Sunteți pe pagina 1din 291

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA CU STANDARDELE UE

Dr. Eugene Stuart Edoardo Fano Linda Scales Gerda Leonaviciene Anna Lazareva

Setul de Ghiduri pentru armonizarea leGiSlaţiei Sectoriale

Chișinău, iulie 2010

CZU 347.77(478)(094.73)=135.1=111 L 40

Editura:

IBF International Consulting în consorţiu cu DMI, IRZ, Nomisma, INCOM şi Institutul de Politici Publice

Autori:

Dr. Eugene Stuart, Edoardo Fano, Linda Scales, Gerda Leonaviciene şi Anna Lazareva

Traducerea:

Inesa Coman, Sanda Iarincovschi, Andriana Chironda-Lone

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Legislaţia şi politica în domeniul proprietăţii intelectuale. Armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu standardele UE = Intellectual property law and policy. Law approximation to EU standards in the Republic of Mol- dova/Eugene Stuart, Edoardo Fano, Linda Scales [et al.]; trad.: Inesa Coman,

Sanda Iarincovschi, Andriana Chironda-Lone. – Ch.: “Sinectica-Com” SRL, 2010.

– 291 ; 277 p. – Setul de ghiduri pentru armonizarea legislaţiei sectoriale.

Tit., text paral.: lb. rom., engl. – Bibliogr.: p. 286-289, 276-279 (82 tit.) şi în notele de subsol. – Paginaţie paral. – Carte-valet (“перевертыш”). – Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană

– 500 ex.

ISBN 978-9975-4099-2-6.

Acest Raport a fost pregătit cu suportul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate în Raport sunt cele ale Proiectului şi ale autorului şi în nici un caz nu urmează a fi considerate drept reflectând opinia oficială a EUROPEAID, a Uniunii Europene sau a oricărei organizaţii conexe sau constituente a acesteia.

ISBN: 978-9975-4099-2-6

CUVÂNT ÎNAINTE Legislaţia şi politicile comunitare vizând protecţia drepturilor de proprietate intelectuală sunt o

CUVÂNT ÎNAINTE

Legislaţia şi politicile comunitare vizând protecţia drepturilor de proprietate intelectuală sunt o reflecţie a viziunii, conform căreia protejarea şi aplicarea drepturilor în cauză au o semnificaţie majoră pentru capacitatea Uniunii Europene de a concura în cadrul economiei globale. Din ce în ce mai mult, competitivitatea europeană se axează pe inovaţii şi valoarea adăugată

a produselor realizate pe baza unor niveluri sporite de creativitate. Astfel,

protecţia şi aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt în conexiune directă cu abilitatea UE de a concura la nivel global. Aceeaşi situaţie este, în mod cert, aplicabilă şi în cazul Republicii Moldova, doar că la o scară mai mică. Mai mult decât atât, există un risc comun care tergiversează creşterea economică

şi

activitatea economică datorită plagiatului şi falsificării ideilor, brand-urilor

şi

produselor, iar mărfurile contrafăcute deseori expun riscului sănătatea şi

securitatea cetăţenilor noştri.

În contextul eforturilor de integrare în UE depuse de RM, armonizarea legislaţiei şi politicilor RM cu standardele Uniunii Europene în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală a fost prioritizată în mod specific în cadrul Acordului de Parteneriat şi Colaborare, precum şi al Planului de Acţiuni privind Politica Europeană de Vecinătate. Modul general de abordare se axează pe utilizarea standardelor relevante europene şi internaţionale în vederea protejării drepturilor de proprietate intelectuală în Moldova, aplicarea efectivă a acestora de către diferite organisme responsabile (inclusiv organele de drept, de poliţie şi serviciul vamal) şi depunerea unor eforturi concrete în vederea eradicării actelor de piraterie şi falsificare.

Procesul respectiv menit să protejeze proprietatea intelectuală (existentă într-un spectru larg de forme, inclusiv dreptul de autor, mărcile comerciale, brevetele de invenţie, indicaţiile geografice etc.) oferă beneficii clare mediului de afaceri din Republica Moldova, precum şi artiştilor creatori, autorilor de invenţii şi investitorilor actuali şi potenţiali. La fel, acest proces are o importanţă majoră în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre UE şi RM, inclusiv relaţiile de perspectivă ce urmează a fi negociate în cadrul Acordului de Asociere UE–RM, lansat în luna ianuarie 2010, cât şi al acordului bilateral UE–RM vizând indicaţiile geografice care va fi semnat anul acesta.

Prezenta publicaţie a Proiectului “Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, finanţat de Uniunea Europeană, este o contribuţie oportună la procesul de armo- nizare a legislaţiei RM cu standardele UE în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. În mod special, lucrarea evidenţiază realizările din anii recenţi în ceea ce ţine de reorganizarea instituţională, modernizarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale şi aderenţa la acordurile internaţionale. De ase- menea, sunt elucidate provocările continue cu care se confruntă Moldova în materie de aplicare efectivă şi importanţa alinierii la noile acte legislative şi politici ale Uniunii Europene în curs de implementare.

Publicaţia prevede o abordare explicită a progresului atins de RM în domeniul în cauză, precum şi natura şi funcţiile sistemului naţional de protecţie care a evoluat în ultimii ani. Publicaţia se adresează autorităţilor moldave şi, nu în ultimul rând, Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală recent instituită, trasând provocările şi priorităţile legislative şi de politici ce urmează a fi abordate în contextul integrării în UE. În vederea cooperării continue a UE cu RM în domeniul vizat, publicaţia prezintă cadrul strategic pentru direcţionarea reformelor în derulare şi a priorităţilor în perioada ce urmează.

în derulare şi a priorităţilor în perioada ce urmează. Dirk Schuebel, Ambasador Şeful Delegaţiei Uniunii Europene

Dirk Schuebel, Ambasador Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Chișinău, august 2010

Introducere în setul de Ghiduri pentru armonizarea legislaţiei sectoriale

Proiectul “Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, finanţat de UE, şi-a început activitatea la Chişinău în august 2008 şi va dura până la sfârşitul anului 2010. Proiectul este implementat de un consorţiu internaţional, condus de compania IBF International Consulting. Obiectivul general al Proiectului este de a asista autorităţile Republicii Moldova la implementarea priorităţilor stabilite în Acor- dul de Parteneriat şi Cooperare (APC) din 1998 şi Planul de Acţiuni privind Politica Euro- peană de Vecinătate (PA PEV) din 2005.

Din punct de vedere operaţional, Proiectul este divizat în trei componente, având următoarele obiective specifice:

1. Susţinerea şi monitorizarea procesului de implementare a măsurilor stabilite în acordurile actuale, precum şi în eventualele acorduri bilaterale dintre UE şi Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate – în mare parte în formă de consultanţă în elaborare de politici de nivel înalt şi consolidare instituţională a Aparatului Guvernului RM.

2. Susţinerea procesului de armonizare legislativă în Republica Moldova în sectoarele agreate de Moldova şi UE în cadrul documentelor bilaterale încheiate, precum şi implementarea lor efectivă – în mare parte în formă de consultanţă de politici şi juridică, precum şi instruire pentru sectoarele care urmează a fi armonizate, fortificarea capacităţii de armonizare legislativă a Republicii Moldova şi susţinerea dezvoltării instituţionale a Centrului de Armonizare a Legislaţiei.

3. Creşterea nivelului de promovare, vizibilitate şi eficacitate a coordonării asistenţei UE de către autorităţile moldoveneşti, precum şi de coordonare a iniţiativelor finanţate de UE cu cele ale donatorilor, în special ale statelor membre ale UE – îndeosebi în vederea dezvoltării capacităţii de coordonare a asistenţei şi promovare a asistenţei de tip TWINNING.

Scopul elaborării setului de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale este de a aborda problemele principale cu care se confruntă procesul de armonizare a legislaţiei în Moldova la nivel de ministere de ramură/instituţii publice, prin acordarea unor cunoştinţe concrete în vederea facilitării unei înţelegeri clare a contextului şi aspectului raţional al legislaţiei sectoriale a UE şi creării unei baze pentru o abordare sectorială strategică. Aşadar, setul de Ghiduri de armonizare a legislației sectoriale îşi propune să contribuie, în mod substanţial, la realizarea primelor două obiective dintre cele specificate mai sus, în cadrul mandatului Proiectului.

Contrar unei opinii răspândite, armonizarea legislativă reprezintă un proces complex

şi de durată medie, care implică alinierea politicilor, armonizarea/transpunerea corectă

a normelor relevante, actualizarea acelor norme, acolo unde este necesar, crearea şi

finanţarea (prin intermediul unor entităţi noi sau în alt mod) structurilor instituţionale necesare şi urmărirea unei implementări şi aplicări credibile şi obiectiv verificabile. Astfel, simpla elaborare a legislaţiei în stilul UE pentru Moldova („transpunerea”sau„armonizarea” legilor) este un concept mult mai îngust, care nu realizează beneficiile scontate pentru Republica Moldova sau implementarea angajamentelor privind armonizarea legislaţiei în oricare domeniu luat în parte.

Suntem de părerea că publicarea şi diseminarea acestui set de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale va oferi o sursă importantă pentru toate părţile interesate în ceea ce priveşte reformele în curs de desfăşurare în fiecare sector. În special, fiecare ghid stabileşte următoarele:

Analizează şi explică situaţia curentă din Republica Moldova, în contextul angajamentelor existente şi potenţiale, în ceea ce priveşte progresul, aspectele practice, legislaţia, instituţiile etc. Acest lucru va fi valoros pentru autorităţile moldoveneşti în vederea prezentării situaţiei lor la nivel internaţional, şi, de asemenea, va fi util UE în calitate de sumar instantaneu al situaţiei reale din sectorul dat al Republicii Moldova.

Examinează provocările armonizării ce urmează a fi întrunite în cadrul sectorului, oferind o vedere de ansamblu a politicilor UE în acest sector, prevederilor şi conceptelor principale ale legislaţiei UE, procesului tipic de armonizare solicitat, incluzând cele mai importante acte a fi transpuse şi cele mai bune practici de soluţii instituţionale, precum şi evoluţiile recente şi provocările actuale din legislaţia UE şi politicile din acest sector.

Oferă o evaluare strategică şi recomandări-cheie pentru dezvoltarea în continuare pe ter- men mediu a sectorului din Republica Moldova din punct de vedere juridic, economic şi in- stituţional/administrativ în perioada 2011–2015.

În legătură cu aceasta, am observat că în rezultatul unui studiu efectuat de Proiect în anul 2009 privind întrebările şi problemele cu care se confruntă diferite autorităţi responsabile de armonizarea legislaţiei în Moldova au fost depistate dificultăţi semnificative în procesul de armonizare legislativă prin tot spectrul organizaţiilor publice responsabile. Acestea au inclus probleme de expertiză, prioritizare, comprehensiune şi planificare 1 .

Prezentul Ghid de armonizare a legislaţiei sectoriale examinează legislaţia şi politicile în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală 2 , un domeniul de interes fundamental pentru o funcţionare eficientă a pieţelor din Republica Moldova, atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea inovaţiilor, activităţilor de cercetare şi dezvoltare concomitent cu avansarea relaţiilor comerciale internaţionale. De asemenea, acest Ghid

1 Rapoartele Proiectului (disponibile pe www.support-md-eu.md): “Raport tehnic privind evaluarea răspunsurilor la chestionarul privind mecanismul de armonizare de la ministerele de ramură şi organele administraţiei publice din Moldova”, Tina Bache, 15 iunie 2009 şi “Raportul privind Analiza interviurilor de cercetare cu ministerele de ramură şi organele administraţiei publice privind aplicarea practică a mecanismului de armonizare din Moldova ”, Tina Bache, august 2009.

2 Legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale cuprind două componente principale: dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi drepturile de proprietate industrială.

este important prin faptul că este parte componentă a procesului pe termen lung de integrare a RM în Uniunea Europeană.

Poziţia reflectată în acest Raport se referă la situaţia din iunie 2010 şi ţinem să menţionăm, că în perioada de la data elaborării până la data publicării finale, s-ar putea să fi avut loc careva schimbări în sectorul în cauză. Încurajăm pe oricine interesat de aspectele proprietăţii intelectuale din Republica Moldova (ministere, factori de decizie, organizaţii internaţionale, avocaţi, comunitatea de afaceri) să se familiarizeze cu acest Raport care cuprinde o parte relativ mică a unui subiect amplu şi important. Raportul poate fi, de asemenea, accesat pe pagina noastră web www.support-md-eu.md, iar, în lunile următoare, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) va primi, la fel, versiunile CD ROM, în scopul facilitării viitoarelor actualizări.

DESPRE AUTORI EUGENE STUART este irlandez şi un avocat experimentat şi consultant în domeniul politicilor

DESPRE AUTORI

EUGENE STUART este irlandez şi un avocat experimentat şi consultant în domeniul politicilor publice, atât în Irlanda, cât şi la nivel internaţional. Deţine gradul de doctor în jurisprudenţă (PHD) de la Universitatea din Belgrad, de Magistru în Legislaţia Europeană de la Colegiul Universitar din Dublin, de Magistru al Artelor în domeniul politicii şi administrării publice de la Colegiul Trinity din Dublin şi este absolvent al Institutului Irlandez de Administrare Publică. Mai deţine două diplome post-universitare în domeniul legislaţiei internaţionale privind drepturile omului de la Universitatea Turku din Finlanda.

Cu o experienţă de muncă de circa 25 ani în cadrul Ministerului Economiei din Irlanda, activitatea profesională a lui Eugen Stuart acoperă o varietate deplină de sarcini care cad sub incidenţa unui minister al economiei, inclusiv domeniile de reglementare şi funcţiile de dezvoltare ale acestuia. La începutul anilor 1990, Dr. Stuart a lucrat la Comisia Europeană în câteva domenii, inclusiv legislaţia privind companiile şi politica concurenţială. Ulterior, el a devenit şef de unitate în cadrul Fondurilor Structurale ale Ministerului Economiei din Irlanda şi şef al Departamentului Asistență în cadrul Ministerului de Stat.

Din 1996 a lucrat în calitate de consultant internaţional în domeniul legislaţiei şi al poli- ticilor în mai multe poziţii în Albania, Serbia şi Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Un- garia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Croaţia, Bulgaria, Ucraina, Kazahstan, Moldova şi Federaţia Rusă. În decursul acestor misiuni, Dr. Stuart a elaborat strategia în domeniul proprietăţii intelectuale pentru Lituania şi a dirijat efectuarea analizei de armonizarea legislaţiei conexe proprietăţii intelectuale în Serbia şi Muntenegru şi în Kazahstan. Dr. Stuart a deţinut funcţia de adjunct al Directorului Proiectului finanţat de UE intitulat:

Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Eu- ropeană” în Moldova, iar în prezent activează în calitate de consultant special al Pro- iectului, fiind preocupat preponderant de elaborarea şi coordonarea prezentului set de Ghiduri de armonizare a legislaţiei sectoriale.

Dr. Stuart a participat la un şir de negocieri internaţionale importante şi organizaţii, inclusiv la nivelul Uniunii Europene şi OCDE, şi a contribuit la mai multe conferinţe internaţionale şi reviste, abordând legislaţia şi politicile concurenţiale, controlul ajutorului de stat şi subvenţiilor, legislaţia privind companiile, protecţia consumatorului şi dezvoltarea internaţională.

EDOARDO FANO este jurist italian care activează în calitate de consultant legal specializat în domeniul

EDOARDO FANO este jurist italian care activează în calitate de

consultant legal specializat în domeniul proprietăţii intelectuale.

A

fost conferenţiar la Universitatea Colegiului din Londra

şi

Politehnica din Milan, actualmente fiind conferenţiar la

Universitatea Abat Oliba din Barcelona, Institutul European de Design (Barcelona, Milan, Roma şi Florenţa), ESADE din Barcelona, Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, Universitatea Alicante şi Colegio de Abogados din Barcelona. A scris câteva manuale şi publicaţii privind legislaţia italiană în general şi legislaţia din domeniul proprietăţii intelectuale.

Experienţa juridică a lui Edoardo Fano se axează pe acordarea serviciilor de consultanţă sectorului privat în privinţa protejării şi valorificării mărcilor comerciale, brevetelor de invenţie, desenelor, indicaţiilor geografice, precum şi a aspectelor ce ţin de proprietatea intelectuală legate de Internet. A lucrat în calitate de expert superior al UE în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală în Kazahstan, India şi Croaţia. De asemenea, Edoardo Fano participă la discuţiile publice în scopul soluţionării litigiilor vizând mărcile comerciale şi a numelor de domenii Internet împreună cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale şi cu Camera de Arbitraj a Camerei de Comerţ din Milan.

şi cu Camera de Arbitraj a Camerei de Comerţ din Milan. LINDA SCALES este jurist practician

LINDA SCALES este jurist practician din Irlanda şi specialist

în legislaţia vizând dreptul de autor şi drepturile conexe. De

asemenea, este conferenţiar la Universitatea Colegiului din Dublin şi a scris multe lucrări în materie de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală. Este membru fondator şi director non-executiv a două asociaţii non-profit în domeniul drepturilor

de autor: Asociaţia de Copyright din Irlanda şi Organizaţia Drepturilor Artiştilor Vizuali din Irlanda – prima organizaţie de management colectiv pentru artiştii vizuali.

În activitatea cotidiană, Linda Scales prestează servicii de consultanţă unui spectru vast

de organizaţii guvernamentale, instituţionale şi comerciale preocupate de protejarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. A conlucrat cu organisme guvernamentale în

domeniul implementării legislaţiei UE în legislaţia internă a Irlandei. Pe plan internaţional, Linda Scales a prestat servicii de consultanţă Guvernului din Lituania în scopul aplicării drepturilor de autor şi a produs o strategie comprehensivă de implementare a proprietăţii intelectuale în cadrul pregătirilor de aderare a Lituaniei la Uniunea Europeană. În 2004

a gestionat componenta vizând dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul unui

proiect din Kazahstan, finanţat de Uniunea Europeană, prestând servicii de consultanţă pentru Guvernul, Parlamentul şi organele de justiţie din Kazahstan în scopul identificării criteriilor de armonizare a legislaţiei din Kazahstan cu standardele internaţionale şi comunitare. Este coautorul unei lucrări publicate în limbile engleză, rusă şi kazahă cu genericul “Standardele internaţionale şi comunitare de protejare a proprietăţii intelectuale”.

Pe parcursul anului 2009, Linda Scales a fost conducătorul unui proiect finanţat de UE de acordare a suportului iniţial pentru implementarea legislaţiei în domeniul drepturilor de autor şi conexe de către Agenţia de Stat a Drepturilor de Autor din Azerbaidjan.

Agenţia de Stat a Drepturilor de Autor din Azerbaidjan. GERDA LEONAVICIENE este jurist-practician din Lituania,

GERDA LEONAVICIENE este jurist-practician din Lituania, specialist în domeniul legislaţiei dreptului de autor şi drepturilor conexe. Dispune de o experienţă bogată de muncă în cadrul societăţii colective a dreptului de autor LATGA-A din Lituania. Sistematic prestează servicii de consultanţă titularilor de drepturi şi utilizatorilor dreptului de autor şi drepturilor conexe, aducându- şi aportul la elaborarea proiectelor de acte legislative în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

De asemenea, a lucrat în Direcţia dreptului de autor şi drepturilor conexe a Ministerului Culturii din Lituania. A reprezentat Guvernul lituanian în cadrul grupului de lucru în domeniul proprietăţii intelectuale (dreptului de autor) al Consiliului Uniunii Europene şi în cadrul Comitetului permanent al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe.

în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe. ANNA LAZAREVA este jurist calificat în dreptul civil,

ANNA LAZAREVA este jurist calificat în dreptul civil, penal, constituţional şi comercial cu o vastă experienţă juridică în Federaţia Rusă şi în multe ţări în curs de dezvoltare. Anterior a activat în administrarea unor proiecte internaţionale donatoare şi în calitate de consilier internaţional juridic şi politic (EuropeAid, USAID şi PNUD în Kazahstan, Serbia şi Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina), abilităţile sale specializate pe probleme de politici guvernamentale sunt axate pe iniţiative de dezvoltare, politici vizând societatea civilă, cooperarea culturală şi reformele economice şi juridice.

Proiectul şi autorii prezentei publicaţii recunosc cu gratitudine asistenţa directă şi indirectă a diferitor experţi şi oficialităţi în procesul de pregătire a acestui Raport. În special, ţinem să menţionăm colaborarea extensivă a dnei Lilia Bolocan, Directorul General al AGEPI, dlui Ion Daniliuc, Vicedirector General al AGEPI, dnei Liliana Vieru, Şefa Direcţiei cooperare internaţională şi integrare europeană din cadrul AGEPI şi implicarea activă a mai multor colaboratori ai AGEPI şi ai organelor de implementare din Republica Moldova. Mai multe detalii privind activitatea Proiectului cu privire la legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale pot fi găsite pe pagina web a Proiectului la: www.support-md-eu.md.

10

ABREVIERI

ACTA

Acordul comercial împotriva contrafacerii

AGEPI

Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală

AITT

Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic

APC

Acordul de Parteneriat şi Cooperare

ARIPO

Oficiul Regional African al Proprietăţii Industriale

ARR

Acordul de reprezentare reciprocă

AsDAC

Asociaţia “Dreptului de Autor şi Drepturilor Conexe”

ASSINSEL

Asociaţia Internaţională a Selecţionerilor pentru Protecţia Achiziţiilor Vegetale

BOIP

Organizaţia Benelux pentru Proprietate Intelectuală

BOPI

Buletinul Oficial al Proprietăţii Industriale

CEFTA

Acordul Central European al Comerţului Liber

CEJ

Curtea Europeană de Justiţie

CHIP

Circuit integrat

CISAC

Confederaţia Internaţională a Societăţilor Autorilor şi Compozitorilor

DG

Directorat General

DO

Denumirea de origine

DPI

Drepturile de proprietate intelectuală

DRM

Sistemul de gestionare a drepturilor digitale

EAPO

Oficiul Eurasiatic de Brevete de Invenţie

CEB

Convenţia Europeană de Brevete de Invenţie

OEB

Oficiul European de Brevete de Invenţie

FIS

Federaţia Internaţională a Comerţului cu Material Semincer

GATT

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

GESAC

Gruparea europeană a societăţilor autorilor şi compozitorilor

ICMP

Confederaţia Internaţională a Editorilor Muzicali

IDA

Autoritatea-Depozitar Internaţională

IG

Indicaţii geografice

ISA

Autoritatea de Cercetare Internaţională

ISF

Federaţia Internaţională a Seminţelor

12

JO

Jurnalul Oficial

NCF

Naţiunea cea mai favorizată

OAPI

Organizaţia Africană de Proprietate Intelectuală

OCDE

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

OGC

Organizaţie de gestiune colectivă

OHIM

Oficiul de Armonizare pe Piaţa Internă

OMC

Organizaţia Mondială a Comerţului

OMPI

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale

PA PEV

Planul de Acţiuni Politica Europeană de Vecinătate

PCT

Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetului de Invenţie

PEV

Politica Europeană de Vecinătate

PIJ

Prima instanţă de judecată

PNUD

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

RCE

Rapoartele Curţii Europene

SCCR

Comitetul permanent în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe

SEE

Sectorul economic european

SND

Strategia Naţională de Dezvoltare

STG

Specialităţi tradiţionale garantate

TLT

Tratatul privind dreptul mărcilor comerciale al OMPI

TRIPS

Drepturi de proprietate intelectuală legate de comerţ

UE

Uniunea Europeană

UNCTAD

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

UNESCO

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

UPOV

Uniunea pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante

WCT

Tratatul Dreptului de Autor al OMPI

WPPT

Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme

1

CUPRINS

1. INTRODUCERE ÎN DIRECTIVELE SECTORIALE ALE LEGISLAŢIEI ŞI POLITICII

PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

21

2.

CERINŢELE DE ARMONIZARE A LEGISLAŢIEI ŞI POLITICILOR ÎN DOMENIUL

PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI CONTEXTUL POLITICII DE BAZĂ

41

 

Cerinţele acordurilor internaţionale

41

Cerinţele formulate în cadrul APC şi PA PEV

91

Opinii privind potenţiale acorduri cu UE sau alte acorduri

95

Planuri şi strategii actuale în Republica Moldova

98

PARTEA 1: SITUAŢIA ACTUALĂ

101

3. PREZENTAREA GENERALĂ A POLITICII ŞI LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI EVALUAREA GENERALĂ A GRADULUI DE ARMONIZARE PÂNĂ ÎN PREZENT

103

 

Introducere în cadrul de politici şi legislaţia Republicii Moldova în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală

103

Cadrul instituţional al legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale din RM

105

Cadrul juridic

113

PARTEA 2: ANGAJAMENTELE DE ARMONIZARE CE URMEAZĂ A FI REALIZATE

151

4.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICA UE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

153

Prezentare generală a legislaţiei şi politicilor UE cu privire la proprietatea intelectuală

153

Analiza dispoziţiilor legislaţiei UE

156

Procesul de armonizare a legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale în statele non-UE

209

Dezvoltările recente şi provocările actuale din legislaţia şi politicile UE în domeniul proprietăţii

212

14

PARTEA 3: EVALUARE GENERALĂ ŞI RECOMANDĂRI PENTRU URMĂTORII PAŞI. PRIORITĂŢI STABILITE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

225

5. EVALUAREA GENERALĂ

227

6. RECOMANDĂRI PENTRU PAŞII URMĂTORI ŞI PRIORITĂŢILE STABILITE

PENTRU ANII 2011-2015

243

7.

CONCLUZII

255

ANEXE

 

257

 

Anexa 1

Tabelul de evaluare a rezumatului transpunerii

258

Anexa 2

Tabelul legislaţiei Republicii Moldova şi legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene

272

Anexa 3

Organigrama AGEPI

285

Anexa 4

Acordul CEFTA 2006 – Anexa 7 convenţii

286

Anexa 5

Bibliografie

288

1

SUMAR EXECUTIV

Proiectul „Suport pentru implementarea acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniu- nea Europeană”, finanţat de UE, şi-a început activitatea la Chişinău în august 2008 şi va funcţiona până la sfârşitul lui 2010. Proiectul este implementat de un consorţiu inter- naţional condus de IBF International Consulting. Obiectivul general al Proiectului este de a asista autorităţile Republicii Moldova la implementarea priorităţilor stabilite în Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) din 1998 şi Planul de Acţiuni Politica Euro- peană de Vecinătate (PA PEV) din 2005.

Din punct de vedere operaţional, Proiectul este divizat în trei Componente, având următoarele obiective specifice:

1. Susţinerea şi monitorizarea procesului de implementare a măsurilor stabilite în acordurile actuale, precum şi în eventualele acorduri bilaterale dintre UE şi Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (Componenta 1) – în mare parte, în formă de consultanţă în elaborare de politici de nivel înalt şi consolidare instituţională a Aparatului Guvernului RM.

2. Susţinerea procesului de armonizare legislativă în Republica Moldova în sectoarele agreate de Moldova şi UE în cadrul documentelor bilaterale încheiate, precum şi implementarea lor efectivă (Componenta 2) – în mare parte în formă de consultanţă de politici şi juridică, precum şi instruire pentru sectoarele care urmează a fi armonizate, fortificarea capacităţii de armonizare legislativă a Republicii Moldova şi susţinerea dezvoltării instituţionale a Centrului de Armonizare a Legislaţiei.

3. Creşterea nivelului de promovare, vizibilitate/accesibilitate şi eficacitate a coordonării asistenţei UE de către autorităţile moldoveneşti, precum şi de coordonare a iniţiativelor finanţate de UE cu cele ale donatorilor, în special ale statelor membre ale UE (Componenta 3) – îndeosebi în vederea dezvoltării capacităţii de coordonare a asistenţei şi promovare a asistenţei de tip TWINNING.

Proiectul îşi asumă angajamentul de a acorda cunoştinţe şi abilităţi concrete ministerelor de ramură şi altor organizaţii publice în scopul facilitării unei înţelegeri mai clare a contextului şi esenţei legislaţiei sectoriale a UE, precum şi creării unei baze pentru o abordare sectorială strategică.

Prezentul Ghid de armonizare a legislaţiei sectoriale abordează legislaţia şi politicile de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale (şi cuprinde dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi drepturile de proprietate industrială), un domeniu de interes fundamental pentru funcţionarea efectivă a pieţelor din Republica Moldova, atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea inovaţiilor, a activităţilor de cercetare şi dezvoltare concomitent cu avansarea relaţiilor comerciale internaţionale. De asemenea, acest Ghid

1

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

este important prin faptul că este parte componentă a procesului pe termen lung de integrare a RM în Uniunea Europeană.

După Introducere (care examinează dimensiunea legislaţiei internaţionale şi, în continuare, cerinţele Acordului de Partenerial şi Cooperare (APC), PA PEV şi CEFTA ce vizează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi aprecierile noilor acorduri UE sau ale altor acorduri, planuri şi strategii actuale ale Republicii Moldova şi esenţa măsurilor întreprinse de Guvern în vederea reglementării drepturilor de proprietate intelectuală), Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale se divizează în trei părţi interdependente, care cuprind (1) analiza situaţiei actuale din Republica Moldova; (2) provocările armonizării în cadrul Uniunii Europene ce urmează a fi depăşite – asigurând o informaţie sumară despre esenţa Acquis-ului Comunitar vizând sectorul în cauză; şi (3) evaluarea generală şi recomandările strategice şi concluziile cu privire la dezvoltarea în continuare a procesului de armonizare în sectorul proprietăţii intelectuale din Republica Moldova în lumina analizei şi a naturii ample a subiectului vizat şi reglementării acestuia în legislaţia UE.

Sumarul Părţii 1

Analiza legislaţiei şi politicilor în domeniul DPI din Republica Moldova relevă faptul că eforturile depuse pentru a alinia legislaţia moldovenească la normele europene şi internaţionale s-au încununat de succes (deşi nu până în anul 2003 – termenul-limită stabilit de APC), aflându-se actualmente la etapele finale. De asemenea, Moldova a reuşit să impresioneze prin accederea la convenţiile internaţionale relevante de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală. Actualmente, noi acte legislative în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe se află la etapa de finalizare şi acest fapt va contribui semnificativ la îndeplinirea cerinţelor actuale de armonizare a legislaţiei în contextul integrării în Uniunea Europeană şi, în particular, al angajamentelor asumate de Moldova faţă de Uniunea Europeană. Concomitent, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe recent adoptată va solicita elaborarea legislaţiei secundare pentru a implementa prevederile noii legi.

Aranjamentele instituţionale de susţinere a implementării şi aplicării legislaţiei în

domeniul DPI au fost promovate semnificativ în direcţia corectă. Cu toate acestea, este certă existenţa în continuare a unor probleme şi provocări în domeniul în cauză. În ceea ce priveşte dreptul de autor, cele mai proeminente provocări rezumă în aplicarea

şi acreditarea şi funcţionarea organizaţiilor de gestionare a colecţiilor din Moldova. Cât priveşte proprietatea industrială, din nou, aspectele de implementare au o importanţă

majoră. Alinierea legislaţiei moldoveneşti la cerinţele Convenţiei Europene de Brevete de Invenţie îşi va spori importanţa în cazul în care Moldova reuşeşte să progreseze pentru

a deveni un stat de extindere şi să stabilească mecanismele necesare pentru aplicarea

ex-officio a regulamentului privind indicaţiile geografice, care, posibil, va fi necesar de realizat în calitate de sarcină imperativă pe termen scurt în cadrul unui acord bilateral viitor UE–RM pe acest segment.

1

Pe baza analizei efectuate devine clar faptul că aplicarea îmbunătăţită (drept necesitate centrală stabilită pentru anii următori) va implica, de asemenea, perfecţionarea statelor de personal, specializarea şi instruirea în cadrul organizaţiilor factorilor de interes relevanţi. Cu toate acestea, au fost identificaţi doi factori critici adiţionali de o importanţă aparte pentru dimensiunea de realizare a armonizării legislative cu standardele europene în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală – dirijarea procesului de aplicare (inclusiv activităţile de anti-piraterie) şi implicarea mai activă a titularilor de drepturi în această activitate. În special, există o necesitate elocventă de coordonare şi dirijare a procesului de aplicare, structurată în jurul unei strategii coerente şi inteligibile de implementare. În această ordine de idei, dinamizarea activităţii Comisiei Naţionale pentru Proprietatea Intelectuală realizată în luna iunie 2010 oferă o oportunitate deosebită în acest scop.

Sumarul Părţii 2

Examinarea legislaţiei şi a politicilor UE în domeniul DPI trasează dezvoltarea legislaţiei de la rădăcinile timpurii de origine irlandeză şi italiană, prin Directivele UE principale de aplicare a dispoziţiilor aferente diferitor sectoare DPI, până la aspectele cotidiene dezbătute în cadrul Uniunii Europene, precum şi între UE şi organizaţiile internaţionale. Este evident faptul că necesitatea de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală

a apărut pe baza tradiţiilor europene, care s-au dezvoltat pe două căi paralele: tradiţiile

legislaţiei civile cu axare pe legea naturii, bazele etice, filosofice şi, mai târziu, economice pentru a proteja lucrările inventive, acordând de la început o atenţie primordială aspectelor economice în ţările cu legislaţie comună. Consecinţele acestor eforturi s-au manifestat în reglementări comunitare mai robuste în raport cu regimul multilateral principal din Acordul TRIPS al OMC. De asemenea, în informaţia de fond pot fi găsite

răspunsuri la întrebările din ce cauză a fost problematică dezvoltarea standardelor UE în domeniul DPI şi din ce motiv reglementările UE armonizate au apărut relativ mai târziu decât cele aferente altor domenii ale legislaţiei comunitare.

Elaborarea legislaţiei UE în domeniul proprietăţii intelectuale a demarat în a doua jumătate a anilor 1970 prin crearea Oficiului European de Brevete de Invenţie. Cu toate acestea, anume crearea pieţei unice (1992) a impulsionat decisiv necesitatea de armonizare a drepturilor de proprietate intelectuală. În termeni generali, eforturile de armonizare legislativă s-au axat pe domeniile în care divergenţele dintre statele membre ale UE erau cele mai proeminente sau în sectoarele unde existau sau au apărut bariere

nejustificate în calea liberei circulaţii. De fapt, armonizarea în cauză s-a conturat pe baza dispoziţiilor generale ale legilor de armonizare în interesul liberei circulaţii a mărfurilor

şi serviciilor pe piaţa internă 3 a Uniunii Europene (de exemplu, Articolul 100 al Tratatului

CEE / Articolul 95 din versiunea de la Amsterdam a Tratatului CE). Pe măsură ce legislaţia internă a fost pusă în siguranţă, au fost identificate anumite sectoare în care ar fi fost

3 Iniţial, Articolul 100 din Tratatul CEE. Acesta a devenit Articolul 95 оn versiunea de la Amsterdam a Tratatului, actualmente fiind Articolul 114 al Tratatului de la Lisabona.

1

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

dezirabil să li se ofere titularilor de drepturi posibilitatea de a asigura protecţia acestor drepturi printr-o singură operaţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Dezideratul în cauză s-a soldat cu crearea mărcii comerciale comunitare în anul 1993, cu stabilirea designului comunitar în anul 2001 şi continuă cu noi iniţiative agreate în luna decembrie 2009 privind caracteristicile principale ale unei viitoare instanţe comunitare de brevet de invenţie şi privind metoda comună de abordare a unui regulament UE vizând brevetul de invenţie şi a unei mărci noi UE pentru produsele alimentare ecologice, puse în aplicare în luna iulie 2010. Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, cuprinde prima dispoziţie explicită pentru reglementarea DPI prin intermediul Tratatului şi plasează dispoziţia în cauză destul de ferm în contextul relaţiilor comerciale din cadrul Politicii comerciale comune a UE.

Cu toate acestea, legislaţia şi politicile UE se confruntă în continuare cu anumite provocări în domeniul DPI. Problemele aferente implementării se clasează pe primele poziţii printre aceste iniţiative, precum şi printre cele mai recente menite să faciliteze o implementare mai efectivă, impunând sancţiuni mai drastice în lupta contra pirateriei şi contrafacerii. Alte aspecte active de legislaţie şi politici includ armonizarea drepturilor morale şi a unui spectru de noi subiecte ce apar în epoca electronică (de exemplu, digitalizarea lucrărilor şi a conţinutului inventiv on-line). Pe arena internaţională Uniunea Europeană îşi menţine un interes activ în diferite domenii incomplete/imperfecte ale legislaţiei internaţionale vizând DPI, inclusiv actualizarea drepturilor organizaţiilor de radiodifuziune, revizuirea limitărilor şi excepţiilor impuse de dreptul de autor asupra activităţilor educaţionale, precum şi perfecţionarea drepturilor asupra interpretărilor audiovizuale. Fiecare din aceste aspecte are o relevanţă potenţială pentru Republica Moldova în anii viitori şi, respectiv, este important ca aceste activităţi să fie monitorizate cu atenţie în calitate de agendă permanentă în raport cu procesul de armonizare a legislaţiei UE în domeniul DPI desfăşurat în Republica Moldova.

Sumarul Părţii

În procesul de evaluare a progresului atins de RM în ce privește armonizarea legislaţiei cu standardele UE în domeniul DPI a fost constatat faptul că cele mai multe realizări au fost atinse în ultimii ani, cu toate acestea, mai există anumite lacune în ceea ce priveşte armonizarea deplină. Evident, acestea nu sunt de ordin legislativ.

Cele mai mari impedimente pentru armonizarea deplină în Republica Moldova sunt legate de un spectru de obstacole care împiedică implementarea efectivă a DPI, şi anume: coordonarea neadecvată a agenţiilor de implementare; absenţa unei direcţii strategice de implementare (inclusiv lipsa unor date concrete vizând planificarea, activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în lupta contra pirateriei şi a contrafacerii); completarea cu personal şi alte constrângeri vizând anumite mijloace/resurse; necesitatea permanentă de instruire continuă a organismelor de implementare şi de iniţiative adiţionale de informare; necesitatea de a atinge un nivel mai deplin de

1

specializare judiciară pentru cauzele DPI; lipsa unei angajări suficiente a titularilor de drepturi în procesul de implementare, precum şi nivelul redus de dezvoltare a sistemului de gestionare a colecţiilor din Moldova.

Prin urmare, recomandările stabilite pentru următorii ani se axează, în special, pe asigurarea dirijării şi a impulsionării procesului de implementare, astfel încât acesta să devină credibil şi efectiv. Recomandările includ şi necesitatea de a elabora până în anul 2011 o nouă strategie de armonizare cu legislaţia comunitară vizând protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu normele UE şi internaţionale. Evident, documentele menţionate urmează a fi elaborate sub egida CNPI, care va gestiona procesul general, pentru a permite autorităţilor responsabile să asigure o axare continuă pe domeniul DPI în agenda de integrare a RM în UE, pentru a asigura o poziţie clară şi corespunzătoare de responsabilitate de acest proces şi reformele aferente, pentru a aborda un spectru de recomandări speciale şi a permite Republicii Moldova să fie la curent cu dezbaterile de ultimă oră şi cu realizările atinse în acest domeniu.

20

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

1. INTRODUCERE ÎN DIRECTIVELE SECTORIALE ALE LEGISLAŢIEI ŞI POLITICII PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Protecţia Drepturilor Proprietăţii Intelectuale

Drepturile proprietăţii intelectuale sunt drepturile acordate de către Stat persoanelor cu privire la creaţia lor intelectuală. Una din principalele caracteristici ale drepturilor proprietăţii intelectuale este acordarea dreptului exclusiv autorului asupra creaţiei sau invenţiei sale pentru o anumită perioadă de timp. Această perioadă de timp variază în funcţie de natura proprietăţii intelectuale asupra căreia se invocă protecţia. La expirarea perioadei relevante de timp asupra protecţiei proprietăţii intelectuale, lucrarea anterior protejată intră în cadrul „domeniului public”. Înregistrarea oficială, de obicei, este necesară pentru recunoaşterea majorităţii drepturilor proprietăţii intelectuale (de exemplu, brevete de invenţie şi mărci comerciale), dar nu în toate cazurile (de exemplu, dreptul de autor). Legea relevantă a fiecărei ţări explică paşii care trebuie întreprinşi pentru protecţia anumitor proprietăţi intelectuale.

Drepturile proprietăţii intelectuale pot fi divizate în două categorii majore: (a) dreptul de autor şi drepturi conexe; (b) drepturile proprietăţii industriale.

(A) Dreptul de autor şi drepturile conexe

Protecţia dreptului de autor se aplică lucrărilor originale literare, ştiinţifice, muzicale şi artistice, de asemenea, programelor pentru computer şi bazelor de date. Dreptul de autor protejează exprimarea originală a ideilor fixate pe un suport sau formă tangibilă, nu însăşi ideile în sine. De exemplu, o persoană nu aduce prejudiciu dreptului de autor al unui autor de carte atunci când explică unui prieten noile tehnici elucidate în cartea respectivă. Totuşi, dacă această persoană a fotocopiat şi distribuit cartea fără permisiunea autorului, ea poate aduce prejudiciu titularului dreptului de autor.

Când cineva creează o lucrare asupra căreia are drept de autor, el este titularului acelei lucrări şi are libertatea de a decide asupra modului în care lucrarea va fi utilizată. Acea persoană (numită „creator” sau „autor” sau „titular al dreptului de autor”) poate controla

2

viitorul uz al lucrării sale. Aceste drepturi sunt, de obicei, protejate pentru o perioadă minimă de 50 ani după moartea autorului.

În majoritatea ţărilor lumii, materialul este protejat din momentul scrierii acestuia, pictării sau desenării, sculptării, filmării, prezentării pe scenă, etc. şi se întâmplă în mod automat. Cu alte cuvinte, nu necesită înregistrare.

Protecţia juridică asigurată de dreptul de autor al unei opere originale cuprinde două seturi de drepturi: drepturi economice şi drepturi morale. La nivel internaţional, drepturile sunt conferite de Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, cunoscută drept„Convenţia de la Berna”. Moldova a aderat la această Convenţie începând din 1995.

În contextul protecţiei dreptului de autor, drepturile economice cuprind drepturile de a controla copierea şi diseminarea operei publicului, inclusiv prin radiodifuziune, interpretare publică, adaptare, traducere, recitare publică, demonstrare publică, distribuire etc. Drepturile morale includ dreptul autorului de a obiecta oricărei distorsiuni, mutilări sau altor modificări ale operei sale care ar putea aduce prejudiciu onoarei sau reputaţiei sale şi dreptului său de a se identifica drept autor al acestei opere.

Drepturile economice şi morale aparţin creatorului, care le poate exercita. Aceasta înseamnă că el/ea poate folosi opera în scopuri personale, poate acorda permisiune altor persoane de a se folosi de opera sa, sau poate interzice cuiva folosirea operei sale. Firul roşu al acestui principiu general este că drepturile protejate de autor nu pot fi utilizate fără acordarea autorizării din partea titularilor acestor drepturi. Există câteva excepţii de la această regulă, care sunt înscrise în legile naţionale cu privire la dreptul de autor. Drept exemple de asemenea excepţii pot constitui operele, care, în anumite circumstanţe, pot fi folosite în scopuri didactice, de cercetare ştiinţifică sau pentru prezentarea evenimentelor curente.

Ca exemplu de drepturi de autor pot servi:

Stela scrie o carte cu privire la legislația Moldovei;

Ionel pictează un tablou al naturii din jurul Chişinăului;

Vladimir a pregătit un nou joc computerizat.

Drepturile conexe”, cunoscute şi ca „drepturi înrudite”, ţin de altă categorie de titulari de drepturi şi anume, actori, cântăreţi, muzicieni, producători de fonograme (înregistrări sonore) şi organizaţii de radiodifuziune și sunt drepturi care, respectiv, aparţin acestor grupuri cu privire la spectacolele, fonogramele şi emisiunile lor. Aceste drepturi sunt înrudite cu dreptul de autor: titularii drepturilor conexe dau expresie pieselor originale ale autorilor, prin comunicarea acestor opere publicului.

Ca exemplu de drepturi conexe pot servi:

un pianist interpretează o piesă de jazz scrisă de un compozitor;

24

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

un actor joacă un rol într-o piesă de spectacol scrisă de un dramaturg;

o

companie

de

înregistrări

înregistrează

cântece

şi

muzică

compuse

de

autori

şi

compozitori;

radiodifuziune

organizaţiile

de

difuzează

opere

şi

fonograme

pe

postul

lor

de

radiodifuziune.

La nivel internaţional, drepturile conexe sunt conferite de către Convenţia internaţională din 1961 pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, cunoscută şi ca Convenţia de la Roma. Moldova a aderat la această convenţie începând din 1995.

(B) Drepturile de proprietate industrială

Proprietatea industrială cuprinde două categorii principale:

(i)

cele desemnate, în primul rând, stimulării inovaţiei, designului şi creării tehnologiei

de exemplu, invenţii (protejate de brevetul de invenţie), desene ale circuitului integrat,

desene industriale şi informaţii confidenţiale/secret comercial. Protecţia acestora, de obicei, e acordată pe un termen finit (de regulă, 20 ani în cazul brevetului de invenţie); şi

(ii)

cele desemnate protecţiei semnelor distinctive – în special, marca comercială (care

face deosebire dintre bunurile şi serviciile unei companii de cele ale altor companii)

şi indicaţii geografice (care identifică bunurile conform originii lor geografice, unde

o anumită caracteristică a bunurilor este atribuită în mod esenţial). Această protecţie poate dura o perioadă indefinită, atât timp cât semnul distinctiv continuă să existe.

Mai jos urmează o descriere succintă a diferitor categorii de drepturi ale proprietăţii industriale:

Brevetele de invenţie

Brevetul de invenţie reprezintă dreptul exclusiv acordat asupra unei invenţii. Acesta poate fi un produs sau un proces care furnizează noi modalităţi de a face ceva, sau oferă noi soluţii tehnice unei probleme. Acest drept este garantat de către Stat unui inventator pentru rezultatele invenţiei sale în domeniul tehnologiei, dându-i posibilitate să-şi implementeze invenţia în mod personal pe o anumită perioadă de timp, sau să autorizeze o altă persoană la implementarea acesteia.

Protecţia asupra unui brevet de invenţie este garantată pe o perioadă limitată de timp, de regulă, 20 de ani. Pe parcursul acestei perioade de timp, invenţia nu poate fi replicată, folosită, distribuită sau vândută, fără consimţământul titularului brevetului de invenţie. Totuşi, titularul brevetului poate acorda permis sau licenţă altor persoane de a se folosi de invenţie, conform condiţiilor convenite reciproc. Drept alternativă, titularul brevetului de invenţie poate vinde dreptul asupra invenţiei sale unei alte persoane, care, la rândul său, devine noul posesor al brevetului de invenţie. Atunci când protecţia brevetului

2

expiră, invenţia intră în domeniul public. Odată cu intrarea ei în domeniul public, titularul brevetului nu mai deţine drepturi exclusive asupra invenţiei şi aceasta devine disponibilă exploatării comerciale de către alte persoane.

Ca exemplu de brevete de invenţie pot servi:

„cutia neagră” a avioanelor;

lumina electrică;

microprocesorul.

Pentru a fi protejată de brevet, invenţia trebuie:

să aibă aplicare practică şi să efectueze ceea ce solicitantul zice că va efectua;

să includă elementul „inovativ” – cu alte cuvinte, ceva caracteristici noi care să nu fie cunoscute în totalitatea cunoştinţelor existente (artă existentă) în domeniul tehnic respectiv;

să aibă o „etapă inventivă” – invenţia nu trebuie să fie evidentă oricărei persoane care are cunoştinţe şi experienţă în domeniul tehnologic al invenţiei;

să fie acceptată drept „brevetabilă” conform legii ţării unde se solicită brevetul de invenţie. Plantele, varietăţi de animale, metode comerciale, descoperiri ale substanţelor naturale, teorii ştiinţifice, planuri, scheme şi alte procese pur mentale, de obicei, nu pot fi brevetate.

Brevetele, în mod normal, sunt acordate de către oficiile de brevete de invenţie ale unei ţări sau de către un oficiu regional care operează în folosul mai multor ţări – ca, de exemplu, Oficiul European de Brevete de Invenţie din Munich, Germania. Conform acestor sisteme regionale, solicitantul cere protecţie invenţiei sale în una sau mai multe ţări şi fiecare ţară decide acordarea sau neacordarea protecţiei brevetului în cadrul teritoriului său. Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor de invenţie (PCT) care este administrat de către OMPI 4 asigură depunerea unei singure cereri internaţionale de brevet. Aceasta înseamnă că prin depunerea unei cereri, o persoană poate solicita protecţie în atâtea state – parte la PCT – câte doreşte.

Pentru obţinerea unui brevet de invenţie se cere completarea unei cereri oficiale de brevet. Cererea, de obicei, conţine titlul invenţiei şi explicaţia succintă a invenţiei. Aceasta trebuie să descrie invenţia suficient de clar, astfel încât o persoană cu cunoştinţe în tehnologia de domeniu să poată folosi şi reproduce invenţia conform informaţiei oferite. Asemenea descrieri, de obicei, sunt însoţite de materiale vizuale, de genul planuri, desene sau diagrame, care descriu invenţia mai bine. Cererea, de asemenea, trebuie să cuprindă, cel puţin, o„afirmaţie” de inovaţie; adică informaţie ce arată noutatea evidentă a invenţiei respective faţă de ceea ce este deja cunoscut.

4 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale – OMPI.

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Drepturile brevetului de invenţie, de obicei, se instituie în instanţa de judecată, care în majoritatea ţărilor poate emite un ordin de stopare a contrafacerii brevetului respectiv. De asemenea, instanţa poate declara un brevet inoperant, dacă o a treia parte demonstrează acest fapt cu succes.

Mărci înregistrate

Marcă poate fi orice semn distinctiv care identifică anumite bunuri sau servicii drept aparţinând unor persoane sau organizaţii specifice. Mărcile înregistrate pot apărea sub forma unei litere sau a unei combinaţii de litere, cuvinte, sintagme, muzică sau sunete vocale, aromă, formă, logo-uri, culori, aspecte ale împachetării folosite drept caracteristici distinctive.

Originea mărcilor datează încă din antichitate, atunci când meşterii înscriau semnăturile, sau „mărcile” sale pe obiectele făcute de ei, pentru a-şi deosebi produsele de cele ale

altor meşteri. Pe parcursul anilor, aceste mărci au evoluat în sistemul curent de protecţie

a mărcilor. Acest sistem ajută consumatorilor să aleagă produsele sau serviciile pe baza mărcilor asociate cu ele.

Marca înregistrată acordă dreptul exclusiv titularului înregistrat de a folosi marca drept

nume comercial al bunurilor şi serviciilor sale specificate în înregistrare, sau de a autoriza

o altă persoană în a o folosi în schimbul plăţii pentru ea. De cele mai multe ori, mărcile

înregistrate promovează iniţiativa şi spiritul de întreprindere în întreaga lume prin răsplătirea titularilor mărcilor cu recunoaştere şi financiar. O altă funcţie importantă a mărcilor este că ele identifică sursa sau originea bunurilor sau serviciilor, astfel furnizând protecţie considerabilă consumatorilor împotriva confuziei sau decepţiei din partea falsificatorilor.

Ca exemplu de mărci pot servi:

marca de firmă ‘Coca-Cola’ şi ‘Pepsi’;

mărcile de firmă ale vinurilor Moldovei, de exemplu Purcari şi Cricova, marcate cu simboluri uşor de identificat, astfel încât cumpărătorii pot trasa originea lor şi determina calitatea lor.

Marca nu trebuie în mod obligatoriu să fie înregistrată. Oricum, dacă nu este înregistrată

şi o altă persoană foloseşte aceeaşi marcă de fabrică, o petiţie legală va trebui să fie

făcută de către persoana care crede că marca respectivă îi aparţine legitim ei. Această persoană va trebui să demonstreze în instanţă că ea a dezvoltat o anumită reputaţie acestei mărci şi că uzul celeilalte mărci va aduce confuzie sau va înşela publicul. Acest proces poate fi dificil şi scump.

Pe de altă parte, unei persoane care deţine o marcă înregistrată îi va fi mult mai simplu să pornească proces asupra unei alte persoane care utilizează aceeaşi marcă pe produse sau servicii de acelaşi tip sau similare.

Pentru a înregistra o marcă, o cerere de înregistrare a mărcii trebuie completată în cadrul oficiului naţional sau regional de mărci. Întotdeauna o bună idee este cea de a

2

verifica baza de date a mărcilor naţionale înainte de a adopta o nouă marcă şi înainte de

a completa o cerere pentru a o înregistra. O marcă identică sau similară ar putea stopa

cererea altei persoane de a-şi înregistra marca sa comercială. Cererea trebuie să conţină

o reproducere clară a semnului care se doreşte înregistrat – inclusiv culorile, formele sau

caracteristicile tridimensionale – la fel ca şi lista bunurilor sau serviciilor, cărora li se va aplica semnul respectiv. Printre alte cerinţe pe care semnul trebuie să le îndeplinească înainte de a fi protejat de marca înregistrată, acesta trebuie să fie distinctiv, astfel încât consumatorii să-l poată distinge drept identificând un anume produs sau serviciu şi să-l deosebească de alte mărci care identifică alte bunuri sau servicii. Perioada de timp dintre depunerea şi examinarea cererii poate varia considerabil. Atunci când marca este acceptată spre înregistrare (şi presupunând că nimeni nu a intentat o cerere de negare a acesteia, sau negarea nu a avut succes), marca va fi înregistrată din moment ce taxele de înregistrare sunt achitate. Ţinem să menţionăm că efectele înregistrării sunt limitate ţării respective (sau în cazul înregistrării regionale, ţărilor respective).

Sistemul înregistrării internaţionale de mărci este făcut posibil conform sistemului (administrat de OMPI) care are la baza sa Acordul de la Madrid referitor la Înregistrarea Internaţională a Mărcilor şi Protocolul de la Madrid. O persoană care are vreo conexiune (fie de naţionalitate, domiciliu, întreprindere reală sau efectivă) cu vreun stat membru la unul sau ambele acorduri internaţionale poate, pe bază cererii (în ceea ce priveşte Protocolul) sau înregistrării cu oficiul mărcilor din acea ţară, să obţină o înregistrare internaţională care să opereze în unele sau în toate ţările Uniunii de la Madrid. În trecut, persoanele care căutau statut de protecţie a mărcii lor comerciale în alte ţări trebuiau să depună cereri separate în fiecare ţară de interes.

Perioada protecţiei variază de la ţară la ţară, dar o marcă poate fi reînnoită indefinit în timp, atât timp cât taxele suplimentare sunt achitate. În cazul unei dispute, protecţia mărcii este implementată de către instanţă. Moldova este parte la Acordul de la Madrid începând cu 1991 şi la Protocolul de la Madrid din 1997.

Desenul industrial

Desenul industrial reprezintă aspectul ornamental sau estetic al unui articol. Acest aspect ornamental poate fi constituit din elemente tridimensionale (de exemplu, forma sau suprafaţa unui articol) sau bidimensionale (de exemplu, linii, desene sau culori), dar nu trebuie să fie dictat în totalitate sau doar din considerente tehnice sau funcţionale. Desenele industriale contribuie la esteticul produsului, astfel făcându-l mai atrăgător pe piaţă. Ele pot fi aplicate unei varietăţi mari de produse – de la ceasuri şi bijuterii la aparate electrice, obiecte de recreare şi structuri arhitecturale. În majoritatea ţărilor, desenul industrial trebuie să fie atrăgător pentru a fi protejat de legea acelei ţări.

Ca exemplu de desen industrial pot servi:

emblema maşinii Mercedes;

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

forma sticlei de Coca-Cola.

Un număr de produse, de exemplu, o sticlă de Coca-Cola, pot fi atât un desen, cât şi o marcă. Astfel, marca poate desemna funcţia, operaţia sau construirea unei noi invenţii, în timp ce desenul protejează aspectul exterior al produsului.

Desenul industrial, în mod normal, trebuie să fie „original” sau „nou” pentru a fi protejat.

Diferite state folosesc criterii diferite pentru aceşti termeni şi procesul înregistrării, de asemenea, va varia de la stat la stat. Protecţia unui desen industrial înseamnă că părţile terţe, care nu au acordul expres al titularului desenului industrial protejat, nu pot să creeze, vândă sau importe articole care au pe ele sau au forma desenului drept copie sau

o copie aproape identică a desenului protejat, chiar şi atunci când asemenea activităţi sunt întreprinse în scopuri comerciale.

Atunci când un desen este înregistrat, se eliberează un certificat de înregistrare. Persoanei sau entităţii care a înregistrat desenul i se asigură dreptul său în cazurile de apariţie a copiilor sau imitaţiilor de pe desenul său de către părţi terţe, prin aceasta promovându-se practicile comerţului cinstit şi asigurând o plată onestă asupra investiţiei titularului înregistrat. Perioada protecţiei nu trebuie să fie mai scurtă de 5 ani, cu posibilitatea de a reînnoi aceste perioade până la un total de 15-20 de ani în majoritatea cazurilor. Desenul industrial poate, de asemenea, fi protejat şi ca operă de artă conform legii dreptului de autor, sau protejat conform legii concurenţei, dar aceasta va ţine de legislaţiile ţărilor respective.

Protecţia desenului industrial, în mod normal, este limitată doar ţării în care protecţia este acordată. Totuşi, conform Acordului de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor industriale, care este administrat de OMPI, s-a stabilit procedura pentru înregistrarea internaţională. Depunând o singură cerere de depozit internaţional la OMPI, solicitantul poate să se asigure că desenul său va fi protejat în oricâte state-parte la Acordul de la Haga câte îşi doreşte. Moldova este parte la acest Acord începând cu 1994.

Indicaţii geografice

Indicaţia geografică este protejată drept semn care identifică bunul ca provenind din teritoriul unei ţări, regiuni sau localităţi în cadrul unui anumit teritoriu, unde o anumită calitate, reputaţie sau altă caracteristică a bunului este atribuită în mod esenţial originii sale geografice.

Un exemplu bine-cunoscut de indicaţie geografică este: Champagne, care poate fi folosită

la etichetarea vinurilor produse în regiunea Champagne din Franţa. Un alt exemplu de

indiciu geografic este mătasea thailandeză din Thailanda şi orezul Basmati din India.

5 În cazul acestei publicări „indicaţie geografică” strictu sensu include indicaţiile geografice protejate (IG), denumiri de origine (DO) şi specialităţi tradiţionale garantate (STG).

2

Spre deosebire de alte obiecte ale proprietăţii intelectuale, indicaţiile geografice au caracteristici particulare: conform legii, ele nu aparţin nimănui cu titlu de drepturi exclusive; ele nu pot fi acordate şi nici licenţiate. Recunoaşterea denumirilor de origine (DO) sau a indicaţiilor geografice (IG) doar creează dreptul de a le folosi, permiţându-i oricărei persoane din teritoriul geografic respectiv să o facă. Din acest motiv, asociaţiile de producători deseori participă la procesul de recunoaştere, controlul DO şi IG, promovarea produselor şi, în mod frecvent, investirea în DO şi IG ca nume comercial. Cu toate că este costisitor, beneficiile lucrului în cadrul sistemului DO şi IG includ, pe lângă valoarea preţului adăugat pe motiv de recunoaştere a mărcii pe pieţele interne şi cele străine, o contribuţie de lungă durată faţă de dezvoltarea durabilă a agriculturii, stoparea exodului din teritoriile rurale, angajarea în câmpul muncii, atragerea tinerilor la fermierit, diversificarea agricolă, dezvoltarea turismului rural etc.

Desenele circuitelor integrate

La determinarea importanţei tehnologiei moderne şi dependenţei de computere, legislatorii în multe ţări au prevăzut protecţii specifice desenelor circuitelor electronice folosite în computere şi multe alte produse electronice, ca, spre exemplu, radiouri şi televizoare.

Scopul acestor legislaţii este de a proteja „chipurile de silicon”, cunoscute şi ca „circuite integrate”, care au jucat un rol esenţial în avansarea tehnologică de la începutul anilor 1980. Chipul 6 asigură baza operării diverselor aparate electronice, de la calculator şi ceasuri digitale la televizoare, computere personale şi inimi artificiale. Circuitele folosite la chipurile de computer sunt foarte sofisticate şi menite să asigure că computerul funcţionează pe cât de eficient posibil. Pe lângă aceasta, designul acestor circuite integrate presupune mult timp, cunoştinţe şi efort.

Conform Acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu privire la aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS), membrilor OMC li se cere să protejeze desenele (topografiile) circuitelor integrate conform prevederilor Tratatului privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate, 1989 (numit şi „Tratatul de la Washington”). Totuşi, Acordul TRIPS exclude unele din prevederile Tratatului (de exemplu, prevederile cu privire la licenţele obligatorii) şi îl suplimentează cu prevederi ce ţin de acte bona fide, implicând încălcările asupra circuitelor integrate sau articolelor industriale care le conţin. Termenul minim de protecţie pentru desenele-configuraţii, conform Acordului TRIPS, este de zece ani. Aceasta înseamnă că toate statele membre OMC trebuie să asigure în cadrul legilor şi practicilor lor interne că autorii circuitelor integrate primesc protecţie a desenele lor de cel puţin zece ani.

6 “Chip” (Circuit Housed in a Platform) este un sistem integrat de tranzistoare, diode şi condensatori, care unesc sau modifică curentul electric care, la rândul său, contribuie funcţiilor electronice ce pun în funcţie aparatul electric.

0

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Legislaţia multor ţări nu cere ca configuraţiile circuitelor să fie înregistrate pentru a se bucura de protecţie şi aceasta nu se cere nici de Acordul TRIPS. Fiind membru al OMC, Moldova trebuie să aplice aceste prevederi.

Protecţia informaţiei confidenţiale/secrete

Informaţia nedezvăluită – secrete comerciale sau know-how – cuprinde informaţie confidenţială de valoarea comercială, inclusiv informaţie din domeniul afacerilor şi al know-how-ului. Secretul comercial, de obicei, este protejat conform obiectului competiţiei necinstite, care, conform diverselor sisteme juridice, asigură un remediu împotriva actelor de concurenţă ce vin în contradicţie cu practicile afacerilor oneste, de exemplu, provocarea confuziei, inducerea în eroare a clientului sau discreditarea competitorul. În ţările cu sistemul juridic bazat pe legislaţia comună, doctrina „de a se da drept” (a prezenta bunurile sau serviciile sale drept aparţinând altuia, în detrimentul ultimului, folosind aceeaşi marcă fără permisiune) poate, de asemenea, fi aplicată.

Standardele internaţionale minime pe care membrii OMC trebuie să le respecte sunt stipulate în Acordul TRIPS 7 .

APC şi PA PEV – contextul angajamentelor Moldovei în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale

Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), care stă la baza relaţiilor juridice UE–Moldova a fost semnat în noiembrie 1994 şi a intrat în vigoare în iulie 1998. Acest Acord cuprinde diverse norme juridice, inclusiv în domeniul dialogului public, comerţ şi investiţie, cooperare economică, armonizare legislativă, cultură şi ştiinţă. Părţile la Acord evocă valorile comune pe care le împărtăşesc şi se angajează să promoveze pacea şi securitatea internaţională, la fel ca şi soluţionarea paşnică a disputelor şi sunt de acord că respectul pentru principiile democratice şi drepturile omului, la fel ca şi principiile economiei de piaţă stau la baza politicilor lor interne şi externe şi constituie un element esenţial al parteneriatului şi Acordului. În domeniul comerţului, părţile îşi iau angajamentul de a-şi acorda statut de naţiunea cea mai favorizată (NCF) şi limitează posibilitatea de a impune restricţii importului şi exportului. APC, de asemenea, prevede că odată cu progresul reformelor economice de piaţă în Moldova, posibilitatea de a începe negocieri cu privire la stabilirea unei zone libere comerciale va fi luată în consideraţie.

Prevederea generală şi principală cu privire la armonizarea legislaţiei se conţine în Articolul 50, care stipulează că Republica Moldova va depune eforturi pentru a se asigura că legislaţia sa treptat va deveni compatibilă cu cea a UE şi că armonizarea legilor va fi efectuată în cadrul a şaptesprezece sectoare, inclusiv „regulile proprietăţii intelectuale”. Articolul 49 prevede expres:

7 Acordul TRIPS este discutat în detaliu în Capitolul 2.

1

1. În conformitate cu dispoziţiile prezentului Articol şi ale Anexei III, Republica Moldova va continua să amelioreze protecţia drepturilor la proprietate intelectuală, industrială şi comercială în scopul asigurării până la finele celui de-al cincilea an, care va urma după data intrării în vigoare a prezentului Acord, un nivel de protecţie similar celui existent în Comunitate, inclusiv mijloacele efective menite să asigure respectarea acestor drepturi.

2. La sfârşitul celui de-al cincilea an, care va urma după data intrării în vigoare a prezentului Acord, Republica Moldova va adera la convenţiile multilaterale în materie de drepturi la proprietate intelectuală, industrială şi comercială menţionate în Anexa III, paragraful 1, la care statele membre ale Comunităţii sunt Părţi sau care sunt de facto aplicate de către statele membre conform dispoziţiilor pertinente ale acestor convenţii.

Într-o declaraţie comună privind Articolul 49 se clarifică că în scopul APC „proprietatea intelectuală, industrială şi comercială include, în special, dreptul de autor (inclusiv dreptul de autor al programelor de computer) şi drepturile conexe, drepturile cu privire la brevetele de invenţie, desene industriale, indicaţii geografice (inclusiv denumiri de origine), mărci comerciale şi mărci de servicii, topografii ale circuitelor integrate, la fel ca şi protecţia împotriva concurenţei necinstite, precum e menţionat în Articolul 10 bis al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi protecţia informaţiei confidenţiale cu privire la know-how. Pe lângă aceasta, Articolul 71 al APC prevede că părţile încurajează dezvoltarea metodelor moderne de manipulare a informaţiei referitoare, inclusiv la mijloacele mass-media, şi favorizează un schimb reciproc efectiv de informaţii. Prioritatea este acordată programelor ce furnizează publicului larg informaţiile de bază despre Comunitate şi Republica Moldova, inclusiv, în măsura posibilului, accesul reciproc la bazele de date, în conformitate deplină cu drepturile de proprietate intelectuală.

APC este în vigoare timp de zece ani şi va continua în cazul în care niciuna din părţi nu va anula Acordul, sau acesta va fi reînnoit printr-un nou acord. Cu toate că APC UE–Mol- dova nu a fost anulat, Guvernul Moldovei a indicat dorinţa de a semna un nou acord şi Uniunea Europeană care a indicat disponibilitatea sa de a negocia un Acord de durată cu privire la Comerţul liber cu Moldova în cadrul celei de a şasea reuniuni a subcomitetului de Cooperare Moldova–UE cu privire la Comerţ şi Investiţii de la Bruxelles. În 2009, UE şi Republica Moldova au fost antrenate în negocieri specifice cu privire la un acord bilateral asupra indicaţiilor geografice care se speră să rezulte în semnarea unui acord până la fi- nele anului 2010. Pe lângă aceasta, în ianuarie 2010 au început şi încă continuă negocieri la scară largă asupra Acordului de Asociere UE–Moldova. La momentul cercetării, con- ceptele proprietăţii intelectuale cu privire la aceste negocieri încă nu au fost prezentate sau discutate.

Pe parcursul duratei APC UE–Moldova, politica europeană de vecinătate (PEV) a fost elaborată în 2004, având drept scop evitarea noilor diviziuni dintre UE lărgită şi ţările din vecinătate, la fel ca şi promovarea prosperităţii, stabilităţii şi securităţii tuturor ţărilor implicate. În cadrul PEV, UE oferă ţărilor implicate un statut privilegiat, contribuind la

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

angajamentul reciproc al valorilor comune (democraţie, drepturile omului, supremaţia legii, buna guvernare, principiile economiei de piaţă şi dezvoltare durabilă) şi merge şi mai departe de relaţia prezentă prin oferirea unei legături calitative politice şi de integrare economică. În acelaşi timp, nivelul adâncimii relaţiei depinde de măsura în care aceste valori sunt împărtăşite. PEV rămâne distinctă de procesul lărgirii UE, cu toate că nu judecă apriori în folosul UE cum relaţia ţărilor PEV se va dezvolta în viitor cu ţările UE, conform prevederilor Tratatului 8 . Un element central în dezvoltarea practică a politicii europene de vecinătate sunt Planurile bilaterale de Acţiuni ale Politicii Europene de Vecinătate (PA PEV), semnate între UE şi fiecare ţară partener, care au stabilit o agendă a reformelor politice şi economice cu priorităţi pe termen scurt sau mediu; aceste operaţiuni ale PA PEV au început în 2005. Implementarea PA PEV este promovată şi monitorizată în comun prin intermediul subcomitetelor bilaterale.

Planul de Acţiuni UE–RM a fost adoptat la 22 februarie 2005 pentru o perioadă iniţială de trei ani. Progresul APC şi al planului de acţiuni a fost revizuit în 2004, 2006, 2008, 2009 şi 2010 în cadrul Comisiei Europene pentru rapoartele progresului Moldovei. Evaluarea progresului a fost, de asemenea, publicată şi de către Ministerul Afacerilor Externe şi In- tegrării Europene al RM în noiembrie 2007 şi în ianuarie 2009. În contextul armonizării legilor, există 39 de referinţe la legislaţia Planului de Acţiuni UE–Moldova, inclusiv un număr de condiţii specifice cu privire la dezvoltarea şi implementarea legii şi politicii Moldovei privitor la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale, bazate pe standarde internaţionale şi europene. Aceste cerinţe, cu toate că nu au aceeaşi forţă juridică ca şi pre- vederile APC, elaborează detalii specifice şi creează priorităţi specifice ale angajamentelor Articolului 50 cu privire la armonizarea generală treptată, inclusiv în domeniul drepturilor proprietăţii intelectuale 9 . De asemenea, este important de menţionat că domeniul dreptu- rilor proprietăţii intelectuale este unul din puţinele domenii de „armonizare treptată”, care separat constituie subiectul unui„termen-limită greu de îndeplinit” pentru a atinge confor- mitate totală cu standardele UE conform APC – vis-à-vis de termenul-limită de 5 ani stabilit de Articolul 49(1) – a se vedea mai sus.

Dispoziţiile PA PEV cu privire la legislaţia şi politicile în domeniul proprietăţii intelectuale se axează, în special, pe asigurarea unui nivel de protecţie în Moldova similar cu cel al UE, incluzând măsurile efective de implementare, conform Articolelor 49 şi 50 ale APC 10 .

8 Politica Europeană de Vecinătate se aplică vecinilor imediaţi ai UE pe suprafaţă terestră sau apă - Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belorusia, Egipt, Georgia, Israel, Iordan, Liban, Libia, Moldova, Marocco, Teritoriul Ocupat al Palestinei, Siria, Tunisia şi Ucraina. Cu toate că Rusia este vecin al UE, relaţiile cu această ţară se dezvoltă prin Parteneriatul Strategic, care acoperă patru “domenii comune”.

9 Deși există mici divergenţe între opiniile Comisiei Europene şi Republicii Moldova cu privire la statutul PA PEV, la trei ani de la implementarea acesteia, ea totuşi stabileşte o agendă continuă a reformelor în Moldova. Părerea UE este că cei trei ani ai perioadei de implementare a PA PEV constituie o perioadă “iniţială” de implementare. Cu toate acestea, autorităţile moldoveneşti sunt de părerea că perioada de implementare a PA PEV din 2005 s-a finisat şi îşi doresc un nou PA PEV cu privire la un nou potenţial acord juridic dintre UE şi Moldova.

10 Reflectate în Secţiunea 39 a PA PEV şi descrise în detalii în Capitolul 2 al prezentei publicaţii.

UE şi standardele internaţionale în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale

După cum deja a fost menţionat, protecţia proprietăţii intelectuale ţine de legislaţia naţională şi de aplicarea acordurilor internaţionale relevante la care ţara este parte. Unele din dimensiunile internaţionale sunt cuprinse în calitatea de membru al OMC şi OMPI. În alte cazuri, relevanţa şi aplicarea convenţiilor cu privire la proprietatea intelectuală ţine de ratificarea convenţiilor în ţara respectivă şi de implementările ulterioare ale cerinţelor convenţiei.

Pe motivele acestor diferite surse de legislaţie în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale, nu e suficientă examinarea armonizării legii cu standardele UE în acest domeniu doar prin referinţă la Directivele UE şi fără a face referinţă la principalele acorduri şi convenţii internaţionale ce reglementează anumite tipuri de proprietate intelectuală. Standardele UE şi cele internaţionale sunt interdependente în multe aspecte ale proprietăţii intelectuale. În unele din ele, standardele UE sunt mult mai înalte sau mai riguroase decât cele, de exemplu, ale Acordului TRIPS al OMC. Din aceste considerente, examinarea cerinţelor de armonizare în cadrul acestei publicaţii începe cu examinarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale, urmate de angajamentele Moldovei prin APC şi PA PEV (Capitolul 2). Caracteristicile distinctive ale legislaţiei şi politicilor UE cu privire la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale sunt examinate în Capitolul 4.

Protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale în Moldova

După obţinerea independenţei, Republica Moldova a început procesul stabilirii unui sis- tem modern al proprietăţii intelectuale, compatibil cu sistemele internaţionale şi regio- nale. În 1991 a fost creată Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor, iar în 1992 – Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Din 1993 până în 1997, cele două agenţii s-au concentrat asupra dezvoltării cadrului normativ şi instituţional, în timp ce pe parcur- sul anilor 1997–2000 au lucrat asupra aspectelor implementării şi pregătirii pentru ascen- siunea la OMC. În cadrul perioadei de ascensiune a Republicii Moldova la OMC, legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale a fost modificată, în primul rând, cu scopul respec- tării cerinţelor impuse de Acordul TRIPS. Acest proces includea modificarea ambelor legi cu privire la protecţia obiectelor proprietăţii intelectuale (mărci şi denumiri de origine, invenţii brevetabile, varietăţi noi de plante, desene industriale, topografii ale circuitelor integrate, dreptul de autor şi drepturi conexe) şi legislaţia civil-administrativă. În timp ce Republica Moldova a devenit membru al OMC în 2001, cele mai recente modificări în domeniul legislaţiei Moldovei în baza TRIPS au avut loc în 2007, atunci când s-au adoptat amendamente importante la Codul penal cu privire la sancţiunile penale în cazurile de încălcare a drepturilor proprietăţii intelectuale 11 .

În linii mari, drept parte a procesului de dezvoltare şi modernizare a sistemului naţional de proprietate intelectuală, conform Strategiei Naţionale de Dezvoltare a sistemului

11 Legea nr. 446-XV din 30 decembrie 2004 şi Legea nr. 1143-IV din 29 mai 2007.

4

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

naţional de protecţie şi uz al proprietăţii intelectuale de până în anul 2010, Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor au fuzionat într-o singură organizaţie publică specializată la sfârşitul lui 2004 – Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) 12 . AGEPI este un organ de decizii independent, subordonat Guvernului Republicii Moldova. Are statutul unei întreprinderi de stat şi se află la autofinanţare. Funcţiile AGEPI includ:

Elaborarea propunerilor cu privire la politica de stat şi cadrul normativ-legislativ pentru protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale.

Recepţionarea şi examinarea cererilor şi acordarea titlurilor de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale şi administrarea Registrului naţional al proprietăţii intelectuale.

Acordarea expertizei şi serviciilor tehnice şi juridice titularilor de drepturi şi altor persoane.

Organizarea diferitor programe educaţionale şi de promovare a activităţii desemnate să stimuleze şi îmbunătăţească dezvoltarea proprietăţii intelectuale în Moldova.

Implementarea legislaţiei naţionale şi a tratatelor internaţionale din domeniu.

AGEPI, de asemenea, reprezintă Republica Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale în domeniul proprietăţii intelectuale.

Conform Codului de procedură civilă, Curtea de Apel Chişinău dispune de competenţa necesară de a judeca cauzele în domeniul proprietăţii intelectuale în primă instanţă cu posibilitatea de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Cu toate că în sistemul moldovenesc judiciar nu există instanţe specializate care ar soluţiona aspectele drepturilor proprietăţii intelectuale, modificările recente ale Codului de procedură civilă contribuie la o cvasispecializare a instanţelor în soluţionarea litigiilor ce ţin de proprietatea intelectuală. Conform legislaţiei Republicii Moldova, titularii de drepturi pot iniţia proceduri civile, administrative sau penale pentru implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale. Cu toate acestea, părerea generală este că numărul judecătorilor cu suficientă experienţă şi abilităţi profesionale în domeniu este foarte redus.

Implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale la frontierele Republicii Moldova este asigurată de Codul vamal 13 care reglementează acţiunile necesare protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale în ceea ce ţine de bunurile importate şi exportate. Structura şi responsabilităţile Serviciului Vamal în domeniul proprietăţii intelectuale au

12 La baza juridică a fuziunii a stat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare (aprobat prin Legea nr. 259-XV din 15 iulie 2004). AGEPI funcţionează conform Codului, care constituie cadrul juridic şi instituţional al sistemului proprietăţii intelectuale, împreună cu Hotărârea Guvernului nr. 1016 din 13 septembrie 2004 cu privire la creare Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

13 Legea nr. 1149-XV din 20 iulie 2000.

fost consolidate în iunie 2005. Codul vamal al Republicii Moldova, în mod specific, a fost modificat pentru a încorpora Regulamentul CE 1383/2003 14 .

În procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, întregul cadru juridic în domeniul proprietăţii intelectuale din Republica Moldova a fost revizuit şi completat. În rezultat, recent au fost adoptate următoarele acte legislative:

Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale 15 în redacţie nouă, 2007.

Legea privind protecţia invenţiilor în redacţie nouă, 2008 16 ;

Legea privind protecţia mărcilor în redacţie nouă, 2008 17 ;

Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate în redacţie nouă, 2008 18 ;

Legea privind protecţia soiurilor de plante în redacţie nouă, 2008 19 ;

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe 20 în redacţie nouă, 2010.

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe în redacţie nouă, adoptată în iulie 2010 reprezintă un recent important eveniment legislativ.

Două organizaţii de gestionare colectivă (OGC) au fost înfiinţate în 1999 şi 2000: Asociaţia drepturilor de autor şi drepturilor conexe (AsDAC) şi Asociaţia naţională „Copyright”. În prezent, AsDAC (acreditată de AGEPI) are funcţia de încasare a remuneraţiei de la autori şi interpreţi, în timp ce „Copyright” percepe remuneraţia pentru interpreţi şi producători de fonograme. Conform Deciziei Curţii Supreme de Justiţie din iunie 2010, cele două OGC în prezent negociază noi modalităţi de încasare a remuneraţiilor, care trebuie să intre în vigoare după primirea aprobării AGEPI în august 2010.

Planuri şi strategii curente ale Republicii Moldova în contextul legislaţiei privind proprietatea intelectuală şi armonizarea acesteia în continuare

Moldova a lucrat extensiv asupra cadrului său legislativ pentru a se alinia standardelor internaţionale şi ale Uniunii Europene şi continuă să-şi perfecţioneze şi actualizeze

14 Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 196 din 2 august 2003.

15 Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161 din 12 iulie 2007.

16 Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008.

17 Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008.

18 Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate nr. 66-XVI din 27 martie 2008.

19 Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008.

20 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

codurile sale şi alte instrumente secundare în scopul implementării complete a noii legislaţii.

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010 are drept scop promovarea politicilor coerente de stat în domeniul proprietăţii intelectuale, compatibile cu mecanismele UE şi ale altor state ale lumii, în asigurarea unei protecţii eficiente a drepturilor proprietăţii intelectuale şi în cadrul integrării sistemului naţional de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, socială şi culturală a Republicii Moldova.

Principalele scopuri ale Strategiei sunt după cum urmează:

De a asigura condiţii optime pentru crearea şi protecţia proprietăţii intelectuale.

De a îmbunătăţi baza normativă a sistemului de protecţie a drepturilor proprietăţii intelectuale.

De a crea un mecanism viabil de combatere a încălcărilor drepturilor proprietăţii intelectuale şi prevenirii importului, fabricării şi comercializării produselor contrafăcute.

De a ridica nivelul conştientizării publice cu privire la importanţa şi valoarea proprietăţii intelectuale.

De a educa şi antrena agenţi, profesionişti, funcţionari publici şi specialişti din domeniul proprietăţii intelectuale.

De

proprietăţii

a

lărgi

şi

dezvolta

cadrul

cooperării

internaţionale

în

domeniul

intelectuale.

De a îmbunătăţi sistemul informatic şi serviciile cu privire la protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale.

Alte strategii şi programe analoage în Moldova se axează pe încurajarea inovaţiei şi dezvoltării ÎMM.

Programul de Stat de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011 21 asigură un set de acţiuni care trebuie întreprinse pentru a creşte capacităţile ÎMM de a utiliza valorile proprietăţii intelectuale în cadrul dezvoltării afacerilor şi sporirii competitivităţii pe piaţă.

În noiembrie 2006, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2006-2015 22 . Principalele scopuri ale acestei Strategii sunt cele de a creşte volumul de investiţii străine, de a moderniza şi

21 Hotărârea Guvernului nr. 123 din 10 februarie 2009 cu privire la aprobarea Programului de Stat de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011.

22 Hotărârea Guvernului nr. 1288 din 9 noiembrie 2006 cu privire la aprobarea Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2006-2015.

restructura economia naţională, de a crea noi sectoare eficiente şi de a reduce disparităţile regionale şi structurale în dezvoltarea economiei naţionale.

Pe lângă aceasta, Strategia afirmă că pentru a promova exportul şi imaginea ţării, Guvernul se va concentra, inter alia, asupra promovării mărcilor produselor locale destinate pieţelor de export şi protejării proprietăţii intelectuale a produselor moldoveneşti pe pieţele de export.

În ceea ce priveşte perioada 2011-2015, căreia publicaţia prezentă îi acordă o atenţie deosebită, se subînţelege că lucrul a şi început în cadrul AGEPI asupra propunerilor de noi strategii de direcţionare a dezvoltării legislaţiei şi mecanismelor de implementare a protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale în perioada 2011-2015.

Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale în domeniul legislaţiei şi politicilor proprietăţii intelectuale

Elaborarea legislaţiei şi politicilor cu privire la proprietatea intelectuală cu angajamentele faţă de UE este un domeniu de interes fundamental în cadrul funcţionării efective a economiei de piaţă în Moldova, atragerii investiţiilor străine, dezvoltării inovaţiilor şi activităţilor de cercetare şi dezvoltare, precum şi avansării relaţiilor de comerţ internaţional. Aceasta are mare importanţă şi ca parte a procesului de lungă durată de integrare în UE. Prezentul Ghid are intenţia de a asista acest proces.

Ghidul de armonizare a legislaţiei sectoriale în domeniul legislaţiei şi politicilor proprietăţii intelectuale se divizează în trei parţi interdependente responsabile de:

(1) analiza situaţiei curente din Republica Moldova;

(2) îndeplinirea angajamentelor de armonizare UE – furnizarea de informaţii succinte cu privire la esenţa Acquis-ului UE din acest sector; şi

(3) evaluarea generală conţinând recomandări strategice şi concluzii cu privire la dezvoltarea armonizării pe viitor în Moldova în ceea ce ţine de domeniul proprietăţii intelectuale, în baza analizei şi naturii complexe a subiectului şi reglementării acestuia conform legislaţiei UE.

Modul de utilizare a Ghidului

Vorbind la general, procesul unei armonizări credibile a legislaţiei în Moldova este limitat pe motivul lipsei unei înţelegeri clare a ce trebuie să fie armonizat şi cum acest proces poate atinge rezultate optime. Faptul că instituţiile publice responsabile pierd şi angajează continuu un număr mare de personal exacerbează situaţia, rezultând în pierderi enorme de informaţie şi nevoie continuă de reantrenare instituţională a noilor angajaţi.

Astfel, această publicaţie are drept scop principal asigurarea comprehensiunii complete a esenţei legilor şi politicilor UE care necesită armonizare în Moldova pe baza angajamentelor

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

revizuite în acest Capitol. Respectiv, aceasta poate servi drept sursă de informaţie oricărei persoane direct sau indirect interesată de eforturile Moldovei ce ţin de armonizarea legislaţiei şi politicilor în domeniul proprietăţii intelectuale cu normele UE.

Cel de-al doilea scop al acestei publicaţii este de a evalua nivelul progresului Moldovei vis-à-vis de angajamentele sale în domeniul proprietăţii intelectuale revizuite în cadrul prezentului Capitol. De pe baza poziţiei ad-hoc, pe care multe instituţii publice în Moldova o aplică armonizării legii, ar putea fi dificil pentru acestea şi alte organizaţii guvernamentale să obţină o imagine clară a nivelului progresului realizat. Cu toate acestea, o evaluare clară a nivelului progresului realizat este foarte importantă pentru a planifica progresul pentru anii ce urmează şi pentru a prezenta în mod corect realizările Moldovei pe orice moment de timp entităţilor din exterior (în special Uniunii Europene).

Cel de al treilea scop ţine de facilitarea progresului viitor cu privire la armonizare în cadrul sectorului, prognozând priorităţi realiste pentru viitorii 4-5 ani, și se bazează pe analiza lacunelor dintre progresul la zi şi angajamentele respective ale ţării de armonizare a legislaţiei sectoriale. Aceasta ar trebui să contribuie la o planificare mai reuşită a etapelor viitoare şi o abordare strategică pentru a atinge o armonizare mai completă în Moldova în anii ce urmează.

În final, acest Ghid nu a fost intenţionat drept unul static. Intenţia acestuia este de a constitui un document fundamental care poate şi trebuie să fie uşor actualizat de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Moldovei (AGEPI) – anual, în mod ideal – pentru a permite îndeplinirea durabilă şi continuă a celor trei scopuri specifice de a dispune de un Ghid general cu privire la armonizarea legislaţiei şi politicilor în do- meniul proprietăţii intelectuale conform standardelor UE. În principiu, actualizări vor avea loc în cadrul următoarelor categorii:

Progres suplimentar de armonizare a legislaţiei realizat în cadrul sectorului;

Noi dezvoltări privind legislaţia şi politicile UE în cadrul sectorului din 2010;

Noi direcţii şi planificări strategice în Moldova cu privire la realizarea unei armonizări mai depline;

Noi angajamente ale Moldovei cu privire la sector, de exemplu, cele care decurg din noi acorduri internaţionale.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

2. CERINŢELE DE ARMONIZARE A LEGISLAŢIEI ŞI POLITICILOR ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ŞI CONTEXTUL POLITICII DE BAZĂ

Introducere

O privire generală asupra angajamentelor Moldovei în domeniul avansării procesului ar-

monizării legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale a fost prezentată în Capitolul 1. Acest Capitol explorează sensul angajamentelor detaliate ale APC UE–Moldova, Planul de Acţiune al Politicii Europene de Vecinătate (PA PEV) şi alte documente relevante armoniză-

rii legislaţiei în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale.

Înainte de abordarea cerinţelor specifice APC şi PA PEV, e nevoie de a privi la aceste cerinţe în cadrul contextului lor internaţional prin intermediul unei examinări a principalelor acorduri şi convenţii internaţionale care ţin de anumite tipuri de proprietate intelectuală. 23 Aceasta are o relevanţă deosebită şi necesară în considerarea sectorului proprietăţii intelectuale din Moldova din cauza numărului mare de convenţii şi tratate internaţionale ratificate de Republica Moldova.

g Cerinţele acordurilor internaţionale

(1) Aspecte ale Acordului OMC privind drepturile de proprietate intelectuală cu privire la comerţ (TRIPS) 24

Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală cu privire la comerţ (de obicei, numit Acordul TRIPS) este fără niciun dubiu cel mai important şi comprehensiv document internaţional multilateral ce obligă toţi membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). TRIPS este unul din cele 18 acorduri care unesc toţi membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

23 Caracteristicile distinctive ale legii şi politicii UE cu privire la drepturile proprietăţii intelectuale sunt examinate în Capitolul 4.

24 Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights (TRIPS), 1994. Acest Acord poate fi accesat la: http://www.wto.org/english/tratop_e/TRIPS_e/t_agm0_e.htm

41

La 23 iulie 2008, OMC avea 153 membri, inclusiv Republica Moldova care s-a alăturat la OMC pe 26 iulie 2001. Astfel, în Moldova, Acordul TRIPS asigură standardul minim conform căruia se aliniază progresul legilor şi practicilor naţionale. Pe lângă aceasta, Acordul TRIPS încorporează prevederile fundamentale a două acorduri internaţionale- cheie – Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale 25 şi Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice (a se vedea mai jos) 26 – la care Republica Moldova este deja parte.

Scopurile generale ale Acordului TRIPS sunt menţionate în Preambulul Acordului, care reproduce obiectivele principale de negociere ale Rundei Uruguay, stabilite în domeniul proprietăţii intelectuale de către Punta del Este Declaration din 1986 27 şi de Revizuirile GATT pe termen mediu din 1988/89. Aceste obiective includ reducerea distorsiunilor şi impedimentelor comerţului internaţional, promovarea protecţiei efective şi adecvate a drepturilor proprietăţii intelectuale şi asigurarea faptului că măsurile şi procedurile de implementare a drepturilor proprietăţii intelectuale în sine nu devin obstacole în calea comerţului legitim. Aceste scopuri trebuie citite împreună cu Articolul 7 (Obiective), conform căruia:

“protecţia şi implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale trebuie să contribuie la promovarea inovaţiei tehnologice, la transferul şi diseminarea tehnologiei, în avantajul reciproc al producătorilor şi utilizatorilor de cunoştinţe tehnologice şi într-un mod favorabil la bunăstarea socială şi economică, precum şi la echilibrul drepturilor şi obligaţiilor.”

Acordul 28 recunoaşte drepturile membrilor OMC de a adopta măsuri pentru sănătatea publică şi alte motive de interes public şi de a preveni abuzul drepturilor proprietăţii intelectuale, atât timp cât asemenea măsuri sunt în concordanţă cu prevederilor Acordului TRIPS.

Acordul TRIPS este de o importanţă deosebită din două motive. În primul rând, deoarece acesta încorporează prin referinţă (cu excepţia prevederilor privind„drepturile morale” în cadrul Convenţiei de la Berna) prevederile de bază ale convenţiilor principale ale OMPI şi ale Convenţiilor de la Paris şi Berna în variantele lor cele mai recente, care astfel devin obligaţii conform Acordului TRIPS dintre statele membre ale OMC. În cel de-al doilea rând, Acordul TRIPS adaugă un număr de alte obligaţii cu privire la unele aspecte care nu sunt reglementate de convenţiile existente sau erau considerate inadecvate. Printre acestea găsim şi asemenea principii importante ca „tratament naţional” şi tratament de „cea mai favorizată naţiune”, care constituie baza sistemului GATT/OMC şi prevederi detaliate şi specifice asupra procedurilor şi remediilor de implementare a drepturilor

25 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Paris începând din 25 decembrie 1991.

26 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Berna începând din 2 noiembrie 1995.

27 Această Declaraţie ministerială din 20 septembrie 1986 a marcat lansarea oficială a rundei multilaterale de comerţ cunoscută și ca Runda Uruguay, care a rezultat în crearea OMC şi adoptarea diverselor acorduri, inclusiv Acordul TRIPS, 1994.

28 Articolul 8 (Principii).

42

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

proprietăţii intelectuale la nivel naţional şi de reglementare a disputelor ce implică drepturi de proprietate intelectuală la nivel internaţional.

Mai

intelectuală:

specific,

Acordul

TRIPS

cuprinde

şapte

categorii

principale

de

proprietate

1. dreptul de autor şi drepturile conexe (adică drepturile interpreţilor, producătorilor de înregistrări sonore şi organismele de radiodifuziune);

2. mărci, inclusiv mărcile de servicii;

3. indicaţii geografice, inclusiv denumiri de origine;

4. desene industriale;

5. brevete, inclusiv protecţia noilor soiuri de plante;

6. desene-machete ale circuitelor integrate; şi

7. informaţie nedezvăluită (inclusiv secretul comercial şi date ale încercărilor).

În termeni similari celor din Convenţiile de la Paris şi de la Berna, TRIPS asigură„tratamen- tul naţional” drept principiu de bază al acordului 29 şi al acordurilor OMC în general. Pe lângă aceasta, TRIPS ilustrează modul în care tratamentul naţional se aplică în relaţie cu convenţiile existente în domeniul proprietăţii intelectuale. Acesta stipulează că:

Fiecare membru va acorda naţionalilor celorlalte state membre un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă propriilor naţionali în ceea ce priveşte protecţia propri- etăţii intelectuale, sub rezerva excepţiilor deja prevăzute, după caz, în Convenţia de la Paris (1967), Convenţia de la Berna (1971), Convenţia de la Roma sau Tratatul privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate. În ceea ce priveşte artiştii interpreţi sau execu- tanţi, producătorii de fonograme și organismele de radiodifuziune, această obligaţie nu se aplică decât pentru ceea ce reprezintă drepturi vizate în prezentul Acord. Orice membru care se va prevala de posibilităţile oferite de Articolul 6 al Convenţiei de la Berna (1971) sau de pa- ragraful 1 b) al Articolului 16 al Convenţiei de la Roma va prezenta o notificare Consiliului TRIPS, astfel cum este prevăzut în aceste dispoziţii 30 .

Clauzele „tratamentului naţional” au existat, într-o formă sau alta, în alte acorduri de proprietate internaţională. Principiul tratamentului naţional înseamnă – cu privire la protecţia proprietăţii industriale prevăzută în Articolul 2 al Convenţiei de la Paris – că fiecare stat contractant trebuie să garanteze aceeaşi protecţie naţionalilor altor state membre precum cele garantate naţionalilor săi. Naţionalii statelor non-contractante sunt, de asemenea, protejaţi de Convenţie dacă ei sunt domiciliaţi sau au sediu industrial sau comercial real şi efectiv în unul din statele membre.

29 Articolul 3.

30 Articolul 3.1.

4

Este important să menţionăm că Acordul TRIPS prevede că: nimic din Părţile I şi IV ale Acordului nu va submina din obligaţiile prezente pe care membrii le au unul faţă de altul conform:

- Convenţiei de la Paris;

- Convenţiei de la Berna;

- Convenţiei de la Roma;

- Tratatului privind proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate 31 .

Prevederea tratamentului naţiunii celei mai favorizate în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale este inclusă în cadrul Acordului TRIPS pentru prima dată. Respectiv, orice avantaj, favoare, privilegiu sau imunitate cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale garantată de un membru OMC naţionalilor altei ţări trebuie să fie acordate„imediat şi necondiţionat”naţionalilor altor membri, cu unele excepţii 32 . Aceasta înseamnă că dacă Moldova (drept membru al OMC), de exemplu, acordă vreun avantaj, favoare, privilegiu sau imunitate cu privire la proprietatea intelectuală naţionalilor unei alte ţări, fie aceasta membru al OMC sau nu, Moldovei i se va impune să acorde acelaşi tratament naţionalilor membrilor OMC.

O altă caracteristică majoră a TRIPS este că acesta se aplică în mod automat prevederilor

Convenţiilor existente tuturor membrilor OMC, chiar dacă ei nu erau parte la ele. De exemplu, o ţară care este membru al OMC, dar nu este parte la Convenţia de la

Washington 33 va fi supusă, prin intermediul TRIPS, la diferite prevederi ale acelui Acord (a

se vedea Articolul 35 al TRIPS) şi la prevederile suplimentare (Articolele 36-38) din Secţia

6 (Desene-machete (topografii) ale circuitelor integrate) din Acordul TRIPS.

Obligaţiile conform TRIPS se aplică în mod egal tuturor statelor membre OMC, care trebuie să implementeze prevederile detaliate ale acelui Acord prin intermediul legilor, regulamentelor şi procedurilor lor administrative 34 . Acordul TRIPS are în comun cu alte tratate faptul că este un acord de standarde minime, care permite membrilor OMC să reglementeze protecţie mai extensivă asupra proprietăţii intelectuale, dacă au posibilitate şi doresc să o facă. O altă caracteristică pe care o împărtăşeşte cu alte tratate de standarde minime este că statele care sunt parte la acesta (membre ale OMC) sunt

31 Articolul 2.2.

32 Articolul 4.

33 Republica Moldova este parte la Convenţia de la Washington (Tratatul de Cooperare în domeniul Patentelor) din

1971 începând din 25 decembrie 1991. La moment există 142 părţi contractante la această Convenţie.

34 Totuşi, ţărilor în curs de dezvoltare li s-a acordat termenul de până la 1 ianuarie 2000 pentru a aplica majoritatea prevederilor (cu excepţia notabilă a tratamentului naţional şi al naţiunii celei mai favorizate, care se aplică imediat). Pe lângă aceasta, aranjamente speciale de tranziţie operează în situaţia în care o ţară în curs de dezvoltare la moment nu dispune de protecţie a patentei produsului în domeniul tehnologiei, inclusiv în domeniul farmaceutic (Articolul 65 (4)). Există o prevedere (Articolul 66) care se aplică ţărilor slab dezvoltate de pe lista ONU, care nu sunt obligate să aplice prevederile TRIPS (cu unele excepţii, inclusiv şi a tratamentului naţional şi al naţiunii celei mai favorizate) până în ianuarie 2006.

44

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

libere să determine care sunt cele mai potrivite mijloace şi metode de implementare a prevederilor în cadrul propriului lor sistem juridic şi în practică. Cu alte cuvinte, diferiţi membri OMC pot folosi mijloace diferite de a ajunge la acelaşi rezultat sau de a îndeplini obligaţiile stabilite de cadrul Acordului TRIPS.

Implementarea Acordului TRIPS

Implementarea TRIPS are loc la două niveluri: la nivel internaţional şi la nivel naţional. La nivel internaţional, există trei mijloace disponibile pentru o implementare efectivă a TRIPS: (a) cooperare internaţională; (b) Consiliul TRIPS; şi (c) mecanismul de soluţionare a diferendelor.

Se va menţiona că membrii OMC, chiar dacă nu sunt parte la Convenţia de la Berna, trebuie să respecte prevederile legislative ale Convenţiei de la Berna, cu excepţia faptului că membrii OMC care nu sunt parte la Convenţia de la Berna nu sunt obligaţi

de prevederile drepturilor morale ale acestei Convenţii. Deoarece Moldova este parte

la Convenţia de la Berna, ea va continua să respecte toate prevederile acestei Convenţii

(inclusiv prevederile drepturilor morale) şi va trebui să respecte şi obligaţiile suplimentare conform TRIPS, fiind membru al OMC.

De asemenea, se stipulează că ţările în curs de dezvoltare şi de „tranziţie” ar putea (cel puţin până în anul 2000) să amâne aplicarea majorităţii obligaţiunilor prevăzute de

Acordul TRIPS (Articolul 65). În mod normal, statele parte la Convenţia de la Berna nu pot

să amâne aplicarea obligaţiilor lor conform acestei Convenţii.

Conform Acordului TRIPS, principiile tratamentului naţional, protecţiei automate şi

independenţa protecţiei, de asemenea, îi obligă pe acei membri ai OMC care nu sunt parte la Convenţia de la Berna. După cum deja s-a remarcat, Acordul TRIPS mai impune

o obligaţie a „tratamentului celei mai favorizate naţiuni”, conform căreia avantajele

acordate unui membru al OMC naţionalilor altei ţări trebuie, de asemenea, să fie acordate

şi naţionalilor tuturor membrilor OMC. Pe lângă aceasta, posibilitatea amânării aplicării

Acordului TRIPS menţionate mai sus nu se aplică obligaţiilor tratamentului naţional şi tratamentului celei mai favorizate naţiuni. Pe lângă aceasta, amânarea aplicării Acordului TRIPS, menționată mai sus, nu se referă/raportează la obligațiile tratamentului naţional şi tratamentului celei mai favorizate naţiuni.

(a) Cooperare internaţională: membrii OMC au responsabilităţi importante la implementarea Acordului TRIPS. Conform Articolului 69, membrii sunt de acord să coopereze unii cu alţii în scopul eliminării comerţului internaţional a bunurilor ce

încalcă drepturile proprietăţii intelectuale. Întru realizarea acestui scop, ei sunt de acord

să stabilească „puncte de contact” şi să facă schimb de informaţii cu privire la bunurile

ce încalcă drepturile proprietăţii intelectuale. Acestor state li se cere în mod deosebit să promoveze schimbul de informaţii şi cooperare între autorităţile vamale cu privire

4

la comerţul bunurilor de marcă contrafăcută şi al operelor cu drept de autor expuse

pirateriei.

(b) Consiliul TRIPS: Consiliul TRIPS joacă un rol crucial în implementarea Acordului TRIPS. Pe lângă operaţia de monitorizare a Acordului – îndeosebi respectarea obligaţiilor din partea membrilor – Consiliului i se cere să revizuiască implementarea Acordului TRIPS cel puţin o dată la doi ani (Articolul 71). În acest scop, statelor membre li se cere să notifice Consiliul cu privire la legislaţia şi guvernarea lor naţională ce ţine de TRIPS (Articolul 63). Consiliul are obligaţia de a facilita consultarea dintre statele membre cu privire la aspectele TRIPS şi de a acorda asistenţă membrilor în domeniul procedurilor de reglementare a diferendelor.

Consiliul are, de asemenea, autoritatea de a se consulta şi cere informaţii din orice sursă pe care o consideră potrivită (Articolul 68). În mod deosebit, Consiliul trebuie să coopereze cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). În cazul în care se solicită informaţii în cadrul jurisdicţiei statului membru, nu există nicio necesitate ca Consiliul să informeze statul membru respectiv.

(c) Reglementarea diferendelor: În cazul unui diferend între statele membre ale OMC, Acordul TRIPS prevede un proces de reglementare a disputei în baza Articolelor XXII şi XXIII ale GATT 1994 şi Memorandumului de reglementare a diferendelor al OMC. Această acţiune, totuşi, poate fi iniţiată doar dacă un beneficiu conform Acordului TRIPS este

„anulat sau prejudiciat”, sau dacă obţinerea oricărui obiectiv al Acordului este împiedicată drept rezultat al ratării unui membru de a-şi îndeplini obligaţiile. Celelalte prevederi ale GATT privind procedurile de reglementare a diferendelor internaţionale sunt aplicate Acordului TRIPS din ianuarie 2000. Acum este posibil pentru un membru OMC care are

o plângere rezonabilă împotriva unui alt membru cu privire la drepturile şi obligaţiile conţinute în Acordul TRIPS, să profite de mecanismele şi procesele de reglementare

a diferendelor în cadrul OMC, care se conţin în Memorandumul de reglementare a diferendelor.

În practică a existat deja un anumit număr de diferende privind respectarea Acordului TRIPS care au fost soluţionate în faţa organului de reglementare a diferendelor şi a organului de apel.

CAUZA PRODUSELOR FARMACEUTICE ŞI AGROCHIMICE DIN INDIA LA OMC

În cauza India – Protecţia brevetului pentru produse farmaceutice şi agrochimice (WT/ DS79/1), Uniunea Europeană a intentat proces Indiei precum că aceasta a eşuat în a prezenta protecţia de brevet a produselor farmaceutice şi agricole chimice, de asemenea, a eşuat să stabilească sisteme oficiale pentru a da posibilitatea înregistrării cererilor de brevet şi a prezenta drepturi exclusive de punere pe piaţă a asemenea produse.

4

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

UE a argumentat că acest fapt nu corespunde obligaţiilor Indiei conform paragrafelor 8

şi 9 ale Articolului 70 din Acordul TRIPS. Pe 9 septembrie 1997, UE a cerut stabilirea unei

comisii de reglementare a diferendelor. Urmând stabilirea unei comisii pe 16 octombrie 1997, organul s-a pronunţat – după ascultarea argumentelor atât a reclamantului, cât şi a

pârâtului – că India nu a respectat obligaţiile sale conform Articolului 70.8 (a) al Acordului TRIPS prin eşuarea stabilirii unei baze legale care ar păstra în mod adecvat noutatea şi prioritatea în ceea ce ţine de cereri de brevet pentru invenţii de produse farmaceutice şi agricole chimice şi, de asemenea, nu a respectat Articolul 70.9 al Acordului TRIPS prin eşuarea de a stabili un sistem pentru garantarea drepturilor exclusive de punere pe piaţă

a produselor.

Organul de reglementare a diferendelor a adoptat raportul pe 2 septembrie 1998.

O cauză mai recentă ţine de faptul dacă Canada a respectat sau nu în mod corect termenul minim de protecţie de 20 de ani pentru brevete.

CAUZA TERMENELOR PENTRU BREVETE CANADA

Pe 18 septembrie 2000, Organizaţia Mondială a Comerţului a afirmat că termenul de protecţie pentru anumite brevete în Canada, asupra cererilor depuse până la 1 octombrie 1989 (brevete ale „Vechiului Act”) nu corespundea Acordului TRIPS al OMC. Regula Organizaţiei Mondiale

a Comerţului trebuia să fie aplicată brevetelor din toate domeniile tehnologiei. Regula

Organizaţiei Mondiale a Comerţului decurgea din decizia organului Organizaţiei Mondiale a

Comerţului care a fost stabilită în septembrie 1999, la cererea Statelor Unite. Decizia organului Organizaţiei Mondiale a Comerţului a fost contestată de Canada, dar ulterior a fost susţinută

de organul de apel al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Actul de brevet al Canadei conţinea două termene diferite de protecţie a brevetelor, în funcţie de data la care s-a depus cererea. Brevetele „Vechiul Actul” beneficiau de un termen de 17 ani începând din ziua când brevetul era acordat (în baza cererilor depuse până la 1 octombrie 1989 – fosta Secţie 45 a Actului) şi brevetele „Noului Act” beneficiau

de un termen de 20 de ani de la data depunerii cererii de brevetare (în baza cererii depuse pe sau după 1 octombrie 1989 – Secţia 44 a Actului). Termenul de brevet de 20 de ani de

la data depunerii cererii a fost introdus în legea Canadei începând din 1 octombrie 1989

drept parte a Amendamentului C-22 (1987). Până la acel moment, toate brevetele aveau termenul de protecţie de 17 ani de la data eliberării brevetului.

Organizaţia Mondială a Comerţului s-a pronunţat precum că termenul de protecţie de 17 ani de la data eliberării în cazurile brevetelor „Vechiului Act” este inconsistent cu Acordul TRIPS, în cazurile în care brevetele erau eliberate pe parcursul a trei ani de la data depunerii cererii. Legea canadiană a fost modificată în 2001 pentru a acorda termenul minimde 20 ani pentru brevete, începând din data depunerii cererii pentru toate brevetelor neexpirate acordate conform „Vechiului Act”.

4

Existau aproximativ 129 000 de brevete ale „Vechiului Act” în vigoare şi din acestea, aproximativ 45 000 aveau termenul de protecţie de mai puţin de 20 ani de la data depunerii cererii de brevet. Conform Oficiului de Brevete canadian, scopul real al acestei cauze era concentrat asupra a 25 medicamente de o importanţă deosebită comercială, care se încadrau în vechiul sistem de brevetare din Canada şi interesul general al SUA cu privire la preţurile mult mai scăzute la medicamentele din Canada.

În cadrul Acordului TRIPS există multe prevederi ce stipulează cerinţele de notificare din partea membrilor OMC. Una dintre cele mai importante ţine de obligaţia statului membru de a notifica„Legile și reglementările, precum și deciziile judiciare și administrative finale de aplicabilitate generală, cu caracter executoriu într-un stat membru, care vizează aspecte ce fac obiectul prezentului Acord (existenţa, aria de aplicabilitate, achiziţionarea de drepturi de proprietate intelectuală și mijloacele de a le asigura respectarea, precum și prevenirea unei folosinţe abuzive a acestor drepturi)35 . Principalele „legi şi reglementări din domeniul proprietăţii intelectuale” trebuie să fie notificate în engleză, franceză sau spaniolă, pe când „celelalte legi şi reglementări” pot fi notificate în limba naţională a statului membru.

Depunerea textului complet al legii sau reglementării poate fi efectuată direct de statul membru la Secretariatul OMC, care va face aceste materiale disponibile Consiliului TRIPS. Atunci când legile şi regulamentele naţionale ce ţin de TRIPS sunt modificate, Consiliul TRIPS trebuie să fie notificat imediat după intrarea în vigoare a modificării (în mod normal, pe parcursul a 30 de zile când nu se necesită traducere şi pe parcursul a 60 de zile când se necesită traducere) 36 .

(2) Dreptul de autor şi drepturile conexe; acordurile internaţionale de importanţă majoră relevante Moldovei; cerinţele TRIPS

Există câteva convenţii care asigură standarde minime internaţionale privind protecţia

dreptului de autor şi a drepturilor conexe. Cea mai importantă din ele este Convenţia de

la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice.

Există şi alte acorduri internaţionale care prezintă un interes deosebit pentru

Republica Moldova, inclusiv Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi,

a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, 1961 37 şi Convenţia

35 Articolul 63.2 al Acordului TRIPS şi paragraful 1 al acestui Articol.

36 Traducerile legilor şi regulamentelor trebuie să fie acompaniate de textele autentice ale legilor şi regulamentelor în limba naţională a respectivului membru al OMC. Conform Articolului 2 (5) al acordului dintre OMPI şi OMC, asistenţa din partea OMPI va fi disponibilă membrilor - ţări în curs de dezvoltare la traducerea legilor şi regulamentelor pentru a îndeplini cerinţele Acordului TRIPS, fie că acestea sunt sau nu membre ale OMPI.

37 Republica Moldova face parte la Convenţia de la Roma începând din 5 decembrie 1995. La moment sunt 88 de membri ai acestei convenţii.

4

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

de la Geneva pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor, 1971 38 .

Trebuie, de asemenea, să menţionăm Convenţia Universală a drepturilor de autor din 1952, la care Moldova este parte începând din 1997 39 . Cea mai recunoscută caracteristică a acestei Convenţii este simbolul instantaneu recunoscut ©, care denotă opera drept fiind protejată în toate statele parte la Convenţie. Convenţia cere, printre altele, numele titularului de drepturi, data şi anul primii publicaţii. Cu toate acestea, această Convenţia universală a drepturilor de autor este pusă în umbră de Convenţia de la Berna, care insistă asupra standardelor mai stricte pentru cazurile protecţiei internaţionale a dreptului de autor.

Pe parcursul negocierilor din cadrul Rundei Uruguay s-a recunoscut că Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (finalizată în 1886 şi revizuită de câ- teva ori de atunci) deja asigură standardele de bază privind protecţia dreptului de autor. Astfel s-a ajuns la decizia că nivelul existent de protecţie conform ultimului Act (Actul de la Paris din 1971) al acestei Convenţii trebuie să formeze baza standardelor minime ale dreptului de autor ce urma să fie prezentat OMC. Aceasta este reflectată şi în prevederea Acordului TRIPS, conform căruia „Membrii se vor conforma Articolelor 1-21 ale Conven- ţiei de la Berna (1971) și Anexei la respectiva Convenţie.” 40 Totuşi, membrii OMC nu au obligaţii conform TRIPS cu privire la drepturile conferite de Articolul 6bis al Convenţiei de la Berna, adică drepturile morale (revendicare de autor şi de a obiecta oricăror acţiuni derogatorii ce ţin de operă, care ar putea aduce prejudiciu onoarei sau reputaţiei auto- rului), sau drepturilor derivate din ele. Se pare că drepturile morale au fost excluse pe motiv că nu au caracteristici comerciale. SUA a luat poziţia precum că asemenea drepturi nu trebuie să fie încurajate nicidecum. Ţările bazate pe drept civil au interpretat aceasta drept un triumf al dreptului de autor economic al ţărilor bazate pe legislaţia comună asupra conceptelor alternative cu privire la drepturile personale ale autorilor, în special cu privire la punctul considerat volatil, precum că anume inabilitatea de a ignora dreptu- rile morale creează dificultăţi în domeniul comercial. Din această perspectivă, trebuie să menţionăm că Convenţia de la Berna nu stipulează expres că drepturile morale trebuie excluse (acest aspect e lăsat pe seama legislaţiei naţionale) 41 .

Recent, Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele, ambele fiind adoptate în 1996, au actualizat Convenţia de la Berna şi de la Roma şi au construit pe termenii Acordului TRIPS pentru a oferi un standard mai înalt de protecţie, în special, cu privire la mass-media digitală şi electronică, inclusiv Internetul. Pe moment există 88 state parte la Tratatul privind dreptul de autor, inclusiv Republica

38 Republica Moldova face parte la Convenţia de la Geneva începând din 17 iulie 2000. La moment sunt 77 de membri ai acestei convenţii.

39 Republica Moldova s-a alăturat Convenţiei Universale a drepturilor de autor pe 23 iunie 1997. La moment sunt 100 de membri ai acestei convenţii.

40 Articolul 9.1 al Acordului TRIPS.

41 Vezi Catherine Colston: “Principiile de drept ale proprietăţii intelectuale”, Cavendish Publishing Limited, Londra, 1999, pag. 273 până la 274.

4

Moldova 42 , şi 86 de state parte la Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele, iarăşi inclusiv Republica Moldova 43 .

Convenţia de la Berna

Convenţia de la Berna stabileşte categoriile de bază ale protecţiei dreptului de autor, drepturile şi durata protecţiei dreptului de autor. Convenţia prevede o consistenţă oarecare a legislaţiei dreptului de autor pentru statele participante. Începând cu 1886, Convenţia a fost modificată de şase ori pentru a ţine pasul cu noile tehnologii. Modificările adoptate la Berlin (1908), de exemplu, au introdus elementele fotografiei, filmului şi înregistrării sonore. Cele adoptate la Roma (1928) au introdus organizaţiile de radiodifuziune şi conferinţa de la Bruxelles (1948) a introdus elementul televiziunii.

În prezent 164 state sunt parte la Convenţie, inclusiv Republica Moldova din 1995.

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE CONVENŢIEI DE LA BERNA

Operelor care se bucură de protecţie în unul din statele membre trebuie să li se ofere aceeaşi protecţie în oricare din statele membre, identică protecţiei pe care acele state le acordă naţionalilor săi (Articolul 5 (1));

Această protecţie trebuie să includă orice operă literară, ştiinţifică şi artistică, oricare ar fi modul sau forma exprimări ei (Articolul 2(1));

supuse

Posedarea

formalităţii înregistrării şi sunt „independente de existenţa protecţiei în ţara de origine” (Articolul 5(2));

Standardele minime de protecţie conferite autorilor conform Convenţiei de la Berna includ:

şi

exerciţiul

drepturilor

literare,

ştiinţifice

şi

artistice

nu

pot

fi

- dreptul la traducere (Articolul 9);

- dreptul la interpretare publică şi la comunicare cu publicul unei interpretări (Artico- lul 11);

- dreptul radiodifuzării şi al comunicării cu publicul prin intermediul undelor, retrans- misie, prin difuzor sau orice alt mijloc analog de transmisie a operelor (Articolul

11bis);

- dreptul la recitare publică (Articolul 11ter);

- dreptul la adaptare, aranjament şi alte alteraţii (Articolul 12); şi

- dreptul de a efectua adaptări şi reproduceri cinematografice ale operelor (Articolul 14);

42 Republica Moldova face parte la Convenţia Tratatului privind dreptul de autor începând din 6 martie 2002.

43 Republica Moldova face parte la Tratatul OMPI privind interpretările şi fonogramele începând din 20 mai 2002.

0

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Dreptul de suită ce aparţine artiştilor şi autorilor –“droit de suite” 44 – cu privire la operele lor originale de artă şi manuscris – este opţional (Articolul 14ter);

Excepţii şi limitări asupra drepturilor economice ale autorilor sunt permise doar în trei cazuri. 45

4445

Protecţia acordată de Convenţie durează pe parcursul vieţii autorului, plus cincizeci de ani de la moartea acestuia 46 . Cu toate astea, Convenţia în mod specific permite unele termene de protecţie mai scurte în anumite cazuri 47 . Pentru lucrările fotografice şi ale artei aplicate, termenul minim de protecţie este de 25 de ani de la producerea lucrării.

Convenţia permite uzul operelor protejate în anumite cazuri speciale fără a obţine autorizaţia titularului de drepturi şi fără a plăti vreo remuneraţie pentru asemenea uz: „atât timp cât o asemenea reproducere nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei şi nu prejudiciază fără motiv interesele legitime ale autorului48 . Asemenea excepţii includ: reproducerea textului prin citate şi uzul operei drept material ilustrativ în scopuri didactice, atât timp cât acest uz este compatibil cu practicile oneste şi se face menţiune la sursa şi numele autorului 49 ; reproducerea articolelor ziarelor şi altor articole similare şi

44 Tradus mot-a-mot, “droit de suite” înseamnă dreptul la succedare. În contextul drepturilor proprietăţii intelectuale, aceasta se referă în mod principal la dreptul de a beneficia de vânzările ulterioare (cunoscute şi ca “revânzări”) ale operelor. Propus pentru prima dată în 1860, droit de suite a fost definit în Franţa în anii 1920 pentru a ajuta văduvele artiştilor ucişi în războiul din 1914-1918. Acesta suplimentează o taxă specială asupra profiturilor generale a vânzătorilor de artă care se utilizează în cadrul unui fond social special de bunăstare. Dreptul de succedare are ca scop asigurarea artiştilor plastici cu o cotă a profiturilor din vânzarea lucrărilor lor după vânzarea iniţială a acelei opere comerciantului sau cumpărătorului. Această categorie de drepturi a fost criticată drept ca fiind o taxă incorectă şi neefectivă. De asemenea, a fost numită şi o măsură de justiţie creatorilor, fiind privită drept o extensiune a proprietăţii intelectuale. Tipic, artiştii îşi vând pânza, pigmentul sau hârtia – întruparea creativităţii lor – dar menţin proprietatea intelectuală asupra ei. Dreptul la succedare acordă artiştilor sau proprietăţii sale până la 5% din preţul operei de artă, atunci când originalul este revândut public; astfel ei iau parte la creşterea valorii în timp a operelor lor. Dreptul de succedare durează atâta timp cât o lucrare este protejată de dreptul de autor. Prevederile dreptului de succedare ulterior au fost încorporate în legislaţia dreptului de autor a Uniunii Europene şi reflectate în Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice. Directiva UE privind drepturile aferente revânzării (vezi Capitolul 4 al acestei publicaţii) a armonizat legislaţia statelor membre ale UE. Conceptul dreptului de succedare nu a fost privit cu ochi buni în SUA (cu toate că o formă a acestui drept este prezentă în California), Canada, Noua Zeelandă şi Asia – de aici şi provine natura sa opţională în Acordul TRIPS. Acest drept a fost recent instituit în Australia prin Actul privind dreptul artistului plastic de a revinde opera, 2009 (Cth), intrată în vigoare pe 9 iunie 2010.

45 Acesta este aşa-numitul “test pe trei etape” al Convenţiei de la Berna şi stipulează că orice excepţii şi limitări ale drepturilor economice ale autorilor sunt permise doar în anumite cazuri special prevăzute de lege (Etapa 1), atât timp cât ele nu contravin exploatării normale a operei (Etapa 2) şi nu aduc prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale autorului (Etapa 3). Iniţial stipulat în Articolul 9(2) al Convenţiei de la Berna, testul pe trei etape a fost confirmat mai târziu de Articolul 13 al Acordului TRIPS, Articolul 10 al WCT, Articolul 16 al WPPT, Articolul 6(3) al Directivei UE privind baza de date, Articolul 6(3) al Directivei UE privind programele de computer şi Articolul 5.5 al Directivei UE privind societatea informaţională.

46 Convenţia de la Berna – Articolul 7.1.

47 Convenţia de la Berna – Articolul 7.2 şi 4.

48 Convenţia de la Berna – Articolul 9.2.

49 Convenţia de la Berna – Articolul 10.

1

uzul acestor lucrări în scopul raportării evenimentelor curente 50 ; la fel ca şi „înregistrările efemere realizate de organizaţiile de radiodifuziune” 51 .

Anexa la Convenţia de la Berna permite ţărilor în curs de dezvoltare, cu anumite condiţii, să impună anumite limitări dreptului traducerilor şi dreptului reproducerii operelor.

Convenţia de la Roma

Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor, interpreţilor, producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune din 1961 prevede standarde minime internaţionale de protecţie şi stabileşte tratamentul naţional drept principiu de bază al protecţiei. În prezent există 88 de state parte la această Convenţie. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie pe 5 decembrie 1995.

Convenţia oferă nivele specifice de protecţie interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune. Fiecărui stat contractant i se cere să acorde„tratament naţional” interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de radiodifuziune, dacă măcar una din condiţiile stabilite în Articolele 4 şi 6 este îndeplinită.

(1) Protecţia interpreţilor: Convenţia defineşte „artiştii interpreţi” drept „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii și alte persoane care reprezintă, cântă, recită, declamă, joacă sau execută în orice alt mod opere literare sau artistice” 52 .

Protecţia acordată artiştilor interpreţi conform Convenţiei este limitată. Artiştilor li se acordă următoarele drepturi: în primul rând, de a se opune radiodifuzării şi comunicării către public a execuţiei lor; în al doilea rând, de a se opune fixării execuţiei lor nefixate 53 ; şi, în al treilea rând, de a preveni reproducerea fixării, dar numai în acele cazuri când fixarea originală a fost făcută fără consimţământul lor sau reproducerea a fost făcută cu alte scopuri faţă de cele asupra cărora artistul şi-a dat consimţământul 54 . Artistului nu i se oferă protecţie, de exemplu, împotriva retransmiterii sau uzului continuu al unei înregistrări, atunci când execuţia originală a fost înregistrată cu acordul artistului. Convenţia se pronunţă asupra uzului ulterior al fonogramelor şi în timp ce prevede o singură remunerare pentru artişti şi/sau producători de fonograme, distribuirea acestor remunerări trebuie să fie determinată de legea internă a statelor membre 55 .

50 Convenţia de la Berna – Articolul 10bis.

51 Convenţia de la Berna – Articolul 11bis.3. Prin “înregistrări efemere” se are în vedere înregistrări cu o viaţă scurtă şi de obicei se referă la asemenea lucrări ca înregistrările de înainte de fixarea unei execuţii spre a fi transmisă. A se vedea hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a Canadei: Bishop v. Stevens, [1990] 2 S.C.R. 467 unde Curtea a susţinut că “Dreptul de a transmite o execuţie conform secţiei 3.(1) a Actului de drept de autor nu include dreptul de a face înregistrări “efemere” apriori cu scopul de a facilita transmiterea. … Înregistrările efemere sunt un instrument foarte convenabil pentru organismele de radiodifuziune şi uzul lor este pe larg răspândit, dar ele, de asemenea, pot fi uşor abuzate.”

52 Convenţia de la Roma, Articolul 3(a).

53 Din motive practice: “fixarea unei opere” se referă la “înregistrarea” acestei opere.

54 Convenţia de la Roma, Articolul 7.

55 Convenţia de la Roma, Articolul 12.

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

(2) Protecţia producătorilor de fonograme: Producătorilor de fonograme li se oferă dreptul de a interzice sau autoriza reproducerea directă sau indirectă a fonogramelor lor 56 .

(3) Protecţia organismelor de radiodifuziune: Organismelor de radiodifuziune li se permite să autorizeze sau interzică retransmiterea emisiunilor lor, fixarea pe suport material a emisiunilor sale şi reproducerea oricărei fixări făcute fără acordul lor. Comunicarea cu publicul în locurile unde se achită o plată de intrare pentru emisiunile lor televizate este protejată, dar determinarea condiţiilor de exercitare a acestora ţine de legile interne ale statelor membre 57 .

Convenţia de la Geneva

Convenţia de la Geneva pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor (1971) prevede obligaţiile statelor contractante de a proteja producătorul de fonograme care este un naţional al altui stat contractant împotriva reproducerilor efectuate fără consimţământul acestuia, împotriva importărilor acestor reproduceri, în cazul în care efectuarea şi importarea lor poartă caracter comercial şi împotriva distribuirii unor asemenea reproduceri publicului. Protecţia poate fi asigurată fie prin intermediul legii cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe, sui generis (drepturi conexe), legii cu privire la concurenţa neloială sau legii penale.

Protecţia trebuie să fie garantată pe cel puţin 20 ani de la prima fixare sau de la prima publicare a fonogramei.

Acest tratat este administrat de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale în cooperare cu Oficiul Internaţional al Muncii şi UNESCO. Actualmente, 77 state fac parte la Convenţia de la Geneva, inclusiv Republica Moldova începând din 17 iulie 2000.

Convenţia de la Bruxelles privind distribuirea semnalelor purtătoare de programe transmise prin satelit (14)

Convenţia prevede obligaţia fiecărui stat contractant de a lua măsuri adecvate spre prevenirea distribuirii neautorizate din sau pe teritoriul său a oricărui semnal purtător de programe transmise prin satelit. Distribuirea este considerată neautorizată dacă nu a fost autorizată de către organizaţia – de obicei o organizaţie de radiodifuziune – care a decis din ce constă programul. Această obligaţie este în vigoare pentru organizaţiile care sunt naţionali ai statului contractant. Prevederile acestei Convenţii, totuşi, nu sunt aplicabile atunci când distribuirea semnalelor vine direct de la satelitul transmiţător. La zi, 33 ţări au semnat şi ratificat Convenţia de la Bruxelles din 1974, inclusiv Republica Moldova care a ratificat Convenţia în vigoare din 28 octombrie 2008.

56 Convenţia de la Roma, Articolul 10.

57 Convenţia de la Roma, Articolul 13(a), (b) şi (c).

Acordul TRIPS (cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe)

Pe lângă asigurarea respectării standardelor de bază ale Convenţiei de la Berna, Acordul TRIPS clarifică o serie de aspecte şi adaugă anumite obligaţiuni importante cu privire la dreptul de autor. De aceea, uneori regimul prevăzut de TRIPS mai este numit şi “Berna- plus-TRIPS”.

TRIPS stipulează că „Programele de calculator, fie că sunt exprimate în cod sursă, fie în cod obiect, vor fi protejate ca opere literare în baza Convenţiei de la Berna (1971)58 . Această prevedere clarifică că prevederile Convenţiei de la Berna care se aplică operelor literare trebuie să fie aplicate şi programelor de calculator. De aceea, termenul general de protecţie de 50 de ani se va aplica şi programelor de calculator.

Acordul, de asemenea, reglementează că bazele de date şi alte compilaţii de date, fie că sunt reproduse pe suport exploatabil pe maşină, fie sub orice altă formă vor fi protejate ca atare 59 . Compilaţiile de date sau de alte elemente care, fie pe motiv de alegere, fie prin aranjarea conţinutului lor, constituie creaţii intelectuale.

În ceea ce priveşte cel puţin programele de calculator şi, în unele circumstanţe, operele cinematografice, TRIPS cere ca autorii să acorde dreptul de a autoriza sau de a interzice închirierea comercială către public de originale sau copii ale operelor lor protejate prin dreptul de autor 60 .

Regula generală cuprinsă în Articolul 7(1) al Convenţiei de la Berna (precum e introdusă şi în Acordul TRIPS) specifică că termenul de protecţie va fi durata vieţii autorului, plus 50 de ani după moartea acestuia, reglementarea fiind suplimentată de cerinţa TRIPS: „De fiecare dată când durata protecţiei unei opere, alta decât o operă fotografică sau o operă de artă aplicată, este calculată pe o bază alta decât viața unei persoane fizice, această durată va fi de cel puţin 50 ani de la sfârşitul anului calendaristic de publicare autorizată, sau, dacă o astfel de publicare autorizată nu are loc în cei 50 de ani calculaţi de la data realizării operei, de cel puţin 50 ani calculaţi de la sfârşitul anului calendaristic al realizării.” 61

În ce priveşte excepţiile, TRIPS cere membrilor OMC să restrângă limitările drepturilor exclusive la unele cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operei și nici nu cauzează un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului 62 . Aceasta, de asemenea, se va aplica tuturor limitărilor şi excepţiilor permise conform Convenţiei de la Berna şi Anexei acesteia încorporate în Acordul TRIPS.

58 Acordul TRIPS, Articolul 10 (1).

59 Acordul TRIPS, Articolul 10 (2).

60 Acordul TRIPS, Articolul 11.

61 Acordul TRIPS, Articolul 12.

62 Acordul TRIPS, Articolul 13.

4

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Drepturile conexe

TRIPS include prevederea cu privire la artiştii interpreţi, producătorii de fonograme şi organismele de radiodifuziune 63 . Conform Articolului 14(1), artiştii interpreţi au posibilitatea de a împiedica fixarea neautorizată a execuţiei fonogramei lor (de exemplu, înregistrarea unei execuţii directe). Dreptul de fixare cuprinde numai fixările auditive, nu şi audiovizuale. Artiştii, de asemenea, vor avea posibilitatea de a împiedica reproducerea unei asemenea fixări. La fel, lor trebuie să li se acorde posibilitatea de a preveni radiodifuzarea neautorizată prin intermediul undelor radioelectrice şi comunicarea către public a execuţiei lor directe.

Membrii OMC trebuie să ofere producătorilor de fonograme dreptul exclusiv de reproducere. Pe lângă aceasta, conform Articolului 14(4), ei trebuie să acorde dreptul exclusiv de închiriere, cel puţin producătorilor de fonograme. Stipulările cu privire la drepturile de închiriere se vor aplica şi asupra oricăror alţi titulari de drepturi asupra fonogramelor, conform legii naţionale. Acest drept are aceeaşi anvergură ca şi dreptul de închiriere a programelor de computer.

Organismele de radiodifuziune au, conform Articolului 14(2) al TRIPS, dreptul de a împiedica fixarea neautorizată, reproducerea fixărilor şi reemiterea prin intermediul undelor radioelectrice a emisiunilor, precum şi a comunicării către public a emisiunilor lor de televiziune. Durata protecţiei oferite artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme nu va fi inferioară unei perioade de 50 ani şi de 20 de ani pentru organismele de radiodifuziune 64 .

Articolul 14(6) al Acordului TRIPS prevede că orice membru va putea, în raport cu protecţia drepturile conferite interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organismelor de radiodifuzare să prevadă condiţii, limitări, excepţii şi rezerve în măsura autorizată prin Convenţia de la Roma. 65

PREVEDERI CENTRALE TRIPS PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE 65

Încorporarea Articolelor 1-21 ale Convenţiei de la Berna, în afara drepturilor morale, privind exprimarea şi nu ideea, procedurile, metodele de operare sau conceptele matematice în sine;

Protecţia programelor de calculator şi compilaţiilor de date drept opere literare;

Recunoaşterea drepturilor de închiriere cel puţin pentru fonograme, programe de calculator şi lucrări cinematografice (atât timp cât închirierea nu a dus la reproducerea în masă care prejudiciază dreptul de autor);

63 Acordul TRIPS, Articolul 14.

64 Acordul TRIPS, Articolul 14(5).

65 Acest sumar a fost reprodus din publicaţia intitulată “Instrumente de instruire conform Acordului TRIPS:

Perspectivele ţărilor în curs de dezvoltare”. Programul Diplomaţiei Comerciale UNCTAD, Geneva, ianuarie 2002.

Excepţiile pentru drepturile exclusive trebuie să fie limitate cazurilor speciale, care nu intră în conflict cu exploatarea operelor şi nu prejudiciază nemotivat interesele legitime ale titularilor de drepturi;

Recunoaşterea termenului minim de 50 ani al operelor (cu excepţia lucrărilor fotografice şi de artă plastică) create de persoane juridice, artişti şi producători de fonograme;

Recunoaşterea

şi

drepturilor

artiştilor

interpreţi,

producătorilor

de

fonograme

organizaţiilor de radiodifuziune (Articolul 14);

În ceea ce priveşte „drepturile conexe”, TRIPS nu introduce standarde noi deosebite, cu excepţia extensiei termenului de protecţie pentru artişti și producători de fonograme la 50 ani (Convenţia de la Roma acorda doar 20 ani);

Regulile de implementare în domeniul dreptului de autor sunt, de asemenea, îmbunătăţite, în special, datorită obligaţiei de a stabili proceduri penale şi penalităţi în cazurile de piraterie cu opere protejate de dreptul de autor reproduse în scopuri economice.

Tratatele OMPI din 1

Două noi instrumente internaţionale au fost semnate în decembrie 1996 între membrii Convenţiei OMPI: Tratatul Drepturilor de Autor al OMPI (WCT) şi Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme (WPPT). Scopul principal al acestor acte este de a prevedea un nou cadru de soluţii la problemele noilor modalităţi de diseminare electronică a operelor protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe. Moldova a ratificat şi este parte la ambele Tratate din 2002.

Tratatele constituie o extensie a prevederilor Convenţiilor de la Roma/Berna, modificate prin Acordul TRIPS. Aceasta a fost efectuată precum urmează:

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WCT CU PRIVIRE LA DREPTUL DE AUTOR

Crearea unui nou drept specific de distribuire (Articolul 6);

Un drept general de comunicare cu publicul, prin intermediul sau în afara undelor radioelectrice, inclusiv facerea disponibilă publicului „în aşa fel încât membrii publicului să poată accesa aceste opere în locul şi la timpul individual ales de aceştia” (adică, prin intermediul Internetului); (Articolul 8). Acest nou drept ”on-demand” (la cerere) se referă la conceptul Internetului.

Prevederea conform căreia operelor fotografice nu li se va aplica termenul minim de protecţie (de 25 ani) permis conform Convenţiei de la Berna (Articolul 9);

Aplicarea generală a „încercării alcătuite din trei etape” a Convenţiei de la Berna tuturor excepţiilor şi limitărilor (Articolul 10);

Noi obligaţii cu privire la protecţia instrumentelor tehnice de anti-reproducere şi de informare cu privire la gestionarea drepturilor (Articolele 11 şi 12).

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WPPT CU PRIVIRE LA INTERPRETĂRI

Protecţia interpreţilor:

Prevederea drepturilor morale de paternitate (atribuire) şi integritate a interpreţilor cu privire la execuţii directe sau execuţii fixate pe fonogramă (Articolul 5);

Drepturi exclusive economice de autorizare a transmiterii şi comunicării cu publicul a execuţiilor nefixate, a fixărilor şi a execuţiilor nefixate directe (Articolul 6);

Dreptul exclusiv de autorizare a reproducerii directe şi indirecte a execuţiilor fixate pe fonograme (Articolul 7);

Dreptul exclusiv de distribuire a originalelor şi copiilor execuţiilor fixate pe fonograme (Articolul 8);

Dreptul exclusiv de autorizare a închirierii comerciale cu privire la execuţiile fixate pe fonograme (Articolul 9);

Dreptul exclusiv de a face disponibil publicului execuţii fixate pe fonograme în cadrul serviciilor „la cerere” (sau Internet) (Articolul 10);

Dreptul comun cu producătorul de fonograme la o singură remunerare echitabilă pentru uzul direct sau indirect al fonogramelor în cadrul transmiterilor radiodifuzate sau orice altă comunicare cu publicul (Articolul 15).

NOI PREVEDERI CENTRALE ALE WPPT CU PRIVIRE LA PROTECŢIA FONOGRAMELOR ŞI A PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME:

Prevederea unui drept exclusiv de distribuire (Articolul 12);

Prevederea unui drept exclusiv de efectuare a fonogramelor disponibile publicului în cadrul serviciilor „la cerere” (Articolul 14);

Dreptul comun cu interpretul la o singură remunerare echitabilă pentru uzul direct sau indirect al fonogramelor în cadrul transmiterilor radiodifuzate sau orice altă comunicare cu publicul (Articolul 15).

() Brevetele şi acordurile internaţionale relevante Moldovei şi cerinţele TRIPS

O condiţie fundamentală a legii brevetelor – ilustrată în legislaţiile şi practicile multor

state – este că detaliile unei invenţii trebuie să fie elucidate deplin publicului. Invenţia tre- buie să fie descrisă cu suficient detaliu încât să permită unei persoane dotate în domeniu

repete efectul invenţiei. Aceasta, de obicei, este percepută respectiv: descrierea trebuie

facă posibil ca un expert cu cunoştinţe medii în domeniu şi care are acces la facilităţile

respective să poată reproduce invenţia de sine stătător. Dezvăluirea, de obicei, se face printr-o descriere în formă scrisă, completată cu desene, în caz de necesitate.

Acordurile internaţionale care protejează brevetele pot fi uşor clasificate în două

categorii: cele ce stabilesc standardele minime de protecţie internaţională, care trebuie

să fie respectate de către statele parte la ele (prin semnare/ratificare sau ascensiune); şi

cele ce determină mecanisme naţionale şi internaţionale de administrare a recunoaşterii

şi protecţiei internaţionale a brevetelor. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii

industriale şi Acordul TRIPS al OMC sunt principalele exemple ale primei categorii şi Tratatul de cooperare în domeniul brevetului, Tratatul Legii Brevetului şi Acordul de la Strasbourg sunt exemplele celei de a doua.

O a treia categorie a acordurilor internaţionale (reflectate în legislaţia naţională) ţine

de invenţiile problematice dezvăluirii publice prin faptul că repetarea (din partea unei persoane dotate cu cunoştinţe în domeniu), de obicei, nu poate fi asigurată doar prin descriere în formă scrisă. Un exemplu de asemenea convenţie este Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare.

Mai jos urmează un sumar al prevederilor tratatelor de brevete în cadrul fiecărei categorii.

Convenţia de la Paris

Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale a fost adoptată în 1883

şi de atunci a fost revizuită de câteva ori 66 . În prezent există 173 state parte la această

Convenţie. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie pe 25 decembrie 1991.

Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de

utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică sau comerciale, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă, denumirile de origine, precum

şi reprimarea concurenţei neloiale. Cu privire la Partea II (Standardele disponibilităţii,

anvergurii şi uzului drepturilor proprietăţii intelectuale), Partea III (Implementarea drepturilor proprietăţii intelectuale) şi Partea IV (Achiziţia şi menţinerea drepturilor proprietăţii intelectuale şi a procedurilor conexe între părţi), membrii OMC sunt obligaţi să respecte Articolele 1-12 şi 19 ale celui mai recent Act al Convenţiei, Actul de la Stockholm din 1967. Convenţia este administrată de OMPI.

PREVEDERILE DE BAZĂ ALE CONVENŢIEI DE LA PARIS

Articolul 2 cere statelor contractante garantarea aceloraşi avantaje naţionalilor altor state contractante ca şi cele acordate naţionalilor lor;

„Dreptul priorităţii” se aplică brevetelor de invenţie (şi modelelor de utilitate, când acestea există), desenelor industriale şi mărcilor;

66 Convenţia de la Paris, semnată în 1883 a fost revizuită în Bruxelles în 1900, în Washington în 1911, în Haga în 1925, în Londra în 1934, în Lisabona în 1958, în Stockholm în 1967 şi a fost modificată în 1979.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

În baza unui dosar de primă cerere obişnuită în unul din statele contractante, solicitantul poate, pe parcursul unei perioade determinate de timp (12 luni pentru brevete şi modele de utilitate şi 6 luni pentru desenele şi mărcile industriale), să ceară protecţie în oricare alt stat contractant. Asemenea cereri vor fi privite ca fiind depuse în aceeaşi zi cu cererea originală (Articolul 4);

Convenţia cuprinde un număr de reguli comune privind protecţia în diferite domenii ale proprietăţii industriale. De exemplu, brevetele de invenţie şi mărcile oferite în diferite state contractante sunt independente una de alta (Articolele 4bis şi 6);

Dacă o marcă a fost înregistrată corect în ţara de origine, ea trebuie, în afara unor excepţii, să fie acceptată spre înregistrare şi protejată în forma ei originală şi în alte state contractante (Articolul 6 quinquies);

Fiecare stat contractant trebuie să refuze înregistrarea şi să interzică uzul mărcilor care se consideră a fi bine-cunoscute în acel stat, care constituie o reproducere, imitare sau traducere ce potenţial va crea confuzie cu o marcă bine-cunoscută (Articolul 6bis), sau care conţin embleme de stat, semne, marcare sau nume oficiale, abrevieri sau embleme ale organizaţiilor interguvernamentale care au fost comunicate prin Biroul internaţional al OMPI (Articolul 6ter);

Articolul 12 al Convenţiei cere fiecărui stat contractant să stabilească un serviciu special

al proprietăţii industriale şi un birou central pentru comunicarea către public a brevetelor

comerciale

de

invenţie

(modelelor

de

utilitate),

desenelor

industriale

şi

mărcilor

(Articolul12).

Vorbind la general, Convenţia lasă la discreţia statelor contractante deciziile asupra subiectelor de protecţie, drepturile ce urmează a fi conferite, excepţiile permisibile şi termenele minime de protecţie.

După cum a mai fost indicat în acest Capitol, adresând aceste aspecte – şi, de asemenea, secretul comercial şi desenele circuitelor integrate – Acordul TRIPS introduce un număr important de obligaţii şi stabileşte standardele internaţionale de protecţie a secretului comercial şi desenului circuitelor integrate (în ultimul caz, bazându-se mult pe Tratatul de la Washington pentru proprietate intelectuală cu privire la circuite integrate).

Tratatul de cooperare în domeniul brevetului de invenţie

Tratatul de cooperare în domeniul brevetului de invenţie (PCT), 1970 (modificat) face posibil pentru un inventator în unul din statele contractante ale Tratatului să-şi asigure simultan prioritate invenţiei sale în oricare sau în toate statele contractante, prin depunerea unei cereri de brevet „internaţional”. În prezent există 142 state contractante ale PCT, inclusiv Republica Moldova – care a devenit parte la tratat pe 25 decembrie 1991. Toate activităţile PCT sunt coordonate de OMPI.

În cazul în care țara nu era parte la PCT, inventatorul trebuia să depună cereri separate în fiecare din ţările în care îşi dorea protecţia invenţiei – şi trebuia să o facă conform legilor locale din fiecare din aceste ţări. Aceasta ar fi implicat sume enorme pentru acoperirea costurilor locale asociate cu depunerea fiecărei cereri, traduceri şi alte plăti legale. Pe lângă astea, inventatorul ar putea face presupunerea că invenţia sa ar putea duce la beneficii comerciale în aceste ţări. Conform PCT, inventatorii statelor contractante acum pot obţine prioritate pentru invenţiile sale simultan în toate ţările în care ei sunt cointeresaţi, fără necesitatea depunerii cererilor separate în fiecare din aceste ţări.

În termeni practici, o cerere de brevet internaţional, conform PCT, poate fi depusă de orice persoană naţională sau rezidentă a unui stat contractant. Depunerea cererii, de obicei, este efectuată în oficiul naţional de brevetare sau în orice alt oficiu desemnat de fiecare stat contractant, sau în cadrul Biroului Internaţional al OMPI din Geneva. Dacă solicitantul este naţional sau rezident al unui stat contractant care face parte la Convenţia Europeană de Brevete de Invenţie, Protocolul de la Harare referitor la Brevete şi Modele Industriale sau la Convenţia Eurasiatică de Brevete de Invenţie, cererea internaţională poate, de asemenea, fi depusă, respectiv, la Oficiul European de Brevete de Invenţie (OEB), Oficiul Regional African al Proprietăţii Industriale (ARIPO) sau Oficiul Eurasiatic de Brevete de Invenţie (EAPO).

După depunere, aceste cereri trec la OMPI pentru acţiunile viitoare. După această etapă, se apelează la Autoritatea de Cercetare Internaţională (ISA), care, de obicei, sunt oficiile de brevete de invenţie ce au funcţia de cercetare a brevetelor pe plan mondial. În cazul în care biroul recipient este, de asemenea, şi o ISA, atunci referinţa la ISA nu mai este necesară. Cercetarea rezultă în un „raport internaţional de cercetare” care enumeră numele acelor documente publicate care ar putea afecta brevetabilitatea invenţiei cerută prin cerere internaţională.

PCT, de asemenea, oferă posibilitatea de a obţine examinarea unei cereri de brevet de către Autoritatea Internaţională de Examinare Preliminară, care în majoritatea cazurilor este identică cu ISA.

PCT reglementează în detaliu cerinţele oficiale pe care fiecare cerere internaţională de brevet trebuie să le respecte. Solicitantul indică statele contractante în care doreşte să obţină protecţie internaţională. Efectul cererii internaţionale are efectul identic al unei cereri naţionale de brevet de invenţie depuse la oficiul naţional de brevet al acelui stat.

Tratatul Legii Brevetului

Tratatul Legii Brevetului (PLT) este un tratat multilateral semnat la 1 iunie 2000 de către 53 de state şi de către Organizaţia Europeană de Brevete de Invenţie. Tratatul constituie culminarea a cinci ani de negocieri şi a fost descris de OMPI drept: „un pas enorm către armonizarea viitoare a legii brevetului (care) promite să reducă costul protecţiei brevetului de invenţie şi să facă procesul mai uşor pentru inventatori şi mai pe larg accesibil”.

0

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Scopul acestui tratat este de a armoniza procedurile oficiale, de exemplu, cerinţele pentru obţinerea unei date de depunere a cererii de brevet de invenţie, forma şi conţinutul unei cereri de brevet şi reprezentarea. PLT armonizează anumite cereri de aplicare pentru brevet (cu scopul reducerii sau eliminării formalităţilor şi potenţialei pierderi de drepturi). Totuşi, el nu armonizează legile de brevet substanţiale. Astfel, legile fiecărei ţări continuă să stipuleze condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere pentru a primi un brevet în acea ţară. Cu toate acestea, OMPI menţine discuţii cu privire la armonizarea substanţială a legii de brevet.

Tratatul Legii Brevetului:

simplifică şi minimalizează cerinţele pentru obţinerea unei date de depunere a cererii de brevet;

impune o limită la cerinţele oficiale asupra cărora părţile contractante pot să insiste;

simplifică cerinţele de reprezentare asupra chestiunilor formale;

furnizează o bază pentru depunerea electronică a cererilor;

scuteşte persoanele de limitele de timp greu de îndeplinit, impuse de către oficiul unei ţări contractante, şi restabileşte în drepturi solicitantul sau titularul de drepturi care nu s-a încadrat în o limită de timp şi această ratare a avut drept consecinţă directă pierderea de drepturi; şi

stipulează corectare şi adăugare la cererile de prioritate şi restaurare a drepturilor de prioritate.

Mai mult decât atât, PLT oferă atât inventatorilor, cât şi oficiilor naţionale şi regionale de brevet un număr de avantaje, inclusiv:

uzul formularelor standardizate şi procedurilor simplificate care reduc riscul erorilor;

reducerea costurilor pentru inventatori, solicitanţi şi avocaţi de brevet;

eliminarea procedurilor greoaie şi complicate;

eficienţă îmbunătăţită a oficiilor de brevet şi reducerea costurilor de operare;

posibilitatea de a introduce depunerea electronică a cererii de brevet şi comunicările ce ţin de asemenea procedură;

dependenţa asupra unui set maxim prevăzut de formalităţi ale brevetului în toate ţările parte la Tratat, rezultând în acces simplificat la sistemele străine de brevet;

excepţii de la reprezentarea obligatorie;

mai mare certitudine juridică pentru solicitanţii care depun cererea în ţara lor sau peste hotare;

asistenţă şi restabilire în drepturi în cazul neîncadrării în vreo limită de timp; şi

posibilitatea de a obţine o dată a depunerii cererii, chiar dacă partea principală a cererii (descrierea) este îndeplinită într-o limbă străină.

1

Republica Moldova a ratificat PLT în 2001 şi acest tratat a intrat în vigoare pe 28 aprilie

2005.

Acordul de la Strasbourg

Acordul de la Strasbourg privind Clasificarea Internaţională a Brevetelor de Invenţie (sau IPC) este, de asemenea, cunoscut şi ca Acordul IPC. A fost semnat pe 24 martie 1971 şi a intrat în vigoare pe 7 octombrie 1975. Acest Acord stabileşte o clasificare comună pentru brevetele de invenţie, certificatele de inventator, modelele de utilitate şi certificatele

de utilitate, cunoscute şi ca „Clasificarea Internaţională a Brevetelor” (IPC). IPC divizează

tehnologia în opt sectoare cu aproximativ 70 000 subdiviziuni. Fiecare subdiviziune este reprezentată de un simbol ce constă din cifre arabe şi litere ale alfabetului latin.

O asemenea clasificare este indispensabilă recuperării documentelor de brevete în

căutarea „artei precedente”, recuperare necesară pentru autorităţile oficiilor de brevete, potenţialilor inventatori, facilităţilor de cercetare şi dezvoltare şi altor persoane interesate de aplicarea şi dezvoltarea tehnologiei. Simbolurile IPC respective sunt indicate pe documentele brevetelor (cereri publicate de brevet şi brevetele acordate), dintre care peste 2 000 000 sunt publicate în fiecare an. Simbolurile respective sunt alocate de către oficiul naţional sau regional al proprietăţii industriale care publică documentul brevetului.

Acordul IPC a creat o Uniune care are o Adunare reprezentând fiecare stat membru. De asemenea, s-a stabilit şi un Comitet de Experţi, în cadrul căruia fiecare stat membru este reprezentat, pentru a revizui periodic Clasificarea. Ediţia actuală (a opta) a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2006.

Acordul IPC a fost modificat în 1979. Acordul este deschis statelor membre ale Convenţiei

de la Paris. Cu toate că numai 57 state sunt parte la Acord, IPC este folosit de oficiile de

brevete din mai mult de 100 state, patru oficii regionale şi de către Secretariatul OMPI, conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetului de invenţie (PCT) (1970).

Republica Moldova a ratificat Acordul de la Strasbourg în 1997 şi acesta a intrat în vigoare

pe 1 septembrie 1998.

Tratatul de la Budapesta

TratatuldelaBudapestaprivindrecunoaştereainternaţionalăadepozituluimicroorganismelor

în scopul asigurării protecţiei prin brevete (1977, modificat în 1980) stipulează situaţiile

în

care dacă un microorganism nu este, în general, disponibil publicului, dezvăluirea

în

formă scrisă a invenţiei ar putea fi insuficientă. Aceasta a motivat oficiile proprietăţii

industriale dintr-un număr în creştere de ţări să ceară sau să recomande ca dezvăluirea

în formă scrisă a invenţiei ce implică folosirea de noi microorganisme să fie suplimentată

prin depozit de microorganism în o colecţie recunoscută de culturi. Până pe la începutul

anilor 1970 depozitarea de microorganisme în colecţii de culturi a devenit destul de

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

obişnuită. Cu toate acestea, nu exista un sistem uniform de depozit sau – mai aproape de caz – de recunoaştere a depozitelor. Criteriile minime care trebuiau îndeplinite de asemenea colecţii„recunoscute”erau vagi şi slab definite. Puşi faţă în faţă cu aceste şi alte nesiguranţe, mulţi solicitatori de brevete nu vedeau altă alternativă decât să depoziteze acelaşi microorganism în câteva colecţii ale diferitor ţări pentru a se proteja în cazul în care cererea lor eşuează datorită unei dezvăluiri insuficiente. Aceasta, cu siguranţă, era foarte scump şi lua mult timp.

În 1974, Directorul General al OMPI a întrunit un comitet de experţi pentru a discuta posibilitatea cooperării internaţionale asupra depozitelor de microorganisme cu scopul asigurării protecţiei prin brevete. Comitetul a propus ca anumite colecţii de culturi să fie recunoscute drept autorităţi depozitari şi că un depozit făcut la oricare dintre ele trebuie să fie recunoscut drept valabil cu scopul asigurării protecţiei prin brevete de către toate ţările în care protecţia a fost solicitată. Această recomandare ulterior a format baza Tratatului de la Budapesta, negociat şi adoptat de către state suverane. În prezent există 72 Autorităţi Depozitar Internaţionale conform Articolului 7 al Tratatului de la Budapesta. Republica Moldova este una dintre ele.

PREVEDERILE FUNDAMENTALE ALE TRATATULUI DE LA BUDAPESTA

Anumite colecţii de culturi sunt recunoscute drept „Autorităţi-Depozitar Internaţionale” (IDA);

Orice stat contractant care permite sau cere depozitul de microorganisme în scopul obţinerii protecţiei brevetului trebuie să recunoască, în aceste scopuri, un depozit făcut la orice IDA, oriunde s-ar afla;

Se face, de asemenea, prevedere pentru organizaţiile interguvernamentale a proprietăţii industriale – de exemplu, Organizaţia Europeană a Brevetului de Invenţie – pentru a recunoaşte un depozit făcut la orice IDA;

Orice colecţie de culturi poate deveni o IDA, din moment ce aceasta a fost numită oficial de către statul contractant pe teritoriul căruia se află şi când acest stat a adus asigurările necesare că colecţia corespunde şi va continua să corespundă cerinţelor Tratatului şi altor regulamente;

Cea mai importantă din aceste cerinţe este că IDA va fi disponibilă conform aceloraşi termeni tuturor depozitarilor, că va accepta şi păstra microorganismele depozitate pe parcursul întregului termen specificat de Tratat şi că va furniza exemplare de microorganisme depozitate numai acelor persoane care au dreptul de a le primi;

Regulamentele stipulează procedurile pe care depozitarii şi IDA trebuie să le urmeze, durata păstrării microorganismelor depozitate (cel puţin 30 ani sau 5 ani după cea mai recentă solicitare, oricare e ultima), şi mecanismele de păstrare şi prezentare a mostrelor;

Coordonarea în timp şi coordonarea şi condiţiile prezentării de mostre sunt lăsate în majoritatea cazurilor la discreţia legilor naţionale relevante;

IDA trebuie să posede experienţă şi facilităţile necesare pentru a menţine microorganismele viabile şi necontaminate pe parcursul perioadei de păstrare necesară

conform Tratatului. Tratatul şi regulamentele au prevederi de soluţionare a situaţiei în care o IDA nu mai are posibilitatea de a furniza mostre ale unui microorganism sau când

o IDA încetează să mai funcţioneze;

Termenul de „microorganism” nu este definit în Tratat. Problema reală este dacă

depozitarea a ceva ce pretinde a fi microorganism este necesară în scopul determinării

şi dacă o IDA o va accepta. De exemplu, culturile de ţesut pot fi depozitate conform

cerinţelor Tratatului, chiar dacă, strict vorbind, ele nu sunt microorganisme.

Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV)

Selecţia a noi soiuri de plante necesită o investiţie enormă de abilităţi, muncă, resurse materiale şi financiare şi poate dura de la 10 la 15 ani (pentru majoritatea soiurilor de plante). O nouă varietate, odată ce intră pe piaţă, poate deseori fi uşor reprodusă de către alte persoane, prin aceasta lipsind crescătorul de acea varietate de oportunitate de a profita în mod adecvat de investiţia sa. Dreptul exclusiv de a exploata noul soi de plantă, oferit crescătorului acelei noi varietăţi, aduce încurajare de a investi în selecţia de plante şi contribuie la dezvoltarea agriculturii, horticulturii şi silviculturii.

Dezvoltarea protecţiei proprietăţii intelectuale privind soiurile de plante îşi are originea în Congresul Internaţional al Seminţelor (Londra, 1924), care a rezultat în crearea Federaţiei Internaţionale de Comerţ a Seminţelor (FIS 67 ). Urmând cooperarea internaţională în continuare, Asociaţia Internaţională a Selecţionerilor pentru Protecţia AchiziţiilorVegetale (ASSINSEL 68 ) a fost stabilită în 1938 cu scopul principal de elaborare şi adoptare a unei convenţii internaţionale potrivite 69 . Eforturi serioase în această direcţie au fost reluate în 1957, când Uniunea pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV) a fost stabilită prin Convenţia Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (Convenţia UPOV) din 1961 cu sediul principal în Geneva.

Convenţia UPOV a intrat în vigoare în 1968 şi a fost revizuită în 1972, 1978 şi 1991. Convenţia se ocupă exclusiv cu protecţia noilor soiuri de plante. Pentru a se bucura de protecţie conform Convenţiei, soiurile de plante trebuie să fie: distincte de soiurile deja existente şi cunoscute, suficient de uniforme, stabile şi noi în sensul că ele să nu fi fost vândute sau oferite spre vânzare înainte de anumite date specifice, de asemenea, trebuie să li se acorde un nume acceptabil. Aceste criterii trebuie îndeplinite pentru ca un soi nou să fie identificabil.

67 Federation Internationale du Commerce des Semences.

68 Association Internationale des Selectionneurs pour la Protection de Obtentions Vegetales.

69 FIS şi ASSINSEL s-au unit în 2002 pentru a forma Federaţia Internaţională a Seminţelor (ISF).

4

7071

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

PREVEDERI FUNDAMENTALE – CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA NOILOR SOIURI DE PLANTE

Soiul de plante trebuie să existe fizic pentru a fi protejat de Convenţie;

Toate

soiurile

noi

care

întrunesc

criteriile

de

specificitate,

uniformitate

stabilitate şi noutate pot fi protejate;

suficientă,

Un soi se crede a fi „distinct” dacă poate fi clar distins de oricare alt soi a cărui existenţă este deja cunoscută la momentul depunerii cererii (Articolul 7);

Stabilirea specificităţii unui soi necesită suficientă uniformitate a caracteristicilor sale relevante pentru a susţine pregătirea unei descrieri ce va distinge acest soi de alte soiuri ale aceleiaşi specii;

În scopul asigurării continuităţii şi dezvoltării continue a îmbunătăţirii plantei, conform Convenţiei UPOV, un soi de plantă protejată trebuie să fie disponibil fără nicio restricţie spre uzul de către alţi crescători, fermieri, comunităţi locale, etc., drept materie primă spre dezvoltarea altor noi soiuri. Crescătorul noului soi rezultant trebuie, de asemenea,

să fie liber, cu o mică excepţie, de a-şi vinde noul său soi fără a achita plată crescătorului soiului protejat folosit drept sursă de plasmă germinală 70 (acesta e diferit de sistemul brevetelor, în care materialul protejat de plante nu poate fi pus la dispoziţia altora pentru

a

servi drept sursă de plasmă germinală);

altă prevedere specială este „privilegiul fermierului”, care permite statelor membre de

O

a

exclude din dreptul crescătorului reţinerea unei părţi din roada obţinută de entitatea

de fermier pentru a fi folosită în calitate de material semincer în cadrul aceleiaşi entităţi;

Noi soiuri dezvoltate de comunităţile indigene sau fermieri cu cunoştinţe tradiţionale, care au o identitate fixă atunci când sunt reproduse, deseori pot întruni criteriile de protecţie ale UPOV.

Procedura de aplicare la protecţie pentru soiului de plantă este relativ simplă şi, de obicei, executată de însuşi solicitanţii, fără asistenţa unui specialist legal, rezultând în costuri ce ţin de depunerea cererii şi înregistrării protecţiei soiului de plante, la general vorbind, destul de reduse;

La fel ca şi alte drepturi ale proprietăţii intelectuale, drepturile crescătorilor de plante sunt garantate pe o perioadă limitată de timp (protecţie minimă de 25 ani pentru copaci şi vii, 20 ani pentru toate celelalte soiuri 71 ) la sfârşitul căruia soiurile intră în domeniul public;

Drepturile crescătorului sunt, de asemenea, supuse controalelor, în interes public, pentru a preveni posibilul abuz; Convenţia cere în mod specific ca soiurile să fie disponibile public;

Autorizare de crescător de plante nu este necesară pentru uzul soiurilor în scopuri comerciale sau de cercetare, inclusiv uzul lor pentru a crea noi soiuri de plante.

70 “Germplasm” este materialul genetic care formează baza fizică a eredităţii şi care este transmis de la o generaţie la următoarea prin intermediul celulelor germene. Acest termen este deseori folosit în locul termenului “materie genetică” cu privire la plante şi se referă în mod specific la seminţe sau alt material din care se propagă plantele.

71 UPOV, Articolul 19.

Misiunea oficială UPOV este „de a furniza şi promova un sistem efectiv de protecţie a soiurilor de plante cu scopul de a încuraja dezvoltarea noilor soiuri de plante, întru binele societăţii”. În acest context şi pentru a ţine piept creşterii proiectate a populaţiei lumii şi nevoii viitoare de înmulţire a volumului de hrană, dezvoltarea continuă a soiurilor îmbunătăţite de plante este privită drept o chestiune de înaltă prioritate. Peste 100 000 de soiuri noi de plante au fost protejate conform sistemului UPOV de la începutul acestuia. La sfârşitul anului 2008, existau 81 364 soiuri de plante protejate, inclusiv 32 de soiuri moldoveneşti 72 . 68 de ţări sunt în prezent membri ai Convenţiei UPOV, inclusiv Republica Moldova care s-a alăturat Convenţiei pe 28 octombrie 1998.

Acordul TRIPS (cu privire la brevete)

Partea II, Secţiunea 5 a Acordului TRIPS ţine de brevete. Această secţiune include standardele minime care trebuie respectate cu privire la brevetabilitate şi excepţiile respective, licenţele obligatorii şi durata protecţiei.

Obligaţia principală ţine de faptul că statele membre trebuie să facă brevetele disponibile oricărei invenţii, fie de produse sau procedeu, în toate domeniile tehnologice, fără discriminare (în ceea ce priveşte locul de origine al invenţiei, domeniului tehnologic şi faptul că produsele sunt importate sau sunt de origine naţională), cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială 73 .

Invenţia trebuie să fie dezvăluită într-un mod suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană dotată în domeniul artei respective să o poată executa.

Există excepţii de la regula de bază a brevetabilităţii. Astfel, membrii OMC pot exclude de la brevetare:

invenţiile contrare ordinii publice sau moralităţii. Aceasta include invenţii periculoase vieţii sau sănătăţii umane, a animalelor sau vegetalelor, sau care aduc atingeri grave mediului înconjurător, cu condiţia ca această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă prin legislaţia lor 74 ;

metodele diagnostice, terapeutice și chirurgicale pentru tratamentul persoanelor sau

animalelor

75 ;

vegetalele și animalele altele decât microorganismele, precum şi procedeele esenţialmente biologice de obţinere de vegetale sau animale, altele decât procedeele nebiologice şi microbiologice. Totuşi, orice ţară care exclude soiurile de plante de la protecţia brevetului trebuie să pună la dispoziţie un sistem de protecţie sui generis. Acest alineat al prevederii este reexaminat de către OMC.

72 UPOV: “Statistica de protecţie a soiurilor de plante UPOV în perioada 2004 - 2008 ”, Geneva, 21 octombrie, 2009.

73 Acordul TRIPS, Articolul 27(1).

74 Acordul TRIPS, Articolul 27(2).

75 Acordul TRIPS, Articolul 27(3)(a).

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Drepturile titularilor de brevet de produs şi proces

În cazurile în care obiectul brevetului este un produs, titularul are dreptul să împiedice terţii, care acţionează fără consimţământul său, să desfăşoare următoarele acte: să fabrice, să folosească, să ofere spre vânzare, să vândă sau să importe în aceste scopuri acel produs 76 . În cazurile în care obiectul brevetului este un proces, titularul de brevet are dreptul exclusiv să împiedice terţii care acţionează fără consimţământul său să desfăşoare actul constând în utilizarea procesului, precum şi următoarele acte: folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri, cel puţin în ce priveşte produsul obţinut direct prin acel proces 77 . Titularul unui brevet va avea, de asemenea, dreptul de a ceda sau de a transmite pe cale succesorală brevetul şi de a încheia contracte de licenţă 78 .

Membrii OMC vor putea să prevadă excepţii limitate la drepturile exclusive conferite printr-un brevet, cu condiţia că acestea să nu aducă atingere în mod nejustificat exploatării normale a brevetului şi nici să cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului brevetului, cu luarea în considerare a intereselor legitime ale terţilor 79 .

Licenţiere obligatorie

Condiţiile de acordare a altor utilizări ale obiectului unui brevet fără autorizarea titularului dreptului (licenţiere obligatorie) sunt prevăzute de TRIPS 80 . Asemenea utilizări sunt considerate în bază individuală, dar TRIPS clarifică că o astfel de utilizare va putea să nu fie permisă decât dacă, înaintea acestei utilizări, candidatul utilizator s-a străduit să obţină autorizarea de la titularul dreptului, în condiţii și modalităţi comerciale rezonabile şi dacă cu toate eforturile sale nu a reuşit aceasta într-un termen rezonabil. Această cerinţă poate fi derogată în circumstanţe excepţionale: inclusiv situaţii de urgenţă naţională sau în alte circumstanţe de extremă urgenţă.

Aceste condiţii trebuie citite în conjuncţie cu Articolul 27 (1), care cere ca drepturile de brevet să fie obţinute fără discriminare în ceea ce priveşte domeniul tehnologic și faptul că produsele sunt importate sau sunt de origine naţională.

Mai jos urmează un sumar al principalelor prevederi cu privire la brevet în Acordul TRIPS:

PRINCIPALELE PREVEDERI CU PRIVIRE LA BREVET ÎN TRIPS

Brevetele se acordă de către statele membre ale OMC pentru orice invenţii, de produs sau proces, fără discriminare, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială (Articolul 27 (1));

76 Acordul TRIPS, Articolul 28(1)(a).

77 Acordul TRIPS, Articolul 28(1)(b).

78 Acordul TRIPS, Articolul 28(2).

79 Acordul TRIPS, Articolul 30.

80 Acordul TRIPS, Articolul 31.

Statele membre pot exclude de la brevetare invenţiile ce împiedică ordinea publică sau moralitatea, inclusiv metodele diagnostice, terapeutice şi chirurgicale pentru tratamentul persoanelor sau animalelor; vegetalele și animalele altele decât microorganismele, precum şi procedeele esenţialmente biologice de obţinere de vegetale sau animale, altele decât procedeele nebiologice şi microbiologice (Articolul 27 (2) şi (3));

Invenţiile se vor divulga într-o manieră suficient de clară și completă pentru ca o persoană

calificată să le poată aplica. Indicația a celei mai bune maniere de executare a invenţiei, precum

și informaţii privind prevederile brevetului vor fi prezentate la cerere (Articolul 29 (1));

Membrii OMC pot prevedea excepţii limitate la drepturile exclusive conferite printr-un brevet, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere în mod nejustificat exploatării normale

a brevetului și nici să cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului brevetului, cu luarea în considerare a intereselor legitime ale terţilor.

Condiţii de acordare a altor utilizări ale obiectului unui brevet fără autorizarea titularului dreptului (licenţiere obligatorie) sunt prevăzute la Articolul 31. Asemenea utilizări sunt considerate în bază individuală, dar TRIPS cere, inter alia, ca candidatul utilizator să fi încercat să obţină autorizarea de la titularul dreptului, în condiţii şi modalităţi comerciale rezonabile (Articolul 31 (b));

Revocării sau decăderii unui brevet i se va acorda posibilitatea unei revizuiri judiciare (Articolul 32);

Durata de protecţie a patentelor conform TRIPS este de cel puţin 20 de ani calculaţi de la data depozitării. (Articolul 33);

Inversarea sarcinii probei în unele proceduri civile ce ţin de încălcarea brevetelor de procedeu trebuie să fie stabilită în anumite cazuri (Articolul 34 (1)).

(4) Mărcile şi acordurile internaţionale relevante Moldovei şi cerinţele TRIPS

Convenţia de la Paris

După cum a mai fost menţionat, ConvenţiadelaParispentruprotecţiaproprietăţiiindustriale lasă la discreţia statelor contractante subiectele care urmează a fi protejate, drepturile care urmează a fi acordate, excepţiile permisibile şi durata minimă de protecţie.

Orice marcă înregistrată reglementar în ţara de origine va fi admisă la depunere şi va fi protejată în celelalte ţări ale Uniunii, cu anumite excepţii 81 . Fiecare stat contractant trebuie să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică folosirea unei mărci care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere, putând crea confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a ţării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută 82 , sau care conţine steme ale statelor, drapelelor, semne şi

81 Convenţia de la Paris, Articolul 6 quinquies.

82 Convenţia de la Paris, Articolul 6 bis.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

nume oficiale, iniţiale sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale cunoscute prin intermediul Biroului Internaţional al OMPI 83 .

Alte acorduri internaţionale conexe 4

Există un număr de acorduri internaţionale care sunt puse doar la dispoziţia statelor parte la Convenţia de la Paris. Printre principalele putem enumăra: Tratatul de cooperare în domeniul brevetului (discutat anterior în acest Capitol); Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, Protocolul Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor; Aranjamentul de la Nisa (privind clasificarea produselor şi serviciilor pentru înregistrarea mărcilor); Aranjamentul de la Viena (care instituie clasificarea internaţională a elementelor figurative ale mărcilor); Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor, Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale; Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare şi Convenţia UPOV (privind protecţia soiurilor noi de plante). Tratatul de la Budapesta şi Convenţia UPOV au fost deja examinate în acest Capitol. Astfel, acorduri internaţionale adiţionale importante în domeniul protecţiei mărcilor sunt Acordul şi Protocolul de la Madrid, Aranjamentul de la Nisa, Aranjamentul de la Viena şi Tratatul de la Singapore.

Aranjamentul de la Madrid

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor a fost adoptat în 1891 cu scopul de a facilita protecţia mărcii comerciale sau a mărcii de serviciu în cadrul colecţiilor oficial acceptate în scopul înregistrării simplificate a mărcilor în orice ţară care este parte la aranjament. Aranjamentul a fost revizuit şi modificat de câteva ori din 1891. În prezent există 56 de ţări care sunt parte la acest Aranjament, inclusiv Republica Moldova (începând din 25 decembrie 1991). Aranjamentul cuprinde atât mărcile comerciale, cât şi mărcile de serviciu. Principalele caracteristici ale Aranjamentului de la Madrid sunt enumerate în continuare.

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE ARANJAMENTUL DE LA MADRID PRIVIND ÎNREGISTRAREA INTERNAŢIONALĂ A MĂRCILOR

Solicitantul trebuie să fie un naţional al unui stat membru la Aranjament. O persoană care are domiciliu sau sediul industrial/comercial efectiv în una din aceste state/ţări este, de asemenea, eligibil. Aceste aspecte sunt reglementate de către legile naţionale ale statelor respective;

83 Convenţia de la Paris, Articolul 6 ter.

84 Un alt acord în acest context este Tratatul de la Nairobi privind Protecţia Simbolului Olimpic din 1981. Acest tratat prevede că statele membre au obligaţia de a refuza sau invalida înregistrarea ca marcă şi de a interzice utilizarea ca marcă, în scopuri comerciale, a oricărui semn constituit din simbolul olimpic, cu excepţia situaţiei în care există o autorizare din partea Comitetului Internaţional Olimpic. Republica Moldova este membru la Tratatul de la Nairobi începând din 25 decembrie 1991.

O

marcă spre înregistrare în statele membre trebuie mai întâi să fie înregistrată în ţara

de origine a solicitantului. Prima înregistrare se numeşte „înregistrare de bază”;

Numai Oficiul naţional care a acordat înregistrarea de bază poate transmite cererea de înregistrare internaţională spre Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) împreună cu lista ţărilor în care se solicită protecţia. Tratatul nu prevede nicio modalitate de depunere a cererii în mod direct;

Ţara de origine trebuie să fie stat membru la Aranjament. Rolul oficiului din ţara de origine nu este doar de a transmite cererea de înregistrare internaţională, dar, de asemenea, de a certifica că marca, care este subiectul înregistrării internaţionale, este aceeaşi marcă care a fost subiectul înregistrării de bază;

Fiecare cerere trebuie să fie însoţită de taxele ce urmează a fi plătite fiecărui stat desemnat şi OMPI. Plăţile desemnate ţărilor se numesc „plăţi complementare”;

Biroul Internaţional aduce la cunoştinţa oficiilor ţărilor desemnate înregistrarea internaţională şi, de asemenea, o publică într-o ediţie lunară numită „Gazeta OMPI a mărcilor internaţionale”;

Dacă înregistrarea de bază este anulată din oricare motive în ţara de origine pe parcursul

cinci ani, înregistrarea internaţională în mod automat va fi anulată în toate ţările desemnate;

a

O

persoană care se opune înregistrării unei mărci în ţara de origine nu trebuie să o facă

şi

în celelalte ţări desemnate. Posibilitatea de a pune sub semnul întrebării o înregistrare

internaţională prin înregistrarea naţională este uneori numită şi caracteristica „atacului central” al Aranjamentului.

Protocolul de la Madrid

Protocolul Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor a fost adoptat în 1989 pentru a elimina unele din problemele Aranjamentului de la Madrid.

PREVEDERI PRINCIPALE ALE PROTOCOLULUI DE LA MADRID

O

cerere internaţională nu trebuie în mod necesar să fie bazată pe înregistrarea oficiului

de origine, dar poate fi bazată şi pe cererea depusă la oficiul de origine. Aceasta simplifică procesul în ţările cu sistem de examinare completă, unde înregistrarea durează;

Un stat membru poate primi plăţile conform sistemului Tratatului de la Madrid, prin intermediul cotei lor din taxele internaţionale colectate în fiecare caz, precum e stipulat în Aranjamentul de la Madrid. În mod alternativ, un stat parte la Protocol poate selecta sistemul „plăţii individuale” pentru fiecare caz de înregistrare, care trebuie să fie echivalentul a nu mai mult de plata naţională pentru o înregistrare de zece ani. Sistemul de „plată individuală” are avantaje pentru ţările care au un nivel înalt al plăţilor naţionale;

0

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

E posibil de a transforma o înregistrare internaţională într-o cerere naţională sau regională în cadrul ţărilor contractante, dacă înregistrarea de bază este anulată din anumite motive, ca, de exemplu, în cazul „atacului central”;

Solicitantul poate să aleagă locul înregistrării de bază în orice stat contractant cu care are legături de naţionalitate, domiciliu sau sediu industrial/comercial real şi efectiv.

Aranjamentul de la Nisa

Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor pentru înregistrarea mărcilor (Aranjamentul de la Nisa) este un acord internaţional administrat de OMPI. Aranjamentul a fost încheiat în 1957, revizuit la Stockholm în 1967, revizuit la Geneva în 1977 şi modificat în 1979. Scopul Aranjamentului este de a furniza un sistem recunoscut internaţional de clasificare a produselor şi serviciilor cu privire la care mărci pot fi înregistrate.

PREVEDERILE PRINCIPALE ALE ARANJAMENTULUI DE LA NISA

Conform clasificării de la Nisa, produsele şi serviciile identificate în cadrul cererilor de marcă trebuie să fie organizate în clase numerotate, care grupează produse şi servicii similare sau înrudite. Drept exemple pot servi: serviciile financiare, produsele alimentare şi băuturi şi serviciile farmaceutice;

Când o marcă este înregistrată, aceasta poate fi înregistrată cu privire la un anumit produs sau serviciu în cadrul unei clase, pentru toate produsele şi serviciile în cadrul unei clase, sau pentru produsele şi serviciile în cadrul a câteva clase diferite;

Înregistrarea unei mărci cu privire la produsul şi serviciul specific sau a unei categorii de produse sau servicii defineşte anvergura protecţiei oferite de acea înregistrare;

Atunci când o cerere este cercetată spre a determina dacă există vreo marcă anterioară care ar putea intra în conflict cu marca subiectul cererii, este necesar de a identifica care alte clase de produse şi servicii pot conţine produse şi servicii similare celor pentru care se solicită înregistrarea;

Clasificarea de la Nisa conţine 34 de clase de produse (clasele 1–34) şi 11 clase de servicii (clasele 35–45).

În prezent există 83 de state parte la Aranjamentul de la Nisa, inclusiv Statele Unite, toate statele membre ale UE (cu excepţia Maltei şi Ciprului) şi Republica Moldova (începând din 1997).

Aranjamentul de la Viena

Aranjamentul de la Viena din 1973 a stabilit o clasificare internaţională a mărcilor care conţin sau sunt compuse din elemente figurative. Acest aranjament e cunoscut drept „Clasificarea de la Viena”.

1

Conform Aranjamentului, oficiile competente ale statelor contractante trebuie să indice în documentele şi publicaţiile oficiale cu privire la înregistrarea şi înnoirea mărcilor numerele categoriilor, diviziunilor şi secţiilor Clasificării în care elementele figurative ale acelei mărci pot fi clasificate. Clasificarea conţine 29 categorii, 144 diviziuni şi aproximativ 1667 secţiuni în care elementele figurative ale mărcilor sunt clasificate.

Aranjamentul de la Viena a creat o Uniune specială, care are o Adunare ce reprezintă fiecare stat al UE. Aceasta, de asemenea, a stabilit şi un Comitet de experţi, în cadrul căruia toate statele contractante sunt reprezentate, pentru a revizui Clasificarea în mod periodic. Ediţia actuală (a şasea) a Clasificării a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2008.

Aranjamentul de la Viena din 1973 a fost modificat în 1985. Aranjamentul era disponi- bil statelor parte la Convenţia de la Paris. Cu toate că numai 28 de state sunt parte la Aranjamentul de la Viena, Clasificarea este utilizată de oficiile proprietăţii industriale a peste 30 de state, de asemenea, de către Biroul Internaţional al OMPI, Organizaţia Afri- cană de Proprietate Intelectuală (OAPI), Organizaţia Benelux a Proprietăţii Intelectuală (BOIP) şi Oficiul de Armonizare pe Pieţa Internă (Mărci de comerţ şi desene) (OHIM) al Uniunii Europene.

Republica Moldova a aderat la Aranjamentul de la Viena în 1997.

Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor

Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor a fost adoptat în 2006 şi a intrat în vigoare în martie 2009. Tratatul stabileşte standarde comune ale aspectelor procedurale în domeniul înregistrării şi licenţierii mărcii.

Obiectivul Tratatului de la Singapore este de a crea un cadru internaţional modern şi dinamic pentru armonizarea procedurilor administrative de înregistrare a mărcii. Constituit în baza Tratatului privind dreptul mărcilor din 1994 (TLT din 1994), noul Tratat are un diapazon mai mare de aplicare şi abordează noi dezvoltări în domeniul tehnologiei de comunicare. În ce privește Tratatul de la Singapore, în comparație cu TLT din 1994:

se aplică tuturor tipurilor de mărci care pot fi înregistrate conform legii unui stat con- tractant;

părţile contractante au libertatea de a alege modalitatea de comunicare cu Oficiile lor (inclusiv comunicare în format electronic sau prin intermediul instrumentelor electroni- ce de transmitere);

se introduc măsuri de asistenţă cu privire la datele limită şi prevederi cu privire la înre- gistrarea licenţelor mărcilor; şi

se stabileşte o Adunare a părţilor contractante.

Alte prevederi ale Tratatului de la Singapore, astfel ca cerinţele de a prevedea cereri şi înregistrări cu mai multe clase şi uzul „Clasificării internaţionale de la Nisa”, urmează

2

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

cerinţele TLT din 1994. Cele două tratate sunt separate şi se poate de aderat la ele sau de

a le ratifica în mod independent.

Contrar TLT din 1994, Tratatul de la Singapore se aplică, în general, mărcilor care pot

fi înregistrate conform legii statului contractant. Şi mai important, este pentru prima

dată când mărcile netradiţionale sunt recunoscute în mod explicit de un instrument internaţional ce reglementează drepturile mărcilor. Tratatul se aplică tuturor tipurilor de mărci, inclusiv mărcilor vizibile netradiţionale, ca, de exemplu, holograme, mărci

tridimensionale, culoare, poziţie şi mărci în mişcare, de asemenea, mărcilor ne-vizibile,

de exemplu, mărcile ce sunt determinate prin simţul auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil. Se

reglementează, de asemenea, modul de reprezentare a acestor mărci în cadrul cererii, care pot include reproduceri negrafice şi fotografice.

Tratatul menţine o prevedere foarte importantă a TLT din 1994, şi anume că autentificarea, certificarea sau atestarea unei semnături pe comunicările pe suport de hârtie nu poate

fi cerută. Totuşi, ţările contractante sunt libere să determine dacă şi cum îşi doresc să implementeze sistemul de autentificare a comunicărilor electronice.

Drept un element nou, Tratatul prevede măsuri de asistenţă în cazul în care un solicitant

sau un titular nu s-a încadrat în o limită de timp asupra unei acţiuni de procedură ce ţine

de Oficiu. Părţile contractante trebuie să pună la dispoziţie, la alegerea lor, cel puţin una

din următoarele măsuri de asistenţă: extindere a limitei de timp, procesare continuă şi

restabilirea în drepturi, dacă eşecul de a se încadra în limita de timp era neintenţionat sau s-a întâmplat în detrimentul faptului că solicitantul a făcut tot posibilul de a se încadra

în limita de timp.

Tratatul de la Singapore include reglementări cu privire la înregistrarea licenţelor mărcilor

şi stabileşte condiţiile maxime care trebuie întrunite în cadrul cererilor de înregistrare, modificare sau anulare a licenţelor înregistrate.

Crearea unei Adunări a ţărilor contractante introduce un nou grad de flexibilitate definiţiei detaliilor privind procedeele administrative ce urmează a fi implementate de către oficiile naţionale de mărci, unde se anticipează că viitoarele evoluări în domeniul procedeelor şi practicii de înregistrare a mărcilor vor împuternici modificările acelor detalii.

Adunarea are împuternicirea de a modifica Regulamentele şi formularele-model internaţionale, când este necesar, şi, de asemenea, poate aborda în bază preliminară întrebările cu privire la viitoarele elaborări ale Tratatului.

O Rezoluţie suplimentară Tratatului de la Singapore privind dreptul mărcilor a fost

adoptat în acelaşi timp cu Tratatul. Aceasta duce la câteva interpretări declarative importante cu privire la Tratat, în special că Tratatul nu impune nicio obligaţie asupra părţilor contractante cu privire la:

(i)

înregistrarea noilor tipuri de mărci, sau

(ii) implementarea sistemului de înregistrare electronică sau a sistemelor automate.

În ceea ce priveşte prevederile Tratatului de la Singapore, un set de modificări a fost ulterior introdus, care a intrat în vigoare pe 2 iulie 2007. Modificările au intenţia de a simplifica şi accelera procedurile, la fel, de a reduce costurile tranzacţiilor asociate cu procesul de înregistrare a mărcii.

Republica Moldova s-a alăturat acestui Tratat în decembrie 2008 şi el a intrat în vigoare în martie 2009.

Acordul TRIPS (privind mărcile)

Regula de bază a Acordului TRIPS este că orice semn sau combinaţie de semne, capabil să deosebească un produs sau un serviciu al unei întreprinderi de cel al altor întreprinderi, va putea să constituie o marcă comercială, atâta timp cât semnele sunt perceptibile vizual 85 . Astfel de semne, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, literele, cifrele, elementele figurative și combinaţiile de culori, precum și orice combinaţie a acestor semne, vor fi susceptibile să fie înregistrate ca mărci comerciale. Articolul 15 (1) al Acordului TRIPS cere ca mărcile de serviciu să fie protejate la fel ca şi mărcile ce protejează bunurile.

În cazurile în care anumite semne nu sunt în sine în măsură să distingă produsele sau serviciile pertinente, membrii OMC vor putea face înregistrarea caracterului distinctiv dobândit prin folosinţă – drept condiţie suplimentară a eligibilităţii mărcii. (Articolul 15 (1)).

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE ACORDULUI TRIPS PRIVIND MĂRCILE

Orice semn sau combinaţie de semne, capabil să deosebească un produs sau un serviciu al unei întreprinderi de cel al altor întreprinderi, va putea să constituie o marcă de fabrică sau de comerţ (Articolul 15 (1));

Mărcile de serviciu trebuie să fie protejate la fel ca şi mărcile ce protejează bunurile (Articolul 15 (1));

Membrii pot insista asupra faptului ca semnele să fie perceptibile vizual. De aceea, ei nu sunt obligaţi să protejeze semnele audio şi olfactive (Articolul 15 (1));

Membrii vor putea subordona înregistrarea (nu şi depunerea cererii) faţă de folosinţă. (Articolul 15 (3));

Titularul unei mărci înregistrate va avea dreptul exclusiv de a împiedica orice terţi acţionând fără consimţământul său să utilizeze în cadrul operaţiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare celor pentru care marca este înregistrată în cazul în care o astfel de utilizare ar genera un risc de confuzie. În cazul de folosinţă a unui semn identic pentru produse sau servicii identice, existenţa riscului de confuzie va fi prezumată (Articolul 16 (1));

85 Acordul TRIPS, Secţiunea 2 a Părţii II, Articolul 15.

4

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Acordul TRIPS conţine asemenea prevederi cu privire la mărcile notorii, care suplinesc protecţia acordată de Articolul 6bis al Convenţiei de la Paris şi care sunt încorporate în TRIPS; acestea obligă statele membre să refuze sau să anuleze înregistrarea şi să împiedice uzul acelei mărci care produce confuzie cu o marcă notorie (Articolul 16 (2));

Membrii OMC vor putea prevedea excepţii limitate privind drepturile conferite printr-

o marcă, cu condiţia ca aceste excepţii să ţină cont de interesele legitime ale titularului mărcii și ale terţilor (Articolul 17);

Înregistrarea iniţială şi fiecare reînnoire a înregistrării unei mărci de fabrică sau de comerţ vor fi de o durată de minimum şapte ani. Înregistrarea unei mărci va fi reînnoibilă nelimitat

în timp (Articolul 18);

Dacă este obligatorie folosinţa unei mărci de fabrică sau de comerţ pentru menţinerea unei înregistrări, înregistrarea nu va putea fi radiată decât după o perioadă neîntreruptă de nefolosinţă de cel puţin trei ani, cu excepţia cazului în care titularul mărcii prezintă motive valabile referitoare la existenţa de obstacole la o astfel de folosinţă. (Articolul 19 (1));

Folosinţa unei mărci de fabrică sau de comerţ în cursul unor operaţiuni comerciale nu va fi împiedicată de o manieră nejustificată prin cerinţe speciale, cum ar fi folosinţa simultană a unei alte mărci, folosinţa sub o formă specială sau folosinţa de o manieră care să dăuneze capacităţii sale de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (Articolul 20);

Concesionarea de licenţe obligatorii pentru mărci nu va fi autorizată. Titularul unei mărci de fabrică sau de comerţ înregistrate va avea dreptul să o cedeze fără să existe în mod necesar şi transferul întreprinderii căreia marca îi aparţine (Articolul 21);

Titularii mărcilor vor putea, de asemenea, beneficia de noi măsuri de luptă cu produsele contrafăcute, în special măsurile ce vor fi aplicate la frontieră (Articolul 51).

Tratatul privind dreptul mărcilor (14) şi Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor (200)

Tratatul OMPI privind dreptul mărcilor (TLT) din 1994 avea menirea de a armoniza şi accelera procedurile de înregistrare a mărcilor naţionale şi regionale, prin aceasta contribuind la diminuarea complexităţii şi anticiparea volumului cererilor de marcă şi administrarea înregistrărilor de marcă în multiple jurisdicţii. Majoritatea prevederilor Tratatului abordează procedura din oficiul mărcilor, care poate fi divizată pe trei etape principale: cerere de înregistrare, modificările de după înregistrare şi reînnoirea. Regulile cu privire la fiecare etapă sunt construite în aşa mod încât condiţiile pentru o cerere sau o cerinţă specifică să fie pe cât de clar posibile.

ETAPELE ŞI PREVEDERILE DE PROCEDURĂ ALE TLT

Prima etapă (cererea de înregistrare) – Ţările contractante ale TLT pot cere maximum următoarele indicaţii: cerere, numele, adresa şi alte indicaţii cu privire la solicitant şi reprezentatul său; diferite caracteristici ale mărcii, inclusiv un număr anume al reprezentărilor de marcă; produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrare, clasificate pe clase relevante conform Aranjamentului de la Nisa din 1957 şi, când e necesar, o declaraţie de intenţie a uzului mărcii. Fiecare parte contractantă trebuie, de asemenea, să permită ca o cerere să ţină de produse şi/sau servicii ce aparţin diferitor clase ale Clasificării internaţionale. Deoarece lista cerinţelor permisibile este exhaustivă, o parte contractantă nu poate cere, de exemplu, ca solicitantul să prezinte un extras din registru comercial sau o indicaţie a anumitei activităţi comerciale, sau mărturie a efectului că marca a fost înregistrată în registrul mărcii din altă ţară.

Etapa a doua (modificări după înregistrare) – În cazul de faţă TLT abordează schimbări de nume, adrese şi schimbări ce ţin de posesia înregistrării. Cerinţele aplicabile oficiale sunt enumerate în mod exhaustiv şi o singură cerere este suficientă chiar şi atunci când schimbările ţin de mai mult de o – posibil sute – cerere sau înregistrare de marcă, atâta timp cât schimbarea care se înregistrează ţine de toate înregistrările sau cererile.

Etapa a treia (înnoirea) – TLT standardizează durata perioadei iniţiale de înregistrare şi durata fiecărei înnoiri la 10 ani.

Mai la general, TLT prevede că reprezentarea prin mandat poate ţine de câteva cereri sau înregistrări ale aceleiaşi persoane. De asemenea, se stipulează că dacă cererile se completează pe formulare ce corespund formularelor anexate la TLT, acestea trebuie să fie acceptate, atâta timp cât acestea sunt depuse în una din limbile acceptate de Oficiu şi fără a îndeplini alte formalităţi. Mai mult decât atât, TLT nu permite nicio cerinţă de atestate, notarizare, autentificare, legalizare sau certificare a vreunei semnături, cu excepţia cazului de abandonare a înregistrării.

TLT a fost încheiat în 1994 şi în prezent are 45 state contractante, inclusiv Republica Moldova care a aderat la TLT pe 1 august 1996.

Un nou tratat internaţional – Tratatul de la Singapore –privind dreptul mărcilor a

fost adoptat pe 28 martie 2006 de către statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). Noul tratat a finalizat eforturile statelor membre ale OMPI de a actualiza legea internaţională a mărcii din 1994 (TLT) şi de a o alinia dezvoltărilor tehnologice din ultimul deceniu. Tratatul de la Singapore a intrat în vigoare pe 16 martie

2009.

LEGISLAŢIA ŞI POLITICILE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Tratatul de la Singapore are un diapazon mai larg de aplicare decât TLT din 1994 şi adresează noi dezvoltări în domeniul tehnologiei comunicaţiei. Se cere de menţionat:

Tratatul de la Singapore se aplică tuturor tipurilor de mărci care pot fi înregistrate conform legii unui stat contractant;

Statele contractante au libertatea de a alege modalităţile de comunicare cu Oficiile lor (inclusiv comunicarea în formă electronică sau prin instrumente electronice de transmitere);

Se introduc măsuri de asistenţă cu privire la limitele de timp 86 , la fel ca şi prevederi cu privire la înregistrarea licenţelor mărcilor.

Contrar TLT din 1994, Tratatul de la Singapore se aplică, în general, mărcilor care pot fi înregistrate conform legii unui stat contractant. Şi mai important este faptul că pentru prima dată mărcile netradiţionale sunt recunoscute în mod explicit în cadrul unui instrument internaţional al legii mărcilor. Tratatul se aplică tuturor tipurilor de mărci, inclusiv mărcilor vizibile netradiţionale (de exemplu holograme, mărci tridimensionale, culoare, poziţie şi mărci în mişcare), şi de asemenea, mărcilor vizibile (de exemplu, mărcilor auditive, olfactive, g