PLATON

PLATON
(aprox. 428 î.Hr.-348 î.Hr.)
• S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau
pe insula Egina, având ca tată pe Ariston
(descendent al regelui Codros) şi mama Perictione
(dintr-o familie înrudită cu Solon). Numele de
naştere - Aristocles; Platon a fost o poreclă primită
datorită pieptului său lat. Copilăria este marcată
de războiul peloponesiac şi luptele civile între
democraţi şi aristocraţi. La 20 de ani devine
discipol al lui Socrate şi a rămas alături de el vreme
de 8 ani, până la moartea acestuia.
• Înclinaţiile poetice, talentul în domeniul
teatrului le-a înăbușit şi s-a dedicat total
filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.e.n.) nu
a putut fi de faţă, fiind bolnav. Condamnarea
nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l
reabiliteze (Apologia lui Socrate). Dialogurile
de tinereţe poartă marca puternică a filosofiei
socratice.
Platon a fost vândut în robie pe insula Egina,
fiind cumpărat cu o mare sumă de bani de către
prietenii săi. La vârsta de 40 de ani revine în
Atena din peregrinări care au durat decenii.
• Platon fondează în Atena o şcoală de filozofie.
A dislocat-o la nord-vest de oraş, în Academie
– un crâng, dedicat eroului mitic Academ şi
zeiţei Atena. Şcoala lui Platon era accesibilă
pentru toţi doritorii. Activitatea lui Platon în
Academie a durat 40 de ani.
•  Platon s-a stins din viaţă, cum spune 
Cicero ,“cu condeiul în mână” (scribens
mortuus est), la vârsta de 81 de ani, în a.
348 î.Hr. Atât în timpul vieţii sale, cât şi
după decesul său, personalitatea lui a
fost înconjurată de respectul general.
• Este cel dintâi filosof de la care ne-au rămas
scrieri complete: 35 de scrieri şi 13 scrisori
(dintre care doar una, a 7-a, se pare că este
autentică).
• Platon a creat specia literară a dialogului, în
care problemele filosofice sunt abordate prin
discuţia dintre mai mulţi interlocutori, Socrate
fiind cel mai adesea personajul principal.
• Opera lui Platon cu excepţia Apărării lui
Socrate este scrisă sub formă de dialog. Celor
aproximativ treizeci de dialoguri autentice li se
adaugă alte douăsprezece a căror paternitate 
platonică este pusă sub semnul întrebării de
către cercetătorii moderni. Referitor la
perioada de redactare a dialogurilor, istoricii
filosofiei împart opera lui Platon în trei
grupuri, fiecare dintre acestea corespunzând
celor trei perioade  de creaţie a filosofului:
• I. Dialogurile de tinereţe: Apologia lui
Socrate; Criton (sau Despre datorie),
Euthyphron (sau Despre pietate), Lysis
(sau Despre prietenie), Laches (sau Despre
curaj), Protagoras (sau Despre învăţarea
virtuţii), Ion (sau Despre Iliada), Hippias
Minor* (sau Despre fals), Charmides (sau
despre înţelepciunea morală), Hippias
Maior (sau despre frumos).
• II. Dialogurile de maturitate: Gorgias
(sau Despre retorică), Cratylos (sau
Despre dreapta potrivire a numelor),
Republica (sau Despre dreptate),
Phaidon (sau Despre suflet),
Banchetul (sau despre eros),
Parmenide (sau Despre idei), Phaidros
(sau Despre frumuseţe), Theaitetos
(sau Despre ştiinţă);
• III. Dialogurile de bătrâneţe: Timaios
(sau Despre natură), Critias (sau despre
Atlantida), Sofistul (sau Despre fiinţă),
Omul politic (sau Despre regalitate),
Philebos (sau Despre plăcere), legile (sau
Despre legislaţie).
• Trebuie menţionat faptul că prezenta
clasificare cronologică a operei lui Platon
stă totuşi sub semnul aproximativului.
 Opera lui Platon
• Celebrele Dialoguri reprezintă aplicarea
metodei dialectice de gândire, înțeleasa in
sensul ei originar de discuție din
grecescul dialectiktike.
• Teoria despre idei a avut drept sursă chemarea
lui Socrate spre cunoaşterea adevărată a
noţiunilor, care nu sunt subiective (precum
afirmau contemporanii la modă ai lui Socrate
şi Platon – sofiştii), dar alcătuiesc lumea ideală
independentă, care există în afara lumii
senzuale. Platon considera că doar în lumea
ideilor este adevărul suprem.
• Concepţia despre suflet a lui Platon era ca și
la pitagoreici aceea ca sufletul e nemuritor,
el transmigrând în mai multe corpuri.
Principiul sufletului este la Platon numeric,
pe când cel al corpului este
geometric. Sufletul este suflul vital,
răspândit în toate direcțiile, el se mișca de la
sine si e tripartit: partea lui raționala își are
sediul în cap, cea a pasiunilor în inima, iar
cea care produce poftele - în zona buricului
si a ficatului.
• Partea raționala a sufletului este cauza reflecției,
a deliberării, a înțelegerii; partea pasională este
cauza curajului, a plăcerii, a durerii, a supărării, iar
partea senzuala a sufletului este cauza poftei de a
manca, a satisfacției sexuale. Pornind de la centru,
sufletul cuprinde corpul din toate pârtile, in cerc, el
e compus din elemente si e împărțit in intervale
armonioase, formează doua cercuri legate intre
ele, dintre care cel interior formează cele șapte
cercuri, cercul interior este cel al identității, iar cel
de-al doilea este al alterității.’’ 
• Din mișcarea cercului alterității se naște opinia, iar
din mișcarea regulata a cercului identității apare
știința, ceea ce înseamnă ca la baza tuturor
lucrurilor sunt doua principii: divinitatea si materia.
Prima e rațiunea si cauza, cea de-a doua nu are nici
forma, nici limita, ea are inițial o mișcare
dezordonata, însa divinitatea, preferând ordinea
dezordinii, a strâns-o intr-un singur loc. Astfel
substanța, materia, a fost transformata în cele patru
elemente prezente şi la primii filosofi ionieni, dar si
in cultura chineză veche: 
apa, aerul, pământul şi focul. 
• Din aceste elemente s-a născut lumea şi tot ce
există în ea. Aceste elemente sunt în continuă
schimbare, cu excepția pământului.
Divinitatea este cauza întregii creații,
considera Platon, deoarece binele este făcător
de bine, prin însăşi natura sa, universul este
cel mai frumos lucru pentru ca seamănă cu
divinitatea. Universul e o ființa însuflețită,
creat după asemănarea ființei inteligibile, dar
ca sa fie perfect, a fost creată si făptura
celorlalte animale.
• Divinitățile sunt de natura focului ca şi sufletul,
ele nu au corporalitate, iar viețuitoarele sunt,
după mediul în care trăiesc, zburătoare [aer],
acvatice [apa], terestre [pământ], înzestrate cu
corporalitate şi suflet în același timp. Ceea ce
trebuie să facă orice ființa este să se identifice
cu divinitatea, pentru aceasta fiind necesare
virtutea, forța, sănătatea, simțuri bune,
bogăţia, neamul ales si buna reputație. A fi
bun implică şi a fi frumos,
acel kalokagatos specific gândirii grecilor. 
• Universul este unic, creat perfect şi perceptibil
simțurilor, nelimitat, sferic, ca si cel care l-a creat,
nepieritor ca şi divinitatea. Universul conține totalitatea
corpurilor care există, puse intr-o ordine perfectă, care
ne da posibilitatea de a le cunoaște. El considera ca
si Heraclit că totul curge continuu, fiind deci în
schimbare. Nu poate să admită, însă, trecerea unei idei
în contrariul ei, tot așa cum nu poate concepe ca doua
propoziții contrare pot fi adevărate în același timp.
Separarea lucrurilor sensibile, vizibile de cea a ideilor,
lumea inteligibilă, nu înseamnă că exista doua lumi, ci
una numita kosmos. Ideile nu sunt perceptibile
senzorial, sunt incolore, intangibile, fără contur, dar au
fiinţă autentică.
• Măreția filosofiei lui Platon este dată de faptul
că a reușit să distingă ființa de existenţă,
limitele filosofiei sale constând în faptul ca le-a
separat. Daca nu ar fi folosit miturile, dialogul,
spun unii gânditori, ar fi elaborat o logica mai
complexa, ca disciplină a cunoașterii.
 Iubire platonica sau iubire perfectă? 

•  Platon relatează mitul ființei perfecte, bărbat si femeie

în același timp, cu patru brațe, patru picioare, cu doua
capete; pe acea ființă şi zeii o invidiau, de aceea au
separate-o, făcându-i pe cei doi care au rezultat să se
caute continuu până se găsesc; aceasta fiinţa se
numea androgin. Însă în urma discuțiilor dintre
personajele lui Platon, se ajunge la idei contradictorii:
pe de o parte, se glorifică această iubire pură, în care
se obţine cea mai înaltă perfecţiune, pe de altă parte,
se neagă implicarea trupească, de unde expresia iubire
platonică în sens de iubire ideala, neîmplinita fizic.
 Concepţiile lui Platon cu privire la stat
• În baza teoriei privind cele trei componente ale
sufletului, este bazată filozofia lui Platon cu privire la
stat. Fiecare dintre aceste trei componente trebuie să
tindă către propria virtute. Virtutea raţiunii este
înţelepciunea, virtutea voinţei este curajul, virtutea
senzualităţii este abstinenţa. Aidoma componentelor
sufletului omenesc, şi statul ideal trebuie să constea
din trei pături, izolate una de alta ca nişte caste:
conducători înţelepţi, ostaşi ce se supun lor şi clasa
de jos, muncitoare. Fiecare dintre ei îşi are scopul său
social.
Un oraş ideal, atribuit penelului lui Pierro della Francesca sau
unuia din ucenicii săi, inspirat de motivele oraşului ideal al lui
Platon
 Concluzii
• Gândirea sa psihologică este o încercare de revalorizare
a ideilor înaintașilor săi, conform epocii în care a trăit, în
spiritul gândirii mitice a grecilor, este o concepție
conservatoare, utopica şi psihologizantă.
La Platon sufletul are funcția de motivație organica,
rațiunea are funcția înțelegerii inteligente şi a stabilirii
adevărului, iar energia sau voința sunt sinteza primelor
doua funcții. In ceea ce privește raporturile interumane,
așa cum am arătat, multe din ideile sale se regăsesc
încă în concepția unor psihologi contemporani, având
clar delimitate nivelurile psihicului. 
 Citate de Platon:
• - Dacă întâlnesc filozofia la un tânăr, îl admir, găsesc
că-i șede bine, în tot cazul mă gândesc că am de-a
face cu un om liber. În schimb, dacă nu-l văd
filozofând, îl socot lipsit de sentimentul libertăţii şi
incapabil de a face cumva într-o direcţie un lucru
frumos şi nobil.
• Cei care sunt într-adevăr filozofi, se deprind cu
gândul morţii şi aceasta îi înspăimântă mai puţin
decât pe ceilalţi oameni.
• Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama,
ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr.
• - Începutul este cea mai importantă parte a
unei lucrări.
• - Un lucru, ca să fie bine judecat, trebuie
judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi.
• - Esenţialul este nu să trăieşti, ci să trăieşti cum
trebuie.
• - Nebunia Iubirii este cea mai mare
binecuvântare a Cerurilor.
• - Mai bine să suporţi tu o insultă, decât să o
pricinuieşti altcuiva.
• Aşa se face că măsura şi proporţia merg mână
în mână cu frumosul şi virtutea... Când nu
putem surprinde binele printr-o singură idee,
îl definim prin trei: prin frumuseţe, proporţie
şi adevăr.
• Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri
până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge
la frâiele puterii politice, sau până când
deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai
înţelepciunii.
• Creatorul a zidit Universul punând spiritul în
suflet şi sufletul în trup şi a rânduit Universul
în aşa fel, încât acesta să fie, prin alcătuirea sa,
opera cea mai frumoasă şi mai desăvârşită.
• Retorica este arta cuceririi sufletului prin
discurs.
• Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul
fizic e pentru trup.
• Ochii sufletului celor mulţi sunt incapabili să
suporte viziunea divinului.
• Marea nedreptate nu porneşte de la oameni
obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-
o educaţie greşită.
• Cine vrea să fie cu adevărat bogat nu trebuie
să-şi mărească averile, ci să-şi micşoreze
poftele.
• Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a
lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri
bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita
în ceea ce întreprinzi; a patra este reputaţia
printre oameni şi a cincea, abundenţa de bani
şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.
• Acela care vrea să pedepsească în mod
judicios, nu pedepseşte din pricina faptei rele
care este un lucru trecut, căci nu s-ar putea
face ca ceea ce s-a săvârşit să nu se fi săvârşit,
ci pedepseşte în vederea viitorului, pentru ca
vinovatul să nu mai cadă în greşeală şi pentru
ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi.
 Bibliografie
•  

PLATON, OPERE COMPLETE - trad.: Cezar Papacostea, Marta Guţu, Constantin Noica, ... ; ed.
îngrijită de Petru Creţia, Constantin Noica, Cătălin Partenie. - Bucureşti: Humanitas, 2001.
•  
• Text online disponibil la
• https://www.scribd.com/doc/394631/Platon-Opere-complete-Vol-1
•
Diogene Laertios, [1997] Despre viețile si doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași 

Corneliu Mircea, [1979] Inter-comunicarea, Editura Științifica si Enciclopedica, Bucuresti 

Psihologie [2005], manual pentru clasa a X-a, coordonator Mielu Zlate, Editura Aramis,
București 

Vladimir Soloviov, [1997] Drama vieții lui Platon, Editura Amarcord, Timișoara 

Dicționar de filosofie, [1978], Editura Politica, București