Corpul Atmic – Voinţa Divină

Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge

acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Idealul Spiritului este veşnicia, fiindcă Spiritul care este nemuritor

străbate timpul. Dar pentru a obţine veşnicia, Spiritul are nevoie de
hrană, iar această hrană este libertatea. Dacă sufletul are nevoie să
se dilate, Spiritul are nevoie să taie toate legăturile ce îl ţin
înlănţuit. Adevărul este moneda cu care spiritul cumpără libertatea.
Fiecare adevăr pe care reuşiţi să îl obţineţi despre un anumit subiect
vă dă posibilitatea să vă eliberaţi. Iisus spunea: „Cunoaşteţi Adevărul,
iar Adevărul vă va face liberi.”Da, adevărul este acela care eliberează.
Activitatea ce ne permite să ajungem la Adevăr este identificarea cu
Creatorul. Acela care se identifică cu Creatorul, devine una cu El,
posedă Adevărul şi este Liber! Când Iisus spunea: „Eu şi Tatăl meu
Una suntem”, el rezuma acest proces de identificare.

Corpul Fizic şi Corpul Eteric - Voinţa

 Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge
acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Voinţa are ca scop mişcarea, deci puterea. Ea are nevoie să

acţioneze asupra lucrurilor, a fiinţelor, a situaţiilor, pentru a le modela,
a le transforma. Dar ea nu poate fi activă dacă nu se hrăneşte, iar
hrana ei este forţa; voinţa se poate manifesta dacă este alimentată
de forţă. Ca să cumpere această forţă care reprezintă hrana sa, are
nevoie de bani, iar banii sunt gestul: trebuie mereu să ne
desprindem din imobilitate şi din inerţie pentru a declanşa energiile.
Voinţa „cumpără” forţa şi devine puternică numai obişnuindu-
se să acţioneze, să se mişte. Toate eforturile fizice pe care le-
aţi putea face vă întăresc voinţa.

Corpul fizic are nevoie de sănătate. Pentru a fi sănătos are nevoie

de hrană, el trebuie să se hrănească. Pentru a-ţi procura hrană, ai
nevoie de bani. Iar pentru a avea bani, trebuie să munceşti. Este
simplu.

Corpul Astral - Sentimentul

 Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge
acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Idealul Sufletului este spaţiul, imensitatea. Sufletul omenesc

constituie o mică parte din Sufletul Universal şi el se simte atât de
limitat, atât de strâmtorat în om, încât singura sa dorinţă este de a se
putea dilata în spaţiu. Pentru a atinge acest Ideal, el are nevoie
deopotrivă să fie întărit, şi în cazul său există o hrană
potrivită: toate calităţile conştiinţei superioare,
impersonalitatea, abnegaţia, sacrificiul. Moneda cu care el
cumpără această hrană este Extazul, fuziunea cu lumea
divină. Lucrarea ce permite obţinerea acestei fuziuni este
rugăciunea, contemplarea. Da, activitatea cu adevărat specifică
sufletului este contemplarea.

Idealul Inimii este să se simtă dilatat㸠ea caută Căldura,

Bucuria, Fericirea. Hrana sa este Sentimentul, iar moneda
necesară este Iubirea. Atunci când iubiţi, această iubire este
„moneda” care vă permite să „cumpăraţi”, adică să dobândiţi, să
resimţiţi tot felul de sentimente, de senzaţii, de emoţii. Dacă vă
pierdeţi iubirea, vă pierdeţi fericirea şi vă va fi frig. Cum puteţi
păstra această bogăţie a iubirii? Cultivând zilnic armonia pentru
celelate creaturi şi pentru întreg universul.

Corpul Mental - Gândirea

Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge

acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Idealul Sufletului este spaţiul, imensitatea. Sufletul omenesc

constituie o mică parte din Sufletul Universal şi el se simte atât de
limitat, atât de strâmtorat în om, încât singura sa dorinţă este de a se
putea dilata în spaţiu. Pentru a atinge acest Ideal, el are nevoie
deopotrivă să fie întărit, şi în cazul său există o hrană potrivită: toate
calităţile conştiinţei superioare, impersonalitatea, abnegaţia,
sacrificiul. Moneda cu care el cumpără această hrană este Extazul,
fuziunea cu lumea divină. Lucrarea ce permite obţinerea acestei
fuziuni este rugăciunea, contemplarea. Da, activitatea cu adevărat
specifică sufletului este contemplarea.

Intelectul caută să fie luminat, caută Lumina, Cunoaşterea. Hrana

sa este Gândul. Moneda care îi permite să cumpere cele mai curate
gânduri este Înţelepciunea. Iar activitatea care îi permite să ajungă
la Înţelepciune este Meditaţia. Numai Înţelepciunea vă poate hrăni
intelectul cu cele mai frumoase gânduri şi astfel el va obţine Lumina pe
care o caută.

Corpul Cauzal – Înţelepciunea Divină

Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge

acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Idealul Spiritului este veşnicia, fiindcă Spiritul care este nemuritor

străbate timpul. Dar pentru a obţine veşnicia, Spiritul are nevoie
de hrană, iar această hrană este libertatea. Dacă sufletul are nevoie
să se dilate, Spiritul are nevoie să taie toate legăturile ce îl ţin
înlănţuit. Adevărul este moneda cu care spiritul cumpără libertatea.
Fiecare adevăr pe care reuşiţi să îl obţineţi despre un anumit subiect
vă dă posibilitatea să vă eliberaţi. Iisus spunea: „Cunoaşteţi Adevărul,
iar Adevărul vă va face liberi.”Da, adevărul este acela care eliberează.
Activitatea ce ne permite să ajungem la Adevăr este identificarea cu
Creatorul. Acela care se identifică cu Creatorul, devine una cu El,
posedă Adevărul şi este Liber! Când Iisus spunea: „Eu şi Tatăl meu
Una suntem”, el rezuma acest proces de identificare.

Corp Budic – Dragostea Divină

Fiecare dintre principii tinde spre un anumit scop; pentru a atinge

acest ţel, fiecare trebuie hrănit; pentru a obţine această hrană, e
nevoie de o monedă de schimb, iar aceasta se obţine doar dacă se
efectuează o anumită muncă.

Idealul Spiritului este veşnicia, fiindcă Spiritul care este nemuritor

străbate timpul. Dar pentru a obţine veşnicia, Spiritul are nevoie
de hrană, iar această hrană este libertatea. Dacă sufletul are nevoie
să se dilate, Spiritul are nevoie să taie toate legăturile ce îl ţin
înlănţuit. Adevărul este moneda cu care spiritul cumpără libertatea.
Fiecare adevăr pe care reuşiţi să îl obţineţi despre un anumit subiect
vă dă posibilitatea să vă eliberaţi. Iisus spunea: „Cunoaşteţi Adevărul,
iar Adevărul vă va face liberi.”Da, adevărul este acela care eliberează.
Activitatea ce ne permite să ajungem la Adevăr este identificarea cu
Creatorul. Acela care se identifică cu Creatorul, devine una cu El,
posedă Adevărul şi este Liber! Când Iisus spunea: „Eu şi Tatăl meu
Una suntem”, el rezuma acest proces de identificare.
 De ce suferim? De ce nu suntem liberi?

Pentru că există entităţi care se conectează la corpurile noastre

şi acţionează prin intermediul structurilor noastre. Suferim pentru că
noi dorim un lucru, iar acel lucru nu se realizează.
În Biblie se vorbeşte de cele 2 firi care sunt prezente în om,
numite „firea pământească” şi „firea dumnezeiască”, adică două
voinţe care există în acelaşi individ. Inclusiv se vorbeşte de
„duşmanul care zace în noi”.
Se spune că toată nefericirea porneşte de aici: „firea
dumnezeiască” doreşte ceva, iar „firea pământească” se împotriveşte.
Această „fire pământească” desemnează acea entitate
care s-a înscris sub formă de parazit în corpurile noastre, dând
naştere astfel karmei, condiţionărilor karmei, şi inclusiv, a
mecanismelor repetitive şi a morţii.
Karma este un produs al convieţuirii îndelungate cu această
entitate sau entităţi-parazit, care doresc să ne ţină captivi cât mai mult
posibil în acest joc repetitiv numit karmă. De ce? Ca să ne consume
energia. Noi am ajuns hrana lor, şi, de aceea, la fel cum noi continuăm
să omorâm animale şi să le consumăm carnea, la fel şi ei, continuă să
ne ţină în sclavie şi să ne consume energia.

De ce au apărut pe pământ
şi ne-au destabilizat sistemul nostru unitar şi echilibrat?
 Ca să putem trece la următorul nivel în evoluţia noastră ca şi specie
umană.
Pentru a trece de la un nivel de evoluţie la altul este nevoie de
un element care să declanşeze această dorinţa de schimbare.
Întotdeauna este un factor exterior care „obligă” o anumită
specie să se adapteze, să evolueze – dorinţa de schimbare nu
apare niciodată din neant, ci este văzută ca o necesitate. Doar
necesitatea – de a conserva specia – este cea care dă naştere la noi
soluţii de supravieţuire, şi implicit, de evoluţie.
Simbioza este considerată o forţă majoră în cadrul evoluţiei
speciilor. Lynn Margulis, faimoasă pentru lucrarea ei despre
endosimbioză, susţine că evoluţia este bazată pe cooperare,
interacţiune şi dependenţă mutuală între organisme.
Scopul acestei interacţiuni între noi, fiinţele umane şi ei,
aceste entităţi, este Co-evoluţia. Suntem lăsaţi să interacţionăm
tocmai pentru a atinge împreună un nou nivel. Co-evoluţie înseamnă
schimbarea unui obiect biologic care este declanşată prin schimbarea
unui obiect înrudit. Fiecare parte din acest proces co-evolutiv exercită
o presiune selectivă asupra celeilalte, afectând astfel evoluţia acesteia.
Ei sunt presiunea care se exercită asupra noastră tocmai
pentru ca noi să fim capabili să ne activăm corpurile la un nivel mai
înalt pe scara evoluţiei.

Care este situaţia noastră actuală?

Noi, fiinţele umane, suntem parazitaţi.

Trăim într-o stare de simbioză, care de-a lungul timpului a degenerat
într-o formă de parazitism din partea acestor entităţi. Diferenţa între
simbioză şi parazitism este următoarea:
- simbioza: este o interacţiune foarte apropiată şi care se derulează pe
termen lung între două sau mai multe specii biologice. De obicei, toţi
partenerii beneficiază din această simbioză (ex: simbioza între peştele
clovn şi anemona de mare: peştele clovn protejează anemona de peştii
care consumă anemonă, iar în schimb, anemona protejează peştele
clovn de prădători prin intermediul tentaculelor care înţeapă prădătorii.
Peştele clovn este imun la veninul anemonei).
- parazitismul: este un tip de relaţie simbiotică între specii, în
care un organism, adică parazitul, beneficiază în detrimentul celuilalt,
adică gazda
.

Acest capitol explică felul în care diferite entităţi preiau controlul asupra
noastră, a corpurilor noastre, a acţiunilor noastre, şi implicit a traiectoriei noastre
prin experienţa numită „viaţă”.
 POSESIUNEA DEMONICA
De ce am numit acest capitol „posesiunea demonică”? Aş fi preferat să folosesc
termenul de „entitate”, dar noi, de-a lungul timpului am folosit termenul de „demon”
sau „drac” pentru a identifica entităţile care încearcă să ne influenţeze şi să preia
controlul asupra voinţei noastre, şi de aceea, am dorit să folosesc un termen cunoscut,
care să transmită cel mai corect informaţia pe care doresc să o împărtăşesc aici.
Cu siguranţă, veţi spune: „Posesiunea demonică este un lucru grav, eu n-am
nimic de-a face cu asta. Sunt un om echilibrat, niciodată n-am făcut excese. Am văzut
îndrăciţi pe la televizor sau am auzit poveşti despre cum se manifestă aceştia, şi cu
siguranţă eu n-am legătură cu asta. În viaţa mea n-am urlat, ţipat, nu mi-am ieşit din
fire, n-am făcut spume la gură, şi nici n-am provocat vreun rău cuiva. Sunt un om bine
intenţionat şi întotdeauna mi-am dorit numai de bine pentru mine şi cei apropiaţi!”
Cu siguranţă aveţi dreptate şi aşa stă situaţia din acest punct de vedere, dar eu vă
întreb: Aţi fost vreodată nemulţumiţi? Aţi suferit? Aţi avut accidente fizice? Aţi avut
parte de „ghinioane”? Aţi trăit drame care ar face până şi pe cel mai puternic om să
se clatine?
Răspunsul, e evident „Da, dar oricui i se întâmplă asta. Face parte din viaţa pe
care trebuie să o acceptăm aşa cum este. Sunt unele lucruri pe care nu le poţi schimba.”
Fals. Noi avem voinţa şi puterea de a schimba şi de a manifesta orice. Dar
acest lucru NU SE MAI ÎNTÂMPLĂ pentru că o altă voinţă ni se opune. Nu viaţa, nici
destinul, ci aceste entităţi, care, de-a lungul timpului, s-au înscris sub formă de
parazit în corpurile noastre, dând naştere astfel karmei, şi inclusiv a mecanismelor
repetitive şi a morţii.
De aceea, pentru că avem voinţa bruiată, corpurile bolnave şi mintea
întunecată, nu mai suntem în stare să MATERIALIZĂM ceea ce NOI ne dorim. E
ca şi cum ai cere unui om bolnav la pat să urce Everestul. Acesta, din cauza condiţiei sale
fizice, nu va avea nici o şansă să se ridice din pat şi să ajungă până la clanţa uşii, d-apoi
să iasă din casă şi apoi să urce până în vârful muntelui. Acest vârf de munte este dorinţa
noastră împlinită în realitate, bolnavul suntem noi, iar boala este produsul interacţiunii
dintre noi şi aceste entităţi.
De fapt, nici nu mai suntem capabili de multe ori să deosebim care este
DORINŢA SUFLETULUI NOSTRU şi care este dorinţa entităţii care ne
parazitează.
Noi susţinem că ne cunoaştem, dar oare suntem conştienţi că persoana noastră, în
momentul de faţă, este un conglomerat de idei şi sentimente care s-au născut din
interacţiunea noastră cu entităţile parazite?
În plus, în momentul de faţă, majoritatea oamenilor îşi folosesc 4% din
capacitatea creierului, iar geniile 10%. Ce se întâmplă cu cealaltă parte de 90%? De ce nu
o putem accesa? În plus, peste 90% din ADN-ul nostru este numit „junk DNA”, adică
„ADN gunoi”, pentru că, deşi există, oamenii de ştiinţă nu i-au găsit deloc utilitatea. Oare
cine a creat această maşinărie umană, a fost atât de neatent încât să ne creeze cu defecte,
gunoaie, sau a uitat că a creat în noi un computer de 9 ori mai puternic decât ne este nouă
util? Ce este subconştientul? Ce este inconştientul?
Cei care îşi folosesc mai mult de 10% din creier au de obicei capacităţi numite de
noi „paranormale”, sunt capabili de telepatie, telekinezie, levitaţie, vedere la distanţă, şi
 multe alte lucruri care nouă, celor obişnuiţi ni se pare că fac parte dintr-o cu totul altă
realitate decât cea prezentă.
Şi întrebarea mea este: de ce nu suntem capabili să ne utilizăm în totalitate
creierul şi informaţia genetică? Nu dorim sau nu suntem lăsaţi să le utilizăm? Cine ţine
cheile de la această comoară? (ca o paranteză, în vechime, comoara era întotdeauna
păzită de un dragon, sau un paznic foarte puternic. Dragonul, şarpele cel vechi sau
„satana”, adică „duşmanul” este cel care în momentul acesta păzeşte cu străşnicie şi
ferocitate capacităţile noastre, pentru că nu vrea să ne scape de sub control. Dar în Biblie,
există un verset care vorbeşte despre Iisus Cristos, cel care a învins moartea, şi a călcat
capul şarpelui. Acest Cristos a spus că dacă urmăm şi APLICĂM învăţăturile lui, vom
fi capabili să facem minuni mai mari decât a făcut El încarnat în trup. Ce vreau să spun
este că DA, metodă de scăpare de sub jugul nedrept al acestor entităţi EXISTĂ, dar
îl vom discuta într-un alt capitol.)
Şi ca să închei această introducere, vă las cu o întrebare: de ce atunci când
„gândim la rău”, de obicei lucrul acela se şi întâmplă în realitate? De ce atât de uşor se
împlinesc blestemele, sau cuvintele pe care le spunem la mânie?
Şi de ce, mai rar, „gândim la bine”, binecuvântăm sau vorbim pe cineva de bine? De
ce mai uşor se materializează răul, deşi APROAPE TOŢI, fără excepţie, ne dorim
BINELE în adâncul sufletului nostru? Până şi cei mai răi dintre noi îşi doresc o soartă
bună pentru ei şi pentru copii lor. Aşa că de ce reuşim să materializăm răul, deşi aproape
toţi ne dorim binele?
De ce au nevoie aceste entităţi să se conecteze la corpurile noastre?

1. ca să ne consume energia: ei trăiesc într-un spaţiu interdimensional, şi de aceea

nu au o sursă de energie proprie. Ca să poată supravieţui, au nevoie să îşi obţină
energia de la o altă fiinţă VIE.
2. ca să îşi poată manifesta intenţiile şi dorinţele în acest plan – pentru că sunt
duhuri neîncarnate, şi au nevoie de un corp (o gazdă) prin care să se manifeste în
acest plan vizibil celor vii.
3. Posesiune:

- Temporară: incitarea la o acţiune care se încadrează în lista biblică de „păcate”. După ce

acea dorinţă este satisfăcută, entitatea se desprinde de gazda sa temporară şi caută altă
victimă. Acest gen de entităţi se găsesc prin baruri, case de toleranţă, sau majoritatea
cluburilor sau discotecilor, unde avem impresia că „ambianţa” propriu-zisă predispune la
consum exagerat de alcool sau creşte automat libido-ul.
- Permanentă: poate fi o posesiune temporară, care prin repetiţie se transformă în posesiune
permanentă, sau poate apărea pur şi simplu într-un moment de neatenţie şi slăbiciune
psihică a unei persoane, care în momentul acela de DISPERARE, DEZNĂDEJDE sau
FURIE îşi predă complet voinţa unei entităţi care de-abea aşteaptă să aibă o nouă „casă
permanentă”: alcoolism, schizofrenie, epilepsie.

Gradul de posesiune demonică ţine de:

- timpul petrecut cu gazda: astfel posesiune temporară se poate transforma în posesiune
permanentă prin activarea repetată a legăturii între entitate şi gazdă. Ex: cosumul de
alcool repetat poate deveni obicei.
- receptivitatea gazdei: în funcţie de:
- toxicitatea sângelui gazdei
- condiţionări şi programe karmice
- mediul ambiant: casa şi locurile cel mai des frecventate
- anturaj

Feluri de relaţionare a omului cu entitatea care îl posedă:

- omul e inconştient că există: majoritatea oamenilor sunt inconştienţi de aceste influenţe
exterioare lor.
- omul e conştient că există:
- omul e subjugat de entitate prin:
- ură sau frică: cei care urăsc diavolul: ultra-religioşii
- admiraţie: cei care sunt fascinaţi de puterea entităţii:
sataniştii
- entitatea e subjugată şi utilizată de om:
- aceştia sunt magii care şi-au folosit puterea voinţei
pentru a subjuga entitatea: Solomon, Marylin Manson
- omul e liber
- entităţile, karma şi moartea nu îl mai afectează: Cristos

* IMPORTANT: care e diferenţa dintre omul care subjugă entitatea şi cel care se
eliberează de ea? Cel care subjugă entitatea trebuie tot timpul să fie atent la aceasta să
nu se întoarcă împotriva lui (cum e cazul multor magi din vechime care au fost ucişi
tocmai de entităţile conjurate de ei), pe când omul liber nu mai trebuie să se teamă de
nimic, pentru că trece la alt nivel de vibraţie, mult mai înalt. Cât timp se încearcă
păstrarea relaţiei cu entitatea respectivă, chiar dacă se pare că e de pe o poziţie
superioară, se rămâne la nivelul jos de vibraţiei al entităţii respective, şi omul este
foarte vulnerabil la orice atac – nu doar din partea acelei entităţi, ci şi a altora.

Karma şi reîncarnarea
Karma, adică legea cauzei şi efectului, a intrat în vigoare de când
sistemul nostru perfect a fost destabilizat de apariţia acestor entităţi.
Karma este sistemul de autoreglare al acestei planete, prin care
suntem puşi în situaţia de a renaşte, de a ne re-încarna, pentru a ne
da seama de situaţia în care ne aflăm, şi pentru a ne vindeca, adică a
ne (i)lumina.

Cum a apărut karma?

În momentul în care entităţile s-au conectat la corpurile noastre, am
început să funcţionăm atipic: fiind stricată armonia construcţiei
noastre fizice şi psihice, am început să facem fapte care s-au
soldat cu distrugere, adică destabilizarea celorlalţi, şi inclusiv a
mediului ambiant, adică destabilizarea planetei. E ca şi cum un
om bolnav, pentru că nu se poate ţine pe picioare, se dezechilibrează
şi sparge din greşeală o vază. Nu este vina lui, dar fapta este făcută, şi
necesită îndreptare. Cineva trebuie să vină şi să cureţe cioburile şi apa
scursă pe jos, altfel vor apărea şi alte efecte secundare: de ex, altă
persoană poate călca pe cioburile lăsate în drum, sau poate aluneca pe
apa de pe podea.

De ce ne reîncarnăm?
Pentru că odată ce am făcut o faptă care a dezechilibrat
echilibrul planetei, suntem obligaţi să ne reîntoarcem şi să o
rezolvăm. De obicei această rezolvare se face prin suportarea
consecinţei. De exemplu: într-o viaţă am fost un tată care nu s-a
preocupat deloc de binele copiilor săi, acum e posibil ca reîncarnarea
să se producă într-o familie cu un singur părinte, sau cu un tată
indiferent, tocmai ca să experimentăm şi să înţelegem felul în care
acţiunea noastră din trecut i-a afectat pe ceilalţi. De multe ori noi ne
revoltăm, spunând că nu ne-am ales să ne naştem în această ţară, sau
în familia în care ne-am născut. Fals. Consecinţele acţiunilor noastre
trecute ne-au adus în familia în care ne-am născut, şi pe teritoriul ţării
acesteia. De ce nu ne-am născut în altă parte? În alt context? Pentru
că avem datorii în această parte de lume.
Totul este logic şi dacă înţelegem că ceea ce ni se întâmplă se
întâmplă din cauza unui motiv, nu pentru că acolo sus e un Dumnezeu
rău-voitor, sau un Univers căruia îi place să-şi bată joc de noi, atunci
înţelegem şi faptul că fericirea şi nefericirea noastră este condiţionată
(în acest moment) de această karmă, acest reziduu, pe care noi
suntem responsabili să îl curăţăm. Odată ce scăpăm de karmă şi re
programele karmice, apare libertatea, apare scopul real al sufletului
nostru, adică FERICIREA.

Cum scăpăm de karmă?

Cristos a zis: „Dacă fratele tău îţi dă o palmă, atunci întoarce si celălalt
obraz.” Cu alte cuvinte, dacă răspundem la rău prin bine, atunci oprim
ciclul karmic. Actul agresiv, odată ce apare, se pasează de la o
persoană la alta de-a lungul încarnărilor. E ca şi cum am pasa o minge
de la unii la alţii. Nimeni nu scapă de fapt de minge, ci doar, temporar,
o pasează în grija altcuiva. În momentul în care răspundem la rău cu
rău, simţim că ne-am „răcorit”, pentru că astfel am pasat mingea
celuilalt. Noi am avut ultimul cuvânt, deci, problema s-a rezolvat, nu
mai este în mâinile noastre. Oare aşa să fie? Mai există încă o
problemă: faptul că acest act agresiv, nu doar se mută de la unii la
alţii, ci şi dă naştere la noi acte agresive. Acest act capătă proporţii din
ce în ce mai mari cu fiecare repriză: porneşte de la un bulgăre şi
ajunge o avalanşă. Noi când pasăm mingea celuilalt, îi oferim şi un
supliment, îndurerându-l pe celălalt cu atitudinea noastră. Toţi
suferim, şi toţi ne comportăm agresiv pentru că ne dor rănile pe care
le avem.

Pentru a scăpa cu adevărat de karmă, este necesar:

1. să nu mai creăm karmă nouă
2. să stopăm ciclul karmic

1. nu este uşor să te înfrânezi, acest lucru cere un mare efort de

voinţă. Dar este singura cale spre eliberare. Dragostea este singurul
medicament capabil să vindece rănile noastre, şi singura
modalitate de a opri şi de a arde karma ce vine asupra noastră
din trecut: “Dragostea este îndelung rabdatoare, este plină de
bunătate: dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se
umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu
se mânie, nu se gândeşte la rău. Nu se bucură de nelegiuire, ci se
bucură de adevăr. Acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul,
suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată…”

2. în momentul în care refuzăm să Reacţionăm în faţa unei

„nedreptăţi”, sau a unei suferinţe, şi avem o atitudine de răbdare şi
dragoste faţă de situaţia în care ne aflăm, atunci vindecăm cu
adevărat situaţia, şi eliberăm acea parte de karmă. Arderea karmei
se face doar la temperaturi înalte, prin focul dragostei. Astfel, cu
cât lăsăm mai multă dragoste să se manifeste prin fiinţa noastră, cu
atât mai repede ardem reziduurile karmice.

Odată ce scăpăm de sub jugul entităţilor si de sub jugul karmic, atunci

„roada Duhului” adică adevărata voinţă a Sufletului nostru se
manifestă prin noi: "Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace,
indelunga rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie,
blandete, infranare, curatie" - Gal. 5, 22.