Neoiobagia

Constantin Dobrogeanu Gherea

Profesor: Student:
Conf. Univ. Dr. Sorin Pribac Papp-Klein Eveline

Timișoara
2019
 Intr-o anume vreme s-au refugiat la noi o suma de revolutionari, atat rusi cat si
basarabeni, care s-au alaturat grupului de socialisti autohtoni; acestia din urma, mai mult de
factura livresca decat politica. Toti acesti imigranti fiind de conceptie narodnica s-au interesat de
problema taraneasca si in general de starile rele de la noi, fara sa se ridice insa pana la nivelul
teoretizarii lor. Exceptie face Constantin Dobrogeanu Gherea care a reusit curand sa depaseasca
punctul de vedere „narodnic", ajungand un maestru al gandirii marxiste si al aplicarii ei in
analizarea marilor noastre probleme sociale.

Termenul de „neoiobagie" nu este o creatie a lui Gherea. El fusese folosit si de alti ganditori; in
Rusia il folosise P. L. Lavrov. - La noi in tara, deputatul liberal C. Ressu, in dezbaterile
parlamentare din 1893, ceruse sa se puna capat acestei „noi iobagii, mai rea si mai prapaditoare
decat vechiul ,boieresc'". De asemenea, Dinu Rosetti a folosit in 1893 termenul de „neoclacas"
care era poate mai fericit decat cel de „neoiobag". E folosit de asemenea conceptul de „colonat
sui-generis".

Teoria legilor de dezvoltare a tarilor inapoiate intrate in „orbita" celor „dezvoltate"

De altfel, contradictia dintre forme si fond era mai grava decat o vazuse Titu Maiorescu,
pentru ca exista o contradictie in sanul insasi al legislatiei, adica al „formelor juridice" existente
in Romania. Caci, daca pe de o parte avem o Constitutie belgiana, un Cod Civil Napoleon,
Coduri comerciale, penale si procedurale de tip liberal burghez, nu e mai putin adevarat ca avem
si seria de legi a „tocmelilor agricole", aparute incepand din 1866, imediat dupa detronarea lui
Cuza si apoi mereu repetate in diverse variante. Ele toate prevedeau, in continuare,
obligativitatea dijmei si a clacii, munca silita prin forta bruta a „dorobantilor"; este deci o
legislatie de clar caracter „feudal" (mai corect spus de „servaj") in flagranta contradictie cu
principiile Codului Civil care interzicea executarea manu militari a obligatiilor de munca luate
prin asa-zisele „invoieli agricole", (sau „tocmeli agricole").

Aceasta era in fond contradictia esentiala a vietii noastre sociale, contradictie nu numai
intre „forme si fond" ci si intre insasi „formele" juridice care se bateau cap in cap, fara sa
antreneze alta suparare clasei boieresti decat periodicele rascoale taranesti violent astamparate
prin mijloacele razboiului civil. Acestui fenomen i-a dat Gherea numele de „neoiobagie”,
fenomen mai grav decat cel avut in vedere de Titu Maiorescu si folosit de Caragiale pentru
imensa lui fresca a ridicolului social mincinos invesmantat in forme occidentale, caci neoiobagia
era de natura sa primejduiasca insasi existenta noastra ca Stat independent. Nu termenul de
„neoiobagie" este important, ci faptul ca Gherea a studiat si teoretizat acest fenomen romanesc,
adica al unor relatii „feudale" existand in sanul unui regim „burghezo-liberal".

Reiese deci clar ca „neoiobagia" lui Gherea nu poate fi confundata cu „al doilea servaj"
teoretizat de Engels, caci, repetam, acest servaj aparand „a doua oara", este cel care apare in
veacul al XVI-lea in Europa de Rasarit sub un impact capitalist; ori, „neoiobagia" lui Gherea e
un servaj existand in sanul unei societati care, din punct de vedere legal este burghezo-liberala,
fiind deci un aspect a ceea ce Maiorescu socotise a fi problema unor forme fara fond.

Este cert ca Gherea a pus si a teoretizat inca din 1886 problema trecerii de la feudalism la
capitalism, fiind deci corect sa fie socotit printre cei dintai sociologi care au ridicat aceasta

2
problema, si singurul care a pus-o in optica „neoiobagiei", adica a unei forme hibride de trecere
de la feudalism la capitalism sub impactul capitalismului occidental; el este aci de acord cu
Plehanov care nici el nu vede posibila trecerea de la Rusia tarista la o societate capitalista decat
doar printr-un impact capitalist.

In credinta ca tarile capitaliste occidentale prefigureaza istoria sociala a tarilor

subdezvoltate, socialistii marxisti din Rusia, de scoala Plehanov, ajunsesera la afirmatia ca exista
un sir uniliniar de dezvoltare fatala, care face ca trecerea la o viitoare societate socialista sa nu
poata fi facuta decat prin trecerea obligatorie printr-o faza intermediara, capitalista, repetandu-se
deci aidoma istoria sociala a tarilor capitaliste. Trecerea printr-o faza intermediara de
„capitalism" aparea de altfel tuturor celor din internationala a II-a care nu concepeau instaurarea
socialismului decat ca faza ultima a unei prealabile dezvoltari capitaliste depline.

Gherea era deplin convins de rigoarea acestei legi sociale. El limita deci cercetarile lui la
problema tarilor dezvoltate capitalist, care formeaza in jurul lor o „orbita" in care sunt fatal
atrase tarile subdezvoltate, provocand acolo o dezvoltare capitalista inceata, in asteptarea
timpului cand, in Occident tarile capitaliste ajungand a fi socialiste, si tarile din „orbita" lor vor
trece la socialism. Ceea ce implica drept concluzie afirmatia ca aceste tari subdezvoltate urmeaza
a-si grabi mersul spre maturitatea lor capitalista, pentru ca nu cumva „socialismul" sa le gaseasca
nepregatite. O atare eventualitate ar fi putut avea drept consecinta imitarea doar formala a
socialismului occidental, deci aparitia unui nou fenomen hibrid, cel de „neocapitalism", asa cum
in tarile noastre luase nastere o „neoiobogie" forma hibrida de conexare a unor sisteme sociale
feudale cu altele capitaliste.

Gherea nu afirma raspicat aceasta concluzie, dar teza necesitatii de a contribui la

dezvoltarea capitalista a tarilor noastre era implicita in conceptia lui. Vom vedea ca tocmai
asupra acestui punct de rascruce teoretica s-au oprit cei din grupul „tinerimii generoase" pentru a
argumenta necesitatea parasirii partidului socialist in favoarea celui liberal.

Teoria „societatii globale" si a „societatilor locale"

Pentru a-si explica legile sociale care prezideaza la aceste procese de repetare a unor
procese de trecere obligatorie prin succesive faze, Gherea a simtit nevoia de a formula existenta
„legilor sociale", a obligativitatii unor dezvoltari uniliniare. Totusi, istoriile sociale ale diferitelor
tari nu merg paralel, avand loc simultan in toate tarile aceleasi progrese, dat fiind ca unele ajung
primele a fi dezvoltate, pe cand altele raman inapoiate.

Se pune deci intrebarea daca totusi nu ar exista doua serii de legi sociale, una privind
situatia tarilor dezvoltate si altele privind pe cele inapoiate? Gherea nu e de aceasta parere,
gasind ca teoria legilor „ineluctabile formulate de Marx nu a fost just inteleasa, dat fiind ca legile
sociale nu au caracterul mecanic, de neinlaturat, al legilor fizice, caci ele se concretizeaza
modelandu-se dupa imprejurarile locale variate ale diferitelor tari in care se fac simtite. Gherea
sustine deci ca Marx in „Capitalul" sau ar fi expus legile nasterii capitalismului in forma lor
„abstract-sociala", „care se manifesta in pura lor forma, daca putem sa ne exprimam asa, in tarile
inaintate capitaliste, cum sunt Belgia, Germania, Anglia, dar care se manifesta „mult mai
complex si mai incurcat in tarile inapoiat capitaliste, cum e tara noastra, Rusia, Serbia, Bulgaria".

3
 Ar fi vorba, deci, nu de legi deosebite, ci de una si aceeasi lege de dezvoltare a
capitalismului avand totusi doua modalitati de a se manifesta, Gherea socotind ca marele merit al
lui Marx este tocmai de a fi lamurit in acest fel caracterul istoric si nefatalist al legilor sociale.

Gherea ia deci in considerare nu doua formatiuni sociale aflate fata in fata, ci una singura,
cea capitalista, aflata insa la doua niveluri de dezvoltare.

In acest sens, Gherea sustine ca e necesar sa se faca o deosebire intre doua concepte,
reprezentand doua notiuni sociale deosebite: de la „Societate" in general si cel de anume
„societate locala", diferenta dintre ele fiind subtila, totusi de asa natura incat a nu le distinge
constituie o greseala care ruineaza de pilda conceptia „guvernantilor nostri, care nu sunt
sociologi; si sociologii nostri, nici atata".

Teoria celor doua cai de patrundere a capitalismului in tarile slab dezvoltate.

Intr-adevar, analizand in amanunt procesele de patrundere a capitalismului in tarile

noastre, Gherea a formulat inca din 1886 posibilitatea existentei a doua asemenea cai intr-un chip
care aminteste modul cum le va formula ulterior si Lenin, abia in 1907. In 1885-1886 Gherea
expune teoria sa, intr-o prima faza, astfel: „Sa consideram doua moduri de improprietarire: unul
intemeiat pe interesele clasei producatoare si altul pe ale proprietatii mari, ale burgheziei.
Improprietarirea cea dintai ar fi avut ca principiu calauzitor trecerea pamantului intreg in
stapanirea producatorilor tarani, trecerea acestui pamant la comunele rurale, inalienabilitatea lui,
ingradirea unei parti pentru pasune si impartirea celeilalte parti intre taranii producatori si
reimpartirea pamantului dupa o trecere de 15 ani, de pilda. Pe aceste temelii, avand pamant si
pasuni deajuns si prea deajuns, nedand din roadele muncii lor cea mai mare parte ca astazi, fiind
proprietari, deci interesati ca pamantul sa nu se secatuiasca si sa fie cat mai bine lucrat,
producatorii s-ar fi imbogatit din an in an; de asemenea, an de an s-ar fi imbunatatit si uneltele de
munca, iar holdele Romaniei ar fi fost cele mai frumoase. Productia si bogatia ar fi mers
crescand si pe aceste temelii, relativ intelepte si drepte (adevarat drepte si bune, nu vor putea fi
ele decat in societatea socialista), burghezia insasi n-ar fi asa de stricata si de putreda,
asezamintele liberale ar fi dat cu totul alte roade, roade frumoase; relatiile de schimb cu Europa
ne-ar fi fost folositoare in loc de a ne ruina. Se intelege ca si aceasta improprietarire ar fi lasat
mult de dorit. Prin jocul firesc al puterilor economice, chiar in comuna s-ar fi dezvoltat o clasa
bogata si una saraca, chiar proletara; dar, in conditiile spuse de noi, dezvoltarea acestor clase ar fi
cerut veacuri si pana atunci dezvoltarea intelectuala si morala in tara noastra ar fi lucrat
impotriva infiintarii proletariatului rural, iar schimbarile sociale in Europa ar fi aflat in Romania
un popor sanatos, vanjos, bogat, moral, care ar fi putut primi cu usurinta forte sociale mai
desavarsite, socialiste". „Dar pentru o astfel de improprietarire, ar fi trebuit o partida taraneasca
puternica, luminata, care din nenorocire n-a fost, iar improprietarirea s-a facut cu totul altfel".

In ce priveste cea de a doua ipoteza, a improprietaririi facute exclusiv in folosul

mosierilor, Gherea spunea: „sa presupunem ca in vremea aceea au facut proprietarii un complot
impotriva taranilor si au ales un raportor mai indemanatic in mestesugul inselatoriei, care ar fi
propus o improprietarire a taranilor pe petece foarte mici de teren, astfel ca ei sa fie obligati a
continua sa clacuiasca pe restul terenurilor pe care le-ar obtine de la boieri". Cu alte cuvinte, ar fi

4
propus, de fapt, solutia din 1864, expusa insa cinic, ca si cand ar fi avut in vedere de la inceput
drept scop situatia neoiobagiei.

Gherea adauga: „iata ce ar fi spus un indemanatec raportor al conspiratorilor proprietari.

Si nu numai ar fi spus, dar si a spus. Si nu numai a spus, ci si asa a facut", Gherea aducand astfel
o invinuire de rea credinta lui Mihail Kogalniceanu.

Sunt astfel schitate avant la lettre cele doua cai de care va vorbi Lenin, una esuata, in
favoarea exclusiva a taranilor si alta realizata, in favoarea exclusiva a mosierilor.

Teoria despre o a treia cale de patrundere a capitalismului pe cale neoiobaga

Totusi, nu aceasta este schema la care va ramane pana la urma Gherea. Reluand in 1910
unele „cuvinte uitate", el modifica si o nuanteaza sub forma a trei cai: doua care ar fi fost
„posibile" (Lenin le numeste: „prusaca" si „americana") „dar nu s-au realizat, si a treia, care s-a
realizat si careia ii putem da numele de „neoiobaga".

„Sa consideram - spunea el - o „prima supozitie"; daca marii proprietari rurali, fostii
stapani ai clacasilor, ar fi fost dominatorii productiei, in acest caz liberarea iobagilor s-ar fi facut
in mare parte fara pamant. S-ar fi dat fruntasilor, acelora care aveau vite mai multe si care,
impreuna cu razesii, ar fi format proprietatea mijlocie si aceasta ar fi fost un tampon si o aparare
a marii proprietati" ... In timp ce „majoritatea taranilor ar fi fost eliberati fara pamant (...) in felul
acesta, pamantul se prefacea in capital, iar fostii clacasi, in mare parte, in salariati". „Pe aceasta
baza, statul roman s-ar fi putut dezvolta intr-un stat industrial, capitalist burghez".

E lesne de vazut ca, de fapt, fara sa o spuna, Gherea se referea la programul de reforma
pe care il elaborase Barbu Catargiu, reproducandu-l aproape cuvant de cuvant. Daca Voda Cuza
nu ar fi refuzat sa sanctioneze legea lui Barbu Catargiu, daca nu ar fi facut lovitura de stat,
aceasta solutie ceruta de marea boierime ar fi putut fi realizata, prin eliberarea de claca fara
improprietarire. E clar insa ca e vorba de procesul social care in terminologia lui Lenin e denumit
„prusac".

Remediile social paleative au fost, ca fenomen economic-social, au fost impletite strans

regimului neoiobag fiind remedii aplicate cu preponderenta societatii perioadei in domeniul
agricol,