Iluminismul

Frontispiciul Enciclopediei iluministe franceze - L’Encyclopédie ou Dictionnaire

raisonné des sciences, des arts et des métiers, editată de Diderot și D’Alembert.
• Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca
Rațiunii este o mișcare ideologică și culturală,
antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și
înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările
Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud
și având drept scop crearea unei societăți
„raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în
mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replică la
adresa barocului, în încercarea de a înlătura
dogmele religioase și de a propaga luminarea
maselor pe baza experienței proprii.
• În sec. al XVIII-lea conflictele și contradicțiile încep
să apară în viața socială franceză și în a. 1789 duc la
revoluția burgheză franceză. Predecesorii acestei
revoluții au fost două curente ideologice, care au
format un tot întreg, care au caracterizat viața
spirituală a Franței din sec. al XVII-lea. Este vorba de
materialismul mecanic francez și Epoca Luminilor.
În viața spirituală predomină empirismul filosofiei
engleze și ideile filosofice ale materialismului
francez.
• Iluminismul a pretins eliberarea ființei umane de
sub tutela sa autoindusă. "Tutela este
incapacitatea ființei umane de a-și folosi
abilitățile cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o
altă persoană. Această tutelă este autoindusă
atunci când cauza sa nu rezidă în absența rațiunii,
ci în absența hotărârii și a curajului de a lua
hotărâri fără instrucțiuni de la o altă
persoană". Sapere aude! "Aveți curajul de a vă
folosi propriul simț al rațiunii!" – acesta este
motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).
• Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din 
Europa și America secolului al XVIII-lea. Evenimentele
științifice și intelectuale din secolul al XVII-lea –
descoperirile lui Isaac Newton, raționalismul lui 
René Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, 
panteismul lui Benedict de Spinoza și empirismul lui 
Francis Bacon și John Locke – au promovat credința în
legile naturale și în ordinea universală, precum și
încrederea în rațiunea ființei umane și în abilitățile
inovatoare ale acesteia care au reușit să influențeze
întreaga societate a secolului al XVIII-lea.
• Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai
o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare și
dominante. O abordare rațională și științifică a aspectelor
religioase (conform vechii teorii și divergențe pe tema
adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic și
economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o
orientare generală către progres și perfecționare.
Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii,
care au popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul
larg. Acești "profeți" ai Iluminismului aveau o serie de
atitudini de bază comune. Având o credință în rațiune care
era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii
valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și
societatea, și să acționeze în baza acestora.
• Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin
religios și științific, dogmatismul, intoleranța,
cenzura, precum și constrângerile economice
și sociale. Considerau că statul este
instrumentul adecvat și rațional al progresului.
Raționalismul extrem și scepticismul epocii au
condus în mod firesc la deism; aceleași calități
au avut un rol important în determinarea
reacției de mai târziu a romantismului..
• Reacționând la dogmatism, iluminismul a găsit un
culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica își
pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune
ordinea socială cu aceeași fervoare și implicare
precum în evul mediu și la începutul modernității.
Conceptele filosofice din Franța mijlocului de 
secol al XVIII-lea au transformat perspectiva
mecanicistă asupra universului într-o variantă
revizuită radical a creștinătății, pe care au denumit-
o deism.
•
Prima etapă a Iluminismului francez este caracterizată de Un
reprezentant al păturii „a treia” ( a burgheziei ce se năștea), a fost
și Pierre Bayle (1647-1706).
• În centru intereselor lui Beyle se fală problemele religiei și
credinței. Estre adeptul înflăcărat al toleranței religioase.
Redactează o serie de articole, unde pe baza mai multor exemple
ce daune aduce intoleranța religioasă. El susține că capacitățile
native ale rațiunii mane îl pot aduce pe om la înțelegerea moralei
adevărate, independente de religie. Aidoma cum separă morala
de religie, tot așa el indică la incompatibilitatea credinței și a
rațiunii. El crede că persoana care alege rațiunea – să se ocupe de
filozofie, și exclude din interesele proprii religia. Precum și
viceversa.
• În pofida tuturor tendințelor materialiste din concepția lui
Beyle, el nu ajunge la un ateism deschis și în cele din urmă
recunoaște prioritatea credinței asupra rațiunii. Deși nu a
venit la ateism, critica religiei făcută de el i-a influențat pe cei
mai vestiți reprezentanții Epocii Luminilor.
• A doua etapă a Iluminismul este caracterizată de François-
Marie Arouet  Voltaire
• (1694-1778). A fost un reprezentant tipic al cercurilor de sus
al „păturii a treia” – burghezia ce se năștea. În calitate de
ideolog al acestei clase el se pronunța categoric împotriva
ideologiei feudale și, în special, religia, care o caracteriza.
Orientarea anticlericală caracterizează întreaga operă a lui
Voltaire.
• Însă orientarea sa antireligioasă nu se exprimă în renegarea religiei.
Voltaire nu ajunge la ideea necesității lichidării religiei, el cere doar
libertatea religioasă.
• Ideile ateiste și antireligioase ale lui Voltaire nu ajung la nivelul de negare
ale lui Lametrie, Holbach sau Diderot.
• Filosofia, în concepția lui Voltaire, este nu doar un florilegiu de învățături,
dogme, opinii sau un sistem rigid logic. Este , în primul rând, o armă
măreață a rațiunii în lupta contra unei societăți neraționale. Nimeni în
afară de el și Rousseau nu a vehiculat în filozofie atât de deschis.
• Voltaire în lucrările sale filosofice militează pentru egalitatea oamenilor,
însă o egalitate la nivel politic, în fața legii și a justiciției. Inegalitatea
socială și materială el o considera ca fiind o condiție a păstrării echilibrului
și a dezvoltării societății, spre deosebire de J.J. Rouseau.
• Dacă Voltaire era reprezentantul cercurilor de vârf ale
burgheziei, J.J. Rouseau era reprezentantul păturilor celor mai
joase ale ei. El a abordat o serie de probleme în lucrările sale:
critica științei și a civilizației, probleme de ordin economic,
critica bazelor statului și ale dreptului, . Trebuie menționat și
tratatul său voluminos privitor la pedagogie ”Emilia sau
despre educație” și romanul „Noua Eloiză”, care este proiectul
celei mai bune moralități naturale.
• El critică civilizația contemporană ca fiind o civilizației a
inegalității și apără teza referitor la faptul că dezvoltarea
științei nu contribuie nici într-un fel al perfecționarea
moravurilor. Însă aceasta nu semnifică că Rouseau respingea
știința și cultura.. În introducere la lucrare el menționează: ”nu
arac știința, dar apăr virtutea”.
• Deși Rousseau insista asupra tezei că știința și cultura nu au
adus nimic bun omenirii, rădăcinile problemelor sociale și ale
lipsei de drepturi el le vedea în al domeniu – în cel al
dezvoltării sociale. Sursa principală a răului social el îl vedea
în inegalitatea socială, pe care o înțelegea. Mai întâi de toate,
ca o inegalitate de avere.
Inegalitatea materială, separarea în bogați și săraci, este
conform lui Rousseau prima treaptă a inegalității în societate.
A doua treaptă a inegalității este legată de apariția statului,
unde inegalitate dintre bogați și săraci se ridică la o nouă
treaptă și se transformă în inegalitatea dintre clasele
dominate și cei subordonați ei.
• A treia treaptă a inegalității în societate apare odată
cu transformarea puterii legitime în despotism.
Dacă mai înainte poporul era amăgit de stat și legi,
atunci despotul amăgește legile și poporul. O atare
înțelegere a treptelor inegalității îi permite lui
Rouseau să fondeze d.p.d.v. moral dreptul poporul la
răscoală împotriva despotului. Rousseau a exercitat o
mare influență asupra gânditorilor progresiști din
generațiile următoare și a influențat mult pe
socialiștii utopiști din sec . Al XIX-lea.
 Enciclopediștii

• D. Diderot și colegul său apropiat au compus planul unei lucrări

grandioase, numită ”Enciclopedie” și au determinat concepția
ei.
• Enciclopedia este prima lucrare în care obiectul interesului
științific devine nu doar aceea ce prezintă domeniul
tradițional al științei, dar și descrierea meseriilor și a muncii
umane. În redactarea articolelor din Enciclopedie au
participat un șir între de filosofi și savanți de vază ale epocii
Luminilor, care activau în domeniul științelor naturale și
sociale: Condillac, Holbach, Montesquieu, Voltaire și Rousseau.
Conducătorul ideologic al enciclopediștilor a fost Diderot.
• Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-
lea în Europa, cu privire la relația dintre autoritatea
politică și religioasă și clasa superioară, trebuie să
menționăm că, în Franța, Voltaire și aliații săi s-au
străduit să impună valorile libertății și toleranței
într-o cultură în care fortărețele gemene ale
monarhiei și Bisericii constituiau opusul a tot ceea
ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o
mare parte din timp atacului împotriva
elementelor fundamentale ale religiei creștine:
inspirația din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în
Iisus Hristos etc.
• Kant a situat punctul forte al Iluminismului în
principal în chestiunile ce țin de religie,
întrucât conducătorii săi, așa cum a spus, "nu
au nici un interes să joace rolul gardianului cu
privire la arte și științe și, întrucât
incompetența de ordin religios nu este numai
cea mai dăunătoare, ci și cea mai degradantă
din toate".
• "Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă
chintesența spiritului Iluminismului sau al Epocii
Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la
Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional
prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite.
Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-
au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire
 și contele de Buffon, baronul Turgot și alți fiziocrați, 
Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență
foarte mare asupra romantismului.
• În Anglia, cafenelele și presa în curs de
înflorire au stimulat critica politică și socială,
precum comentariile urbane ale lui 
Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan
Swift și Alexander Pope au fost satiriști
conservatori cu o mare influență. Teoriile
lansate de Locke cu privire la învățarea prin
percepția senzorială au fost dezvoltate în
continuare de către David Hume.
• În Germania, universitățile au devenit centre ale
Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o
religie naturală a moralității, iar 
Johann Gottfried von Herder a elaborat o filosofie a
naționalismului cultural care se baza pe înrudirea
culturală, de sânge și de limbă. Importanța
primordială a individului, decurgând din
incapacitatea omului de a-și folosi abilitățile cognitive
în lipsa instrucțiunilor unei alte persoane, a format
baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanții
italieni ai epocii, se numără Cesare Beccaria, 
Francesco Mario Pagano și Giambattista Vico.
• Țarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar
împăratul Iosif al II-lea a fost prototipul despotului
iluminat. Alții de acest gen au fost 
Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei
 și Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii
Iluminismului au fost adesea considerați
răspunzători de Revoluția franceză. Cu siguranță,
epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie
majoră de demarcație pentru apariția lumii
moderne.
 Caracteristici literare

• Curent ideologic și cultural: promovarea 

raționalismului, caracter laic, antireligios,
anticlerical, combaterea fanatismului și a
dogmelor, răspândirea culturii în popor,
literatura preocupată de problemele sociale și
morale;
• Teme și motive: «monarhul luminat»,
«contractul social», emanciparea poporului prin
cultură; Genuri și specii: liric, epic (povestire,
nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie).
 Opere reprezentative
• Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);
• Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
• Henry Fielding - Tom Jones (1749);
• Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
• Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
• Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
• Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
• François Voltaire - Candid (1759).
 Iluminismul românesc
• Iluminismul românesc a servit cauzei,
idealului național pentru a căror
fundamentare a activat și contribuit din plin.
Aplecându-se asupra istoriei, asupra istoriei
limbii și poporului, Iluminismul românesc a
adus, nu în ultimul rând, puternice argumente
istorice pentru imperioase și pregnante
revendicări politice naționale.
 Caracteristici generale
• Iluminismul românesc se identifică în mare
măsură cu Școala Ardeleană și cu
reverberațiile ei transcarpatine. Acest
iluminism a stat în serviciul idealului național,
la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor,
prin demersul la istorie, la istoria limbii și a
poporului. Iluminismul românesc va recurge,
la rândul său, la argumentele istorice în
favoarea unor revendicări politice.
• Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu
proces de afirmare națională și culturală a
românilor din Transilvania în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al
XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus
argumente științifice pentru afirmarea
drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai
multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
• Programul politic al Școlii Ardelene e prezentat
în memoriul din 1791 intitulat „Suplex Libellus
Valachhorum Transilvanie” trimis împăratului 
Leopold al II-lea prin care se cerea
recunoașterea românilor din Transilvania ca
națiune egală în drepturi cu celelalte. Deci, în
primul rând Școala Ardeleană a fost o mișcare
de eliberare socială și națională.
• Academiile domnești întemeiate în Țara Românească
 între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat
într-adevăr un însemnat focar de cultură al
răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a
spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de
cărți. Între 1700 și 1800 s-au tipărit în Țara
Românească 799 de cărți dintre care 617 în 
românește, iar 182 în grecește, latinește, slavonă
etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în
dauna subiectelor religioase.
• Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei
iluministe și Dinicu Golescu, luminatul boier
muntean, care în "Însemnare a călătoriei mele",
surprinde contrastele dintre civilizația țărilor
vizitate și realitățile triste din patria sa.
• Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit
iluminist este epopeea eroico-comică Țiganiada de
I. Budai-Deleanu. În Țara Românească și în
Moldova, Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca
răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din
raționaliștii francezi și, în special, din Enciclopedia
lui Diderot.
 Trăsăturile iluminismului românesc
• În Țările Române iluminismul se manifestă cu
întârziere din cauza dominației străine și
feudalismului autohton. El e de proveniență
franceză.
• Are caracter militant, social și național, fiind
atașat de valorile naționale și chiar locale.
• Nu este reformist, are caracter moderat.
• Culturalizarea este foarte puternică.
 Trăsăturile iluminismului românesc

• Se manifestă mai puternic în Transilvania între

1750-1850, deoarece burghezia era mai
dezvoltată în Transilvania și era legată de
interesele naționale.
• Aici, burghezia era nemulțumită de lipsa de
drepturi sociale și politice ale poporului român,
aspect care vine din 1437, când se semnase
„unio trium nationum”, act care excludea
participarea românilor de la viața social-politică.
• 　　　　
 Trăsăturile iluminismului românesc

• Este o mişcare de idei contradictorii, cu elemente din

epoca creştinismului, din învăţăturile religioase şi
moderne, din iluminismele diferitor ţări.
• Se caracterizează prin numeroase trăsături eclectice.
• Are loc conviețuirea iluminismului în Moldova cu
„raţionalismul ortodox”. Graţie faptului că Biserica
din Ţările Române nu numai că n-a împiedicat
iniţiativele cărturarilor laici, dar a şi susţinut în mare
măsură dezvoltarea culturii în limba poporului. De
aceea adepţii Luminilor de aici n-au văzut în persoana
bisericii ortodoxe un sistem ce trebuia distrus, ci un
sprijin de nădejde al propăşirii spirituale a neamului.
 Trăsăturile iluminismului românesc
• Ia amploare orientarea vădită spre ideea
naţionalului. Este ştiut că promotorii Luminilor
în Occident au manifestat un adevărat
indiferentism faţă de problemele etniei, limbii
etc., impunând individului conştiinţa că el
aparţine lumii şi nu unui anumit stat. Astfel ,
Leibniz într-o scrisoare către Petru I
(16.02.1716) afirmă că nu este fanatizat de ţara
sa sau de o anumită natură, ci slujeşte întreaga
umanitate. De asemenea Voltaire, Rousseau
declarase că nici o ţară nu le este patrie.
 Trăsăturile iluminismului românesc
• Condiţiile istorice de la finele sec. al XVIII - înc.
sec. al XIX-lea au generat lupta poporului nostru
pentru eliberarea naţională, pentru formarea
unui stat independent.
• Programul iluminiştilor a fost în slujba lichidării a
orice fel de asuprire din interior şi exterior,
reînvierii conştiinţei naţionale, dând conceptului
de naţiune un sens etnic: „o unitate perfectă,
caracterizată de unirea religiei, unirea legii,
limbii, originii, faimei, nefericirilor, nădejdilor”
(Asachi, Opere, 1979, Chişinău, p. 497).
• Se efectuează studierea minuţioasă a trecutului.
Trecutul este reînviat pentru a-şi promova în el
propriile idealuri.
• Predominarea problematicii social-politice.
Preocupările literare, pedagogice, istorice, lingvistice
etc. au fost îmbinate cu soluţionarea problemelor de
ordin politic.
• Literatura românească joacă un rol mult mai
important decât cel pe care îl deţinea în perioada
respectivă literatura franceză, germană, engleză.
Trăsăturile iluminismului românesc
• Însăşi naşterea iluminismului în ţările române
se datorează susţinerii reprezentanţilor
clerului. Printre ei: în Muntenia, Inochentie
Micu, Chesarie din Râmnic etc., iar în Moldova
pe Iacov Stamati, A. Hotiniu, Leon Gheucă etc.
Clerici au fost şi reprezentanţii Şcolii ardelene:
Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, I.
Budai-Deleanu etc.
 A fost şi o mişcare culturală
• Studiul istoriei și al limbii române
• Dezvoltarea științelor naturale și a învățământului
• Reprezentanții Școlii Ardelene au acționat în două direcții:
• 1. Cu un pronunțat caracter iluminist, așa numita direcție
obștească care urmărea emanciparea maselor populare prin
cultură, mai ales a țăranilor. În acest sens s-au înființat
aproximativ 300 de școli în limba română, Gheorghe Șincai
fiind inițiator și director. S-au scris abecedare, aritmetică,
calendare sătești, manuale de economie practică.
• 2. Direcția erudită a constat în publicarea de lucrări de istorie
și filologie.
Figuri importante ale Iluminismului
• În Anglia :
• David Hume
• John Locke
• Isaac Newton
• Daniel Defoe
• Jonathan Swift
• În Germania :
• Immanuel Kant
• Friedrich von Schiller
• Gotthold Ephraim Lessing
Figuri importante ale Iluminismului
• În Franța :
• Denis Diderot
• D'Alembert
• Montesquieu
• Jean-Jacques Rousseau
• Voltaire
• În Italia :
• Cesare Beccaria
• Francesco Mario Pagano
Figuri importante ale Iluminismului
• În SUA :
• Benjamin Franklin
• Thomas Jefferson
• Thomas Paine
Figuri importante ale Iluminismului
• În Transilvania :
• Samuil Micu
• Gheorghe Șincai
• Petru Maior
• Ion Budai Deleanu
• În Țările Române :
• Ienăchiță Văcărescu
• Anton Pann
Figuri importante ale Iluminismului

• În Moldova
• Iacob Stamati
• Amfilohie Hotiniu
• A. Donici
• Gh. Asachi
• A. Hâjdeu
• C. Stamati
• C. Negruzzi
• A. Russo
• V. Alecsandri