Dreptul la viata

Dreptul la viata este un drept suprem al fiintei umane, a carui respectare este
insasi conditia exercitarii celorlalte drepturi, "valoarea suprema pe scara drepturilor
omului pe plan international".

1. Obligatiile statelor privind respectarea dreptului la viata

Conform art. 2 alin.1 al Conventiei, dreptul la viata este protejat prin lege. Jurisprudenta
Curtii in aceasta privinta a evidentiat ca statele au atat obligatii negative, cat si obligatii
pozitive: nu trebuie doar sa se abtina de a provoca moartea "in mod intentionat", dar
trebuie sa ia si masurile necesare pentru protectia vietii (responsabilitatea "pozitiva" a
statului).

Statele trebuie sa intervina activ pentru garantarea dreptului la viata: de exemplu, in

materia luptei impotriva terorismului, statul trebuie, pe de-o parte, sa-i sanctioneze pe cei
vinovati si, pe de alta parte, sa ia masurile preventive corespunzatoare situatiei generale.
Alte obligatii pozitive pot viza crearea unui sistem judiciar independent si eficient in
vederea stabilirii cauzei mortii si a pedepsirii celor vinovati sau protectia vietii detinutilor
fata de comportamentul criminal al colegilor de detentie. De asemenea, statele au, in
virtutea art. 1 si 2 din Conventie, obligatia pozitiva de ordin procedural de a organiza
anchete efective impotriva celor care au adus atingere vietii persoanei[1] si de a institui
un sistem judiciar eficient care sa permita stabilirea raspunderii si angajarea urmaririi
penale impotriva vinovatilor.

2. Frontierele dreptului la viata

O alta problema importanta pentru doctrina, dar si pentru autoritatile de la

Strasbourg a fost determinarea frontierelor dreptului la viata. Cand incepe si cand se
sfarseste dreptul la viata? Exista un drept de a muri?

2.1. In privinta primei frontiere a dreptului la viata, ne confruntam cu problema

inexistentei unei definitii incontestabile din punct de vedere stiintific a inceputului vietii,
desi au fost formulate diverse teorii. Intrebarea care ramane valabila este: viata fiintei
umane incepe de la nastere, sau de la conceptie? Textele juridice interne si internationale
nu contin nici o reglementare a acestei probleme, iar acest lucru poate avea consecinte
deosebit de grave: de exemplu, in cazul manipularilor genetice, al experimentelor pe
embrionul uman sau al fertilizarii artificiale.

Cu privire la dreptul la viata al copilului nenascut, intr-o prima etapa

jurisprudentiala, Comisia Europeana a Drepturilor Omului a parut sa dea si fatului o
"anumita personalitate" independenta de cea a mamei, estimand ca limitarile
intreruperilor voluntare de sarcina nu pot fi considerate ca o violare a art. 8 ce garanteaza
respectul vietii private si familiale. Curtea Europeana a apreciat, totusi, ca nu este necesar
sa determine daca Conventia garanteaza un drept la avort sau un drept la viata recunoscut
fatului. In mod regretabil, judecatorii europeni nu s-au pronuntat asupra dreptului la viata
al copilului conceput, ceea ce a creat incertitudini asupra acestei probleme, cu atat mai
mult cu cat unele instante nationale au luat pozitie in mod ferm.

2.2. Cat priveste "ultima frontiera" a dreptului la viata sau "dreptul de a muri",
problema ramane una controversata. Legislatiile europene abordeaza in mod diferit
problema eutanasiei, desi toate sunt parti ale CEDO. Curtea a aratat ca articolul 2 nu
poate fi interpretat, fara o distorsiune de limbaj, ca acordand un drept diametral opus,
adica dreptul de a muri, de mana unui tert sau cu asistenta unei autoritati publice. Curtea
a refuzat astfel orice interpretare evolutiva a Conventiei in cazul art. 2, apreciind ca, "intr-
o chestiune atat de delicata, solutia trebuie sa fie politica (prin revizuirea textului
conventional), iar nu judiciara."

3. Restrangerile aduse dreptului la viata

3.1. Pedeapsa cu moartea

Art. 2 prevede patru ipoteze enumerate limitativ in care statul poate aduce
atingere dreptului la viata. Alin. 1 prevede posibilitatea executiei unei sentinte capitale
pronuntate de un tribunal in cazul in care fapta savarsita este pedepsita astfel de lege.
Astfel, in versiunea originala a Conventiei, pedeapsa cu moartea nu este interzisa, cu
conditia respectarii principiului legalitatii. Cu toate acestea, abolirea de facto a acestei
pedepse este consacrata prin ratificarea cvasi-unanima a Protocolului nr. 6, care aboleste
pedeapsa cu moartea in timp de pace.[2] iar Protocolul nr. 13, semnat la Vilnius in 2002 si
intrat in vigoare la 1 iulie 2003, prevede abolirea pedepsei cu moartea in orice
circumstante. Protocolul nr. 13 a intrat in vigoare la 1 iulie 2003. Precizam ca, la 1
februarie 2004, 43 din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei erau parti la
Protocolul nr. 6 la CEDO, iar 2 state (Rusia si Federatia Serbia si Muntenegru) il
semnasera, fara a fi devenit parti. In privinta Protocolului nr. 13, la aceeasi data,
depusesera instrumentele de ratificare 22 de state, iar 20 de state il semnasera. Rusia,
Armenia si Azerbaidjan nu au semnat Protocolul nr. 13.

3.2. Restrangerile dreptului la viata prevazute de art. 2 alin.2

Paragraful 2 al art. 2 prevede celelalte trei ipoteze, in care moartea nu este

considerata ca fiind provocata cu incalcarea acestui articol, si anume atunci cand ea
rezulta din:

n recursul la forta considerat ca absolut necesar - pentru a asigura apararea

persoanei impotriva oricarei violente ilegale;

n recursul la forta absolut necesar pentru efectuarea unei arestari legale sau
pentru a impiedica evadarea unei peroane detinute;
 n recursul la forta absolut necesar pentru a reprima, in conformitate cu legea, o
revolta sau insurectie.

Aceste exceptii de la un principiu atat de important ca dreptul la viata sunt de cea

mai stricta interpretare. Textul arata ca recursul la forta trebuie sa fie absolut necesar:
aceasta inseamna ca toate celelalte mijloace disponibile trebuie sa fi fost epuizate. In
plus, Comisia si Curtea au precizat ca utilizarea fortei trebuie sa fie strict proportionala cu
realizarea scopului autorizat.

3.3. Restrangerile dreptului la viata conform art. 15 2

Prin art. 15 2, CEDO autorizeaza decesul rezultat din "acte licite de razboi".
Aceasta exceptie face parte dintr-un sistem ce permite statelor ca, in caz de razboi sau de
alt pericol public ce ameninta existenta natiunii, sa se indeparteze si chiar sa
inlature textul Conventiei si sa ia masuri derogatorii. Aceasta dispozitie face implicit
trimitere la regulile dreptului umanitar, asa cum este definit in Conventia de la Haga din
1899 si mai ales in cele patru Conventii de la Geneva din august 1949.

Intrebari si cerinte pentru autoevaluare

1. Ce prevede Protocolul nr. 13 la CEDO?

2. Exista un "drept de a muri" recunoscut de Curtea EDO?

3. Cititi hotararea Curtii EDO in cauza Pretty c/ Regatului Unit si aratati care este
pozitia Curtii fata de eutanasie.

4. Care este situatia pedepsei cu moartea in statele parti la CEDO?

5. Care sunt conditiile de restrangere a dreptului la viata prevazute de CEDO?

6. Care sunt obligatiile statelor parti la CEDO privind protectia dreptului la viata?

Bibliografie

Corneliu BIRSAN.- Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe

articole. Bucuresti, Editura All Beck, 2005

Corneliu-Liviu POPESCU.- Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. 1999-

2002. Bucuresti: Editura All-Beck, 2003

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor

omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003
Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti:
Editura All Beck, 2004

Jurisprudenta la articolul 2

McCann s.a. c/ Regatului Unit (1995)

Osman c/ Regatului Unit (1998)

Pretty c/ Regatului Unit (2002)

Mastromatteo c/ Italiei (2002)

Calvelli si Ciglio c/ Italiei (2002)

Ocalan c/ Turciei (2003)

Oneryildiz c/ Turciei (2003)

Finucane c/ Regatului Unit (2003)