Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2023
DREPTUL PROPRIETĂȚII
INTELECTUALE
SUPORT DE CURS
ANUL III, SEMESTRUL 2
Titlul I Aspecte introductive privind dreptul proprietății intelectuale
In prima parte a cursului vom descrie, într-un prim timp, noțiunea de drept de
proprietate intelectuala cu elementele cele doua elemente ce îl compun, apoi vom prezenta
izvoarele dreptului de proprietate intelectuala, încheind cu arătarea principiilor generale ce
guvernează dreptul proprietății intelectuale.
2
indicațiile de proveniența sau denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei
neloiale.
a. Izvoarele interne
3
Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice;
Legea nr. 344/2005 privind unele masuri pentru asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală in cadrul operațiunilor de vămuire.
b. Izvoarele externe
In plan internațional, exista o serie de acte normative, la care Romania este parte ori a
aderat sau le-a ratificat, după cum urmează:
Convenția internaționala pentru protecția proprietății industriale de la Paris din 1883
si revizuita;
Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare si artistice de la 9 septembrie
1886;
Convenția universala privind dreptul de autor, adoptata la Geneva in 1952;
Convenția internaționala pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a
producătorilor de fonograme si a organismelor de radiodifuziune de la Roma din 26
octombrie 1961;
Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor de la Washington din 19 iunie 1970;
Tratatul privind dreptul mărcilor de la Geneva din 27 octombrie 1994.
1. Tratamentul național
Potrivit articolului 5 din Convenția de la Berna din 1886, operele resortisanților sunt
supuse in tarile Uniunii, altele decât tara de origine a operei, regimului stabilit pentru operele
naționale. In afara de prevederile Convenției, întinderea protecției, precum si mijloacele
4
procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale, se reglementează, in mod
exclusiv, conform legislației tarii in care se reclama protecția.
2. Dreptul de prioritate
Prin drept de prioritate se înțelege situația privilegiata a unei persoane, care a efectuat
intr-o tara a Uniunii un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu același obiect pentru
obținerea protecției in celelalte tari membre.
Pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie sa aibă valoarea unui
depozit național reglementar, care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația națională a
fiecărei tari membre sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate intre tarile Uniunii
(art. 4, alin. (3), lit. a C. de la Paris).
Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit care este suficient pentru a
stabili data la care a fost depusa cererea in tara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioara a
cererii (art. 4, alin. (3), lit. a, C. de la Paris).
Apoi, cea de a doua cerere este necesar sa aibă același obiect ca si prima cerere. In
ambele cereri se vor formula aceleași revendicări. Succesorii in drepturi ai primului depunător
pot invocat dreptul de prioritate.
5
ziua depozitului sa fie cuprinsa in calcul (art. 4, alin. (2) lit. c). Daca ultima zi este
nelucrătoare, termenul se va prelungi pana in prima zi lucrătoare care urmează (art. 4, alin.
(3), lit. c).
Cererile depuse de alte persoane pentru același obiect, in intervalul de prioritate, vor fi
lovite de nulitate. Tot in acest interval, resortisantului nu-i sunt opozabile drepturile secundare
ale terților.
In legislația noastră, dreptul de prioritate este recunoscut de art. 20 al Legii nr. 64/1991
si art. 9 al Legii nr. 84/1998.
3. Independenta brevetelor
Principiul independentei brevetelor este prevăzut de art. 4bis din Convenția de la Paris.
Astfel, brevetele cerute in diferite tari ale Uniunii de cetățeni ai Uniunii vor fi independente
de brevetele obținute pentru aceeași invenție in celelalte tari. Aceasta dispoziție trebuie
înțeleasa in mod absolut, in sensul ca brevetele acordate in cursul termenului de prioritate sunt
independente, atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate si decădere, cat si din punct de
vedere al duratei normale a protecției.
4. Independenta mărcilor
Prin independenta mărcilor se înțelege ca, după înregistrarea într-o tara a Uniunii de la
Paris, marca nu mai depinde de marca de origine sau de mărcile înregistrate in celelalte tari
ale Uniunii.
6
sau de comerț vor fi stabilite in fiecare tara a Uniunii de legislația națională. Totuși, o marca
depusa de un resortisant al unei tari a Uniunii nu va putea fi refuzata sau invalidata pentru
motivul ca nu ar fi fost depusa, înregistrata sau reînnoita in tara de origine. O marca
înregistrata reglementar intr-una din tarile Uniunii va fi considerata ca independenta de
mărcile înregistrate in celelalte tari ale Uniunii, inclusiv tara de origine.
Art. 6quinquies, lit. e din Convenție prevede ca reînnoirea înregistrării unei mărci, in tara
de origine, nu va atrage obligația de reînnoire a înregistrării in celelalte tari ale Uniunii in care
a fost înregistrată marca.
7
Titlul II Dreptul de autor si drepturile conexe
Înainte de a trece la analiza conținutului prezentului titlu, trebuie făcute unele aprecieri
in legătura cu sintagmele „creanței intelectuală”, „proprietate intelectuala” si „proprietate
industrială”, frecvente folosite in legislația romana din domeniul protecției juridice a creației
intelectuale.
Așadar, conform unei opinii doctrinare expresia dreptul creației intelectuale este mai
indicat pentru a fi folosita in textele legale care privesc ocrotirea juridica de ansamblu a
acestui produs al intelectului uman.
8
indicațiile geografice.
In temeiul art. 3, pct. 1 din Legea nr. 344/2005, sunt considerate drepturi de proprietate
intelectuală, corespunzătoare creațiilor evocate mai sus, următoarele categorii de drepturi:
dreptul de autor;
drepturile conexe dreptului de autor;
drepturile asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate;
drepturile asupra desenelor si modelelor industriale;
drepturile asupra indicațiilor geografice;
drepturile asupra brevetului de invenție;
drepturile asupra certificatului suplimentar de protecție;
drepturile asupra soiurilor de plante.
Legea nr. 344/2005, in art. 3, definește dreptul de autor si drepturile conexe, astfel:
dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei sau
persoanelor fizice care au creat o opera originala in domeniul literar, artistic sau
științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concreta de exprimare
si independent de valoarea si destinația lor, ori altor titulari legali, persoane fizice sau
juridice;
drepturile conexe sunt drepturi de proprietate intelectuala, altele decât drepturile
autorului unei opere, de care beneficiază artiștii interpreții sau executanții pentru
propriile interpretări sau execuții, producătorii de înregistrări sonore si producătorii de
înregistrai audiovizuale, pentru propriile înregistrări, si organismele de radiodifuziune
si televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe.
9
stat, in cazul in care o calitate, reputație sau alte caracteristici determinate pot fi, in
mod esențial, atribuite acestei origini geografice.
Art. 3, alin. (1) din L. nr. 8/1996 consacra principiul conform căruia este autor
persoana fizica (sau persoanele fizice) care a creat opera. Se poate deduce ca este exclus ca
aceasta calitatea sa fie atribuita unei persoane juridice.
Așadar, doar o persoana fizica poate participa la realizarea operei in calitatea de autori
unic sau de coautor.
De asemenea, coautorii unor opere comune pot fi (art. 5, alin. (2) din L. 8/1996):
principali, adică persoana fizica care a creat opera;
secundari, adică persoane fizica sau juridica căreia i se recunoaște anumite
prerogative ale dreptului de autor, fără ca acea persoana sa fie creatoarea operei. Se
pot distinge următoarele subiecte secundarea:
persoana fizica sau juridica care face publica opera, având consumantul
autorului, daca opera este anonima sau sub pseudonim;
moștenitorii legai sau testamentari ai autorului care dobândesc prerogative ale
dreptului de autor;
Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, in lipsa moștenitorilor legali sau
testamentari, dar numai pentru drepturile morale (prevăzute la art. 10, lit. b si d
din L. 8/1996);
organismul de gestiune colectiva mandatat in timpul vieții de către autor sau, in
lipsa unui mandat, organismul de gestiune colectiva cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creație, in ambele cazuri, însă, daca nu
exista moștenitori, iar drepturile transmise sunt patrimoniale (conf. art. 25, alin.
(1) din L. 8/1996);
cesionarul drepturilor patrimoniale de autor;
angajatorul.
10
Legea nr. 8/1996 consacra obiectul dreptului de autor in Capitolul III al legii.
Potrivit art. 7, obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de creație
intelectuala in domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație,
modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinației lor.
Din conținutul textului legal citat se pot deduce elementele definitorii ale obiectului
dreptului de autor, astfel:
obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opere de creație intelectuala. Fiind o
creație intelectuala, opera poate fi numai produsul activității individului uman;
operele trebuie sa fie originale, adică sa cuprindă suficiente elemente particulare care
sa le distingă net de alte creații intelectuale de același gen;
operele, pentru a fi obiecte al dreptului de autor, trebuie sa aparțină, după caz,
domeniului literar, artistic sau științific;
pentru a constitui obiect al dreptului de autor, nu are relevanta modalitatea de creație,
modul sau forma concreta de exprimare si nici valoarea sau destinația lor;
pentru a fi protejat juridic, creația intelectuala trebuie sa fie conforma cu legea care
interesează ordinea publica si bunele moravuri.
In lipsa unor definiției legale, definim opera ca fiind produsul original al activității
intelectuale a individului uman in domeniul literar, artistic sau științific, protejat juridic
indiferent de modalitatea de creație, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea sau
destinația lui, cu condiția sa fie conform cu legea care interesează ordinea publica si bunele
moravuri.
Așadar, potrivit art. 7, fac obiectul dreptului de autor următoarele categorii de creații
intelectuale:
scrierile literare si publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice
alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator (lit. a);
operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele si documentațiile științifice (lit. b);
compozițiile muzicale cu sau fără text (lit. c);
operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele (lit. d);
operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale (lit. e);
operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei (lit. f);
operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura,
litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a
metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicată produselor destinate
unei utilizări practice (lit. g);
operele de arhitectura, inclusiv planșele, machetele si lucrările grafice ce formează
proiecte de arhitectura (lit. h);
lucrările plastice, hărți si desene din domeniul fotografiei, geografiei si științei in
general (lit. i).
11
Totodată articolul 8 din prezenta lege afirma expres ca mai sunt obiecte ale dreptului
de autor operele derivate ce au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente,
şi anume:
traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi
orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o
muncă intelectuală de creație;
culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile şi
antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv
bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii
intelectuale.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996, nu beneficiază de protecția legala a dreptului de
autor următoarele categorii de creații intelectuale:
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de
funcționare sau conceptele matematice ca atare si invențiile conținute intr-o opera,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare (lit. a);
textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile
oficiale ale acestora (lit. b);
simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice si ale organizațiilor, cum ar
fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia (lit. c);
mijloacele de plata (lit. d) care, de asemenea, au un regim juridic special de protecție,
reglementat de legislația civila si financiara;
știrile si informațiile de presa (lit. e);
simple fapte si date (lit. f).
Originalitatea este una dintre condițiile esențiale pentru existenta si protecția juridica a
operei.
Aceasta cerință rezulta explicit din conținutul art. 7 din L. nr. 8/1996, si anume
„constituie obiectul dreptul de autor numai operele originale de creație intelectuala in
domeniul literar, artistic sau științific”.
12
Originalitatea poate fi sub doua forme:
absoluta, caracterul absolut derivând din inexistenta anterioara momentului realizării
operei a unei creații intelectuale identice ori asemănătoare; sau
relativă, ceea ce este original deriva din transformarea creativa a unei opere
preexistente sau din modul de alegere ori dispunere a materialului dintr-o opera
preexistenta.
Totodată, așa cum am menționat mai sus, art. 8 din L. nr. 8/1996 enumera doua
categorii de opere derivate, si anume:
traducerile, adaptările, adnotările lucrările documentare, aranjamentele muzicale si
orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o
munca intelectual de creație (lit. a);
culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile si
antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv
bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații
intelectuale (lit. b).
c. Categorii de opera
i. Opera postum
Din prevederile art. 10, lit. a din L. nr. 8/1996 se deduce ca autorul unei opere are
dreptul moral „de a decide daca, in ce mod si când va fi adusa opera la cunoștința
publicului”.
Divulgarea operei după decesul autorului, la rândul ei, se poate datora uneia dintre
următoarele doua împrejurări:
autorul a decis ca opera sa fie divulgata începând cu o anumita data si, intre timp,
acesta a decedat;
autorul a decis ca opera sa fie divulgata chiar după decesul sau.
Opera poate deveni postuma numai in una dintre cele doua situații expuse mai sus. Cu
toate acestea, in doctrina s-a exprimat opinia potrivit căreia, operele pentru care autorii si-au
13
manifestat expres decizia de a nu fi divulgate vor putea fi aduse la cunoștința publicului după
expirarea termenelor de protecție prevăzute de L. nr. 8/1996.
In orice situație, art. 11, alin. (2) si art. 12 din L. nr. 8/1996 limitează posibilitatea
transmiterii doar la exercițiului acestui drept si, nicidecum, a dreptului ca atare. Altfel spus,
după moartea autorului, moștenitorul legal sau testamentar va avea exercițiul acestui drept
numai in ipoteza in care de cujus, in timpul vieții lui, nu a decis in mod explicit ca opera sa nu
fie divulgata.
Noțiuni generale. Opera comuna este opera realizata de mai multe persoane fizice in
calitate de coautori, a căror contribuții pot fi sau nu distincte, iar drepturile izvorâte din
realizarea ei aparțin coautorilor, dintre care unul poate fi principal.
Opera colectiva este opera realizata de mai multe persoane fizice in calitate de
coautori, a căror contribuție formează un tot, iar drepturile ce decurg din crearea ei aparțin, de
regula, persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia
acesta a fost creata.
De asemenea, legea oferă posibilitatea legală ca unul dintre coautori sa fie desemnat
autorul principal. In lipsa unor reguli legale speciale, desemnarea autorului principal va fi
făcută potrivit învoielii coautorilor si, in caz de dezacord, in raport cu contribuția fiecăruia
dintre ei la realizarea operei.
14
Modul de repartizarea intre coautori a remunerației obținute din utilizarea operei este,
in lipsa unei convenții, proporțional cu contribuția fiecăruia la realizarea operei (art. 5, alin.
(5) din L. nr. 8/1996).
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, in Capitolul IV din
Partea I a Titlului I, sub denumirea „Conținutul dreptului de autor” (art. 10-26),
reglementează doua categorii de drepturi ce se nasc din realizarea unei opere, si anume:
drepturile morale, care sunt absolute si opozabile astfel erga omnes (art. 10-11);
drepturile patrimoniale, care decurg din realizarea operei si durează tot timpul vieții
autorului si, după moartea acestuia, se transmit prin moștenire legala sau testamentara
pe o perioada determinata de timp (art. 12-16, 21-26).
De reținut ca, întocmai ca oricare alte drepturi civile, drepturile rezultate din creația
intelectuală prezinte următoarele trăsături:
se prezinta sub forma unor posibilități recunoscute, garantate si protejate juridic,
aparținând autorului unei opere ori succesorilor acestuia sau altor persoane expres
prevăzute de lege;
reprezintă latitudinea autorului de a avea o anumita conduita, atât fata de opera, cat si
fata de terți, in legătura cu opera pe care a realizat-o;
conferă autorului posibilitatea de a apela la forța de constrângere a statului pentru a i
se asigura exercițiul nestingherit a acestor prerogative.
1. Drepturile morale
Legea nr. 8/1996, in art. 10, reglementează cinci drepturi morale, si anume:
dreptul de a decide daca, in ce mod si când v-a fi adusa opera la cunoștința publică sau
dreptul de a divulga opera (lit. a);
dreptul dea pretinde recunoașterea calității de autor al operei sau dreptul de
paternitatea asupra operei (lit. b);
15
dreptul de a decide sub ce nume v-a fi adusa opera la cunoștința publicului (lit. c);
dreptul de a pretinde respectarea integrității operei si dreptul de a se opune oricărei
modificări, precum si oricărei atingeri aduse operei, daca prejudiciază onoarea sau
reputația sa (lit. d);
dreptul de a retracta opera, despăgubind, daca este cazul, pe titularul dreptului de
utilizare prejudiciați prin exercitarea retractării (lit. e).
In temeiul art. 11, alin. (1), drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau
înstrăinări. Așadar, drepturile morale sunt inalienabile si insesizabile.
Dreptul la divulgarea operei, prevăzut de art. 10, lit. a, creează, pentru autorul operei,
următoarele prerogative:
dreptul de a decide sa aducă sau nu opera la cunoștința publica;
dreptul de a decide când va aduce opera la cunoștința publica;
dreptul de a decide in ce mod va aduce opera la cunoștința publica;
dreptul de a apela, la nevoie, la forța coercitivă a statului pentru ocrotirea exercițiului
acestui drept.
Totodată, potrivit art. 10, lit. a coroborate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 8/1996,
sunt considerata comunicări publice orice comunicare a unei opere, realizate direct sau prin
mijloace tehnice, făcute intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un
număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii si al cunoștințelor
acesteia.
16
expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de
arhitectura;
proiecția publica a operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a
operelor de arta digitala;
prezentarea intr-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale,
precum si prezentarea intr-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei
pere radiodifuzate;
orice comunicarea a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizata prin punerea
la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel
încât oricare dintre membrii publicului sa poată avea acces la aceasta din orice loc sau
in orice moment ales in mod individual.
Cum s-a menționat, prin derogare de la prevederile art. 11 din Legea nr. 8/1996,
exercițiul dreptului la paternitate asupra operei se poate transmite prin moștenire, potrivit
legislației civile, pe timp nelimitat.
Acest drept consta in posibilitatea juridica conferita autorului de a stabili cuvântul sau
grupul de cuvinte, atașate denumiri operei, care au rolul de a indica persoana autorului creației
intelectuale respective.
17
De reținut ca numele sub care opera este adusa la cunoștința publica nu poate fi
cufundat cu denumirea acesteia. Denumirea este alcătuita dintr-un grup de cuvinte care au
rolul de a identifica opera, ca atare, in raport cu alte opere de același gen.
In situația in care opera a fost adusa la cunoștința publicului sub forma anonima sau
sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, in temeiul art. 4, alin. (2), dreptul
de autor se exercita de către persoana fizica sau juridica care o face publica, cu
consimțământul autorului, atât timp cat acesta nu își dezvăluie indemnitatea.
In cazul in care opera este colectiva sau comuna, coautorii vor decide numele si
denumirea sub care opera va fi făcută public.
Acest drept moral este înscris in art. 10, lit. d din Legea nr. 8/1996 si conferă autorului
sau titularului următoarele drepturi:
dreptul de a se opune oricărei modificări sau transformări si, in general, oricărei
atingeri aduse operei de către terțe persoane;
dreptul de a apela la forța coercitiva a statului pentru prevenirea, constatarea sau
încetarea încălcării ori pentru stabilirea si acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a
nesocotirii integrității operei;
Pentru ca aceste drepturi sa producă efecte juridice, potrivit art. 10, lit. d, este necesar
ca actele prin care se aduce atingere integrității operei sa prejudicieze, după caz, onoarea sau
reputația autorului.
Astfel, in temeiul normei de principiu, prevăzută de art. 188 din Legea nr. 8/1996, in
caz de nesocotire a acestui drept, titularul dreptului de autor poate cere instanței de judecata
sau altor organisme competente sa dispună următoarele:
recunoașterea drepturilor si constatarea încălcării integrității operei;
repararea prejudiciului astfel produs, calculat potrivit normelor legale;
luarea unor masuri pentru prevenire producerii unor pagube iminente sau pentru
asigurarea reparării acestora, după caz;
ordonarea unor masuri de asigurare a dovezilor sau de constatare a unor stări de fapt;
remiterea încasărilor si a bunurilor rezultate din fapta ilicita;
scoaterea din circuitul comercial, prin confiscarea si distrugerea copiilor efectuate
ilegal;
publicarea in mijloacele de comunicare in masa a hotărârii judecătorești, pe cheltuiala
celui care a săvârșit fapta ilicita.
18
Prin derogare de la regula generala, exercițiul acestui drept poate fi transmis prin
moștenire succesorilor pe durata nelimitata si, in lipsa acestora, organismului de gestiune
colectiva care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare
număr de membri, din domeniul respectiv de creație.
Pentru ca exercițiul acestui drept sa fie posibil, este absolut necesar ca, in prealabil,
opera sa fi fost adusa la cunoștința publica. In caz contrar, practic, ar lipsi obiectul retractării.
De menționata ca, in cazul in care intre autorul operei si titularul dreptului de utilizare
exista încheiat un contract exercitarea dreptului de retractare constituie o excepție de la
principiul forței obligatorii a contractului (art. 969, alin. (2) C.civ.).
De asemenea, acest drept nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări si nici
nu poate fi transmis prin moștenire. Pe cale de consecința, dreptul de retractare, daca nu a fost
exercitat de autor in timpul vieții sale se stinge odată cu decesul acestuia, neputând fi exercitat
ulterior de către succesorii lui.
2. Drepturile patrimoniale
Drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau științifice
sunt drepturi civile cu conținut economic, adică evaluabile in bani. Pe cale de consecință,
aceste drepturi vor împrumuta toate caracteristicile generale ale oricărui drept civil
patrimonial.
Totuși, având-si izvorul in crearea unei opere, aceste drepturi vor prezenta, conform
Legii nr. 8/1996, si unele trăsături specifice dreptului de proprietate intelectuală, după
cum urmează:
sunt strâns legate de persoana autorului, adică sunt in principiu intuitu personae (art.1,
alin. (1) din L. nr. 8/1996);
sunt, in principiu, exclusive, adică absolute sau opozabile erga omnes (art. 12 din L.
nr. 8/1996);
sunt, in principiu, alienabile, deoarece pot face obiectul înstrăinării sau al cesiunii
exclusive sau neexclusive (art. 39 si urm. din L. nr. 8/1996). Prin derogare de la
dreptul comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise prin moștenire.
19
Cronologic, Legea nr. 8/1996 reglementează doua drepturi patrimoniale, si anume:
(i) dreptul de a decide utilizarea operei (art. 12-16 din L. nr. 8/1996);
(ii) dreptul de suită (art. 24 din L. 8/1996).
Potrivit art. 12, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in
ce mod si când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimții la utilizarea operei de către alții.
Este de constata ca acest drept, deși este patrimonial, este un drept exclusiv, adică
absolut si, pe care de consecință, opozabil erga omnes.
In concret, din conținutul art. 13 din Legea nr. 8/1996 rezulta ca autorul operei are
dreptul de a autoriza sau de a interzice următoarele operațiuni:
reducere operei (lit. a);
distribuirea operei (lit. b);
importul in vederea comercializării pe piața interna a copiilor după opera, realizate
cu consimțământul autorului (lit. c);
închirierea operei (lit. d);
împrumutul operei (lit. e);
comunicarea publica, direct sau indirect a operei (lit. f);
radiodifuziunea prin cablu a operei (lit. g);
transmiterea prin cablu a operei (lit. h);
realizarea de opere derivate (lit. i).
b. Dreptul de suită
Art. 24 din Legea nr. 8/1996 reglementează aspectele referitoare la dreptul de suită.
De asemenea, in doctrina dreptul de suita a fost definit ca fiind acel drept patrimonial
de autor care, in limitele ordinii publice si a bunelor moravuri si sub sancțiunea forței
coercitive a statului, conferă titularului posibilitatea de a pretinde si de a primi de la
persoanele desemnate de lege o suma de bani reprezentând o anumita cota procentuala din
prețul obținut la orice vânzare a operei sale originale de arta grafica sau plastica ori a
operei fotografice, ulterioara primei înstrăinări a acesteia de către el, si de a fi informat cu
privire la locul unde se afla opera sa.
Pot deveni titulari ai dreptului de suita, potrivit Legii nr. 8/1996, următoarele
persoane:
persoana fizica sau juridica din inițiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia a
fost creata opera colectiva (art. 6, alin. (2) din L. 8/1996);
persoanele care, după moartea autorului, in calitate de succesori legali sau
testamentari, dobândesc drepturile patrimoniale, respectiv prerogativele ce revin
20
autorului din dreptul de exploatare (art. 12 din L. 8/1996) si dreptul de suita (art. 25
din L. 8/1996);
statul roman, daca nu exista moștenitori, exercițiul acestor drepturi revenind
organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vieții de către autor sau, in
lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creație;
persoana care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința
publica, in mod legal, pentru prima oara, o opera nepublica înainte (art. 25, alin. (2)
din L. 8/1996).
In lumina art. 24, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, sunt purtătoare ale dreptului de suita
operele originale:
de arta grafica sau plastice, mai cu seama: operele de sculptura, gravura, litografie,
arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului
desene, design si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizări
practice;
operele fotografice.
Potrivit art. 24, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, dreptul de suita se aplica tuturor actelor
de revânzare care implica, in calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari: saloane,
galerii de arta, precum si orice comerciant de arta.
21
De reținut ca, in dreptul roman, bunurile dobândite in timpul căsătorie, de oricare
dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune. Printre categoriile de bunuri proprii
regăsim si manuscrisele științifice sau literare, schițele si proiectele artistice, proiectele de
invenții si inovații, precum si alte asemenea bunuri. Aceste bunuri incorporează creații
intelectuale.
Asupra acestor bunuri soții vor exercita un drept de proprietate comuna pe cote părți.
Chiar daca bunul nu este divizat in materialitatea lui, fiecare soț va exercita un drept de
proprietate exclusiva asuprea cotei părți ce i se cuvine din bun, in raport cu contribuția lui
efectiva la realizarea acestuia.
Legea nr. 8/1996, in art. 35-39, sub denumirea marginala „Limitele exercitării
dreptului de autor”, reglementează situațiile si condițiile in care diverse persoane, fără
consimțământul autorului sau titularului drepturilor de autor si fără plata unei remunerații, pot
utiliza sau transforma o opera.
Art. 35, alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede ca sunt permise, fără consimțământul
autorului si fără plata vreunei remunerații, diverse utilizări ale unei opere aduse anterior la
cunoștința publica, cu condiția ca acestea sa fie conforme cu bunele uzanțe, sa nu contravină
exploatării normale a operei si sa nu îl prejudiciez pe autor sau pe titularii drepturilor de
utilizare.
Așadar, de principiu, drepturile de autor sunt protejate chiar din momentul realizării
operei, indiferent de faptul ca a fost sau nu adusa la cunoștința publicului.
Totuși, potrivit art. 35 atunci când opera este utilizata conforme bunelor uzanțe, adică
sa fie compatibila cu practicile corecte din domeniu, nu este nevoie de consimțământul
autorului.
De asemenea, opera mai poate fi folosita in condițiile art. 35 atunci când nu contravine
„exploatării normale”, adică terțele persoanele, care utilizează opera sa respecte natura
literara, artistica sau științifică a operei, după caz, precum si cerințele impuse de Legea nr.
22
8/1996 pentru diversele modalități de utilizare. Spre exemplu, copiile trebuie realizate fără
modificări, tăieturi sau adăugiri (art. 14 din L. nr. 8/1996).
a.1 Potrivit art. 35, alin. (1) din L. nr. 8/1996, reproducerile care sunt realizate in cadrul
procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative, cum ar fi, spre exemplu, cele pentru
administrarea probelor in cadrul procesului civil sau penal ori pentru fundamentarea unor acte
normative adoptate de autoritățile statului nu este necesar consimțământul titularului
drepturilor de autor, caci vizează satisfacerea unui interes public.
a.2 Totodată, reproducerile pentru învățământ de articole izolate sau de scurte extrase din
opere sunt permise in cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire sociala (art. 35, alin.
(1), lit. c din L. nr. 8/1996).
In temeiul art. 35, alin. (1), lit. d, teza I, din L. nr. 8/1996, reproducerile pentru
informare si cercetare de scurte extrase din opere este posibila fără consimțământul titularului
drepturilor de autor, însă este circumscrisa îndeplinirii unor cerințe speciale, astfel:
(i) scopul reproducerilor trebuie sa fie de informare si de cercetare;
(ii) reproducerile trebuie sa aibă ca obiect „scurte extrase” din opere;
(iii) reproducerile trebuie sa fie realizate in cadrul bibliotecilor, muzeelor,
filmotecilor, fonotecilor, arhivelor, instituțiilor publice culturale sau științifice care
funcționează fără scop lucrativ.
a.3 De asemenea, potrivit art. 35, alin. (1), lit. d, teza a II-a, din L. nr. 8/1996,
reproducerea integrala a exemplarului unei opere este permisa, pentru înlocuirea acestuia, in
cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecția
permanenta a bibliotecii sau a arhivei respective.
Art. 35, alin. (1), lit. e din L. nr. 8/1996 mai reglementează „reproducerile specifice”
realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituții de învățământ sau de
muzee ori de către arhive, cu condiția sa nu fie realizate in scopul obținerii unui avantaj
comercial sau economic direct sau indirect.
23
De remarcat ca, pentru determinarea caracterului licit al reproducerii, esențial este
scopul acesteia si nicidecum persoana care o realizează in mod efectiv.
a.4 In temeiul art. 35, alin. (1), lit. f din L. nr. 8/1996, este permisa reproducerea, cu
excluderea oricăror mijloace care vin in contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea
către public, a imaginii unei opere de arhitectură, arta plastica, fotografica sau arta aplicata,
amplasata permanent in locuri publice, in afara cazurilor in care imaginea operei este
subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuirii sau comunicări si daca este
utilizata in scopuri comerciale.
Pentru incidenta acestui text, este necesar întrunirea următoarelor trei condiții:
(i) opera sa fie amplasata permanent in locuri publice;
(ii) imaginea operei nu trebuie sa constituie subiectul principal al reproducerii,
adică doar un detaliu al unui ansamblu de obiecte;
(iii) reproducerea sa nu fie realizata in scopuri comerciale, adică pentru obținerea
de profit.
a.5 Potrivit art. 36, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, nu constituie o încălcare a drepturilor de
autor reproducerile unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera sa fi fost adusa anterior la cunoștința
publica, iar reproducerea sa nu contravină utilizării normale a operei si sa nu-l prejudicieze pe
autor sau pe titularul dreptului de utilizare.
a.6 In temeiul art. 36 din L. nr. 8/1996, in scopul de a testa funcționarea produselor la
momentul fabricării sau vânzării, societățile comerciale care produc sau vând înregistrări
sonore sau audiovizuale, echipament pentru producerea sau comunicarea publica a acestora,
precum si echipament pentru receptarea de emisiuni de radio si de televiziune, pot reproduce
si prezenta extrase din opere, cu condiția ca aceste operațiuni sa fie reduse la dimensiunile
necesare testării.
24
Potrivit art. 37 din Legea nr. 8/1996, transformarea unei opere fără consimțământul
autorului si fără plata unei remunerații, este permisa in următoarele cazuri:
daca este o transformare privata (lit. a). Se impune respectarea a doua condiții: (i)
transformarea sa fie realizata in particular sau individual de către o persoana fizica
sau juridica; (ii) transformarea sa nu fie pusa la dispoziția publicului, adică folosirea
transformării sa aibă același caracter privat;
transformarea sa aibă rezultat o parodie sau o caricatura (lit. b), cu condiția de a nu
crea confuzie cu opera originala si autorul ei;
transformarea sa fie făcută cu acordul autorului (lit. c).
In temeiul art. 28, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, persoana care, după încetarea
protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința publica, in mod legal, pentru prima oara,
opera nepublicata înainte, beneficiază de protecția echivalenta cu cea a drepturilor
patrimoniale al autorului. In acest caz, durata protecției drepturilor este de 25 de ani începând
cu momentul in care opera a fost adusa pentru prima oara la cunoștința publica, in mod legal.
1
Art. 13 L. nr. 8/1996: „Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale
autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea
comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea
operei; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv
prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales,
în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea
de opere derivate”.
2
Art. 24, alin. (1) L. nr. 8/1996: „Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere
fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare
obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi
informat cu privire la locul unde se află opera sa”.
25
In cazul operelor aduse la cunoștința publica, in mod legal, sub pseudonim sau fără
indicarea autorului, daca pseudonimul nu permite stabilirea indemnității autorului ori aceasta
indemnitate nu este dezvăluită, potrivit art. 29, alin. (1) din L. nr. 8/1996, durata drepturilor
patrimoniale este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștința publica. Practic, in
acest caz, imposibilitatea stabilirii indemnității autorului echivalează cu decesul acestuia,
deces care este prezumat ca a intervenit chiar in momentul aducerii operei la cunoștința
publica.
Valorificare directa se realizează de autor, prin propriile sale mijloace iar modalitățile
de aducere la cunoștința publica sunt determinate de specificul operei. Actele concrete ale
autorului pot privi expunerea unei lucrări de arta plastica, recitarea in public a unei poezii,
lecturarea in public a unui text de proza, executarea unei lucrări coregrafice sau muzicale.
26
Noțiune. Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este reglementat cu
titlu general de art. 40-48 din Legea nr. 8/1996.
Caracteristici. Cesiunea reprezintă convenția prin care autorul sau titularul dreptului
de autor (cedentul) poate transmite altor persoane (cesionarul) numai drepturile sale
patrimoniale, in schimbul unei remunerații (art. 30, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului se poate realiza prin mai multe forme.
Astfel, in funcție de întinderea drepturilor atribuite prin contract, cesiunea este exclusiva sau
neexclusiva.
Prin cesiunea exclusiva, titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in
modalitățile, pe termenul si pentru teritoriul convenite cu cesionarul si nici nu mai poate
transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Cesiunea exclusiva nu se prezuma, fiind
necesar sa fie expres prevăzută in contract, respectiv fuziune (art. 40, alin. (4) din L. nr.
8/1996).
Prin cesiune neexclusiva, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera si
poate transmite dreptul neexclusiv si altor persoane. La rândul lui, cesionarul neexclusiv nu
poate ceda dreptul sau unei alte persoane decât cu consimțământul expres al cedentului.
Consimțământul cedentului nu este necesar in cazul in care cesionarul, persoana juridica, se
transforma prin una dintre modalitățile prevăzute de lege (art. 40, alin. (5), (6) si (8) din L. nr.
8/1996).
b. Obiectul contractului
3
Drepturile morale fiind inalienabile.
27
Regula cesiunii explicite este stabilita prin alin. (7) al art. 40 din Legea nr. 8/1996 4. De
la aceasta regula sunt admise următoarele excepții:
in cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezuma ca dreptul la
distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu excepția
dreptului la import, daca nu se proceda altfel prin contract (art. 41 din L. nr. 8/1996);
proprietarul originalului unei opere de arta plastica sau fotografica are dreptul sa o
expună public, chiar daca aceasta nu a fost adusa la cunoștința publica, in afara
cazului in care autorul a exclus in mod expres acest drept prin actul de înstrăinarea a
originalului (art. 48, alin. (4) din L. nr. 8/1996);
in lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor
pentru calculator, create de unul sau de mai mulți angajați in exercitarea atribuțiilor
de serviciu ori după instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urma (art.
75 din L. nr. 8/1996).
In conformitate cu art. 42, alin. (2) al Legii nr. 8/1996, nu pot fi cesionate drepturile
patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, indiferent daca sunt
nominalizate sau nenominalizate. Aceasta prevedere constituie o derogare de la regula de
drept comun, conform căreia bunurile viitoare pot face obiectul unei convenții.
Contractul de cesiune trebuie sa cuprindă următoarele clauze (art. 42, alin. (1) din L.
nr. 8/1996):
drepturile patrimoniale transmise;
modalitățile de utilizare;
durata si întinderea cesiunii;
remunerația titularului dreptului de autor.
Absenta oricărei dintre aceste prevederi da dreptul părții interesate de a cere rezilierea
contractului. La cererea autorului, remunerația poate fi stabilita si ulterior încheierii
contractului, de către organele jurisdicționale competente.
d. Remunerația autorului
4
Art. 40, alin. (7) din L. nr. 8/1996: „Cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de
autor nu are nici un efect asupra celorlalte drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel”.
28
Remunerația cuvenita autorului pentru cesiunea drepturilor patrimoniale reprezintă o
clauza principala. Determinarea si, implicit, fixarea cuantumului remunerației autorului se
poate face prin doua metode, care prevăd fie participarea proporțională la beneficiile obținute,
fie retribuirea in suma forfetara precizata anticipat.
Un drept special pe care îl are autorul operei este acela de a cere desființarea
contractului de cesiune.
e. Desființarea contractului
a. Contractul de editare
Contractul de editare este convenția prin care titularul dreptului de autor cedează
editorului, in schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce si de a distribui opera (art. 49,
alin. (1) din L. nr. 8/1996).
29
Caracterele juridice ale contractului de editare sunt următoarele: bilateral, consensual,
intuitu personae, comutativ, cu titlu oneros si cu executare succesiva. Daca natura cesiunii
este exclusiva, contractul va fi translativ de drepturi, întrucât se transmite editorului un drept
real de reproducere si distribuire a operei.
Absenta oricăreia dintre ele da dreptul părții interesate de a cere anularea contractului.
Contractul de editare încetează, in lipsa unei clauze contrare, după expirarea duratei
stabilite sau după epuizarea ultimei ediții convenite.
30
Daca editorul nu publica opera in termenul cuvenit, autorul poate solicita desființarea
contractului si daune pentru neexecutare. Autorul păstrează însă remunerația primita sau, după
caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute in contract (art. 57, alin. (3) din L. nr.
8/1996).
Contractul de reprezentare teatrala sau de execuție muzicala este convenția prin care
titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta
ori de a executa in public o opera actuala sau viitoare, literară, dramatică, muzicala,
dramatico-muzicala, coregrafica ori o pantomima, in schimbul unei remunerații, iar cesionarul
se obliga sa o reprezinte ori sa o execute in condițiile convenite (art. 59, alin. (1) din L. nr.
8/1996).
Durata contractului este limitata, contractul fiind pe o durata determinata sau pentru un
număr determinat de comunicări publice. In absenta unei alte calificări, durata determinata
pentru care se încheie contractul poate fi egala cu perioada de protecție a operei.
Efectele contractului sunt după cum urmează. In calitate de cedent, titularul dreptului
de autor are obligația de a pune opera la dispoziția cesionarului si obligația de garanție.
31
In privita transmiterii contractului, potrivit art. 60, alin. (4) din L. nr. 8/1996,
beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală nu îl poate ceda
unui terţ̦ , organizator de spectacole, fără̆ consimţământul scris al autorului sau al
reprezentantului său, în afară de cazul cesiunii concomitente, totală sau parţială, a acestei
activități.
c. Contractul de închiriere
Contractul de închiriere a unei opere este convenția prin care autorul se angajează sa
permită utilizarea, pe timp determinat, cel puțin a unui exemplar al operei sale, in original sau
in copie, in special programe pentru calculator ori opere fixate in înregistrai sonore sau
audiovizuale (art. 64, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
Contractul de închiriere a unei opere este supus dispozițiilor de drept comun privind
contractul de locațiune.
Părțile in contract sunt locatorul (autorul operei) si locatarul (orice persoana fizica sau
juridica). Totodată, contractul poate fi încheiat si de succesorii in drepturi ai autorului operei.
d. Contractul de comandă
32
Contractul de comanda are o natura complexa. Obligația autorului de a crea opera
implica un contract de executare de lucrări, iar dreptul beneficiarului de a utiliza opera
presupune un contract de valorificare a drepturilor de autor.
Potrivit art. 47, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, contractul trebuie sa cuprindă atât
termenul de predare, cat si termenul de acceptare a operei. In perioada dintre aceste termene,
beneficiarul poate sa verifice măsură in care condițiile convenite cu autorul operei au fost
respectate.
Daca opera nu îndeplinește condițiile stabilite, persoana care comanda lucrare are
dreptul sa denunțe contractul. In cazul denunțării, sumele încasate rămân autorului. De
asemenea, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate pentru executare lucrărilor
pregătitoare.
Titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente are dreptul la adaptarea
audiovizuala, adică dreptul exclusiv de a o transforma sau de a o include într-o opera
audiovizuala. Cesiunea dreptului de adaptare audiovizuala se poate face numai pe baza unui
contract. Autorizarea acordata producătorului trebuie sa prevadă expres condițiile producției,
difuzării si proiecției operei audiovizuale.
33
producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectiva a
drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii.
a. Noțiuni generale
Opera cinematografica este o specie a operei comune, adică este creata de mai multe
persoane in colaborare.
34
De altfel, sunt coautori ai operei următoarele persoane:
regizorul sau realizatorul;
autorul adaptării;
autorul scenariului;
autorul dialogului;
autorul muzicii special create pentru opera;
autorul grafic pentru operele de animație sau ale secvențelor de animație, când
acestea reprezintă o parte importanta a operei;
alte persoane stabilite prin contractul dintre producătorul si regizorul sau realizatorul
operei, care au contribuit substanțial la crearea acesteia.
In schimb, conform art. 66, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul operei
audiovizuale este persoana fizica sau juridica care își asuma responsabilitatea producerii
operei si, in aceasta calitatea, organizează realizarea operei si furnizarea mijloacelor necesare,
tehnice si financiare.
Drepturile morale asupra unei operei audiovizuale finite sunt recunoscute numai
coautorilor. Astfel, coautorii unei operei audiovizuale au următoarele drepturi morale:
dreptul de a divulga opera;
dreptul la paternitate asupra operei;
dreptul de a pretinde respectarea integrității operei si de a se opune oricărei atingeri
aduse integrității acesteia;
dreptul de a decide numele sub care opera va fi divulgata;
dreptul de retractare.
35
folosirii contribuției sale pentru definitivarea operei audiovizuale respective in
ansamblul ei;
numai autorul principal are dreptul de a se opune utilizării specifice a versiunii
definitive a operei, indiferent de faptul ca este vorba despre o utilizare integrala sau
numai parțială a operei;
in lipsa unei clauze contrare, coautorii operei audiovizuale își păstrează toate
drepturile de utilizare separata a propriilor contribuții, precum si dreptul de a autoriza
ori de a interzice utilizarea in afara celor specifice operei, integral sau parțial, cum ar
fi utilizarea unor fragmente din opera cinematografica pentru publicitate, alta decât
pentru promovarea acesteia;
coautorii operei audiovizuale au dreptul la remunerație pentru fiecare mod de
utilizare a operei. Remunerația este proporționala cu încasările brute rezultate din
utilizarea operei.
daca producătorul nu finalizează opera in timp de 5 ani de la data încheierii
contractului sau nu difuzează opera intr-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot
cere rezilierea contractului.
Ne aflam intr-o astfel de situație, de pilda, atunci când autorul unei opere literare, cum
ar fi un roman sau nuvela, consimte ca acesta sa fie adaptata pentru realizarea scenariului unei
opere audiovizuale.
a. Noțiuni generale
Cu toate ca Legea nr. 8/1996 reglementează programul pentru calculator la art. 73-82,
aceasta nu îl definește,precizând doar obiectul protecției acestuia.
36
Elementele caracteristice ale unui program. Unanim este admis faptul ca sunt
elemente componente ale programului pentru calculator, următoarele:
materialul de concepție pregătitor;
codul-sursa sau programul editat in cod-sursa;
codul -obiect sau traducerea codului-sursa in program inteligibil pentru calculator;
manualul de utilizare sau documentație conexa;
documentație auxiliara.
Potrivit art. 73, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, protecția programelor pentru calculator
include:
orice expresie a unui program;
programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în
cod-sursă sau cod-obiect;
materialul de concepție pregătitor;
manualele.
c.1 In privința drepturilor morale, autorul beneficiază de toate drepturile prevăzute la art.
10 din Legea nr. 8/1996, mai puțin dreptul de retractare a opere.
Exercițiul drepturilor morale, ce decurg din realizarea unui program pentru calculator,
aparține numai autorului, cu excepția exercițiului drepturilor care, după moartea autorului, pot
fi transmise prin moștenire si altor persoane pe durata nelimitata, si anume:
dreptul de a decide daca, in ce mod si când va fi adusa programul pe calculator la
cunoștința publica;
dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al programului pe calculator;
dreptul de a pretinde respectarea integrității programului pe calculator.
37
Când nu sunt moștenitori, exercițiul acestor trei drepturi revine organismului de
gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel
mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație.
c.2 Cu privire la drepturile patrimoniale, autorul programului pentru calculator are toate
prerogative patrimoniale prevăzute de art. 12-26 din L. nr. 8/1996.
c.3 Potrivit art. 74 din L. nr. 8/1996, autorul unui program beneficiază, pe lângă drepturile
prevăzute de lege si de dreptul exclusiv de a autoriza si realiza următoarele operațiuni:
reproducerea permanenta sau temporara a programului pe care l-a realizat;
traducerea, adaptarea, aranjarea si orice alte transformări aduse unui program pentru
calculator, precum si reproducerea rezultatului acestor operațiuni, fără a prejudicia
drepturile persoanei care transforma programul pentru calculator;
distribuirea si închirierea originalului sau a copiilor, sub orice forma, ale unui
program pentru calculator;
vânzarea copiei programului pe calculator pe piața interna.
De reținut ca, in cadrul contractului de munca, potrivit art. 75 din L. nr. 8/1996, in
lipsa unei convenții contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru
calculator, create de unul sau mai mulți angajați, in exercitarea atribuțiilor de serviciu sau
după instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urma. Așadar, in cazul
programelor pentru calculator, drepturile patrimoniale se prezuma (iuris tantum) ca sunt ale
angajatorului.
In privința drepturilor morale, așa cum s-a afirmat, autorul unui program pe calculator
nu are dreptul de a retracta programul pentru calculator.
38
executare, transmitere ori stocare a programului pe care este in drept sa le efectueze
(art. 78, alin. (2));
dreptul utilizatorului autorizat de a reproduce codul sau de a traduce forma acestui
cod fără autorizarea titularului dreptului de autor, daca acesta este indispensabila
pentru obținerea informațiilor necesare interoperabilității unui program pentru
calculator cu alte programe pentru calculator (art. 79).
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei înstrăinări ori renunțări, cu excepția
dreptului de divulgarea, a dreptului la recunoașterea calității de autor si a celui de a pretinde
respectarea integrității programului care, după moartea autorului, se transmite prin moștenire
si, daca nu sunt moștenitori, se transmit organismului cu cel ai mare număr de membri din
domeniul respectiv de creație.
Atunci când programul a fost creat de unul sau mai mulți angajați in exercitarea
atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează, drepturile patrimoniale
aparțin, după caz:
angajatorului, daca printr-o clauza contrara nu se prevede altfel;
creatorului sau creatorilor programului pentru calculator, daca exista o convenție in
acest sens intre angajator si cel care a creat opera.
39
f. Valorificarea drepturilor patrimoniale asupra programelor pentru calculator
Potrivita art. 76 din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale ale autorului unui
program pentru calculator pot fi valorificare pe calea contractelor de utilizare si a
contractelor de închiriere a programelor pentru calculator.
f.1 Contractul de utilizare este convenția prin care titularul drepturilor patrimoniale de
autor, in limitele legii care interesează ordinea publica si bunele moravuri, încuviințează altei
persoane, numita utilizator, sa folosească programul in schimbul unei remunerații.
f.2 In alta ordine de idei, potrivit art. 1, alin. (3) din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile
de leasing si societățile de leasing, dreptul de utilizarea a programelor pentru calculator poate
face obiectul operațiunilor de leasing (inchiriere), daca titularul dreptului de autor a autorizat
aceasta operațiune.
40
3. Drepturile sui-generis ale fabricantului de baza de date
a. Noțiuni generale
Baza de dateeste definita la art. 140, alin. 2 al L. nr. 8/1996 ca fiind „o culegere de
opere, de date sau de alte elemente independente, protejate ori nu prin drept de autor sau
conex, dispuse într-o modalitate sistematică ori metodică şi în mod individual accesibile prin
mijloace electronice sau printr-o altă modalitate”.
Prin fabricant al bazei de date legiuitorul a înțeles ca fiind „persoana fizică sau
juridică ce a făcut o investiție substanțială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii,
verificării sau prezentării conținutului unei baze de date” (art. 140, alin. 4 al L. nr. 8/1996).
b. Drepturile fabricantului
Trebuie menționat ca, potrivit legii, prima vânzare pe piața internă a unei copii a bazei
de date de către titularul dreptului sui-generis sau cu consimțământul acestuia epuizează
dreptul de a controla revânzarea acestei copii.
41
c. Bazele de date puse la dispoziția publicului
Fabricantul unei baze de date, care este pusă la dispoziția publicului prin orice
modalitate, nu poate împiedica utilizarea legitimă a acesteia prin extragerea sau reutilizarea de
părți nesubstanțiale din conținutul său, oricare ar fi scopul utilizării.
În cazul în care utilizatorul legitim este autorizat să extragă sau să reutilizeze numai o
parte a bazei de date, autorizarea fabricantul este limita la perimetrul bazei de date ce nu este
permisa accesului publicului.
Din conținutul art. 142 din L. 8/1996 se deduce faptul ca utilizatorul este ținut atât de
obligații prohibitive, cat si de drepturi pozitive ce vizează utilizarea bazei de date puse la
dispoziția publicului.
42
Totodată, durata protecției este de 15 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului
imediat următor definitivării bazei de date (art. 143 din L. nr. 8/1996).
Potrivit art. 7, lit. g din Legea nr. 8/1996, fac parte din categoria operelor de arta
grafica sau plastica următoarele categorii de opere: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului,
desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări
practice.
Sunt supuse normelor de protecția juridica a operelor de arta plastica doar următoarele
doua aspecte referitoare la protecția operelor de arta :
răspunderea juridica pentru integritatea operelor de arta plastia expuse in expoziții.
Astfel, in temeiul art. 83 din Legea nr. 8/1996, persoana fizică sau juridică
organizatoare a expozițiilor de artă răspunde de integritatea operelor expuse, luând
toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc;
condițiile in care se pot realiza reproduceri după opere de arta. In lumina art. 84 din
Legea nr. 8/1996, reproducerea unei opere de arta plastica se poate realiza pe baza
unui contract ce trebuie sa conțină obligatoriu următoarele date: (i) indicații care sa
permită identificarea operei, cum ar fi o descriere sumara, o schiță, un desen, o
fotografie, etc.; (ii) referiri la semnătura autorului (numele ori pseudonimul
autorului), caci semnătura este un element absolut necesar pentru identificarea
autorului operei de arta plastica reprodusa.
Potrivit art. 7, lit. h din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele
de arhitectura, inclusiv planșele, machetele si lucrările grafice ce formează proiectele de
arhitectura.
43
Art. 85 din L. nr. 8/1996, constituie doua reguli speciale in legătura cu protecția
juridica a operelor de arhitectura, si anume:
studiile şi proiectele de arhitectură şi urbanism expuse în apropierea şantierului
operei de arhitectură, precum şi construcţia realizată după acestea trebuie să poarte
scris numele autorului, la loc vizibil, dacă prin contract nu s-a convenit altfel;
construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect, nu
poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Potrivit art. 7, lit. f din Legea nr. 8/1996, fac obiectul dreptului de autor operele
fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografie.
Fotografia unei persoane, atunci când este executata la comanda, poate fi publicata sau
reprodusa de persoana fotografiata sau de succesorii săi, fără consimțământul autorului
fotografiei, daca nu s-a convenit altfel.
d.1 Art. 89 din Legea nr. 8/1996 dispune ca utilizarea unei opere, care conține un portret,
necesita consimțământul persoanei reprezentate in portret.
Autorul, proprietarul sau posesorul unei astfel de opere nu are dreptul sa o reproducă
sau sa o utilizeze fără consimțământul persoanei reprezentate, iar după moartea acesteia a
succesorilor ei, intr-un interval de timp de 20 de ani după moartea persoanei reprezentate.
44
Totuși, consimțământul nu este necesar pentru următoarele situații:
daca persoanele fizice reprezentate in portret sunt de profesie model sau au primit o
remunerație pentru a poza si daca nu exista o convenție contrara in acest sens;
daca persoana fizica este general cunoscuta si portretul a fost executat cu ocazia
activităților ei publice;
daca portretul persoanei fizice constituie numai un detaliu al unei opere ce reprezintă
o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.
d.2 In temeiul art. 90 din L. nr. 8/1996, utilizarea unei corespondenţe adresate unei
persoane necesită consimţământul destinatarului, iar după moartea acestuia, timp de 20 de ani,
al succesorilor săi, dacă destinatarul nu a dorit altfel.
De notat faptul ca legiuitorul permite atât persoanei reprezentante intr-un porter, cat si
destinatarului corespondentei exercitarea dreptului de a pretinde respectarea integrității operei
si de a se opune oricărei modificări, precum si oricărei atingeri aduse operei, daca cauzează
onoarei sau reputației lor (art. 91 din L. 8/1996).
d.3 De altfel, editorul sau producătorul, la cererea autorului, este obligat să păstreze
secretul surselor de informaţii folosite în opere şi să nu publice documentele referitoare la
acestea (art. 92 din L. 8/1996). Dezvăluirea secretului este permisa numai cu consimțământul
persoanei cere l-a încredințat sau in baza unei hotărâri judecătorești definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 94 din legea drepturilor de autor, sunt titulari de drepturi
conexe drepturilor de autor si, pe cale de consecința, protejați următorii:
artiștii interpreți sau executanți, pentru propriile interpretări sau execuții;
producătorii de înregistrări sonore si cei de înregistrări audiovizuale, pentru
propriile înregistrări;
organele de radiodifuziune si de televiziune, pentru propriile emisiuni si
servicii de programe.
45
Potrivit art. 95, prin artiști interpreți sau executanți se înțelege: actorii, cântăreții,
muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, cânta, dansează, recita, declama, joaca,
interpretează, regizează, dirijează ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau
artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăți, de circ ori de marionete.
Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza următoarele:
fixarea prestației sale;
reproducerea prestației fixate;
difuzarea prestației fixate prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod
de transmitere cu titlu oneros ori cu titlu gratuit;
prezentarea intr-un loc public sau comunicarea publica a prestației fixate ori nefixate
pe un suport;
adaptarea prestației fixate;
emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune ori prin televiziune a prestației sale,
fixate sau nefixate pe un suport, retransmiterea prin mijloace fără fir, prin fir, prin
cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar.
Artiștii interpreți sau executanți care participa in mod colectiv la aceeașiprestație, cum
ar fi membrii unui grup muzical, unui cor, unei orchestre, unui corp de balet sau unei trupe
teatrale, trebuie sa își desemneze dintre ei un reprezentant pentru acordarea
autorizațieiprevăzute la art. 98. Reprezentantul este desemnat in scris, cu acordul majorității
membrilor grupului. Sunt exceptați de la prevederile alineatelor precedente regizorul, dirijorul
si soliștii.
In cazul unei prestații efectuate de artistul interpret sau executant in cadrul unui
contract individual de munca, dreptul patrimonial prevăzut la art. 98 poate fi transmis celui
care angajează, cu condiția ca transmiterea dreptului sa fie expres prevăzută in contractul
individual de munca.
In lipsa unei convenții contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la
realizarea unei opere audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezuma ca
cedeazăproducătorului acesteia dreptul exclusiv de exploatare a prestației sale prin fixare,
reproducere, difuzare si comunicare publica. Pentru comunicarea publica, artistului interpret
46
sau executant i se cuvin 50% din sumele încasate de producător. Dispozițiileart. 43, 44 si 68
alin. (1) se aplica si artiștilorinterpreți sau executanți.
Actualul articol 102 din L. 8/1996 prevede ca durata drepturilor patrimoniale ale
artiștilorinterpreți sau executanți este de 50 de ani începând cu data interpretării sau executării
si calculând-se de la 1 ianuarie anului următor faptului generator de drepturi.
Opera colectivă poate fi realizată prin două categorii de prestații, și anume: prestația
care este doar o simplă executare, în sensul executării anumitor detalii, situație în care, în mod
evident, executantul nu intră sub incidența Legii nr. 8/1996, sau prestația ca act de creație
efectivă, când, de exemplu, asistentul de regie, de coregrafie, de scenografie, poate primi
mandate din partea regizorului, coregrafului sau scenografului pentru a aplica tehnici
individuale, a conduce repetiția, a executa schițe, a concepe anumite lucruri, părți componente
ale concepției scenografice sau regizorale. În această a doua situație, asistenții pot fi și ei
titulari de drepturi de autor sau conexe, după caz.
Se considera înregistraresonora sau fonograma, in lumina art. 104 din L. 8/1996, orice
fixare, exclusiv sonora, a sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuție a unei opere sau
a altor sunete ori a reprezentărilor numerice ale acestor sunete, oricare ar fi metoda si suportul
utilizate pentru aceasta fixare. Nu se considera înregistrare sonora o fixare audiovizuala sau
partea sonora a acesteia ori reprezentarea sa numerica.
Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și
își asumă responsabilitatea organizării și finanțarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că
acestea constituie sau nu o operă în sensul legii dreptului de autor.
47
Producătorul de fonograme este persoana fizică sau juridică care își asumă
responsabilitatea organizării și finanțării realizării primei fixări a sunetelor provenind dintr-o
execuție a unei opere sau a altor sunete.
Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă orice fixare a unei opere audiovizuale
sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu de sunet, oricare ar fi metoda și
suportul utilizate pentru această fixare.
Producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa
și își asumă responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a nei opere audiovizuale sau
a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunet și în această calitate furnizează
mijloacele necesare tehnice și financiare.
5
Art. 93, al. 1 L.8/1996: „Drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nicio
dispoziţie a prezentului titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor”.
48
Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme este de
50 de ani de la data primei fixări. Cu toate acestea, dacă în decursul acestei perioade
fonograma
face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, durata de protecţie a
drepturilor este de 70 de ani de la data la care a avut loc prima dintre acestea.
Durata de protectie se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următorfaptului
generator de drepturi.
Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale și producător, în lipsa unei
clauze contrare, se prezumă că aceștia îi cedează producătorului drepturile exclusive privind
utilizarea operei în ansamblul său, precum și dreptul de a autoriza dublarea și subtitrarea, în
schimbul unei remunerații echitabile.
Totodată, in lipsa unei clauze contrare, autorii operei audiovizuale, precum și alți
autori ai unor contribuții la aceasta, își păstrează toate drepturile de utilizare separată a
propriilor contribuții, precum și dreptul de a autoriza și/sau interzice utilizări în afara celei
specifice a operei, integral sau parțial, cum ar fi fragmente din opera cinematografică pentru
publicitate, alta decât pentru promovarea operei, în condițiile legii.
Legea speciala, prin dispozițiile art. 129, aroga dreptul patrimonial exclusiv de a
autoriza sau de a interzice, cu obligația pentru cel autorizat de a menționa numele
organismelor,
următoarele:
a. fixarea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziune;
b. reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor emisiuni şi servicii
deprograme de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport,
indiferent dacă aufost transmise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit;
c. distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziunefixate pe orice fel de suport;
d. importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor emisiuni şi servicii
deprograme de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
e. retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziunesau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit
sau prin orice altprocedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către
public, inclusivretransmiterea pe internet;
f. comunicarea publică a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune
sau deteleviziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;
g. închirierea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziune,fixate pe orice tip de suport;
h. împrumutul propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziunefixate pe orice fel de suport;
49
i. punerea la dispoziţia publicului a propriilor emisiuni şi servicii de programe
deradiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au
fost emiseprin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi
accesate în orice locşi în orice moment ales, în mod individual, de către public.
In sensul art. 130, al. (1), din L. 8/1996, prin reemitere se înțelege emiterea simultana,
de către un organism de radiodifuziune, a unui program al altui organism de radiodifuziune.
Excepția prevăzută de art. 131 din L. 8/1996 relativa la regula de drept enunțată mai
sus vizează, ca si in cazul celorlalte opere prezentate, importul de copii făcut de o persona
fizica, fără scop comercial, in bagajul personal legal admis.
Totodată, trebuie subliniat faptul ca dreptul de distribuire a unui program de radio sau
televiziune, încetează in momentul realizării primei vânzări sau odată cu primul transfer de
drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor acestuia, in interiorul României, de către
titularul de drepturi sau cu acordul acestuia.
Prin comunicare prin satelitînțelegem, in sensul art. 135, al. (2) din prezenta lege,
„introducerea, sub controlul si responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau de
televiziune situat pe teritoriul României, a semnalelor purtătoare de programe destinate
captării de către public, intr-un lanț neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit si revine
la pământ”.
50
printr-un contract încheiat fie prin intermediul unui organism de gestiune colectiva, fie
individual.
Titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile
recunoscute prin Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe în mod individual sau pe
bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile strict prevăzute de lege.
Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse
anterior la cunoștință publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai
pentru interpretări sau execuții fixate ori radiodifuzate anterior, precum și pentru fonograme
ori videograme aduse anterior la cunoștință publică.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt, în
sensul Legii dreptului de autor, persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca
obiect de activitate, în principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este
încredințată de către titulari. Organismele de gestiune colectivă se constituie în condițiile
legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor și funcționează potrivit
reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial coroborate cu dispozițiile Legii
dreptului de autor.
51
Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de
categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și
pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari.
52
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor este un organ de specialitate aflat în
subordinea Guvernului.
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor este autoritatea unică la nivel național ce
deține competență exclusivă pe întreg terotoriul țării cu privire la ținerea evidenței, la
observarea și controlul aplicării legislației în domeniul dreptului de autor și al drepturilor
conexe, având competență în ținerea evidenței prin registre naționale, supraveghere,
autorizare, arbitraj și constatare tehnico-științifică, în domeniul dpreturilor de autor și al
drepturilor conexe.
Legea romana nr. 8 din 1996 a instituit la art. 185-200 un număr de masuri si mijloace,
care formează un sistem de protecție a dreptului de autor si a drepturilor conexe.
53
Pe lângă masurile tehnice de protecție si informații, Legea speciala prevede anumite
proceduri si sancțiuni juridice. Astfel, incălcarea drepturilor recunoscute si protejate de lege
atrage răspunderea civila, contravenționala sau penala a persoanei vinovate.
Prin masuri tehnice se înțelege utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a
unei componente care, in cadrul funcționarii sale normale, este destinat sa împiedice sau sa
limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute de lege (art. 185, al.
2 din L. 8/1996).
In temeiul art. 185, alin. (1) al Legii nr. 8/1996, masurile tehnice de protecție a
drepturilor de autor pot fi instituite de autorul unei opere, artistul interpret sau executant,
producătorul de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau
de televiziune si fabricantul de baza e date.
54
La stabilirea despăgubirilor, in temeiul art. 188, alin. (2) al Legii nr. 8/1997, instanța
de judecata va lua in considerare una din următoarele soluții:
(i) fie sa recurgă la numite criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în
special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când
este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale
cauzate titularului dreptului;
(ii) fie sa acorde de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal
datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu
se pot aplica criteriile prevăzute mai sus.
De asemenea, persoanele îndreptățite mai pot cere ridicarea sau predarea către
autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care exista suspiciuni referitoare la
încălcarea unui drept prevăzut de lege pentru a împiedica introducerea lor in circuitul
comercial.
Din analiza contentului art. 188 din Legea nr. 8/1996 se poate deduce ca instanța este
in drept sa dispună următoarele categorii de masuri:
de prevenire a unor pagube iminente:
de asigurare a reparării pagubei, adică masuri asiguratorii;
de ridicare sau predare către autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care
exista suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de Legea nr. 8/1996:
de asigurarea a obiectelor si înscrisurilor care constituie dovezi ale încălecării
drepturilor de autor si a drepturilor conexe.
55
In legătura cu adoptarea acestor masuri, instanțele judecătorești, sub rezerva asigurării
protecției informațiilor confidențiale, vor pretinde reclamantului sa furnizeze orice element de
proba, accesibil in mod rezonabil, pentru a dovedi cu suficienta certitudine ca s-a adus
atingere dreptului sau ori ca o astfel de atingere este iminenta. In aceasta situație, instanțele
judecătorești pot sa ceara reclamantului sa depună o cauțiune suficienta pentru a asigura
compensarea oricărui prejudiciu care ar putea fi suferit de parat.
b. Răspunderea civila
De o maniera generala, potrivit art. 188, alin. (1) teza I din L. nr. 8/1996, titularii
drepturilor pot solicita instanței de judecata sau altor organisme competente sa dispună, după
caz:
recunoașterea drepturilor lor;
constatarea încălcării acestora;
acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului provocat.
c. Masuri reparatorii
Titularii drepturilor încălcate, conform art. 188, alin. (10) al L. nr. 8/1996, pot cere
instanței de judecata sa dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele masuri:
remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul
ilicit;
distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror
destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a copiilor efectuate
ilegal;
răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea
hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în
56
masă, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta; în aceleaşi condiţii instanţele pot
dispune măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale
cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
57
48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de lege.
Fapte în legătură cu dreptul de autor ar putea fi sancţionate prin utilizarea dispoziţiilor
art. 208 şi 209 C. pen. privind furtul şi furtul calificat, art. 213 C. pen. privind abuzul de
încredere, art. 214 privind gestiunea frauduloasă sau a art. 217 C. pen. privind distrugerea.
Dar infracţiunile menţionate ar acoperi doar o mică parte din actele antisociale grave prin care
s-ar încălca drepturile autorilor, respectiv acele fapte prin care s-ar aduce atingere obiectelor
în care se materializează operele.
Așadar, faptele incriminate de actuala lege a drepturilor de autor sunt enunţate în art.
193-200 ale acesteia. Era necesară o asemenea reglementare, separată şi detaliată, deoarece
numărul şi varietatea modurilor în care omul îşi manifestă puterea de creaţie s-a dezvoltat
enorm, iar concomitent cu aceasta au cunoscut o amploare deosebită şi modalităţile de
încălcare a dreptului de autor.
Astfel, art. 193 din lege precizează, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 lunai la 3 ani sau cu amendă, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă,
fapta persoanei care, fără a avea autorizarea sau, după caz, consimţământul titularului
drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
aduce o opera la cunoştinţa publică;
reprezintă scenic, recita, execută sau prezintă direct, în orice altă modalitate publică, o
operă;
permite accesul public la bazele de date pe calculator, care conţin sau constituie opere
protejate;
traduce, publică în culegeri, adaptează sau transformă o opera, pentru a obţine o operă
derivată;
fixează pe un suport prestaţia unui artist interpret sau executant;
emite sau transmite prin radiodifuziune sau televiziune o prestaţie, fixată ori nefixată
pe un suport, sau o retransmite prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit ori
prin orice alt procedeu similar sau prin orice alt mijloc de comunicare către public;
prezintă intr-un loc public înregistrările sonore ale unui producător;
emite ori transmite prin radiodifuziune sau prin televiziune înregistrările sonore ale
unui producător ori le retransmite prin mijloace tară fir, prin fin prin cablu, prin satelit
sau prin orice alt procedeu similar ori prin orice alt mijloc de comunicare către public;
fixează programe de radio sau de televiziune sau le retransmite prin mijloace fără fir,
prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar ori prin orice alt
mijloc de comunicare către public;
comunică, într-un loc accesibil publicului cu plata intrării, programe de radio sau de
televiziune".
58
De asemenea, potrivit art. 196 din lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 1 luni la 1 an, daca nu constituie o infracţiune mai gravă, fapta persoanei care,
fără a avea consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al produselor
purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;
radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
realizarea de opere derivate;
fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor
de radiodifuziune sau de televiziune.
In fine, art. 199 din L. 8/1996 sancționează penal cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau cu amenda fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază,
oferă, prin orice mod, spre vânzare sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării,
dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care
prestează servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care
neutralizează aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul digital.
59
străini sau apatrizi, cu aceeaşi condiţie de a nu fi fost aduse la cunoştinţă publică;
operele aduse la cunoştinţă publică pentru prima dată în România, indiferent cine sunt
autorii, precum şi opere aduse la cunoştinţă publică pentru prima dată în altă ţară, dar
simultan sau cel mult în 30 de zile au fost aduse la cunoştinţă publică şi în România,
indiferent cine sunt autorii lor. De asemenea, operele de arhitectură beneficiază de
protecţie penală dacă sunt construite în România;
(ii) dreptul de autor şi drepturile conexe să constituie obiectul protecţiei penale este
aceea ca ele să existe, adică să fie actuale. Astfel, este necesar să se observe acele
dispoziţii ale Legii nr. 8 din 1996 privitoare la momentul în care se nasc aceste
drepturi, durata protecţiei, cazurile şi condiţiile în care încetează acele drepturi în
raport cu felul creaţiei de către titularul dreptului, ca şi de alte împrejurări;
(iii) inexistenţa vreunui caz de limitare legală a exerciţiului dreptului de autor şi/sau a
drepturilor conexe. Dispoziţiile art. 35-39, dar şi din alte texte din Legea nr. 8 din
1996 precizează cazurile în care nu este necesară autorizarea titularului drepturilor
recunoscute prin Legea dreptului de autor pentru utilizarea unei opere.
60
Titlul III Dreptul proprietății industriale
a. Importanta invențiilor
Autorul invenției propune aplicarea unei soluții noii intr-un domeniu al vieții
economice si sociale. Totodată, invențiilereprezintă o forma superioara de materializare a
gândirii creatoare, cu caracter aplicativ. Prin obiectivele lor concrete, invențiile contribuie in
mod decisiv la dezvoltarea tehnica si progresul economic.
De reținut ca, invenția este creația care îndeplinește anumite condiții de brevetabilitate,
fiind protejata prin acordarea unui titlu specific.
Astfel, putem defini invenția ca fiind „o creație tehnica intr-un domeniu al tehnologiei
ce are ca obiect un produs sau un procedeu care implica o activitate umana inventiva noua,
susceptibila de aplicare industriala si protejată juridic”7.
6
I. Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, C.H. Beck, București, 2010, p. 47.
7
T. Bodoasca, Dreptul proprietatii intelectuale, Universul Juridic, București, 2010, p. 247.
61
Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor, adoptat la convenția diplomatica de la
Washington, la 19 iunie 1970;
Convenția privind brevetul european, adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973;
Acordul dintre Guvernul României si Organizația Europeana de Brevete privind
cooperarea in domeniul brevetelor, semnat la București la 9 septembrie 1994;
Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificare internaționala a brevetelor de
invenții din 26 martie 1971.
c. Clasificarea invențiilor
Invențiile se pot clasifica după diverse criterii, dintre care unele sunt prevăzute de
Legea nr. 64/1991. Astfel, invențiile pot fi grupate după următoarele criterii:
După obiectul lor, invențiile pot constitui:
invenții de produse, adică obiecte materiale sau corpuri, cu forme si caractere
speciale care le deosebesc unele de altele. Pentru a fi brevetate, trebuie sa aibă
aplicabilitate industriale. Exemple de produse: dispozitivele, instalațiile,
echipamentele, mașinile unelte, aparatele care se refera la mijloace de lucru;
circuitele electrice, pneumatice sau hidraulice; substanțele chimice;
invenții de procedee noi, adică o succesiune logica de etape, faze sau pași
caracterizați prin ordinea lor de desfășurare, prin condiții inițiale, ca de
exemplu: materiale prima clasa, parametrii, prin condiții tehnice de desfășurare
si/sau mijloace tehnice utilizate, cum ar fi: utilaje, instalații, dispozitive,
aparatura, catalizatori si prin produse sau rezultate finale.
După stadiul tehnicii sau corelația care exista intre soluțiile tehnice:
invenții principale au o existenta de sine stătătoare. Ele pot fi aplicate in mod
independent, de orice alta soluție;
invenții complementare aduc îmbunătățiri altor soluții. Întrucât perfecționează
sau completează o soluție anterioara, invențiile complementare nu pot fi
aplicate fără o alta invenție, principala sau complementara.
62
invenții complexe sau de combinație, au ca obiect un produs sau procedeu
realizat prin folosirea conjugata a mai multor mijloace sau elemente.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute si
aparate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenție de către OSIM (Oficiul
de Stat pentru Invenții și Mărci), in condițiile prevăzute de lege.
Așadar, obiect al protecției este invenția, iar protecția se face prin acordarea unui
brevet de invenție.
Din economia Legii nr. 64/1991 se deduce ca, in principal, brevetul de invenție
îndeplinește următoarele funcții juridice:
constituie temeiul de fapt si de drept pentru recunoașterea si apărare pe teritoriul
României a drepturilor asupra invenției;
conferă titularului sau un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durata de protecție a
acestuia si, pe cale de consecința, oferă posibilitatea juridica pentru titular de a se
opune ca terțe persoane sa efectueze, fără consimțământul sau, acte de folosire a
intenției ce face obiectul brevetului de invenție;
da titularului dreptul la acordarea unei licențe obligatorii pentru exploatarea brevetului
ulterior daca brevetul nu poate fi exploatat fără sa aducă atingere drepturilor conferite
de un alt brevet acordat pentru o cerere de brevet a cărei data de depozit național
reglementar este anterioara;
da titularului dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile suferite ca urmare a
săvârșirii faptelor prevăzute la art. 57, alin. (1) si art. 61, alin. (1);
conferă titularului dreptul sa se adreseze instanței judecătorești competente pentru
soluționarea litigiilor născute din calitatea sa de titular de brevet si de a cere acesteia
sa dispună masurile prevăzute de art. 63.
Potrivit art. 2, lit. h din Legea nr. 64/1994, autorul invenției poarta denumirea de
inventator. Astfel, inventatorul este persoana care a creat invenția.
Inventator poate fi numai o persoana fizica, deoarece numai aceasta este înzestrată cu
inteligenta, inspirație si ingeniozitate, calități absolut necesare pentru desfășurarea unei
activități creative pe care o presupune si realizarea unei invenții.
Pentru existenta unui coautorat, trebuia îndeplinite, cel puțin, următoarele condiții:
o înțelegere prealabila intre doua sau mai multe persoane in legătura cu realizarea
împreună a unei invenții;
persoanele sa colaboreze la realizarea aceleași invenții;
participarea mai multor persoane la realizarea invenției sa fie creativa.
Daca doua sau mai multe persoane au creat aceeași invenție, independent una de alta,
va fi considerata inventator si, pe cale de consecința, va fi îndreptățita la eliberarea brevetului
de invenție, persoana care a depus o cerere de brevet a cărei data de depozit este cea mai
veche.
De asemenea, sunt asimilate invențiilor de serviciu: (i) invențiile făcute în timpul
derulării contractului cu angajatorul, dar despre care acesta nu a fost informat pânăla încetarea
raporturilor de muncă cu angajatorul, precum şi (ii) invențiile făcute după̆ încetarea
contractului de muncă, şi care se bazează̆ pe experiențadobândită în activitatea depusă pentru
angajator,
dacă invențiile din aceste două categorii ar fi putut să fie considerate ca fiind făcute in
exercitarea atribuțiilor de serviciu.
De reținut ca, salariatul care face o invenție de serviciuare obligația să comunice acest
fapt deîndată̆ angajatorului (art. 4).
64
angajatorul nu-şi exprimă interesul pentru preluarea interesului în termende 2 luni de
la comunicarea realizăriiace ăsteia;
angajatorul nu confirmă interesul pentru obținereaprotecțieiinvențieiori modelului de
utilitate, în termen de 2 luni de la data comunicăriirealizăriiinvenției;
angajatorul nu mai dorește continuarea procedurilor privind cererea de protecție pentru
invenția de serviciu.
De reținut ca, stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile
publicului oriunde in lume, printr-o descriere scrisa ori orala, prin folosirea sau in orice alt
mod, pana la data depozitului cererii de brevet de invenție.
(ii) invenția sa presupună o activitate inventiva (art. 11 din L. 64/1991), adică implica
o activitate de creație atunci când, pentru o persoana de specialitate, ea nu rezulta, in
mod evident, din cunoștințele cuprinse in stadiul tehnicii.
65
cele care rezolva numai probleme privind economisirea de materiale sau
energie, optimizarea dimensiunilor sau reducerea preturilor de cost, fără a se
obține efecte tehnice noi sau superioare;
rezolva probleme numai printr-o simpla înlocuire de materiale cu caracteristici
cunoscute care conduc la efecte previzibile;
invenția se refera la un produs natural asupra căruia nu s-a intervenit
tehnologic;
rezolvară problema printr-o simplificare fără sa mențină, cel puțin, stadiul
tehnicii si conduce la obținerea acelorași efecte.
3. Procedura de brevetare
Cererea de brevet, potrivit art. 13 din Legea 64/1991, trebuie redactata in limba
romana si sa coprină următoarele elemente:
solicitarea acordării brevetului de invenției;
datele de identitate ale solicitantului;
o descriere a invenției;
una sau mai multe revendicări;
desenele la care se face referire in descriere sau revendicări.
In temeiul art. 15, alin. (5) din Legea nr. 64/1991, prin depozit național reglementar se
înțelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusa cererea,
oricare ar fi fost soarta ulterioara a acesteia.
Potrivit Legii nr. 64/1991, data de depozit a cererii de brevet de invenție este data la
care au fost înregistrate următoarele:
o indicație explicita sau implicita ca se solicita acordarea unui brevet de invenție;
indicații care sa permită stabilirea identității solicitantului sau care sa permită
contactarea acestuia de către OSIM;
o parte care, la prima vedere, sa para a fi o descriere a invenției.
67
numărul cererii anterioara;
denumirea tarii, parte a Convenției de la Paris sau a membrului OMC, in care cererea
anterioara a fost depusa, daca cererea anterioara este o cerere națională;
denumirea autorității care acorda brevetul regional, conform tratatului regional, in
cazul in care cererea anterioară este o cerere regionala;
denumirea oficiului receptor la care cererea este înregistrată, daca cererea anterioara
este o cerere internațională.
Publicarea cererii se face după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit
si, daca a fost recunoscuta o prioritate, de la data acelei priorități. De la aceasta regula exista o
excepție când obiectul invenție constituie secret de stat, care nu se publica. Aceste cereri vor
fi publicate in termen de 3 luni de la data declasificării informațiilor cuprinse in aceasta.
68
de a i se consemna in cererea de brevet datele de identitate, in situațiile in care
titularul brevetului de invenție nu este inventatorul;
de a beneficia de proprietatea invenției;
de a utiliza invenția, daca titularul brevetului este chiar inventatorul;
de a contesta hotărârile OSIM in legătură cu invenția al cărei autor este;
de a cere revocarea hotărârilor OSIM date in legătură cu invenția al cărei autor
este;
de a cere instanței de judecata sa dispună masurile asiguratorii;
de a se adresa instanție de judecata pentru a i se recunoaște calitatea de
inventator.
In ipoteza in care titularul este altul decât inventatorul, acestuia din urma i se
eliberează un duplicat al brevetului de invenție.
Acest drept se naște in momentul realizării invenției, dar este opozabil terților numai
de la data la care invenția devine publica.
69
(i) dreptul la remunerație suplimentară, daca invenția este realizata in
condițiile unui relații de munca;
(ii) dreptul la acordarea unei compensații materiale, acordate pe baza de
contract, in situația in care invenția este declarata secret de stat.
Potrivit art. 42, alin. (1) din Legea nr. 64/1991, pot fi transmise total sau parțial,
următoarele drepturi:
dreptul la brevet;
dreptul la acordarea brevetului;
drepturile ce decurg din brevet.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licență, exclusiva sau neexclusiva, ori
prin succesiune.
a. Contractul de cesiune
Prin contractul de cesiune, titularul brevetului, cedentul, transmite dreptul sau asupra
titlului de proprietate unei alte persoane, cesionar.
70
In privința condițiilor de forma, de reținut ca, transmiterea drepturilor asupra
brevetului de invenție se înregistrează la OSIM. Sub condiția depunerii integrale a
contractului de cesiune, înregistrarea poate fi solicitata de oricare dintre părțile contractante.
Fata de terți, cesiunea produce efecte numai de la data publicării in Buletinul Oficial
de Proprietate Industriala (art. 42, alin. (3) din L. 64/1991). Înregistrarea transmisa reprezintă
o condiție de opozabilitate si nu de validitate.
Atunci când brevetul de invenție a expirat sau este nul, obiectul cesiunii nu este
valabil. Contractul se considera fără obiect, chiar daca nulitatea parțială a brevetului survine
după încheierea actului juridic. Cesiunea unui brevet expirat prezinta totuși interes, când
operațiunea se produce înainte de expirarea termenului de prescripție al unei acțiuni in
contrafacere.
71
Contractul de cesiune încetează prin:
convenția părților;
la expirarea duratei de valabilitate a brevetului;
in cazul anularii brevetului, cesiunea se desființează, contractul fiind fără obiect.
Licențele
72
Contractul de licență încheiat pe durata determinata încetează la expirarea
termenului convenit intre părți. In cazul duratei nedeterminate, contractul încetează la
expirarea perioadei de validitate a brevetului, invenția trecând in domeniul liberei concurente.
Așadar, dreptul exclusiv conferit de brevet poate fi acordat unei alte persoane in baza
unei hotărâri judecătorești, îndeplinind următoarele condiții:
(i) invenția, care face obiectul unei asemenea licențe, nu a fost aplicata sau nu a fost
suficient aplicata pe teritoriul României. De asemenea, se poate acorda licență
obligatorie in situații de urgenta națională, in alte situații de extrema urgenta si de in
situații de utilizare publică in scopuri necomerciale;
(ii) titularul brevetului de invenție nu poate sa-si justifice inacțiunea;
(iii) expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau de 3
ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expira cel mai târziu;
(iiii) nu s-a ajuns la o înțelegere cu titularul brevetului privind condițiile si
modalitățile comerciale de aplicare a invenției.
Persoana interesata in acordarea unei licențe obligatorii poate fi orice subiect de drept,
persoană fizica sau juridica, inclusiv Guvernul României sau terții autorizați de acesta.
In temeiul art. 46, alin. (2) din Legea nr. 64/1991, hotărârea TMB poate fi atacata cu
apel la Curtea de Apel București in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii (art. 468
C.pr.civ.).
73
Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile privind acordarea sau, după caz,
retragerea licenței obligatorii se comunica de către persoana interesata la OSIM, care le
înregistrează in Registrul național al cererilor de brevet de invenție sau in Registrul național al
brevetelor de invenție si publica mențiunea acestor hotărâri in BOPI in termen de o luna de la
comunicare.
74
In legătura cu apărarea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenții, Legea nr.
64/1991 incriminează trei infracțiuni, si anume:
însușirea fără drept a calității de autor al invenției se pedepsește cu închisoarea de la
3 luni la 2 ani sau cu amenda (art. 55). Împăcarea părților înlătura răspunderea
penala.
infracțiunea de contrafacere se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amenda (art. 56);
divulgarea datelor cuprinse in cererile de brevet de către personalul OSIM se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda (art. 61).
Legea cadru este Legea nr. 129/92 republicată în 2007 privind protecția desenelor și
modelelor.
Desenul industrial (art.2, lit.d) este aspectul exterior al unui produs sau a unei părți a
acestuia, redat în două dimensiuni şi definit de linii, contururi, formă, textură, ornamentații şi
culori. Prin desen industrial se înțeleg, de exemplu, reprezentări grafice şi motive concepute
pentru a fi realizate pe hârtie, masă plastică, țesături, porțelan, ceramică sau lemn.
Modelul industrial (art.2, lit.h) este aspectul exterior al unui produs sau a unei părți
a acestuia, redat în trei dimensiuni şi definit în același mod ca şi desenul industrial. Prin
model industrial se înțelege orice formă tridimensională cum sunt: piese de mobilier,
încălțăminte, vaze, carcase de aparatură electrică şi altele.
Desenul sau modelul industrial care este determinat exclusiv de o funcție tehnică nu
poate fi înregistrat (art.11). Sunt excluse de la protecție desenele sau modelele industriale ale
căror destinație şi aspect contravin ordinii publice sau bunelor moravuri (art.12).
Cererea va fi respinsă dacă încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin
Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, sau orice alt drept de
proprietate industrială protejat. Cererea va fi respinsă, de asemenea, dacă constituie o utilizare
improprie a oricăruia dintre obiectele menționate în lista cuprinsă în art.6 ter. din Convenţia
75
de la Paris, sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menționate în
art.6 ter. din convenție, la care România a aderat în 1968.
Acest demers poate fi efectuat prin depunerea unei cereri tip adresate către OSIM -
Serviciul Desene şi Modele, şi prin achitarea taxei corespunzătoare.
Pentru constituirea unui depozit reglementar, respectând art. 10 din Legea nr. 129/1992
republicată în 2007, este necesar să se depună la sediul OSIM (Biroul Recepţie Documente,
Camera 3, parter) următoarele documente:
1) formularul tip - Cerere de înregistrare a desenului/modelului – D 01, însoţit de
reproducerile grafice ale desenelor/modelelor pentru care se solicită înregistrarea;
2) dovada plăţii taxei de înregistrare.
Cererea de înregistrare mai poate conține, după caz, şi alte elemente care nu
condiționează data depozitului reglementar, cum ar fi:
datele de identificare a mandatarului autorizat, în cazul în care acesta a fost desemnat
în cererea de înregistrare;
procura de reprezentare în fața OSIM;
76
actele de prioritate, în cazul în care se invocă o prioritate de înregistrare sau de
expoziție;
solicitarea amânării publicării, însoțită de taxa aferentă acestei proceduri;
declarația indicând informațiile care, după cunoştinţa solicitantului, permit să se
dovedească îndeplinirea condiţiilor de acordare a protecţiei desenului sau modelului
pentru care se solicită înregistrarea.
5. Realizarea reprezentărilor grafice ale desenului sau modelului
În conformitate cu art. 20 din Legea 129/1992 cererea de desen sau model împreună cu
reproducerile grafice corespunzătoare anexate, se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială – Secţiunea Desene şi Modele, în format electronic.
Pe o cerere poate fi cerută protecția mai multor desene sau modele, prin constituirea
unui depozit multiplu (art. 14 din aceeași lege), dacă acestea sunt destinate a fi încorporate în
aceeaşi categorie de produse, dacă satisfac o regulă de unitate de concepție, sau de unitate de
utilizare. Un depozit multiplu poate cuprinde până la 100 de desene sau modele, în
conformitate cu art. 15 (1) din Regulamentul de aplicare al legii menționate anterior.
6. Protecție
Taxa pentru examinarea unei contestaţii este de 690 lei, conform pct. 11 din Anexa 5
a O.G. 41/1998 menţionată anterior.
a. Noțiunea de marca
Legea cadru este Legea nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor și indicațiilor
geografice, modificată şi completată prin Legea 66/2010.
Potrivit art. 3, lit. a din Legea nr. 84/1998, marca este un „semn susceptibil de
reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele aparținând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne distinctive cum ar
fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme
tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinații de culori,
precum si orice combinație a acestor semne”.
Legea nr. 84/1998 mai definește in conținutul aceluiași articol mai sus menționat si
următoarele noțiuni de mărci:
marca anterioara este marca înregistrata, precum si marca depusa pentru a fi
înregistrata in Registrul National al Mărcilor, cu condiția ca ulterior sa fie înregistrată;
marca notorie este marca larg cunoscuta in Romania la data depunerii unei cereri de
înregistrare a mărcii sau la data priorității revendicate in cerere. Pentru a determina
daca o marca este larg cunoscuta se va avea in vedere notorietatea acestei mărci, in
cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca
respectiva se aplica, fără a fi necesara înregistrarea sau utilizarea mărcii in Romania;
marca colectiva este marca destinata a servi la deosebirea produselor sau serviciilor
membrilor unei asociații, de produsele sau serviciile aparținând altor persoane;
marca de certificare este marca ce indica faptul ca produsele sau serviciile pentru
care este utilizata sunt certificate de titularul mărcii in ceea ce privește calitatea,
materialul, modul de fabricație a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia, ori
alte caracteristici.
78
marca figurativă - un element grafic (desen) care nu conține litere sau cifre;
marca combinată - o denumire scrisă cu o grafică deosebită şi/sau in culori sau o
denumire însoțită de un element grafic (desen);
marca tridimensională - marca constituită din forma produsului sau a ambalajului
sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau
serviciu.
Din dispozițiile Legii nr. 84/1998, se deduce ca, pentru a fi protejata juridic, marca
trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:
79
c. Subiectul dreptului la marca
Potrivit art. 2, de dispozițiile Legii nr. 84/1998, beneficiază, pe lângă persoanele fizice
si juridice romane, si persoanele fizice si juridice străine cu domiciliul sau cu sediul in afara
teritoriul României, in condițiile convențiilor internaționale privind mărcile si indicațiile
geografice la care Romania este parte.
După cum rezulta din Legea nr. 84/1998, in raport cu natura mărcii, subiectul acesteia
va fi, după caz:
subiect al dreptului la marca individuala, adică dreptul la marca aparține persoanei
care a depus prima, in condițiile legii, cererea de înregistrare a mărcii;
subiect al dreptului lamarca colectiva. In aceasta situație, titulariimărcii colective pot
fi, deopotrivă, persoane fizice sau juridice ori persoane fizice si juridice intre care
exista un raport juridic de asociere, conform cu reglementările legale din materie civila
sau comerciala;
subiect al dreptului lamarca certificata. In cazul mărcii certificare, nu pot solicita
înregistrarea unei mărci persoanele care fabrica, importa sau vând produse ori
prestează servicii, altele decât cele de control in domeniul calității. Mărcile certificate
nu pot fi înregistrate la cererea persoanei fizice.
d. Înregistrarea mărcilor
(1) dreptul la marca aparține persoanei fizice sau juridice care a depus prima cererea
de înregistrare a mărcii.Cererea de înregistrare a mărcii constituie manifestarea
unilaterala de voință a subiectului dreptului la marca, adresata organelor abilitate ale
statului (OSIM) pentru a declanșa si a îndeplini formalitățile legale pentru
înregistrarea acesteia si, pe cale de consecință, pentru a beneficia de drepturile
conferite de lege din aceasta împrejurare.
Cererea este redactata in limba romana, se depune la Oficiul de Stat pentru Invenții si
Mărci si constituie depozitul național reglementar al mărcii. Cererea se va referi la o singura
marca.
80
In cazul in care taxa de înregistrare si examinare a cererii nu este plătita in termen de
trei luni de la data depunerii acesteia, OSIM poate acorda solicitantului, pentru motive
întemeiate, in ca un termen de doua luni.
OSIM examinează :
capacitatea solicitantului conform;
daca in cerere se invoca o prioritate;
motivele de refuz prevăzute la art.5 alin. (1) si art.6 din Legea nr. 84/1998.
81
(5) opoziții la înregistrare. In terme de 3 luni de la data publicării mărcii, titularul
unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum si titularul unui drept anterior
cu privire la imaginea sau numele patronimic, la o indicatie geografica protejata, un
desen sau model industrial protejat sau un drept de autor, precum si orice alta persoana
interesata poate face opoziție la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cu privire la
marca publicata.
Opozițiile trebuie sa fie formulate in scris, motivat si cu plata taxei prevăzute de lege.
In cazul neplății taxelor legale pentru opoziție se considera ca opozitia nu a fost facuta .
Potrivit art. 29 din Legea nr. 84/1998, înregistrarea mărcii produce efecte cu începere
de la data depozitului național reglementar al mărcii, pentru o perioada de 10 ani.
Taxa pentru cererea de reînnoire a înregistrării mărcii este datorata la data înregistrării
cererii, in cuantumul aplicabil la aceasta data; taxa poate fi plătita si in următoarele 6 luni de
la expirarea duratei de protecție in curs, dar cu majorarea prevăzută de lege.
82
neindeplinirii conditiilor legale in termen de 3 luni de la primirea notificarii; in lipsa unui
rãspuns in termen cererea de reinnoire a inregistrarii marcii se respinge.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1996, înregistrarea mărci conferă titularului sau un
drept de exploatare exclusivaasupra mărci.
In aplicarea textului mai sus amintit, titularul mărci poate cere sã fie interzise terților,
in special următoarele acte:
aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor in acest scop sau, după caz,
oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
importul sau exportul produselor sub acest semn;
utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Aceste acte pot fi interzise terților si titularul poate cere despăgubiri numai după data
publicării mărci.
Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere sa se interzică altor persoane deținerea,
oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poarta aceasta marca, pentru
produsele care au fost puse in comerț de însuși titular sau cu consimțământul acestuia.
83
numele sau adresa titularului;
indicații care se refera la specia, calitatea, destinația,valoarea, originea geografica,
perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, ori alte
caracteristici ale acestora;
marca, daca aceasta este necesara pentru a indica destinația produsului sau serviciului,
in special pentru accesorii sau piese detașabile.
In lumina art. 39 din Legea nr. 84/1996, drepturile mărcii pot fi transmise:
Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate
produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte din
acestea; cesiunea, chiar parțială, nu poate limitata teritorial folosirea mărci pentru produsele
sau serviciile la care se refera.
In cazul in care patrimoniul titularului mărci este transmis in totalitatea sa, aceasta
transmitere are ca efect si transferul drepturilor cu privire la marca.Transmiterea unor
elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marca.
Mărcile identice sau similare aparținând aceluiași titular si care sunt folosite pentru
produse sau servicii identice sau similare nu pot fi transmise prin cesiune decata in totalitate si
numai către o singura persoana, sub sancțiunea nulității actului de transmitere.
licență. Titularul mărci poate, in baza unui contract de licență, sa autorizeze terții sa
folosească marca pe întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, pentru toate sau
numai pentru o parte din produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Licențele pot fi exclusive (daca dreptul de folosință este conferit pentru teritoriu) sau
neexclusive (dreptul de folosință este conferit si altor persoane decât licențiatul sau, chiar,
titularul își rezerva dreptul de a folosi, in continuare, marca licențiată).
84
de reclama: presupune autorizarea folosirii mărci in scop comercial si publicitar.
a) sa folosească, pentru produsele cărora li se aplica marca, numai marca ce face obiectul
contractului de licență, avândtotuși libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând ca
el este fabricantul acestora;
Dreptul asupra mărcilor se pot stinge prin una dintre următoarele modalități juridice:
caducitatea mărci;
renunțarea la marca;
decăderea titularului din drepturile conferite de marca;
anularea înregistrării mărci.
85
Indicația geografica este constituita întotdeauna dintr-o denumire geografica, ce poate
fi denumirea unei tari, a unei regiuni sau a unei localități.
Daca cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenții
si Mărci decide înregistrarea indicației geografice in Registrul National al Indicațiilor
Geografice si acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
86
Dreptul de folosire a indicației geografice dobândit prin înregistrarea acesteia aparține
membrilor asociației înscriși in lista comunicata la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci.
Dreptul de folosire a unei indicații geografice nu poate sa facă obiectul nici unei
transmiteri.
Potrivit art. 87 din Legea nr. 84/1998, titularul mărci sau, după caz, Ministerul
Agriculturii si Alimentației poate solicita instanței judecătorești sa dispună luarea unormasuri
asiguratorii, atunci când se considera ca exista un risc de încălcare de către terți a
drepturilor cu privire la marca sau indicația geografica protejata si daca aceasta încălcare
87
amenință sa cauzeze un prejudiciu ireparabil, ori daca exista un risc de distrugere a
elementelor de proba.
88
si daca din folosirea semnului, fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul
distinctiv ori de renumele mărci sau folosirea semnului ar cauza titularului mărci un
prejudiciu.
Nici un act din cele prevăzutemai sus nu constituie contrafacere daca a fost efectuat
înainte de data publicăriimărci .
89