Sunteți pe pagina 1din 2

Neuronii oglindă: Empatie, imitare, învățare

-- O nouă viziune asupra CONȘTIINȚEI --


Neuronii oglindă sunt situați în lobii frontali

„Neuronii-oglindă sunt cei care ne îngăduie să


pricepem intențiile altora prin a simți, nu prin a gândi“,
(Rizzolatti, neurolog, New York Times).

„(...) Astăzi, vorbim despre neuronii-oglindă, cei


care ne permit să imităm și să învățăm comportamente
sociale complexe, din care unele stau la baza civilizației
umane așa cum o cunoaștem în prezent. Folosirea
uneltelor, a focului și adăposturilor, limbajul și abilitatea
de a citi mintea altcuiva și de a interpreta
comportamentul acelei persoane, par a fi rezultatul
dezvoltării unei serii de neuroni oglindă sofisticați, în
urmă cu circa 75.000 de ani” - (VS Ramachandran, TED
India 2009).

Pentru ce se fac responsabili neuronii oglindă - câteva exemple:


• Însușirea activităților repetitive;
• Învățarea prin imitație;
• Empatia - preluarea stărilor emoționale ale celor din jur;
• Dezvoltarea abilităților muzicale;
• Neuronii oglindă se activează ca și cum am experimenta acțiunea la care asistăm.

Unde sunt situați neuronii oglindă


Sunt situați în lobii frontali, adică în partea din față a creierului. În această zonă, neuronii
răspunzători de comanda motorie - cunoscuți de peste 50 de ani - se activează când o persoană
execută acțiuni de mișcare. Neurologii au descoperit că cca 20% din acești neuroni se vor activa și
atunci când privim o persoană executând o acțiune nu doar când o executăm și noi.

Cum imităm? De ce e imitația importantă?


„În decursul evoluției umane, se pare ca ceva foarte important s-a întâmplat acum aproape
75.000 de ani: o apariție subită și o răspândire rapidă a unui număr de abilități unice ființelor umane
cum ar fi folosirea uneltelor, folosirea focului, folosirea adăposturilor și bineînțeles limbajul și
abilitatea de a citi mintea altcuiva și de a interpreta comportamentul acelei persoane. Toate acestea s-
au întâmplat relativ rapid (...) iar eu afirm că ce s-a întâmplat a fost apariția subită a unui sistem
sofisticat de neuroni oglindă, care au permis oamenilor să emuleze și să imite acțiunile altor oameni.
Și atunci s-a întâmplat că o descoperire accidentală făcută de către un membru al grupului, să zicem
folosirea focului, sau un anumit tip de unealtă, care, în loc să dispară, s-a răspândit rapid, orizontal, în
rândul populației, sau a fost transmisă vertical, de-a lungul generațiilor.” (Ramachandran, TED 2009)

Imitație = evoluție
„Pentru ca un urs polar să dezvolte blana e nevoie de mii de generații, poate 100.000 de ani. O
ființă umană - un copil - poate să își privească părinții omorând un urs polar, jupuindu-l și punându-și
pielea lui pe corpul lor, blana pe corp, și învățând asta într-un singur pas: în cinci minute, poate zece.
Odată învățată metoda, aceasta se răspândește în proporție geometrică în populație. Imitația

1
abilităților complexe este ceea ce numim cultură și este fundamentul civilizației.” (Ramachandran,
TED 2009)

Neuronii oglindă pentru atingere


„Mai există un tip de neuron oglinda, implicat în ceva total diferit. Așa cum există neuroni
oglindă pentru mișcare, sunt și neuronii oglindă pentru atingere. Cu alte cuvinte, dacă cineva mă
atinge, pe mână, un neuron din cortexul somatosenzorial din regiunea senzorială a creierului se
activează. Dar același neuron se va activa uneori chiar și atunci când privesc o altă persoana fiind
atinsă. Este deci empatizarea cu acea persoană care este atinsă.
Ne punem însă întrebarea: de ce nu simt efectiv acea atingere doar privind pe altcineva fiind
atins? Empatizez cu persoana respectivă, însă nu simt cu adevărat atingerea. De ce? Pentru că avem
receptori în piele, receptori de atingere și durere, care sunt conectați la creier și care spun nu te
îngrijora, de fapt nu ești atins. Deci poți empatiza cu cealaltă persoană, dar nu o să simți cu adevărat
atingerea; altfel - vei deveni confuz.
Dar dacă elimini brațul, dacă pur și simplu anesteziez brațul, plexul brahial, e amorțit și nu mai
există niciun semnal de la el? Privind către altcineva care este atins, voi simți senzația pe brațul meu.
Cu alte cuvinte, am dizolvat bariera dintre mine și alte ființe umane. De asta îi numesc neuroni
Ghandi, sau neuroni de empatie.” (Ramachandran, TED2009)

O conștiință comună, rețele neuronale la nivel global


„Practic, tot ce te separă pe tine de cealaltă persoană este pielea. Dacă elimini pielea, vei simți
atingerea pe care o simte cealaltă persoană în propriul creier - ai dizolvat bariera dintre tine și restul
ființelor umane. Acest lucru este fundamentul unei mari părți a filosofiei estice: că nu există un eu
independent, separat de restul ființelor umane, inspectând lumea, inspectând alte persoane. Ești de
fapt conectat, nu doar pe Facebook sau pe internet, ci chiar de proprii neuroni. În această cameră
există un lanț de neuroni, vorbind unii cu alții, și nu există o diferențiere reală între conștiința ta și
conștiința altcuiva.
Toate acestea reies din simpla înțelegere a neuroștiinței. Avem, de exemplu, un pacient cu un
membru fantomă. Dacă brațul a fost înlăturat și ai un braț fantomă și privești pe altcineva fiind atins,
vei simți atingerea pe brațul fantomă. Fascinant este că, dacă te doare membrul fantomă, îl strângi de
mână pe celalalt, faci un masaj mâinii celeilalte persoane și asta va reduce durerea din brațul tău
fantomă, aproape ca și cum neuronii ar obține alinare doar uitându-se la altcineva primind un masaj.
Concluzie: Eu spun că sistemul de neuroni oglindă stă la baza unei interfețe, permițându-ne să
ne gândim din nou la probleme cum ar fi conștiința, reprezentarea eului, ce ne separă pe noi de alte
ființe umane, ce ne permite să empatizăm cu ele, și chiar lucruri precum apariția culturii și a
civilizației, unice ființelor umane.” (Ramachandran, TED2009)1

***

1 Neurologul VS Ramachandran conduce Center for Brain & Cognition din cadrul Universitatii din California, San Diego, și este
profesor asociat la Salk Institute. A scris lucrări precum Phantoms in the Brain, A Brief Tour of Human Consciousness si The Man with
the Phantom Twin: Adventures in the Neuroscience of the Human Brain.

S-ar putea să vă placă și