DL101 RO 002 Drept de Autor

Notă: Durata alocată pentru studierea informațiilor prezentate în acest modul este de
aproximativ 5 ore.
Modulul 2: Drepturile de autor
Obiectivele învățării
După parcurgerea informațiilor furnizate în cadrul acestui modul veți putea să:
1. Definiți drepturile de autor și să oferiți exemple de tipuri de opere care sunt
incluse în sfera de protecție a drepturilor de autor.
2. Descrieți în 300 de cuvinte cele două categorii de drepturi care sunt incluse în
sfera drepturilor de autor
3. Explicați în aproximativ 250 de cuvinte drepturile care sunt protejate prin dreptul
de autor. (drepturi de reproducere, drepturi de interpretare, traducere și
adaptare).
4. Descrieți în 250 de cuvinte limitările și excepțiile asociate drepturilor descrise la
obiectivul 2.
5. Precizați care este durata generală a protecției oferite de drepturile de autor
conform Convenției de la Berna și WTC.
6. Explicați cum se poate obține și transfera proprietatea asupra drepturilor de
autor.
7. Prezentați 5 măsuri care pot fi utilizate pentru impunerea respectării drepturilor.
8. Pornind de la studiul de caz legat de problematica drepturilor de autor, identificați
într-o primă instanță aspectele referitoare la această tematică, iar ulterior indicați
articolele din tratatele relevante care abordează aspectele identificate.
9. Explicați în aproximativ 300 de cuvinte care este principiul fondator al domeniului
public.
10. Precizați în ce fel utilizarea resurselor din domeniul public vine în sprijinul
procesului de creație.
Introducere
Acest modul privind drepturile de autor explică categoriile supuse protecției prin
drepturi de autor, drepturile pe care le deține titularul drepturilor de autor și modul în
care pot fi utilizate pentru a obține avantaje comerciale. O mare parte din legislația cu
privire la drepturile de autor este similară în toate țările care au semnat convenții
internaționale și acorduri comerciale. Cu toate acestea, pentru a primi un răspuns final
la orice întrebare cu privire la drepturile de autor, trebuie să consultaţi prevederile legii
în propria dumneavoastră ţară. În acest modul se vor face trimiteri la Convenția de la
Berna, Tratatul OMPI privind drepturile de autor (WTC), Tratatul de la Marrakech şi
Acordul privind aspectele comerciale ale proprietății intelectuale (Acordul TRIPS), iar
aceste trimiteri vor fi explicate în detaliu la sfârșitul modulului. Ce trebuie să rețineți
deocamdată este că acestea sunt cele mai relevante acorduri internaționale în domeniul
drepturilor de autor.
De asemenea, sunt explicate măsurile pe care titularii de drepturi de autor le pot
lua împotriva abuzurilor. Din nou, aceste măsuri sunt disponibile în majoritatea țărilor,
însă va trebui să consultați legislația națională pentru a vă asigura de situația din țara
dvs.
Care este sfera de protecţie oferită de drepturile de autor?
Așa cum se întâmplă în cazul tuturor domeniilor legate de proprietatea

intelectuală, drepturile de autor se axează pe protecția activității intelectului uman.
Domeniul drepturilor de autor este reprezentat de protecția operelor literare și artistice.
Acestea includ scrierile, muzica și operele de arte plastice, precum picturile și
sculpturile, dar și operele bazate pe tehnologie, precum programele informatice și
bazele de date electronice
Rețineți faptul că drepturile de autor protejează operele, adică expresia

gândurilor, nu și ideile. Deci, dacă imaginaţi o intrigă, aceasta, ca atare, nu este
protejată. De exemplu, o intrigă care constă dintr-o poveste despre tineri şi tinere care
se îndrăgostesc în ciuda obstacolelor ridicate de familie și de statutul social nu ar putea
fi protejată. Scriitori diferiți pot construi povești pornind de la o intrigă asemănătoare.
Însă atunci transpuneți această intrigă într-un sinopsis sau, de exemplu, într-o proză
scurtă sau piesă de teatru, modul de expresie al respectivei intrigi într-o astfel de
povestire va fi protejat. De aceea, de exemplu, piesa „Romeo și Julieta” scrisă de
Shakespeare va fi considerată o transpunere creativă a unei astfel de intrigi. Cu toate
acestea, alți scriitori pot construi povești noi pornind de la intrigi asemănătoare.
Convenția de la Berna (1886), cea mai veche convenție internațională care

reglementează drepturile de autor, prevede la articolul 2 următoarele:
„Termenul «opere literare și artistice» cuprinde toate operele din domeniul literar,
științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărțile,
broșurile și alte scrieri; conferințele, alocuțiunile, predicile și alte opere de
aceeași natură; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice
și pantomimele; compozițiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele
cinematografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu
analog cinematografiei; operele de desen, de pictură, de arhitectură, de
sculptură, de gravură, de litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate
operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de artă aplicată;
ilustrațiile, hărțile geografice; planurile, crochiurile și operele plastice referitoare
la geografie, la topografie, la arhitectură sau la științe. [.....] Sunt protejate ca
opere originale, fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, traducerile,
adaptările, aranjamentele muzicale și alte transformări ale unei opere literare sau
artistice. [.....] Culegerile de opere literare sau artistice, cum sunt enciclopediile și
antologiile, care, prin alegerea sau dispunerea materialelor, constituie creații
intelectuale, sunt protejate ca atare, fără a prejudicia drepturile autorilor asupra
fiecărei opere care face parte din aceste culegeri.”
Nu există cerința ca lucrarea literară și

artistică să fie de bună calitate sau să aibă
merite de ordin artistic. Ea trebuie, însă, să
fie originală. Semnificația exactă a acestei
cerințe diferă de la o țară la alta și este
deseori stabilită prin jurisprudență. În
termeni foarte generali se poate spune că
în țările cu un sistem de drept cutumiar
cerințele sunt limitate la faptul că lucrarea
nu trebuie să fie o copie a unei alte opere
iar autorul trebuie să fi depus un minimum
de pricepere, efort și discernământ în a o
realiza.
În țările cu un sistem de drept civil, cerința este adesea mai strictă, de exemplu, opera
trebuie să poarte marca distinctivă a personalității autorului. Este nevoie așadar de un
efort creativ din partea autorului care depășește simpla îndemânare, efortul sau
discernământul minimale.
Operele care pot fi protejate în temeiul Convenției de la Berna se limitează la lista

prevăzută la articolul 2?
Trebuie avut în vedere faptul că operele care pot fi protejate în temeiul Convenției de la
Berna nu se limitează la exemplele citate mai sus. O astfel de listă nu este exhaustivă.
Ați observat deja că în Convenția de la Berna se stipulează că „expresia «opere literare
și artistice» include toate operele din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi
modul sau forma de exprimare, cum ar fi….” Expresia „cum ar fi” lasă loc altor creații
decât cele prezentate în listă. De exemplu, în diferite țări, prin hotărâre judecătorească,
se poate conferi protecție unor materiale precum:
- corespondenţei personale,
- unui ghid de îndrumare cu privire la divorțuri,
- unei tunsori,
- decoraţiunii florale realizate pe un pod,
- unui spectacol de sunet și lumini (adesea realizat în scopuri de divertisment
pentru evenimente desfăşurate în aer liber, noaptea)
- testelor pentru un examen.
Ce înseamnă opere derivate?
O altă caracteristică importantă care reiese din articolul 2 al Convenției de la Berna

este cea referitoare la protecția „operelor derivate”. Acestea sunt opere care derivă din
alte opere, surse existente. Exemple de astfel de opere includ:
- traduceri ale operelor într-o altă limbă;
- adaptarea operelor, cum ar fi realizarea unui scenariu de film bazat pe un roman;
- aranjamente muzicale, cum ar fi o versiune orchestrată a unei compoziţii
muzicale inițial scrise pentru pian;
- alte modificări ale operelor, de exemplu versiunea prescurtată a unui roman;
- compilații de opere literare și artistice, cum ar fi enciclopediile și antologiile. Într-
un astfel de caz, ca şi în cazul bazelor de date protejate de WTC, originalitatea
constă în alegerea și aranjarea materialelor.
Trebuie să aveți în vedere faptul că, înainte de a vă implica în realizarea unei opere
derivate, trebuie să respectați drepturile autorului operei inițiale. De exemplu, un autor
care dorește să traducă un roman într-o limbă străină trebuie să solicite o permisiune în
acest sens din partea autorului romanului care urmează să fie tradus. Efectuarea
traducerii fără permisiunea respectivă ar expune traducătorul la riscul de a fi acționat în
justiție pentru încălcarea drepturilor de autor.
Topic 1: Care sunt categoriile care pot fi protejate de drepturile de autor?
Drepturile de autor protejează operele literare și artistice, după cum precizează titlul
Convenției de la Berna. Cele două concepte trebuie să fie înţelese într-un sens foarte
larg. Termenul „literar”, de exemplu, nu se referă strict la romane, poezii sau proză
scurtă: ar putea include manualul de întreținere al unui autovehicul sau chiar alte forme
de scriere care nu pot fi înțelese cu ușurință de omul de rând, cum ar fi, de exemplu,
programele informatice. Cheia acestei expresii o reprezintă, de fapt, cuvântul „opere”.
Ceea ce vrem să spunem este că acea expresie, expresia umană, reprezintă factorul
determinant. Așadar, dacă îmi vine ideea de a picta un „apus deasupra mării”, oricine
altcineva poate folosi aceeași idee, aceasta nefiind protejată. Însă atunci când realizez
efectiv tabloul cu un „apus deasupra mării”, pictura în sine reprezintă o formă de
exprimare, fiind așadar protejată.
Chestionar de auto-evaluare (CAE)
CAE 1: Ce categorie de opere intelectuale importante, menționată în Topic 1, nu a

fost inclusă în lista „operelor literare sau artistice” din Convenția de la Berna?
Completați răspunsul dvs. aici:
Vizualizați mai jos răspunsul:
Răspuns pentru CAE 1:

Cea mai importantă excepție de la lista menționată în Topic 1 şi care nu este specificată
în cadrul Convenţiei de la Berna este aceea a programelor informatice. Acestea sunt
produse ale creativităţii intelectuale și sunt considerate a fi opere. Este important să se
înțeleagă faptul că lista cuprinsă în cadrul Convenției de la Berna nu este gândită ca
fiind una exhaustivă. Ea este menită doar să ilustreze natura operelor literare și
artistice. Fixarea operelor în formate digitale care are loc la ora actuală şi care nu exista
la momentul adoptării Convenției de la Berna este, cu toate acestea, concepută ca
reprezentând o operă protejată de drepturile de autor.
Care sunt drepturile protejate în materia dreptului de autor?
În introducerea la acest curs s-a explicat faptul că cea mai importantă

caracteristică a proprietății este aceea că proprietarul poate dispune de ea în mod
exclusiv, adică așa cum dorește, și că nimeni altcineva nu o poate folosi în mod legal
fără permisiunea proprietarului. Expresia „ aşa cum dorește" nu înseamnă, desigur, că
proprietarul își poate folosi proprietatea fără a respecta drepturile și interesele
recunoscute din punct de vedere juridic ale altor membri ai societății. De exemplu,
proprietarul unei mașini o poate folosi „așa cum dorește”, dar acest lucru nu înseamnă
că proprietarul poate să-și conducă mașina în mod nechibzuit și să dea naştere unui
pericol pentru ceilalți sau să nu respecte regulile de circulație. Dreptul de autor este o
ramură a domeniului proprietății intelectuale. Titularul drepturilor de autor își poate
utiliza opera protejată așa cum dorește și îi poate împiedica pe ceilalți să o
folosească fără a avea permisiunea sa. Astfel, drepturile acordate în temeiul
legislației naționale titularului dreptului de autor asupra unei opere protejate
constituie, în mod normal, „drepturi exclusive”: dreptul de a utiliza opera sau de a
autoriza folosirea operei de către alte persoane, cu condiţia respectării drepturilor
recunoscute și intereselor legitime ale altor persoane.
Există două tipuri de drepturi de autor: drepturile patrimoniale, care permit

titularului drepturilor să obțină o compensaţie financiară de pe urma utilizării operelor
sale de către alte persoane și drepturi nepatrimoniale care permit autorului să
întreprindă anumite acțiuni pentru a păstra legătura personală între autor și opera sa.
Acum citiți următorul topic și încercați să distingeți diferitele tipuri de drepturi
patrimoniale descrise.
Topic 2: Care sunt unele dintre drepturile pe care le poate deţine titularul dreptului de
autor?
Titularul drepturilor de autor are o serie de drepturi diferite care sunt reglementate în
parte prin tratate internaţionale, incluzând aici Convenția de la Berna şi WTC, în care se
regăsesc o serie de drepturi minimale, şi în parte prin legislația națională, care adesea
împinge mai departe aceste drepturi iniţiale şi instituie drepturi adiţionale. În mod
tradițional și istoric, dreptul de reproducere este esenţial, fapt reflectat, de asemenea
în cuvântul în limba engleză „copyright” [„drept de copiere”, traducere literală – n. trad.].
Dreptul de reproducere include în sfera sa de aplicare, de exemplu, tipărirea de cărți –
precum şi fotocopierea acestora - însă se referă, de asemenea, şi la metode mai
moderne de reproducere, cum ar fi înregistrarea pe bandă magnetică sau înregistrarea
în format digital, precum și copierea unor astfel de înregistrări. Această noțiune poate
include stocarea de opere în memoria computerului şi stocarea în „cloud” precum și
copierea fişierelor digitale pe CD-ROM-uri, discuri USB și alte medii de stocare.
Un alt drept cu un istoric îndelungat este dreptul de a reprezenta sau executa o

operă. O operă este reprezentată sau executată atunci când este interpretată o
melodie, de exemplu, sau atunci când un actor joacă pe scenă, iar de-a lungul timpului,
acest drept a dat naștere unor alte drepturi, cum ar fi dreptul de radiodifuzare și
dreptul de comunicare către public a operei, aceste drepturi fiind uneori definite
diferit în legislaţiile naționale: radiodifuzarea poate fi de fapt o parte a comunicării către
public sau acestea pot fi concepte paralele corelate, însă, în mod obișnuit, toate
metodele de comunicare sunt incluse aici, radiodifuzarea fiind una dintre acestea,
alături de distribuirea prin cablu sau prin Internet.
CAE 2: Care sunt cele două tipuri de drepturi cu un istoric îndelungat de utilizare
menționate anterior?
Daţi câte un exemplu pentru fiecare dintre acestea.
Cele două drepturi menţionate sunt:
Drepturile de reproducere – exemplele cu privire la acest drept au fost legate

de dreptul de a autoriza fotocopierea, tipărirea de copii sau realizarea de copii
ale unor casete.
Dreptul de a reprezenta sau executa, etc. – exemplele cu privire la acest drept

au fost legate de dreptul de a reprezenta sau executa o lucrare, de exemplu, de
a interpreta un cântec.
Un alt grup important de drepturi, care nu a fost menționat în scenariul de mai sus,
este cel legat de traducere și adaptare.
WTC conferă autorilor, pe lângă drepturile conferite în cadrul Convenţiei de la Berna,
drepturile de distribuire, închiriere şi comunicare către public inclusiv „punerea la
dispoziție publicului a operelor lor, în așa fel încât oricine să poată avea acces la
ele în locul și la momentul pe care le alege în mod individual.” Cu toate că această
comunicare către public se regăseşte în Convenţia de la Berna, citatul de mai sus din
cadrul articolului 8, la care se face referire uneori ca reprezentând dreptul la punerea
la dispoziţie, include comunicarea interactivă, la cerere, prin intermediul Internetului.
Dreptul de reproducere
Dreptul titularului dreptului de autor de a împiedica alte persoane să efectueze

copii ale operelor sale reprezintă un drept fundamental în materia drepturilor de autor.
De exemplu, realizarea de copii ale unei opere protejate este actul efectuat de un editor
care dorește să distribuie publicului copii ale unei opere bazate pe text, sub formă de
copii tipărite sau de suporturi digitale, cum ar fi CD-ROM-urile sau cărţile audio. În mod
similar, dreptul producătorului de fonograme de a produce și distribui compact-discuri
(CD) sau fişiere MP3 care conțin reproduceri înregistrate ale operelor muzicale se
bazează, în parte, pe permisiunea acordată de compozitorii unor astfel de opere de a
reproduce compozițiile lor prin înregistrare. Prin urmare, dreptul de a controla actul de
reproducere reprezintă temeiul juridic al mai multor forme de utilizare a operelor
protejate.
O serie de alte drepturi sunt recunoscute în legislația națională, pe lângă dreptul

fundamental de reproducere. De exemplu, unele dispoziţii legale includ dreptul de a
autoriza distribuirea de copii ale operelor; în mod evident, dreptul de reproducere nu ar
avea o valoare patrimonială dacă titularul drepturilor de autor nu ar putea autoriza
distribuirea copiilor realizate cu consimțământul său. WTC acordă autorilor dreptul
exclusiv de distribuire. Dreptul de distribuire, de obicei, se epuizează cu prilejul primei
vânzări sau altui transfer de proprietate asupra unui exemplar, care se face cu
autorizarea titularului drepturilor. Acest lucru presupune ca, după ce titularul drepturilor
de autor a vândut sau a transferat în alt mod dreptul de proprietate asupra unei copii a
unei opere, proprietarul acelei copii poate să dispună de ea fără a mai solicita
permisiunea titularului drepturilor de autor, prin transferul sau chiar revânzarea
acesteia. Acest principiu, la care se face referire sub denumirea de epuizarea
dreptului, se aplică obiectelor fizice care conţin o copie sau opera în formă fixă, cum
este cazul cărţilor sau DVD-urilor. Dezbaterile continuă în multe ţări cu privire la
posibilitatea de a aplica principiul epuizării dreptului, de asemenea, fişierelor digitale
aflate în Internet.
Cu toate acestea, în ceea ce privește închirierea unor astfel de copii, un număr

din ce în ce mai mare de legi naționale privind drepturile de autor, precum și Acordul
TRIPS şi WTC, au recunoscut un drept separat de închiriere în cazul programelor
informatice, operelor audiovizuale și fonogramelor. Dreptul de închiriere este justificat
de progresele tehnologice care au făcut foarte ușoară copierea acestor tipuri de opere;
experiența din unele țări a demonstrat că se realizau copii de către clienți ai
magazinelor de închiriere și, prin urmare, dreptul de a controla practicile de închiriere
era necesar pentru protejarea dreptului de reproducere al titularului drepturilor de autor.
În sfârșit, unele legi privind drepturile de autor includ dreptul de a controla importul
copiilor ca mijloc de prevenire a erodării principiului teritorialității dreptului de autor;
aceasta s-ar traduce prin faptul că interesele economice ale proprietarului drepturilor de
autor ar fi puse în pericol dacă drepturile de reproducere și distribuire nu s-ar putea
exercita pe o bază teritorială. Problema aplicării principiului teritorialităţii la distribuirea
fişierelor digitale prin intermediul Internetului este o chestiune care face în continuare
obiectul dezbaterilor atât la nivel naţional în multe ţări, cât şi la nivel multilateral.
Există unele acte de reproducere a unei opere care constituie excepții de la

regula generală, deoarece ele nu necesită permisiunea din partea autorului sau a altui
titular de drepturi; acestea sunt cunoscute sub denumirea de „limitări şi excepţii” la
adresa drepturilor exclusive. De exemplu, multe legi naționale permit în mod tradițional
persoanelor să realizeze copii unice ale operelor în scopuri private, personale și
necomerciale. Apariția tehnologiei digitale, care creează posibilitatea de a face copii de
înaltă calitate, neautorizate ale unor opere, copii care sunt practic imposibil de
diferenţiat de original (și, astfel, sunt un substitut perfect pentru cumpărarea sau
accesul licit al copiilor autorizate) pune în discuție continuarea justificării unei astfel de
limitări a dreptului de reproducere în cazul acestor categorii de fişiere digitale.
Dreptul de reprezentare sau executare, de radiodifuzare şi comunicare către

public şi de punere la dispoziţia publicului
În mod normal, în conformitate cu legislația națională, o reprezentație publică

este considerată ca fiind reprezentare sau executare a unei opere într-un loc în care
publicul este sau poate fi prezent sau într-un loc care nu este accesibil publicului,
dar în care este prezent un număr semnificativ de persoane din afara cercului
unei familii și al celor mai apropiate relaţii sociale.
Pe baza dreptului de reprezentare publică, autorul sau alt titular al dreptului de

autor poate autoriza interpretarea în direct a unei opere, cum ar fi prezentarea unui
spectacol de teatru sau interpretarea unei simfonii de către o orchestră într-o sală de
concerte. Reprezentarea publică include și execuţia realizată prin intermediul
înregistrărilor; astfel, operele muzicale încorporate în fonograme sunt considerate ca
fiind „reprezentate în public” atunci când acestea sunt redate de echipamente de
amplificare în locuri precum discotecile, aeronavele de linie și centrele comerciale.
Potrivit Convenţiei de la Berna, dreptul de radiodifuzare include emisia prin

mijloace fără fir pentru publicul larg aflat în raza de acțiune a semnalului, cu ajutorul
unui echipament care permite recepția de sunete sau de imagini și sunete, fie prin
radio, prin televiziune sau prin satelit.
Atunci când o lucrare este comunicată către public, în conformitate cu

Convenţia de la Berna, un semnal este difuzat prin fir sau cablu, putând fi recepționat
numai de către persoanele care au acces la echipamentele conectate la respectivul fir
sau sistem de cablu. WTC extinde dreptul de comunicare către public astfel încât
acesta să includă posibilitatea de a autoriza punerea la dispoziţia publicului de opere
prin intermediul comunicării interactive, la cerere, prin intermediul Internetului. În unele
dispoziţii de drept naţional, punerea la dispoziţie este desemnată în mod specific ca
fiind un drept separat, în timp ce în alte ţări, conceptul este inclus în noţiunea de
comunicare către public sau distribuire.
Conform Convenției de la Berna, titularii de drepturi de autor au dreptul exclusiv
de a autoriza reprezentarea sau executarea, radiodifuzarea și comunicarea publică a
operelor proprii. În temeiul unora dintre legislaţiile naţionale, dreptul exclusiv al autorului
sau al altui titular de drepturi de a autoriza radiodifuzarea este înlocuit, în anumite
circumstanțe, cu un drept la o remunerație echitabilă, deși o astfel de limitare a
dreptului de radiodifuzare este din ce în ce mai puțin întâlnită.
Drepturile de traducere și adaptare
Activitatea de traducere sau adaptare a unei opere protejate prin drept de autor
necesită, de asemenea, autorizarea din partea titularului drepturilor. Traducere
presupune expresia unei opere într-o altă limbă decât cea a versiunii originale.
Adaptarea este, în general, înțeleasă ca modificarea unei opere pentru a crea o altă
lucrare, de exemplu, adaptarea unui roman pentru realizarea unui film artistic, sau
modificarea unei opere pentru a o adecva la diferite condiții de exploatare, de exemplu
prin adaptarea unui manualului de instruire pregătit iniţial pentru învățământul superior
într-un manual de instruire destinat elevilor la un nivel inferior de studiu.
Traducerile și adaptările sunt opere protejate de drepturile de autor. Prin urmare,

pentru a reproduce și a publica o traducere sau o adaptare, trebuie obținută
permisiunea atât din partea titularului dreptului de autor asupra operei inițiale, cât și de
la proprietarul drepturilor de autor asupra traducerii sau adaptării.
Drepturile nepatrimoniale
Drepturile patrimoniale de tipul menționat mai sus pot fi transferate sau cesionate
altor titulari, de obicei în schimbul unei sume de bani sau a unei redevențe în funcție de
utilizarea avută în vedere pentru opera respectivă. Cu toate acestea, al doilea tip de
drepturi, respectiv drepturile nepatrimoniale, nu poate fi transferat niciodată în multe
jurisdicţii. Acestea rămân mereu în proprietatea autorului operei, chiar dacă drepturile
patrimoniale sunt transferate sau cesionate.
Citiți acum următorul topic, în care se realizează o descriere a drepturilor

nepatrimoniale.
Topic 3: Ce înseamnă mai exact drepturile nepatrimoniale?
Drepturile pe care tocmai le-am menționat sunt cunoscute drept drepturi

patrimoniale. Drepturile nepatrimoniale sunt diferite: ele sunt alcătuite din două
aspecte, primul fiind dreptul de autor care este denumit în mod oficial dreptul de
atribuire (termenul „drept de paternitate asupra operei” a fost utilizat în mod
tradiţional în sistemele de drept civil, însă acesta este utilizat din ce în ce mai
puţin din cauza conotaţiilor sexiste). Acesta este dreptul de a pretinde statutul de
autor al unei opere și de a obține recunoașterea acestui statut. Este, în principiu,
dreptul de a se menționa numele autorului, de exemplu, atunci când opera este
reprodusă. Dacă ați scris o carte, atunci aveți dreptul conferit de lege ca numele
dvs. să vă fie menţionat în calitate de autor și, de asemenea, să fiți menționat
atunci când lucrarea este folosită, cel puțin în limite rezonabile. Nu ne putem
aștepta ca un DJ într-o discotecă să menționeze numele compozitorului,
autorului versurilor, autorului orchestraţiei muzicale și așa mai departe pentru
fiecare înregistrare pe care o difuzează; în mod evident, nu se merge atât de
departe, însă dacă interpretezi o piesă în cadrul unui un concert - un concert de
muzică clasică sau de muzică modernă - compozitorul ar avea în mod clar
dreptul de solicita menționarea numelui său în program. Aceasta ar fi cu
siguranță o practică în cazul operelor mai importante, cum ar fi cele interpretate
în teatre sau săli de concerte; într-adevăr, în principiu, autorul trebuie numit în
cazul tuturor operelor. Acest lucru este valabil și în cazul radiodifuzărilor în
anumite cazuri, însă nu în permanenţă. Din nou, detaliile sunt prevăzute în
legislația națională, adesea făcându-se referire la practică sau la jurisprudență.
În categoria drepturilor nepatrimoniale intră şi dreptul de a pretinde

recunoaşterea calităţii de autor a unei opere precum şi dreptul de a pretinde
respectarea integrităţii, adică dreptul autorului de a se opune utilizării operei în
variante distorsionate sau în contexte care prejudiciază onoarea și reputația
literară și artistică a autorului. Acesta este adesea desemnat ca fiind dreptul la
integritatea operei. Autorul poate, spre exemplu, să se opună folosirii operei
sale într-un context pornografic, dacă opera nu este pornografică în sine. De
asemenea, autorul se poate opune denaturării operei într-o manieră care să
afecteze în mod negativ integritatea culturală sau artistică a acesteia.
CAE 3: Să presupunem că ați devenit un artist de marcă datorită unei opere

de artă recunoscute pe plan internațional ca fiind un tribut adus conservării
naturii, iar ulterior descoperiți că aceasta este folosită în mod denigrator fără
permisiunea dvs. de către un grup politic ce promovează la modul general
organismele modificate genetic. Cum ați putea proceda în acest caz?
În cazul în care nu ați transferat drepturile patrimoniale relevante, puteți interzice

utilizarea în temeiul acestor drepturi. Dacă ați transferat aceste drepturi înainte de
această utilizare neautorizată, puteți continua să vă opuneţi utilizării în temeiul dreptului
nepatrimonial de a pretinde respectarea integrităţii operei.
--------------------
La acest moment, aţi aflat care sunt categoriile de opere literare și artistice care
intră în sfera de protecţie a dreptului de autor și care sunt tipurile de drepturi de care
beneficiază un titular de drepturi de autor. În mod firesc, este momentul să vă puneţi
problema cum se naşte dreptul de autor în favoarea autorul unei astfel de opere. Citiți
următorul topic pentru a afla răspunsul.
Topic 4: Puteți să ne oferiți câteva informații cu privire la modul de dobândire a

drepturilor de autor?
Desigur; de fapt, este simplu. Nu trebuie să întreprindeţi nimic special în acest sens,
potrivit Convenției de la Berna, care funcționează pe principiul absenței formalităților.
Practic, munca dumneavoastră este protejată pe baza simplului fapt că a fost creată.
Cu toate acestea, în conformitate cu unele legislații naționale, în special în țările cu
tradiții de drept cutumiar, opera trebuie fixată înainte de a obține protecție.
Ce înseamnă că opera trebuie fixată?
Opera trebuie să fie consemnată sau înregistrată. Aceasta nu trebuie să fie înregistrată
personal de autor: dacă dumneavoastră compuneți o melodie, o fredonați în surdină pe
stradă și dacă cineva reușește să o înregistreze, înseamnă că este fixată. Dar, de
asemenea, acest lucru înseamnă şi că este protejată, așadar, dacă persoana
respectivă folosește înregistrarea melodiei, pentru reproducere ulterioară, de exemplu,
acest lucru ar reprezenta o încălcare a drepturilor de autor. Diferența nu este cu
adevărat importantă; este în esență o problemă care ţine de tipul de dovezi de care aţi
avea nevoie în faţa unei instanțe în cazurile foarte rare care se referă la opere care nu
sunt fixate în mod obișnuit, cum ar fi repetițiile pentru spectacolele de balet. În zilele
noastre, un spectacol de balet ar putea fi fixat pe un suport video și chiar s-ar putea
utiliza un tip special de scriere pentru a stabili coregrafia, însă nu toate spectacolele de
balet sau tipurile de dansuri au fost fixate în această manieră din perspectivă istorică. O
problemă ar apărea dacă ați susține că ați creat un spectacol de balet și că altcineva a
transformat spectacolul respectiv într-o piesă de teatru. Instanţa ar spune în acest caz:
„Ei bine, permiteți-mi să solicit o dovadă a existenței muncii tale.” Dacă nu ar exista
fixarea operei sub o formă materială, dovada ar fi greu de obţinut. Și totuși, în țările în
care se funcţionează sistemul de drept civil, opera este de obicei protejată încă din
momentul creării ei. Așadar, chiar dacă compuneți o poezie doar în minte, aceasta este
teoretic protejată. În acest caz ar fi bineînțeles problema dumneavoastră să demonstrați
ce poezie ați compus, cum ați făcut-o, și așa mai departe. În sistemele de drept
cutumiar, pe de altă parte, ar trebui ca opera să fie fixată într-un anume fel, respectiv
consemnată sau înregistrată pe bandă.
Există vreo țară în lume în care trebuie respectată o formalitate anume pentru a obține
protecția prin intermediul drepturilor de autor?
În țările semnatare ale Convenției de la Berna, toți titularii străini de drepturi sau autori
din alte țări semnatare ale Convenţiei se califică pentru acordarea de protecție în
temeiul Convenției, fără necesitatea parcurgerii altor formalități, astfel încât procesul de
înregistrare nu este necesar. Alte țări impun formalități cetățenilor lor, aspect posibil
întrucât convențiile internaționale fac referire exclusiv la tratamentul aplicat cetățenilor
străini. În principiu, o țară poate impune orice reguli consideră necesar propriilor
cetățeni. În Statele Unite, de exemplu, înregistrarea „operelor create pe teritoriul SUA”
este necesară pentru a putea revendica anumite tipuri de daune în acţiunile introduse în
instanţă cu privire la încălcarea drepturilor de autor; cu toate acestea, în cazul operelor
care nu îşi au originea pe teritoriul SUA nu se aplică aceeaşi restricţie, dacă operele
respective intră în sfera de aplicare a Convenţiei de la Berna.
Studierea sferei de cuprindere a definiţiei noţiunii de „opere” este importantă, deoarece

ea poate avea un conţinut mai larg şi, în consecinţă, s-ar putea califica pentru
acordarea unui nivel mai ridicat de protecţie. Merită verificate, în consecinţă, cerinţele
de înregistrare suplimentare existente la nivelul unei ţări pentru anumite opere create pe
teritoriul naţional.
Cu toate acestea, există o protecție acordată de la bun început, iar acest lucru este
valabil pentru toate țările semnatare ale Convenției de la Berna.
CAE 4: Imaginați-vă că sunteți cetățean al uneia dintre țările semnatare ale

Convenției de la Berna și sunteţi autorul unei opere literare. Ce paşi trebuie să
urmați pentru a vă proteja lucrarea prin drepturile de autor?
Viz
uali
zați
mai
jos răspunsul:
În termeni generali, este foarte simplu: nu este nimic de făcut în mod special. Convenția
de la Berna se bazează pe principiul lipsei oricăror formalități; creația este sinonimă cu
protecția.
În majoritatea țărilor cu un sistem de drept cutumiar, este necesară fixarea: o operă

trebuie să fie consemnată în scris sau înregistrată. De exemplu, spectacolele de balet
erau în trecut reproduse în notaţii coregrafice, acum sunt pur și simplu înregistrate pe
suport video.
În țările cu sisteme de drept civil, operele sunt protejate încă din momentul creației,
ceea ce, bineînțeles, lasă deschisă problema practică a dovedirii creației în instanță.
Trebuie totuși luat în considerare faptul că ar putea exista formalități impuse de
legislația națională pentru protecția propriilor cetățeni. În țările semnatare ale Convenției
de la Berna, toți titularii străini de drepturi provenind din alte state semnatare ale
Convenției de la Berna beneficiază de protecție fără a fi necesare alte formalități (nu
este necesară înregistrarea).
Transferarea drepturilor de autor
Multe dintre operele creative protejate prin intermediul drepturilor de autor necesită
investiții financiare și abilități profesionale pentru a fi produse şi difuzate, mai ales prin
distribuirea în masă. Activitățile, precum publicarea cărților, înregistrările audio sau
producția de filme, sunt de obicei întreprinse de anumite organizații sau companii de
specialitate, și nu de direct către autorii acestora. De obicei, autorii și creatorii își
transferă drepturile către aceste companii prin acorduri contractuale, în schimbul unei
remunerații. Remunerația poate lua diferite forme, cum ar fi sume forfetare sau
redevențe bazate pe un procent din veniturile generate de opera respectivă.
Transferul (sau cesiunea) poate afecta toate drepturile patrimoniale sau doar unele
dintre acestea (cesiune parțială). De exemplu, un autor al unui roman scris în limba
engleză ar putea să vândă unui editor drepturile de reproducere și distribuire, precum și
drepturile de traducere sau de adaptare a romanului. De asemenea, autorul poate alege
să procedeze altfel: poate decide să împartă drepturile pe care le are între diferite
persoane. Astfel, autorul unui roman poate cesiona sau transfera drepturile de a publica
și reproduce romanul scris inițial în limba engleză unui editor, apoi poate cesiona
dreptul de a traduce romanul, de exemplu, în limbile franceză, rusă și arabă, altor trei
editori. În plus, autorul poate cesiona dreptul de a adaptare a romanului într-un film (sau
o operă sau o piesă de teatru) altor persoane.
Transferul sau cesiunea poate fi acordată pentru o anumită perioadă de timp și pe un

anumit teritoriu sau pe întreaga durată de valabilitate a drepturilor de autor și la nivel
mondial. Prin urmare, titularul dreptului de autor al unui roman poate cesiona unui editor
drepturile de a publica cartea în limba engleză, pe un anumit teritoriu, cum ar fi India, și
pentru o perioadă de 20 de ani. Sau acelaşi autor poate decide să cedeze aceluiaşi
editor dreptul de a publica romanul în limba engleză în întreaga lume și pe întreaga
durată de valabilitate a drepturilor de autor. Combinațiile ce derivă de aici sunt multe și
depind de negocierile dintre părți.
După cum am văzut, cesiunile și transferurile antrenează consecințe importante pentru

autor. Din punct de vedere legal, cesionarului sau titularului licenţei (persoana căreia i-
au fost cesionate drepturile) i se conferă drepturile care i-au fost transferate pe baze
contractuale. El devine astfel noul titular al acestor drepturi, pentru perioada și pe
teritoriul convenite. Prin urmare, este important ca autorul să fie conștient de
consecințele unei astfel de tranzacții. Acesta este motivul pentru care multe dispoziţii de
drept național cu privire la drepturile de autor impun ca cesiunea să fie realizată în
formă scrisă și semnată personal de cedent sau în numele acestuia, pentru a deveni
valabilă sau aplicabilă. O astfel de cerință ajută la asigurarea faptului că autorul este pe
deplin conștient de drepturile la care renunţă, cu ce preț și în ce condiții.
În unele ţării, lege privind drepturile de autor stipulează faptul că drepturile

nepatrimoniale nu sunt transferabile, cel puţin pe durata vieţii autorului, deşi acestea în
mod obişnuit sunt transferate moştenitorului la decesul autorului original.
Următoarea întrebare pe care o puteți adresa este, din momentul în care obțineți
protecția prin drepturile de autor, cât durează aceasta?
Topic 5: Cât durează de fapt protecția oferită prin drepturile de autor?
În principiu, atâta timp cât prevede legislația națională, însă cerința minimă prevăzută
de Convenția de la Berna este de 50 de ani. Termenul se calculează de la sfârșitul
anului în care s-a produs decesul autorului, ceea ce este mai practic: nu trebuie să aflaţi
data exactă la care acesta a decedat, trebuie doar să cunoașteți anul. Totuși, în ultimii
ani a existat o tendință de a prelungi această protecție la nivel naţional. În Uniunea
Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE), termenul este acum de 70
de ani de la sfârșitul anului în care autorul a decedat. Acelaşi termen a fost adoptat, cel
puţin în cazul anumitor categorii de opere, în cazul mai multor ţări, inclusiv Republica
Coreea, Nigeria, Oman, Statele Unite ale Americii, Costa Rica şi Australia. Astfel, există
o tendință clară de a prelungi protecția de la 50 la 70 ani. Unele ţări prevăd chiar o
durată şi mai îndelungată a protecţiei oferite dreptului de autor în unele cazuri, cum este
cazul Mexicului (durata vieţii autorului şi 100 de ani după aceea) şi Coastei de Fildeş
(durata vieţii autorului şi 99 de ani după aceea).
Vă rugăm să rețineți însă că există cazuri în care, conform Convenției de la Berna,

cerința minimă prevede o perioadă mai mică de 50 de ani de la momentul producerii
decesului. De exemplu, pentru operele fotografice și operele de artă aplicată, durata
minimă de protecție este de 25 de ani de la realizarea operei. În unele cazuri, Acordul
TRIPS şi WTC prevăd perioade minime de protecţie a dreptului de autor mai
îndelungate decât cele prevăzute prin Convenţia de la Berna.
CAE 5: Care este durata minimă de protecţie a drepturilor de autor prevăzută

în temeiul Convenției de la Berna? Care este tendinţa observată la nivel
internaţional cu privire la această durată?

Durata minimă de protecție (denumită şi „termenul de protecţie”) în temeiul Convenției

de la Berna este de 50 de ani de la data decesului autorului. Această perioadă a fost
prelungită de unele țări, cum este cazul statelor membre ale Uniunii Europene, până la
70 de ani de la moartea autorului. Cu toate acestea, în unele situaţii, durata protecției,
în temeiul Convenției de la Berna, este mai mică de 50 de ani de la decesul autorului.
-------------------------
Până la acest punct, discuţia despre durata drepturilor de autor s-a purtat în
principal prin raportare la drepturile patrimoniale. Este important de reţinut faptul că,
deşi în unele jursidicţii naţionale termenul de protecţie pentru drepturile nepatrimoniale
este acelaşi cu cel prevăzut pentru drepturile patrimoniale, în alte ţări legea naţională
prevede că drepturile nepatrimoniale sunt perpetue.
-------------------------
Acum este momentul să vă rugăm să vă gândiți la unele limitări şi excepţii

comune la adresa drepturilor exercitate de un titular de drept de autor, care se aplică în
conformitate cu unele legislații naționale.
Limitarea şi excepţiile la adresa drepturilor
Strict vorbind, prima limitare este reprezentată de excluderea anumitor categorii

de opere de la protecția conferită prin drepturile de autor. În unele țări, după cum s-a
menționat mai sus, operele nu sunt protejate atât timp cât nu sunt fixate într-o formă
tangibilă; de exemplu, o operă coregrafică ar deveni protejată numai după ce mișcările
au fost transpuse în note coregrafice sau înregistrate pe suport video. Mai mult decât
atât, în unele țări (însă nu în toate), textele de lege, precum şi hotărârile instanţelor şi
organelor administrative sunt excluse de la protecţia oferită de drepturile de autor.
A doua categorie de limitări cu privire la drepturile autorilor și ale altor tipuri de

titulari de drepturi de autor se referă la acte specifice de exploatare, care necesită, în
mod normal, autorizarea din partea titularului de drepturi, dar care, în condițiile
prevăzute de lege, poate fi realizată fără această autorizare. Două tipuri fundamentale
de limitări sunt incluse în această categorie:
1) Libera utilizare, care reprezintă acte de exploatare a operelor care pot fi

efectuate fără autorizare și fără obligația de a oferi compensații titularului
drepturilor pentru utilizare;
2) Licențele obligatorii, în temeiul cărora actele de exploatare pot fi efectuate fără
autorizare, însă cu obligația de a despăgubi titularul drepturilor.
Exemple de liberă utilizare includ: preluarea citatelor dintr-o lucrare protejată, cu
condiția menționării sursei citate, inclusiv a numelui autorului, iar lungimea citatului
trebuie să aibă o dimensiune compatibilă cu practica obişnuită; utilizarea operelor ca
exemple ilustrative în scopuri didactice; utilizarea operelor în scopul relatării de știri. În
ceea ce privește dreptul de reproducere, Convenția de la Berna conține o regulă
generală, mai degrabă decât o limitare detaliată explicită: articolul 9 alineatul (2)
prevede că statele membre pot adopta dispoziţii cu privire la reproducerea cu titlu
gratuit în „anumite cazuri speciale”, atunci când actele respective nu intră în conflict cu
exploatarea normală a operei și nu prejudiciază în mod nejustificat interesele legitime
ale autorului. Acesta este cunoscut ca fiind „testul în trei etape”. După cum s-a
menționat mai sus, numeroase legi conțin dispoziții care permit reproducerea unei
opere exclusiv pentru uzul personal, privat și necomercial la nivel individual. Cu toate
acestea, ușurința și calitatea la care se realizează copierea acestor opere la nivel
individual, posibilă prin realizarea unor înregistrări audio sau video iar, în cazul
progreselor tehnologice și mai recente, a unor copii digitale de aceeaşi calitate cu cea a
originalului, au determinat unele state să restrângă domeniul de aplicare a acestor
dispoziții sau să aibă în vedere această perspectivă. Anumite sisteme juridice permit
copierea, însă încorporează un mecanism de plată pentru titularii drepturilor cu titlu de
compensație pentru prejudicierea intereselor economice ale acestora, sub forma unei
taxe care se aplică vânzărilor de medii de copiere sau dispozitivelor de înregistrare.
Pe lângă utilizările gratuite specifice enumerate în legislațiile naționale, legile

anumitor state recunosc conceptul cunoscut sub denumirea de utilizare echitabilă,
care permite utilizarea operelor fără permisiunea din partea titularului drepturilor. Aceste
prevederi, la care se face referire uneori ca având denumirea de „excepţii generale”, iau
în considerare factori precum: natura și scopul utilizării, inclusiv dacă este vorba de
scopuri comerciale; natura muncii utilizate; cantitatea de muncă investită în legătură cu
opera în ansamblul ei; precum și efectul probabil al utilizării asupra valorii comerciale
potențiale a operei. Aceste excepţii de ordin general au fost iniţial caracteristice mai
degrabă sistemelor de drept cutumiar, însă adoptarea lor s-a extins la ora actuală şi
către unele state cu sisteme de drept civil.
Așa cum s-a menționat mai sus, licențele obligatorii permit utilizarea operelor în
anumite circumstanțe fără autorizarea din partea titularului de drepturi, dar, prin efectul
legii, impun plata unei despăgubiri în legătură cu utilizarea. Astfel de licențe sunt numite
„obligatorii” deoarece sunt autorizate de lege și nu îşi au izvorul în exercitarea dreptului
exclusiv al titularului drepturilor de autor de a autoriza anumite acțiuni. Licențele
obligatorii au fost create, inițial, pentru situațiile în care a apărut o nouă tehnologie de
diseminare a operelor către public iar legiuitorul național s-a temut că titularii de drepturi
ar putea împiedica dezvoltarea noii tehnologii refuzând să autorizeze utilizarea operelor.
Acest lucru era valabil și în baza Convenției de la Berna, care a recunoscut existența a
două forme de licențe obligatorii: cele care permit reproducerea mecanică a operelor
muzicale și cele care permit radiodifuzarea. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că
justificarea licențelor obligatorii este pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebării,
deoarece există acum alternative eficiente pentru punerea la dispoziția publicului a
operelor pe baza autorizațiilor acordate de titularii drepturilor, inclusiv sub forma
administrării colective de drepturi.
WTC permite părţilor semnatare să aplice limitări şi excepţii drepturilor acordate în
temeiul Tratatului prin legislaţia naţională, în cazul în care sunt întrunite condiţiile
cuprinse în testul în trei etape. Trebuie menţionat faptul că aplicarea limitărilor şi
excepţiilor prevăzute prin Convenţia de la Berna trebuie să se limiteze la situaţiile care
îndeplinesc condiţiile cuprinse în testul în trei etape (a se vedea Articolul 10 din WTC).
Declaraţia comună a părţilor contractante care însoţeşte acest articol stipulează că
limitările și excepțiile prevăzute prin legislațiile lor naționale în temeiul Convenției de la
Berna pot fi extinse la mediul digital şi că noi excepții și limitări adecvate la mediul
digital pot fi concepute de către state. În ambele cazuri, trebuie să fie îndeplinite
condiţiile cuprinse în testul în trei etape.
Cel mai recent tratat multilateral privind dreptul de autor este Tratatul de la
Marrakesh, al cărui text a fost adoptat în 2013. Acestea este în egală măsură un tratat
umanitar, care îşi propune să creeze un set de limitări şi excepţii obligatorii la adresa
drepturilor de autor care să vină în beneficiul nevăzătorilor, persoanelor cu deficienţe de
vedere şi altor persoane care suferă de dizabilităţi de citire. În loc să prevadă un nivel
minim de drepturi, Tratatul stipulează un nivel minim de limitări şi excepţii care să facă
referire la drepturile de reproducere, distribuire şi de punere la dispoziţia publicului
(articolul 4). Tratatul impune de asemenea părţilor să permită importul şi exportul de
opere într-un format accesibil fără permisiunea titularului drepturilor în anumite situaţii
(articolele 5 şi 6). Tratatul face referiri multiple la exercitarea prevederilor sale în
interiorul graniţelor trasate de testul în trei etape (articolul 5 şi articolul 11).
-------------------------
Oricare ar fi situația din țara dvs. cu privire la drepturile de autor, în mod inevitabil
vor apărea situații în care acestea sunt încălcate, prin urmare, este important să fie
luate în considerare tipurile de sancţiuni pe care titularul drepturilor de autor le are la
dispoziţie.
Respectarea drepturilor
Convenția de la Berna conține câteva prevederi privind respectarea drepturilor,

însă evoluția noilor standarde naționale și internaționale cu privire la respectarea
drepturilor a fost abruptă în ultimii ani, în principal datorită a doi factori. Primul este
progresul galopant al mijloacelor tehnologice de creare și utilizare (atât autorizată, cât și
neautorizată) a materialelor protejate și, în special, a tehnologiei digitale, care face
posibilă transmiterea și copierea perfectă a oricărei „informații” existente în formă
digitală, inclusiv a operelor protejate de dreptul de autor, oriunde în lume. Al doilea
factor este importanța economică crescândă a circulației bunurilor și serviciilor protejate
de drepturile de proprietate intelectuală în domeniul comerțului internațional; sau, mai
simplu formulat, comerțul cu produse care încorporează drepturi de proprietate
intelectuală este acum o afacere în plină expansiune, la nivel mondial. Acordul TRIPS,
care conține dispoziții detaliate privind respectarea drepturilor, face dovada clară a
acestei legături între proprietatea intelectuală și comerț. Alineatele de mai jos identifică
și rezumă unele dintre prevederile privind respectarea drepturilor care se regăsesc în
legislația națională recentă și pot fi împărțite în următoarele categorii: măsuri provizorii
sau de conservare; sancţiuni civile; sancțiuni penale; măsuri care trebuie luate la
frontieră; precum și măsurile, căile de atac și sancțiunile împotriva abuzurilor legate de
mijloacele tehnice.
Măsurile provizorii sau de conservare au două scopuri: în primul rând, de a

preveni comiterea infracțiunilor, în special accesul mărfurilor contrafăcute pe canalele
de comercializare, inclusiv intrarea în ţară a mărfurilor importate după realizarea
procedurilor vamale; și, pe de altă parte, de a păstra dovezile relevante cu privire la o
presupusă infracțiune. Astfel, autoritățile judiciare din unele țări pot avea autoritatea de
a dispune luarea de măsuri provizorii fără notificarea prealabilă a presupusului infractor.
În acest fel, presupusul infractor este împiedicat să mute materialele care fac obiectul
suspiciunii în scopul evitării identificării lor. Măsura provizorie cea mai des întâlnită este
percheziția realizată la sediul/domiciliul presupusului infractor și punerea sub sechestru
a mărfurilor suspecte, a echipamentului utilizat pentru fabricarea acestora și a tuturor
documentelor relevante și a altor înregistrări ale activităților comerciale presupuse a fi
ilegale.
Sancţiunile civile oferă titularului de drepturi compensații pentru prejudiciile

economice suferite din cauza încălcării drepturilor, de obicei sub formă de despăgubiri
financiare, și descurajează în mod eficace comiterea de noi încălcări, adesea sub forma
unui ordin judecătoresc de distrugere a bunurilor și a materialelor contrafăcute,
respectiv a mijloacelor utilizate în principal pentru producerea acestora; în cazul în care
există pericolul ca actele de contrafacere să continue, instanța poate, de asemenea, să
pronunțe un ordin de interdicție împotriva unor astfel de acte, iar nerespectarea acestei
interdicții atrage după sine plata unei amenzi de către partea care o comite.
Sancțiunile penale sunt menite să îi pedepsească pe cei ce săvârșesc

intenționat acte de piratare a operelor protejate și obiectelor drepturilor conexe la scară
comercială și, ca și în cazul sancţiunilor civile, să descurajeze viitoare infracțiuni. Scopul
pedepsei este servit de impunerea de amenzi substanțiale și de pedepse cu închisoare
aplicate în concordanță cu nivelul sancţiunilor aplicate pentru infracțiunile de gravitate
corespunzătoare, în special în cazul recidivei. Scopul de a descuraja este atins prin
emiterea mandatelor de punere sub sechestru, confiscare și distrugere a mărfurilor
contrafăcute, precum și a materialelor și mijloacelor utilizate cu precădere la comiterea
infracțiunii.
Măsurile care trebuie luate la frontieră diferă de măsurile de respectare a

drepturilor descrise mai sus, deoarece presupun mai degrabă o acțiune din partea
autorităților vamale decât din partea autorităților judiciare. Măsurile la frontieră permit
titularului drepturilor să solicite autorităților vamale suspendarea dreptului de circulație a
mărfurilor suspectate de încălcarea dreptului de autor. Scopul suspendării din circulaţie
este de a oferi titularului de drepturi o perioadă rezonabilă de timp pentru a demara o
procedură judiciară împotriva presupusului infractor, fără a exista riscul ca mărfurile
presupus contrafăcute să dispară în circulație după executarea operațiunilor de
vămuire. Titularul drepturilor trebuie, în general, să dovedească autorităților vamale
existența unor dovezi prima facie referitoare la existenţa încălcării, trebuie să ofere o
descriere detaliată a bunurilor astfel încât acestea să poată fi recunoscute și trebuie să
ofere o garanție pentru a despăgubi importatorul, proprietarul bunurilor și autoritățile
vamale în cazul în care mărfurile se dovedesc a fi conforme.
Categoria finală a dispozițiilor privind respectarea drepturilor, care a dobândit o

importanță mai mare în contextul evoluţiei tehnologiei digitale, include măsuri, căi de
atac și sancțiuni împotriva abuzurilor legate de mijloacele tehnice. În anumite
cazuri, singurele mijloace practice de prevenire a copierii sunt așa-numitele sisteme de
„protecţie la copiere” sau „gestiune a copierii”, care conțin dispozitive tehnice care fie
împiedică în totalitate realizarea de copii, fie permit realizarea de copii de o calitate atât
de slabă încât acestea devin inutilizabile. Dispozitive tehnice sunt, de asemenea,
utilizate pentru a împiedica recepția programelor de televiziune comerciale criptate, în
lipsa decodoarelor. Cu toate acestea, este posibil din punct de vedere tehnic să se
producă dispozitive cu ajutorul cărora se pot eluda sistemele de „protecţie la copiere”
sau „gestiune a copierii”, precum și sistemele de criptare. Teoria care stă la baza
prevederilor împotriva abuzului de astfel de dispozitive constă în faptul că fabricarea,
importul și distribuirea acestora trebuie să fie considerate încălcări ale drepturilor de
autor care trebuie sancționate în mod similar cu celelalte încălcări de acest tip.
WTC impune părţilor contractante să pună la dispoziţie „o protecție juridică

adecvată și sancțiuni juridice eficace” împotriva neutralizării măsurilor tehnologice
utilizate în legătură cu exercitarea drepturilor (articolul 11 din WTC) şi „sancțiuni juridice
adecvate și eficace” împotriva anumitor acte legate de informațiile asupra regimului
drepturilor (articolul 12 WTC).
Acorduri Internaționale cu privire la drepturile de autor
Vă rugăm să citiți următorul topic care descrie două dintre principalele acorduri
internaționale în domeniul drepturilor de autor.
Topic 6: Care sunt cele două principale convenții și tratate internaționale care
guvernează domeniul drepturilor de autor?
Primul tratat este Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și

artistice. Ea datează din 1886, însă a suferit o serie de revizuiri, de obicei la intervale de
aproximativ 20 de ani. Ultima versiune a fost adoptată la Paris în 1971.
Convenția de la Berna se referă la protecția drepturilor de autor. Se bazează pe

principii precum tratamentul național, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu legislația
națională, nu se pot comite discriminări împotriva operelor provenite din alte state
semnatare ale Convenției. Convenția stabilește standarde minime de protecție foarte
importante care trebuie respectate de legislația națională – deși, desigur, legea
națională poate merge şi mai departe de atât – și stabileşte o serie de alte principii.
Mai recent, a fost semnat Acordul TRIPS. Acesta este Acordul privind aspectul
comercial al drepturilor de proprietate intelectuală și este unul dintre acordurile care s-
au încheiat în urma negocierilor comerciale din Runda Uruguay, fiind administrat de
Organizația Mondială a Comerțului.
Acordul TRIPS include, printre altele, o trimitere la dispozițiile de drept material

ale Convenției de la Berna, deşi nu necesită adoptarea prevederii din Convenţia de la
Berna cu privire la drepturile nepatrimoniale, care nu sunt considerate a avea legătură
cu actele de comerț. Pentru a respecta prevederile Acordului TRIPS, țările semnatare
trebuie să se conformeze întâi prevederilor Convenției de la Berna, după care există o
serie de norme suplimentare de protecție introduse prin Acordul TRIPS, cele mai
importante fiind referitoare la noile tipuri de creații care sunt protejate sub titulatura de
opere (programele informatice și bazele de date originale) și la noile forme de
exploatare (dreptul de închiriere).
Astfel, țările care au aderat la sau au ratificat Acordul TRIPS trebuie, de asemenea, să
respecte Convenția de la Berna (cu toate că articolul 6bis privind drepturile
nepatrimoniale din Convenția de la Berna este exclus în mod specific din prevederile
Acordului TRIPS, deoarece nu se referă la actele de comerț din perspectiva naturii
inalienabile a drepturilor nepatrimoniale); în plus, Acordul TRIPS urmărește să
abordeze aspecte legate de drepturile de autor aplicabile noilor tehnologii.
Pentru a extinde sfera noțiunilor prezentate în topicul pe care tocmai l-ați citit, în
decembrie 1996, a fost organizată o Conferință diplomatică, în cadrul căreia a fost
semnat Tratatul OMPI privind drepturile de autor (WTC). Acest tratat a răspuns la
necesitatea de a proteja operele atunci când acestea sunt transmise prin mijloace
digitale, inclusiv prin Internet. Subiectul protecției oferite prin drepturile de autor de către
WTC include programele informatice, indiferent de modul sau forma în care se
regăsesc acestea, precum și compilațiile de date sau de alte materiale (baze de date),
sub orice formă care, datorită modului de selecție sau aranjare a conținutului constituie
creații intelectuale. Drepturile de autor includ drepturile de distribuție, închiriere și
comunicare publică menționate anterior, cu mențiunea clară că dreptul de comunicare
publică include transmisia (punerea la dispoziţie) de opere prin intermediul rețelelor
digitale, cum ar fi Internetul. Se statuează, de asemenea, faptul că dreptul de
reproducere prevăzut de Convenția de la Berna se aplică în întregime în mediul digital.
Prin urmare, stocarea unei opere sub formă digitală într-un mediu electronic (de
exemplu, prin stocarea acesteia într-o memorie a calculatorului) ar trebui să constituie o
reproducere a acelei opere. Aceste drepturi, așa cum este normal, sunt supuse
anumitor limitări și excepții.1
De asemenea, aşa cum se prezintă în continuare, textul Tratatului de la
Marrakesh a fost adoptat în anul 2013. Acest Tratat se concentrează pe limitările şi
excepţiile la adresa anumitor drepturi exclusive în beneficiul nevăzătorilor, persoanelor
cu deficienţe de vedere şi altor persoane care suferă de dizabilităţi de citire. La acest
1
(NOTĂ: în cadrul aceleiași Conferințe diplomatice a mai fost încheiat un alt tratat, denumit Tratatul
OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele (WPPT). Acest tratat este prezentat în acest curs în modulul
referitor la drepturile conexe).
Tratat aderă din ce în ce mai multe părţi semnatare, ceea ce va uşura atingerea unui
dintre obiectivele sale critice de a sporire a disponibilităţii operelor într-un format
accesibil, încurajând circulaţia lor transfrontalieră fără a mai fi necesară obţinerea
permisiunii prealabile din partea titularilor de drepturi.
CAE 6: Care este sfera de acţiune a Tratatului OMPI privind drepturile de

autor („WTC”)?
Tratatul OMPI privind drepturile de autor a intrat în vigoare în momentul în care

statele semnatare au recunoscut necesitatea de a oferi soluții adecvate la problemele
ridicate de noile evoluții economice, sociale, culturale și tehnologice. Aceasta se referă
în special la necesitatea protejării operelor literare și artistice transmise prin Internet.
Operele menționate explicit în acest tratat includ programele informatice și bazele de
date. Tratatul WTC se întemeiază pe şi se referă la Convenţia de la Berna şi extinde
domeniul de aplicare a protecției dreptului de autor la expresii însă nu la idei, proceduri,
metode de operare sau concepte matematice ca atare. Autorii operelor menționate în
tratat se bucură, de asemenea, de drepturile de distribuție, drepturile de închiriere și
drepturile de comunicare publică.
În final, pentru a concluziona aspectele prezentate în cadrul acestui modul, vom aborda
problema importanţei legilor privind drepturile de autor în țările aflate în curs de
dezvoltare.
Care sunt avantajele protecției drepturilor de autor pentru țările în curs de

dezvoltare?
Există beneficii culturale, precum și economice. Nu trebuie să uităm faptul că drepturile

de autor au legătură și cu cultura. Toate țările în curs de dezvoltare au comunități
artistice foarte puternice. Nu există oameni pe pământ care să nu fie creativi și,
bineînțeles, dacă nu există o protecție a drepturilor de autor, comunitatea artistică va fi
împiedicată să câștige bani din eforturile depuse şi cu atât mai puţin va fi capabilă să îşi
ducă traiul de pe urma artei create. În prezent, operele literare și artistice au devenit un
concept foarte larg, incluzând, desigur, ceea ce este perceput în mod tradiţional ca fiind
partea culturală, comunitatea artistică, dar și industria tehnologiei informațiilor, industria
jocurilor video sau, mai strict definită, industria de creare a programelor informatice.
Poate fi investită o sumă considerabilă în realizarea unui program informatic sau a unui
film sau a unui program de televiziune. Dar dacă, de îndată ce o copie a acestuia a ieșit
pe piață, oricine are posibilitatea să îl copieze, potențialul operei de a produce profit
dispare fără a mai exista stimulente pentru a crea sau a investi în continuare pentru
respectivul produs. Creativitatea va fi, prin urmare, descurajată în loc să fie stimulată,
iar producția culturală națională ar fi afectată negativ. Acesta ar fi un aspect. O posibilă
soluție ar putea fi reprezentată de protejarea operelor locale, și de interzicerea protecției
oferite operelor străine, împiedicând astfel ieșirea banilor din țară, fenomen pe care
țările în curs de dezvoltare nu şi-l permit.
Această perspectivă ar fi, totuși, una limitată. Există o serie de argumente solide ce pot
fi aduse în favoarea protecției operelor la nivel internațional.
În primul rând, dacă protecția ar fi limitată numai la operele naționale, operele străine ar
intra pe piața locală fără costuri legate de drepturile de autor. Acestea ar fi
comercializate la prețuri reduse. Desigur, consumatorii pot beneficia de astfel de prețuri
scăzute. Dar această practică ar putea afecta negativ vânzarea de produse locale, care
ar trebui să concureze cu opere de proveniență străină distribuite la un preț mai atractiv.
Riscul este acela ca, pe piaţa locală, consumatorii să refuze achiziționarea de produse
indigene și să aleagă să cumpere produse străine, acestea fiind mai ieftine. Cultura
națională, fie că este vorba de muzică, de carte sau de alt sector din această industrie,
poate avea, prin urmare, de suferit.
În al doilea rând, trebuie evidenţiate câștigurile pe care artiștii și creatorii locali,

indiferent dacă se află sau nu în țările în curs de dezvoltare, le pot obține din protecția
operelor lor în străinătate. Piețele locale pot fi limitate și este nevoie să se obțină
venituri din produse culturale care sunt exportate și comercializate în afara țării. În
prezent, datorită mijloacelor moderne de comunicare, operele sunt ascultate, citite sau
văzute nu numai în comunitatea locală sau în țara în care au fost create, ci și în alte
părţi ale lumii. Acest lucru se întâmplă într-o măsură atât de mare încât, în unele cazuri,
veniturile generate de exploatarea unei opere în străinătate pot depăși în mod
substanțial veniturile obținute din exploatarea sa națională. Un astfel de fenomen poate
fi observat frecvent în domeniile muzicii, programelor TV, software-ului, filmelor, cărților
etc. Protecția oferită în străinătate, pe piețele străine, este deci extrem de importantă
pentru autori și creatori. Și trebuie să fim conștienți de faptul că un artist sau un creator
dintr-o anumită țară nu se va bucura, în orice caz, de protecție în străinătate, dacă
autorilor și artiștilor străini nu li se acordă de asemenea protecție în țara sa de
proveniență.
Ce este domeniul public în dreptul proprietății intelectuale? 2

2
Textul de mai jos se bazează pe un document OMPI, WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8,
Note pe marginea înțelesului noțiunii de „domeniu public“ în cadrul sistemului de proprietate intelectuală, cu referire
specială la protecția cunoștințelor tradiționale și a expresiilor culturale tradiționale/expresiilor folclorice, care oferă o
Black’s Law Dictionary definește domeniul public ca fiind „universul invențiilor și
operelor creative care nu sunt protejate de drepturile de proprietate intelectuală și sunt,
prin urmare, disponibile pentru utilizare universală, cu titlu gratuit. Atunci când drepturile
de autor, mărcile de fabrică sau de comerț, brevetele sau drepturile cu privire la
secretele comerciale se pierd sau expiră, proprietatea intelectuală care fusese protejată
în baza acestora devine parte a domeniului public și poate fi însușită de către orice
persoană fără ca prin aceasta să se nască răspundere pentru o încălcare de drepturi.” 3
Black’s Law Dictionary, Second Pocket Edition, stipulează că domeniul public, în ceea
ce privește PI, reprezintă „tărâmul publicațiilor, invențiilor și proceselor care nu sunt
protejate în baza unui drept de autor sau brevet.” 4
Domeniul public, în dreptul proprietății intelectuale (PI), este considerat în general

ca fiind format din active necorporale care nu fac obiectul unor drepturi exclusive de PI
(precum drepturile de autor) și care sunt, prin urmare, disponibile spre a fi utilizate în
mod liber sau exploatate de către orice persoană. Termenul este, însă, un concept
elastic, versatil și relativ și nu este susceptibil să beneficieze de un înțeles uniform din
punct de vedere juridic. Sensul și efectul pe care îl are acest termen în teoria PI nu sunt
încă pe deplin înțelese. Termenul apare rareori în textele juridice și cu atât mai rar i se
asociază reguli specifice.
Mai mult decât atât, domeniul public nu constituie în mod necesar „opusul
proprietății”; dimpotrivă, se poate argumenta că inovația transpusă sub forma
proprietății private depinde de existența unui domeniu public vast. 5 În acest sens,
domeniul public nu reprezintă o simplă rămășiță constând din elementele care nu sunt
protejate prin intermediul PI. Dimpotrivă, domeniul public reprezintă o resursă valoroasă
în sine.6 Într-adevăr, păstrarea unui domeniu public vast și robust este adeseori
menționată ca fiind un obiectiv important de politici publice.
Domeniul public și legea privind drepturile de autor
Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 1971 se

aplică tuturor operelor care, la momentul intrării în vigoare a Convenției, „nu au trecut
încă în domeniul public al țării lor de origine, prin expirarea duratei protecției”. (articolul
18, alin. 1). Conform Convenției, domeniul public reprezintă „domeniul de aplicare al
acelor opere și obiecte ale drepturilor conexe care pot fi utilizate și exploatate universal
fără o autorizație și fără obligația de a plăti o remunerație titularilor drepturilor de autor
și drepturilor conexe vizate – de regulă ca urmare a expirării duratei de protecție, sau
analiză detaliată a aplicării acestui concept la protecția CT și ECT. A se vedea
http://www.wipo.int/edocs/mdocs/tk/en/wipo_grtkf_ic_17/wipo_grtkf_ic_17_inf_8.pdf
3
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, Black's Law Dictionary, 1027 (ediția a VIII-a, 2005).
4
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, Black's Law Dictionary, 569 (ediția a II-a, 2001).
5
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, CHANDER, A. și M. SUNDER, „The Romance of the
Public Domain” [Romantismul domeniului public], 92 CAL. L. REV. 1331 (2004), la p. 1334, 1340.
6
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8. A se vedea, de asemenea, BOETTIGER, S. și C. CHI-
HAM, „Defensive Publishing and the Public Domain” [Atitudinea defensivă în politica editorială versus
domeniul public], în Intellectual Property Management in Health and Agricultural Innovation: A Handbook
of Best Practices [Managementul proprietății intelectuale în inovarea în domeniul sănătății și agriculturii:
un manual de bune practici], (Krattiger A., R.T. Mahoney, L. Nelsen, J.A. Thomson, A.B. Bennett, K.
Satyanarayana, G.D. Graff, C. Fernandez și S.P. Kowalski (editori), 2007, MIHR.
datorită absenței unui tratat internațional care să le asigure protecția într-o anumită
țară.” Domeniul public include material de ordin intelectual care, fie din cauza faptului
că nu întrunește criteriile de eligibilitate pentru a fi protejat prin intermediul drepturilor de
autor sau deoarece drepturile de autor au expirat, printre alte motive, nu este protejat
prin intermediul drepturilor de autor. Uneori, definiția este mai strictă, concentrându-se
numai asupra acelor opere a căror protecție oferită prin intermediul drepturilor de autor
s-a epuizat. Având în vedere faptul că protecția prin intermediul drepturilor de autor are
o natură teritorială, este, de asemenea, posibil ca o operă să fie protejată pe teritoriul
unei anumite țări, însă să fie în domeniul public pe teritoriul alteia. Mai mult, așa cum s-
a explicat mai sus, în timp ce drepturile patrimoniale aferente drepturilor de autor expiră,
drepturile nepatrimoniale pot subzista perpetuu.
Pe parcursul desfășurării acestui curs veți afla, de asemenea, 7 că domeniul public

poate include și materiale care au fost create înainte să existe orice formă de drepturi
de autor (aici s-ar putea regăsi expresiile culturale tradiționale - ECT). În ultimii ani,
populațiile indigene, comunitățile locale și guvernele - în special cele din țări în curs de
dezvoltare - au solicitat protecția IP pentru forme tradiționale de creativitate și inovare
care, în cadrul sistemului convențional IP, sunt considerate, în general, ca aparținând
domeniului public, ca atare putând fi folosite gratuit de oricine. Populațiile indigene,
comunitățile locale și multe state resping apartenența la domeniul public a CT și ECT,
argumentând că acest statut le face vulnerabile în fața utilizării abuzive sau
necorespunzătoare.
„Utilizările” în domeniul public
Unele definiții ale domeniului public se concentrează pe libertățile de utilizare a

materialului chiar și în condițiile în care operele în care este încorporat respectivul
material sunt protejate prin drepturi de PI.8 Acest lucru înseamnă că domeniul public nu
include doar materia utilizărilor neprotejate, dar și utilizările neprotejate ale operelor
care intră sub incidența drepturilor de autor, incluzând excepțiile de la aplicarea
drepturilor de autor sau utilizarea echitabilă a acestor opere. Domeniul public, se poate
spune, include, așadar utilizările „nereglementate, licențiate în mod implicit, având un
caracter echitabil de netăgăduit și orice altă formă privilegiată de utilizare a resurselor
de informații protejate în baza PI”, 9 cu toate acestea, însă, utilizările contestate care ar
putea fi considerate în cele din urmă echitabile sau privilegiate în orice altă formă ca
urmare a unor litigii prelungite sunt excluse. 10 Utilizările din domeniul public pot include,
de asemenea, utilizările operelor care sunt în continuare protejate de drepturile de
7
A se vedea Modulul referitor la cunoștințele tradiționale.
8
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, SAMUELS, E., „The Public Domain in Copyright Law”
[Domeniul public în legea privind drepturile de autor], 41 J. COPYRIGHT SOC’Y U.S.A. 137 (1993), citat
în SAMUELSON, P., Enriching Discourse on Public Domain [Îmbunătățirea discursului pe marginea
domeniului public], 55 Duke Law Journal 101(2006) 146.
9
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, BENKLER, Y., „Free as the Air to Common Use: First
Amendment Constraints on Enclosure of the Public Domain” [Liber ca pasărea cerului: constrângerile
Primului Amendament cu privire la limitările din domeniul public] , 74 N.Y.U. L. REV. 354, (1999), la p.
361-62, a se vedea, de asemenea, MERGES, R., „A New Dynamism in the Public Domain” [Un nou tip
de dinamism în domeniul public], 71 U. CHI. L. REV. 183, 184 (2004).
10
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, SAMUELSON, P., op. cit. nota 5, 146.
autor, însă sunt legitime prin acțiunea unei licențe. Prin urmare, domeniul public poate
include material care, deși protejat în temeiul legii privind drepturile de autor, are
caracter privilegiat sau este licențiat în mod implicit pentru utilizări comune 11. Materialul
care devine accesibil pe scară largă în baza unei licențe de tip Creative Commons (CC)
și a unor licențe similare poate fi considerat ca aparținând domeniului public, în funcție
de modul în care sunt structurate respectivele licențe. 12
Mai mult decât atât, conceptul de domeniu public cunoaște o serie de variante
cvasi-echivalente, precum conceptul de „acces deschis” sau „sursă deschisă”,
„informații utilizate în comun”, „active necorporale utilizate în comun” sau „cunoaștere
comună”. Asemenea concepte distincte, însă analoage, sunt adesea utilizate în strânsă
legătură cu perspectiva posibilității de a stimula inovarea și creativitatea numai în
condițiile existenței unui bazin de idei și cunoaștere bazate pe elemente comune,
respectiv „un domeniu public robust.” 13 În ultimul rând, „operele orfane” și operele
epuizate ocupă, de asemenea, o zonă intermediară care poate fi considerată ca făcând
parte din domeniul public.
Disponibilitate și accesibilitate
Se argumentează că „un domeniu trebuie să fie public în sensul de a fi accesibil

publicului pentru a-și menține caracterul de domeniul public.” 14 Această afirmație
necesită două clarificări. În primul rând, nu tot ceea ce este accesibil se află în domeniul
public. Prin urmare, domeniul public trebuie să fie separat de materialul care este pur și
simplu disponibil sau accesibil în mod public. Trebuie de asemenea reținut faptul că
accesibilitatea reprezintă un concept relativ: există grade diferite ale acestui concept de
„accesibilitate.”15 Și în al doilea rând, poate venind în contradicție cu afirmația de mai
sus, nu în mod necesar tot ceea ce se află în domeniul public este și accesibil.
Accesibil însă protejat
Contrar anumitor percepții, există materiale care nu se află în domeniul public doar
în virtutea simplului fapt că sunt accesibile sau disponibile prin intermediul unei surse
gratuite și deschise. De exemplu, picturile atârnate pe pereții muzeelor publice pot fi
accesibile în mod liber, iar reproducerea acestora prin intermediul fotografierii poate fi
11
12
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, SAMUELSON, P., op. cit. nota 5, 123 și 152. Creative
Commons, Choosing a License [Creative Commons - modul de alegere a unei licențe],
http://creativecommons.org/about/licenses/ (ultima accesare: 16 iulie 2010).
13
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, SUTHERSANEN, U., „Implementing a Traditional
Knowledge Commons” [Implementarea unor elemente comune ca parte a cunoștințelor tradiționale] ,
Natural Justice, 2010, p. 40. Pentru o discuție pe tema software-ului bazat pe surse deschise, a se vedea
SAMUELSON, P., op. cit. nota 5, 123).
14
15
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, SAMUELSON, P., op. cit. nota 5, 153. Unele informații
trebuie să poată fi păstrate ca având caracter strict confidențial. Secretele pot fi licențiate sau distribuite în
altă formă către una sau mai multe persoane în funcție de restricțiile implicite sau explicite cu privire la
păstrarea confidențialității. (A se vedea, de exemplu, POOLEY, J., TRADE SECRET LAW § 9.04[2]
(1997)). Licențele pot varia în ceea ce privește gradul de strictețe prin raportare la persoanele care pot
accesa și utiliza informațiile și la scopurile în care se utilizează acestea.
permisă, însă acest lucru nu înseamnă că respectivele picturi se află în domeniul public.
În mod similar, posibilitatea de a viziona reproducerea unei opere sau, de fapt, a ECT
prin intermediul Internetului nu presupune faptul că respectiva operă sau respectivele
ECT se află în domeniul public.16
Neprotejat însă accesibil
Faptul că un material se află în domeniul public nu garantează în sine libertatea

de a-l accesa. Lipsa protecției aferente PI nu poate impune în sine accesul liber la copii
ale materialului din domeniul public. 17 Într-adevăr, domeniul public nu este întotdeauna
asociat lipsei de costuri sau obstacole în a căpăta accesul la astfel de materiale. De
exemplu, accesibilitatea la anumite materiale aflate în domeniul public poate depinde de
legile cu privire la protecția împotriva divulgării informațiilor clasificate și altor secrete
comerciale. Mai mult decât atât, o cantitate considerabilă de informație este accesibilă
public (de exemplu, arhivele instanțelor) doar dacă o persoană este dispusă să
investească timpul și eforturile necesare pentru a o descoperi ca atare, însă, din punct
de vedere pragmatic, ea nu este atât de accesibilă. 18 Măsurile de protecție tehnică (cum
sunt sistemele de înregistrare și procesele de avizare) pot restricționa în continuare
utilizările, iar în sprijinul acestora pot veni reguli legislative de combatere a posibilităților
de eludare, prin care sunt afectate limitele domeniului public.
Pledoarii pentru un domeniu public larg
Se afirmă adesea că posibilitatea de a avea acces și a porni de un corpus de

materiale existent în domeniul public depinde de nivelul de creativitate. Într-adevăr s-a
susținut faptul că autorii nu inventează opere noi din senin 19 și că aproape fiecare
creație culturală are antecedente: creații care există deja în domeniul public. 20 În
consecință, domeniul public funcționează ca „prim garant legal al materiei prime care
face posibilă creația de autor [...] Acesta nu trebuie înțeles ca fiind tărâmul unor
materiale care nu merită să fie protejate, ci ca fiind acel dispozitiv care permite restului
sistemului să funcționeze, lăsând la dispoziția autorilor acea materie primă de care au
nevoie să creeze.”21 În mod similar, domeniul public joacă un rol „de o importanță
uriașă în promovarea demersului creativ individual”. 22
16
Înregistrarea digitală și documentarea patrimoniului cultural pot contribui la creșterea nivelului de acces
prin utilizarea necorespunzătoare și exploatarea de către terți, deoarece conținutul poate fi considerat
parte a domeniului public la momentul afișării.
17
WIPO Scoping Study on Copyright and Related Rights and the Public Domain [Studiul OMPI de stabilire
a sferei de aplicare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe prin raportare la domeniul public] ,
Séverine Dusollier, 2010, p.7.
18
19
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, LITMAN, J., “The Public Domain” [Domeniul public],
39 Emory L.J. 965 (1990).
20
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, a se vedea DUTFIELD, G. și U. SUTHERSANEN
Innovation and development [Inovație și dezvoltare], în INNOVATION WITHOUT PATENTS:
HARNESSING THE CREATIVE SPIRIT IN A DIVERSE WORLD [Inovarea fără brevete: îmblânzirea
spiritului creativ într-o lume diversă], (Suthersanen U, Dutfield G, & Boey Chow K., editori.), Edward
Elgar, 2007
21
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, LITMAN, J., op. cit. nota 11, la p. 967, 968.
22
Ibidem.
În acest sens, domeniul public nu reprezintă un spațiu separat și distinct de
domeniul conținutului protejat prin drepturile de proprietate intelectuală, 23 sau „ceea ce
rămâne după ce s-au trasat limitele drepturilor de autor, ci […] un depozitar de resurse
de sine stătătoare.” Acesta „încurajează dezvoltarea culturii artistice” ca parte a
„peisajului cultural.”24
REZUMÂND, PLEDOARIILE ÎN FAVOAREA UNUI DOMENIU PUBLIC VIBRANT

SUNT DE NATURĂ SĂ ÎI EVIDENȚIEZE FUNCȚIILE POZITIVE PE CARE
ACESTA LE ARE ÎN SOCIETATE: SĂ FUNCȚIONEZE DREPT O CĂRĂMIDĂ
DE BAZĂ ÎN CREAREA DE NOI FORME DE CUNOȘTERE, CA UN FACTOR DE
ÎNCURAJARE A IMITAȚIEI CREATIVE, 25 SĂ ASIGURE CREAȚIEI 26 UN ACCES
LA COSTURI CÂT MAI SCĂZUTE SAU CHIAR GRATUIT LA INFORMAȚIE 27 ,
SĂ ASIGURE ACCESUL PUBLIC LA PATRIMONIUL CULTURAL, 28 ETC. DIN
ACEASTĂ PERSPECTIVĂ, DOMENIUL PUBLIC AR PUTEA CONSTITUI „O
FUNDAȚIE FERTILĂ PE BAZA CĂRORA CREATORII POT DA NAȘTERE
UNOR NOI OPERE, PRECUM ȘI O SURSĂ BOGATĂ DE CONȚINUTURI
PENTRU EDUCAȚIE.” 29
23
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, COHEN, J., Copyright, Commodification and Culture:
Locating the Public Domain [Drepturile de autor, „obiectificare” și cultură: identificarea locului domeniului
public], în THE PUBLIC DOMAIN OF INFORMATION [Domeniul public al informației](P. Hugenholtz & L.
Guibault editori., 2006), conform citatului din SAMUELSON, P., op. cit. nota 5.
24
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, COHEN, J., op. cit. nota 15.
25
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, a se vedea, de exemplu, OCHOA, T., „Origins and
Meanings of the Public Domain” [Originile și înțelesurile domeniului public], 28 U. DAYTON L. REV. 215
(2002), la p. 215, conform citatului din SAMUELSON, P., op. cit. nota 5.
26
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, a se vedea, de exemplu, LITMAN, J., op. cit. nota 24,
la p. 966.
27
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, a se vedea, de exemplu, VAN HOUWELING, M.,
„Distributive Values in Copyright Law” [Valori distributive în legea privind dreptul de autor], 83 TEX. L.
REV. 1535, 1575 (2005), conform citatului din SAMUELSON, P., op. cit. nota 5.
28
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, a se vedea, de exemplu, OCHOA, T., “Origins and
Meanings of the Public Domain” [Originile și înțelesurile domeniului public], 28 U. DAYTON L. REV. 215
(2002), la p. 215, conform citatului din SAMUELSON, P., op. cit. nota 5, la p. 215, „Luăm ca fiind de la
sine înțeles faptul că piesele lui Shakespeare și simfoniile lui Beethoven se află în domeniul public și pot fi
copiate, adaptate liber și reprezentate de orice persoană.”
29
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, Declarația comună a IFLA, EIFL și EBLIDA în fața
Comitetului provizoriu pentru propunerile referitoare la agenda de dezvoltare OMPI, a doua sesiunea,
Geneva, 26-30 iunie 2006, la adresa http://www.ifla.org/III/clm/p1/A2K-7.htm
Rezumat
Acest modul a prezentat structura generală a legislației privind drepturile de autor

și a oferit o imagine de ansamblu cu privire la:
(1) „operele literare și artistice” aflate sub incidența drepturilor de autor;
(2) drepturile acordate titularului de drepturi de autor;
(3) proprietatea și cesiunea dreptului de autor;
(4) perioada pentru care se acordă protecția;
(5) limitările şi excepţiile asociate drepturilor de autor;
(6) respectarea drepturilor, și
(7) acordurile internaționale cu privire la drepturile de autor.
Convenția de la Berna a extins categoria de „opere literare și artistice” pentru a

include „toate producțiile din domeniul literar, științific și artistic, indiferent de modul sau
forma de exprimare”. Sub incidența acestei definiții extinse este inclusă orice lucrare
originală a unui autor, indiferent de calitățile sale literare sau artistice.
Proprietarul unei opere protejate poate utiliza respectiva operă așa cum dorește
și poate interzice altora să o folosească fără permisiunea sa. Astfel, prin faptul că
titularul poate interzice altor persoane să acționeze împotriva intereselor sale, drepturile
invocate de acesta sunt denumite „drepturi exclusive”.
Există alte două tipuri de drepturi care se află sub incidența dreptului de autor:
drepturile patrimoniale și drepturile nepatrimoniale. În categoria drepturilor patrimoniale
intră acele drepturi și restricții aplicabile, care pot fi înstrăinate de către titularul inițial.
Cu toate acestea, în anumite țări drepturile nepatrimoniale vor aparține întotdeauna
titularului iniţial, chiar dacă drepturile patrimoniale au fost transferate.
Domeniul public, în dreptul proprietății intelectuale (PI), este considerat în general
ca fiind format din active necorporale care nu fac obiectul unor drepturi exclusive de PI
(precum drepturile de autor) și care sunt, prin urmare, disponibile spre a fi utilizate în
mod liber sau exploatate de către orice persoană. Termenul este, însă, un concept
elastic, versatil și relativ și nu este susceptibil să beneficieze de un înțeles uniform din
punct de vedere juridic. Sensul și efectul pe care îl are acest termen în teoria PI nu sunt
încă pe deplin înțelese. Termenul apare rareori în textele juridice și cu atât mai rar i se
asociază reguli specifice.
Mai mult decât atât, domeniul public nu constituie în mod necesar „opusul
proprietății”; dimpotrivă, se poate argumenta că inovația transpusă sub forma
proprietății private depinde de existența unui domeniu public vast. 30 În acest sens,
domeniul public nu reprezintă o simplă rămășiță constând din elementele care nu sunt
protejate prin intermediul PI. Dimpotrivă, domeniul public reprezintă o resursă valoroasă
30
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8, CHANDER, A. și M. SUNDER, „The Romance of the
Public Domain”, 92 CAL. L. REV. 1331 (2004), la p. 1334, 1340.
în sine.31 Într-adevăr, păstrarea unui domeniu public vast și robust este adeseori
menționată ca fiind un obiectiv important de politici publice
Texte legislative:
□ Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice
□ Acordul privind aspectele comerciale ale proprietății intelectuale (Acordul TRIPS)
□ Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele (WPPT)
□ Tratatul OMPI privind Drepturile de Autor (WCT)
□ Tratatul de la Marrakech pentru facilitarea accesului la operele publicate al
persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a
materialelor imprimate (Tratatul de la Marrakesh)
Studii și ghiduri:
 Guide to the Copyright and Related Rights Treaties Administered by WIPO and
Glossary of Copyright and Related Rights Terms [Ghidul tratatelor administrate de
OMPI în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe şi Glosarul termenilor în
domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe]
https://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/copyright/891/wipo_pub_891.pdf
 WIPO Scoping Study on Copyright and Related Rights and the Public Domain
[Studiul OMPI de stabilire a sferei de aplicare a drepturilor de autor și a drepturilor
conexe prin raportare la domeniul public], Séverine Dusollier, 2010.
https://www.wipo.int/edocs/mdocs/mdocs/en/cdip_4/cdip_4_3_rev_study_inf_1.pdf
31
Conform citatului din WIPO/GRTKF/IC/17/INF/8. A se vedea, de asemenea, BOETTIGER, S. și C. CHI-
HAM, „Defensive Publishing and the Public Domain” [Atitudinea defensivă în politica editorială versus
domeniul public], în Intellectual Property Management in Health and Agricultural Innovation: A Handbook
of Best Practices [Mangementul proprietății intelectuale în inovarea în domeniul sănătății și agriculturii: un
manual de bune practici], (Krattiger A., R.T. Mahoney, L. Nelsen, J.A. Thomson, A.B. Bennett, K.
Satyanarayana, G.D. Graff, C. Fernandez și S.P. Kowalski (editori), 2007, MIHR.

DL101 RO 002 Drept de Autor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DL101 RO 002 Drept de Autor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Notă: Durata alocată pentru studierea informațiilor prezentate în acest modul este de

Modulul 2: Drepturile de autor

Care este sfera de protecţie oferită de drepturile de autor?

Așa cum se întâmplă în cazul tuturor domeniilor legate de proprietatea

Rețineți faptul că drepturile de autor protejează operele, adică expresia

Convenția de la Berna (1886), cea mai veche convenție internațională care

Nu există cerința ca lucrarea literară și

Operele care pot fi protejate în temeiul Convenției de la Berna se limitează la lista

Ce înseamnă opere derivate?

O altă caracteristică importantă care reiese din articolul 2 al Convenției de la Berna

Topic 1: Care sunt categoriile care pot fi protejate de drepturile de autor?

Chestionar de auto-evaluare (CAE)

CAE 1: Ce categorie de opere intelectuale importante, menționată în Topic 1, nu a

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns pentru CAE 1:

Care sunt drepturile protejate în materia dreptului de autor?

În introducerea la acest curs s-a explicat faptul că cea mai importantă

Există două tipuri de drepturi de autor: drepturile patrimoniale, care permit

Un alt drept cu un istoric îndelungat este dreptul de a reprezenta sau executa o

Chestionar de auto-evaluare (CAE)

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns pentru CAE 2:

Cele două drepturi menţionate sunt:

Drepturile de reproducere – exemplele cu privire la acest drept au fost legate

Dreptul de a reprezenta sau executa, etc. – exemplele cu privire la acest drept

Dreptul titularului dreptului de autor de a împiedica alte persoane să efectueze

O serie de alte drepturi sunt recunoscute în legislația națională, pe lângă dreptul

Cu toate acestea, în ceea ce privește închirierea unor astfel de copii, un număr

Există unele acte de reproducere a unei opere care constituie excepții de la

Dreptul de reprezentare sau executare, de radiodifuzare şi comunicare către

În mod normal, în conformitate cu legislația națională, o reprezentație publică

Pe baza dreptului de reprezentare publică, autorul sau alt titular al dreptului de

Potrivit Convenţiei de la Berna, dreptul de radiodifuzare include emisia prin

Atunci când o lucrare este comunicată către public, în conformitate cu

Drepturile de traducere și adaptare

Traducerile și adaptările sunt opere protejate de drepturile de autor. Prin urmare,

Citiți acum următorul topic, în care se realizează o descriere a drepturilor

Topic 3: Ce înseamnă mai exact drepturile nepatrimoniale?

Drepturile pe care tocmai le-am menționat sunt cunoscute drept drepturi

În categoria drepturilor nepatrimoniale intră şi dreptul de a pretinde

Chestionar de auto-evaluare (CAE)

CAE 3: Să presupunem că ați devenit un artist de marcă datorită unei opere

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns pentru CAE 3:

În cazul în care nu ați transferat drepturile patrimoniale relevante, puteți interzice

Topic 4: Puteți să ne oferiți câteva informații cu privire la modul de dobândire a

Ce înseamnă că opera trebuie fixată?

Studierea sferei de cuprindere a definiţiei noţiunii de „opere” este importantă, deoarece

Chestionar de auto-evaluare (CAE)

CAE 4: Imaginați-vă că sunteți cetățean al uneia dintre țările semnatare ale

Completați răspunsul dvs. aici:

Răspuns pentru CAE 4:

În majoritatea țărilor cu un sistem de drept cutumiar, este necesară fixarea: o operă

Transferarea drepturilor de autor

Transferul sau cesiunea poate fi acordată pentru o anumită perioadă de timp și pe un

După cum am văzut, cesiunile și transferurile antrenează consecințe importante pentru

În unele ţării, lege privind drepturile de autor stipulează faptul că drepturile

Topic 5: Cât durează de fapt protecția oferită prin drepturile de autor?

Vă rugăm să rețineți însă că există cazuri în care, conform Convenției de la Berna,

Chestionar de auto-evaluare (CAE)