Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
primeasca ajutor impotriva turcilor. Dosoftei este retinut insa la Kiev, unde,
invocata fiind carantina impotriva unei epidemii de ciuma, este interogat si
constrans sa astepte raspunsul la petitia adresata tarului. Declaratia pe care o
face in fata autoritatilor kievene il arata hotarat, aparandu-si cu staruinta cauza
(exprimandu-si rezerva fata de promisiunile polonezilor nestatornici, Dosoftei
atragea atentia asupra dezavantajelor ce le-ar prezenta pentru Rusia
consolidarea puterii militare a turcilor in Moldova), patruns de soarta tarii,
amenintata de pierzarea cea din urma, si luptand sa inlature stavila ce-i
inchidea calatoria. Intre timp viziteaza Lavra Pecerska si la cei saizeci de ani ai
sai, se minuneaza cu candoare neprefacuta de miracolul conservarii moastelor
adapostite in pestera, impresii ce vor declansa si o rememorare cu virtuti
literare, intr-o nota, pe un volum din "Viata si petrecerea sfintilor". Cu aceeasi
neclintita speranta in izbanda popoarelor crestine asuprite in lupta comuna
impotriva agarenilor intampina Dosoftei campania din Moldova a regelui
Sobieski, in 1686, an ce va marca insa dramatic ultima perioada a existentei
sale.
Expeditia esueaza si mitropolitul, care, spre deosebire de domnitorul Constantin
Cantemir, trecuse fatis de partea polonilor, intampinand cu onoruri pe Sobieski
la Iasi la 16 august 1686, este nevoit sa se retraga si el odata cu ostile regelui,
ce parasesc la 15 septembrie capitala Moldovei, incendiata. La plecare Dosoftei
lua cu sine, poate din ordinul regelui polon, moastele Sf. Ioan cel Nou de la
Suceava, precum si tezaurul si arhiva Mitropoliei 396 de documente, unele
purtand insemnarile carturarului care, in imprejurarile tulburi prin care trecea
tara, incearca sa le puna la adapost. Desi in Polonia Dosoftei le asigura,
precaut, printr-un act de inventariere legiferat cu martori la 22 octombrie 1686,
ele se vor rataci definitiv in afara tarii, in Moldova revenind, dupa demersuri
repetate ale oficialitatilor, doar moastele Sf. Ioan, un secol mai tarziu. Refugiul
la Stryj si Zolkiew se transforma treptat pentru Dosoftei intr-o semicaptivitate,
despre care relateaza corespondenta sa cu Dositei al Ierusalimului din ianuarie
1691 si februarie 1693. In campaniile sale in Moldova, pentru a constrange pe
turci la o pace cat mai defavorabila, intoarcerea lui Dosoftei (a carui prezenta in
Polonia pare a conveni la un moment dat regelui in raporturile, lipsite de
cordialitate, cu Constantin Cantemir) nu va mai fi cu putinta.
1688 Anii din urma ii sunt umbriti de numeroase suferinte: grija pentru tezaur,
somatiile repetate ale domnitorului Constantin Cantemir de a reveni in patrie si
imposibilitatea de a le da ascultare, anatema patriarhului Constantinopolului
(dupa sinodul convocat la Iasi in 1688, Dosoftei este excomunicat si depus din
treapta), ostilitatea clerului catolic si unit din Zolkiew, nesigurantele si lipsurile
traiului zilnic si, mai presus de toate, dorul de tara. Scrisorile sale din aceasta
vreme sunt cu adevarat patetice. Soli ai mitropolitului pribeag, ieromonahul
Iona si chelarul Andrei calatoresc in Rusia, aducandu-i cate vreun dar in bani
sau in blani de samur din partea tarilor si incurajarile patriarhului Ioachim.
1690-1691 Pentru a nu ramane dator prietenilor, Dosoftei talmaceste, din
limba greaca in limba rusa, lucrari de interes teologic, ca "Istoria bisericeasca"
si "Vedenia tainica" a patriarhului Gherman al Constantinopolului (in 1690),