DREPTUL DE AUTOR

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie

intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de
creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor
Protecţia juridică a unei opere se acordă indiferent de:
1. Modalitatea de creaţie, respectiv genul operei (literară, ştiinţifică, muzicală,
cinematografică etc.)
2. Forma de exprimare, respectiv procedeele de realizare (cărţi, broşuri, conferinţe,
alocuţiuni, pledoarii etc.)
3. Destinaţia operei, respectiv indiferent de scopul estetic sau utilitar al acesteia.
4. Valoarea operei.
Condiţii de protecţie
1.Opera să fie rezultatul unei activităţi intelectuale creatoare; operele nu pot
fi produsul unei persoane juridice(aceasta poate eventual dobândi numai anumite
drepturi nepatrimoniale sau patrimoniale);
2.Opera să fie originală; să aibă elemente particulare care să poarte amprenta
peronalității individului, a individualității autorului
3.Opera trebuie să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă
simţurilor, să fie exteriorizată, chiar şi într-o formă neterminată sau
nedefinitivată;materializarea este necesară deoarece legea nu poate proteja ceva ce
încă se află doar în stadiul de idee. Presupune că dr de autor se naște la monentul în
care opera îmbracă forma de manuscris, schiță, tablou etc, însă nu în toate cazurile
opera este fixată în mod necesar pe hârtie.
4.Opera trebuie să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului, cu
posibilitatea răspândirii prin orice mijloc–reproducere, executare, expunere,
reprezentare etc.
Categorii de opere protejate juridic: literară, artistică şi ştiinţifică.
O clasificare legală, instituită chiar de către legiuitor se referă la opere
originale și opere derivate.
 Subiectele dreptului de autor Calitatea de autor a unei opere o are
orice persoană care creează o operă literară, artistică sau ştiinţifică.
Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. În
cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului
persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul.
Autor este persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată
la cunoştinţa publicului; prezumția poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, în
funcţie de situaţie.
Subiectul originar este persoana fizică ce a creat opera protejată.
Subiectul secundar este persoana fizică sau juridică ce a dobândit anumite
prerogative, fără a fi autorul operei, respectiv creatorul acesteia. Se clasifica astfel:
a) moştenitorii autorului;
b) cesionarul drepturilor patrimoniale (pentru drepturile prevăzute în
contractul de cesiune);
c) angajatorul; (pentru opera creată, în îndeplinirea unei atribuţii de serviciu)
d) organismul de gestiune colectivă a dreptului de autor dacă nu există
moştenitor
e) persoana fizică sau juridică ce publică anonim opera unui autor ce nu îşi
dezvăluie identitatea
f) persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub
numele căreia a fost creată o operă colectivă.
În anumite situaţii, opera poate fi creaţia mai multor persoane. Legea este
cea care face distincţia între opera comună şi opera colectivă.
 1. Opera comună Este opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare,
dintre care unul poate fi autor principal. În funcţie de posibilitatea de a
individualiza contribuţia fiecărui coautor, avem de-a face cu două categorii:
a. divizibilă – activitatea fiecăruia dintre coautori este distinctă, separată,
contribuţiile formând un tot unitar.
b. indivizibilă – activitatea fiecăruia dintre coautori nu poate fi stabilită.
Contribuţiile lor se contopesc, neputând fi separate.Avem un singur drept
de autor care profită mai multor titulari. Situaţia juridică a acestora diferă însă în
funcţie de categoria din care face parte.
În situaţia operei indivizibile funcţionează regula unanimităţii, respectiv
în lipsa unei convenţii contrare, coautorii pot folosi opera doar de comun acord.
Fiecare în parte poate solicita protejarea operei în situaţia folosirii fără drept de
către un terţ sau un coautor. Refuzul unui coautor de a permite altui coautor
folosirea operei comune trebuie justificat.
În situaţia operei divizibile, fiecare foloseşte separat contribuţia sa la
opera integrală. Remuneraţia coautorilor se stabileşte în primul rând conform
convenţiei dintre părţi. În situaţia în care convenţia nu există sau nu prevede,
remuneraţia se stabileşte conform contribuţiei fiecăruia. În cazul în care contribuţia
fiecăruia nu poate fi identificată, remuneraţia se stabileşte prin împărţirea sumei în
mod egal între coautori.
2.Opera colectivă Este creaţia în care contribuţiile personale formează
un tot fără a fi posibil prin natura operei să se atribuie un drept distinct vreunuia
dintre coautori asupra ansamblului.
Pentru a avea de-a face cu o operă colectivă, este necesar a fi îndeplinite
cumulativ două condiţii:
a. opera să fie creată din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unei
persoane fizice sau juridice.
b. contribuţia coautorilor să formeze prin fuziune un tot unitar, fiind imposibilă
atribuirea de drepturi distincte asupra operei. Exemple: dicţionarele, enciclopediile,
culegerile etc.
Raporturile dintre iniţiatori şi coautori sunt reglementate în astfel de
situaţii în primul rând prin convenţia părţilor. Dacă aceasta nu există, dreptul de
autor revine iniţiatorului.
 Opere originale ???
a)scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile,
prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru
calculator;
b)operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c)compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d)operele dramatice, dramatico-muzicale, coregrafice şi pantomimele;
e)operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f)operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un
procedeu analog fotografiei;
g)operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica
sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată
produselor destinate unei utilizări practice;
h)operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i)lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi
ştiinţei în general.
3. Opere derivate Operele realizate prin utilizarea unor opere
preexistente sunt denumite opere derivate sau compozite.
a)traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice
care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b)culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi:
enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date,
protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea
materialului, constituie creaţii intelectuale.
Prin realizarea de opere derivate se înţelege traducerea, publicarea în
culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente,
dacă aceasta constituie creaţie intelectuală.
Traducerea= redarea sau transpunerea unei opere dintr-o limbă într-
alta;scrisul celor două texte trebuie să fie aproximativ asemănător, iar structurile
textului de bază să se păstreze în măsura în care nu afectează traducere.
4. Opere de serviciu -operele create în îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile asupra acestora
revenind, în absenţa unei clauze contrare, autorului angajat. Angajatul nu poate
însă ceda drepturile sale asupra operei unor terţi fără autorizarea angajatorului şi
fără o despăgubire a acestuia.
 Categorii exceptate de la protecție
a. ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de
funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare; Dreptul
de autor nu protejează ideile în sine, ci numai forma lor de exprimare; ideile sunt
doar o sursă de inspiraţie, nu sunt susceptibile a fi apropriate.
b. textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c. simbolurile oficiale ale statului, autorităţilor publice şi ale organizaţiilor
(stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia);
d. mijloacele de plată
e. ştirile şi informaţiile de presă
f. simplele fapte şi date.
Motivaţia excluderii de la protecţia dreptului de autor se axează pe două
considerente: pe de o parte, unele dintre ele reprezintă domeniul public iar accesul
nelimitat şi folosirea nelimitată a acestora este obligatorie sau posibilă, iar pe de
altă parte, pentre altele există deja instituită o protecţia juridică prin alte acte
normative speciale şi specifice (invenţii, mijloacele de plată etc.).
 Conţinutul dreptului de autor
Există două categorii de drepturi, reglementate prin lege:
 Drepturile morale de AUTOR
1. dreptul de divulgare a operei= reprezintă posibilitatea autorului de a decide
dacă, în ce mod, cum şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publicului. Este un
drept absolut şi inviolabil, strâns legat de persoana autorului. Are influenţă şi
asupra momentului apariţiei şi existenţei drepturilor patrimoniale, deoarece până la
data la care opera este divulgată, aceste drepturi sunt doar eventuale.
Diferă în funcţie de categoria de operă la care se aplică:
o în situaţia operelor divizibile, fiecare coautor are un drept distinct asupra
contribuţiei proprii; în situaţia operelor indivizibile, unde funcţionează acordul de
voinţă dintre coautori, unul dintre aceştia poate refuza divulgarea operei întemeiat
o în cazul operei colective, în absenţa unei convenţii, persoana fizică sau juridică
din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost realizată opera
decide divulgarea operei.
o În cazul operelor postume, acest drept de divulgare se transmite moştenitorilor,
dar aceştia nu pot trece peste dorinţa autorului
2. dreptul la paternitatea operei = dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de
autor al operei, bazat pe legătura indestructibilă dintre autor şi opera sa, ca
manifestare a creativităţii acestuia. Justifică dreptul autorului de a revendica în
orice moment calitatea sa de autor al operei și de a se opune la orice fel de act de
contestare sau fraudare a acestei calităţi a sale. Aparţine doar persoanei fizice, fiind
însă transmisibil succesorilor autorului.
3. dreptul la nume=dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă la cunoştinţa
publicului opera. Opţiuni: - aducerea la cunoştinţa publicului sub numele real al
autorului;- anonim,- sub un pseudonim.
4. dreptul la inviolabilitatea operei=presupune respectarea integrităţii operei şi
opoziţia la orice fel de modificare sau atingere adusă acesteia, dacă prin acesta se
prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului.
Se transmite prin moştenire.
Nu include - corectarea gramaticală, adaptarea unei opere scrise printr-un scenariu
în vederea ecranizării, situaţie în care se convine cu autorul asupra modificărilor pe
care acesta le acceptă.
5. dreptul de retractare a operei= drept de a retrage opera, după ce aceasta a fost
adusă la cunoştinţa publicului, despăgubind atunci când aceasta se impune pe
titularul dreptului de autor, dacă acesta este o altă persoană decât autorul.
Nu se transmite prin moştenire succesorilor autorului.
Excepţie: cazul programelor pentru calculator; cazul autoratului când retractarea nu
poate fi discreţionară ci bazată pe motive justificate.
 Drepturile patrimoniale de autor
Drepturile patrimoniale de autor presupun anumite trăsături specifice, care le
diferenţiază de alte drepturi patrimoniale: rămân strâns legate de persoana
autorului; sunt exclusive, însă sunt cesibile; limitate în timp, transmise
moştenitorilor pentru o perioadă limitată de timp;
1. dreptul de a utiliza opera = presupune un drept exclusiv de exploatare a
operei în favoarea autorului, de a decide modalitatea de folosire a operei, inclusiv
de către alţii.
Metode de utilizare:
a. reproducerea operei (copy right); b. distribuirea operei; c. importul; d.
închirierea; e. împrumutul; f. comunicarea publică; g. radiodifuzarea; h.
retransmiterea prin cablu; i. realizarea de opere derivate.
2.dreptul de suită = dreptul autorului care îşi vinde opera de a primi în schimb din
cesiunile ulterioare, o parte din sporul de valoare obţinut; practic un beneficiu din
vânzările succesive ale creaţiei; implică și dreptul autorului de a fi informat cu
privire la locul unde se află opera sa
Suma datorată autorului se calculează conform cotelor stabilite de lege, fără a
putea depăşi 12.500 euro sau contravaloarea în lei Dreptul de suită se aplică tuturor
actelor de revânzare. Vânzătorul este obligat să comunice autorului informaţiile
referitoare la revânzare, preţul obţinut şi locul unde se află opera, în termen de
două luni de la data vânzării. El va răspunde de reţinerea cotelor şi de plata către
autor a sumei datorate. Termenul de prescripţie pentru solicitarea acestor sume -3
ani.
Proprietarul operei este dator să permită accesul autorului operei şi poate
pretinde autorului o garanţie, asigurarea operei sau o remuneraţie corespunzătoare.
De asemenea, nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la preţul
de cost al materialului.
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
  Durata protecţiei dreptului de autor Două principii: -există o
permanenţă a drepturilor morale și o limitare în timp a drepturilor patrimoniale; -
există mai multe reguli speciale care guvernează fiecare dintre situaţiile posibile.
Regula este că momentul începerii curgerii duratei de protecţie este
momentul creării operei protejate. Durata se calculează pe ani, începând de la 1
ianuarie a anului următor morţii autorului, creării operei sau aducerii ei la
cunoştinţa publicului.
1. Durata drepturilor nepatrimoniale de autor
Regula: sunt protejate şi după încetarea din viaţă a acestuia, au un caracter
permanent; Excepţie: dreptul la nume şi dreptul de retractare au un caracter viager,
restul se transmit nelimitat şi moştenitorilor.
2. Durata drepturilor patrimoniale de autor
Regula generală: se întind pe durata vieţii autorului (o perioadă variabilă, în
funcţie de durata acesteia)+ un interval de timp de 70 de ani după moartea acestuia
(o perioadă de timp fixă), indiferent de data aducerii la cunoştinţa publicului.
A. Drepturile echivalente de autor -25 de ani de la data aducerii la
cunoştinţa publicului; persoana care după încetarea protecţiei dreptului de autor,
aduce la cunoştinţă publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată
înainte beneficiază de drepturi echivalente celor de autor, respectiv de o protecţie
echivalentă pentru drepturile patrimoniale de autor.
o Condiţiile pentru existenţa acestor drepturi echivalente sunt:
1) durata de protecţie a operei să fi expirat;
2) opera să nu fi fost adusă la cunoştinţa publicului;
3) opera să fie adusă în mod legal la cunoştinţa publicului.
B. Operele aduse la cunoştinţa publicului sub pseudonim sau fără
indicarea autorului - 70 de ani de la data aducerii respectivei opere la cunoştinţa
publicului. Dacă autorul devine cunoscut în acest interval sau dacă este vorba
despre un autor cunoscut, chiar dacă opera este publicată sub pseudonim, se va
aplica regula generală.
C. Operele realizate în colaborare - 70 de ani de la moartea ultimului
coautor, în situaţia în care contribuţiile coautorilor nu sunt distincte; Justificare:
dreptul este comun și nu poate fi admisă curgerea mai multor termene. Dacă sunt
contribuţii distincte ale autorilor termenul curge separat de la decesul fiecăruia.
D. Operele colectivev -70 de ani de la data aducerii operei la cunoştinţa
publicului. Dacă operele nu sunt aduse la cunoştinţa publicului timp de 70 de ani
de la crearea lor, durata drepturilor patrimoniale expiră o dată cu trecerea acestui
interval de timp.
Efecte ale expirării duratei de protecţie legală:
-opera ajunge în domeniul public, astfel că fiecare persoană interesată o
poate folosi; -se sting drepturile patrimoniale;
  Limitele exercitării dreptului de autor
Situaţii în care opera protejată poate fi utilizată fără autorizaţia autorului:
1. reproducerea unei opere
a. pentru folosinţă publică; condiţii: i) opera a fost adusă anterior la
cunoştinţa publicului;ii) utilizarea operei este conformă bunelor uzanţe şi nu
contravine exploatării normale a operei;iii) utilizarea nu prejudiciază autorul.
b. pentru folosinţă privată (cu plata unei remuneraţii); condiţii: i) opera să fi
fost deja adusă la cunoştinţa publicului; ii) reproducerea să fie pentru uz personal
sau pentru cercul normal al unei familii; iii) să nu contravină utilizării normale a
operei; iiii) să nu prejudicieze în vreun fel autorul. În ambele situaţii se impune
menţionarea sursei, a numelui autorului sau a locului unde se află originalul.
2. transformarea unei opere, fără achitarea vreunei sume: a) transformarea privată,
care nu este destinată publicului;b) situaţia în care se realizează o parodie sau o
caricatură; c) atunci când aceasta se impune în scopul utilizării permise de către
autor; d) atunci când este vorba despre o prezentare rezumativă, în scopuri
didactice, cu menţionarea autorului.
3. comunicarea publică a operei;
-cazul societăţilor comerciale ce produc sau vând înregistrări, care pot prezenta
extrase din opere pentru a testa funcţionarea produselor lor;
-situația cesiunii pentru radio şi teledifuzare, când înregistrarea unei opere este
permisă pentru nevoile propriilor emisiuni, cu condiţia realizării acestei radio sau
teledifuzări o singură dată; o nouă redifuzare este permisă doar cu autorizarea
autorului şi cu plata unei remuneraţii; dacă nu este solicitată această autorizare,
societatea are obligaţia ca în termen de 6 luni să distrugă înregistrarea, excepţie –
înregistrările cu o valoare documentară deosebită.
  Transmiterea dreptului de autor
Contractul de cesiune = convenţia prin care autorul sau titularul dreptului de
autor (numit cedent) poate transmite unei alte sau unor alte persoane (numită
cesionar) numai drepturile sale patrimoniale referitoare la o operă, în schimbul
unei remuneraţii.
Caractere juridice ale contractului de cesiune – este un contract bilateral,
consensual, intuitu personae, cu titlu oneros, comutativ şi cu executare succesivă,
translativ de drepturi în cazul cesiunii exclusive.
Două tipuri de cesiuni:a) exclusivă ;b) neexclusivă.
Obiectul contractului de cesiune -drepturile patrimoniale de autor pe care
titluarul le poate ceda. Nu pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind
totalitatea operelor viitoare -sancţiunea nulitatea absolută.
Forma scrisă - ad probationem;
Clauzele obligatorii referitoare la: drepturile patrimoniale care se transmit,
modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii şi remuneraţia(poate fi
stabilită şi ulterior). Există mai multe posibilităţi de a stabili modalitatea de plată în
cadrul unui contract de cesiune
Încetarea contractului de cesiune -situaţii:
i)la împlinirea termenului din contract;
ii) prin convenţia părţilor;
iii) judiciar când cesionarul nu utilizează opera sau o utilizează
insuficient, afectând prin aceasta interesele autorului (când remuneraţia s-a stabilit
în cotă proporţională din beneficiile obţinute) după doi ani de la data cesionării (în
cazul operelor de întindere mai mare), trei luni pentru cotidiene, respectiv un an
pentru periodice, în cazul neutilizării operei. Neutilizarea să nu se datoreze culpei
autorului, terţilor, cazului fortuit sau forţei majore;
iiii) constatarea nulităţii contractului sau anularea acestuia de către
instanţă.
 Principalele categorii de contracte de cesiune
1. contractul de editare = convenţia prin care titularul dreptului de autor
cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a
distribui opera.
2. contractul de reprezentare teatrală sau execuţie muzicală = titularul dreptului
de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a
executa în public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală,
dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar
cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condiţiile convenite.
3. contractul de închiriere = autorul se angajează să permită utilizarea, pe timp
determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în
special programe pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau
audiovizuale.
4. contractul de comandă = convenţia prin care o persoană, numită beneficiar,
comandă unui autor, o operă viitoare, individual determinată. Obligatoriu,
contractul trebuie să cuprindă termenul de predare şi termenul de acceptare al
operei respective.
5. contractul de adaptare audiovizuală = titularul dreptului de autor asupra unei
opere transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a
respectivei opere într-o operă audiovizuală.
 DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE AUTOR ŞI
DREPTURILE SUI-GENERIS

Drepturile conexe dreptului de autor sunt acele drepturi a căror existenţă este
determinată de existenţa dreptului de autor.
Titularii sunt:
1) artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii;
2) producătorii de înregistrări sonore;
3) producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări;
4) organismele de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiune şi
servicii de programe.
Drepturile sui-generis aparţin fabricanţilor de baze de date, definiţi de lege ca
fiind persoanele fizice sau juridice, care au făcut o investiţie substanţială din punct
de vedere cantitativ sau calitativ, în vederea obţinerii, verificării sau prezentării
conţinutului unei baze de date.
Obiectul acestor drepturi îl constituie:
1) interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi;
2) înregistrările sonore;
3) înregistrările audiovizuale;
4) emisiunile şi serviciile organismelor de radiodifuziune şi televiziune;
5) bazele de date.

1) drepturi morale
2) drepturi patrimoniale exclusiv de a autoriza ori interzice: fixarea,
reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, importul în vederea
comercializării, radiodifuzarea şi comunicarea publică, punerea la dispoziţia
publicului, retransmiterea prin cablu a interpretării sau execuţiei fixate.
Durata de protecţie este de 50 de ani de la data interpretării sau execuţiei sau de
la data comunicării publice a acesteia.
Remuneraţia poate fi de două tipuri: 1) unică pentru utilizarea directă sau
indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora
prin radiodifuzare sau orice modalitate de comunicare către public, remuneraţie
stabilită prin metodologii în cadrul unei comisii constituită în cadrul ORDA;
2) compensatorie pentru copia privată pentru operele înregistrate sonor sau
audiovizual pe orice tip de suport, fără consimţământul autorului.
  Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Este un organ de specialitate, care funcţionează în subordinea guvernului,
respectiv al Ministerului Culturii, condus de un director general.
Atribuţiile ORDA sunt:
a) organizează şi administrează evidenţa repertoriului de opere şi de autori
primit de la organismele de gestiune colectivă pentru drepturile de autor şi
drepturile conexe;
b) acordă avize pentru constituirea ca persoane juridice, în condiţiile legii, a
organismelor de gestiune colectivă şi urmăreşte aplicarea legislaţiei de către
organismele a căror constituire a avizat-o;
c) avizează, în condiţiile legii, elaborarea şi negocierea tabelelor şi a
metodologiilor stabilite de organismele de gestiune colectivă cu asociaţiile
patronale de utilizatori;
d) exercită, la cererea şi pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate, funcţii
de observare şi de control asupra activităţilor ce pot da naştere la încălcări ale
legislaţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe;
e) intervine, pe cale de mediere, în negocierile dintre organismele de gestiune
colectivă şi utilizatori, potrivit art. 131 alin. (4);
f) încheie procese-verbale de constatare a încălcărilor legii, în condiţiile
prevăzute de Codul de procedură penală, şi sesizează organele competente în cazul
infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
g) elaborează programe de instruire, de formare practică şi teoretică în
domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe;
h) întreţine relaţii cu organizaţiile de specialitate similare şi cu organizaţiile
internaţionale din domeniu, la care statul român este parte.

 Protecţia dreptului de autor şi drepturilor conexe

 Legea prevede mai multe modalităţi care sunt destinate a apăra drepturile de
autor şi drepturile conexe.
1. Măsuri tehnice de protecţie- se prevede posibilitatea folosirii de măsuri
tehnice de protecţie prin care se înţelege utilizarea oricărei tehnologii, dispozitiv
sau componentă, care prin funcţionarea sa normală este destinată a împiedica sau
limita actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin lege.
De asemenea, titularii drepturilor pot furniza în în contextul comunicării operelor
orice fel de informaţii cu privire la drepturile legate de acea operă, condiţiile şi
modalităţile de utilizare a respectivei opere.
2. Mijloace de drept administrativ
Încălcarea anumitor drepturi atrage și răspunderea contravenţională.
3. Mijloace de drept civil Titularii drepturilor pot solicita instanţei constatarea
încălcării drepturilor lor sau recunoaşterea acestora, cu plata unor daune materiale
pentru repararea prejudiciilor cauzate.
Instanţele de judecată vor putea recurge la anumite criterii pentru stabilirea
despăgubirilor, cum ar fi consecinţele economice ale faptei (câştig nerealizat de
către titular, beneficiu realizat de făptuitor), daunele morale cauzate etc., iar când
aceasta nu este posibil, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit la triplul sumei care
ar fi în mod legal datorată pentru tipul de utilizare care reprezintă fapta ilicită.
Se pot lua și măsuri provizorii şi asiguratorii, cum ar fi ridicarea de obiecte sau
înscrisuri ş.a., în cadrul unor proceduri speciale.
Măsuri reparatorii:
a) remiterea pt acoperirea prejudiciului a încasărilor realizate prin actul ilicit;
b) distrugerea echipamentelor şi mijloacelor deţinute de făptuitor şi folosite
exclusiv la comiterea faptei ilicite;
c) confiscarea şi distrugerea copiilor ilegale aflate în circuitul comercial;
d) publicitatea hotărârii pronunţate de către instanţă, prin orice mijloace.
4. Mijloace de drept penal
Legea stabileşte şi sancţionează ca infracţiuni fapte care lezează dreptul de
autor şi drepturile conexe.
Subiect activ este orice persoană care răspunde din punct de vedete penal,
subiect pasiv fiind titularul dreptului de autor, cel mai frecvent.
Faptele sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă.
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate.
 PROTECȚIA MĂRCILOR
Marcă = este un semn distinctiv servind la diferenţierea de către public
a produselor şi serviciilor unui comerciant de produsele şi serviciile de acelaşi fel
ori de produsele şi serviciile similare ale altor comercianţi. Marca a mai fost
definită ca fiind un semn distinctiv, menit să diferenţieze produsele, lucrările şi
serviciile unei persoane fizice sau juridice, garantând o calitate definită şi constantă
a acestora, un semn susceptibil de a forma în condiţiile legii obiectul unui drept
exclusiv, care aparţine categoriei drepturilor industriale.
Mărcile ca obiect al protecţiei
- Marca are valoare economică şi constituie un bun -Dreptul la marcă poate
constitui obiect valabil al contractului de garanţie reală mobiliară
Marca este considerată un bun mobil cu anumite particularităţi
-Este un bun mobil incorporal
- Este un bun mobil asupra căruia nu poate fi exercitată o posesie care să
întrunească ambele elemente (animus şi corpus), posesia fizică nefiind posibilă în
mod direct
- Marca este un element incorporal al fondului de comerţ, Însă dreptul la
marcă poate fi înstrăinat total sau parţial independent de fondul de comerţ spre
deosebire de firmă
Mărcile au următoarele caractere:
- Caracterul individual, De regulă dreptul asupra mărcii este individual, el
aparţine unei singure persoane fizice sau juridice. Legea nu exclude însă
coproprietatea caz în care se aplică regulile dreptului comun în materie de
indiviziune
Mai există şi cazul mărcilor colective- Aparţin unei asociaţii care
autorizează folosirea ei potrivit unui regulament
• Marca nu aparţine nici unui membru individual al asociaţiei ci asociaţiei
• Marca nu poate fi folosită decât de membrii asociaţiei
• Folosirea mărcii nu poate fi făcută decât în conformitate cu regulamentul de
utilizare aprobat de asociaţia titulară
• Marca nu poate fi transmisă de către cel autorizat să o folosească şi de către
titular doar cu acordul tuturor membrilor asociaţiei
- Caracterul facultativ
o Comercianţii nu sunt obligaţi să îşi aproprieze un semn care să le distingă
produsele de cele ale celorlalţi comercianţi
o Există totuşi cazuri pentru care legiuitorul impune ca obligatorie marcarea
produselor din raţionamente de securitate a consumatorilor
 Valoarea economică şi funcţiile mărcii
În funcţie de activitatea titularului lor putem distinge între:
- Mărci de fabrică -mărcile aplicate de producători pe produse
- Mărci de comerţ - mărcile aplicate de comercianţi pe ambalaje pentru a
indica faptul că au ales aceste produse ca fiind potrivite a fi vândute de către ei
- Mărci de servicii-mărci folosite în reclame, anunţuri, afişe etc. de către
prestatorii de servicii
Marca este independentă de suportul său şi de produsul sau serviciul pe
care îl identifică.
Funcţiile mărcii
- Funcţia de diferenţiere a produselor şi serviciilor şi de indicare a
originii acestora - funcţia esenţială a mărcii. Celelalte funcţii ale mărcii sunt
subsumate acesteia.
Marca este definită prin natura sa (semn) şi funcţia sa primară (de
diferenţiere a produselor şi serviciilor)
Indicarea originii nu trebuie să permită neapărat identificarea fizică a
producătorului ci să arate o sursă identificabilă a produselor sau serviciilor.
Valoarea intrinsecă a mărcii stă în informaţia pe care o furnizează
consumatorilor, cu privire la originea produselor sau serviciilor , permiţându-le să
le deosebească de alte produse sau servicii similare provenite din alte surse.
Sancţiunile pentru nerespectarea acestei funcţii esenţiale a mărcii pot fi
variate: - Anularea mărcii (totală sau parţială), Decăderea din dreptul la marcă
(totală sau parţială)
-Funcţia de garanţie a calităţii
În cazul mărcilor de certificare funcţia de garanţie a calităţii este evidentă
şi primordială, mărcile de certificare indicând că produsele sau serviciile pentru
care sunt utilizate sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea,
materialul, modul de fabricaţie a produselor sau prestare a serviciilor, precizia etc
În cazul mărcilor individuale deşi nemenţionată expres sau sancţionată de
lege, această funcţie se deduce din aşteptarea consumatorului ca două produse de
acelaşi fel cu aceeaşi origine să aibă o calitate aproape identică
- Funcţia de protecţie a consumatorilor Derivă din funcţia de garanţie a
calităţii şi a indicării originii produselor şi serviciilor
Neexistând sancţiune juridică pentru nerespectarea acestei funcţii,
mijlocul de apărare rămâne cel prevăzut de regl ref la protecţia consumatorului.
Poate însă să opereze sancţiunea decăderii în cazul în care consumatorul este
vătămat prin inducerea sa în eroare cu privire la natura, calitatea.
- Funcţia de reclamă Ţine de impactul pe care marca îl produce asupra
consumatorilor, stârnindu-le interesul pentru produsele sau serviciile marcate. Nu
există sancţiune specifică pentru neîndeplinirea acestei funcţii a mărcii.
 Condiții de validitate a mărcii (de fond) Pentru ca un semn să fi
înregistrat ca marcă el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1.Să fie susceptibil de reprezentare grafică - Pentru ca un semn să fie înregistrat ca
marcă el trebuie să fie reprezentabil grafic. Această condiţie nu limitează categoria
semnelor care pot fi înregistrate ca marcă la cele alcătuite din desene sau semne
reprezentabile grafic ci la acele semne care pot fi „traduse” într-o reprezentare
grafică. Imposibilitatea de reprezentare grafică constituie motiv de refuz de
înregistrare a semnului de marcă. Reprezentarea trebuie să fie suficient de clară.
2.sa fie distinctiv; Un semn are caracter distinctiv dacă nu este necesar, uzual sau
descriptiv. Cuprinde două caractere: originalitatea și noutatea și permite să se facă
distincție diverse produse și servicii.
Puterea distinctivă a unei mărci poatecreşte în timp, odată cu utilizarea
crescândă a produsului sau serviciului sau cu investiţiile făcute de titularul
dreptului în publicitate. Mărci care şi-au câştigat o putere distinctivă deosebită:
marca notorie si marca de renume.
3.să fie disponibil; Semnul ales şi înregistrat ca marcă face ca semnul respectiv să
nu mai poată fi ales pentru a altă marcă ce să desemneze acelaşi tip de produse sau
servicii. Indisponibilitatea unui semn se poate datora:
- Aproprierii anterioare a semnului ca nume comercial (firmă) sau emblemă
- Aproprierii anterioare ca indicaţie geografică
- Aproprierii anterioare ca desen sau model industrial
- Protecţiei ca drept de autor
- Protecţiei ca drept al personalităţii
- Protecţiei ca alt drept anterior care dă dreptul la interzicerea utilizării mărcii
- Solicitării înregistrării de către mandatar sau reprezentant în nume propriu şi fără
consimţământul titularului mărcii
- Aproprierii anterioare ca marcă (prin înregistrare sau prin notorietate)
Cazuri de indisponibilitate:
 Marcă identică cu o marcă anterioară pentru produse sau servicii identice
 Marcă identică sau similară cu o marcă anterioară pentru produse sau servicii
identice sau similare, dacă există risc de confuzie, inclusiv risc de asociere
4.să fie licit; Liceitatea presupune alegerea unor semne a căror utilizare nu este
interzisă de lege. Sunt excluse de la protecţie:
- Semnele excluse de diferite convenţii internaţionale (Reproduceri sau imitaţii,
neautorizate de organele competente, de steme, drapele, embleme de stat, însemne,
sigilii oficiale de control şi garanţie aparţinând statelor Uniunii de la Paris)
- Semnele contrare ordinii publice şi bunelor moravuri
- Semnele care cuprind indicaţii false sau înşelătoare
5.să fie morală;
  Motive de refuz pentru înregistrare
Motive absolute:
a)semnele care nu sunt reprezentate grafic;
b)mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale
în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în
comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea
geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte
caracteristici ale acestora;
e)mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura
produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare
substanţială produsului;
f)mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea
geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g)mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de
indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea
acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul
adevărat de origine;
h)mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică, identificând vinuri
sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
i)mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
j)mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele
patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;
k)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau
imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi
garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care intră sub incidenţa art. 6 ter
din Convenţia de la Paris;
l)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau
imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub
incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor
internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale
Uniunii;
m)mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol
religios;
n)mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme,
blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din
Convenţia de la Paris.
Motive relative
a)este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca
este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca
anterioară este protejată;
b)dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi
din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele
două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de
confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
c)dacă este identică sau similară în raport cu o marcă comunitară anterioară şi dacă
a fost destinată să fie înregistrată ori este deja înregistrată pentru produse sau
servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca comunitară anterioară este
înregistrată, atunci când marca comunitară anterioară se bucură de un renume în
Uniunea Europeană şi dacă prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obţine un profit
necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare anterioare.
  Subiectul dreptului la marcă Persoanele fizice sau juridice. Persoanele
fizice sau juridice străine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului
României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor
internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte.
În raport de natura mărcii există:
-subiect al dreptului la marcă individuală;
- subiect al dreptului la marcă colectivă;
- subiect al dreptului la marcă de certificare;
Marca colectivă - marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a
serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor
persoane; între membrii acestor asociații există raporturi juridice de asociere.
Marca de certificare - marca ce indică faptul că produsele sau serviciile
pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte
calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor,
precizia ori alte caracteristici; pot fi înregistrate la OSIM de către persoane juridice
legal abilitate să exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinţa
elementelor prevăzute anterior. Acest tip de marcă nu poate face obiectul unie
cesiuni, a unui gaj sau alt tip de garanție și nici executării silite. Ea este insesizabilă
și netransmisibilă prin acte inter vivos.
 Înregistrarea mărcilor
Procedura debutează cu cererea de înregistrare care are rol de a constitui
depozitul național reglementar și trebuie să cuprinsă elementele prevăzute expres
de lege și să fie însoțită de anumite documente.
Data depozitului național reglementar este data depunerii cererii de
înregistrare și are rol de stabilire a anteriorității mărcii.
Examinarea preliminară presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de
formă. Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile formale, OSIM va notifica
solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea
completărilor; în acest caz caz, data depozitului este aceea la care cererea de
înregistrare a fost completată; în caz contrar, cererea se respinge.
Examinarea pe fond este reglementată de art.22-26 din lege.
Dacă cererea îndeplinește condițiile de formă și de fond, OSIM decide
înregistrarea mărcii și publicarea în BOPI. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele,
solicitantul este notificat în legătură cu necesitatea completării.
Opoziția la înregistrare este reglementată de art.18-21 din lege.
Înregistrarea
mărcii are loc în Registrul național de mărci, după care se eliberează certificatul
care conține mențiuni cu privire la marcă și data înregsitrării în regsitru.
Contestațiile împotriva deciziilor OSIM sunt soluționate de comisia de
reexaminare din cadrul OSIM. Hotărârea acestei comisii se poate ataca la
Tribunalul București.
Cererea de înregistrare a mărcii poate face obiect al retragerii sau al
completării.
Durata protecției - Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la
data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani. La cererea
titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de
10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
Drepturile conferite de marcă
Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Caracterele juridice ale dreptului: absolut, temporar, accesoriu, teritorital.
Limitări ale dreptului – art.38-39 din lege.
Transmiterea drepturilor de marcă - prin cesiune, licenţă sau pe cale
succesorală; este considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a
debitorului, titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii.
Stingerea drepturilor – prin renunțarea la marcă, decăderea titularului din
drepturile conferite, anularea înregistrării mărcii.
Caducitatea mărcii intervine la expirarea termenului de 10 și în condițiile în
care aceasta nu este reinnoită.
 Conţinutul dreptului la marcă - Înregistrarea mărcii conferă titularului
un drept exclusiv asupra mărcii, ceea ce include dreptul de a interzice terţilor să
folosească în activitatea lor comercială:
- un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea
pentru care marca a fost înregistrată
- un semn pentru care, datorita faptului ca este identic sau asemanator cu o
marca si din cauza ca produsele sau serviciile carora li se aplica marca sunt
identice sau similare, exista un risc de confuzie in perceptia publicului, incluzand
riscul de asociere intre semn si marca
- un semn identic sau asemanator cu marca, pentru produse sau pentru
servicii diferite de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urma a
dobandit un renume in Romania si daca folosirea fara drept a semnului ar fi in
detrimentul caracterului distinctiv al marcii ori in detrimentul renumelui acesteia
În special titularul poate să interzică terţilor următoarele tipuri de folosire a
acestor semne:
- aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje
- oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau,
după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn
- punerea in libera circulatie, exportul, importul, plasarea sub un regim
vamal suspensiv sau economic, precum si acordarea oricarei alte destinatii vamale,
asa cum acestea sunt definite in reglementarile vamale, produselor sub acest semn
- utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate
Dreptul exclusiv asupra mărcii include şi dreptul titularului de a transmite
acest drept în tot sau în parte.
Limitări ale dreptului asupra mărcii
Principala limitare a dreptului exclusiv al titularului mărcii este epuizarea
dreptului la marcă. Teoria epuizării dreptului la marcă priveşte imposibilitatea
titularului dreptului la marcă de a se opune folosirii mărcii aplicate pe produse sau
în legătură cu servicii puse pe piaţă de către titularul dreptului la marcă sau cu
consimţământul acestuia.
Alte limitări ale dreptului la marcă privesc:
- Imposibilitatea protejării unei mărci nenotorii în ceea ce priveşte produsele
sau serviciile diferite de cele pentru care s-a făcut înregistrarea
- Imposibilitatea protejării mărcii în afara teritoriului pentru care s-a dispus
înregistrarea
- Imposibilitatea interzicerii unui terţ utilizarea în activitatea comercială a:
o numelui sau adresei titularului, o mărcii
o indicaţiilor care se referă la specia, calitatea, destinaţia,valoarea, originea
geografică, perioada de fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului
sub marcă, ori alte caracteristici ale acestora.
 Pierderea dreptului asupra mărcii înregistrate
1. Renunţarea expresă a titularului -După înregistrarea mărcii titularul
poate renunţa la dreptul său asupra mărcii prin declaraţie expresă, făcută în scris.
Renunţarea poate privi totalitatea produselor sau serviciilor pentru care marca a
fost înregistrată sau doar o parte a acestora.
Renunţarea produce efecte de la înscrierea ei în Registrul Naţional al
Mărcilor. Dacă există o licenţă înregistrată în RNM, renunţarea nu va fi înscrisă
până se probează notificarea licenţiatului de intenţia de a renunţa la marcă.
Renunţarea prin toleranţă-pierderea dreptului de a interzice unei anumite
pers. utilizarea mărcii sau dreptul de a cere anularea mărcii folosite de acea pers.
2. Expirarea duratei de valabilitate a certificatului de înregistrare -Se
produce la expirarea a 10 ani de la ultima înregistrare dacă în decursul duratei de
protecţie a mărcii dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acesteia
titularul nu a făcut o cerere de reînnoire sau nu a achitat taxele de reînnoire.
3. Anularea înregistrării mărcii -este sancţiunea ce intervine atunci când
condiţiile de validitate ale mărcii nu sunt îndeplinite. Anularea produce efecte
retroactiv, desfiinţând inclusiv depozitul reglementar. Anularea poate fi cerută în
termen de 5 ani de la înregistrare cu excepţia cazului în care motivul invocat este
înregistrarea mărcii cu rea-credinţă caz în care acţiunea se poate introduce oricând.
Competent să judece acţiunea în anulare a înregistrării mărcii în primă
instanţă este TB. Anularea mărcii se poate cere pentru următoarele motive:
- Înregistrarea mărcii s-a făcut fără respectarea condiţiilor absolute:
Reprezentabilitatea grafică, Distinctivitate, Liceitate
- Înregistrarea mărcii s-a făcut fără respectarea cd relative- Disponibilitatea
- Înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credinţă (este considerată a fi: Frauda
în dauna intereselor unui terţ, Frauda la lege, Abuzul de drept)
4.Decăderea titularului din drepturile conferite de marcă -este o sancţiune
ce poate fi cerută de orice persoană interesată, oricând în decursul perioadei de
protecţie a mărcii, TB, pentru următoarele motive:
- Nefolosirea efectivă, fără motive întemeiate, a mărcii pe teritoriul
României, pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele şi serviciile
pentru care a fost înregistrată
Folosirea este efectivă: Dacă priveşte semnul aşa cum a fost înregistrat sau
într-o formă care diferă, Dacă este reală, neechivocă, publică, făcută în teritoriul
unde a fost înregistrată, Dacă este serioasă
- Marca a devenit uzuală
- marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu
privire la natura, calitatea sau la provenienţa
- Marca a fost înregistrată de o persoană neavând calitatea de solicitant.
Cererea de decădere se poate formula după trecerea a 5 ani de la ultimul act de
folosire efectivă a mărcii.
 PROTECȚIA JURIDICĂ A DESENELOR SAU MODELELELOR
Definiție. Prin desen sau model = aspectul exterior al unui produs sau al
unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia
dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură
şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia; Din punct de
vedere juridic desenul sau modelul reprezintă apectul exterior al unui produs.
Natura juridică - Datorită caracterului lor ambivalent: de opere de artă dar
şi creaţii cu aplicabilitate industrială desenele şi modelele sunt plasate la intersecţia
dreptului de autor cu drepturile de proprietate industrială.
Obiectul protecției
Condiții pentru ca desenul sau modelul să se bucure de protecție juridică:
-noutate, caracter individual, disocierea desenului/modelului de funcția utilitară a
produsului la care se aplică;
Noutatea- un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori
model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de
înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
Noutatea presupune 3 aspecte: lipsa identității dintre două modele/desene
succesive; anterioritatea datei; să nu fi fost adus la cunoștința publică un
model/desen identic.
Caracterul individual – consecința faptul că implică o activitate creativă.
Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia
globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă
asupra unui asemenea utilizator de orice desen ori model făcut public înaintea datei
de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea,
înaintea datei de prioritate. La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în
considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului.
Disocierea desenului/modelului de funcția tehnică - desenul sau modelul
care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi înregistrat.
Nu poate fi înregistrat un desen sau model care trebuie reprodus în forma şi
la dimensiunile exacte, pentru a permite ca produsul în care acesta este încorporat
sau căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic ori amplasat, în jurul sau pe un alt
produs, astfel încât fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia proprie.
Poate fi înregistrat un desen sau model care permite asamblări sau conexiuni
multiple între produsele interschimbabile în cadrul unui sistem modular.
 Titularul dreptului Creator al desenului poate fi numai persoana fizică.
Titular al certificatului de înregsitrare a desenului/modelului poate fi și o persoană
juridică.
Dacă mai multe persoane au creat același model, independent, dreptul la
înregsitrare și eliberarea certificatului de înregistrare aparține persoanei care a
depus cea dintâi cererea de înregistrare la OSIM.
Succesorul autorului are dreptul la acordarea certificatului de înregistrare. În
cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte
cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu,
dreptul aparţine persoanei care l-a comandat
Subiecte ale dreptului asupra desenului sau modelului pot fi:
- Autorul independent
- Persoana care comandă un astfel de desen sau model printr-un contract cu
misiune creativă
- Unitatea angajatoare
 Condiţii de protecţie
1.Noutatea-Un desen sau model industrial e considerat a fi nou dacă niciun
desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii
de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
Două desene sau modele sunt considerate a fi identice dacă trăsăturile lor
caracteristice nu diferă decât în ceea ce priveşte detalii nesemnificative.
În alcătuirea anteriorităţilor se ţine seama de desenele şi modelele făcute
publice. Nu sunt însă incluse în anteriorităţi:
o Divulgările făcute către terţi în condiţii explicite sau implicite de
confidenţialitate
o Divulgările făcute de autor, de succesorul său în drept sau de un terţ ca
urmare a informaţiilor primite de la autor sau de la succesorul lui în drept sau ca
urmare a acţiunii unuia dintre ei, pentru o perioadă de 12 luni înainte de depunerea
cererii de înregistrare, sau înainte de data de prioritate
o Divulgarea abuzivă făcută cu până la 12 luni înainte de depunerea cererii
de înregistrare sau înainte de data de prioritate
2. Caracterul individual - Se consideră că un desen sau model are caracter
individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este
diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model
făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.
Aprecierea caracterului individual se face în raport de desen dau model ca
întreg, impresia pe care acesta o lasă fiind apreciată la nivelul obiectului în care
desenul sau modelul e înglobat.
3. Desene sau modele aplicate la un produs sau încorporate într-un produs-
legea instituie două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a reţine
existenţa noutăţii şi a caracterului individual al desenului sau modelului respectiv:
Necesitatea ca odată încorporată în produsul complex, partea componentă
constituită de desen sau model să rămână vizibilă pe durata utilizării normale a
produsului; Necesitatea ca părţile vizibile ale părţii componente să îndeplinească
ele însele condiţiile privind noutatea şi caracterul individual.
4. Desene şi modele excluse de la protecţie. Legea exclude expres de la
protecţia ca model sau desen anumite forme:
- Desenul sau modelul care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică
- Desenul sau modelul care trebuie reprodus în forma şi la dimensiunile
exacte, pentru a permite ca produsul în care este încorporat sau la care este aplicat
să fie legat mecanic ori amplasat în jurul unui alt produs
- Desenele sau modelele ale căror destinaţie şi aspect contravin ordinii
publice sau bunelor moravuri

Procedura de înregistrare și eliberare a titlului de protecție

 Certificatul de înregistrare = titlul de protecţie acordat de O.S.I.M.
pentru desenele şi modelele înregistrate . Conferă un drept exclusiv de exploatare
pe teritoriul României.
Depozitul național reglementar = cererea de înregistrare și descriere, însoțite
de reprezentările grafice ale desenului/modelului și depuse la OSIM:
Cererea de înregistarea reprezintă un element esențial al depozitului național
reglementar. Dacă cererea este incompletă = respingere.
Depozitul poate unic sau multiplu - cuprinde mai multe desene sau modele
ale aceleiaşi categorii de produse, în conformitate cu clasificarea internaţională a
desenelor şi modelelor. Desenele şi modelele care fac obiectul unui depozit
multiplu trebuie să satisfacă o regulă de unitate de concepţie, de unitate de
producţie sau de unitate de utilizare ori trebuie să aparţină aceluiaşi ansamblu sau
aceleiaşi compoziţii de articole.
Examinarea preliminară a cererii de înregistrare presupune verificarea
îndeplinirii condițiilor de formă ale cererii și ale documentelor ce trebuie să o
însoțească. Această etapă cuprinde și clasificarea cererii de înregistrare conform
Aranjamentului de la Locarno, în funcție de clasă și subclasă, pentru facilitatea
cercetării documentare privind noutatea. Rezultatul examinării preliminare se
publică în BOPI.
Opoziție în legătură cu cererea de înregsitrare pot face terțele persoane
interesate. Soluționarea se realizează de comisia de specialitate din cadrul OSIM
care soluționează cererea în termen de 3 luni de la depunere, solicitând și un punct
de vedere solicitantului.
Examinarea pe fond presupune a stabili dacă desenele/modelele îndeplinesc
condițiile de fond.
Hotărârea se înscrie în Registrul de hotărâri al serviciului de desene și
modele din cadrul OSIM. Ea trebuie să fie motivată în fapt și în drept și poate fi
contestată în termen de 30 de zile de la comunicare. Contestația este examinată de
Comisia de contestații din cadrul OSIM în termen de 3 luni de la înregistrație.
Hotărârea Comisiei poate fi atacată la Tribunalul București și se publkică în BOPI.
 Drepturile ce se nasc din realizarea unui desen/model
Drepturi nepatrimoniale:
-de a cere și obține, în condițiile legii, eliberarea certificatului de înregistrare;
-de a cxere înregistrarea desenului/modelului;
-de a se bucura de prioritatea confrită de depoxitul național;
-de a beneficia de serviciile unui consilier de proprietate intelectuală;
-la reinnoirea certificatului;
- de a se adress instanței de judecată pentru
protecție;
-de a face opoziții;
-de a menționa pe produsul pentru care s-a eliberat certificatul de înregistrare a
desenului/modelului a semnului D înscris într-un cerc, însoțit de numele
creatorului;
Drepturi patrimoniale:
Titularul autor al certificatului de înregistrare beneficiază de drepturi
patrimoniale stabilite pe bază de contrsact cu persoanele care exploatează
desenul/modelul.
Creatorul beneficiază de dreptul exclusiv se exploatare și de a interzice
terților să efectueze, fără consimțământul său: reproducerea, fabircarea,
comertcializare sau oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea în
vederea comercializării, folosirea etc.
Limitele exercitării drepturilor patrimoniale
Momentul final al protecției este de de 10 ani de la data constituirii
depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe 3 perioade succesive de 5 ani.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la
plata taxelor de menţinere în vigoare a acestuia.Termenul de graţie pentru plata
taxelor de menţinere în vigoare este de cel mult 6 luni. Neplata acestor taxe atrage
decăderea titularului din drepturi și se publică în BOPI.
 Transmiterea drepturilor
Sunt transmisibile în tot sau în parte:
-dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului;
-drepturile care decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului:
-drepturile născute din înregistrare.
Transmiterea se poate face pe cale succesorală, prin cesiune sau licenţă.
Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor şi modelelor şi produce
efecte faţă de terţi numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate
industrială al O.S.I.M. a menţiunii de transmitere.Dcaă există litigiu, înscrierea
transmiterii de drepturi se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor
judecătoreşti cu privire la acestea.
Cesiunea – presupune existența unui contract; nu are caracter intuitu
persoane și poate fi exclusivă sau neexclusivă.
Licența – presupune numai exploatarea desenului/modelului, în schimbul
plății unei redevențe. Ea poate fi exclusivă sau neexclusivă, totală su parțială; are
caracter intuitu persoane.
Transmisiunea succesorală are loc în condițiile dreptului comun.
 Apărarea juridică a drepturilor asupra desenelor/modelelor Se poate realiza
pe cale judiciară civilă, penală dar și contravențională.
Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului,
calitatea de titular al certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile
patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun.
PROTECȚIA DREPT CE DECURG DIN REALIZAREA UNEI INVENȚII

Obiectul protecției - drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute şi

apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prevăzute de lege.
Brevetul de invenție este acordat pentru orice invenţie având ca obiect un
produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să
fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare
industrială.
Brevetul are următoarele caracteristici:
- Este eliberat de către organul administraţiei de stat, la cererea
inventatorului sau a succesorului său în drepturi
- Creaţia protejată prin brevet nu e una de formă ci o creaţie de fond
- Creaţia trebuie să îndeplinească condițiile cerute pentru protecţie
- Confirmă calitatea de inventator a autorului, dreptul de prioritate al
acestuia şi îi conferă un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe durată limitată
- Titularul mai are şi alte drepturi, pe lângă cel de exploatare exclusivă
- După expirarea perioadei de valabilitate invenţia trece în domeniul public
şi poate fi liber exploatată de terţi
Funcțiile brevetului de invenție:
-temei de fapt și de drept pentru recunoașterea și apărarea pe teritoriul
României a drepturilor ce decurg din realizarea unei invenții;
-conferă titluarului un drept exclusiv de exploatare a invenție;
-oferă titularului posibilitatea juridică de a se opune ca terțe persoane să
efectueze fără consimțământul său acte de folosire a invenției;
-conferă titluarului dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile suferite ca
urmare a folosirii ilicite a invenției;
-conferă titluarului dreptul de a se adresa instanței judecătorești și a cere
dispunerea măsurilor adecvate de protecție;
Caractere juridice: act juridic, de drept administrativ, unilateral, atribuitv de
drepturi, de acordă numai la cerere, conferă calitate de inventator; conferă și o
protecție provizorie de la data publicării cererii de brevet. Protecția se
definitivează de la datan acordării brevetului.
  Autorul invenției (subiectul dreptului)
1. inventatorul = persoana care a creat invenția= numai persoana
fizică(cetățean român, străin sau apatrid cu condiția să domicilieze în România).
Noțiunea de inventator nu este identică cu cea de titular de al brevetului de
invenție. Titular de brevet poate fi și o persoană juridică. Inventatorul poate fi: unic
sau coautor(când invenția este realizată în colaborare).
Colaborarea poate fi : divizibilă - partea fiecărui inventatopor este distinctă;
indivizibilă – nu se poate face diostincție între contribuții.
În cazul în care invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori,
fiecare dintre aceştia are calitatea de coautor al invenţiei, iar dreptul aparţine în
comun acestora.
Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent
una de alta, dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a
cărei dată de depozit este cea mai veche.
2. Invențiile de serviciu = sunt create de un inventator individual sau de un
grup de inventatori atunci invetatorul individual sau cel puțin un membru al
grupului de inventatori este salarioat al unei persoane juridice de drept public sau
privat, dacă îndeplinește următoarele condiții:
-au rezultat din exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inventatorului, incredințate
în mod expres în cadrul contractului individual de muncă, fișa postului sau alte
acte obligatorii pentru inventator, care prevăd o misiune inventivă;
-s-au obținut pe durata contractului individual de muncă, precum și pe o perioadă
de maximum 2 ani de la incetarea acestuia, prin recunoașterea sau utilizarea
experienței angajatorului, prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca
umrare a pregătirii și formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin
grija și pe cheltuiala angajatorului prin prin utilizarea unor informații rezultate din
activitatea angajatorului sau puse la dispoziție de acesta
Drepturile asupra invenției de serviciu aparțin:
a) angajatorului;
b)inventatorului dacă angajatul nu revendică invenția în termen de 4 luni de
la primirea comunicării de către salariat a prezentării invenției;
c) salariatului inventator dacă invenția creată nu se incrie în ipoteze
prezentate;
 Condiţii de protecţie pe care trebuie să le îndeplinească o invenţie, care
potrivit legii nu se află într-unul din cazurile excluse de la protecţie sunt:
1. Condiţia noutăţii invenţie este considerată a fi nouă dacă nu este cuprinsă
în stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit
accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt
mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenție.
2. Condiţia activităţii inventive - invenţia este considerată ca implicând o
activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod
evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii
Se consideră că există activitate inventivă dacă:
-Soluţia nu este evidentă în stadiul tehnicii din domeniul de referinţă sau un
domeniu apropiat
-Specialistul în domeniu nu poate rezolva problema la fel ca invenţia
-Necesitatea rezolvării problemei exista deja dar soluţiile propuse anterior nu sunt
la nivelul celei din invenţie
-Soluţia există şi era aplicată în alte domenii fie cu aceleaşi rezultate fie cu altele
faţă de care acestea sunt neaşteptate sau superioare
Se consideră că nu există activitate inventivă dacă:
-Invenţia e o simplă enunţare a problemei, fără a o rezolva, chiar dacă probl e nouă
-Soluţia duce la economisirea de materii prime, optimizarea dimensiunii sau
reducerea costurilor fără a aduce un efect tehnic nou sau superior
-Invenţia rezolvă problema printr-o înlocuire de materiale într-o soluţie existentă
cu efecte previzibile
-invenţia constă doar într-o modificare a formei sau aspectului, cu rol estetic
-Invenţia rezolvă problema printr-o simplificare fără a menţine performanţele
cunoscute din stadiul tehnicii
-Invenţia rezolvă problema cu mijloace echivalente, existente în stadiul tehnicii şi
conduce la obţinerea aceloraşi efecte
-Invenţia rezolvă problema prin însumarea unor soluţii cunoscute din stadiul
tehnicii
-Invenţia rezolvă o problemă din domeniul chimiei sau biologiei prin simpla
selecţie a unui component fără obţinerea de rezultate noi sau deosebite
3. Condiţia aplicabilităţii industriale invenţia este considerată ca fiind
susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi fabricat sau utilizat
într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură. Invenţia trebuie:
-Să aibă un obiect care poate fi folosit cel puţin într-un domeniu
-Să abordeze o problemă tehnică şi să ofere rezolvarea ei
-Să dezvăluie soluţia în aşa fel încât o pers de specialitate medie din domeniul
respectiv de specialitate să poată realiza invenţia fără a realiza o activ. inventivă
-Să permită ca soluţia să fie reprodusă cu aceleaşi caracteristici sau efecte ori de
câte ori e necesar
  Clasificarea invențiilor

După obiect:
1.Produse = lucru corporal sau obiect material determinat cu aplicabilitate
industrială; el trebuie să constituie rezolvarea unei probleme tehnice; !!! Nu
constituie invenție un produs natural(ex:mierea de albine)
2.Procedeul = succesiune logică de etape, faxe sau pași caracterizași prin ordinea
lor de desfășurare, prin condiții ințiale și/sau mijloace tehnice utilizate și prin
produse sau rezultate finale.
 După cum sunt sau nu brevetabile:
1.Invenția brevetabilă = creație intelectuală în domeniu tehnic care, având ca
obiect un produs sau un procedeu, este nouă, implică o activitate inventivă și este
susceptibilă de aplicare industrială. Noutatea – condiție de fond pentru
brevetabilitate; O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului,
până la data depozitului cererii de brevet de invenţie.
Se stabilesc două sit în care divulgarea invenţiei nu este luată în considerare.
Activitatea inventivă – există atunci când pentru o persoană de specialitate ea nu
rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii.
Aplicabilitatea industrială – cuprinde trei elemente: obiectul, aplicarea și rezultatul
invenției. Obiectul trebuie să se situeze în sfera industriei și nu a creațiilor estetice.
Aplicarea înseamnă posibilitatea realizării sau utilizării înveției în practică.
2.Invenția nebrevetabilă Nu sunt considerate invenții: creațiile artistice,
programele pentru calculator, prezentările de informații.
4 categorii de invenții pentru care nu se acordă brevet de invenție.
 După prioritatea recunoscută:
1.Invenții anterioare - a cărei dată de depozit este mai veche;
2.Invenții ulterioare – a cărei dată de depozit este mai recentă decât data unei
invenții identice;
 După posibilitatea divizării:
1.Invenții divizibile –nu pate fi desfăzută în mai multe invenții unice
2.Invenții indivizibile-poate fi constituită din mai multe invenții unice;
 După posibilitatea inventatorului de a renunța sau nu la invenție:
1.Invenții la care se poate renunța
2.Invenții la care nu se poate renunța decât cu acordul autorităților care le-au
atribuit caracyerul de secret de stat;
 După locul unde sunt brevetate:1.În România 2.În străinătate
 După posibilitatea acordării sau nu a unei licențe obligatorii:
1.Invenții pentru care se acordă licența obligatoriu;
2.Invenții pentru care nu se acordă o astfel de licență.
  Procedura de brevetare 1.
Se declanșează prin adresarea cererii de brevetare către OSIM. Data de
depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate:
a)o indicaţie explicită sau implicită că se solicită acordarea unui brevet de
invenţie;
b)indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să
permită contactarea acestuia de către OSIM;
c)o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei.
Cererea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială după 18
luni de la data de depozit și dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data aceli
priorități. Nu se publică dacă până la expirarea termenului a fost luată o hotărâre de
respingere a cererii sau dacă cererea a fost restrasă sau declarată ca retrasă.
Examinarea preliminara presupune verificarea e condițiilor de formă ale
cererii și depunere documentelor necesare, toate redactate in limba romana. Dacă
se constata lipsa unor documente, acest fapt se notifica solicitantului si se acorda
un termen de raspuns.
Pentru fiecare cerere OSIM întocmește un raport de documentare.
In procedura de examinare pe fond se verifica daca: obiectul inventiei este
brevetabil; cererea de brevet este unitara; prioritatea este corect invocata; inventia
satisface conditiile de brevetabilitate.
Daca exista obiectii cu privire la cererea de brevet, solicitantul este invitat,
printr-o notificare motivata, sa-si prezinte observatiile si, daca este cazul, sa
modifice descrierea, revendicarile si desenele. Modificarile trebuie sa nu
depaseasca limitele dezvaluirii inventiei existente in cererea de brevet la data
depozitului. Hotararea de acordare a brevetului de inventie sau de respingere a
cererii de brevet se ia de catre o comisie din OSIM, pe baza raportului de
examinare prezentat de examinator.
Toate hotararile luate de OSIM se motiveaza si se inscriu in Registrul
national al cererilor de brevet; ele se comunica solicitantului sau succesorului sau
în drepturi în termen de 30 zile de la luarea lor.
Hotararile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci pot fi contestate in
termen de 3 luni de la comunicare.
Contestatia este examinata de o Comisie de reexaminare din cadrul OSIM.
Hotararile Comisiei de reexaminare se comunica partilor.
  Procedura de brevetare 2.
Aceste hotarari pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti.
Hotararile de acordare a brevetelor de inventie se publica in termen de 30 zile in
BOPI, iar descrierea, revendicarile si desenele se publica in cel mult 3 luni. Orice
persoana interesata are dreptul sa ceara la OSIM revocarea in tot sau in parte a
hotararii de acordare a brevetului, in termen de 6 luni de la data publicarii acesteia
in BOPI. Cererea de revocare a hotararii de acordare trebuie formulata si motivata
in scris.Motivele revocarii trebuie sa se refere numai la neindeplinirea conditiilor
de existenta a inventiei brevetabile: noutate, activitate inventiva, aplicabilitate
industriala. Cererea de revocare a hotararii de acordare se judeca de catre Comisia
de reexaminare din OSIM, a carei componenta este alta decat cea a Comisiei care a
luat hotararea de acordare a brevetului. Hotararea acestei comisii poate fi atacata
cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 3 luni de la
comunicare.
Taxa de eliberare a brevetului se plateste de titular in termen de 12 luni de la
data publicarii in BOPI a hotararii de acordare a brevetului.
La eliberarea brevetului, titularul are obligatia de a plati taxele anuale de
mentinere in vigoare pentru anii care s-au scurs de la data de depozit pana la data
eliberarii brevetului, inclusiv anul eliberarii brevetului.
Motivele de nulitate sunt prevăzute de lege iar unele dintre ele sunt și motive
de revocare. Anularea brevetului are efect retroactiv, începând cu data de depozit.
Cererea de anulare se poate introduce după împlinirea termenului de 6 luni de la
publicarea menţiunii acordării brevetului, în care poate fi formulată o cerere de
revocare, cu excepţia situaţiilor în care motivul de nulitate nu este şi motiv de
revocare. Cererea de anulare poate fi introdusă pe toată durata de valabilitate a
brevetului de invenţie. Cererea de anulare se judecă de către Tribunalul Bucureşti.
Neplata taxelor pentru procedurile efectuate de OSIM sau pentru menţinerea
în vigoare a brevetului de invenţie este sancţionată cu decăderea titularului din
drepturi. Decăderea din drepturi, în lipsa unei stipulaţii legale exprese, este dispusă
de către OSIM, supusă înregistrării în RNBI şi publicării în BOPI
 Drepturile ce decurg din realizarea unei invenţii
Realizarea unei invenţii dă naştere unor drepturi: morale şi patrimoniale.
Drepturile morale:
- dreptul la recunoaşterea calităţii de inventator;
- dreptul de a aduce invenţia la cunoştinţă publică;
- dreptul la recunoaşterea priorităţii ştiinţifice.
Drepturile patrimoniale:
- dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei;
- dreptul la despăgubiri.
Transmiterea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenţii
Pot fi transmise total sau parţial: dreptul la brevet; dreptul la acordarea
brevetului; drepturile ce decurg din brevet.
Este netransmisibil dreptul la calitatea de autor al invenţiei.
Transmiterea se poate face prin „cesiune" sau prin „licenţă", exclusivă sau
neexclusivă, sau prin „succesiune" legală ori testamentară.
Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai de la data publicării în BOPI
a menţiunii de transmitere, înregistrată la OSIM. In lipsa unor stipulaţii legale
speciale, transmiterea acestor drepturi prin cesiune sau prin succesiune legală ori
testamentară este supusă normelor dreptului comun.
Prin „licenţă" se poate transmite numai „dreptul de a folosi brevetul de
invenţie".
Licenţa poate fi: convenţională sau judiciară.
Licenţa convenţională poate fi „exclusivă" sau „neexclusivă", iar cea
judiciară poate fi numai „neexclusivă".
Durata protecţiei juridice a brevetului de invenţie 20 de ani cu
începere de la data de depozit. Durata poate fi mai mică de 20 de ani în cazul
revocării brevetului, anuării acestuia sau decăderii din drepturi a titularului
brevetului înainte de împlinirea termenului.
 Apărarea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenţii

Apărarea drepturilor prin mijloace de drept civil
Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele
referitoare la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile
patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă sunt de
competenţa instanţelor judecătoreşti.
Măsuri provizorii: interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
conservarea probelor.
Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt
scutite de taxa judiciară de timbru.
Hotărârile judecătoreşti definitive, date în soluţionarea acestor litigii, sunt
comunicate OSIM de către persoana interesată în termen de 30 de zile.
OSIM are obligaţia să înscrie aceste hotărâri în Registrul naţional al
brevetelor de invenţii şi să le publice în BOPI; în lipsa publicării, hotărârile
respective nu sunt opozabile terţilor.
 Apărarea drepturilor prin mijloace de drept penal incriminează trei
infracţiuni, şi anume:
1.Însuşirea calităţii de autor al invenţiei - fapta persoanei fizice care, în orice mod
şi fără drept, îşi însuşeşte calitatea de autor al invenţiei; pedeapsa este închisoarea
sau amendă.
2.Infracţiunea de contrafacere - fapta de a fabrica, folosi sau pune în circulaţie fără
drept obiectul unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite
de lege, dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet
de invenţie; pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea sau amenda.
3. Infracţiunea de divulgare - divulgarea de către personalul OS1M, precum şi de
către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse
în cererile de brevet, până la publicarea lor; se pedepseşte cu închisoare sau cu
amendă.Aceasta nu poate fi săvârşită din culpă. Totuşi, dacă astfel de date ajung la
cunoştinţă publică din culpă, fapta poate fi calificată neglijenţă în serviciu
împotriva intereselor private.