Un sistem de proprietate intelectuală eficient şi echitabil poate fi de ajutor tuturor în

exploatearea potenţialului de proprietate intelectuală care este un instrument puternic de

dezvoltare economică şi de progres social şi cultural. Acest sistem contribuie la instaurarea unui
echilibru între interesele inovatorului şi interesul public, asigurând un mediu propice creativităţii
şi invenţiei, în beneficiul tuturor.

Dar ce este proprietatea intelectuală? Proprietatea intelectuală este o formă de titlu legal
care permite posesorului să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii.
Formele comune de proprietate intelectuală includ :

 drept de autor
 brevet de invenție
 mărcile inregistrate
 secrete industriale/comerciale.
Dreptul de autor protejează forma unei lucrări expresive originale (literare, artistice sau
tehnice).
Drepturile de autor şi celelalte forme enunţate anterior pot fi cedate, închiriate
(licențiate), uneori chiar folosite drept garanție, similar unei proprietăți reale. Aceste drepturi au
însă limitări specifice, cum ar fi limitări în timp.
Există diferențe substanțiale față de proprietatea clasică, consumul proprietății clasice
este exclusiv - dacă cineva mănâncă un măr, nimeni altcineva nu-l mai poate mânca. În alte
cazuri acest lucru nu se întâmplă - o carte poate fi multiplicată în oricâte exemplare fără să
afecteze vreun cititor.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt acordate de stat în scopul încurajării creării
de asemenea drepturi intangibile. În cazul încălcării acestor drepturi proprietarul poate acționa în
justiție.
Scopul principal al drepturilor de proprietate intelectuală este de a încuraja crearea unei
mari varietăți de bunuri intelectuale. Pentru a realiza acest lucru, legea oferă oamenilor și
întreprinderilor drepturi de proprietate asupra informațiilor și bunurilor intelectuale pe care le
creează, de regulă, pentru o perioadă limitată de timp. Aceasta oferă stimulente economice
pentru crearea lor, deoarece permite oamenilor să profite de informațiile și bunurile intelectuale
pe care le creează. Inovațiile contribuie la progresul tehnologic al țărilor.
Starea actuală de lucruri în domeniu e disputată în unele țări în curs de dezvoltare
datorită drenării resurselor interne de către statele industrializate prin intermediul proprietății
intelectuale. Statele Unite și Marea Britanie sunt singurele state care au venituri nete consistente
aferente proprietății intelectuale, ele sunt principalele promotoare a întăririi acestor drepturi pe
plan internațional.
Primele patente au fost acordate în secolul 15 în Anglia şi Veneţia. Dreptul de autor nu
a fost inventat pînă la apariția tiparului și răspîndirea alfabetizării. Regele Angliei era îngrijorat
de posibilitatea multiplicării cărților și a promulgat Legea Licențierii în 1662 care a stabilit un
registru al cărților licențiate. Statutele reginei Ana a fost prima lege care acorda drepturi autorilor
pentru o perioadă fixă de timp. Pe plan internațional, Convenţia de la Berna stabilea, la sfîrșitul
secolului XIX, limitele protecției dreptului de autor, această convenție e încă în vigoare.
Termenul Proprietate intelectuală apare în Europa tot în secolul XIX, în 1846 e folosit de A.
Nion în lucrarea Droits civils des auteurs, artistes et inventeurs.

Tendința actuală e ca aceste drepturi să fie extinse, încât să acopere domenii noi cum ar
fi bazele de date, să extindă durata acestor drepturi sau să înlăture restricții și limitări ale acestor
drepturi.
Există opinia că această extindere dăunează exact scopului pentru care aceste drepturi
au fost introduse, anume creșterea creației intelectuale. Dat fiind că marea majoritatea ideilor noi
sunt clădite pe idei mai vechi, blocarea posibilității de a folosi idei vechi va duce la reducerea
producției creative a societății. O manifestare a acestei deformări a utilizării acestor drepturi e
apariția de firme care nu creează nimic original, dar obțin profitul în urma proceselor intentate
altor firme pe teme de proprietate intelectuală.
Drepturile de autor reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii cu
referire la operele create, instituția dreptului de autor este instrumentul de protecție a creatorilor
și a operelor lor.
Operele literare și artistice sunt protejate de Convenţia de la Berna pentru protecția
Operelor Literare și Artistice care datează din 1886, fiind revizuită în 1971.
După Convenţia de la Berna nu mai este necesară indicarea faptului că o operă este
protejată de drepturile de autor atât timp cât „proprietatea intelectuală a unei opere literare,
artistice sau științifice corespunde autorului pentru simplul fapt că el a creat-o” și „sunt
considerate obiecte ale proprietății intelectuale toate creațiile originale literare, artistice și
științifice exprimate prin orice mediu și pe orice suport, tangibile sau intangibile, cunoscute
acum sau care se vor inventa în viitor”.
În lumea digitală se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale și drepturilor de
autor ca și pentru toate celelalte creații originale.
În martie 2002 a intrat în vigoare Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor și în
mai Tratatul OMPI pentru Interpretare şi Fonograme.
Ambele „Tratate ale Internetului”, cum mai sunt cunoscute, au fost realizate în
1996 de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Astfel este actualizată și completată
Convenția de la Berna și se introduc elementele societății digitale. Într-o perioadă de 6 ani (1996
- 2002), se realizează ratificarea acestor noi tratate de 30 de țări, minimul cerut de Organizaţia
Naţiunilor Unite, pentru punerea sa în aplicare.
În România, primele elemente de recunoaștere a unor drepturi autorilor de opere literar
artistice au fost cele din Legea presei din 1862, care a fost, până în anul 1923, „singura lege care
garantează drepturile scriitorilor și ale artiștilor români”. Ea a fost copiată în întregime după
legea franceză din 1793, asupra proprietății literare. Legea era însoțită de un regulament de
aplicare, ce detalia chestiunile administrative impuse de aplicarea ei.
Din cauza vechimii sale, precum și datorită dezvoltării cadrului legislativ specific,
prevederile legii presei din 1862 au devenit lipsite de actualitate, ele nemaiproducând efecte,
fiind în mod oficial abrogate la 28 iunie 1923 prin legea 126/1923 - „Legea proprietății literare și
artistice”.
 Prima lege privind dreptul de autor în România, intrată în vigoare la 28 iunie 1923, a
fost modificată și completată de mai multe ori. Astfel, la 24 iulie 1946 a apărut o lege privind
contractul de editare și dreptul autorului asupra operelor literare, această lege a fost abrogată
parțial la 14 ianuarie 1949 prin Decretul nr. 17 pentru editarea și difuzarea cărții. După numai doi
ani a intrat în vigoare Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind drepturile de autor asupra
operelor susceptibile pentru a fi tipărite, acesta a fost modificat prin Decretul nr. 428 din 13
noiembrie 1952.
La 27 iunie 1956 toate aceste acte normative au fost explicit abrogate prin Decretul nr.
321 privind drepturile de autor.
În prezent dreptul de autor în România este protejat prin Legea 8/1996. Aceasta a fost
modificată și completată prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004, Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 123 din 1 septembrie 2005, legea 15/2019 şi republicată îm anul 2018.
Autorii și alți titulari de drepturi sau deținătorii de drepturi exclusive ale autorilor au
dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale operelor, mențiunea de rezervare a
exploatării acestora, semnalată conform uzanțelor, constând într-un simbol © reprezentat prin
litera C, în mijlocul unui cerc, însoțit de numele lor, de locul și anul primei publicări. Cu toate
acestea, lipsa simbolului sau a celorlalte mențiuni de mai sus de pe operele originale, de exemplu
de pe o fotografie, nu înseamnă că acestea sunt „la liber” sau că sunt abandonate.
Utilizarea loială este o doctrină juridică conform căreia, în anumite situații, poți utiliza
materiale protejate prin drepturi de autor fără a obține permisiunea deținătorului drepturilor și
fără remunerație. Țările au reguli diferite privind utilizarea de materiale fără permisiunea
deținătorului drepturilor de autor.
De exemplu, în Statele Unite, lucrările care constau din comentarii, critică ori cercetare,
reportajele jurnalistice sau materialele educative pot fi considerate utilizare loială (fair usage).
Alte țări au un concept similar, denumit comportament corect, care poate să funcționeze diferit.[5]
În România, există concepte similare reglementate în capitolul VI al Legii nr. 8/1996
(în forma republicată, din anul 2018), numit "Limitele ale exercitării dreptului de autor".
Conform art. 35, în cazurile de utilizare rezonabilă/loaială trebuie să se menționeze
obligatoriu sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi
imposibil, în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se
menționeze și locul unde se găsește originalul. Conform uzanțelor, în mediul online, citarea
trebuie să cuprindă și link-ul către pagina web unde se găsește originalul sau copia autorizată.
Revenind la conceptul de proprietate intelectuală, acesta se referă la creaţiile minţii:
invenţii (brevete), opere literare şi artistice, simboluri, nume, imagini, design, utilizate în
activităţi comerciale. Deţinătorul proprietăţii intelectuale poate controla şi trebuie răsplătit pentru
uzul acesteia, şi acest fapt încurajează inovaţia şi creativitatea spre beneficiul umanităţii.

Proprietatea intelectuală este împărţită în două categorii principale:

 Dreptul de autor - care include lucrări literare şi artistice precum romane,

poeme, piese de teatru, jocuri, filme, opere muzicale, situri web, picturi,
fotografii, sculpturi, design arhitectural, etc. Drepturile conexe includ drepturile
artistilor aparute ca urmare a interpretării , drepturile legate de înregistrările
 efectuate de producătorii de fonograme şi drepturile apărute urmare a emisiei
programelor de radio si televiziune.

 Proprietatea industrială – care include brevete de invenţie (patente), mărci şi
indicaţii geografice, desene şi modele industriale, şi topografii pentru produse
semiconductoare.

ÎEnumerarea obiectelor de proprietate intelectuală nu este limitativă, aceasta

extinzându-se la toate realizările rezultate din activitatea intelectuală în domeniile industrial,
ştiinţific, literar şi artistic.

Proprietatea literară, artistică şi ştiinţifică se referă la categorii de creaţie intelectuală a

căror protecţie se naşte de la sine, din momentul realizării lor fără a fi nevoie de o procedura de
examinare şi certificare. Ea este protejată prin drepturi de autor (DA) numai dacă este originală.

Proprietatea industrială se referă la categorii de creaţie intelectuală reproductibilă

industrial sub formă de produse, procedee sau metode. Ea este protejată la solicitare prin
certificare, brevetare , în baza unei evaluări a unui organism oficial de specialitate. Elementul
comun al celor două domenii constă în faptul că se referă la obiecte ce rezultă din activitatea
intelectuală creatoare a omului în domeniul respectiv.

Protecţia proprietăţii literare, artistice şi ştiinţifice sau protecţia dreptului de autor se

referă la faptul că în general anumite practici sau utilizări ale acestor opere sunt considerate
ilicite dacă se fac fără autorizaţia autorului.

Cele mai tipice situaţii asupra cărora intervine protecţia dreptului de autor sunt :

 copierea sau reproducerea unei opere oarecare indiferent de genul ei;

 reprezentarea sau executarea în public a operei ( de obicei muzicale, dramatice,
cinematografice);
 înregistrarea sonoră a reprezentanţilor sau execuţiilor de opere literare şi
muzicale;
 realizarea de filme adaptate după opere sau închiderea lor în filme;
 transmiterea prin radio şi televiziune a oricăror genuri de opere;
 traducerea operelor literare.

Modul concret în care se exercită drepturile de proprietate este fixat în fiecare ţară
printr-o legislaţie naţională specifică. Noţiunea de proprietate industrială trebuie înţeleasă în
accepţiunea cea mai largă în sensul că nu se limitează numai la sfera industriei ci şi la alte
domenii economice şi sociale (economice în general, comerţ, ştiinta, agricultură, sănătate ,
mediu, cultură apărare). Ca urmare proprietatea industrială se referă deopotrivă la produse şi
tehnologii industriale cât şi la produse şi tehnologii alimentare.
 Esenţa dreptului de proprietate industrială constă în prerogativele titularului unui titlu
de protecţie acordat, pe un teritoriu şi un timp limitat, de a realiza, produce şi valorifica obiectul
de proprietate industrială precum şi de a interzice terţilor reproducerea, fabricarea şi valorificarea
neautorizată a obiectului respectiv. Cu alte cuvinte este vorba de conferirea prin lege a unui drept
de monopol de exploatare a obiectului de proprietate industrială în favoarea titularului, drept care
este limitat în timp şi în spaţiu.

Dar, de fapt ce presupune încălcarea drepturilor de autor? Pot avea problem din cauza
încălcării drepturilor de autor? Și dacă nu știam că încalc drepturile de autor?
În general încălcarea drepturilor de autor presupune utilizarea unei opere protejate fără
autorizarea necesară. Multe acte de utilizare a operei (fie că este vorba de realizarea unei copii,
de transmiterea copiei respective unei alte persoane, de încărcarea acesteia pe Internet sau de
modificarea ei pentru a o arăta unei alte persoane) pot fi de fapt încălcări ale drepturilor de autor.
O atare încălcare are consecințe serioase, deoarece poate atrage atât răspunderea penală cât și
răspunderea civilă. Chiar dacă faptul că nu știai că încalci drepturile de autor poate reduce riscul
unei condamnări penale, neștiința nu ajută cu răspunderea civilă, ceea ce înseamnă că ai putea fi
obligat(ă) să plătești daune importante titularilor de drepturi.
În ce condiții pot folosi o operă protejată prin drepturi de autor creată de altcineva?
Utilizarea operelor create de alții este posibilă cu un citat și este astfel mereu permisă.
Orice operă protejată prin drepturi de autor poate fi utilizată atâta vreme cât această
utilizare se face cu acordul titularului de drepturi. Acolo unde nu există o astfel de autorizare,
utilizarea poate fi legală doar dacă acesteia îi sunt aplicabile limitările expres prevăzute de lege.
Legea dreptului de autor prevede (deși cam strict) unele limitări ale drepturilor exclusive, pentru
a se asigura că pentru anumite utilizări nu e nevoie de autorizare. Însă, deși orice opera poate fi
citată, există o serie de condiții care trebuie îndeplinite pentru ca citarea să fie legală: opera
trebuie să fi fost făcută publică, utilizarea citatului trebuie să fie conformă cu bunele uzanțe, să
nu prejudicieze nejustificat pe titular, să nu afecteze utilizarea normală a operei, lungimea
citatului trebuie să fie justificată de scopul urmărit, scopul trebuie să fie unul dintre cele
prevăzute de lege, și, cel mai important, autorul și sursa trebuie indicate în toate cazurile, mai
puțin dacă o atare indicare este imposibilă.
Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una
vizibilă sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al proprietăţii
intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.

Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activităţi umane chiar dacă în timpul
creaţiei intervine şi un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un program
pentru calculator.

Titularul dreptului intelectual are capacitatea legal recunoscută de a autoriza sau

interzice accesul anumitor persoane la creaţia sa în sens de utilizare, reproducere, etc.

Separarea dreptului intelectual de obiectul fizic în care creaţia intelectuală se regăseşte

este uneori greu de imaginat şi înţeles. De exemplu, este posibilă fotocopierea unei cărţi în scop
de revânzare sau creşterea unei plante pentru a vinde seminţele, atât timp cât aceste obiecte
materiale se află în proprietatea celui care doreşte să facă aceste lucruri? Răspunsul este negativ
având în vedere intangibilitatea dreptului intelectual, care limitează ceea ce dreptul de proprietate
permite.

Referitor la dreptul de autor, dreptul subiectiv de autor reprezintă acea posibilitate

conferită de lege autorului unei creaţii intelectuale de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul
satisfacerii intereselor lui personale nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de
lege.

Pentru ca un drept subiectiv de autor să se nască trebuie întrunite mai multe condiţii:
originalitatea operei, existenţa unei forme concrete pe care o îmbracă, creaţia să fie susceptibilă
de a fi adusă la cunoştinţa publicului.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu prevede explicit decât
condiţia originalităţii, arătând că o creaţie intelectuală este „recunoscută şi protejată independent
de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată”.

În conţinutul dreptului subiectiv de autor intră potrivit Legii nr. 8/1996 următoarele
drepturi morale şi patrimoniale: de a decide în ce mod şi cum va fi adusă la cunoştinţă publică
opera, de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor, de a decide sub ce nume va fi adusă opera la
cunoştinţa publică, de a pretinde respectarea integrităţii operei, de a retracta opera, dreptul
patrimonial exclusiv de a decide cum a fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimţi
la utilizarea operei de către alţii, precum şi dreptul distinct de a autoriza reproducerea, difuzarea,
etc.

Legea nr. 8/1996 enumeră exemplificativ categoriile de opere protejate, făcând obiectul
dreptului de autor „operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau
ştiinţific oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi
independent de valoarea şi destinaţia lor, enumerând în continuare categoriile de scrieri, opera
ştiinfice, etc.

Aşa cum legea prevede, sunt protejate şi operele ştiinţifice orale, precum cursurile
universitare, atunci când este îndeplinită condiţia originalităţii, studenţii având dreptul să ia note
de curs şi chiar să le reproducă fără acordul autorului doar pentru uzul personal şi fără ca aceasta
să contravină exploatării normale a operei ori să prejudicieze autorul.

Pentru a face obiectul dreptului de autor şi a fi ocrotită opera derivată trebuie să

împlinească condiţiile cerute oricărei opere. Totuşi, pentru traducerile, adaptările şi orice alte
transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se cere expres ca ele să reprezinte o
muncă de creaţie intelectuală, precizare necesară tocmai pentru a face deosebirea între opera
originală şi cea derivată.
 Creaţiile care nu beneficiază de protecţie prin drept de autor:

 ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de

funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile conţinute într-o
operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare, sau de exprimare.
Raţiunea pentru care acestea sunt exceptate ţine de efectele negative pe care
protecţia le-ar putea avea asupra evoluţiei societăţii.
 textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora. Argumentul pentru care sunt exceptate de la
protecţie este acela că sunt destinate comunicării publice oficiale, pentru unele
existând chiar obligaţia cetăţeanului de a le cunoaşte (dacă autorul textelor de
natură politică le reuneşte într-o culegere de discursuri, el beneficiază de
protecţia acesteia prin dreptul de autor).
 simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor,
cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi
medalia. Exceptarea are în vedere faptul că raţiunea pentru care acestea există
este tocmai afişarea şi utilizarea lor liberă ca manifestare a sentimentului
naţional.
 mijloacele de plată;
 ştirile şi informaţiile de presă;
 simplele fapte şi date

Printre altele, două sunt motivele cele mai importante pentru care invenţiile nu intră în
categoia operelor protejate:

 se consideră că interpretarea ideilor este act de creaţie şi nu doar ideea privită în

mod brut, care poate fi interpretată şi comentată în mai multe moduri şi aparţine
unui fond comun în care intră conştiinţa umanităţii în general;
 invenţiile sunt protejate oricum prin brevet, care asigură o durată mai scurtă a
protecţiei, pentru a încuraja progresul tehnic al societăţii.

Totuşi, nu toate ideile pot fi utilizate fără acordul autorului, pornind de la principiul
echităţii şi având temei juridic legile în materia concurenţei.

Astfel, s-a susţinut pe bună dreptate, protejarea ideilor în domeniul publicitar prin
mijloace de dreptul concurenţei, având în vedere riscul de confuzie pe care îl poate crea
utilizarea unei idei deja notorii.

Condiţiile pentru protecţia prin drept de autor sunt:

 opera să fie rezultat al creaţiei intelectuale;

 opera să fie originală;
 opera sa îmbrace o formă concretă de exprimare;
  opera să fie susceptibilă de a fi adusă la conoştinţa publică.

La final putem spune că există mai multe motive care fac ca protecţia proprietăţii să fie
imperios necesară.

În primul rând, progresul şi prosperitatea umanităţii depind de creativitatea ei în

domeniile tehnic şi cultural, în al doilea rând, protecţia juridică a creaţiilor noi încurajează
investiţiile şi conduc la alte inovaţii, în al treilea rând, promovarea şi protecţia proprietăţii
intelectuale stimulează creşterea economică, duc la creearea de noi ramuri de activitate şi la
îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Protecția proprietății intelectuale este esențială pentru încurajarea inovației. Fără

protecția ideilor, întreprinderile și indivizii nu ar beneficia de toate avantajele invențiilor lor și s-
ar concentra mai puțin pe cercetare și dezvoltare.