Cursul nr.

Obiectul dreptului de autor

86. Opera reprezintă fundamentul naşterii dreptului de autor, fapt ce îi conferă o importanţă deosebită.
Fructul creaţiei intelectuale întruchipat în operă reprezintă obiectul dreptului de autor.
Actul de creaţie nefinalizat nu are vocaţia la protecţie; esenţial va fi ca actul de creaţie să aibă o
finalitate, realizarea unei opere. Opera va fi protejabilă doar dacă este fructul unei activităţii intelectuale.

87. Obiectul dreptului de autor este reprezentat de opera de creaţie intelectuală sau opera de spirit.
Legiuitorul român protejează opera de creaţie intelectuală, independent de aducerea la cunoştinţa publică,
prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată.

§ 1. Noţiune

88. Găsim referiri la această noţiune în art. 1 alin. (1) din LDA (opera de creaţie intelectuală este
recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei,
chiar în formă nefinalizată), în art. 7 (... constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie
intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific), precum şi în art. 8 (... constituie, de asemenea, obiect
al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente
şi anume traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte
transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o munca intelectuală de creaţie).
Potrivit art. 2 alin. (1) din CUB termenii opere literare şi artistice se referă la toate producţiile din
domeniul literar, ştiinţific şi artistic, indiferent de forma de exprimare, precum: cărţi, broşuri şi alte scrieri,
conferinţe, alocuţiuni etc.

89. Nu definesc noţiunea de operă, obiect al dreptului de autor nici legislaţiile franceze, italiene sau
americane1. Legislatorul german propune o definiţie explicită, conform căruia constituie opere în sensul
prezentei legi creaţiile intelectuale personale2. O găsim definită şi în art. 2 alin. (1) din LDA elveţiană,
conform căruia „par œuvre ... on entend toute création de l’esprit, littéraire ou artistique, qui a un caractère
individuel”. Conform doctrinei şi practicii dominante din aceste ţări, prin noţiunea de operă se înţelege o
creaţie intelectuală, rodul unei activităţi umane.

90. Observăm că este vizată în mod expres de lege noţiunea de operă de creaţie intelectuală. Cu toate
că reprezintă o noţiune fundamentală, efortul legiuitorului nu s-a îndreptat spre a o defini.
Prin operă vom înţelege acel produs al creaţiei intelectuale ce aparţine domeniului dreptului de autor.
Deci, un prim criteriu de determinare al noţiunii îl reprezintă desfăşurarea unei activităţi intelectuale.

91. S-a definit opera de creaţie intelectuală ca reprezentând producţia elaborată pe baza unui act de
creaţie de către o persoană fizică, în calitate de autor, în domeniul literar, artistic şi ştiinţific. Aceasta este
concepută prin combinarea ideilor, gândurilor, sentimentelor şi imaginaţiei autorului3.
Din dorinţa de a cuprinde toate elementele definitorii, se arată că opera este produsul original al creaţiei
intelectuale a individului uman în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, protejat juridic, indiferent de
modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare, valoarea sau destinaţia lui, cu condiţia de

1 LDA italiană tratează despre opere de spirit prezentând caracter de creaţii (art. 1), în timp ce legea americană evocă faptul

că protecţia este acordată operelor de spirit originale fixate sub o formă tangibilă de expresie (102 lit. a).
2 Conform art. 2 alin. 2 din LDA germană: „Werke im Sinne dieses Gesetzes sind nur persönliche geistige Schöpfungen“.
3 N. R. Dominte, op. cit., p. 136.
a fi conform cu ordinea publică şi cu bunele moravuri4.

92. În conformitate cu prevederile art. 7 al LDA, obiectul dreptului de autor este constituit din operele
originale de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de
creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.
Vom vedea că o operă va fi originală atunci când reprezintă o expresie a amprentei personalităţii şi
individualităţii autorului. Originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea care pentru invenţie este o
condiţie impusă pentru ca aceasta din urmă să poată fi brevetată. O operă poate fi originală fără a fi nouă.

93. Alături de operele absolut originale există şi opere relativ originale, ai căror autori au împrumutat
de la unele creaţii preexistente elemente protejate, fără ca acest lucru să-i priveze de vocaţia la dreptul de
autor, cum este cazul unei întregi categorii de opere denumite derivate sau compozite.

94. Înţelegem din aceste texte că opera este rezultatul creaţiei intelectuale. Ea nu poate să rezulte dintr-
o descoperire. De aceea, arheologul nu se poate bucura de vreun drept de autor, tot aşa cum nici cel ce
înregistrează sunetele păsărilor nu se poate bucura de vreun drept asupra sunetelor lor.
Pe de altă parte, putem concluziona că originalitatea este criteriul principal de la care se pleacă pentru
a califica dacă o operă se va putea bucura de protecţie. Noţiunea de creaţie este intim legată de originalitate.
Dar cele două noţiuni nu au aceeaşi semnificaţie.
Obiectul protecţiei îl reprezintă operele literare, artistice şi ştiinţifice. Ce poate reprezenta un al doilea
criteriu, şi anume apartenenţa la domeniu.

95. În prezent, LDA recunoaşte acest drept prin simplul fapt al creaţiei, independent de aducerea la
cunoştinţă publică [art. 1 alin. (2) din LDA, armonizare realizată în virtutea art. 5 din CUB]. Această
problemă a formalităţilor sau mai bine zis a lipsei de formalitate, a reprezentat una din explicaţiile refuzului
de a semna acest tratat din partea SUA, a cărei legislaţie subordona protecţia de realizarea unui depozit la
Copyright Office. Aderarea SUA în 1989 a obligat la renunţarea acestei exigenţe. Cu toate acestea, acel
depozit continuă să condiţioneze, atât o parte din acţiunile în contrafacere a operelor de origine americană,
cât şi facultatea pentru victimele contrafacerii de a obţine daune-interese legale5.

96. Interpretarea jurisprudenţială a acestei noţiuni (opera) a condus la ideea că sunt excluse din câmpul
de protecţie simplele compilaţii de informaţii. Adjectivul intelectual aşa cum este el folosit în dreptul nostru
în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală trimite în mod direct la activitatea spiritului proeminentă
domeniului creaţiei şi nu simplu la orice muncă, chiar dacă este intelectuală.
Astfel, în Franţa, prin Decizia Coprosa, Curtea de Casaţie a refuzat să ocrotească prin normele
dreptului de autor organigrama principalelor întreprinderi mondiale ale constructorilor de automobile, cu
tot efortul de cercetare depus pentru a reuni acele elemente6. În aceeaşi ordine de idei, jurisprudenţa
germană a refuzat să acorde protecţie pentru un simplu repertoar cuprinzând mai multă de o sută de centre
de terapie socială7.
Aceeaşi similaritate poate fi observată şi în practica americană, care prin Decizia Feist a statuat că un
clasament alfabetic de nume cuprins în paginile unui anuar telefonic nu poate pretinde calificarea de operă
protejabilă, neîntrunind nivelul minim de creativitate8.
Spre deosebire, jurisprudenţa engleză a asimilat compilaţiile operelor literare. Cu toate acestea, o
anumită insuficienţă creatoare a determinat Camera Lorzilor să refuze beneficiul protecţiei unei simple

4 T. Bodoaşcă, op. cit., p. 17.

5 J.L. Piotraut, La propriete intellectuelle in droit international ... op. cit., p. 118.
6 Cutea de Casaţie, 2 mai 1989, afacerea Les publications pour l’expansion industrielle v. Ste Coprosa, apud J.L. Piotraut, La

propriete ... op. cit., p. 22.

7 Curtea Federală de Justiţie, 12 iulie 1990, Cauza Themenkatalog, în GRUR, 1991, p. 130.
8 Curtea Supremă de Justiţie, 27 martie 1991, cauza Feist Publications Inc. v. Rural Telephone Service Co. Inc.
compilaţii a orarelor trenurilor locale cuprinse într-un mers al trenurilor general9.

97. Majoritatea legislaţiilor nu cuprind o enumerare a categoriilor de opere protejate în cadrul dreptului
de autor, mărginindu-se fie la o definiţie cu caracter general, fie la o referire la cele trei mari categorii de
clasificare doctrinală şi anume: opere literare, artistice şi muzicale. În unele cazuri, opera muzicală este
înglobată în categoria celor artistice10. Operele ştiinţifice sunt, uneori, menţionate separat11.
Legislaţiile mai noi însă, printre care şi actuala lege română, au recurs la o enumerare a operelor
protejabile fără însă a atribui acestei enumerări un caracter limitativ (art. 7 din LDA):
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere
scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator12;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele
şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale13;
Opera audiovizuală este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar
cinematografiei, sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mişcare, însoţite sau nu de
sunete.
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
Nu se acordă protecţie fotografiilor unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice şi alte
asemenea.
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, arta
monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte
opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de
arhitectură;
Pot fi realizate numai cu acordul arhitectului, iar construcţia realizată, va trebui să poarte la loc vizibil
numele arhitectului.
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.
Nu este o listă cu opere originale, ci o listă cu opere de spirit susceptibile de a fi protejabile opere
literare, artistice, ştiinţifice, şi de ce nu, conexe14.

98. Enumerarea realizată de legiuitor are caracter exemplificativ (şi nu limitativ), ceea ce înseamnă că
se protejează toate operele care sunt originale, indiferent de faptul că unele au fost omise, au fost enumerate
numai în genul lor sau pot fi doar asimilate acestor specii sau genuri15.

99. De asemenea, articolul 8 din LDA include în obiectul dreptului de autor şi următoarele categorii de
opere derivate:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte
transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile

9 Camera Lorzilor, 1894, Leslie v. J. Young & Sons, apud J.L. Piotraut, La propriete ... op. cit., p. 22.
10 Legea japoneză o enumeră ca atare atunci când evocă noţiunea de operă de spirit: prin operă se înţelege o producţie în care
ideile sau sentimentele sunt exprimate într-o manieră creativă şi care aparţin domeniului literar, ştiinţific, artistic sau muzical (art.
2 alin. 1 lit. i).
11 Y. Eminescu, op. cit., p. 83.
12 L. Dănilă Cătuna, Pledoaria: obiect al dreptului de autor, în RRDPI, nr. 4/2008, p. 33.
13 Cu privire la dezbaterile doctrinare legate de legiferarea operelor cinematografice, a se vedea Y. Eminescu, op. cit., p. 57.
14 Pentru o analiză detaliată a diferitelor categorii de opere, a se vedea Y. Eminescu, op. cit., p. 88–124.
15 Cu privire la protecţia operei de magie prin normele dreptului de proprietate intelectuală, a se vedea P. Fleury-Le Gros, La

protection du secret de l'oeuvre de magie par le droit de la propriété intellectuelle, în Recueil Dalloz, 2005 , p. 2.808–2.815.
sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau
dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.
Prin opere derivate se înţeleg acelea care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente. Pentru recunoaşterea operei derivate şi mai ales pentru protecţia ei, este necesar ca prin această
operă să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale. Dar trebuie şi ele la rândul lor să fie
originale şi să fie rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală proprii.
Datorită locuţiunii conjuncţionale „cum ar fi” prevăzută de art. 8 din LDA, enumerarea are caracter
exemplificativ, fiind susceptibilă de interpretare extensivă. Orice altă operă derivată poate constitui o
categorie legală distinctă, nefiind obligatoriu să fie încadrată în categoriile enumerate exemplificativ.

100. Art. 72 din LDA ce reglementează programele pentru calculator, include în categoria operele de
creaţie intelectuală protejate şi:
- orice expresie a unui program;
- programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj;
- materialul de concepţie pregătitor;
- manualele.
Conform prevederilor alin. (2) al art. 72 din LDA nu sunt protejate ideile, procedeele, metodele de
funcţionare, conceptele matematice şi principiile, care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru
calculator.
Chiar dacă enumerarea legală este neexhaustivă, practica va avea rolul de a preciza conţinutul şi
limitele noţiunii.

101. Art. 122 indice 1 din LDA introduce în câmpul de protecţie al dreptului de autor şi bazele de date.
Prin bază de date se înţelege o culegere de opere de date sau de alte elemente independente, protejate ori
nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o modalitate sistematică ori metodică şi în mod individual
accesibile prin mijloace electronice sau printr-o altă modalitate. Fabricantul unei baze de date este persoana
fizica sau juridică ce a făcut o investiţie substanţiala cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării
sau prezentării conţinutului unei baze de date.

102. Obiectul drepturilor conexe se deduce din conţinutul art. 94 din LDA şi poate consta din:
interpretările şi execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi; înregistrările sonore ale producătorilor unor
astfel de înregistrări; emisiunile organismelor de radiodifuziune şi televiziune.

103. Existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin
includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.
În vederea înregistrării, ca mijloc de proba a operelor realizate în România, s-a înfiinţat Registrul
Naţional de Opere, administrat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă
şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului (art.
148 din LDA).
Cu riscul de a ne repeta, protecţia nu este condiţionată de faptul unei înregistrări. În sensul acesta, nici
obligaţia persoanelor care editează sau produc tipărituri şi alte documente grafice sau audiovizuale de a
constitui depozitul legal de documente nu poate fi interpretată în acest sens16.

§ 2. Limite

104. Creaţiile intelectuale vor fi protejate dacă aparţin domeniului literar sau artistic17. Cu toate acestea,
anumite creaţii intelectuale nu au vocaţia la protecţie.

16 Depozitul legal reglementat prin Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea depozitului legal de

tipărituri şi alte documente, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 209/2007.
17 D. Kaesmacher, op. cit., p. 315.
 Prin dreptul de autor nu sunt protejate:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau
conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de
scriere, de explicare sau de exprimare18;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale
acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema,
sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.

105. Au fost calificate opere de creaţie intelectuală şi deci protejabile:

- modul de ambalare a unui monument: în speţă era vorba de podul Le Pont Neuf, lăsând de o parte
caracterul publicitar. S-a lăsat deoparte ideea, şi s-a avut în vedere mai ales modul de ambalare ce a pus în
lumină nu numai vechimea, dar şi lampadarele, linia şi piatra19;
- activitatea intelectuală depusă pentru redactarea unei cereri de înregistrare a unui brevet de
invenţie: chiar dacă prin eliberarea brevetului, brevetul este la dispoziţia publicului, asupra textului
brevetului, ce reprezintă descrierea brevetului, redactat de autor s-a considerat că se exercită un drept de
proprietate literară20;
- desenele destinate a ilustra broşura tehnică pusă la dispoziţie de constructorii de automobile agenţilor
săi de vânzări;
- interpretarea unei opere muzicale, anume munca artiştilor executanţi reprezintă o operă protejată
prin drepturile conexe dreptului de autor;
- titlurile operelor de spirit, admise expres de legislatorul francez abia în 1957 (art. L 112-4 alin. a
din CPI fr.). Această admitere a titlurilor în domeniul operelor protejabile se regăseşte şi în dreptul german.
Din contră, sistemul juridic britanic şi american refuză de principiu, protecţia titlurilor. În final, în SUA
printr-o circulară s-a pronunţat în mod expres refuzul protecţiei21, ce înseamnă că chiar dacă dreptul de
autor protejează o operă literară, acesta nu conferă niciun drept asupra titlului însuşi;

106. În schimb nu s-a acordat protecţie:

- temei unui film ce nu poate fi apropriabilă, tocmai după formula profesorului Desbois că les idées
sont de libre parcours;
- muncii de compilaţie a unor informaţii, ce nu au fost găsite drept protejabile în celebra hotărâre
Coprosa;
- pentru editarea unei colecţii de carte, chiar dacă prezintă anumite caracteristici proprii: reclamantul,
în calitate de editor considera că este autorul unei colecţii originale pentru care el personal a ales tema,
materiile, modul de prezentare a cărţilor, caracteristicile; că originalitatea consta în bogăţia documentelor,
valoarea comentariilor şi o ilustrare remarcabilă. Curtea de Casaţie a considerat că nu reprezintă o operă
distinctă de operele propriu-zise incluse în colecţie. Cu alte cuvinte, editorul nu a fost considerat autor 22;
- curtea a considerat, în lumina art. 9 din Decretul nr. 321/1956 că interviul este o specie necuprinsă
explicit printre operele protejate, datorită faptului că nu era practicată ca gen de expresie din cauza
exigenţelor epocii totalitare. Se motiva soluţia pe considerentele că scopul interviurilor şi dialogurilor
purtate a fost de a face publice ideile şi concepţiile autorului. Prin definiţie, un interviu este luat spre a se

18 Cu privire la o interesantă analiză legată de îndeplinirea criteriilor de protecţie a standardelor, a se vedea V. Roş, P.G.

Buta, Protecţia standardelor prin drept de autor, în RRDPI, nr. 1/2010, p. 23.
19 Curtea de Apel Paris, 13 martie 1986, afacerea Ste Sygma, Ste Gamma et Katherine Adamov v. Javacheff Christo, apud J.L.

Piotraut, La propriete ... op. cit., p. 4.

20 Tribunalul Paris, 17 ianuarie 1968, afacerea Ste Seritex v. Thiebaut Harrer, apud J.L. Piotraut, op. cit., p. 6.
21 Copyright Office, Circulara nr. 1 (2004) şi nr. 34 (2002).
22 Curtea de Casaţie, secţia comercială, 27 februarie 1990, Ste Editio v. Mazenod, apud J.L. Piotraut, op. cit., p. 18.
face publice idei, informaţii de orice natură prin intermediul mijloacelor de difuzare cunoscute. Prin
difuzarea interviului, conţinutul acestuia, inclusiv răspunsurile la întrebări devin proprietate publică 23. Pe
drept cuvânt, s-a criticat această soluţie având în vedere că atât Decretul nr. 321 din 1956, cât şi actuala
LDA cuprind o enumerare exemplificativă şi faţă de modul de reglementare a obiectului dreptului de autor,
nu se poate susţine, de plano, că o creaţie intelectuală nu face obiectul dreptului de autor deoarece nu este
expres nominalizată de textul legal24.
- în legătură cu vocaţia unei traduceri la protecţie şi implicit ca aparţinând obiectului protecţiei, s-au
subliniat câteva aspecte şi anume: efectuarea unei traduceri neautorizate de către autorul operei originale
reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi implicit nu se beneficiază de protecţie. Dar, atâta vreme cât nu
s-a făcut dovada că titularul dreptului de autor al operei originale ar fi reclamat încălcarea dreptului de
utilizare a operei şi ar fi obţinut constatarea unei atare încălcări, traducerea romanului se bucură de protecţia
dreptului de autor. Chiar dacă în cazul traducerii se porneşte de la o operă preexistentă, aportul creator al
traducătorului nu poate fi negat şi constă în modul de selecţie a termenilor şi expresiilor, precum şi de
îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai fidel cu putinţă mesajul operei iniţiale25.
- a fost privită drept o operă derivată ce se bucură de protecţie şi o compilaţie de materiale (poezii şi
desene ale lui G. Topârceanu) alese şi dispuse într-o manieră proprie de către autor, distinctă de opera
originală preexistentă a lui G. Topârceanu, prin alegerea şi dispunerea desenelor originale, asociate cu textul
poeziilor prin stabilirea variantei de text editat, prin alegerea titlului operei derivate, a titlului capitolelor şi
a strofelor, precum şi prin elaborarea prefeţei la opera menţionată26.

107. Ceea ce interesează cel mai mult în definirea operei de spirit este legat de modul de existenţă a
operelor literare sau artistice. Şi în această logică trebuie stabilit foarte exact ce legătură există între operă
şi substanţa sa materială. Problema este în legătură cu principiul independenţei proprietăţii corporale de
proprietatea incorporală.

108. Dacă suntem de acord că obiectul dreptului de autor este opera de creaţie intelectuală, atunci
aceasta este o abstracţie. Ori această abstracţie pentru a putea fi comunicată are nevoie de o bază fizică. De
aceea legiuitorul stabileşte că dreptul de autor protejează opera doar cea care prinde o anumită formă, şi nu
cea care este încă prizonieră spiritului autorului27. Doar atunci când devine vizibilă intelectual de către terţi,
creaţia de spirit devine obiect al dreptului de autor: în lipsa formelor perceptibile simţurilor, ea nu poate fi
luată în considerare. Opera de creaţie intelectuală chiar dacă este o entitate imaterială, pentru a avea valoare
faţă de terţi are nevoie de un suport corporal.

109. Legislatorul afirmă independenţa proprietăţii intelectuale de proprietatea corporală în art. 47

conform căruia dobândirea proprietăţii asupra suportului material al operei nu conferă prin ea însăşi un
drept de utilizare asupra operei (alin. 6 din LDA). Înseamnă că dobândirea proprietăţii corporale este fără
consecinţă cu privire la titularitatea dreptului de autor.
Deci, se face distincţie între operă, produs al activităţii de creaţie şi bunul material sau lucrarea, în care
o anumită operă se materializează. Cele două drepturi prin natura şi caracterele lor sunt distincte şi au
obiecte diferite28. Ori de câte ori vom utiliza termenul operă ne vom referi la opera produs al creaţiei
intelectuale. În timp ce bunul material sau lucrarea, în care opera este fixată, formează obiect al protecţiei
juridice realizată prin normele dreptului civil fiind obiect al dreptului de proprietate.

23Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 302 A din 07.06.2001.
24N. Burchel, M.D. Popescu, I. Manea, Buletin de jurisprudenţă în domeniul proprietăţii intelectuale, Editura OSIM,
Bucureşti, 2005, p. 331, Notă.
25 O. Spineanu-Matei, Practică ... (2006-2007), op. cit., p. 250.
26 O. Spineanu-Matei, Practică ... (2006-2007), op. cit., p. 262.
27 B. Humblot, L’emprise de la propriété intellectuelle sur les meubles corporels: l’exemple du droit d’auteur, în J.M.

Bruguiere, N. Mallet-Poujol, A. Robin, Propriété intellectuelle et droit commun ... op. cit., p. 124.
28 L. Dănilă, op. cit., p. 56.
 110. În aceşti termeni, posesia unei opere de artă, dacă ea poate conduce la dobândirea proprietăţii
corporale, aceasta nu are niciun efect asupra drepturilor intelectuale şi invers. A fost judecat că afişarea
fotografiilor într-un restaurant, atentează la dreptul de autor asupra clişeelor în măsura în care proprietatea
asupra fotografiilor nu conferă prin ele însele dreptul de a expune public operele în care ele se încorporează.

111. Preocupat cu ideea de armonizare, legislatorul comunitar a realizat prin Directiva CE nr. 96/9 cu
privire la protecţia juridică a bazelor de date29 două niveluri de protecţie a bazelor de date.
Dreptul de autor se poate aplica asupra acestor creaţii dacă constituie o creaţie intelectuală a autorului.
Adiţional, se introduce un drept sui-generis în favoarea producătorilor de baze de date pentru a preveni
extragerea sau reutilizarea unei părţi substanţiale sau a totalităţii acesteia fără acordul acestuia30. În timp ce
dreptul de autor protejează aportul intelectual reflectat în modul de aranjare şi în structura bazei de date,
dreptul sui generis pe de altă parte, protejează datele însăşi cuprinse în baza de date. Protecţia acordată de
acest tip de drept intelectual durează 15 ani de la momentul definitivării. Bineînţeles că dreptul de autor
durează mult mai mult (70 de ani după moartea autorului).

§ 3. Domeniul public

112. Toate regimurile proprietăţii intelectuale sunt marcate printr-o protecţie limitată în timp a
proprietăţii, această durată variind de la un regim la altul. Termenul (privit ca o durată de timp) de apropriere
produce un efect identic pentru fiecare regim, bunul intelectual integrându-se în domeniul public, ce va
avea consecinţe asupra condiţiilor de utilizare şi apropriere.
Cu toate că a devenit un element comun pentru ansamblul regimurilor de proprietate intelectuală,
înţelegerea acestei noţiuni este dificilă din cauza tăcerii aşternută asupra acesteia prin prisma
nereglementării.

113. Chiar dacă nu o regăsim în legislaţia română a dreptului de autor, sintagma este pomenită în art.
18 din CUB: „prezenta convenţie se aplică tuturor operelor care, în momentul intrării în vigoare, nu au
trecut încă în domeniul public al ţării lor de origine, prin expirarea duratei de protecţie”. În timp ce
legiuitorul francez foloseşte expresia căzută în domeniul public, expresie ce a devenit uzuală, consacrată.

114. Bunurile intelectuale cad în domeniul public după ce expiră perioada în care au putut fi apropriate.
Domeniul public reprezintă regimul liber şi gratuit de exploatare ce devine aplicabil operelor literare
şi artistice, invenţiilor brevetabile, desenelor şi modelelor şi chiar şi mărcilor, la expirarea perioadei în care
autorul se bucură de dreptul exclusiv de exploatare31. Pe de altă parte, se consideră că din domeniul public
fac parte şi creaţiile spiritului care nu pot fi protejate printr-un titlu de protecţie juridică din domeniul
drepturilor de proprietate intelectuală32.
Au intrat în domeniul public, spre exemplu operele americanul Elzie Crisler Segar (1894 – 1938)
creatorul benzilor desenate avându-l drept erou pe Popeye marinarul.

29 Directiva CE nr. 96/9 din 11 martie 1996, publicată în JOCE L 77/1996. Legislaţiile europene s-au dovedit extrem de
variate cu privire la protecţia bazelor de date. De principiu, nicio protecţie nu se acordă chiar dacă rezultatul era fructul unor
investiţii în bani sau organizaţionale, în lipsa unui aport intelectual în ce priveşte structura sau aranjamentul (A. Kur, Two Tiered
protection: designs and databases as legislative models?, în A. Ohly, Common principles of European intellectual property law,
Mohr Siebeck, Tübingen, 2012, p. 103)
30 Conform art. 122 indice 2 alin. (1) din LDA fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi

de a interzice extragerea si/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta, evaluată calitativ sau cantitativ. Iar în
alin. 4 se dispune că dreptul prevăzut la alin. 1 se aplica în mod independent de posibilitatea de a proteja baza de date sau conţinutul
acesteia prin dreptul de autor sau alte drepturi. Protecţia bazelor de date prin dreptul prevăzut la alin. 1 nu prejudiciază drepturile
existente cu privire la conţinutul lor.
31 N. Binctin, op. cit., p. 482. Conform lui Renouard domeniul public reprezintă „le communisme intellectuel, loi de

l’humanité”.
32 A. Speriusi-Vlad, op. cit., în volumul In Honorem Radu I. Motica ... op. cit., p. 501.
 115. Domeniul public al drepturilor intelectuale poate fi distins:
- de fondul comun: fondul comun este o noţiune mai cuprinzătoare, ce include nu numai domeniul
public, ci şi ideile, conceptele sau mai bine zis toate materialele ce au vocaţia de a fi utilizate în cadrul unui
proces creativ. Deci domeniul public cuprinde bunuri ce pot fi apropriate.
- de domeniul public al proprietăţii publice: bunurile publice formează obiect al unei colectivităţi
publice ce exercită un drept de proprietate. Trăsătura proprie a domeniului public este aceea că înlătură
orice titular, orice subiect putând revendica bunurile cu respectul prerogativelor morale.
În acest context, observăm că bunurile intelectuale pot exista şi fără proprietatea intelectuală, fiind
autonome. Lucrurile se menţin chiar dacă regimul iniţial de apropriere s-a stins.

116. Termenul are efectul de a suprima aproprierea exclusivă. Bunul intelectual este un fel de res
communes33. Bunurile căzute în domeniul public sunt bunuri la dispoziţia tuturor. Putem să ne gândim la
apa îmbuteliată într-o sticlă. Acest lucru corporal (apa) poate dispare prin consumaţie. Vărsată în schimb în
ocean apa nu dispare, ci se încorporează în lucru comun şi astfel îşi pierde caracterul apropriabil. Acest
eveniment va conduce la stingerea dreptului de proprietate a cărui obiect a fost. Încorporarea operei în
domeniul public este un eveniment comparabil34.
Opera va deveni un lucru comun în sensul că sunt destinate pentru folosinţa tuturor35. Din categoria
lucrurilor comune fac parte apa, aerul, adică lucruri care nu pot fi apropriabile.
Domeniul public al bunurilor intelectuale nu are în vedere suportul încorporării lor, ce pot fi mobile
sau imobile. Nu va exista un domeniu public al proprietăţii intelectuale pentru suporturile lor.

117. Deci, domeniul public cuprinde ansamblul bunurilor incorporale ce nu mai formează obiectul unui
monopol de exploatare. Câmpul domeniului public va depinde atât de durata de protecţie, cât şi de voinţa
titularului:
- funcţie de durata protecţie: domeniul public este mai restrâns, dar doar temporar, având în vedere
perioada de protecţie a titlurilor de proprietate. CUB prevede că durata aproprierii este determinată de
regimul ţării, în care titlul este invocat, fără ca această durată să depăşească durată stabilită în ţara de origine
a ţării (art. 7 alin. 8 din CUB). În dreptul brevetelor, durata va fi calculată funcţie de data de depozit în
sistemul iniţial; statele pot prevedea durate diferite, dar punctul de plecare va fi întotdeauna acelaşi.
Această restrângere a operat prin Legea din 1996 când s-a permis restaurarea dreptului în beneficiul
vechilor titulari cu ocazia prelungirii perioadei de protecţie, în fapt beneficiind operele recent căzute în
domeniul public.
- prin voinţa titularului, care îşi poate abandona bunul. Acest exerciţiu de dispoziţie poate fi făcut
fără ca perioada de protecţie să expire. Spre exemplu, în dreptul brevetelor, o statistică relevă faptul că
protecţia medie este de 10 ani, la jumătatea perioadei legale.
Pe de altă parte, anumite regimuri permit a respinge aproape perpetuu integrarea bunului intelectual în
acest regim: este cazul dreptului mărcii. Titularul poate menţine în vigoare titlul reînnoindu-l permanent.

118. Bunurile din domeniul public cunosc anumite limite. Prin excepţie, precizăm că la expirarea
monopolului, opera de creaţie rămâne obiectul dreptului moral transmis moştenitorilor autorului. Una
dintre acestea se referă la dreptul moral al autorului, în special dreptul la nume ce se regăseşte în dreptul
desenului şi modelului, în dreptul de autor, în dreptul brevetului.

119. Se păstrează o anumită legătură între ultimul proprietar şi bunul căzut în domeniul public,
legătură pusă în valoare, spre exemplu de posibilitatea de o reapropriere în caz de modificare a duratei de
protecţie a drepturilor intelectuale. Dar, în niciun caz din acest drept la respect nu se poate interpreta că
va fi nevoie de vreo autorizare specială de utilizare din partea titularului dreptului moral, pentru un bun din

33 N. Binctin, op. cit., p. 486.

34 Ch. Simler, op. cit., p. 137.
35 O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Partea generală ... op. cit., p. 131.
domeniul public. În acest caz, s-a statuat că sub respectul dreptului la nume sau la integritatea operei căzută
în domeniul public, libertatea de creaţie este liberă pentru a adapta orice operă literară (afacerea Hugo). Cu
alte cuvinte, dreptul moral nu poate fi invocat pentru a controla adaptarea unei opere. Dreptul moral nu
poate fi un mijloc de a limita libertatea de exploatare a operelor din domeniul public. Dar, pe de altă parte
dacă autorul adaptării nu va menţiona că personajele sale sunt inspirate din opera lui Hugo, un asemenea
împrumut fără indicarea paternităţii poate constitui o violare a dreptului moral.

120. Relativ recent în doctrina română, se susţine că fiecare creaţie intelectuală a minţii umane are
vocaţia de a face parte din domeniul public, iar doar în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de protecţie
(există un titlu de protecţie juridică), creaţia nu mai face parte din domeniul public36. Nu suntem încă
convinşi că orice creaţie aparţine fondului comun, ab initio. Vedem în funcţia drepturilor intelectuale acea
de a atribui, mai degrabă, produsele autorilor, datorită efortului de creaţie.

121. Pentru a încuraja publicarea operelor postume (inedite), legiuitorul acordă persoanelor care, după
încetarea protecţiei dreptului de autor, aduc la cunoştinţa publică, în mod legal, pentru prima oară, o opera
nepublicată înainte, o protecţie echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului (art. 25 din
LDA)37.

Originalitatea operei de creaţie intelectuală

203. Preliminarii. Actul de creaţie, expresia intelectului uman, se traduce în dreptul de autor prin
elaborarea unei opere. Legea română protejează această creaţie a spiritului recunoscând autorului dreptul
asupra propriei opere pentru a-şi ocroti interesele patrimoniale, precum şi cele morale.
Originalitatea, privită prin prisma condiţiilor de valabilitate, este specifică dreptului de autor. În fapt,
putem spune şi vom vedea că originalitatea este marca dreptului de autor. Opera de creaţie intelectuală
se va bucura de protecţie în măsura în care se va dovedi că este o creaţie originală, dar şi o creaţie de
formă.

§ 1. Condiţii

204. Sediul materiei. Originalitatea este prevăzută expres de Legea nr. 8/1996 în art. 7 conform căruia
„constituie obiect al dreptului de autor operele originale (s.n. – C.A.) de creaţie intelectuală în domeniul
literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi
independent de valoarea şi destinaţia lor”. Având în vedere locul unde este inserată, această condiţie
prezintă un caracter general, adică se va aplica pentru toate categoriile de opere protejate prin normele
dreptului de autor38.

205. Acest criteriu a fost inserat şi în art. 2 alin. (3) din Convenţia de la Berna39 în ceea ce priveşte
domeniului rezervat operelor derivate, conform căruia „sunt protejate ca opere originale, fără a prejudicia
drepturile autorului operei originale (s.n. – C.A.), traducerile, adaptările, aranjamentele muzicale şi alte
transformări ale unei opere literare sau artistice”. Adoptarea acestei convenţii internaţionale a determinat

36 A. Speriusi-Vlad, op. cit., în volumul In Honorem Radu I. Motica ... op. cit., p. 502.
37 Acest drept intelectual sui generis acordat nu creatorului ci publicistului a fost în atenţia legiuitorului din cele mai vechi
timpuri. Un autor se pronunţa în favoarea recunoaşterii acestui drept intelectual, dar atrăgea atenţia asupra necesităţii de a publica
acele opere inedite într-o ediţie specială, şi a nu le ataşa unui volum ce cuprinde toate operele lui de cujus căzute în domeniul public
(J. Ghica, op. cit., p. 80).
38 Fostul Decret nr. 321/1956 privind dreptul de autor nu conţinea nicio referire la originalitate: „sunt cuprinse în denumirea

de opere asupra cărora se exercită dreptul de autor, toate operele de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific,
oricare ar fi conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor” (art. 9).
39 România a aderat la Convenţia de la Berna, în forma revizuită de la Berlin, prin Legea nr. 152/1926. Forma revizuită de la

Paris a fost ratificată de România prin Legea nr. 77/1998.

statele membre ale Uniunii de la Berna să o includă în sistemul lor naţional, devenind astfel o condiţie cvasi
universală.

206. O regăsim ca atare şi în câteva directive comunitare40:

- art. 1 alin. (3) din Directiva 91/250/CE privind protecţia juridică a programelor pentru calculator
prevede că „un program pentru calculator este protejat dacă este original, în sensul că reprezintă o creaţie
intelectuală proprie autorului (s.n. – C.A.). Nici un alt criteriu nu se aplică pentru a stabili dacă acesta poate
beneficia de protecţie”;
- art. 6 din Directiva 93/98/CE privind armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi a
anumitor drepturi conexe, ce conferă protecţie „fotografiilor care sunt originale, în sensul că reprezintă o
creaţie intelectuală proprie autorului (s.n. – C.A.)”;
- art. 3.1. din Directiva 96/9/CE privind protecţia juridică a bazelor de date ce stabileşte că „bazele de
date care, prin alegerea sau dispunerea materiilor, constituie o creaţie intelectuală proprie a autorului (s.n.
– C.A.) sunt protejate ca atare de dreptul de autor”.

207. Observăm că legiuitorul comunitar nu s-a mărginit doar să o enunţe, ci a încercat să o şi explice.
Chiar dacă expresia este inserată în cadrul unor categorii de opere ce par să revendice mai mult un caracter
de noutate, se pare că s-a dorit conservarea dimensiunii subiective a originalităţii, prin trimiterea la creaţia
proprie, personală a autorului.
Cu toată această omniprezenţă, originalitatea nu se bucură de o definiţie legală sau convenţională.

§ 2. Originalitatea

2.1. Condiţii

208. Protecţia operelor de spirit, obiect al drepturilor intelectuale41 este condiţionată de îndeplinirea
anumitor cerinţe.
Aceste cerinţe rezultă din art.7 din LDA conform căruia protecţia este acordată operelor:
a) ce fac parte din domeniul dreptului de autor dacă sunt originale;
b) vor fi protejate indiferent care va fi modalitatea de creaţie – „oricare ar fi”;
c) vor fi protejate indiferent de modul sau forma de exprimare – „oricare ar fi”;
d) operele vor fi protejate independent de valoarea lor;
e) operele vor fi protejate independent şi de destinaţia lor.
Prima condiţie este necesară, în timp ce următoarele le putem califica drept calităţi indiferente.
Pe de altă parte, rezultă şi din prevederile art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege în care se arată că „opera de
creaţie intelectuală este recunoscuta şi protejata, independent de aducerea la cunoştinţa publica, prin simplul
fapt al realizării ei (s.n. – C.A.), chiar în forma nefinalizată”. Aşadar, este necesar ca opera să fie realizată
într-o formă perceptibilă simţurilor.

209. Cu toate acestea, în doctrina română s-au conturat două teze cu privire la condiţiile de protecţie a
operelor.
Prima teză susţinută de majoritatea autorilor42 extrage, din întreg ansamblul dispoziţiilor legale

40 Directiva CE nr. 91/250 a fost publicată în JOCE nr. L 122/1991; Directiva CE nr. 93/98 a fost publicată în JOCE nr. L

290/1993; Directiva CE nr. 96/9 a fost publicată în JOCE nr. L 077/1996. În acelaşi sens se pronunţă şi art. 6 din Directiva CE nr.
2006/116E privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe, publicată în JOCE nr. L 372/2006.
41 Despre drepturile intelectuale, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Partea generală, Editura Universităţii

„Lucian Blaga” din Sibiu, 2011, p. 93; M. Nicolae, op. cit., p. 372–381.
42 Avem în vedere: Y. Eminescu, Dreptul de autor - comentariul Legii nr. 8/1996, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 77; I.

Macovei, Tratat de drept al proprietăţii intelectuale, Editura CH Beck, Bucureşti, 2010, p. 433; C.R. Rominţan, Originalitatea,
condiţie esenţială de protecţie a creaţiilor intelectuale din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, în Dreptul, nr. 7/2008, p. 72; G.
Gheorghiu, C. Cernat, Dreptul proprietăţii intelectuale, curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 32.
aplicabile în materie, trei condiţii generale de protecţie a operelor intelectuale, şi anume:
- opera să fie originală, rezultat al activităţii de creaţie intelectuală;
- opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor, ceea ce înseamnă că nu în
toate cazurile opera trebuie să fie fixată pe un suport material; studiul comparat relevă că ţările cu sistem
common law sunt mai înclinate decât ţările cu sistemul drept de autor spre a impune această fixare;
- opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţă publică: se pune accentul pe faptul că operele îşi
afirmă utilitatea numai prin expansiunea lor, îşi împlinesc scopul numai prin difuzarea lor şi de aici însuşirea
acestora de a fi susceptibile de reproducere. Justificarea ultimei cerinţe are în vedere: fie ideea de
reproducere (fapt obiectiv, material), fie faptul subiectiv al scopului creării operei, aceea de a fi comunicată
publicului. Decretul nr. 321/1956 prevedea şi el această obligaţie din actuala reglementare, dar asigurarea
protecţiei era condiţionată de faptul aducerii la cunoştinţa publicului a operei în cauză.
În fapt, doctrina română, întărită şi de jurisprudenţa vremii, extrăgea aceleaşi condiţii şi sub imperiul
Decretului nr. 321/195643.

210. A doua teză44 susţine că sunt necesare şi suficiente pentru ca o operă să pretindă protecţia legală
doar două condiţii:
- opera să fie originală;
- opera să fie realizată, să îmbrace o formă concretă de exprimare, care să o facă obiectiv perceptibilă.
Se consideră că cerinţa ca opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţă publică este strâns legată
de condiţia formei concrete de exprimare. Şi aceasta deoarece tot ceea ce este perceptibil prin simţuri poate
fi adus într-un mod sau altul la cunoştinţa semenilor. Deci, este absorbită de momentul realizării operei
când devine perceptibilă simţurilor. Ne raliem acestei opinii, considerând că se introduce o condiţionare pe
care legiuitorul nu a urmărit-o.
Putem concluziona că protecţia se acordă operelor de creaţie originale, materializate într-o anumită
formă perceptibilă simţurilor.

211. Analiza comparativă a legislaţiilor ne dezvăluie faptul că conceptul de originalitate reprezintă o

condiţie cvasi universală şi esenţială de protecţie în materia dreptului de autor, în pofida unor anumite
nuanţe sau aprecieri45 (spre exemplu, noţiunea de operă este explicată cu ajutorului cuvântului creaţie,
expresie ce conţine în fibra ei elementul de originalitate). Dacă în legislaţiile americane sau britanice
originalitatea este cerută pentru toate categoriile de opere, în dreptul francez este cerută în mod expres de
lege pentru titlurile operelor, iar în dreptul german pentru protecţia programelor de calculator 46. Cu toate
acestea, în aceste ultime exemple, originalitatea este analizată ca o condiţie generală.
Constatăm că originalitatea unei opere este determinantă pentru a beneficia de protecţia dreptului de
autor.
Vom analiza cele două condiţii generale şi esenţiale de protecţie, ce trebuie întrunite cumulativ, şi vom
puncta succint, chiar dacă sunt de mică relevanţă, şi calităţile indiferente.

43 A. Ionaşcu, M. Comşa, M. Mureşan, Dreptul de autor în R.S. România, Editura Academiei R.S. România, 1967, p. 78; Fr.

Deak, St. Cărpenaru, Drept civil. Contracte speciale. Drept de autor. Drept de moştenire, Universitatea din Bucureşti, 1983, p.
335; St. D. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea din Bucureşti, 1971, p. 26.
44 V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, Dreptul de autor şi drepturile conexe. Tratat, Editura All Beck, Bucureşti, 2005,

p. 99; G. Olteanu, Dreptul proprietăţii intelectuale, ediţia a doua, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008, p.59.
45 Potrivit legii elveţiene din 1992 prin operă protejabilă se înţelege creaţia de spirit ce prezintă un caracter individual (art. 2

alin. 1), iar legea germană vorbeşte de creaţii intelectuale personale (art. 2 alin. 2). În cadrul sistemului american, protecţia este
acordată operelor de spirit originale fixate sub o formă de expresie tangibilă (art. 102 alin. a). A se vedea, în acest sens, J.-S. Bergé,
La protection internationale et communautaire du droit d’auteur. Essai d’une analyse conflictuelle, LGDJ, Paris, 1996, p. 21.
46 Art. 69 a, paragraful 3 din legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe germană (Urheberrechtsgesetsz, UrhG, 1965).

În fapt, curţile germane aplică standarde diferite pentru diferitele categorii de opere. Pentru literatură, muzică sau fotografie
standardele de creativitate şi originalitate sunt foarte joase. În timp ce pentru programele de calculator se cere doar să fie expresia
unui efort creativ individual. Doar programele ce sunt extrem de simple şi care pot fi programate în acelaşi fel de orice programator
sau softul care este pur funcţional nu pot fi protejabile (A.R. Klett, M. Sonntag, S. Wilske, Intellectual Property Law in Germany.
Protection, Enforcement and Dispute Resolution, Verlag CH Beck, 2008, p. 60).
 2.2. Noţiunea originalităţii

212. Vom vedea că originalitatea nu este un filtru selectiv. Dar, marchează rolul esenţial de a fi uman
în crearea operelor de creaţie intelectuale.

2.2.1. Definiţii doctrinare

213. Încă de la început dorim să subliniem că originalitatea este o noţiune delicată. Definiţiile avansate
de doctrina română sunt în armonie cu concepţia tradiţională subiectivă a dreptului de autor.
Astfel, s-a considerat că obiectul dreptului de autor îl constituie opera de creaţie intelectuală, indiferent
de fondul, valoarea sau forma ei de exprimare, dar condiţionată de posibilitatea de a fi percepută prin
simţurile omeneşti şi de a fi împărtăşită publicului47. Creativitatea operei de creaţie constă într-o formă ce
dovedeşte originalitatea exprimării, chiar dacă fondul cuprinde idei obişnuite, comune. Originalitatea
presupune elemente de fantezie, alegere, selecţionare a materialului sau prelucrare mintală48. Cu alte
cuvinte, reflectă personalitatea autorului49. Baza activităţii creatoare o reprezintă imaginaţia autorului, felul
în care acesta reuşeşte sa-şi exprime gândurile ori trăirile. A face un act original de creaţie înseamnă a alege,
a analiza, a compara, a ezita, a face apel la toate resursele de gust, inteligenţă, sensibilitate, într-un cuvânt,
a crea în mod personal50.
În timp ce, pentru unii autori, opera este originală şi beneficiază de protecţie dacă nu este copia parţială
sau totală a altei opere intelectuale51, sau care a fost creată fără folosirea unei opere preexistente52.

214. Doctrina franceză consideră că este originală acea creaţie, în mod necesar nouă, ce exprimă
personalitatea autorului ei vis-a-vis de lucrurile ce îi sunt proprii53. Noutatea poate fi un element constitutiv
de originalitate, ce o poate demonstra foarte bine, dar nu va fi îndeajuns. Va fi necesar ca bunul intelectual
să poarte şi amprenta personalităţii autorului, în lipsa căreia o operă chiar nouă va fi banală54.
Suntem invitaţi să vedem în originalitate o exigenţă de noutate în universul formelor cu condiţia ca
originalitatea să nu provină din natura bunului55.
Calificată drept o noţiune în criză, se consideră că opera este originală dacă ea traduce un efort
intelectual individualizat56. În cele din urmă să nu uităm că originalitatea poate fi înţeleasă ca un mecanism
necesar la respectarea libertăţii de creaţie ce aparţine tuturor57.

2.2.2. Definiţii jurisprudenţiale

215. La un examen al jurisprudenţei române legat de definirea noţiunii de originalitate, am identificat
două definiţii sensibil diferite a operelor protejabile. Pe de o parte, se observă că accentul este pus pe
amprenta lăsată de personalitatea autorului, iar pe de altă parte, se referă la lipsa de anterioritate:
- se considera că proprietatea literară este cea care se recunoaşte cel mai facil dintre toate proprietăţile

47 Vl. Hanga, Dreptul şi calculatoarele, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1991, p. 71.
48 Y. Eminescu, op. cit., p. 77; N.R. Dominte, Dicţionar de dreptul proprietăţii intelectuale, Editura CH Beck, Bucureşti,
2009, p. 141.
49
Fr. Deak, St. Cărpenaru, op. cit., p. 335; V. Ursa, op. cit., p. 43.
50 A. Ionaşcu, A. Comşa, N. Mureşan, op. cit., p. 35.
51 T. Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 24; G. Gheorghiu, Operele

audiovizuale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 40.

52 L. Dănilă, Dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 46.
53 C. Caron, op. cit., p. 73.
54 N. Binctin, Droit de la propriété intellectuelle, LGDJ, Paris, 2010, p. 46.
55 M. Vivant, Brèves réflexions sur le droit d’auteur suscitées par le problème de la protection des logiciels în Revue

Informatica e Diritto, Florence, 1984, p. 73, apud A. Maffre-Baugé, Protection: Sur la condition d’originalité în M. Vivant, Les
grands arrêts de la propriété intellectuelle, Dalloz, Paris, 2004, p. 121.
56 C. Le Stanc, La protection des programmes d’ordinateurs par le droit d’auteur dans les pays d’Europe continentale, în

Dossiers Brevets 1979, IV, apud A. Maffre-Baugé, op. cit., în M. Vivant, Les grands arrêts ... op. cit., p. 121.
57 J. Lesueur, Conflits de droits. Illustration dans le champ des propriétés incorporelles, Presses Universitaires D’Aix

Marseille, 2009, p. 258.

pentru că poartă cel mai distinct amprenta personalităţii autorului, deşi această proprietate este compusă din
idei ce rătăcesc prin carte. Totuşi, căutarea acestor idei, combinarea lor de multe ori nouă, atât de mult încât
se pare că nimeni nu a cunoscut-o până atunci, această muncă lungă şi perseverentă, pe care omul o
realizează cu atâta dificultate, nu poate fi produsul tuturor şi nu poate profita decât pentru el sau pentru
descendenţi58. Legea protejează o producţie de fiecare dată când găseşte concepţiile proprii ale autorului de
maniera în care opera apare mai mult sau mai puţin originală59;
- opera este originală dacă este o creaţie a celui care se pretinde autor, iar nu o simplă copie a unei
opere anterioare60.

2.2.3. Evoluţia conceptului

216. Pe lângă faptul că este o noţiune delicată, originalitatea se dovedeşte a avea un conţinut evolutiv.
Conţinutul acesta evolutiv se datorează locului unde este inserată, fiind considerată o condiţie necesară şi
esenţială pentru toate categoriile de opere ce aparţin domeniului dreptului de autor. Aceasta înseamnă că
trebuie justificată în cazul oricăror categorii de opere.
În acelaşi timp, este susceptibilă şi de grade. Într-adevăr, se face distincţia între opere absolut originale
şi cele care sunt doar relative.

a) Concepţia tradiţională
217. Concepţia tradiţională semnifică o concepţie subiectivă. Conform acesteia, pentru a identifica
originalitatea unei creaţii vom căuta amprenta personalităţii autorului. Altfel spus, acest element este un
indiciu de originalitate61. Expresia amprenta personalităţii autorului semnifică activitatea creativă (efortul
creator) a autorului ce dezvăluie personalitatea autorului. Spre exemplu la un roman vom aprecia starea de
fapt, situaţia, cronologia, personajele sau limbajul, în timp ce la muzică vom aprecia melodia, ritmul sau
armonia, chiar dacă întotdeauna vom avea articularea a şapte note. Sunt folosite drept sinonime pentru
originalitate fantezia, imaginaţia, dar şi individualitatea sau noutatea. În materie de brevet se vorbeşte de
noutate şi activitate inventivă, în timp ce în dreptul de autor originalitatea le cuprinde pe amândouă.

218. Până la urmă semnifică alegerile arbitrare ale autorului. Dar, aceste alegeri arbitrare trebuie să
aparţină autorului; consecinţa va fi că forma bunului nu se va impune de la sine prin natura lui, ci doar dacă
vom putea identifica acele alegeri discreţionare, subiective ale autorului. Putem spune că într-o oarecare
măsură, acest criteriu al arbitrariului îl vom regăsi în dreptul mărcilor pentru a aprecia distinctivitatea sau
în dreptul desenelor şi modelelor pentru a analiza noutatea.
Dacă nu poate rezulta din natura bunului, nici nu poate depinde de hazard, cu toate că în domeniul
creaţiilor artistice nu este de neglijat. Va fi întotdeauna o chestiune de apreciere.

219. În acelaşi timp este o noţiune relativă. Adică o operă poate fi originală chiar dacă ea se inspiră
dintr-o operă anterioară sau dintr-o idee comună. În acest sens LDA dispune în art. 8 că „fără a prejudicia
drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate
care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente”.

220. Pe drept cuvânt s-a spus că arbitrariul poate fi foarte mare în cadrul operaţiunii de apreciere a
originalităţii unei creaţii de formă. În acest sens, instanţa a considerat că „atâta vreme articolul reprodus de
către recurentă a fost scris de intimat, acesta întruneşte condiţia originalităţii”62. Putem înţelege că dacă este

58 Tribunalul Ilfov, 17 martie 1887, apud Jean T. Ghica, La propriété littéraire et artistique en Roumanie, Librairie Nouvelle
de Droit et de Jurisprudence Arthur Rousseau, Paris, 1900, p. 85.
59 Tribunalul Ilfov, 1899, publicată în Dreptul (anul XXVIII), nr. 22 din 18 martie 1899, apud Jean T. Ghica, op. cit., p. 95.
60 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6428/2006, apud O. Spineanu-Matei, Proprietate

intelectuală (2). Practică judiciară 2006 - 2007, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 249.
61 Iar această amprentă se poate găsi ţinând cont şi de cele trei etape de realizare a unei opere, conform concepţiei lui Desbois:

ideea, compoziţia şi expresia (în acest sens, a se vedea Y. Eminescu, op. cit., p. 78).
62 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6428/2006, citată în O. Spineanu Matei, Proprietate
scris de autor înseamnă că poartă amprenta personalităţii autorului. Putem reproşa acestei motivări faptul
că este prea lapidară. Considerăm că se impunea o analiză mai detaliată.
Spre deosebire, instanţele franceze încearcă să identifice de o manieră concretă amprenta personalităţii
autorului, pentru că o operă banală nu este protejabilă (de exemplu, o carte de vinuri realizată în ordine
alfabetică sau cronologică sau o bază de date construită pe un clasament alfabetic). Se apreciază că
instanţele au îndatorirea să indice exact în ce constă originalitatea pentru că nu orice muncă de compilaţie
duce spre o creaţie intelectuală protejabilă, adică originală. Spre exemplu:
- s-a casat o decizie care s-a mulţumit doar a afirma, fără însă a cerceta în ce măsură opera revendicată,
definită drept rezultatul combinării mai multor elemente (era vorba despre o faţă de pernă pe care erau
brodate anumite elemente), rezultă dintr-un efort creativ purtând amprenta personalităţii autorului, singura
în măsură de a conferi caracterul de operă originală protejată63;
- într-o altă speţă, s-a cerut să se caute în text sau în forma grafică aportul intelectual al autorului ce
caracterizează opera originală64.

221. Cu toate acestea, examenul jurisprudenţial comparat a dezvăluit faptul că s-a permis protecţia unui
simplu coş de fructe în materie de artă plastică. Acest nivel minim în aprecierea originalităţii s-a identificat
atât în domeniul muzical în Germania, cât şi în practica engleză ce a permis protecţia unor calendare cu
sezonul competiţional de fotbal65.

222. Reţinem că concepţia tradiţională a originalităţii a fost construită pentru operele literare sau
artistic; dar, odată cu dezvoltarea şi industrializarea societăţii, aceasta a devenit inaptă pentru a putea
caracteriza un număr mare de obiecte, cum sunt cele tehnice sau utilitare, fără aport artistic (e.g. operele de
artă aplicată sau programele de calculator). S-a constatat că este foarte delicat de a concilia un drept de
autor foarte personalist, având în centrul lui personalitatea autorului, cu o logică industrială ce implică o
minimă intervenţie a creatorului. Cu alte cuvinte, este foarte greu ca noţiunea clasică a originalităţii să fie
aplicată sau identificată pentru anumite categorii de opere intrate mai târziu în câmpul de acţiune al
dreptului de autor.

223. Această dificultate s-a încercat a fi surmontată prin apelarea la un criteriu distributiv. Ocazie cu
care a fost lansată teza originalităţii cu o geometrie variabilă (o expresie pe care o întâlnim în mai toate
domeniile vieţii). În această concepţie, originalitatea nu va mai avea acelaşi sens pentru toate operele de
creaţie intelectuală66. Noutatea acestei teze constă în aceea că, pentru categoriile iritante precum bazele de
date sau programele de calculator, originalitatea este înţeleasă prin noutate, adică lipsa copiei.
S-a criticat această teză argumentându-se că este dificil de admis ca naşterea aceluiaşi drept exclusiv
să fie supusă unor exigenţe diferite, funcţie de creaţia candidată la originalitate. Una este ca originalitatea
să se manifeste diferit funcţie de genul operei, şi alta este să schimbi natura de la o categorie la alta67.

intelectuală (2006 – 2007), op. cit., p. 250. La polul opus, dorim să evocăm dec. nr. 2817 în care se arătă că „contribuţia originală
a autorului se manifestă prin alegerea şi dispunerea desenelor originale, asociate cu textul poeziilor, conform concepţiei originale
a autorului G.S., prin stabilirea variantei de text editat în cazul mai multor variante, prin alegerea titlului operei derivate, a titlului
capitolelor şi a strofelor din capitolul „Strofe îngrijite”, precum şi prin elaborarea prefaţei la opera menţionată” (Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, secţ. civ. şi de propr. int., decizia nr. 2817/2007, citată în O. Spineanu Matei, Proprietate intelectuală (2006 –
2007) ... op. cit., p. 262).
63 Th. Lachacinski, M.F. Marais, L’application des droits de propriété intellectuelle : recueil de jurisprudence, OMPI,

Genève, 2008, p. 184.

64 A. Françon, Originalité, condition de protection du droit d'auteur, în RTD com. 1999, p. 390: pentru a respinge o acţiune

în contrafacere având ca obiect trasee montane s-a evocat faptul că pe de o parte sunt în domeniul public şi că pe de altă parte, nici
traseele realizate de federaţie nu sunt opere de spirit. Curtea de casaţie a invalidat soluţia pe motivul că nu s-a încercat să se
stabilească dacă descrierea traseelor montane, deşi pleacă de la nişte piste de drumeţii, nu constituie o operă originală ce reflectă
personalitatea autorului.
65 J.L. Piotraut, op. cit., p. 26.
66 V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 106; G. Gheorghiu, Operele audiovizuale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2004, p. 41.

67 A. Lucas, H.-J. Lucas, Traité de la propriété littéraire et artistique, 3ème éd., Litec, Paris, 2006, p. 83.
 224. Spre deosebire, sistemul copyright este construit în jurul criteriului obiectiv de protecţie
reprezentat de noutate. Prin noutate înţelegându-se lipsa copiei sau anterioritatea. În acest sistem
originalitatea înseamnă înainte de toate absenţa copiei, chiar dacă trebuie să reiasă şi un minimum de efort
intelectual. Efortul intelectual fiind determinat pe baza testului sweat of the brow ce a fost înlocuit cu
condiţia creativităţii, considerată mai severă68. Dar în nici un caz, testul originalităţii nu este similar cu
testul noutăţii aplicabil în materie de brevete. În acest caz, originalitatea înseamnă mai degrabă să nu fie o
copie a unei alte opere, adică să fie originară, realizată de autor. Acest sistem nu este nici mai mult sau mai
puţin exigent, ci aşa cum s-a mai spus, este pur şi simplu diferit.
Interesant este faptul că o parte a instanţelor române înclină spre această concepţie considerând că o
operă este originală dacă este o creaţie a celui care se pretinde autor, iar nu o simplă copie a unei opere
anterioare. În timp ce instanţele franceze au sancţionat tocmai această căutare a noutăţii. Astfel, Curtea de
Casaţie franceză a casat decizia ce făcea recurs la noţiunea, obiectivă, de noutate, specifică proprietăţii
industriale. Prin acea hotărâre i s-a refuzat unei societăţi protecţia asupra unei forme de buton reprezentând
un nod marinăresc pentru că modelul în cauză nu prezenta noutate69.

225. Unul dintre punctele clasice de analiză constă în opoziţia dintre originalitate şi noutate. Noutatea
ca şi cerinţă nu este niciodată folosită drept una izolată a proprietăţii intelectuale. Este acompaniată cu alte
condiţii (la brevet cu aplicabilitatea industrială, la desene cu funcţia utilitară). Dar anterioritatea nu exclude
originalitatea. Două creaţii foarte apropiate pot beneficia de protecţie dacă ele ilustrează amândouă
personalitatea autorului lor70 (spre exemplu, dicţionarele sau ghidurile turistice).
Pentru unii autori francezi, noutatea şi originalitatea pot fi chiar sinonime (plecând de la exemplul
perfect oferit chiar de legiuitor, şi anume art. 21 din LDA: prin excepţie, copiile operei originale pot fi
considerate în anumite condiţii opere originale71; per a contrario, copia nu poate fi o operă originală).

226. Articulaţia originalităţii. În lumina unor decizii recente, s-a acordat protecţie:
- pentru prezentarea grafică a unui jurnal sau a unui pachet de ţigări72: elementele nu sunt originale,
dar originalitatea rezultă din combinarea lor;
- personajelor de ficţiune: în speţă era vorba de personajul de film Leeloo, ce constituie, fără-ndoială
datorită combinării elementelor caracteristice precum părul portocaliu, bretelele albe şi pantalonii albii
mulaţi, o operă originală73;
- restaurării unei grădini publice: s-a considerat că munca desfăşurată în crearea cadrului în care
înfloreşte arta sa, imaginaţia sa, i-au dat ocazia artistului să încorporeze în operă personalitatea sa;
- site-urilor de internet: creatorii se pot bucura de exerciţiul drepturilor exclusive dacă din combinarea
prezentării cu conţinutul se poate extrage efortul creativ. Chiar dacă anumite informaţii inserate în conţinut
aparţin fondului comun, ceea ce contează este forma în care sunt înfăţişate şi structura lor. Procesul de
creaţie nu trebuie să fie o simplă compilaţie de informaţii din domeniul public (e.g. s-a considerat că site-
ul comportă un aport intelectual caracterizând o operă originală în ceea ce priveşte modul de structurare şi
ordonare74).

68 Afacerea Feist versus Rural Telephone, Curtea Supremă a S.U.A. (1991), apud J.-S. Bergé, op. cit., p. 23. În opinia Curţii
Supreme a S.U.A., „original, as the term is used in copyright, means only that the work was independently created by the author
(as opposed to copied from other works), and that it possesses at least some minimal degree of creativity”.
69 Cour de Cassation, 1 Ch. Civ., 1997, Ste Zip Zag v. Ste Milgorm, citată de J.L. Piotraut, P.J. Dechristé, Jugements et arrêts

fondamentaux de la propriété intellectuelle, Tec&Doc Editions, Paris, 2002, p. 122.

70 Th. Lachacinski, M.F. Marais, op. cit., p. 184.
71 Art. 21 alin. (3) din LDA stabileşte că „în sensul prezentei legi, copiile operelor originale de arta sau fotografice, care au

fost făcute într-un număr limitat de către însuşi autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt considerate opere de artă originale”.
72 P. Jadoul, A. Strowel, Les droits intellectuels: développements récents, Larcier, Paris, 2004, p. 165.
73 Th. Lachacinski, M.F. Th. Lachacinski, op. cit., p. 189.
74 Curtea de Apel Paris (09 septembrie 2005) apud Frédéric Pollaud-Dulian, Originalité de recueils divers, în RTD com.,

2005, p. 720: procesul privea protecţia unei baze de date realizată de o societate importatoare de produse farmaceutice ce a acţionat
în contrafacere împotriva unor site-uri de internet ce au reprodus servil informaţiile din baza sa de date. Pârâţii s-au apărat invocând
 227. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având de soluţionat un proces de plagiat, a statuat că
originalitatea reprezintă un criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă
protejabilă a unei lucrări scrise, cât şi la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinată de
forma de exprimare a ideilor. Cu cât ideea este mai tehnică, cu atât originalitatea este mai redusă şi protecţia
juridică acordată mai slabă. Atât limbajul medical, cât şi limbajul juridic sunt caracterizate de uniformitate,
ele neputând fi folosite în mod diferit, ci reclamând o preluare întocmai de către utilizatori. Având în vedere
natura celor două lucrări comparate, determinată de apartenenţa lor la categoria lucrărilor cu caracter
ştiinţific în materia medicinii veterinare, s-a reţinut că în astfel de lucrări originalitatea este atenuată de
forma de exprimare a ideilor sau de redare a informaţiilor, ce conţin un limbaj de specialitate, aproape
standardizat. Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. b) din LDA, ce scot de sub
protecţia legală a dreptului de autor „textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară
şi traducerile oficiale ale acestora”75.

228. Specialistul francez M. Kerever afirma că „la protection par l'auteur d'une œuvré originale ne
s'applique qu'aux éléments originaux de l'œuvré et non nécessairement à l'œuvré prise dans sa totalité. Cette
distinction s'impose dans les guides ou annuaires ou autres oeuvres factuelles regroupant et présentant des
informations brutes. La protection ne s'applique pas à ces informations qui peuvent donc être reproduites
sans méconnaissance de la propriété littéraire et artistique et ne s'attache qu'à la composition de l'ouvrage,
ainsi, éventuellement, qu'aux commentaires ou illustrations dont peuvent être assorties les informations

lipsa originalităţii, având în vedere că informaţiile reprezentau elemente ce rezultau din fişele tehnice elaborate de laboratoarele
furnizoare. Aceste apărări au fost respinse pe motiv că comentariile sunt integrate într-o manieră identică, respectând regulile
precise de redactare şi clasificare elaborate de societatea importatoare. A fost admisă acţiunea pe considerentul că baza de date
respectivă comporta un aport intelectual caracterizând o operă originală în ceea ce priveşte modul de structurare şi ordonare.
75 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 8/2011, citată în R. Schmutzer, Proprietate intelectuală,

jurisprudenţă, Ed. Moroşan, Bucureşti, 2012, p. 7. Poate fi vizualizată şi pe site-ul www.scj.ro (consultat la data de 10.09.2012):
prin acţiunea introductivă reclamantul a susţinut că pârâtul a plagiat prin lucrarea „Diagnostic ...” părţi din lucrarea sa, apărută
anterior, denumită Tratat .... La fond, instanţa a admis în parte acţiunea precizată, l-a decăzut pe pârât din dreptul de autor al
capitolelor de la paginile 323-342, 395-418 şi 418-424 din lucrarea Diagnostic ..., a dispus scoaterea lucrării din circuitul comercial,
publicarea hotărârii în Jurnalul Medical Veterinar al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România, precum şi
comunicarea hotărârii la Biblioteca Naţională a României, a obligat pârâtul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale
către reclamant, a respins acţiunea privind decăderea din dreptul de autor al paginilor 343-394 din aceeaşi lucrare, a respins cererea
privind daunele materiale şi restul daunelor morale şi a obligat pârâtul la 1.789,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului, a modificat decizia recurată admiţând apelul şi a schimbat în parte sentinţa,
în sensul respingerii acţiunii. Soluţia de respingere s-a bazat pe următoarele considerente: analiza comparativă a lucrărilor
reclamantului şi pârâtului a fost făcută de mai mulţi referenţi ştiinţifici, de Comisia de etică universitară, dar şi de experţii O.Z şi
C.C. prin expertiza dispusă în apel. Astfel, în referatele întocmite de conf. dr. L.A., prof. dr. C.M., prof. dr. D.G., profesor consultant
P.I. s-a concluzionat că nu poate fi vorba de plagiat, deoarece pârâtul a efectuat o sinteză bibliografică de medicină legală din mai
multe surse bibliografice, iar bibliografia consultată a fost nominalizată atât la sfârşitul manualului, cât şi în text, atunci când au
fost preluate idei, fraze, concepte, cu respectarea normelor academice de tehnoredactare şi scoţând în evidenţă sursa de informare.
Mai mult, s-a apreciat că noţiunile redate sunt clasice, reprezintă bun universal şi nu conţin date originale care să poată fi
revendicate. În apel, instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea drepturi de autor, realizată de profesorii O.Z. şi C.C.
În cuprinsul raportului s-a arătat că lucrarea pretins plagiată nu este o lucrare originală, ci o compilaţie, iar o lucrare care nu este
predominant originală (novatoare, fundamentală), nu poate fi ea însăşi considerată sursa unui plagiat. De asemenea, s-a
concluzionat că pârâtul a citat corect, conform uzanţelor naţionale şi internaţionale în domeniu, lucrările din care a preluat şi
prelucrat informaţii ştiinţifice. Foarte importantă a fost sublinierea experţilor în sensul că în cazul tratatelor şi manualelor de
medicină, în general şi de medicină veterinară în acest caz nu este uzuală citarea prin note de subsol, cel mai folosit sistem de citare
fiind trimiterile din text la bibliografie prin inserarea în text, între paranteze, a numărului de ordine din lista bibliografică al lucrării
respective. De asemenea, similitudinile de text şi conţinut între cele două lucrări au fost explicate prin aceea că ambele se bazează
pe folosirea şi citarea de surse bibliografice comune, pe inserarea în ambele lucrări de cunoştinţe medicale veterinare general
acceptate ca bun comun şi pe inserarea unor texte oficiale de natură legislativă, administrativă şi judiciară. Instanţele de fond nu au
avut în vedere sublinierea expertului, care a apreciat că există concordanţe între cele două lucrări din punct de vedere filologic. Or,
concordanţele filologice în privinţa infracţiunilor, jurisprudenţei medicale-veterinare, a expertizei medico-legale redhibitorii,
respectiv a raportului de expertiză medico-legală veterinară (capitole considerate a fi plagiate) sunt fireşti, din moment ce inserarea
unor cunoştinţe medicale veterinare acceptate ca bun comun şi a unor texte de natură legislativă, administrativă şi judiciară nu se
poate face decât folosind o exprimare standard, în afara căreia respectivele cunoştinţe ar deveni inexacte.
brutes”76.

b) Concepţia modernă
229. Concepţia modernă încearcă să substituie căutarea amprentei personalităţii autorului cu expresia
aport intelectual. Se consideră că această expresie explică mai bine originalitatea, fără a se renunţa la
germenul de bază care ar fi activitatea umană77. Având în vedere acele categorii de opere relativ noi pentru
noţiunea noastră şi anume programele de calculator, bazele de date sau compilaţiile şi în care amprenta
autorului este foarte greu de decelat. Reţinând şi faptul că nu orice muncă poate fi protejată. Expresia aport
intelectual poate permite operelor, ce nu sunt considerate în mod tradiţional originale, să acceadă la
protecţia oferită de dreptul de autor. Acest termen este oarecum relativ în măsura în care nu caută să
găsească eventuala anterioritate, precum la desenul industrial.

230. Directiva europeană de implementare a protecţiei programelor de calculator defineşte programul

de calculator ca fiind creaţia intelectuală proprie a autorului său (art. 1.3). Creaţia proprie a autorului poate
însemna şi absenţa copiei. Iar Curtea de Justiţie a UE (22 mai 1987) a avut ocazia să se pronunţe într-o
cauză referitoare la cumulul de protecţie aplicat operelor de artă aplicată sens în care se evoca faptul că
desenul poate fi considerat o operă dacă se prezintă ca un produs având caracter propriu şi original purtând
amprenta personală a autorului, în domeniul artei aplicate78 (hotărârea Screenoprints c. Citroën).

231. Această tendinţă se reflectă şi în jurisprudenţa instanţelor străine în ceea ce priveşte:

- programele de calculator: în cadrul lor aportul intelectual va consta în structura individualizată (s-a
considerat că programele de calculator create de dl. Pachot sunt originale). Autorul a făcut dovada unui
efort personal lăsând de o parte simpla punere în scenă a unor logici automate şi constrângătoare şi că
materializarea acestui efort rezultă dintr-o structură individualizată79;
- operele de artă aplicată: opera este protejabilă dacă prezintă caracteristici ornamentale separabile de
caracterul funcţional şi dacă este nouă; este nouă când se distinge de domeniul public anterior şi dacă
cuprinde un efort personal de creaţie, de căutări estetice în combinarea elementelor comune. Operele de
artă aplicată pot forma obiectul atât al dreptului de autor, cât şi al unui desen sau model industrial. Adică
este organizat un cumul de protecţie, unde în materie industrială, protecţia este acordată doar dacă bunul se
dovedeşte a fi nou. Italia, partizana sistemului protecţiei unice, la presiunea dreptului comunitar, a trecut la
sistemul cumulului de protecţie, dar a organizat implementarea lui pe etape80; în acelaşi timp, a condiţionat
protecţia prin normele dreptului de autor prin introducerea unei cerinţe suplimentare referitoare la valoarea
artistică a operei;
- compilaţiile: în domeniul dreptului de autor se disting între actul de creaţie şi munca de compilaţie;
o astfel de operă, ce reprezintă doar o simplă compilaţie de opere preexistente, nu este protejabilă, ci doar
cele care fac dovada unui aport intelectual81; s-a judecat că publicarea unor simple organigrame a
principalilor constructori mondiali de autoturisme nu constituie operă protejabilă (doar în măsura în care se
poate distinge aportul intelectual în text sau în forma grafică);
- bazele de date: acestea pot constitui opere protejabile atâta vreme cât aportul intelectual se reflectă
în munca de selecţie, de prezentare şi de ordonare a informaţiilor pe care le conţin. Curtea a recunoscut

76 A. Françon, Originalité, condition de protection du droit d'auteur, în RTD com., 1999, p. 392: această analiză a fost validată

de Curtea de Casaţie printr-o hotărâre din 05 mai 1998 pronunţată într-o cauză de contrafacere a unui anuar în care se găseau
adresele tuturor laboratoarelor de analiză din Franţa. S-a constatat că nu au fost preluate elementele originale, esenţiale.
77 Creaţia intelectuală poate fi privită drept rodul combinării muncii intelectuale cu munca fizică; pentru dezvoltări, a se vedea

G. Olteanu , Efortul intelectual de creaţie: condiţie pentru naşterea dreptului de autor, în RRDPI, nr. 2 /2007, p. 70-78.
78 D. Kaesmacher, Les droits intellectuels, Larcier, Bruxelles, 2007, p. 313.
79 Th. Lachacinski, M.F. Marais, op. cit., p. 122 şi 185.
80 Giovanni F. Casucci, Articulation et effet concurrent des différents droits de propriété intellectuelle. Questions italiennes

et effets comparatifs sur l’apparence d’un produit, în J.M. Bruguière, L’articulation des droits de propriété intellectuelle, Dalloz,
2011, p. 144.
81 În afacerea Corposa (1989) instanţa supremă a considerat că munca de compilaţie a unor informaţii nu este protejabilă; în

acest sens, a se vedea A. Maffre-Baugé, op. cit., p. 12.

calitatea de opere protejabile pe motiv că prezentarea formală, ce permite identificarea magazinelor datorită
mărcilor oferite spre vânzare, alegerile făcute între diferitele mărci şi produse oferite de fiecare magazin,
relevă arbitrariul creatorului; în plus, fiecare adresă de magazin utilizată a fost completată cu un comentariu
critic al autorului cu privire la articolele vândute; aşadar, ordonarea informaţiilor nu rezultă dintr-o simplă
compilaţie, ci dintr-un procedeu ce poartă amprenta personalităţii autorului. Arbitrariul alegerilor coroborat
cu modul de ordonare însoţit de un comentariu propriu alcătuiesc un tot ce constituie o operă originală.
În acelaşi timp, nu a fost admisă acţiunea în contrafacere împotriva unui site internet având acelaşi
obiect, chiar dacă s-a constatat că anumite elemente de identificare, precum logo-urile sau alegerile mărcilor
sunt aceleaşi, dar grafica este diferită, iar site-ul nu conţine niciun comentariu critic şi priveşte alte elemente
absente în ghid. Prin conţinutul lor, prin structura lor, cele două repertoare degajă o impresie de ansamblu
diferită. S-a statuat că elementele esenţiale ce conferă ghidului originalitate nu au fost preluate82;
- titlurile operelor: spre deosebire de alte legislaţii, dreptul francez protejează titlurile operelor de spirit
atâta vreme cât acestea se dovedesc a fi originale. Originalitatea se apreciază, bineînţeles la data la care
opera a fost realizată şi nu la data litigiului. Din păcate, practica este contradictorie, considerându-se că
acest criteriu se adaptează foarte greu acestui tip de creaţie. În acest context s-a apelat la anterioritate pentru
a aprecia originalitatea titlului unei opere cinematografice sau la distinctivitate (paralelismul cu dreptul
mărcilor este evident); drumul acesta va duce inevitabil spre principiul specializării83.
Doctrina română este de acord că în sistemul nostru de protecţie se poate recunoaşte o protecţie
specifică titlurilor de opere în măsura în care se dovedesc a fi originale84. Sub rezerva legilor vremii,
instanţele române au admis că titlul unui jurnal este o proprietate, de care nu ne putem atinge atunci când
au avut de soluţionat un proces de uzurpare a proprietăţii asupra titlului de jurnal Ortodoxul85. În paralel,
se poate apela la un mod alternativ de protecţie acela al mărcilor sau al concurenţei neloiale.
Acelaşi aport intelectual a fost văzut în actul de creaţie al unui rucsac, aport ce a rezultat din
combinarea unor elemente banale86. A fost văzut şi în cazul unei traduceri (operă derivată) şi a constat în
modul de selecţie a termenilor şi expresiilor, precum şi de îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai
fidel cu putinţă mesajul operei iniţiale87.
În schimb s-a refuzat protecţia unei fântâni pe motiv că elementele subiective şi impactul lor asupra
formei de ansamblu este limitat (forma bunului nu se poate impune numai prin natura sa, ci doar prin
alegerile discreţionare, subiective ale autorului).

232. În concluzie, ceea ce dorim să subliniem este ideea potrivit căreia această concepţie, pornind de
la categorii de opere specifice, precum programele de calculator, să se extindă la toate categoriile de opere
protejabile88. Adică amprenta originalităţii să fie explicată prin aportul intelectual.

2.3. Gradele originalităţii

233. Originalitatea este susceptibilă de grade. Astfel, se distinge între opere absolut originale şi cele
care nu sunt decât relative (opere originale relativ).
Aşa cum pentru opera iniţială, una din condiţiile protecţiei o reprezintă originalitatea şi pentru opera
derivată se cere îndeplinirea acestei condiţii. În speţă, s-a făcut dovada că romanul „Varava” a fost publicat

82 Curtea de Apel Paris (02 martie 2005) apud Frédéric Pollaud-Dulian, Originalité de recueils divers ... op. cit., p. 720: s-a

acordat protecţie chiar dacă informaţiile de ordin administrativ referitoare la magazinele de prezentare ordonate în ghid în ordine
alfabetică, pentru fiecare oraş şi judeţ nu pot fi apropriate pentru că nu sunt originale.
83 Th. Lachacinski, M.F. Marais, op. cit., p. 190.
84 V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 159.
85 Jean. T. Ghica, op. cit., p. 84 şi 85. În acelaşi sens admiţând existenţa proprietăţii literare şi artistice în România, un tribunal

arbitral compus din arbitrii A. Pascal, J.G. Bibicescu, G. Panu. C.G. Dissescu şi N. Fleva, au decis că proprietatea unui titlu de
jurnal (Adevărul) aparţine lui V.A. Beldiman, cel care a fondat şi creat jurnalul.
86 P. Jadoul, A. Strowel, op. cit., p. 168.
87 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 963/2007, apud O. Spineanu Matei, Drept de autor.

Acţiune în contrafacere. Operă derivată. Traducere. Condiţia originalităţii, în RRDPI, nr. 2/2007, p. 186–196.
88 A. Maffre-Baugé, op. cit., p. 122.
în traducerea lui L.C. şi nu s-a contestat că transpunerea operei în limba română este rodul efortului său
creator. Chiar dacă în cazul traducerii se porneşte de la o operă preexistentă, aportul creator al traducătorului
nu poate fi negat şi constă, aşa cum corect a arătat instanţa de apel, în modul de selecţie a termenilor şi
expresiilor, precum şi de îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai fidel cu putinţă mesajul operei
iniţiale89.

234. Spre deosebire, un artist sau interpret este protejat chiar dacă interpretarea sa nu este originală.
Legea nu impune această condiţie pentru protecţia titularilor drepturilor conexe, totuşi se consideră că
interpretarea este întotdeauna rezultatul unui efort personal de transmitere a operei într-o formă cât mai
adecvată, astfel că ea va purta amprenta personalităţii autorului90.

§ 3. Opera să fie o creaţie de formă perceptibilă simţurilor

235. Potrivit art. 1 alin. (2) din LDA opera este „recunoscută şi protejată independent de aducerea la
cunoştinţa publică, prin simplu fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată” (s.n. – C.A.).
Se va putea pretinde protecţia unei opere atunci când creaţia a trecut de la forma mentală, internă, la o
formă ce poate fi percepută de o persoană umană. Toate operele de spirit trebuie să îmbrace o formă. Forma
este opera în a cărei corp vom găsi persoana91. Forma permite delimitarea domeniului de protecţie, pentru
că proprietatea va fi limitată la obiectul creat92.
Nu se impune o anumită formă, ci va putea îmbrăca orice formă ce este perceptibilă simţurilor umane.
Avem în vedere cele cinci simţuri ce sunt susceptibile de a asigura recepţia unei opere, cum ar fi: văz, pipăit,
auz, gustativ sau miros.

236. Pentru operele coregrafice, numerele de circ şi pantomimele, protecţia este asigurată, conform
legii franceze, dacă realizarea a fost fixată printr-un înscris sau orice alt mod; această exigenţă este cerută
doar din punct de vedere probator93.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că acest ordin probator se va impune pentru orice fel de operă
efemeră sau orală. Chiar dacă dreptul se declară gată să protejeze orice fel de creaţie, indiferent de formă,
problema probaţiunii nu poate fi lăsată deoparte; pentru că, dacă doreşte să îşi protejeze interesele, autorul
trebuie să poată face proba creaţiei sale dacă vrea să aibă succes într-o acţiune în contrafacere. Cu alte
cuvinte, este necesar să-şi preconstituie un mijloc de probă.

237. Divulgarea. Nu se cere ca opera să fie adusă la cunoştinţa publicului. În cadrul sistemul american
opera trebuie să fie înregistrată, cu excepţiile aduse de aderarea S.U.A. la Convenţia de la Berna94 şi care
se referă doar la autorii străini. Iar în cadrul sistemului anglo-saxon protecţia este asigurată operelor care
sunt fixate pe un suport material95.
Corelativ acestei condiţii există şi o excepţie, în ceea ce priveşte operele postume. În cazul acestora,
pentru a se asigura protecţia, trebuie să intervină şi aducerea la cunoştinţa publică prin orice mod de
comunicare, în special publicarea. Nu este îndeajuns să deţii manuscrisul unei opere inedite; ca să
beneficiezi de dreptul de autor trebuie să aibă loc şi publicarea96.

89 O. Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală (2006 – 2007), op. cit., p. 257.

90 G. Olteanu, op. cit., p. 137.
91 P.Y. Gautier, Propriété littéraire et artistique, 5 édition, PUF, 2004, nr. 24, apud. C. Caron, op. cit., p. 52.
92 E. Pouillet, Traité théorique et pratique de propriété littéraire et artistique, Paris, 1908, 8 éd., par Ch. Claro et G. Maillard,

nr. 14, apud. C. Caron, op. cit., p. 52.

93 Art. 112 – 2, pct. 4 din CPI fr.; în acest sens, a se vedea C. Caron, op. cit., p. 54.
94 V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 279.
95 Art. 102 lit. a) din USC.
96 Art. 25 alin. (3) din LDA prevede că „persoana care, după încetarea protecţiei dreptului de autor, aduce la cunoştinţa

publica, în mod legal, pentru prima oara, o opera nepublicata înainte beneficiază de protecţia echivalenta cu cea a drepturilor
patrimoniale ale autorului. Durata protecţiei acestor drepturi este de 25 ani, începând din momentul în care a fost adusă pentru
prima oara la cunoştinţa publică în mod legal”.
 238. Consecinţa majoră a acestui criteriu se referă la excluderea ideilor din câmpul de protecţie al
dreptului de autor97. Ideile sunt creaţii neprotejabile. Ideile prin natura sau destinaţia lor sunt inapropriabile.
Este adevărat că pot fi originale pe fond, dar din păcate ele nu vor fi prin definiţie originale pe formă. Pentru
aceste motive, un autor nu va putea apropria o idee artistică. În schimb, forma originală prin care ideea este
exprimată poate fi eligibilă la protecţia prin dreptul de autor. Avem exemplul unui arhitect care a redactat
un caiet de sarcini pentru amenajarea unui magazin, ce a şi fost realizat respectând instrucţiunile din caietul
de sarcini. Procesul arhitectului care a acţionat în judecată pentru reproducerea fără autorizaţie a expresiei
materiale a conceptului de amenajare conţinut în caietul de sarcini, a fost respins pe motiv că dreptul de
autor nu protejează conceptele, ci forma originală în care ele sunt exprimate98.

239. Aşadar, accentul se pune pe formă şi nu pe idee. Însă, regulile cercetării ştiinţifice impun
menţionarea sursei de unde provine ideea99. Dar, ideile spre exemplu, ideile publicitare pot fi protejate prin
acţiunea în concurenţă neloială.

240. Conform art. 9 din LDA, nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau
conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de
scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natura politica, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale
acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema,
sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.

241. Realităţi jurisprudenţiale:

a) într-adevăr, ideile nu sunt protejabile; spre exemplu, ideea de a ambala un monument istoric nu este
o creaţie protejabilă, dar realizarea acestei idei este o operă de spirit100. Ideile sunt de libre parcours. Această
absenţă a protecţie poate fi explicată în mare parte prin dorinţa de a evita un număr nesfârşit de conflicturi
de drepturi: autorul titularul unui drept subiectiv asupra ideii sale poate acţiona în contrafacere contra
tuturor, care înţeleg să o folosească într-o operă sau într-o invenţie. A fost invocat chiar şi atentatul la
libertatea de creaţie;
b) nici conceptele nu sunt protejabile: am arătat, spre exemplu, cele cuprinse în caietul de sarcini
realizat în vederea amenajării unui magazin. Dar, forma în care se poate încorpora un concept se va bucura
de protecţie, cum a fost cazul magazinului francez „La City”: judecătorii au considerat că modul de aranjare
a magazinului, reflectat prin mobila aleasă, aranjarea vitrinelor pe fond alb, manechinele fără cap, spoturile
luminoase negre, podeaua clară şi limpede, poartă amprenta personalităţii autorului;
c) a fost exclusă de la protecţie organizarea unor concursuri în materie de emisiuni televizate:
independent de forma sau de prezentarea originală care le poate fi creată şi care să le confere caracterul de

97 Spre exemplu, compoziţia experimentală a lui John Cage intitulată „4`33``” ce a fost interpretată de David Tudor la

Woodstock, 1952, nu a reprezentat o operă protejabilă (pianistul a ridicat de trei ori capacul pianului, apud G. Olteanu, op. cit., p.
44).
98 Th. Lachacinski, M.F. Marais, op. cit., p. 193; Ghica, op. cit., p. 89.
99 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. 2, Editura All Beck, Bucureşti, 1998,

p. 90. Dispoziţiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare, definesc plagiatul ca fiind expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic,
ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.
100 P. Tafforeau, op. cit., p. 67.
operă protejabilă;
d) se refuză aproprierea unor expresii ce aparţin fondului comun, precum şi a deciziile judiciare şi a
textelor legislative;
e) nu vor intra în câmpul de protecţie nici instrucţiunile: prin excepţie, în speţa Renoir c Guino ce a
avut ca obiect o sculptură concepută de Renoir, dar care nu a putut fi realizată de artist din cauza
reumatismului. Curtea a considerat că cei doi artişti sunt coautori: Guino este autor al operei pentru că a
imprimat propria personalitate, chiar dacă a urmat instrucţiunile lui Renoir;
f) nu vor intra în câmpul de protecţie nici biletele de bancă: spre exemplu, o revistă de numismatică a
reprodus, într-unul din numerele ei, diverse bilete de bancă101. Banca Naţională a Franţei a acţionat în
contrafacere. Curtea de apel a respins cererea, iar motivele reţinute au avut în vedere, pe de o parte funcţia
biletelor de bancă de a reprezenta un mod de plată legală (într-adevăr, emise şi puse în circulaţie de bancă,
instituţie publică). Pe de altă parte, s-a reţinut că instituţia publică organizează un serviciu public de interes
general cu privire la operaţiile atribuite şi că exerciţiul acestei activităţi statale (regaliene) este incompatibil
cu protecţia revendicată de reclamantă, astfel că nu a putut fi acordat un monopol;
g) şi nici metodele de comercializare: dar opera în care această metodă este explicată, poate fi protejată
pentru că are texte, scheme sau ilustraţii.

§ 4. Calităţi indiferente

242. Aşa cum am arătat mai sus, legea menţionează alături de originalitate şi alte condiţii. Legiuitorul,
pentru a da noţiunii o obiectivitatea cât mai mare şi a elimina arbitrariul ce se poate instala, a încercat să
înlăture din analiză orice judecată de valoare. Aceste condiţii enunţate de legiuitor sunt: oricare ar fi
modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea şi destinaţia lor şi
independent de aducerea la cunoştinţă publică. Astfel:
- indiferent de modalitatea de creaţie: dreptul de autor permite aproprierea produsului muncii
intelectuale, dar nu se va putea apropria un gen; spre exemplu, nu ne putem imagina ca o persoană să devină
titulara dreptului de autor asupra genului roman SF;
- indiferent de modul sau forma de exprimare: se referă la procedeul de realizare;
- independent de valoare: din punct de vedere legal, protecţia va fi acordată tuturor creaţiilor, indiferent
de cât de merituoasă este opera sau autorul; libertatea de creaţie reprezintă argumentul faţă de care
legiuitorul nu a stabilit în această privinţă nicio barieră, excluderea nonvalorii fiind lăsată mijloacelor de
eliminare naturale, de natură extrajudiciară102; spre deosebire, dreptul german condiţionează protecţia
fotografiilor de valoarea artistică. În cadrul examenului originalităţii, considerentele de ordin moral nu vor
avea niciun rol;
- independent de îndeplinirea vreunor formalităţi: depozitul legal de opere la un organism naţional nu
va condiţiona protecţia prin dreptul de autor. Depozitul legal este obligatoriu pentru persoanele juridice ce
au ca obiect de activitate tipărirea de carte. Iar, depozitul obligatoriu organizat în materie de desen sau
model industrial este fără influenţă pentru a avea acces la protecţia dreptului de autor pentru operele de artă
aplicată.

§ 5. Articulaţia originalităţii

5.1. Avantaje

243. Obiect complex. Acest exerciţiu se impune având în vedere obiectul complex al dreptului de autor,
precum şi drepturile concurente. Acelaşi obiect poate suporta mai multe drepturi şi se ridică problema de a
şti cum se pot articula aceste drepturi concurente.

101 Cour de Cassation, 2002, afacerea Banque de France v. Editions Catherine Duval, apud Th. Lachacinski, M.F. Marais,

op. cit., p. 195.

102 V. Ursa, Dreptul de autor ... op. cit., p. 44.
 În primul rând, modul de înţelegere a originalităţii va influenţa noţiunea de autor, în sensul de creator,
adică cel care a creat opera, care va putea fi doar o persoană fizică.
În al doilea rând, în cadrul unei opere putem găsi un procedeu ce poate fi brevetat. În acest caz:
- condiţiile de protecţie se referă la noutate şi activitate creativă, în timp ce originalitatea le
încorporează pe amândouă;
- bunele moravuri: nu se poate breveta orice creaţie intelectuală, dar în materia dreptului de autor
reprezintă o operă protejabilă, filmele pornografice.
În al treilea rând, o operă de artă aplicată va putea fi protejată atât prin normele dreptului de autor, cât
şi prin normele Legii nr. 129/1992 privitoare la protecţia desenelor şi modelelor industriale. În acest caz:
- condiţiile de protecţie prin dreptul de autor, aşa cum este originalitatea subiectivă, prezintă mai multe
avantaje:
- similaritatea operei cu o operă anterioară nu distruge neapărat originalitatea, aşa cum este cazul
desenului unde se analizează noutatea;
- divulgarea operei de către titular nu afectează originalitatea, pe când divulgarea desenului de către
titular distruge noutatea, reţinând excepţia referitoare la beneficiul termenului de graţie de 12 de luni;
- dreptul de autor se naşte din momentul creării operei şi nu prin divulgarea comunitară cum este cazul
desenului comunitar neînregistrat.
În al patrulea rând, un titlu va putea fi protejat şi ca marcă, dacă se relevă noutatea sau distinctivitatea.

5.2. Prezumţia de originalitate şi sarcina probei

244. Problematica are în prim plan pe actorii care vor fi chemaţi, pe de o parte să dovedească
originalitatea, adică părţile şi pe de altă parte să o aprecieze, adică judecătorul.

5.2.1. Prezumţia de originalitatea

245. Legislaţia română nu conţine nicio menţiune în acest sens103. Înseamnă că originalitatea nu se
prezumă. În principiu, partea care invocă beneficiul dispoziţiilor legale trebuie să demonstreze
originalitatea creaţiei de formă ce îi aparţine. Regula se poate explica pe necesitatea de a nu acorda un
monopol asupra unei creaţii decât dacă este în mod real originală (astfel ne putem confrunta cu riscul ca să
vedem o persoană ce intentează o acţiune în contrafacere şi care să câştige fără a fi fost necesar să
dovedească originalitatea creaţiei, atâta timp cât nu a fost pusă în discuţie originalitatea)104.

246. Cu toate acestea, considerăm că se poate să se acorde beneficiul unei prezumţii simple de
originalitate, evident funcţie de genul operei105. Instanţele române au considerat că originalitatea unei opere
este prezumată şi de aceea revine autorului contrafacerii sarcina să probeze că opera, căreia i-a adus atingere
nu este originală106.
În acest caz instanţele fac dovadă de pragmatism, decizând că nu vor cerceta originalitatea unei creaţii
decât dacă acest argument nu este invocat de către parte, ceea ce nu este decât aplicarea art. 243 din noul
Cod de procedură civilă107.

103 Amintim că LDA instituie o prezumţie, dar în materia titularităţii, sens în care „se prezumă a fi autor (s.n. – C.A.), până
la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima data la cunoştinţa publică” (art. 4 alin. 1).
104 Încălcarea dreptului de autor poate fi sursa unor prejudicii patrimoniale, dar poate da naştere şi unor prejudicii

nepatrimoniale; pentru prejudiciile nepatrimoniale rezultate din lezarea dreptului de autor, a se vedea C. Jugastru, Repararea
prejudiciilor nepatrimoniale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 358–383.
105 Cu privire la definiţia şi condiţiile prezumţiilor simple, a se vedea Ş. Diaconescu, Mijloacele de probă, în I. Reghini, Ş.

Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008,
p. 617-618.
106 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6428/2006, op. cit., p. 245 şi 249. În acelaşi sens, a se

vedea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. civ. şi de propr. int., dec. nr. 963/2007, apud. O. Spineanu-Matei, Proprietate
intelectuală (2), op. cit., p. 257. Admisibilitatea prezumţiilor simple este condiţionată de admisibilitatea probei prin declaraţiile
martorilor.
107 Art. 243 din noul Cod de procedură civilă reformulează art. 1169 din Codul civil de la 1864 potrivit căruia „cel care face
 247. Instanţele franceze refuză să admită existenţa unei prezumţii de originalitate108. În 1979, o curte
de apel franceză a admis existenţa unei contrafaceri pe motiv că ea nu trebuie să facă o judecată de valoare
asupra caracterelor artistice, originale şi armonioase a planurilor (implicit a prezumat originalitatea
rezultând din genul operei, în acest caz fiind vorba de planuri arhitecturale). Hotărârea a fost casată pentru
că instanţa a refuzat să cerceteze dacă planurile litigioase au sau nu un caracter original, permiţând astfel
autorului să se prevaleze de legea dreptului de autor109.

248. Plecând de la necesităţile practice, doctrina franceză110 propune următoarea abordare:

1. în primul rând, analiza începe cu categoriile de opere în care această prezumţie nu ar trebui să
opereze:
a) în care se poate beneficia de un monopol, cum ar fi pentru programele de calculator sau artă aplicată;
spre exemplu, au considerat, într-o acţiune privind o maşină de cafea, că obţinerea unei linii caracteristice
şi combinarea particulară a elementelor unui aparat, având drept ţel o chestiune practică şi estetică, şi
demarcându-se de creaţiile anterioare ale concurenţei, nu poate fi decât fructul unei cercetări intelectuale.
Această chestiune subiectivă, cercetările intelectuale, nu trebuie să fie dovedită, pentru că se poate deduce
din aspectul nou, caracteristic al produsului. Judecătorii au acceptat această prezumţie de originalitate,
având în vedere noutatea produsului111;
b) în cadrul categoriilor de opere cu o originalitate aşa-zis mai slabă – pentru a evita ca dreptul să
protejeze o creaţie ce nu merită (precum bazele de date sau compilaţiile).
2. în al doilea rând, pentru a uşura munca, pentru creaţiile în care originalitatea nu este discutabilă, este
judicios a discuta despre o prezumţie de originalitate conform adagiului praesumptio sumitur de eo quod
plerumque fit. Se întâmplă, cel mai adesea, ca un roman sau un tablou să fie o operă originală. De aceea, în
prezenţa unor astfel de opere, este judicios a prezuma originalitatea, cu sarcina pentru pârât de a se apăra şi
a răsturna această prezumţie. Această regulă permite să se evite ca titularul să producă proba originalităţii
în cadrul unui proces în care i se opune contrafactorul. Această teză prezintă dezavantajul de a introduce o
discriminare având în vedere că sunt declarate protejabile orice fel de opere indiferent de gen.

5.2.2. Sarcina probei

249. Originalitatea variază de la un tip de operă la alta şi va fi analizată de la caz la caz. Este sarcina
judecătorilor de a aprecia. Dar, în acelaşi timp, este sarcina părţilor de a dovedi faptele afirmate. În practică,
de regulă apare cu ocazia unei acţiuni în contrafacere în care chestiunea originalităţii va interveni atunci
când pârâtul vrea să dovedească lipsa originalităţii operei şi în consecinţă a protecţiei, şi astfel pentru a
demonstra inexistenţa actului delictual şi deci a contrafacerii.
Potrivit art. 243 din noul Cod de procedură civilă cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie
să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege - onus probandi incumbit actori şi probatio
incumbit ei quit dicit, non ei qui negat. Consecinţa va consta în faptul că dacă reclamantul îşi dovedeşte
temeinicia acţiunii, atunci pârâtul va trebui să facă dovada contrară. Spre exemplu, Curtea de la Paris a
considerat că un arhitect care acţiona împotriva unei societăţi ce i-a încălcat dreptul moral trebuie să justifice
originalitatea creaţiei, ce relevă personalitatea sa în desenarea unei faţade a unui imobil112.

250. Originalitatea ţine de esenţa dreptului de autor. Cele două noţiuni, creaţie intelectuală şi
originalitate, semnifică rolul esenţial de a fi uman în crearea operelor de creaţie intelectuală. Parcă nici nu

o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”. A se vedea în acest sens, O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p. 294; G.
Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 90.
108 Th. Lachacinski, M.F. Marais, op. cit., p. 184.
109 Cour de Cassation, 1979, Sté Le Mas provençal v. Carlier, apud J.L. Piotraut, P.J. Dechristé, op. cit., p. 129.
110 Ch. Caron, op. cit., p. 75.
111 P. Jadoul, A. Strowel, op. cit., p. 166.
112 P. Tafforeau, Droit de la propriété intellectuelle, 2ème éd., Gualiano éditeur, Paris, 2007, p. 65.
se poate concepe o creaţie fără originalitate113.
Analiza comparativă ne dezvăluie o anumită modicitate a nivelului de apreciere a condiţiei originalităţii
privită din punctul de vedere al acordării protecţiei. Dar şi faptul că este interpretată in favorem auctoris,
adică în favoarea aspiranţilor la protecţie, a creatorilor.
Este foarte greu de a găsi o anumită omogenitate în aprecierea operelor protejabile. Din păcate această
lipsă de omogenitate poate contravine principiului securităţii juridice. Dar ajută şi militează pentru
apropierea dintre proprietatea literară şi cea industrială.
S-a spus, pe drept cuvânt, că dacă vrem să punem accentul pe caracterul subiectiv al noţiunii atunci în
plin plan va fi persoana creatorului care nu va putea fi decât persoana fizică. Dacă vrem să căutăm să
remunerăm investiţia, vom găsi normal ca drepturile să se nască direct pe capul investitorului chiar dacă va
fi o persoană juridică. Acest lucru se poate aplica şi prerogativelor dreptului de autor. Dacă legătura între
autor şi operă se îndepărtează atunci şi drepturile morale se vor restrânge corespunzător. Această obsesie
de a fi remunerată investiţia va duce spre o extensie a câmpului de aplicare a dreptului de autor în virtutea
adagiului englez conform căruia tot ce merită a fi copiat merită a fi protejat114.
De asemenea, interesant va fi de observat şi efectul de domino creat de teza originalităţii cu geometrie
variabilă, în sensul că se consideră că va veni o vreme când nu vom mai vorbi despre originalitate cu o
geometrie variabilă, ci de un drept de autor cu geometrie variabilă. Dar atunci s-a ridicat întrebarea, de ce
aceste drepturi trebuie să poarte acelaşi nume?115
Titularitatea conferită autorilor

461. Principiul general reglementat în acest domeniu evocă faptul că drepturile intelectuale se nasc pe
capul persoanei care creează opera, la care ea se ataşează. Aşadar, în principiu titularul unei opere de creaţie
intelectuală este creatorul ei.
Protecţia creată de legislator are în vedere, în special, pe creatorul iniţial. De la acest principiu general
vor exista şi câteva regimuri speciale, ce vor deroga, în special cele referitoare la operele create în
colaborare.
Legea face distincţia între calitatea de autor al unei opere, pe de o parte şi aceea de subiect al dreptului
de autor al unei asemenea opere, pe de altă parte.

§ 1. Calitatea de autor

462. O poate avea numai persoana umană deoarece numai ea dispune de însuşirile şi capacităţile fizice
şi spirituale care sunt necesare realizării unei asemenea creaţii. Art. 3 alin. (1) din LDA precizează că este
autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.
De îndată ce opera de creaţie a luat o formă concretă, chiar dacă nu este terminată, autorul dobândeşte
dreptul de autor asupra operei realizate şi, odată cu aceasta, calitatea juridică de subiect al dreptului de
autor. Ea rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din LDA conform cărora dreptul de autor (respectiv de titular
al dreptului de autor) asupra unei opere este recunoscut şi garantat „în condiţiile prezentei legi”.
Numeroase legislaţii naţionale definesc autorul ca fiind persoana care a creat opera, sau drept creatorul
operei. Legea franceză foloseşte, în mod expres, sintagma actul de creaţie realizat de autor116.

463. Datorită actului de creaţie, prin simplu fapt al realizării operei, creatorul îi este atribuită şi calitatea
de titular al dreptului de autor. În mod obişnuit desemnează scriitorul, pictorul, compozitorul, pe când
termenul realizator este utilizat în materie cinematografică. În primul articol al Legii presei din 1862 se
statua: „autori de tot felul de scrieri, compositori de musică, pictori sau desenatori, cari vor săpa sau vor
litografisi tablourile ori desenurile lor, în tot cursul vieţei lor, se vor bucura ca de o proprietate a lor, de

113 Idem, p. 63.

114 S. McCormack, Intellectual property law in Canada, Juris Publishing, Inc. 2010, New York, secţiunea 3.04.
115 A. Lucas, H.-J. Lucas, op. cit., p. 83.
116 În acest sens, art. 7 din LDA germană, art. 6 alin. 1 din LDA belgiană, art. 5 din LDA spaniol, art. 6 din LDA elveţiană,

apud J.S. Bergé, op. cit., p. 28.

dritul esclusiv de a reproduce şi a vinde operile lor în tot Principatul, sau de a trece către alţi această
proprietate a lor, fiindu-le acest drit recunoscut după legile în fiinţă”117.

464. Considerăm că şi persoana fizică minoră va putea fi titulara unui drept de autor dacă, bineînţeles
este creatorul unei opere originale. Minoritatea nu va fi obstacol în dobândirea titularităţii cu respectarea
dispoziţiilor specifice legate de capacitatea civilă118.

465. În ciuda acestei evidenţe, a simbiozei dintre creator şi subiectul de drept, legea prevede uneori ca
drepturile să fie atribuite şi altor persoane, altele decât creatorul, fie să prezume că autorul este cesionar.

§ 2. Calitatea de subiect al dreptului de autor

466. Este o calitate juridică care se naşte din şi deodată cu cea dintâi. Subiect al dreptului de autor poate
fi atât o persoană fizică, dar şi o persoană juridică.
Actuala noastră reglementare recunoaşte un drept de autor şi persoanei juridice şi, ca urmare, aceasta
va putea deveni titulară a drepturilor născute din creaţia intelectuală. Însă, ceea ce se acordă uneori prin
lege, altor persoane fizice sau juridice nu este calitatea de autor, care în mod firesc nu poate aparţine decât
creatorului, ci numai beneficiul protecţiei acordate autorului (de ex. art. 44 din LDA)119. Legea menţionează
că ceea ce se transmite este doar calitatea de subiect al dreptului de autor [art. 3 alin. (3) din LDA]. În acest
sens pot fi invocate şi prevederile art. 4, ce prevede că, dacă opera a fost adusă la cunoştinţa publicului sub
un pseudonim sau sub formă anonimă, dreptul de autor va fi exercitat de către persoana fizică sau juridică
care o face publică, dar numai cu consimţământul autorului atât timp cât acesta nu-şi dezvăluie
identitatea120.

467. Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare (originare), adică acele
persoane care au creat nemijlocit opera şi subiecte derivate, acele persoane care în virtutea competenţelor
recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor. În ceea ce priveşte subiectele derivate ale
dreptului de autor, asemenea situaţii pot apărea fie în cazul operelor create în virtutea unui contract de
muncă, fie pentru operele create în baza unui contract de comandă. Spre exemplu, în cazul programului de
calculator realizat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, drepturile patrimoniale vor fi atribuite angajatorului,
în lipsă de dispoziţie contrară (art. 74 din LDA). În această categorie includem şi toate persoanele
succesoare în dreptul de autor. Acestea pot dobândi dreptul fie prin moştenire potrivit legislaţiei civile, fie
prin acte între vii. Ceea ce se dobândeşte, în primul rând, sunt drepturile patrimoniale, dar şi o parte din
drepturile personal nepatrimoniale.

468. În virtutea art. 4 alin. (2) din LDA, persoana care face publică o operă anonimă sau sub pseudonim,
va fi reputată a fi titularul dreptului de autor. Regula are valoarea unei prezumţii ce va produce efecte doar
faţă de terţi. Altfel spus, adevăratul creator va putea să îşi revendice calitatea de titular de la acea persoană,
sub rezerva ca să nu îşi fi cedat între timp drepturile către acea persoană.

469. Cu privire la momentul în care ia naştere această calitate, art. 24 din LDA statuează că dreptul de
autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din momentul creării operei, oricare ar fi
modul sau forma concretă de exprimare.

470. În general legea nu se referă la categorii profesionale de creatori, dar uneori o precizează. Astfel,
art. 66 din LDA prevede că sunt autori ai operei audiovizuale, în condiţiile prevăzute la art. 5, regizorul sau

117 V. Ursa, Drepturile de autor ... op. cit., p. 7.

118 A se vedea şi B. Florea, Incidenţa unor reglementări ale noului Cod civil asupra drepturilor copilului izvorâte din
realizarea unei creaţii intelectuale, în RRDPI, nr. 4/2011, p. 111.
119 G. Olteanu, op. cit., p. 34.
120 Cu privire la critica adusă modului de redactare a acestui text, a se vedea V. Ursa, Dreptul de autor ... op. cit., p. 29.
realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru
opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea
din urmă reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre producătorul şi regizorul sau
realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au
contribuit substanţial la crearea acesteia121.

471. Beneficiază de această calitate şi cetăţenii străini. Potrivit art. 147 din LDA, persoanele fizice sau
juridice străine, titulare ale drepturilor de autor sau ale drepturilor conexe, beneficiază de protecţia
prevăzută prin convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale la care România este parte, iar în lipsa
acestora beneficiază de un tratament egal cu cel al cetăţenilor romani, cu condiţia ca aceştia să beneficieze,
la rândul lor, de tratament similar în statele respective.

472. Printr-o hotărâre celebră în cauza Rideau de fer, Curtea de Casaţie franceză a admis protecţia
autorilor străini atunci când operele lor sunt exploatate pe teritoriul francez.
LDA americană şi canadiană definesc autorul drept primul deţinător al dreptului de autor (the first
owner of the copyright122). În acest sistem, creatorul nu este subiect de drept datorită actului de creaţie, ci
autorul este persoana care este la originea operei. Astfel, persoana care este la originea operei lărgeşte sfera
subiectelor de drept susceptibile de a primi calitatea de autor. Conform doctrinei work made for hire ,
autorul nu este întotdeauna creatorul operei, ci persoana care este la originea operei, persoana care are
iniţiativa de a face să se creeze opera, adică poate fi angajatorul în ipoteza în care creatorul operei este
angajat123. Trebuie să precizăm că sistemul acesta nu exclude a priori ca autorul creator să devină şi primul
titular al drepturilor şi deci the author.

473. Printre regimurile derogatorii includem şi persoanele ce divulgă operele postume (plastic vorbind,
realizează o exhumare a operelor postume). Conform legii persoana care publică o operă pentru prima oară
după expirarea duratei de protecţie a dreptului de autor, se bucură de o protecţie echivalentă cu cea a
drepturilor patrimoniale, ce se întinde pe 25 de ani de la data aducerii la cunoştinţă a operei inedite.
Edificator în acest sens a fost afacerea Jules Vernes124. În 1981 oraşul Nantes a achiziţionat de la
succesorii lui Jules Vernes mai multe manuscrise ale unor opere inedite aparţinând scriitorului, perioadă în
care monopolul succesorilor era deja epuizat. În 1988, subdobânditorul a cedat unei societăţi dreptul de a
publica operele inedite. În aceeaşi perioadă, un biograf al celebrului autor, după încercări numeroase de a
obţine autorizaţia din partea oraşului, a publicat o biografie în care a inclus şi o parte din operele inedite,
având în vedere că era în posesia unor copii ale acestor manuscrise inedite. În aceste condiţii, oraşul a
acţionat în contrafacere atât împotriva autorului, cât şi împotriva editorului. În recurs, Curtea de Casaţie a
dat câştig de cauză proprietarului suportului original şi nu posesorului unor copii. Cu alte cuvinte, detentorul
unor simple copii, dobândite fără intenţia de a-i transmite dreptul de exploatare virtual ataşat proprietăţii
suportului material original, nu se poate bucura de protecţia dreptului de autor. Titularul proprietăţii
corporale, doar în cazul operelor postume, este singurul care se poate bucura de dreptul de publicare.
Intenţia curţii a fost să refuze posesorului unor copii după manuscrise beneficiul prevederilor legale
referitoare la operele postume.
Cu toate acestea, în absenţa suportului original, doar publicarea efectuată chiar plecând de la o copie
va permite să se atingă ţelul urmărit de legiuitor. Astfel, deţinătorul legal chiar al unor copii după o operă
postumă, publicând opera se va putea bucura şi de beneficiul protecţiei125.

474. În cazul operelor postume protecţia este condiţionată de divulgare. Proprietarul imprudent nu
merită a fi protejat. Întotdeauna pentru a putea beneficia de protecţie trebuie să fii de bună-credinţă.

121 În acest sens, a se vedea L. Dănilă, Figuranţii: Subiecte de drepturi conexe sau simplu decor?, în RRDPI, nr. 472007, 19.
122 Art. 201 lit. a) din LDA americană sau art. 13 alin. (1) din LDA canadiană.
123 Curtea Supremă americană, cauza Goldstein v. California, 1973, apud J.S. Bergé, op. cit., p. 33.
124 Curtea de Casaţie, 9 noiembrie 1993, apud Ch. Simler, op. cit., p. 161.
125 Cu privire la distincţia între subiect, proprietar şi posesor, a se vedea L. Dănilă, op. cit., p. 21.
 475. În legătură cu subiectele originare întâlnim următoarele situaţii:
- opera a fost creată de o singură persoană; şi
- opera a fost creată de două sau mai multe persoane. În această situaţie vom avea o operă realizată în
colaborare.
Dacă uneori geniul poate proveni de la o singură persoană, creaţiile literare, invenţiile, desenele şi
mărcile sunt de multe ori fructul unei munci colective.

476. În doctrină s-a ridicat problema dacă artiştii sau executanţii sunt coautori la realizarea operei.
Pentru că ei nu participă la crearea operei interpretate sau executate, s-a considerat că nu pot avea calitatea
de coautori, iar prestaţia lor a fost considerată, la un moment dat, drept operă derivată. Această calificare
nu era justă pentru că ar fi însemnat să se pună această prestaţie pe aceeaşi treaptă cu traducerile sau
adaptările. Ca urmare, s-a considerat că pentru protecţia prestaţiei interpreţilor sau executanţilor este
necesar să se instituie un regim, care deşi modelat după cel al dreptului de autor, să fie diferit de acesta.
Legislaţia română consacră o asemenea protecţie în cadrul drepturilor conexe126.
În conformitate cu prevederile art. 95 din LDA sunt consideraţi artişti interpreţi sau executanţi actorii,
cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă, joacă,
interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un
spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăţi, de circ ori marionete. Din expresia spectacol de orice
fel rezultă acordarea unor drepturi conexe de autor şi altor categorii de artişti interpreţi sau executanţi, altor
creaţii sau realizări artistice decât cele enumerate în textul de mai sus.
Producătorii de înregistrări sonore sunt persoanele fizice sau juridice care îşi asumă responsabilitatea
organizării şi finanţării realizării primei fixări a sunetelor, fie că aceasta constituie sau nu o operă în sensul
prevederilor LDA.

§ 3. Opere create în colaborare

477. Există situaţii în care operele sunt realizate prin participarea şi aportul mai multor autori având
caracterul unor opere create în colaborare. Din acest punct de vedere se distinge între opere comune şi opere
colective127.

3.1. Opera comună

478. Este opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare (art. 5 din LDA). Dreptul de autor asupra
operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal, în condiţiile legii.
Aşa cum se susţine în doctrină, pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite trei condiţii:
a) opera să fie creată de două sau mai multe persoane;
b) este considerat coautor persoana care a desfăşurat o activitate de creaţie originală şi nu cea care a
acordat un sprijin ştiinţific (sau cum este cazul clientului unui arhitect care nu se sfieşte să îi stabilească
anumite obiective precise);
c) existenţa unei înţelegeri prealabile între coautori128.
În cazul coautoratului există un obiect comun - opera, asupra căreia mai multe persoane (coautorii) îşi
vor exercita drepturile; ca urmare, şi aici se vor aplica regulile privitoare la coproprietate din dreptul comun.
Principiul va fi de a partaja în cote egale drepturile între coautori, în lipsă de stipulaţie contrară.
În cazul mai mult autori s-ar putea întâlni situaţia în care unul dintre autori să fie principal, iar ceilalţi
coautori.

126 L. Dănilă, op. cit., p. 69.

127 V. Ursa, Dreptului de autor .... op. cit., p. 30.
128 T. Bodoaşcă, op. cit., p. 29.
 479. Putem avea opere comune divizibile şi opere comune indivizibile. Opera poate fi un tot unitar fără
a putea determina partea fiecărui coautor, situaţie în care coautorii nu pot exploata opera decât de comun
acord, foloasele materiale împărţindu-se între aceştia.
O altă ipoteză este aceea în care contribuţia fiecărui coautor să fie distinctă, ceea ce ar putea duce la
posibilitatea ca fiecare să-şi poată valorifica singur numai partea din operă în aşa fel încât să nu-i
prejudicieze pe ceilalţi.

3.2. Opera colectivă

480. Este opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată
fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.
Opera colectivă formează un tot unitar, indivizibil. În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra
operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele
căreia a fost creată (art. 6 din LDA).
Într-adevăr, categoria operelor colective permite a atribui, chiar cu titlu originar, integralitatea dreptului
de autor unei persoane juridice.
Spre deosebire de operele comune, operele colective au un caracter complex, fiind rezultatul unirii într-
un corp comun a mai multor opere individuale, situaţie în care dreptul de autor asupra operei colective
aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată,
în lipsă de stipulaţie contrară (spre exemplu opera cinematografică sau altă operă audiovizuală).
Vom fi în prezenţa unei opere colective atunci când:
- există o iniţiativă de îndrumare şi de divulgare din partea unui antreprenor, în sens larg;
- avem o operă creată în colaborare;
- are loc o reunire a contribuţiilor personale ale coautorilor, într-un tot unitar;
- din cauza fuziunii, rezultă un tot unitar fără ca vreunul din coautori să poată invoca drepturi distincte.
Prin inserarea adjectivului personal se are în vedere contribuţia proprie şi nu a altei persoane, cu toate
că, în final, dreptul va aparţine unei alte persoane. Legislaţiile germane, elveţiene şi belgiene nu cunosc
această categorie de opere.

481. S-a admis calificarea de operă colectivă a unui site internet. Având în vedere calificarea de operă
colectivă, unuia dintre coautorii care au participat la crearea ei (informatician de meserie) i s-a refuzat
cererea de revendicare a dreptului de autor asupra propriei contribuţii. În speţă, s-a reţinut că societatea
Log-Access l-a angajat pe reclamant în calitate de informatician multimedia, în vederea realizării unui site
web de prezentare a unei alte societăţi. Pentru a respinge pretenţiile s-a reţinut că societatea, anterior
angajării, a efectuat o muncă importantă în colaborare cu societatea beneficiară pentru a defini spiritul site-
ului, concretizată în elaborarea scenariului de vizită virtuală şi a planului de navigare general. În această
etapă a elaborării scenariului au participat mai multe persoane. De asemenea, informaticianul şi-a desfăşurat
activitatea sub autoritatea unui şef de proiect.
În aceste condiţii, s-a constatat că societatea angajatoare este titulara dreptului asupra operei colective,
pentru că aceasta a fost la originea operei, a avut un rol esenţial începând cu faza concepţiei şi până la faza
elaborării de către salariaţi, ce a condus ca la final opera să prezinte un caracter omogen datorat rolului de
direcţie şi control desfăşurat de aceasta. În consecinţă, s-a reţinut că imaginile realizate de informatician
făceau parte dintr-un ansamblu de elemente ilustrative, ceea ce a condus la refuzul de a recunoaşte un drept
distinct asupra propriei contribuţii129.

482. De regulă, în categoria operelor colective se introduc jurnalele, dicţionarele sau enciclopediile.
Astfel, pe lângă site-urile web putem introduce în această categorie şi programele de calculator.

129 Curtea de Apel Versailles, 25 martie 2004, cauza Zamarreno v. Log-Access, apud M.F. Marais, L`application ... op. cit.,
p. 208.
 483. Întocmai ca şi dreptul francez, textul de lege acordă persoanei responsabile dreptul de autor asupra
operei. Presupune că exerciţiul prerogativelor morale, spre exemplu va aparţine tot persoanei titulare a
dreptului de autor. Spre deosebire, în cazul operei audiovizuale, în care prerogativele morale aparţin
creatorilor, adică celor care au realizat opera (art. 69 din LDA).

484. Dar, se avansează soluţia ca prerogativele morale ale dreptului de autor, să se regăsească şi sub
numele persoanelor care au contribuit în mod individual la realizarea ei. În consecinţă, vor avea dreptul să
îşi apere prerogativele morale, dar în limita necesară armonizării operei cu titularitatea dreptului. Dacă
aceşti autori nu dispun de niciun drept asupra operei colective, ei vor putea exploata separat propriile
contribuţii, sub rezerva ca acestea să fie detaşabile şi să nu intre în concurenţă cu opera iniţială130.

485. În domeniul audiovizual, observăm că textul instituie o prezumţie de titularitate în favoarea

anumitor creatori, precum regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul
dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de
animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei (art.
66 din LDA). Este adevărat că în contractul dintre producătorul şi regizorul sau realizatorul operei, părţile
pot conveni sa fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la
crearea acesteia.

486. Spre deosebire de dreptul român, legislaţia franceză include în categoria regimurilor derogatorii
şi contractul de comandă de opere în domeniul publicitar, caz în care textul instituie în favoarea
producătorului o prezumţie de cesiune a drepturilor de exploatare a operei (art. L 132-31 din CPI fr.).

487. În ceea ce priveşte raportul dintre titularitatea dreptului de utilizare a operei şi regimul comunităţii
de bunuri, dispoziţia legală prevede că câştigurile rezultate din utilizarea operelor soţului, sunt asimilabile
veniturile ce vor intra în masa comună (art. 341 din noul Cod civil), în timp ce monopolul de utilizare
recunoscut asupra operelor va continua să fie controlat doar de către soţul creator (art. 340 din noul Cod
civil). Cu alte cuvinte, veniturile dobândite în timpul căsătoriei sunt supuse regimului matrimonial. Dar
drepturile morale vor rămâne proprii soţului autor sau succesorilor săi. Noul Cod civil a rămas tradiţional
acestei soluţii, preconizate de instanţele franceze încă din anii 1900131.

488. Cu privire la momentul în care ia naştere această calitate, art. 24 din LDA prevede că dreptul de
autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din momentul creării operei, oricare ar fi
modul sau forma concretă de exprimare.

§ 4. Dovada calităţii de autor

489. Art. 4 din LDA prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a
fost adusă pentru prima data la cunoştinţa publică. Această prezumţie simplă de titularitate poate profita şi
unei persoane juridice.
Nu are relevanţă dacă opera a fost realizată sub imperiul unui contract de muncă sau contract de
comandă. Doar în domeniul informatic, existenţa unui contract de muncă va avea incidenţă asupra
titularităţii operei.
Anterior aducerii la cunoştinţă dovada paternităţii se poate face prin orice mijloc de probă potrivit
dreptului comun, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă..
În vederea înregistrării, ca mijloc de probă a operelor realizate în România, se înfiinţează Registrul
Naţional de Opere, administrat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă

130 M.F. Marais, L`application ... op. cit., p. 210.

131 Potrivit art. 341 din noul Cod civil. În acelaşi sens, a se vedea Curtea de Casaţie, 25 iunie 1902, cauza Lecocq, apud J.L.
Piotraut, Jugements ... op. cit., p. 198.
şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului (art.
148 din LDA).

490. Legea specială a Beneluxului privitoare la mărci, desene sau modele conţine reguli specifice în
caz de cumul cu desenul sau modelul, inserate în art. 3.28 şi 3.29. Art. 3.28 prevede o prezumţie simplă de
titularitate a dreptului de autor în favoarea terţilor ce înregistrează un desen sau model, precum şi diverse
cazuri de cesiune tacită a dreptului de autor sau a desenului ori modelului. O asemenea reglementare, având
în vedere existenţa cumulului de protecţie, este binevenită. Art. 3.29 oferă angajatului sau comanditarului
o prezumţie simplă de titularitate a dreptului de autor132.

491. Având în vedere lipsa formalităţilor specifice de înregistrare, dreptul de autor se pretează mai greu
la eventuale măsuri specifice asiguratorii sau constituiri de drepturi reale accesorii.

În domeniul dreptului de autor

517. Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare (originare), adică acele
persoane care au creat nemijlocit opera şi subiecte derivate, adică acele persoane care în virtutea
competenţelor recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor, e.g. moştenitorii.
Subiectele derivate sunt acele persoane succesoare în dreptul de autor. Acestea pot dobândi dreptul fie
prin moştenire potrivit legislaţiei civile, fie prin acte între vii, cum sunt cesionarii legali şi convenţionali,
organismele de gestiune colectivă, persoana care după încetarea protecţiei aduce la cunoştinţă publică, în
mod legal, o operă nepublicată.
Ceea ce se dobândeşte sunt, în primul rând drepturile patrimoniale, dar şi o parte din drepturile personal
nepatrimoniale.

518. Problema titularităţii cocontractanţilor se ridică în situaţiile în care vom avea opere colective,
opere audiovizuale, opere de serviciu sau opere realizate în baza unui contract de comandă.

519. Operele colective sunt operele create din iniţiativa unei persoane fizice sau juridice ce a editat,
publicat şi divulgat sub responsabilitatea şi sub numele ei şi în care contribuţia personală a diverşilor autori
participanţi la elaborarea sa formează un tot, fără a fi posibil, data fiind natura operei să se atribuie un drept
distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (art. 6 din LDA). În acest caz este posibil
ca persoana juridică să poată fi investită, cu titlu originar, cu dreptul de autor.
Curtea franceză a precizat că persoana juridică poate fi investită doar în cazul unei opere colective,
create din iniţiativa sa şi care a fost divulgată sub numele ei. Astfel, dreptul de autor îi va fi recunoscut fără
ca să fie nevoie să dovedească calitatea de cesionar a drepturilor aferente diferitelor contribuţii ce i-au
permis să realizeze respectiva operă133. Accentul se pune pe faptul divulgării sub numele persoanei juridice,
ce are valoarea unei prezumţii de titularitate a operei colective.

520. Ţinând cont de amprenta personalistă a sistemului nostru juridic, eventuala calitate de salariat al
autorului nu are relevanţă în atribuirea dreptului de autor. Înseamnă că opera creată de autorul salariat

132 L'autorisation donnée par le créateur d'une oeuvre protégée par le droit d'auteur à un tiers, d'effectuer un dépôt de dessin

ou modèle dans lequel cette oeuvre d'art est incorporée, implique la cession du droit d'auteur relatif à cette oeuvre, en tant qu'elle
est incorporée dans ce dessin ou modèle. Le déposant d'un dessin ou modèle est présumé être également le titulaire du droit d'auteur
y afférent; cette présomption ne joue cependant pas à l'égard du véritable créateur ou son ayant droit. La cession du droit d'auteur
relatif à un dessin ou modèle, entraîne la cession du droit de dessin ou modèle et inversement, sans préjudice de l'application de
l'article 3.25 (art. 3.28). Lorsqu'un dessin ou modèle est créé dans les conditions visées à l'article 3.8, le droit d'auteur relatif à ce
dessin ou modèle appartient à celui qui est considéré comme créateur, conformément aux dispositions de cet article (art. 3.29), ce
poate fi vizualizată pe site-ul: www.wipo.int.
133 Curtea de Casaţie, 17 martie 1982, cauza Ste Davidoff et autres v. Ste Dupont, apud J.L. Piotraut, Jugements ... op. cit., p.

224.
rămâne proprietatea acestuia, acesta fiind liber de a ceda sau nu drepturile sale angajatorului134.

521. Cu excepţia reţinută de art. 74 din LDA în favoarea angajatorului în cazul programelor de
calculator sau a art. 86 din LDA în ce priveşte operele fotografice. În lipsa unor clauze contrare, drepturile
patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau de mai mulţi angajaţi în
exercitarea atribuţiilor de serviciu ori după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urma.
Autorul deţine drepturile de utilizare cu titlu originar, dar de o manieră fictivă, pentru că în mod automat le
va transfera în mâinile angajatorului, dacă vorbim de un contract de muncă. Această cesiune nu are în
vedere atributele morale ale dreptului de autor. Excepţia are în vedere doar acele programe realizate în baza
unui contract de muncă, altfel prezumţia de titularitate în favoarea programatorului operează şi în această
materie.

522. În sistemul copyright, conform teoriei work made for hire, se atribuie calitatea de autor direct
angajatorului. Adică, dacă o operă este executată în baza unui contract, de muncă sau de comandă,
angajatorul sau persoana care a comandat opera este considerat drept autor, titular de copyright. Creatorul
dacă doreşte să îşi conserve anumite prerogative are nevoie de clauze exprese135.

523. În cazul Germaniei, practica ţinând cont de interesele angajatorului, nu a ezitat să impună
salariatului obligaţia de a cesiona dreptul de utilizare în beneficiul angajatorului său136. În timp ce în SUA
şi în Anglia, în lipsa unor dispoziţii contractuale contrare, dreptul de autor este ab initio atribuit
angajatorului. Dacă Copyright Act american califică ca şi autor pe angajator, legea britanică îi atribuie
titularitatea monopolului de exploatare.
În ceea ce priveşte sistemul român al dreptului de autor, reţinem că s-a prevăzut o cesiune automată,
prezumată din simpla existenţă a unui contract de muncă, dar fără a se stabili vreo contrapartidă specifică.

524. S-a observat că inventatorul salariat are o situaţie mai bună, în sensul în care contrapartida este
clar definită. Adică, se arată în mod expres că inventatorul trebuie să beneficieze de o remuneraţie
suplimentară stabilită prin contract [art. 5 alin. (1) lit. a) din LBI]137.
În concret, informaticianul salariat, nu se va găsi niciodată în situaţia să îşi poată impune pretenţiile
faţă de angajator. De lege ferenda susţinem această opinie, în sensul modificării dispoziţiei legale într-un
mod asemănător cu situaţia inventatorului salariat.

525. În această categorie a regimurilor derogatorii putem include şi contractul de realizare a unei opere
audiovizuale. În lumina LDA, opera cinematografică, fiind o operă realizată în colaborare, are drept
coautori pe regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul
muzicii special create pentru opera audiovizuala şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al
secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei etc., pe de o parte,
iar pe de altă parte aceştia îi vor ceda producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în

134
Conform art. 44 din LDA, în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create. În acest caz, autorul
poate autoriza utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul angajatorului şi cu recompensarea acestuia pentru
contribuţia la costurile creaţiei. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea
angajatului autor. În acest sens s-au pronunţat şi instanţele franceze ce au refuzat să protejeze angajatorul în lipsă de stipulaţie
expresă: Curtea de Casaţie, 16 decembrie 1992, cauza Gouy v Ste Nortène, apud J.L. Piotraut, Jugements ... op. cit., p. 197.
135 Doctrina work made for hire conţine reguli specifice cu privire la acordarea celor două mari categorii de drepturi: drept

moral şi drept patrimonial. În virtutea acestor reguli, în cazul operelor de serviciu, angajatorul este considerat autor în sensul de
primul titular al drepturilor, dar această ficţiune este limitată chiar de categoria drepturilor morale ce nu sunt acordate angajatorului
(art. 106 A din Copyright Act american).
136 BGH, 22 februarie 1974, afacerea Hummelrechte, apud J.L. Piotraut, La propriété intellectuelle en droit international et

comparé ... op. cit., p. 119.

137 L.Y. Ngombe, Les regimes derogatoires aux principes généraux de titularite des droits d’auteur, în Revue de la Recherche

Juridique, droit prospectif, 2005, nr. 3, p. 1.347.

ansamblul său, precum şi dreptul de a autoriza dublarea şi subtitrarea. Se prezumă existenţa acestei cesiuni
către producător a drepturilor de utilizare a operei odată cu încheierea contractului (art. 70 din LDA).

526. Pentru cazul în care artistul interpret sau executant îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract
individual de muncă, LDA a reglementat două situaţii cu privire la drepturile patrimoniale ale acestor
artişti138. Astfel, art. 100 prevede posibilitatea ca dreptul patrimonial prevăzut la art. 98 să poată fi transmis
celui care angajează, cu condiţia ca transmiterea dreptului să fie expres prevăzută în contractul individual
de muncă. În situaţia în care artistul interpret sau executant a participat la realizarea unei opere audiovizuale,
ori a unei înregistrări sonore, dacă nu există o convenţie contrară, se consideră că acesta cedează
producătorului dreptul exclusiv de exploatare a prestaţiei sale prin reproducere, distribuire, import,
închiriere şi împrumut, în schimbul unei remuneraţii echitabile. Remuneraţia cuvenită în temeiul unui
contract de cesiune a drepturilor patrimoniale care aparţine unui artist interpret sau executant se stabileşte
prin acordul părţilor.

138 Cu privire la mijloacele alternative de soluţionare a conflictelor de muncă, a se vedea M. Gheorghe, Căi amiabile de

soluţionare a conflictelor de muncă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 12.