1.

DR DE AUTOR

Dreptul de autor cuprinde două accepţiuni :

1) Instituţia de autor – privită ca totalitatea normelor care reglementează drepturile

născute din creaţia intelectuală.
2) Drept subiectiv de autor – totalitatea drepturilor pe care le are creatorul unei opere
literar-artistice ca urmare a realizării operei.
Dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei
sau persoanelor fizice care au realizat o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul
literar , artistic sau ştiinţific , oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de
exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor ori altor titulari legali , persoane fizice
sau juridice .

Legea nr. 8/14 martie 1996 „privind dreptul de autor şi drepturile conexe” a fost publicată în
M.O. nr. 60 din 26 martie 1996 şi a intrat în vigoare la trei luni de la publicare. Textul iniţial a
fost modificat şi completat succesiv prin legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi
legea nr. 285/2004 publicată în M.Of.nr.587/2004. Legea cuprinde 154 de articole ceea ce
constituie o dovadă suficientă pentru a constata că ea se aliniază reglementărilor europene în
materie dar nu numai prin proporţiile ei, fapt mai rar întâlnit în dreptul nostru, ci şi prin soluţiile
consacrate.

Operele de creaţie intelectuală se împart în trei categorii , şi anume :

-opere literare , artistice sau ştiinţifice , precum şi orice asemenea opere de creaţie
intelectuală care generează dreptul de autor ;

-interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau/şi executanţi ; înregistrările sonore

ale producătorilor de înregistrări sonore şi emisiunile organismelor de radiodifuziune şi
televiziune ;

-invenţiile care dau dreptul la brevetul de invenţie şi care constituie titlul de protecţie
pentru invenţie ;

2.SUBIECTUL DR DE AUTOR

Subiect al dreptului de autor poate fi atât o persoană fizică cât şi o persoană juridică . Actuala
noastră reglementare recunoaşte un drept de autor şi persoanelor juridice şi ca urmare acestea
vor putea deveni titularii drepturilor născute din creaţia intelectuală. Însă , ceea ce se poate
acorda şi se acordă uneori , prin lege , altor persoane fizice sau juridice nu este calitatea de
autor , care în mod firesc nu poate aparţine decât creatorului , ci numai „ beneficiul protecţiei”
acordate autorului .
 Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare / originare, adică
acele persoane care au creat nemijlocit opera şi subiecte derivate – persoane care în virtutea
competenţelor recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor.

Se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţa
publicului – prezumţie relativă.
Dacă opera a fost adusă la cunoştinţa publicului sub un pseudonim sau sub formă
anonimă, dreptul de autor va fi exercitat de către persoana fizică sau juridică care o face publică
dar numai cu consimţământul autorului atâta timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
În legătură cu subiectele originare întâlnim următoarele situaţii :
- opera a fost creată de o singură persoană;
- opera a fost creată de două sau mai multe persoane – operă cu mai mulţi autori,
realizare în coautorat. ( comună )
Aşa cum se susţine în doctrină, pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite trei
condiţii :
- opera să fie creată de două sau mai multe persoane;
- este considerat coautor persoana care a desfăşurat o activitate de creaţie şi nu cea
care a acordat un sprijin ştiinţific;
- existenţa unei înţelegeri prealabile între coautori.
În cazul coautoratului există un obiect comun : opera, asupra căreia mai multe persoane
(coautorii) îşi vor exercita drepturile, ca urmare şi aici se vor aplica regulile cu privire la
coproprietate din dreptul comun.
În cazul mai mult autori s-ar putea întâlni situaţia în care unul dintre autori să fie
principal iar ceilalţi coautori. Opera poate fi un tot unitar fără a putea determina partea fiecărui
coautor, situaţie în care coautorii nu pot exploata opera decât de comun acord, foloasele
materiale împărţindu-se între aceştia. O altă ipoteză este aceea în care contribuţia fiecărui
coautor să fie distinctă, ceea ce ar putea duce la posibilitatea ca fiecare să-şi poată valorifica
singur numai partea din operă în aşa fel încât să nu-i prejudicieze pe ceilalţi.
Spre deosebire de operele comune, operele colective, au un caracter complex, fiind
rezultatul unirii, într-un corp comun a mai multor opere individuale, situaţie în care dreptul de
autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub
responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată (spre exemplu opera cinematografică sau
altă operă audiovizuală).

Subiectele derivate sunt toate persoanele succesoare în dreptul de autor. Acestea pot
dobândi dreptul fie prin moştenire potrivit legislaţiei civile fie prin acte între vii. Ceea ce se
dobândeşte sunt în primul rând drepturi patrimoniale şi în mod cu totul excepţional o parte din
drepturile personal nepatrimoniale.

3.OBICETUL DR DE AUTOR

În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este
constituit din operele originale de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific,
oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de
valoarea şi destinaţia lor. O operă pentru a se bucura de protecţie juridică trebuie să
îndeplinească 3 condiţii :
- să fie rezultatul unei creaţii intelectuale din partea autorului;
- să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor – ceea ce
înseamnă că nu în toate cazurile opera trebuie să fie fixat pe un suport material;
- să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului prin reproducere, executare,
expunere, reprezentare sau orice alt mijloc.
Prin operă ( de la latinescul opera = creaţie,lucrare ) se înţelege produsul
activităţii de creaţie intelectuală , ca emanaţie a inteligenţei şi voinţei autorului .
Decretul 321/1956 prevedea şi el această obligaţie din actuala reglementare dar
asigurarea protecţiei era condiţionată de faptul aducerii la cunoştinţa publicului a operei în
cauză. Legea nr. 8/1996 recunoaşte acest drept prin simplul fapt al creaţiei.
În doctrină prima condiţie este denumită originalitatea operei şi este considerată ca o
expresie a amprentei personalităţii şi individualităţii autorului. Originalitatea nu trebuie
confundată cu noutatea care pentru invenţie este o condiţie impusă pentru ca aceasta din urmă
să poată fi brevetată. O operă poate fi originală fără a fi nouă.
Alături de operele absolut originale există şi opere relativ originale ai căror autori au
împrumutat unor creaţii preexistente elemente protejate, fără ca acest lucru să-i priveze de
vocaţia la dreptul de autor, cum este cazul unei întregi categorii de opere denumite derivate
sau compozite.

4.PROGRAMELE PT CALCULATOR

Programele pentru calculator sunt reglementate în capitolul IX din Legea nr. 8/1996,
reglementare care este considerată insuficientă în legislaţia română. În conformitate cu
prevederile art. 72 din lege „protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a
unui program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj,
fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.”

Nu sunt protejate prin lege, ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele

matematice şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator,
inclusiv acelea care stau la baza interfeţelor sale.

Autorul programelor pentru calculator are aceleaşi drepturi morale şi patrimoniale ca şi

oricare autor al unei opere literare sau artistice. El poate ceda drepturile de utilizare a unui
program pentru calculator fără ca aceasta să ducă la transferul dreptului de autor asupra
programului. Dacă programele pentru calculator sunt realizate în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, acestea pot fi exploatate de cel angajat, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
5.OPERELE DE ARTA PLASTICA SI OPERELE FOTOGRAFICE

Operele de artă plastică, pot fi bi sau tridimensionale la baza protecţiei lor stând
individualitatea operei care se bazează pe creaţia artistică. Autorul operei de artă plastică se
bucură de toate drepturile morale şi patrimoniale prevăzute de lege.

Reproducerile după operele de artă plastică se pot realiza doar pe baza unui contract
care trebuie să conţină indicaţii necesare pentru identificarea operei (o schiţă, un desen, o
fotografie) precum şi referiri la semnătura autorului. Reproducerile nu pot fi puse în vânzare
fără consimţământul titularului dreptului de autor, consimţământ care este dat după
examinarea reproducerii.

După realizarea reproducerii toate instrumentele speciale care au folosit la realizarea

acelei reproduceri, trebuie să fie distruse sau făcute inutilizabile, dacă nu sunt achiziţionate de
către titularul dreptului de autor sau dacă nu s-a convenit altfel.

De asemenea modelele originale după care s-au realizat reproducerile trebuie restituite
titularului. În situaţia în care opera de artă plastică este expusă într-o expoziţie, persoana fizică
sau juridică care organizează acea expoziţie suportă riscul dispariţiei sau distrugerii totale sau
parţiale a operei.

) Operele fotografice sunt protejate în cadrul instituţiei dreptului de autor cu precizarea că „nu
pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor fotografiile unor scrisori, acte documente
de orice fel, desene tehnice şi alte asemenea.”.

În ceea ce priveşte opera fotografică realizată în baza unui contract individual de muncă
sau la comandă, se prezumă faptul că acele fotografii aparţin pentru o perioadă de 3 ani celui
care a făcut comanda sau angajatorului, dacă nu s-a convenit altfel.

Transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra unei

opere fotografice se produce în momentul înstrăinării negativului operei fotografice. Persoana
care comandă să I se execute o fotografie poate să publice sau să reproducă acea fotografie
fără consimţământul autorului dacă nu s-a convenit altfel.

Dacă fotografia originală poartă numele autorului, acest nume trebuie să figureze şi pe
reproducere.

6.CONDITII PT A BENEFICIA DE PROTRECTIE

Preliminarii.
Astfel, dacă unii autori consideră că singura condiţie necesară pentru protecţia operei în cadrul
dreptului de autor este originalitatea2, ceea ce înseamnă că operele trebuie să provină de la
autor şi să-şi aibă originea în munca de creaţie a acestuia, în doctrina din ţara noastră,
majoritatea specialiştilor3 şi-au exprimat opinia conform căreia din analiza dispoziţiilor legale în
domeniu se desprind trei condiţii de care depinde vocaţia la protecţie în cadrul dreptului de
autor, şi anume:

- opera să fie originală, rezultat al activităţii de creaţie intelectuală;

- opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor

- opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publică.

Condiţia originalităţii operei.

Originalitatea este un atribut esenţial, singura condiţie de protecţie a creaţiei intelectuale din
domeniul literar, artistic sau ştiinţific. Originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea,
deoarece în timp ce originalitatea este un criteriu subiectiv, noutatea este un criteriu obiectiv.
Lipsa de noutate a unei opere nu o lipseşte de originalitate

Originalitatea poate fi absolută sau relativă. Opera este absolut originală atunci când nu se află
în raport de dependenţă cu o operă preexistentă şi este relative originală atunci când
împrumută elemente dintr-o operă preexistentă. Condiţia originalităţii unei opere este deosebit
de importantă, deoarece numai operele originale pot fi protejate prin drept de autor, în lipsa
acestui criteriu neputându-se presupune, în mod necesar, existenţa unei contrafaceri.

opera să îmbrace o formă concretă de exprimare.

Condiţia ca opera să îmbrace „o formă concretă de exprimare” înseamnă că dreptul de autor se

naşte din momentul în care opera îmbracă forma de manuscris, schiţă, partitură, tablou, ori altă
formă de exprimare perceptibilă simţurilor oamenilor, soluţie tradiţională în dreptul român,
dacă avem în vedere formularea art.2 din Decretul nr. 321/1956 ce a fost în vigoare până în
anul 1996, care prevedea că „Dreptul de autor ia naştere din momentul când opera a luat
forma de manuscris, schiţă, temă, tablou ori altă formă concretă

opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului.

O operă este susceptibilă de aducere la cunoştinţa publică prin reproducere, distribuire,

reprezentare sau orice alt mijloc, dar este recunoscută şi protejată independent de aducerea ei
la cunoştinţa publică

7.DR NEPATRIMONIALE
În doctrina română, autorii – pornind de la dispoziţiile legii din 1956 – nu au fost întotdeauna de
acord asupra conţinutului categoriei denumite, în majoritatea doctrinei europene, drepturi
morale.

C. Stătescu, enumeră ca reprezentând „aspectul personal nepatrimonial al dreptului de

autor” următoarele prerogative care sunt strâns legate de personalitatea autorului şi, în
consecinţă, netransmisibile atât prin acte între vii, cât şi pentru cauză de moarte :

a) dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului;

b) dreptul de a fi recunoscut autor sau dreptul la calitatea de autor;
c) dreptul la inviolabilitatea operei.
Pentru A. Ionaşcu, consecvent punctului de vedere adoptat cu privire la natura dreptului de
autor, drepturile personale nepatrimoniale ale autorului sunt următoarele :
a) dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului;
b) dreptul de a fi recunoscut autor;
c) dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor
de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său;
d) dreptul la inviolabilitatea operei şi la folosirea acesteia în condiţii potrivite cu natura
ei.
Toate aceste drepturi se caracterizează prin faptul că sunt inalienabile în timpul vieţii
autorului , netransmisibile la moştenitori şi imprescriptibile.
A. Ionaşcu face însă o distincţie între „dreptul autorului de a fi recunoscut autor şi
dreptul său la inviolabilitatea operei şi la folosirea ei în condiţii potrivite cu natura operei, care
se transmite, la moartea autorului, uniunii sau asociaţiei respective de creatori ori, în lipsă,
organului de stat competent, pe de o parte, şi dreptul personal nepatrimonial al autorului de a
aduce opera la cunoştinţa publicului şi cel de a consimţi la folosirea de către alţii, pe de altă
parte, cu privire la care în lipsa unei dispoziţii în lege ajunge la concluzia dedusă din natura lor,
că se sting la moartea autorului.

Pentru Fr. Deak şi St. Cărpenaru1, erau recunoscute de legea din 1956, autorului,
următoarele drepturi personal nepatrimoniale:

a) dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului;

b) dreptul de a fi recunoscut ca autor;
c) dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor
de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său;
d) dreptul la inviolabilitatea operei.
În legătură cu opiniile exprimate de autorii la care ne-am referit, Yolanda Eminescu face
următoarele constatări :

1
Vezi, Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire.
Universitatea din Bucureşti, 1983, p. 339 – 343.
 „a) Cu o singură excepţie, toţi autorii citaţi sunt de acord asupra prerogativelor
nepatrimoniale care alcătuiesc dreptul de autor. Numai pentru C. Stătescu, dreptul autorului de
a folosi opera (prin reproducere, difuzare, reprezentare etc.) a cărui consecinţă este aceea de a
consimţi la folosirea operei de către alţii, aparţine categoriei drepturilor patrimoniale.

b) Nici unul dintre autorii citaţi nu menţionează distinct printre drepturile personale
nepatrimoniale, un drept esenţial, dreptul de retractare şi modificare, cu alte cuvinte, dreptul
autorului, care rămâne stăpân al operei sale, de a o retrage, revenind asupra consimţământului
dat la folosirea operei sale sau de a o modifica, în principiu, oricând.”

Luând în considerare prevederile exprese ale actualei reglementări în materia dreptului

de autor (într-o formă mai analitică), respectiv art. 10 din Legea nr. 8/1996, Yolanda Eminescu
formulează următoarea concluzie :

„Dreptul subiectiv al autorului presupune următoarele prerogative cu caracter personal

nepatrimonial :

a) dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului pentru

prima oară;

b) dreptul de retractare;

c) dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor;

d) dreptul la respectul integrităţii operei sau dreptul la calitatea acesteia.” 2

Legea noastră nu enunţă caracterele juridice ale drepturilor morale de autor , dar
acestea pot fi desprinse din unele dispoziţii ale legii . Astfel :

- dreptul moral de autor este strâns legat de persoana autorului : autorul personal are şi
exercită dreptul de a decide dacă , în ce mod şi cum va fi adusă opera la cunoştinţă publică,
numele sub care opera va fi adusă la cunoştinţă , modalitatea în care acest lucru va fi făcut ,
precum şi retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lăsate la aprecierea suverană a
autorului .

- dreptul moral al autorului este inalienabil şi neurmăribil ( insesizabil ) : este destinat a asigura
protecţia personalităţii autorului .

- drepturile morale ale autorilor au un caracter perpetuu şi imprescriptibil : utilizarea operei nu

poate aduce atingere memoriei autorului , iar opera nu poate fi disociată de creatorul ei , chiar
încetat din viaţă . După moartea autorului , exerciţiul dreptului de a pretinde recunoaşterea
calităţii de autor şi a dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune
2
Vezi Yolanda Eminescu, op. cit., p. 145.
oricărei modificări şi atingeri care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului se transmit prin
moştenire . Imprescriptibilitatea drepturilor morale înseamnă că ele pot fi exercitate atât timp
cât opera rămâne în memoria oamenilor şi face obiectul unei exploatări .

8.DR PATRIMONIALE.

În vechea legislaţie acest drept prevedea doar posibilitatea de utilizare şi exploatare a operei.
Pe baza noii reglementări, fără a analiza diferenţele de opinii cu privire la determinarea
prerogativelor patrimoniale ale dreptului de autor, vom analiza dreptul autorului de a folosi
opera şi de a dispune de ea, sau de dreptul autorului de valorificare a operei.

În ce priveşte dreptul la reparaţie în caz de folosire fără drept a operei, îmbrăţişăm

părerea exprimată de Yolanda Eminescu şi considerăm că nu este cazul să fie transformat într-o
prerogativă în compunerea dreptului de autor, deoarece el este o regulă de răspundere civilă
care intervine în toate cazurile de încălcare a unor drepturi recunoscute de lege.

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective , a căror existenţă este

condiţionată de manifestarea de către autor a dreptului de a aduce opera la cunoştinţă publică
şi de a o exploata în beneficiul său şi al succesorilor săi .

Drepturile patrimoniale de autor sunt legate de persoana autorului , sunt exclusive şi

limitate în timp .

Conform art. 12. din lege : „Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a
decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei
de către alţii.”

În cazul în care autorul se decide să-şi utilizeze şi să-şi exploateze opera în mod direct ,
el poate face aceasta în orice chip şi prin orice modalităţi , fără nici un fel de îngrădiri decât
acelea care decurg din obligaţia generală a oricărei persoane de a respecta legea şi bunele
moravuri . Cele mai frecvente situaţii în practică sunt acelea în care autorul îşi exercită dreptul
la utilizarea şi exploatarea operei prin intermediul altor persoane fizice sau juridice .

Din acest drept exclusiv care aparţine autorului de a-şi exploata opera iau naştere alte
drepturi distincte şi exclusive ale autorului prevăzute expres prin art. 13 din lege, după cum
urmează :

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza reproducerea integrală sau

parţială , directă sau indirectă , temporară sau permanentă , prin orice mijloace şi sub orice
formă a operei.
 În art. 14 din lege, este prevăzut înţelesul noţiunii de reproducere în sensul că : „Prin
reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea uneia sau mai multor copii ale unei
opere, prin orice mijloc şi sub orice formă , inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau
audiovizuale a unei opere.” În literatura noastră de specialitate s-a arătat că prin reproducere
se înţelege fixarea materială şi durabilă a operei pe un lucru , prin orice procedee , în scopul de
a fi comunicată publicului indirect , prin intermediul acelui lucru .

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza distribuirea operei .

Art. 14 indice 1 din lege, prevede şi înţelesul noţiunii de distribuire a operei , astfel :
„ Prin distribuire , în sensul prezentei legi, se intelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi
oferirea publică a acestora”.

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza importul în vederea

comercializării pe teritoriul României a copiilor de pe operă, realizate cu consimţământul
autorului.

Prin import, se intelege introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a

originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza închirierea operei .

Acest drept de a autoriza închirierea operei poate fi acordat pe o perioadă de timp

limitată, dar în schimbul unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect. De remarcat
că acest drept este o noutate în reglementarea actuală el nefiind prevăzut în decretul nr.
321/1956.

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza împrumutul operei .

Potrivit art. 14 indice 4 , prin împrumut se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare,
pentru un timp limitat şi fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere
prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului în acest scop. Împrumutul
efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă dreptul acestuia la o remuneraţie
echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunţări.

Legiuitorul a prevăzut în art. 14 indice 5 că nu pot face obiectul închirierii sau

împrumutului:

a) proiectele de structuri arhitecturale;

b) originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate unei
utilizări practice;
 c) originalele sau copiile operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare
există un contract;

d) lucrările de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituţii;

e) operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt
utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea publică, direct sau

indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel
încât să poata fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza radiodifuzarea operei .

Prin radiodifuzare se poate înţelege fie emiterea unei opere de către un organism de
radiodifuziune sau de televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor,
sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării digitale a acestora, inclusiv prin satelit, în scopul
recepţionării de către public , sau fie transmiterea unei opere sau a reprezentării digitale a
acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, în scopul
recepţionării de către public.

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza retransmiterea prin cablu a

operei .

- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza realizarea pe baza operei sale a

unor opere derivate (traducere, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă
transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală.

- dreptul de suită ( denumire preluată din limba franceză ) reprezintă dreptul autorului,
care şi-a transmis cu titlu oneros originalul operei, sub forma unui drept de creanţă, de a încasa
o cotă din preţul de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de
către autor . Acest drept este recunoscut în mod expres de lege autorului operei de artă plastică
, artă grafică sau al unei opere fotografice pentru orice revânzare care implică, în calitate de
vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de
opere de artă.

Suma care îi va reveni autorului la fiecare revânzare a operei se calculează conform

următoarelor cote, fără a putea depăşi 12.500 euro:

a) de la 300 la 3.000 euro - 5%;

b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%;

 c) de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%;

d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%;

e) de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%;

f) peste 500.000 euro - 0,25%.

Acestor autori li se recunoaşte şi o altă serie de drepturi care rezultă din dreptul de suită
: dreptul de a fi informat despre locul şi data vânzării, despre preţul de vânzare şi despre locul
unde se află opera sa. Toate aceste informaţii cât şi obligaţia de a reţine şi a plăti cota rezultată
din preţ trebuie să fie date autorului într-un termen limită de 2 luni de la vânzarea operei.

Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. Autorul unei
opere chiar dacă şi-a înstrăinat-o poate pretinde proprietarului sau posesorului operei să-i
permită accesul la acea operă dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său. I se
impune totuşi autorului o condiţie şi anume aceea de a nu aduce atingere unui interes legitim al
proprietarului sau posesorului.

- dreptul de recuperare pe care-l are autorul asupra unei opere care ar urma să fie
distrusă aflată în proprietatea altei persoane.

Conform art. 23 alin. 1 : „Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă
înainte de a o oferi autorului la preţul de cost al materialului.”

- dreptul autorului de a-şi transmite drepturile patrimoniale prin moştenire potrivit

legislaţiei civile.

- dreptul autorului sau al titularului dreptului de autor de a ceda drepturile sale

patrimoniale prin contract . Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la
anumite drepturi , la un anumit teritoriu şi respectiv la o anumită perioadă de timp .
Principalele contracte prin care autorul poate transmite ( cesiona ) altora drepturile sale sunt :
contractul de comandă a unei opere viitoare , contractul de editare , contractul de reprezentare
teatrală sau de execuţie muzicală , contractul de închiriere a unei opere , contractele ce pot fi
încheiate în domeniile speciale reglementate în partea a doua a legii : în domeniul operelor
cinematografice sau domeniul utilizării programelor pentru calculator , etc.

9.LIMITELE EXERCITARII DR DE AUTOR

Majoritatea legislaţiilor prevăd excepţii de la dreptul exclusiv al autorului de a utiliza opera sa

datorită unor considerente de interes general cât şi datorită factorului social îndeplinit de
dreptul de autor. În Capitolul VI al Legii nr. 8/1996 şi legislaţia română a prevăzut limitele
exercitării dreptului de autor, limitări care corespund cu prevederile comunitare în materie
respectiv Directivele Comisiei Comunităţii Europene”. Astfel conform reglementării române,
sunt permise utilizări ale operelor fără consimţământul autorului şi fără ca acesta să fie
remunerat, dacă sunt respectate următoarele 3 condiţii :

1 – utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe;

2 – să nu contravină exploatării normale a operei;

3 – să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare .

Aceste utilizări, aşa cum sunt prevăzute în art. 33 din lege sunt :

a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau

administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;

b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, în scop de analiză, comentariu sau critică ori
cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.

În privinţa dreptului de citare se fac următoarele precizări :

- citarea nu trebuie să fie un scop în sine ci ea trebuie să fie justificată de natura sau
scopul operei în care reproducerea dintr-un alt autor este folositoare;
- cât priveşte întinderea citatului, el trebuie să reprezinte în ansamblu textul în care
este încorporat, un accesoriu şi nu raţiunea de „a fi” a textului;
- de asemenea trebuie reprodus întreg citatul în sensul că citatul trebuie reprodus
fidel în formă exactă aşa cum a fost cuprins în textul publicat de autor;
- desprinderea citatului din contextul operei trebuie să se facă în aşa fel încât să nu
dea naştere la nici o alterare a înţelesului pasajului citat, a ideii pe care autorul citat
a exprimat-o aşa cum reiese ea din citarea pasajului în întreg contextul din care a
fost desprins.
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni
de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv
învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ
sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată
de scopul urmărit;

d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul

bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau
ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei
opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al
pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
 e) reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către
instituţii de învăţământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii
unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;

f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera,

distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică,
fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care
imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări
şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;

g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de

învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât
şi accesul publicului să fie fără plată;

h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale

organizate de o autoritate publică;

i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor

cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de
promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.

De menţionat faptul că pentru cazurile prevăzute la alin.1 literele b), c), e), f) şi i) este
impusă menţionarea sursei şi numelui autorului dacă acesta apare pe lucrarea utilizată, iar în
cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură, şi locul unde se găseşte originalul.
Reproducerile unei opere permise de art. 33 fără consimţământul autorului au , în principiu ,
numai scop de informare pentru învăţământ , cercetare , actualitate sau în beneficiul
persoanelor cu handicap.

De asemenea legea prevede că nu constituie o încălcare a dreptului de autor

reproducerea unei opere fără consimţământul autorului pentru uz personal sau pentru cercul
normal al unei familii dar trebuie respectate următoarele condiţii :

1 – opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică,

2 – reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei,

3 – să nu aducă un prejudiciu autorului sau titularului dreptului de utilizare .

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege , sunt permise şi

următoarele transformări ale operei :

a – transformarea privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia publicului,

 b – dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul
să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia din urmă,

c – dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.

Deşi art. 35 nu prevede expres , pentru ca aceste transformări să fie permise este
necesar ca , în prealabil , opera să fi fost adusă la cunoştinţă publică .

10.COPIA PRIVATA SI REMUNERATIA COMPENSATORIE

Copia privată se referă la dreptul legal de a realiza o copie personală a unei opere protejate de
drepturile de autor fără a obține permisiunea autorului sau a deținătorului drepturilor.

Condițiile :

Scopul personal: Copia trebuie să fie destinată exclusiv uzului personal al copiatorului sau al
familiei acestuia.

1. Absența scopului comercial: Copia privată nu trebuie să fie realizată în scop comercial
sau în legătură cu activități comerciale.
2. Legătura cu opere legale: Copia trebuie să fie făcută dintr-o sursă legală, cum ar fi un
material pe care l-ați achiziționat legal sau care este disponibil în mod legal.

3. Interzicerea circumvenției tehnologice: Legile pot include prevederi care interzic

circumvenirea măsurilor tehnologice de protecție a drepturilor de autor pentru a realiza
copii private.

4. Neafectarea pieței originale: Realizarea copiilor private nu ar trebui să afecteze negativ

piața pentru operele originale.

5. Limitări privind cantitatea: Unele legislații pot impune limite privind cantitatea sau
proporția de copii private care pot fi realizate.

Remunerația compensatorie pentru copia privată este un sistem prin care se colectează fonduri
pentru a compensa creatorii de conținut pentru pierderile potențiale cauzate de copiile private
realizate de către utilizatori.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe , cu
modificările şi completările ulterioare, Metodologia reglementează obligaţia de plată a
remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru aparate ce permit reproducerea
operelor de pe hârtie, precum şi cuantumul acesteia.
Remuneraţia compensatorie este datorată şi se plăteşte de către persoanele care dispun de
aparate, de echipamente, dispozitive sau de suporturi de reproducere de pe hârtie organismului
de gestiune colectivă desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) unic
colector.

Potrivit metodologiei aprobate, se datorează o remuneraţie compensatorie în cuantum de

0,5% pentru fotocopiatoare, imprimante, scannere, aparate multifuncţionale cu/fără funcţie
de fotocopiere.

Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată se calculează astfel:

– la valoarea în lei în vamă pentru aparatele, echipamentele, dispozitivele sau suporturile de

reproducere importate, conform declaraţiei vamale de import (D.V.I.) şi facturii externe de
import;

– la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitară pentru aparatele,

echipamentele, dispozitivele sau suporturile de reproducere introduse în spaţiul comercial al
României din Comunitatea Europeană;

– la valoarea facturată fără T.V.A., cu ocazia punerii în circulaţie a aparatelor, echipamentelor,

dispozitivelor sau suporturilor de reproducere de către fabricanţi.

Remuneraţiile nu conţin taxa pe valoare adăugată.

Dreptul de citare se referă la posibilitatea de a utiliza o parte limitată dintr-o operă protejată de
drepturile de autor, fără a obține în mod explicit permisiunea de la autor. Acest drept este
recunoscut în multe jurisdicții drept o excepție la drepturile exclusive ale autorului.

Principalele caracteristici ale dreptului de citare includ:

1. Scopul specific: Citarea este de obicei permisă în scopuri precum critica, recenzia,
raportarea științifică, informarea sau educația.
2. Mărimea și importanța: Citarea trebuie să fie proporțională cu scopul și să nu afecteze
excesiv drepturile autorului original. Este de obicei acceptabil să citezi o mică porțiune
dintr-o lucrare, dar nu întreaga operă.

3. Sursa și atribuirea: Este important să se indice clar sursa citatului și, în măsura
posibilului, să se acorde credit autorului original.

4. Non-competiție: Citarea nu ar trebui să înlocuiască în mod direct sau să concureze cu

piața originală a lucrării.

5. Scopul non-comercial: Citarea este adesea permisă în scopuri non-comerciale.

11.DURATA DREPTULUI DE AUTOR

Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate în colaborare este de 70 de ani de la

moartea ultimului coautor. (2) În cazul în care contribuţiile coautorilor sunt distincte, durata
drepturilor patrimoniale pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui
coautor.

12.DREPTURILE CONEXE

Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi.

În doctrină s-a pus problema dacă aceşti artişti sau executanţi sunt coautori la realizarea
operei. Pentru că ei nu participă la crearea operei interpretate sau executate s-a considerat că
nu pot avea calitatea de coautori, prestaţia lor a fost considerată drept operă derivată. Această
calificare, nu este justă pentru că ar însemna să se pună această prestaţie pe aceeaşi treaptă cu
traducerile sau adaptările care însă, sunt opere cu entitate proprie.

Este adevărat că artiştii prin talentul lor măresc frumuseţea unei opere şi de multe ori
importanţa rolului lor este egală cu cea a autorului iar uneori chiar superioară, mai ales pe scara
realizărilor şi realităţilor comerciale.

Ca urmare s-a considerat că pentru protecţia prestaţiei interpreţilor sau executanţilor

este necesar să se instituie un regim care deşi modelat după cel al dreptului de autor să fie
diferit de acesta.

Legislaţiile care au consacrat o asemenea protecţie au realizat-o în cadrul aşa numitelor

drepturi conexe.

Existenţa unei conexiuni speciale între opera interpretată sau executată şi interpretarea
sau executarea ei este demonstrată de faptul că de multe ori interpretarea ori executarea unei
opere poate compromite sau să dea strălucire operei preexistente.

În conformitate cu prevederile art. 95 din lege, sunt consideraţi artişti interpreţi sau
executaţi : „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi alte persoane care prezintă, cântă,
dansează, recită, declamă, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă
modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăţi,
de circ ori marionete.”

Din ultima parte a textului de lege, care foloseşte expresia „spectacol de orice fel”,
rezultă existenţa unor drepturi conexe de autor şi altor categorii de artişti interpreţi sau
executanţi ai unor creaţii sau realizări artistice decât cele expres denumite şi enumerate în
cuprinsul textului de lege.

Obiectul drepturilor conexe se deduce din conţinutul art. 94 , şi poate consta din:

- interpretările şi execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi ,

- înregistrările sonore şi audiovizuale ale producătorilor unor astfel de înregistrări,
- emisiunile organismelor de radiodifuziune şi televiziune .
Actuala reglementare, recunoaşte acestor artişti interpreţi sau executanţi o serie de
drepturi morale şi patrimoniale asemănătoare cu cele recunoscute autorilor.

Drepturile morale

În conformitate cu prevederile art. 96 din lege, artiştilor interpreţi sau executaţi li se recunosc
următoarele drepturi morale :

1 – dreptul de a pretinde recunoaşterea paternităţii propriei interpretări sau execuţii,

2 – dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori comunicat la
fiecare spectacol şi la fiecare utilizare a înregistrării acesteia,

3 – dreptul de a pretinde respectarea calităţii prestaţiei sale şi de a se opune oricărei

deformări, falsificări sau alte modificări substanţiale a interpretării ori execuţiei sale sau oricărei
încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea ori reputaţia sa,

În continuare, art. 97 din lege, prevede că drepturile morale conexe drepturilor de autor
ale artiştilor interpreţi sau executaţi, la fel ca şi drepturile morale ale autorilor, nu pot face
obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.

Aliniatul 2 al art. 97 din lege, stabileşte că exerciţiul drepturilor morale ale drepturilor
conexe drepturilor de autor ale artiştilor interpreţi sau executaţi pot fi transmise prin
moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. În caz de vacanţă succesorală
exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat
drepturile artistului interpret sau executant ori, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar
de membri, din domeniul respectiv.

Drepturile patrimoniale

Artiştilor interpreţi sau executaţi li se recunoaşte un drept patrimonial exclusiv asupra

realizărilor lor care, potrivit art. 98 din lege, conferă interpreţilor, dreptul de a autoriza
efectuarea de către terţi a următoarelor activităţi :
 a) fixarea interpretarii sau a executiei sale ;

În art. 98 din lege, se prevede expres înţelesul termenului de fixare. Astfel : „În înţelesul
prezentei legi, se consideră fixare încorporarea, prin orice mijloc, de sunete, imagini ori de
sunete şi imagini sau de reprezentări digitale ale acestora, în orice fel de suport, inclusiv
electronic, care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea lor către public, într-un
mod oarecare.”

b) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau permanentă,
prin orice mijloc şi sub orice formă, a interpretării sau a execuţiei fixate:

c) distribuirea interpretării sau a execuţiei fixate;

d) închirierea interpretării sau a execuţiei fixate;

e) împrumutul interpretării sau al execuţiei fixate;

f) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a interpretării sau a execuţiei

fixate;

g) radiodifuzarea şi comunicarea publică a interpretării sau a execuţiei sale, în afara

cazului în care interpretarea sau execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată;

h) punerea la dispoziţia publicului a interpretării sau a execuţiei sale fixate, astfel încât
să poată fi accesată, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;

i) retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuţiei fixate.

În condiţiile prevăzute de art. 99 din lege, artiştilor interpreţi sau executaţi li se

recunoaşte un drept patrimonial conex dreptului de autor şi cu privire la prestaţiile colective,
realizate în formaţii cum ar fi, membrii unui grup, cor, corp de balet, trupe teatrale, şi care,
trebuie să-şi desemneze dintre ei, în scris cu acordul majorităţii membrilor grupului, un
reprezentant pentru exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 98 din lege.

Pentru cazul în care artistul interpret sau executant îţi desfăşoară activitatea pe baza
unui contract individual de muncă, legea a reglementat două situaţii cu privire la drepturile
patrimoniale ale acestor artişti.

Astfel, art. 100 din lege prevede posibilitatea ca dreptul patrimonial prevăzut la art. 98
să poată fi transmis celui care angajează, cu condiţia ca transmiterea dreptului să fie expres
prevăzută în contractul individual de muncă.
 În situaţia în care artistul interpret sau executant a participat la realizarea unei opere
audiovizuale, ori a unei înregistrări sonore, dacă nu există o convenţie contrară, se consideră că
acesta cedează producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestaţiei sale astfel fixate prin
reproducere, distribuire, import, inchiriere si imprumut. Remuneraţia cuvenită în temeiul unui
contract de cesiune a drepturilor patrimoniale care aparţin unui artist interpret sau executant
se stabilesc prin acordul părţilor.

Cuantumul remuneraţiei poate să fie calculat fie proporţional cu încasările provenite din
exploatarea prestaţiei, fie în sumă fixă sau orice alt mod. Dacă remuneraţia nu a fost stabilită
prin contract artistul interpret sau executant poate solicita organelor jurisdicţionale
competente stabilirea remuneraţiei, la fel ca şi în cazul contractului de cesiune a drepturilor de
autor.

Se poate solicita, tot pe cale judecătorească revizuirea contractului de cesiune în situaţia

în care există o disproporţie între remuneraţia primită şi beneficiile celui care a obţinut
cesiunea drepturilor patrimoniale.

În lipsa unei prevederi exprese în contractul individual de muncă drepturile patrimoniale

aparţin artistului interpret sau executant.

Autorul unei prestaţii executate în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează
dreptul exclusiv de utilizare a acesteia ca parte integrantă în ansamblul creaţiei sale.

În ceea ce priveşte durata în timp a drepturilor patrimoniale recunoscute artistului

interpret sau executant, art. 102 din lege, prevede că durata este de 50 de ani începând cu data
de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc fixarea sau comunicarea către public.

Drepturile producătorilor de înregistrări sonore.

Potrivit art. 103 alin. 1 din lege, se consideră inregistrare sonora sau fonograma, in sensul
prezentei legi, orice fixare, exclusiv sonora, a sunetelor provenite dintr-o interpretare ori
executie a unei opere sau a altor sunete ori a reprezentarilor digitale ale acestor sunete, oricare
ar fi metoda si suportul utilizate pentru aceasta fixare.

Producătorii de înregistrări sonore sunt persoanele fizice sau juridice care îşi asumă
responsabilitatea organizării şi finanţării realizării primei fixări a sunetelor, fie că aceasta
constituie sau nu o operă în sensul prevederilor Legii nr. 8/1996.

Producătorul de înregistrări sonore, are dreptul recunoscut de lege ca în cazul

reproducerii şi difuzării înregistrărilor sonore pe care le realizează, să înscrie pe suporturile
acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi, pe lângă menţiunile privind autorul şi
artistul interpret sau executant şi propriul său nume şi denumirea întreprinderii sale.
 Pe lângă acest drept moral, producătorilor de înregistrări sonore, li se recunoaşte un
drept patrimonial exclusiv de a autoriza efectuarea de către terţi a unor activităţi cu privire la
acestea :

a) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau permanentă,
prin orice mijloc şi sub orice formă, a propriilor înregistrări sonore;

b) distribuirea propriilor înregistrări sonore;

c) închirierea propriilor înregistrari sonore;

d) împrumutul propriilor înregistrări sonore;

e) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a copiilor legal realizate ale

propriilor înregistrări sonore;

f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia

celor publicate în scop comercial;

g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi

accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;

h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.

La aceste drepturi, art. 105 alin. 3 din lege, prevede şi dreptul exclusiv al producătorului
de înregistrări sonore de a împiedica importul de copii ale propriilor înregistrări sonore realizate
fără autorizarea sa.

Cu privire la durata drepturilor patrimoniale recunoscute de lege producătorilor de

înregistrări sonore, aceasta este de 50 de ani şi începe să curgă cu data de 1 ianuarie al anului
următor celui în care a avut loc prima fixare, ori de la data aducerii la cunoştinţă publică.

Drepturile producătorilor de înregistrări audiovizuale.

Art. 106 indice 1 arată că se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă orice fixare a
unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet,
oricare ar fi metoda şi suportul utilizate pentru această fixare.

Producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are
iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere
audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite ori nu de sunet şi, în această
calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare.
 Producătorii de înregistrări audiovizuale pot exercita acelaşi drepturi morale şi
patrimoniale ca şi producătorii de înregistrări sonore .

Organismele de radiodifuziune şi de televiziune.

Organismele de radiodifuziune şi de televiziune sunt creatori de programe iar programele

reprezintă o operă comună creată de mai mulţi coautori, în colaborare, aşa cum o defineşte art.
5 al legii.

Conform art. 113 alin. 1 din lege, aceste organisme de radiodifuziune şi de televiziune au
dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza, cu obligaţia pentru cel autorizat de a menţiona
numele organismelor în cauză, următoarele activităţi :

a) fixarea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune;

b) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau permanentă,
prin orice mijloc şi sub orice formă, a propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;

c) distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de

televiziune fixate pe orice fel de suport;

d) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor emisiuni şi servicii de

programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;

e) retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de

radiodifuziune sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin
orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către public, inclusiv
retransmiterea pe Internet ;

f) comunicarea publică a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau

de televiziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;

g) închirierea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de

televiziune, fixate pe orice tip de suport;

h) împrumutul propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de

televiziune fixate pe orice fel de suport;

i) punerea la dispozitia publicului a propriilor emisiuni şi servicii de programe de

radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost emise prin
fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi accesate în orice loc şi în
orice moment ales, în mod individual, de către public.
La cele de mai sus se adaugă dreptul patrimonial exclusiv al organismelor de radio şi televiziune
de a împiedica importul de copii realizate, fără autorizarea lor, de pe propriile programe de
radio sau de televiziune, fixate pe orice tip de suport.

Durata drepturilor patrimoniale exclusive ale organismelor de radiodifuziune şi de

televiziune este de 50 de ani, perioadă ce începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a avut loc prima emitere sau transmitere a acestor organisme.

Şi în cazul acestor drepturi, legiuitorul a prevăzut unele din limitările exercitării acestora,
fiind permise fără consimţământul organismelor menţionate, cât şi utilizarea programelor de
radio şi de televiziune pentru uzul personal sau pentru cercul unei familii.

Comunicarea publică prin satelit.

Acest nou mod de transmitere prin satelit, a fost reglementat pentru prima oară prin Legea nr.
8/1996, fapt ce se impunea datorită nivelului atins de ştiinţa şi tehnica mondială a
telecomunicaţiilor.

Prin comunicare publică prin satelit se înţelege introducerea sub controlul şi

responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau de televiziune situat pe teritoriul
României, a semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public, într-un lanţ
neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit şi revine pe pământ.

Trecerea la utilizarea pe scară largă a acestui nou sistem de comunicaţii publice nu

trebuie să aibă ca urmare încălcarea în vreun fel a drepturilor creatorilor de opere în general
sau a altor categorii de participanţi la realizarea unor opere audiovizuale, apte a fi transmise
publicului pe această cale.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 117 alin. 1 din lege, organismele de

radiodifuziune şi de televiziune care au ca obiect de activitate comunicarea publică a unor
programe prin satelit, trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dreptului de autor şi a
drepturilor conexe protejate prin Legea nr. 8/1996.

În situaţia în care semnalele purtătoare de programe sunt emise sub o formă codificată,
comunicarea aceasta va fi considerată comunicare publică numai dacă dispozitivul de
decodificare a emisiunii este pus la dispoziţia publicului prin organismul respectiv sau cu
consimţământul său.

Răspunderea pentru comunicarea publică prin satelit trebuie să revină acelor organisme
de radiodifuziune sau de televiziune care sunt titularele programelor în cauză, precum şi
persoanelor fizice sau juridice care au primit din partea acestora autorizarea efectuării acestor
comunicaţii publice.

Titularii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe dreptului de autor asupra operelor
sau prestaţiilor care ar putea face obiectul unor programe comunicate prin satelit, îşi vor putea
cesiona drepturile lor, în vederea realizării unei astfel de comunicări publice, numai printr-un
contract încheiat individual sau prin intermediul unui organism de gestiune colectivă. În acest
caz este vorba despre un nou contract de cesiune care se adaugă celorlalte contracte de
valorificare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe prevăzute de Legea nr. 8/1996.

Retransmiterea prin cablu.

Introducerea acestei reglementări în legislaţia actuală este de asemenea o noutate în legislaţia

noastră şi a devenit posibilă şi necesară ca urmare a evoluţiei telecomunicaţiilor în general pe
plan mondial şi a utilizării acestui mod de comunicare publică pe scară tot mai largă în ultimul
timp şi în ţara noastră.

Ideea centrală a acestei reglementări o constituie afirmarea principiului conform căruia

nici prin acest nou mod de comunicare publică, dreptul de autor şi drepturile conexe acestuia
nu pot fi ignorate sau încălcate în nici un fel.

Legea stabileşte că titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita
drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmiterii prin cablu, pe baza contractelor
încheiate prin intermediul unor organisme de gestiune colectivă.

Dacă unii titulari de drepturi nu au încredinţat gestiunea drepturile lor unui organism de
gestiune colectivă, organismul care gestionează drepturile din aceeaşi categorie este considerat
de drept a fi şi gestionarul drepturilor lor. Dacă în acelaşi domeniu există mai multe organisme
de gestiune colectivă, titularul de drepturi poate opta între acestea. Titularii drepturilor de
autor şi ai drepturilor conexe, pot să-şi revendice drepturile de la acele organisme în termen de
3 ani de la data retransmiterii prin cablu.

Organismele de gestiune colectivă pot încheia contracte cu distribuitorii prin cablu.

Art. 121 indice 1 din lege prevede însă două cazuri în care retransmiterea prin cablu este
permisă fără consimţământul titularului de drepturi şi fără plata vreunei remuneraţii :

1 – în cazul programelor proprii ale organismelor publice de radiodifuziune şi de

televiziune cu acoperire naţională;

2 – în cazul retransmiterii unor programe ale organismelor de radiodifuziune şi de

televiziune ale căror programe sunt retransmise prin cablu .
Drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date.

Prin bază de date se înţelege o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente,
protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o modalitate sistematică ori
metodică şi în mod individual accesibile prin mijloace electronice sau printr-o altă modalitate.

Potrivit art. 122 indice 1 fabricantul unei baze de date este persoana fizică sau juridică ce a
făcut o investiţie substantială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării sau
prezentării conţinutului unei baze de date.

Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza si de a

interzice extragerea si/sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale din aceasta,
evaluata calitativ sau cantitativ.

Drepturile fabricantului bazei de date iau nastere o data cu definitivarea bazei de date.
Durata protectiei este de 15 ani, incepand cu data de 1 ianuarie a anului imediat urmator
definitivarii bazei de date

13.REGIMUL MATRIMONIAL

Legea nr. 8/1996 nu cuprinde dispoziţii relative la dreptul de autor şi regimul matrimonial .

Potrivit art. 30 alin. 1 din Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei , de
oricare dintre soţi , sunt de la data dobândirii , bunuri comune .

Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită . Pe de altă parte , art. 31 din C.fam.
enumeră limitativ , categoriile de bunuri care sunt proprii : lit. d – manuscrisele ştiinţifice sau
literare , schiţele şi proiectele artistice , proiectele de invenţii , precum şi alte asemenea bunuri .

Textul indicat mai sus nu se referă la drepturile morale sau la drepturile patrimoniale de
autor , ci la obiectele materiale prin care se exteriorizează opera de creaţie intelectuală a
autorului , obiect care este distinct de operă . Autorul are un drept de proprietate asupra
obiectului material , acesta fiind dreptul la care se referă art. 31 lit. d din C.fam. . Foloasele
patrimoniale obţinute de autor rezultate din exploatarea operei realizate în timpul căsătoriei ,
dacă opera a fost realizată şi exploatată în timpul căsătoriei , constituie bun comun, având
acelaşi regim ca şi retribuţia .

Drepturile morale nu pot aparţine decât soţului autor .

14.CLASIFICAREA INVENTIILOR

1. După criteriul brevetabilităţii :

 - invenţii brevetabile : - pionier

- obişnuite

- complementare : - de perfecţionare

- de completare

- invenţii nebrevetabile.

2. După obiectul invenţiei brevetate :

- invenţie de produs nou industrial

- invenţie de procedeu sau metodă

- invenţie de noi combinaţii realizate prin reunirea într-o modalitate nouă fie a unor
elemente cunoscute, fie a unor elemente cunoscute cu elemente noi, care în combinaţia
realizată să reprezinte o alcătuire în care elementele componente prin specificul construcţiei,
funcţionării, tehnologiei lor se intercondiţionează reciproc în aşa fel încât soluţionează o
problemă tehnică dată obţinându-se eficienţe noi sau superioare.

3. După natura invenţiei :

- invenţii simple – au ca obiect o soluţie tehnică sau produs nou, ori un procedeu.

- complexe – au ca obiect mai multe soluţii conjugate.

4.După obligaţiile contractuale ce revin inventatorului :

- invenţii libere – a căror modalitate de protecţie prin brevet este lăsată la latitudinea
autorului invenţiei.

- de serviciu – realizată în baza unui contract de muncă cu misiune inventivă.

5.După apartenenţa drepturilor asupra invenţiei :

- invenţii proprii sau necesionate , care revin autorului

- invenţii cesionate.

6.După subiecţii protecţiei :

- invenţii individuale
- invenţii colective.