Dreptul de autor

1. Definire

Instituția dreptului de autor este reglemetată în sistemul nostru românesc de drept prin Legea
nr. 8/19961 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Prin ”drept de autor” se înțelege ansamblul
normelor juridice care reglementează relațiile sociale care se nasc din crearea, publicarea și
valorificarea operelor literare, artistice sau știintifice2.
Legea nr, 8/1996 a fost actualizată în 2015, incluzînd o serie de modificări realizate prin
intermediul mai multor acte normative: Legea nr. 146/1997; Legea nr. 285/2004; O.U.G. nr.
123/2005; O.U.G. nr. 190/2005; Decizia nr. 571/2010; Legea nr. 202/2010; Legea nr. 71/2011;
O.U.G. nr. 71/2011; Legea nr. 76/2012; Legea nr. 187/2012; Legea nr. 255/2013; Legea nr. 53/2015.
Dreptul de autor este o sintagmă care definește legislația care se referă la protecția operelor
de creație și conferă autorilor de opere ale spiritului, pe lângă drepuri morale, un drept patrimonial
exclusiv de a autoriza folosirea operei lor în orice mod, ceea ce faca ca opera să fie tratată precum
unui bun care poate fi cedat sau transferat într-un mod analog bunurilor materiale3.
Dreptul de autor vizează anumite forme ale creativității care țin, în principal, de comunicarea
în masă. Totodată, aceste forme sunt legate de cvasitotalitatea metodelor de comunicare publică, nu
numai de publicațiile tipărite, ci și de difuzarea prin organisme de radio și televiziune, de
reprezentare publică a formelor în sălile de cinema, etc, și chiar de sistemele computerizate pentru
stocarea și regăsirea informațiilor. Majoritatea operelor artistice, cum ar fi de exemplu cărțile,
picturile, desenele există doar din momentul în care au fost încorporate într-un obiect fizic, însă,
unele creații intelectuale, există chiar dacă nu au fost materializate și nu se regăsesc obiectivate într-
un purtător fizic. Un exemplu pentru motivarea acestei susțineri ar fi muzica sau poeziile, care
constituie opere din momentul compunerii lor, chiar dacă nu au fost scrise printr-o notație muzicală,
sau prin cuvinte4.

1
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 60 din 14 martie 1996
2
Bujorel F., Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor, București: Editura Fundației România de Mâine, 2003,
p. 41
3
Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, București: Editura All Beck, 2005, p. 33
4
Bujorel F., Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor, București: Editura Fundației România de Mâine, 2003,
pp. 41- 42

1
 Dreptul de autor protejează doar forma de exprimare a ideilor, nu și ideile înseși;
creativitatea în alegerea și aranjarea, în dispunerea cuvintelor, a notelor muzicale, a culorilor, a
formelor, etc. Acesta îl apară pe titularul dreptului asupra operelor sale împotriva acelora care
„copiază”, adică acelora care preiau și folosesc forma în care opera originală a fost exprimată de
autor5.

2. Natura juridică

Legea presei a fost adoptată în România în 1862. Aceasta reglementa de asemenea drepturile
autorilor de opere literare și artistice și recunoștea creatorilor de opere dreptul de proprietate pe toată
durata vieții lor, ei putând reproduce, vinde sau pune la dispoziție operele lor6.
În ceea ce privește natura juridică a dreptului de autor, acesta a fost considerat ca drept de
proprietate, drept asupra unor bunuri imateriale sau drept de clientelă. Toate aceste teze au fost la
rândul lor criticate.7
Ca drept de proprietate, dreptul de autor a fost asimilat dreptului de proprietate,
considerându-se creația intelectuală drept cea mai legitimă și mai incontestabilă proprietate.8
Ca drept de clientelă, dreptul de autor a fost considerat ca o modalitate a autorului de a-și
forma o clientelă, dobândind o serie de avantaje față de concurență. Dreptul de clientelă este un
drept care asigură titularului, față de toți, exclusivitatea reproducerii unei creații noi sau a folosirii
unui semn distinctiv. Creațiile noi se împart în condiții de formă, numite în mod obișnuit în dreptul
francez, proprietatea literară și artistică și în creații de fond din care fac parte, în primul rând,
invențiile9.
Dreptul de autor – drept asupra unor bunuri imateriale – această teorie plecând de la
constatarea că opera, creație a spiritului, nu are o existență materială, iar protecția și drepturile
recunoscute autorului se întemeiază pe utilitatea socială și reprezintă o recompensă pentru un
serviciu social10. Operele de artă, operele științifice, invențiile, au o existență pur intelectuală,
proprie și originală, înainte de materializarea ei. Autorul deține un drept absolut asupra creației sale,
5
Bujorel F., Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor, București: Editura Fundației România de Mâine, 2003,
p. 42
6
Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, București: Editura All Beck, 2005, p. 34
7
Roș, V., Dreptul proprietății intelectuale – curs universitar, București: Editura Global Lex,București: Editura All Beck,
2005, p. 51
8
Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, București: Editura All Beck, 2005, p. 35
9
Ibidem
10
Ibidem, p. 37

2
dar acest drept nu poate fi și perpetuu deoarece producțiile spiritului sunt chemate să facă parte din
fondul comun al umanității.
Ca drept al personalității, dreptul de autor își are izvorul în activitatea de creație intelectuală,
iar aceasta este o prelungire a personalității. De aceea, dreptul de autor este o facultate care nu se
poate separa de activitatea creatoare a autorului, atât în momentul creării operei cât și după
publicarea ei. În această concepție, opera este emanația personalității, iar drepturile morale au toate
drepturile personalității11.

3. Obiectul dreptului de autor

Legea nr. 8/1996 consacră obiectul dreptului de autor în Capitolul III din Partea I a Titlului I
(art. 7-9). Astfel, potrivit art. 7, ”obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de
creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație,
modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor”12.
Din conținutul textului legal citat se pot deduce elementele definitorii ale obiectului dreptului
de autor13. În primul rând, obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opere de creație
intelectuală. Fiind o creație intelectuală, opera poate fi numai produsul activității individului uman.
Într-adevăr, numai individul uman poate realiza o operă, deoarece numai el dispune de capacitate
intelectivă și volitivă, precum și de educație și instruire, adică de elementele absolut necesare
activității creatoare. De asemenea, numai el are capacitatea de a conștientiza realitatea
inconjurătoare, numai el are capacitatea de a-și dirija conștient acțiunile și inacțiunile în raport cu
diverse interese ce-l animă și numai el dispune de instruire și educație. Drept urmare, spre exemplu,
opera nu poate fi produsul activității persoanelor juridice, cu toate că ele pot dobândi unele
prerogative ale dreptului de autor. În al doilea rând, operele trebuie să fie originale, adică ele trebuie
să cuprindă suficiente elemente particulare care să le distingă net de alte creații intelectuale de
același gen. În al treilea rând, operele, pentru a fi obiect de autor, trebuie să aparțină, după caz,
domeniului literar, artistic sau știintific. În al patrulea rând, pentru a constitui obiect al dreptului de
autor, nu are relevanță modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare și nici

11
Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, București: Editura All Beck, 2005, p. 37
12
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 60 din 14 martie 1996
13
Bodoașcă, T., Dreptul proprietății intelectuale. București: Universul Juridic, 2010, p. 17

3
valoarea sau destinația lor. În al cincilea rând, pentru a fi protejată juridic, creația intelectuală trenuie
să fie conformă cu legea care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Din ansamblul normelor cuprinse în art. 5-8 se pot deduce că operele, care alcătuiesc
obiectul dreptului de autor, pot fi grupate după mai multe criterii, dintre care, cu titlu de
exemplificare, amintesc următoarele: după contribuția autorului la realizarea lor, se poate face
distincția între opere originale și opere derivate; după obiectul lor, sunt opere literare, artistice și
științifice; după modul de exprimare, operele pot fi grupate în opere scrie, opere orale, opere
realizate prin metode analoage fotografiei, etc; după numărul persoanelor care au contribuit la
realizarea lor, sunt opere cu un singur autor sau simple, opere comune și opere colective.
Opera este definită ca fiind ”produsul original al activității intelectuale a individului uman în
domeniul literar, artistic sau științific, protejat juridic indiferent de modalitatea de creație, modul sau
forma concretă de exprimare, valoarea sau destinația lui, cu condiția să fie conform cu legea care
interesează ordinea publică și bunele moravuri”14.
Potrivit art. 7, fac obiectul dreptului de autor următoarele categorii de creații intelectuale:
”scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere
scrise sau orale, precum și programele pentru calculator; operele științifice, scrise sau orale, cum ar
fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile
științifice; compozițiile muzicale cu sau fără text (această categorie se încadrează în grupa operelor
artistice); operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantominele (acestea făcând
și ele parte din grupa operelor artistice); operele cinematografice, precum și orice alte opere
audiovizuale; operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei; operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene,
design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice; operele de
arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiecte de arhitectură;
lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul fotografiei, geografiei și științei în general”.15
Conform art. 1 alin. 2, opera este recunoscută și potejată independent de aducerea acesteia la
cunoștință publică, adică prin simplul fapt al realizării ei, chiar dacă este formă nefinalizată. Se
instituie, astfel, principiul absenței oricărei formalități pentru protecția juridică a operei. Cu toate
acestea, acte normative internaționale, cum ar fi, spre exemplu, Convenția de la Berna, dau dreptul

14
Bodoașcă, T., Dreptul proprietății intelectuale. București: Universul Juridic, 2010, p. 18
15
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 60 din 14 martie 1996

4
statelor de a dispune, prin legislația lor internă, ca operele literare și artistice sau numai unele dintre
ele să nu fie protejate juridic dacă nu au fost fixate pe un suport material.
Originalitatea reprezintă, incontestabil, o condiție de protecție a operei în cadrul dreptului de
autor16. Această cerință rezultă explicit din conținutul art. 7, astfel, acest text se referă expressis
verbis la împrejurarea că fac obiectul dreptului de autor numai operele originale de creație
intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific. Originalitatea operei este doar evocată de lege,
nu și explicită.
Originalitatea operei este dată de noutatea și autenticitatea creației intelectuale, sub un aspect
sau altul, în domeniul literar, artistic sau științific17. Noutatea și autenticitatea creației intelectuale
sunt date de împrejurarea că, până la momentul realizării ei, nu a existat o altă creație intelectuală
identică sau asemănătoare. Totodată, originalitatea operei este în strânsă legătură cu individualitatea
ei, aceasta purtând amprenta personalității autorului, deoarece el este pus în situația de a opta, de a
analiza, de a compara, de a face apel la toate resursele lui de gust, inteligență, de sensibilitate și de
interese.
Originalitatea operei poate fi absolută sau relativă18: în primul caz, caracterul absolut al
originalității derivă din inexistența anterioară momentului realizării operei a unei creații intelectuale
identice sau asemănătoare; caracterul relativ derivă din transformarea creativă a unei opere
preexistente sau din modul de alegeri ori dispunere a materialului dintr-o operă preexistentă.
Potrivit art. 8 avem două categorii de opere derivate, și anume: traducerile, adaptările,
adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere
literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație; culegerile de opere
literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de
materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea
materialului, constituie creații intelectuale.
Indiferent de modalitatea sub care se prezintă, opera derivată, pentru a face obiectul dreptului
de autor, deci pentru a fi protejată juridic, trebuie să întrunească cumulativ două cerințe, și anume 19:
să fie rezultatul unei activități intelectuale de creație. Această cerință este stipulată de art. 8, dar și de
art. 16; să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale. Această cerință este expres
prevăzută în partea de început a art. 8 și se impune a fi respectată în ambee ipoteze stipulate de
acesta, fiind avute în vedere atât drepturile patrimoniale, cât și cele morale.
16
Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, București: Editura All Beck, 2005, p.
101
17
Bodoașcă, T., Dreptul proprietății intelectuale. București: Universul Juridic, 2010, p. 24
18
Ibidem, p. 24
19
Ibidem, p. 25

5
 4. Durata dreptului de autor

Literatura română de specialitate, în lucrările mai recente, consideră că dreptul de autor are o
limită temporală din punct de vedere al exercitării sale. Este de fapt problema duratei protecției
dreptului de autor. Din această perspectivă trebuie analizate momentul nașterii, respectiv al stingerii
dreptului de autor.
Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede că ,,dreptul de autor asupra unei opere literare,
artistice sau științifice se naște din momentu creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de
exprimare”. Art. 1 alin (2) din acelasi act normativ prevede că ,,opera de creație intelectuală este
recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării
ei, chiar în formă nefinalizată”.20
În ceea ce privește perioada de timp pentru care autorul operei și opera sa beneficiază de
protecția acordată prin dreptul autor, Legea în discuție statuează prin art. 25 alin. (1) că ,,drepturile
patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului”. Moartea autorului operei
nu reprezintă și momentul în care dreptul de autor se stinge, legea stabilind că drepturile decurgând
din dreptul de autor se transmit moștenitorilor, iar când nu exită moștenitori, exercitarea acestor
drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în
lipsa unui mandat, de organismul de gestiune colectvă cu cel mai mare număr de membri, din
domeniul respectiv de creație. Durata protecției în această situație este de 70 ani care se calculează
de la data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului, oricare ar fi data la care opera a fost adusă
la cunoștința publică.
În cazul operelor realizate în colaborare, durata drepturilor patrimoniale se întinde pe toata
durata vieții autorilor, iar după moartea ultimului dintre aceștia drepturile patrimoniale izvorâte din
dreptul de autor se transmit moștenitorilor fiecărui autor, iar durata acestor drepturi este de 70 de ani
și se calculează de la data de 1 ianuarie a anului urmator morții ultimului autor. Legea leagă
momentul transmiterii de momentul morții ultimului autor deoarece drepturile de autor, în această
situație, se transmit între autorii operei.

20
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 60 din 14 martie 1996

6
 Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii
operelor la cunoștința publică. În cazul în care aceasta nu se realizează timp de 70 de ani, durata
drepturilor patrimoniale expiră dupa trecerea a 70 de ani de la crearea operelor. Însa, ar putea fi
aplicate dispozițiile art. 25 alin. (2).
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieții
autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o
periodă de 70 de ani calculată de la data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului.

5. Probleme și propuneri de îmbunătățire pentru legea dreptului de autor

Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constituite prin libera asociere a
titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, având ca obiect principal de activitate
colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredintață. Aceste organisme de
gestiune colectivă funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial și
acționează în limitele mandatului încredințat de către membrii și potrivit prevederilor statului de
funcționare. Organismele de gestiune colectivă se constituie cu avizul Oficiului Roman pentru
Drepturi de Autor, oficiu căruia trebuie sa îi transmită în formații legate de exercitarea propriilor
atribuții si o dare de seama anuală.
Titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe au libertatea de a decide cum le exercită:
în mod individual sau prin organismele de gesiune colectivă. Organismele de gestiune colectivă pot:
primi un mandat de gesiune colectivă a drepturilor patrimoniale și conexe, fără a avea aplicare
regulile în materie de cesiune; încheia contracte pentru exercitarea drepturilor patrimoniale cu
titularii dreptrulor de autor și conexe, în acest caz fiind vorba de o cesiune supusă regulilor stabilite
de Legea nr. 8/1996 (Capitolul VII, Secțiunea 1).21
Parlamentul European a adoptat în februarie 2014 noi reguli în ceea ce privește organismele
de gestiune colectivă și licențele trans-frontaliere pentru serviciile de muzică online. Au fost aduse
unele îmbunătățiri privind administrarea organismelor de gestiune colectivă, prin introducerea de noi
reguli. Acestea presupun mai multă transparență și oferă membrilor mai mult control. De asemenea,
se asigură distribuția mai rapidă a banilor către autori. Problema care se pune este că în România s-a

21
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 60 din 14 martie 1996

7
stabilit existenâa unui singur organism de gestiune colectivă, ceea ce suscitp întrebări cu privire la
apariția unor practici injuste pentru distribuirea sumelor colectate către autori.
Un alt aspect important al acestui text adoptat privește posibilitatea acordării de licențe de
către artiști pentru utilizarea materialelor în scopuri necomerciale. Ceea ce nu este bine reglementat
în acest caz este faptul că nu se acordă adecvat autorilor posibilitatea de a-și gestiona drepturile
pentru fiecare operă în parte. De asemenea, aceasta permite autorilor de a-și crește audiența. Din
fericire, autorii obțin astfel o independență mai mare care le-a fost refuzată anterior de marea parte a
organismelor de gestiune colectivă.
În cazul licențelor pentru muzică, oferirea serviciilor de muzică online la nivelul Uniunii
Europene ar putea deveni mai facilă, deoarece furnizorii vor putea astfel obține licențe care să
acopere mai mult de un stat membru. Aceste licențe ar putea fi validate de asemenea pe întregul
teritoriu al Uniunii Europene. Beneficiarii acestor prevederi sunt în primul rând platfomele online și
companiile de tehnologii, acestea putând furniza servicii mai bune clienților lor de pe teritoriul
Uniunii Europene.
Prima dintre problemele insuficient reglementate privește absența unor măsuri clare și
sancțiuni specifice, specificându-se doar că acestea trebuie să fie eficiente și proporționale cu
situația. Această Directivă oferă modalități mai bune de reglementare, dar este necesară introducerea
unor măsuri de aplicare corespunzătoare.
O altă problemă care apare este faptul că drepturile și repertoriile nu sunt disponibile pentru
public, ele fiind disponibile doar autorilor, organismelor de gestiune colectivă și utilizatorilor
comerciali, la solicitarea acestora. Ar fi necesară introducerea unei prevederi care să ofere mai multă
transparență.

8
Bibliografie:

1. Bodoașcă, T.; (2010), Dreptul proprietății intelectuale. București: Universul Juridic

2. Bogdan D., Matei O.S., Roș V., (2005) – Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat,
București: Editura All Beck
3. Bujorel F., (2003) – Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor, București: Editura
Fundației România de Mâine
4. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 60 din 14 martie 1996
5. Organizația Internațională a Propritetății Intelectuale (2001) – Introducere in proprietatea
intelectuală, București: Editura Rosetti
6. Roș V., (2001) – Dreptul proprietății intelectuale – curs universitar, București: Editura
Global Lex,București: Editura All Beck