Ce este creierul

Sistemul nervos central poate fi impartit, din punct de vedere anatomic in doua elemente importante: maduva spinarii (legata direct
de trunchiul cerebral) si encefalul, sau creierul asa cum il stim toti.
Creierul (encefalul) este parte a sistemului nervos central si se afla in interiorul craniului. Acesta controleaza cele mai multe dintre
functiile organismului ( respiratie, miscare, ganduri, emotii, bataile inimii, secretii ale glandelor etc.). La om si la animalele
vertebrate, creierul este captusit cu o membrana numita meninge si este protejat de cutia craniana.

Creierul uman adult cantareste in medie 1,5 kg, cu un volul aproximativ de 1130 cm3 la femei si 1260 cm3 la barbati. Encefalul
uman este compus din neuroni, celule gliale si vase de sange. In creierul uman se gasesc pana la 100 de miliarde de neuroni,
fiecare dintre ei avand aproximativ 10 000 de conexiuni (sunt cazuri cu 200 de miliarde de neuroni).

Emisferele cerebrale formeaza cea mai mare parte a creierului uman si sunt situate deasupra celorlalte structuri ale creierului.
Acestea sunt acoperite cu un strat cortical (cortexul cerebral). Sub emisferele cerebrale se afla trunchiul cerebral, care seamana cu
o tulpina pe care se "sprijina" creierul. In spatele creierului, sub emisferele cerebrale si in spatele trunchiului cerebral se afla
cerebelul - o structura cu o suprafata brazdata orizontal, cortexul cerebelos (scoarta cerebeloasa), ii confera un aspect diferit de
orice alta zona a creierului.
Creierul "viu" este foarte moale, cu o consistenta asemanatoare gelatinei sau a branzei din soia (tofu). In ciuda faptului ca se
vorbeste adesea de materie cenusie, culoarea creierului "viu" este roz-bej si usor mai decolorata la interior.
Creierul omului este alcatuit din:
Trunchiul cerebral
Cerebelul
Diencefalul (Talamus; Epitalamus; Subtalamus; Hipotalamus; Metathalamus)
Emisfere cerebrale

Functia creierului
Creierul functioneaza ca un sistem complex, coordonand comportamentul organismului in
functie de informatiile pe care le primeste din interior sau din exterior (cu ajutorul nervilor
periferici).
Cu toate acestea, nu toate informatiile de la nervii periferici ajung la creier; sunt anumite
conexiuni si impletituri, numite plexuri, care retin informatia (precum maduva spinarii sau bulbul
rahidian) si ne fac sa reactionam inconstient prin reflexe.

Revenind la functia creierului, aceasta se realizeaza printr-o retea extinsa de neuroni, care fac
la randul lor o multime de conexiuni.
Fiecare emisfera a creierului interactioneaza, in general, cu o jumatate a corpului, dar din motive neclare, conexiunile sunt
incrucisate - partea stanga a creierului intaractioneaza cu partea dreapta a corpului si invers.
In cele mai multe privinte, cele doua parti ale creierului (stanga si dreapta) sunt simetrice in ceea ce priveste functia creierului.

Exista totusi cateva exceptii foarte importante care implica limba si cognitia spatiala.De exemplu: la majoritatea oamenilor, emisfera
stanga este "dominanta" pentru limbaj; un accident vascular cerebral in zona stanga a creierului poate face ca persoana in cauza
sa aiba probleme de vorbire sau de intelegere, in timp ce deteriorarea emisferei drepte ar putea sa duca la deprecierea minora a
limbajului.

Impartirea anatomica a creierului

Exista mai multe moduri si criterii pentru impartirea anatomica a

creierului, insa, metoda cea mai comuna este impartirea creierului in 3
regiuni principale, bazata pe dezvoltarea embrionara: creierul anterior,
creierul mijlociu si creierul mic.

Creierul anterior (sau prozencefalul, prosencephalon - lobii olfactivi)

este partea cea mai anterioara a creierului si este alcatuit din talamus,
hopotalamus si glanda pineala. Neuroanatomistii impart aceasta zona
in 2 structuri: diencefalul si telencefalul. Diencefalul contine structuri cum ar fi talamusul si hipotalamusul, care sunt responsabile
pentru anumite functii cum ar fi controlul motor, reintegrarea informatiilor senzoriale si controlul functiilor autonome. Telencefalul
reprezinta cea mai mare parte a creierului, cortexul cerebral. La nivelul cortexului cerebral are loc cea mai mare parte din
procesarea informatiilor la nivelul creierului.
De retinut ca aceasta parte a creierului (creierul anterior) este responsabial pentru receptionarea si procesarea informatiilor
senzoriale, gandirea, perceptia, realizarea si intelegerea limbajului si controlul functiilor vitale. Cu alte cuvinte, prozencefalul
indeplineste functii precum mestecatul; echilibrul, vederea, miscarile oculare, auzul, memoria, personalitatea, respiratia, mirosul,
gustul, salivatia, ingitirea alimentelor, inteligenta, directionearea impulsurilor senzoriale din tot corpul.

Creierul mijlociu, sau mezencefalul, este situat in centrul creierului si face legatura intre prozencefal si rombencefal. Acaesta
parte a creierului este implicata in rspunsurile auditive si vizuale, dar si in functionarea motorie.

Creierul mic, sau creierul posterior, numit in limbaj de specialitate rombencefal, se afla in continuarea maduvei spinarii si este
impartit in doua diviziuni importante: metencefal (puntea si cerebelul) cu rol in echilibru, coordonarea miscarilor, conducerea
informatiilor senzoriale; si mielencefal (bulbul rahidian) cu rol in respiratie, digestie, ritm cardiac.
Mezencefalul (creierul mijlociu) si rombencefalul (creierul posterior) formeaza impreuna trunchiul cerebral.

Anatomia creierului - celule si tesuturi

Celulele creierului pot fi impartite in doua grupe majore: neuroni si neuroglia sau celule gliale.
Neuronii, sau celulele nervoase, sunt celule care efectueaza toata comunicarea si prelucrarea informatiilor de la nivelul creierului.
Neuronii senzoriali care intra in creier din sistemul nervos periferic furnizeaza infosrmatii despre starea corpului si imprejurimile

acestuia. Cei mai multi neuroni din materia cenusie sunt responsabili pentru integrarea si prelucrarea informatiilor transmise
creierului prin intermediul neuronilor senzoriali.

Neuroglia, sau celulele gliale, sprijina si protejeaza neuronii. In creier exista patru tipuri de celule gliale astrocite, oligodendrocite,
microglia si celule ependimale. Celulele gliale mai poarta si denumirea de celule nevroglice si au rolul de sustinere a neuronilor, de
hranire a acestora, de transmitere a influxului nervos, de digestie a resturilor neuronale. Celulele gliale sau nevrogliile sunt capabile
de diviziune, spre deosebire de neuron care nu este. Celulele gliale se gasesc in organismul uman in raport de 10/1 fata de
neuroni.

Tesuturile creierului pot fi impartite in doua structuri mari: materie cenusie si materie alba, sau substanta alba.
Materia cenusie este compusa din neuroni nemilienizati (numiti si neuroni de releu, de conectare, de asociere, sau neuroni de
circuit). Regiunile de materie cenusie sunt zone de conexiuni si prelucrari nervoase. Materia cenusie include regiuni ale creierului
implicate in controlul muscular, perceptii senzoriale (vaz, auz, memorie, vorbire, emotii).

Substanta alba este formata in mare parte din neuroni mielinizati (axoni) care face legaturile intre regiunile de materie cenusie si
restul corpului. Neuronii mielinizati transmit semnale nervoase mult mai rapid decat ceilalti. Materia alba actioneaza ca o
autostrada informationala, accelerand legaturile dintre parti indepartate ale corpului si creier.
Cu alte cuvinte, neuronii materiei albe sunt implicati in transmiterea informatiilor senzoriale din restul corpului catre scoarta
cerebrala, precum si in reglarea functiilor autonome, inconstiente, cum ar fi bataile inimii, tensiunea arteriala, temperatura
corporala. Tot in materia alba sunt neuroni care ajuta la exprimarea emotiilor, eliberarea hormonilor din glanda pituitara si in
reglarea consumului de apa si alimente.

Principalele structuri ale creierului - creierul mic si mijlociu

Creierul mic, sau rombencefalul, este portiunea inferioara a trunchiului cerebral si este format din metencefal, miencefal si
formatiunea reticulata.
Metencefalul este localizat deasupra bulbului rahidian si contine puntea si cerebelul.
Mielencefalul este format din bulbul rahidian si ca localizare, acesta se afla in partea inferioara a creierului mic.
Printre functiile pe care le indeplineste creierul mic se numara somnul, atentia, miscarile musculare complexe, miscarile reflexe,
invatarea, functiile autonome.

Trunchiul cerebral.
Legatura dintre maduva spinarii si creier, mai exact materia alba, se face prin trunchiul cerebral, care se afla la baza creierului (in
partea inferioara a creierului). Multe dintre functiile de baza ale creierului, legate de supravietuirea organismului uman sunt
controlate de trunchiul cerebral.
O structura reticulata - materie mixta, cenusie si alba, cunoscuta ca formatiune reticulata se gaseste in toate cele 3 regiuni ale
trunchiului cerebral. Aceasta formatiune reticulata controleaza tonusul muscular si trecerea dintre starea de constienta si somn.
Trunchiul cerebral este format din 3 regiuni: punte, bulbul rahidian si mezencefal (mezencefalul si rombencefalul formeaza
impreuna trunchiul cerebral).

Trunchiul cerebral transmite informatiile de la nervii periferici si maduva spinarii spre partile superioare ale creierului. Printre
functiile trunchiului se numara respiratia, tensiunea arteriala, digestia, ritmul cardiac, trezirea, starea de alerta.
Bulbul rahidian se afla in partea de jos a trunchiului cerebral, inferior fata de punte si anterior fata de cerebel. Acesta ajuta la
controlul functiilor autonome si transmite semnale nervoase intre creier si maduva spinarii.
Puntea este tot parte a trunchiului cerebral si are rol in transmiterea informatiilor senzoriale intre encefal si cerebel.

Cerebelul.
Cerebelul este o regiune striata (cu riduri), semisferica, a creierului situata posterior trunchiului cerebral. Stratul esterior al
cerebelului, cunoscut sub numele de cortex cerebelos, este realizat din materie cenusie inchisa ermetic, care ofera putere de
procesare cerebelului. In cortexul cerebelos esxista un strat de materie alba in forma de arbore numit "arborele vietii" (arbor vitae).
Acesta face conexiunile intre regiunile de prelucrare a cortexului cerebelos si restul creierului si al corpului.
Cerebelul ajuta la controlul functiilor motorii, cum ar fi echlibrul, postura si coordonarea activitatilor musculare complexe. Cerebelul
primeste informatii senzoriale e la muschi si articulatii si utilizeaza aceste informatii pentru a mentine corpul echilibrat si postura
corecta.
Cerebelul controleaza, de asemenea, mersul pe jos, scrisul, vorbirea.
Creierul mijlociu (mezencefalul) este regiunea cea mai superioara (ca pozitie) a trunchiului cerebral. Mezencefalul face legatura
intre rombencefal si prozencefal (creierul mic si anterior). Creierul mijlociu este format din tectum si pedunculi cerebrali.
Tectum este regiune posterioara a creierului mijlociu, care contine relee pentru reflexe care implica informatii auditive si vizuale reflexul pupilar (reglare pentru intensitatea luminii), reflexul care ne ajuta sa ne concentram din punct de vedere vizuat pe obiecte
apropiate sau indepartate si reflexele de tresarire. Cu alte cuvinte, aceasta zona este responsabila de miscarile oculare, dilatarea
pupilei, controlul raspunsurilor vizuale, miscarile corpului, auz.
Pedunculii cerebrali contin multe tracturi nervoase si substanta neagra ( regiune plina de neuroni care contin melanina de culoare
inchisa, care este implicata in inhibarea miscarii; degradarea acestei substante duce la o pierdere a controlului motor, cunoscut sub
numele de boala Parkinson.
Principalele structuri ale creierului - creierul anterior
Creierul anterior, sau prozencefalul, reprezinta etajul superior al creierului si este format din telencefal, corpi striati (nuclei bazali),
diencefal, ventriculii laterali si al treilea ventricul.

Telencefalul.
Telencefalul este portiunea anterioara a creierului. Acesta este compus din cortexul cerebral, ganglionii bazali cu corpul striat si
bulbul olfactiv. Telencefalul determina inteligenta si personalitatea, interpreteaza impulsurile senzoriale, regleaza functionarea
motorie, are rol in planificare si organizare, este responsabil de simtul mirosului si senzatiile tactile.

Cortexul cerebral reprezinta portiunea exterioara a creierului care primeste si proceseaza informatiile senzoriale. Cortexul
cerebral este impartit in lobi cerebrali - frontal, parietal, temporal si occipital.
Ganglionii bazali sunt localizati in emisferele cerebrale, in profunzimea telencefalului. Acestia sunt formati din corpul striat, nucleii
subtalamici si substanta neagra.
Bulbul olfactiv se afla in regiunea limbica a creierului si se termina la nivelul lobului olfactiv. Acesta este implicat in simtul mirosului.

Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului care se dezvolta din vezicula telencefalica. Cele doua
emisfere sunt despartite incomplet printr-un sant adanc numit fisura interemisferica si legate la baza prin corpul calos.
Emisferele cerebrale prezinta o fata dorsolaterala, una mediana si una bazala. Fetele sunt strabatute de santuri adanci denumite
scizuri, care delimiteaza lobii, si santuri mai putin adanci care delimiteaza girusurile (circumvolutiile). Santurile cele mai importante
sunt: santul lateral al lui Sylvius, santul central al lui Rolando, santul parieto-occipital si santul calcarin.
Lobii delimitati de aceste santuri pe fiecare emisfera sunt: frontali, parietali, temporali si occipitali.
Lobii frontali sunt responsabili de rationamentul logic, rezolvarea de probleme prin procesare cognitiva;
Lobii parietali sunt raspunzatori de orientarea in spatiu, procesarea si integrarea informatiilor senzoriale, dar si de activitatea
functiei motorii.
Lobii occipitali sunt implicati in procesul vederii si al recunoasterii culorilor.
Lobii temporali au rol de baza in procesul auzului si vorbirii.
Structura interna a emisferelor cerebrale este formata din cele doua feluri de substante intalnite si in celelalte organe nervoase.
Substanta alba (60% din masa emisferelor) se afla la interior si este constituita din fibre de asociatie, fibre comisurale si fibre de
proiectie, ascendente (senzitive) si descendente (motorii). Substanta cenusie (40% din masa emisferelor) este dispusa la exteriorul
emisferelor cerebrale (cortexul) si la baza emisferelor, formand nucleii bazali (corpii striati). In fiecare emisfera se gaseste un
ventricul lateral (I, II) cu lichid cefalorahidian, care comunica cu ventriculul III si IV din trunchiul cerebral si cu canalul ependimar
medular.

Diencefalul.
Diencefalul se afla intre emisferele cerebrale si deasupra mezencefalului; este format, in principal din talamus, hipotalamus si
glanda pineala.
Talamusul este format din substanta cenusie, avand mai multe roluri, cum ar fi statie de releu pentru sensibilitatile specifice si
formarea de legaturi cu maduva spinarii, trunchiul cerebral si emisferele cerebrale. Cu alte cuvinte, talamusul este o structura care
participa la receptia informatiilor nervoase. Talamusul este un centru nervos care joaca un rol de integrare in majoritatea functiilor
nervoase. El primeste informatiile senzitive si senzoriale care provin de la alti centri nervosi si le analizeaza inainte de a le
transmite cortexului cerebral.

Hipotalamusul este o regiune a creierului situata inferior talamusului si superior glandei pituitare. Hipotalamusul actioneaza ca
centru de control al creierului pentru temperatura corpului, foame, sete, tensiune arteriala, ritm cardiac, precum si productia de
hormoni. Ca raspuns la schimbarile de stare ale organismului detectate de receptorii senzoriali, hipotalamusul trimite semnale
glandelor, muschilor netezi si inimii pentru a contracara aceste schimbari. De exemplu, ca raspuns la cresterea temperaturii
corpului, hipotalamusul stimuleaza secretia de sudoare (transpiratie) produsa de glandele sudoripare din piele. Hipotalamusul
trimite, de asemenea, semnale de la cortexul cerebral pentru a produce senzatii de foame, sete, atunci cand organismul este lipsit
de hrana sau lichide.
Hipotalamusul controleaza in mod direct glanda pituitara prin producerea de hormoni. Unii hormoni, cum ar fi oxitocina si hormonul
antidiuretic, sunt produsi in hipotalamus si depozitati in glanda pituitara posterioara.
Glanda pineala este o glanda mica situata posterior talamusului, intr-o sub-regiune numita epithalamus. Glanda pineala produce

hormonul melatonina. Lumina trimite semnale ochilor pentru a inhiba functia glandei pineale. In intuneric, glanda pineala secreta
melatonina, care are efect sedativ asupra creierului si ajuta la inducerea somnului. Aceasta functie a glandei pineale ne explica de
ce intunericul induce somnul si lumina perturba somnul. Bebelusii produc o cantitate mare de melatonina, care sa le permita sa
doarma si 16 ore pe zi. Glanda pineala produce mai putina melatonina la oamenii varstnici, de unde si dificultatile de somn cu care
acestia se confrunta.

Meningele este invelisul encefalului - o membrana cu rol de protectie a creierului, format din 3 straturi de tesut (trei membrane
conjunctive):
Dura mater constituita din tesut conjunctiv dens, slab vascularizat; adera la formatiunile osoase ce protejeaza organele nervoase
(craniu si coloana vertebrala);
Arahnoida este un tesut conjuctiv, avascular, aderent la duramater; intre ea si pia mater exista lichid cefalorahidian (LCR);
Pia mater este un tesut conjunctiv care adera la organele nervoase. Are vascularizatie nutritiva.

Lichidul cefalorahidian are, de asemenea, rol de protectie impotriva traumatismelor si de transport al unor hormoni. El constituie
o bariera in calea patrunderii in tesutul nervos a unor substante daunatoare din sangele circulant. LCR indeplineste si un rol de
nutritie al tesutului nervos.

Creierul uman controleaza cele mai multe functii vitale si are nevoie de protectie. Pe langa meninge si lichidul cefalorahidian, nu
trebuie sa uitam de craniu, o importanta structura osoasa care protejeaza creierul de multe pericole care vin din exterior. Poate ca
nu face parte din anatomia creierului, dar este la fel de important ca orice alta parte componenta a corpului uman.

Afectiuni ale creierului

Durerile de cap: exista mai multe tipuri de dureri de cap, unele chiar pot fi grave si pot fi provocate de alte afectiuni, dar cele mai
multe nu ridica prea multe probleme si pot fi tratate cu analgezice.
Accidentul vascular cerebral (infarct cerebral): fluxul de sange si de oxigen sunt intrerupte brusc intr-o zona de tesut cerebral,
care ulterior moare. Un cheag de sange, sau sangerari in creier, sunt cauzele celor mai multe accedente vasculare cerebrale.
Anevrismul cerebral: o artera din creier dezvolta o zona slaba care se umfla ca un balon. Un anevrism cerebral rupt poate
produce un accedent vascular cerebral.
Hematom subdural: Sangerari in interior sau sub dura mater, captuseala interioara acraniului. Un astfel de hematom poate
exercita o presiune asupra creierului, cauzand probleme neurologice.
Hematom epidural: Sangerarea intre tesutul dur care captuseste interiorul craniului si a craniului in sine, de obicei, la scurt timp
dupa traumatismul cranian. Simptomele initial usoare pot progresa rapid ajungandu-se la pierderea constientei si deces, in cazurile
netratate.
Hemoragie intracerebrala: Orice sangerare in interiorul creierului.
Comotie: O leziune a creierului care provoaca o perturbare temporara in functionarea creierului.
Edem cerebral: Umflarea tesutului cerebral ca raspuns la un prejudiciu sau dezechilibre electrolitice.
Tumoare pe creier: Orice crestere de tesut anormal in interiorul creierului.
Glioblastomul: O tumora cerebrala maligna agresiva (cancer)

Hidrocefalia: o cantitate crescuta (anormala) de lichid cefalo-rahidian. De obicei, aceasta afectiune apare din cauza ca lichidul nu
circula in mod corespunzator.
Meningita: Inflamatia mucoasei din jurul creierului sau a maduvei spinarii, de obicei, de la infectii.
Encefalita: Inflamarea tesutului cerebral, de obicei, de la infectie cu virus.
Leziuni traumatice cerebrale: Leziuni permanente ale creierului provocate de un traumatism cranian.
Boala Parkinson: Nervii dintr-o zona centrala a creierului se degradeaza lent , provocand probleme cu miscarea si coordonarea .
Un tremur al mainilor este un semn precoce comun al aceste afectiuni.
Boala Huntington este o boala progresiva neurodegenerativa ereditara, caracterizata prin dementa, declin cognitiv, coordonare
defectuoasa a muschilor si coree. Este afectat in primul rand sistemul nervos. Simptomele se dezvolta dup? varsta de 30 de ani.
Epilepsie se manifesta prin convulsii . Leziunile la cap si accidentul vascular cerebral pot provoca epilepsie , dar de multe ori nu
este identificata nicio cauza .
Dementa este un sindrom caracterizat prin insuficienta de memorie, afectarea gandirii ( a capacitatii de a organiza gandurile, de a
folosi limbajul, sau abilitatea de a vedea lumea normal, asa cum este ea).
Boala Alzheimer: Din motive neclare , nervi din anumite zone ale creierului se degradeaza, cauzand dementa progresiva. Boala
Alzheimer este cea mai comuna forma de dementa.
Abces al creierului: Un buzunar de infectie la nivelul creierului , de obicei provocat de
bacterii. Antibiotice si drenajul chirurgical al zonei sunt deseori necesare.