Anarhismul clasic: idealul libertăţii

Libertatea omului constă doar în aceasta:

că se supune legilor naturale pentru că el însuşi le-a recunoscut ca atare şi nu pentru că i-au fost impuse
din afară de vreo voinţă exterioară, divină sau umană, obiectivă sau individuală. – Mihail Bakunin.

Societăţiile contemporane sunt complexe şi puternic divizate în ceea ce priveşte

interesele şi credinţele individuale, virtuţile şi valorile morale, însă din punctul meu de
vedere libertatea trebuie să rămână un drept natural, fiind inviolabilă şi vitală individului în
cadrul societăţii cât şi în relaţiile interumane. Această concepţie se regăseşte şi în anarhism
- complex de teorii, ideologii, viziuni ce militează însă pentru o libertate totală a indivizilor
în cadrul comunităţii.
În lucrarea de faţă abordez un fenomen destul de întalnit, dezbătut şi temut de masele
umane şi anume anarhismul, deoarece se ştiu mult prea puţine lucruri despre aceasta
ideologie, indivizii asociind-o cu un pericol latent ce ameninţă statul de drept, anarhismul
refuzând organizarea constrângerii, propunând un tip alternativ de ordine (şi nu
dezordinea !), ordinea nascută din libertate, fiind în dezacord cu paradigma economistă şi
cea contractualistă.1 Însă pentru a înţelege ce presupune anarhismul trebuie definit
termenul, aşadar acesta provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă fără stăpân, fără un
conducător sau guvern care să constrângă libertatea individuală şi a fost conceput de către
Pierre Joseph Proudhon, în secolul al XIX- lea.
Voi încerca să ofer un cadru conceptual al anarhismului, pentru ca mai apoi, printr-o
abordare descriptivă, să fac o prezentare a importanţei libertăţii pentru anarhism, iar în final
să schiţez concluziile cu privire la gândirea anarhistă.
De-a lungul timpul, anarhismul a fost definit în diferite feluri, însă la scară generală, îl
putem caracteriza ca fiind o ideologie anti-totalitară, ce se opune constrângerii de orice tip,
având la bază ideea că niciun grup de oameni din cadrul societăţii nu poate constrânge
legitim restul indivizilor din comunitate.

1
 Doctrină şi mişcare politică, anarhismul apare în secolul al XIX- lea în Europa, ca
răspuns istoric al determinismului complex al societăţii moderne, iar aici ca reprezentanţi
de seamă trebuie amintiţi fondatorul anarhismului, Pierre-Joseph Proudhon, Mihail
Bakunin, Piotr Kropotkin, Max Stirner, William Godwin (primul teoretician al
anarhismului), extinzându-se mai apoi şi în spaţiul american prin scrierile lui M. Rothbard,
Josiah Warren, Benjamin Tucker, Lysander Spooner, configurându-se aşadar, două curente
primordiale : anarhismul de stânga (european) şi cel de dreapta (american).
Odată definită noţiunea de anarhism, trebuie definită şi cea de libertate în concepţia
anarhistă, în scopul înţelegerii importanţei acesteia pentru teoreticienii şi promotorii
anarhismului dar nu numai, aşadar libertatea poate fi considerată absenţa constrângerilor
asupra acţiunii2, dreptul indivzilor în interiorul comunităţii de a se opune constrângerii
fizice şi opresiunii exercitate de către stat, precum şi inegalităţilor, acţiunilor imorale ale
acestuia, însă libertatea poate fi concepută în două sensuri : negativ sau pozitiv.
În primul rand, această distincţie a fost realizată de către Isaiah Berlin, el caracterizând
libertatea negativă ca fiind absenţa constrângerilor asupra acţiunii dorite de persoane
’’empirice” 3, pe când cea pozitivă este absenţa constrângerii asupra acţiunii dorită de
către sinele ’’adevărat’’, sau acea parte cu care individul este cel mai strâns indentificat.4
În al doilea rând, trebuie însă precizat faptul că Berlin a fost susţinătorul ideii cum că
anarhismul înţelege libertatea în sensul ei negativ, dar greşeşte, deoarece anarhiştii
promovează libertatea de a acţiona în analogie cu sinele autentic şi nu cu cel empiric, aici
noţiunea de “autentic” referindu-se la raţionalitate şi virtute. Indivizii autentici sunt
guvernaţi de o raţiune imperioasă, critică, astfel încât ei judecă sau acţionează doar din
motive ce le sunt ’’proprii’’ într-un sens puternic5, iar acest sine autentic este atât raţional,
cat şi moral : acea parte a personalităţii care ordonă acţiunea corectă din punct de vedere
moral. Pentru anarhisti, sunt liber în măsura în care îmi conduc în mod conştient acţiunile
potrivit regulilor morale.6
Aşadar, anarhismul, ideologie revoluţionară, de dreapta (prin individualism), de stânga
(prin colectivism) se caracterizează prin respingerea oricărui principiu exterior de
autoritate, fie ea politică sau religioasă, anarhiştii dorind ca organizarea societăţii să se
2
realizeze prin ea însăşi, proprietatea privată, instituţiile şi aparatul de stat nefiind necesare,
ordinea socială fiind atinsă dacă indivizii sunt raţionali şi morali, virtuoşi, pentru că atunci
când toţi oamenii vor fi facuţi raţionali, ei vor asculta de legile raţionale ale propriei lor
naturi, identice în fiecare individ, şi vor fi în acelaşi timp respectuoşi faţa de legi şi
complet liberi.7
Libertatea - un ideal social şi politic al anarhiştilor, este valoroasă deoarece ea permite
perfecţionarea naturii umane, o ’’auto-dirijare morală’’, aşadar anarhiştii folosesc libertatea
pozitivă, teoria anarhistă fiind singura doctrină socială modernă care respinge conceptul
de stat ce are în componenţa sa autoritatea şi puterea politică8 omniprezentă şi viciată.
Este cunoscut faptul că anarhiştii se remarcă prin acţiuni distructive, refuzul legilor,
atentate, preferă dezordinea şi absenţa legilor, dar se pune întrebarea daca statul de drept nu
îşi are partea sa de vină pentru acţiunile acestora, în plus trebuie să ne gandim la faptul că
însuşi statul încalcă multe dintre libertăţile individului, este primul care oprimă cetăţenii şi
instigă la violenţă, iar în final se pune problema daca această entitate asigură protecţia şi
urmareşte binele comun al tuturor indivizilor, sau doar al elitei ce guvernează masele
supuse.
Anarhiştii, aceşti ’’nesupuşi civic’’ rebeli şi ’’outsideri’’ care sunt asociaţi cu haos şi
dezordine, întâmpină multe prejudecăţi, din cauza infimei informaţii pe care o deţin
oamenii despre ei, cum că ar fi fanatici şi susţin răsturnarea violentă a întregii ordini
sociale, însă nici fanatismul şi nici violenţa sau haosul nu sunt caracteristici definitorii ale
practicii anarhiste.
Spre exemplu, în concepţia lui Nozick, în cadrul statului, anarhismul are ca obiectiv
monopolizarea forţei şi pedepsirea celor care încalcă acest monopol şi are rol în asigurarea
protecţiei pentru fiecare individ din comunitate.
Într-adevar, statul este un inamic, o piedică pentru anarhişti, deoarece nu este de acord
cu libertatea inviolabilă şi urmareşte să o desfiinţeze, prin urmare acesta trebuie suprimat,
pentru a lăsa drum liber unei societăţi ’’fără stăpân’’, independentă şi nesupusă niciunei
autorităţi superioare sale.

3
 Filosoful anarhist Proudhon, militează consecvent pentru libertatea individului, deoarece
libertatea este inviolabilă. Nu pot nici să-mi vând, nici să-mi înstrăinez libertatea.9 Voinţa,
raţiunea şi simţul moral ale indivizilor pot croi o societate echitabilă, justă, fără intervenţia
coercitivă a statului.
Pe de altă parte, în concepţia lui Bakunin, noţiunea de libertate are o notă oarecum
difuză şi confuză, el fiind criticat de către E. H. Carr, care afirmă faptul că opinia lui
Bakunin despre libertate este un individualism extrem, deoarece Bakunin are convingerea
că individul poate face orice doreşte şi astfel libertatea este una negativă, ceea ce nu este de
dorit.
Ca şi anarhiştii fondatori, Bakunin şi Kropotkin susţin că dominaţia economică este un
element al tututor Statelor şi că legislaţia guvernelor, în concepţia lui Bakunin, n-a avut
decât scopul de a confirma şi transforma în sistem exploatarea muncitorilor de către elita
guvernantă. Kropotkin afirmă că statul este doar o unealtă pentru păstrarea exploatării şi
dominaţiei claselor muncitoare de leneşii bogaţi. Aşadar, se înţelege faptul că toate
guvernele statelor vor sprijini dominaţia economică şi că statul diminuează considerabil
libertatea concepută de ei ca fiind auto-control raţional şi moral.
Aşa cum reiese şi din argumentele de mai sus, ideea anarhistă despre libertate este una
perfecţionistă, unde raţiunea şi virtutea sunt scop în sine pentru individ, dar şi trasatură a
personalităţii sale. Este dezirabil ca omul să fie raţional şi moral, pentru a avea conştiinţă de
sine şi a acţiona conform convingerilor sale, atât în beneficiul său cât şi pentru cel colectiv.
Am afirmat că anarhismul este profund marcat de individualism si are la bază diferite
principii, cum ar fi : ordinea socială, fără constrângerea statului ; aplicarea legii naturale,
critica şi abolirea autorităţii reprezentată de Stat sau alte instituţii, instaurarea ordinii
anarhiste, o ordine bazată pe cooperare interumană, solidaritate, mutualism şi federalism.
Tradiţia clasică a doctrinei anarhiste a fost un corpus de gândire logic şi coeziv ce a
permis dezvoltarea tendinţelor anarhiste cum ar fi anarhismul creşzin, tehnologic,
proudhonian, epistemologic, de dreapta, anarho-sindicalismul, anarho-comunismul, anarho-
feminismul, anarho-individualismul, anarhismul ecologic. Toate acestea, precum şi restul
tipurilor de anarhism se opun autoritătii statului, existenţei proprietăţii, capitalismului
4
prosper, ierarhiei claselor sociale, precum şi politicilor publice ale instituţiilor, susţinând
prin revoluţii, greve, propagandă, insurecţii, lupta pentru libertatea morală şi politică şi
înfiinţarea unor organizaţii anarhiste, a federalismului şi autocontrolului, a unei societăţi
bazate pe consens şi libertate.
Anarhismul rămâne o teorie socială şi politică dar şi o viziune despre cum ar trebui să fie
şi să acţioneze individul în comunitate, implicând antistatismul, opoziţia anistorică10 şi
militând pentru abolirea statului, descentralizare, înlocuirea capitalismului cu federalismul
şi instaurarea unei federaţii liber consimtită de asociaţii locale şi regionale, care să asigure
binele comun, toate acestea realizându-se prin acţiune directă.
În prezent, neo-anarhismul este cel mai întalnit, atât cel postbelic cât şi cel actual, ce
militează pentru teme noi cum ar fi ecologismul, antisexismului, antihomofobia,
antiglobalizarea, însă există o mare diversitate de anarhişti actuali, neexistând o
eterogenitate, însă trăsătura lor comună este opoziţia faţă de stat şi definirea societăţii prin
libertate.
În opinia mea, ceea ce susţin anarhiştii rămâne totuşi o utopie, un ideal-tip, deoarece, în
societăţile contemporane, statul este un rău necesar, asigură ordinea şi proprietatea
individuală, protecţia şi securitatea cetăţenilor, lucru ce nu poate fi garantat de către ceea ce
numesc anarhiştii înlocuitorul statului şi anume federaţii liber consimţite.
Cert este faptul că indivizii au dreptul la opinie, liberă asociere, greve şi boicoturi, atunci
când le sunt încălcate drepturile şi libertăţile, iar statul ar trebui să încurajeze aceste acţiuni,
ci nu să le oprime, în vederea păstrării unei ordini de suprafaţă.
Fiind preocupat de libertatea şi egalitatea indivizilor, precum şi de neîncrederea
vehementă în guvern, anarhismul îşi extinde influenţa asupra gândirii şi practicii politice în
toate societăţile contemporane.
Anarhismul, această viziune despre existenţa omului rămâne însă la stadiul de ideal,
(deşi organizatii şi acţiuni anarhiste există) atât timp cât instituţiile statului sunt legitime iar
masele obediente.

5
Note:

6
1
Crowder, Anarhismul, p. 7.
2
Crowder, Anarhismul, p. 20.
3
Crowder, Anarhismul, p. 21
4
Ibidem.
5
Crowder, Anarhismul, p. 25.
6
Ibidem.
7
Crowder, Anarhismul, p. 27.
8
Reichert, Anarchism, Freedom and Power, p. 139.
9
Proudhom, What is Property, p. 45.
10
Marx, Critica Programului de la Gotha, p. 7.

Bibliografie:

1. Crowder, George, Anarhismul clasic, Antet, Oradea, 1991.

2. Bazac, Ana, Anarhismul şi mişcarea politică modernă, Editura Universitară,
Bucureşti, 2002.
3. Reichert, O. William, Toward a New Understanding of Anarchism, The Western
political Quarterly, Vol. 20, No. 4, Dec., 1967, pp. 856-865.
4. Reichert, O. William, Anarchism, Freedom, and Power, The University of Chicago
Press, Ethics, Vol. 79, No. 2, Jan., 1969, pp. 139-149.
5. Clark, John. P., On Anarchism In An Unreal World: Kramnick’s view of Godwin and
the Anarchists, The American Political Science Review, Vol. 69., No. 1, Mar., 1975, pp.
162-167.
6. Holmes, Robert L., Nozick on Anarchism, Political Theory, Vol. 5, No. 2, May, 1977,
pp. 247-256.
7. Kramnick, Isaac, Comment on Clark’s “On Anarchism in an Unreal World”, The
American Political Science Review, Vol. 69, No. 1, Mar., 1975, pp. 168.
8. Preu, James, Swift’s Influence on Godwin’s Doctrine of Anarchism, Journal of the
History of Ideas, Vol. 15, No. 3, Jun., 1954, pp. 371-383.
9. Avrich, Paul, The Legacy of Bakunin, Russian Review, Vol. 29, No. 2, Apr., 1970, pp.
129-142.

Chirciu Simona-Maria