Portret psihologic-MIRCEA ELIADE- ,,Un scriitor în exil”

Ciobanu Ionela-Cristina

În încercarea de a alcătui un portret psihologic al unei personalități cum este Mircea

Eliade─sau oricărei alte personalități cu care nu se poate avea un contact direct─ridică unele
probleme în ceea ce privește folosirea unei metode adecvate. Dintre metodele de cunoaștere
psihologică, în cazul de față, relevante pentru scopul nostru ar fi metoda biografică și metoda
analizei produselor activității, fără a neglija nici contextul socio-istorico-economic al perioadei in
care Mircea Eliade a trăit.
De mare importanță este opera sa, atât cea literară cât și cea în domeniul istoriei religiilor,
actele lingvistice fiind forme ale acțiunii umane prin care intelectul pune în relație omul cu
lumea înconjuratoare; realitățile psihologice interne, mascate și inaccesibile cunoașterii directe,
fiind relevate prin conduite.
Născut la București în anul 1907, la 9 martie pe stil nou, Mircea Eliade avea să își
dezvolte personalitatea într-o Românie Mare care se deosebea fundamental de cea existența
înainte de 1918. Noua Românie crescuse în primul rând ca întindere prin înglobarea
Transilvaniei, Banatului, Basarabiei și Bucovinei de nord iar ca populație ajunsese la puțin peste
18 milioane de locuitori. Reformele realizate până în 1923─ reforma agrară și cea electorală─ au
schimbat radical vechile structuri politice; spectrul politic s-a diversificat prin apariția unor
partide de extrema stângă și extrema dreaptă. Reforma agrară a schimbat structura proprietății,
România devenind dintr-o țară de latifundii, o țară de mici proprietari. Statisticile arăta că între
1920 și 1940 România ocupa locul al patrulea în Europa la suprafețe cultivate și locul al cincilea
în lume sub raportul producției agricole totale.
Coeficienți ridicați se realizează și în industrie, a cărei rapidă dezvoltare este întreruptă
însă de criza economică mondială de la începutul anilor '30. Educația publică a făcut și ea
progrese după 1918 iar dinamica cea mai ridicată a avut-o învățământul superior: în 1922
România avea patru universități: București, Iați, Cluj și Cernăuți. Intelectualitatea epocii
interbelice semăna foarte puțin cu cea premergătoare Unirii; vechile valori sunt puse la îndoială:
Iorga, contestat de o întreagă noua școală istorică, O.Goga, C.Stere și alții nereușind să-și
definească poziția în noua lume. O nouă generație, eliberată de vechile tabu-uri se afirma:
Brâncuși, Ion Barbu, Ion Vinea, T. Arghezi, G. Bacovia, G. Enescu .
Mulți dintre acești avangardiști s-au încadrat, după 1944, în Partidul Comunist, eșuând în
platitudinile realismului socialist. Alții, ostili oricărei dictaturi, au ales exilul: E. Ionescu,
Brâncuși, Eliade, Cioran, Enescu.
Datorită profesiei de ofițer a tatălui, familia se muta frecvent prin țară─Tecuci, Râmnicu-
Sărat, Cernavodă─ dar Primul Război îl găsește pe copilul Mircea Eliade la București unde, plin
de imaginație, își 'construise' o armată secretă, camuflată undeva în jurul orașului. 'Campania'
durează mai multe luni și se încheie când fratele său mai mare îl surprinde scriind povestea de
război pe care o trăia. Impresionabil, mărturisește că 'scrisul nu ținea pasul cu întâmplările' și că
ieșea din starea de inspirație 'fără chef, dezamăgit'.1 În liceu, impresionat de personalitatea
profesorului M. Moisescu, face o adevărată 'pasiune pentru științele naturale: în afară de zoologie
nu mă interesa nimic'2; își construiește un terarium, petrecându-și duminicile cutreierând
împrejurimile Bucureștiului de unde se întorcea cu cutiile pline de insecte, șopârle, broaște și
tritoni.
Aceasta pasiune îl ajuta să depășească 'criza de pubertate': își alesese greșit prietenii
dintre haimanalele din mahala și colegii de liceu cei mai leneși și arțăgoși; se credea mai urât
decât era, timid, cu fața plină de coșuri, cu lentilele ochelarilor din ce în ce mai groase. Cu
crizele de melancolie avea să se lupte mult timp după aceea, 'Jurnalul' pe care îl scrie ajungând
confidentul tuturor acestor crize. Corijent la trei materii, i se pare că este persecutat de profesori,
fapt care-i dă în proprii-i ochi un nimb de martir dar și o anumită responsabilitate. Are însă
puterea să se redreseze:'am să le pregătesc o surpriză! Ghicisem deja ceea ce s-a dovedit a fi o
caracteristică a temperamentului meu: îmi era imposibil să învăț ceva la comandă'.3 În primăvara
anului 1920 începe să scrie cu regularitate povestiri cu subiect fantastic, straniu, misterios, unele
inspirate din povestirile de război ale tatălui. Literatura nu este singurul domeniu spre care-și
îndreapta atenția, paleta preocupărilor sale incluzând și rezumatul cărților citite, prezentarea
critică a unor teorii științifice, descrierea amănunțită a animalelor și plantelor pe care le observă.

1
Eliade, Mircea, Memorii, Editura Humanitas, București, 1991, p.35
2
Eliade, Mircea, op.cit, p.44
3
Eliade, Mircea, op.cit, p.46
De la schițele fantastice ('Cum am găsit Piatra Filozofală') i se îndreapta interesul spre alchimie
și publica primele articole despre alchimia Alexandrina și medievală (1924-1925); în vis, el
găsise Piatra Filozofală: 'nu aveam să înțeleg decât zeci de ani mai târziu, după ce l-am citit pe
Jung, sensul acestui simbolism oniric'. 4Orientarea este continuată cu 'Alchimia asiatică'(1935),
'Cosmologie și alchimie babiloniană'(1937), 'Magic, Metallurgy and Alchemy'(1939) și
'Forgerons and Alchemistes'(1956), dovedind stabilitatea pasiunii formate. În octombrie 1925, la
18 ani, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie, avându-i ca profesori, printre alții, pe C.
Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian și Nae Ionescu. Se atașează de Nae Ionescu,
'Profesorul', la care apreciază modul de gândire, felul direct în care se adresa studenților, modul
în care 'iți deschidea probleme și te învăța să le rezolvi, te silea să gândești'5'fusese mai mult
decât profesorul meu favorit; îl considerăm maestrul meu, «ghidul» care-mi fusese dăruit ca să-
mi pot împlini destinul, creația în ordinea culturii, singura care, în credința mea,îmi fusese
îngăduită de «Istorie»' 6
Obținând o bursă de studii în India, studiază cu Surendranath Dasgupta filozofia
Samkhia-yoga, despre care îți scrie și teza de doctorat; urmându-și pasiunea pentru științele
naturale, scrie și un studiu despre 'Cunoștințele botanice din vechea Indie'. Intenționând să
devină ascet, la 23 de ani, într-o colibă la poalele Himalayei, ajunge la concluzia că viața în India
nu i-ar fi permis să-și dezvolte personalitatea: 'a crede ca aș fi putut sacrifica istoria și cultura
pentru «absolut» era încă o dovadă că nu înțelesesem India. Vocația mea era cultura, nu
sfințenia'. 7
Calm și înseninat se întoarce în Europa. Cu experiența acumulată în India și cu filozofia
Profesorului, dezvoltă ideea de universalism organic, rezultat al unei istorii comune a
civilizațiilor țărănețti, unite de culturile populare balcanice, mediteraneene și indiene: 'Voiam să
dau un anumit prestigiu existențial și axiologic unor comportamente care fuseseră interpretate
exclusiv sociologic sau condamnate, moralizant, în literatură'8.
Își susține teza de doctorat în fața unei comisii din care faceau parte D. Gusti, P.P.
Negulescu și C. Rădulescu-Motru după care, însărcinat cu suplinirea unui curs și a unui seminar
la catedra lui N. Ionescu, se simte 'dezorientat, frustrat, nefericit pentru că nu era făcut pentru
4
Eliade, Mircea, op.cit, p.63
5
Eliade, Mircea, op.cit, p.113
6
Eliade, Mircea, op.cit, p.12(vol 2)
7
Eliade, Mircea, op.cit, p.218
8
Eliade, Mircea, op.cit, p.332
Universitate' .9 'Eram impresionat de atitudinea negativă a multora dintre profesorii și colegii
mei. Trebuia, deci, cu orice preț, să le dovedesc că nu sunt numai un «scriitor de succes», că
sunt, de asemenea, «om de știință». Întotdeauna am iubit erudiția, dar cred că n-aș fi fost atras de
ea dacă n-aș fi știut că numai o prezentare masivă de documente și bibliografie putea convinge
pe cei de la Universitate'10. Începând cursul, este profund impresionat de numărul și varietatea
auditoriului, căruia îi vorbește cu multa pasiune, după cum spune E.Cioran.
Stilul lui de a ține cursuri era spontan, nesistematic, personal, urmărind confruntarea
studentului cu problemele esențiale, proiectarea lui într-un orizont nebănuit până atunci: 'făceam
și eu parte din categoria pe care o reprezenta atât de strălucit Nae Ionescu: aceea a profesorilor
care gândesc problema pe catedră, în fața studenților' după cum singur mărturisește11.Moartea lui
Nae Ionescu (15 martie 1940) îl afectează profund: 'îmi pierdeam maestrul, călăuza;
spiritualicește, rămăsesem orfan. Dar moartea lui mă eliberase de trecutul imediat, de ideile
Profesorului cu care, din devotament, mă solidarizasem'12. Fusese chiar arestat: 'e omul lui Nae
Ionescu, nu e deajuns?'. C.C. Giurescu :'acum, că a murit N. Ionescu, nimic nu te mai reține
în țară'13. Așa că pleacă: Londra, Lisabona, Paris. În 1944, Nina, soția sa, moare la Lisabona.
Periplul european și-l continua cu Adalgiza, fiica Ninei dintr-o căsătorie anterioară. În 1950 se
căsătorește cu Christinel care-i va fi alaturi până la sfârșitul vieții. Participa la congrese și
simpozioane de istoria religiilor, cunoscând marile personalități ale acestei științe: Pettazzoni,
Papini, Buonaiuti, Jung, Dumézil, Kerenyi. Autoritate de necontestat în lumea științelor, a fost
numit membru de onoare al academiilor americană, britanică, austriacă, belgiană și Doctor
Honoris Causa al mai multor universități (Yale, La Plata, Sorbona, Washington și altele). Din
1985, Catedra de istorie a religiilor a Universității din Chicago (unde a fost titular) se numește
'Catedra Mircea Eliade'. Moare la 22 aprilie 1986, înconjurat de colaboratori și prieteni.
Mircea Eliade socotea că omul se definește ca om prin aceea ca posedă definiția sacrului,
a ceva 'Ganz Andere' a lui Rudolf Otto, iar sacrul îi dă lumii o nouă dimensiune, îi dă realitate;
sacrul întemeiază realitatea. 'Atitudinea conștiinței în raport cu sacrul se poate defini prin două
situații fundamentale: prin experiența nemijlocită a unei realități supraesențiale care transcede și
abolește relația subiect-obiect, și prin experiența care, rămânând într-o realitate scindată,
9
Eliade, Mircea, op.cit, p.273
10
Eliade, Mircea, op.cit, p.340
11
Eliade, Mircea, op.cit, p.371
12
Eliade, Mircea, op.cit, p.13(vol2)
13
Eliade, Mircea, op.cit, p.11(vol 2)
subiectul poate întrezări, indirect, prin transparența obiectului. Conceptele cu care Eliade
operează ca cercetător al religiilor ('camuflarea' sacrului în profan, 'caracterul simbolului' care
dezvăluie și ascunde în același timp realitatea încorporată, 'hierofania' în accepție
fenomenologica, fără conotații teologice sau metafizice, 'sacrul' ca stare structurală a conștiinței,
'arhetip', 'centru', 'ieșire din timp') definesc un gânditor original, 'unul din cei mai de seamă și mai
profunzi gânditori care au cercetat problema religiilor și mitologiilor', cum îl caracterizează G.P.
Grant 14, arătându-și profunda dependență de opera lui Eliade, care i se pare unic prin modul de a
aborda faptele dar și în ce privește înțelepciunea sa filosofică și teologică. Potrivit lui Eliade,
istoria religiilor are drept scop să identifice prezența transcendentului în experiența umană.
Opera realizată de Eliade în domeniul studiului istoriei religiilor apare ca deosebit de importantă
prin faptul că inițiază apariția unui nou nucleu de paradigme (respectând definiția de 'cunoaștere
extraordinară' descrisă de Th. Kuhn) prin care fenomenele religioase capată o coerență și o
unitate nerelevate de cercetările empiriste. Simbolurile religioase sunt o realitate holistică,
trebuie 'citite' ca sisteme deschise și semnificate prin demers hermeneutic; simbolurile sunt
agregate în sisteme de corespondență la toate nivelurile realului.
Fotografiile prezente pe coperțile cărților lui, ne prezintă un Eliade bătrân, cu ovalul feței
uscativ, cu obrajii slabi, bărbie pătrată, cu un nas voluntar, acvilin, bun suport pentru ochelarii cu
ramă groasă care-i ascund parțial ochii, ghiciți cu privirea pierdută într-o zare în care vede
simbolul camuflat în real. Părul cărunt, într-o aparentă dezordine în jurul cheliei, împreună cu
chipul colțuros, cu cute verticale pronunțate, îi conferă o înfățișare de înțelept ajuns către
amurgul vieții, împăcat cu sine dar neliniștit în privința discipolilor: 'oare m-au înțeles?'. Același
bătrân cu chip preocupat apare și într-un documentar realizat de Paul Barbăneagră cu câteva luni
înaintea morții savantului. Aici, Eliade, cu nelipsita lui pipă, ne apare cu un mers calm, liniștit
dar ferm, de om care știe că merge și știe și unde vrea să ajungă. Gestica este calmă, dreaptă,
amplă, descriptivă, fără arabescuri de prisos, suport al celui care privește, nu al celui care
vorbește. Vorbirea ─ calmă dar hotărâtă, directă─ este a omului care-și alege cuvintele pentru a
fi corect înțeles, ideea pe care o expune nu trebuie să prezinte ambiguități celui căruia i se
adresează. Iar Eliade se adresează tuturor dar fiecăruia în parte: în acel documentar, el era din
nou discipolul lui Nae Ionescu.

14
Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Științifică, București, 1992, p 339
 Având în vedere atât fotografiile cât și documentarul la care am făcut referire mai sus,
după constituția corporală Mircea Eliade ar putea fi încadrat ca predominant 'ectomorf-
cerebroton' (după tipologia lui W.H. Sheldon); predominant pentru că temperamentul, ca
'amestec', se găsește rar 'în forma pură'. Ca 'cerebroton', i se pot atribui caracteristici ca: mișcări
reținute, încordare mintală, voce reținută, meditație, introversiune, discreție în domeniul afectiv.
Pentru că la Mircea Eliade viața psihică se centrează mai mult în jurul propriilor idei despre
lume, dar luând în considerare și alte aspecte care sunt prezentate în 'Memorii', după tipologia
Jung-Eysenk apare ca justa încadrarea lui ca 'gânditor introvertit', prezentând mai multe dintre
caracteristicile acestui tip: gândirea profundă, hotărâre, corectitudine. Ca introvertit, interpune
între el și realitate (sau ceilalți) o atitudine proprie, idei personale; rezervat, își trăiește mai mult
reprezentările decât percepțiile, evenimentele exterioare au mai puțină importanță decât
gândurile sale.
Tip 'gânditor' după Pavlov, la Mircea Eliade gândirea are un caracter ideatic, cu slaba
coloratură afectivă; gândirea este precisă și pătrunzătoare iar imaginația discursivă, merge de la
detalii la unitate dar și invers, cu o expresie clară, precisă, impersonală. Este un tip legat de
activitate, de opera sa, nu este nefericit atâta timp cât poate munci cu rezultate; fidel operei, gata
de sacrificiu pentru opera sa; legătura cu opera este atât de puternică încât îi perturbă existența
cotidiană și sănătatea, mărturisind o 'stare ciudată de tristețe, oboseală și deznădejde' datorată și
faptului că 'surmenajul îmi provocase o criză de vagotonie'15 iar mai târziu că durerile artritice
din iarna anului 1960 îi întârzie munca la cărțile și studiile pe care le pregătea 16. Una din bolile
pe care le-a avut, 'infectarea unui neg', se pare că are totuși un efect constructiv: îl face să
înțeleagă 'semnificația spirituală a cadavrului' dar și 'moartea simbolică ca o inițiere' .17
Muncitor, capabil de un volum mare de muncă, nu se menajează când trebuie să-și
îndeplinească termenele. Munca sa este bine organizată și chiar dacă începe mai multe lucrări,
toate sunt planificate și sunt definitivate la termene precise. Fidel persoanelor în care are
încredere și cărora le acordă un respect deosebit (Nae Ionescu, R. Petazzoni, I.P. Culianu și alții).
Discret, chiar secretos în domeniul afectiv, nu-și descrie sentimentele: la 40 ani, îndrăgostit ca un
licean, trece peste acest episod într-un mod destul de impersonal în paginile 'Memoriilor';
vederea unei foste iubite pe stradă îi produce 'o strângere de inimă: oare de ce-i adusesem atât

15
Eliade, Mircea, op.cit, p.99(vol 2)
16
Eliade, Mircea, op.cit, p.192(vol 2)
17
Eliade, Mircea, op.cit, p.149(vol 2)
nenoroc?'18; la cinci ani după moartea primei soții, Nina, dedică memoriei acesteia 'Tratatul de
istorie a religiilor'; s-ar putea spune ca sentimentele există dar nu sunt făcute publice.
Căsătoria cu Nina nu fusese pe placul familiei care, 'printre lacrimi și tânguiri s-au silit să
mă convingă că fac o nebunie' mai ales că 'singura ei zestre era o fetita de 7-8 ani, Adalgiza', de
care el continua să se ocupe până la emigrarea acesteia în Argentina, în 1948. Prin prisma ideilor
despre 'camuflare' își vede existența: 'să-și camufleze viața secretă într-o existență aparent
consacrată cercetărilor științifice: aparența dezastrului, prin dialectica și misterul camuflării,
trebuia să însemne exact contrariul'19.
Imaginația ─ care în copilărie îl ajută să treacă ușor peste episodul ocupării Bucureștiului
în Primul Război Mondial20─ este favorizată de marea sa erudiție cât și de aspirația sa de a fi 'om
de știința.
Nu are doar vocația și pregătirea de a fi erudit, ci și voința' spune despre el C. Noica,
continuând cu referințe despre voința lui: 'un tip volitiv care și-a corectat de câteva ori destinul și
s-a disciplinat pe sine în mod exemplar'.21 Și tot C.Noica: 'Un spirit care iubește munca, cultiva
anumite știinte și în zece ani de la terminarea liceului ajunge un erudit într-o specialitate
oarecare' 22.
Este considerat drept principalul și cel mai ascultat dintre toti istoricii religiilor și
autoritatea sa este universal recunoscută' 23.Inteligența penetrantă, erudiția și modul său de a privi
și înțelege lumea ('existau deci anumite legi pe care le puteai descifra─și atunci toate lucrurile
căpătau înțeles și noimă'─mărturisește el 24
i-au favorizat cercetările, ajutându-l să elaboreze
ceea ce Cezar Baltag numea 'paradigma elidiană'. Mircea Handoca ni-l prezintă în trăsăturile lui
cele mai importante și pregnant obiectivate: 'Suntem uimiti de bogăția și complexitatea erudiției,
de multitudinea preocupărilor lui enciclopedice: istoric al religiilor, sociolog, psiholog, istoric,
filozof al culturii, folclorist, etnograf, antropolog, s.a.Aceste pagini ne permit să cunoaștem mai

18
Eliade, Mircea, op.cit, p.290(vol 1)
19
Eliade, Mircea, op.cit, p.300(vol 1)
20
Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 1992,p 33-35
21
Eliade,Mircea, Yoga, Editura Mariana,Craiova, 1991,p. 12
22
Eliade,Mircea, Yoga, Editura Mariana,Craiova, 1991,p. 10
23
Eliade, Mircea, Morfologia religiilor, Editura Jurnalul literar, București, 1993,p.11
24
Eliade,Mircea, Yoga, Editura Mariana,Craiova, 1991,p. 19
bine trăsăturile 'eroului' principal: tenacitatea, perseverența, pasiunea pusă în absolut tot ce
întreprinde, bunătatea, sinceritatea, modestia, naivitatea, generozitatea.
Atitudinea față de ceilalți, față de lume, se poate deduce din ceea ce spune I.P. Culianu
('oricine l-a cunoscut pe Mircea Eliade își amintește extraordinara sa generozitate, a cărui singura
ambiție profesională era să vadă progresând disciplina istoriei religiilor,,25 sau alt colaborator,
prof. J. Kitagawa ('Mircea Eliade a avut de-a lungul întregii sale vieți o convingere nestrămutată
în unitatea omenirii și a fost profund preocupat de 'noul umanism' care o legitimă'26

25
Culianu, Ioan Petru, Eliade, Mircea, Dicționar al religiilor, Editura Humanitas, București,
1993,p.19
26
Kitagawa,Joseph, În căutarea unității, Editura Humanitas, București, 1995,p.273
BIBLIOGRAFIE:

1. Culianu, Ioan Petru, Eliade, Mircea, Dicționar al religiilor, Editura Humanitas,

București, 1993
2. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Științifică, București,
1992
3. Eliade, Mircea, Memorii, Editura Humanitas, București, 1991
4. Eliade, Mircea, Morfologia religiilor, Editura Jurnalul literar, București, 1993
5. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 1992
6. Eliade,Mircea, Yoga, Editura Mariana,Craiova, 1991
7. Kitagawa,Joseph, În căutarea unității, Editura Humanitas, București, 1995
8. Kramar,Mihai, Psihologia stilurilor de gândire și acțiune umană, Editura Polirom,
Iași, 2002
9. Popescu-Neveanu,Paul, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978
10. Roșca, Al., coordonator, Psihologie generală, ediția a II-a, EDP, 1976