Sunteți pe pagina 1din 5

Moarte din perspectiva ortodoxa

Orice vietate, dendat ce intr n via, ncepe deja s moar i invers: a muri nseamn nc a tri, de vreme ce numai ce este viu poate s moar; moartea poate fi actul suprem al vieii Heidegger

Moartea este un fenomen, contrar naturii, ce s-a produs ca rezultat al slabirii comuniunii cu D-zeu, al neascultarii in momentul in care protoparintii nostrii au facut greseala de a manca din pomul cunoasterii binelui si raului: Iar din pomul cunotinei binelui i rului s nu mnnci, cci, n ziua n care vei mnca din el, negreit vei muri ! (Facerea 2, 17). Intelegem din acest avertisment ca moartea a aparut ca rezultat al unei indepartari de Dumnezeu, al neascultarii de cuvantul divin, al calcarii unei porunci pline de grija si bunavointa; la rigoare, moartea poate fi vzut ca avandu-si radacina in neinfranarea poftei. Desi tragica, moartea este si o binecuvantare. Cu toate ca n-a facut parte din planul dumnezeiesc, este un dar al lui Dumnezeu, fiind o expresie a milostivirii si compatimirii Sale. Pentru noi oamenii, viata vesnica in aceasta lume cazuta, captivi pentru totdeauna cercului vicios al uratului si pacatului, ar fi fost un destin teribil si insuportabil. Din aceasta cauza, Dumnezeu ne-a oferit o scapare desfacand unirea dintre suflet si trup pentru a le recrea, a le reuni, a le readuce astfel la plenitudinea vietii. Omul se pregateste in cursul intregii vieti pamantesti prin intarirea relatiei cu Hristos, pentru ca moartea sa fie trecerea si refacerea comuniunii cu D-zeu, sansa unui nou inceput si a unei vieti vesnice in prezenta iubitoare a Domnului. Viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalt viata. Sufletul are o origine separata de aceea a trupului. In alte cuvinte, substratul originar al sufletului se deosebeste de cel al trupului. In timp ce trupul se trage din tarana, sufletul este creat de Dumnezeu prin "suflare", este imaterial. In al doilea rand, sufletul poate exista separat de trup; are o existenta de sine statatoare. Sf. Grigore de Nazianz spune ca sufletul este natura invizibila a omului, chipul lui Dumnezeu in om, ceea ce il face pe om sa apartina taramului spiritual. "Omul, este tarana si duh, o creatura vie, vizibila si invizibila, temporala si eterna pamanteasca si cereasca, ajungand la Dumnezeu". Biserica Ortodoxa invata ca moartea este despartirea sufletului de trup; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: Si se va ntoarce rna in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe

el (Eccl.12,7). Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu, pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine prin prevederea dumnezeiasca tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului. Din perspectiv cretin-ortodoxa, moartea nu este un sfarsit, ci doar o trecere spre un nou inceput, autentic si vesnic. De aceea, nu moartea in sine conteaz pentru un crestin, ci starea interioar a omului pus in fata acestei dramatice treceri, stare care se propaga i se amplifica in vesnicie. La cel drept, disparitia trupului si a invelisului impus de el vietii spirituale va elibera pe deplin continuturile bogate si functiile adanci ale spiritului, va aduce in actualitate toate amintirile, va limpezi vederea spirituala si va imbogati spiritul cu cunoasterea unor mai largi si mai adanci dimensiuni ale realitatii, cu dimensiunile ei transcedente. Dar daca omul nu si-a exercitat in viata pamanteasca toate functiile spiritului, nu va fi in stare sa se avante spre lumea spirituala si din tot ce a lucrat aici nu se va alege decat cu regret ca nu a intarit in sine functiile spiritului incoruptibil .Din cele spuse mai sus se vede ca ceea ce se ridica din moarte e persoana integrala a omului; a celui drept, incomparabil mai lucida, mai bogata, iar a celui pacatos, saracita, golita. Daca viata a fost frumoasa, moartea o infrumuseteaza la maxim. Daca viata a fost una plina de dragoste, atunci moartea daruieste experienta suprema a dragostei. Daca viata a fost una de meditatie, atunci moartea va aduce constiinta suprema. Daca numai moartea da sens vietii pamantesti, atunci moartea devine un moment necesar si plin de sens pe traiectoria vietii incepute la nastere, ea facand sa treaca viata noastra pamanteasca in faza de moarte, acolo unde se reveleaza sensul deplin al existentei pamantesti. Acest model viata-moarte apare si n procesul cresterii noastre. In fiecare etapa trebuie sa moara ceva in noi ca sa putem trece la etapa urmatoare. Trecerea de la varsta sugarului la prima copilarie, de la copilarie la adolescenta, de la adolescenta la varsta adulta implica, de fiecare dat, o moarte interioara ce da nastere la ceva nou. Sunt treceri care, mai ales de la copilarie la adolescenta, pot fi izvorul unei crize, uneori chiar foarte dureroase. Dar daca, intrun fel sau altul, refuzam aceasta nevoie de a muri, nu ne putem dezvolta, nu putem deveni persoane adevarate. Numai moartea vechiului face posibila aparitia noului in noi; fara moarte n-ar exista o viata noua. Moartea ne infricoseaza dar ne si atrage. In starea de acum nu suntem multumiti nici sa traim fara sa murim, caci tanjim inconstient dupa plenitudinea comuniunii cu D-zeu, dar cata vreme suntem in pacat, ne e teama si sa murim.In teama sfanta pe care o naste moartea, omul comunica cu misterul cel mai adanc al existentei, primeste o revelatie.Fara moarte, existenta umana devine monotona, nu ajunge la noutatea absoluta pe care o cauta prin

lansarea continua spre ceva nou.In lumea aceasta, conceputa ca izolata, finita, suficienta siesi, totul apare fara sens, pentru ca tot ce e coruptibil, trecator (adica muritor), este sursa nonsensului acestei lumi, ca tot ce se produce in ea.Moartea devine astfel, un moment necesar prin care trebuie sa trecem ca sa intram in sensul deplin al existentei (maturizare spirituala) si reprezinta un mister pe masura misterului persoanei umane. Daca omul ar fi alcatuit doar din elemente fizico-chimice, moartea nu l-ar nelinistii. Nostalgia si teama profunda, care strange respiratia omului in fata misterului ei, sunt proba faptului ca el nu tine numai de suprafata, ci de profunzime; e proba faptului ca omul nu apartine numai cotidianului vietii in timp, ci si eternitatii.. Parintele Ignatie Briancianinov spunea: De ce sa va temeti de moarte ? Doar de ceea ce este dupa moarte trebuie sa va temeti si sa va straduiti a fi intotdeauna pregatiti in aceasta privinta. Pregatirea sta in plansul pentru pacate, in faptuirea dupa putinta a binelui si in credinta neclintita n Domnul Mantuitorul, care vrea ca toti sa se mantuiasca. Toti, prin urmare si dumneavoastra. Si cine poate impiedica dorinta Domnului ? Atata doar: in ce va priveste, nu va lasati pe tanjala, iar Domnul nu va va parasi. Cel mai mare filosof in viata este moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau, totdeaunua iti va spune : pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori ! Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecator, vei muri si vei sta inaintea lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut. Scrierile duhovnicesti vorbesc foarte mult de mentinerea in amintire a mortii care ne asteapta, pentru ca din aceasta sa luam indemn de a nu ne lipi prea mult de placerile trecatoare ale lumii. Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea : " Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori !" Ernest Becker susine ca: Negarea morii este sursa tuturor psihopatologiilor de care sufer oamenii, modul de manifestare este exprimat prin narcisism, o nevoie obsesiv a omului de a fi recunoscut, de a fi considerat important. Aceasta constituie ceea ce Becker numete destinul tragic al omului un efort disperat de a se justifica pe sine ca obiect de valoare primar n Univers, de a fi o figur eroic i de a aduce o contribuie mai mare dect oricine altcineva la evoluia lumii. Dostoievski spune prin eroul sau Stefan Trofimovici: Nemurirea mea este necesara pentru acest singur motiv, ca D-zeu nu va vrea sa fie nedrept sa stinga pentru totdeauna flacara iubirii care s-a aprins in inima mea pentru El. Ce e mai pretios ca iubirea? Iubirea e mai presus de existenta, iubirea este incoronarea ei.Atunci cum s-ar putea ca existenta sa nu-i fie supusa? Daca eu am iubit pe D-zeu, daca m-am bucurat de iubirea mea, se poate ca El sa

ma stinga pe mine si iubirea mea si sa ne readuca la neant? Daca D-zeu exista, eu sunt nemuritor. Bibliografie: 1. M. Heidegger, Repere pe drumul gndirii, traducere i note introductive de Thomas Kleininger i Gabriel Liiceanu, Bucureti, Editura Politic, 1988, p. 269 2. Nicolae Steinhardt, Druind vei dobndi, Editura Manastirii Rohia, 2006 3. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, Editura Institutului Biblic si de misiune ortodoxa, 2010 4. Ernest Becker, The Denial of Death, Editura Simon & Schuster New York, 1973 4. Parintele Teoctist, Biblia, Editura Institutului biblic si de misiune al bisericii ortodoxe romane, 2006 5. F. Dostoievski, Demonii, Editura Cartea Romneasc, 1981

Nicolae Cabasila (sec al XIV-lea) compara foarte frumos timpul petrecut pe pmnt cu cel petrecut de ft n pntecele mamei, spunnd c momentul morii nu este altceva dect prsirea pntecelui. Pentru cretini, teama de moarte are legtur cu plecarea sufletului din lumea aceasta, prsirea prietenilor i a rudelor i intrarea ntr-o lume nc necunoscut lor. Ei nu tiu cum vor tri acolo sau ce se va ntmpla la judecata de dup moarte. De aceea este nevoie de credin i de pregtire spiritual. Biologia molecular modern subliniaz faptul c moartea este fr ndoial legat de via , ntruct printre genele umane exist i gene ale mbtrnirii, localizate n mitocondrii. Deci, nc de la na tere, moartea este prezent n ADN i o vedem prezent n corpul nostru prin moartea celulelor i n general prin mbtrnire, prin apariia ridurilor, a bolilor, prin tot ceea ce din punct de vedere teologic numim mortalitatea i coruptibilitatea omului Tradiia Ortodox spune c pcatul nu este moral, ci mai degrab ceva ontologic, i anume abaterea de la via conform naturii ctre cea contra ei. Astfel, cina este rentoarcerea omului de la calea gre it la ns i natura vieii. Din cauza pcatului, omul i-a pierdut comuniunea cu Dumnezeu, cu aproapele su i cu ntreaga creaie. Prin pocin el dobndete din nou aceast comuniune. Astfel, aceasta este asociat cu un proces ce elibereaz omul de tot ceea ce l nrobete. Prinii bisericii au descris acest progres n trei cuvinte: purificare, iluminare, ndumnezeire, adic o adevrat terapie. Aceasta are loc pe parcursul ntregii viei. Prin urmare, mntuirea este legat de terapia sufletului. Medicul ne studiaz corpul, pune un diagnostic i ne recomand o metod de vindecare. Acelai lucru este valabil i pentru boala sufletului. IPS Hierotheos Vlachos