GÂNDIREA SIMBOLICĂ

Un nou mod de gândire? Revenirea la superstiţii? Sau, pur şi simplu, reîntoarcerea

la un mod de gândire normal, adică la reintegrarea modului de gândire cotidian în modul
logic, tradiţional de simţire, adică la reintegrarea SACRULUI în PROFAN.
Gândirea simbolică presupune înţelegerea sensului simbolurilor şi a imaginilor
simbolice, adică a sacrului, a acelei părţi a cotidianului după care plângem că se pierede
sau că se degradează, pentru că, de fapt, nu avem, încă, un mod clar de a gândi simbolic,
adică un mod clar de a acţiona în concordanţă cu simbolurile ce se manifestă în cotidian.
Gândirea simbolică este punerea într-un a acord perfect a intuiţiei, cu realitatea
manifestată, punerea în acord a regulilor bunului simţ interior, universal valabil deoarece
este acea precunoaştere a noţiunilor de bine şi rău cu care fiecare fiinţă se naşte, cu
cotidianul vieţii exterioare, adică reintegrează SACRUL în REALITATEA
COTIDIANĂ.
Gândirea simbolică, se traduce prin decodarea simbolului sau a imaginii
simbolice, fapt ce „sparge realitatea imediată” fără să o amputeze, revine la realitatea
sacră integrată prin symbol, întregind valoarea unui obiect ori a unei acţiuni, printr-un
sistem de analogii, care ne fac să ne întoarcem cu gândul la consacrata valoare
polivalentă a simbolului.
Semnificaţiile simbolului ţes o reţea de nuclee semantice secundare, dar fiecare
este integrat în nucleul central. Morfologia, aparent nesfârşită, a metafizicii unei imagini-
simbol accentuează, la nivele profunde, un singur sens, un singur înţeles foarte clar, care
se verifică în planul cunoasterii sistemelor simbolice.
Ceea ce spunea Mircea Eliade, că „moartea zeilor” nu antrenează dispariţia
experienţei sacrului, acesta continuând să se reveleze si să se ascundă deopotrivă în
simbol, impunându-l ca pe o problemă de limbaj. Iată cum simbolul este cel care
ascunde, în mod imprevizibil, sacrul în profane şi-l ocultează.
Cuvintele îsi refuză sensul denotativ, actualizează sensuri enigmatice, iar astfel,
prin înţelegerea simbolului şi un mod de gândire simbolică bine structurat, se învie şi
autentifica experienţa supraraţionalului, a sacrului, pe care Mircea Eliade refuză să o
numească straniu, asa cum a făcut-o Freud, sau miraculos, asa cum a făcut-o Todorov, ci
o numeşte pur şi simplu Sacru.
Imaginea simbolica (Coloana nesfârşită,1970) este prezentă în teatrul lui Mircea
Eliade, exprimând semnul alianţei dintre pamant si cer, dintre materie si lumina, care este
marea taină a simbolului, a sacrului.
Despre taina simbolului, a sacrului Brâncuşi, ca instanţa ultimă din acest text
dramatic, spune: „A fost destul de greu, şi mi-au trebuit multi ani până i-am dat de rost, a
fost greu să răspund la prima întrebare: cum să fac, ca spaţiul şi lumina să te silească să te
regăseşti pe tine însuţi?”, (…) „ …totuşi, dacă ştii cum să transformi materia prin lumină,
problema e aproape rezolvată. Căci, nu era asta problema, maestre? - Cum să arăt mai
convingător transmutarea materiei în lumină, astfel încât să precipit metamorfoza
spirituală a celui care pătrunde in Monument ?”
Viaţa este la fel de fină şi de delicată precum o artă, ne spune Eliade, care ne mai
spune: “Soţia este iubită de soţul ei nu doar pentru că este femeia iubită, ci pentru că ea
este simbolul Sinelui soţului său, O Maitreyi!”- Sinele este acel loc, extatic, în care
spaţiul şi lumina te fac să te regăseşti pe tine însuţi, iar femeia nu este decât oglinda
bărbatului, simbolul materiei care oglindeşte mereu, extatic, conştiinţa – simbolul
masculinităţii. De aceea, viaţa în cuplu ne duce cu gândul la fericirea arhetipală, de aceea
în mod inconştient căutăm acea mare iubire în cuplu polar, care să transforme simbolul în
realitate.
Această structură simbolică auto-iterativă, care se multiplică pornind de la o lege
de generare se regăseşte şi în Fractali. Gândirea simbolică poate uşor să facă o analogie
între simbol şi fractal.
Modelul fractalic presupune o structură auto-iterativă, care se multiplică pornind
de la o funcţie (lege) de generare. Fractalul prezintă o multitudine de forme, dar toate
sunt expresia legii unice pentru un anumit nivel pe care fractalul se manifestă.
Modelul fractalic poate avea succes prin efortul de a se identifica unitatea lumii în
unitatea unei legi fundamentale, care permite apoi proceselor să se autogenereze.
Gândirea simbolică poate regăsi sacralitatea simbolică în întregul univers
manifestat, astfel simbolul poate identifica unitatea lumii în unitatea unei legi
fundamentale, care permite apoi sacrului să se autogenereze.
Gândirea simbolică exclude privirea "lineară", doar fotografică, a realităţii, iar
acest tip de gândire se regăseşte ipso facto în structura psihicului uman, deoarece atunci
când privim un corp omenesc nu vedem doar carnea şi organele, sau bolile şi rănile. Când
privim corpul omenesc, nu vedem cu ochi omeneşti, ci vedem tiparele de energie. Nu
vedem ţesuturile, sângele, bolile ţesuturilor, vedem energia care este dincolo de cea ce
este fizic, ea este un simbol al sincronizării şi al ritmului universal în fiecare fiinţă
umană.
Gândirea simbolică ne face capabili să vedem mai mult, să putem privi cu ochii
fizici şi să putem vedea şi energiile foarte clar. Sunt energii pe care le vedem şi acum, iar
odată activată gândirea simbolică, nu veţi vedea culori strălucind şi dansând, culorile în
vor fi total altfel decât sunteţi obişnuiţi, dar veţi putea vedea şi simţi energiile.
Gândirea simbolică ne obligă să ne extindem conştiinţa, să ne deschidem unor
probabilităţi ce există dincolo de realitatea noastră curentă. Vom vedea energiile precum
un dans specific al energiei, ceea ce este mult mai mult decât simpla apariţie a unor
culori. Este un fel de sunet care emană, dar nu genul de sunet pe care îl auzim cu urechile
fizice, este un tipar care este emis. SIMBOLUL face legătura dintre imanent şi
transcendent, între intenţie şi gând manifestat.
Gândirea simbolică comunică direct subconştientului, fiind acel paralimbaj care
nu necesită folosirea cuvintelor, sau a mesajelor scrise... prin ea se poate comunica în
moduri care fac ca Internetul să fie, de acum, ceva pueril.
Gândirea simbolică este dincolo de folosirea metode psihice, "paranormale", de
putere. Cu ajutorul ei veţi începe să transcendeţi doar aspectul de putere, pentru că sacrul
este dincolo de putere, veţi începe să înţelegeţi limbajul universal al semnelor,
simbolurilor, imaginilor simbolice, veţi înţelege geometria sacră...şi multe altele.
Prin Gândirea simbolică reîntinerirea şi vindecarea pot fi făcute foarte uşor, în
mod sacru, fără a forţa nimic. Acesta este cel mai important atribut gândirii simbolice ce
poate fi privită ca un salt cuantic, deoarece nu este necesară forţa brută, ci doar forţa
gândului şi înţelegerea simbolului.
Această energie este disponibilă deja pentru cei ce sunt gata să înceapă să lucreze
cu simboluri. Însă, toată lumea lucrează şi foloseşte deja simbolurile, dar fără a fi
conştientă de efectele acestora. Este ca şi cum lucraţi deja cu o nouă energie, dar nu
sunteţi conştienţi de implicaţiile acesteia.
Gândirea simbolică pune bazele unui nou sistem educaţional, deoarece astăzi este
atât de multă nevoie de aşa ceva. Începeţi să gândiţi simbolic şi să folosiţi simbolurile, iar
după ce veţi începe acestea, observaţi ce se întâmplă cu energia abundenţei. Veţi vedea
schimbări incredibile în vieţile voastre, deoarece sacrul presupune şi spontaneitatea
divină în manifestare.
Gândirea simbolică vă va permite să cunoaşteţi şi să experimentaţi în cotidian,
ceea ce altă dată părea să ţină de paranormal. Simbolul este poarta cea strâmtă prin care
se trece de la sacru la profan, de la individual la universal.