Nenorocirea secolului

Alain Besancon
Nenorocirea secolului se constituie intr-un eseu in care analiza de tip istoric se
intrepatrunde cu cea religioasa, avand accente filozofice, pentru a ne revela ororile, dar
mai ales consecintele acestora in plan real si spiritual. Secolul al XX-lea a fost zguduit de
la inceput si pana aproape de sfarsit de catastrofe, mai intense si mai extinse decat cele
cunoscute anterior: comunismul, nazismul, primul si al doilea Razboi Mondial.
Alain Besancon incearca sa scoata in evidenta felul diferit in care sunt tratate nazismul si
comunismul de memoria istorica. Autorul compara amnezia comunismului cu
hipermnezia nazismului, avand drept criteriu principal distrugerile produse.
Gemenii heterozigoti (sintagma folosita de Pierre Chaunu), extremismul de dreapta
(nazismul) si cel de stanga (comunismul), sunt in viziuna autorului ceea ce putem numi
nenorocirea secolului. Impreuna, au dus la pierderea a peste 100 de milioane de vieti
omenesti. Cele doua ideologii, desi la prima vedere par diferite, chiar opuse (dihotomia
stanga-dreapta), ele sunt precum un monstru cu doua capete; se aseamana in
fundament, au aceleasi caracteristici de baza : antidemocratismul si distrugerea societatii
civile. De asemenea, ambele au pretins ca fac un bine, au creat un tel suprem si au
mobilizat intregul popor pentru a-l atinge binele societatii in intregimea ei (comunism),
respectiv binele rasei superioare, cea ariana prin purificarea de rasele inferioare (Nazism),
care reprezenta, in final, tot un serviciu in favoarea societatii.
Diferenta este facuta insa, in mare parte, in constiinta istorica a omenirii; daca nazismul
produce repulsie profunda, adanca si infioara, comunismul pare sa fie trecut undeva sub o
masca de tacere. Dupa cum demonstreaza autorul pe tot parcursul cartii, dovezile
palpabile sunt cele care fac diferenta intre tratamentele diferite pe care omenirea le aplica
astazi celor doua ideologii; daca lagarele de exterminare naziste au fost utilizate ca the
evidence of the corpse, lagarele de munca (gulaguri) au fost sterse de pe fata

pamantului, ramanand in urma doar memoriile celor catriva supravietuitori, care nu

constituiau insa dovezi masurabile/verificabile.
In timp insa, secretul a fost descoperit, oricat s-a incercat musamalizarea crimelor, prin
indignarea starnita lui Hrusciov de condamnarea comunistilor ferventi. Zidul s-a spart;
atat comunismul cat si nazismul (ororile, nenorocirea secolului), au fost condamnate in
anii 60.
Analiza distrugerilor cauzate de nazism pe de o parte, si de comunism, pe cealalta parte,
se face pe mai multe planuri; din mai multe puncte de vedere, dupa cum urmeaza :
-

material

moral

politic

teologic/filozofic

in functie de cum au ramas in memoria colectiva.

I.

Distrugerea fizica, materiala

Cele sase lagare de exterminare, cele mai cunoscute si temute :

1. Auschwitz
2. Belzec
3. Chelmno
4. Majdanek
5. Sobibor
6. Treblinka
Autorul precizeaza ca pentru exterminarile evreilor exista cifre inregistrate si pastrate,
insa pentrut victimele comunismului, nu, dar Cartea neagra a comunismului vorbeste
de 85-100 milioane de victime, neonorati ca oameni, morti in anonimat.

Besancon conchide ca nu se poate judeca un regim sau altul in functie de felul in care au
exterminate populatia. Singurul criteriu viabil si relevant este lipsa justitiei, absenta unei
vinovatii a acelor oameni. Astfel, chiar daca modalitatile nazistilor de a extermina ceea ce
ei numeau rasele inferioare pot parea mai infioratoare, singurul criteriu dupa care ne
putem ghida este nevinovatia victimelor.
II Distrugerea morala
Daca pentru distrugerea fizica se pot efectua masuratori, exista cifre si dovezi palpabile,
pentru cea morala, a sufletelor, a mintilor si a oamenilor ca entitati, cu drepturi
fundamentale, nu exista asa ceva.
Nazismul si comunismul au incercat sa schimbe nu doar moravurile, ci insasi regula
morala, semnificatia conceptelor de bine si de rau.
Nazismul se considera o ideologie artistica, estetica, dorea restabilirea ordinii in ceea ce
privea frumusetea ei. Besancon considera ca problema din cauza careia nazismul nu a
cucerit mai mult ca ideologie a fost tocmai in aceasta interpretare: germanii nu erau doar
blonzi, iar evreii nu se potriveau tiparului generalizat. Astfel, ecoul nazist nu putea atinge
decat putine minti cele superioare, care l-au urmat mai mult din nationalism, decat
din credinta in cele propavaduite de ideologie.
Comunismul apare ca fiind moral, virtuos, si dorea restabilirea ordinii lumii in bunatatea
ei nu doar recrearea naturii bune a lui Rousseau, dar ducerea ei la un nivel superior,
nivelul de baza fiind astfel la inaltimea lui Michelangelo sau da Vinci. Daca pentru
nazisti raul era de ordin natural - rasele inferioare, pentru comunisti raul era unul social
capitalistii si proprietatea privata.
Regimul sovietic a aparut, conform lui Raymond Aron in Democratie si totalitarism, ca
urmare a ideii de a face cel mai uman regim cunoscut vreodata, unde sa nu existe clase.
Insa numai prin violente se putea ajunge la acest ideal umanitar, deoarece proletariatul era
intr-un razboi continuu cu capitalistii. aceste doua idei, ideal umanitar si orice mijloc
pentru a-l atinge, au dat nastere diferitelor faze ale comunismului.

Raymond Aron isi termina paralela intre nazism si comunism concluzionand ca intentia e
cea care le diferentiaza : comunismul vreu un regim nou, un om nou (prin orice
mijloace), in schimb nazismul are intentia diabolica de a nimici o pseudorasa. Dar
Besancon il contrazice, spunand ca ambele doreau o noua ordine, un om nou, dar si o
distrugere : pe de o parte a pseudoraselor, iar pe cealalta parte a pseudoclaselor
Comunismul este aparat in memoria colectiva de o falsificarea mai reusita a binelui raul
este vazut din aceasta perspectiva ca un bine facut societatii. Prin aceasta masca,
comunismul ajunge sa cucereasca mai multi adepti decat nazismul. Insa autorul considera
ca ideologia comunista este mai perversa, deoarece actioneaza prin adeptii inocenti,
inconstienti, care sunt convinsi ca fac bine si ca lupa pentru un ideal umanitar. Autorul
adauga: e mai rau sa-i faci pe oamenii buni, rai, decat sa-I faci pe cei rai, mai rai.
Un alt argument adus de autor este acela ca nazismul isi desemna din start dusmanii
rasele inferioare, devenea un criminal nud si contrazicea idea unanim acceptata de
ordine/bine universal, in timp ce comunismul o perversteste, mascand-o in bine sub
forma unui ideal umanitar, a unei utopii.
Autorul conchide ca in Germania, alienarea produsa de Nazism a fost temporara, pe o
perioada mult mai scurta (12 ani), in timp ce comunismul a supravietuit peste 50 de ani,
lasand intregi popoare distruse si otravite, fara speranta de vindecare.
III. Distrugerea Politica
Hitler, care se considera un artist, dorea purificarea intregii umanitati exterminarea in
marea ei parte, deoarece evreii murdarisera totul, totul se evreizase. Fuhrerul dorea sa
construiasca o lume nazista. Dar ultima lui lupta, se pare, a fost cu insasi Germania sa,
deoarece pentru el, un popor care nu daduse totul pentru a invinge dusmanul, care nu-si
asumase rolul de rasa superioara, merita sa moara. Astfel, ultima lupta a celui de-al doilea
Razboi Mondial a fost pentru a distruge Germania, ultima felie a salamului (*Tactica
salamului : eliminarea adversarilor, in felie, de la cei mai departati la cei mai apropiati.
Pentru Hitler ultima felie a fost el si Germania).

Leninismul nu se baza pe estetica, ci imprumuta alura stiintifica prin ceea ce erau

considerate demonstratii logice si rationale:
1. distrugerea adversarului politic : guvern, vechea administratie.
2. distrugerea formelor de rezistenta sociala: partide, armata, sindicate, universitate,
scoala, biserica, presa.
3. distrugerea intregii realitatii, dupa nefasta concluzie ca odata cu nimicirea
capitalismului, socialismul nu s-a instalat natural : sat, familie, limba trebuie
extins controlul asupra fiecarui individ, care va fi reeducat in spiritul noului
sistem.
4. pentru a anihila amenintarea externa trebuiau infiintate partide comuniste in
fiecare tara, coordonate de un organism central Cominternul.
5. se ajunge la concluzia : capitalismul e mai puternic ca niciodata. Astfel,
conducatorul distruge partidul, pentru a recrea unul nou.
Logica celor doua ideologii duce in final la exterminarea intregului glob, ceea ce nu se
poate realize pana la capat.
IV. Teologie
Pe langa datele factuale, statistice, masurabile, Alain Besancon considera ca trebuie sa
intelegem experientele oamenilor. Din cauza lipsei precedentului istoric, in primul rand,
acestia au fost extrem de speriati. Si pentru a-si linisti sufletele, au cautat o scapare in
religie.
Omul, crede autorul, nu s-a speriat de raul in sine, ci de vointa raului. Pentru ca omul, in
mod natural, cauta binele, cauta fericirea. Pentru a o gasi sau pentru a-si satisface o
placere, este dispus sa plateasca un pret in schimbul ei. Dar aceste doua ideologii cereau
un pret pentru nimic, iar asta este peste puterile omului de a intelege si accepta. Nu mai
era vorba de o ticalosie, de natura rea a omului pentru care se puteau gasi scuze, ci de un
sistem in care conceptele de bine si rau, in care regulile morale cunoscute erau anulate si
inlocuite cu altele noi.

In aceste conditii, omenirea privea spre cer si cauta raspunsuri, mai ales ca aceste doua
ideologii nutreau, se caracterizau printr-o ura profunda fata de toate religiile; nazismul
fata de iudaism, comunismul fata de crestinism. Insa toti adeptii unei religii, fie ei
musulmani, budisti, evrei, crestini, daoisti au fost persecutati din motive care nu aveau
nimic in comun cu politicul.
Ca urmare a suferintelor indurate, cativa supravietuitori ai celor doua regimuri au pus
aceasta vointa a raului pe seama unei finite de ordin superior, angelic, pe care au
denumit-o Printul acestei lumi in persoana. Astfel, oamenii ce comiteau crimele erau
absolviti oarecum de vina, devenind simple marionete asupra carora aceasta fiinta
exercita o putere directa. Spiritele religioase precum Bulgakov sau Soljenitn au afirmat ca
persoana angelica este insusi diavolului. Autorul isi exprima rezervele in ceea ce-l
priveste, fara a minimaliza opiniile celor ce au cunoacut empiric aceasta forta.
Cele doua ideologii promit mantuirea lumii, fiecare in felul propriu.
Mantuirea Marxist-leninista e optimista si seamana cu cea biblica. Scopul este
depasirea starii naturale si crearea unei lumi in care domnest pacea si dreptatea (lupul
paste laolalta cu mielul). Spre deosebire de cea biblica, mantuirea comunista este pusa in
mainile omului, nu a unui Dumnezeu si se obtine prin mijloace politice.
Besancon prezinta contradictia dintre progresul dorit de comunism si cel dictat de
invatatura biblica. Pentru comunisti, progresul reprezenta o transformare profunda a
fiintei umane, sub actiunea istoriei sau a vointei politico-istorice. Din punct de vedere
religios, asa ceva nu este posibil decat prin harul divin. Astfel, incepe o lupta impotriva
naturii. Poporul va fi corectat prin educatie (la nevoie, intr-o incinta imprejmuita de
sarma ghimpata).
Mantuirea nazista, pe de alta parte, este pesimista, de factura romantica, cu accente
tragice. Ea vrea revenirea la puritatea originara a sangelui si cauta eroi loiali, care sa lupte
pentru restabilirea ordinii.

Asemanarea dintre cele doua este natura lor colectiva, opunandu-se filosofiilor antice
indiene sau chineze, ce propavaduiau mantuirea unui grup restrans de persoane, care o
atingeau prin eforturi si exercitii lungi si dificile.
In Germania, sentimental antisemit a fost dirijat si de filozofi spirite inalte - , autorul
dand exemplul lui Hegel, care gasea deplasata pretentia evreilor de a fi poporul ales. El
spune grecii trebuiau sa fie egali fiindca erau toti liberi; evreii fiindca erau toti incapabili
de independenta. De asemenea, el considera ca Dumnezeul crestin nu are legatura cu
Dumnezeul iudaic.
Astfel, antisemitismul a devenit politica de stat pentru Hitler : Evreul este creatura altui
Dumnezeu. Trebuie sa fi avut o alta origine umana. Il opun pe arian evreului, si daca ii
dau unuia numele de om, sunt obigat sa-I dau celuilalt un alt nume. [] E o fiinta straina
ordinii naturale, o fiinta in afara naturii. (Hitler, intr-o discutie cu Rauschning Hitler
ma dit Hermann Rauschning), la care parteneul sau de discutie adauga Nu pot exista
doua popoare alese. Noi suntem poporul ales. Hitler ii vede pe germani ca pe iudeii
Vechiului Testament, oferind o falsa imitatie a acestei prime parti a Bibliei.
Pe de alta parte, comunismul ofera o falsa imitatie atat a Vechiului Testament, cat si a
Noului Testament. El promite o societate fara clase, cu un caracter universal, unde nu
exista nici iudeu, nici crestin, nici bogat, nici sarac, nici parte femeiasca, nici parte
barbateasca cum a spus Sfantul Pavel. Astfel, comunismul devine atragator pentru o
paleta mult mai larga de oameni. Trece dincolo de egoism, aduce pace, dreptate si
dragoste pura un ideal umanitar urmarit din cele mai vechi timpuri.
Comunismul promitea evreilor avantaje de nerefuzat, fara a trece la crestinism sau islam,
ii elibera de povara evreitatii: suprimarea poverii celor 10 porunci, a separarii de
celelalte natiuni, suprimarea opresiunii. In acest mod, evreii nu simteau ca-si tradeaza
religia, pentru ca principiile cartii lor sfinte, Tora, pacea si dreptate, urmau sa fie atinse.
Crestinilor in schimb li se cerea sa renunte la credinta, lucru deloc dificil, spune autorul,
avand in vedere ca din religia traditionala disparuse entuziasmul umanitar. Erau mari

ganditori precum Hegel sau Kant care ii confereau valente rationale, insa unii o vedeau
complet irationala (Rousseau, Kierkegaard, Dostoievski). Comunismul le oferea
posibilitatea de a-si iubi aproapele, in timp ce ratiunea era linistita de fundamentul
stiintific.
Principalele erezii care au destabilizat crestinismul in decursul timpului, asa cum le
prezinta autorul, sunt:
-

Gnosticism

Milenarism

Marcionism.

Gnosticismul nu este o erezie specifica numai crestinismului, ci a afectat si alte religii

precum iudaismul sau islamismul. Asemanarea intre Marxism-leninism este aceea ca in
viziune acestei ideologii, lumea este polarizata intre un bine si un rau supreme, pe care le
discern doar initiatii in adevarata stiinta. Ei determina populatai sa se mobilizeze pentru
a obtine binele definitiv. Aceasta structura matriciala, spune Besancon, se regaseste in
majoritatea miscarilor gnostice.
Marcionismul este un subgen al gnosticismului si apartine numai crestinismului. Marcion
considera ca Dumnezeul lui Avram nu este acelasi cu Dumnezeul Tatal lui Isus, anuland
astfel Vechiul Testament, iar din Noul Testament,tot ce facea referire la el. Astfel,
crestinismul si iudaismul se separa definitiv. Marcion adauga ca in infern sunt doar cei ce
au respectat Vechea Lege (evreii), in timp ce in paradis, Dumnezeul Noului Testament i-a
primit pe toti c au refuzat sa I se supuna acestei Vechi legi. Nazismul a fost cel care s-a
bazat pe marcionism; crestinismul german recunoaste un alt Dumnezeu decat cel iudaic.
Milenarismul consta in asteptarea unei schimbari radicale in interiorul istoriei. El
credea ca Isus se va intoarce pe pamant pentru a domni 1000 de ani, alaturi de
credinciosii inviati din morti. Cele doua ideologii totalitare se intrepatrund cu
milenarismul deoarece doreau infaptuirea imparatiei lui Dumnezeu pe pamant si venirea
lui Mesia controlata de ei.

V. Memoria
In acest capitol, autorul face o paralela intre memoria publica a nazismului si cea a
comunismului, din perspectiva religioasa, impartindu-l in 6 parti:
1. Uitarea pagana a comunismului autorul da exemplul chinei, in care religia si
filosofia se intrepatrund si se completeaza.
2.

Uitarea crestina a comunismului Besancon vorbeste de doua uitari; cea fireasca,

virtuoasa, ce urmeaza iertarii, ceruta de religia crestina, dar si de cea care ar
putea adauga o greseala in plus, deoarece greseala nu este recunoscuta, iar
termenii iertarii neformulati. Concluzia este ca cel ce iarta astfel, nu da doi bani
pe justitie, dar vrea sa se laude cu un suflet mare, de frica, teama, lenea de a
analiza. Autorul crede ca e posibil ca acesti crestini care au putut ierta, inca sunt
confuzi si au in minte ideile comunismului amestecate cu cele umanitare.

3. Uitarea evreiasca a comunismului au fost evrei care au devenit adeptii

comunismului inca de la nasterea lui si si-au abandonat comunitatea, istoria,
credinta, la fel cum au facut si crestinii. In 1917, majoritatea evreilor au fost insa
victime, nu adepti. Autorul da cateva nume importante de evrei comunisti care,
spune el, pot rivaliza cu cei mai mari criminali ai secolului : Iagoda, kaganovici.
Si in cazul evreilor, uitarea este vie, prezenta, intarind amnezia generala..
4. Memoria evreiasca a nazismului : evreii au fost asociati de-a lungul timpului cu
bunele sau relele petrecute intr-un popor din care au facut parte. In Nazism, ei au
incetat sa fie orice altceva, fiind doar victime.
Exista doua curente care ofenseaza memoria evreiasca : negationismul si
banalizarea soahului.
Banalizarea Soah-ului este foarte ofensatoare pentru evrei, mai ales cand el este
numit masacru, nu genocid. Motivul care sta la baza masacre sunt prezente in
toata desfasurarea istoriei, insa un eveniment precum Soah-ului nu are precedent
(autorul aminteste de Vandeea, care poate fi considera un caz similar). Pentru a
demonstra acest lucru, Besancon enumera cateva caracteristici care fac din Soah

un eveniment unic: masacrul a fost premeditat in cazul unei ideologii care isi
propunea sa extermine o parte a umanitatii, pentru infaptuirea binelui umanitatii;
planul includea intreg grupul vizat, chiar daca acest lucru nu este dus la bun
sfarsit din cauza unor imposibilitati materiale sau a unor evenimente politice.
Astfel, masacrul a devenit genocid. Cele doua astfel de evenimente sunt
genocidul pur nazist, cel ucrainean din 1932-1933. Autorul aminteste si de cel
armean din 1915 si cel cambodgian, care mai pot fi considerate genocide.
Mai exista o a treia atitudine privind Soah-ului, aceea de a-I atribui o unicitate
absoluta, fiind considerate o ofensa compararea lui cu un alt eveniment de acest
gen. Criteriile dupa care este catalogata unicitatea lui sunt doar materiale (camera
de gazare, industria mortii, planul de exterminare al unui intreg popor), fiind
lasate la o parte criteriile religioase, filosofice sau morale. Aceasta atitudine nu
este acceptata deoarece incalca o norma morala si sociala o viata valoreaza cat o
alta viata. Aceasta atitudine neaga, deci, aceasta regula.
5. Memoria crestina a nazismului : desi crestinii au fost masacrati de nazisti poate in
aceeasi masura ca si evreii, ce le ramane acestora in memorie nu este numarul
victimelor sau persecutiile Bisericii (majoritatea bisericilor functionau ilegal), ci
vina pe care o poarta in exterminarea evreilor. Un prim argument al vinei este
acela ca Biserica nu a vazut moartea evreilor ca un atac la radacina
crestinismului, ci vedea moartea crestinilor si cea a evreilor ca doua evenimente
fara legatura, separate. Atitudinea crestinilor inclina mai degraba spre dispretul
fata de evrei, cu care nu mai impartea decat o amintire, dar care erau vinovati de
moartea si rastignirea Mantuitorului lor. Ei nu au fost priviti ca frati mai mari in
aceeasi credinta. Un al doilea argument este constituit de intelegerea Biserica
regimul nazist, care obliga Biserica, dar nu constrangea in nici un fel regimul.
Biserica a aderat astfel la viziunea nazista asupra realitatii. De asemenea, Biserica
Crestina si-a revendicat partea de vina, deoarece criminalii nazisti erau multi
botezati (desi deveniti atei mai tarziu). Ea admite ca resentimentele si dispretul
fata de evrei au fost propavaduite prin invataturi, si chiar daca nu e responsabila

direct pentru crime, este responsabila pentru pregatirea terenului pe care s-a
dezvoltat antisemistismul.
6. Unicitatea Soah-ului: autorul isi pune intrebare Cum trebuie inteleasa unicitatea
Soah-ului?. Evreii considera criteriul de baza unicitatea victimei nu a fost un
simplu masacru. Ei considera acest genocid o pura piatra de incercare. Au
respins cuvantul Holocaust, deoarece acesta inseamna jertfire, in timp ce Soah
inseamna catastrofa, mult mai aproape de ceea ce el simbolizeaza pentru evrei.
Pentru crestini, in schimb, termenul Holocaust (jertfire) este unanim acceptat ,
reprezentand un pas pe calea manturii.
Din punctul meu de vedere, eseul de fata doreste sa lamureasca, atat prin dovezi
palpabile, cat si prin rationamente logice sau filosofice, de ce comunismul ocupa in
constiinta istorica un alt loc decat cel pe care-l ocupa nazismul, desi sunt doua specii
ale aceluiasi gen genul ideologic, sunt gemeni heterozigoti (Pierre Chaunu), de
care aminteam la inceput.
In concluzie, principalii factorii care au condus la condamnarea vehementa a
nazismului si la uitarea tacuta a comunismului sunt :
-

In primul rand, sinceritatea nazista de a-si numi dusmanii inca de la inceput, in

opozitie cu ipocrizia comunismului, care a indus adeptilor ideea unui tel umanitar,
sub care se ascundeau mijloace criminale, extreme de violente.

Un al doilea factor a fost timpul; daca nazismul a domnit in Germania pe o

perioada limitata (aproximativ 10 ani), comunismul a avut o perioada mult mai
lunga pentru a-si educa adeptii in spiritual noii legi. Germanii s-au putut trezi la
timp pentru a-si cerceta constiinta si pentru a condamna crimele impotriva
umanitatii, in timp ce adeptii comunismuluiau fost reeducate, s-a nascut o noua
generatie, care a putut fi educata spre acelasi tel, pentru ca astazi, sa putem vedea
inca ramasitele otravirii printer notalgicii regimului.