Sunteți pe pagina 1din 6

Florin Poenaru

Facultatea Sociologie și Asistență Socială


Universitatea București

Teorii sociologice contemporane


Curs 2018/2019

Descrierea cursului:
Cursul își propune familiarizarea studenților și studentelor cu unele dintre cele
mai importante teme, teorii și dezbateri din sociologia contemporană. În mod
inevitabil, cursul operează o selecție particulară, dar nu aleatorie, într-un corpus
teoretic de peste 70 de ani. Cursul propune deopotrivă o perspectivă istorică și
introductivă asupra unora dintre cele mai importante teorii sociologice
postbelice, cât și o abordare tematică ce privilegiază anumite tradiții teoretice. În
același timp, cursul este structurat pe baza unei periodizări sui generis ce va fi
explicată în întâlnirea introductivă. Ultima parte a cursului abordează unele
teme și teorii care animează în acest moment dezbaterile sociologice
contemporane.

Obiectivele cursului
La finalul cursului, studenții și studentele vor cunoaște și vor putea folosi unele
dintre principalele teorii sociologice contemporane și vor fi familiarizați/e cu
scrierile unor autori/e esențiali/e în acest câmp. De asemenea, vor afla ce
aplicații practice au luat aceste teorii în cercetarea sociologică și ce utilitate
practică pot luat în viitor.

Evaluare
Nota finală (100p) se compune din mai multe elemente, după cum urmează:

1. Activitate de seminar: lucrare - răspuns (maxim 1 pagină) la unul dintre


textele avute pentru lectură. Lucrarea-răspuns trebuie să conțină

1
principalele idei ale textului citit, urmate de două întrebări deschise
pornind de la acestea. Lucrările-răspuns vor fi susținute în cadrul
seminarului, iar la final vor fi predate seminaristei. Fiecare lucrare-eseu
va fi notată cu 3 puncte (1,5 puncte pentru elaborare + 1,5 puncte pentru
susținerea acesteai în timpul seminarului + participare activă în cadrul
dezbaterilor din seminar), prin urmare pentru a obține nota maximă la
seminar este nevoie de elaborarea a 10 lucrări-eseu (din 10 săptămâni
diferite). – 30 puncte.
2. Recenzia unei cărți din cele discutate la curs. Studenții și studentele vor
alege o carte din cele discutate la curs pe care o vor citi în integralitate și o
vor recenza într-un text-eseu (1000-1500 de cuvinte). Recenzia va
prezenta principalele argumente ale cărții, structura sa, precum și un
argument referitor la modul în care teoria/teoriile prezentate în carte pot
fi folosite -sau nu - în cadrul unei cercetări sociologice/antropologice
practice. Recenzia va fi depusă profesorului la cursul din 6 decembrie. –
35 puncte.
3. Examen final: elaborarea răspunsurilor la întrebări din programa
cursului – 35 puncte.

Structura cursului:

1. Introducere: structura și obiectivele cursului, mod de analiză și evaluare,


structura seminarelor, mod de organizare și comunicare. (4 octombrie)

2. Teoria și istoria teoriilor. Ce este teoria sociologică contemporană? Raportul


dintre teorie și practică în sociologie. (4 octombrie)

Seth Abrutyn. Teaching Sociological Theory for a New Century: Contending with
the Time Crunch. American Sociologist. (2013) 44:132–154. DOI
10.1007/s12108-013-9181-x .
Alex Law, Eric Loyal Lybeck. Sociological Amnesia. Cross currents in disciplinary
history. Ashgate. 2015. Capitolul 1.

2
Partea I: Teoria sociologică după epoca clasică

3. 1940 – 1968: o nouă epocă clasică (18 octombrie)


C. Wright Mills. The Sociological Imagination. Oxford University Press. Pp: 3-24.
Erving Goffman. The Presentation of self in everyday life (selecție). În Craig
Calhoun & alli (eds). Contemporary social theory. Blackwell. 2002. Pp: 51-65.
Theodor W. Adorno. The stars down to earth and other essays on the irrational in
culture. Routledge. 2001. Pp: 46-69.
Peter L. Berger, Thomas Luckman. The social construction of reality. A treatise in
the sociology of knowledge. Anchor Books. 1966. Pp: 1-18.

4. 1968-1989: contestarea tradiției și refondarea teoriei sociologice (25


octombrie)
Michel Foucault. A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii. Paralela 45.
2005. Pp: 249-288.
Pierre Bourdieu. Outline of a theory of practice. Cambridge University Press.
2013. Pp:78-95.
Anthony Giddens. The constitution of society. Outline of the theory of
structuration. Polity Press. 1986. Pp: 5-24.

Recomandat:
Jurgen Habermas. Legitimation crisis. Polity Press. 1988. Pp: 1-8.
Immanuel Wallerstein. Pentru a înțelege lumea. O introducere în analiza
sistemelor-lume. Tact. 2013. Pp: 1-35.
Dorothy E. Smith. The Everyday World as Problematic. A Feminist sociology.
Northwestern University Press. 1987. Pp: 44-61.

Partea a-II-a: Teorii sociologice contemporane (o selecție):

5. 1989-2008 (I): Dezbaterea asupra modernității (1 noiembrie)


Zygmunt Bauman. Modernity and the Holocaust. Polity Press. 1989. Pp. 1-30.

3
Michel Foucault. Governmentality. În Graham Burchell, Colin Gordon, Peter
Miller (eds.). The Foucault effect. Studies in Governmentality. University of
Chicago Press. 1991
Bruno Latour. Nu am fost niciodată moderni. Tact. 2015. Pp. 1-48.
Paul Gilroy. The Black Atlantic. Modernity and Double consciousness. Verso. 1993.
Capitolul 2.

Recomandat:
Anthony Giddens. The consequences of modernity. Polity Press. 1990. Pp. 1-53.
David Harvey. Condiția postmodernității. Amarcord. 2002. Pp 3-65.

6. 1989-2008 (II): Spre o nouă sociologie (din nou) (8 noiembrie)


Patricia Hill Collins, Black Feminist Thought: Knowledge, Consciousness, and the
Politics of Empowerment. Boston. 1990. Pp. 221–238.
Pierre Bourdieu and Loic Waquant. An invitation to Reflexive Sociology.
University of Chicago. 1992. Pp: 62-75, 83-110, 117-122, 195-200.
Mustafa Emirbayer, Ann Mische. What is agency? American Journal of Sociology.
103. No.4. 1998.

7. 1989-2008 (III): Neoliberalism/ “noul capitalism” (15 noiembrie)


Luc Boltanski, Eve Chiapello. Noul spirit al capitalismului. Editura Universității
AIC Iași. 2016. Prefață, Capitolul 1.
David Harvey. A brief history of neoliberalism. Oxford. 2005. Introducere,
capitolul 3.
Gil Eyal, Ivan Szelenyi, Eleanor Townsley. Making capitalism without capitalists.
Class Formation and Elite Struggles in Post-Communist Central Europe. Verso.
1998. Pp. 1-16.

Recomandat:
Vladimir Pasti: Noul capitalism românesc. Polirom. 2006. Capitolele 1, 6.

8. 1989-2008 (IV): Globalizare, urbanizare, rețele. (22 noiembrie)


Saskia Sassen. Cities in a world economy. Pine Forge Press. 2000. Capitolul 4.

4
David Harvey. Spaces of hope. Edinburgh. University Press. 2000. Capitolul 4.
Manuel Castells. The rise of the network society. Volume 1. Blackwell. 2000. Pp: 5-
25.
Recomandat:
Jonathan Friedman. Globalization, Dis-integration, Re-organization. The
Transformations of Violence. In Jonathan Friedman (editor). Globalization, the
state and violence. AltaMira Press. 2003. (Pp. 1 -34).

Partea a-III-a: Teorii sociologice actuale: sociologia crizei globale și a


catastrofei - post-2008.

9. Criza financiară și a capitalismului (29 noiembrie)


Wolfgang Streeck. Buying time. The delayed crisis of democratic capitalism. Verso.
2014. Pp: vii-xviii, 1-46.
Immanuel Wallerstein (ed.). Are capitalismul un viitor? Comunicare.ro. 2015.
Capitolul 5.
Recomandat:
Wolfgang Streeck. How capitalism will end. New Left Review 87, May-June 2014
Pp: 35-64.

10. Transformări ale claselor sociale (6 decembrie)


Erik Olin Wright. Understanding Class. Verso. 2015. Capitolele 1, 12.
Immanuel Wallerstein. Are capitalismul un viitor? Comunicare.ro. 2015. Capitolul
2.

11. Transformări ale muncii (13 decembrie)


Andrea Komlosy. Work. The last 1000 years. Verso. 2018. Introducere, capitolul 1.
David Graeber. Bullshit jobs. A theory. Simon & Schuster. 2018. Capitolele 1, 2.

12. Transformări și crize ale sinelui (20 decembrie)

Eva Illouz. De ce iubirea doare. O explicație sociologică. Art. 2015. Introducere;


pp: 155-210.

5
William Davies. The happiness industry. Verso. 2015. Capitolul 4.
Barbara Ehrenreich. Natural Causes: An Epidemic of Wellness, the Certainty of
Dying, and Killing Ourselves to Live Longer. 12. 2018. Capitolul 4.

13. Sociologia schimbărilor climatice (10 ianuarie)


Riley E. Dunlap. Robert J. Brulle. Climate change and society. Sociological
perspective. Oxford University Press. 2015. Capitolul 1.
John Urry. Sociology and climate change. The Sociological Review. 57. 2009.
Kingsley Dennis, John Urry. After the car. Polity Press. 2009. Capitolul 2.
John Urry. Societies beyond oil. Zed Books. 2013. Capitolele 1.
Bruno Latour. Facing Gaia. Eight lectures on the New Climatic Regime. Polity.
2017. First Lecture.

14. Viitorul teoriei sociologice: tehnologie, Big Data. (17 ianuarie)


Adam Greenfield. Radical Technologies: The Design of Everyday Life. Verso. 2017.
Capitolul 1.
Jessie Daniels, Karen Gregory, Tressie McMillan Cottom. Digital Sociologies.
Policy Press. 2017. Prefață, Introducere, capitolul 1.

S-ar putea să vă placă și