Sunteți pe pagina 1din 18

Ministerul Învaţamintului Educaţiei, Tineretului şi Sportului din Republica Moldova

Academia de Studii Economice


Facultatea Contabilitate
Catedra Filozofie

Tema:

Iluminismul francez

Studenta: Miteva Ala CON 251


Lect.univ: P. Rumleanschi
Iluminismul francez.Nuanţă generală.
Iluminismul a fost o mişcare sprituală susţinută de intelectualii
europeni, avînd in centrul programului ei obiectivul de a plasa sub
„lumina” raţiunii întreaga viaţă a omului şi de a se opune tuturor
forţelor acuzate că ar dori să ţină minte într-o stare de „inferioritate”,
înconjurată în „tenebrele” erori, ale prejudecăţii şi ale
superstiţiei.Trăsătura definitorie a acestei mişcări a fost încrederea în
raţiune ca sursă primordială a intregii cunoaşteri , care e linie
directoare a activităţilor umane şi măsură a tuturor valorilor.În
lucrarea sa „Ce este Iluminismul?”, Kant a definit în anul 1784 aceasta
mişcare ca pe o atingere de către om a maturităţii intelectuale. Prin
gîndirea raţională şi acţiunile determinate de aceeaşi raţiune , iluminiştii
recunoşteau garanţia progresului permanent al omenirii în vederea
stăpînirii forţelor naturii , precum şi a împlementării unei ordini sociale
mai drepte.
Epoca de aur a înflorii sale a fost secolul al XVIII-lea , iar
epicentrul răspîndirii sale este Franţa , mai ales Parisul , deşi trebuie
precizat că mişcarea a avut o largă răspîndire în aproape toate ţările
europene,sub forme diferite , în funcţiile de tradiţiile,nu numai
filozofice, ci şi istorice, politice şi religioase.
Cauza socio-istorică a iluminismului a fost avîntul economic şi
social al burgheziei, a cărei dorinţă de emancipare a primit din partea
iluminismului impulsuri importante.Iluminismul a fost şi acea mişcare
spirituală care a pregătit Revoluţia Franceză.Rădăcinile ideologice ale
iluminismului se află in umanism, în reformare şi în sistemele filozofice
raţionaliste ale secolelor XVI şi XVII (Spinoza şi Descartes).
Iluminismul a fost o mişcare care a cuprins întreaga Europă şi
pînă în America de Nord.Ea a apărut mai întîi în Olanda şi în Anglia,
unde filozofi şi poloticieni precum H.Grotius, T.Hobbes şi J.Locke au
dezvoltat ideea dreptului natural, drept înnăscut omului, al religiei
naturale, al contractului social şi al drepturilor fundamentale ale
omului.Ei au pus asfel sub semnul întrebării poziţia imperiului „dat de
Dumnezeu” , precum şi pretenţia bisericilor de a fi instanţa suprema în
ceea ce privea problemele morale, ştiinţifice, literare, artistice şi
educaţionale.
Iluminismul şi efectele sale asupra vieţii intelectuale, sociale şi
politice a avut cel mai mare răsunet în Franţa. Cei mai însemnaţi

2
reprezentanţi ai acestei mişcări au fost Voltaire, Montesquieu,
Rousseau, Diderot, Holbach, d’Alembert.În ceea ce priveşte teoriile
socio-politice, Montesquieu a elaborat-inspirîndu-se din modelele
englezeşti-toriia separaţiei puterilor : puterea executivă, legislativă şi
jistiţia trebuiau separate sub umbrela unei monarhii constituţionale.Şi
Voltaire a aderat la idealul monarhului luminat, revendicînd depturi
politice, ce-i drept, doar pentru proprietari. În schimb, Rousseau a
susţinut ideea suveranitaţii poporului şi a egalitaţii tuturor cetăţenilor.
Asfel, el şi-a formulat visurile de constituire ale unei republici.
Ideiile socio-politice promovate de iluminismul francez, alături de
dorinţa acestuia de respectare a drepturilor omului au avut o influenţă
puternică asupra conducătorilor mişcării de independenţa
americane(T.Jefferson, T.Paine).Ele s-au regăsit în declaraţia de
independenţă a coloniilor nord-americane,în „Virginia Bill of Rights” şi
in Constituţia americană.În aceasta formă, ele s-au întors la origini
pentru a marca conţinutul ideologic al Revoluţiei Franceze.
Au existat multe şi diverse curente de gîndire, însă numai o serie
de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare şi dominante.O
abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii
toerii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin
social, politic şi economic a promovat o viziune seculară asupra lumii şi
o orientare generală către progres şi perfecţionare.
Principalii promotori ai acestor conceple au fost folozofii, care au
popularizat şi promulgat ideiile noi pentru publicul larg. Aceşti
„profeţi” ai Iluminismului avea o serie de atitudini de bază
comune.Avînd o credinţă în raţiune care era de nezdruncinat, au căutat
să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea,
natura şi societatea, şi să acţioneze în baza acestora. Au atacat în diverse
feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific, dogmatismul ,
intoleranţa, cenzura, precum şi constrîngerile economice şi
sociale.Considerau că statul este instrumentul adecvat şi raţional al
progresului.Raţionalismul extern şi sceptitismul epocii au condus în
mod firesc la deism; aceleaşi calităţi au avut un rol important în
determinarea reacţiei de mai tîrziu a romantismului. Reacţionînd la
dogmatism,iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o periodă în
care Biserica îşi pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune
ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare precum în evul mediu
şi la începutul modernităţii.

3
Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol al XVIII-lea
au transformat perspectiva mecanicistă asupra universului într-o
variantă revizuită radical a creştinătăţii, pe care uu denumit-o deism.
Inspirîndu-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens
ceas construit şi pus în mişcare de către Creator, deiştii au promovat
ideea conform căruia totul –mişcarea fizică, fiziologia fiinţei umane,
politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii raţionale
stabilite de Dumnezeu,care ar putea fi înţelese de către fiinţele umane
exclusiv prin intermediul raţiunii. Acet lucru însemna că lucrurile din
lumea umană şi lumea fizică pot fi înţelese fără a aduce religia,
misticismul sau divinitatea în ecuaţie.Deiştii nu erau atei; pur şi simplu,
afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic şi cel uman poate fi
înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de ordin religios. Pentru
un cadru istoric corect al secolului XVIII-lea în Europa, cu privire la
relaţiile dintre autoritatea politică şi religioasă şi clasa superioră,
trebuie să menţionăm că în Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au strădiut să
impună valorile libertăţii şi toleranţei într-o cultură în care fortăreţele
gemene ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce
reprezentau aceste valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte din timpul
atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creştine:
inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Isus Hristos,
damnarea necredincioşilor.
Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în
chestiunile ce ţin de religie, întrucît conducătorii săi, aşa cum a spus ,
„nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la artă şi
ştiinţe şi, întrucît incompetenţa de ordin religios nu este cea mai
daunătoare, ci şi cea mai degradantă din toate”.

Eciclopedia lui Denis Diderot reprezintă chintesenţa


spiritului Iluminismului,sau al Epocii Renaşterii, după cum i s-a
mai spus. Avînd centrul la Paris, mişcarea a dobîndit un caracter
internaţional prin faptul că s-a răspîdit saloane cosmopolite. Cei
mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franţa:
baronul Montesquieu, Voltaire şi contele Buffon, baronul

4
Turgot şi alţi fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o
influenţă foarte mare asupra romantismului

Trăsăturile iluminismului:
1. dreptul natural (oamenii sunt egali în natură);
2. iluminarea maselor = ridicarea maselor prin cultură;
3. raţionalismul;
4. iluminarea războaielor;
5. crearea unor instituţii şi opere monumentale de
ridicare a poporului;
6. atitudinea antidespotică şi antidogmatică;

Reprezentanţi:
Montesquieu (1689-1755) baron, dar dispreţuieşte aroganţa
aristocratică
Întreprinde o satiră a moravurilor timpului in
„Scrisorile persane”(1721) – autorul imaginează doi persani
veniţi la Paris şi care, prin corespondenţa cu copmatrioţii lor, îi
formează asupra realităţilor, oamenilor, moravurilor şi
instituţiilor europene.
„Despre spiritual legilor” – oroarea faţa de despotism,
toleranţă religioasă, condamna tratamentul inuman aplicat
negrilor, studiază dreptul roman şi cel francez

Voltaire (1694-1778)
în „Scrisorile filozofice”, „Tratatul despre toleranţă” şi
„Dicţionarul filozofic” critică vechiile instituţii politice, sociale şi
religioase.
poet: „Henriada”
epopeea eroi-comică „Fecioara din Orleans”
roman de aventură „Prinţesa Babilonului”
povestirea morală „Jeannot şi Colin”
fabula „Historia bunului brahman”

5
alegoria „Aventura Memoriei”
povestirea orientală „Zadig”
romanul filozofic şi fantastic „Micromegas”
13 tragedii

Diderot (1713-1784)
Coautor al „Enciclopediei”
Romane în istoria culturii ca primul mare critic de artă
al veacului prin „Eseu asupra picturii” şi cronicile cuprinse în
volumul „Saloane”
Roman picaresc „Jacques Fatalistul si stăpînul său”
Alte romane: „Calugariţa” , „Nepotul lui Rameu”

• Jean – Jacques Rousseau (1712- 1778)


Scriitorul cel mai democrat
Opera sa a avut o importanţă mare în pregătirea
revoluţiei din 1978
“ Discurs asupra originei şi bazelor inegalitaţii dintre
oameni” 1755

Caracteristicile literare a Iluminismului:


Curent ideologic şi cultural:promovarea raţionalismului, caracter laic,
antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului şi dogmelor,
răspindirea culturii în popor, literatura preocupată d problemele sociale
şi morale.

Teme şi motive: „Monarhul luminat” , „Contractul social” ,


emanciparea poporului prin cultură;
Genuri şi specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic
(tragedie, comedie).

6
Voltaire
(21 noi.1694-30 mai 1778)
7
Voltaire , pe numele său adevărat Francois-Marie Arouet, (21
noiembrie 1694 la Paris, 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor şi filozof
al Iluminismului francez.
Ca fiu al unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-
le-Grand. Aici şi a aflat spiritul său critic. Unchiul său l-a băgat în
cercul ateilor, lucru care intra în contradicţie cu ideologia iluminismului
timpuriu. La rugămintea tatălui său, a început în 1711 dreptul, pe care
nu-l avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuţiile
intelectualilor, scriitorilor şi aristocraţilor, ce se desfăşurau în palate
sau în cafenelele din Paris. Din cauza viziunilor sale neaprobatoare, pe
care le reda în batjocora, a fost întemniţat în 1717 pentru 11 luni la
Bastilia. Fiind ameninţat de o nouă arestare în Franţa, a petrecut un
timp (din 1726 pînă în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influenţat de
empirismul lui John Locke Empirismus şi de nou- apărutul deism. În
ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731).

Ca ateu şi francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare


formă a religiei instituţionale, dar şi în neînţelegerile politice. El s-a
autonumit Theist , un om încrezător în Dumnezeu , dar care a renunţat
la creştinism. Cînd a fost emis un nou mandat de arestare pentru el în
1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 pînă în 1748 a trăit cu prietena sa
Gabrielle-Emilie du Chateled-Lomont la Castelul Cirey în Champagne.
Aici şi-a scris memoriile, tratate de ştiinţe naturiste, istorie şi politică,
dar şi opere dramatice şi poetice. Prim mijlocirea Madamei de
Pompadour la curţile regale, Voltaire a fost numit istoriograf şi primit
în Academia Franceză. Friedrich cel Mare, care aparţinea el însuşi
minţilor iluminate ale secolului XVIII –lea, l-a luat cu el în 1750 la
Potsdam, unde şi-a putut exprima credinţele sale anticlericale şi unde a
putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopedie a lui
Denis Diderot şi unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire
philosophique portatif. Totuşi, s-a ajuns la la contradicţii cu Friedrich al
II-lea, aşa încît Voltaire să părăsească Potsdam în 1753. De
corespondenţa cu Friedrich cel Mare a continuat să se preocupe. În
1755 s-a stabilit lîngă Geneva, unde şi-a petrecut pe proprietatea sa din
Ferney ultimul deceniu ca „Înţeleptul din Ferney”.

8
Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Cînd au fost
îndepărtaţi o jumătatedin caii grajdurilor regale ( motive economice), el
a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaţi jumate din
măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut şi
pentru toleranţa sa. Astfel şi-a exprimat punctul său contradictoriu faţă
de un adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar
m-aş lăsa omorît, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exptimaţi”.

Voltaire a fost împreuna cu Jean-Jacques Rousseau un iniţiator al


Revoluţiiei Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoric
iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) şi-a imaginat
Sensualismul.

În ceea ce priveşte filozofia, găsim La Voltaire idei şi teorii care au


mai fost spuse şi de alţii înaintea sa, însă nu în modul în care a
considerat el problemele, de aceea i se poate accepta un loc în cadrul
istoriei filozofiei şi mai ales în ceea ce priveşte iluminismul secolului său.
Cu toate că fiind ateist, atacînd în scriirile sale biserica, a fost totuşi
convins că o religie raţională este pentru omenire necesară : „Dacă
Dumnezeu nu există, trebuie să-l inventăm, dar natura ne strigă că el
există”.Este de părere că trebuie să se facă o diferenţă dintre superstiţie
şi religie. Preţuieşte predicile lui Isus în cel mai înalt grad, condamnînd
în acelaşi timp nelegiuirile care s-au făcut şi se fac în timpul său în
numele Lui. În lucrarea sa „Dictionnaire philosophique potratif”(1764)
în articolul Theiste (Ateist) scrie : „Ateistul este un om care este convins
de existenţa unei fiinţe superioare, care este creatorul lumii”. Numeşte
biserica sa „Deo erexit Votaire” spunînd că o religie nu trebuie să fie o
metafizică de neînţeles, ci un act de cult divin şi dreptate.

În domeniul politic este de părere că Franţa timpului său trebuie


să-şi schimbe faţa, să adopte cele cîştigate de Anglia pînă la acea dată,
dar el fiind foarte conservativ în gîndire nu putea concepe o răsturnare
prin forţă, a prevăzut însă că revoluţia va veni. Înainte de moarte a
declarat printr-un act care la dat secretarului său : „Mor rugîndu-mă
Domnului, iubindu-mi prietenii, fără ură împotriva duşmanilor mei şi
dispreţul superstiţiei.

9
Charles de Secondat, Baron de Montesquieu
(18 ian.1689- 10 feb.1755)
10
Charles-Louis de Secondat,Baron de Montesquieu
(18 ian.1689- 10 feb.1755) a fost una din cele mai complexe figuri ale
iluminismului francez.
A activat în calitate de consilier (1714) în Parlamentul de la
Bordeaux, devenind preşedintele acestuia (1716-1728) după moartea
unuia din unchii săi, căruia i-a moştenit titlul şi funcţia. În 1728, a
devenit membru al Academiei Franceze. Opera sa majoră, Scrisori
persane (1721), s-a bucurat de un succes imens şi imediat.
Montesquieu a criticat situaţia social-politică şi religioasă din
Franţa timpului său în cartea „Lettres Persanes” (1721). Cartea este
concepută sub forma unei colecţii de scrisori, despre care se presupune
a fi fost scrise de călători în Persia şi de prietenii acestora din Europa.
Aici, autorul a satirizat şi criticat instituţiile franceze. În calitate de
teoritician, a scris în 1734 o disertaţie istorică ştiinţifică asupra înfloririi
şi decăderii Romei : Considerations sur les causes de la grandeur des
Romains et de leur decadence (Consideraţii asupra cauzei măreţiei şi
decadenţei romanilor).
Spiritul legilor (1748), studiu comparativ, focalizat asupra a trei
tipuri de guvern (republică, monarhie şi despotosm), a fost întocmit sub
influenţa ideilor lui John Locke. Una din teoriile majore prezentate în
lucrare este cea conform căreia puterile guvernului trebuie separate şi
echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea îşi păstreză şi
în prezent importanţa istorică, fiind una dintre operele care au
influenţat elaborarea Constituţiei americane.

Pleacă în Anglia unde studiază situaţia de acolo cu intenţia de a


întroduce sistemul şi ideile engleze în Franţa. Nu există un ideal abstract
sau o schemă despre un stat mai bun. Concepţia teoretică de despărţire
dintre administrativ şi legislativ a preluat-o de la teoria statului a lui
John Locke, care este de părerea că suveranul trebuie să fie supus
legilor.

11
Denis Diderot
(5oct.1713- 31iul.1784)
12
Denis Diderot (5oct.1713-31iul.1784)a fost filozof şi scriitor
francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a
iluminismului francez, avînd o influenţă majoră asupra spiritului
raţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie ezuită şi
a întors spatele unei cariere în drept, dedicîndu-se studiului şi scrisului.
În 1745, Diderot a început să editeze Encyclopedie, un proiect faimos,
care a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi.Una
din piesele sale, Le Pere de famille (Tată de familie,1758), a fost
considerată a fi prototipul „dramei burgheze”. Dintre celelalte opere ale
sale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796)- roman psihologic, Jacques le
fataliste (Jaques fatalistul, 1796),precum şi satira Le Nuveau de Rameau
(Nepotul lui Rameau) au devenit bine cunoscute.

De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scriirile sale


filozofice: Pensees philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) şi Letter sur
le aveugles (Scrisoare despre orbi,1749). Diderot a avut o contrebuţie
fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons
(Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începînd cu anul 1759.
Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă ale epocii
sale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor următoare
de gînditori din Franţa, Germania şi Anglia.

Enciclopediştii în Franţa au fost acei care au contribuit la


redactarea lucrării „Encyclopedie ou Dictionaire raisonne des sciences,
des arts et des metiers” (1751-1780), sub conducerea lui Denis Diderot în
colaborare cu iluştrii Franţei ai acestui secol al renaşterii gîndirii
umane, d’Alembert pentru matematică, care sub presiunea autoritaţilor
s-a retras mai tîrziu Jean Jaques Rousseau pentru muzică şi articole
politice, Voltaire cu lucrări spirituale şi istorie, Etienne Bannot de
Condillac,filozofie, Charles de Second, baron de la Brede et de
Montesquieu,partea aşa zisă de gust, Jean Francois Marmontel
literaturistică, şi alţi scriitori ai timpului. Lucrarea are ca scop a înoi
gîndirea umană, împotriva gîndirii raţionale ale lui Descartes şi Spinoza
punînd la baza reînoirii gîndirea ştiinţifică avansată, a unei societăţi
sociale şi a unei monarhii constituţionale, aceasta deoarece la acea dată
oamenii încă nu au putut să se desprindă cu totul de la ideile
monarhice.

13
Diderot este singurul care în secolul XVII-lea se poate compara cu
Voltaire, cu diferenţă că a fost promatorul materialismului
„Înterpretarea naturii”. Enciclopedia a fost de nenumărate ori
interzisă, dar cu toate acestea vîndută în mii de exemplare, devenind
lucrarea de care s-au folosit tinerii Europei pentru a se cultiva, fiind
avangarda revoluţiei franceze. Părerile lui Voltaire în enciclopedie nu
sunt vădit ateiste, ci cu toate că a atacat religia a pledat pentru o religie
a raţiunii, dar totuşi sceptică. Părerea era că materia constă din mişcare
care are o origine prin ea însăşi şi recunoşterea divină nu ar face decît
să încetinească progresul ştiinţei şi deci a omenirii şi nici existenţa unui
suflet indepenedent de materie nu poate fi acceptată, deoarece el
(sufletul) este o funcţie a corpului omenesc la fel ca toate celelalte. Din
cauza acestor păreri şi idei au fost obligaţi unii din enciclopedişti să facă
unele rectificări, unele din ele fiind făcute chiar de editor, de frica
cenzurii.

14
Jean Jaques Rousseau
(1712-1778)
15
Jean-Jaques Rousseau
Dar cel mai important factor în evoluţia renaşterii spirituale este Jean-
Jaques Rousseau care în lucrarea sa „Confessions” apărută postum în
anul 1781, o lucrare în care în care se descoperă complexitatea gîngirii
acestui om. Născut la Geneva în Elveţia fu crescut în religia calvină dar
trecut la catolicismul datorită insistenţilor unei femei care i-a fost în
acelaşi timp iubită şi ţiitoare şi cea care l-a educat de copil. Trece apoi în
Franţa iar mai tirziu revine în Elveţia unde trece din nou la calvinism.
Din cauza ideilor sale a fost un timp urmărit din care cauză îl întîlnim
cînd în Franţa cînd în Eleveţia. Cînd în anul 1749 fu întrebat de
Academia de la Dijon dacă poate scrie ceva despre morală, apăru
lucrarea sa „Discours sur les sciences et les arts” , lucrare premiată care
l-a făcut celebru. La întrebarea dacă arta şi ştiinţa sunt necesare pentru
fericirea oamenilor,el răspunde prin : nu, ştiinţa şi cultura fiind
monumente ale perzaniei. Se întreabă de ce avem nevoie de dreptate
dacă trăim într-o lume de nedreptate, sau de ce avem nevoie de filozofie
dacă fiecare trăieşte în felul lui, fără să-i pese de ea. El este de părere că
trebuie să ne întoarcem la o viaţa simplă în natură. „O Doamne, scapă-
ne de ideile străbunilor noştri, du-ne înapoi la o viaţă simplă, nevinovată
şi săracă, care sunt singurele bunuri care ne pot ferici”, spune el. După
ce apăru această carte a lui, fu întrebat de Academia din Dijon : cum
apare inegalitatea printre oameni, la care el răspunde prin lucrarea sa
„Discours sur l’origine et les fondaments de l’inegalite parmi les
hommes” (1753), în care face distincţia dintre inegalităţi naturale şi
fizice şi cele care derivă din cauze politice şi morale care persistă
datorită că sunt acceptate de oameni. Omul este bun după natură şi
numai prin societatea în care trăieşte devine rău. Această teză o
susţinea în lucrarea sa „Emile”. Educaţia societăţii este acea care face
pe om bun sau rău, credinţa religioasă a fiecăruia se bazează pe
simţămînt, omul simte că există Dumnezeu, mai mult nu este necesar.Cu
cît îmi dau seama cu atît mă rog mai mult, spune el.

Importanţa lucrărilor lui Rouseau.


După apariţia lucrării „Emile” îi scrie Voltaire : „Am primit domnul
meu, cartea despre rasa umană, ţin să vă spun că nimeni nu a reuşit să
ne coboare atîta spre starea animalică ca dumneavoastră. Citind cartea
te face aproape să umblăm în patru labe. Deoarece m-am debarasat de
acest fel de a merge, de şasezeci de ani nu văd nici um motiv să reiau
16
acest fel de a umbla.”Aici se vede diferenţa dintre aceşti scriitori ,
deoparte Voltaire, un om de cultură, care cu toate că venea dintr-un
mediu burghez fecventa totuşi clasa nobiliară şi pe de altă parte,
Rousseau, care şi-a dat copii imediat după naştere în case de copii, care
dorea o ambianţă a naturii goale. Mai mult se vede diferenţa dintre ei
cînd după cutremurul de la Lisabona care a distrus oraşul făcînd mii de
morţi, a scris Voltaire o poezie, răspunse Rousseau „dacă ar fi trăit la
ţară şi nu în case construite nu ar fi murit atîta lume”. Dar amîndoi au
trăit timpul dinaintea marii revoluţii care va veni şi amîndoi doreau o
schimbare a situaţiei politice şi sociale care au domnit în timpul lor,
fiecare în felul şi după concepţiile sale, nu numai în Franţa ci în toată
Europa.

Un deceniu înaintea izbucnirii marii revoluţii s-a întîlnit Rousseau


cu un tînăr student care se numea Maximilian Robespierre din Aras cu
care s-a întreţinut pe larg şi cu care a discutat felul cum va arăta Franţa
după ce va sosi mult aşteptata revoltă a tuturor împotriva tiraniei. De
altfel constituţia republicană a fost întocmită după ideile lui Rousseau
din „Contractul social”, iar sloganul libertate, egalitate şi fraternitate se
trag din elanul revoluţionar a lui Rousseau. Dar ne putem întreba pe
drept cuvînt dacă el ar ti acceptat felul cum a decurs revoluţia, iportant
însă este că el a fost unul din promotorii ei cel mai important.

17
Planul referatului:
1. Iluminismul francez. Nuanţă generală.........................pag
1

2. Trăsăturile iluminismului.............................................pag 4

3. Reprezentanţii..............................................................pag 4
4. Caracteristicile literare a iluminismului........................pag 5
5. Voltaire........................................................................pag 6
6. Charles de Secondant,baron Montesquieu....................pag 9
7. Denis Diderot...............................................................pag 11
8. Jean Jacques Rousseau................................................pag 14
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

18