dar aceasta e perioada in care se dezvolta industria copistilor si
dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. Initial, dreptul de transcriere a fost monopolul calugarilor. Mai tarziu a devenit o
industrie in mana universitatilor si in acest domeniu s-a confirmat regula potrivit careia reglementarea legala este ulterioara aparitiei
realitatii sociale, pe care o urmeaza nu o precede. Nici in prezent problemele legate de izvoarele de drept civil nu se prezinta astfel.
Notiunea de izvor de drept civil are 2 sensuri :
*conditii materiale de existenta care au menirea de a determina elaborarea unor norme juridice care sa reglementeze situatiile
practice ivite intre timp si formele specifice de exprimare a normelor juridice de drept civil. Cu alte cuvinte, normele de drept civil sunt
nascute depasite intrucat legiuitorul niciodata nu poate sa prevada in ipotezele normelor juridice, toate aspectele si amanuntele pe care
le ridica viata de zi cu zi. Din aceste considerente se trage concluzia ca judecatorul in curs aplica izvoarele de drept civil, recurge la
interpretarea normelor juridice prin aplicarea acestora la situatia de fapt pe care el a stabilit-o cu ajutorul probelor administrative.
Judecatorul insa nu face legea ci numai o aplica. Astfel pentru reglementarile juridice a dreptului de autor a fost nevoie sa se recunoasca
mai multe conditii :
1)Existenta unor mijloace tehnice care sa serveasca la multiplicarea, comunicarea, difuzarea operelor asigurandu-le astfel o sursa
de venit pt cei implicati.
2)Progresul culturii sa faca posibila cererea relativ mare de opere multiplicate, sa determine cresterea numarului de opere scrise.
3)Gratie recunoasterii rolului permanent al spiritului in societate, autorii sa dobandeasca o pozitie suficient de puternica pentru a
obtine protectia intereselor legitime.
Mijloacele tehnice au constat in aparitia in Europa a tiparului cu litere mobile inventat de Guttenberg in 1445, iar celelalte conditii au
fost asigurate de Renastere. S-ar putea spune ca aparitia tiparului a fost o necesitate pentru recunoastere si totodata un produs al
Renasterii. Dupa aparitia tiparului munca autorilor si industria de librarie au devenit rentabile deoarece cartile noi apar intr-un ritm
crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se
controleze daca nu creatia insasi macar raspunderea ei. Astfel apar importante componente a ceea ce constituie dreptul de autor. Printre
mijloacele de control adoptate de conducatorii din acea vreme se afla si privilegiile acordate pentru tiparirea si difuzarea acelor lucrari.
Exemplu privilegiul acordat lui Herman in Republica Venetia.
Privilegiile au ca scop protejarea publicatiilor librariilor si tipografiilor dar si a librariilor si tipografiilor in parte. Indirect era asigurata
si protectia autorilor.
In Franta, sub Ludovic al XI-lea, tiparurile erau libere, iar mai tarziu sub Francisc I, a fost interzis librariilor si tipografiilor sa publice
sau sa vanda ceva, fara autorizarea prealabila a Universitatii si a Facultatii de Teologie. In Franta, protectia presupunea si autorizatia
care nu se dadea pentru o carte a altor persoane. Prin neutralizarea publicarii creatiei altor persoane se prevenea plagiatul.
Prin acordarea privilegiului de tiparire si difuzare tipograful si librarul care primeau privilegiul aveau exclusivitatea drepturilor asupra
operatiunilor respective si a veniturilor realizate, iar autorul aflat in viata nu le ceda manuscrisul decat in conditiile respectarii
principiului libertatii contractuale.
Daca un tert intra in posesia manuscrisului, nu putea trage nici un folos material pentru ca nu-l putea publica si nici nu obtinea un
alt privilegiu.
Breslele ca organizatii ale mestesugarilor, ale viitoarei burghezii erau si detinatoare ale unor secrete de fabricatie si in acelasi timp
si a unor privilegii. In acest context trebuie inteleasa si acordarea unor privilegii de tiparire si difuzare ca exclusivitati, fie ca ele decurg
din traditie sau din lege iar o asemenea exclusivitate oferea avantaje economice importante. Exclusivitatea decurge din retinerea unor
secrete de fabricatie a a carei idee se face simtita la sfarsitul secolului 17. Trecand prin momente precizate, raportul dintre
autor si ceilalti membri ai societatii in legatura cu opera lor conduc la cele dintai preocupari teoretice ale dreptului de autor propriu-zis
abia la inceputul secolului 18. In aceasta perioada apare conceptul moral de furt al unei opere, al carui continut consta in prezentarea ,
utilizarea unei opera straine fara acordul autorului sau, mai grav ca fiind a altui decat a autorului.
Dreptul autorului asupra operei sale este un drept de proprietate supus regimului juridic al proprietatii.
Drept urmare, operele achizitionate sunt proprietatile dobanditorului, iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau
exclusiv.operele achizitionate sunt proprietatea dobanditorului iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.
Librariile si imprimariile au facut obiectul unor regulamente edictate in Franta in 1777 , dar o adevarata reglementare a drepturilor
autorilor o contine Decretul 10/1793. Prin acest decret se instituie o folosinta viagera pentru autor si un uzufruct de 10 ani in favoarea
mostenitorilor dupa care opera I se atribuie domeniului public.
A trebuit sa se astepte revolutia franceza si mai ales sfarsitul secolului trecut pentru a fi recunoscute autorilor drepturile asupra
operelor lor.
In Anglia a fost adoptata ceea ce se poate considera prima lege a dreptului de autor in 1709. Prin aceasta lege se atribuie un drept de
reproducere a cartilor imprimate autorilor si mostenitoilor lor pe o perioada de 21 de ani.
Reglementari similare au fost adoptate in 1790 de Congresul SUA. Tarile Romane nu au cunoscut reglementari in materia dreptului
de autor decat prin legea presei in 1862, care a fost adoptata in timpul domniei lui Al.I.Cuza. Aceasta lege contine un capitol special
consacrat drepturilor autorilor de opere literare si artistice. Dreptul de autor era asimilat unui drept de proprietate. Tiparirea,
reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului era sanctionata prin confiscarea exemplarelor si plata unei amenzi
echivalente cu pretul a 1000 de exemplare din editia originala. Desi legiuitorul roman a avut in vedere preocuparile anterioare
mentionate, primul act normativ care a dorit sa reglementeze pe larg un domeniu de drept de proprietate intelectuala a fost legea 15/1879
privind marcile de fabrica si de comert 30 mai 1879 - Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comert.
Putem spune ca in Romania in 1879 existau reglementari legale in ambele ramuri ale proprietatii inteletuale : dreptul de autor,
dreptul proprietatii industriale.
Specificul dezvoltarii economiei societatii romane a determinat in 1967 sa existe o preocupare speciala pentru ocrotirea drepturilor
autorilor asupra operelor lor, astfel in 1923 a intrat in vigoare legea proprietatii intelectuale si artistice, una dintre cele mai complete si
moderne din epoca.
Legea contine sub aspect formal 2 idei esentiale : Protectia drepturilor autorilor era asigurata fara a fi necesara indeplinirea
prealabila a vreunei formalitati, deci, vocatia la protectie juridica a unei opere literare, artistice, stiintifice sau a unor alte asemenea
creatii se realiza si se realizeaza si in present fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii de fond privind obiectul sau subiectele
creatiei pe de o parte, sau de o forma pe de alta parte cum se intampla in ipotezele obiectelor protejate prin norme juridice care vizeaza
apararea proprietatii industriale. Beneficiul acestei protectii era recunoscut in mod egal si strainilor fara sa trebuiasca vreo conditie de
reciprocitate.
Sub aspectul drepturile subiective recunoscute si ocrotite, legea face distinctie intre drepturile patrimoniale si cele morale.
Autorilor de opere literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii, arhitectii in general, toti creatorii unei opere intelectuale beneficiau pe
tot timpul vietii lor de dreptul exclusiv de a publica opera, de a o exploata, de a o vinde, a o reprezenta, a o executa, de a o dona sau lasa
mostenire prin testament.
In caz de transmisiune a operei, autorul sau mostenitorii sai pastrau dreptul moral, inalienabil sau care nu puteau face obiectul unei
renuntari, de a impiedica orice denaturare a ei.
Legea din 1923 prevedea ca autorul care nu si-a publicat opera in timpul vietii avea dreptul sa interzica prin testament publicarea
lor, dar numai pentru o perioada de 30 ani socotita din momentul mortii sale.
In 1946 legea proprietatii literare si artistice a fost completata de legea privind contractul de editare si dreptul autorului asupra
operei literare.
Decretul 321/1956 privind drepturile de autor a constituit reglementarea principala in materie timp de 40 de ani pana la adoptarea
legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Aceasta lege a suportat modificari si completari in 2004.

Istoricul proteciei proprietii intelectuale.

Apare jn sec XVII-XVIII, odat cu dezvoltarea furtunoas a tiinei r tehnicii, a industriei de editare i difuzare a diverselor opere
literare, tiinifice i artistice, odat cu apariia diferitelor forme de schimb i cooperare internaional n domeniul creaiei intelectuale.
Primele patente au fost acordate n secolul 15 n Anglia i Veneia. Dreptul de autor nu a fost inventat pn la apariia tiparului i
rspndirea alfabetizrii. Regele Angliei era ngrijorat de posibilitatea multiplicrii crilor i a promulgat Legea Licenirii n 1662 care
a stabilit un registru al crilor liceniate. Statutele reginei Ana a fost prima lege care acorda drepturi autorilor pentru o perioad fix de
timp. Pe plan internaional, Convenia de la Berna stabilea, la sfritul secolului XIX, limitele proteciei dreptului de autor; aceast
convenie e nc n vigoare. Termenul Proprietate intelectual apare n Europa tot n secolul XIX; n 1846 e folosit de A. Nion n lucrarea
Droits civils des auteurs, artistes et inventeurs.

Sc ur t is to ric a l d rep t ul ui d e a uto r

Recunoa[terea [i protejarea dreptului de autor reprezint` o realizare ??? a dreptului. |n antichitate, dreptul de autor era ignorat de
legisla]ia timpului, interes manifest\ndu-se numai cu privire la drepturile privind manuscrisul operei. Aceast` situa]ie confuz` se men]ine
[i \n Evul Mediu, epoc` \n care c`r]ile erau deosebit de scumpe. |n aceast` perioad` \ncepe s` se pun` problema dreptului exclusiv de
transcriere a manuscriselor [i ia amploare activitatea copi[tilor. Un moment important \l constituie inventarea tiparului (1540), fapt ce a
permis multiplicarea facil` a operelor [i l`rgirea accesului la cerea]iile intelectuale. |n acest timp au ap`rut plagiatorii, care reu[esc s`
ob]in` venituri importante din contrafacerea operelor. |n sec. XVI \n Fran]a apar primele reglement`ri care limiteaz` drepturilor librarilor
[i tipografilor de a publica sau vinde opere f`r` autoriza]ie.
Primele preocup`ri privind protejarea propriet`]ii intelectuale apar \n sec. XVIII, c\nd este consacrat` ideea c` opera ca atare r`m\ne
un bun al autorului, chiar [i dup` v\nzarea unor exemplare. |n perioada ce a urmat, s-a cristalizat ideea perpetuit`]ii privilegiului ob]inut
de autor, care se poate transmite, \n anumite condi]ii, succesorilor.
Drept urmare, Decretul din 1793 a reprezentat prima reglementare a dreptului autorilor, reglementare aplicabil` tuturor categoriilor de
opere. Prin acest act normativ se recunoa[te dreptul viager al autorului [i dreptul de uzufruct pe timp de 70 de ani al mo[tenitorilor [i
cesionarilor.
Prima lege care a reglementat dreptul autorilor de opere literare [i artistice \n Romnia a fost Legea presei 13 aprilie 1862 \n timpul
domniei lui Cuza. Aceast` lege recunoa[te dreptul autorilor de a se bucura ca de o proprietate, pe tot timpul vie]ii, de operele pe care
le-au realizat. Acest drept este recunoscut [i cet`]enilor str`ini. Prin lege, era sanc]ionat` contrafacerea \n cazul operelor artistice.
La 28 iunie 1923 intr` \n vigoare o lege special` Legea propriet`]ii literare [i artistice. Pe l\ng` reglementarea-cadru, aceast` lege
cuprindea [i dispozi]ia potrivit c`reia autorul putea interzice prin testament publicarea postum` a operelor pe care nu le-a f`cut publice
\n timpul vie]ii. Aceast` lege a fost considerat` una din cele mai moderne [i complexe reglement`ri \n materie din acea vreme. Protec]ia
drepturilor de autor era prev`zut`, indiferent de respectarea anumitor formalit`]i, [i de aceast` dispozi]ie beneficiau [i cet`]enii str`ini.
Creatorii unei opere intelectuale, indiferent de forma de manifestare concret`, beneficiau \n tot timpul vie]ii de dreptul exclusiv de
publicare, reprezentare, autorizare de traducere [i adapt`ri. De asemenea, se recunoa[te dreptul moral al autorilor, care puteau s` intervin`
\mpotriva denatur`rii operei.
Un moment important l-a constituit Congresul de la Bucure[ti (1906), care a contribuit la cre[terea interesului pentru problemele
privind protec]ia crea]iei intelectuale, determin\nd evolu]ia doctrinei [i legisla]iei.
Expunerea prezentat` de Xenopol a constituit o valoroas` sintez` a problemelor fundamentale ale dreptului de autor. |n acest context a
fost preg`tit` aderarea ]`rii la Conven]ia de la Berna.

Evolutia societatii in plan economic, social, cultural se intemeiaza pe activitatea spirituala, pe activitatea de creatie, relatia dintre
progres si creatie fiind o relatie directa. Cu toate acestea recunosterea si protectia reala a dreptului de autor asupra operelor lor, apare
foarte tarziu. Digestele par a contine referiri la toate reglementarile juridice existente in Roma. Unele analize au ajuns la conluzia ca in
continutul digestelor nu se fac referiri si la dreptul de autor. La o cercetare mai atenta s-a constatat ca cuprind mentiuni cu referire la
furtul de manuscrise, bunuri distinse intre cele ce faceau obiectul sustragerii.
Din aceasta imprejurarea s-a tras concluzia ca manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economica dar si legate de
persoana creatorului a carei opera era continuta de manuscris, deci erau legate de creatia spiritului.
In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere, dobandeste 2 categorii de drepturi subiective
civile :
a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului materiaal in care s-a concretizat creatia cum ar fi: manuscris,
pictura, sculptura ce-si gasesc protectia juridica in dreptul comun cum ar fi codul civil si alte izvoare de drept civil.
b)un drept de autor asupra creatiei propriu zise care se protejeaza prin norme juridice instituite de legea privind drepturile de autor si
drepturile conexe.
Intre a) si b) exista deosebiri de substranta sub aspectul lor juridic. Dreptul autorului se reducea in antichitate la dreptul asupra
manuscriselor, iar manuscrisele faceau obiectul comertului. E de observat ca dupa moartea lui Eschil, atenienii au permis altor poeti sa
reia tragediile acestuia sub aceeasi forma sau intr-o forma modificata. Chiar si fiul acestuia, Eufarion, prezinta tragedii ale tatalui sau
inclusiv cele care nu fusesera prezentate, dar el a actionat ca un succesor al lui Decuius in sensul ca a dobandit elementul activ
patrimonial de la autorul manuscrisului, dar nu ca un drept al autorilor al acestor tragedii.
Se cunoaste o singura protectie carcateristica dreptului de autor : sanctionarea prin blam public a plagiaturilor in Alexandria, ceea ce
inseamna ca intr-o anumita masura se recunoaste un drept moral asupra manuscrisului.
Conceptia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat in Evul Mediu, dar aceasta e perioada in care se dezvolta industria copistilor si
dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. Initial, dreptul de transcriere a fost monopolul calugarilor. Mai tarziu a devenit o
industrie in mana universitatilor si in acest domeniu s-a confirmat regula potrivit careia reglementarea legala este ulterioara aparitiei
realitatii sociale, pe care o urmeaza nu o precede. Nici in prezent problemele legate de izvoarele de drept civil nu se prezinta astfel.
Notiunea de izvor de drept civil are 2 sensuri :
*conditii materiale de existenta care au menirea de a determina elaborarea unor norme juridice care sa reglementeze situatiile practice
ivite intre timp si formele specifice de exprimare a normelor juridice de drept civil. Cu alte cuvinte, normele de drept civil sunt nascute
depasite intrucat legiuitorul niciodata nu poate sa prevada in ipotezele normelor juridice, toate aspectele si amanuntele pe care le ridica
viata de zi cu zi. Din aceste considerente se trage concluzia ca judecatorul in curs aplica izvoarele de drept civil, recurge la interpretarea
normelor juridice prin aplicarea acestora la situatia de fapt pe care el a stabilit-o cu ajutorul probelor administrative. Judecatorul insa nu
face legea ci numai o aplica. Astfel pentru reglementarile juridice a dreptului de autor a fost nevoie sa se recunoasca mai multe conditii
:
1)Existenta unor mijloace tehnice care sa serveasca la multiplicarea, comunicarea, difuzarea operelor asigurandu-le astfel o sursa de
venit pt cei implicati.
2)Progresul culturii sa faca posibila cererea relativ mare de opere multiplicate, sa determine cresterea numarului de opere scrise.
 3)Gratie recunoasterii rolului permanent al spiritului in societate, autorii sa dobandeasca o pozitie suficient de puternica pentru a
obtine protectia intereselor legitime.
Mijloacele tehnice au constat in aparitia in Europa a tiparului cu litere mobile inventat de Guttenberg in 1445, iar celelalte conditii au
fost asigurate de Renastere. S-ar putea spune ca aparitia tiparului a fost o necesitate pentru recunoastere si totodata un produs al
Renasterii. Dupa aparitia tiparului munca autorilor si industria de librarie au devenit rentabile deoarece cartile noi apar intr-un ritm
crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se
controleze daca nu creatia insasi macar raspunderea ei. Astfel apar importante componente a ceea ce constituie dreptul de autor. Printre
mijloacele de control adoptate de conducatorii din acea vreme se afla si privilegiile acordate pentru tiparirea si difuzarea acelor lucrari.
Exemplu privilegiul acordat lui Herman in Republica Venetia.
Privilegiile au ca scop protejarea publicatiilor librariilor si tipografiilor dar si a librariilor si tipografiilor in parte. Indirect era asigurata
si protectia autorilor.
In Franta, sub Ludovic al XI-lea, tiparurile erau libere, iar mai tarziu sub Francisc I, a fost interzis librariilor si tipografiilor sa publice
sau sa vanda ceva, fara autorizarea prealabila a Universitatii si a Facultatii de Teologie. In Franta, protectia presupunea si autorizatia
care nu se dadea pentru o carte a altor persoane. Prin neutralizarea publicarii creatiei altor persoane se prevenea plagiatul.
Prin acordarea privilegiului de tiparire si difuzare tipograful si librarul care primeau privilegiul aveau exclusivitatea drepturilor asupra
operatiunilor respective si a veniturilor realizate, iar autorul aflat in viata nu le ceda manuscrisul decat in conditiile respectarii
principiului libertatii contractuale.
Daca un tert intra in posesia manuscrisului, nu putea trage nici un folos material pentru ca nu-l putea publica si nici nu obtinea un alt
privilegiu.
Breslele ca organizatii ale mestesugarilor, ale viitoarei burghezii erau si detinatoare ale unor secrete de fabricatie si in acelasi timp si
a unor privilegii. In acest context trebuie inteleasa si acordarea unor privilegii de tiparire si difuzare ca exclusivitati, fie ca ele decurg
din traditie sau din lege iar o asemenea exclusivitate oferea avantaje economice importante. Exclusivitatea decurge din retinerea unor
secrete de fabricatie a a carei idee se face simtita la sfarsitul secolului 17. Trecand prin momente precizate, raportul dintre
autor si ceilalti membri ai societatii in legatura cu opera lor conduc la cele dintai preocupari teoretice ale dreptului de autor propriu-zis
abia la inceputul secolului 18. In aceasta perioada apare conceptul moral de furt al unei opere, al carui continut consta in prezentarea ,
utilizarea unei opera straine fara acordul autorului sau, mai grav ca fiind a altui decat a autorului.
Dreptul autorului asupra operei sale este un drept de proprietate supus regimului juridic al proprietatii.
Drept urmare, operele achizitionate sunt proprietatile dobanditorului, iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau
exclusiv.operele achizitionate sunt proprietatea dobanditorului iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.
Librariile si imprimariile au facut obiectul unor regulamente edictate in Franta in 1777 , dar o adevarata reglementare a drepturilor
autorilor o contine Decretul 10/1793. Prin acest decret se instituie o folosinta viagera pentru autor si un uzufruct de 10 ani in favoarea
mostenitorilor dupa care opera I se atribuie domeniului public.
A trebuit sa se astepte revolutia franceza si mai ales sfarsitul secolului trecut pentru a fi recunoscute autorilor drepturile asupra operelor
lor.
In Anglia a fost adoptata ceea ce se poate considera prima lege a dreptului de autor in 1709. Prin aceasta lege se atribuie un drept de
reproducere a cartilor imprimate autorilor si mostenitoilor lor pe o perioada de 21 de ani.
Reglementari similare au fost adoptate in 1790 de Congresul SUA. Tarile Romane nu au cunoscut reglementari in materia dreptului de
autor decat prin legea presei in 1862, care a fost adoptata in timpul domniei lui Al.I.Cuza. Aceasta lege contine un capitol special
consacrat drepturilor autorilor de opere literare si artistice. Dreptul de autor era asimilat unui drept de proprietate. Tiparirea,
reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului era sanctionata prin confiscarea exemplarelor si plata unei amenzi
echivalente cu pretul a 1000 de exemplare din editia originala. Desi legiuitorul roman a avut in vedere preocuparile anterioare
mentionate, primul act normativ care a dorit sa reglementeze pe larg un domeniu de drept de proprietate intelectuala a fost legea 15/1879
privind marcile de fabrica si de comert 30 mai 1879 Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comert.
Putem spune ca in Romania in 1879 existau reglementari legale in ambele ramuri ale proprietatii inteletuale : dreptul de autor, dreptul
proprietatii industriale.
Specificul dezvoltarii economiei societatii romane a determinat in 1967 sa existe o preocupare speciala pentru ocrotirea drepturilor
autorilor asupra operelor lor, astfel in 1923 a intrat in vigoare legea proprietatii intelectuale si artistice, una dintre cele mai complete si
moderne din epoca.
Legea contine sub aspect formal 2 idei esentiale : Protectia drepturilor autorilor era asigurata fara a fi necesara indeplinirea prealabila
a vreunei formalitati, deci, vocatia la protectie juridica a unei opere literare, artistice, stiintifice sau a unor alte asemenea creatii se realiza
si se realizeaza si in present fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii de fond privind obiectul sau subiectele creatiei pe de o parte,
sau de o forma pe de alta parte cum se intampla in ipotezele obiectelor protejate prin norme juridice care vizeaza apararea proprietatii
industriale. Beneficiul acestei protectii era recunoscut in mod egal si strainilor fara sa trebuiasca vreo conditie de reciprocitate.
 Sub aspectul drepturile subiective recunoscute si ocrotite, legea face distinctie intre drepturile patrimoniale si cele morale. Autorilor
de opere literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii, arhitectii in general, toti creatorii unei opere intelectuale beneficiau pe tot timpul
vietii lor de dreptul exclusiv de a publica opera, de a o exploata, de a o vinde, a o reprezenta, a o executa, de a o dona sau lasa mostenire
prin testament.
In caz de transmisiune a operei, autorul sau mostenitorii sai pastrau dreptul moral, inalienabil sau care nu puteau face obiectul unei
renuntari, de a impiedica orice denaturare a ei.
Legea din 1923 prevedea ca autorul care nu si-a publicat opera in timpul vietii avea dreptul sa interzica prin testament publicarea lor,
dar numai pentru o perioada de 30 ani socotita din momentul mortii sale.
In 1946 legea proprietatii literare si artistice a fost completata de legea privind contractul de editare si dreptul autorului asupra operei
literare.
Decretul 321/1956 privind drepturile de autor a constituit reglementarea principala in materie timp de 40 de ani pana la adoptarea legii
8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Aceasta lege a suportat modificari si completari in 2004.
Dreptul de autor dreptul de proprietate intelectuala
Posibilitatile restranse de circulatie a informatiei in perioada anterioara aparitiei tiparului in Europa, sistemul de pregatire a
mestesugarilor, exploatarea cu mijloace rudimentare a pamantului au determinat ca in domeniul informatiei tehnologice sa se poata
pastra secretele fara interventia statului, iar in caz de divulgare a acestora, efectele pentru descoperitor sa fie minime.
Dezvoltarea economica in general, dorinta de putere a monarhiilor si dorinta de expansiune a proprietarilor de ateliere mestesugaresti
coroborata cu aceeasi dorinta de a nu divulga secretele de fabricatie au determinat aparitia primelor forme de protectie egala a
descoperirilor tehnice, a noilor procedee sau tehnologii, inclusiv agrare.
Astfel in secolul 15 monarhii acorda privilegii nu numai in ce priveste opera literara ci si in ce priveste descoperirile tehnice. Fie ca
descoperirile apartinand unui cetatean propriu, fie ca ea a fost doar introdusa in tara de acesta, monarhul ii acorda exclusivitatea
exploatarii pe o anumita perioada.
Practica transferarii de tehnologie si a infiintarii de noi ramuri industriale apare in Anglia. Aici protectia a luat forma acordarii celui
ce a introdus o noua tehnologie, a dreptului exclusiv de a o folosi pe o perioada suficient de lunga pentru a o face cunoscuta si accesibila,
pentru a o introduce pe o scara larga in economie.
Deci, dreptul exclusiv acordat celui care introducea descoperirea il proteja pe acesta aducandu-i avantaje materiale. La un moment dat
s-a abuzat de acordarea privilegiilor in scopul maririi veniturilor Coroanei Parlamentul englez a adoptat legea privind monopolurile
care prevedea ca toate monopolurile cu exceptia oricarei scrisori deschise si oricarei acordari de privilegii pe termen cel mult 14 ani
care urmau a se da primilor si realilor inventatori pentru unica folosire si producere in regat a produselor noi.
2. Notiunea, particularitatile si sistemul DPI
Proprietatea intelectuala este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale privind crearea si valorificarea
rezultatelor activitatii intelectuale a oamenilor.
Particularitatile: 1) are in calitate de obiecte bunuri incorporale, ele fiind rezultate ale activitatii intelectuale. 2) specifice sint si modul
de dobindire precum si faptele juridice ce stau la baza aparitiei dr subiective asupra obiectelor concreteale propr intelectuale. 3) dr de
propr intelecuala spre deosebire de cele din categoria dr de proprietate din dreptul comun, care n fond nu au limite n timp, sunt limitate
n timp, durata proteciei crora depinznd n fond de obiectul concret al acestora . 4) Drepturile subiective ce survin din dreptul
proprietii intelectuale sunt limitate nu numai n timp dar i n spaiu, acesta fiind teritoriul acelui stat care autorizeaz protecia.
Sistemul instituiilor juridice ale proprietii intelectuale.
Din cele expuse anterior nu e greu de a conchide, c elementele constitutive ale proprietii intelectuale sunt:
1. dreptul de autor i drepturile conexe,
2. dreptul proprietii industriale.
I.Dup cum am menionat, dreptul proprietii intelectuale nu este o ramur de drept i nici o subramur de drept, ci o instituie juridic
complex nu numai prin nglobarea n sine a celor dou instituii, precum sunt dreptul de autor i dreptul proprietii industriale, care,
la rndul lor, sunt i ele complexe.
II. joac un rol primordial n dezvoltarea tiinei i tehnicii, n dezvoltarea culturii generale a umanitii.
Ct privete sistema instituiilor juridice ale dreptului proprietii intelectuale, ea situeaz aceste instituii n mod succesiv, fapt care
asigur o cale mai raional de percepere a elementelor constitutive. Raionalismul const n aceea c dreptul de autor conine noiuni
mai generale, care se folosesc i n dreptul proprietii industriale, precum sunt dreptul subiectiv de autor", adic dreptul de a se numi
autor al unui rezultat al activitii intelectuale, dreptul la nume, drepturi subiective personale nepatrimoniale, drepturi subiective
patrimoniale, dreptul de a valorifica rezultatul activitii intelectuale i multe alte noiuni i termeni.
_______________________________________________________________________________________________
1.1. Obiectul dreptului de proprietate intelectual
Dreptul de proprietate intelectual este format din dreptul de proprietate industrial si dreptul de autor. Proprietatea industrial,
ca instituie juridic, reprezint totalitatea normelor juridice care reglementeaz raporturile referitoare la creaiile intelectuale
aplicabile n industrie si la semnele distinctive ale acestei activiti.
Dup o alt clasificare, obiectele proprietii intelectuale sunt ncadrate n trei grupe distincte. La cele dou categorii de obiecte
de proprietate industrial, creaiile noi si semnele distinctive, se adaug nc una, reprimarea concurenei neloiale.
Libertatea si moralitatea activitii economice se asigur printr-un ansamblu de dispoziii care protejeaz practicile cinstite n
materia industrial si comercial.
Dreptul de autor, ca instituie public, reprezint totalitatea normelor juridice care reglementeaz raporturile referitoare la
realizarea unei opere literare, artistice sau stiinifice. Pentru a fi protejat, opera trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:
s fie rezultatul unei activiti creatoare a autorului; s mbrace o form concret de exprimare, perceptibil simurilor; s fie
susceptibil de aducere la cunostina publicului. n cadrul dreptului de autor, elementul caracteristic al creaiei intelectuale
const n originalitatea operei.
1.2. Definirea dreptului de proprietate intelectual
Prin dreptul de proprietate intelectual se nelege ansamblul normelor juridice care reglementeaz raporturile privind protecia
creaiei intelectuale n domeniile industrial, stiinific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activitii de comer.
Aspectul pozitiv const n dreptul titularului de a fi singurul ndreptit s exploateze obiectul dreptului su de proprietate
intelectual. Prerogativa folosinei se exercit de titular n mod direct si nemijlocit.
Aspectul negativ const n dreptul titularului de a interzice altor personae orice folosin a bunului, fr ncuviinarea sa. Prin
opunerea de ctre titular a folosinei bunului, terii au obligaia de a nu face nimic de natur a aduce atingere exercitrii
dreptului de proprietate intelectual
1.3. Natura juridic a dreptului de proprietate intelectual
Natura juridic a dreptului de proprietate intelectual reprezint una din cele mai controversate probleme. n funcie de
clasificrile folosite, punctele de vedere susinute n literatura de specialitate pot fi grupate n dou mari teorii. Dreptul asupra
proprietii intelectuale este apreciat ca un drept de proprietate, sau ca un drept distinct ce formeaz o categorie special.
Dup o prim opinie, dreptul de creaie intelectual este caracterizat ca un drept de proprietate, conform dreptului natural. n
aceast concepie, creaia intelectual este considerat cea mai personal, cea mai legitim, cea mai sacr si cea mai inatacabil
dintre toate proprietile.
Teoria drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea clasic a drepturilor n personale,
obligaionale si reale, consacrat de dreptul roman, Edmond Picard a adugat nc o grupare a drepturilor intelectuale. Ideea
drepturilor intelectuale, ca o categorie special, s-a bucurat de un succes deosebit. Ea a fost preluat si susinut n diverse
variante.
Drepturile intelectuale au un caracter patrimonial, confer titularului un monopol de exploatare si sunt opozabile erga omnes.
Spre deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au ca obiect activitatea si gndirea omului.
Drepturile intelectuale au o valoare pecuniar, fr s aib ca obiect bunuri corporale si fr s constituie creane n raporturile
cu debitorii. Ele sunt formate din creaiile intelectuale, literare, artistice, inveniile, desenele si modelele, semnele de atragere
a clientelei, numele comercial, emblema, mrcile de fabric, apelaiunile de origin, drepturile asupra clientelei, ca cele
recunoscute reprezentailor, agenilor de asigurri, membrilor unor profesii liberale. Prin opozabilitatea erga omnes si caracterul
lor imediat, drepturile intelectuale se nrudesc cu drepturile reale.
Dup o teorie, dreptul asupra creaiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde n coninutul su atributele personale
nepatrimoniale si atribute patrimoniale. Aceste prerogative personale nepatrimoniale si patrimoniale sunt indisolubil legate ntre
ele, fr s existe un primat al unora asupra celorlalte. Dup o alt teorie, dreptul asupra creaiei intelectuale este un drept
personal nepatrimonial ce d nastere, pe cale de consecin, si la drepturi de ordin patrimonial. Drepturile de ordin patrimonial,
fiind mpletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial, formeaz un tot unitar.

1.1.2. Noiunea de proprietate intelectual i componentele sale

n sensul art.2 al Conveniei de la Stockholm din 1967 prin care s-a constituit Organizaia Mondial a Proprietii Intelectuale
(O.M.P.I.), organizaie cu caracter interguvernamental specializat n cooperarea internaional, prin proprietate intelectual se neleg
drepturile privind operele literare, artistice i tiinifice, interpretrile artitilor interprei i executani, fonogramele i emisiunile
radiofonice, inveniile din toate domeniile activitii umane, descoperirile tiinifice, desenele i modelele industriale, marca de fabric,
marca de comer, marca de serviciu, numele i denumirile comerciale, protecia mpotriva concurenei neloiale, precum i orice alte
drepturi privind activitatea intelectual n domeniul industrial, tiinific, literar i artistic.
ntr-o formulare concis proprietatea intelectual cuprinde deci ansamblul regulilor prin care se realizeaz protecia drepturilor
de proprietate industrial, a drepturilor de autor i a know-how-ului.
n legea nr.344 din 29 noiembrie 2005 privind unele msuri pentru asigurarea respectrii drepturilor de proprietate intelectual n
cadrul operaiunilor de vmuire, dreptul de proprietate intelectual este definit astfel : dreptul de autor, drepturi conexe, dreptul asupra
mrcilor de produs sau de serviciu protejate, dreptul asupra desenelor i modelelor industriale, dreptul asupra indicaiilor geografice,
dreptul asupra brevetelor de invenie, dreptul asupra certificatelor suplimentare de protecie, dreptul asupra soiurilor de plante (art.3
alin.1 pct.1).
Tehnica legislativ utilizat este aceea a enumerrii diferitelor categorii de drepturi subiective de proprietate intelectual,
enumerare enuniativ i nu limitativ ntruct una din transformrile semnificative ale dreptului de proprietate intelectual const n
extinderea proteciei la obiecte care rmneau nainte n afara dreptului i care, prin importana lor i revendic cu insisten vocaia la
protecie. De exemplu programele de calculator, noile soiuri de plante i rase de animale, topografii ale circuitelor integrate etc.
 n cadrul proprietii intelectuale ntre cele dou mari domenii ce o compun dreptul de autor i dreptul de proprietate industrial,
exist o serie de puncte de contact care justific, cu toate c sunt i unele deosebiri , reunirea lor n cadrul unei diviziuni unice a dreptului
civil, dreptul proprietii intelectuale i anume:
- fondul comun de principii fundamentale ;
- legtura indisolubil ntre autor i opera de creaie intelectual, autorului fiindu-i recunoscut un drept temporar
de monopol de exploatare care rspunde necesitii de recompensare a autorului care reuete s se impun prin idei noi n industrie sau
prin originalitate n literatur i art ;
- ambele tipuri de drepturi i au geneza n vechi privilegii regale.
Nu mai puin trebuie s constatm, s-a semnalat n doctrin, c aceast apropiere nu privete ansamblul drepturilor de proprietate
industrial. Evident c semnele distinctive cum ar fi mrcile, numele i denumirile comerciale, indicaiile geografice sunt mai legate de
activitatea comercial i rspund unei nevoi specifice acestei forme de activitate iar creaia inventiv se situeaz la confluena dintre
activitatea industrial n sens larg i activitatea intelectual.
ntre cele dou mari domenii ale proprietii intelectuale se constat de asemenea i o serie de deosebiri semnificative cum ar fi :
- n domeniul proprietii artistice i literare personalitatea autorului este mai viguros conturat. Astfel alturi de monopolul de
exploatare a operei au fost consacrate i alte numeroase prerogative reunite sub denumirea de drepturi morale (de exemplu : dreptul de
a decide sub ce nume va fi adus opera la cunotina public ; dreptul de a retracta opera; dreptul de a decide dac, n ce mod i cnd va
fi adus opera la cunotina public, etc);
- exigenele de ordin administrativ n domeniul proprietii industriale, prin care s se ateste naterea dreptului sunt mult mai mari
i se concretizeaz ntr-un titlu administrativ cum este de exemplu brevetul n cazul inveniilor sau certificatul de nregistrare n cazul
mrcilor sau n cazul desenelor sau modelelor industriale. Dimpotriv n cazul proprietii artistice i literare n sistemul continental
dreptul se nate independent de orice formalitate administrativ ;
- concurena n mediul industrial sau comercial este mult mai acerb dect n mediul artistic i literar ceea ce determin diferene pe
planul sanciunilor aplicabile n cazul atingerii aduse drepturilor de proprietate intelectual.

3.4.1 Noiunea de dreptul proprietii intelectuale

Dreptul proprietii intelectuale are ca obiect de studiu protecia autorilor de opere ale spiritului i rezultatul activitii creative a
acestora, respectiv creaiile de form (protejate prin drepturi de autor i drepturi conexe, iar mai nou i prin drepturi sui-generis) i
creaiile de fond (protejate prin drepturi de proprietate industrial), precum i protecia celor mai importante semne distinctive ale
activitii de comer.
Specialitii mai dezbat nc dac numele materiei este rezultatul unei traduceri greite din limba englez (Intellectual Property) n
limba francez (Propriet Intellectuelle) n condiiile n care nu exist echivalen de coninut juridic ntre termenii Property i
Propriet sau dac este o alturare contient a dreptului de proprietate intelectual dreptului de proprietate din dreptul civil.
Particularitatea acestei forme de proprietate ar rezida astfel, aa cum economitii ar spune, n faptul c proprietatea intelectual ine
de idei, informaie i cunoatere3, niciuna dintre care este apt s creeze acea stare de limitare a resurselor care justific proprietatea
asupra bunurilor corporale. n fapt aceste drepturi sunt considerate, de doctrina dreptului civil4, ca fcnd parte din bunurile incorporale,
alturi de drepturile reale altele dect dreptul de proprietate, titlurile de valoare i drepturile de crean.
Prin proprietate intelectual` se \n]elege totalitatea drepturilor referitoare la drepturile artistice, [tiin]ifice [i drepturile conexe,
drepturi privind inven]iile, m`rcile [i indica]iile geografice, dreptul privind desenele [i modelele industriale, drepturile privind
combaterea concuren]ei neloiale, precum [i orice alt drept referitor la crea]ii intelectuale.
3.4.2 Domeniul drepturilor de proprietate intelectual
Drepturile de proprietate intelectual reprezint o umbrel de drepturi diferite, fiecare dintre acestea protejnd un tip diferit de
proprietate intelectual:
- Drepturile de autor
o Drepturile de autor protejeaz creaiile estetice i artistice originale, fie c sunt creaii literare, muzicale, dramatice sau artistice,
inclusiv programele de calculator.
o Drepturile conexe drepturilor de autor protejeaz artitii interprei sau executani, pentru propriile interpretri sau execuii,
productorii de nregistrri sonore, pentru propriile nregistrri, productorii de nregistrri audiovizuale, pentru propriile nregistrri i
organismele de radiodifuziune i televiziune, pentru propriile emisiuni i servicii de programe.
o Dreptul sui-generis asupra bazelor de date poart asupra bazelor de date, de orice tip ar fi acestea.
- Drepturile asupra creaiilor noi
o Dreptul asupra brevetelor protejeaz soluiile tehnice la probleme tehnice, atta vreme ct sunt noi, inventive i aplicabile
industrial.
o Dreptul asupra modelelor de utilitate protejeaz inveniile tehnice noi, care depesc nivelul simplei ndemnri profesionale i
sunt susceptibile de aplicabilitate industrial.
o Dreptul asupra desenelor sau modelelor protejeaz aspectul exterior al unui produs sau al unei pri a acestuia, redat n dou sau
trei dimensiuni, rezultat din combinaia dintre principalele caracteristici, ndeosebi linii, contururi, culori, form, textur i/sau materiale
ale produsului n sine i/sau ornamentaia acestuia.
o Dreptul asupra varietilor de animale i a soiurilor de plante dei momentan exist numeroase dezbateri legate de protecia
varietilor de animale (care nu se bucur de o protecie direct), noile soiuri de plante sunt protejate i n Romnia prin Legea 255/1998.
o Dreptul asupra topografiilor de circuite integrate protejeaz o serie de imagini legate ntre ele, indiferent de modalitatea n care
acestea sunt fixate sau codate, reprezentnd configuraia tridimensional a straturilor care compun un produs semiconductor i n care
fiecare imagine reproduce desenul sau o parte din desenul unei suprafee a produsului semiconductor, n orice stadiu al fabricaiei sale.
 - Drepturile asupra semnelor distinctive din activitatea de comer
o Dreptul asupra mrcii protejeaz semnele distinctive care servesc la diferenierea de ctre public a produselor i serviciilor unui
comerciant de produsele i serviciile de acelai fel ori de produsele i serviciile similare ale altor comerciani.
o Dreptul asupra indicaiilor geografice protejeaz denumirile unui anumit teritoriu geografic utilizat pentru descrierea unui anumit
produs originar din respectivul teritoriu, produs, prelucrat sau preparat n respectivul teritoriu, produs care posed o calitate specific,
o reputaie sau alte caracteristici atribuibile respectivului teritoriu.
Dei,formal cel puin, nu se regsesc sub umbrela drepturilor de proprietate intelectual, normele privitoare la concurena neloial
i secretele de serviciu sunt i ele, de regul, analizate n strns legtur cu fie toate, fie doar unele din drepturile de proprietate
intelectual.
Un alt element definitoriu al drepturilor de proprietate intelectual este dat de caracterul global al reglementrii lor. Astfel, dei
majoritatea drepturilor de proprietate intelectual sunt produsul legislaiilor naionale i produc efecte doar n teritoriul de referin,
noile evoluii social-politice au impus crearea, n mai toate domeniile, a unor cadre extra-naionale de reglementare a acestor drepturi.
Prin tocmai obiectivul ei principal de creare a unei piee unice, Uniunea European a impus anumite reguli, obligatorii fie direct fie
indirect, pentru reglementarea drepturilor de proprietate intelectual n statele membre. Aceste reguli vizeaz fie uniformizarea
legislaiilor naionale, fie crearea unor sisteme paralele de protecie la nivelul ntregii comuniti, fie stabilirea legislativ sau
jurisprudenial a unor limite de manifestare a drepturilor de proprietate intelectual n piaa unic. Sursa acestor reguli o reprezint
fie Directivele sau Regulamentele comunitare, fie deciziile Curii de Justiie a Comunitilor Europene, fie tocmai Tratatul Comunitilor
Europene n dispoziiile care privesc libertile fundamentale i concurena n piaa unic.
Mai mult, sfera reglementrilor extranaionale n materie este consistent i la nivel extra-comunitar, o importan covritoare n
acest sens avnd Organizaia Mondial a Proprietii Intelectuale care administreaz importante tratate internaionale (fie iniiate de ea,
fie doar administrate de ea) precum Convenia de la Berna pentru protecia operelor literare i artistice, Convenia de la Paris pentru
protecia proprietii industriale, Convenia de la Roma pentru protecia interpreilor i artitilor executani, a productorilor de
fonograme i a organizaiilor de radiodifuziune, Aranjamentul de la Madrid pentru nregistrarea internaional a mrcilor i Protocolul
la acest Aranjament, Tratatul de Cooperare n materia Brevetelor de Invenie (PCT). Pe lng reglementrile administrate de OMPI
foarte importante la nivel internaional pentru protecia drepturilor de proprietate intelectual sunt i tratatele administrate de Organizaia
Mondial a Comerului precum GATT (Acordul General privind Tarifele i Comerul) i TRIPS (Acordul privind Drepturile de
Proprietate Intelectual n Comer). Mai putem meniona i reglementrile regionale extra-comunitare precum Convenia Brevetului
European, convenie care reunete mai multe state, unele ne-membre ale Comunitii Europene n vederea meninerii unui sistem
european de protecie unitar a brevetelor.

3. Principiile DPI

Principiile reglementrii juridice a relaiilor privind proprietatea intelectual.

1. Primul dintre principiile reglementrii relaiilor n cauz este principiul libertii activitii de creaie. Din acest principiu
constituional rezult c orice persoan poate aborda orice problem, orice tem pentru a-i aplica asupra acestora capacitile sale
creative i a-i exprima liber viziunea proprie n orice form posibil.
2.Al doilea principiu este principiul egalitii n drepturi al autorilor, operelor obinute, prin activitatea de creaie. Acest principiu
rezult din art. 16 (2) al Constituiei RM, care prevede: Toi cetenii RM. sunt egalj n faa legii i a autoritilor publice, fr deosebire
de ras, naionalitate, origine etnic, limb, religie, sex, opinie, apartenen politic, avere sau origine social".
3.Principiul echiti n reglementarea relaiilor de creare i valorificare a obiectelor proprietii intelectuale deriv de la principiul
egalitii.
4.Principiul mbinrii intereselor autorului cu cele ale societii rezult din articolele 32 (2) i 55 ale Constituiei RM. n art. 32 se
spune c libertatea exprimrii nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
5.Principiul realitii i garantrii drepturilor prevzute de legislaie vine tot din normele constituionale. De exemplu, al. 3 al art. 1
din Constituia RM prevede c RM este un stat ... democratic , n care demnitatea omului, drepturile i libertile lui, libera dezvoltare
a personalitii umane, dreptatea i pluralismul politic reprezint valori supreme i sunt garantate."

1.5. Principiile dreptului de proprietate intelectual

Principiile fundamentale ale dreptului proprietii intelectuale sunt tratamentului naional, dreptul de prioritate, independena
brevetelor si independena mrcilor.
1.5.1 Tratamentul naional
Prin tratamentul naional se nelege c resortisanii Uniunii de la Paris si ai Uniunii de la Berna beneficiaz, n celelalte ri
membre, de aceleasi drepturi ca si naionalii. Principiul tratamentului naional este consacrat de art. 2 din Convenia de la Paris.
Cetenii fiecrei ri a Uniunii, potrivit alin. 1 al art. 2, se vor bucura n toate celelalte ri ale Uniunii, n ceea ce priveste protecia
proprietii industriale, de avantajele pe care legile respective le acord n prezent sau le vor acorda n viitor
naionalilor, aceasta fr a se prejudicia drepturile prevzute n mod special de prezenta Convenie.
Asimilarea strinului cu naionalul constituie o dispoziie fundamental si a Conveniei de la Berna din 1886. Principiul este nscris
n art. 5 al Conveniei. n afar de tratamentul naional, Convenia de la Paris instituie si tratamentul unionist.
Prin tratament unionist se nelege c resortisanii Uniunii beneficiaz de totalitatea drepturilor acordate direct de Convenia de la
Paris. Tratamentul unionist asigur resortisanilor un minimum de avantaje, care constituie un drept intern al Uniunii internaionale.
1.5.2. Dreptul de prioritate
 Prin drept de prioritate se nelege situaia privilegiat a unei persoane, care a efectuat ntr-o ar a Uniunii un prim depozit
reglementar, de a depune cereri cu acelasi obiect pentru obinerea proteciei n celelalte ri membre.
Pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie s aib valoarea unui depozit naional reglementar, care ndeplineste
condiiile prevzute de legislaia naional fiecrei ri membre sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale ncheiate ntre rile
Uniunii (art. 4, lit. A, alin. 2). Prin depozit naional reglementar se nelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la
care a fost depus cererea n ara respectiv, oricare ar fi soarta ulterioar a cererii (art. 4, lit. A, alin. 3). Primul depozit se poate
constitui n ara de origine a resortisantului sau ntr-o alt ar a Uniunii. Cea de a doua cerere este necesar s aib acelasi obiect ca si
prima. n ambele cereri se vor formula aceleasi revendicri. Succesorii n drepturi ai primului depuntor pot invoca dreptul de prioritate.
Termenele de prioritate, conform lit. C, alin. 1 al art. 4, au fost stabilite la 12 luni pentru brevetele de invenie si modelele de utilitate
si la 6 luni pentru desenele sau modelele industriale si pentru mrcile de fabric sau comer. Termenele ncep s curg de la data
depozitului primei cereri, fr ca ziua depozitului s fie cuprins n calcul (art.4, lit.C, alin. 3). Cererile depuse de alte persoane pentru
acelasi obiect, n intervalul de prioritate, vor fi lovite de nulitate.
Prioritatea n cascad nseamn c persoana, care a depus o cerere ulterioar cu invocarea prioritii, va putea solicita un nou termen
de prioritate de la data depozitului posterior. ntruct dreptul de prioritate este configurat numai de primul depozit, nu se admite cascada
de prioriti succesive. Prioritile multiple nseamn c cererea ulterioar este cuprins n mai multe cereri anterioare. Potrivit lit. F
a art. 4, nici o ar a Uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul c depuntorul revendic prioriti
multiple, chiar dac ele provin din ri diferite, cu condiia s existe o unitate a inveniei n sensul legii rii respective. De obicei,
prioritile multiple se invoc cu ocazia inveniilor de perfecionare sau de completare succesive. Dreptul de prioritate poate fi
transmis unui cesionar, pentru o alt ar. Transmiterea este admisibil dac beneficiarul are calitatea de resortisant al Uniunii.
Convenia de la Paris consacr si o prioritate de expoziie. Prin dispoziiile art. 11, alin. 1 se prevede c rile Uniunii vor acorda,
n conformitate cu legislaia lor intern, protecia temporar inveniilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor
industriale, precum si mrcilor de fabric sau de comer, pentru produsele care vor figura la expoziiile internaionale oficiale sau
oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia din ele.
1.5.3. Independena brevetelor
Prin independena brevetelor se nelege c cererile de brevete pentru aceeasi invenie depuse n diferite ri ale Uniunii de la Paris
nu depind unele de altele. n conformitate cu dispoziiile alin.1-5 ale art. 4bis, brevetele cerute n diferitele ri ale Uniunii, de ceteni
ai Uniunii, vor fi independente de brevetele obinute pentru aceeasi invenie n celelalte ri, membre sau nu ale Uniunii. Aceast
dispoziie trebuie neleas n mod absolut, n sensul c brevetele acordate n cursul termenului de prioritate sunt independente, att
din punct de vedere al cauzelor de nulitate si decdere ct si din punct de vedere al duratei normale de protecie.
1.5.4. Independena mrcilor
Prin independena mrcilor se nelege c, dup nregistrarea ntr-o ar a Uniunii de la Paris, marca nu mai depinde de marca de
origine sau de mrcile nregistrate n celelalte ri ale Uniunii.

4. Izvoarele DPI

Izvoarele Dreptului proprietii intelectuale.

Izvoarele interne ale dreptului de autor
Att din punt de vedere doctrinar, ct i legal, pe primul loc n ierarhia actelor normative ca izvoare de drept stau legile.
a) Legea ce servete drept izvor al dreptului de autor la ora actual, este o Lege ordinar i n aceast calitate ea se numete: Legea
RM privind dreptul de autor i drepturile conexe.
b)Actele,.Ageniei. de Stat pentru drepturile de autor, n conformitate cu subpunctul k" al p. 9 al Regulamentului , cruia ea, Agenia,
asigur, n limitele competenei sale, domeniul proteciei dreptului de autor i drepturilor conexe, cu instruciuni i recomandri, n
conformitate cu legislaia n vigoare i conveniile internaionale la care RM este parte.
Izvoarele internaionale ale dreptului de autor
Din conveniile internaionale de o importan primordial este Convenia de Ia Berna cu privire la protecia operelor literare i
artistice" adoptat la 9 septembrie 1886. Conveniei se stabilete durata proteciei juridice a operelor, limitele creia se determin cu
durata vieii autorului i de 50 de ani dup moartea acestuia, termenul ncepnd s curg de la 1 ianuarie a anului n care a decedat
autorul.
O alt Convenie internaional ce prezint un punct de cotitur n dezvoltarea drepturilor de autor este Convenia Mondial
Universal cu privire Ia drepturile de autor, ncheiat la 6 septembrie 1952 la Geneva,
Convenia Internaional pentru protecia drepturilor interpreilor, ale productorilor de fonograme i ale organizaiilor de
difuziune , semnat la Roma la 26 octombrie 1961.
Convenia Mondial (Universal) pentru instituirea Organizaiei Mondiale a Proprietii Intelectuale (OMPI), care n egal
msur are nsemntate pentru ambele elemente constitutive ale dreptului proprietii intelectuale.
Din izvoarele internaionale regionale ale dreptului de autor putem meniona:
Convenia Cultural European ntocmit la Paris la 19 decembrie 1954. Ea prevede diverse forme de elaborare i cooperare a
rilor-membre ale Consiliului Europei n domeniul crerii, schimbului i proteciei valorilor culturale europene ca patrimoniu cultural
comun al rilor-membre.

I.1.1. I zvo a re in te r ne
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concuren]ei neloiale;
 Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inven]ie;
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor [i drepturile conexe;
Legea nr. 129/1992 privind protec]ia desenelor [i modelelor industriale;
Legea nr. 84/1998 privind m`rcile [i indica]iile geografice.
I.1.2. I zvo a re in te r na ] io na l e
Protec]ia crea]iei intelectuale este asigurat` \n form` unitar` pe plan interna]ional prin:
Conven]ia de la Paris asupra crea]iei industriale (1883)
A luat fiin]` prin acordul a 11 state fondatoare [i s-a constituit ca o conven]ie deplin`. Romnia a aderat la Conven]ie printr-un
Decretlege din 1920, ratificat \n 1924.
Este condus` de Adunarea general`, \n care fiecare ]ar` este reprezentat` de un delegat asistat de un consilier. Fiecare ]ar`
membr` este obligat` s` organizeze un serviciu special de proprietate industrial` [i s` editeze o publica]ie periodic` de specialitate.
Diferendele dintre ]`ri cu privire la problemele de proprietate intelectual` s\nt rezolvate de Curtea Interna]ional` de Justi]ie
numai \n m`sura \n care nu au putut fi solu]ionate pe calea negocierilor.
A suferit modific`ri succesive, fiecare stat put\nd adera la o anumit` form`.
Conven]ia de la Berna pentru prote]ia operelor literare [i artistice (1886)
A intrat \n vigoare \n 1887.
A fost \nfiin]at` de 9 state fondatoare [i a suferit mai multe revizuiri.
Romnia a aderat printr-o lege din 1926.

1.4.2. Izvoarele internaionale

ncepnd cu secolul al XIX-lea, vocaia internaional a drepturilor de creaie intelectual a determinat includere n conveniile
comerciale bilaterale a unor prevederi referitoare la proprietatea industrial.
1.4.2.1. Convenia de la Paris pentru protecia proprietii industrial Ideea unei reglementri si Uniuni internaionale n
domeniul creaiei industriale a fost discutat la Congresul de la Viena din 1873, Congresul de la Trocadro 1878 si Conferina
internaional de la Paris din 1880. Acest proiect s-a concretizat la cea de a doua Conferin internaional de la Paris, prin
ncheierea Conveniei pentru protecia proprietii industriale din 20 martie 1883. Prin aceeasi Convenie, a fost creat si
Uniunea internaional pentru protecia proprietii industriale, cu sediul iniial la Berna, iar din 1960 la Geneva.
Romnia a aderat la Convenia de la Paris, revizuit la Bruxelles si Washington, prin Decretul-Lege nr. 2641 din 17 iunie 1920,
ratificat prin Legea din 27 martie 1924. Fiecare dintre rile Uniunii trebuie s organizeze un serviciu special de proprietate
industrial, precum si un depozit central pentru publicitatea brevetelor de invenii, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor
industriale si a mrcilor de fabric sau de comer. Acest serviciu va edita o publicaie oficial.
1.4.2.2. Convenia de la Berna pentru protecia operelor literare si artistice Dup ndelungate discuii pregtitoare, care au
durat aproape 25 de ani, la 9 septembrie 1886 s-a ncheiat Convenia de la Berna pentru protecia operelor literare si artistice.
Convenia a intrat n vigoare la 5 decembrie 1887. Ulterior, Convenia a fost amendat si completat printr-un Act adiional si o
Declaraie interpretativ, semnate la Paris, la 4 mai 1896. Convenia de la Berna a fost adoptat de 9 state, n calitate de membre
fondatoare. Romnia a aderat la Convenia de la Berna n forma revizuit la Berlin, prin Legea nr. 152, promulgat prin Decretul
nr. 1312 din 24 martie 1926, cu efecte de la 1 ianuarie 1927. Ulterior, Romnia a ratificat si forma revizuit a conveniei de la
Roma, Stockholm si Paris. Statele participante la Convenia de la Berna au dreptul de a ncheia ntre ele convenii particulare prin
care s recunoasc autorilor drepturi mai ntinse dect cele acordate de Uniune (art. 7). Toate statele membre au dreptul de a autoriza,
de a supraveghea sau interzice, prin msuri de legislaie sau poliie intern, difuzarea pe teritoriul lor a oricrei opere de creaie
intelectual (art. 17).
1.4.2.3. Convenia pentru instituirea Organizaiei Mondiale a Proprietii Intelectuale La conferina diplomatic de la
Stockholm din 14 iulie 1967 s-a semnat Convenia pentru instituirea Organizaiei Mondiale a Proprietii Intelectuale (O.M.P.I.).
Convenia a intrat n vigoare la 26 aprilie 1970. Organizaia Mondial a Proprietii Intelectuale este o organizaie
interguvernamental, cu statut de instituie specializat. Organizaia succed Birourilor Internaionale Reunite pentru Protecia
Proprietii Intelectuale nfiinate n 1893, care au administrat Uniunea de la Paris si Uniunea de la Berna. Sediul Organizaiei
Mondiale a Proprietii Intelectuale este la Geneva.
1.4.2.4. Convenii ncheiate n cadrul Uniunii de la Paris n cadrul Uniunii de la Paris au fost ncheiate urmtoarele convenii
internaionale: Aranjamentul de la Madrid din 1891 privind nregistrarea internaional a mrcilor; Aranjamentul de la Madrid
din 1891 privind reprimarea indicaiilor de provenien false sau nseltoare; Aranjamentul de la Haga din 1925; Aranjamentul de
la Nisa din 1957; Aranjamentul de la Lisabona din 1958; Aranjamentul de la Locarno din 1968; Tratatul de la Washington din 1970;
Aranjamentul de la Strasbourg din 1971; Tratatul de la Viena din 1973; Aranjamentul de la Viena din 1973; Convenia de la
Mnchen din 1973; Tratatul de la Budapesta din 1977; Tratatul de la Geneva din 1994.
1.4.2.4. Convenii ncheiate n cadrul Uniunii de la Berna n cadrul Uniunii de la Berna au fost ncheiate urmtoarele convenii
internaionale: Convenia internaional de la Roma din 1961; Convenia de la Geneva din 1971; Convenia de la Bruxelles
din 1974; Tratatul de la Geneva din 1989; Convenia Universal de la Paris din 1971; s.a.m.d.