Religia si fenomenele religioase.

Pelerinajele. Ateismul. Laicizarea.

PROIECT REALIZAT DE RUXI

DINISTRANSCHI SI ELENA DUMITRIU
 Religia

 Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei

încrederi în existența unei realități absolute (Sacrul,
Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Ea
permite omului să se orienteze în labirintul marilor
întrebări ale vieții și dă omului un sens existenței sale care
depășește viața sa biologică. (Gândire critică și
argumentație, Claude Paris, Yves Bastarache, Éditions
C.G., 1995)
 Harismă. Vrăjitorul vs. Omul obișnuit

 Harisma poate fi - şi numai în acest caz merită ea pe deplin

acest nume - fie o facultate ce revine unui obiect sau unei
persoane pe care acestea o posedă în chip natural, şi care nu
poate fi câştigată în nici un fel, fie ea poate şi trebuie să fie
procurată artificial pentru un obiect sau o persoană printr-un
mijloc oarecare, fireşte extracotidian.
 Aici omul poate să ocupe 2 poziții în raport cu
harisma. Vrăjitorul este omul care posedă permanent calitatea
harismatică, în opoziţie cu omul obişnuit, cu «profanul» în
sensul magic al termenului. El are mai ales acces la starea
specifică ce reprezintă sau mijloceşte harisma: extazul, ce
devine pentru el obiect al unei «activităţi». Profanului îi este
accesibil extazul doar ca un fenomen ocazional. (Max Weber,
Sociologia religiei)
 Fenomene religioase în context politic

 Religia și regalitatea.
În Europa feudală, toți monarhii își legitimau dreptul la poziția în vârful
piramidei sociale prin motivul "trimisului divin pe pământ". Acest lucru era
întărit prin ceremoniile pompoase de încoronare, efectuate mereu într-un locaș
de cult de către autoritatea religioasă supremă a țării respective iar mai mereu
monarhii au întrebuințat în îmbrăcămintea și bijuteriile lor motivul crucii sau
simboluri religioase ca vița de vie. Aceste acțiuni îi situa și mai profund în
conștiința maselor că entități de neatins, încadrând chiar și gândul la o trădare
în clasa blasfemiilor.
 Războiul religios
Cruciadele sunt cele mai bine cunoscute modele de război
religios. În mod tradițional, istoricii definesc cruciadele că
expediții europene de cucerire spre Palestina și în special
Ierusalim, aflate la acel moment sub ocupație musulmană.
Sub avântul religios se ascundea totuși dorința clasei
politice înalte de expansiune teritorială și prădare a
Orientului Mijlociu. (O istorie concisă a cruciadelor,
Madden Thomas)
 Pelerinajele și efectul social al acestora.

 Probabil cea mai apreciată lucrare despre pelerinaj, este,

surprinzător, una de ficțiune. Capodopera lui Geoffrey
Chaucer, predecesorul lui Shakespeare, numită Poveștile
din Canterbury este un poem ce spune epopeea a 30 de
pelerini în drum spre o mănăstire engleză, aceștia făcând
parte din toate clasele sociale ale evului mediu. Chaucer
contruiește o galerie de motivații pentru efectuarea unui
pelerinaj, atât de la modă în secolul al XIV-lea, începând
cu avântul religios, continuând cu dorința de penitență și
sfârșind cu dorința unei simple distracții și ieșiri din
cotidian.
 Ateismul

 "În loc să zicem că ateul e persoană care crede că este fals

sau probabil fals că există Dumnezeu, o definiție mai
exacte a ateismului ar fi înțelegerea ideii de divinitate că
fiind goală de înțeles, intangibilă, contradictorie și
incoerentă." (Ateism și filozofie, Kai Nielsen 2011)
 Ateismul mai reprezintă și căderea bisericii ca instituție
din conștiința publică, datorată numeroaselor evenimente
nefaste provocate de-a lungul istoriei. Pew Research
Center afirmă că la nivel global, 16% din populație se
declara neafiliată cu vreo religie, dintre care 7% se declara
atei.
 Laicizarea

 "Conceptul de laicizare este utilizat pentru a desemna de o

manieră globală un reflux al religiei în societate. O primă
manifestare este legată de separarea Bisericii de Stat,
o altă manifestare a refluxului religiei este privatizarea
religiei. Această manifestare se leagă de apariția tehnicii,
a științelor, a experimentelor ce conferă o fortă de
evidentă complexitătii realului.” (Paul Valadier, Procesul
Bisericii, 1989)