Dpi 2018

CURS PROPRIETATE INTELECTUALĂ CĂTĂLINA DAN - 2018
INTRODUCERE ÎN DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Noțiunea de drept al proprietății intelectuale are 2 inserții:
- Obiectiv – ramură de drept
- Subiectiv – drept subiectiv civil
A. Dreptul proprietății intelectuale ca ramură de drept

Cuprinde regulile ce guvernează realizarea și exploatarea creațiilor intelectuale estetice sau
industriale, precum și a semnelor distinctive ale activității industriale.
După cum rezultă din această definiție, DPI este alcătuit din două subramuri:
I. Proprietatea literară și artistică – include normele privind realizarea și utilizarea
creațiilor estetice (adica a operelor literare, științifice, muzicale, de artă plastică,
arhitectură, a programelor de calculator, bazelor de date și platformelor digitale).
Principalul obiect de protecție juridică a acestei ramuri de drept îl reprezintă opera, care este o creație
intelectuală, de formă și originală.
1. Opera este o creație intelectuală, în sensul că ea este produsul minții omului, al persoanei
fizice. Din acest motiv, deși dreptul de autor poate să aparțină și persoanelor juridice, calitatea
de autor aparține întotdeauna uneia sau mai multor persoane fizice. Când sunt mai multe
persoane, se numesc coautori.
Prin trăsătura lor de a fi creații intelectuale, operele se diferențiază de natură, ceea ce face ca, spre
exemplu, un anumit peisaj sa nu fie in natura lui considerat opera de proprietate intelectuală, decât
dacă peisajul are forma pe care a conceput-o un arhitect peisagist.
2. Opera este o creație de formă, adică este o creație perceptibilă simțurilor umane, are aceeași
consistență întotdeauna în raport cu aceste simțuri, astfel încât să poată fi identificată.
Forma nu se confundă cu suportul pentru că forma nu este de natură fizică, ci de natură intelectuală,
inteligibilă.
Suportul, în schimb, este de natură fizică și permite fixarea formei. Pe când suportul face obiectul
dreptului de proprietate în sens clasic, denumit tocmai de aceea și proprietate corporală, forma face
obiectul dreptului de proprietate intelectuală.
Exemplu: o simfonie are forma aceea pe care ne-o amintim când ne gândim la melodie, aceasta este
forma inteligibilă pentru că am perceput-o prin simțuri.
Forma se poate manifesta prin intermediul unui suport sau nu. De exemplu simfonia se difuzează la
radio, undele electromagnetice sunt suportul prin care se transmite forma.
Dacă cumpăram un CD cu simfonia, atunci CD-ul este suportul. CD-ul este un suport care permite
redarea formelor, dar există suporturi care nu permit imediat redarea operei. De exemplu, portativul –
e nevoie de un instrument pentru a reda opera.
Forma se distinge nu numai de suport, ci și de conținut.

Conținutul, la fel ca și forma, este o creație intelectuală de natură inteligibilă. Cu toate acestea, dreptul
de autor nu protejează niciodată conținutul, ci numai forma de exprimare a lui. Conținutul, care mai
este denumit și idee, este supus principiului conform căruia ideile sunt de liber parcurs.
Exemplu: toți putem povesti o carte. Dacă ne-am limita numai să expunem ideile dintr-un roman fără
să transpunem și firul său narativ, atunci ne-am putea lipsi și de referința la autor pentru că ideile sunt
de liber parcurs. Firul narativ face deja parte din forma romanului și se mai numește compoziția.
Page 1 of 50
Compoziția este un element de formă care transformă ideile intr-o structură formală. Detaliile prin
care această structură formală se exprimă, spre exemplu cuvintele romanului în ordinea lor/notele și
elementele de armonie ale unei simfonii. Deci, detaliile se numesc expresii și reprezintă tot elemente
formale.
Ideile dintr-o operă pot fi liber folosite de orice persoană, fără să fie protejate in vreun fel de
drepturile de autor.
Forma operei, în schimb, incluzând compoziția și expresia formează obiectul protecției și în
consecință nu poate fi utilizată decât cu încuviințarea titluarului dreptului de autor, cât timp dreptul
său este în vigoare.
3. Opera este o creație de formă originală.

Originalitatea este amprenta personalității autorului, expresia individualității sale. Astfel definită,
originalitatea nu se confundă cu noutatea.
Noutatea unei creații presupune ca nicio altă creație identică să nu fi fost realizată înainte sau să nu fi
fost făcută publică. Noutatea se apreciază obiectiv, comparându-se o creație cu cele care o preced.
Dacă se constată o identitate, atunci creația comparată nu e nouă și invers.
Originalitatea, în schimb, se apreciază subiectiv. Cel care expune o creație de formă fără să o preia din
mediul social, își exprimă astfel personalitatea.
Pentru noutate mă uit obiectiv, pentru originalitate ma uit dacă expresia vine din interior, dacă îl
exprimă pe autor.
Prin urmare, dacă se constată că într-o anumite exprimare și alta va exista o prezumție simplă că a
doua persoană a copiat exprimarea de la prima persoană pentru că altfel s-ar presupune că există două
persoanlități identice a persoanelor. Prin urmare, a doua operă va fi o preluare și nu o exprimare
originală, proprie autorului.
Lipsa noutății prezumă lipsa originalității. Noutatea prezumă originalitatea.
Originalitatea nu se confundă nici cu valoarea. Dreptul de autor și proprietatea artistică protejează o

operă cu singura condiție ca ea să exprime personalitatea autorului, dar nu și cu condiția ca această
expresie să fie valoroasă dpdv estetic.
Originalitatea trebuie să vizeze doar forma operei, nu este necesar ca ea să vizeze și conținutul. Orice
conținut original nu va putea fi exprimat decât într-o formă originală.
Este posibil ca în forme originale să se exprime conținuturi cunoscute/banale și în acest caz
originalitatea este suficinetă pentru a permite protecția formei operei.
Proprietatea literar artistică este alcătuită din:

 Drepturile care decurg din creație numite și drepturi de autor
 Drepturile care decurg din difuzarea creației numite și drepturi conexe drepturilor de autor
Drepturile conexe drepturilor de autor poartă doar asupra contribuțiilor titularilor lor la difuzarea
operei în societate.
Exemplu:
i. Dreptul artiștilor interpreți asupra interpretărilor lor
ii. Drepturile producătorilor de fonograme asupra fonogramelor pe care le produc
iii. Drepturile organismelor de televiziune asupra emisiunilor lor
iv. Drepturile producatorilor de baze de date (inclusiv digitale) asupra bazelor de date in
realizarea cărora au investit
Principalul sediu al materiei proprietății literar artistice este legea nr. 8/1996 privind drepturile de
autor și drepturile conexe.
Page 2 of 50
II. Proprietatea industrială

Proprietatea industrială are ca obiect relațiile sociale privind utilizarea creațiilor intelectuale
industriale și a semnelor distinctive ale activității industriale.
Sunt creații industriale:
- Invențiile (protejate prin brevet sau model de utilizare);
- Inovațiile (creații tehnice cu caracter de noutate relativă);
- Desenele și modelele industriale;
- Topografiile produselor semiconductoare;
- Noile soiuri de plante;
- Secretele comerciale.
Sunt semne distinctive ale activitatii industriale:

- Firmele;
- Emblemele;
- Mărcile;
- Indicațiile geografice;
- indicațiile de proveniență și denumirile de origine.
Dreptul proprietății intelectuale este o instituție complexă de drept privat deoarece presupune
aplicarea concomitentă a mai multor ramuri de drept.
Exemplu: titlurile de proprietate industrială (brevetele sau certificatele de înregistrare a mărcilor) sunt
emise de o autoritate administrativă a administrației centrale de specialitate – OSIM.
Aceste titluri reprezintă acte administrative și în consecință prevederile legilor speciale privind
atacarea lor sunt reguli de procedură civilă și de drept administrativ și se completează cu
prevederile legii contenciosului administrativ.
Intreaga reglementare a proprietății intelectuale se întemeiază pe o obligație de drept constituțional,
art. 135, alin. (2), lit. c) cf căruia statul trebuie să asigure stimularea cercetării ștințifice și tehnice, a
artei, precum și protecția drepturilor de autor.
Marea majoritate a actelor de exploatare a creaților intelectuale și a semnelor distinctive sunt activități
ale profesioniștilor, ele sunt supuse dreptului comercial.
Este totuși o ramură supusă dreptului civil ca drept comun.

Argumente:
- Principalul instrument de ocrotire juridică a creațiilor intelectuale și semenlor distinctive îl
repreazintă drepturile subiective civile care corespun sensului subiectiv al DPI.
- Tehnicile de exploatare comercială a creațiilor intelectuale și semnelor distinctive sunt tehnici
contractuale, aplicații particulare ale contractelor de vânzare, de locațiune sau de antrepriză.
- Metoda de reglementare a DPI este întemeiată pe principiul egalității juridice a părților.
Proprietatea intelectuală urmărește să stimuleze creația și difuzarea ei în societate.
B. DPI în sens subiectiv
Ca drept subiectiv civil, DPI în aspectele sale comune atât pentru prop. Literar artistică cât și pentru
prop. Industrială, este un drept exclusiv de exploatare, conferit titularului în legătură cu activități
determinate, prevăzute expres de lege, cu privire la creațiile intelectuale și la semnele distinctive care
sunt protejate.
Pentru proprietatea literar artistică, aceste activități includ utilizarea publică a operei, reproducerea,
distribuția, locațiunea și îmrpumutul, comunicarea publică a operei, difuzarea prin semnale
electromagnetice, difuzarea prin cablu, difuzarea prin satelit.
Page 3 of 50
Pentru prop industrială, activitățile incluse în monopolul de exploatare a titularului dreptului sunt
folosirea în cadrul unei întreprinderi, vânzarea, importul și fabricarea produselor sau serviciilor care
incorporează creația sau care poartă semnul distinctiv.
SENSUL SUBIECTIV
1) O primă caracteristică a DPI în sens subiectiv este că DPI are ca obiect o informație care
îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea face obiectul unui drept
patrimonial și pentru a constituti, astfel, un bun, în sensul dreptului civil.
Întrucât întotdeauna acest bun este de natură inteligibilă, el este un bun necorporal, iar bunurile
necorporale (spre deosebire de cele corporale) sunt bunuri prin determinarea legii, adică sunt bunuri
numai în măsura în care legea prevede posibilitatea de a fi apropriate prin intermediul unor drepturi
evaluate economic.
Dimpotrivă, bunurile corporale sunt bunuri prin natura lor, cu consecința că, din punct de vedere juridic,
de regulă, un lucru corporal este un bun, pe când, de regulă, un lucru necorporal, o informație nu este
un bun.
Pentru ca un lucru corporal să fie apropriat nu este nevoie de o dispoziție specială a legii; pentru ca un
lucru necorporal să fie apropriabil este nevoie de o dispoziție specială a legii.
Carcaterul apropriabil, pe cât este de excepțional, este strict condiționat de cerințele pe care legea le
impune pentru un asemenea caracter
2) Datorită naturii inteligibile, imateriale, bunurile care fac obiectul dreptului subiectiv de
proprietate intelectuală sunt ubicue, atât sub aspectul apariției, cât și sub aspectul folosinței.
Ubicuitatea sub aspectul apariției – unul și același obiect al dreptului de proprietate intelectuală poată
să apară în același timp în două locuri diferite.
Din perspectivă creativă rezultă că una sau aceeași creație intelectuală poată să fie realizată în același
timp de doi sau mai mulți autori diferiți care lucrează independent unul față de celălalt.
Este puțin probabil, totuși, ca doi oameni diferiți să aibă aceeași idee în același timp și astfel nu există
exemple în istorie de ubicuitate sub forma apariției.
Ubicuitatea sub aspectul folosinței – una și aceeași creație intelectuală sau unul și același semn
distinctiv al activității industriale să poată fi folosite de două sau mai multe persoane diferite care
lucrează independent, fără ca dpdv al actelor materiale de folosire, folosirea creației de către una dintre
aceste persoane să diminueze folosirea lor de către o altă persoană.
EXEMPLU: două persoane folosesc un teren agriocol și prima recoltă o ia o persoană, folosința de
către a doua persoană este incomodată. Cu terenurile agricole, care sunt bun corporal, nu se aplică
ubicuitatea pentru că utilitățile sunt limitate, folosința unui bun corporal de către o persoană diminuează
folosința unui bun de către o altă persoană.
Bunurile necorporale nu sunt așa – dacă o fabrică face becuri, asta nu incomodează o altă fabrică să
facă becuri – bunul incorporal care este soluția tehnică, nu incomodează folosirea de către două
persoane. Becul ca bun corporal este supus regulii exclusivității naturale presupuse de bunurile
corporale. Ideea de bec nu este supusă acestei exclusivități. A doua fabrică ce face becuri va face
concurență primei, avantajele primei fabrici se vor diminua pentru că ea va trebui să practice un preț ce
îi permită să se mențină pe o poziție concurențială.
Când spunem că nu se diminuează folosința, ne referim doar la folosința materială, dar nu și la cea
economică pentru că ea ar putea diminua avantajele economice.
Page 4 of 50
Aplicațiunea – posibilitatea unui titular al dreptului subiectiv de proprietate intelectuală de a autoriza în

același timp exploatarea acelui drept subiectiv de către mai multe persoane în mod independent.
Această autorizație se numește licență.
Licențele sunt, de regulă, neexclusive. Astfel, orice persoană autorizată de către titular să exploateze
dreptul este prezumată a accepta că titularul poate autoriza aceeași activitate și pentru alte persoane
terțe.
Excepțiile de la această regulă (licențele exclusive) nu pot fi reținute decât dacă au fost expres stipulate
de către părți.
Dpdv al naturii juridice, licențele pot fi considerate specii de contracte de locațiune în care bunul dat
în locațiune este chiar dreptul subiectiv de proprietate intelectuală.
Locatorul (licențiatorul) asigură locatarului (licențiatului) folosința dreptului de proprietate intelectuală
în anumite limite materiale, teritoriale și temporale în schimbul unei remunerații numite redevență.
CARACTERELE JURIDICE ALE ACESTUI DREPT
1. Este un drept absolut, opozabil erga omnes – odată ce o creație intelectuală sau un semn este
protejat prin acest drept, niciun terț nu poate efectua în legătură cu acea creație sau cu acel semn
activitățile acoperite de exclusivitatea conferită de acest drept, decât cu acordul titularului. În
consecință, obligația corelativă dreptului de proprietate intelectuală este o obligație generală și
abstractă ce limitează libertatea economică a tuturor terților.
2. Ceea ce au în comun toate drepturile de proprietate intelectuală prevăzute de lege – au conținut

patrimonial evaluabil în bani. Activitățile pe care legea le include în conținutul exclusivității
conferite titularului dreptului sunt activități economice care au potențialul de a genera profit. În
consecință, titularul dreptului poate încuviința efectuarea lor în schimbul unor sume de bani,
dobândind el însuși un avantaj economic din exploatarea dreptului său. Dreptul de proprietate
intelectuală are valoare economică și reprezintă un mijloc de protecție juridică a acestei valori,
astfel încât se poate conchide că el are caracter patrimonial, evaluabil în bani.
3. Ca orice drept patrimonial, dreptul de proprietate intelectuală este alienabil, poate fi înstrăinat
în exercitarea dispoziției juridice a titularului. Contractele de înstrăinare a dpi se numesc
contracte de cesiune.
4. Dreptul de proprietate intelectuală este, în principiu, temporar. Caracterul temporar decurge

din rațiunea teleologică a instituirii dreptului de proprietate intelectuală, pentru că el permite,
pe de o parte, recompensarea creatorului pentru serviciu făcut societății prin creația sa, iar, pe
de altă parte, introducerea acestei creații în circuitul valorilor sociale.
Prin excepție, semnele distinctive ale activității industriale pot fi protejate în mod perpetuu:
 Limitarea pe care aceste semne o crează pentru libetatea terților este de importanță relativ
redusă din pespectiva progresului social
 Modul în care funcționează din punct de vedere economic protecția juridică a acestor semne
presupune acumularea ei în timp.
EXEMPLU: protecția semnului Nike – nimeni nu poate pune pe produse similare un semn identic.
Terții pot desfășura aceleași activități, dar sub alte semne (primul aspect – limitarea libertății terților).
Dacă protecția acestei mărci ar fi temporară e posibil ca ea să expire și, ulterior, producătorul nu mai
poate să pună semnul Nike pe produse, toți consumatorii vor fi confuzi. Scopul pentru care legiuitorul
protejează un titlular ca numai el să pună numele pe produsele respectivă – protecția reputației; funcția
numelui este de a înmagazina un prestigiu (al doilea aspect - protecția juridică a acestor semne
presupune acumularea ei în timp).
Page 5 of 50
5. Este, în principiu, teritorial; pe teritoriul fiecărui stat un anumit drept de proprietate

intelectuală rezultă din titlurile recunoscute de către acest stat și are conținutul prevăzut în legea
acelui stat.
Invențiile sunt protejate prin brevet, dacă brevetul a fost emis de OSIM, el nu va produce efecte în
Serbia, de exemplu. Creația poate fi liber exploatată în Serbia. De aceea tot felul de mari inveții protejate
prin brevete în UE, în China sunt exploatate.
CONȚINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Opinia 1 – prof. L. Mihai: Conținutul ar include atributele posesiei, utilizare culegerii fructelor și
dispoziției.
Despre posesie - în materia DPI ar însemna posibilitatea de a cunoaște creația intelectuală și de a
decide modul ei de utilizare, destinația.
Despre utilizare - ar reprezenta prerogativa dreptului de proprietate intelectuală de a permite titularului
să folosească pentru sine creația intelectuală sau semnul distinctiv care face obiectul dreptului.
Despre fructus, dreptul de a culege fructele - ar constitui prerogativa ce permite titularului dreptului de
proprietate intelectuală să obțină venituri din exploatarea de către alții a creației sau semnului care
face obiectul dreptului său, pe calea redevențelor (natura unor fructe civile).
Abusus, dreptul de a dispune - acea prerogativă a dreptului de proprietate intelectuală în virtutea
căreia titularul dreptului poate dispune juridic de el prin cesiune sau renunțare. De vreme ce obiectul
dreptului de proprietate intelectuală nu este material, dispoziția din componența dreptului nu poate
include dispoziția materială.
Opinia 2 – prof. R. Dincă: dreptul de proprietate în general este regula pentru bunuri corporale, în timp
ce dpi este o excepție pentru necorporale. În consecință, dreptul de proprietate de drept comun conferă
titularului său vocația de a beneficia de toate avantajele economice ale unui bun, prin orice modalitate
de exploatare, cu excepția celor excluse de lege sau prin voința proprietarului.
Chiar dacă NCC definește proprietatea ca incluzând posesia, folosința și dispoziția, aceste noțiuni au
conținut larg.
În principiu posesia presupune orice formă de exercitare a stăpânirii, iar dispoziția include toate
prerogativele care nu fac parte din celelalte, ceea ce face ca prerogativa dispoziției, abusus să fie o
prerogativă reziduală în virtutea căreia titularul are dreptul la toate avantajele economice ale unui bun
care nu fac obiectul celorlalte prerogative.
În schimb, proprietatea intelectuală este excepțională. Ea conferă titularului doar acele avantaje
economice decurgând din exploatarea lucrului necorporal care i-au fost atribuite în mod expres de lege.
În materia proprietății industriale asupra creațiilor intelectuale industriale, aceste prerogative sunt de
regulă limitate prin dispoziții speciale, la folosirea în industrie, fabricare și comercializare sub forma
oferirii spre vânzare, vânzării și importului.
Nu sunt incluse alte posibilități de a extrage avantaje, cum ar fi folosirea privată sau donarea produselor
care incorporează bunul ori eventual imaginea comercială a acestor produse.
În materie de semne distinctive doar comercializarea produselor sau serviciilor care poartă aceste semne
și accesoriul ei, promovarea acestei comercializări, sunt incluse în conținutul prerogativelor de
exclusivitate ale titluarului dreptului de proprietate intelectuală.
Alte activități, cum ar fi aplicarea privată sau folosirea pentru alte produse și servicii decât cele pentru
care se acordă protecția, sunt libere și nu sunt incluse în exclusivitatea titularului.
În fine, pentru proprietatea literar-artistică, monopolul de exploatare cuprinde utilizări economice
determinate (reproducerea, comunicarea publică, distribuirea prin vânzare, locațiune sau împrumut,
radio.
Pe când dreptul de proprietate este, în principiu, nelimitat, dreptul de proprietate intelectuală este
limitat la prerogativele expres incluse prin lege în conținutul său.
Page 6 of 50
Pornind de la acest principiu, rezultă o sumedenie de consecințe cu privire la prerogativele dreptului.

Posibilitatea de a cunoaște creația sau semnul și de a dispune asupra destinației sale nu decurge din
dreptul de proprietate intelectuală, ci din natura informației de a putea fi cunoscută și comunicată.
În sistemele de publicitate din domeniul proprietății industriale, funcția acestor sisteme este tocmai
aceea de a aduce la cunoștința terților, altor persoane decât titularii, creațiile intelectuale și semnele care
fac obiectul acestor drepturi.
Utilizarea pentru sine a creației nu decurge din titlu exclusiv de exploatare, ci din libertatea generală și
abstractă a oricărei persoanei de a folosi pentru sine toate informațiile pe care le cunoaște, cu atât mai
mult acelea care provin din creația intelectuală.
Mai mult, chiar când legea prevede prerogativele din conținutul dreptului de proprietate intelectuală,
aceste prerogative nu vizează utilizarea privată, pentru sine, ci utilizarea lor de către alții care trebuie
încuviințată de titlular. Utilizările private (copia privată, de exemplu, ascultarea unei piese muzicale
acasa, folosirea unei inveții în scop necomercial) sunt excluse din sfera controlului de exploatare.
Prerogativa dispoziției juridice există și în cadrul dreptului de proprietate intelectuală, dar ea nu e

specifică dreptului de proprietate, ci decurge din caracterul disponibil al cărui drept subiectiv
patrimonial. În general, drepturile patrimoniale sunt disponibile, acest caracter decurge din natura de
drept subiectiv civil a unei anumite prerogative. În consecință, ea nu este specifică dreptului de
proprietate.
Dreptul de a culege fructele – în materia proprietății intelectuale, dreptul de a culege fructele nu poate
viza fructe naturale pentru că ideile nu se incorporează singure fără contribuția omului; nu poate viza
fructe industriale pentru că numai bunurile materiale pot produce, chiar și cu intervenția omului, alte
bunuri materiale.
Vizează, însă, fructele civile, anume posibilitatea titularului dreptului de prop intelectuală de a dobândi
venituri din exploatarea creației sau semnului ce face obiectul acestor drepturi de către terți. Această
posibilitate este de esența dreptului de proprietate intelectuală, intrucât scopul acstui drept este de a-l
recompensa pe titular în urma unei circulații cât mai largi în societate a creației sau semnului asupra
căruia poartă obiectul său. Această recompensare se realizează prin intermediul redevențelor pe care
titularul le poate culege în temeiul contractelor de licență încheiae cu terții doritori să exploateze creația
sau semnul în limitele monopolului acordat titularului.
De fapt, dreptul de proprietate intelectuală este dreptul de a încheia contracte de exploatare cu privire
la creație sau semn din care să rezulte dreptul terților să exploateze acea creație sau semn și dreptul
titularului de a primi o redevență în schimb.
Dpdv al clasificării drepturilor subiective civile după obiectul lor, acest drept poartă asupra creației sau
semnului ca lucruri necorporale, deci este un drept real, care nefiind inclus în enumerarea limitativă a
imobilelor are natură mobiliară.
Dpdv al modului în care se realizează dreptul, adică dacă sau nu necesară conduita unei alte persoane
în vederea realizării dreptului, dreptul de proprietate intelectuală este un drept real, atipic.
Dreptul de proprietate intelectuală se rezumă la culegerea de fructe civile, realizarea dreptului este
mixtă, intrucât presupune atât o conduită directă asupra bunului ce face obiectul dreptului, cât și
concursul unui terț la această conduită. Conduia în cauză o reprezintă încheierea de contracte de licență.
Aceasta presupune acordul de voință între titular și terții care vor să exploateze creația sau semnul. Prin
urmare, în măsura în care presupune consimțământul titularului, realizarea dreptului este imediată, dar
în măsura în care acest consimțământ trebuie să se întâlnească cu consimțământul altei persoane – din
această perspectivă realizarea dreptului este mixtă.
Dreptul de proprietate intelectuală ca atare se rezumă la dreptul de a încheia contracte de licență.
Terții care exploatează activități incluse în monopolul titularului fără încuviințarea acestuia încalcă
dreptul exclusiv de exploatare și, în consecință, obligația acestora de a-l despăgubi pe titular nu are
Page 7 of 50
natura unor fructe civile ce se cuvin acestuia, ci natura unei răspunderi civile delictuale pentru încălcarea
dreptului său.
După cum am arătat, susţinătorii tezei conform căreia proprietatea intelectuală este un drept
real asupra unui mobil incorporal se prevalează de un anumit paralelism existent între prerogativele
conferite de dreptul de proprietate intelectuală şi acelea care alcătuiesc conţinutului de proprietate
obişnuit. În acest context, autorii menţionează patru tipuri de prerogative, şi anume jus possidendi, jus
utendi, jus fruendi şi jus abutendi. Trei dintre aceste prerogative ridică serioase rezerve totuşi.
a) Jus possidendi. După cum am arătat,atunci când dreptul de proprietate intelectuală se naşte
dintr-un titlu de protecţie, posibilitatea de a cunoaşte şi de a decide modul de exploatare a creaţiei, drept
calificat ca jus possidendi, nu se naşte din acest titlu, ceea ce pune în evidenţă independenţa sa faţă de
dreptul de proprietate intelectuală născut din titlu. Dacă această observaţie este valabilă în materia
proprietăţii industriale, nu este mai puţin adevărat că, în materia dreptului de autor, posibilitatea de a
cunoaşte opera şi de a decide cum o utilizează se naşte prin faptul creaţiei, concomitent cu celelalte
prerogative din conţinutul dreptului de proprietate intelectuală. Din această comparaţie rezultă că
posibilitatea creatorului de a cunoaşte creaţia şi de a decide cum o exploatează poate coexista cu dreptul
de proprietate intelectuală, dar nu este inclus în acesta, ci este independent de dreptul de proprietate
intelectuală. Mai mult, pentru proprietatea industrială, această posibilitate este mai curând o putere de
fapt decât o prerogativă juridică. Este legitim interesul celui ce a creat de a i se cunoaşte creaţia şi de a
decide cum o foloseşte. Dar până la eliberarea titlului de proprietate industrială, aceste posibilităţi nu-i
aparţin în virtutea unei prerogative determinate, pe care sistemul de drept să o ocrotească în mod direct,
ci în virtutea libertăţii sale de cunoaştere şi acţiune, liberate pe care dreptul nu o îngrădeşte.
b) Jus utendi. După cum am arătat, nu este conform funcţiunii proprietăţii intelectuale ca
titularul său să fie singurul care utilizează creaţia. Şi utilizarea creaţiei de către titular se realizează în
virtutea libertăţii de acţiune sub aspectul specific al libertăţii comerţului, iar nu în virtutea dreptului
exclusiv de exploatare. Ceea ce aduce în plus dreptul de proprietate industrială acestei libertăţi este ca
titularul să poată condiţiona, îngrădi şi exclude accesul celorlalţi la utilizarea creaţiei. Dar această
prerogativă nu se confundă cu utilizarea personală (jus utendi), ci dă conţinut posibilităţii titularului de
a obţine venituri din utilizarea creaţiei de către terţi – jus fruendi. Este adevărat că, în primă instanţă,
titularul dreptului de proprietate intelectuală este singurul care poate exploata legal creaţia intelectuală.
Dar aceasta nu este consecinţa unei prerogative direct protejate de dreptul obiectiv, ci rezultatul indirect
al prerogativei sale de a-i exclude de la exploatarea creaţiei pe toţi ceilalţi. Această prerogativă,
cumulată cu libertatea sa de exploatare, neîngrădită de propriul drept subiectiv, conduce la aparenţa că
posibilitatea pozitivă de utilizare a creaţiei ar fi ea însăşi o componentă a dreptului subiectiv. În opinia
noastră, deci, utilizarea creaţiei intelectuale nu reprezintă o formă de exerciţiu al dreptului subiectiv de
o proprietate intelectuală ci exercitarea unei libertăţi pe care acest drept nu o limitează.
c) Jus abutendi. Posibilitatea titularului de a dispune juridic de dreptul său şi de a-l străina
decurge, după cum arătat într-un studiu anterior, din calitatea oricărui drept subiectiv, inclusiv cel de
proprietate industrială, de a fi disponibil. Ca atare, acest caracter nu poate fi utilizat spre a se identifica
o categorie anume a drepturilor subiective, din care dreptul de proprietate intelectuală face parte.
d) Jus fruendi. Posibilitatea titularului de a obţine venituri din exploatarea creaţiei intelectuale
de către alţii pare a fi aşadar prerogativa caracteristică a dreptului de proprietate intelectuală. Însă
această prerogativă este de natură să circumstanţieze şi al patrulea argument al susţinătorilor dreptului
real asupra unui mobil incorporal, şi anume, trăsătura dreptului de proprietate industrială de a se putea
exercita direct, fără concursul altor persoane. Este evident că jus fruendi presupune implică în mod
esenţial utilizarea creaţiei de către alte persoane, întrucât presupune tocmai posibilitatea titularului de a
pretinde venituri dintr-o asemenea utilizare. Nu trebuie să deducem de aici că dreptul de proprietate
industrială ar fi un simplu drept de creanţă. Fructele pe care el le conferă sunt creanţe, şi acesta este
întotdeauna cazul fructelor civile. Dar, dreptul de proprietate industrială nu este o simplă sumă a acestor
creanţe, ci aptitudinea titularului de a deveni creditor al unei creanţe împotriva oricărui utilizator al
creaţiei care constituie obiectul dreptului. Sub acest aspect dreptul de proprietate intelectuală are un
Page 8 of 50
subiect pasiv nedeterminat, dar prerogativa pe care o conferă îi acordă titularului aptitudinea de a deveni
titularul unor drepturi – distincte – împotriva unor subiecţi pasivi care devin determinaţi prin faptul de
a fi folosit creaţia. Sursa acestor drepturi este fie contractuală, dacă folosirea creaţie s-a făcut pe baza
unei licenţe acordate de titular, fie delictuală dacă exploatarea s-a făcut fără acordul acestuia.
Calificarea de proprietate trebuie îndepărtată, întrucât, spre deosebire de dreptul de proprietate care
conferă titularului în principiu totalitatea avantajelor economice pe care le procură bunul care-i face
obiectul, dreptul de proprietate industrială conferă titularului numai posibilitatea de a extrage beneficii
din exploatări comerciale, determinate de lege, ale creaţiei sau semnului asupra căruia poartă.
Legiuitorul nu urmăreşte ca titularul dreptului să fie singurul care foloseşte creaţia ori semnul, ori măcar
singurul care le foloseşte la scară comercială. Sistemul drepturilor de proprietate intelectuală nu
urmăreşte nici monopolizarea pieţei, nici blocarea progresului tehnologic ori cultural, nici restricţiile
posesive pe care creatorii ori succesorii lor în drepturi le-ar impune circulaţiei sociale a creaţiilor lor.
Dimpotrivă, sistemul de drept urmăreşte să atribuie creatorilor o recompensă şi un stimulent, tocmai
spre a sprijini şi a impulsiona difuzarea rapidă a creaţiilor lor. De aceea, prerogativa conferita de lege
titularului trebuie definită ca dreptul său temporar de a condiţiona exercitarea de către terţi a anumitor
activităţi comerciale asupra creaţiei sau semnului distinctiv care face obiectul dreptului, de plata către
acel titular a unor venituri în sumă stabilită cu acesta, venituri care reprezintă fructe civile ale acestei
creaţii sau acestui semn. Altfel spus, prerogativa specifică a dreptului patrimonial de proprietate
intelectuală este jus fruendi, adică prerogativa de a culege fructele civile ale bunului prin determinarea
legii, care este creaţia intelectuală sau semnul distinctiv.
DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ ȘI DREPTUL DE PROPRIETATE

LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ
Proprietatea literar artistică se naște din faptul creației. O opera este protejată prin dreptul de autor
indendependent de o formalitate de înregistrare prin simplul fapt că reprezintă o creație intelectuală a
acestuia.
Dimpotrivă, proprietatea industrială se acordă prin titluri de protecție care sunt acte administrative
emise de autorități specializate ale administrației publice centrale. Spre exemplu, proprprietatea
industrială asupra unei inveții se naște din brevetul de invenție sau din certificatul de înregistrare a unui
model de utilitate.
O a doua diferență – proprietatea industrială se întemeiază pe noutatea obiectivă, prop literar atristică
se întemeiază pe originalitatea subiectivă.
DIFERENȚELE DINTRE PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ ȘI PROPRIETATEA

LITERAR-ARTISTICĂ
PROPRIETATE INDUSTRIALĂ PROPRIETATE LITERAR-ARTISTICĂ
Proprietatea industrială se naște dintr-un titlu de

proprietatea literar-artistică se naște dintr-un simplu fapt
protecție juridic
Dreptul de proprietate literar-artistică protejează
Dreptul de proprietate industrială protejează, în
personalitatea, originalitatea principiu, noutatea și utilitatea. De aici decurg diferențe
în ceea ce privește natura dreptului
Proprietatea industrială este orientată către Proprietatea literară cuprinde această categorie de
utilitate și noutatea pur obiectivă, cu valoare drepturi și ea (a drepturilor economice) și asta ne-a
comercială. În cadrul proprietății industriale permis să spunem că există un drept subiectiv unic de
prevalează drepturile economice, ceea ce am
Page 9 of 50
numit până acum monopolul de exploatare a proprietate intelectuală (este o parte ce o au în comun
titularului dreptului (acele activități pentru care el cele două)
este singurul îndreptățit să autorizeze desfășurarea
lor de către terți) Proproprietatea literar artistică are foarte multe atribute
personal nepatrimoniale care protejează în societate
relația dintre autor și opera sa, protejează exprimarea
personalității autorului prin operă.
În legătură cu opera au drepturi strâns legate de persoana
lor – exemplu: dacă și în ce mod să fie adusă la
cunoștință opera publicului; dreptul la integritatea
operei; dreptul la paternitate (recunoașterea calității de
autor al operei).
Aceste drepturi sunt specifice dreptului proprietății
literare și artistice și se regăsesc în mult mai mică măsură
în sfera proprietății industriale.
EXEMPLU: inventatorul nu are decât dreptul la

recunoașterea sa ca autor al invenției, iar dreptul de
proprietate industrială asupra semnelor distinctive nu
comportă prerogative personal-nepatrimoniale.
Prerogativele personal-nepatrimoniale din conținutul

proprietății literare și artistice reprezintă o frână în calea
exploatării operei pentru că ele sunt strict legate de
persoana autorului și, în consecință, nu pot fi cedate, pe
când drepturile patrimoniale care prin faptul creaței
aparțin tot autorului, pot fi cedate.
Aceasta înseamnă că în marea majoritate a cazurilor,

titlularul dr personal nepatrimoniale va fi la un anumit
moment în cursul existenței acestor drepturi, diferit față
de titularul drepturilor patrimoniale. Acesta din urma va
fi ținut să exploateze ceea ce a dobândit în mod oneros
numai cu respectarea drepturilor personal
nepatrimoniale ale autorului.
Drepturile personal nepatrimoniale ale autorului =
drepturi morale; sunt reflecția în planul conținutul
protecției a ceea ce formează obiectul protecției, anume
expresia originală a personalității autorului în operă.
Întrucât este determinată de considerente Drepturile patrimoniale de autor sunt acordate pentru
predominant economice care indică necesitatea toată durata vieții autorului și 70 de ani după moartea
exploatării rapide, dinamice a noutăților tehnice, acestuia.
proprietatea industrială asupra creațiilor Practica ne spune că inițial durata drepturilor de autor era
industriale are o durată mai scurtă decât durata vieții autorului, apoi s-a considerat că este bine să
proprietatea literar artistică, aceasta din urmă fiind beneficieze și succesorii.
mai degrabă influențată de necesitatea de a-i
asigura autorului recompensa pentru prețuirea
socială a operei.
Consecințele practice, de lege lata:
o durata unui brevet se poate întinde de
principiu până la 20 de ani;
o durata unui design industrial – 25 de ani;
o durata unui model de utilitate – 10 ani;
o durata unei topografii de produs semi-
conductor – 15 ani.
Page 10 of 50
Protecția proprietății industriale este o protecție Protecția literar-artistice este o protecție subțitre.
adâncă. Monopolul de exploatare oferit de proprietatea liter-
Proprietatea industrială care are o durată mai artistică vizează numai forma de exprimare, nu și
scurtă vizează, în principal, conținutul, și mai conținutul
puțin forma de exprimare
Prin brevet nu se protejează modul în care a fost
descrisă invenția, eventual acel mod întră dreptul
de autor, ci se protejează ideea de a rezolva în acel
fel o anumită problemă.
Ssecretul comercial protejează informația în sine,
iar nu forma în care acceasta este deținută.
În acest se poate spune că protecția prop

industriale este mai adâncă decât cea a prop
literare și artistice.
PROTECȚIA JURIDICĂ A INVENȚIILOR
În principiu, proprietatea industrială se naște dintr-un titlu de protecție care are natura juridică a unui
act administrativ unilateral, individual, emis de o autoritate specializată a administrației centrale.
În România, această autoritate este OSIM.
Actul administrativ pe care îl emite, ca orice act juridic, este supus condițiilor de validitate esențiale
pentru un asemenea act: consimțământ, obiect, cauză, formă. În plus, este supus unor condiții de
validitate speciale, care diferă de la un obiect al proprietății industriale la altul.
Deși diferă, aceste condiții sunt, de regulă, fie de fond, fie de formă.
Condițiile de fond vizează fie obiectul protecției, fie subiectele protecției, respectiv cine sunt titularii
drepturilor acordate prin actul administrativ.
Condițiile de formă vizează procedura de acordare care implică de regulă activități din partea
solicitantului titlului de protecție și din partea autorității care îl acordă.
Din actul administrativ respectiv rezultă anumite efecte care consistă în dreptul de proprietate
industrială incident.
Acest drept are un anumit conținut și anumite limite.
El poate fi, de regulă, transferat prin cesiune sau prin licență, are o anumită durată înscrisă în timp și
încetează pentru anumite cauze determinate de lege și în cursul acelei durate este protejat prin drepturi
la acțiune specifice.
Invențiile sunt protejate prin două categorii de titluri de protecție, brevetul de invenție și certificatul de
înregistrare a unui model de utilitate.
Deoarece condițiile de acordare a unui brevet de invenție sunt în principiu mai exigente, drepturile care
decurg dintr-un asemenea brevet sunt, de regulă, mai valoroase din cele care decurg din modelul de
utilitate intrucât au o durată mai lungă, până la 20 de ani, față de până la 10.
Prezumția de validitate de care se bucură un brevet acordat de către OSIM în urma unei examinări
detaliate a condițiilor de brevetare este mai puternică decât prezumția de validitate a unui certificat de
înregistrare a unui model de utilitate pe care OSIM îl eliberează fără să verifice dacă sunt îndeplinite
sau nu cerințele protecției.
Page 11 of 50
A. BREVETUL DE INVENȚIE
I. Condițiile de fond ale obiectului protecției
Sancțiunea este nulitatea absolută a brevetului în lipsa condițiilor de fond ale obiectului protecției
1) Obiectul protecției prin brevet să fie o invenție

Invenția este o soluție tehnică a unei probleme. Dpdv al naturii acestei soluții, invențiile sunt de două
categorii:
o Invenții de produs
o Invenții de procedeu
Clasificarea rezultă din art. 6, alin. (1) din legea 64/1991 privind brevetele de invenție.
Un brevet poate fi acordat pentru orice invenție având ca obiect un produs sau un procedeu în toate
domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta să îndeplinească celelalte condiții de brevetare indicate.
Din text rezultă că produsul sau procedeul poate să aparțină oricărui domeniu tehnologic. Această regulă
se numește principiul neutralității tehnologice a brevetului.
Există unele excepții de la acest principiu, care:
i. fie exclud de la brevetare un anumit domeniu (în temeiul unei dispoziții speciale)
EXEMPLU: nu se pot breveta în sine metodele de diagnostic sau tratament medical
ii. fie acordă o protecție suplimentară în considerarea regimului juridic specific al

anumitor domenii
EXEMPLU: există un certificat de protecție suplimentară față de aceea conferită prin brevet care în
anumite condiții poate avea o durată de până la 5 ani și care nu se poate acorda decât pentru
medicamente sau produse fitosanitare
Art. 12, alin. (2) din Regulamentul de aplicare a legii 64/1991: produsul – obiect cu caracteristici
determinate, definite tehnic prin părțile sale constructive și, după caz, constitutive, prin elementele de
legătură dintre acestea, prin forma sa constructivă sau a părților constitutive, prin materialele cu care
este realizat, prin relațiile constructive de poziție și funcționare dintre părțile constitutive sau prin rolul
funcțional al acestora.
Produsele se incorporează prin bunuri corporale, ele se manifestă în realitatea obiectivă ca bunuri, obiect
al proprietății de drept comun.
Sunt invenții de produs: aparatele, dispozitivele, instalațiile, echipamentele, substanțele chimice etc.
Art. 13, alin. (2) din Regulament: procedeul - succesiune logică de etape, faze sau pași definite prin
ordinea de desfășurare, prin condiții inițiale precum materia primă aleasă, prin parametrii și condiții
tehnice de desfășurare și/sau mijloace utilizate.
Procedeele nu se concretizează în realitatea obiectivă prin bunuri, ci în activități.
Sunt invenții de procedeu: metodele, modurile de lucru, utilizarea sau obținerea unui produs sau
procesele care au rezultate calitative (cum ar fi, spre exemplu, procesele prin care se obțin anumite
informații).
EXEMPLE: neonul este o invenție de produs, dar dacă l-am defini ca fiind luminarea spațiului
înconjurător printr-un dispozitiv (...) – luminarea spațiului este un procedeu.
Aceeași soluție tehnică poate fi definită și ca produs și ca procedeu. De modul în care este ea definită
în proces depinde protecția.
Page 12 of 50
Potrivit art. 31, alin. (2) din Lege – brevetul de invenție asupra unei invenții de produs conferă
exclusivitate titularului cu privire la fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul
în vederea acestor activități a produselor care incorporează invenția.
Brevetul de invenție asupra unei invenții de procedeu conferă titularului exclusivitate utilizarea
procedeului precum și cu privire la folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste
scopuri a produsului obținut direct prin procedeul brevetat.
Uneori alegerea definirii invenției ca fiind un procedeu sau un produs este des determinată de întinderea
protecției conferită de brevetul acordat în temeiul unei asemenea definiri.
EXEMPLU: brevetul asupra teleportării, ca invenție de procedeu, conferă exclusivitate asupra oricărei
metode de teleportare. Din acest punct de vedere el ar putea să ofere o protecție mai largă decât brevetul
de produs asupra unuia dintre aparatele prin care se obține teleportarea.
În schimb, brevetul de produs asupra unei bombe nucleare poate fi mai larg decât brevetul de procedeu
asupra unei metode de obținere a unei explozii pe baza fuziunii nucleare, câtă vreme sunt disponibile
mai multe metode pentru a obține o bombă nucleară.
Un produs dacă se obține prin mai multe metode – brevetul este mai larg decât un brevet asupra unei
metode.
Brevetul asupra metodei este mai larg decât brevetul asupra fiecărui produs care poate concura la
realizarea acelei metode.
Întrucât invenția trebuie să fie o soluție tehnică, art. 7 din Lege exclude de la brevetare o serie de
realizări științifice care nu pot fi încadrate în categoria soluții tehnice.
Astfel, potrivit alin. (1), lit. a), nu sunt considerate invenții în sensul art. 6, în special următoarele:
descoperirile, teoriile ștințifice și metodele matematice
Descoperirile vizează aflarea de către om a unor fenomene sau legi preexistente în natură. Noutatea lor
nu constă în aceea că obiectul descoperirii lor nu a existat până în prezent, ci că nu a fost cunoscut de
către oameni, deși el a existat și s-a aplicat.
EXEMPLU: legea gravitației – nu există de când a descoperit-o omul. Legea gravitației servește
aplicării scripetelui care poate fi brevetat, dar nu se poate breveta legea gravitației.
Exclusivitatea se oferă pentru utilitatea practică a legilor naturii, toate invențiile au, de cele mai multe
ori, la bază, descoperiri.
Teoriile științifice sunt descoperiri, nedefinitiv confirmate de știință.
Metodele matematice care nu au caracter tehnic și vizează exclusiv concepte abstrate, din acest motiv
nu reprezintă soluții tehnice și sunt excluse de la brevatare.
Potrivit art 7, alin. (1), lit. b) – nu sunt considerate invenții creațiile estetice.
Motive:
- creațiile estetice nu sunt tehnice și tocmai prin faptul că sunt estetice nu sunt orientate spre a
soluționa probleme tehnice
- excluderea lor din categoria invențiilor permite protecția lor exclusivă prin proprietatea literar-
artistică.
Potrivit lit. c) – nu sunt considerate invenții planurile, principiile și metodele în exercitarea de activități
mentale în materie de jocuri sau în domeniul activităților economice, precum și programele de
calculator.
În Europa se consideră că metodele de a face nu au caracter tehnic și de aceea nu sunt brevetate.
Cu privire la programele de calculator, legiuitorul european a ales ca ele să protejate prin drepturile de
autor ca operă literară, întrucât ele reprezintă texte. Acest lucru are ca rezultat că protecția programelor
Page 13 of 50
de calculator este lungă, dar subțire (nu vizează algoritmii, soluții de conținut, asta permite un dinamism
al pieței).
Lit. d) – nu sunt considerate invențiile nici prezentările de informații.

Informațiile vizează fapte și date preexistente în natură, nu implică creativitate; dacă prezentarea lor
este creativă, acest tip de creativitate poate fi protejat prin drepturile de autor, nu ca operă de creație
industrială.
Art. 7, alin. (2) – prevederile alin. (1) nu exclud brevetavilitatea obiectelor prevăzute în acest alineat,
decât în măsura în care cererea de brevet de invenție ori brevetul de invenție se referă la astfel de obiecte
sau activități considerate în sine.
Utilizarea unora dintre elementele enumerate la alin. (1) pentru soluționarea unor probleme tehnice
poate fi brevetată ca invenție.
EXEMPLU: Utilizarea radiațiilor electro-magnetice pentru inventarea cuptorului cu microunde;
radiațiile sunt o descoperire, inventarea aparatului care le folosește pentru a încalzi mâncarea poate fi
brevetat.
2) Să prezinte noutate și să implice activitate inventivă

Potrivit art. 9, alin. (1) din Lege – o invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii este alcătuit din totalitatea cunoștiințelor, informațiilor și realizărilor devenite publice
până la data de prioritate a invenției.
Data de prioritate a invenției este data depozitului național reglementat.
Potrivit art. 14 din Lege, data de depozit a cererii de brevet de invenție este data la care au fost
înregistrate la OSIM o indicație implicită sau explicită că se solicită acordarea unui brevet de invenție,
indicații care să permită stabilirea intensității solicitantului și care să permită contactarea acestuia de
către OSIM și o parte care la prima vedere să pară a fi o descriere a invenției.
Când depui la OSIM o primă încercare de a dobândi dreptul – dată de verificare în raport de care se va
hotărî dacă este nouă.
Cu cât este mai rapidă data aceasta, cu atât mai mici sunt șansele ca altul să creeze acest lucru.
Data depozitului cererii poate să fie chiar anterioară datei la care se constituie depozitul reglementar al
cererii de brevet.
EXEMPLU: ipoteza priorității unioniste și ipoteza priorității interne
Prioritatea unionistă – Uniunea de la Paris – își propune să permită brevetarea unei invenții în mai multe
țări, chiar dacă brevetul nu se constituite concomitent în aceste țări.
Prevede ca în toate țările Uniunii de la Paris pentru care s-a cerut brevetarea, să poate fi folosită ca dată
de propritate a cererii de brevet data primeia dintre cererile formulate, cu condiția ca aceasta să nu fie
mai veche de 12 luni.
Depășirea intervalului de 12 luni – nu se poate prevala de data de prioritate din Ro, ci se poate prevala
de data din SUA, când însă există doar RISCUL (nu certitudinea) să se descopere că existe o cerere
identică în Ro care să desființeze noutatea.
 Prioritatea unionistă
Art. 4. A., alin. (1) și (2) din Convenția de la Paris din 20 martie 1883
art. 15, alin. (5) din Legea 64/1991– definiția depozitului național reglementar.
Depozit = simpla depunere a unei cereri.
Art. 14, alin. (1) ”simpla depunere”:
(i) Solicitare
(ii) Identificată persoana care face cererea sau să poate fi contactată de OSIM
(iii) O descriere care să pară a fi descrierea unei invenții
Page 14 of 50
Pentru a ajunge la un depozit național reglementar trebuie să trecem prin disp. art. 15, alin. (4).
La condițiile care completează ”simpla depunere” pentru a ajunge la un depozit național reglementar,
trebuie să mai adugăm:
(i) Revendicări – art. 2, lit. n) – partea de brevet care cuprinde obiectul protecției solicitate și
al cărei conținut determină întinderea protecției.
Art. 17, alin. (3) – revendicările definesc obiectul protecției solicitate și trebuie să fie clare, concise și
să fie susținute de descrierea invenției.
Partea face o descriere a mecanismului, apoi precizează strict ce este nou; pot exista mai multe
revendicări.
Art. 14, alin. (2) – deponentul are posibilitatea ca în termen de 2 luni să adauge cererii sale revendicările
și desenele, astfel încât să obțină un depozit național reglementar.
Data de prioritate pe care el a câștigat-o – data la care s-a realizat o primă înregistrare a cererii, dacă
reușește în 2 luni să o completeze.
(ii) Desenele
Art. 4. C., alin. (1) din Convenție – termen de 12 luni pentru brevete și modele de utilitate și 6 luni
pentru desenele sau modelele industriale.
Fr. (1.02.2017) Germ. (1.03.2017) Ro. (1.04.2017) It. (1.03.2018)
DISCUȚIE I :
Art. 4. A., alin. (3)
Prima cerere depusă (din cele 3) este retrasă, iar la data de 1.03.2017 a fost depusă o cerere pentru
aceeași invenție în Germania de către altă persoană.
OSIM RO trebuie să se pronunțe cu privire la cererea din România.
Întotdeauna termenul de 12 luni va curge de la prima cerere introdusă. Problema în acest caz poate fi
strict legată de condițiile de fond.
Va fi respinsă pentru că nu există noutate – în stadiul tehnicii este cuprins și conținutul cererii formulate
în Germania.
În art. 4, alin. (3) – prin depozit național reglementat (...) oricare ar fi soarta ulterioară a cererii – odată
ce obținem o dată de prioritate care generează un dr de prioritate, poate fi invocată în orice cerere depusă
ulterior. Titularul cererii formulate în Franța are dr de a introduce numai el cereri de brevetare a
invenției, cu excluderea oricărei persoane, indiferent dacă pe parcurs renunță la o cerere.
Termenul de 12 luni curge de la prima cerere introdusă, oricare ar fi soarta ei, deci curge de la 1.02.2017.
DISCUȚIE II.
Fr. (1.02.2017) Germ. (1.03.2017) Ro. (1.04.2017)
În Franța se introduce o cerere pentru invenția AB la 1.02.2017. La 1.03.2017 se introduce o cerere în

Germania pentru invenția BC. la 1.04.2017 se introduce o cerere în România pentru invenția cu
conținutul ABC (elemente de noutate cuprinse și în prima cerere, și a doua).
Ce soluție dăm pentru cerere?
Page 15 of 50
AB și C – părți noi ale unui produs

Aceleași persoane în Franța și România și o persoană diferită în Germania.
În Germania – pentru B exista deja o anterioritate, prin urmare cererea din Germania ar trebui respinsă
în parte. Solicitantul este întrebat dacă își menține cererea în integralitate sau poate renunțe la B și să
breveteze noutatea C.
Cerera din România – are dreptul de prioritate pentru AB, nu și pentru C. pentru C se va verifca stadiul
tehnicii și astfel cererea se va respinge. Asta se va întâmpla și dacă cererea din Franța ar fi retrasă (deci
orice se va întâmpla)
 Prioritatea internă
Art. 20, alin. (1) din Legea 64/1991
De la depozitului național reglementar pentru prima cererere va curge un termen de 12 luni în care eu
pot reitera cererea respectivă.
Motivul reiterării cererii inițiale – art. 17, alin. (1) din Lege – în măsura în care în cererea inițială eu
nu am o dezvăluire suficient de completă. Art. 49, alin. (1), lit. b) – orice persoană poate să facă o
cerere de revocare în 6 luni dacă obiectul nu dezvăluie invenția suficient de clar.
Art. 51, alin. (1), lit. b) – aceeași condiție sub sancțiunea anulării.
În măsura în care titularul ajunge la concluzia că dezvăluirea făcută inițial nu e suficient de clară, ca sa
nu își asume riscul ca o persoană să vină sa revoce sau să ceară nulitatea, persoana poate modifica
descrierea.
Art. 26, alin. (5) – cererea de brevet poate fi modificată până la luarea unei hotărâri, cu condiția ca
dezvăluirea invenției să nu depășească conținutul cererii la data de depozit (introducerea de noi
revendicări; pot însă să le scot)
Art. 24 – examinarea nu se face imediat sau instantaneu;

Odată ce se obține depozitul național reglementar, se va obține data de prioritate, dar cererea nu este
supusă examinării imediat, dacă nu s-a făcut o cerere în acest sens. Titularul are 30 de luni pentru a se
decide dacă vrea să îi fie examinată cererea, are un timp de gândire să vadă în ce măsură invenția îi
poate aduce un profit.
La 18 luni de la data de depozit sau de la data priorității cererea se publică chiar dacă nu a cerut
examinarea ei – art. 22, alin. (1).
Odată făcută reiterarea cererii, cererea anterioară este retrasă – art. 20, alin. (1).
O soluție inclusă în stadiul tehnicii se mai numește și anterioritate. Pentru a fi destructivă de noutate,
în principiu, o anterioritate trebuie să fie publică, completă, certă, suficientă.
 Publică;
Este evocată în art.9, alin. (2) din Lege: stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit
accesibile publiciului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data
depozitului cererii de brevet de invenție.
Din acest text rezultă că pentru ca invenția să fie considerată intrată în stadiul tehnicii, este suficient ca
ea să fi devenit accesibilă publicului chiar dacă nu a fost consultată efectiv, accesată de către public ori
chiar de către autorul invenției în legătură cu care se solicită brevetarea.
EXEMPLU : o societate de producție a berii a solicitat un brevet pentru o metodă de producere a
bererii. Un concurent a solicitat anularea acestuia pe motiv că soluția nu e nouă. În probațiune a fost
depusă o copie certificată a unui manuscris din sec XII depus într-o mânăstire care descria aceeași rețetă
Page 16 of 50
a bererii. Manuscrisul era într-o bibliotecă cu acces public. Din registre rezulta că manuscrisul nu a fost
consultat, totuși pentru că ea se afla la dispoziția publicului, a fost considerată destructivă de noutate.
Noțiunea de ”public” – soluția este accesibilă publicului dacă poate fi consultată de către orice
persoană care nu este ținută să îi asigure secretul, orice persoană care nu este ținută de confidențialitatea
soluției consultate.
EXEMPLU : în secolul XIX un individ inventează un dispozitiv de închidere a coresetului. Face cadou
invenția soției, soția face cunoscută invenția unui prieten de familie. Prietenul solicită brevetarea
dispozitivului de închidere a corsetului. Soțul solicită anularea brevetului și solicită să se substituie în
drepturile pârâtului. Pârâtul se apără spunând că cerererea ar trebui respinsă întrucât trecuseră 3 ani de
la data la care el i-a comunicat soției soluția.
Se reține că autorul invenției este contestatarul; se reține că prin comunicarea invenției către soție soluția
nu a devenit accesibilă publicului pentru că soția era ținută de confidențialtate în raporturile conjugale.
Invenția a putut fi nouă astfel.
Accesul publicului la informația tehnică, cuprinsă în stadiul tehnicii, poate fi asigurat în orice mod care
permite divulgarea acestei informații, fie pe calea unei descrieri scrise sau orale, fie chiar prin folosirea
în public a soluției tehnice în cauză.
În practică, cel mai adesea, anterioritățile sunt alte brevete.
Prezentarea prin articole, la conferinte, târguri – distruge noutatea.
Excepții de la regulă:
1 O soluție care nu a devenit încă publică la data de prioritate poate totuși distruge noutatea
soluției pentru care se solicită brevetarea.
Art. 9, alin. (3): stadiul tehnicii cuprinde conținutul cererilor depuse la OSIM și al cererilor
internaționale pentru care s-a deschis faza națională în România sau al celor europene desemnând
România, așa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară celei prevăzute la lain.
(2) și care au fost publica la sau după această dată potrivit legii.
Subipoteze de aplicare ale acestei reguli
a Cererile depuse la OSIM care nu au fost publicate la data de prioritate, dar care urmau să
fie publicate după această dată (detalii în materialul scris). În principiu, între data depunerii
cererii de brevet și data publicării ei există un interval de 18 luni. Pentru o vreme, o soluție
trebuie examinată de OSIM, dar ea nu a ajuns încă publică.
Pentru că nu a ajuns încă în public, ai putea să o iei în considerare, pentru că însă a fost depusă înainte
trebuie să o iei în considerare.
Textul spune că orice cerere depusă la OSIM în legătură cu o soluție identică, chiar nepublicată încă la
data depunerii cererii pentru o altă invenție, va fi luată în considerare dreptul stadiul tehnicii relevant
pentru invenție dacă va fi ulterior publicată. Este o anterioritate sub condiție suspensivă.
b Cererile internaționale pentru care s-a deschis faza națională în România – acest lucru are
în vedere procedura de înregistrare internațională a cererilor de brevet instituită prin
Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (Washington 1970).
Conform tratatului, orice entitate (persoană fizică sau juridică) aparținând unuia dintre statele membre
poate solicita eventual prin intermediul oficiului național de brevete al statului căruia îi aparține ca o
anumită cerere de brevet să fie înregistrată internațional.
Page 17 of 50
Cerererile internaționale se depun la Oficiul Internațional de Brevete administrat de Organizația

Internațională a Proprietății Intelectuale (Geneva). O astfel de cerere internațională cuprinde o descriere
a invenției și o listă a statelor în care solicitantul dorește să obțină brevetarea acesteia.
OIB primește cererea, intocmește un raport de examinare preliminară a condiților de fond ale brevetării
și trimite cererea către toate statele desemnate de solicitant.
Dacă în urma raportului de examinare preliminară solicitantul perseverează în a obține brevetarea în
oricare dintre aceste state, el trebuie să plătească taxa aferentă deschiderii fazei naționale a procedurii
internaționale de brevetare în acel stat.
În fiecare dintre statele astfel desemnate, cererea are data de prioritate a cererii internaționale.
Fiecare dintre oficiile naționale din statele astfel desemnate va proceda la o examinare proprie a
cerințelor de brevetare din statul respectiv, potrivit procedurii prevăzute de legea acelui stat, urmând ca
dacă sunt îndeplinite condițiile să elibereze un brevet cu efect în acel stat.
Concluzie: este vorba despre acele cereri în care România a figurat ca stat desemnat și s-a adresat
OSIM-ului o cerere de deschidere a fazei naționale.
c Cererile europene desemnând România
Are în vedere cererile de brevet european întemeiate pe Convenția de la Munchen din 1973 privind
eliberarea brevetelor europene (toate statele membre UE sunt parte la convenție).
Potrivit Convenției, oricare entitate, persoană fizică sau juridică aparținând statelor membre, poate
formula eventual prin intermediul Oficiul Național de Brevete din statul membru de apartenență o cerere
de brevet european.
Cererea cuprinde descrierea invenției pentru care se solicită brevetarea și o listă a statelor desemnate în
care solicitantul dorește să obțină brevetul. În funcție de numărul statelor se calculează și o taxă de
examinare.
Cererea este remisă Oficiului European de Brevete (sediul la Munchen) care procedează la o examinare
unică a condițiilor de brevet, iar în cazul în care în urma acestei examinări se stabilește că aceste condiții
sunt îndeplinite, Oficiul European de Brevete emite un act juridic care se numește brevet european și
care are în fiecare dintre statele desemnate de solicitant efectele unui brevet național eliberat pe baza
legii interne ale acelui stat.
Nu există din punct de vedere al efectelor juridice un singur brevet european, ci există atâtea brevete
câte state au fost desemnate.
Cererea de brevet european trebuie să fie asimilate unei cereri depuse la OSIM.
2 Situația în care soluția deși a devenit accesibilă publicului înainte de data de prioritate,
ea nu distruge noutatea acesteia.
Art. 10 din Lege: ipoteze în care divulgarea invenției din sfera de control a solicitantului sau a
predecesorului în drepturi, cu cel mult 6 luni înainte de data de prioritate nu conduce la distrugerea
noutății.
Subipoteze:
 Situația în care această divulgare este cauzat ă de un abuz evident în privința solicitantului
sau predecesorului său în drepturi;
Noțiunea de abuz
 toate situațiile în care soluția a devenit accesibilă publicului fiind preluată de la solicitant sau
de la autorul său, însă fără ca acesta să fi fost de acord cu divulgarea sa într-un mod liber și
conștient.
 Sunt incluse în această situație ipoteze în care se încalcă o obligație de confidențialitate față
de solicitant
Page 18 of 50
EXEMPLU : Solicitantul a negociat un contract de cesiune cu ocazia căruia i-a comunicat soluția, dar
negocierile au eșuat – încălcarea obligației de confidențialitate în negocieri.
 Soluția este sustrasă solicitantului și ulterior divulgată

 Deși a consimțit la divulgare, consimțământul este viciat prin dol sau prin violență
Dacă e viciat numai prin eroare ar fi necesar ca, în plus, între data încheierii acordului pentru divulgare
și data la care cocontractantul a procedat la divulgare, pentru ca divulgarea să constituie abuz, e necesar
ca cocontractantul să fi cunoscut în acest interval că solicitantul s-a aflat în eroare.
În toate cazurile abuzul trebuie să fie evident în sensul că probele care vor prezentate OSIM pentru a
susține că s-a produs abuzul care a condus la divulgare trebuie să conducă neîndoielnic la această
constatare.
Prin cuvântul evident limitează atribuțiile de control a OSIM cu privire la legalitate.
 Cel mult cu 6 luni înaintea de data cererii de brevet, solicitantul sau succesorul său în
drepturi a expus invenția intr-o expoziție internațională oficială sau oficial recunoscută în
sensul Convenției privind expozițiile internaționale
MAE a statelor acreditează expozițiile privind echipamente, instalații și alte mijloace tehnice, tocmai
pentru ca expozanții să fie încurajați să introducă invențiile tehnice în aceste expoziții, chiar dacă nu
au fost depuse cereri de brevetare.
Multă vreme s-a considerat că numai invețiile de produs pot fi exponate.
 Completă;
Prin modul în care soluția a fost introdusă în stadiul tehnicii trebuie să rezulte toate elemente de noutate
ale invenției pentru care se solicită brevetarea.
Dacă în stadiul tehnicii există soluția AB și AC, invenția BC este nouă. Anterioritatea AB nu este
completă pentru că nu are soluția C. anterioritatea AC nu este completă pentru că nu are elementul B.
Prin urmare, BC este nouă și față de AB și față de AC.
O anterioritate este completă dacă conține toate elementele de noutate ale soluției pentru care se cere
brevetarea.
Pentru aprecierea noutății, anterioritățile nu pot fi combinate în sistem mozaistic. Noutatea este
distrusă doar dacă o soluție identică există deja în stadiul tehnicii. Dacă soluțiile existente în stadiul
tehnicii sunt numai similare fără a fi identice, atunci se va reține că soluția este nouă, urmând ca în
funcție de calitatea diferențelor față de soluțiile similare să determine dacă ea implică sau nu activitate
inventivă.
 Suficientă;
O anterioritate este suficientă dacă prin modul în care soluția identică a ajuns anterior în stadiul tehnicii
ea a fost detaliată și explicată într-o asemenea măsură încât pe baza acelei detalieri sau explicații o
persoană de specialitate medie să poată realiza soluția.
 Certă;
Are în vedere un aspect probatoriu – necesar ca examinatorul să dispună de suficiente elemente încât
să stabilească cu certitudine că soluția a devenit accesibilă publicului anterior datei de prioritate a cererii
de brevet.
Elementul de certitudine vizează data anteriorității, trebuie să fie neîndoielnic că această dată trece de
data de brevetare.
Page 19 of 50
Cumulând toate aceste cerințe ale anteriorității, dacă soluția a ajuns în stadiul tehnicii care să întrunească
toate aceste 4 cerințe, indiferent în ce loc din lume soluția a devenit accesibilă publicului. Din acest
punct de vedere se spune că noutatea invenției este absolută în timp și în spațiu.
Absolută în timp = anterioritatea poate fi plasată oricând în trecut, fie el mai îndepărtat sau apropiat.
Absolută în spațiu = distruge noutatea indiferent în ce loc din lume a fost făcut accesibil publicului.
Teoretic examinatorul ar trebui să știe tot ce a fost adus la cunoștința publicului oriunde în lume,
standardul este extrem de exigent, de aceea brevetele sunt doar prezumate. Cel care găsește un element
pe care examinatorul nu l-a cunoscut poate obține anularea.
Noutatea poate să vizeze:

 elementele constitutive al unui produs;
 asamblarea acestor elemente;
 utilizarea unui mijloc pentru a se ajunge la un rezultat cunoscut;
 o aplicație nouă a unui mijloc cunoscut;
 o combinație nouă a unor mijloace cunoscute;
 perfecționarea unei invenții anterioare.
În cazul în care brevetul asupra invenției perfecționate este încă în vigoare, invenția care o
perfecționează se numește invenție de perfecționare; ea poate fi brevetată pentru că este nouă față de
invenția perfecționată, tocmai prin aspectele care constituie perfecționarea.
Brevetul asupra invenției de perfecționare nu va putea fi exploatat decât cu acordul titularului brevetului
anterior intrucât orice exploatare a invenției de perfecționare reprezintă implicit și necesar dpdv tehnic,
și o exploatare a invenției perfecționate.
Titularul brevetului invenției perfecționate – drept de monopol.
În cazul în care titularul refuză în mod nejustificat să își dea acordul pentru exploatarea brevetului
asupra invenției de perfecționare, atunci titularul acestui ultim brevet poate obține împotriva titularului
brevetului invenției perfecționate o licență de dependență, licență obligatorie acordată prin hotărârea
instanței în condițiile prevăzute de art. 43, alin. (7) din Lege.
3) Să implice o actvitate inventivă

O invenție este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă pentru o persoană de specilitate ea
nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii.
 Persoană de specialitate – este un standard abstract – omul de meserie care este presupus
a cunoaște tot ce a fost adus la cunoștința publicului în domeniul de aplicare al invenției, a
înțelege cum funcționează soluțiile care au devenit publice fără a însă a le combina în mod
creativ.
 Stadiul tehnicii – se definește ca și în materia noutății, cu două diferență însă:
a) Pentru aprecierea activității inventive nu sunt luate în considerare decât soluțiile care
au devenit deja publice. Prin urmare, cererile aflate în diverse stadii de examinare la
OSIM (art. 11 din Lege) care nu au devenit publice, nu sunt luate în considerate chiar
dacă urmează a deveni publice în cursul acestei proceduri.
Le omitem în analiza activității invetive pentru că nu sunt publice.
b) Pentru a fi destructivă de activitate inventivă, o anterioaritate nu trebuie să fie în mod
necesar completă; activitatea invetivă poate fi distrusă și de mai multe anteriorități
combinate, cu condiția ca această combinare să nu aibă caracter creativ, să fie ușor de
anticipat, evidentă pentru persoana de specialitate.
Activitatea inventivă poate să rezulte din:

- obținerea unui rezultat neașteptat prin utilizarea unor mijloace cunoscute;
- din înlăturarea unor obstacole care păreau insurmontabile în utilizarea unor mijloace cunoscute;
Page 20 of 50
- punerea problemei tehnice sau din selectarea unei părți dintr-o scară mai largă cunoscută a unor
elemente sau componente care prezintă un avantaj particular
EXEMPLU : brevetul de selecție – mai întâi s-a descoperit că antibioticele înlătură infecțiile, ulterior
s-a stabilit în ce dozaj fiecare antibiotic poate avea eficiență maximă.
Demonstrarea inventivității
De regulă, specialistul în domeniul este considerată persoana care nu are cunoștințe tehnice decât în
acel domeniu, iar nu și în domenii conexe, ceea ce face ca dacă se corelează cunoștințe din domeniul
invenției cu cunoștințe din afara acelui domeniu pentru prima dată, o asemenea corelare să fie
considerată inventivă.
Pornind de la ideea că numai în legătură cu soluțiile se verifică inventivitatea, înseamnă că invenția
diferă prin cel puțin un element de oricare dintre anterioritățile identificate în stadiul tehnicii.
Prin urmare, pentru determinarea inventivității se selectează anterioritatea cea mai asemănătoare, față
de care invenția diferă cel mai puțin, care este considerată stadiul cel mai apropiat al tehnicii. Dacă
pentru a se ajunge la soluția pentru care se cere brevetarea este nevoie să se coreleze acest stadiu apropiat
al tehnicii cu mai multe anteriorități, combinarea anteriorităților este presupusă a implica inventivitate,
astfel încât va fi considerată îndeplinită și condiția activității inventive.
Chiar și dacă este suficientă combinarea a doar două anteriorități (dintre care una este stadiul cel mai
apropiat al tehnicii), inventivitatea poate să rezulte dacă în trecut s-au făcut numeroase încercări de a
depăși stadiul cel mai apropiat al tehnicii și acestea nu au avut succes.
Dacă asemenea încercări nu s-au făcut întrucât se considera că ele nu ar putea aduce decât un rezultat
negativ (prejudecată tehnică), atunci înfrângerea acestei prejudecăți este ea însăși inventivă.
EXEMPLU : o pudră era implicată în tot felul de medicamente, avea scopul de a împiedica umiditatea;
foarte multe vreme s-a considerat că substanța e toxică; ulterior s-a demonstrat că nu este toxică și s-a
înfrânt o prejudecată tehnică – cel care s-a prins că nu era toxică are dreptul la brevet.
4) Invenția trebuie să fie aplicabilă industrial
i. Este necesar ca mai întâi aplicarea invenției într-un mediu care este natural sau care este
cel puțin posibil a fi realizat artificial să nu contravină legilor cunoscute ale fizicii.
EXEMPLU : deocamdată în raport cu legile fizicii ar fi nebrevetabilă o invenție care presupune că
energia se conservă complet – energia se pierde.
Prejudecată tehnică se poate demonstra prin documentația de brevet; propunându-se o soluție care nu
ar fi aplicabilă decât pe baza altor legi decât cele cunoscute înseamnă că nu poate fi brevetabilă.
ii. Dacă aceeași soluție este aplicabilă în aceeași parametrii, ea trebuie să conducă la același
rezultat, eventual cu o marjă de eroare decurgând din reguli de probabilitate
caractertistice domeniului.
EXEMPLU : dacă administrezi un medicament și în 30% din cauzuri îi merge mai bine pacientului și
în 70% rău – se consideră că rata de eficiență terapeutică nu justifică brevetabilitatea.
În fiecare domeniu parametrii sunt diferiți.
Conceptul de industrial – un înțeles foarte larg.

Potrivit art. 12, alin. (1) din Lege – o invenție este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare
industrială dacă rezultatul său poate fi fabricat sau utitilizat într-un domeniu industrial inclusiv în
agricultură.
5) Invenția să nu fie exclusă de la brevetare printr-o dispozție legală expresă

Principiul neutralității tehnologice – orice inveție în orice domeniu poate fi brevetată.
Excepțiile sunt exprese, de strictă interpretare și aplicare.
Page 21 of 50
EXCEPȚII :
a) Potrivit art. 8, alin. (1), lit. a) din Lege – nu se acordă brevet de invenție pentru invențiile a
căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv pentru
cele dăunătoare sănătății și vieții persoanelor, animalelor ori plantelor și care sunt de natură să
aducă atingeri grave mediului, cu condiția ca această excludere să nu depindă numai de faptul
că exploatarea este interzisă printr-o dispoziție legală.
Din acest text rezultă:

 Pentru a opera excluderea prevăzută de acest text, nu este suficient să se demonstreze că o
anumită activitate economică în care este folosit obiectul invenției este interzisă de lege.
EXEMPLU : fabricarea și comercializarea marihuanei – o invenție care constă în utilizarea marihuanei
într-un scop ce nu este nociv, va putea fi admisă chiar dacă marihuana nu poate fi comercializată; trebuie
demonstrat fizic, natural, care sunt efectele nocive.
Cuțitul poate fi brevetabil, dar introducerea lui în pântecele semenilor va fi restrânsă prin legi
subsecvente.
 Excluderea nu se întemeiază pe caracterul nociv al unei soluții tehnice, ci pe caracterul

contrar bunelor moravari.
Bunele moravuri = ceea ce societatea în ansamblul său percepe ca fiind imoral. Ea depinde deci de
valorile culturale, mentalitatea societății și poate să evolueze împreună cu aceste valori.
EXEMPLU : în 1910 oficiul din Paris a fost solicitat cererea de brevetare a prezervativului, cererea a
fost respinsă pentru că brevetarea este contrară bunelor moravuri întrucât reprezintă o tehnică de
încurajare a practicilor adultere.
În 1986 atât în SUA cât și în Europa s-a cerut brevetarea șoricelului oncologic – organism de tip animal
modificat genetic încât permiterea studierea tratamentelor oncologice. Oficiul american s-a întrebat
dacă nu este o rasă de animale (exclusă). Oficiul european și-a pus probleme morale. În urma acestei
jurisprudențe – directiva 98/44 privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice, al căruit articol
6 prevede în alin. (2) o enumerare nelimitativă a invențiilor biotehnologice considerate în întreaga UE
ca fiind contrare ordinii publice și bunelor moravuri:
 Procedee de clonare a ființelor umane
 Modificarea identității genetice a oamenilor
 Utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale
 Procedeele de modificare a identității genetice a animalelor care le pot produce
suferință fără un beneficiu medical substanțial pentru om sau animal, precum și
animalele rezultate din astfel de proceduri.
Cauza Oliver Brussle c. Green Peace din 2011 – conform bunelor moravuri la nivel UE să se brevetaze
un tratament efectuat prin utilizarea celulelor stem care presupunea prelevarea în stadiu incipient a unor
embrioni umani (ovule fertilizate) și apoi în stadiul terapeutic testarea acestor embrioni în vederea
aplicării tratamentului, tratament care implica uciderea în parte a embrionilor. Deși scopul testării era
terapeutic, terapia nu viza chiar embrionul uman căruia îi producea suferințe, ci un alt corp. Ori în
materia oricărui stadiu al corpului uman, utilizarea terapeutică trebuie să se raporteze la corpul în cauză
nu la alte persoane. CJ a decis că nu poate fi brevetat un astfel de procedeu.
b) Art. 8, alin.(1), lit b) – soiurile de plante și rasele de animale și nici pentru procedeele esențial
biologice pentru obținerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplică procedeelor
microbiologice și produselor obținute prin aceste procedee.
Page 22 of 50
Potrivit art. 6, alin. (2):

Pot fi brevetate plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de realizare a invenției nu se limitează la
un anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale.
Poate fi brevetat un procedeu microbiologic sau un alt procedeu tehnic ori un produs altul decât un soi
de plante sau o rasă de animale obținut prin acest procedeu.
Poate fi brevetat un material biologic izolat din mediul natural sau produs prin orice procedeu tehnic
chiar dacă înainte se producea în natură.
Din corelarea acestor texte rezultă:

 Dacă inventezi un regn, o clasă, o grupă, o specie, invenția este brevetabilă. Dacă inventezi o
rasă nouă, atunci invenția nu e brevetabilă.
Dacă invenția se limitează la o variație minimă – cererea se respinge.
Variația genetică este suficient de amplă încât e o nouă specie – cererea se admite.
Pentru rasele animale nu există nicio posibilitate de obținere a unei protecții exclusive. Pentru plante
există o lege 255/1990.
 Procedeele esențial biologice nu sunt brevetabile pentru că nu au caracter tehnic. Este esențial
biologic un procedeu al cărui desfășurare nu presupune internvenția omului (exemplu – udarea
plantelor. O poate uda omul, dar o poate uda și ploaia).
Când procedeul presupune doar intervenția omului, atunci devine un procedeu tehnic și se califică
pentru brevetare.
 Procedeele microbiologice sunt procedee care se pot obține în mod natural și fără intervenția
omului, însă, determinarea unor asemenea procedee în scopul obținerii unui rezultat tehnic
anume definit nu se poate face decât prin izolarea unui material microbiologic în condiții de
laborator, izolare care la rândul ei este considerată un procedeu tehnic, ceea ce face ca
procedeele microbiologice să fie considerate de plană brevetabile.
Relația dintre procedeele biologice și cele microbiologice este de la întreg la parte. Cele microbiologice
au ca diferență notabilă – materialul asupra cărora se desfășoară procedeul, au dimensiuni care nu sunt
vizibile ochiului liber. Prin izolarea lor de mediul natural pentru a produce rezultat dorit se consideră
că intervenția omului este suficientă pentru a justifica brevetabilitatea.
Izolarea unui material biologic poate fi protejată prin brevet pentru că în condiții naturale materialele
biologice nu pot supraviețui fără a fi strâns conectate cu mediul lor (neinfluențat, necreat de către om).
Izolarea și menținerea în viață a materiașului biologic presupune o contribuție umană suficientă întrucât
să se califice drept procedeu tehnic brevetat.
c) Art. 8, alin. (1), lit. c) – nu se acordă brevet de invenție pentru invențiile având ca obiect corpul
uman în diferitele stadii ale formării și dezvoltării sale și nici pentru simpla descoperire a unuia
dintre elementele sale, inclusiv secvența sau secvența parițială a unei gene.
Totuși, potrivit art. 6, alin. (2), lit. d) – invențiile din domeniul biotehnologieii sunt brevetaile dacă se
referă la un element izolat al corpului uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic, inclusiv
secvența sau secvența parțială a unei gene, chiar dacă structura acestui element este identică cu structura
unui element natural.
În fine, art. 12, alin. (2) precizează că aplicabiltiatea industrială a unei secvențe sau a unei secvențe
parțiale a unei gene trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet de invenție.
Corpul uman în oricare stadiu al formării sale nu poate fi brevetat, un procedeu tehnic de obținere a
corpului uman va fi considerat imoral.
Page 23 of 50
În cadrul corpului uman, anumite țesuturi și organe nu vor fi brevetate dacă rezultă pe cale naturale, dar
pot fi brevetate dacă pot fi obținute printr-un procedeu tehnic.
În măsura în care produsul care exista înainte în natură se poate obține în mod artificial el va putea fi
brevetat.
Secvența parțială și secvența unei gene – s-a admis că descoperirea unei secvențe sau secvențe parțiale,
deși ca natură e o descoperire se va bucura de protecția prin brevet. Pentru soluțiile tehnice clasice
aplicabilitatea industrială se prezumă, derogarea care vizează doar secvența este aceea că aplicabilitatea
industrială să fie dezvăluită (să se identifice care sunt exact caracterele influențate de către secvența
genetică în cauză).
d) Art. 8, alin. (1), lit. d) – neacordarea brevetului de invenție pentru metodele de tratament a
corpului uman sau animal prin chirurgie ori prin terapie, nici pentru metodele de diagnosticare
practicate asupra corpului uman sau animal.
Este o dispoziție bizară pentru că nu ar putea exista conform acesteia brevete farmaceutice.
Inițial, retorica ce a însoțit această soluție legislativă a fost aceea că tratamentul trebuie să fie pentru
toți, nu se poate pune monopolul asupra metodelor de însănătoșire a oamenilor.
Acest lucru a dus la neinvestirea în cercetare → dispozițiile de alin. (1), lit. d) nu se aplică produselor
(substanțe sau compoziții în special) pentru utilizare în oricare din aceste metode. Prin urmare, este
interzis să se breveteze tratamentul gripei cu aspirină, dar nu este interzis să se breveteze aspirina în
sine.
Mai mult, dacă corelăm acest art. cu art. 9, alin. (4) și (5), una și aceeași substanță va putea fi brevetată
pentru două sau mai multe utilizări terapeutice diferite, condiția noutății fiind considerată îndeplinită
prin dezvăluirea oricărei alte noi utilizări terapeutice. Aceeași aspirină a fost brevetată de 29 de ori
pentru că același produs poate fi utilizat în 29 de tratamente diferite.
Nu putem breveta metoda, dar putem breveta produsul pentru fiecare metodă (acest lucru duce indirect
la brevetarea metodei).
II. Condițiile de fond ale subiectelor protecției
1) REGULA
Potrivit art. 3 din Lege – dreptul la brevet de invenție aparține inventatorului sau succesorului său în
drepturi.
Din punct de vedere juridic, brevetul aparține, de regulă, și poate fi solicitat, de acela care este
inventatorul soluției brevetate.
Potrivit art. 2, lit. g) – inventatorul este persoana care a creat invenția.
Deoarece invenția este o creație intelectuală, o creație a minții umane – persoana care a creat invenția
nu poate fi decât persoană fizică. Inventatorul este întotdeauna o persoană fizică.
Potrivit art. 4, în cazul în care invenția a fost creată împreună de mai mulți inventatori, fiecare dintre
aceștia are calitatea de coautor al invenției, iar dreptul aparține în comun coautorilor.
Coautoratul presupune reunirea cumulativă a următoarelor 3 condiții:
a) La realizarea unei invenții trebuie să fi participat două sau mai multe persoane.
b) Această participare să aibă natura unei contribuții creative.
Această calitate depinde exclusiv de contribuții creative la realizarea soluției tehnice. Simpla
înregistrare a datelor, centralizarea cercetărilor nu este considerată contribuție creativă.
c) Participarea la realizarea invenției să fi fost coordonată, în sensul că fiecare dintre participanți
a lucrat împreună cu ceilalți pentru realizarea invențiilor.
Dacă această condiție nu este îndeplinită nu discutăm despre coautorat, ci este aplicabil art. 4, alin. (2)
– dacă două sau mai multe persoane au creat acceeași invenție independent una de alta, dreptul la brevet
Page 24 of 50
aparține aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit la OSIM este cea mai
veche.
Este aplicația principiului prior tempore, potior iure – nu primul care a realizat invenția, ci primul care
a solicitat brevetarea.
Rațiunea acestei preferințe constă în aceea că inventatorii și succesorii lor în drepturi sunt stimulați să
solicite brevetarea – cineva care crează poate avea două atitudini: pun invenția în sertar sau depun la
OSIM cererea, voi descrie ceea ce am creat și acest lucru se va publică – acest lucru va duce la
cunoașterea de către toată lumea a invenției. Astfel, legiuitorul dorește să stimuleze evoluția tehnologiei.
2) EXCEPȚIA
De lege lata, există o singură categorie de excepții – categoria invențiilor de serviciu.

Această categorie are două componente:
 Invențiile de serviciu stricto sensu;
 Invențiile de serviciu lato sensu.
Aceste două categorii de invenții au unele trăsături comune, precum și trăsături distincte.
i. Trăsăturile comune ale invențiilor de serviciu
Există următoarele două trăsături comune:

 Invenția de serviciu trebuie să fie realizată de un inventator salariat.
Noțiunea de salariat este definită de art. 2, alin. (1), lit. a) din Legea 83/2014 privind invențiile de
serviciu: ”orice persoană fizică ce prestează în temeiul unui contract individual de muncă o activitate
remunerată sub autoritatea unei persoane care este angajator în condițiile aceleiași legi”.
Această definiție conține trei trăsături cu forță juridică inegală. Trăsăturile esențiale care se vor aplica
oricărui inventator al invenției de serviciu sunt aceea ca el să presteze o activitate remunerată și ca
această activitate să nu fie independentă, ci desfășurată sub activitatea unui angajator.
Aceste trăsături sunt de esența noțiunii de salariat.
A treia trăsătură, doar de natura noțiunii de salariat, este aceea ca activitatea în cauză să fie prestată pe
temeiul unui contract individual de muncă.
De natura noțiunii de salariat intrucât există și alte raporturi juridice care vor fi asimilate raporturilor
juridice născute prin contractul individual de muncă, deși nu presupun încheierea unui asemenea
contract, în lumina dispozițiilor din legile speciale care reglementează aceste raporturi. Astfel,
funcționarul public va fi asimilat salariatului conform art. 117 din Legea 188/1999.
De asemenea, militarul va fi asimilat salariatului în temeiul Codului Muncii care statuează calitatea de
drept comun a acestui cod pentru toate raporturile de muncă.
 Angajatorul acestui salariat să fie o persoană juridică, fie de drept public, fie de drept privat.
În consecință, dacă angajatorul este persoană fizică, inclusiv PFA, sau o entitate lipsită de personalitate
juridică (societate civilă), atunci invenția realizată în executarea obligațiilor față de un asemenea
angajator nu va avea natura unei invenții de serviciu, ci eventual a unei invenții de comandă care, în
absența unei dispoziții derogatorii exprese, este supusă regulii conform căreia brevetul de invenție
aparține inventatorului.
ii. Cerințele speciale ale invenției de serviciu stricto sensu
Există o singură specială – invenția de serviciu stricto sensu trebuie să rezulte din executarea unei
misiuni inventive.
Cerință este prevăzută de art. 3, alin. (1), lit. a) din legea 83/2014: invenția trebuie să fi rezultat din
exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inventatorului, încredințate în mod expres în cadrul contractului
Page 25 of 50
individual de muncă și în fișa postului sau stabilite prin alte acte obligatorii pentru inventator care
prevăd o misiune inventivă.
Rezultă că misiunea inventivă este obligația impusă inventatorului prin contractul de muncă sau prin
alte acte juridice la care acesta face trimitere, de a depunde toate diligențele în vederea realizării
invenției pentru care se solicită brevetarea.
Pentru a se califica drept misiune inventivă – să aibă obiect suficient de determinat încât să implice
depunerea unui efort creativ din partea salariatului orientat către realizarea invenției în cauză.
Nu este necesar însă ca problema tehnică să fie definită stict.
Potrivit art. 3, alin. (2) este suficient ca misiunea inventivă să stabilească domeniul tehnologic în care
se încadrează problema sau problemele tehnice pe care inventatorul salariat are obligația de a le rezolva
potrivit atribuțiilor de serviciu.
iii. Cerintele invenției de servicu lato sensu
Este supusă cumulativ altor două condiții specifice pe lângă cele două analizate anterior:
(a) Teza a II-a a art. 3, alin. (1), lit. (b) din Lege - contribuția angajatorului trebuie să se încadreze
în una din următoarele modalități:
o Din cunoașterea sau utilizarea experienței angajatorului – este suficient, pentru a se
aplica această modalitate, ca salariatul să pună în practică, în vederea realizării operei,
experiența profesională pe care a dobândit-o; așadar, este necesar să se dovedească în
mod pozitiv de către cei interesați că această experiență a fost dobândită în cadrul
organizației angajatorului și că este specifică acestuia.
o Prin folosirea mijloacelor angajatorului – astfel cum textul este redactat, pare că
această folosire a mijloacelor angajatorului este o condiție cumulativă cu cea de mai
sus.
Interpretarea în sensul cumulării cu modalitatea de mai sus ar lipsi de efect condiția
folosirii mijloacelor materiale ale angajatorului intrucât, de vereme ce angajatorul este
o persoană juridică care are un patrimoniu cu care își desfășoară activitatea, este exclus
ca experiența sau cunoștințele angajatorului să se fi realizat fără folosirea mijloacelor
materiale. Prin urmare, dacă s-ar considera o condiție cumulativă, folosirea mijloacelor
materiale nu ar avea niciun efect autonom, ceea ce înseamnă că aceste modalități ar
trebui să fie cititate în mod distinct: pe de o parte prin cunoașterea sau utilizarea
experienței angajatorului, pe de altă parte prin folosirea mijloacelor angajatorului
Lucian Mihai: aceste modalități ar trebui să fie primite în mod cumulativ, din moment ce cea de a treia
ipoteză ce va fi prezentată imediat – invenția rezultată din utilizarea unor informații rezultate din
activitatea angajatorului – acoperă și situația în care invenția este creată prin cunoașterea sau utilizarea
de către salariat a experienței angajatorului și altfel decât ca urmare a folosirii mijloacelor materiale ale
angajatorului. În alte cuvinte, ar trebui să considerăm că aceasta este o modalitate complexă care le
înglobează pe cele două deoarece ultima ipoteză acoperă și situația în care invetatorul folosește
experiența angajatorului.
o Invenția să se fi realizat ca urmare a pregătirii și formării profesionale dobândite de

către inventatorul-salariat prin grija și cheltuiala angajatorului – este o modalitate
specifică de ajutor material și presupune implicarea în realizarea invenției a
cunoștințelor dobândite de către salariat la seminarii, conferințe, simpozioane,
traininguri la care salariatul a participat, fie că au fost organizate în mod efectiv de
angajator, fie partifciparea a fost finanțată de către angajator.
Page 26 of 50
o Utilizarea unor informații rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispoziție
de către acesta – conține două submodalități:
 Salariatul a utilizat în realizarea invenției informații rezultate din activitatea
angajatorului indiferent de modul în care salariatul a avut acces la aceste informații și
chiar dacă acest acces a încălcat secretul comercial impus de angajator în legătură cu
accesul;
 A doua submodalitate vizează acele informații care deși nu rezultă direct din activitatea
angajatorului, au fost puse la dispoziția salariatului de către angajator
EXEMPLU : salariatul utilizează informații obținute de pe internet folosind calculatorul angajatorului
sau folosind un tratat al angajatorului care se afla doar în biblioteca angajatorului.
Notă comună tuturor modalităților – oricare din aceste modalități trebuie să fi avut un rol cauzal în
realizarea invenției.
Pentru a beneficia de protecția invențiilor de serviciu lato sensu, angajatorul trebuie să dovedească în
mod pozitiv că informațiile sau cunoștințele au reprezentat o condiție sine qua non pentru realizarea
invenției. Așadar, niciuna dintre aceste modalități nu poate fi subînțeleasă, ele atrag aplicarea unui regim
juridic de excepție, iar potrivit dreptului comun condițiile de aplicare ale excepției trebuie să fie
dovedite de cel căruia îi profită excepția. Prin urmare, sarcina probei pentru oricare dintre aceste
modalități revine angajatorului și tot el va suporta și riscul probei, în sensul că atunci când nu va reuși
să dovedească în concret folosirea informațiilor, cunoștințelor, mijloacelor pentru realizarea soluției
tehnice se va aplica dreptul comun în ceea ce privește dreptul asupra invenției, adică cel stabilit de art.
3 din legea 64/1991.
(b) Invenția să fi fost realizată pe durata contractului de muncă sau în cel mult 2 ani după
încetarea contractului
Proba îndeplinirii condiției este simplă atunci când salariatul a comunicat unor terți realizarea soluției
tehnice, prin ipoteză comunicarea a avut loc după finalizarea soluției tehnice. Proba este mai grea când
salariatul nu comunică realizarea soluției tehnice. Ipoteza pe care trebuie să o avem în vedere este cea
în care mai mulți angajatori vor reclama drepturi cu privire la aceeași invenție.
Așadar, salariatul folosește informații obținute pentru realizarea aceleiași invenții de la angajatorul
anterior față de care contractul a încetat în mai puțin de 2 ani de zile, dar folosește informații și de la
angajatorul curent.
Într-o asemenea situație, dacă ambii angajatori revendică invenția, aceștia își vor exercita drepturile în
cotitularitate, în proporție cu contribuția fiecăruia la realizarea invenției.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru calificarea invenției de serviciu stricto sensu sau lato
senso, protecția juridică va fi guvernată de un regim juridic derogatoriu față de cel prevăzut în Legea
64/1991. Acest regim juridic derogatoriu este alcătuit din două elemente:
- Un regim juridic comun aplicabil oricărei inveții de serviciu
- Un regim juridic specific în funcție de tipul invenției de serviciu.
 Regimul juridic comun

Art. 4, alin. (2) din Legea 84/2014 – salariatul care creează o invenție are obligația să comunice
angajatorului prrezentarea invenției, în care să descrie soluția problemei rezolvate, cu date suficient de
clare pentru a defini invenția și condițiile în care invenția a fost creată.
Rezultă că faptul juridic al realizării invenției de către salariat antrenează în sarcina acestuia o obligație
de a face, anume de a îl informa pe angajator în mod concret cu privire la realizarea invenției.
Textul nu distinge în ceea ce privește obligația de informare după cum invenția este sau nu o invenție
de serviciu, ceea ce înseamnă că, în principiu, această obligație se naște și pentru invențiile care nu se
încadrează în noțiunea de invenție de serviciu. Totuși, în absența unui text sancționator expres,
sancțiunea tipică pentru neexecutarea obligației de informare este, conform dreptului comun,
răspunderea patrimonială a salariatului, răspundere contractuală în baza contractului său de muncă.
Page 27 of 50
Atunci când invenția nu este una de serviciu, neinformarea angajatorului cu privire la realizarea
acesteia nu îl prejudiciază pe angajator pentru că în această situație el nu are niciun drept cu privire la
invenția în cauză.
Prin urmare, în această situație neinformarea din partea salariatului va rămâne în principiu
nesancționată.
Informarea trebuie să fie:

- completă în sensul că trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru a se stabili pe de o
parte natura de invenție și drepturile care s-ar putea concretiza în protecția asupra ei;
- de asemenea, din comunicare trebuie să se poată stabili că invenția este nouă, implică activitate
inventivă, că sunt îndeplinite condițiile de fond cu privire la obiectul invenției;
- pe baza acestei informări să se stabilească împrejurările în care invenția a fost realizată astfel
încât să se poată determina dacă ea se încadrează în obiectul unei misiuni inventive ori, după
caz, dacă s-a realizat cu contibuția angajatorului și care este natura acestei contribuții.
Potrivit art. 13 din din Lege – consilierul în proprietate intelectuală al angajatorului care își desfășoară
activitatea în domeniul invențiilor, acordă asistență inventatorului salariat, la cererea acestuia, pentru
întocmirea comunicării prevăzute la art. 4, alin. (2).
Când angajatorul nu are un consilier în proprietate intelectuală, ale cărei servicii să le pună la dispoziția
salariatului, acesta din urmă se poate exonera de răspunderea pentru neexecutarea completă sau
conformă a obligației de comunicare, pe temeiul faptei victimei sau, după caz, creditorul acestei
obligații (angajatorul) a cărui omisiune de a acorda asistență de specialitate poate avea un rol cauzal la
comunicarea incompletă pe care o face salariatul.
Atunci când comunicarea nu este completă, termenul de 4 luni, sau mai lung (dacă a fost stabilit unul
mai lung prin regulamentul intern), în care angajatorul trebuie să încadreze invenția și să revendice
dreptul asupra ei nu începe să curgă.
Caracterul complet al comunicării se apreciază, însă, și luând în considerare acele informații pe care
angajatorul trebuia să le cunoască. Obligația lui de comunicare nevizând decât acele aspecte care,
aflându-se sub controlul imediat al salariatului, puteau fi în mod rezonabil ignorate de către angajator.
Dacă însă comunicarea a fost completă, atunci împotriva angajatorului va începe să curgă un termen de
decădere a cărui durată este de 4 luni, dacă nu cumva regulamentul de ordine interioară prevede o durată
mai lungă.
Din acest text rezultă că dacă regulamentul intern ar prevedea o dată mai scurtă, ea s-ar prelungi de
drept la 4 luni de zile, așa cum prevede textul de lege.
Acest termen este unul de decădere pentru două acte ale angajatorului.
În primul rând, angajatorul trebuie să încadreze invenția în sensul de a preciza dacă ea face parte sau nu
din categoria invențiilor de serviciu și, în caz afirmativ, care este tipul invenției de serviciu din care face
parte.
În al doilea rând, al doilea act unilateral al angajatorului este revendicarea dreptului asupra soluției
tehnice.
Actul încadrării face obiectul unei competențe a angajatorului, care este prevăzută în art. 4, alin. (1)
din Lege – angajatorul are competența de a decide cu privire la încadrarea sau nu a unei invenții
realizate de către salariat.
Competența reprezintă o prerogativă complexă, care pentru angajator reprezintă atât un drept, dar și o
obligație. Fiind și o obligație, aceasta trebuie să fie exercitată în mod corect, cu respectarea de către
angajator a categoriilor de invenții prevăzute de lege, în raport cu modalitățile concrete în care a fost
realizată invenția.
În cazul încadrării incomplete a invenției, actul unilateral de încadrare va fi desființat ca fiind nul. Pentru
a obține acest rezultat, inventatorul-salariat are la dispoziție mijlocul procedural prevăzut de art. 4, alin.
(4) – contestarea de încadrare a invenției la instanța judecătorească competentă. Această contestare se
poate face într-un termen de 4 luni de la data la care a cunoscut încadrarea realizată de către angajator.
Page 28 of 50
Ca atare, chiar dacă textul nu prevede în mod expres, se subînțelege că acest termen începe să curgă de
la data la care inventatorului salariat i-a fost comunicat actul de încadrare, întrucât termenul de 4 luni
vizează chiar acțiunea în fața instanței, prin urmare el este un termen de prescripție. Fiind un astfel de
termen de prescripție, el nu va putea fi modificat prin regulamentul de ordine interioară. Modificarea
termenului de prescripție fiind supusă condițiilor de drept comun.
Al doilea act unilteral al angajatorului este actul de revendicare a invenției care face obiectul unui drept
potestativ al angajatorului și care nu este susceptibil de contestare din partea salariatului.
Dacă angajatorul a revendicat o invenție liberă, o asemenea revendicare va fi nulă, doar că nulitatea în
această situație va putea fi constată pe căile procedurală de drept comun.
Natura nulității este una relativă, în sensul că se încalcă drepturile inventatorului salariat, așadar un
interes privat al salariatului, iar căile de declarare a acestei nulități sunt fie acțiunea, fie excepția nulității
relative invocate în cursul unui proces privind actul de revendicare în sine sau atunci când obiectul
procesului este anularea brevetului acordat ulterior în favoarea angajatorului, prin care salariatul solicită
schimbarea titularului brevetului, în temeiul art. 51, alin. (1), lit. e), coroborat cu art. 63, alin. (1) din
legea 64/1991.
 Regimul juridic pentru invențiile stricto sensu
Art. 5, alin. (1) din legea 83/2014 – dreptul asupra invențiilor prevăzute la art. 3, alin. (1), lit. a) aparține
angajatorului.
Alin. (2) – dreptul asupra invențiilor aparține angajatorului, în absența unor prevederi contractuale
contrare, dacă acesta este persoană de drept public și are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea.
Aceste două texte stabilesc o diferență între regimul juridic al invențiilor de serviciu stricto sensu în
care angajatorul este o persoană juridică de drept public care are ca obiect de activitate cercetarea-
dezvoltarea și celelalte invenții de serviciu stricto sensu când angajatorul este o persoană juridică de
drept public care nu are ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea sau este o persoană juridică de
drept privat.
- PJ de drept public care are ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea: părțile pot stabili prin
contract cui îi aparține dreptul asupra invenției.
- PJ de drept public care nu are ca obiect de activitate-cercetarea dezvoltarea/PJ de drept privat:
părțile nu pot stabili contractual cui îi aparține dreptul asupra invenției.
Din lectura comparată a alin. (1) și alin. (2) nu ar fi posibilă nici măcar o clauză prin care dreptul asupra
invenției să aparțină angajatorului în cotitularitate cu salariatul.
Cum regula vizează o regulă de validitate a unei clauze, sancțiunea nerespectării ar trebui să fie în
principiu nulitatea clauzei.
Nulitatea este una virtuală întrucât nici art. 5 și nici alte norme care fac referire la acest articol nu prevăd
sancțiunea nulității în mod expres, ori nulitățile virtuale sunt admisibile doar în măsura în care interesul
protejat prin instituirea normei nu poate fi atins decât prin impunerea nulității.
Legat de interesul protejat în această normă – există două opinii în doctrină:
Lucian Mihai – nu se poate avea în vedere decât un interes individual al angajatorului, așadar, având
în vedere și dispozițiile art. 1253 din Codul Civil potrivit căruia în cazurile în care natura nulității nu
este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil. Deci, având în
vedere interesul individual al angajatorului, dar și disp NCC trebuie să ajungem la concluzia că
nulitatea este una relativă cu consecința, printre altele, că numai angajatorul va putea invoca sau
numai el va putea confirma clauza anulabilă.
Page 29 of 50
Este o interdicție implicită în art. 5, alin. (2) de a avea o prevedere contractuală contrară atunci când
este vorba despre invenții de serviciu stricto sensu când angajatorul este o persoană juridică de drept
public care nu are ca obiect cercetarea-dezvoltarea sau care este o persoană juridică de drept privat.
Răzvan Dincă – inițial considera că în cazul în care angajatorul este o persoană juridică de drept
public, interdicția stabilită de art. 5, alin. (2) ar putea fi justificată de necesitatea ca dreptul asupra
creațiilor tehnologice noi să rămână sub controlul acestor entități de drept public, entități care ar putea
fi reputate a administra mai bine aceste drepturi decât persoanele fizice salariate. Fiind vorba de un
interes public în cazul acestor entități de drept public, sancțiunea nu ar putea să fie decât nulitatea
absolută.
În cazul în care angajatorul este o persoană juridică de drept privat – nu se prevede niciun interes pe
care l-ar proteja norma prin care unei astfel de persoane juridice de drept privat i s-ar interzice să își
stimuleze salariații prin acordarea unor drepturi cu privire la invențiile pe care aceșți salariați ar fi
obligați să le realizeze în derularea contractului de muncă. O asemenea stimulare ar fi o formă de
gestiune a interesului angajatorului privat de a avea un personal creativ și motivat.
Nu ar fi vorba de un interes privat al angajatorului, dată fiind și natura contractului de muncă și anume
în cadrul acestui contract de muncă angajatorul are o poziție de superioritate față de salariat. Așadar,
stabilea că angajatorul PJ de drept privat, clauza prin care salariatul i s-ar recunoaște înainte de
realizarea soluției tehnice calitatea de titular în tot sau în parte a drepturilor privind o asemenea invenție
de serviciu stricto sensu ar fi perfect valabilă.
Actualmente, R. Dincă consideră că indiferent de calitatea PJ angajator, întotdeauna interesul

ocrotit va fi unul public, ceea ce ar atrage întotdeauna sancțiunea nulității absolute.
Interesul public trebuie identificat în 2 elemente:

- interesul public prin recunoașterea acelei părți din contractul de muncă: angajatorul are
posibiltiatea reală de a exploata soluții (interesul este public pentru că societatea în ansamblu
este interesată ca invenția să fie exploatată de către cel care are posibilitatea reală de a o
exploata; întotdeauna această posibilitate o va avea angajatorul pentru că dispune de
modalitățile tehnice prin care această să poate fi exploatată.
- limitarea riscului cu privire la exploatarea soluției tehnice – va trebui să urmărească întotdeauna
ca riscul exploatării soluției tehnice să nu cadă pe salariat prin voința părților, ci să cadă asupra
angajatorului.
Art. 8 din legea 83/2014 – în cazul în care dreptul asupra invenției de serviciu aparține angajatorului
acesta este îndreptățit să depună o cerere de brevet de invenție sau de model de utilitate în România sau
în alte state cu revendicarea dreptului de prioritate în România.
Art. 10 din Lege – dreptul asupra invenției poate fi exercitat și prin păstrarea acesteia în regim de secret
comercial.
Prin urmare angajatorul are dispoziție 3 variante: cerere de brevet de invenție, model de utilitate sau
păstrarea în regim de secret comercial.
În principiu, pentru invenția de serviciu stricto sensu, titularul dreptului (angajatorul) are obligații de
informare față de inventatorul salariat, obligație care potrivit art. 8, alin. (4) trebuie exercitată prin
comunicarea scrisă către inventator atunci când informarea are ca obiect depunerea unei cereri de
brevet, iar potrivit art. 9, alin. (1) această obligație trebuie executată în legătură cu oricare din etapele
examinării cererii pentru obținerea titului de protecție.
De partea cealaltă, inventatorul are obligația ca la cererea angajatorului să îi acorde acestuia asistență
pentru obținerea protecției și valorificarea invenției.
Page 30 of 50
Această obligație este prevăzută de art. 9, alin. (2) din Lege și modul în care este redectat textul rezultă
că această obligație de asistență tehnică decurge automat din chiar contractul de muncă, în legătură cu
orice invenție de serviciu stricto sensu realizată de salariat în executarea contractului.
În măsura în care procedurile de obținere a procteției și de valorificare a invenției se extind după
încetarea contractului de muncă, obligația de asistență tehnică a salariatului subzistă câtă vreme obiectul
său este determinat de invenții care sunt realizate atunci când contractul este în derulare.
Cea mai importantă trăsătură a invențiilor de serviciu stricto sensu este că nici pentru realizarea invenției
și nici pentru asistența tehnică ulterioară salariatul inventator nu are în principiu un drept la remunerație
suplimentară.
Se consideră, așadar, că efortul creativ al salariatului care a fost coordonat de către angajator și prin
care s-au folosit mijloacele financiare, logistice, acest efort creativ a fost suficient răsplătit prin salariul
pe care l-a primit în schimbul activității pe care a prestat-o.
R. Dincă: contractul de muncă poată să prevadă o clauză contrară, adică să prevadă o remunerație sau
o primă de succes pentru salariat. Chiar și în această posibilitate de a avea o remunerație, din ansamblul
reglementărilor rezultă că salariatul pentru invenția de serviciu stricto sensu rămâne un titular subsidiar
al protecției, atfel încât dacă angajatorul nu are interesul să valorifice invenția, el este obligat să îi
permită inventatorului salariat să exercite el însuși un asemenea demers.
Pot exista clauze în contractul de muncă prin care să i se recunoască anumite prime, bonificații,însă, în
orice situație, inventatorul salariat rămâne titular subsidiar.
Art. 9, alin. (3) – în situația în care angajatorul nu mai dorește continuarea procedurilor ulterioare
depunerii cererii de protecție pentru invenția de serviciu sau nu este interesat să protejeze invenția în
alte state decât România, angajatorul cedează dreptul la acordarea protecției salariatului, cu condiția
ca salariatul să acorde angajatorului o licență neexclusivă pentru invenția brevetată.
De obicei, condițiile pentru acordarea licenței neexclusive se stabilește prin regulamentul de ordine
interioară. În lipsa acestor prevederi, condițiile de acordare a licenței se stabilesc prin acordul părților,
angajatorul fiind obligat să transmită în timp util înscrisurile necesare pentru continuarea procedurilor
de obținere a protecției de către salariat.
Din modul de redactare a art. 9, alin. (3) rezultă că acesta are în vedere două ipoteze:
 situația în care angajatorul nu este interesat de protecție în anumite state, mai puțin în România;
 situația în care în România sau în alt stat angajatorul care a declanșat deja procedura pentru
obținerea titlului de protecție nu mai este interesat să o continue.
În oricare din aceste situații, angajatorul este obligat juridic față de salariat să cedeze cu titlu gratuit
drepturile privind titlurile de protecție cu privire la invenția de serviciu, cesiune care este condiționată
de o licență gratuită neexclusivă de utilizare a invenției în favoarea angajatorului.
Din cauza acestei condiționări, obligația de cesiune pe care o are angajatorul devine scadentă în
momentul în care, cumulativ, el a comunicat către salariat lipsa sa de interes fie pentru declanșarea,
fie pentru continuarea procedurilor de obținere a protecției și inventatorul și-a declarat față de
angajator acordul pentru obținerea licenței de către acesta din urmă (angajator).
De la momentul acestei scadențe, angajatorul este obligat să transmită suficient de rapid către salariat
toate documentele necesare acestuia pentru a iniția sau a continua procedura de obținere a titlului de
protecție. Printre aceste documente trebuie să se afle și acordul angajatorului cu privire la cesiunea
dreptului.
Art. 36, alin. (2) din Lege prevede mutatis mutandis același mecanism și în cazul în care în România
brevetul a fost deja obținut de angajator și acesta intenționează să renunțe la el. Așadar, rezultă din acest
text că și în România salariatul este un titular subsidiar al dreptului de obținere a brevetului.
Page 31 of 50
ÎNTREBARE : Se pune întrebarea cum se va manifesta această calitate a salariatului atunci când
dezinteresul angajatorului pentru obținerea protecției se manifestă încă de la început prin neefectuarea
niciunui demers de obținere a brevetului în România.
Pentru oricare din situațiile de aplicare a acestui mecanism când angajatorul e interesat, premisa de
aplicare a acestui mecanism presupune ca angajatorul să fie interesat de orice formă de protecție a
invenției, inclusiv exploatarea ei în regim de secret comercial.
Dreptul salariatului la cesiune nu se va naște atunci când angajatorul a decis nu să obțină titulul de
protecție, ci să exploateze invenția în regim de secret. În această situație salariatul va fi obligat față de
angajator să păstreze confidențialtiatea invenției, încălcarea acestei obligații de confidențialitate
atrăgând răspunderea persoanei vinovate potrivit art. 10, alin. (3) și (4) – răspundere contractuală sau
delictuală.
Inventia de serviciu lato sensu

Art. 5, alin. (3), Legea 83/2014: dreptul asupra inventiilor de serviciu lato sensu apartine inventatorului
salariat, daca angajatorul de drept privat sau de drept public nu revendica inventia in termenul prevazut
de lege pt. Revendicare - acest termen este in principiu de 4 luni, daca in Regulamentul de Ordine
Interioara nu se prevede un termen mai lung.
 daca in regulamentul de ordine interioara se prevede un termen mai scurt, se aplica cel de
drept, de 4 luni, dar cum este nulitatea care atinge clauza prin care s-a prevazut termenul mai
scurt? Este o nulitate virtuala.
Din formulare rezulta ca si in cazul inventiilor de serviciu lato sensu, protectia juridica a inventiei profita
tot angajatorului, doar ca, spre deosebire de inventiile de serviciu stricto sensu, dreptul angajatorului la
aceasta protectie juridica este afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla, din partea titularului
sau (angajatorul).
Astfel, angajatorul are dreptul la protectia juridica a inventiei daca a decis sa isi creeze acest drept
revendicand inventia (adica daca si-a exercitat in acest sens dreptul potestativ).
 exista o rezerva a civilistilor fata de conditiile potestative simple. Dar, ca si in situatia dreptului
de a deveni mostenitor sau a dreptului la rescumparare din cadrul vanzarii, se recunosc aceste
cazuri e conditie potestativa, desigur, in masura in care depind de vointa titularului dreptului.
Aceasta este o conditie potestativa simpla si nu pur potestativa, intrucat, exercitand dreptul potestativ,
angajatorul isi asuma, in urma revendicarii inventiei, si anumite obligatii fata de inventator, si anume:
spre deosebire de ipoteza inventiilor de serviciu stricto sensu, in cazul in care angajatorul a revendicat
inventia de serviciu lato sensu, el este obligat sa ii plateasca salariatului o remuneratie suplimentara fata
de aceea cuvenita lui in temeiul contractului de munca.
Potrivit ar. 7, Legea 83/2014: angajatorul defineste prin prevederi specifice din Regulamentul Intern,
criterii specifice pentru stabilirea remuneratiei.
In lipsa prevederilor specifice, angajatorul are in vedere, in functie de fiecare caz concret, unul sau mai
multe dintre urmatoarele criterii:
a) efectele economice comerciale sau sociale care decurg din exploatarea inventiei de catre angajator
sau de catre terti, cu acordul angajatorului
 de precizat ca acordul angajatorului pentru exploatare poate fi si tacit si poate rezulta din
simpla neintroducere de catre angajator a actiunilor avand ca obiect incetarea exploatarii
inventiei de catre tertii care nu au primit autorizatia lui pentru aceasta exploatare
Page 32 of 50
 nu se au in vedere numai efectele strict economice ale exploatarii inventiei, ci si beneficiile de

alta natura, inclusiv culturale si sociale, care pot conduce la cresterea remuneratiei datorate
salariatului.
b) masura in care angajatorul este implicat in realizarea inventiei de serviciu, inclusiv resursele puse la
dospozitie de catre angajator pentru realizarea acesteia
 pentru a se putea cuantifica acest criteriu, angajatorul ar trebui sa aiba in vedere redeventa medie
pe care ar obtine-o din exploatara inventiei de catre terti, respectiv profitul net pe care il obtine
prin exploatarea directa a inventiei de catre angajator. Aceste doua categorii de venituri ar trebui
sa serveasca drept baza pentru aplicarea unui procent pentru retribuirea salariatului-inventator,
procent care ar trebui sa fie mai mare decat remuneratia medie cuvenita salariatului prin misiunea
inventiva care ar fi avut ca obiect realizarea inventiei, intrucat acela a actionat pe riscul si cu
respectarea instructiunilor angajatorului, spre deosebire de salariatul care a realizat o inventie de
serviciu lato sensu si care, prin ipoteza, nu a actionat la instructiunea angajatorului. Procentul va
fi cu atat mai mic cu cat salariatul a folosit intr-o mai mare masura reursele materiale, logistice,
informationale sau de formare profesionala ale angajatorului.
c) aportul creativ al inventatorului-salariat atunci cand inventia a fost creata de mai multi inventatori
 in acest caz, angajatorul nu poate revendica decat in parte protectia juridica asupra inventiei, si
anume intr-o parte direct proportionala cu contributia la realizarea inventiei a salariatului sau.
In consecinta, e firesc ca remuneratia cuvenita acestui salariat, in raport inclusiv cu veniturile obtinute
de niste terti in legatura cu exploatarea inventiei, sa fie diminuata in aceeasi proportie in care s-au
diminuat si dreturile angajatorului.
Prin excepție, potrivit art. 11, Legea 83/2014, remuneratia cuvenita inventatorului-salariat trebuie sa fie
egala cu cel putin 30% din valoarea venitului realizat de angajator, strict datorat aplicarii inventiei,
daca angajatorul este o PERSOANA DE DREPT PUBLIC care are in obiectul de activitate
cercetarea-dezvoltarea.
 acest text ne spune ca persoanele de drept public tin de puterea publica, platile sunt mai mici 
sa existe un minim pe care sa il poata obtina.
Art. 12, Legea 83/2014 prevede ca, indiferent daca angajatorul este o persoana juridica de drept public
sau de drept privat, daca el este o institutie de invatamant superior si devine titular al protectiei
privind o inventie rezultata din activitati de cercetare-dezvoltare, este obligat sa acorde inventatorului,
la cerere, cu titlu gratuit, o licenta neexclusiva pentru exploatarea inventiei in domeniul de
activitate didactica sau de cercetare al acestui inventator, pe toata durata vietii acestuia.
 in cazul in care angajatorul nu revendica in termen protectia asupra inventiei de serviciu lato
sensu, titular al dreptului de a primi o astfel de protectie devine inventatorul-salariat. Dreptul sau
este afectuat de o conditie suspensiva cazuala (depinde de o persoana cu care nu se afla neaparat
in raport contractual- aici definitia oficiala e ca nu depinde de vointa partilor ci de hazard), cu
conditia ca angajatorul sa nu revendice (conditie negativa).
Probleme vizand inventiile de serviciu:
(i) Legat de inventia de serviciu stricto sensu - din modul cum e formulat art. 5 din Legea 83/2014,
ar putea rezulta o intrebare: daca protectia unei inventii de serviciu stricto sensu in favoarea
angajatorului este sau nu conditionata de revendicarea inventiei de catre acesta.
Page 33 of 50
- Art. 5 vizeaza in principiu titularul protectiei. Daca ne uitam la art. 4, angajatorul trebuie sa revendice
invntia in termen, indiferent daca inventia este stricto sensu sau lato sensu. Ar parea ca aceasta conditie
a revendicarii vizeaza amble tipuri.
- Solutie Dinca: Dam prevalenta art. 4, astfel incat revendicarea inventiei sa fie necesara si in cazul
inventiei de serviciu stricto sensu.
Pentru a ajunge la acesta concluzie, din ansamblul regelementarii si mai ales din art. 9 rezulta ca si in
cazul inventiei de serviciu stricto sensu, inventatorul-salariat este un fel de titular subsidiar al dreptului
de protectie, in sensul ca, daca angajatorul nu este interesat sa obtina protectia inventiei, inventatorul-
salariat trebuie sa aiba posibilitatea de a deveni titualar al acestei protectii. Or, daca in cazul unei inventii
de serviciu stricto sensu, angajatorul nu a revendicat in termenul de 4 luni sau in termenul mai lung
prevazut de Regulamentul sau Intern, aceasta conduita demonstreaza neindoielnic lipsa lui de interes
pentru protectie inventiei in cauza, ceea ce i-ar permite inventatorului-salariat sa devina titular al acestei
protectii, angajatorul fiind considerat decazut din dreptul sau la expirarea termenului.
 aceasta viziune este oarecum o forma de a proteja interesul general. Interesul general reclama ca
aceste valori economice, inventiile sa aiba un titular cert. Operand decaderea, il stimulam pe
angajator sa o revendice. Apoi face ce vrea cu ea, dar macar sa dea un semn ca il intereseaza
inventia - prin revendicare.
(ii) Art. 16, pct. 1), Legea 83/2014: prin acesta a fost abrogat art. 5 din Legea 64/1991. Acest art.
5 se referea la doua categorii de exceptii de la art. 3 si art. 4 din Legea 64/1991, si anume la
inventiile de serviciu si la inventiile de comanda.
- Sunt inventii de comanda (fostul art. 5, alin. (2), Legea 64/1991): acele inventii realizate pe temeiul
unui angajament asumat de inventator fata de un tert. Acel tert se numeste comanditar.
- Contractul, avand ca obiect realizarea unei inventii, este o specie de antrepriza: antrepriza de lucrari
intelectuale. In contractul de antrepriza, partile sunt in raport de egalitate juridica si nu in raport de
subordonare ca in contractul de munca. Antreprenorul este obligat sa respecte instructiunile clientului
numai in masura in care aceste nu contravin regulilor tehnice, presupuse a fi cunoscute mai bine de
catre antreprenor.
 Potrivit art. 5, alin (2), Legea 64/1991, acum abrogat: dreptul la eliberarea brevetului asupra unei
inventii de comanda ii apartinea celui care a comandat cercetarea-comanditarul.
 Ratiune: cel care a comandat cercetarea este initiatorul acesteia, este cel caruia solutia cercetata
ii este necesara, este cel care, de regula, finanteaza cercetarea si este si acela care, de regula, isi
asuma riscul ca cercetarea sa nu reuseasca pt. ca inventatorul promite diligentele, iar nu rezultatul.
Deci art. 5 prevedea ca dreptul apartine lui si nu celui care a creat.
 Art. 16, pct. 1), Legea 83/2014: a abrogat acest text fara sa prevada nici un alt regim juridic cu privire
la inventia de comanda. Legea 83/2014 nu contine nicio dispozitie in acest sens, ba, dimpotriva, una
din conditiile de aplicare a ei este ca inventatorul sa fie salariat al persoanei juridice/persoanei fizice,
iar antreprenorul nu este.
CONTROVERSA:
- Prof. Lucian Mihai: ia in considerare solutia din Legea 64/1991 - protectia celui care a comandat
- Prof. Razvan Dinca: in absenta unei dispozitii exprese, nu poate admite o exceptie de la art. 3, Legea
64/1991.
- Situatia inventiei de comanda: intrucat nu exista nicio derogare de la art. 3, dreptul la
protectie juridica ii apartine inventatorului care a creat inventia, din natura dreptului la
Page 34 of 50
protejarea inventiei rezultand numai ca acela care a comandat-o nu putea avea drept cauza decat
folosirea solutiei rezultate din realizarea inventiei comandate.
- Prin urmare, contractul de comanda (antrepriza intelectuala) antreneaza, prin natura lui, un
drept al comanditarului de a folosi inventia rezultata in executare. Se poate presupune deci
ca, si in absenta unei stipulatii experese in acest contract, dreptul la eliberarea brevetului sau la
orice alta forma de protectie ii va apartine inventatorului cf. art. 3, Legea 64/1991, dar
comanditarul are o licenta neexclusiva de a folosi inventia rezultata in activitatea sa, pe toata
durata protectiei.
- In parte, aceasta solutia este confirmata de art. 74, alin. (1). OG 57/2002 privind activitatea
de cercetare-dezvoltare. Textul prevede ca atunci cand cercetarea s-a realizat pe baza unor
finantari din fonduri publice, finantari care presupun, de regula, incheierea de contracte intre
finantatori si cei care realizareaza cercetarea - deci o activitate de comanda, rezultatele
cercetarii apartin contractorulor, celor care au realizat cercetarea, iar nu finantatorului. Prin
urmare, rezulta ca in cazul cercetarilor din fonduri publice se aplica regula din art. 3,
Legea 64/1991.
SECRETELE COMERCIALE
SEDIUL MATERIEI
8 iunie 2016 - Directiva UE 2016/943 privind protectia know-how-ului si a informatiilor de afaceri
nedivulgate impotriva dobandirii, utilizarii si divulgarii ilegale
Directiva a avut ca termen de implementare in legislatiile nationale: 8 iunie 2018  nu a fost
implementata in RO nici pana acum. E in dezbatere un proiect de OUG prin care sa se implementeze.
De lege lata, legea romana contine intrumente in acest sens: art. 1184 NCC, Legea 11/1991 privind
combaterea concurentei neloiale si NCPC.
CONDITIILE DE FOND ALE OBIECTULUI PROTECTIEI JURIDICE
Art. 2, pct. 1), Directiva: notiunea de secret comercial implica 4 cerinte definitorii. Acestea au fost
prevazute si in art. 39, alin. (2) din Tratatul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala
legate de comert- TRIPS - ratificat prin Legea 133/1994 si care a devenit aplicabil al 1 ianuarie 2000.
Cele 4 conditii sunt:
1) secretul comercial sa fie o informatie - informatia este ceva foarte larg, este orice obiect de
cunoastere si de comunicare;
a) Poate fi vorba de:
 informatii pozitive
EXEMPLU: o lista de clientela, un proces de productie, o metoda de contabilitate, un fapt petrecut sau
care se poate petrece, o creatie fie tehnica, fie estetica etc.
 poate sa fie negativa
EXEMPLU: ca nu se va petrece sau ca nu se poate petrece un fapt, ca nu trebuie aplicat un anumit

procedeu pt a obtine un anumit rezultat tehnic, ca anumite metode trebuie limitate etc.
b) Informatia poate sa fie:
 factuala (ce s-a intamplat sau nu s-a intamplat);
Page 35 of 50
 abstacta (solutii tehnice, metode contabile, metode de afaceri, procedee, procese, opere
literare etc.).
c) poate sa fie informatie simpla sau complexa.

 Simpla: cutare concurent al meu este tehnic in starea de insolventa, stiu eu
 Complexa: procedeele sunt, de regula, alcatuite dintr-o succesiune de pasi.
In orice caz, informatia este un obiect incorporal, ea NU se confunda cu suporturile fizice sau
electronice in care este inscrisa sau incorporata.
KNOW-HOW
Unul dintre cele mai importante secrete comerciale il reprezinta know-how-ul = de regula, o informatie
tehnica complexa, prin aplicarea careia se desfasoara in bune conditii un anumit proces, o anumita
activitate sau se realizeaza un anumit rezultat.
Despre know-how s-a apreciat in literatura de specialitate ca este esentialmente transmisibil, in sensul
ca el poate fi desprins de persoana titularului sau, spre a fi comunicat unui alt detinator. Prin aceasta
trasatura, s-ar diferentia de dexteritatea manuala sau de experienta profesionala neformalizata
EXEMPLU: un cizmar care stie sa faca cizme are doar o dexteritatea manuala, in masura in care nu
reuseste sa se confeseze despre asta, sa explice cum face. Daca se poate exprima despre modul acela
unic in care face el cizme, atunci informatia comunicata este un know-how. E foarte valoroasa si
dexteritatea, dar ea nu ar putea fi transmisa altui cizmar care sa poate apoi face si el.
Transmisibilitatea apartine oricarei informatii, in mod esential, inclusiv secretul comercial.
Trebuie sa poata fi comunicata, desprinzandu-se de persoala celui care cunoaste informatia si ajungand
sa fie cunoscuta si de alte persoane.
2) caracterul secret;
Art. 2, pct. 1), lit. b), Directiva 2016/943  informatia care contine secretul comercial trebuie sa fie
secreta in sensul ca nu este ca intreg sau astfel cum se articuleaza elementele sale cunoscuta la nivel
general sau usor accesibila persoanelor din cercurile care se ocupa in mod normal cu tipul de
informative in cauza.
 din aceasta formulare rezulta ca secretul nu trebuie sa fie absolut (o informatie care este
secret comercial poate fi cunoscuta mai multor personae)
Pt ca o info sa fie secreta, e ncesar sa fie indeplinita alternativ una din urmatoarele doua conditii:
 fie persoanele care cunosc informatia sunt relativ putin numeroase fata de totalul persoanelor din
mediul profesional pentru care ea poate pezenta un interes
 fie, desi persoanele care cunosc informatia sunt numeroase, accesul la informatie al persoanelor
care nu o cunosc inca, din mediul profesional in care ea poate prezenta un interes, este dificil fie pt.
ca impune costuri, fie pentru ca impune inalturarea unor obstacole fizice, inclusiv electronice care
impiedica sau limiteaza accesul la informatie.
Fiecare dintre aceste trasaturi alternative care desemneaza caracterul secret al informatiei se raporteaza
la persoanele din cercurile care se ocupa in mod normal cu tipul de informatie in cauza. Se are in vedere,
deci, specialistul mediu al unui domeniu de activitate, care insa, spre deosebire de stadiul tehnicii pt.
aprecierea noutatii inventiei, nu este presupus a cunoaste toate informatiile tehnologice care au devenit
Page 36 of 50
accesibile public, ci numai informatiile de utilizare curenta in domeniul tehnologic relevant (nu e
presupus ca stie tot, ci numai tot ce este obisnuit).
 informatie a carei utilizare nu a devenit inca obisnuita va indeplini, in principiu, cerinta de a fi

secreta.
Spre deosebire de conditia noutatii inventiei, care e absoluta in timp si spatiu, in cazul secretului
comercial, noutatea este relativa, in sensul ca si daca informatia a devenit accesibila publicului, ea
poate pastra caracter de noutate in raport cu un anumit domeniu, daca profesionistii rutinati ai acelui
domeniu nu o cunosc intr-un numar suficient de mare.
Notiunea de secret nu se opune notiunii de notorietate. Exista secrete comerciale notorii, in sensul ca
profesionistii unui domeniu nu cunoc in general o anumita informatie, insa stiu in mare masura ca ea
are caracter secret.
EXEMPLU : Cel mai notoriu secret comercial la acest moment este reteta bauturii Coca-
Cola, pastratat secret de 110 ani, aproximativ. Caz: la un moment dat, un tribunal penal a cerut
sa fie pusa la dispozitia instantei reteta; aceasta a fost depusa, dar a pastrat caracterul secret pt
ca a fost confidentializata. Dar de atunci se pare ca a scos din reteta cocaina.
3) informatia are valoare comerciala prin faptul ca este secreta
Art. 2, pct. 1), lit. b), Directiva 2016/943  Prin aceasta(valoarea comerciala), secretul comercial se
diferentiaza de alte informatii confidentiale.
Informatiile confidentiale pot avea valoare din diverse motive sociale:
EXEMPLU: seceretele de stat au valoare pt. securitatea nationala, secretele profesionale au
valoare, in general, pt. respectarea deontologiei unei profesii, datele personale sunt in prncipiu
confidentiale pt. protectia intereselor personal-nepatrimoniale ale titularilor lor- dreptul la
imagine, la secretul corespondentei, la respectarea demnitatii umane, la libera exprimare.
Spre deosebire de toate acestea, secretele comerciale au valoare comerciala prin faptul ca sunt
confidentiale. Faptul ca sunt putine persoane care le cunosc sau ca accesul la obtinerea lor este limitat
face ca detinatorii lor sa se afle intr-un avantaj concurential fata de celelalte persoane care
actioneaza in acelasi domeniu fara a le cunoaste.
Avanajul comercial:
 Uneori, avantajul comercial consta in aceea ca pt utilizarea informatiei in cauza,

detinatorul nu mai trebuie sa suporte costuri, spre deosebire de concurentii sai.
 Alteori, avantajul comercial consta in aceea ca utilizarea informatiei pt. furnizarea de

produse sau servicii contribuie la o calitate superioara a acestor produse sau servicii fata
de acelea ale concurentilor.
 Alteori, mai ales in cazul informatiilor factuale, utilizarea in tranzactii a acestor informatii
aduce direct profit, spre ex: stiu ca o companie de stat are o situatie financiară proasta,
doar eu stiu asta, ceilalti care au actiuni nu stiu si mizez pe faptul ca e vazuta bine pe piata
si vand actiunile. Castig diferenta dintre pretul pe care il obtin acum si cel pe care l-as
obtine peste 2 saptamani, cand afla si altii.
!!! Pentru ca o informație sa fie protejata, nu este necesar ca ea sa fi fost efectiv utilizata in comert.
Valoarea comerciala potentiala este suficienta pentru calif informatia ca fiind secret comercial.
Page 37 of 50
Din aceasta cerinta rezulta o trasatura pe care o au secretele comerciale = aplicabilitate comerciala.
Spre deosebire de notiunea de aplicabilitate industriala a inventiilor, notiunea de aplicabilitate
comerciala este mai larga pt. ca, pe langa faptul ca o asemenea aplicabilitate o prezinta orice informatie
care poate fi utilizata in domeniul economoic, nu este nevoie ca utilizarea in cauza sa fie
reproductibila; chiar si daca o singura utilizare i-ar procura detinatorului un avantaj comercial fata de
cei care nu cunosc informatia, aceasta are o valoare comerciala prin faptul ca este secreta.
4) informatia trebuie sa fi facut obiectul unor masuri rezonabile in circumstantele date, luate de
persoanele care detin in mod legal controlul asupra informatiei respective, pt. a fi pastrata
secreta;
Art. 2, pct. 1, lit. c), Directiva 2016/943  O informatie nu va fi considerata secret comercial daca, din
conduita detinatorului sau nu rezulta ca el a primit-o ca atare si ca a facut tot ceea ce era rezonabil
necesar pt. a pastra caraterul secret.
EXEMPLU : nu poti sa prezinti la tv reteta de bucatarie care conduce la mancarea pe care o
vinzi in coservele tale si apoi sa zici ca e secret comercial.
Caracterul rezonabil necesar al masurilor de secretizare se apreciaza in raport cu particularitatile
informatiei, ale utilizarii ei, cu valoarea informatiei si cu costul rezonabil al masurilor de
secretizare.
 poate fi necesar ca informatia sa fie stocata in fisiere elecronice parolate, ca accesul salariatilor la
aceste fisiere sa fie limitat ca numar si conditionat de folosirea unei parole personalizate, ca aceste
parole sa fie schimbate periodic, ca fisiarele in cauza sa nu fie stocate in retea, ca documentele care
contin informatiile sa fie depuse in seif sau sub cheie, ca in contractele de munca si de colaborare
sa fie introduse clauze de confidentialitate, ca orice comunicare referitoare la informatiile respective
sa fie insotita de anuntarea destinatarului cu privire la caracterul ei confidential, ca in cazul unui
procedeu secret, fiecare dintre cei implicati in utilizarea lui sa aiba acces numai la o parte din
procedeul in cauza, ca facilitatile de producetie in care se aplica secretul sa aiba un acces
restrictionat si sa fie prevazute cu dispozitive de securitate fie electronice, fie umane s.a.m.d.
Caz american: un procedeu de fabricatie se fabrica intr-o incinta inconjurata de un zid inalt de 4m, iar
accesul era controlat si cu dispozitive, si cu paza etc.; salariatii aveau clauza de confidentialitate cu
privire la acel procedeu secret. Un concurent, cu o drona, a filmat din aer procedeul respectiv, pe care
apoi l-a aplicat. A aparut un proces, detinatorul procedeului a cerut instantei sa il oblige pe cel cu drona
sa opreasca utilizrea, iar apararea acestuia din urma a fost in sensul ca reclamantul nu a luat masurile
rezonabil necesare prin faptul ca nu a construit un acoperis. Instanta a hotarat ca acoperisul ar fi
reprezentat un cost nerezonabil in raport cu potentialul ca informatia sa ajunga accesibila tertului prin
drona.
Un secret este secret comercial daca intruneste CUMULATIV cele 4 criterii.
Bonus: Teoria trambulinei din dreptul anglo-saxon: daca o persoana a dobandit in mod ilicit o informatie
secreta, libertatea acelei persoane de la folosi informatia este mai limitata decat a oricarui tert (care ar
avea nevoie de oarecare timp pt. a putea invata sa foloseasca informatia). Cel care a dobandit prin
mijloace ilicite inca de cand era protejata, a avut si acest timp fata de orice tert care ajunge sa cunoasca
informatia in mod licit, atunci cand ea ar deveni accesibila oricui. Nu i se acorda tocmai celui care a
obtinut ilicit informatia facilitatea de a intra pe piata pt. ca a avut in mod ilicit timpul acela de a
„deprinde” si utilizarea informatiei/procedeului. Instantele calculeaza o durata apreciata ca fiind
rezonabil necesara ca el sa nu profite de faptul ca el a obtinut ilicit mai repede si a avut timpul sa invete
folosirea ei, astfel incat el va intra mai tarziu pe pita daca i se da acest drept.
Page 38 of 50
CONDITIILE DE FOND ALE SUBIECTULUI PROTECTIEI JURIDICE

Subiectul protectiei secretului comercial este detinatorul legitim al secretului comercial- definit
conform art. 2, pct. 2, Directiva 2016/943 ca fiind orice persoana fizica sau persoana juridica ce detine
controloul legal asupra unui secret comercial.
Pentru ca o persoana sa detina legal controlul asupra unui secret comercial, este nevoie ca ea sa
reuneasca cumulativ urmatoarele 2 conditii:
 sa fi dobandit licit secretul comercial in cauza;
 sa aiba puterea de fapt neingradita juridic de a decide cu privire la utilizarea informatiilor secrete
in regim de confidentialitate.
Conditia 1: sa fi dobandit licit secretul in cauza

Intrucat in dreptul privat, principiul este acela al libertatii, dobandirea unei informatii, inclusiv a
secretului comercial este in principiu licita.
Pentru ca ea sa fie considerata ilicita este necesar sa se indice norma incalcata cu ocazia dobandirii.
Totusi, art. 3, Directiva 2016/943 enumera cele mai frecvente modalitati de dobandire licita a
informatiei. Sunt 3 care prezinta importanta, dar enumerarea nu este limitativa, de vreme ce la sfarsitul
ei legiutorul european indica orice alta practica care, in conditiile date, e conforma cu practicile
comerciale loiale.
Cele 3 modalit cele mai frecvente de dobandire licita a informatiei (art 3, alin. 1, Directiva
2016/943):
a) descoperirea sau crearea independenta
Cand creez ceva, am de regula o optiune: pot sa brevetez solutia tehnica sau, daca nu e asa de
complicata, pot sa ma limitez sa obtin un model de utilitate sau pot sa o tin doar secret comercial.
Brevetul are avantaje si dezavantaje. Ca avantaje: NIMENI nu va putea sa fabrice folosind solutia fara
acordul meu, chiar daca ar ajunge inependent la ea, pe cand secretul nu constituie un astfel de monopol,
nu il va impiedica pe tert sa ajunga independent la acel secret prin decoperire sau creare, spre deosebire
de brevet. Dezavantajul brevetul este durata (in principiu 20 de anj), iar modelul de utilitate dureaza
chiar mai putin, pe cand secretul dureaza pana cand va fi descoperit.
E posibil ca, prin protectia acordata prin mijloace de fapt sa se obtina o protectie mai lunga decat cea
acoperita prin brevet. Optiunea intre cele doua se va lua si prin natura solutiei. (
EXEMPLU : reteta Coca-Cola vs. creionul cu mina in privinta dezasamblarii, ajungerii la
ingredientele/componentele initiale
Exista solutii tehnice care sunt susceptibile de a se comercializa fara a fi posibila descoperirea de catre
terti/concurenti si exita solutii care pot fi descoperite foarte usor de terti  prin inginerie inversa
b) analiza, studierea, dezasamblarea unui produs sau a unui obiect care a fost facut public sau se
afla in mod legal in posesia celui care a dobandit informatia si caruia nu i se aplica nicio
obligatie valabila dpdv. legal de a limita dobandirea secretului comercial
Se spune ca protectia prin secretul comercial este mai favorabila concurentei decat protectia prin
monopol, tocmai pt. ca ea nu ii impiedica pe terti sa cerceteze produse nou aparute pe piata, sa afle care
sunt solutiile si sa le aplice ei insisi in mod concurent cu autorul (dar in mod legitim).
Page 39 of 50
Ingineria inversa = modul prin care rezultatele tehnologice implmentare patrund in stadiul tehnicii
curente prin imitarea de catre concurenti.
c) exercitarea dreptului lucratorilor sau a reprezentantilor lucratorilor la informare si consultare in
conformitate cu dreptul uniunii si cu legislatiile si practicile nationale
Daca utilizarea unui anumit proces tehnic pune in pericol sanatatea salariatilor, detinatorul nu se va
putea prevala de faptul ca e secret procedeul ca sa nu le aduca la cunostinta pericolul implicat.
Pe lângă acestea 3, mai este foarte frecventa dobandirea secretului prin contract, de la detinatorul
anterior.
In cazul in care dobanditorul secret nu are fata de co-contractantul sau o obligatie de a nu divulga si nici
vreo obligatie de a respecta anumite limite de utilizare a secretului in cauza, altele decat limitele
decurgand direct din lege, se poate spune ca el va indeplini si o a doua conditie pt a fi detinator, si
anume va avea o putere de fapt nelimitata juridic de a decide asupra exploatarii secretului
comercial in regim de confidentialitate a.i va deveni el insusi detinator legitim al secretului.
Daca, in schimb, din contractul pe temeiul caruia se dobandeste un secret comerc, dobandotorul isi
asuma obligatia de a limita divulgarea/utilizarea acelui secret, el NU are o putere de fapt neingradita
juridic de a exploata secretul comercial in regim de confidentialiate pt. ca aceste obligatii contractuale
asumate reprezinta limitari juridice. In acest caz, detinatorul legitim al secretului ramane co-
contractantul, care controleaza exploatarea lui prin intermediul clauzelor care prevad obligatiile in
sarcina dobanditorului.
CONTINUTUL PROTECTIEI SECRETULUI COMERCIAL
Spre deosebire de alte obiecte ale protectiei industriale, secretul comercial nu face obiectul unui drept
exclusiv de exploatare. El nu permite detinatorului sau legitim sa se opuna oricarei oricarei utilizari,
divulgari sau difuzari a secretului sau catre tert, ci numai acelora care au caracter legal.
Caracterul legal nu rezulta niciodata numai din faptul ca actiune tertului are ca obiect secretul
comercial detinut legitim de o alta persoana, ci la acest fapt se adauga totdeauna, pt ca actiunea tertului
sa fie ilegala, fie incalcarea unui drept subiectiv, fie incalcarea unei norme distincte de drept
obiectiv.
In consecinta, actiunile tertilor privind secretele comercial sunt in principiu licite, chiar daca nu au fost
incuviintate de acest detinator. Caracterul ilicit este exceptional si dovedirea sa incumba
detinatorului legitim care reclama protectia dreptului sau.
Art. 4, alin. 2, Directiva 2016/943  enumera cazurile in care dobandira secretului comercial de catre
terti este ilegala, iar art. 4, alin. 3, Directiva 2016/943 enumera cazuri in care utilizarea sau divulgarea
unui secret comerc de catre terti este ilegala.
 Dobandirea ilegala
Art. 4, alin. 2, Directiva 2016/943 - dobandirea unui secret comerc fara consimtamantul detinatorului
sau este considerata ilegala ori de cate ori este efectuala prin: accesul neautorizat, insusirea sau copierea
oricaror documente, obiecte materiale, substante sau fisiere electronice care se afla in mod legal sub
controlul detinatorului secretului comerc si care contin secretul comercial sau din care poate fi dedus
secretul comercial, orice alt comportament care in circumstantele date contravine practicilor comerciale
loiale.
Dobandirea nu este niciodata ilicita per se, pe langa faptul ca are ca obiect un secretul comercial al
unui utilizator legitim, mai trebuie sa incalce si alte drepturi.
Page 40 of 50
EXEMPLU : accesul neautorizat - incalca si dretul la proprietate privata sau oricare derivate.
 Utilizarea sau difuzarea
Ori de cate ori este fara consimtamantul detinatorului secretului comercial, de catre o persoana care
indeplineste oricare din urmatoarele conditii:
a) a dobandit secretul comercial in mod ilegal  se deduce ca daca ai furat documente pe
care se afla secretul comercial, orice folosire ai face reprezinta incalcarea prelungita a dreptului
de proprietate cu privire la acel inscris si, implicit, a protectiei juridice a secretului comercial
impotriva utilizarii sau divulgarii
b) incalca un acord de confidentialitate sau orice alta obligatie de a nu divulga
c) incalca o obligatie contractuala sau de orice alta natura care limiteaza utilizarea
secretului comercial
Cu privire la aceste texte, trebuie observat ca ori de cate ori o persoana primeste de la detinatorul legitim
una sau mai multe informatii cuprinse in acest secret, cunoscand caracteurul lor confidential, ea este
prin aceasta obligata sa nu foloseasca si sa nu divulge informatia astfel primita decat in scopurile
autorizate de catre detinatorul secretului care i-a transmis informatia.
Asta decurge din principiul general conform caruia o persoana treb sa se abtina de la acele
conduite despre care cunoaste sau cel putin ar trebui sa cunoasca faptul ca aduc atingere
intereselor legitime ale altei pers.
Solutia este consacrata punctual in mai multe texte, spre exemplu:
 art. 1184 NCC- cand o informatie confidentiala este comunicata de o parte in cursul ngocierilor,
cealalta parte este tiuta sa nu o divulge si sa nu o foloseasca in interes propriu, indiferent daca
se incheie sau nu contractul. Incalcarea acestei obligatii atrage raspunderea partii in culpa.
 alt aplicatie este oferita de art. 4, alin. 4 din Directiva 2016/943: dobandirea, utilizrea sau
divulgarea unui secret comecial este de asemenea considerata ilegala atunci cand o persoana,
in momentul dobandirii, utilizarii sau divulgarii avea cunostinta sau ar fi trebuit sa aiba
cunostinta, in circumstantele date, de faptul ca secretul comercial a fost obtinut direct sau
indirect de la o alta persoana care a utilizat sau a divulgat secretul comercial in mod ilegal.
 Art. 4, alin. 5, Directiva 2016/943, corelat cu art. 2, alin. 4, Directiva 2016/943 prevede ca este
ilegala si producerea, oferirea sau introducerea pe piata, importul, exportul sau depozitarea unor
marfuri a caror concepere, caracteristici, functionare, proces de productie sau comercializare
beneficiaza, in mod semnificativ, de secrete comerciale despre care cel care desfasoara
activitatile mentionate ar trebui sa aiba cunostinta, in circumstantele date, ca au fost dobandite,
utilizate sau divulgate in mod ilegal.
 Art 5, lit. c), Legea 11/1991: constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau cu amenda divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre
terti, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial industrial, daca prin aceasta sunt afectate
interesele sau activitatea unei persoane juridice. Lit d): La fel pedepseste si divulgarea sau
folosirea secretului comecial de catre persoane imputrnicite de catre detinatorii legitimi ai
acestor secrete pt. a-i reprezenta in fata autoritatilor publice sau a institutiilor publice, daca prin
acestea sunt afectatate interesele sau activitztea unei persoane juridicesunt inclusi in
categoria de reprezentanti: avocati, consilierii in proprietate industriala si alti prepusi ai
persoanei juridice carora le sunt incredintate secrete comerciale in cursul activitatii lor
profesionale. Lit e): incrimineaza, sub aceeasi pedeapsa, folosirea de care o persoana care are
Page 41 of 50
calitatea de functionar public in sensul CP a secretului comerical de care a luat cunostinta in

exercitarea atributiilor de serviciu, daca prin a ceasta sunt afectate interesele sau activitatea
persoanei juridice.
Cand secretul comercial reprezinta si o inventie, literele d) si e) pot intra in concurs ideal cu savarsirea
infractiunii prevazute de art. 59, Legea 64/1991, pedeapsa fiind inchisoarea 3l-3a/ amenda pt.
divulgarea de catre personalul OSIM, precum si de catre persoanele care efectueaza lucrari in legatura
cu inventiile, a datelor cuprinse in cererile de brevet, pana la publicarea lor.
 Sintetizare in legatura cu toate aceste norme: divulgarea, utilizarea sau dobandirea unui
secret comercial de catre un tert, fara autorizarea detinatorului sau legitim contravine
protectiei juridice a acestui secret numai daca prin aceasta actiune se incalca fie un drept
subiectiv al detinatorului legitim, fie o norma de drept obiectiv, inclusiv o norma de drept penal,
cum ar fi acelea care sanctioneaza spionajul comercial.
In ceea ce priveste incalcarea dreptului subiectiv, acesta poate fi dreptul de proprietate al

detinatourlui legitim cu privire la suportul informatic secret sau la bunurile imobile in care se aplica
informatia secreta sau vreun drept pe care detinatorul legitim il are pe temeiul dreptului de proprietate
cu privire la aceste bunuri, in urma unui contract cu proprietarul sau cu alte persoane care au un contract
cu proprietarul.
Dreptul subiectiv incalcat poate fi si un drept de creanta care poate fi incalcat atat in ceea ce priveste
elementul sau intern, cat si in ceea ce priveste elementul sau extern.
EXEMPLU : debitorul unei obligatii de confidentialitate care divulga secreul care face
obiectul acestei obligatii incalca elementul intern al creantei corelative obligatiei in cauza, pe
cand tertul care beneficiaza de aceasta divulgfare cunoscand ca ea contravine unei obligatii de
confidentialitate preexistente incalca elementul extern al creantei, si anume opozabilitatea fata
de terti a unei creante contractulae cunoscute acestora. In primul caz, raspunderea va fi
contractuala, pe cand in al doilea caz raspunderea va fi delictuala. Tot delictula va fi si
raspunderea pt. incalcarea drepturilor reale care antreneaza dobndirea, divulgarea, utilizarea
ilegala a secretelor comerciale.
Cum secretul comercial nu face obiectul niciunui drept subiectiv specific, se poate spune ca protectia
juridica a secretului comercial ceste indirecta, decurgand pe cale derivata din protectia directa a unor
drepturi subiective reale sau personale sau a unor interese publice decurgand din norme imperative
distincte si specifrice.
De aceea, sanctionarea inalcarilor acestor protectii este in mod tipic raspunderea civila.
TRANSMISIUNEA CONTRACTULA A SECRETULUI COMERCIAL
Secretul comercial este o valoare necorporala. Or valorile necorporale pot fi bunuri numai prin
determinarea legii, adica numai in masura in care legea prevede expres ca pot face obiectul unor
drepturi patrimoniale.
Dupa cum am vazut, secretul comercial nu face obiectul niciunui drept subiectiv determinat, deci
nici al vreunui drept patrimonial. De aceea, secretul comercial nu este un bun, ci doar un lucru
necorporal. -Deoarece secretul comercial nu este un bun, el nu poate fi transmis prin contracte
translative, a.i nu poate face obictul unui contract de cesiune, precum brevetul. De asemenea,
detinatorul legitim nu se poate obliga sa asigure folosinta unui bun constand in secret comercial
pt. ca un asemenea bun nu exista. =>In consecinta, secretul comercial nu poate face obiectul unui
contract de locatiune sub specia licentei, spre deosebire de brevet.
Page 42 of 50
Ca urmare, contractele care au ca obiect comunicarea secretelor comerciale de catre detinatorul lor
legitim antreneaza pt. acesta o simpla obligatie de a face.
 Daca ea este asumata cu titlu oneros, in schimbul unei contraprestatii din partea
dobanditoului, contractul are natura juridica a unui contract de antrepriza
intelectuala (antrepriza de lucrari intelectuale, lucrari care au ca rezultat valori
necorporale).
 In cazul in care contractul de comunicare e cu titlu gratuit, el este un contract

nenumit.
In cazul in care natura confidentiala a informatiei este cunoscta dobanditorului la data incheierii
contractului si acesta nu a fost autorizat in mod expres sa divulge sau sa foloseasca in mod nelimitat
informatia dobandita, atunci din natura comunicarii, potrivit art. 1272 NCC, va rezulta, cel putin
implicit, o obligatie contractula de confidentialitate asumata de cate dobanditorul informatiei fata
de dobanditorul legitim, cocotractantul sau, care are natura juridica a unei obligatii de a nu face, adica
de a nu divulga informatia si de a nu folosi informatia decat pt. scopurile autorizate de catre detinatorul
legitim, expres sau implicit.
APARAREA SECRETULUI COMERCIAL
Detinatorul legitim al secretelor comerciale poate cere impotriva tertilor care au dobandit, divulgat,
utilizat ilegal asemenea secrete fie incetarea sau interzicerea utilizarii sau divulgarii secretului
comercial, fie interdictia de a fabrica, oferi, introduce pe piata sau utiliza marfuri, importa,
exporta sau depozita marfuri care folosesc in mod substantial secrete comerciale, fie sa retraga
de pe piata de la distribuitorii catre care au fost transmise, sa elimine caracteristicile lor ilicite
(acelea in care se folosesc secrete comerciale) sau daca acest lucru nu este posibil, sa distruga acele
bunuri.
De asemenea, detinatorul poate cere distrugerea totala sau partiala a oricarui document, obiect,
material, substanta sau fisier electronic care incorporeaza secretul comercial ilegal detinut de catre
tert ori, dupa caz, ca acestea sa fie predate integral sau partial catre detinatorul legitim al secretului.
Utilizarea sau divulgarea secretului comercial de catre tertul care in aparenta le-a dobandit in mod ilegal
sau pt. care exista riscul iminent de a le utiliza sau de a le utiliza ilegal poate fi interzisa si cu titlu
provizoriu, pe calea ordonantei presedentiale.
Ceea ce e important si specific: in toate aceste proceduri judiciare care vizeaza secretele comerciale,
instantele trebuie sa asigure mentinerea caracterului secret al informatiilor, ceea ce presupune
restrictionarea accesului la documentele dosarului care contin secrete comerciale, restrictionarea
caracterului public al sedintei de judecata, prin restrangerea accesului persoanelor la sedinte, precum
si restrictionarea accesului tertilor la documentele dosarului si chiar la continutul confidential al
hotararii judecatoresti.
Intrucat aceste restrictionari trebuie facute cu respectarea dreptului la aparare si a dreptului persoanelor
la o cale de atac efectiva, prin care partea sa poata contesta probele dosarului in totalitate, aceste
restrictionari nu vor putea exclude de la consultarea completa a dosarului, inclusiv a aspectelor lui
confidentiale a cel putin unui reprezentant al fiecarei parti si a unui avocat al fiecarei parti.
In orice caz, toate persoanele care au participat la procesul privind secretele comerciale (judecatori
, procurori, parti, avocati, martori, experti, grefieri, executori, auxiliari ai justitiei) sunt tinute sa nu
divulge secretele pe care le-au aflat in acest mod si sa nu le foloseasca decat in cadrul procesului.
Page 43 of 50
MĂRCILE
Sediul materiei este legea 84/1998.
Potrivit art. 2 din Lege, poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cu condiția
să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
Din această definiție rezultă cele mai importante 3 condiții de fond ale obiectului protecției care sunt
acordate prin titlul de protecție asupra mărcii.
Acest titlu de protecție se numește certificat de înregistrare a mărcii și este eliberat de către OSIM.
În principiu, eliberarea acestui certificat se face pe baza unei cereri naționale. Totuși, potrivit
Aranjamentului de la Madrid privind protecția internațională a mărcilor, se poate formula o cerere având
ca obiect protecția unei mărci în mai multe state ale lumii, printr-o cerere care se depune la biroul
Organizației Mondiale a Proprietății Industriale de la Geneva.
Printr-o astfel de cerere, solicitantul poate desemna statele în care dorește să obțină protecția, iar Oficiul
Internațional transmite conținutul acesteia către autoritățile competente din fiecare stat desemnat, aceste
autorități examinând cererea din perspectiva dreptului său național.
Dacă în timp de un an de la primirea cererii autoritatea competentă a unui stat nu notifică Oficiul
Internațional refuzul de înregistrare a mărcii în acel stat, atunci se consideră că marca este protejată ca
o marcă națională în statul respectiv.
Pe teritoriul României sunt protejate și mărcile europene, acestea fiind mărci care produc efecte pe
întreg teritoriul UE, în urma înregistrării lor la Oficiul European de Proprietate Intelectuală în temeiul
Regulamentului 207/2009.
În prezent, marca protejată printr-un titlu de protecție unic reprezintă o astfel de marcă europeană care
este emisă pentru întreaga UE.
În principiu, marca europeană este supusă unor condiții de fond asemănătoare până la identitate cu cele
prevăzute de legislația națională, cu mențiunea că toate aceste condiții sunt adaptate în considerarea
faptului că marca este destinată unui public consumator, de pe întreg teritoriul UE, ceea ce implică:
 în primul rând o utilizare a mărcii pe întreg acest teritoriu

 pe de altă parte, aprecierea condițiilor de înregistrare se face prin raportare la toate limbile
vorbite pe teritoriul UE.
1 Funcțiile mărcii
Marca este un vector de informație care semnalează consumatorilor într-o manieră simplă și accesibilă
care este originea comercială a produsului – producătorul, fabricantul, distribuitorul produselor pe care
este aplicată marca;
Din acest punct de vedere, marca deosebește produsele de alte produse similare, în funcție de originea
lor comercială.
Întrucât titularii de marcă au interesul de a ridica prestigiul comercial al produselor sau serviciilor pe
care le comercializează, marca le permite să acumuleze acest prestigiu și, în acest fel, să stimuleze
investițiile în îmbunătățirea calității produselor și serviciilor.
Din punctul de vedere al structurii pieței, acest comportament al comercianților duce la intensificarea
concurenței pe piață, orice producător titular de marcă fiind responsabil pentru calitatea produselor sau
serviciilor pe care le furnizează sub acea marcă.
Din acest punct de vedere, marca îndeplinește următoarele funcții:
Page 44 of 50
• funcția de indicare a origine comercială a produselor;

• funcția de concurență;
• funcția de investiții;
• funcția de garanție a calității produselor și serviciilor.
Funcția de garanție a calității produselor și serviciilor interesează doar în sens economic deoarece din
punct de vedere juridic, producătorul va răspunde pentru calitatea produselor sale, doar dacă acestea
cauzează un prejudiciu pe care consumatorul nu este presupus că și l-a asumat prin contractul de
cumpărare (de exemplu: garanția pentru vicii scunse).
Această răspundere a producătorului se poate angaja și în absența utilizării unei mărci
 rezultă din contractele încheiate de producător

 rezultă din răspunderea delictuală pentru faptul juridic stricto sensu al realizării produselor de
către aceasta.
În schimb, marca servește drept garanție a comerciantului în sensul că pe temeiul mărcii consumatorul
decide să achiziționeze un produs ce poartă marca pe temeiul unei informații despre calitatea
produselor, fie că această informație a rezultat din experiențele de consum anterioare, fie că a rezultat
din prestigiul de piață al titularului mărcii.
2 Regimul juridic al mărcii
Trebuie să permită atingerea funcțiilor prezentate anterior și este alcătuit din următoarele aspecte:
(a) condiții de validitate ale certificatului de înregistrare a mărcii;
(b) efectele certificatului de înregistrare a mărcii;
(c) transmiterea, apărarea, încetarea drepturilor care decurg din certificatul de înregistrare.
CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE A

MĂRCII
Condițiile de fond vizează obiectul protecției și subiecte protecției.
2.1 Condiții de fond privind obiectul protecției
Aceste condiții de fond sunt impuse, după caz, de protecția unor interese generale sau protecția unor
interese particulare.
Interese generale – condiții de fond absolute ale obiectului protecției;
 Se examinează din oficiu de către OSIM
 Pot fi sesizate acestuia în cursul procedurii de înregistrare de orice terț interesat pe calea
procedurală a observațiilor, în temeiul art. 18 din Legea 84/1998.
În termen de 2 luni, orice persoană interesată poate formula observații pentru motivele absolute
prevăzute la art. 5.
Nerespectarea unor condiții absolute a obiectului protecției se numește motiv absolut de refuz a
înregistrării mărcii. Dacă marca a fost înregistrată în ciuda existenței unui motiv absolut de refuz, orice
persoană interesată poate cere anularea înregistrării mărcii la Tribunalul București în temeiul art. 60
și al art. 46, alin. (1) din Legea 84/1998.
Acțiunea în anulare a înregistrării mărcii trebuie să fie formulată în termen de 5 ani de la înregistrare,
cu excepția cazului în care motivul absolut este reprezentat de înregistrarea mărcii cu rea-credință, caz
în care acțiunea în anulare va putea fi formulată oricând.
Regula – 5 ani de la înregistrare;
Excepția – oricând în cazul în care înregistrarea s-a făcut cu rea-credință.
Page 45 of 50
Interese particulare – condiții relative de fond ale obiectului protecției;

 Nu sunt examinate din oficiu de OSIM;
 Sunt examinate numai la cererea persoanei care este titularul interesului privat a cărui încălcare
constă în neîndeplinirea condițiilor de fond relative ale obiectului protecției.
Interesul privat este de cele mai multe ori ocrotit printr-un drept subiectiv; condiția de validitate constă
în tocmai respectarea acestui drept subiectiv.
Neîndeplinire unei condiții relative ale obiectului protecției – motiv relativ de refuz a înregistrării
mărcii.
Poate fi invocat doar de titularul interesului protejat, în cursul procedurii de înregistrare, fie după
finalizarea înregistrării.
Calea procedurală prin care titularul interesului poate invoca motivul relativ de refuz este opoziția care
se poate face în cursul procedurii de înregistrare, în temeiul art. 19 până la 21 din lege.
Un motiv relativ de refuz poate fi înlăturat dacă titularul dreptului sau interesului privat protejat printr-
un asemenea motiv, consimite la înregistrarea mărcii, astfel cum acest lucru rezultă din art. 6, alin. (6)
din lege.
Motivul relativ de refuz nu a fost înlăturat pe această cale și totuși marca a fost înregistrată, numai
titularul interesului privat ocrotit poate formula acțiunea în anulare, în temeiul art. 46 din lege, în
termen de 5 ani de la înregistrarea mărcii.
Diferența dintre anulare pentru motiv de absolut de refuz și anularea pentru motiv relativ de refuz –
vizează calitatea procesuală activă:
 Motivul absolut – poate fi cerută de orice persoană interesată;
 Motivul relativ – poate fi cerută de către titularul interesului privat care este lezat prin
înregistrarea mărcii.
2.1.1 Condiții absolute ale obiectului protecției:
1) Marca trebuie să fie un semn;
Noțiunea de ”semn” – NU este definită de lege; a trebuit să fie preluat sensul din limbajul comun
(aprofundat prin știința semnelor) = semnul reprezintă un obiect care transmite unui anumit subiect o
informație despre un alt obiect
 Primul obiect – semnificantul;
 Subiectul – receptorul;
 Cel de al doilea obiect – semnificatul;
Orice din lumea înconjurătoare poate să fie semn.
Marca trebuie să fie un semn în sensul că prin intermediul ei consumatorul care este receptorul trebuie
să poată identifica originea comercială a produselor sau serviciilor, adică semnfiicatul.
În sensul legii, conform art. 2 din lege, pot fi semne: cuvintele, inclusiv nume de persoane; desene;
cifre; elemente figurative; forme tridimensionale și în special forma produsului sau ambalajului său;
culori, combinații de culori; holograme; semnale sonore, precum și orice combinație a acestora.
Pornind de la această enumarare limitativă, se distinge între:

 Mărcile verbale;
 Mărcile figurative;
 Marca care reprezintă o combinație dintre o marcă verbala și una figurativă, marca se numește
marcă combinată.
Page 46 of 50
o Numele unei persoane:

În principiu, numele poate constitui o marcă dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții de fond ale
obiectului protecției.
Cu toate acestea, în temeiul condiției de fond ca marca să fie licită, vor fi respinse la înregistrare pentru
motive absolute de refuz, mărcile care conform art. 5, alin. (1), lit. j) conțin fără consimțământul
titularului imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România.
Dacă persoana nu se bucură de renume în România, atunci marca va putea fi respinsă la înregistare doar
pentru un motiv relativ de refuz și anume, pe temeiul art. 6, alin. (4), lit. c) din legea 84/1998, ceea ce
înseamnă că în principiu, o persoană poate înregistra ca marcă propriul său nume cu condiția ca
eventuala omonimie să nu aducă atingere dreptului la nume al altei persoane.
o Cifrele:
Se acceptă că cifrele sunt descriptive și nu pot fi înregistrare ca indicații ale originii comerciale ale
produsului deoarece publicul nu le înțelege ca atare. Dacă se dovedește că prin utilizare cifra a ajuns să
transmită publicului o indicație privind originea comercială a produsului, atunci ea va fi admisă la
înregistrare.
EXEMPLU : marca Five, guma de mestecat; marca 53 pentru coniac.
o Forme tridimensionale:
Trebuie făcută o mențiune în sensul că este vorba despre o formă tridimensională astfel încât terții să o
poată citi în spațiu.
o Formele geometrice:
În principiu sunt admise la înregistrare, dar cu cât sunt mai simple, cu atât probabilitatea ca ele să poată
fi distinctive, scade. Este puțin probabil, deci, ca un cerc să poată fi înregistrat ca marcă.
2) Marca să fie susceptibilă de reprezentare grafică;
Această cerință nu presupune ca semnul înregistrat ca marcă să fie comunicat consumatorilor în formă
grafică, ceea ce este însă necesar este ca indiferent în modul în care se comunică semnul către
consumator, aceasta să poată fi reprezentat grafic. Cerința decurge din necesitatea înregistrării semnului
ca marcă în Registrul Mărcilor, care permite doar înregistrarea unor reprezentări grafice.
În jurisprudența CJUE s-a reținut că un semn este susceptibil de reprezentare grafică numai dacă această
reprezentare este clară, precisă, inteligibilă, completă, durabilă, obiectivă și ușor accesibilă.
 Clară – are un contur determinat;

 Precisă – toate elementele relevante pot fi distinse cu ușurință;
 Inteligibilă – permite celui care o consultă să cunoască în mod exact compunerea semnului;
 Accesibilă – terților le este suficient să consulte respectiva reprezentare în Registrul Mărcilor
pentru a putea ca pe baza acestei reprezentări să delimiteze semnul protejat;
 Completă – cuprinde toate elementele necesare pentru identificarea semnului protejat;
 Durabilă – nu se alterează în timp din cauza modului sau suportului pe care este realizată;
 Obiectivă – poate fi identificată indiferent de împrejurările în care este expus semnul sau de
particularitățile subiective ale celui care o consultă;
o Mărcile care constau în combinații de culori:

CJUE a reținut că prezentarea unui eșantion de culoare nu reprezintă o reprezentare grafică întrucât se
deteriorează în timp;
De asemenea, o descriere verbală a culorilor a fost considerată imprecisă.
Page 47 of 50
s-a apreciat ca fiind corespunzătoare reprezentarea grafică a unei culori date prin indicarea codului de
culoare potrivit unei codificări internațional recunoscute.
Atunci când marca constă în combinații de culori, reprezentarea grafică este clară și precisă numai dacă
modul de combinare, așezarea lor sistematică, proporția și delimitarea contururilor sunt expres
prevăzute în cererea de marcă.
De regulă, pentru așezarea schematică a culorilor a fost admisă depunerea unui eșantion, însă dublat de
indicarea codului.
o Mărcile sonore:
Nu reprezintă moduri valabile de reprezentare grafică a unei mărci sonore o descriere verbală a sunetului
sau indicarea primelor note dintr-o anumită piesă muzicală cunoscută ori indicarea unei interjecții sau
sunetul produs de un animal pentru că acestea nu sunt precise sau după caz nu sunt obiective.
Este o metodă valabilă de reprezentare grafică a unei mărci sonore un portativ prevăzut cu cheie însoțit
de indicații privind succesiunea notelor și durata lor relativă, precum și de instrumentul la care trebuie
executată melodia constând în acele note.
Legat de acest instrument, poate fi acceptată și vocea unei persoane, respectivul portativ poate fi
executat prin vocea unei persoane; reprzentarea va fi valabilă doar dacă s-a făcut cu consimțământul
persoanei respective deoarece vocea este un element al unei persoane.
În lipsa acestui consimțământ, marca este susceptibilă de un motiv de anulare la înregistrare, fie absolut
dacă persoana se bucură de renume în România, fie relativ dacă persoan nu se află în această situație.
o Mărcile olfactive:
S-a considerat că nu sunt valabile următoarele reprezentări grafice:
 Mirosul ierbii proaspăt cosite;
 Parfumul însoțit de o formulă chimică, chiar și formula chimică care poate să fie obiectivă a
fost considerată nesatisfăcătoare în ceea ce privește reprezentarea grafică deoarece același
compus chimic generează mirosuri diferite în medii diferite.
Variația percepției olfactive a speciei umane este mult mai mare decât valoarea percepției vizuale –
fiecare persoană simte un miros în mod diferit.
3) Marca să fie un semn distinctiv;
Legea 84/1998 prevede această condiție în art. 5, alin. (1), lit. b), c), d) și e).
Nu pot fi admise la înregistrare mărcile lipsite de caracter distinctiv.
Distinctivitatea reprezintă o trăsătură a semnului conform căreia el este apt să-i comunice
consumatorului o informație despre originea comercială a produsului sau a serviciului la care este
aplicat semnul, iar nu despre alte trăsături ale acesteia.
Potrivit legii, marca este un semn distinctiv dacă ea este aptă să diferențieze produsele sau serviciile, pe
care este aplicată, de produse sau servicii similare care au o altă origine comercială.
(i) Potrivit art. 5, alin. (1), lit. c) – vor fi refuzate de la înregistrare mărcile care sunt compuse
exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile
comerciale loiale și constante.
Textul are în vedere mai ales mărcile verbale care au cunoscut fenomenul degenerării. Degenerarea
mărcilor reprezintă o transformare a percepției publicului cu privire la sensul unui cuvânt care inițial a
servit drept marcă, dar care prin utilizare a ajuns să desemneze chiar produsul sau serviciul în legătură
cu care este folosită marca și să nu mai poată indica originea comercială a respectivelor produse.
Page 48 of 50
Dacă marca este înregistrară deja și degenerată în cursul perioadei de protecție, atunci sancțiunea
aplicabilă pentru titular este decăderea lui din dreptul asupra mărcii.
Titularii mărcilor de succes au tot interesul de a preveni acest fenomen al degenerării mărcii. Mijloacele
concrete prin care se poate obține acest efect al prevenirii degenerării constau în:
 Amplasarea lângă marcă a unor mențiuni din care rezultă destinația acestuia de semn distinctiv
(de exemplu: ®, ™).
 Utilizarea mărcii ca atribut adjectivat pentru a se preveni utilizarea ei ca substantiv (folosirea
pantofilor de sport marca Adidas, în loc de adidas).
 Aplicarea mărcii la produse sau servicii care nu sunt similare cu cele în legătură cu care s-a
consacrat marca (Adidas produce deodorante).
 Campaniile publicitare de informare pentru public, cu privire la semnificația sensului său.
(ii) Art. 5, alin. (1), lit. d): vor fi refuzate de la înregistrare mărcile care sunt compuse exclusiv
din semne sau din indicații, putând servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea,
cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori
prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.
Specia ”lapte degresat”, calitatea ”ciocolată fină”, destinația ”nurofen răceală și gripă”, valoarea ”iaurt
ieftin”; originea geografică, timpul ”vin din 1950”.
Toate aceste semne se numesc descriptive, în sensul că descriu anumite caracteristici obiective ale
produsului sau serviciului.
Rațiunea excluderii de la protecție a acestor semne descriptive este aceea ca descrierile să fie accesibile
tuturor producătorilor și nu pot fi monopolizate de către unii dintre ei prin înregistrarea mărcilor.
Pentru a fi refuzată la înregistare, semnul trebuie să fie exclusiv compus din particule
descriptive.
Pe lângă particulele descriptive există și componente nedescriptive ale semnului – el va putea fi
înregistrat ca marcă, însă nu va conferi un monopol de utilizare cu privire la componentele descriptive,
ci doar cu privire la ansamblul în care acele componente sunt asociate particulelor descriptive.
Descriptivitatea este susceptibilă de grade, cu cât este mai puternic descriptivă marca, cu atât ea este
mai slab distinctivă și s-a stabilit în jurisprudență că mărcile slabe primesc o protecție mai ingustă, acest
lucru însemnând că ele sunt protejate doar împotriva mărcilor identice, nu și împotriva celor similare.
Pentru ca o anumită particulă să fie considerată descriptivă nu este necesar ca ea să fie singura
modalitate de descriere a unei anumite calități.
Potrivit art. 5, alin. (1), lit. d) este suficient ca semnul să poate servi în comerț pentru a desemna
trăsăturile caracteristice ale produselor sau serviciilor, chiar dacă această desemnare se poate realiza și
prin intermediul unor sinonime sau prin intermediul unor indicații alternative.
Noțiunea de semn descriptiv nu trebuie confundată cu noțiunea de semn evocator sau sugestiv. Aceste
mărci evocatoare sau sugestive fiind admise la înregistrare și, de regulă, au un mare succes comercial.
De exemplu: ”dame” pentru parfum feminin, ”fitness”, ”la mer” pentru produse cosmetice cu săruri
marine.
În jurisprudență a fost respinsă marca ”baby dry” pentru scutece întrucât indica chiar destința
produsului.
(iii) Art. 5, alin. (1), lit. e) prevede anumite cerințe în legătură cu înregistrarea ca marcă a formei
produsului.
Page 49 of 50
Rațiunea textului = monopolul acordat prin monopolul mărcii să nu vizeze aspecte funcționale, ci să
fie limitate la semnul unei anumite origini comerciale.
Aspectele funcționale, în schimb, nu pot fi monopolizate, ele putând face obiectul unei alte protecții.
Textul art. 5, alin. (1), lit. e) prevede 3 ipoteze de respingere a înregistrării mărcii, ipoteze care vizează
atât forma produsului, cât și forma ambalajului său. Vizează forma ambalajului său doar dacă având în
vedere natura produsului, ambalajul este necesar în vederea comercializării produsului (spre exemplu
pentru produse lichide sau gazoase).
› Prima excludere potrivit acestui caz vizează forma impusă de natura produsului;
Nu se poate înregistra ca marcă forma rotundă a anvelopelor, forma sferică a mingii de fotbal.
› A doua exclduere privește forma necesară obținerii unui rezultat tehnic;
În jurisprudență a fost respinsă de la înregistrare o marcă care consta într-o periuță de dinți prevăzută
cu un cap flexibil și anumite striații de prindere. S-a reținut din campaniile publicitare cu privire la
acest produs, cele două specificații urmăreau un rezultat tehnic.
La fel și aparatul de ras cu 3 cerculețe – și aici se îndeplinește o funcție tehnică, nu poate fi înregistrată
ca marcă.
› A treia ipoteză de excludere este forma ce dă o valoare substanțială produsului;
Anumite produse pentru care forma este o sursă a valorii lor financiare; de exemplu forma unui
serviciu de cristal sau forma unui anumit design vestimentar.
Potrivit art. 5, alin. (2) – dispozițiile alin. (1), lit b)-d) nu se aplică în cazul în care înainte de data de
depozit a cererii de înregistrare, marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii. Așadar, chiar
și o marcă descriptivă sau slabă poate fi protejată dacă solicitantul demonstrează că anterior înregistrării
sale ea a ajuns prin utilizare să fie receptată de către public ca o indicație a originii comerciale a
produselor sau serviciilor.
4) Marca să fie licită: art. 5, alin. (1), lit. i) – m);
Vodca ”Gorbaciov”: persoana trebuie să se bucure de renume în România, nu să fie din România.
5) Marca să nu fie deceptivă
Marca nu trebuie să inducă publicul în eroare în legătură cu caracteristicile obiective.

”American Cola” pentru produse care nu sunt din America; ”Cubanita” sau ”Havana” pentru produse
care nu sunt din Cuba.
Se au în vedere și cele deceptive pentru anumite calități: ”mentol” pentru țigări nementolate.
Ciocolata ”Mars” nu este deceptivă.
Sloganurile pot fi înregistrare ca mărci numai în măsura în care semnificația acestora depășește
ponderea obișnuită pe care un slogan comercial o are cu privire la lăudarea produsului.
Un slogan nu va fi considerat ca deceptiv chiar atunci când calitățile produsului sunt exagerate, dar ar
putea fi respins ca fiind descriptiv.
Pe de altă parte, dacă sloganul are o anumită individualitate sugestivă, el va putea fi înregitrat ca marcă
și sunt exemple precum ”totul este mai ieftin la bon marche”, ”într-o lume de copii noi suntem
originalul”, ”o femeie cu picioarele pe pâmânt”, ”noaptea bună se cunoaște de dimineață” (pentru
bătură), ”nouă ni se fâlfâie” (fabrica de steaguri.
Page 50 of 50
MĂRCILE (continuare)
1 Condițiile de fond relative ale obiectului protecției mărcilor

(a) Nu sunt examinate din oficiu de către OSIM, ci numai dacă persoana al cărei interes
este protejat în aceste condiții solicită examinarea îndeplinirii lor pe calea unei
opoziții.
(b) Sunt acele condiții care deși nu au fost îndeplinite, marca a fost înregistrată, permit
introducerea unei acțiuni în anularea înregistrării numai titularului intereselor
protejate prin condițiile respective.
(c) Potrivit art. 6, alin. (6) din Legea 84/1998, neîndeplinirea unei condiții de fond relative
a obiectului protecției poate fi acoperită prin acordul la înregistrearea mărcii dat de
către titularul intersului privat protejat prin condiția neîndeplinirii.
1.1 Distincția între condițiile de fond absolute – condițiile de fond relative
Condițiile absolute protejează un interes general (libertatea activității comerciale. Din motivul
acesta, o marca care desemnează numele unui produs nu va fi admisă la înregistrare pentru ca
daca s-ar înregistra numele uni produs, ar fi dăunător pentru comerț pentru că nimeni nu ar
mai putea folosi numele acelui produs pentru a vinde cărți.
EXEMPLU : dacă se înregistrează marca ”cărți” nimeni nu va mai putea vinde cărți pentru
că nu s-ar putea spune ce se vinde intrucât cineva a înregistrat numele produsului.
Dacă OSIM examinează greșit condițiile relative și înregistrează totuși certificatul, marca
respectivă este anulabilă conform art. 47 din lege, acțiunea se numește anulare, dar natura ei
este de nulitate absolută. Ea nu este imprescriptibilă decât într-un singur caz, când
înregistrarea s-a făcut cu rea-credință.
Condiții absolute protejează interese generale, sunt analizate din oficiu, pot fi sesizate de orice
terț interesat pe calea observațiilor și a acțiunii în anulare, anularea nu poate fi înlăturată prin
decizia unei persoane.
Condițiile de fond relative au un regim opus acestor 4 caracteristici:

 protejează un interes privat (interesul titularului unui drept);
 nu sunt examinate din oficiu de către OSIM;
 pot fi sesizate numai de către persoana interesată = numai persoana al cărei interes a
fost protejat, nu orice persoană interesată (calea procedurală este cea a opoziției).
Această persoană poate interveni la OSIM pe calea unei opoziții, iar acțiunea în anulare poate
fi promovată la TB în termen de 5 ani dar numai de titularul dreptului protejat.
Titularul interesului protejat poate înlătura cauza de anulare prin acordul său expres la
înregistrarea mărcii.
Motivul pentru care condițiile de fond relative protejează interese private este acela că aceste
condiții pot consta în neîncălcarea unor drepturi subiective anterioare ale unor terți
determinați.
Aceste drepturi subiective anterioare pot fi:
(1) Drepturile ale personalității;

Dacă prin intermediul înregistrării unei mărci se încalcă dreptul la nume al persoanei cu
prestigiu deosebit, aceasta reprezintă încălcarea unei condiții de fond absolute.
1
Dacă prin înregistarea unei mărci se tinde sau se reușete încălcarea dreptului la nume a unei
persoane obișnuite, fie că e vorba de numele unei PF, fie că e vorba de numele unei entități
comerciale, atunci această încălcare vizează o condiție relativă de fond a obiectului protecției.
În principiu, dacă titularul numele își dă acordul pentru înregistrarea numelui său ca marcă,
marca este valabilă.
În cazul omonimiilor, adică mai multe persoane au același nume, marca constând în acest
nume rămâne anulabilă la cererea oricărei persoane care, deși poartă numele în cauză, nu a
consimțit la înregistrarea ei.
Vor fi anulabile, tot astefl, în sensul că nu vor îndeplini o condiție de fond relativă a obiefctului
protecției mărcilor, acele mărci care încălca dreptul la imagine a unei persoane, fie pentru că
includ enunțuri care se referă la această persoană, fie pentru că sunt mărci figurative sau
combinate care includ elemente recognoscibile ale imaginii fizice ale persoanei.
Asemenea mărci pot fi îrnegistrate numai cu acordul persoanei al cărei drept la imagine este
astfel exercitat.
ÎNTREBARE: dacă atunci când Madonna este de acord pentru folosirea imaginii sale în
publicitatea de articole vestimentare, în schimbul unei sume, în acel mod numele Madonna își
iese din natura lui de drept nepatrimonial să devină un drept patrimonial evaluabil în bani?
Răspunsul este că dreptul la nume își păstrează natura personal nepatrimonială, ceea ce
presupune că rămâne atașat persoanei și nu poate fi înstrăinat. Dreptul la imagine are același
statut, dreptul la demnitate umană are același statut.
În exercitarea unor asemenea drepturi, titularul este singurul îndreptățit să autorizeze

utilizarea în societate a obiectului dreptului (numele, imaginea, demnitatea), ceea ce înseamnă
că el poate fi de acord cu anumite utilizări și poate interzice alte utilizări.
Acest acord poate fi dat și prin contracte cu titlu oneros, nu numai prin contracte cu titlu
gratuit.
Aceste contracte nu au natura juridică a unei transmisiuni a dreptului personal nepatrimonial,

ci ele generează pentru titularul dreptului o obligație de a nu face, de a nu își exercita dreptul
personal nepatrimonial pentru a se opune, pentru a interzice sau angaja răspunderea
cocontractantului în privința utilizării acestui drept, autorizată prin contract.
Este o obligație de a nu își exercita dreptul pentru a bloca în vreun fel utilizarea la care face
referire contractul.
Dacă obligația de a nu face este cu titlu oneros, natura contractului este aceea de contract de
antrepriză. De regulă, însă, riscul antreprenorului pentru ”lucrarea” respectivă este relativ
redus.
(2) Drepturile de proprietate literar-artistică;

Comportă prerogative morale sau personal nepatrimoniale, precum și prerogative
patrimoniale.
Printre prerogativele patrimoniale se situează și dreptul autorului sau succesorului său în
drepturi de a autoriza reproducerea totală sau parțială a operei.
2
Procedura de înregistrarea a mărcii implică:
 publicarea cererii de înregistrare (7 zile de la înregistrare);
 publicarea deciziei de înregistrare în BOPI;
 includerea mărcii în registrul mărcilor, care poate fi consultat oricând de către terți.
Toate aceste acte sunt de acte de reproducere publică a mărcii, astfel încât dacă aceasta include
fie și în parte o operă literar-artistică, atunci înregistrarea ei, care presupune toate aceste acte,
nu se poate face decât cu acordul titularului dreptului de autor care include prerogativa
autorizării reproducerii totale sau parțiale.
Înregistrarea unui slogan ca marcă – un slogan are o vocație publicitară și prin urmare, în mod
necesar, ”laudă” produsele; dacă sloganul se mărginește să ”laude produsele” și nu exprimă
personalitatea autorului, numai când el implică un aspect particular care să facă publicul să
conexe sloganul de originea comercială a produsului respectiv, are un element de
particularitate care permite pornind de la slogan să identifice originea comercială, dar acest
element de particularitate ar putea să exprime personalitatea autorului, asta îneamnă că ar fi
o bucată de operă originală și nu poate fi inregistrat ca marca decat cu acordul autorului.
(3) Drepturile de proprietate industrială;
Problema se pune cel mai adesea în materia:
- drepturilor privind semnele distinctive (firme, embleme, indicații geografice,
denumiri);
- drepturile asupra desenelor sau modelelor industriale, care au ca obiect aspectul
exterior al unui produs.
În toate aceste situații marca nu poate fi înregistrată dacămeste identică sau similară cu
obiectul dreptului de proprietate industrială anterior, astfel încât să inducă în eroare publicul
în legătură cu proveniența produselor pe care este aplicată ori, după caz, în cazul desenelor
sau modelelor industriale, să determine pentru public aceeași impresie globală ca și deseneul
sau modelul anterior protejat.
(4) Drepturile asupra mărcilor anterioare;

Potrivit art. 6, alin. (1), o marcă este refuzată la înregistrare, iar dacă a fost înregistrată, se
poate cere anularea ei, dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile
pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrară sunt identice cu cele pentru care marca
anterioară este protejată.
Acest motiv de refuz nu presupune decât îndeplinirea a două condiții cumulative:
- Identitatea mărcii pentru care se solicită înregistrarea în dispută cu o marcă anterioară
- Identitatea dintre produsele pentru care se solicită înregistrarea mărcii în dispută cu
produsele pentru care este înregistrată marca anterioară
Această a doua identitate se determină în funcțiile de clasele de produse sau servicii
pentru care s-a solicitat înregistrarea celor două mărci în conflict. În principiu, toate
produsele sau serviciile existente pe piață sunt cuprinse în 45 de clase potirivit unei clasificări
internaționale consacrate printr-o Convenție încheiată la Nissa în anul 1929.
Această clasificare este periodic actualizată de către un birou special instituit prin această
convenție. În această clasificare sunt cuprinse 30 de clase de produse și 15 clase de servicii.
Fiecare clasă are o structură arborescentă.
3
Orice solicitare de înregistrare a unei mărci este valabilă dpdv al condițiilor de formă
numai dacă precizează clasele sau subclasele de produse sau servicii pentru care
se solicită înregistrarea mărcii, marca urmând să fie protejată în principiu numai pentru sau
în legătură cu produse sau servicii care intră în clasele sau subclasele astfel desemnate.
Această regulă se numește principiul specialității mărcii.
EXEMPLU : marca Continental este de fapt 2 mărci, cu titutlari diferiți, o marcă pentru hotel
și una pentru anvelope.
Fiecare protejată printr-o altă clasă de produse sau servicii, de aceea nu aduc atingere una
alteia.
Potrivit art. 6, alin. (1), lit. b) din Legea 84/1998, marca este refuzată la înregistrare sau
în caz că a fost înregistrată, susceptibilă de a fi anulată, dacă din motive de identitate sau
similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a
produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea în percepția
publicului un risc de confuzie inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
În cazul acestei prevederi legale, pentru ca marca solicitată la înregistrarea în dispută să

încalce o marcă anterioară, e necesar să fie îndeplinite cumulativ 3 condiții:
 Semnele în dispută să fie identice sau similare;

 Produsele sau serviciile pentru care s-a solicitat înregistrarea să fie identice sau
similare;
 Din identitatea sau similitudinea semnelor și respectiv prin identitatea sau
similitudinea serviciilor sau produselor pentru care s-a solicitat înregistrarea, să
rezulte un risc de confuzie pentru public, inclusiv un risc de asociere.
La primele două condiții, dacă răspunsul este identic in fiecare dintre ele, ne aflăm în primul
motiv, nu în acest motiv, care presupunea doar două condiții, nu și riscul de confuzie.
Dacă mărcile sunt similare și produsele sunt identice sau dacă semnele sunt identice și
produsele similare – aceste elemente nu sunt suficiente pentru a respinge de la înregistrare
marca ulterioară.
Din raportul semnelor și a produselor și serviciilor să rezulte un risc de confuzie pentru public.
După cum rezultă din redactarea textului, riscul de confuzie pentru public trebuie să
rezulte din impresia globală pe care o produc asupra lui semne identice sau similare
aplicabile unor produse identice sau similare.
Dacă impresia globală este suficient de asemănătoare încât publicul să poată considera că
produsele sau serviciile pe care este aplicată marca ulterioară provin de la producătorul sau
comerciantul care este titularul mărcii anterioare sau de la o entitate cu care acesta se află într-
o legătură juridică ori comercială, atunci marca ulterioară va fi refuzată la înregistrare.
De aici rezultă 3 subreguli:
(a) Aprecierea similitudinii dintre semne pe de o parte, produse sau servicii pe de

altă parte, nu se face analitic, ci sintetic pentru a se determina impresia globală,
nu o comparație element cu element;
(b) Comparația se face după asemănări, iar nu după deosebiri;
(c) Nu este necesar ca asemănarea de impresie globală să conducă la o confuzie
actuală, dovedită ca atare, este suficient ca în mod rezonabil această asemănare
să conducă la un risc de confuzie, chiar dacă nu se poate dovedi concretizarea
lui pe piață;
4
(d) Riscul de confuzie este produsul vectorial al asemănării dintre semne, pe de-o parte,
și produse și servicii pe de altă parte;
Cu cât semnele sunt mai asemănătoare, este suficient ca produsele să fie mai puțin
asemănătoare pentru a se ajunge la un risc de confuzie.
Cu cât semnele sunt mai puțin asemănătoare, cu atât este nevoie ca produsele și serviciile să
fie mai asemănătoare pentru a se ajunge la un risc de confuzie.
Analiza celor 3 condiții cumulative (pentru ca marca solicitată la înregistrare să încalce

o marcă anterioară):
(1) Identitatea sau similaritatea semnelor

În ceea ce privește similaritatea semnelor, ea se apreciază din trei perspective: vizual, fonetic
și conceptual.
Cele trei perspective se află între ele într-un raport vectorial, astfel încât o strânsă similaritate
pe unul dintre aceste 3 planuri poate să fie suficient pentru a determina o impresie globală
generatoare de risc de confuzie.
 Similaritatea vizuală este constată atunci când semnele arată la fel sau aproape la fel.
EXEMPLU : semnul IDM seamănă foarte bine cu marca IBM – aceasta este o similaritate
vizuală
 Similaritatea este fonetică atunci când mărcile se pronunță într-un mod asemănător;
de regulă, mărcile similare vizual sunt similare și fonetic. Reciproca nu este
întotdeauna adevărată.
EXEMPLU: marca puma cu o pumă care sare și marca puma cu textul ”puma” scris.
 Similaritatea conceptuală care se constată atunci când cele două semne indică
publicului același sens sau sensuri suficient de apropiate încât pot fi asociate mintal.
Există 3 tipuri de similaritate conceptuală:
- Similaritatea conceptuală prin echivalent – se produce atunci când cele două semne
au același sens;
EXEMPLU : sun și soleil – cele două semne verbale au același sens.
Puma și puma – imaginea are sensul pe care îl mod denotativ textul
- Similaritatea conceptuală prin analogie – are loc în acele semne care deși nu au
același sens, au sensuri ce pot fi asociate datorită trăsăturilor lor comune.
EXEMPLU : ”la dame blanche”, ”la dame rouge” – există o parte comună și o parte distinctă,
dar având în vedere partea comună, se naște o analogie.
- Similaritatea conceptuală prin contrast: exemplul clasic de jurisprudență este cel cu
”la vache qui rit” s-a opus la înregistrarea mărcii ”la vache serieuse”.
(2) Identitatea/similaritatea produselor/serviciilor
Similaritatea produselor poate rezulta, deși nu e obligatoriu să rezulte, din apartenența lor la
aceeași clasă sau subclase din clasificarea internațională a produselor/serviciilor (vezi mai
sus).
5
O astfel de apartenență realizează o prezumție simplă de similaritate a produselor, precum

neapartenența produselor la aceeași clasă de produse/servicii generează o prezumție simplă
de nesimilaritate a produselor. Aceste prezumții pot fi răsturnate prin argumente care țin de:
 natura produselor;
 de materiile prime pe care le utilizează;
 de nevoile consumatorilor pe care le satisfac;
 de raporturile de complementaritate sau de asociere funcțională între ele.

EXEMPLU : tutunul face parte dintr-o clasă de produse agricole, în timp ce tigarile și articole
de tutunat fac parte dintr-o altă clasă.
Având in vedere că țigările au ca materile principală tutunul, se poate susține că cele două
categorii de produse sunt similare.
De asemenea, deși becul și fassungul nu sunt în principiu similare prin natura lor deoarece
sunt adesea utilizate împreună, pot fi considerate ca produse complementare și prin urmare
similare dintr-o măsură suficientă din perspectiva dreptului mărcilor pentru că permit
asocierea în mintea consumatorului.
Similaritatea produselor poate fi accentuată și de elemente exterioare lor, cum sunt, spre
exemplu, lanțurile de distribuție
EXEMPLU : parfumurile de lux nu pot fi considerate produse similare cu deodorantele care
se distribuie în supermarket pentru că parfumurile de lux sunt distribuite prin magazine
exclusiviste, de regulă tematice.
Substanțe farmaceutice radical diferite pot fi considerate similare dacă se distribuie prin
aceleași farmacii, prin prescripția aceleiași categorii de medici.
Când apreciați similaritatea produselor – nu e vorba de comparație obiectivă, ci o comparație
de percepție, cum le percepe publicul.
(3) Riscul de confuzie
Rezultă din similaritatea semnelor corelată cu similaritatea produselor și serviciilor
Riscul de confuzie se apreciază în raport cu consumatorul mediu, normal atent și rezonabil de
diligent atunci când ia decizia de a achiziționa tipul de produse sau servicii pentru care se
aplică semnele în conflict.
De aici rezultă că publicul pentru materiale de construcții este diefrit de publicul pentru
medicamente și de cel pentru iaurt. De ce?
Materiale de construcții – sunt cumpărate de constructori și oamenii care vor să construiasă
în regim propriu. Profesionistul, pentru că e profesionist, e mai mult expus, iar cel care face
asta în regim propriu are sentimentul de eveniment și în consecință este foarte atent.
Produsele care se achiziționează ocazional de către profesioniști determină un public elevat,
care este mai puțin victimă a confuziiei, pe când produsele de distribuție curentă și de consum
în masă, determină un grad de atenție scăzut și deci un risc de confuzie mărit.
Dacă medicamentele se eliberează pe bază de prescripție, atunci dobândirea lor trece prin
două filtre profesionale (prescripția este dată de profesionistul medic, iar medicamentul este
eliberat de un farmacist). Nici unul, nici celălalt nu iau decizia lor profesională în funcție de
semne, de marcă, ci în funcție de susbtanța activă etc. În consecință, tipul aceasta de distribuție
6
pentru medicamentele care implică prescripție medicală, este foarte puțin expus la confuzie
pe temeiul semnelor.
Semnele nu au niciun rol în decizia de achiziție.
În schimb, suplimentele alimentare care uneori se distribuie în sisteme de autoservire, pot fi
achiziționate și fără control profesional și, din acest motiv, riscul de confuzie indus de
similaritatea semnelor este mai mare.
Riscul de confuzie include și riscul de asociere care presupune că publicul poate ca pe baza
asocierii dintre semne si produse să își dea seama că acestea nu provin de la același producător,
același comerciant. Dar, cu toate acestea, asemănările dintre semne și/sau produse sunt de o
asemenea natură că îl pot face să presupună în mod eronat că producătorii care aplică pe
produse cele două semne în cauză sunt legați economic sau juridic, astfel încât calitatea
produselor unuia dintre ei să poată fi atribuită și celuilalt.
Nu este suficient ca semnele să poată fi asociate, asta e doar prima condiție; nu este suficient
ca produsele să poată fi asociate – aceasta este a doua condiție doar; este necessar ca asocierea
semnelor și asocierea produselor să conducă în mintea omului la o asociere a producătorilor,
este suficient să poată considera că din cauza faptului că produsele și semenele seamănă, cei
doi producători au o legătură pe care ei în realitate nu o au.
Cele două motive de refuz întemeiate pe identitatea sau pe similaritatea cu o marcă anterioară
sunt supuse principiului conform căruia, în materie de mărci, anterioritățile sunt numai scrise.
Aceasta înseamnă că o marcă va fi considerată indisponibilă sau va fi consdierată a nu
îndeplini condiția noutății din cauza identității sau asemănării cu o altă marcă, numai dacă
acea altă marcă a făcut obiectul unei cereri de înregistrare cu data de depozit anterioară.
De la această regulă există o excepție, și anume că acele mărci care deși nu au fost înregistrare,
nici nu s-a cerut înregistrarea lor, au devenit notorii în România, pot fi opuse la înregistrarea
unei mărci ulterioare, identice sau similare.
7
CURS 12 - DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE CĂTĂLINA DAN - 2018
Anterioritățile destructive de noutate sunt numai scrise, cu o singură excepție – marca notorie.
Marca notorie
Potrivit art. 3, lit. d) – marca notorie este marca larg cunoscută în România în cadrul
segmenetului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi
necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă.
Marca notorie se mai numește și marcă de mare renume. Această exprimare se folosește doar
atunci când marca notorie este înregistrată fie în România, fie în UE.
În orice caz, notorietatea sau marele renume al unei mărci, nu presupune cu necesitate
utilizarea acesteia.
Este suficient ca marca să fie cunoscută de o proporție însemnată din publicul relevant pentru
produsele sau serviciile cărora marca în cauză le este aplicată.
EXEMPLU : marca Apple s-ar putea să nu fie cunoscută în rândul agricultorilor montani,
dar acest lucru nu este relevant, ci este relevant ca ea să fie cunoscută celor care cumpără
marca Apple.
Legea nu prevede un criteriu în ceea ce privește proporția însemnată, dar jurisprudența a

considerat că 40% din public reprezintă o proporție suficient de mare pentru ca marca
cunoscută ca indicând originea comercială a produselor sau serviciilor destinate acestui public
să fie considerată notorie.
Deși notorietatea nu presupune cu necesitate utilizarea mărcii, cel mai adesea ea în practică
rezultă din utilizarea mărcii.
În funcție de tipul de protecție care se solicită în România, notorietatea trebuie să fie stabilită
fie pe teritoriul României, fie pe teritoriul UE.
La notorietatea pe unul dintre aceste teritorii poate contribui, concura și utilizarea mărcii în
străinătate, ceea ce este important este ca această utilizare să conducă la cunoașterea mărcii
pe teritoriul relevant.
Notorietatea mărcii poate să decurgă și dintr-o îndelungată aplicare pe produsele sau serviciile
aparținând unui anumit comercint și din întinderea publicității făcută pentru marcă de către
comerciantul care o aplică, și din larga geografică pe care se difuzează produsele sau serviciile
în legătură cu care este aplicată marcă, și din gradul de distinctivitate inițială sau ulterioară
dobândită a mărcii notorii în România.
Cea mai frecvent utilizată probă în practică pentru a se demonstra notorietatea unei mărci o
reprezintă sondajul de piață sau sondajul de opinie în rândul consumatorilor relevanți.
De regulă este administrat în proces sub forma unei expertize extrajudiciare realizat de un
institut specializat.
Se consideră că marca este notorie dacă dintr-un asemenea sondaj realizat în legătură cu un
eșantion reprezentativ, rezultă că 35-45% dintre respondeții aparținând publicului relevant au
indentificat spontan marca drept indicând originea comercială a unui anumit tip de produse
sau servicii.
1 Regimul juridic
Deși nu este înregistrată, o marcă notorie poate fi o marcă anterioară care să distrugă noutatea
unei mărci ulterioare, identice, pentru aceleași produse sau servicii ori similare, astfel încât să
rezulte un risc de confuzie pentru publicul relevant.
1
Noutatea mărcilor, spre deosebire de noutatea invențiilor este relativă. Ea este relativă din 3
puncte de vedere:
a) Relativă în timp – astfel, în principiu, nu orice marcă înregistrată în trecut, care

este similară sau identică pentru produse similare sau identiece, distruge noutatea
unei mărci pentru care se solicită înregistrarea.
Doar acele mărci anterioare care au fost reînnoite sau cau aflându-se la prima înregistrare sunt
încă în vigoare distrug noutatea unei mărci ulterioare identice sau similare.
Dacă protecția mărcilor anterioare a încetat prin expirarea fără reînnoire a certificatului de
înregistrare, atunci în principiu, înregistrarea unei mărci ulterioare identice sau similare
pentru produse identice sau similare este valabilă.
De la acest principiu există o excepție a cărei durată depinde de natura mărcii anterioare.
i. Astfel, dacă marca anterioară era o marcă individuală nu poate fi înregistrată o marcă
ulterioară identică sau similară pentru produse identice sau similare astfel încât să se
genereze risc de confuzie pentru public, dacă de la expirarea duratei de valabilitate a
certificatului de înregistrare a mărcii anterioare au trecut mai puțin de 2 ani.
ii. Dacă marca anterioară era o marcă colectivă (mărcile colective aparțin asociațiilor de
producători și indică faptul că produsele sau serviciile pe care se aplică marca provin
de la producători, membrii ai asociației titulare), nu va putea fi înregistrată o marcă
ulterioară identică sau similară pentru produse identice sau similare astfel încât să se
genereze un risc de confuzie pentru public, dacă de la expirarea mărcii colective
anterioare au trecut mai puțin de 3 ani.
iii. În fine, dacă marca anterioară era o marcă de certificare (mărcile de certificare aparțin
și ele asociațiilor de producători, iar aplicarea lor pe produse sau servicii semnifică că
aceste produse sau servicii au fost realizate cu respectarea regulilor tehnice prevăzute
în caietul de sarcini privind utilizarea mărcii), atunci o marcă ulterioară identică sau
similară nu poate fi înregistrată pentru produse sau servicii identice sau similare, astfel
încât să genereze un risc de confuzie pentru public dacă de la data expirării
certificatului de înregistrare a mărcii de certificare anterioare au trecut mai puțin de
10 ani.
b) Noutatea este relativă în spațiu
În principiu numai mărcile care produc efecte în România sau în UE pot fi opuse la
înregistrarea unei noi mărci identice sau similare pentru produse identice sau similare astfel
încât să se genereze un risc de confuzie pentru public.
Sub acest aspect se manifestă principiul teritorialității dreptului la marcă. Mărcile pot fi
înregistrate în România fie pe calea unei cereri naționale depusă la OSIM, fie pe calea unei
cereri internaționale depusă pe temeiul Aranjamentului de la Madrid privind protecția
internațională a mărcilor, depusă la Oficiul Organizației Mondiale a PI de la Geneva și care
desemnează România printre statele pe teritoriul căreia se solicită protecția.
În principiu, o cerere care desemnează România este trimisă de Oficiul de la Geneva către
OSIM și marca pentru care se solicită protecția este examinată de către OSIM potrivit
condițiilor de înregistrare ale legii române. Dacă în termen de 1 an de la primirea cererii care
desemnează România OSIM nu comunică Oficiul Internațional motivele de respingere a
cererii de înregistrare a mărcii pentru România, marca va fi considerată înregistrată în
România și protejată potrivit dreptului român.
2
Mărcile europene sunt înregistrare pentru întreg teritoriul UE, inclusiv România, pe calea unei
cereri unice depusă la Oficiul European de Proprietate Industrială de la Alicante. Până în anul
2015, OEPI se numea Oficiul pentru Armonizarea Pieții interne și marca europeană – marcă
comunitară.
c) Noutatea este relativă din punct de vedere profesional
În principiu o marcă va fi refuzată la înregistrare sau dacă a fost înregistrată, înregistrarea va

fi anulabilă numai dacă ea este identică sau similară cu o marcă identică sau similară
înregistrată pentru produse sau servicii identice sau similare, iar nu și pentru orice alte
produse sau servicii.
EXEMPLU : înregistrarea mărcii LPI pentru cărți nu va împiedica ca marca să fie

înregistrată ulterior pentru haine.
Acest principiu se numește principiul specialității mărcii.
De la principiul specialității mărcilor fac excepție numai mărcile de mare renume care au fost
înregistrare fie în România, fie la nivelul UE.
În ceea ce privește mărcile de mare renume, acestea sunt protejate nu numai împotriva
înregistrării ulterioare a unor mărci identice sau similare pentru produse identice sau
similare, ci și împotriva înregistrării unor asemenea mărci pentru produses sau servicii diferite
de acelea pentru care a fost înregistrată marca de mare renume anterioară, dacă prin
înregistrarea mărcii ulterioare titularul acesteia tinde fie să profite în mod nejustificat de
renumele sau distinctivitatea mărcii anterioare, fie să prejudicieze renumele sau
distinctivitatea mărcii anterioare.
EXEMPLU : marca Fossil când o aplici și pentru scaune, legătura dintre marca notorie și
produsele și serviciile pe care ea le desemnează se cam sparge. Această legătură psihologică pe
care consumatorul o face între produs și marcă tinde să se dilueze când aceeași marcă este
aplicată și pentrtu alte produse și servicii cu care nu au nimic în comun.
Dacă consumatorul se confruntă cu marca Fossil si pentru ceasuri, calorifere, scaune, el nu va

mai face legătura automată între ceas și Fossil – diluarea notorietății mărcii respective.
Uneori producătorii provoacă intenționat acest efect pentru a evita degenerarea mărcii, dar nu
au niciodată să facă acest lucru cu mărcile lor niște terți. Deci dacă terții fac acest lucru, în
principiu această diluare este un prejudiciu comercial pentru titular, împotriva acestuia el
poate să lupte combătând înregistrarea unei astfel de mărci.
3
Dreptul proprietății literar-artistice. Drepturile de autor și concepte conexe.

Concepte de bază.
Pentru ca o operă să fie protejată de drepturile autor, este necesar ca ea să fie o creație de
formă originală.
Persoana fizică care a creat opera se numește autorul. În principiu, dreptul de autor aparține
autorului. Acest principiu cunoaște o nuanțare în cazul operei de colaborare și câteva excepții:
în cazul operei colective, în cazul operei realizate de un autor salariat și în cazul programelor
de calculator.
1 Opera de colaborare
Este potirivt art. 5, alin. (1) opera creată de mai mulți coautori prin colaborare. Prin urmare,
pentru a ne afla în situația unei opere de colaborare, este necesar ca două sau mai multe
persoane fizice să fi contribuit creativ la originalitatea operei, coordonându-și aceste
contribuții.
În consecință, nu va fi operă de colaborare, ci mai multe opere distincte atunci când fiecare
dintre contribuțiile persoanelor fizice a fost realizată independent de celelalte.
În funcție de modul în care contribuțiile coautorilor pot fi sau nu distinse în cadrul operei
create de aceștia împreună, operele comune pot fi divizibile sau indivizibile.
Indiferent de natura operei de colaborare, dreptul de autor asupra acesteia se exercită în
cotitularitate de către toți coautorii. Fiecare dintre ei deținând o cotă-parte ideală și abstractă
din dreptul de autor, moral sau patrimonial, direct proporțională cu partea sa de contribuție
la operă.
Art. 8 vorbește despre ceea ce se numește ”operă derivată” – atunci când pornind de la operă
preexistentă, autorul aduce o contribuție creativă, modificând acea operă preexistentă, rezultă
o nouă operă care se numește operă derivată. Dreptul de a autoriza derivare sau crearea unei
noi opere pornind de la una existentă este un drept patrimonial al autorului operei
preexistente.
Prin urmare, el trebuia să își dea acordul pentru transformarea, modificarea operei sale. Odată
ce există acest acord, noua operă rezultată se va bucura la rândul ei de protecție, dar orice
utilizare a acesteia va implica în mod necesar și utilizarea operei preexistente.
Din acest motiv, exploatarea operei derivate va presupune atât aportul autorului operei
preexisente (operă originară), cât și acordul autorului operei derivate.
Art. 8 dă o enumerare nelimitată a operelor derivate care sunt de două feluri:

- Acele opere care păstrează structura operei preexistente, modificându-le expresia:
traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale, adaptările vizuale ale
operelor literare etc.
- Operele compilatorii - cele care reunesc mai multe opere preexistente sau fragmente:
culegeri de opere literare sau artistice, enciclopediile;
Prin alegerea sau dispunerea materialului aceste opere compilatorii implică creații
intelectuale: ordonarea alfabetică a poeziilor lui Eminescu nu indică o creație originală; o
antologie de poezii ale lui Eminescu reprezintă o operă originală pentru că autorul stabilește
ordinea prin exprimarea personalității sale.
Pentru exploatarea operei comune este necesar acordul tuturor cotitularilor de drepturi de
autor asupra acesteia.
Acest acord se poate da confom dreptului comun și în limitele unei gestiuni de afaceri care să
permită unuia dintre cotitulari să încheie acte de adminsitrare (cesiuni neexclusive), inclusiv
pe numele și pe seama celorlalți.
4
Actele de dispoziție sunt supuse regulii unanimității, astfel încât, aplicându-se dreptul comun,
beneficiarul unor asemenea acte încheiate doar cu unii dintre cotitulari nu le pot opune
cotitularilor care nu au consimțit la actele în cauză.
Prin derogare de la dreptul comun, în principiu cotitularii sunt obligați unul față de altul să fie
de acord cu actele utile exploatării operei.
În dreptul comun, refuzul de a consimți la încheierea unui act cu privire la bunul comun este
sancționat numai dacă acest refuz este abuziv. Desigur, abuzul dovedit de către cel care
pretinde că actul trebuia consimțit și prezumția este că refuzul este justificat. În cazul
drepturilor de autor, refuzul este valabil numai dacă este temeinic justificat, urmându-se ca în
caz contrar instanța să poată suplini consimțământul cotitularului care a refuzat.
Clasificarea operei comune în divizibile și indivizibile are următoarea importanță:
În cazul operelor comune divizibile, în mod distinct de drepturile asupra operelor comune în
ansamblul său, există drepturi de autor și asupra fiecăreia dintre contribuții al cărei titular
este autorul acelei contribuții.
El are dreptul să utilizeze separat contribuția sa, cu condiția să nu prejudicieze utilizarea
operei comune sau drepturile celorllați coautori.
O specie de operă comună este opera audio-vizuală sau cinematografică.
Potrivit art. 67, sunt autori ai operei audiovizuale regizorul sau realizatorul, autorul adaptării,
autorul scenariului, autorul dialogului, autorului muzicii special create pentru opera
audiovizuală sau autorul grafic pentru operele de animație sau secvențe de animație atunci
când aceste reprezintă o parte importantă a operei.
Legea prezumă că toate aceste persoane contribuie la expresia originală a operei audiovizuale.
Prezumția este însă relativă, putându-se dovedi prin orice mijloc de probă că oricare dintre
aceste persoane nu a avut nicio libertate de creație astfel încât nu a exprimat alegeri estetice
proprii sau că alte persoane pe lângă acestea au contribuit creativ la operă. Sub acest al doilea
aspect, prezumția relativă este calificată în sensul că dovada contrară presupune ca acele alte
persoane să fi fost menționate ca autori prin contractul încheiat între regizor și producător.
Potrivit art. 66, alin. (2), producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică
ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea
operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare.
Potrivit art. 71, legea prezumă chiar și în absența unei stipulații exprese în acest sens că prin
contractele încheiate între autorii operei audiovizuale și producător, autorii, cu excepția
autorului muzicii special create, îi cedează producătorului drepturile patrimoniale asupra
operei în ansamblul său, precum și dreptul de a autoriza dublarea și subtitrarea, în schimbul
unei remunerații echitabile.
Această prezumție este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât ea nu va viza nici
drepturile morale asupra operei audiovizuale sau cinematografice în ansamblul său, și nici
drepturile patrimoniale asupra contribuțiilor distincte ale autorilor la opera cinematografică
sau audiovizuală.
2 Opera colectivă
Potrivit art. 6, este operă colectivă opera în care contribuțiile personale ale coautorilor
formează un tot fără a fi posibil dată fiind natura operei să se atribuie un drept distinct
vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.
EXEMPLU : dicționarul enciclopedic al Academiei Române este o operă colectivă
5
Potrivit art. 6, alin. (2), în cazul operei colective, în lipsa unei convenții contrare, dreptul de
autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub
responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată opera (acesta este producătorul operei
colective)
Textul citit este singura situație din legea 8/1996 în care nu numai drepturile patrimoniale, ci
și drepturile morale de autor pot aparține unei persoane juridice.
3 Operele de serviciu
A doua excepție conform căreia opera aparține autorului – operele de serviciu.
Art. 45 din lege este sediul materiei.

Conform acestui articol, în principiu, dacă o operă este realizată de către un salariat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, drepturile morale aparțin întotdeauna autorului salariat,
iar drepturile patrimoniale aparțin, de regulă, în cotitularitate, atât salariatului, cât și
angajatorului.
Cota-parte a angajatorului din drepturile patrimoniale se determină astfel încât prin

exercitarea acestor drepturi în sensul autorizării terților de a utiliza opera, să i se asigure
angajatorului recompensarea pentru contribuția la costurile creației.
De asemenea, angajatorul poate utiliza opera în propria sa activitate fără nicio limitare și fără
acordul salariatului.
Este posibil ca în CIM sau alt contract între salariat sau angajator, să i se cedeze angajatorului
ansamblul drepturilor patrimoniale asupra operei de serviciu.
În acest caz, dacă prin contract nu s-a prevăzut durata cesiunii, această durată este de 3 ani.
Chiar și după expirarea duratei cesiunii , drepturile patrimoniale vor fi considerate a reveni
integral în patrimoniul salariatului, dar obligația acestuia față de angajator să îi plătească o
parte din veniturile obținute în urma exercitării lor pentru a compensa costurile suportate de
angajator pentru crearea operei.
În toate cazurile, autorul salariat își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei ca parte
din ansmblul creației sale.
În dreptul comun, dacă opera este comandată de către un beneficiar în executarea unui alt
contract decât contractul de muncă, drepturile morale și patrimoniale de autor rămân ale
autorului care a primit comanda. Cesiunea lor către beneficiar trebuind să fie prevăzută
expres.
4 Opera de serviciu de comandă – programele de calculator
A treia excepție este o situație specifică de operă de serviciu de comandă – programele de
calculator.
Potrivit art. 75 din Lege, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra
programelor pentru calculator create de unul sau mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor
de serviciu ori după instrucțiunile celui care a angajat, aparțin acestuia din urmă.
Derogarea de la principiul conform căruia drepturile de autor aparțin autorului nu vizează

decât drepturile patrimoniale, nu și drepturile morale.
Derogarea se aplică atât în cazul în care programul de calculator a fost realizat de către un
salariat în executarea contractului de muncă, cât și în orice alt caz în care programul a fost
realizat de către autorul său după instrucțiunile unei alte persoane, deci inclusiv în cazul
contractului de comandă.
6
5 Conținutul drepturilor de autor

Drepturile din autor sunt alcătuite din 2 categorii de prerogative:
 Drepturi morale
 Drepturi patrimoniale
5.1 Drepturile morale
Drepturile morale reprezintă drepturi ale personalității care protejează modul în care
personalitatea autorului se exprimă prin operă în societate.
Sunt drepturi morale, potrivit art. 10 din Lege dreptul de a decide dacă și în ce mod și cum va
fi adusă opera la cunoștință publică (este dreptul de divulgare și el se exercită prin punerea în
aplicare a unui act unilateral de voință al autorului).
EXEMPLU : filmul lui Kubrik
(1) Dreptul la paternitate operei (art. 10, lit. d) – cu prilejul fiecărei utilizări publice
ale acesteia.
De aici necesitatea citării.
(2) Dreptul la nume (art. 10, lit. e) – dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera
la cunoștință publică.
Când autorul decide să aducă la cunoștină opera sub un alt nume, acest nume se numește
pseudonim.
(3) Dreptul la integritatea operei – dreptul de a pretinde respectarea integrității

operei și de a se opune oricărei modificări precum și oricărei atingeri aduse operei dacă
prejudiciază onoarea sau reputația sa.
Integritatea are o componentă materială, operă trebuie prezentată în forma în care a fost
creată și are o componentă contextuală – contextul în care este prezentată opera nu trebuie să
aducă atingere mesajului pe care autorul a dorit să îl transmită.
(4) Dreptul de a retracta opera – exercitarea acestuia este condiționată de

despăgubirea utilizatorilor pentru prejudiciul decurgând pentru ei din exercitarea
retractării. Retractarea înseamnă atunci când autorul decide retragerea operei din
societate.
Drepturile morale sunt strâns legate de persoana autorului, nu pot fi cedate și nu pot face
obiectul unei renunțări.
Ca regulă, ele încetează la data decesului autorului, dar prin excepție dreptul de divulgare,
dreptul la paternitate și dreptul la integritate se transmit moștenitorilor ca forme ale dreptului
la protecția memoriei autorului.
Drepturile patrimoniale de autor (art. 12, 13 din Lege) de citit.

Dpi 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dpi 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS PROPRIETATE INTELECTUALĂ CĂTĂLINA DAN - 2018

INTRODUCERE ÎN DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

A. Dreptul proprietății intelectuale ca ramură de drept

Forma se distinge nu numai de suport, ci și de conținut.

3. Opera este o creație de formă originală.

Originalitatea nu se confundă nici cu valoarea. Dreptul de autor și proprietatea artistică protejează o

Proprietatea literar artistică este alcătuită din:

II. Proprietatea industrială

Sunt semne distinctive ale activitatii industriale:

Este totuși o ramură supusă dreptului civil ca drept comun.

Proprietatea intelectuală urmărește să stimuleze creația și difuzarea ei în societate.

B. DPI în sens subiectiv

Aplicațiunea – posibilitatea unui titular al dreptului subiectiv de proprietate intelectuală de a autoriza în

CARACTERELE JURIDICE ALE ACESTUI DREPT

2. Ceea ce au în comun toate drepturile de proprietate intelectuală prevăzute de lege – au conținut

4. Dreptul de proprietate intelectuală este, în principiu, temporar. Caracterul temporar decurge

5. Este, în principiu, teritorial; pe teritoriul fiecărui stat un anumit drept de proprietate

CONȚINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Pornind de la acest principiu, rezultă o sumedenie de consecințe cu privire la prerogativele dreptului.

Prerogativa dispoziției juridice există și în cadrul dreptului de proprietate intelectuală, dar ea nu e

DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ ȘI DREPTUL DE PROPRIETATE

DIFERENȚELE DINTRE PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ ȘI PROPRIETATEA

Proprietatea industrială se naște dintr-un titlu de

EXEMPLU: inventatorul nu are decât dreptul la

Prerogativele personal-nepatrimoniale din conținutul

Aceasta înseamnă că în marea majoritate a cazurilor,

În acest se poate spune că protecția prop

PROTECȚIA JURIDICĂ A INVENȚIILOR

I. Condițiile de fond ale obiectului protecției

1) Obiectul protecției prin brevet să fie o invenție

ii. fie acordă o protecție suplimentară în considerarea regimului juridic specific al

Lit. d) – nu sunt considerate invențiile nici prezentările de informații.

2) Să prezinte noutate și să implice activitate inventivă

Fr. (1.02.2017) Germ. (1.03.2017) Ro. (1.04.2017) It. (1.03.2018)

Fr. (1.02.2017) Germ. (1.03.2017) Ro. (1.04.2017)

În Franța se introduce o cerere pentru invenția AB la 1.02.2017. La 1.03.2017 se introduce o cerere în

AB și C – părți noi ale unui produs

Art. 24 – examinarea nu se face imediat sau instantaneu;

Subipoteze de aplicare ale acestei reguli

Cerererile internaționale se depun la Oficiul Internațional de Brevete administrat de Organizația

c Cererile europene desemnând România

 Soluția este sustrasă solicitantului și ulterior divulgată

Noutatea poate să vizeze:

3) Să implice o actvitate inventivă

Activitatea inventivă poate să rezulte din:

4) Invenția trebuie să fie aplicabilă industrial

Conceptul de industrial – un înțeles foarte larg.

5) Invenția să nu fie exclusă de la brevetare printr-o dispozție legală expresă

Din acest text rezultă:

 Excluderea nu se întemeiază pe caracterul nociv al unei soluții tehnice, ci pe caracterul

Potrivit art. 6, alin. (2):

Din corelarea acestor texte rezultă:

II. Condițiile de fond ale subiectelor protecției

De lege lata, există o singură categorie de excepții – categoria invențiilor de serviciu.

i. Trăsăturile comune ale invențiilor de serviciu

Există următoarele două trăsături comune:

ii. Cerințele speciale ale invenției de serviciu stricto sensu

iii. Cerintele invenției de servicu lato sensu

o Invenția să se fi realizat ca urmare a pregătirii și formării profesionale dobândite de

 Regimul juridic comun

Informarea trebuie să fie:

 Regimul juridic pentru invențiile stricto sensu

Legat de interesul protejat în această normă – există două opinii în doctrină: