CIOBANU IONELA-CRISTINA

Schimbările de sens nu au caracter regulat, ca cele fonetice, ci sunt libere, extreme de

numeroase și variabile de la un cuvânt la altul. Sunt interesante pentru structura vocabularului
prin cauzele, căile și rezultatele lor.

Cauzele pot fi:

Cauze extralingvistice prin schimbarea noțiunii: inimă (organ intern al corpului uman) și
inimă (suflet, sentimente);

Direcția schimbării este rezultatul evoluției semantic, iar în cazul acestui cuvânt, de la
abstract la concret: latinescul ,,anima”- inimă, organ central al aparatului circulator în limba
română ,,inimă” – suflet.

POLISEMIA- fenomen care se manifestă atunci când unui cuvânt i se asociază două sau
mai multe sensuri. Drept exemplu este pletora semantică, care se manifestă atunci când
numărul sensurilor unui cuvânt este exagerat de mare; unul dintre sensuri este cel principal, iar
celelalte sunt secundare.

Evoluția sensului cuvântului ,,inimă”:

A seca la inimă- a provoca o durere cuiva

A avea ceva pe inimă- a fi chinuit de un gând
A avea inimă bună- a fi bun, milos
A avea pe cineva la inimă- a avea o afecțiune pentru cineva
A avea tragere de inimă- a se simți îndemnat
A-și călca pe inimă- a se hotărî la o acțiune
Cât îi poftește inima- cât dorește
Cu inimă- cu energie
A-i da cuiva inimă- a încuraja
Dă inima din el- face un effort foarte mare
A-i veni inima la loc- a-și reveni după o spaimă
A fura inima cuiva- a face pe cineva să-i poarte dragoste
Tragere de inimă- bunăvoință
A avea inima deschisă- a fi sincer
A avea inima haină- dușmănos
A fi cu inima ușoară- a fi fără griji
 A i se face inima cât un purice- a-i fi frică de ceva
A i se împietri inima cuiva- a deveni insensibil
Din toată inima- - cu mare placer
După voia inimii- după plac
A-și face inimă rea- a se întrista
A fi fără inimă- a fi rău
A fi cu inima împăcată- a fi cu conștința împăcată
A-i rupe inima- a face pe cineva să sufere

Căile de evoluție ale sensului unui cuvânt sunt și ele nenumărate, reductibile la câteva
tendințe generale, concretizate în acțiunea unor figuri de stil: metafora, metonimia, sinecdoca,
hiperbola, eufemismul, ironia.

BIBLIOGRAFIA:

 BÂRLEA, PETRE, GHEORGHE, Limba română contemporană, Ed. Grai și suflet-

Cultura Națională, București, 2009, p.p166-168
 DEX
 DICȚIONAR DE EXPRESII ȘI LOCUȚIUNI ROMÂNEȘTI, Ed. Litera, 2014