Sunteți pe pagina 1din 21

Iluminismul francez .Nuanţă generală.

Iluminismul a fost o mişcare sprituală susţinută de


intelectualii europeni, avînd in centrul programului ei obiectivul
de a plasa sub „lumina” raţiunii întreaga viaţă a omului şi de a
se opune tuturor forţelor acuzate că ar dori să ţină minte într-o
stare de „inferioritate”, înconjurată în „tenebrele” erori, ale
prejudecăţii şi ale superstiţiei.Trăsătura definitorie a acestei
mişcări a fost încrederea în raţiune ca sursă primordială a
intregii cunoaşteri , care e linie directoare a activităţilor umane
şi măsură a tuturor valorilor.În lucrarea sa „Ce este
Iluminismul?”, Kant a definit în anul 1784 aceasta mişcare ca
pe o atingere de către om a maturităţii intelectuale. Prin
gîndirea raţională şi acţiunile determinate de aceeaşi raţiune ,
iluminiştii recunoşteau garanţia progresului permanent al
omenirii în vederea stăpînirii forţelor naturii , precum şi a
împlementării unei ordini sociale mai drepte.
Epoca de aur a înflorii sale a fost secolul al XVIII-lea , iar
epicentrul răspîndirii sale este Franţa , mai ales Parisul , deşi
trebuie precizat că mişcarea a avut o largă răspîndire în
aproape toate ţările europene,sub forme diferite , în funcţiile
de tradiţiile,nu numai filozofice, ci şi istorice, politice şi
religioase.
Cauza socio-istorică a iluminismului a fost avîntul
economic şi social al burgheziei, a cărei dorinţă de
emancipare a primit din partea iluminismului impulsuri
importante.Iluminismul a fost şi acea mişcare spirituală care a
pregătit Revoluţia Franceză.Rădăcinile ideologice ale
iluminismului se află in umanism, în reformare şi în sistemele
filozofice raţionaliste ale secolelor XVI şi XVII (Spinoza şi
Descartes).
Iluminismul a fost o mişcare care a cuprins întreaga
Europă şi pînă în America de Nord.Ea a apărut mai întîi în
Olanda şi în Anglia, unde filozofi şi poloticieni precum
H.Grotius, T.Hobbes şi J.Locke au dezvoltat ideea dreptului
natural, drept înnăscut omului, al religiei naturale, al
contractului social şi al drepturilor fundamentale ale omului.Ei
au pus asfel sub semnul întrebării poziţia imperiului „dat de
Dumnezeu” , precum şi pretenţia bisericilor de a fi instanţa
suprema în ceea ce privea problemele morale, ştiinţifice,
literare, artistice şi educaţionale.
Iluminismul şi efectele sale asupra vieţii intelectuale,
sociale şi
politice a avut cel mai mare răsunet în Franţa. Cei mai
însemnaţi
2

reprezentanţi ai acestei mişcări au fost Voltaire, Montesquieu,


Rousseau, Diderot, Holbach, d’Alembert.În ceea ce priveşte
teoriile socio-politice, Montesquieu a elaborat-inspirîndu-se
din modelele englezeşti-toriia separaţiei puterilor : puterea
executivă, legislativă şi jistiţia trebuiau separate sub umbrela
unei monarhii constituţionale.Şi Voltaire a aderat la idealul
monarhului luminat, revendicînd depturi politice, ce-i drept,
doar pentru proprietari. În schimb, Rousseau a susţinut ideea
suveranitaţii poporului şi a egalitaţii tuturor cetăţenilor. Asfel,
el şi-a formulat visurile de constituire ale unei republici.
Ideiile socio-politice promovate de iluminismul francez,
alături de dorinţa acestuia de respectare a drepturilor omului
au avut o influenţă puternică asupra conducătorilor mişcării de
independenţa americane(T.Jefferson, T.Paine).Ele s-au
regăsit în declaraţia de independenţă a coloniilor nord-
americane,în „Virginia Bill of Rights” şi in Constituţia
americană.În aceasta formă, ele s-au întors la origini pentru a
marca conţinutul ideologic al Revoluţiei Franceze.
Au existat multe şi diverse curente de gîndire, însă numai
o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare şi
dominante.O abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor
religioase (conform vechii toerii şi divergenţe pe tema
adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic şi
economic a promovat o viziune seculară asupra lumii şi o
orientare generală către progres şi perfecţionare.
Principalii promotori ai acestor conceple au fost folozofii,
care au popularizat şi promulgat ideiile noi pentru publicul
larg. Aceşti „profeţi” ai Iluminismului avea o serie de atitudini
de bază comune.Avînd o credinţă în raţiune care era de
nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil
universale care să guverneze umanitatea, natura şi
societatea, şi să acţioneze în baza acestora. Au atacat în
diverse feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific,
dogmatismul , intoleranţa, cenzura, precum şi constrîngerile
economice şi sociale.Considerau că statul este instrumentul
adecvat şi raţional al progresului.Raţionalismul extern şi
sceptitismul epocii au condus în mod firesc la deism; aceleaşi
calităţi au avut un rol important în determinarea reacţiei de
mai tîrziu a romantismului. Reacţionînd la
dogmatism,iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o
periodă în care Biserica îşi pierduse autoritatea sa
atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeaşi
fervoare şi implicare precum în evul mediu şi la începutul
modernităţii.
3
Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol al
XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă asupra
universului într-o variantă revizuită radical a creştinătăţii, pe
care uu denumit-o deism. Inspirîndu-se din descrierea
newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit şi
pus în mişcare de către Creator, deiştii au promovat ideea
conform căruia totul –mişcarea fizică, fiziologia fiinţei umane,
politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii
raţionale stabilite de Dumnezeu,care ar putea fi înţelese de
către fiinţele umane exclusiv prin intermediul raţiunii. Acet
lucru însemna că lucrurile din lumea umană şi lumea fizică
pot fi înţelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea
în ecuaţie.Deiştii nu erau atei; pur şi simplu, afirmau că tot
ceea ce se referea la universul fizic şi cel uman poate fi
înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de ordin
religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului XVIII-lea în
Europa, cu privire la relaţiile dintre autoritatea politică şi
religioasă şi clasa superioră, trebuie să menţionăm că în
Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au strădiut să impună valorile
libertăţii şi toleranţei într-o cultură în care fortăreţele gemene
ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce
reprezentau aceste valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte
din timpul atacului împotriva elementelor fundamentale ale
religiei creştine: inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu
în Isus Hristos, damnarea necredincioşilor.
Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în
chestiunile ce ţin de religie, întrucît conducătorii săi, aşa cum
a spus , „nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu
privire la artă şi ştiinţe şi, întrucît incompetenţa de ordin
religios nu este cea mai daunătoare, ci şi cea mai degradantă
din toate”.
EciclopedialuiDenis Diderot reprezintă chintesenţa
spiritului Iluminismului,sau al Epocii Renaşterii, după cum i s-
a mai spus. Avînd centrul la Paris, mişcarea a dobîndit un
caracter internaţional prin faptul că s-a răspîdit saloane
cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului
s-au aflat în Franţa: baronulMontesquieu,Voltaire şi contele
Buffon, baronul
4
Turgot şi alţi fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care
a avut o
influenţă foarte mare asupra romantismului
Trăsăturile iluminismului:
1. dreptul natural (oamenii sunt egali în natură);
2.iluminarea maselor = ridicarea maselor prin
cultură;
3. raţionalismul;
4. iluminarea războaielor;
5.crearea unor instituţii şi opere monumentale
de
ridicare a poporului;
6. atitudinea antidespotică şi antidogmatică;
Reprezentanţi:
Montesquieu (1689-1755) baron, dar dispreţuieşte
aroganţa
aristocratică
Întreprinde o satiră a moravurilor timpului in „Scrisorile
persane”(1721) – autorul imaginează doi persani veniţi la Paris
şi care, prin corespondenţa cu copmatrioţii lor, îi formează
asupra realităţilor, oamenilor, moravurilor şi instituţiilor
europene.
„Despre spiritual legilor” – oroarea faţa de despotism,
toleranţă religioasă, condamna tratamentul inuman aplicat
negrilor, studiază dreptul roman şi cel francez
Voltaire(1694-1778)
în „Scrisorile filozofice”, „Tratatul despre toleranţă” şi
„Dicţionarul filozofic” critică vechiile instituţii politice,
sociale şi
religioase.
poet: „Henriada”
epopeea eroi-comică „Fecioara din Orleans”
roman de aventură „Prinţesa Babilonului”
povestirea morală „Jeannot şi Colin”
fabula „Historia bunului brahman”
5
alegoria „Aventura Memoriei”
povestirea orientală „Zadig”
romanul filozofic şi fantastic „Micromegas”
13 tragedii
Diderot(1713-1784)
Coautor al „Enciclopediei”
Romane în istoria culturii ca primul mare critic de artă
al veacului prin „Eseu asupra picturii” şi cronicile cuprinse
în
volumul „Saloane”
Roman picaresc „Jacques Fatalistul si stăpînul său”
Alte romane: „Calugariţa” , „Nepotul lui Rameu”

Jean – Jacques Rousseau (1712- 1778)


Scriitorul cel mai democrat
Opera sa a avut o importanţă mare în pregătirea
revoluţiei din 1978
“ Discurs asupra originei şi bazelor inegalitaţii dintre
oameni”1755
Caracteristicile literare a Iluminismului:
Curent ideologic şi cultural:promovarea raţionalismului,
caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului
şi dogmelor, răspindirea culturii în popor, literatura preocupată
d problemele sociale şi morale.
Teme şi motive: „Monarhul luminat” , „Contractul
social” ,
emanciparea poporului prin cultură;
Genuri şi specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman),
dramatic
(tragedie, comedie).
Voltaire , pe numele său adevărat Francois-Marie
Arouet, (21
noiembrie 1694 la Paris, 30 mai 1778 la Paris), a fost
un scriitor şi filozof
al Iluminismului francez.
Ca fiu al unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit
Louis- le-Grand. Aici şi a aflat spiritul său critic. Unchiul său l-
a băgat în cercul ateilor, lucru care intra în contradicţie cu
ideologia iluminismului timpuriu. La rugămintea tatălui său, a
început în 1711 dreptul, pe care nu-l avea să-l termine,
interesat fiind mai mult de discuţiile intelectualilor, scriitorilor şi
aristocraţilor, ce se desfăşurau în palate sau în cafenelele din
Paris. Din cauza viziunilor sale neaprobatoare, pe care le
reda în batjocora, a fost întemniţat în 1717 pentru 11 luni la
Bastilia. Fiind ameninţat de o nouă arestare în Franţa, a
petrecut un timp (din 1726 pînă în 1729) în Anglia. Acolo, el a
fost influenţat de empirismul lui John Locke Empirismus şi de
nou- apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a
detaliat liberalismul englez (1731).
Ca ateu şi francmason, Voltaire a practicat criticismul în
fiecare formă a religiei instituţionale, dar şi în neînţelegerile
politice. El s-a autonumitTheist , un om încrezător în
Dumnezeu , dar care a renunţat la creştinism. Cînd a fost
emis un nou mandat de arestare pentru el în 1734, el a fugit
în Lorena. Din 1734 pînă în 1748 a trăit cu prietena sa
Gabrielle-Emilie du Chateled-Lomont la Castelul Cirey în
Champagne. Aici şi-a scris memoriile, tratate de ştiinţe
naturiste, istorie şi politică, dar şi opere dramatice şi poetice.
Prim mijlocirea Madamei de Pompadour la curţile regale,
Voltaire a fost numit istoriograf şi primit în Academia
Franceză. Friedrich cel Mare, care aparţinea el însuşi minţilor
iluminate ale secolului XVIII –lea, l-a luat cu el în 1750 la
Potsdam, unde şi-a putut exprima credinţele sale anticlericale
şi unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora
laEncyclopedie a lui Denis Diderot şi unde a putut scrie primele
articole pentruD ictionnaire
philosophique portatif. Totuşi, s-a ajuns la la contradicţii
cu Friedrich al
II-lea, aşa încît Voltaire să părăsească Potsdam în 1753. De
corespondenţa cu Friedrich cel Mare a continuat să se
preocupe. În 1755 s-a stabilit lîngă Geneva, unde şi-a
petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca
„Înţeleptul din Ferney”.
8 Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă.
Cînd au fost îndepărtaţi o jumătatedin caii grajdurilor regale
( motive economice), el a propus ironic, că ar fi fost mai bine
să fi fost eliberaţi jumate din măgarii de la curtea regală. Pe
de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel
şi-a exprimat punctul său contradictoriu faţă de un adversar:
„Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar
m-aş lăsa omorît, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o
exptimaţi”.
Voltaire a fost împreuna cu Jean-Jacques Rousseau un
iniţiator al
Revoluţiiei Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoric
iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) şi-a imaginat
Sensualismul.
În ceea ce priveşte filozofia, găsim La Voltaire idei şi teorii
care au
mai fost spuse şi de alţii înaintea sa, însă nu în modul în care
a
considerat el problemele, de aceea i se poate accepta un loc
în cadrul

Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Cînd


au fost îndepărtaţi o jumătatedin caii grajdurilor regale
( motive economice), el a propus ironic, că ar fi fost mai bine
să fi fost eliberaţi jumate din măgarii de la curtea regală. Pe
de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel
şi-a exprimat punctul său contradictoriu faţă de un adversar:
„Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar
m-aş lăsa omorît, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o
exptimaţi”.
Voltaire a fost împreuna cu Jean-Jacques Rousseau un
iniţiator al
Revoluţiiei Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoric
iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) şi-a imaginat
Sensualismul.
În ceea ce priveşte filozofia, găsim La Voltaire idei şi teorii
care au
mai fost spuse şi de alţii înaintea sa, însă nu în modul în care
a
considerat el problemele, de aceea i se poate accepta un loc
în cadrul
istoriei filozofiei şi mai ales în ceea ce priveşte iluminismul
secolului său.
Cu toate că fiind ateist, atacînd în scriirile sale biserica, a fost
totuşi
convins că o religie raţională este pentru omenire necesară :
„Dacă
Dumnezeu nu există, trebuie să-l inventăm, dar natura ne
strigă că el
există”.Este de părere că trebuie să se facă o diferenţă dintre
superstiţie
şi religie. Preţuieşte predicile lui Isus în cel mai înalt grad,
condamnînd
în acelaşi timp nelegiuirile care s-au făcut şi se fac în timpul
său în
numele Lui. În lucrarea sa „Dictionnaire philosophique
potratif”(1764)
în articolul Theiste (Ateist) scrie : „Ateistul este un om care este
convins
de existenţa unei fiinţe superioare, care este creatorul lumii”.
Numeşte
biserica sa „Deo erexit Votaire” spunînd că o religie
nu trebuie să fie o
metafizică de neînţeles, ci un act de cult divin şi
dreptate.
În domeniul politic este de părere că Franţa timpului său
trebuie
să-şi schimbe faţa, să adopte cele cîştigate de Anglia pînă la
acea dată,
dar el fiind foarte conservativ în gîndire nu putea concepe o
răsturnare
prin forţă, a prevăzut însă că revoluţia va veni. Înainte de
moarte a
declarat printr-un act care la dat secretarului său : „Mor
rugîndu-mă
Domnului, iubindu-mi prietenii, fără ură împotriva duşmanilor
mei şi
dispreţul superstiţiei.

Charles-Louis de Secondat,Baron de Montesquieu


(18 ian.1689- 10 feb.1755) a fost una din cele mai
complexe figuri ale
iluminismului francez.
A activat în calitate de consilier (1714) în Parlamentul de la
Bordeaux, devenind preşedintele acestuia (1716-1728) după
moartea
unuia din unchii săi, căruia i-a moştenit titlul şi funcţia. În
1728, a
devenit membru al Academiei Franceze. Opera sa
majoră,Scrisori
persane (1721), s-a bucurat de un succes imens şi
imediat.
Montesquieu a criticat situaţia social-politică şi religioasă
din
Franţa timpului său în cartea „Lettres Persanes” (1721).
Cartea este
concepută sub forma unei colecţii de scrisori, despre care se
presupune
a fi fost scrise de călători în Persia şi de prietenii acestora din
Europa.
Aici, autorul a satirizat şi criticat instituţiile franceze. În calitate
de
teoritician, a scris în 1734 o disertaţie istorică ştiinţifică asupra
înfloririi
şi decăderii Romei : Considerations sur les causes de la
grandeur des
Romains et de leur decadence (Consideraţii asupra cauzei
măreţiei şi
decadenţei romanilor).
Spiritul legilor (1748), studiu comparativ, focalizat
asupra a trei
tipuri de guvern (republică, monarhie şi despotosm), a fost
întocmit sub
influenţa ideilor lui John Locke. Una din teoriile majore
prezentate în
lucrare este cea conform căreia puterile guvernului trebuie
separate şi
echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea îşi
păstreză şi
în prezent importanţa istorică, fiind una dintre operele care au
influenţat elaborarea Constituţiei americane.
Pleacă în Anglia unde studiază situaţia de acolo cu intenţia
de a
întroduce sistemul şi ideile engleze în Franţa. Nu există un
ideal abstract
sau o schemă despre un stat mai bun. Concepţia teoretică de
despărţire
dintre administrativ şi legislativ a preluat-o de la teoria statului
a lui
John Locke, care este de părerea că suveranul trebuie să fie
supus
legilor.
11
Denis Diderot(5oct.1713-31iul.1784)a fost filozof şi
scriitor
francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a
iluminismului francez, avînd o influenţă majoră asupra
spiritului
raţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie
ezuită şi
a întors spatele unei cariere în drept, dedicîndu-se studiului şi
scrisului.
În 1745, Diderot a început să editezeEncyclopedie, un proiect
faimos,
care a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti
importanţi.Una
din piesele sale, Le Pere de famille (Tată de familie,1758), a
fost
considerată a fi prototipul „dramei burgheze”. Dintre celelalte
opere ale
sale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796)- roman psihologic,
Jacques le
fataliste (Jaques fatalistul, 1796),precum şi satira Le
Nuveau de Rameau
(Nepotul lui Rameau) au devenit bine cunoscute.
De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scriirile
sale
filozofice: Pensees philosophiques (Cugetări filozofice,
1746) şi Letter sur
le aveugles (Scrisoare despre orbi,1749). Diderot a avut
o contrebuţie
fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale
saleSalons
(Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începînd cu
anul 1759.
Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă
ale epocii
sale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor
următoare
de gînditori din Franţa, Germania şi Anglia.
Enciclopediştii în Franţa au fost acei care au contribuit
la
redactarea lucrării „Encyclopedie ou Dictionaire raisonne des
sciences,
des arts et des metiers” (1751-1780), sub conducerea lui
Denis Diderot în
colaborare cu iluştrii Franţei ai acestui secol al renaşterii
gîndirii
umane, d’Alembert pentru matematică, care sub presiunea
autoritaţilor
s-a retras mai tîrziu Jean Jaques Rousseau pentru muzică şi
articole
politice, Voltaire cu lucrări spirituale şi istorie, Etienne Bannot
de
Condillac,filozofie, Charles de Second, baron de la Brede et
de
Montesquieu,partea aşa zisă de gust, Jean Francois
Marmontel
literaturistică, şi alţi scriitori ai timpului. Lucrarea are ca scop a
înoi
gîndirea umană, împotriva gîndirii raţionale ale lui Descartes
şi Spinoza
punînd la baza reînoirii gîndirea ştiinţifică avansată, a unei
societăţi
sociale şi a unei monarhii constituţionale, aceasta deoarece la
acea dată
oamenii încă nu au putut să se desprindă cu totul de la ideile
monarhice. Diderot este singurul care în secolul XVII-lea se
poate compara cu
Voltaire, cu diferenţă că a fost promatorul materialismului
„Înterpretarea naturii”. Enciclopedia a fost de nenumărate ori
interzisă, dar cu toate acestea vîndută în mii de exemplare,
devenind
lucrarea de care s-au folosit tinerii Europei pentru a se cultiva,
fiind
avangarda revoluţiei franceze. Părerile lui Voltaire în
enciclopedie nu
sunt vădit ateiste, ci cu toate că a atacat religia a pledat
pentru o religie
a raţiunii, dar totuşi sceptică. Părerea era că materia constă
din mişcare
care are o origine prin ea însăşi şi recunoşterea divină nu ar
face decît
să încetinească progresul ştiinţei şi deci a omenirii şi nici
existenţa unui
suflet indepenedent de materie nu poate fi acceptată,
deoarece el
(sufletul) este o funcţie a corpului omenesc la fel ca toate
celelalte. Din
cauza acestor păreri şi idei au fost obligaţi unii din
enciclopedişti să facă
unele rectificări, unele din ele fiind făcute chiar de editor, de
frica
cenzurii.
Jean-Jaques Rousseau
Dar cel mai important factor în evoluţia renaşterii spirituale
este Jean-
Jaques Rousseau care în lucrarea sa „Confessions” apărută
postum în
anul 1781, o lucrare în care în care se descoperă
complexitatea gîngirii
acestui om. Născut la Geneva în Elveţia fu crescut în religia
calvină dar
trecut la catolicismul datorită insistenţilor unei femei care i-a
fost în
acelaşi timp iubită şi ţiitoare şi cea care l-a educat de copil.
Trece apoi în
Franţa iar mai tirziu revine în Elveţia unde trece din nou la
calvinism.
Din cauza ideilor sale a fost un timp urmărit din care cauză îl
întîlnim
cînd în Franţa cînd în Eleveţia. Cînd în anul 1749 fu întrebat
de
Academia de la Dijon dacă poate scrie ceva despre morală,
apăru
lucrarea sa „Discours sur les sciences et les arts” , lucrare
premiată care
l-a făcut celebru. La întrebarea dacă arta şi ştiinţa sunt
necesare pentru
fericirea oamenilor,el răspunde prin : nu, ştiinţa şi cultura fiind
monumente ale perzaniei. Se întreabă de ce avem nevoie de
dreptate
dacă trăim într-o lume de nedreptate, sau de ce avem nevoie
de filozofie
dacă fiecare trăieşte în felul lui, fără să-i pese de ea. El este
de părere că
trebuie să ne întoarcem la o viaţa simplă în natură. „O
Doamne, scapă-
ne de ideile străbunilor noştri, du-ne înapoi la o viaţă simplă,
nevinovată
şi săracă, care sunt singurele bunuri care ne pot ferici”, spune
el. După
ce apăru această carte a lui, fu întrebat de Academia din
Dijon : cum
apare inegalitatea printre oameni, la care el răspunde prin
lucrarea sa
„Discours sur l’origine et les fondaments de l’inegalite parmi
les
hommes” (1753), în care face distincţia dintre inegalităţi
naturale şi
fizice şi cele care derivă din cauze politice şi morale care
persistă
datorită că sunt acceptate de oameni. Omul este bun după
natură şi
numai prin societatea în care trăieşte devine rău. Această
teză o
susţinea în lucrarea sa „Emile”. Educaţia societăţii este acea
care face
pe om bun sau rău, credinţa religioasă a fiecăruia se bazează
pe
simţămînt, omul simte că există Dumnezeu, mai mult nu este
necesar.Cu
cît îmi dau seama cu atît mă rog mai mult, spune el.
Importanţa lucrărilor lui Rouseau.
După apariţia lucrării „Emile” îi scrie Voltaire : „Am primit
domnul
meu, cartea despre rasa umană, ţin să vă spun că nimeni nu
a reuşit să
ne coboare atîta spre starea animalică ca dumneavoastră.
Citind cartea
te face aproape să umblăm în patru labe. Deoarece m-am
debarasat de
acest fel de a merge, de şasezeci de ani nu văd nici um motiv
să reiau
16
acest fel de a umbla.”Aici se vede diferenţa dintre aceşti
scriitori ,
deoparte Voltaire, un om de cultură, care cu toate că venea
dintr-un
mediu burghez fecventa totuşi clasa nobiliară şi pe de altă
parte,
Rousseau, care şi-a dat copii imediat după naştere în case de
copii, care
dorea o ambianţă a naturii goale. Mai mult se vede diferenţa
dintre ei
cînd după cutremurul de la Lisabona care a distrus oraşul
făcînd mii de
morţi, a scris Voltaire o poezie, răspunse Rousseau „dacă ar
fi trăit la
ţară şi nu în case construite nu ar fi murit atîta lume”. Dar
amîndoi au
trăit timpul dinaintea marii revoluţii care va veni şi amîndoi
doreau o
schimbare a situaţiei politice şi sociale care au domnit în
timpul lor,
fiecare în felul şi după concepţiile sale, nu numai în Franţa ci
în toată
Europa.
Un deceniu înaintea izbucnirii marii revoluţii s-a întîlnit
Rousseau
cu un tînăr student care se numea Maximilian Robespierre din
Aras cu
care s-a întreţinut pe larg şi cu care a discutat felul cum va
arăta Franţa
după ce va sosi mult aşteptata revoltă a tuturor împotriva
tiraniei. De
altfel constituţia republicană a fost întocmită după ideile lui
Rousseau
din „Contractul social”, iar sloganul libertate, egalitate şi
fraternitate se
trag din elanul revoluţionar a lui Rousseau. Dar ne putem
întreba pe
drept cuvînt dacă el ar ti acceptat felul cum a decurs revoluţia,
iportant
însă este că el a fost unul din promotorii ei cel mai important.
17

13